Însușirile dialectului milanez

Man Alexandra-Maria
CMM, an II-IT
Cuprins ........................................................................................... Error! Bookmark not defined.
1.Introducere .................................................................................................................................... 2
2. La questione della lingua(Chestiunea limbii) în secole ............................................................... 2
3.Evoluția dialectului milanez .......................................................................................................... 3
4. Influențele asupra dialectului milanez.......................................................................................... 6
5. Dialectul milanez în literatură și tradiții populare în dialect ........................................................ 8
6.Concluzie ....................................................................................................................................... 9
Bibliografie..................................................................................................................................... 10

1
1.Introducere
Prin prezenta lucrare, doresc să abordez la un nivel mai general subiectul referitor limbii italiene,
dar în mod special dialectul milanez.
Motivul care m-a îndrumat în acest demers a fost curiozitatea de a afla mai multe aspecte al
acestui grai, în comparație cu altele.
Am considerat, de asemenea, importantă, o substanțioasă introducere în ceea ce privește
“Chestiunea limbii”, studiată și bine dezvoltată în cursul secolelor de către marii literați italieni.
Prin urmare, voi acoperi în mod special câteva dintre caracteristicile evoluției acestui dialect. Și
nu în ultimul rând, am să aduc la suprafață cum dialectul a fost folosit chiar și în literatură.

2. La questione della lingua(Chestiunea limbii) în secole

Expresia “Chestiunea limbii” semnalează o dezbatere socială care a avut loc în Italia între
secolele XVI și XIX. Aceasta a avut ca scop adoptarea unui model de limbă, comun la nivel
național, indiferent de sutele de dialecte care s-au format odată cu invaziile și fragmentarea
politică, socială și economică a acestei țări.
Originea dezbaterii a prins viață pe la sfârșitul Evului Mediu, mai precis prin 1300, cu tipărirea
De Vulgari Eloquentia, a lui Dante Alighieri, considerat de altfel “tatăl literaturii italiene”.
În perioada aceasta, dialectul florentin s-a afirmat ca limbă comună în toată țara prin intermediul
publicării teoriilor exprimate de Dante în De Vulgari Eloquentia, dar nu numai, ci și prin cea mai
renumită operă a scriitorului, La Divina Commedia.
În prima operă, Dante demonstrează că niciun dialect nu poate fi considerat pe deplin bun ca să
fie intemeiat ca și limbă națională. El, mai degrabă, este de părere că trebuie inființată o limbă
care să conțină toate limbile deja răspândite. Așadar, din perspectiva lui, limbajul literar trebuie
să fie un limbaj unitar, construit și elaborat de scriitori care vor prelua elemente din fiecare
dialect pentru a-l ansambla.
Pentru a avea un stil sublim și înalt, Dante susținea că trebuie să se folosească limba poeților
sicilieni. Ei au fost primii care au început să scrie versuri cu tematică amoroasă în propriile
dialecte vulgare.1
După dialectul sicilian, s-a răspândit dialectul florentin potrivit modelului preluat de la operele lui
Dante, Petrarca și Boccaccio, cei mai cunoscuți autori care au început să scrie în dialectul
florentin și să nu mai folosească latina. În consecință, s-a ajuns ca latina scrisă să fie înlăturată de
dialectul florentin, acesta devenind limba primordială întrebuințată majorității scriitorilor în
operele lor. Mai mult de atât, inventarea tiparului a favorizat difuzarea cărților și dialectul și-a
extins utilizarea, nu doar în domenii literare, consolidându-și de altfel și imaginea de limbaj
comun, ci și în alte sfere culturale. Totuși, în cotidianitate poporul vorbea doar în graiurile locale.

1
https://traducatoritaliana.wordpress.com/2014/04/11/limba-italiana-si-dialectele-italiene/, Consultat în 18.01.2020

2
Punctul culminant, privitor la dezbaterea de mai sus, este publicarea altor opere și una din cele
mai importante cu titlul Prose della volgar lingua a literatului Pietro Bembo. Acesta propune o
adevărată gramatică a limbii italiene, cu reguli fixe. Noua gramatică îndeamnă scritorii și poporul
să urmeze dialectul florentin din 1300 ca limbă prin excelență, și chiar punct de comunicare între
autorii trecutului și a celor din viitor.
Drept urmare a fost că, gramatica nouă a devenit lege pentru filologi în decursul a câteva secole
și a înfluențat multe capodopere precum Orlando Furioso a lui Ariosto.2
În 1582, la Florența, a fost fondată Accademia della Crusca, instituție care voia să separe limba
bună(“il fior di farina”), adică limba pură a scriitorilor trecenteschi, de cea “crusca”, anume cele
limbaje care nu se conformează celor bune.
În anul 1590, la Veneția, a fost publicat chiar și primul dicționar referitor la limba pură, cu titlul Il
vocabolario degli Accademici della Crusca. 3
Cu toate acestea, dezbaterea pe limbă nu s-a oprit în secolul al XVI-lea, ci a continuat până în
1900, cu Manzoni. Scriitorul s-a dedicat cu pasiune și devotament acestui domeniu lingvistic în
căutarea limbii perfecte, pentru romanul care urma să-l publice(I promessi sposi), dar și pentru că
această dorință s-a întersectat cu noua situație politică a Regatului Italiei, adica unificarea
domniilor care a avut loc în anul 1861.
Manzoni, prin abilitățile sale de romancier, a prevestit o limbă modernă, fără să mai fie legată de
puriști în vreun fel, ci chiar mai mult, să accepte împrumuturi, precum francezisme din dialectul
milanez, și să țină cont de analogie.

3.Evoluția dialectului milanez

Dialectul milanez are origini latine, precum și alte limbi neolatine printre care se numără
franceza, româna, spaniola, ladina. Acesta datează de prin perioada când romanii au colonizat
nordul Italiei(300 d.C). Italia de nord era locuită deja de galli și de celți, proveniți din Gallia,
teritoriu corespunzător cu actuala Franța.
Latina vorbită de coloni a venit în contact cu limbile deja preexistente și a preluat anumite
caracteristici. Influențele idiomurilor popoarelor colonizante împreună cu latina romanilor au dat
viață unei noi limbi: jargonul milanez. Acest jargon, deși deriva din latină, avea propriile reguli și
însușiri.
Primul document literar scris în dialect milanez a apărut abia la sfârșitul secolului al XIII-lea:
operele vulgare a lui Bonvesin de la Riva, cărți care celebrează orașul Milano.4
Din punct de vedere teritorial, regiunea(Lombardia) în care se vorbește acest dialect nu și-a
păstrat mereu conformația actuală. Zona dialectelor lombarde corespunde în cea mai mare parte

2
https://www.academia.edu/5785033/Linguistica_storica_dellitaliano, Consultat în 18.01.2020
3
http://www.treccani.it/enciclopedia/accademia-della-crusca/, Consultat în 19.01.2020
4
https://www.milanolife.it/dialetto-milanese/, Consultat în 19.01.2020

3
cu influențele culturale și lingvistice corelate cu Milano, în perioada Evului Mediu, teritoriu care
se extinde de la fluviul Sesia până la Adige. Acesta cuprinde regiunea Lombardi, dar și il
Novarese cu Val D’Ossola și întregul Canton Ticino.

Există o clară diviziune între Lombardia occidentală și cea orientală, după cum se poate vedea și
pe hartă. Această bipartiție a regiunii a fost formulată pentru prima dată la jumătatea secolului al
XIX-lea de către Bernardino Biondelli, lingvist și arheolog italian.
Fiecărei părți îi sunt atribuite anumite orașe. Dialectele lombarde occidentale sunt vorbite în
special la Milano, Varese, Como, Lecco și în imprejurimile lor. Cele orientale, pe de altă parte, se
regăsesc la Bergamo, Brescia, Cremona, Mantova și în județe afiliate.

4
Mai pe larg, pentru fiecare în parte vom da niște exemple a unor aspecte definitorii fiecărui tip de
dialect, tot pe baza zonei de influență.5
• Dialectul lombard occidental este cel mai cunoscut și renumit ca fiind modelul de urmat
pentru toată zona. Are anumite caracteristici distinctive din punct de vedere fonetic:
-opoziția între vocale lungi și cele succinte
exemple: [ka:r]=caro(dragӑ)
[kar]=carro(trӑsurӑ)
-menţinerea dinstincţiei între s, ce/ci, tj derivate din latină:
[sƹt]=sette(șapte)
[ƭigula]=cipolla(ceapӑ)
• Dialectul lombard oriental se diferențiază de acel occidental prin:
-absența lungimii vocalice cu funcție distinctivă în [kar]=caro și carro
-căderea a [v] intervocalică în [ka`ɛi]= capelli(păr)
-căderea a [n] la sfârșit de silabă tonică fără nazalizarea vocalei:
[ka]=cane(câine)
[kap]=campo(câmp)
[`veter]=pancia(burtă)
-menținerea consoanei dentală finale în participiu trecut, singular, masculin:
[kanˈtat]; [fiˈnit]
Chiar și la nivel lexical cele două dialecte diferă. Un exemplu este prezentat mai jos.
cuvintele din lombardă occidentală:
tus «ragazzo», gióven «celibe», legnamé «falegname», ghèz «ramarro», erbiùn «piselli», scighéra
«nebbia», straluscià «lampeggiare», corespund cu bergamasco și bresciano s-
cèt, pöt, marengù, liguròt / lüsertù, ruaia / ruaiòt, ghèba, sömelgà
• Dialectele lombarde-alpine au în comun faptul că sunt conservative în ceea ce privește
anumite fenomene care se leagă cu urmele din limba gallică și care, în zilele noastre, au
început să dispară. Să luăm în considerare la nivel fonetic “las k’avras” care se referă la
it.le capre(caprele). Acest exemplu se pronunță punând accentul pe silaba “ca” și se
conservă sunetul literei -s de la finalul cuvântului.

5
http://www.treccani.it/enciclopedia/dialetti-lombardi_(Enciclopedia-dell'Italiano)/, Consultat in 20.01.2020

5
Mai mult de atât, în actualitate este recunoscut de datele relevate de ISTAT din 2006 că
fenomenul de italianizare globală a dialectelor a început și a fost documentat deja din 1800 cu
nașterea a celor două dicționare înființate de F. Cherubini din 1839 și de Angiolini din 1897. De
pildă, anumite cuvinte trec de la dialect la italianisme lexicale, precum de la “barba/àmeda”
devine “zio/zia” sau din “bonaman” la “mancia”.

4. Influențele asupra dialectului milanez

Dialectul milanez a fost influențat în decursul secolelor de fiecare populație care s-a stabilit în
zona Lombardiei, și fiecare cultură și-a lăsat amprenta în trecerea ei.
Din acest motiv, astăzi putem distinge mai multe influențe pe care le voi enumera mai jos.
I. Influența celților este foarte vizibilă din punct de vedere fonetic. La sfârșitul secolului I
a.C latina a predominat asupra celorlalte idiomuri existente, dar influența celtică a fost
mai presus și a contaminat-o, spre exemplu în folosirea “u”-lui sau a “u”-lui francez,
câteodată scris cu umlaut, ca și în germană.
Câteva exemple sunt alcătuite astfel: mur(it.muro, zid)/ uga(it.uva, struguri)/ vun(it.uno,
unu).
Asemănarea cu franceza o putem regăsi și în cuvinte care au “o” și care se pronunță
precum în cuvintele franceze, “coeur” sau foeur”.
Mai apoi găsim cuvinte care au întreaga rădăcină celtă:
ciappà(celt.hapà): it.prendere(a lua)
garon(celt.calon): it.coscia(coapsă)
rùsca(celt.rusc): it.buccia, corteccia,scorza(coajă, scoarță)

II. Influența latină. Majoritatea cuvintelor provin din latină, si aici câteva exemple:
tosa(lat.tansam): it. ragazza(fată)
stralùsc(lat.extralux): it. lampo (fulger/lumină)
erbion(lat.herbulam): it.pisello(mazăre)
sidèll(lat.sitellum): it. secchio(găleată)
michètta(lat.micam): it.michetta, tipico panino a rosetta milanese(un tip de sendviș din
Milano)
incoeu(lat.hinc hodie): it.oggi (astăzi)

6
III. Influența lombardă(germani și austrieci)
De la jumătatea secolului V a.C, populațiile de origine germanică au invadat Lombardia și
au ocupat Milano. Aceștia, spre deosebire de alte popoare, nu și-au impus neapărat
idiomul, dar au lăsat, cum era de bănuit, urme de limbă în graiurile locale. În acest fel, s-
au născut cuvinte cu rădăcină germană:
topich= it. osctacolo(obstacol)
mochela= it. smettila( încetează)
sgnàppa= it.grappa(pălincă)
toder, deutscher= it. tedesco, austriaco, folosit și pentru a indica o persoană, care nu
înțelege mare lucru(german)
ganivèll,gannev= it. giovincello, care se referă deseori la it. giovane presuntuoso (tânăr)
IV. Influența franceză, câteva exemple sunt:
sacranon(fr. “Sacrè nom de Dieu”) = it. accidenti,perbacco(al naibii)
buscion(fr.bouchon)= it. tappo(dop)
articiòch(fr.artichaut)= it. carciofo(anghinare)
paltò(fr. paletot)= it. cappotto (palton)
rebellòt(fr. rébellion)= it. disordine, confusione(tulburare, confuzie)
fránch( fr. francs)= it. soldi(bani)
ciffón( fr. chiffon)= it. comodino(noptieră)

V. Influența spaniolă, câteva exemple, mai jos:

fà marrón(sp. marro)= it. fare uno sbaglio( a face o greșală)
stremìzzi( sp. estremezo)= it. spavento/paura(frică)
pòss(sp. posado)= it. raffermo (stătut)
tomàtes(sp. tomate)= it. pomodoro( roșie)
scarligà(sp. escarligar)= it. scivolare( a aluneca)
cìtto(sp. chito)= it. zitto (tăcut)

VI. Influența engleză:

fòlber ori fòlbal( eng. football)= it. gioco del calcio(fotbal)

7
 sguángia(eng.sgweng)= it. una donna di facili costumi în dialect milanez(femeie
ușuratică)
sánguis(eng.sandwich)= it. panino(sendviș)
brùmm ori brùmmista( eng. brougham)= it. carrozza e vetturino(trăsură cu cai și vizitiu)

VII. Influența de origine ecleziastică. În mod neobișnuit, multe cuvinte sunt preluate din
liturghia ecleziastică și folosite la întâmplare, precum:
paòlott(de la Sf. Paul)= folosit pentru a indica persoane foarte devotate
pilàtt(de la Ponțiu Pilat)= folosit ca sinonimo pentru murdar
gibiléri sau gibilee( de la Giubileu)= confuzie, cel mai probabil folosit pentru a indica acel
moment de haos între pelerini cu ocazia Jubileului6

5. Dialectul milanez în literatură și tradiții populare în dialect

Literatura dialectală este reprezentată în marea majoritate de cea milaneză, care de fapt se naște la
sfârșitul secolului al V-lea. Printre scriitorii cei mai importanți se numără și Carlo Maria
Maggi(1630-1699). Acesta se distinge pentru că a adus în versetele lui acea vorbire a
aristocraților denumită “parlà in zetta”, în care sunetele precum sc, c`, s se redădeau prin sunetul
z, spre exemplu “zener”( it.cenere); “azet”(it. aceto) față de “scendra” și “asé” folosite tot de el.
Abordarea sa față de limbajul cotidian/dialectal a fost criticată chiar de către membrii al
Academiei de la Crusca, în special pentru versetul următor:
Ma certa gent che a nun pover Lombard butta crusca in d`i oeugg.(Ma certa gente ,
che a un povero uomo butta crusca negli occhi.)7

Acestea sunt cuvintele pronunțate de către Beltraminna, “la musa che recita prologhi e
intermezzi” din opera sa cea mai cunoscută, “Consigli di Meneghino”. Prin opera aceasta, Maggi
refuză comedia și tragedia veche pentru a da spațiu comediei oamenilor din popor, care se
exprimă printr-un limbaj cotidian.
Dialectul milanez se regăsește și în alte opere de-a lui Maggi, precum “Manco Male”(1694-`95)
sau în “Barone di Birbanza”.
În afara orașului Milano ne amintim de opera denumită “Massera da be” a scriitorului Galeazzo
dagli Orzi. Opera a fost scrisă în dialectul vorbit în Brescia. Mai apoi traducerea in bergamască a
titlului “Gerusalemme liberata” realizată de către Carlo Assonica(1626-1676).

6
http://www.lagobba.it/?p=652, Consultat în 21.01.2020
7
Circolo filologico Milanese, Carlo Maria Maggi e la Milano di fine ‘600, Milano, Di Baio Editore, p.23

8
6.Concluzie
În concluzie se poate afirma că acest dialect a acoperit o mare arie de influență din nordul Italiei
și a fost supus la multe influențe în decursul secolelor de către populații diferite care în felul lor
au modificat atât limba, cât și cultura, costumele, tradițiile. Dialectul în sine nu este foarte
cunoscut, dar aduce bogație lingvistică patrimoniului cultural italienesc.

9
 Bibliografie

Circolo filologico Milanese, Carlo Maria Maggi e la Milano di fine ‘600, Milano, Di Baio
Editore, p.23
Bruno Migliorini, Storia della lingua italiana, Milano, IX ed. Tascabili Bompiani
Raymond Gueguen, Les langues d’Europe, Le français au coeur des langues d’Europe,
L’espéranto au coeur des langues d’Europe, Paris, Edilivre-Editions Aparis, pp.70-74
https://traducatoritaliana.wordpress.com/2014/04/11/limba-italiana-si-dialectele-italiene/,
Consultat în 18.01.2020
https://www.academia.edu/5785033/Linguistica_storica_dellitaliano, Consultat în 18.01.2020
http://www.treccani.it/enciclopedia/accademia-della-crusca/, Consultat în 19.01.2020
https://www.milanolife.it/dialetto-milanese/, Consultat în 19.01.2020
http://www.treccani.it/enciclopedia/dialetti-lombardi_(Enciclopedia-dell'Italiano)/, Consultat in
20.01.2020
http://www.lagobba.it/?p=652, Consultat în 21.01.2020
Dante e Il De Vulgari Eloquentia, pdf

10