Scoala sistemica a aparut la mijlocul anilor 60 ca urmare a cresterii complexitatii organizatiilor

in contextul descoperirilor lui Norbert Wiener si domeniul ciberneticii dar si in contextul

aparitiei si dezvoltarii teoriei sistemelor cuprinsa in cartea sa publicata in 1948.
Primul fondator roman al conceptiei sistemelor este Stefan Odobleja, autorul cartii „Psihologia
consonantista”, aparuta in 1939. Scoala sistemica a organizatiilor este capabila sa le surprinda in
dinamismul lor ceea ce este un element nou in teoria si practica managementului. Scoala
sistemica reprezentata in principal de Chester Barnard, H. Simon, E. Katz,P. Drucker, realizeaza
o sinteza a scoliilor clasice si a relatiilor umane, fiind cea mai „tinara” dar si cea mai complexa si
aplicativa. Studiile manageriale efectuate de catre acesti reprezentanti se caracterizeaza prin
anumite trasaturi:

·         folosirea unei game largi de concepte, metode sau instrumente care provin din alte
stiinte ca: analiza economica, psihologie, sociologie, finante, statistica, matematica, drept si
informatica;

·         au folosit imprumuturi de natura conceptuala si metodologica pentru a aborda de o

maniera complexa si echitabila relatiile dintre cele cinci functii ale managementului:
planificarea, organizarea, decizia, antrenarea-coordonarea, control-evaluarea.

·         organizatia este studiata si tratata ca un sistem considerand cele cinci functiuni ale
acesteia ca subsisteme;

·         functionarea sistemului se bazeaza pe interactiunea subsistemelor, comunicatiile fiind

considerate drept configuratia organizatiei;

·         echilibrul sistemului adaptat la schimbarea mediului extern se realizeaza prin decizii ale
conducerii;

·         folosirea unor concepte si metode extrem de diverse din domenii diferite pe
considerarea organizatiei ca fiind un sistem..

In concluzie, orice organizatie este un sistem deschis adica interactioneaza permanent cu

mediul ei inconjurator.

Orice organizatie este un sistem deschis socio-tehnic caracterizat prin intrari, procese de
transformare, iesiri cat si un sistem social format din ansamblul oamenilor si al relatiilor din
cadrul organizatiei.

Interdisciplinaritatea este determinata de necesitatea colaborarii oamenilor de diferite

profesii si pregatiri in vederea realizarii unor obiective comune ale organizatiei.

Munca managerilor este pentru a asigura ca toate partile componente ale organizatiei sa
fie coordonate intern astfel incat obiectivele organizatiei sa fie realizate. Managerii organizatiei
trebuie sa inteleaga mediul in intreaga sa complexitate si relevanta astfel incat sa identifice
restrictiile pe care acesta le impune organizatiei, organizatiile, ocaziile favorabile si amenintarile
ce apar in mediul ambiant.
 Reprezentantii scolii sistemice au cautat diferite modalitati de crestere a performantei
organizatiei si anume:

·         mentinerea si dezvoltarea capacitatii organizatiei de a se adapta la cerintele diferitelor

componente ale mediului ambiant;

·         concentrarea atentiei managerului pe elemente de baza ale sistemului in vederea

obtinerii unui plus de eficienta.

In concluzie, scoala sistemica situeaza pe primul plan finalitatea economica, intr-o

viziune complexa si previzionala, apreciaza importanta structurii formale in cadrul sistemului si
are si cateva limite:

·         nu a reusit sa integreze pe deplin teoria managementului;

·         nu a reusit sa identifice cu certitudine variabilele importante care afecteaza activitatea

interna ale unei organizatii si nici elemente din mediul care influenteaza performanta acestuia.

Realizand simbioza intre teoria clasica si teoria relatiilor umane , scoala sistemica
reprezinta curentul dominant in teoria conducerii, tezele sale fiind tot mai mult adoptate in tarile
europene si de pe alte continente.