Astazi am simtit. Ceva ce nu am mai simtit niciodata.

Liniste, pace.
sunt multumita cu propria-mi persoana, cu activitatile mele, sunt fericita.
dar este o problema. as vrea sa scap din aceasta panza, dar nu stiu cum. Nu mai am frica
de singuratate. E monotonia. Dar incepe sa imi manance Sinele, si asta nu e bine. Nu stiu
cum sa fac, sa ii spun, sa inteleaga, sa ma obisnuiesc, sa nu fiu dependenta, precum e un
fat de aer in momentul taierii cordonului ombilical...

E crunt. E ca o sinucidere a Sinelui, care e mai periculoasa decat actul sinuciderii

propriu-zise. Sinuciderea timpului meu personal, timpului meu cu mine, in care as putea
face diverse, dar totusi nu...#

De ce ?

Cum sa ii spun ? Imi mananca toti neuronii, cand vad atat de multa ignoranta in ceea ce
priveste dezvoltarea personala, atat de multa nestiinta, lipsa de vointa, efectiv e dureros.
E multa durere, multa incultura.
Lipsa vointei este cea mai grava boala pe care cineva o poate detine, nu se poate vindeca
de ea..nu scapi de ea niciodata. Nu exista tratament. Ori te nasti cu ea, ori o dobandesti pe
drum, dar e dureros...pentru ca nu sunt multi care au aflat cum sa faca asta, si traiesc in
propria lor mediocritate, realitatea aceea, unde idealul in viata este sa detii o proprietate
personala, precum in Ion de Liviu Rebreanu, o masina cu nu stiu cati cai putere, o
“nevasta misto”, o slujba, nu conteaza in ce domeniu, conteaza sa aduca bani multi, cu
bacalaureat sau fara.

Nu spun, si eu innot in propria-mi mediocritate, in comoditate. DAR ! Dar pot. dar stiu ca
pot, am si incercat, am si reusit, dar am revenit din nou la aceeasi comoditate.
Comoditate care nu face bine, dependente nu neaparat emotionale, ci mai mult materiale,
o plimbare cu masina, un “ride” pana acasa, un baton, o cafea...Lucruri neinsemnate, care
mi le pot procura si singura, deoarece sunt independenta. Dar nu ies nici cum din panza,
desi pot ! Nu vreau, probabil asta e problema...