Sunteți pe pagina 1din 27

I.

Evoluția economiei politice ca


știință
Curs 1.
Obiective:

• Necesitatea Economiei

• Raportarea Economiei la evoluția istorica a

societății

• Principalele curente economice și reprezentanții

marcanți ai acestora
Necesitatea economiei
• Omul a fost nevoit, dintotdeauna să gândească
economic.
• Problema fundamentață a economiei: resurse, relativ
limitate, pe de o parte, nevoi nelimitate, pe de altă
parte.
• Preocupări individuale și colective de găsire a soluțiilor
pentru această problemă: dimeniunea microeconomică
și cea macroeconomică.
• Deși preocupările pentru rezolvarea problemelor
economice au fost foarte vechi, devenirea economiei
politice ca știință s-a făcut mult mai târziu.
Problema fundamentală
• Economia este știința care analizează resursele
limitate în condițiile unor utilizări alternative:
– Teoria consumatorului
– Teoria producției
– Teoria portofoliilor
– ...
Oameni - Resurse - Nevoi
ECONOMIA
Pozitivă Normativă

Ce este? Ce ar trebui să fie

De ce oamenii folosesc banii? Ce ce trebuie să folosească banii?

Fără judecăți privind valoarea Cu raționamente ce includ valoarea


Micro și Macro ... Economia

Microeconomia
Studiază comportamentul individual și piețele

Macroeconomia
Studiază comportamentul întregii Economii
Ce studiază economia?
Comportamentul uman în cadrul:
• Piețelor
dar și aspecte precum
• Fraudele
• Războaiele
• Familia
• Politica
• Justiția
• Religia
• Cultura
• Genetica
Preocupari economice au nu doar
economiștii ci și:
• Psihologii
• Criminaliștii
• Sociologii
• Politologii
• Antropologii
• Biologii
• Juriștii
• Neurologii
Principalele etape în delimitarea
economiei politice ca știință
• Antichitatea: primele formalizări ale gândului
despre economie se produc în Orientul antic.
(China, India, Egipt şi Babilon)
• Grecia şi Roma antică oferă, mai apoi, pentru
această etapă, momentul de vârf: Xenofon
(Economicul şi Despre venituri ), Platon
(Statul şi Legile) şi Aristotel (Politica şi Etica
nicomachică)
• Etimologia cuvântului Economie: «oikos» care
înseamnă casă, cetate şi «nomos» care
desemnează principiul, legea, regula etc. 
Evul mediu:
• Toma D'Aquino şi Thomas Münzer,
subordonează gândirea economică, atât cât se
produce, moralei creştine.

• Referitor la ceea ce se realizase deja, această


etapă nu vine cu progrese semnificative
pentru gândirea economică.
Pionierii epocii moderne:
• Mercantilismul(1450-1740): o contribuţie
valoroasă pe terenul ştiinţei economice, prin
demersurile teoretice pe care le-a întreprins în
domeniul monedei, populaţiei, dobânzii, balanţei
comerciale şi de plăţi, preţului etc.
• îmbogăţirea, cu orice preţ, a naţiunii - în felul
acesta, indirect, ei au fixat obiectul ştiinţei
economice.
• Prin Antoine de Montchrèstien, a dat numele de
Economie politică,
• W. Petty: procupări în domeniul metodologiei, al
• Fiziocraţia: primul sistem coerent de
economie politică.
• Fr. Quesnay, cu Tabloul economic şi A.R.J.
Turgot cu Reflexiuni asupra formării şi
distribuirii bogăţiei, contribuie la rigurozitatea
și sistematizarea economiei politice.
• Se oferă prima imagine formală şi coerentă a
reproducţiei produsului naţional.
• Doctrina şi politica fiziocrată sunt, în esenţă,
liberale.
• Liberalismul fiziocrat se sprijină pe o filosofie
• Teoria economică clasică: ştiinţa economică
începe să însemne o specialitate precisă, bine
delimitată.
• sec. XVII-XVIII- școala engleză: A. Smith, D.
Ricardo, Th. R. Malthus si J.S. Mill. ; școala
franceză J.B. Say şi Fr. Bastiat.
• Principalele lucrări: Avuţia naţiunilor. O
cercetare asupra naturii şi cauzelor ei, scrisă de
A. Smith în 1776; Principiile economiei politice şi
ale impunerii (1817) ale lui D. Ricardo; Principii
de economie politică (1848) de J.S. Mill; Eseu
asupra principiului populaţiei (1798) de Th.
• Clasicii cred în legile naturale, în virtuţile
autoreglatoare ale economiei
• Principale procupări: valoare, preţ, producţie,
repartiţie, creştere, schimburi internaţionale
etc.
Confruntări ale economiei clasice:
• Marxismul(Karl Marx):
• O nouă pradigmă asupra economiei: filosofia
germană, economia clasică engleză şi
socialismul francez
• Principala lucrare: Capitalul
• Întâi, sub raportul tematicii abordate şi al
analizelor pertinente oferite, locul lui Marx
rămâme alături de marii clasici. Pe de altă
parte, ceea ce a oferit Marx reprezintă un
negativ al operelor clasicilor.
• Marx si-a orientat atenția către faptul social:
• Neoclasicismul(marginaliștii):
• Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras,
Eugen Böhm - Bawerk, Alfred Marshall ş.a.,
(sfârşitul secolului al XIX-lea)
• Diferențe față de clasici: teoria subiectivă
asupra valorii și problema echilibrului(in acest
scop ei propun spre analiză o nouă metodă –
calculul marginalist).
• Keynesismul: J.M.Keynes
• Un afront asupra economiei clasice și
neoclasice (liberale) – politica economică
dobândește fundament științific.
• Are loc:
– plasarea analizei la nivel macroeconomic, în dublu
flux, fizic şi monetar;
– părăsirea unor principii ale clasicismului liberal şi
– acceptarea unor măsuri de orientare economică în
care statul este invitat să joace un rol activ.
• Economia politică a socialismului: (K. Marx, F.
Engels şi I.V. Lenin )
• Apare ideea unei economii planificate
centralizat şi se relativizează importanţa
pieţei, concurenţei şi a pârghiilor valorice în
general.
• Criza economică şi politică a anilor ‘80 avea
să-i pună serios în cauză statutul.
Alte curente contemporane…
• Scoala istorică germană
• Instituționalismul american
• Naționalismul economic
Obiecytul de studiu al economiei
Nr/o Curente şi şcoli de gândire economică Obiectul de studiu
MercantilismulFiziocraţiiŞcoala
1. Avuţia naţională
clasică
2. Marxismul Relaţiile de producţie
3. Şcoala istorică Economia naţională în ansamblu
Comportamentul subiecţilor
4. Marginalismul (micro-economia) economici, căile şi mijloacele
atingerii scopurilor propuse
Mecanismul funcţionării economiei
5. Keynesismul (macro-economia)
naţionale ca un tot întreg
Institutele şi schimbările
6. Curentul instituţional-sociologic
instituţionale
Avuţia naţională, formele şi
7. Teoria sintezei neoclasice stimulenţii comportamentului
uman în lumea resurselor limitate
Teoria economică și politica economică
II. Sistemele economice
• André Marchal: un complex coerent de
structuri instituţionale şi sociale, economice
şi tehnice, psihologice sau mentale.
• Forme de organizare și funcționare a
economiei sociale:
• - sistemul economiei naturale
• - sistemul economiei de piață
• - sistemul economiei de comandă
Problemele organizării economice
„ce, cum şi pentru cine”.
• Ce bunuri trebuie să fie produse, în ce
cantităţi, de ce calitate şi când?

• Cum trebuie să producem bunurile asupra


cărora ne-am hotarât prin răspunsul dat la
prima întrebare?

• Pentru cine sunt produse bunurile în cadrul


societăţii?
Tipuri fundamentale ale sistemelor
economice
• Determinate de 3 intrebări esențiale:
• a) cine decide?
• b) care sunt motivaţiile dominante ale
deciziei?
• c) care sunt instituţiile cheie ale cadrului în
care se adoptă deciziile?
• S-au delimitat 3 sisteme principale:
– sistemul economiei naturale
– sistemul economiei de piață
Sistemul economiei naturale
• Economia naturală reprezintă acel sistem
economic prin care fiecare comunitate îşi
satisface necesităţile din rezultatele propriei
activităţi, fără a apela la schimb.
• Preponderentă până la prima revoluție
industriala
• Motivaţia principală a deciziilor gospodăriilor
individuale era crearea bunurilor destinate
autoconsumului, care putea lua două forme:
– autoconsum final - ce permitea satisfacerea directă a
nevoilor de viaţă ale oamenilor;
• Tendință de restrângere relativă