Sunteți pe pagina 1din 27

Teoria cererii: fundamentele acesteia și

principalii factori de influență


Curs 4
1. Costrucția curbei cererii individuale
• Curba cererii individuale pentru un anumit bun arată cum
evoluează cererea unui individ pentru acel bun atunci când
preţul acestuia variază
• Curba cererii descrie prima lege a cererii: cererea unui bun
este funcţie descrescătoare de preţul său.

• Acest rezultat nu este valabil decât în condiţiile în care toate


celelalte elemente - şi în special preţul altor bunuri, venitul
consumatorului, climatul economic şi social politic - nu
variază.
2. Determinarea funcţiei cererii când este
cunoscută funcţia de utilitate
• Cunoscând funcţia de utilitate U = U(x,y) , se ajunge la funcţia
cererii pentru bunul X , X = X(Px,Py,V) ~[a se citi: cererea bunului
X depinde de prețul bunului, de prețul altor bunuri și de venit]

• Folosim două relaţii, cu X şi Y :


– condiţia alegerii optimale a consumatorului
UmX

Px
UmY Py
– ecuaţia constrângerii bugetare: V = Px *X + Py *Y Din ultima îl
determinăm
V  PxX
pe Y : Y  Py şi îl înlocuim în prima condiție, obţinând astfel funcţia
cererii.
Paradoxul lui Giffen
• În cazul unor populaţii cu venit scăzut anumite bunuri ( în special
cele de strictă necesitate) considerate de către consumator
"inferioare", la care creşterea preţului nu mai determină reducerea
cererii sau consumului lor, ci, dimpotrivă, sporirea acestuia.
• În acest caz, efectul venit este negativ: consumul sau cererea de
bunuri cărora li se majorează preţul sporeşte în loc să se diminueze.
Când nivelul de trai se îmbunătăţeşte prin creşterea veniturilor,
consumatorul îşi va diminua cererea pentru aceste bunuri
"inferioare" în favoarea bunurilor "normale".
Cererea individuală – cererea pieței
• Concluziile desprinse pentru cererea individuală le putem
extinde la întreaga cerere a pieţei pentru un anumit produs,
dacă vom presupune că toţi purtătorii acestei cereri sunt
confruntaţi cu acelaşi preţ, fără ca cererea unora să fie
influenţată de cererea altora.
• În aceste condiţii, cererea totală exprimată pentru fiecare nivel
de preţ este suma cererilor individuale corespunzătoare
3. Elasticitatea cererii faţă de preţ
• În general, conceptul de elasticitate a unei mărimi exprimă gradul de
sensibilitate a mărimii respective la variaţiile survenite în factorii care o
influenţează.
• Cererea pieţei pentru un bun oarecare suferă influenţa a numeroşi factori,
între care:
– propriul preţ,
– preţurile altor bunuri şi
– venitul consumatorilor purtători ai cererii.
• Alţi factori ar putea fi variaţia numărului populaţiei unei anumite regiuni,
informaţiile privind modificarea calităţii bunurilor respective, apariţia unor
substituenţi, anticipările legate de evoluţia inflaţiei etc.
3.1. Elasticitatea cererii unui bun faţă de propriul
lui preţ
• Elasticitatea - preţ a cererii pentru un anumit bun reprezintă
gradul de sensibilitate a cererii sau reacţia ei la variaţiile
intervenite în nivelul pretului bunului respectiv.
• Se determină ca raport între variaţia relativă a cantităţii cerute
şi variaţia relativă
X
a preţului
X Px X Px
E Px  () X    
Px X Px Px X
Px
Elasticitatea arc – elasticitatea punct
• Determinarea elasticităţii - preţ ridică însă unele probleme
practice legate de intervalul de variaţie pe care o calculăm.
• Fixarea intervalului de variaţie depinde, la rândul ei, de natura
bunului respectiv (dacă este parţial sau perfect divizibil), cât şi
de informaţiile legate de curba cererii (dacă îi este sau nu
cunoscută funcţia matematică).
– Pentru bunuri partial /imperfect divizibile: elasticitatea arc
– Pentru bunuri perfect divizibile pentru care se cunoaște funcția:
X PxA
EPxA  ()
”elasticitate punct”. 
Px X A
Stituații ale valorilor elasticității în funcție de preț
• a) Daca EPx > 1, cererea este de elasticitate supraunitară,
adică, la o modificare a preţului, modificarea cererii în sens
invers este într-o proporţie mai mare;
• b) Dacă EPx=1, cererea este de elasticitate unitară, adică, la o
modificare a preţului, modificarea cererii în sens invers este în
aceeaşi proporţie;
• c) Dacă EPx < 1, cererea este de elasticitate subunitară, adică,
la o modificare a preţului, modificarea cererii în sens invers are
loc într-o proporţie mai mică.
Caz particular: Elasticitate uniară constantă

• O creştere procentuală a preţului


determină o scădere procentuală egală
a cantităţii cerute în toate punctele
curbei;
• curba este o hiperbolă echilaterală.
• Produsul dintre preţ şi cantitatea cerută
sau consumată sau, altfel spus,
cheltuielile consumatorului, rămân
constante, indiferent cum s-ar modifica
preţul
Caz extrem: Curba cererii perfect inelastice.

• Oricât de mult ar varia preţul, cantitatea


cerută sau consumată rămâne
neschimbată.
• Este dificil de găsit un astfel de bun în
realitate, dar, între anumite limite,
determinate şi de alţi factori (în special
venitul), produsele de strictă necesitate
(de exemplu pâinea) se apropie de o
astfel de reacţie.
Caz extrem: Curba cererii perfect elastice sau
de elasticitate infinită.
• La foarte mici reduceri ale preţului
cererea creşte de la zero la infinit.
• Dincolo de preţul critic, consumatorii
nu vor mai cumpăra nimic.
• La nivelul preţului critic, ei vor
cumpăra tot ce găsesc (chiar si o
cantitate infinită dacă aceasta este
disponibilă).
3.2 Elasticitatea-preţ încrucişată
• La fel de importanta pentru cunoaşterea pieţei de către agenţii
economici este şi reacţia cererii pentru un anumit bun în
funcţie de variaţiile preţurilor altor bunuri şi servicii.
• Elasticitatea-preţ încrucişată exprimă gradul de sensibilitate a
consumului sau cererii pentru un bun X în funcţie de variaţia
preţului altui bun, Y, calculându-se ca raport între modificarea
relativă a cantităţii cerute din primul bun, ΔX/X, şi modificarea
relativă a preţului celuilalt bun, ΔPy/Py.
Modalități de calcul ale elasticității încrucișate:
• Pentru bunuri imperfect divizibile, elasticitatea arc:

X Py
EPPy  
Py X

• Pentru cererea bunurilor perfect divizibile, elasticitatea punct:


X Py
E XPy  
Py X
Interpretarea valorii elasticității încrucișate:
• a) Dacă Expy = 0, bunurile X şi Y sunt independente, adică o variaţie
a preţului lui U nu are nici un efect asupra consumului bunului X.
De exemplu, modificarea preţului casetelor audio nu are nici o
influenţă asupra cantităţii cerute din produsul pâine.
• b) Dacă este pozitiv şi subunitar (0<Expy <1), cele două bunuri sunt
substituibile, adică o creştere a preţului lui Y îl determină pe
consumator să şi diminueze cantitatea cerută şi consumată din
acest bun (conform primei legi a cererii), crescând în schimb
cantitatea cerută din bunul X, care poate satisface şi el aceeaşi
nevoie pentru a cărei acoperire era consumat Y
• c) Dacă este pozitiv şi supraunitar, (Expy >1), bunurile X şi Y sunt
strâns substituibile, cantitatea cerută din X crescând într o
proporţie mai mare decât cea a majorării preţului lui Y;
• d) Dacă - 1 < Expy < 0, aceasta înseamnă că la o creştere a
preţului bunului Y, cantitatea cerută din bunul X se va diminua,
într-o proporţie însă mai mică decât cea a majorării preţului
celuilalt bun. Bunurile X şi Y în acest caz sunt complementare
sau fac pereche în consumul individului.
• e) Dacă Expy este negativ şi mai mic decât -1 (deci Expy <-1),
bunurile X şi Y sunt strâns complementare: o creştere a
preţului bunului Y provoacă o reducere într o proporţie mai
mare a cantităţii cerute.
3.3 Cererea în funcție de venit
• A doua "lege" de evoluţie a cererii sau consumului unui bun:
Cererea pentru un bun "normal" este o funcţie crescătoare de
venitul consumatorului.
• Funcţia cererii faţă de venit exprimă corelaţia existentă între
cantitatea cerută dintr un anumit bun şi variaţia venitului de
care dispun consumatorii.
Legile și curbele lui Engel

• dacă efectul variaţiei


venitului este pozitiv (adică
la o creştere a venitului
creşte şi consumul), curba
este crescătoare (curbele
C2, C3 și C4);
• dacă efectul venitului este
negativ (adică la o creştere
a venitului scade consumul),
curba este descrescătoare
b) Bunurile "normale" (corespunzătoare curbelor C2 şi C4), pentru care efectul variaţiei venitului este pozitiv, consumul acestora crescând într-o proporţie mai mică sau egală cu pr

Categorii de bunuri sau servicii, aşa cum a rezultat


din studiile empirice efectuate de Engel:
• a) Bunuri "inferioare" (corespunzătoare curbei C1), pentru care
efectul venitului este negativ. În cazul acestora, pe măsură ce
se ameliorează nivelul de trai prin creşterea venitului, individul
îşi diminuează consumul lor, înlocuindu le cu bunuri de mai
bună calitate
• b) Bunurile "normale" (corespunzătoare curbelor C2 şi C4),
pentru care efectul variaţiei venitului este pozitiv, consumul
acestora crescând într o proporţie mai mică sau egală cu
proporţia creşterii venitului. Engel estima că, pe măsura
creşterii venitului, ponderea cheltuielilor cu alimentele scade
în bugetul familiei(C2) (deşi consumul acestora sporeşte şi se
• Bunurile "superioare" (corespunzătoare curbei C3), pentru care
efectul variaţiei venitului este pozitiv, consumul acestora
crescând într o proporţie mai mare decât sporul relativ al
venitului. Ca urmare, ponderea cheltuielilor cu procurarea
acestor bunuri sporeşte în totalul bugetului familiei. În această
categorie se pot include cea mai mare parte a celorlalte bunuri,
care nu răspund celor trei nevoi primare: alimentaţie,
îmbrăcăminte, locuinţă).
Elasticitatea venit a cererii
• elasticitatea venit a cererii exprimă gradul de sensibilitate a
cererii pentru un bun, dar, de această dată, la variaţiile
survenite în mărimea venitului. X
X V
• Pentru bunurile imperfect divizibile:
Ex  X 
V

V X
V

V
X V
• Pentru elasticitatea punct:
ExV  
V X
• a) EV<0: bunul X este un bun "inferior";

• b) 0<Ev≤1: bunul X este un bun "normal"(din categoria


“alimente” dacă este subunitar sau din categoria “încălţăminte,
îmbrăcăminte sau bunuri de confort personal,locuinţă dacă
este egal cu 1;

• c) Ev>1: bunul X este un bun "superior".


4. Importanţa practică a teoriei cererii
• Studiile empirice ale comportamentului cererii pentru diferite
produse şi categorii de produse au condus la acumularea unui
mare volum de informaţii despre elasticităţile cererii care pot
servi unei fundamentări riguroase, ştiinţifice a strategiilor
agenţilor economici producători la scară microeconomică, dar
şi a unor măsuri de politică economică la scară
macroeconomică.
• O atenţie deosebită s a acordat sectorului agricol. Studii ale
diver;ilor autori (Henry Schultz şi Richard Stone) au ajuns la
concluzia că, în general, existenţa unor elasticităţi preţ şi venit
Elasticităţile - preţ şi venit ale cererii pentru
unele alimente din Marea Britanie

Nr. Denumirea produsului Elasticitatea - preţ Elasticitatea -venit


crt.

1 Carne cu os - 1,37 - 0,01


2 Brânză - 1,20 0,19
3 Mazăre congelată - 1,12 0,15
4 Cereale - 0,94 0,03
5 Sucuri de fructe - 0,80 0,94
6 Şuncă cu slănină - 0,70 - 0,28
7 Legume verzi proaspete - 0,58 0,13

8 Alte legume proaspete - 0,27 0,35


9 Cartofi proaspeţi - 0,21 - 0,48
10 Pâine - 0,09 - 0,25
• Cercetările asupra bunurilor nealimentare: atenţia s-a îndreptat spre
bunurile de consum de lungă folosinţă, ca automobilele, frigiderele,
maşinile de spălat, radiourile, televizoarele, locuinţele, care au o pondere
mare în cererea globală, variaţia masivă a vânzărilor lor de la un an la altul
putând avea asupra economiei efecte majore.
• Studierea elasticităţii preţ încrucişate prezintă de asemenea interes practic
îndeosebi pentru identificarea situaţiilor de monopol de pe piaţă.
• Dacă, de exemplu, o companie preia controlul asupra producerii unui bun,
pentru care coeficientul de elasticitate este ridicat, înseamnă că bunul
respectiv are pe piaţă un înlocuitor sau substitut care nu permite
manifestarea unui monopol real.
• Dimpotrivă, dacă elasticitatea încrucişată este scăzută, subunitară sau
tinzând chiar spre zero în raport cu preţul oricărui alt bun, există un indiciu
• cererea pieţei mai este influenţată şi de o multitudine de alţi factori
social-economici şi politici:
– numărul membrilor de familie,
– mediul rural sau urban în care locuiesc,
– tradiţiile locale, religia,
– tipul angajării,
– starea sănătăţii,
– anticipările privind evoluţia venitului sau a inflaţiei etc.
• Influenţa acestora este mai dificil de cuantificat şi nu este abordată
în teoria tradiţională a cererii.
• Cu atât mai mult cu cât se consideră că sub 30% ar fi contribuţia
tuturor acestora la variaţiile cererii, restul fiind pus pe seama
variabilelor tradiţionale - preţurile şi venitul.