UNIVERSITATEA “ANDREI SAGUNA” CONSTANTA

Procedura Incheierii Tratatelor Internationale

Home

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

www.RegieLive.ro
CUPRINS

1. INTRODUCERE.................................................................................................................................2
2. DEFINITIA SI INTELESUL TERMENULUI DE “TRATAT”..........................................................2
3. FORMAREA TRATATELOR............................................................................................................3
3.1. Acreditarea persoanelor abilitate sa negocieze tratatul......................................................4
3.2. Negocierea.........................................................................................................................5
3.3. Adoptarea si autentificarea textului tratatului....................................................................6
3.4. Exprimarea consimtamantului unui stat de a fi parte la un tratat.......................................7
3.4.1. Ratificarea.................................................................................................................7
3.4.2. Aderarea la tratat.......................................................................................................8
3.4.3. Aprobarea tratatelor...................................................................................................8
3.5. Intrarea in vigoare a tratatului............................................................................................9
Bibliografie:..............................................................................................................................................10

1
 PROCEDURA PRIVIND
INCHEIEREA TRATATELOR INTERNATIONALE

1. INTRODUCERE

Tratatele reprezinta expresia acordului dintre state cu privire la interese comune,

conform legilor internationale. Ele reprezinta cel mai important izvor de lege in Dreptul
International si sunt din ce in ce mai des folosite pentru codificarea si dezvoltarea acestuia.
Intrucat relatiile juridice internationale intre state sau intre state si organizatii
internationale au inceput sa fie de la un moment dat reglementate din ce in ce mai des prin
acorduri incheiate in scris, s-a considerat a fi necesar sa se defineasca un set de reguli
generale care sa guverneze oblligatiile partilor in tratate.
In 1966 Curtea Internationala de Justitie a adoptat pozitia ei finala in ceea ce
priveste tratatele internationale si in Coferinta de la Viena la care au participat reprentantii
a peste 100 de state si care s-a tinut in doua sesiuni, in 1968 si 1969, s-a adoptat Convetia
de la Viena. Conventia a intrat in vigoare la 27 ianuarie 1980. O alta Conferinta avand ca
tema Legea Tratatelor intre State si Organizatii Internationale sau intre Organizatii
Internationale a avut loc la Viena in 1986. Conventia de la Viena din 1969 a avut ca
subiect formarea tratatelor, intrarea in vigoare, rezervele la tratate si procedurile legate de
invalidare, reziliere, retragere din cadrul unui tratat, suspendarea efectelor tratatelor si
interpretarea acestora.

2. DEFINITIA SI INTELESUL TERMENULUI DE “TRATAT”

Oppenheim: “Tratatele internationale sunt acorduri cu caracter contractual, intre

State sau organizatii de state, care creaza drepturi si obligatii pentru parti.”
McNair: termenul de tratat semnifica un acord scris prin care doua sau mai multe
state sau organizatii internationale creaza sau intentioneaza sa creeze relatii intre ele, relatii
care opereaza in cadrul termenilor dreptului international.
Articolul 2 al Conventiei de la Viena cu privire la Legea Tratatelor defineste
termenul de tratat astfel: “tratatul reprezinta un acord international incheiat in scris intre
state si guvernat de dreptul international, fie ca este consemnat intr-un instrument

1
international unic, fiee in doua sau mai multe instrumente conexe, si oricare ar fi
denumirea sa particulara ”
Termenul de “tratat” este folosit mai mult in sens generic decat ca referinta la o
forma particulara a unui acord international. Nu exista o cerinta formala in dreptul
international pentru ca un tratat sa fie incheiat. Acordurile internationale sunt in general in
forma scrisa, iar Convetia de la Viena si Legea Tratatelor se aplica numai acelora care au
aceasta forma. Totusi, nu se poate argumenta ca acordurile incheiate verbal sunt invalide
din punct de vedere juridic.

3. FORMAREA TRATATELOR

In dreptul international nu a fostdefinita o forma sau procedura specifica pentru

incheirea unui tratat. Partile care participa la negocierea tratatului sunt libere sa defineasca
limba sau limbile in care tratatul va fi incheiat. Desi nu exista o procedura standard, in
general in vederea incheierii unui tratat se pargrg urmatorii pasi:

 Acreditarea persoanelor abilitate sa negocieze tratatul

 Negocierea
 Adoptarea si autentificarea textului
 Exprimarea consimtamantului unui stat de a fi parte la un tratat
 Intrarea in vigoare

Pentru ca un tratat sa fie incheiat si sa produca efecte juridice, etapele parcurse in

vederea semnarii acestuia trebuie sa reflecte corelatia intre continut si forma. Valabilitatea
tratatului va fi conditionata atat de elementele exterioare lui, cat si de elementele intrinseci
ale acestuia.
Astfel, in literatura de specialitate se arata ca “Din prima categorie de elemente fac
parte capacitatea părţilor şi consimţământul, în timp ce condiţiile caracteristice tratatului se
referă la un obiect licit şi o cauză licită. Aceasta nu este singura clasificare şi enumerare a
elementelor tratatului internaţional. Unii autori le grupează altfel: subiectele sau părţile
tratatului, respectiv statele sau alte subiecte de drept internaţional; voinţa părţilor, liber
exprimata, obiectul tratatului. în fapt, toţi autorii se preocupă de aceleaşi aspecte:
subiectele sau părţile tratatului să fie subiecte dedrept internaţional; voinţa părţilor la
încheierea tratatului să fie exprimată în mod liber, pentru ca acel acord să poată avea forţă
juridică; obiectul tratatului să fie licit şi posibil”1
1
Baci, C., Patrascu, A., nan, F., et all, “Dreptul tratatelor: notiuni de teorie si practica”, Ed. Ministerului
Internelor si Reformei Administrative, Bucuresti, 2008

1
 3.1. Acreditarea persoanelor abilitate sa negocieze tratatul

In mod normal, capacitatea statelor de a incheia tratate este exercitata prin Sefii de
stat sau de guvern. Totusi, in prezent in general acestia sunt cel mai adesea reprezentati in
cadrul negocierilor. In cazul in care un reprezentant este numit pentru negocierea,
adoptarea si autentificarea textului tratatului sau pentru exprimarea acordului unui stat
pentru aderarea la un tratat, acesta va detine un instrument formal denumit “depline
puteri”.
Potrivit articolului 2(1)(c) din Convenţie, prin „depline puteri” se înţelege „un
document emanând de la autoritatea competentă a unui stat şi desemnând una sau mai
multe persoane împuternicitesă reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau
autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţământul statului de a fi legat
printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratate”.
Legea nr. 590/2003 privind tratatele defineşte deplinele puteri la articolul 1(e)
astfel: „prin depline puteri se înţelege documentul eliberat de Ministerul Afacerilor
Externe, semnat de ministrul afacerilor externe şi învestit cu sigiliul de stat, potrivit
reglementărilor şi practicii internaţionale, care consemnează aprobarea pentru
participarea la negocieri, pentru semnarea
tratatelor la nivel de stat sau de guvern sau pentru participarea delegaţiilor române la
reuniuni internaţionale”.
Conform Convenţiei de la Viena (1969) o persoană va fi considerată ca
reprezentând statul, pentru a exprima consimţământul acestuia de a fi legat prin tratat,
numai dacă persoana prezintă deplinele puteri în acest sens, sau dacă rezultă din practica
statelor, ori din alte împrejurări că intenţia acestora este de a considera acea persoană ca
reprezentând statul pentru acel scop şi că astfel o dispensează de obligaţia prezentării
deplinelor puteri.
Exista anumite personae care, şi fără a prezenta depline puteri, sunt considerate ca
reprezentând statul, in virtutea functiilor lor. Acestea îşi fundamentează puterile pe baza
dreptului internaţional cutumiar şi pot fi grupate în următoarele categorii: şefii de state,
şefii de guverne şi miniştrii afacerilor externe; şefii misiunilor diplomatice în scopul
adoptării textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar;
reprezentanţii acreditaţi de către state la o conferinţă internaţională, pe lângă o organizaţie
internaţională sau pe lângă un organ al acesteia, în scopul adoptării textului unui tratat la
acea conferinţă, organizaţie sau organ.

1
 In cazul in care o persoană neautorizată îşi arogă un drept în legătură cu încheierea
unui tratat, articolul 8 al Convenţiei de la Viena prevede că această acţiune nu produce
efecte juridice, cu excepţia faptului când, ulterior, este confirmată de către stat. Pe de altă
parte, articolul 47 al Convenţiei de la Viena prevede că atunci când un reprezentant
autorizat exprimă consimţământul de a fi legat prin tratat, deşi acest lucru i-a fost expres
interzis de către statul său, acest fapt nu invalidează acel consimţământ, mai puţin dacă
interdicţia a fost notificată celorlalte state negociatoare.
Deplinele puteri se pot da fie numai pentru a negocia, fie pentru a negocia şi semna
tratatul, sau pentru alte operaţiuni (cum ar fi para-farea, de exemplu) întotdeauna precis
circumscrise. Depăşirea sau încălcarea mandatului cuprins în deplinele puteri lipseşte de
valoare juridică actele încheiate. Statele pot, totuşi, ca în cazul în care un reprezentant şi-a
depăşit mandatul să aprobe ulterior sau să recunoască valoarea juridică a actelor semnate
de acesta.

3.2. Negocierea

. Etapa de negociere este cea mai importanta in formarea tratatului; in aceasta etapa,
statele participante aduc in discutie propunerile lor in legatura cu termenii tratatului.
Negocierile pot avea loc pe cai diplomatice obisnuite prin intermediul misiunilor
diplomatice, prin intermediul persoanelor sau delegatiilor speciale imputernicite sa
negocieze tratatul sau in cadrul unor conferinte internationale.
Dupa discutii detaliate, propunerile sunt armonizate, iar partile definesc impreuna
un proiect de tratat.
In cazul tratelor bilaterale negocierile se incheie cu convenirea unanima a partilor
asupra textului. In cazul tratatelor multilaterale, negocierile se incheie cu adoptarea textului
acestuia care se exprima printr-o procedura speciala de votare in cadrul careia
reprezentantii statelor isi expun pozitia lor vis-a-vis de textul tratatului in ansamblu sau pe
articole.
Astfel, in articolul 9 al Conventiei de la Viena se arata ca “În cazul participării
unui număr mare de state, constatarea acordului referitor la proiectul textului tratatului se
poate face prin vot, fiind suficient votul afirmativ a 2/3 dintre statele participante, cu
excepţia cazului când aceeaşi majoritate decide că se va aplica altă regulă. Statele
negociatoare pot să stabilească adoptarea textului tratatului fără vot, prin aclamaţie,
eventual”

1
 3.3. Adoptarea si autentificarea textului tratatului

In cazul tratelor bilaterale negocierile se incheie cu convenirea unanima a partilor

asupra textului. In cazul tratatelor multilaterale, negocierile se incheie cu adoptarea textului
acestuia care se exprima printr-o procedura speciala de votare in cadrul careia
reprezentantii statelor isi expun pozitia lor cu privire la textul tratatului in ansamblu sau pe
articole.
Astfel, in articolul 9 al Conventiei de la Viena se arata ca “in cazul participării
unui număr mare de state, constatarea acordului referitor la proiectul textului tratatului se
poate face prin vot, fiind suficient votul afirmativ a 2/3 dintre statele participante, cu
excepţia cazului când aceeaşi majoritate decide că se va aplica altă regulă. Statele
negociatoare pot să stabilească adoptarea textului tratatului fără vot, prin aclamaţie,
eventual”
Autetificarea produce dovada textului agreat in urma negocierilor.
Textul unui tratat este stabilit ca fiind autentic şi definitiv:
a) respectându-se procedura prevăzută în acest text sau convenită de statele
participante la elaborarea tratatului; sau,
b) în lipsa unei atare proceduri, prin semnarea ad referendum sau parafarea, de
către reprezentanţii acestor state, a textului tratatului sau a actului final al unei conferinţe în
care textul a fost încorporat.2
Astfel, interpretarea data autentificarii este aceea ca aceasta are rolul de a evidentia
ca textul unui tratat este stabilit ca fiind autentic si definitiv.
Practica cunoaste mai multe mijloace de autentificare a textelor tratatului
international.
Parafarea consta in inscrierea initialelor numelui imputernicitilor pe textul negociat.
Se atesta astfel autenticitatea textului de tratat negociat, fara ca aceasta sa presupuna
asumarea obligatiilor ce decurg din acord. Acesta practica este intalnita de obicei in cazul
tratelor bilaterale.
Semnarea add-referendum (provizorie) este intalnita in practica atunci cand este
necesara confirmarea ulterioara de catre executivul sau alta autoritate abilitata a statului.
Confirmarea in acest caz se refera exclusiv la semnatura ne avind semnificatia confirmarii
tratatului.
In cadrul conferintelor internationale, consemnarea textul tratatului multilateral se
face prin semnarea actului final.
2
Articolul 10 din Conventia de la Viena

1
 Semnarea tratatului de catre reprezentatul uneia din parti poate exprima
consimtamantul statului respectiv de a se considera “legat” prin tratat numai in cazul in
care statele participante au agreat ca semnarea va avea acest efect sau in cazul in care
rezulta din tratatul in sine sau din “deplinele puteri” ca statul a dorit sa dea aceasta
semnificatie semnaturii.
In cele mai multe cazuri, semnarea tratatului face obiectul ratificarii de catre state,
respectiv a confirmarii ulterioare a vointei partilor.
Astfel, in literatura de specialitate se arata ca semnarea tratatului poate să aibă o
dublă semnificaţie: fie de autentificare (provizorie sau definitivă) a textului tratatului, fie
de exprimare a consimţământului statului de a se obliga prin tratat. Atunci când semnarea
are valoare de autentificare a textului, semnarea echivalează cu atestarea solemnă de către
statele care au participat la negocieri a faptului că negocierile s-au încheiat iar textul
semnat are o formă definitivă, fără să mai poată fi modificat unilateral de către vreunul
dintre statele participante.3

3.4. Exprimarea consimtamantului unui stat de a fi parte la un tratat

3.4.1. Ratificarea
Articolul 2 din Conventia de la Viena defineste ratificarea astfel: ”actul
international cu acelasi nume prin care statul confirma vointa sa de a fi legat prin tratat”
Ratificarea este necesara pentru ca statele sa aiba posibilitatea de a reexamina
efectele generale ale tratatului asupra intereselor nationale. De asememnea, ratificarea are
si rolul de a da timp suficient statelor pentru a implementa legislatia care va face posibila
respectarea obligatiilor asumate in cadrul tratatului.
Articolul 14 al Conventiei de la Viena arata ca ratificarea unui tratat este necesara
atunci cand:
(a) însuşi tratatul prevede ca acest consimtamint se exprima prin ratificare;
(b) este stabilit pe alta cale ca statele parte la negocieri vor ratifica acest tratat;
(c) reprezentatii statului au semnat tratatul sub rezerva ratificarii; sau
(d) intenţia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificării rezultata din deplinele
puteri acordate reprezentantului sau.
Ordinea ratificării, si autoritatea competenta pentru a efectua ratificarea este
determinata de legislaţia interna a fiecărui stat. Dreptul internaţional nu stabileşte expres

3
Baci, C., Patrascu, A., nan, F., et all, “Dreptul tratatelor: notiuni de teorie si practica”, Ed. Ministerului
Internelor si Reformei Administrative, Bucuresti, 2008

1
care tratat necesita a fi ratificat. Acest lucru este determinat de legislaţia fiecărei tari parte
la tratat si de tratatele internaţionale.
In legislatia romana prin ratificare se intelege modalitatea de exprimare a
consimtamantului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea romana, prin
adoptarea unei legi de ratificare de catre Parlament sau, in conditiile legii, prin ordonanta
de urgenta a Guvernului.4
Partile tratatului isi comunica indeplinirea procedurilor interne de exprimare a
onsimtamantului prin instrumente de ratificare.
Instrumentele de ratificare sunt de regula semnate de către preşedintele statului,
investite cu sigiliu de stat, si sunt contrasemnate de către Ministrul afacerilor externe.
Dreptul internaţional, si in special dreptul tratatelor, nu prevede un termen pina la care
tratatul ar trebui ratificat

3.4.2. Aderarea la un tratat este actul unilateral de drept intern al unui stat prin
care acesta isi expune consimtamintul de a fi angajat printr-un tratat si de a deveni parte la
acesta daca îl va semna iniţial. Aderarea se refera numai la tratate unilaterale si produce
aceleaşi efecte ca si ratificarea. Actul de aderare al unui stat la tratat internaţional poate
imbraca forma unor instrumente de aderare. Aderarea este posibila numai daca aceasta
procedura este prevăzuta expres in textul tratatului, sau daca aceasta rezulta din intenţia
parţilor de a permite aderarea ulterioara a altor state. In cazul tratatelor multilaterale
restrânse, aderarea altor state este permisa de regula numai cu acordul tuturor parţilor
contractante, in acest caz aderarea intervine numai după intrarea in vigoare a tratatului.

3.4.3. Aprobarea reprezintă o modalitate exprimare a consimtamintului statului de

a fi parte la tratat, in cazul aprobării el nu necesita a fi ratificat, dar care prevăd expres
aprobarea lui. In general aprobarea tratatului tine de competenta guvernului. Potrivit
reglementarilor interne a fiecărui stat, sunt supuse aprobării sau acceptării de guvern,
tratatul care nu implica angajamente politice majore, si nu se refera la domenii esenţiale
exercitării suveranităţii de stat.

3.5. Intrarea in vigoare a tratatului

4
Legea nr. 590/2003 privind tratatele

1
 Intrarea in vigoare a unui tratat reprezinta momentul din care acesta produce efecte
juridice fata de statele parti si marcheaza data la care statele sunt obligate sa aplice in
practica tratatul respectiv.
Un tratat intra in vigoare in conformitate cu clauzele incluse in dispozitiile finale,
astfel cum partile au convenit in cadrul negocierilor. In cazul in care nu exista prevederi
privind intrarea in vigoare a tratatului, aceasta are loc in momentul in care consimtamantul
de a fi legat prin tratat a fost statbilit pentru toate statele care au participat la negociere.
Tratatele bilaterele intra in vigoare la momentul in care are loc schimbul
instrumentelor de ratificare.

Bibliografie:

1. 1969 – Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor

2. Baci, C., Patrascu, A., Nan, F., et all, Dreptul tratatelor: notiuni de teorie si
practica, Ed. Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Bucuresti, 2008

1
3. Legea nr. 590/2003 privind tratatele
4. Miga-Beşteliu, R., Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
5. Neacsu, D., Drept International Public, 2012