7.

ANATOMIA CHIRURGICALĂ A PERETELUI ABDOMINAL

Peretele abdominal este constituit din musculatura abdominală,

acoperită de fascia superficială a abdomenului, de un strat mai mult
sau mai puțin întins de țesut celuloadipos și de piele. Mușchii
abdomului sunt reuniți într-un sistem ce realizează o veritabilă
arhitectură funcțională și care asigură cel mai înalt grad de eficacitate.

Mușchii care circumscriu peretele abdominal pot fi împărțiți în 5

grupuri:
1. Anterior – format din mușchiul drept abdominal și piramidal;
2. Lateral – din care fac parte cei 3 mușchi lați ai abomenului,
respectiv oblicul extern, oblicul intern și transversul;
3. Posterior – compus din mușchiul pătrat lombar, psoasul mare și
mic, cărora li se pot adăuga mușchiul latissimus dorsi (marele
dorsal) și masa comună a mușchiului erector spinae;
4. Superior – diafragmul
5. Inferior – diafragmul pelvin
Musculatura abdominală își are originea în mai multe miomere și, în
consecință, este inervată de mai mulți nn. segmentari, fapt ce conferă
posibilitatea contracției sectoriale a acestor mușchi. O altă caracteristică
o constituie faptul că mușchii lați ai abdomenului prezintă fiecare câte o
aponevroză anterioară, iar m. oblic intern și transversul au și câte o
aponevroză posterioară, în timp ce m. oblic extern se continuă posterior
cu o fascie ce aderă la aponevroza posterioară a m. transvers și care
alături de aponevoza m. mare dorsal intră în constituția fasciei
toracolombare.
Prin aponevroză trebuie să se înțeleagă un tendon aplatizat, dens, format
din țesut colagen foarte puternic, a cărui fibre sunt ușor de evidențiat.
Aponevrozele și mușchii sunt înveliți în fascii, care reprezintă
condensări ale țesutului conjunctiv într-o pătură omogenă a cărei
grosime variază de la un strat diafan la o lamă destul de groasă. Fascia
transversalis înțeleasă ca o fascie de captușire a m. și a aponevrozei
transversului, este bine definită anatomic și în ultimii anii i s-a conferit
un rol important în cura herniei.
Din fasciile mușchilor largi ai abdomenului se diferențiază, ca entități,
niște grupări convenționale, chirurgicale, numite fascii interparietale,
care separă mm. între ei. Aceste fascii, una superficială (între mm. oblic
extern și oblic intern) și alta profundă (între mm. oblic intern și
transvers), pe lângă faptul că separă straturile musculare, ușurând actul
chirurgical, pariticipă la formarea fasciei cremasteriene. La nivelul
acestei fascii se pot produce herniile interparietale. Trebuie menţionat
că fascia interparietală profundă este frecvent deficitară în regiunea
inghinală şi datorită acestui fapt deseori, oblicul intern este ataşat
transversului.
Ligamentele prezintă o vastă
varietate morfo-funcţională de
la, structuri dense, rezistente,
cum este ligamentul inghinal, la
structuri delicate de tip areolar,
ca ligamentul interfoveolar.
În cadrul arhitecturii,
funcţionale a peretelui
abdominal se disting stâlpi de
rezistență și centuri musculare.
Stâlpii de rezistență sunt:
- Anterior
- Anterolateral
- Posterolateral
- Posterior
Primii trei de natură
aponevrotică și ultimul de
natură osoasă, reprezentat de
coloana vertebrală.
Stâlpul anterior corespunde
liniei albe abdominale mediane
care rezultă din contopirea pe
linia mediană a aponevrozelor
anterioare ale mm. oblic extern,
oblic intern și transvers (fig. 1)
Linia albă abdominală mediană se întinde între procesul xifoidian al
sternului şi simfiza pubiană. La inserţia superioară, între procesul xifoidian
şi linia albă se află o bursă seroasă prexifoidiană (Hyrtl), iar la inserţia
inferioară, se bifurcă în două ligamente, unul suprapubian anterior și altul
suprapubian posterior, din cel anterior desprinzându-se un contingent de
fibre pentru a forma ligamentul suspensor al penisului la bărbat, respectiv
al clitorisului la femeie.
Linia albă abdominală mediană prezintă un segment superior mai larg, care
se întinde 3-4 cm sub inelul ombilical, și un segment inferior foarte îngust,
de aspect liniar. Are o lungime de 30-40 cm, o grosime de aproximativ 0,4
cm şi o lăţime maximă de 2 cm.
Corespunzător porţiunii mijlocii a liniei albe abdominale mediane se află
inelul ombilical prin care la făt trece cordonul ombilical. Ombilicul se
prezintă ca o depresiune cicatriceală rezultată prin secţionarea cordonului
ombilical şi închiderea orificiului ce poartă numele de inel omblical. Are
forma unei depresiuni circulare în interiorul căreia proemină o eminenţă
mamelonară cicatriceală, înconjurată de un şanţ circular, mărginit la
periferie de un cadru cutanat. Corespunzător ombilicului, peritoneul parietal
prezintă o depresiune ce poartă denumirea de gropița ombilicală posterioară.
La acest nivel se pot produce herniile ombilicale.
În afară de inelul ombilical linia albă abdominală mai prezintă o serie
de mici orificii transversale de vase și nervi, orificii prin care se pot produce
herniile liniei albe. Acestea sunt mai frecvente în segmentul superior mai
larg și poartă numele de hernii epigastrice.
Stâlpul anterolateral este reprezentat de linia albă abdominală laterală, care
corespunde marginii laterale a tecii m. drept abdominal și rezultă prin
suprapunerea zonei unde porțiunea musculară a oblicului extern, oblicului
intern și a transversului se continuă cu porțiunea lor aponevrotică. Trebuie
menționat că această suprapunere nu este perfectă, astfel încât zona
oblicului extern se află cel mai lateral, zona oblicului intern este ușor
concavă spre lateral, iar zona transversului este concavă spre medial,
constituind zona laterală a lui Spiegel, unde se pot produce hernii ale liniei
albe abdominale laterale (herniile spiegeliene).
Stâlpul posterolateral este format din aponevrozele posterioare ale mm.
oblic intern și transversului. Aponevroza posterioară a m. oblic intern intră
în constituția fasciei toracolombare prin aderența sa la aponevroza m. mare
dorsal. Aponevroza posterioară a m. transvers se trifurcă: foița anterioară
trece anterior de m. pătrat lombar, foița mijlocie merge posterior de acesta
și foița posterioară intră în constituția fasciei toracolombare.
Tetragonul lombar a lui Krause sau spațiul lui Grynfelt, are următoarele
limite:
• medial – masa comună a m. erector spinae;
• lateral – m. oblic intern
• superomedial – m. dințat posterior-inferior
• superolateral – coasta a XII-a.
în aria tetragomului lobar se află aponevroza posterioară a m. transvers, iar
către unghiul superior – ligamentul lombocostal (Henle).

Trigonul lombar a lui J.L. Petit este mărginit:

• anterior de m. oblic extern
• posterior de m. mare dorsal
• inferior de creasta iliacă a coxalului.
Centurile musculare în cadrul arhitecturii funcționale ale peretelui
abdominal sunt:
- Centura musculară anterioară – are o direcție verticală și este
reprezentată de m. drept abdominal și m. piramidal, acesta din urmă
este un m. mic și inconstant, triunghiul cu baza la pube și vârful în
sus spre linia albă, situat anterior de porțiunea inferioară a dreptului
abdominal.
Mușchiul drept abdominal are rol de flexie a trunchiului pe bazin, sau invers,
în funcție de punctul fix, precum și un rol ajutător în realizarea acțiunii de
presă abdominală. Acest mușchi se inseră superior pe procesul xifoidian, lig
condroxifoidian și cartilajele coastelor V, VI și VII, iar inferior pe creasta
pubisului, între extremitatea superioră a simfizei pubiene și tuberculul
pubian. Pe traiectul acestui mușchi se găsesc, în general trei intersecții
tendinoase, la care se mai adaugă uneori 1 sau 2 situate sub nivelul
ombilicului. O remarcă de ordin practic o constituie faptul că m. drept
abdominal nu aderă la lama posterioară a tecii sale, dar aderă prin
intermediul intersecțiilor tendinoase la cea anterioară, fapt ce explică
cantonarea între intersecții a unui proces patologic (abces) situat anterior și
posibilitatea difuzării lui, dacă procesul se situează posterior.
Mușchiul drept abdominal este constituit într-o teacă în interiorul căreia se
află m. piramidal, vasele epigastrice care se anastomozează cu vasele
toracice interne și porțiunile terminale ale nervilor intercostali.
Teaca mușchiului drept abdominal sau canalul dreptului (Velpeau), se
prezintă ca un tub turtit anteroposterior între linia albă abdominală mediană
și cea laterală. Ea este formată din aponevrozele anterioare ale mm. oblic
extern, oblic intern și transvers, care se comportă diferit în cele două treimi
superioare față de treimea inferioară. În cele două treimi superioare, lama
anterioară (peretele anterior) este formată din foița anterioară a aponevrozei
m. oblic intern și aponevroza m. oblic extern, iar lama posterioară (peretele
posterior), din foița posterioară a aponevrozei m. oblicului intern,
aponevroza transversului și fascia transversalis. În treimea inferioară, lama
anterioară este alcătuită din aponevrozele mm. oblic extern, oblic intern și
transvers iar lama posterioară doar din fascia transversalis. La nivelul lamei
posterioare, limita dintre cele două treimi superioare aponevrotice și treimea
inferioară, fascială, este marcată de linia arcuată sau arcada lui Douglas, a
cărei concavitate este orientată inferior și a cărei extremități corepund
liniilor albe mediană și laterală.
În porțiunea inferioară, imediat deasupra pubelui, fascia transversalis se
depărtează de fața posterioară a m. drept abdominal și astfel se creează un
spațiu numit cavum suprapubicum (Leusser) (fig. 5).
- Centura musculară posterioară – tot verticală, este formată de mm.
pătrat al lombelor, psoasul mare și psoasul mic la care se mai pot
adăuga masa comună a m. erector spinae și m. latissim. Această
centură are rol în extensia trunchiului, fiind antagonică celei
anterioare. Rolul ei în realizarea presei abdominale este minor.
Mușchiul pătrat al lombelor are o formă patrulateră, se întinde între
coasta a XII-a și creasta iliacă a coxalului și i se disting 3 feluri de fibre.
Acest mușchi participă la flexia laterală și menținerea rectitudinii
trunchiului.
Mușchiul psoas mare voluminos și fusiform, prezintă un plan superficial
și altul profund, între cele 2 planuri situându-se plexul lombar. Planul
superficial își are originea de pe corpul ultimei vertebre toracice și ale
primelor patru vertebre lombare, precum și de pe discurile
intervertebrale. Planul profund, situat mai lateral, ia naștere de pe
procesele costiforme ale vertebrelor lombare. Inserțiile se fac prin arcade
fibroase, concave spre coloana vertebrală împreună cu care formează
spațiile osteofibroase străbătute de vasele lombare și ramurile
comunicante ce unesc plexul lombar cu lanțul simpatic. De la origine,
fibrele se îndreaptă în jos și totodată anterior și lateral, se alătură
mușchiului iliac împreună cu care formează m. iliopsoas și se termină pe
trohanterul mic al femurului. Acțiunea sa principală este flexia coapsei
pe trunchi și invers, în funcție de punctul fix, dar mai are rol și în flexia
laterală a trunchiului, precum și în statica și dinamica mersului.
Mușchiul psoas mic rudimentar și inconstant se detașează de psoasul
mare și se inseră pe fascia iliacă sau eminenșa iliopubiană prin
intermediul arcului iliopectineu. Joacă rol de tensor al fasciei iliace și al
arcului iliopectineu, protejând astfel nervul femural, care în traiectul său
descendent strabate lacuna musculară împreună cu m. iliopsoas.
- Centura musculară laterală este formată din m. oblic extern, oblic
intern și transvers (fig 6,7).
Mușchiul oblic extern ia naștere de pe fața externă a ultimelor 8 coaste
prin digitații ce se interpătrund inferior cu digitațiile m. latissim iar
superior cu digitațiile m. dințat anterior (linia în tranșee a lui Gerdy).
De la origine fibrele se îndreaptă oblic în jos și înainte și asemenător
mm. intercostali externi, radiază și se termină după cum urmează: fibrele
cele mai posterioare sfârșesc pe creasta iliacă a coxalului, iar fibrele
celelalte se continuă cu aponevroza oblicului extern. Fibrele
aponevrotice ale oblicului extern au triplu destin: cele mai multe
participă la formarea liniei albe abdominale laterale, a lamei anterioare
a tecii m. drept abdominal și a liniei albe abdominale mediane unde se
termină; unele se inseră pe pube și participă la delimitarea inelului
inghinal superficial al canalului inghinal; altele se îndreaptă spre coapsă,
continuându-se cu fascia lata la nivelul ligamentului inghinal, aceasta
fiind, de fapt, marginea inferioară a aponevrozei acestui mușchi. Oblicul
extern este învelit de fascia nenumită care îl separă de planurile
superficiale și care aderă intim la aponevroza oblicului extern prin
trabecule tendinoase. La nivelul inelului inghinal superficial fascia
nenumită fuziunează cu fascia profundă a oblicului extern și dă naștere
unei prelungiri tubulare, fascia spermatică externă. Lateral și superior de
inelul inghinal superficial, fascia nenumită prezintă fibre intercrurale
(arciforme) ce intersectează fibrele oblicului extern, servind la limitarea
deschizăturii triunghiulare a aponevrozei oblicului extern și la
solidarizarea marginilor aponevrotice ale inelului inghinal superficial.
Asfel fascia nenumită împreună cu fascia profundă a oblicului extern
transformă despicătura triunghiulară într-un inel.
Mușchiul oblic intern este situat sub precedentul, fibrele sale,
asemenătoare celor ale mm. intercostali interni, sunt orientate oblic, în
sus și înainte, invers față de cele ale oblicului extern. Mușchiul oblic
intern ia naștere pe fascia toracolombară, creasta iliacă, spina iliacă
antero-superioară și ligamentul inghinal. De la origine fibrele radiază
astfel: cele posterioare spre marginea inferioară ale ultimelor 3 coaste;
cele mijlocii, mai numeroase, contribuie la formarea liniei albe
abdominale laterale, a tecii dreptului abdominal și a liniei albe
abdominale mediane, unde se termină aponevroza anterioară a oblicului
intern; cele anterioare se alătură fibrelor aponevrotice ale m transvers și
formează tendonul conjunct (Morton și Thomas), care trece deasupra și
apoi posterior și medial de canalul inghinal. Contrar descrierilor clasice,
în prezent se consideră că m. oblic intern se unește rareori cu m.
transvers (10%) și că de mai puține ori (3%) apare net tendonul conjunct.
De obicei se formează un arc muscular sau aponevrotic din fibrele cele
mai inferioare ale m. oblic intern. Acest arc acoperă cordonul spermatic
și se îndreaptă medial, fie la nivelul, fie deasupra arcului similar al m.
transvers. Un contingent de fibre ale oblicului intern participă la
formarea m. cremaster care înconjoară funiculul spermatic și apoi își
răsfiră fibrele la nivelul testiculului, pentru a forma tunica musculară a
scrotului.
Mușchiul transvers abdominal se află sub oblicul intern și este compus
dintr-o porțiune musculară cuprinsă între 2 lame aponevrotice,
anterioară și posterioară. Fibrele acestui mușchi, orientate transversal,
își au originea pe fața internă a cartilajelor ultimilor 6 coaste prin
digitații ce se interpătrund cu cele ale diafragmului pe procesele
costiforme ale vertebrelor lombare, prin intermediul aponevrozei sale
posterioare, pe creasta iliacă și porțiunea laterală a ligamentului
inghinal. La limita dintre porțiunea musculară și aponevroza anterioară
a transversului se află linia semilunară (a lui Spiegel) a cărei concavitate
este orientată medial. Linia semilunară prezintă multe varietăți și uneori
(10%) porțiunea musculară este extinsă până la marginea laterală a tecii
dreptului abdominal. Aponevroza anterioară a transversului participă la
formarea liniei albe abdominale laterale, a tecii mușchiului drept
abdominal și a liniei albe abdominale mediane, unde se termină.
Fibrele sale cele mai inferioare paricipă împreună cu fibrele similare a
m. oblic intern la formarea tendonului conjunct. Marginea inferioară a
transversului formează, în noua concepție, arcul transversului, care
prezintă împortanță chirurgicală, fiind la granița superioară a herniei
inghinale directe.
În lumina acelorași concepții, ca elemente de importanță anatomo-
chirurgicală apar tractul iliopubian și flax inghinale ce aparțin
transversului.
Tractul iliopubian (bandeleta ileopubiană a lui Thomson) este
reprezentat de un contingent de fibre aponevrotice dense, ce aparțin
porțiunii celei mai inferioare ale transversului abdominal. El apare ca o
bandă aponevrotică întinsă de la arcul iliopectineu la ramura superioară
a pubelui, trecând ca o punte peste vasele iliace externe. Ca și ligamentul
inghinal, tractul iliopubian este ferm ancorat de ambele capete, dar
prezintă mai multe varietăți din punct de vedere a densității, de la bandă
puternică la câteva condensări de fibre. Inserția laterală a tractului
iliopubian se întinde de la arcul iliopectineu și fascia mușchiului
iliopsoas la spina iliacă anterosuperioară și porțiunea adiacentă a crestei
iliace. Pe măsură ce se îndepărtează dinspre lateral spre medial, se separă
și se distanțează de ligamentul inghinal, cu care uneori este confundat.
Tractul iliopubian și ligamentul inghinal sunt entități separate și aparțin
 unor pături musculare diferite, ligamentul inghinal fiind o porțiune a
aponevrozei oblicului extern, iar tractul iliopubian aparținând
transversului abdominal, deși în multe tratate de specialitate tractul
iliopubian este etichetat drept ligament inghinal, confuzie datorată
probabil adiacenței celor două elemente. Tractul iliopubian prezintă
importanță chirurgicală în cura herniei numai atunci când este bine
reprezentat. O parte din fibrele musculare a transverului, alături de fibre
din oblicul intern, concură la formarea mușchiului cremaster, căruia i se
descriu fibre laterale ce provin din oblicul intern și transvers, precum și
fibre mediale, cu originea pe tuberculul pubian al coxalului.
Fibrele oblice și transversale ale centurii musculare laterale intervin
în rotația trunchiului și în acțiunea de presă abdominală. Fibrele
oblicului extern din dreapta au aceeași direcție cu fibrele oblicului intern
din stânga care acționează sinergic jucând rol în rotația trunchiului și în
realizarea presei abdominale. Idem și pentru mușchii contralaterali.
Fibrele transversale aparțin mușchiului transvers și joacă un rol principal
în presa abdominală necesară fixării organelor abominale cât și realizării
unor acte fiziologice: micțiunea, defecația, nașterea. Centura musculară
laterală, prin fibrele sale oblice și transversale, realizează o adevarată
textură menită să ofere rezistență peretelui abdominal. Limita
inferomedială a centurii musculare laterale este reprezentată de
ligamentul inghinal care separă regiunea inghinoabdominală de regiunea
inghinofemurală marcând linia Malgaigne-Amussant ce delimitează
herniile inghinale de cele femurale.

Ligamentul inghinal Poupart (sau arcada lui Fallope sau numită incorect arcada
crurală) aparține aponevrozei m. oblic extern al abomenului, este format din fibre
directe și reflectate. Fibrele directe formează ligamentul inghinal a lui Henle, care
se intinde de la SIAS la tuberculul pubian, trecând ca o punte peste marginea
anterioară a coxalului. Între acest ligament și piele se intinde lig. suspensor al
plicei inghinale – lig. Petrequin. Aderența la piele a ligamentului inghinal nu
permite difuzarea unor procese patologice subcutanate de la peretele abdominal
spre coapsă și invers. Porțiunea laterală a lig. inghinal aderă la fascia m iliopsoas
și da inserție mm oblic intern și transversului.
Fibrele reflectate pe plan transversal formeaza lig lacunar Gimbernat care are o
formă triunghiulară cu vârful medial la tuberculul pubian, baza concavă spre
lateral, mărginește lacuna vasculară sau mai precis inelul femural și vine în raport
cu ggl inghinal Cloquet-Rossenmuller, marginea anterioară este fixată la lig
inghinal, marginea posterioară la creasta pectineală, unde intră în constituția lig
pectineal al lui Cooper; fața superioară adbominală este acoperită de fascia
transversalis; fața inferioară spre infundibulul canalului femural din regiunea
inghinofemurală. Lig lacunar completează inserția fibrelor directe, paralele, ale
ligamentului inghinal prelungind această inserție de la tuberculul pubian la
creasta pectineală. După McVay și Anson ligamentul lacunar este de obicei puțin
recurbat, cu fibrele în evantai sub un unghi de mai puțin de 45o se inseră lateral
pe tuberculul pubian, pe creasta pectineală și uneori pe fascia pectineală. După
Lytle ligamentul lacunar este o porțiune reflectată a fascia lata care trece posterior
de ligamentul inghinal fuzionând cu fascia pectineală (terorie discutabilă).
Fibrele reflectate în plan sagital prezente în 1/3 medială formează jgheabul
ligamentului inghinal = peretele inferior al canalului inghinal. Aceste fibre
prezintă o extremitate anterioară la lig inghinal și o extremitate posterioară ce
aderă la fascia transversalis, nivel la care își face apariția bandeleta iliopubiană a
lui Thomson. În aparență o simplă formațiune anatomică – lig inghinal marchează
limita dintre importante regiuni topografice, inghinoabdominală și
inghinofemurală, determinată de plica inghinală, formează peretele inferior al
canalului inghinal, mărginește superior triunghiul femural Scarpa, contribuie la
delimitarea lacunei musculare de lacuna vasculară, participă la formarea
ligamentului pectineal al lui Cooper și a bandeletei iliopubiene a lui Thomson, dă
inserție unor fibre a mm oblic intern și transvers al abdomenului.

Canalul inghinal este situat in regiune inghinoabdominală, imediat deasupra

segmentului medial al lig inghinal, cu care nu este paralel ci formează un unghi
de 15-20o, cu deschiderea spre lateral. Are o lungime de 4-5 cm cu calibru variabil
(mai mare la bărbați). Unghiul lui Radoievitch între linia bispinală (trece prin
SIAS) și plica inghinală (unghi deschis medial) are o valoare predictivă pentru
apariția herniilor. Dacă unghiul >350 riscul herniar crește mult. Canalul inghinal
este virtual, fiind un interstițiu între planurile mm abdominali în mod normal și
devine canal propriu-zis prin trecerea funiculului spermatic sau a ligamentului
rotund al uterului, perforând în esență planurile extreme – oblicul extern și fascia
transversalis și ridicând planurile medii – mm oblic inter și transvers.
Pereții canalului inghinal:
PERETELE ANTERIOR – piele, țesut celuloadipos (ce conține o porțiune a
fasciei Scarpa denumită aici fascia Cooper), fascia de înveliș a m oblic etern și
aponevroza acestuia (element esențial).
INELUL SAU ORIFICIUL INGHINAL SUPERFICIAL – perforează
aponevroza m oblic extern. Aceasta din urmă formează stâlpul medial, lateral și
posterior (provine din m oblic extern contralateral). Stâlpul medial (crus medialis)
se încrucișează cu omologul său inserandu-se pe tuberculul pubian contralateral.
Stâlpul lateral (crus lateralis) se fixează pe tuberculul pubian ipsilateral. Acești 2
stâlpi sunt solidarizați superior de fibrele intercrurale (fibrele arcuate Nicaise,
fibrele încrucișate – podul Velpeau, bula grăsoasă a lui Imlach). Stâlpul posterior
sau ligamentul reflex al lui Colles provine din aponevroza m oblic extern
contralateral se inseră pe tuberculul pubian și creasta pectineală participând la
formarea ligamentului pectineal al lui Cooper, tendonul conjunct Marton și
Thomas, lig Henle, lig lacunar Gimbernat și fascia m pectineu.

PERETELE POSTERIOR al canalului inghinal este reprezentat de fascia

transversalis, lateral de ligamentul interfoveolar Hesselbach și medial ligamentul
reflex al lui Colles, tendonul conjunct Marton și Thomas, și ligamentul lui Henle.
Ligamentul Hesselbach are forma de triunghi cu vârful înspre marginea laterala a
arcadei lui Douglas. Cu baza spre lig inghinal și cu marginea medială spre lig
Henle și marginea laterală către orificiul inghinal profund unde are o porțiune
îngroșată – plica falciformă. Acest lig este rareori bine conturat, iar prezența
ocazională a unor fibre musculare este rară. De obicei lig interfoveolar se prezintă
sub forma unor întărituri fasciale ale marginii mediale ale inelului inghinal
profund.
Tendonul conjunct Marton-Thomas – fuzionarea marginilor inferioare ale mm
oblic intern și transvers. Trece de pe peretele posterior pe peretele superior al
canalului inghinal și se termină pe fața anterioara a simfizei pubiene, marginea
superioară a pubisului tuberculul pubic, creasta pectineală, unde intră în
constituția ligamentului Cooper. Are relații cu teaca dreptului cu care formează
flax inghinale.
Ligamentul lui Henle – triunghiular, cu baza la creasta pectineală (unde intră în
constituția ligamentului Cooper) marginea laterală – teaca dreptului, marginea
laterală pierdută în fascia transversalis orientată spre lig Hesselbach.
Triunghiul lui Hesselbach, este porțiunea peretelui posterior al canalului
inghinal format doar de fascia transversală (punct slab Blaise-Mc Clellan) și este
delimitat lateral de ligamentul interfoveolar omonim (Hesselbach), medial de
ligamentul Henle și tendonul conjunct (Marton-Thomas) iar inferior de
ligamentul inghinal Poupart.
Peretele posterior al canalului inghinal, în afară de elementele susnumite in
principal fascia transversa și elementele sale de întărire mai este susținut și de
spațiul celular properitoneal:
Spațiul Bogros – spațiul dintre fascia transversalis și peritoneul străbătut de
uracă, cordoanele fibroase ale arterelor ombilicale și de vasele epigastrice
inferioare.

Elementele de mai sus în traiectul lor ridică peritoneul și determină plici ale
peritoneului iar între ele depresiuni:
- Plica ombilicală mediană = uraca (ombilic-> vârful vezicii urinare)
Fosa inghinală supravezicală (hernii inghinale oblice interne)
 - Plica ombilicală medială = cordon fibros al a. ombilicale (ombilic-
>partea laterală a vezicii urinare)
Fosa inghinală medială (hernii inghinale directe, de slăbiciune)
- Plica ombilicală laterală = vasele epigastrice inferioare (ramuri ale a. și
v. iliace externe)
Fosa inghinală laterală (lateral de plica laterală, sediul herniilor inghinale
oblice externe), prezintă un infundibul peritoneal conic Ramonede -
corespunde inelului inghinal profund.

Inelul sau orificiul inghinal profund = se află la nivelul fasciei transversale și

nu prezintă limite nete este situat lateral de vasele epigastrice iar la limita
inferomedială prezintp plica falciformă (parte componenta a ligamentului
interfiveolar Hesselbach), fascia transversală continuă în jurul funiculuilui
spermatic sub forma unui con incomplet, deschis superolateral cu un rol
neconfirmat de protecție suplimentară contra herniilor.
PERETELE SUPERIOR AL CANALULUI INGHINAL format lateral din
marginile inferioare ale mm oblic intern si transvers iar medial de cptre tendonul
conjunct sau de flax inghinale.
PERETELE INFERIOR AL CANALULUI INGHINAL este format din jgheabul
inghinal pe care stau situate ca într-un hamac funiculul spermatic/lig rotund al
uterului. În partea laterală a peretelui posterior la atleți poate fi intarită de mm
oblic intern și transvers. În final se poate spune că oblicul intern și transversul,
împreună cu tendonul conjunct descriu in jurul canalului inghinal o spirală ce
începe inferolateral și se termină posteromedial.

Canalul femural situat în regiunea inghinofemurală, corespunde trigonului

femural al lui Scarpa (delimitat superior lig inghinal, lateral de marginea medială
a m. sartorius (croitor) iar medial de marginea laterală a mm adductori lungi. Unii
autori delimitează medial cu m gracilis). Canalul femural are forma unui trunchi
de piramidă cu baza orientată superior spre lacuna vasculară și cu vârful trunchiat
în jos. Are următorii pereți: anterior, posteromedial și posteromedial.
Lacuna musculară (canalul iliac al lui Velpeau) – străbătută de mușchiul
iliopsoas și nervul femural situat anteromedian la intersecția arcului iliopectineu
cu lig inghinal.
Lacuna vasculară corespunde bazei canalului femural, pe marginea coxalului
trece ca o punte lig inghinal de la SIAS până la tuberculul pubian, acest spațiu
este separat de arcul iliopectineu in 2 lacune – vasculară medial și musculară
lateral. Arcul iliopectineu este o ingroșare a fasciei m iliopsoas intins de la lig
inghinal la eminența iliopubică a coxalului.
 Limitele lacunei vasculare:
- Anterior – lig inghinal
- Posterior – lig pectineal al lui Cooper
- Lateral – arcul iliopectineu
- Medial – lig lacunar Gimbernat (unii autori consideră peretele format din
tractul iliopubic)
Lig pectineal Cooper se afla la 2 cm posterior de peretele posterior al canalului
inghinal, la 3-3,5 cm de peretele anterior al acestuia. Este o întărire a periostului
ramurii superioare a pubelui are 2-3 cm în lățime și prezintă interes la ancorarea
suturilor.
Lacuna vasculară – un veritabil hil al membrului inferior fiind străbătută de artera
femurală (situată lateral) și vena femurală (situată medial). Anterior de arteră se
află ramura nervului genitofemural. A. femurala se proiectează la 1 cm medial de
mijlocul ligamentului inghinal. Vena femurală situată medial de arteră și lateral
de lig lacunar Gimbernat. Între vena și lig lacunar – septul femural care este în
raport cu limfaticele profunde, în special ggl Cloquiet-Rossenmuller.
Vârful trunchiat al canalului femural continuă cu spațiul subsartorial aceasta
constituind cea de a doua porțiune a tecii vasculare femurale.

PERETELE POSTEROLATERAL este format din foița profundă a fasciei

lata care tapetează m iliopsoas și fascia sa de inveliș, pe acest perete descide
nervul femural.
PERETELE POSTEROMEDIAL este format tot din foița profundă a fasciei
lata și muschiul pectineu cu fascia sa de inveliș.
PERETELE ANTERIOR – foița superficială a fascia lata, care la nivelul
trigonului Scarpa apare presărată de multiple orificii – fascia cribrosa
Thomson. Spre unghiul inferior al fasciei Scarpa se află fosa ovală=hiatul
safen (prin care trece arcul venei safene mari). Hiatul safen are o margine
laterală semilunară îngroșată – marginea falciformă (lig Allan-Burns-Hey).
Canalul femural are 3 loje: loja laterală (arterială), loja mijlocie (venoasă),
loja medială (limfatică). Herniile de regulă se produc prin inelul femural situat
în loja medială.