MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI

UNIVERSITATEA”DIMITRIE CANTEMIR” DIN TIRGU MURES

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Studiul expresivitatii emotionale

Coordonator:

Lect.univ.dr. Speranta Popescu

Orban Csaba Daniel

Anul II

Tirgu Mures

2014
Introducere si motivarea temei

Am ales aceasta tema deoarece consider ca, cunoasterea cat mai buna a expresivitatii
si deci intelegerea emotiilor pe care oamenii le afiseaza este un element esential pe care
trebuie sa il stapanaesc pentru a putea profesa cat mai bine in directia propusa. Un bun
psiholog trebuie sa fie capabil sa inteleaga cu o acuratete cat mai mare toate emotiile pe care o
persoana le resimte in urma unor evenimente si sa reuseasca sa le filtreze, doar acele
informatii necesare pentru al ajuta pe omul aflat in suferinta.Una dintre cele mai bune cai de a
putea filtra si de a observa concordanta emotiile cu trairile acestora este prin studierea
expresivitatii faciale, deoarece uneori unele emotii sau sentimente nu pot fi exprimate cu
usurinta in cuvinte,sau cand persoana nu poate intelege propiile sale sentimente.

Lucrarea aceasta face referire la literatura de specialitate privind afectivitatea,

emotiile, experienta acestora si expresiile lor de pe fetele oamenilor, astfel:

Afectivitatea, rolul acesteia in activitatea umana, teoriile mecanistice, cognitiviste si

ale pragmaticii emotionale (Mihai Anitei 2010); exprimarea emotiilor, clasificarea acestora si
ipoteza feed-back-ului facial (Paul Ekman, 1993.); cercetari in domeniul expresiei faciale ale
emotiilor (Ekman, 1973).; Emotii date pe Fata (Ekman, 2003.).

Capitolul I – AFECTIVITATEA
1. Teoriile afectivitatii

Afectivitatea este functia de simtire profunda a constiintei, in parte simtire

constienta si in parte inconstienta, care insoteste si sustine dinamic procesele
cognitive si activitatea.1

Procesele afective sau starile emotionale ne controleaza viata: suntem gri de

invidie, rosii de furie sau suntem albastrii din cauza tristetii. Starile afective
pozitive, precum dragostea si dorinta, sunt cele care aduc placere vietii, pe cand
cele negative, precum frica, depresia si furia, pot face in asa fel incat viata noastra
sa fie un chin. 2

Afectivitatea se defineste ca stratul cel mai intim, cel mai profund, in mare
parte inconstient, care explica mobilurile cele mai adanci ale conduitei umane si
care reprezinta forta de atractie sau respingere, de placere sau neplacere, ceea ce
inseamna ca afectivitatea este bipolara, deci este motorul masinii umane.
Afectivitatea este sinonima cu suflet sau inima.3

1
Romlica a.,PSIHIATRIE editia a 2-a reviziuta, Editura de Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti,
2004, p.195.
2
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.393.
3
Romlica a.,PSIHIATRIE editia a 2-a reviziuta, Editura de Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti,
2004, p.195.
 Procesele afective sunt stari sau trairi subiective care reflecta relatiile omului
cu lumea inconjuratoare si masura in care necesitatile lui interne sunt sau nu
satisfacute. Ansamblul proceselor afective (emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni)
sunt reunite sub numele de afectivitate.

Emotiile sunt acele stari afective de scurta durata si cu o intensitate

variabila. Emotiile pot sa fie, in primul rand, un raspuns la o situatie sau la un
eveniment cu care ne confruntam; ele pot sa ne motiveze comportamentul – atunci
cand suntem nervosi, reactionam cu o anumita agresivitate; nu in ultimul rand, o
emotie poate sa fie un scop in sine. Ne putem comporta in asa fel incat sa obtinem
o stare de placere sau chiar sentimente de dragoste.

Emotiile sunt stari afective care au trei componente: una cognitiva, una
fiziologica si una comportamentala, dupa cum vom vedea in continuare.

Frica apare, de obicei, ca raspuns la o amenintare si implica cunoasterea

faptului ca exista un element periculos. Din punct de vedere fiziologic se manifesta
predominant simpatetic si presupune batai rapide de inima, respiratie, respiratie
accelerata, transpiratie si tensiune musculara. Comportamental, aceasta stare
presupune tendinta de a evita sau de a scapa de situatia periculoasa. Ca raspuns la
o provocare sociala, furia presupune constientizarea ca provocatorul ar trebui sa
primeasca acelasi tratament, sa i se plateasca cu aceeasi moneda. Maniferstarile
fiziologice sunt atat de ordin simpatic cat si parasimpatic, iar comportamental,
exista tendinta de atacare a persoanei provocatoare.

Emotiile au componente psihologice, situationale si cognitive, dar

psihologii s-au contrazis in legatura cu modul in care aceste componente
interactioneaza in asa fel incat sa produca stari sentimentale sau actiuni motivate
de aceste stari..4 Unii dintre psihologi sustin faptul ca declansarea fiziologica este
componenta de baza a raspunsului emotional fata de constientizare si ca natura
declansarii pe care o resimtim influenteaza in mod puternic modalitatea noastra de
a eticheta o anumita emotie. 5

Teoria comuna in legatura cu emotiile este aceea conform aareia se intampla

ceva (apare o situatie), care este perceputa intr-un anumit fel (interpretat) de
prsoana respectiva, ca mai apoi sa apara starea emotionala (o combinatie intre
declansare si ganduri).

Din multitudinea de teorii asupra afectivitatii putem mentiona trei

directii generale in care s-au grupat teoriile enuntate de-a lungul timpului. Putem in
acest sens sa mentionam teoriile mecanistice, teoriile cognitiviste, si teoriile
pragmaticii emotionale.

4
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.393.
5
Apud, Izard,C.E., The Psychology of emotion, Editura Plenum Press, New York, 1991, p.451.
 1.1 Teoriile mecanistice

Teoriile mecanistice dezbat existenta a doua tipuri de probleme: originea

emotiilor este una de tip centrala sau din contra, una periferica (teoria James-Lange
contra teoriei lui Cannon), iar pa doua problema se refera la relatia emotie-cognitie
(emotia este un element al cognitiei sau este o entitate de sine statatoare?).

Teoria James-Lange. La sfarsitul secolului XIX, William James a sugerat

faptul ca emotiile noastre nu sunt o cauza, ci sunt un raspuns la anumite evenimente.
Acelasi punct de vedere il avea si un alt psiholog contemporan cu James, danezul Carl
Lamge; astfel a aparut teoria ce le poarta numele. Conform teoriei James-Lange,
anumiti stimuli externi declanseaza in mod instinctiv anumite modele de excitatii
pentru a face fata la doua modalitati de aparare: fuga sau lupta. Astfel, devenim
nervosi pentru ca ne comportam agresiv, ni se face frica pentru ca fugim. Deci
perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice, iar constiinta acestora constituie
ceea ce noi numim emotie. Emotiile sunt doar reprezentari cognitive (produse
secundare) ale raspunsurilor psihologice si comportamentale automate. Cannon (1927)
a criticat teoria celor doi, argumentand ca excitatia psihologica care insoteste emotia A
nu este fundamental diferita de excitatia care insoteste emotia B, asa cum sustinea
teoria James-Lange. De asemenea, putem mentiona ca teoria James-Lange atribuie o
semnificatie foarte mica cognitiei, ca functie; ea neaga rolul functiei cognitive, rolul
valorilor umane individuale si alegerii individuale. Pe de alta parte, teoria James-
Lange se afla in concordanta cu teoria feed-back-ului facial. Astfel, zambetul poate,
aparent induce sentimente placute, desi nu stim daca efectul acestor stari placute va
invinge tristetea (Ekman, 1993). Totodata, teoria James-Lange sugereaza faptul ca
suntem capabili sa ne schimbam sentimentele prin modificarea comportamentului.

Atat James-Lange cat si Cannon-Bard recunosc existenta unor pattern-uri

specifice ale modificarilor fiziologice in functie de emotiile traite.6

1.2 Teoriile cognitiviste

Teoriile cognitiviste se concentreaza asupra explicarii procesului de transmitere

a informatiei . Principiul general este acela conform caruia evenimentul inductor este
receptat, iar, mai apoi interpretat. Odata interpretat, el este codificat si transpus intr-o
forma de reprezentare interna. In functie de aceasta reprezentare interna, se adopta un
plan de pregatire pentru a actiona intr-un anumit fel. Abia dupa acest pas se face o
evaluare a adaptarii la situatia respectiva .

6
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.394.
 In general, sustinatorii teoriilor cognitiviste merg pe linia indicata de Schachter
in 1964: interpretarea situatiei are rolul de a determina aspectul subiectiv si tipul de
emotie implicate.

Printre psihologii care au sustinut importanta factorului cognitiv se numara:

Gordon Bower, Richard Lazarus, Stanley Schachter si Robert Zajonc. Stanley
Schachter afirma ca emotiile au modele generale pentru excitatia fizica. Emotiile
variaza de-a lungul unei dimensiuni slab-puternic ce este determinata de nivelul de
excitatie a individului. Eticheta pe care o atribuim unei anumite stari emotionale
depinde in mare parte de modalitatea noastra de a percepe situatia, din punct de vedere
cognitiv. Evaluarea cognitiva se bazeaza pe mai multi factori, inclusiv pe perceptia
noastra despre evenimentele exterioare si modul in care alti oameni raspund la aceleasi
evenimente. Data fiind mereu prezenta altor indivizi in jurul nostru nu este de mirare
ca ne obligam la a face comparatii cu acestia pentru a ajunge la un raspuns potrivit.

Robert Zanjoc considera ca emotia este o entitate independenta, autonoma ce

nu poate fi redusa la simpla cognitie si mai mult, emotia are o latura diferita complet
de aceasta. A adus si o serie de argumente care sa sustina teoria sa:

 reactiile afective se produc intr-un timp mai scurt decat reactiile cognitive, care
prezinta stari lente mai lungi;
 reactiile afective ocupa un rol mai important in evolutia speciei decat in
evolutia individului: emotia preceda cognitia;
 reactiile afective sunt relativ independente de vointa si ratiune; deseori exista
putine cunostinte si sunt dificil de exprimat prin cuvinte. De asemenea nu
exista o legatura intre continutul substantial (denotativ) si aspectul
(conotativ) .7

1.3 Teoriile pragmaticii emotionale (teoriile functionaliste)

Aceste teorii considera ca emotiile nu sunt folositoare vietii umane, ele

fiind doar un factor perturbator al ordinii individuale si intraindividuale. Aceste
teorii au la baza opozitiile ratiune-pasiune si trup-suflet.

Cel mai de seama reprezentant al acestor teorii este considerat ca fiind

Charles Darwin (2007)[1859] care sustine ca emotiile sunt perturbatoare
(emotii disruptive). El sustine ca expresia emotiilor este comuna omului si
animalelor si ca exista trei principii ce explica majoritatatea expresiilor si
gesturilor involuntare ale omului si animalelor, asa cum au loc sub influenta
emotiilor si diferitelor senzatii.

Cele trei principii enuntate de Darwin sunt:

7
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.396-398.
 principiul perenitatii obiceiurilor utile- pe parcursul evolutiei speciei s-a
dovedit ca exista un numar de comportamente utile pentru specie, printre care
si expresiile emotionale; acestea s-au fixat ereditar si, chiar daca pe termen
lung, unele dintre acestea au devenit inutile, au ramas in stadiul lor primar
totusi. De exemplu: mimica adoptata de omul furios care isi intredeschide gura
si isi arata dintii stransi ca un animal gata sa muste. Acest principiu explica
faptul ca bebelusii si orbii prezinta si ei emotii chiar daca nu au avut cum sa le
invete.

principiul expresiei antice a emotiilor opuse – trasaturile caracteristice

emotiilor opuse sunt de asemenea opuse morfologic si in expresie. De
exemplu: la un caine care ameninta, urechile sunt ridicate, gura larg deschisa
cu buza superioara contractata, in timp ce, la un caine supus, urechile sunt
pleostite, gura este inchisa, cu buzele relaxate.

principiul actiunii directe a sistemului nervos – atunci cand excitatia este

puternica, “forta nervoasa”, generata in exces se transmite in conformitate cu
anumite cai predeterminate ale sistemului nervos si partial in virtutea
obisnuintelor. Acest principiu este mai putin cunoscut decat cele anterioare. Cu
toate acestea, in cadrul acestui ultim principiu se gasesc doua idei: una privind
predeterminarea pattern-ului expresiv ce corespunde predeterminarii
structurilor nervoase, dar si ideea conform careia exista o scurgere a fortei
nervoase, care anunta ideile de catharsis si de descarcare, dezvoltate cateva
decenii mai tarziu.8

Un secol mai tarziu, N.H. Frijda (1969) , unul dintre specialistii

contemporani ai emotiilor propune de asemenea, patru principii de baza ale
recunoasterii emotiilor:

principiul activitatii relationale – activitatea relationala este acea activitate ce

stabileste, diminueaza sau neaga relatiile fizice si cognitive ale subiectului si
mediului in care traieste; poate utiliza locomotia, modificarile corporale si
adaptarile senzoriale;

principiul eficacitatii interactive – o serie de comportamente expresive pot fi

intelese ca actiuni ale subiectului care au ca scop modificarea relatiilor pe care
le are cu mediul in care traieste, prin actionarea asupra comportamentelor altor
indivizi.

principiul activarii – anumite comportamente expresive sunt intelese ca

manifestari de activare comportamentala sau de diminuare a acestei activari
(activarea referindu-se strict la orientarea si pregatirea intentionala pentru
actiune, efort sau raspuns).

8
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.399
 principiul inhibitiei – unele comportamente sunt rezultate ale inhibitiei sau
actiunii.

Frijda pune accentul pe relatiile pe care le are individul cu mediul sau;

astfel, sunt explicate ideile conform carora sunt posibile mai multe
comportamente pentru o singura emotie.9

1.4 Exprimarea emotiilor

Fondatorul teoriei evolutioniste, Charles Darwin considera ca

recunoasterea universala a expresiilor fetei are un rol deosebit de important in
supravietuire. De exemplu expresiile faciale pot anunta apropierea unui
dusman sau prieten in absenta unui limbaj comun.

Majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca exista expresii faciale care

sunt universal valabile si transmit aceleasi emotii indiferent de persoana sau
cultura din care aceasta face parte.In una dintre cercetarile sale clasice, Paul
Ekman (1993) a fotografiat diferiti oameni ce exprimau emotii precum furie,
dezgust, frica, fericire, tristete si surprindere. Dupa aceea a luat aceste
fotografii si le-a aratat oamenilor din diferite culturi si civilizatii cerandu-le sa
recunoasca emotiile afisate de oamenii din poze. Printre cei rugati sa participe
la aceste experimente s-au numarat atat studenti de la colegiile americane cat si
membrii ai tribului Fore ce traieste in muntii din noua Guinee. Toti
participantii inclusiv membrii tribului Fore care nu aveau nici un fel de contact
cu vestul au recunoscut aceleasi emotii in poze.

1.4 Ipoteza feed-back-ului facial

Suntem de acord ca expresiile faciale reflecta starile emotionale pe care

le traim. De fapt starile emotionale variate dau nastere unor modele de activitate
electrica, in interiorul muschilor faciali si in creier (Cacioppo si Ekman).

Ipoteza feed-back-ului facial sustine ca relatia cauzala dintre emotii si

expresivitatea fetei pot functiona si sn sens opus. Se poate ca zambetul sa
declanseze aparitia bunei dispozitii sau incruntatul poate aduce furie?
Cercetarile psihologilor au dus la unele descoperiri interesante in legatura cu
9
Frijda, N. H., Recognition of emotion. Editura L. Berkowitz, Advances in experimental social psychology, Vol. 4
,1969 pp. 167-223.
 aceasta ipoteza a feed-back-ului expresivitatii faciale. Inducandu-le
participantilor la experimente dorinta de a zambi, s-a constatat ca acestia
exprimau mai multe sentimente pozitive (Ekman, 1993)10 si desenele animate
prezentate li s-au parut mai amuzante (Laird, 1974 ) 11. Cand li se inducea starea
de a se incrunta, participantii la experiment considerau desenele animate ca
fiind mai agresive (Laird, 1974); participantii care au exprimat senzatia de
durere au declarat ca socurile electrice la care au fost supusi au fost mai
puternice decat erau.

1.5 Clasificarea emotiilor

S-a incercat de nenumarate ori o categorizare emotiilor dar niciodata

nu s-a ajuns la un acord deplin in legatura cu clasificarea lor. Vom mentiona
cateva dintre cele mai semnificative incercari de stabilire a unor categorii.

Wilhelm Wundt a clasificat starile afective in functie de criteriul lor

cantitativ-calitativ, astfel, din punct de vedere cantitativ au fost identificate
trairile de intensitate mare ca groaza, surprinderea si emotiile care cresc lent
din motive strict interioare precum tristetea furia si grija. Din punct de vedere
calitativ au fost identificate placerea si neplacerea.

Starile afective au fost clasificate si in functie de gradul lor de evolutie

stabilindu-se faptul ca exista emotii inferioare si superioare. Emotiile inferioare
au la baza nevoi fiziologice si stau la baza formarii celorlalte emotii prin
evolutie. Frica, furia, inclinarea, sentimentul eului si emotia sexuala sunt
emotiile de baza.

Spre deosebire de teoriile si clasificarile enuntate anterior, Kant aduce

in discutie emotiile stenice (efecte pozitive) si cele astenice (efecte negative).
In functie de toate aceste teorii s-a ajuns la un consens privind clasificarea
starilor afective in trei mari categorii: primare, complexe si superioare.12

Starile afective primare sunt de regula innascute, se produc spontan, nu

sunt controlate in mod voluntar si sunt conditionate biologic. Din aceasta
categorie fac parte tonul emotional, trairile de esenta organica si starile de
afect.

Emotiile primare nu sunt recunoscute de toti psihologii. Woodworth si

Schlosberg sustineau ca emotiile de baza sunt bucuria, surprindere, frica,
10
Ekman,P., Facial expression and emotion, Editura American Psychologist, 1993, p.35
11
Laird, J, Self-attribution of emotion: The effects of expressive behaviour on quality of emotional experience,
Journal of Personality and social Psychology, pp.29, 475-486.
12
Plutchik, R., Emotion: Theory, research, and experience, Editura Academic, New York, vol 1. Theories of
emotion, 1980,
 tristetea, dispretul si disperarea. Aceleasi emotii de baza au fost enuntate si de
Ekman si Friesen in 1969, la polul opus se afla Izard care mentioneaza un
numar mult mai mare al emotiilor de baza. In plus sunt mentionate ca emotii de
baza intresul, vinovatia, rusinea si dragostea. Din contra Schwartz si Schaver in
1987 sustineau ca emotiile primare sunt doar cinci: bucuria, surprinderea,
frica, furia si tristetea. Ekman in 1993 enumera noua caracteristici ale emotiilor
ce permit specificarea diferentelor intre emotiile de baza: furie, frica, tristete,
bucurie, dezgust si surpriza. 13

Clasificarea emotiilor dupa Daniel Goleman

Psihologul american Daniel Goleman (cunoscut in special pentru cercetarile

sale privind inteligenta emotionala), face urmatoarea clasificare a emotiilor:

 Tristetea  Frica  Bucuria  Iubirea  Surpriza  Dezgustul  Rusinea

 Mania
 Furie  Supararea  Anxietatea  Fericirea  Acceptarea  Socul  Dispretul  Vinovatia
 Resentiment  Mahnirea  Nervozitatea  Usurarea  Prietenia  Mirarea  Aversiunea  Jena
 Exasperare  Imbufnarea  Preocuparea  Multumirea  Increderea    Detestarea  Supararea
 Indignare  Melancolia  Consternarea  Binecuvantarea  Amabilitatea    Repulsia  Remuscarea
 Vexare  Mila de sine  Neintelegerea  Incantarea  Afinitatea      Umilinta
 Animozitate  Singuratatea  Ingrijorarea  Amuzamentul  Devotamentul      Regretul
 Irascibilitate  Disperarea  Teama  Mandria  Adoratia      
 Placerea
 Ostilitate  Deprimarea  Spaima  Dragostea      
senzuala
 Ura    Groaza  Rasplata  Mila      
     Fobia  Satisfactia        
     Panica  Extazul        

Goleman afirma c\a pe baza emotiilor se formeaza predispozitiile (ori, am

spune noi, starea de spirit), care sunt mai putin evidente/intense ca emotiile, dar au o
durata mai mare. Dincolo de predispozitii sunt temperamentele, tendinta de a-ti aminte
anumite emotii si care defineste/determina comportamentul general al persoanei in
anumite conjuncturi.14

Cercul emotiilor dupa Robert Plutchik

Psihologul american Robert Plutchik a creat in 1980 "cercul emotiilor",

care consta din 8 emotii fundamentale si 8 emotii complexe, formate din cate doua
emotii fundamentale. Emotiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din
imagine si incluse in tabelul de mai jos, pe cand emotiile complexe sunt cele trecute pe

13
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.398-400
14
Goleman D., Inteligenta emotionala, Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2001
 fundal alb: optimism, dragoste, supunere, infiorare, dezaprobare, remuscare, dispret si
agresivitate.
 Emotii fundamentale  Emotiile opuse
 Bucurie  Tristete
 Incredere  Dezgust
 Frica  Manie
 Supriza  Anticipatie
 Tristete  Bucurie
 Dezgust  Incredere
 Manie  Frica
 Anticipatie  Surpriza

15

Lista emotiilor dupa W. Gerrod Parrott

In cartea sa Emotiile in psihologia sociala, publicata in anul 2001, psihologul

W.Gerrod Parrott stabileste urmatoarea lista de emotii:

15
Plutchik R., Emotions in the Practice os Psychotherapy: Clinical Implications of the Affect Theories, American
Psychological Association Press, Washington, 2000
 Emotie
Emotie primara Emotii tertiare
secundara
Adoratie, afectiune, dragoste, atractie, grija, tandrete, compasiune,
Afectiune
sentimentalism
Dragoste Dorinta
Excitatie, dorinta, pasiune, infatuare
(sexuala)
Pasiune Pasiune

Amuzament, extaz, jovialitate, placere, jubilare, satisfactie,

Veselie
euforie

Entuziasm Entuziasm, zel, infiorare, euforie

Satisfactie Satisfactie, placere
Bucurie
Mandrie Mandrie, triumf
Optimism Speranta, optimism
Incantare Incantare
Usurare Usurare
Surpriza Surprisa Uimire, surprindere, stupefiere

Iritare Iritare, agitare, tafna

Exasperare Exasperare, frustrare

Manie, furie, ostilitate, ferocitate, batjocura, acreala, dispret,

Furie
Manie resentiment, respingere

Dezgust Dezgust, repulsie, dispret

Invidie Invidie, gelozie
Tortura Tortura
Suferinta Suferinta, agonie, durere

Tristete Depresie, disperare, neajutorare, nefericire, durere, melancolie

Dezamagire Dezamagire, anxietate

Tristete Rusine Rusine, vina, regret, remuscari

Alienare, izolare, indiferenta, singuratate, infrangere, jena,

Indiferenta
umilire, insulta

Simpatie Simpatie, mila

Oroare Alarma, soc, frica, groaza, teroare, panica, isterie

Frica
Nervozitate Anxietate, nervozitate, tensiune, neliniste, ingrijorare, tristete
 16

Fiecare emotie se bazeaza pe un context fiziologic specific, pentru

Ekman, acest punct de vedere a fost o certitudine, el este inca extrem de
dezbatut. Exista anumite pattern-uri ce descriu actionarea sistemului nervos
autonom (cel putin pentru furie, frica, dezgust si tristete, acestea au fost
demonstrate) care il pregatesc pe individ in legatura cu acutiunea viitoare.
Ekman a demonstrat existenta pattern-urilor printr-un experiment sn care cativa
actori erau rugati sa adopte mimica si posturi specifice emotiilor. S-a constatat
ca subiectii incepeau sa resimta emotiile corespunzatoare pattern-ului facial
realizat si sa prezinte si modificarile neurovegetative aferente: pentru furie
subiectii resimteau o temperatura cutanata si un ritm cardiac crescut; pentru
teama si tristete, subiectii resimteau o temperatura scazuta si un ritm cardiac
crescut; pentru bucurie, dezgust si surpriza, subiectii prezentau un ritm cardiac
scazut.

Universalitatea evenimentelor declansatoare- se bazeaza pe ideea

conform careia exprimarea emotiilor este universal valabila, existand situatii
inductoare ce au puncte comune: un anumit tip de situatii si de probleme vitale
va provoca anumite reactii specifice.

Corelatia reacsiilor emotionale-exista o legatura puternica intre

experienta emotionala si expresia ei, si invers.

Declansarea rapida- este fundamentala in conceptia lui Ekman si a lui

Friesen privind valoarea adaptativa a emotiilor. Reactiile fiziologice pot aparea
intr-o fractione de secunda in timp ce expresiile faciale, mimica se modifica in
cateva milisecunde.

Durata limitata- Ekman sustine ca emotiile dureaza cateva secunde, nu

minute sau ore si cu atat mai putin zile si saptamani, este din nou o dovada a
valorii adaptative a emotiilor. Acest caracter temporal, scurt al emotiei
constituie una din caracteristicile care o diferentiaza de dispozitii (ele durand
chiar ore si zile).

In concluzie, pentru Ekman (1993), emotiile se deosebesc de dispozitii

prin durata, cauzele care le declanseaza si fiziologia lor.

1.6 Rolul Afectivitatii in activitatea umana

Afectivitatea reprezinta fondul si latura energetica a vietii psihice a

individului dar si a comportamentului acestuia in raport cu sine sau cu ceilalti
membrii ai comunitatii din care face parte.

Am vazut in subcapitolele precedente cum ca procesele afective au

diferite functii in viata umana; dispozitiile, emotiile si sentimentele intervin ca
16
W. Gerrod Parrott, Emotions in Social Psychology: Essential Readings, Psychology Press, 2001
 sursa de energie interna care potentiaza activitatea individului si o sustin.
Putem deduce usor ca viata afectiva joaca un rol foarte important in viata
umana si prin motivatia intretinuta pentru diverse activitati desfasurate de
indivizi. Sentimentele constituie motive pentru o activitate continua si
intretinuta.

In afara de sursa energetica pentru activitatea individului, emotiile au ca

functie de baza punerea organismului in acord cu situatia si deci de a regla
comportamentul uman. Viata afectiva poate deveni atat o sursa de motivatie in
atingerea scopurilor si idealurilor sn viata dar la fel de bine poate deveni o
sursa de incapacitate a individului de a-si desfasura activitatea in limite
normale sau de a relationa cu ceilalti. Vasile Pavelcu (1982) a sustinut ca
emotiile dezorganizeaza comportamentul in timp ce sentimentele il
organizeaza. Emotiile de intensitate medie au un efect dinamizator, adaptativ in
timp ce emotiile de intensitate maxima si afectele au ca efect dezorganizarea
conduitei.17

1.7 Cercetari in domeniul Expresiilor Faciale ale emotiilor

Acum mai mult de 100 de ani, Charles Darwin (1872) a scris ca expresiile
faciale ale emotiilor sunt universale, nu invatate diferit in fiecare cultura. “Sunt
determinate biologic a spus Darwin, produsul evolutiei omului” . incepand din
perioada lui Darwin, multi scriitori s-au opus ideii sale.

In 1940, Klineberg a scris ca dovezile sunt in favoarea ipotezei determinarii

sociale sau culturale a expresiei emotiilor.

In 1947 La Barre a analizat multe rapoarte antropologice, concluzionand

ca “nu exista nici un limbaj natural al gesturilor emotiilor”.

Mai recent, in 1963 Birdwistle a spus “Este probabil ca simboluri

universale ale starilor emotionale sa nu existe. Ne putem astepta ca ele sa fie
invatate si modelate conform structurilor particulare ale diferitelor societati. 18

Atat Darwin cat si cei care s-au opus teoriei acestuia si-au bazat
argumentele pe logica, sustinandu-le cu dovezi descoperite intamplator de
cercetatori care nu aveau ca obiect de studiu expresiile faciale. Doar recent, o mana
de cercetatori din diferite discipline si-au concentrat atentia asupra problemei
existentei unor expresii faciale care sunt universale .

Multe cercetari au avut ca obiect de studiu expresiile faciale ale noilor

nascuti care nu au avut ocazia de a le invata, si a copiilor orbi care nu le-au putut
invata imitandu-i pe altii.

17
Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010
18
Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003, p.21.
 Alte studii au examinat expresiile faciale ale primatelor, evaluand ipoteza
lui Darwin conform careia, expresiile faciale ale omului sunt un produs al evolutiei
din alte specii.Atat psihologi cat si etologi au studiat expresiile faciale in mai mult
de o duzina de culturi.

Dovezile sunt acum remarcabil de numeroase, consecvente in concluzii si

concludente in a arata ca sunt cel putin cateva emotii pentru care expresiile faciale
sunt universale.Dupa cum voi explica mai tarziu, exista unele diferente culturale
referitoare la situatiile in care aceste expresii faciale universale sunt afisate.

Cercetari efectuate de Paul Ekman in 1972 au jucat un rol important in

solutionarea disputei asupra universalitatii expresiilor faciale ale emotiilor. In unul
din experimentele efectuate de Ekman, filmari socante au fost aratate unor studenti
americani si japonezi. O parte a filmarii, persoana o viziona singura, iar cealalta
parte era vizionata in timp ce vorbea despre experienta cu un asistent apartinand
aceleiasi culturi.

Masuratori ale miscarilor musculare la nivelul fetei, filmate cu ajutorul

camerelor de filmat arata ca atunci cand au fost singuri, japonezii si americanii au
afisat expresii identice. Totusi, in prezenta altor persoane, atunci cand regulile
culturale referitoare la afisarea sau inhibarea expresiilor s-ar aplica, au fost putine
similitudini intre expresiile faciale ale japonezilor si ale americanilor. Japonezii si-
au mascat expresiile faciale corespunzatoare sentimentelor neplacute mai mult
decat americanii. Acest studiu a fost deosebit de important pentru ca a ajutat la
sortarea elementelor universale de cele determinate de cultura respectiv societate.

Trasatura universala este aspectul distinctiv al fetei pentru fiecare dintre

emotiile primare, dar oamenii din variate culturi difera in ceea ce au fost invatati
cu privire la gestionarea si controlul expresiilor faciale ale emotiilor.

In alt experiment, Ekman a aratat fotografii ale diferitelor expresii ale

emotiilor unor observatori din America, Japonia, Chile, Argentina si Brazilia.

Observatorii trebuiau sa aleaga unul dintre cele sase cuvinte descriine

emotiile primare: furie, dezgust, fericire, frica, tristete, surprindere.

Daca expresiile faciale ar fi fost o limba care difera de la o cultura la alta,

atunci, o expresie faciala care a fost stabilita ca fiind corespunzatoare furiei de catre
americani, ar fi putut fi numita dezgust sau frica de catre cei din Brazilia sau poate nu
ar fi insemnat nimic pentru acestia. Exact opusul a fost demonstrat.Aceleasi expresii
faciale au fost stabilite a indica aceleasi emotii indiferent de limba sau cultura. Acelasi
experiment a fost efectuat independent in acelasi timp de catre Carrol Izard, cu
observatori din opt culturi diferite, soldat cu aceleasi concluzii legate de universalitate.

Desi aceste experimente au fost menite sa demonstreze universalitatea expesiei

emotiilor, o portita a ramas totusi deschisa. Toate persoanele studiate au avut un
contact vizual comun, nu direct, ci prin intermediul mass media. Era inca posibil ca
expresiile faciale sa difere in toate culturile studiate, dar oamenii ar fi putut invata prin
intermediul filmelor, televizorului si revistelor cum arata expresiile faciale ale altor
culturi. Sau, expresiile faciale au fost similare in toate culturile studiate exact pentru ca
oamenii au invatat toti cum sa isi afiseze emotiile pe fata observand aceiasi actori in
filme, imitandu-le expresiile faciale .

Singura modalitate de a rezolva aceasta problema a fost studierea oamenilor

izolati care nu au avut niciodata contact cu mass-media si aproape deloc cu lumea
civilizata. Paul Ekman a reusit sa gaseasca subiecti care sa indeplineasca aceste criterii
in sud-estul noii Guinee.

Deoarece oamenii nu au mai participat niciodata la un experiment sau la un test

psihologic dar si datorita barierei limbajului, comunicarea efectuandu-se prin
intermediul unui translator, procedurile experimentale au trebuit schimbate. Pe cand in
experimentele anterioare, subiectilor le-a fost aratata o singura poza, acestea fiind
instruite a alege emotia dintr-o lista de cuvinte, in noua Guinee, trei poze erau aratate
simultan in timp ce translatorul citea o poveste ca “mama unei persoane a murit”,
cerandu-i subiectului sa aleaga poza corespunzatoare povestii.

Au descoperit ca persoanele din noua Guinee au selectat aceleasi fete pentru

aceleasi emotii ca si oamenii din celelalte culturi studiate.

In alt experiment inrudit, altor membrii ai aceluiasi trib le-a fost povestita cate
o poveste emotionanta, fiindu-i cerut sa arate emotia pe propria fata. Aceste expresii
intentionate au fost filmate iar rezultatul analizei filmarilor arata ca aceleasi expresii
faciale au fost produre pentru aceleasi emotii asa cum a fost demonstrat si pentru alte
culturi cu exceptia fricii si a surprinderii care le confundau intre ele.

Alta confirmare a teoriei universalitatii a fost obtinuta prin studierea altei

culturi in Iranul de vest, situat in portiunea vestica a insulei noii Guinee.

Carl si Eleanor Heider, sceptici fiind in privinta dovezilor descoperite de

Ekman au efectuat aceleasi experimente unor oameni chiar mai izolati decat cei
studiati de Ekman, obtinand aceleasi rezultate care sustin teoria universalitatii
emotiilor.

Luate impreuna, studiile lui Paul Ekman, cele ale lui Izard, studiul lui Heider si
dovezile din experimentele lui Eibl-Eibesfeldt (un etolog care a folosit metode foarte
diferite) au aratat concludent ca Darwin a avut dreptate cand a afirmat ca exista
expresii faciale universale ale emotiilor.

Desi aspectul fetei pentru fiecare dintre emotiile primare este comun tuturor
oamenilor, expresiile faciale variaza in functie de cultura in cel putin doua aspecte.
Ceea ce declanseaza o emotie va diferi de cele mai multe ori; oamenii pot deveni
dezgustati sau infricosati stimulati de diferite lucruri in diferite culturi. De asemenea,
culturile difera in regulile pe care acestea le au vis-a-vis de controlul si gestionarea
aspectului fetei in diferite situatii sociale . Persoanele din toate culturile simt tristete la
 moartea unei persoane apropiate, dar o cultura poate impune ca persoanele indoliate sa
isi mascheze expresiile faciale cu o expresie usor vesela.

De departe, cea mai importanta lucrare din domeniul cercetarii expresiilor

faciale ale emotiilor o reprezinta “atlasul fetei”, Sistemul de codare al actiunilor fetei
(Facial Action Coding System) conceput de catre Ekman in colaborare cu Friesen si
Hager pe parcursul a 8 ani de zile in cadrul caruia expresiile faciale universale ale
celor 6 emotii sunt descompuse in 28 de “unitati de actiune”(Action Units), fiecare
dintre acesta reprezentand o miscare a unui muschi, facand astfel posibila masurarea si
cuantificarea expresiilor faciale ale emotiilor.19

Capitolul 2. Expresiile Faciale ale Emotiilor

2.1 Tristetea

In timpul tristetii, suferinta este muta. Nu plangi, ci iti induri suferinta in

liniste. Orice te poate intrista dar cel mai des te intristeaza pierderea cuiva indragit fie
prin intermediul mortii fie prin respingere; pierderea unei oportunitati fie din greseala
ta, a altuia sau prin intermediul circumstantelor nefavorabile; pierderea sanatatii te
intristeaza, tristetea este rareori un sentiment de scurta durata. De obicei esti trist cel
putin cateva minute, daca nu ore sau zile.

Tristetea este o senzatie pasiva nu activa, suferinta fiind prezenta. Aceasta nu

este suferinta cauzata de durere fizica, este cauzata fie de o pierdere, dezamagire sau
de senzatia de neajutorare. Suferinta in timpul tristetii poate fi extrema dar
extremitatea acesteia este mult mai tolerabila decat cea cauzata de frica. Poti indura
tristetea pentru perioade lungi de timp si sa supravietuiesti. Tristetea este o variatie sau
o forma a suferintei care este cea mai generala emotie negativa. Suferinta este cel mai
des si usor provocata de durerea fizica, este mai bine caracterizata prin activitate decat
prin pasivitate, persoana suferinda incercand sa faca fata elementului cauzator de
suferinta.Suferinta este de obicei zgomotoasa, persoana plangand sau manifestandu-se
in diferite moduri in incercarea de multe ori inutila de a inlatura elementul cauzal.
Tristetea de multe ori urmeaza dupa suferinta.

Aspectul tristetii

In timpul afisarii tristetii apar modificari in toate cele trei regiuni ale fetei.
Colturile interioare ale sprâncenelor sunt ridicate si pot fi si apropiate una de cealalta.

19
Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003,
 Colturile inferioare ale pleoapelor superioare sunt ridicate iar pleoapele inferioare pot
fi ridicate. Colturile buzelor sunt trase in jos

Sprancenele caracteristice tristetii

Muschiul care trage in sus colturile sprâncenelor actioneaza in acelasi timp si

asupra colturilor interioare ale pleoapei superioare.

De obicei, sprancenele si pleoapele superioare caracteristice tristetii apar

acompaniate de pleoapele si partea inferioara ale fetei. Dar ele pot aparea si singure
indicând o usoara tristete sau o tristete intensa controlata.Aceasta expresie, cand este
afisata fugitiv in timpul unei conversatii, pune accent pe respectivele cuvinte.20

Tristetea se manifesta astfel:

- colţurile interioare ale sprâncenelor sunt ridicate şi apropiate

- pielea de sub sprâncene capătă o formă relativ triunghiulară

20
Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003,
 - colţurile interioare ale pleoapelor superioare sunt ridicate

- colţurile gurii sunt coborâte sau gura tremură

2.2 Furia

Experienta furiei

Furia este probabil cea mai periculoasa emotie. Cand esti nervos, esti predispus
sa faci rau altora. Parte a experientei furiei este riscul de a pierde controlul asupra
celor spuse sau facute. Cand o persoana spune ca a fost nervoasa, o face de obicei
pentru a motiva fapte sau vorbe pe care le regreta.

Furia poate fi starnita in mai multe moduri. Frustrarea rezultata din interferente
nedorite in timpul desfasurarii unei activitati sau a urmaririi unui scop este o metoda.

O a doua metoda prin care furia poate fi invocata este amenintarea fizica. Daca
persoana care te ameninta in mod evident inferioara fizic, este mai probabil sa simti
dispret decat furie. In cazul in care persoana este capabila sa te raneasca, este mai
probabil sa simti frica. Chia daca persoana iti este egala din punct de vedere fizic, este
probabil sa simti frica impreuna cu furie.

O a treia metoda prin care furia poate fi evocata consta in actiunile sau
afirmatiile cuiva, care iti pot face rau psihic. O insulta, o respingere, o actiune in care
nu se tine cont de sentimentele tale te poate infuria.

Al patrulea mod in care furia este starnita consta in observarea unui eveniment
sau actiune ce iti violeaza valorile morale. De exemplu daca vezi un adult ce
pedepseste un copil intr-un mod pe care tu il consideri prea sever, vei simti furie. Daca
valorile tale morale difera putin, ceea ce consta in rasfatul unui copil de catre un adult
iti poate provoca furie.

Incapacitatea unei persoane de a se ridica la asteptarile tale, iti poate cauza

furie.Cel mai des, aceasta este o reactie a unui parinte fata de copilul sau.

O alta cauza a furiei este furia altei persoane directionata spre tine. In general,
oamenii raspund furiei cu furie, aceasta va fi mult mai pronuntata daca din punctul tau
de vedere furia celuilalt fata de tine este nefondata .

Acestea sunt doar cateva din aproape infinitul numar de cauze ale furiei.

Experienta furiei include de cele mai multe ori o serie de senzatii: presiunea
sangelui creste, fata se inroseste, venele de pe frunte si gat devin mai proeminente.
Stilul de respiratie se schimba, corpul poate deveni erect, muschii se tensioneaza si o
miscare fina inspre persoana vizata.

Aspectul furiei

Deşi în timpul furiei se produc modificări în fiecare dintre cele trei părţi ale
feţei, putem fi siguri că aceasta este prezentă doar când se produc modificări în toate
cele trei regiuni ale feţei. În timpul furiei, sprâncenele sunt coborâte şi apropiate,
pleoapele sunt tensionate iar ochii par a se holba într-un mod dur. Buzele sunt presate
împreună sau despărţite în formă de pătrat.

Intensitatea furiei

Intensitatea expresiei furiei poate fi dată de cât de tensionate sunt pleoapele, de

cât de umflaţi sunt ochii sau de cât de presate sunt buzele.

De asemenea, deschiderea gurii poate fi alt indicator al intensităţii furiei.

Indicator al intensităţii scăzute a furiei poate fi şi prezenţa furei pe doar o parte

sau două a feţei. Dar aşa cum spuneam mai devreme, nu putem afirma cu certitudine
dacă persoana este doar puţin iritată, nervoasă dar încearcă să îşi controleze expresia
sau doar se concentrează.

Furia se manifestă în toate cele trei regiuni ale feţei astfel:

 - sprâncenele sunt coborâte şi apropiate

- apar riduri verticale între sprâncene

- pleoapa inferioară este tensionată şi poate fi şi ridicată

- pleoapa superioară este de asemenea tensionată şi poate fi întinsă în jos

odată cu sprâncenele

- ochii se holbează pătrunzător şi pot părea ieşiţi din orbite

- buzele au două poziţionări de bază: presate ferm împreună cu colţurile trase

puţin în jos sau deschise, tensionate cu o formă pătrăţoasă

- nările pot fi dilatate dar acest lucru se poate întâmpla şi în timpul afişării
tristeţii

- mesajul transmis de expresie este ambiguu dacă nu apar elemente pe toate

cele trei regiuni ale feţei

2.3 Surpriza

Experienta surprinderii

Surprinderea e cea mai scurtă emoţie. Este instantanee în debut. Cu alte

cuvinte, în cazul în care ai timp să te gândeşti dacă eşti surprins, atunci nu eşti. Nu poţi
rămâne surprins pentru mult timp numai dacă evenimentul surprinzător expune noi
elemente surprinzătoare. Surprinderea nu zăboveşte. Când încetezi a fi surprins,
aceasta dispare deseori la fel de repede cum a apărut. Surprinderea este declanşată atât
de “neaşteptat” cât şi de evenimentele anticipate greşit. Exemplu: dacă nevasta unui
bătbat vine la acesta la birou în fiecare zi la aceeaşi ora pentru a îi aduce prânzul, acest
eveniment nu va fi nici neaşteptat nici anticipat greşit. Dacă nevasta acestuia vine rar
pe la birou atunci evenimentul va fi unul neobişnuit, care nu a fost anticipat. Iar dacă
secretara acestuia vine pe la aceeaşi ora în fiecare zi, batând în uşă într-un mod
caracteristic pentru a îi aduce cafeaua dar pe uşă intră nevasta acestuia, acest
eveniment este unul anticipat greşit, bărbatul anticipând intrarea secretarei.

Deoarece surprinderea este o emoţie succintă, fiind urmată îndeaproape de o

altă emoţie, faţa arată deseori o combinaţie între surprindere şi emoţia care urmează.
Un observator priceput care este atent la expresiile faciale fugare poate prinde o
expresie pură de surprindere. Cei mai mulţi, totuşi suntem mai familiarizaţi cu aspectul
surprinderii in combinatie cu elementele care o prcedă. Astfel, ochii larg deschişi ai
surprinderii pot dura o clipă, timp în care un zâmbet se întinde pe partea inferioară a
feţei sau sprâncenele caracteristice surprinderii pot apărea pentru o clipă alături de
gura întinsă în spate caracteristică fricii.
 Surprinderea variază în intensitate de la slabă la extremă, în funcţie de
evenimentul în cauză. “Reacţia de tresărire” este considerată ca fiind cea mai extremă
formă de surprindere dar are caracteristici care o diferenţiază faţă de aceasta. Expresia
facială a tresăririi diferă faţă de cea a surprinderii: ochii clipesc, capul se mişcă în
spate, buzele se retrag si se observă o tresărire. O schimbare bruscă şi extremă printre
stimuli, cel mai bine exemplificată de sunetul produs de un rateu al unui motor sau de
focul unei arme, chiar şi focurile succesive ale unei arme pot provoca in repetate
rânduri reacţia de tresărire deşi intensitatea emoţiei şi a expresiei faciale se
diminuează. Spre deosebire de surprindere, care nu este nici plăcută nici neplăcută,
reacţia de tresărire este de obicei neplăcută. Nimănui nu îi place această reacţie
înrudită cu frica. În următorul capitol, cel legat de frică, voi aprofunda această relatie a
tresaririi, atât cu surprinderea cât şi cu frica.

Există persoane care adoră să fie surprinse: o petrecere surpriză, un cadou

surpriză, o vizită surpriză le încântă, aceste persoane îşi organizează viaţa cel putin în
parte în aşa fel încât probabilitatea de a fi surprinşi să fie mare. Dusă la extrem, o
persoană dependentă de surprindere, pentru care aceasta oferă mai multă plăcere decât
orice altă emoţie, aceasta ar trebui să sacrifice planificarea. Viaţa lui ar putea tinde
spre dezorganizare în aşa fel încât anticiparea situaţiilor să nu ii elimine şansele de a fi
surprins. Există şi oameni care detestă să fie surprinşi, aceştia nu doresc să fie obiectul
neprevăzutului, îşi organizează viaţa in aşa fel încât să evite experienţele în care nu
ştiu ce urmează.

Aspectul surprinderii

În timpul afişării surprinderii se produc schimbări distinctive în toate cele trei

porţiuni ale feţei. Sprâncenele sunt ridicate, ochii sunt deschişi larg iar maxilarul cade,
despărţind buzele.

Sprancenele

Deplasarea pe plan vertical a sprâncenelor produce riduri lungi si orizontale de-

a lungul frunţii, ridicării acesteia, fiind mai vizibilă decât de obicei.

Deplasarea pe plan vertical a sprâncenelor produce riduri lungi si orizontale de-

a lungul frunţii. Aceste riduri nu apar la toţi oamenii, la cei mai mulţi copii, aceste
riduri nu apar nici când sprâncenele sunt ridicate la maxim. Există de asemenea
oameni adulţi la care aceste riduri nu apar. Pe de altă parte, sunt oameni care au astfel
de riduri permanent pe suprafaţa feţei dar acestea apar de obicei după vârsta mijlocie.
Dacă astfel de riduri sunt prezente pe faţa neutră, acestea se vor accentua vizibil în
momentul prezenţei surprinderii, respectiv al ridicării sprâncenelor.

Deşi sprâncenele ridicate sunt de obicei acompaniate de ochii larg deschişi şi

de maxilarul coborât, acestea pot apărea şi pe o faţă în rest neutră. În acest caz,
expresia facială nu mai semnifică o emoţie, are înţelesuri diferite, dintre care unele
sunt înrudite cu surprinderea.
Ochii

Putem observa că, în timpul surprinderii, sclera (partea albă a ochiului) devine
vizibilă deasupra irisului, de asemenea si dedesubtul lui, dar acest fapt va depinde de
cât de adânc sunt plasaţi ochii persoanei respective şi de gradul de deschidere a gurii,
în punctul maxim, aceasta întinzând pielea de pe faţă împreuna cu cea de dedesubtul
ochilor.

De obicei, ochii surprinderii sunt acompaniaţi de sprîncenele sau de gura

specifică, sau de amândouă dar aceştia pot apărea şi singuri. Când pleoapa superioară
este ridicată, facând vizibilă sclera fără nici o implicare din partea sprâncenelor sau a
gurii, aceasta indică un interes momentan sau poate apărea pe lângă sau în locul unui
cuvânt ca “wow!” .

Ochii lărgiţi sunt folosiţi de asemenea ca şi punctuator conversaţional.

Partea inferioară a feţei

Mandibula cade în timpul surprinderii cauzând despărţirea buzelor şi a dinţilor.

În timpul afişării surprinderii:

- sprâncenele sunt ridicate şi curbate

 - pielea de sub sprâncene este întinsă, apar ridurile orizontale de-a lungul
frunţii

- pleoapele sunt deschise larg astfel încât sclera este vizibilă

- maxilarul cade, despărţind dinţii şi buzele dar gura nu este întinsă sau
tensionată în nici un fel .

2.4 Frica

Oamenilor le e frică de vătămare, aceasta putând fi fizică, psihică

sau amândouă.

Vătămarea fizică poate fi una minoră (o vaccinare) până la un serioasă, răni care pun în
pericol viaţa persoanei. De asemenea, vătămarea psihică poate varia de la insulte minore
sau dezamăgiri până la respingerea iubirii, atacuri la bunăstarea psihică a acestuia.

Vătămarea psihică poate dăuna stimei de sine, încrederii în sine, sentimentului de

securitate. Aceasta poate implica şubrezirea sau pierderea iubirii, prieteniei, posesiilor.
Vătămarea poate implica atât suferinţă fizică cât si psihică; de exemplu, un adolescent
batut de un rival în faţa prietenei acestuia ar putea ieşi vătămat atât fizic cât şi psihic.

Supravieţuirea noastră depinde în mare parte de capacitatea fiecăruia de a

învăţa cum să ne ferim sau să scăpăm din situaţii în care pribabilitatea de a fi rănit sau
vătămat în orice fel este mare.

Oamenii învaţă să anticipeze pericolul foarte devreme . Aceştia evaluează evenimentele

ce se desfăşoară în jurul lor, alerţi fiind la posibilitatea unei vătămări. Se întâmplă
foarte des să simţim frică înaintea evenimentului periculos, oamenilor fiindu-le frică
atât de evenimente reale cât şi de evenimente imaginare. Ne e frică de orice eveniment,
persoană, animal, obiect sau idee care pare periculoasă.

Dacă ţi se spune că săptămâna viitoare vei primi o serie de injecţii foarte dureroase, este
foarte probabil să simţi frică, cu mult înainte ca primul ac să îţi străpungă pielea. Dacă
îţi vezi şeful intrând nervos în birou, frica se poate instala mult înainte ca acesta să ţi se
adreseze.Frica de pericol, anticiparea unui eveniment poate fi mai greu de îndurat chiar
decât durerea ce urmează. Desigur, deseori frica mobilizează eforturi către evitarea sau
diminuarea pericolului iminent.

Frica diferă de surprindere din trei puncte de vedere foarte importante. Este o
experienţă teribilă în timp ce surprinderea nu este necesară a fi nici plăcută nici
neplăcută. Până şi cea mai mică urmă de frică este neplăcută.

Frica puternică (teroarea) este probabil cea mai traumatizantă şi toxică dintre emoţii.
Aceasta este acompaniată de diferite modificări în corp:
 - pielea unei persoane terifiate poate deveni palidă, poate
transpira excesiv

- respiraţia poate deveni rapidă

- pulsul inimii creşte

- stomacul se tensionează cauzând crampe

- vezica se poate deschide involuntar

- iar mâinile pot tremura incontrolabil

Al doilea mod în care frica se deosebeşte de surprindere este că poţi fi înfricoşat fără
probleme de către ceva familiar care şti foarte bine că se va întâmpla. Poţi să şti că
dentistul te va chema în cabinet, nu este nimic surprinzător în această situaţie, dentistul
cauzându-ţi durere şi în trecut, dar frica te poate cuprinde fără probleme. Există multe
alte experienţe de acest fel care cauzează frică pentru a doua a treia- a zecea oară.

Când frica este simţită brusc, fără nici un fel de anticipare a pericolului, frica
fiind simultană cu vătămarea, experienţa poate fi nuanţată de surprindere.

Astfel, în multe din aceste experienţe bruşte se poate simţi un amestec de frică şi
surprindere.

Un al treilea mod în care frica diferă faţă de surprindere este durata acestora,
surprinderea având întotdeauna o durată scurtă. Surprinderea se retrage rapid în timp
ce evaluezi evenimentul şi treci la o altă emoţie. Frica zăboveşte. Chiar şi după ce
evnimentul periculos a trecut, senzaţiile de frică încă mai sunt prezente. Dacă
evenimentul periculos apare şi dispare destul de repede încât să nu ai timp să realizezi
periculozitatea evenimentului, abia după ce acesta a trecut, ca spre exemplu într-o
evitare a unui accident auto, frica se instalează doar după trecerea pericolului.