ONIGA CRISTINA-ELENA

MG, SERIA D, GRUPA 36

MENINGIOMUL

Meningiomul este în general o tumoră benignă dezvoltată din celulele meningoteliale ale
arahnoidei. Ca frecvență reprezintă 20% din tumorile primitive intracraniene, fiind pe locul doi după
glioame. Este o tumoră a vârstei medii şi afectează predominant femeile. În mod obişnuit
meningiomul este o tumoră solitară, dar uneori se descoperă multiple meningioame, putând alcătui
o veritabilă meningiomatoză cu numeroase tumori de talie variabilă.

Topografia dispoziţiei intracraniene a meningiomului condiţionează semiologia neurologică şi

este la originea diverselor clasificări anatomo-clinice. După aceste criterii meningioamele se împart
în:

 meningioame ale convexităţii emisferice

 meningioame ale bazei craniului
 meningioame parasagitale (baza de implantare este în raport cu sinusul longitudinal
superior)
 meningioame ale coasei creierului, cu dezvoltare uni sau bilaterală
 meningioame ale tentoriului
 meningioame ale fosei cerebrale posterioare

Clasificarea histologică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii împarte meningioamele în 3 tipuri

principale:

 meningiom meningotelial
 meningiom fibroblastic
 meningiom psamomatos cu prezenţa calcosferitelor

Tablou clinic. Întreaga semiologie neurologică depinde de mărimea meningiomului şi de sediul

raportat la baza de implantare a tumorii. Debutul este frecvent monosimptomatic cu cefalee, crize
epileptice jacksoniene motorii sau senzitivo - motorii sau nevralgie facială. Semnele de HIC sunt rare
în versiunea triadei clasice, ele apărând doar în cazul meningioamelor intraventriculare cu
hidrocefalie. În funcţie de topografia tumorii se conturează un sindrom neurologic focal cu extensie
progresivă şi evoluţie lentă, alcătuit din mai multe tulburări clinice: hemiplegie controlaterală,
sindrom Gerstmann (leziune parietală stângă) sau sindrom Anton-Babinski (leziune parietală
dreaptă), tulburări afazice, hemianopsie laterală homonimă, tulburări psihiatrice, epilepsie tardivă şi
focalizată, sindrom cerebelos.

Meningioamele bazei craniului afectează nervii cranieni prin şi în vecinătatea zonei de implantare:

 meningiom de șanț olfactiv: anosmie (n. I).

 meningiom de clinoidă anterioară sau canal optic: cecitate unilaterală, sindrom Foster -
Kennedy (n. II).
 meningiom de treime internă de aripă de sfenoid: sindrom de sinus cavernos.
 meningiom de vârf de stâncă temporala-nevralgie trigeminală şi pareză masticatorie (n. V).
 meningiom de unghi ponto-cerebelos: surditate unilaterală de percepţie, progresivă (n.
VIII) sau afectarea nervilor găurii rupte posterioare în localizările inferioare ale unghiului
 meningiomul de clivus: simulează o tumoră de trunchi cerebral afectând progresiv, mai
mult sau mai puţin, toţi nervii cranieni.
 Meningioamele mai pot produce apariţia unor semne clinice tributare reacţiilor osoase de
vecinătate. Ele pot fi primele semne ale tumorii şi se materializează printr-o tumefacţie osoasă a
calotei în general nedureroasă sau exoftalmie unilaterală în cazul meningioamelor „en plaque”.

Examinari complementare. Examenul CT cerebral este examinarea esenţială suficientă, de cele

mai multe ori, pentru diagnostic. Examenul nativ arată o leziune izodensă sau discret hiperdensă.
După injectarea substanţei de contrast, tumora apare intens hiperdensă. Examenul CT cerebral
precizează talia tumorii, baza de implantare, topografia, edemul peritumoral şi efectul de masă
produs de tumoră.

 Examenul IRM este foarte util, in special în meningioamele de bază de craniu, pentru
precizarea raporturilor cu vasele şi nervii cranieni.
 Angiografia este necesară pentru studiul preoperator şi evaluarea vascularizaţiei tumorale.
Ea poate fi primul timp terapeutic permiţând embolizarea pediculilor arteriali prin
cateterism supraselectiv.
 Radiografia craniană evidențiază frecvent calcificările meningioamelor, hiperostoza sau
distrucțiile tăbliei interne.
 Alte examene complementarepot fi necesare în funcţie de tabloul clinic: examen ORL,
examen oftalmologic, potenţiale evocate auditive.

Tratament. Fiind vorba despre o tumoră în general benignă, exereza chirurgicală este singurul
tratament curativ. Meningioamele de talie mică, cu simptomatologie modestă, la un pacient în vârstă
sau tarat, pot beneficia de o simplă supraveghere clinică şi CT.

Radioterapia convenţională este recomandată recidivelor, în cazul meningioamelor

anaplazice şi atunci când s-a efectuat doar o biopsie. Radioterapia multifasciculară  „gamma knife” se
adresează micilor meningioame cu diametrul sub 3 cm, a căror localizare presupune un abord
chirurgical riscant. Terapia hormonală este considerată un tratament de susţinere după o exereză
incompletă sau în cazul recidivelor.