PLANIFICAREA ȘI AMENAJAREA

SPAȚIILOR TURISTICE

•TEMATICA
•BIBLIOGRAFIA
•EXIGENȚELE
•EVALUAREA
•INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICĂ
• TEMATICA – FIȘA DISCIPLINEI
• BIBLIOGRAFIA
• EXIGENȚE :
• prezență la curs: min. 50%
• prezență LP: 100%;
• activitate la LP: minim nota 5
• EVALUARE:
• examen scris: pondere70% din nota finală;
• nota LP: pondere 30% din nota finală.
 INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICĂ

• turismul: o activitate tot atât de importantă

ca alte activităţi umane;
• nr. turişti internaţionali: cca 430 mil. pers.;
• cheltuieli pentru turism: cca 250 mld. dolari SUA;
• Impact spaţial crescând
• de la turismul discret la turismul tiranic
• de la spaţiul privit la spaţiul consumat;
• amplificarea fenomenului turistic în decursul
sec.20 a impus turismul ca obiect de studiu
al mai multor ramuri ale științei;
 CE SE STUDIAZĂ?
• factorii explicativi ai inițierii și evoluției turismului;
• particularităţile fenomenului turistic în
desfăşurarea sa temporo-spaţială.
• relaţiile turismului cu spaţiul-suport: tipologia
spaţiilor turistice;
• aspecte legate de impactul asupra
componentelor sistemelor teritoriale;
• planificarea și amenajarea spațiilor turistice;
ECONOMIE

MARKETING

SOCIOLOGIE

PSIHOLOGIE
 CONCEPTE fundamentale
• Turist
• orice persoană care vizitează un loc, altul decât cel de
reşedinţă, pentru orice motiv, înafară de a exercita o
activitate remunerată şi efectuând un sejur de cel
puţin 24 de ore.
• Pseudoturist
• Persoană care se deplasează de la domiciliul său cu
alt scop decât cel turistic, dar care, în perioada
deplasării realizează activităţi specifice turismului.
• Excursionist
• Vizitator
 CONCEPTE fundamentale

• Turism
• Evoluţia conceptului: sec. 19: sinonim cu călătoria
• Turism: ansamblul de raporturi şi de fenomene care
rezultă din călătoria şi sejurul persoanelor, pentru
care locul de sejur nu este nici reşedinţă principală
sau durabilă, nici loc de muncă obişnuit (C. Kaspar)
• Turismul include totalitatea motivaţiilor şi activităţilor
cu caracter recreativ şi recuperator desfăşurate într-
un teritoriu dat, la un moment dat.
 CONCEPTE fundamentale

• Resurse turistice:
totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu,
indiferent de originea lor şi de relaţiile dintre ele
• Infrastructura turistică (baza tehnico-materială a
turismului):
dotările tehnice şi edilitare necesare asigurării
serviciilor destinate bunei desfăşurări a turismului:
capacităţile de cazare, unităţile de alimentaţie publică,
reţeaua de servicii aferente turismului, mijloace de
agrement, de tratament
 CONCEPTE fundamentale

• Potenţialul turistic (oferta turistică) rezultă din

asocierea spaţială a fondului turistic cu baza
tehnico-materială aferentă
P = F + Btm, unde:
P: potenţialul turistic
F: fondul turistic (resursele sau premisele de
localizare, cf. A. Susan)
Btm: baza tehnico-materială (premisele de
valorificare, cf. A. Susan)
 CONCEPTE fundamentale

• Fluxul turistic: mişcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile

de provenianţă spre cele receptoare.

• Evaluarea circulaţiei turistice:

rata medie a mobilităţii turistice (pornind de la un spaţiu şi un
grup emiţător) p*100/P,
p: nr. de turişti care au efectuat una sau mai multe deplasări într-o perioadă
dată
P: populaţia totală a spaţiului emiţător
rata absolută a mobilităţii turistice: tp*100/P
Tp: nr. total al deplasărilor efectuate de o populaţie sau un grup dintr-un spaţiu
emiţător
Indicele mobilităţii turistice: rata absolută/rata medie
 CONCEPTE fundamentale

• Produsul turistic: totalitatea bunurilor şi serviciilor

indispensabile bunei desfăşurări a activităţilor de agrement şi
recuperare fizico-psihică.
• caracteristici: are o expresie financiară, este reciclabil, specific,
original.
• Piaţa turistică: aria de interferenţă a produsului turistic cu
consumatorii săi.
• Oferta turistică: include fondul turistic, infrastructura şi
produsul turistic.
• Cererea turistică: o funcţie a unui ansamblu de factori:
demografici, sociali, psihologici.
 Aspecte evolutive ale fenomenului turistic
• ANTICHITATE – etapa turismului incipient
- deplasări regulate şi importante înspre situri de
notorietate: sanctuare (Delfi, Dodona), jocuri
olimpice (din 776 a. Cr. Până în 393 d.Cr), jocurile
dedicate zeilor: lui Poseidon (la Istm), Apollo
• primele forme de călătorie cu relevanţă turistică sunt
legate de apariţia urbanizării: clasele bogate caută
să evadeze periodic din oraşele cu atmosferă
sufocantă vara.
• În Imperiul lui Alexandru, bogaţii construiau case şi-
şi amenajau locuri de destindere şi de agrement, aşa
au apărut Canope (lângă Alexandria şi Daphne, lângă
Antiohia)
Aspecte evolutive ale fenomenului turistic: antichitatea

• Roma va dezvolta şi mai mult această obişnuinţă, astfel

că se va dota cu o centură de vile, în special la Tivoli,
locaţie apreciată de Traian.
• Apariţia de staţiuni mai îndepărtate va duce la
practicarea loisir-ului, prin deplasări la: Campania, Capri,
Cumea, Puteoli
• Roma continuă turismul religios, înspre marile sanctuare
ale Greciei, Egiptului, Asia Mică, destinaţii ale tinerilor
aristocraţi;
• dovezi ale acestor călătorii se găsesc în consemnări ale
unor istorici (Strabon);
• Jubileele regale din Egipt.
Aspecte evolutive ale fenomenului turistic: EVUL MEDIU

• Etapa pseudo-turismului
• formele iniţiale de turism involuează, pelerinajele se
perpetuează: Roma, Ierusalim, Mecca, Medina,
sanctuarele din India, Indonezia, muntele Fuji;
• Activităşi complementare de factură turistică favorizate
de conturarea drumurilor comerciale (Veneţia-Viena-
Cracovia; Marea Baltică-Marea Neagră; Paris-Munchen-
PragaBudapesta-Braşov), drumul mătăsii, cu ramificaţiile
sale spre Bizanţ şi centrul Europei;
• Structurile de primire – hanurile;
• Turismul cultural – stimulat de apariţia universităţilor:
Bologna (1119), Ravenna (1130), Sorbona (1200),
Cambridge (1209), Oxford (1214), Padova (1222),
Neapole (1224), Pisa (1346), Cracovia (1364), Viena
(1365), Heidelberg (1386), Koln (1388);
 Aspecte evolutive ale fenomenului turistic
– etapa turismului de anvergură

• Secolul al XVII-lea: Renaşterea reafirmă călătoriile şi

spiritul de descoperire.
• În secolul al XVII-lea călătoriile se multiplică.
• Englezii sunt cei care dovedesc cea mai accentuată
mobilitate. Aristocratul britanic este dator să realizeze un
periplu continental (the great tour) pentru a-şi desăvârşi
educaţia.
• Apar primele ghiduri de călătorie, în Franţa, în 1631 şi
1672. În Italia, VETTURINO (primul antreprenor în
turism) organizează transportul călătorilor, se ocupă de
bagaje, de cazare şi mese.
Aspecte evolutive ale fenomenului turistic – etapa turismului de anvergură

• În secolul al XVIII-lea, turismul cunoaşte noi dimensiuni.

• Clientela se lărgeşte, se extinde aria geografică, se
diversifică activităţile.
• Natura, celebrată de scriitori ca Rousseau, devine
cadrul privilegiat al sejururilor.
• După ce au fost consideraţi multă vreme
înspăimântători, munţii sunt consideraţi seducători.
• Jacques Balmat escaladează Mont Blanc în 1786,
reeditează ascensiunea un an mai târziu însoţit de
savantul Saussure şi lansează moda alpinismului şi
demistifică înălţimile.
• Cuvântul TURISM apare în Anglia. la sfârşitul sec. 18 şi
folosirea sa devine curentă rapid, în rândul celor bogaţi.
 Aspecte evolutive ale fenomenului turistic
– 1800-1950: de la turismul elitelor la turismul de masă

• turismul se concretizează într-o multitudine de amenajări

care bulversează mediul local şi creează noi dinamici;
• Hoteluri: Rigi – 1816, Arcachon – 1823; staţiuni balneare:
Baden-Baden, Bagneres, Ax les Termes;
• Clubul Alpin Britanic – 1857;
• Clubul Alpin Francez – 1874;
• Apar primele publicaţii: RED BOOK – J. Murray, în 1836.
• Ghidul Renaniei – Baedeker, 1866;
• Primul Ghid albastru – 1840;
• Apar primele călătorii organizate: în Anglia, de către
James Cook - 1841.
 Aspecte evolutive ale fenomenului turistic
– 1800-1950: de la turismul elitelor la turismul de masă

• rămâne circumscris încă aristocraţiei şi burgheziei avute;

•
• Amenajări: vile luxoase (Carlton, la Cannes, Negresco,
la Nice); cazinourile şi terenurile de golf se multiplică.
Cazinoul de la Monte Carlo se deschide în 1863.

• Spaţii frecventate: spaţiul alpin,

• litoralul mediteranean,
• coasta ligurică: Portofino, Rapallo,
• litoralul atlantic al Mării Mânecii.
Aspecte evolutive ale fenomenului turistic – 1800-1950: de la
turismul elitelor la turismul de masă
• Prima jumătate a secolului XX marchează schimbări
importante:
• pe litoral, în anii 20, sezonul estival elimină aproape
total sezonul hivernal;

• turismul litoral se extinde spaţial: în Europa, pe coastele

Adriaticii şi Mediteranei, pe continentul american, se adaugă
Florida, Insulele Caraibe, în special Cuba şi Bahamas, ca şi
Mexicul;

• la munte, ski-ul, practicat la început în ţările scandinave şi

introdus iniţial în Franţa, de Duhamel, găseşte cu
repeziciune adepţi, atingând apogeul o dată cu organizarea
J. O. De iarnă, la Chamonix, în 1924.

• Se creează primele staţiuni în Franţa şi în Elveţia: Megeve,

Zermatt, Saint-Moritz.
Aspecte evolutive ale fenomenului turistic – 1800-1950:
de la turismul elitelor la turismul de masă

• Democratizarea sensibilă a turismului are loc în

contextul creat de creşterea economică, extinderea
reţelei feroviare şi – mai ales – institutirea
concediului plătit:
• în SUA, începând din 1914,
• în Australia şi Noua Zeelandă, în 1919-1920,
• URSS, în 1922,
• Italia – 1924,
• Canada, UK, Germania – 1934
• Belgia, Franţa – 1936.
 Factorii genetici ai turismului:
demografici, economici, politici, psihologici, sociali

• factorii demografici;

• factorii economici;

• factorii politici;

• factorii psihologici;

• factorii sociali.
 Factorii genetici ai turismului:
demografici, economici, politici, psihologici, sociali

Factorii demografici
• populaţia: element sine qua non pentru turism:
produsul turistic este generat şi consumat de
oameni;
• creşterea demografică, creşterea speranţei
de viaţă la naştere şi a şcolarizării induc o
creştere a numărului de potenţiali turişti.
 Factorii genetici ai turismului

Factorii economici
• creşterea productivităţii muncii a făcut posibilă
apariţia timpului liber şi creşterea veniturilor;
• progresele tehnicii au indus accentuarea
turismului: progrese în transporturi, în
amenajarea spaţiilor şi echipamentelor implicate
direct în turism sau complementare;
• industrializarea accentuată a stimulat nevoia de
evadare, satisfăcută prin turism.
 Factorii genetici ai turismului
Factorii politici
• regimul impus deplasărilor între state aflate în
conflict sau cu sisteme social-politice diferite.
Factorii sociali
• institutirea concediului plătit:
• în SUA, începând din 1914,
• în Australia şi Noua Zeelandă, în 1919-1920,
• URSS, în 1922,
• Italia – 1924,
• Canada, UK, Germania – 1934
• Belgia, Franţa – 1936.
 Factorii genetici ai turismului: factorii psihologici

Factorii psihologici
• se au în vedere efectele stressului cotidian şi stilului
de viaşă contemporan asupra psihicului uman;
• intervin în luarea deciziei, în definirea motivaţiei
turismului;
• Teorii ale motivaţiei:
• Analiza modelului de comportament: teoria lui
Graburn referitoare la inversiunile din turism:
tendinţa turistului de a căuta altceva decât are în mod
obişnuit;
• permite explicarea variaţiei de-a lungul vieţii a tipurilor
de vacanţe practicate şi a destinaţiilor.
Graburn, cf.
DINU, 2007
 Factorii genetici ai turismului: factorii psihologici
• Modelul Isa-Ahola se bazează pe cele două forţe
motivaţionale ce caracterizează activitatea turistică :
dorinţa de evadare (de a fugi de viaţa de zi cu zi) şi
doriţa de a căuta (o recompensă psihologică prin
călătoria într-un mediu diferit).

• A treia categorie se ilustrează prin modelul lui Plog

(1974), care stabileşte două tipuri extreme de
personalitate a turiştilor: psihocentricii şi allocentricii
Caracteristicile turistice ale categoriilor psihografice
 Factorii genetici ai turismului: factorii psihologici
• Rol în crearea reprezentărilor despre destinaţiile turistice
• Paradigmele majore ale cererii turistice:
paradigma hedonistă (soare, recreere, cultul corpului
uman)
paradigma ascetică (descoperirea activă, practicarea
unor sporturi)
• Tropisme care fundamentează circulaţia turistică:
apă, soare, natură, alteritate, călătorie
• imaginile spaţiilor turistice: re-create în pliante, cataloage
ale produselor turistice: spaţiu imaginar – simbolizat,
mitificat, reconstruit, codificat – rezultat prin selecţionarea
câtorva elemente semnificative în vederea atragerii unei
cereri potenţiale
• sunt eliminate elementele indezirabile
foto – imagini reclame turistice
 Factorii genetici ai turismului: factorii psihologici

• rol în producerea spaţiilor turistice, în conformitate cu

aşteptările turiştilor: spaţiul turistic este produs, reprodus,
nivelat, standardizat, deteritorializat;
• se vorbeşte astfel de inventarea spaţiilor turistice (L'
invention du Mont Blanc – P. Joutard, 1986, Le territoire du
vide. L ' Occident et le desir du rivage – A. Corbin, 1988, La
campagne inventee – M. Marie, J.Viard - 1977)
• rol în crearea produselor turistice: climatism, termalism,
pelerinajele
 SPAȚIUL TURISTIC – definiție

• spațiul economic: se definește prin relațiile specifice care

există între elemente și care se regăsesc la nivelul unei
firme, al unei țări, regiuni sau ansamblu supranațional;

• spațiul turistic este un tip de subspațiu economic

supus parțial sau integral unei utilizări economice
destinate satisfacerii unor necesități specifice
activităților turistice ;
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
1. LOCALIZAREA

• analiza în perspectivă verticală: explica o localizare

evocând legătura dintre anumiţi factori fizici şi spaţiile
turistice;

• analiza din perspectivă orizontală privilegiază relaţiile şi

interacţiunile spaţiale;

• localizarea nu este abordată doar strict topografic,

intervenind termenii de cost, timp, atractivitate;

• valoarea localizării este relativă,variabilă, în funcţie de tipul

de activitate, natura intenţiei sau de proiectul implicat;

• caracterul relativ al localizării se relaţionează direct cu

"potenţialitatea locului", dată de calităţile pe care o amplasare
le prezintă în legătură cu un proiect turistic.
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
1. LOCALIZAREA
• Spaţiile turistice rezultă din acumularea deciziilor de
localizare a diferitelor activităţi turistice.

• activităţile turistice banale/ale turismului de masă = care

deservesc nevoile curente de natură recreaţională ale
oamenilor şi se distribuie în consecinţă;

• activităţile turistice de nişă = care se distribuie de manieră

inegală şi au funcţie dinamizatoare (motrice) în arealele în care
se găsesc.
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
2. DISTANȚELE
• Existenţa unei distanţe mai mari decât 0 care separă două
locuri este un obstacol pentru interacţiune şi face necesară
deplasarea obiectelor, persoanelor şi informaţiei.

• Separarea, materializată printr-o distanţă, poate fi deplânsă

sau de dorit.

• tipuri de distanţe: distanţa-timp, distanţa-cost, distanţa

psihoculturală.
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
2. DISTANȚELE
Elemente care contribuie la alterarea importanței distanţei
metrice:

• producţia imaginară a spaţiilor turistice:

• imaginea unui loc: directă (prin pliante,cataloage, afişe);
indirectă (ghiduri turistice, note de
călătorie, albume fotografice);
• valori afective, simbolice acordate anumitor spaţii;
• percepţia turiştilor;
• simbolismul colectiv;
• mentalităţile, valorile (cunoaştere vs. hedonism....);
• reprezentări sociale ale spaţiilor turistice;
• trecerea de la loc la sit, imagine şi produs.
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
3. ACCESIBILITATEA
• uşurinţa mai mare sau mai mică cu care se poate ajunge la
un element spaţial (se face referire la populaţie, produse,
informaţii - elemente susceptibile a se deplasa);

• accesibilitatea simplă (a unui loc dinspre alte locuri);

• accesibilitatea globală (a unui spaţiu);

• accesibilitatea unei activităţi/ a unei funcţii (în speţă, funcţia

de recreere şi turistică).
 PRINCIPII ŞI PROCESE ALE ORGANIZĂRII SPAŢIULUI
TURISTIC:
4. INTERACȚIUNEA SPAȚIALĂ

• este un fenomen fundamental pentru procesele social-

economice în general şi turism, în speţă;

• turismul rezultă din interacţiunea dintre spaţiile emiţătoare

respectiv cele receptoare;
Modele ale
circulaţiei
turistice

Modelul lui
Lundgren
Modele ale
circulaţiei
turistice

Modelul lui
Campbell
• Modelul lui Mariot
Drum
de acces

Reşedinţă Drum Centru

permanentă recreaţional turistic

Drum
de întoarcere
 PRINCIPII ȘI PROCESE DE ORGANIZARE A SPAȚIULUI
TURISTIC
• resursele naturale sut o condiţie necesară, dar nu
suficientă, fiind întotdeauna condiţionate de motivaţii,
practici turistice, precum şi de contextul economic, factori
responsabili de investirea cu funcţie turistică a unor spaţii
„aparent fără vocaţie turistică ˮ;
• „procese de delocalizare/relocalizare,
deteritorializare/reteritorializare, prezenţa vocaţiei turistice
fiind o iluzieˮ, turismul dezvoltându-se şi modelând spaţiul
în raport cu conjunctura internă şi internaţională;
• „ teritoriile sunt investite şi pervertite prin turismˮ;
(Muntele, I., Iaţu, C., Geografia turismului..., Sedes, Iasi, 2003,
pp. 193-197)
 PRINCIPII ȘI PROCESE DE ORGANIZARE A SPAȚIULUI
TURISTIC

• spaţiul turistic are alura unui arhipelag, format din

numeroase puncte, separate de vaste spaţii utilizate doar
pentru tranzit (deşi reprezentările cartografice
generalizează adesea funcţia turistică la nivelul unor spaţii
vaste);

• alături de aglomeraţiile turistice se află adesea viduri

imense, iar opoziţiile şi clivajele sunt adesea brutale (ex.
litoral/hinterland, insule ignorate/insule invadate de turism,
regiuni sufocate de fluxuri turistice – regiuni abia traversate
de acestea);
 ELEMENTE STRUCTURII SPAŢIALE - CENTRUL,
PERIFERIA, REŢELELE
• CENTRUL
• Loc de maximă accesibilitate, de focalizare, de
convergenţă sau de polarizare, loc care atrage sau emite
fluxuri umane, materiale sau imateriale.

• MODELUL CENTRU-PERIFERIE
• Opoziţia centru-periferie este subliniată de
cantitatea, calitatea, disimetria fluxurilor dintre
subansamblurile teritoriale.
 Centru Periferie
Centru dominant-
a1 periferie dominată

Dominare
Retroacţiuni pozitive
Centru hipertrofiat –

Periferii dependente
periferie neglijată
a2
Centru dominant–
periferie integrată
şi exploatată

Integrare
b1
Retroacţiuni negative
Hipercentru-
b2 periferie integrată şi
anexată

Periferii ce se bazează
Centru în declin –

pe forţele proprii
periferie care valorifică
c1 o parte din potenţialul centrului

c2 Centru şi periferie autonome -

două spaţii izolate,
unul mai dezvoltat
altul înapoiat
Periferie Centru
Inversiune în ierarhia elementelor
socio-spaţiale: periferia a devenit centru
d şi invers
 REŢELELE

• Definiţie
• Un ansamblu de locuri geografice interconectate
printr-un anumit număr de legături.
• TIPURI de reţele:
• reţele suport
• reţele de schimburi
• reţele de comandă (inforeţele)
• reţele non-teritoriale (sociale).
 REŢELELE

• Indicatori morfologici:
• conexitate;
• conectivitate;
• lungimea reţelelor;
• densitatea reţelelor;
• forma reţelelor.
 ELEMENTE STRUCTURALE ALE SPAŢIULUI -
REŢELELE
• Indicii de conexitate:
• β=L/N
sau
• γ= L/3(N-2), unde: L=numărul de legături, iar N - numărul de
vârfuri,
3(N-2) reprezintă numărul maxim de
legături
posibile
• Indicele de conectivitate:
• α = nr. de circuite/(2N-5), unde (2N-5) reprezintă numărul
maxim de circuite posibile în reţea
• α poate lua valori între 0 (conectivitate minimă) şi 1
(conectivitate maximă).
Analiza itinerariului optim al reţelelor BUNGE ( 1962), în termeni de cost pentru
constructor, respectiv timp pentru consumator
 Planificarea. Planificarea turistică
• Planificarea: proces teoretic de anticipare a
schimbării, orientat spre viitor, care vizează căutarea
unor soluții, urmat de inițierea și punerea în practică a
variantei optime (ca potențial de realizare, instrumente
și resurse disponibile) selecționate.
• Politica de planning: proiecția, definirea, formularea
obiectivelor specifice, a metodelor și instrumentelor
concrete prin care se încearcă transpunerea acesteia
în practică, precum și crearea unui cadru legislativ,
instituțional adecvat, indispensabil, atât în ceea ce
privește permanența și consistența intervenției, cât și
pentru exercitarea funcției de control asupra finalității
și efectelor scontate ale acestui proces.
 Planificarea turistică

• Planificarea turistică: complex de activități menite a

asigura coagularea unui complex de factori (politici,
sociali, economici, de afaceri, ecologici), în vederea:
- adoptării unor obiective
comune privind dezvoltarea turismului,
- atragerii de resurse și
- definirii de metode de
transpunere în practică a acestora.
Clasificarea planificării turistice:
- inter-regională, națională, regională, locală, vectorială
(concentrată pe categorii de probleme).
 Planificarea turistică- proces multidimensional

• dimensiunea geografică : evidențiază necesitatea

corelării cu dezvoltarea în profil teritorial, incluzând
studii complexe asupra componentelor teritoriului;
• dimensiunea economică: evidențiază necesitatea
asigurării unui impact social-economic pozitiv;
• dimensiunea politică: vizează necesitatea integrării
planificării turistice în politici mai vaste, respectiv
corelarea cu planificarea dezvoltării celorlalte
domenii economice.
 Planificarea turistică – modelul general (Williams,
1998)
1. SPECIFICAREA SCOPURILOR GENERALE
2. FORMULAREA OBIECTIVELOR FEZABILE
3. ADUNAREA ȘI ANALIZA DATELOR
4. REVIZUIREA OBIECTIVELOR
5. DEFINIREA ȘI EVALUAREA
6. SELECTAREA OPȚIUNILOR PREFERATE
7. IMPLEMENTAREA PRIN PROCESUL DE
PLANIFICARE
8. MONITORIZAREA REALIZĂRII PLANULUI
9. REVIZUIREA POLITICII
10. ADAPTAREA PLANURILOR
11. REVIZUIREA OBIECTIVELOR
 Planificarea turistică – modelul general

• principalele elemente ale modelului general al

planificării vizează:
• translația progresivă de la general la particular;
• constanta revizuire și reajustare a obiectivelor și
opțiunilor de realizare a acestora, pentru a permite
adaptarea continuă a procesului de planificare
turistică la frecventele schimbări de conjunctură și
circumstanțe specifice unui mediu concurențial extrem
de dinamic și volatil;
• flexibilitatea este un concept cheie.
 Tipuri de planuri
• planul major: se definește pentru o perioadă de 5 ani,
după care se reajustează, pentru a i se asigura
continuitatea și funcționalitatea; acordă importanță
fazelor 1 și 2 din modelul general;
• punct tare: viziunea comprehensivă a proceselor de
dezvoltare;
• puncte slabe: rigiditate, în raport cu un domeniu atât
de flexibil cum este cel al turismului;
• planul succesiv: relevă o preocupare sporită pentru
fazele 8 -10 ale modelului: monitorizarea, revizuirea
politicilor și obiectivelor, adoptarea planurilor revizuite;
• planul sistemic: are în vedere necesitatea integrării
sistemice a elementelor planificate.
 Amenajarea turistică: elemente de conţinut
• crearea unei oferte originale prin integrarea şi valorificarea
tuturor resurselor cu caracter de specificitate din teritoriul
respectiv;
• localizarea infrastructurii generale şi specifice în funcţie de
numărul, poziţia, gruparea în teritoriu, diversitatea şi gradul de
accesibilitate a resurselor;
• integrarea armonioasă a construcţiilor proiectate în ansamblul
cadrului natural în vederea creării unei note de specificitate;
• dimensionarea (fizică, ecologică, psihologică) a viitoarelor
construcţii şi echipamente turistice în funcţie de capacitatea
optimă de primire a teritoriului respectiv;
• dimensionarea ofertei în raport cu volumul, structura şi
caracteristicile cererii (dotări funcţionale tot timpul anului,
asigurarea unei oferte flexibile);
• asigurarea unei funcţionalităţi optime a activităţii de turism
(cazare, agrement, tratament, alimentaţie publică, tranzit,
informare, activitate sportivă), a unei eficienţe economice şi
sociale ridicate a activităţii de turism.
 Amenajarea turistică: definiţie, concepte, factori,
principii
1. principiul unicităţii prestaţiei: fiecare amenajare
reprezintă un caz singular;
2. amplasarea amenajării turistice în spaţiul de
destinaţie;
3. principiul localizării îndepărtate: complexitatea
creşte o dată cu distanţa;
4. polivalenţa: diversitatea şi complexitatea ofertei
trebuie să fie direct proporţională cu amploarea
pieţelor cărora li se adresează; polivalența asigură
eficientizarea activității;
5. amenajările turistice sunt favorizate şi stimulate în
regiunile cu un nivel ridicat de dezvoltare
economică;
Amenajarea turistică: definiţie, concepte, factori, principii
6. principiul integrării armonioase: adaptarea
suprafeţele construite, a fizionomiei infrastructurii şi
echipamentelor turistice la condiţiile naturale și
particularităţile arhitecturale locale, rezultând un
ansamblu integrat organic şi armonios mediului;
7. principiul flexibilităţii şi al structurii evolutive: o
amenajare trebuie să constituie un sistem
multifuncţional şi trasnformabil, care să permită
dezvoltări şi adaptări ulterioare;
8. principiul activităţii principale şi al recepţiei
secundare: corelarea activităţii turistice de bază
(cazare, alimentaţie publică, transport) şi a celor
complementare (agrement, informare, intermediere,
sportive....);
Amenajarea turistică: definiţie, concepte, factori, principii
9. principiul reţelelor interdependente: integrarea
activităţilor şi fluxurilor turistice în structura social-
economică a teritoriului;
10. principiul funcţionalității optime a întregului sistem
turistic: structurarea funcţională a teritoriului vizat;
11. principiul rentabiltăţii directe şi indirecte: creşterea
veniturilor din turism, respectiv efectele de multiplicare
din ramurile implicate în dezvoltarea turismului
(construcţii, prelucrarea lemnului, agricultură, industrie
alimentară, artizanat etc.);
- asigurarea eficienţei economice şi sociale: la o
unitate de cheltuieli de bază să se adauge între 1,3 - 2,5
- 3,5 cheltuieli derivate din partea turiştilor;
• eficienţa socială: satisfacerea nevoilor de refacere a
capacităţii fizice şi psihice de efort;
 Estetica amenajărilor turistice (Princ. 6)
• proiectarea spaţiului construit se realizează astfel încât
să se asigure armonizarea cu spaţiul înconjurător;
• Elementele definitorii: formă, stil, culoare, curent.
• forma: expresia conţinutului şi structurii, reprezintă o
combinaţie de linii, suprafeţe şi volume, are o anumită
geometrie şi este hotărâtoare pentru valoarea plastică a
produselor turistice;
• stilul: unitate constructivă, se raportează la epoca pe
care o reprezintă;
• culoarea: aspect foarte uşor sesizabil din exterior, se
alege în funcţie de rol: influenţarea stării de spirit a
turiştilor , estomparea sau distragerea atenţiei (inclusiv
în cazul asocierii cromatice din cazul amenajării spaţiilor
verzi).
 Estetica amenajărilor turistice

• ornamentul: element decorativ al formei,

conferindu-i valoare estetică deosebită.

• Din punct de vedere estetic, trei aspecte sunt

importante:
• amplasarea produselor turistice;
• crearea ambianţei;
• integrarea în mediul ambiant. (*foto)
 Componentele şi etapele amenajării turistice.
Organizarea proiectului de amenajare turistică

• 1. SELECŢIA ŞI DELIMITAREA TERITORIILOR CU VOCAŢIE

TURISTICĂ ÎN VEDEREA AMENAJĂRII
• 2. ANALIZA REALITĂŢII TERITORIULUI DE AMENAJAT
• 3. REALIZAREA PROIECTULUI DE AMENAJARE
TURISTICĂ
 Componentele şi etapele amenajării turistice.
Organizarea proiectului de amenajare turistică

• 1. SELECŢIA ŞI DELIMITAREA TERITORIILOR CU VOCAŢIE

TURISTICĂ ÎN VEDEREA AMENAJĂRII
• 2. ANALIZA REALITĂŢII TERITORIULUI DE AMENAJAT
2.1 cadrul natural (elementele cadrului natural, inclusiv aspectele
legate de problema calităţii, a conservării şi protecţiei pe
componente şi ansambluri naturale);
2.2 valorile cultural istorice;
2.3 condiţiile social-economice şi politice (componenta
demografică – număr, dinamică, structuri demografice,
denisitate), profil economic, habitat (locuinţă, locuire, ), nivel de
trai, tipul de proprietate, imaginea pe piaţă a anumitor produse,
modul şi tipul de utilizare a terenurilor, tipul de proprietate
asupra pământului, raportul dintre oferta proprie şi oferte
similare, stabilitate politică, risc social...
2.4. infrastructura tehnică:
• analiza căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport care
asigură accesul în areal;
• analiza sistemului de transport din interior; tipurile de transport,
analiza raportului dintre preţ – grad de siguranţă, confort, viteză;
• conectivitate cu celelalte spaţii;
• infastructura tehnico-edilitară;
• identificarea repercusiunilor planurilor existente de dezvoltare a
infrastructurii de transport asupra dezvoltării, respectiv resurselor
turistice;
2.5. echipare turistică
• structuri de cazare: densitate, număr, tipologie, grad de confort,
servicii, facilităţi; unităţi de alimentaţie publică, echipament recreativ
şi sportiv, echipament turistic comercial, echipament terapeutic şi de
primire (agenţii de voiaj, birouri de informare turistică, servicii
medicale şi de poştă, siguranţa publică, locuri de parcare...).
2.6. legislaţia (actele normative în vigoare): influenţă directă sau
indirectă (regimul juridic privitor la protecţia mediului, regimul
construcţiilor, planul general de amenajare a teritoriului), cu rol
stimulator, respectiv inhibitor
 3. REALIZAREA PROIECTULUI DE AMENAJARE
TURISTICĂ
3.1. Pregătirea studiului:
• formularea scopului, utilităţii, oportunităţii, termenului;
• conturarea structurii organizatorice;
• alegerea echipei, pentru a acoperi următoarele competenţe:
planificarea amenajării turistice; analiza pieţei de turism;
economia turismului; proiectarea infrastructurii de transport;
problematica impactului asupra componentelor de mediu;
aspecte de etnografie; legislaţia turismului; proiectarea
echipamentelor turistice şi hoteliere;
• identificarea problemelor;
• stabilirea termenilor (toți factorii incidenți în proces).
3.2. Etapa analitică:
• 3.2.1 definirea obiectivelor:
- trebuie să corespundă obiectivelor generale de dezvoltare
adoptate la nivele scalare superioare;
- prefigurează finalitatea, determină costurile, metodologia de
cercetare, punerea în practică a studiului (se pot ajusta sau
îmbunătăţi);
• elaborarea ipotezelor:
valorifică teoria şi practicia diferitelor specialităţi implicate, a
succesiunii operaţiilor, a perioadei de timp preconizate;
• 3.2.2 realizarea bilanţului teritorial (analiza diagnostic):
a. inventarierea exhaustivă a tuturor resurselor atractive şi
valorificabile în teritoriu;
b. analiza şi sinteza modului de combinare şi de integrare la
nivelul teritoriului a componentelor turistice, precum şi a
caracteristicilor rezultate din interacţiunea lor;
c. evaluarea potenţialului turistic;
d. identificarea precisă a posibilelor oportunităţi şi constrângeri în
dezvoltarea tursimului.
3.3. Etapa analitico-sintetică:
• 3.3.1 fundamentarea bugetului (dimensionarea programului
de investiţii) necesar amenajării şi funcţionării la parametri de
eficienţă economico-socială ridicată a acesteia;
• 3.3.2 stabilirea şi definirea programelor prioritare şi liniilor
de acţiune privind:
- diversificarea, modernizarea, adaptarea funcţională la
modificările intervenite în structura şi motivaţiile cererii turistice;
- ordonarea acțiunilor de dezvoltare a resurselor
turistice;
-infrastructură, dotări, echipamente turistice generale,
protecţia resurselor turistice naturale;
- politica privind personalul din turism (formare,
perfecţionare, reorientare, conform nevoilor);
- strategia promoţională şi de comercializare a
produsului turistic;
3.3.3 Formularea politicii şi a planului de amenajare turistică
şi evaluarea alternativă a scenariilor posibile
- formularea strategiei de dezvolatre care să răspundă cel mai
bine dezideratelor propuse şi să prezinte un raport optim între
obiective – costuri – beneficii preconizate (inclusiv consolidarea
efectelor pozitive, diminuarea celor negative – socio-culturale,
economice, de mediu;
- evaluatrea impactului: prin analiza a patru sectoare distincte:
- economic: analiza investiţiilor, a modalităţilor de finanţare,
aspecte normative, juridice;
- social-politic: estimarea numărului de persoane antrenate în
turism;
- promoţional: formarea unei imagini favorabile a produsului
turistic;
- tehnic: costurile de întreţinere a echipamentelor, instalaţiilor,
amenajării propriu-zise.
• - se impune realizarea unor investigaţii suplimenare de ordin
prospectiv, care să permită modelarea evoluţiei teritoriului ce
urmează să fie amenajt;
• - simularea şi optimizarea.

• 3.3.4. stabilirea tehnicilor, metodelor, sistemului de

indicatori şi instrumente care vor fi utilizate pe tot parcursul
perioadei de transpunere în practică a strategiei de amenajare
turistică.
• __________________________________________________
__
• ? IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA SISTEMULUI
TERITORIAL
• PLANIFICAREA STRATEGICĂ
• PROCESUL DEZVOLTĂRII PARTICIPATIVE
 ANALIZA DIAGNOSTIC
• a. inventarierea exhaustivă a tuturor resurselor atractive
şi valorificabile turistic din perimetrul analizat:
aceasta presupune culegerea şi examinarea detaliată a datelor
cantitative şi calitative cu privire la toate componentele
sistemului
turistic şi a aspectelor relevante aflate în relaţie cu acesta:
-poziţia în teritoriu, gradul de accesibilitate;
- caracteristicile structurale şi calitative ale tuturor resurselor;
- condiţiile orografice (treptele de relief, fragmentare,
expoziţie, declivitate);
-condiţiile climatice (precipitaţii, vânturi, puritatea aerului,
durata de strălucire a Soarelui, frecvenţa zilelor însorite,
durata şi grosimea stratului de zăpadă etc.);
- condiţii hidrografice (prezenţa cursurilor de apă, a oglinzilor
de apă etc);
• - existenţa, valoarea terapeutică şi gradul de exploatare a
unor elemente naturale (izvoare, mofete, nămoluri etc.);
• - patrimoniul cultural-istoric;
• - modul de utilizare a terenurilor şi tipul de proprietate asupra
pământului;
• - condiţiile social-economice şi influenţa lor asupra turismului;
• - existanţa unor tipuri şi modele de dezvoltare economică,
inclusiv a sectorului turistic;
• - particularităţile ofertelor turistice existente sau potenţiale pe
piaţa turistică şi măsura în care acestea constituie o
concurenţă reală;
• - baza materială turistică existentă sau planifcată pentru
edificare;
• - fluxurile turistice potenţiale (număr şi caracteristici cantitative
şi calitative);
• -intensitatea, ritmurile şi orientarea fluxurilor turistice
• - prezenţa unor organizaţii sau programe de instruire a
• existenţa unor planuri investiţionale în sectorul turistic;
• evaluarea disponibilităţilor financiare pentru realizarea bazei
materiale;
• analiza cadrului legislativ în vigoare cu influenţă directă sau
indirectă asupra dezvoltării turismului.

• b. Analiza şi sinteza:
• - analiza pieţei turistice: analiza modelelor regionale şi
supraregionale de dezvoltare a turismului;
• - stabilirea capacităţii optime de primire a teritoriului,
respectiv a numărului optim şi a tipurilor de turism;
• - calcularea numărului, tipurilor şi distribuţiei spaţiale a
bazelor de cazare necesare şi personalului necesar pentru
funcţionarea acestora, a căilor de acces.
• c. Cuantificarea potenţialului turistic:
• a. Bergman (1996): potenţialul turistic rezultă din modul în
care se îmbină cei 3 elemente: atractivitate, accesibilitate,
capacitate de cazare;
• b. estimarea valorică a potenţialului atractiv (Cocean,
1984): atribuirea unor indici valorici obiectivului turistic
considerat unitate - etalon a potenţialului de atractivitate,
luând în considerare:
• - modul în care obiectivul se instituie în unicat (U) local,
regional, naţional sau internaţional (valoare 10 este atribuită
unicatului mondial);
• - valenţele turistice ale obiectivului (V) (dimensiune,
fizionomie, vârstă, funcţie, structură) (indicii variază între 1 şi
n);
• - modul cum şi timpul cât satisface cererea turistică (T);
• - gradul de dificultate a amenajării şi punerii în valoare (G).
• c. metoda elaborată de N. Ciangă (1997): pornind de la
modelul turistic ideal, această metodă constă în acordarea
de indici valorici întregului ansamblu de condiţionări din
teritoriul analizat, grupate în 8 categorii:
• - fond morfoturistic; fond climatoturistic; fond tusitic
hidrogeografic; fond turistic biogeografic; fond turistic
cultural-istoric; fond turistic etngrafic şi folcloric; baza
materială; potenţial de comunicaţie.

• d. Cazes, Lanquar, Raynouard (1980): indicator care ia în

considerare ponderea fiecărui element în asigurarea
atractivităţii locului şi nivelul calitativ al elementului:
• Ia= ∑ q*Cxi, unde:
• I: indicele de atractivitate, q: ponderea fiecărui element, C:
nivelul calitativ al elementului
•
• e. Erdeli, Istrate (1996): propun un indicator pentru
estimarea valorii de atractivitate a unui peisaj, pe baza
însumării rangurilor unice parţiale pentru fiecare areal
turistic inclus teritoriului ce urmează a fi amenajat (rangurile
parţiale se obţin ca medie aritmetică simplă dintre produsele
tuirstice şi indicii de importanţă).

f. se poate calcula coeficientul sau indicele de atractivitate

turistică pe baza analizei componentelor grupate în trei
categorii:
• - oferta turistică primară (fondul turistic natural şi antropic);
• - oferta turistică secundară (baza tehnico-materialăa
turismului);
• - resursele turistice (programe şi mijloace de acţiune,
integrarea programului propriu de amenajare în sistemele
turistice regionale, naţionale, internaţionale).
• g. indicele potenţialului de atracţie Hudman (cf. Muntele
şi Iaţu, 2003), definit pentru a măsura capacitatea unui
teritoriu de a genera atracţie turistică
• Ipa= (nc/Nc )/(p/P), unde:
• nc: numărul de călătorii turistice generate de spaţiul
respectiv,
• Nc: numărul de călătorii turistice generate la nivel spaţial
ierarhic superior,
• p: populaţia totală a spaţiului respectiv,
• P: populaţia structurii spaţiale de ordin superior.
•
• d. idenitificarea precisă a posibilelor avantaje şi limite
în dezvoltarea turismului:
• în raport cu diferite elemente: context social-economic,
infrastructură, cadru instituţional, autorităţi locale,
regionale,mentalitate, context concurenţial.
• 2. ANALIZA SWOT
• - metodă de evaluare care ţine cont de factorii pozitivi şi de
cei negativi, ce pot interveni în evoluţia amenajării turistice
viitoare;
• - vizează caracteristicile mediului intern (puncte tari, puncte
slabe) şi a celui extern (oportunităţi şi riscuri);
• Etape:
• - analiza globală a unităţii respective;
• - identificarea, evaluarea ierarhizarea caracteristicilor
interne, respectiv a factorilor externi cu efect asupra
funcţionării teritoriului; pentru ierarhizare, se foloseşte
diagrama SWOT (fig.);
• - definirea și analiza detaliată a disfuncționalităților, în
vederea stabilirii exacte a cauzelor, condiţiilor, modului şi
frecvenţei apariţiei, intensităţii sub care se manifestă şi
gradului în care pot afecta amenajarea tursitică viitoare.
• 3. ANALIZA LFA (Logical Framework Approach)
• - metoda asigură realizarea legăturii dintre planificarea
strategică şi managementul proiectelor de amenajare
turistică, prin structurarea obiectivelor orientate şi
componentelor;
• - reliefarea legăturilor dintre input-uri, obiective şi activităţi
planificate şi finalitatea preconizată a proiectului respectiv;
• - acurateţea şi relevanţa informaţiilor necesare factorilor de
decizie;
• - comunicarea rapidă şi eficientă între toate părţile implicate
în realizarea proiectului;
• - orientarea corectă şi analiza logică a factorilor-cheie, a
interrelaţiilor dintre aceştia;
• controlul permanent asupra derulării la nivelul obiectivelor
intermediare ale proiectului şi a efectelor induse de acestea;
• - continuitatea derulării proiectului în cazul modificării
radicale sau adoptării unui proiect nou.
• Etapele LFA:

1. analiza contextului;
2. analiza participanților (actorilor);
3. analiza situației (problemelor);
4. analiza obiectivelor;
5. planul de activități;
6. planul de reurse (input-uri);
7. indicatorii de rezultat;
8. analiza riscurilor.
1. ANALIZA CONTEXTULUI PROIECTULUI

• Proiectul este parte a unui context larg.

ÎNTREBĂRI ESENȚIALE:

• În ce context se va desfășura proiectul?

• Care sunt factorii importanți pentru atingerea obiectivelor?

• Analiza contextului se realizează folosinf metoda SWOT.

2. ANALIZA PARTICIPANȚILOR

• 4 categorii de participanți:

1. beneficiari;
2. persoanele care realizează proiectul;
3. finanțatorii;
4. factorii de decizie.

• alte tipuri: opozanții; partenerii.....

3. ANALIZA PROBLEMELOR
A. Formularea problemelor
• identificarea problemelor existente și potențiale;
- o problemă este o stare de lucruri negativă;
- absența unei soluții nu este o problemă.

B. Evaluarea problemelor
• stabilirea problemei esențiale;
• identificarea cauzelor importante și directe ale problemei
principale;
• identificarea efectelor importante și directe ale problemei
principale;
• construirea arborelui problemelor, ce evidențiază relația
cauză-efect între probelemele identificate.
• 4. ANALIZA OBIECTIVELOR
• aborele-problemă este transformat într-un arbore al
obiectivelor, reprezentând soluţii ale problemelor;
• această operaţiune are loc prin reformularea tuturor
componentelor arborelui-problemă într-o manieră pozitivă,
dezirabilă.

ARBORELE ARBORELE
PROBLEMELOR OBIECTIVELOR
Efecte Obiective generale

Problema majoră Obiectivul proiectului

(imediat)
Cauze Rezultate
• a. OBIECTIVUL GENERAL (obiectivul dezvoltării):

• în concordanță cu obiectivele stabilite la nivele superioare și

pe termen lung, respectiv cu obiectivele finanțatorului;
• se atinge prin mai multe proiecte (nu doar prin prezentul
proiect);
• se referă la beneficii sociale și sau economice pe termen
lung;
• exprimă o stare pozitivă pentru benficiari și societate;
• este exprimat ca finalitate, nu ca proces;
• este exprimat în termeni ușor de verificat;
• nu conține două sau mai multe obiective legate cauzal;
• orizont de timp: 5-10 ani;
• b. OBIECTIVUL IMEDIAT
• un singur obiectiv;
• este formulat ca stadiu dorit (nu ca proces);
• este conectat cu problema majoră;
• evidențiază beneficiile rezultate pentru grupurile țintă prin
aplicarea proiectului;
• definit precis și ușor de verificat;
• orizont de timp: 0-3 ani.

c. REZULTATE
• serviciile produse de aplicarea proiectului (ce se obține prin
implementarea proiectului?);
• sunt relaționate cu cauzele problemei;
• măsurabile pe termen scurt (imediat după realizarea
activităților).
• 5. PLANUL DE ACTIVITĂȚI

• activitatea reprezință acțiunea necesară pentru

transformarea resurselor mobilizate în rezultate planificate,
într-o anumită perioadă de timp;
• mijloacele necesare pentru a atinge rezultatele dorite;
• activitățile sunt descrise în termeni de acțiune;
• timpul alocat trebuie să fie realist.

• 6. PLANUL DE RESURSE
• resursele reprezintă materiile prime ale unui
proiect,necesare pentru producerea realizărilor dorite:
fonduri, personal, materiale, servicii;
• se definesc în manieră verificabilă: cantitate, calitate, cost;
• 7. INDICATORII DE REZULTAT
• definirea acestora este posibilă doar dacă obiectivele au fost
clar redactate;
• indicatorii specifică perfomanța standard ce trebuie atinsă
pentru a asigura obiectivul de dezvoltare;
• indicatorii răspund la următoarele întrebări:
• Pentru cine?
• Ce?
• Când?
• Unde?
• Cât de mult?
• La ce nivel de calitate?

Indicatorii constituie baza pentru monitorizare și evaluare.

• 8 ANALIZA RISCURILOR

• analiza factorilor care ar putea influența realizarea

proiectului și - în acest fel – atingerea rezultatelor;
• se identifică riscurile interne și riscurile externe;
• presupune stabilirea zonelor și limitelor responsabilității
managementului proiectului;
• pot fi necesare strategii alternative.