COMUNICAREA

DE GRUP

5.1 GRUPUL–ELEMENTE
CONCEPTUALE

5.2 COMUNICARE ŞI
CREATIVITATE ÎN GRUP

5.3 COMUNICAREA ÎN
REZOLVAREA CONFLICTELOR
ÎN GRUP

5.4 COMUNICAREA ÎN
REZOLVAREA SARCINILOR
GRUPULUI

5.5 ÎMBUNĂTĂŢIREA
COMUNICĂRII DE GRUP

57
 5.1 GRUPUL–ELEMENTE
CONCEPTUALE

Una din nevoile stringente ale omului este apartenenţa

la un grup. Conform piramidei nevoilor a lui A. Maslow
nevoia socială este pe locul trei în ierarhie. Omul nu poate
trăi izolat, o perioadă mai mare de timp de singurătate poate
conduce la deviaţii de la un comportament normal.

Definirea grupului
Mulţi oameni consideră că un grup este o mulţime de
indivizi. În realitate, grupul este ceva mai mult.

O grupare este o mulţime de indivizi care din

întâmplare sunt în acelaşi loc şi în acelaşi timp, probabil
făcând acelaşi lucru, dar nu pentru acelaşi scop şi nu în mod
colectiv.

Un grup funcţional reprezintă mai mulţi indivizi care

interacţionează unii cu alţii în vederea realizării unui obiectiv
comun.
Elementele care îl disting de prima categorie sunt
interacţiunea dintre membrii săi şi scopul comun.

Caracteristicile grupului funcţional - John

Brilhart

1. Un număr mic de persoane, fiecare fiind conştientă

de ceilalţi cu care are o relaţie.

58
 2. Un scop comun – succesul fiecăruia contribuind la
succesul grupului.
3. Fiecare se identifică cu ceilalţi membri.
4. Comunicare reală între membrii grupului.
5. Comportament bazat pe norme, valori şi proceduri
acceptate de toţi.

Un manager trebuie să fie conştient că aceste caracteristici

fac distincţie între grup şi grupare.
De exemplu, mai mulţi oameni se întâlnesc la un cocktail, ei
sunt în acelaşi loc şi în acelaşi timp, dar nu pentru acelaşi
scop şi nu împreună.

În schimb, în grupul funcţional, interacţiunea,

interdependenţa şi comunicarea sunt vitale. Pentru membrii
acestui grup, determinarea misiunii şi a felului cum va fi
îndeplinită reprezintă o discuţie referitor la ce vor face şi cum
vor face.

Membrii unui grup formal pot să participe la un cocktail

pentru un scop comun – o petrecere, celebrarea unei ocazii
pentru relaxare. Faptul că sunt împreună contribuie la
întărirea relaţiilor interpersonale şi la menţinerea grupului.

Tipuri de grupuri

a. după relaţiile care se stabilesc între persoanele din

grup

- grupuri primare – comunicare faţă în faţă

- grupuri secundare – relaţii impersonale, formale

59
b. după gradul de structurare:

- grupuri informale – bazate pe relaţii spontane

- grupuri formale – cu relaţii rigide, de tip contractual
şi instituţionalizat
- grupuri nonformale – se formează pentru
rezolvarea a unor scopuri de moment.

Motive individuale pentru apartenenţă la un

grup

 productivitatea sporită – abilitatea de a realiza un

obiectiv pe care nu l-ar putea atinge singur.

 realitatea socială – posibilitatea de a discerne mai

bine, realitatea prin împărtăşirea reciprocă a
informaţiilor despre mediu.

 identitatea socială – imaginea grupului se răsfrânge

asupra individului, conferindu-i o anumită poziţie
recunoscută de alţii.

 suport social – treburile individuale, în permanentă

schimbare vor putea fi atinse cu ajutorul colectivităţii.

60
 Cum se alege un grup

 accesibilitatea – apropiere de casă, program

convenabil, acces uşor etc.

 interese speciale – educaţie, recreaţie, distracţie

etc.

 probleme speciale – mediul ridică o serie de

probleme speciale (poluare, boli) ce reclamă
contribuirea unui grup pentru rezolvarea lor.

Procesul de dezvoltare a grupului

Modelul Tuckman – propune 4 stadii:

 Formarea – perioada în care membrii grupului se

întâlnesc pentru a lua cunoştinţă unii
cu alţii
Discută cum doresc să fie grupul
Se alege liderul formal.

În organizaţiile mici unde se cunosc toţi, constituirea unui

grup se face relativ uşor, în timp scurt.

În organizaţiile mari, timpul de constituire este mare.

Comportamentul este relativ formal, precaut, impersonal.

Comunicarea este formală, politicoasă, fără tente
emoţionale, rece.

61
  Asaltarea – membrii grupului încep să caute pentru
a înţelege cine doresc să fie şi să facă.

Membrii grupului încep să se lupte pentru putere, se creează

coaliţii, loialităţi.

Se stabilesc blocuri de putere.

Conţine cel mai înalt nivel al conflictului deoarece indivizi îşi

expun poziţia şi încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi.

Indivizii devin egocentrici şi încearcă să-şi impună poziţia.

Este stadiul în care apar frustrările, mânia, conflictul,

ostilitatea.

Puţini oameni realizează ceea ce se întâmplă dar, de obicei

rămân fără să facă ceva, până când un factor din afară
scoate grupul din acest stadiu sau îndeplineşte sarcinile.

Când membrii grupului recunosc conflictele interpersonale şi

le rezolvă, ei pot trece în alt stadiu. Atunci ei trebuie să-şi
dezvolte standarde de comportament şi reguli.

 Normalizarea – stadiul în care grupul este gata să ia

decizii privind atingerea
obiectivelor.

Aceste decizii rezultă într-un set de norme referitoare la o

procedură acceptabilă.

62
O normă un standard de autoritate, un principiu al acţiunii
corecte bazată pe membrii grupului şi servind drept ghid,
control sau comportament acceptabil.

 Realizarea – după stabilirea obiectivelor şi a felului

cum vor fi îndeplinite, membrii grupului
trec la realizarea lor.

După realizare, pentru a răspunde mediului dinamic membrii

grupului trebuie să realizeze sarcini specifice într-un cadru
specific.

După realizarea lor grupul se poate dizolva.

Caracteristicile grupului

influenţează comunicarea, comportamentul şi

performanţa

 Structura – când mai mulţi indivizi se unesc, ei caută

activităţi şi relaţii care sunt productive şi
satisfăcătoare. Ei se structurează. Structura este
importantă pentru că afectează şi individul dar şi
grupul.

Cele mai importante cercetări privind structura s-au îndreptat

spre proiectarea reţelelor de comunicare: cerc, roată, lanţ.
Cercul permite contactul cu mai mulţi membri, comunicarea
poate fi mai confuză, membrii grupului trimit multe mesaje,
pot apare erori, dar realizează cea mai înaltă satisfacţie.
Poate realiza sarcini dificile.

63
Roata este mai centralizată, este mai eficientă pentru
rezolvarea problemelor mai simple deoarece acestea
reclamă informaţii mai puţine.

 Atractivitatea – se referă la faptul că membrii

grupului sunt mai atraşi unul
de altul şi de grup. Este o funcţie a
atractivităţii interpersonale etc.

atractivitatea interpersonală – permite

oportunităţi de interacţiune personale

Cohen spune:
1. O interacţiune mai frecventă a oamenilor
o probabilitate mai mare a dezvoltării
sentimentelor pozitive unul faţă de altul
2. Cu cât sunt mai puternice sentimentele
pozitive cu atât mai puternic vor
interacţiona.

Este dezvoltată datorită similitudinii de atitudini şi de valori.

Ameninţare exterioară – competiţiile între

grupuri îi fac pe
membrii grupului să
strângă rândurile
De multe ori, în interior
sunt în competiţie unul
cu altul, dar sunt uniţi în
faţa unei ameninţări
comune.

64
 Mărimea grupului – un grup mai mare are
dificultăţi în a-şi menţine
intimitatea,
comunicarea se face
mai greu, este greu să se
ştie mai mult unul despre
altul. Este dificil să se
satisfacă nevoile fiecărui
membru.
Grupurile mari induc mai
puţină satisfacţie şi
atractivitate.

Statutul în grup – statutul se defineşte ca o

poziţie ierarhică a individului
în grup şi se acordă pe baza
unor factori cum ar fi:
caracteristici personale,
titlul, influenţa, îndeplinirea
sarcinilor etc.
Reputaţia grupului – poate atrage resurse
pentru îndeplinirea
sarcinilor, ceea ce-l
va conduce la succes.

 Conformitatea – atractivitatea creşte abilitatea

grupului de a-şi influenţa membrii
să se conformeze unor norme.

Când un membru nu se conformează normelor grupul îi va

comunica aşteptările sale în privinţa corecţiei, dacă nu îl va
ostraciza sau elimina.
65
  Compoziţia grupului – are o mare putere asupra
cantităţişi naturii comunicării
în grup.

Relaţiile dintre compoziţia grupului, tipul sarcinii şi performanţa

Compoziţia Tipul sarcinii Performanţa

grupului
omogen simplă înaltă
omogen complexă scăzută
eterogen simplă scăzută
eterogen complexă înaltă

 Mărimea grupului – dacă grupul este mai mare cere

mai mult efort de comunicare
şi coordonare şi diseminează
informaţiile cu greutate. Totuşi,
un grup mare poate să-şi
împartă sarcinile pentru a le
îndeplini.

66
 5.2 COMUNICARE ŞI
CREATIVITATE ÎN GRUP

În situaţia în care ne referim la grupurile de lucru, la

echipe care au un scop de îndeplinit, o importanţă foarte
mare capătă creativitatea de grup, care este un fenomen –
suport eficient pentru rezolvarea problemelor comune, fie că
sunt de natură profesională, fie de natură personală.
Una din cele mai recomandate metode de sporire a
creativităţii de grup este brainstorming-ul – metoda
asaltului de idei.

Etapele de desfăşurare a unei şedinţe de

brainstorming.

1. Anunţarea temei (este important ca membrii grupului să nu afle

în prealabil absolut nimic despre subiectul discuţiei).

2. Elaborarea ideilor (participanţii sunt încurajaţi, se încearcă

eliminarea tuturor inhibiţiilor).

3. Încheierea şedinţei (se alcătuieşte o listă cu toate ideile enunţate).

4. Concluziile. Se stabilesc soluţiile optime de rezolvare a

problemei, în urma unei analize riguroase care trebuie să aibă în
vedere următoarele aspecte:
Soluţiile propuse (sau alese deja) vor produce schimbările dorite
Membrii grupului le pot duce la îndeplinire
Căile de rezolvare alese prezintă dezavantaje serioase

67
 Patru sunt regulile de bază care stau la baza unei
şedinţe de creativitate reuşite (şi care trebuie, de fapt, să
guverneze întreaga activitate a grupului, chiar dacă aceasta
nu se referă la creaţia propriu-zisă, la căutarea de soluţii şi
idei noi):
1. critica este interzisă;

2. toate ideile sunt bine venite, chiar dacă, aparent, nu

se află într-o legătură foarte strânsă cu subiectul luat
în discuţie;
3. cantitatea de idei este încurajată, cu cât există mai
multe idei, cu atât şansele de a găsi una viabilă
cresc;
4. improvizaţiile sunt acceptate, fiecare având
posibilitatea să combine, să modifice ideile deja enunţate.

5.3 COMUNICAREA ÎN
REZOLVAREA CONFLICTELOR
ÎN GRUP

O stare de conflict se referă la situaţia în care două sau mai

multe persoane se află pe poziţii opuse (sau aparent opuse)
din punctul de vedere al propriilor interese şi aspiraţii.
Conflictul este o parte integrantă a oricărei relaţii de
comunicare interpersonală (şi nu numai).

68
Unul dintre cele mai importante motive ale declanşării unui
conflict într-un grup este critica.
Arta comunicării poate veni în ajutorul nostru în asemenea
situaţii, punându-ne la dispoziţie o serie de tehnici potrivite
pentru rezolvarea acestor probleme, astfel încât să se
ajungă la satisfacerea ambelor părţi implicate. În situaţia în
care o persoană este criticată, ea poate răspunde în mai
multe feluri:
devine ostilă şi reacţionează verbal foarte violent
(pe principiul că cea mai bună apărare este
atacul), sau
neagă totul, încearcă să convingă că la mijloc
există o neînţelegere („Eu nu am făcut sau zis aşa
ceva”), sau
refuză orice discuţie, evită critica prin ignorare,
schimbând subiectul sau plecând,
fie, surprinzător, recunoaşte totul, se scuză şi
încearcă să diminueze gravitatea faptei comise.
Un scenariu posibil al rezolvării unei situaţii tensionate
generate de critica adusă nouă un de partener de discuţie
(sau de mai mulţi) este prezentat mai jos.

69
 Acceptarea dreptului la opinie al celuilalt
Indiferent de gradul de adevăr aflat în spusele celui care ne
critică, trebuie să fim suficient de toleranţi şi să-l ascultăm până la
capăt. Nimic nu este mai frustrant pentru cineva ca, într-o
discuţie, fie ea şi în contradictoriu, să aibă senzaţia că este
ignorant, că pe ceilalţi nu îi interesează spusele sale.

Solicitarea de amănunte
Pe un ton cât se poate de calm, cerem detalii în legătură cu
acuzaţiile care ni se aduc.

Acceptarea observaţiilor critice

Se poate întâmpla să ne dăm seama că uneori există o
fărâmă de adevăr în acuzaţiile care ni se aduc. Important este să
trecem peste orgoliile personale şi să recunoaştem acest lucru.
Este un pas important în rezolvarea problemei.

Reguli pentru menţinerea unei bune relaţii de

comunicare cu ceilalţi

Respectul reciproc;

Menţinerea coeziunii, prin:

 împărtăşirea unor scopuri, valori şi norme
comune;
 eliminarea posibilelor ameninţări din interiorul
grupului;
 ajutorul reciproc;
 înfruntarea posibilelor pericole care ameninţă
din afară unitatea grupului;

70
  prietenia;
 experienţe comune.

Încurajarea participării tuturor membrilor grupului,

prin:
 păstrarea unui număr mic de membri;
 solicitarea contribuţiei persoanelor tăcute în
grup;
 întărirea pozitivă a contribuţiilor persoanelor
retrase şi timide.

Rezistenţa la persuasiune şi manipulare

Rezistenţa la persuasiune şi manipulare implică, în
primul rând conştientizarea stării de manipulat – ceea ce
presupune cunoaşterea, cel puţin în mare, a celor mai
uzitate metode şi strategii de manipulare (prin strategii
înţelegând suma tehnicilor folosite pentru atingerea unui
anumit scop):
Strategia reprezentantului
Strategia surprizei
Strategia paşilor mărunţi
Strategia compensatorie
Tehnica piciorului în uşă
Trântitul uşii în faţă

Rezistenţa la manipulare este o calitate care poate fi

destul de uşor educată, încă de la vârstele şcolare mari –
prin utilizarea anumitor metode:
Solicitarea de detalii – intenţionat, manipulatorul
omite informaţii preţioase, cu scopul de a denatura
sensul mesajului, de a induce în eroare; se ştie că

71
 lipsa de informaţie este cel mai bun prieten al
manipulării;
Dezvoltarea spiritului de selecţie a mesajelor
receptate; menţinerea trează a scepticismului
(evitându-se, totuşi, instalarea suspiciunii, a
bănuielii şi a neîncrederii generalizate în ceilalţi);
Cristalizarea unui sistem propriu, solid, de
reprezentare a lumii înconjurătoare;
Dezvoltarea unor mecanisme de apărare
intelectuală şi de conservare a convingerilor
anterioare;
Păstrarea permanentă a unui echilibru cognitiv şi
afectiv; cultivarea unei bune imagini despre propria
persoană;
Depăşirea stărilor de tensiune, anxietate generate
de noile mesaje, evitarea pierderii autocontrolului.

5.4 COMUNICAREA ÎN
REZOLVAREA SARCINILOR
GRUPULUI

Identificarea problemei, avându-se în vedere atât

scopul comun al grupului, cât şi scopurile personale
ale membrilor săi.

Analiza problemei, sistematizarea informaţiei

relevante, depistarea factorilor care pot împiedica
sau pot ajuta în rezolvarea ei.

Imaginarea şi evaluarea posibilităţilor de rezolvare a

problemei. În acest punct, creativitatea de grup îşi

72
 dezvăluie importanţa (ne vom referi pe larg la acest
aspect în subcapitolul următor).

Implementarea planului. Se stabilesc paşii exacţi

care trebuie urmaţi, se determină necesarul de
resurse (umane şi materiale), se definesc
responsabilităţile individuale în grup şi se imaginează
strategii alternative pentru situaţiile în care lucrurile
nu evoluează conform planului, când neprevăzutul
poate determina eşecul acţiunii de grup.

Tehnici de captare şi menţinere a atenţiei în

grupul de lucru

Fie că suntem în postura moderatorului, fie că suntem

unul din membrii obişnuiţi ai grupului, succesul unei echipe
de lucru poate fi obţinut şi cu apelul la următoarele zece
reguli simple:
1. Puneţi întrebări celor din jur şi stimulaţi-i pe ceilalţi
să răspundă la întrebări, să se exteriorizeze, să îşi
exprime părerile şi trăirile afective.
2. Faceţi pauze şi destindeţi atmosfera din când în
când.
3. Organizaţi mici activităţi interactive, cu ajutorul
colegilor de echipă.
4. Spuneţi-le celorlalţi pe nume.
5. Staţi aproape de cei cu care vorbiţi.
6. Apelaţi la suportul vizual când aveţi de prezentat un
material.
7. Păstraţi neîntrerupt contactul vizual cu ceilalţi.
8. Zâmbiţi cât mai des.
9. Fiţi relaxat chiar şi în situaţii de criză.
10. Fiţi cinstit, nu minţiţi.

73
 5.5 ÎMBUNĂTĂŢIREA
COMUNICĂRII DE GRUP

Factori care apar într-o situaţie de comunicare

interpersonală şi care pot asigura succesul unei astfel de
interacţiuni:

1. Deschiderea

2. Empatia

3. Flexibilitatea

4. Atitudinea pozitivă

5. Egalitatea

6. Încrederea

7. Interacţiunea personală

8. Orientarea către celălalt.

74