Secţiunea a V-a.

DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI

SUPRAVIEŢUITOR

§1. Noțiune și reglementare

La fel cum remarca un mare scriitor rus, „ moartea e o glumă veche, dar nouă

pentru fiecare dintre noi”1, așa este și legislația română în materia dreptului de

moștenire al soțului supraviețuitor.

În legislația actuală având sediul în Codul civil român, soțul supraviețuitor,

deși nu face parte din nici o clasă de moștenitori, beneficiază de drepturi succesorale

proprii, indiferent de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.

Această situație a soțului supraviețuitor este oarecum privilegiată dacă

analizăm poziția pe care acesta o avea sub imperiul vechiului Cod civil de la 1864,

care era inechitabilă, nefavorabilă. Sistemul Codului civil după care soţul

supravieţuitor avea chemare la moştenirea lăsată de soţul defunct, numai în cazul în

care nu a lăsat rude în grad succesibil, era defectuos şi a fost criticat în doctrina

veche2. El dobândea moştenirea dacă lipseau cele patru clase de moştenitori, iar

văduva lipsită de avere avea conferite anumite drepturi succesorale în concurs cu

ceilalţi moştenitori legali. În mod excepţional, ea avea o cotă parte de uzufruct atunci

când venea în concurs cu descendenţii defunctului, iar în lipsa acestora avea dreptul

la o pătrime în deplină proprietate.

Această situaţie de inechitate a fost îndreptată prin Legea nr. 319/1944, pentru

dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor, în prezent abrogată, care a adus o serie

de îmbunătățiri situației succesorale a soțului supraviețuitor, recunoscându-i acestuia

un drept la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori, inclusiv

dreptul la rezerva succesorală, şi unele drepturi succesorale accesorii3. Noul Cod civil

1 I. S. Turgheniev, Părinți și copii, Colecția Carte de buzunar, Editura Litera 2010;

2 M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Editura Academiei, București, 1966, p.125-129.
3 Dumitru Văduva, Moștenirea legală. Liberalitățile, Editura Universul juridic, București, 2012, p.45.

1
a păstrat, în liniile sale esențiale, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor

consacrate prin Legea nr.319/1944.

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate în prezent

de dispozițiile art. 970-974 Cod civil din Cartea a IV-a Despre moștenire și liberalități,

Titul II, Moștenirea legală, Capitolul III Moștenitorii legali, Secțiunea I, Soțul

supraviețuitor. Această ordine a noii reglementări în materie civilă este justificată în

primul rând de faptul că soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare

dintre clasele de moștenitori, iar în al doilea rând de faptul că în concursul dintre

soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori cota primului se determină cu prioritate 4.

Codul civil recunoaşte soţului supravieţuitor următoarele categorii de

drepturi:

- dreptul de moștenire în concurs cu toate clasele de moștenitori sau în lipsa

rudelor din cele patru clase de moștenitori

- dreptul de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor aparţinând

gospodăriei casnice;

- dreptul temporar de abitație asupra casei de locuit.

§2. Condiţiile cerute soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni

Pentru a avea dreptul la moștenire, soțul supraviețuitor trebuie să

îndeplinească, în afara condiţiilor generale ale dreptului la moştenirea legală (să aibă

capacitate succesorală, să aibă vocație succesorală, să nu fie nedemn față de defunct),

o condiţie specială (în locul rudeniei cu defunctul): să aibă calitatea de soţ la data

deschiderii moştenirii5. Calitatea de soț se dovedește prin certificatul de căsătorie.

Astfel, potrivit art. 970 Cod civil, soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul

decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă.

Termenul de hotărâre judecătorească folosit de legiuitor se referă atât la actul

4 Ilioara Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat, Editura C.H. Beck, București, 2013,
p.5.
5 Carmen Teodora Popa, Drept civil. Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2010, p.58.

2
jurisdicțional al instanței cât și la certificatul de divorț emis de notarul public sau

ofițerul de stare civilă6.

În cazul divorțului pe cale judiciară, căsătoria se consideră desfăcută din ziua

când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.

În cazul divorțului prin acordul părților, căsătoria se consideră desfăcută la

data eliberării certificatului de divorț.

Nu are relevanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul

soţului supravieţuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă convieţuiau la data

deschiderii moştenirii sau erau despărţiţi în fapt, indiferent din vina căruia dintre

soţi. Aşa cum domiciliul separat al soţilor nu influenţează raporturile patrimoniale

dintre soţi în timpul vieţii, nu poate influenţa nici dreptul la moştenire al soţului

supravieţuitor după moartea unuia dintre ei. În schimb, convieţuirea a două

persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocaţie

succesorală legală concubinului supravieţuitor.

În situația în care decesul intervine în timpul soluționării cererii de divorț sau

pe durata procesului de divorț, soțul supraviețuitor își păstrează vocația succesorală.

În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desfiinţează cu efect

retroactiv, astfel încât problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar dacă

hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria a

intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi7. Indiferent că este vorba despre o

nulitate absolută sau relativă, întrucât calitatea de soț se consideră că nu a existat

niciodată, dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor nu poate opera.

În mod excepţional, art. 304 Cod civil, care consacră instituţia căsătoriei

putative, prevede că "soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule sau

anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă,

situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă". Drept urmare, dacă decesul unuia dintre

soţi s-a produs înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare sau de

6 Ioana Nicolae, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea legală, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 145.
7 N.C. Aniţei, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 108.

3
pronunţare a nulităţii, iar soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea

căsătoriei, el va putea veni la moştenire, deoarece păstrează calitatea de soţ pe care a

avut-o la deschiderea moştenirii. În schimb, dacă soţul supravieţuitor nu a fost de

bună-credinţă, nu va moşteni, pierzând calitatea de soţ cu efecte retroactive. Evident,

dacă decesul lui de cuius intervine după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-

a pronunțat nulitatea căsătoriei, caracterul putativ al acesteia rămâne fără relevanță

sub aspectul dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor8.

§3. Corelaţia dintre drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor şi

regimul matrimonial

În ceea ce privește întinderea dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor

și determinarea masei succesorale, trebuie să se stabilească prima dată regimul

matrimonial aplicabil căsătoriei dintre soți pe perioada căsătoriei.

Soţii şi viitorii soți au posibilitatea legală de a opta pentru unul dintre

următoarele regimuri matrimoniale:

 comunitatea legală;

 separația de bunuri;

 comunitatea convențională9.

Această opţiune poate fi făcută prin încheierea unei convenţii matrimoniale în

formă autentică notarială.

a) Comunitatea legală este acel regim matrimonial identic cu cel care guverna

în trecut relaţiile patrimoniale ale soţilor, potrivit dispoziţiilor Codului familiei.

Bunurile dobândite de oricare dintre soţi, în timpul căsătoriei, sub imperiul acestui

regim matrimonial, sunt considerate bunuri comune, potrivit art. 339 Cod civil.

În regimul matrimonial al comunităţii legale, soţii au două categorii de bunuri:

- bunuri comune ale ambilor soţi;

8 Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 790.
9 În reglementarea anterioară Noului Cod civil, regimul comunităţii de bunuri constituia singurul regim

matrimonial permis de Codul Familiei.

4
 - bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi.

O dată cu decesul unuia dintre soţi, comunitatea de bunuri încetează iar

lichidarea comunităţii se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului

decedat, obligaţiile soţului defunct împărţindu-se între moştenitori, proporţional cu

cotele ce le revin din moştenire. Masa succesorală a lui de cuius va conține cota

defunctului din bunurile comune și bunurile proprii ale acestuia.

Lichidarea regimului matrimonial se face prin hotărâre judecătorească

definitivă sau prin act autentic notarial. În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre

soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune

și la regularizarea datoriilor. Astfel, se determină partea care a aparţinut soţului

defunct din comunitate, pe baza contribuției sale la dobândirea bunurilor comune,

care reunită cu celelalte bunuri proprii ale defunctului va forma masa succesorală.

Până la proba contrară, este instituită prezumția legală a contribuției egale la

dobândirea bunurilor comune.

Dacă soțul supraviețuitor este singurul moștenitor al defunctului, actul de

lichidare va îmbrăca forma unui act unilateral (declarație), cuprins în încheierea

finală încheiată de notarul public în cadrul dezbaterii moștenirii.

Stabilirea cotei cuvenite fiecărui soț se face în aceleași condiții atât în cazul

comunității legale, cât și în cazul comunității convenționale, la aceasta din urmă fiind

esențială convenția matrimonială încheiată de foștii soți, prin care aceștia și-au

stabilit ca regim matrimonial comunitatea convențională de bunuri10.

b) În cadrul regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soți este proprietar

exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a

celor pe care le dobândește în nume propriu după această dată.

Prin convenție matrimonială, părțile pot stipula clauze privind lichidarea

acestui regim în funcție de masa de bunuri achiziționate de fiecare dintre soți în

timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanța de participare. Dacă părțile nu

au convenit altfel, creanța de participare reprezintă jumătate din diferența valorică

10 I. Popa, Drept civil. Moșteniri și liberalități, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 145.

5
dintre cele două mase de achiziții nete și va fi datorată de către soțul a cărui masă de

achiziții nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

Bunurile dobândite împreună de soţi în cadrul acestui regim aparţin acestora

în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii.

c) În cazul comunităţii convenţionale, se derogă prin convenţie matrimonială

de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale.

Dacă soţii aleg regimul comunităţii convenţionale, ei trebuie să încheie o

convenţie matrimonială, fie înainte de căsătorie, fie în timpul căsătoriei, după cel

puţin 1 an de la încheierea ei.

Specificul comunităţii convenţionale nu influenţează însă drepturile

succesorale ale soţului supravieţuitor, aplicându-se regulile de la comunitatea legală.

Astfel, ca şi la comunitatea legală, soţul supravieţuitor are dreptul la partea sa din

comunitatea de bunuri, în calitate de codevălmaş, determinată în funcţie de

contribuţia pe care şi-a adus-o la dobândirea lor şi la îndeplinirea obligaţiilor

comune, prezumându-se până la proba contrară că soţii au avut o contribuţie egală.

Partea defunctului din bunurile comune, împreună cu bunurile proprii ale acestuia

formează masa succesorală.

În cazul în care se adoptă comunitatea convențională, convenția matrimonială

se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

 includerea în comunitate, în tot ori în parte, a unor bunuri prorii dobândite

înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor destinate exercitării

profesiei şi bunurilor de uz personal;

 restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate în

convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute

înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepția obligațiilor asumate pentru acoperirea

cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;

 obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de

administrare; în acest caz, dacă unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și

6
exprima voința sau se opune în mod abuziv, celălalt soț poate să încheie singur actul,

însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă;

 includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în

natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului

net al comunității;

 modalități privind lichidarea comunității convenționale.

Clauza de preciput

Clauza de preciput11 este reglementată în art. 333 Cod civil, care prevede că,

prin convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără

plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune,

deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în

beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei. Clauza de

preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii.

Clauza de preciput reprezintă un acord de voinţe al soţilor, respectiv viitorilor

soţi, acord prin care aceştia convin ca, la data decesului unuia dintre ei, soţul

supravieţuitor să preia unul sau mai multe bunuri determinate, înainte de partajul

moştenirii, fără a fi ţinut la plata vreunui echivalent către masa succesorală.

Clauza de preciput este un accesoriu al convenţiei matrimoniale şi nu poate

exista decât în măsura în care viitorii soţi încheie o astfel de convenţie12.

§4. Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu clasele

de moştenitori sau în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori

Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, dar

vine în concurs la moştenire cu fiecare clasă. Rezultă că el nu este înlăturat de la

moştenire şi nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului, indiferent de clasa

din care ele fac parte.

Cota ereditară ce revine soţului supravieţuitor variază în funcţie de clasa de

11I. Popa, Clauza de preciput, în Revista română de drept privat, nr.4/2011, p.168-183.
A.A. Banciu, Raporturile patrimoniale dintre soţi potrivit noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, p.
12

139.

7
moştenitori cu care vine în concurs.

Art. 972 Cod civil stabileşte în favoarea soţului supravieţuitor următoarele

cote părţi din masa succesorală:

a) un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului;

b) o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenți privilegiați,

cât și cu colaterali privilegiați ai defunctului;

c) o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți

privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului;

d) trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenți ordinari,

fie cu colaterali ordinari ai defunctului;

e) când soţul supravieţuitor este chemat singur la moştenire, pentru că nu

există moştenitori în cele patru clase de moştenitori sau, deşi există, ei au renunţat ori

au fost nedemni sau exheredaţi, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Se observă că legiuitorul a menținut aceleași cote cuvenite soțului

supraviețuitor în concurs cu cele patru clase de moștenitori legali ca și în vechea

reglementare.

Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând unor

clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai

apropiată dintre ele.

O astfel de ipoteză putem întâlni în practică atunci când defunctul

dezmoștenește o întreagă clasă de moștenitori rezervatari și aceștia culeg rezerva

succesorală, caz în care la stabilirea cotei soţului supravieţuitor, trebuie ţinut cont şi

de prezenţa acestora. De exemplu, defunctul dezmoşteneşte descendenţii, ipoteză în

care soţul supravieţuitor vine în concurs atât cu aceştia, în limitele rezervei lor

succesorale, cât şi cu moştenitorii din clasa a II-a. În acest caz, cota soţului

supravieţuitor va fi de ¼ din moştenire.

O altă ipoteză practică în care soțul supraviețuitor poate ajunge să concureze

cu moștenitori aparținând unor clase diferite este atunci când dezmoștenirea unui

moștenitor dintr-o clasă preferată este directă și parțială, constând într-o diminuare a

8
cotei legale. De exemplu, dacă din clasa a II-a face parte doar sora defunctului, a cărei

cotă a fost redusă prin testament la ¼ din moștenire, fără ca testatorul să precizeze ce

se va întâmpla cu restul moștenirii, soțul supraviețuitor va veni la moștenire în

concurs atât cu sora defunctului (colateral privilegiat –clasa a II-a) cât și cu clasa a IV-

a de moștenitori, cota soțului supraviețuitor fiind de ½ din moștenire 13, stabilită doar

în raport cu clasa cea mai apropriată, colateralii privilegiați.

Cu caracter de noutate, se reglementează în art.972 alin.3 Cod civil ipoteza

bigamiei sau poligamiei în care două sau mai multe persoane vin la moştenire în

calitate de soţ supravieţuitor. Potrivit acestui text legal, dacă, în urma căsătoriei

putative, două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor, cota

acestuia se împarte în mod egal între acestea.

Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire împreună cu rudele defunctului,

stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întâietate față de stabilirea cotelor

moștenitorilor cu care concurează. Cota soțului supraviețuitor se impută cu prioritate

asupra moștenirii, fiind cea care se calculează prima14, iar restul se împarte între

moștenitorii din clasa cu care vine în concurs.

În toate cazurile, se ține seama - pentru stabilirea cotei succesorale a soțului

supraviețuitor – numai de rudele împreună cu care el vine în concurs, deci care

moștenesc efectiv, adică nu sunt renunțători, nedemni sau dezmoșteniți (dacă în

acest din urmă caz nu sunt rezervatari). Lipsa acestor categorii de rude care nu

moștenesc efectiv, profită soțului supraviețuitor numai în măsura în care lipsa lor

este totală în cadrul clasei sau subclasei respective. De exemplu, dacă defunctul are

doi copii și doar unul dintre ei este renunțător, cota ce revine soțului nu se schimbă,

renunțarea unuia profitându-i celuilalt copil; în schimb, dacă ambii copii sunt

renunțători, soțul va culege întreaga moștenire, dacă nu mai există alte rude.

De exemplu, soţul supravieţuitor, în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi

13 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Moștenirea legală, vol. I, Editura Universul juridic, București, 2013,
p. 253.
14 Daniela Negrilă, Moștenirea în noul Cod civil. Studii teoretice și practice, Ediția a II-a, Editura Universul juridic,

București, 2015, p. 193.

9
colateralii privilegiaţi, are cota succesorală de 1/3; el vine la moştenire cu mama

defunctului, care are 1/4 din moştenire şi cu fraţii şi surorile defunctului care au cota

de 3/4 din moştenire. Cota ereditară de 1/3 a soţului supravieţuitor se calculează

asupra întregii succesiuni, iar celelalte cote de moştenire, 1/4 pentru mamă şi 3/4

pentru fraţii şi surorile defunctului, se impută asupra a ceea ce a mai rămas din

moştenire, adică asupra a 2/3 din moştenire.

Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor sunt

următoarele:

a) soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;

b) când vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor este

obligat la raportul donaţiilor, adică este obligat să înapoieze moştenirii toate donaţiile

pe care le-a primit de la soţul decedat anterior morţii acestuia;

c) soţul supravieţuitor este moştenitor sezinar;

d) soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi prin reprezentare

succesorală15.

§5. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi

obiectelor aparţinând gospodăriei casnice

5.1. Noţiune

Când nu vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor

moștenește, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 Cod civil, mobilierul și obiectele

de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților 16.

Raţiunea instituirii de către legiuitor a acestui drept succesoral special (numit şi

accesoriu) a fost determinată de necesitatea de a-i asigura soţului supravieţuitor o

continuitate a condiţiilor de trai din gospodărie, prin recunoaşterea dreptului de a

păstra unele bunuri pe care le-a folosit împreună cu soţul decedat17. Acest drept,

15 TS, col. civ., dec. nr. 1568/1968 în CD, 1968, p. 95-97.

16 Noul Cod civil nu mai reglementează dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra darurilor de
nuntă, existent în vechea reglementare.
17 TS, s. civ., dec. nr. 2218/1971 în RRD nr. 8, 1972, p. 160.

10
având un caracter special, instituie pe soţul supravieţuitor moştenitor singular

asupra unei categorii determinate de bunuri mobile.

5.2. Condiţii

Pentru ca soţul supravieţuitor să culeagă bunurile prevăzute în art. 974 din

Codul civil, peste partea lui succesorală, trebuie întrunite cumulativ două condiţii

speciale:

1. soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii soţului

decedat, indiferent de numărul lor. El va dobândi aceste bunuri în totalitate, peste cota

lui succesorală, numai în cazul în care vine în concurs cu clasele II-IV de moştenitori,

respectiv cu ascendenţii şi colateralii soţului decedat.

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire chiar şi cu un singur descendent al

defunctului, aceste bunuri vor intra în masa succesorală şi se împart în acelaşi regim

ca restul bunurilor din moştenire (1/4 soţul supravieţuitor şi 3/4 descendentul).

În concurs cu ceilalţi moştenitori legali, anume cu cei din clasele II, III, IV,

aceste bunuri se cuvin soţului supravieţuitor în întregime şi exclusiv, în baza art. 974

Cod civil, urmând ca restul bunurilor din moştenire să fie împărţite între soţul

supravieţuitor şi ascendenţii sau colateralii defunctului, potrivit cotelor stabilite de

lege.

2. soţul decedat să nu fi dispus de întreaga sa parte din aceste bunuri (adică de

totalitatea părţii lui) prin donaţii sau legate18. Dacă a dispus numai în parte, de exemplu

de un bun singular, soţul supravieţuitor va culege restul bunurilor din această

categorie cu înlăturarea moştenitorilor din clasele II-IV.

Actele de liberalitate făcute de defunct asupra părţii sale din bunurile

prevăzute în art. 974 Cod civil, în favoarea unui terţ sau a altor moştenitori, sunt

valabile, soţul supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor bunuri.

Legiuitorul a avut în vedere nu totalitatea bunurilor aparţinând gospodăriei

casnice, ci numai partea soţului decedat din bunurile comune precum şi bunurile

18 TS, s. civ., dec. nr. 154/1972 în CD, 1972, p. 177-180; dec. nr. 521/1988 în RRD nr. 2, 1989, p. 68.

11
proprii ale defunctului din această categorie.

5.3. Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice

La fel ca şi Legea nr.319/1944, Codul civil nu defineşte această noţiune,

conţinutul ei a fost determinat de literatura de specialitate19 şi jurisprudenţă20.

Intră în această categorie bunurile mobile care, prin natura şi afectaţiunea lor,

sunt destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice la mobilarea locuinţei

soților sau la nevoile gospodăreşti, au o valoare uzuală şi au fost folosite efectiv în

acest scop, corespunzător nivelului de trai al soţilor, cum ar fi mobilierul, televizorul,

maşina de spălat21, frigiderul, aspiratorul, telefonul, DVD player, computerul,

cuptorul ş.a.

Nu intră în categoria bunurilor vizate de art. 974 Cod civil, acelea care prin

natura lor nu se folosesc în gospodăria casnică propriu-zisă (de exemplu,

autoturismul, motocicleta, pianul), bunurile care servesc la exercitarea profesiei22,

obiectele de artă, de lux sau cu o valoare peste cea uzuală, ori acele bunuri de natura

celor din art. 974 Cod civil, dar procurate în scop de investiţie sau pentru a fi donate,

precum şi bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale de muncă, unelte

agricole).

În cazul căsătoriei putative din cauză de bigamie, stabilirea dreptului special

de moștenire a soţului supravieţuitor urmează a se face în funcţie de afecţiunea

concretă folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice a bunurilor amintite mai

sus.

Prin urmare, soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege,

dacă este cazul, bunurile din această categorie pe care le-a folosit în cadrul

gospodăriei comune cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de bună credinţă, din

19 St. Cărpenaru, op. cit., p. 417-418; R. Petrescu, op. cit., p. 134-135; J. Manoliu, op. cit., p. 61-62.
20 TS, complet de 7 judecători, dec. nr. 70/1978 în CD, 1978, p. 161-164; Plenul TS, dec. de îndrumare nr. 12/1968 în
CD, 1968, p. 31.
21 M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşanu, Moştenirea legală şi testamentară. Împărţeala moştenirii. Practică

judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 13- C. A. Iaşi, decizia civilă nr. 1627 din 15 octombrie 2002.
22 În speţă nu au fost considerate mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice, bunurile privind exercitarea

meseriei defunctului, respectiv scule de ceasornicărie în valoare de 5.000 lei – Trib. Jud. Hunedoara, decizia civilă
nr.756 din 19 august 1983, în revista Română de Drept nr.3/1984, p.72.

12
căsătoria nulă, dar putativă, va culege şi el pe cele din gospodăria comună cu

defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor în cauză. Soluţia împărţirii

în mod egal ar putea fi aplicată numai dacă în mod excepţional, anumite bunuri din

această categorie ar fi fost afectate folosinţei comune cu ambii soţi supravieţuitori.

§6. Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor

Potrivit art. 973 Cod civil, soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui

drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un

drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă

această casă face parte din bunurile moștenirii.

Pentru a dobândi dreptul de abitaţie se cer a fi realizate următoarele condiţii:

a) soţul supravieţuitor să fi locuit efectiv şi statornic în casa (apartamentul)

respectivă23;

b) soţul supravieţuitor să nu fie titular al niciunui drept real (proprietate,

uzufruct, uz, abitație) de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale;

c) casa (apartamentul) să facă parte din moştenirea soţului decedat;

d) soţul supravieţuitor să nu moştenească singur, căci în acest caz, dobândind

de la data deschiderii moştenirii chiar proprietatea asupra casei, dreptul de abitaţie

nu poate lua naştere;

e) defunctul să nu fi dispus altfel; el poate înlătura dreptul de abitaţie, ca drept

de moştenire legală, deoarece soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât cu privire

la drepturile succesorale prevăzute de art. 972 din Codul civil24.

Durata dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor este limitată până la

partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii, sau, chiar

înainte de împlinirea termenului de un an, până la recăsătorirea soțului

supraviețuitor.

Caracterele juridice ale dreptului temporar de abitaţie al soţului

supravieţuitor

23 M. Mureşan, J. Kocsis, op. cit., p. 30.

24 Fr. Deak, op. cit., p. 150; M. Mureşan, J. Kocsis, op. cit., p. 30.

13
 Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere

juridice:

a) este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra

locuinţei şi are ca obiect casa de locuit; în virtutea acestui drept, soţul supravieţuitor

îşi poate exercita folosinţa asupra casei de locuit, în mod direct şi nemijlocit, fără a

mai fi necesară intervenţia unei alte persoane25.

b) este un drept temporar, durează până la partaj, dar nu mai devreme de un an

de la data deschiderii moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor;

c) este un drept strict personal, în beneficiul soţului supravieţuitor şi este

inalienabil, adică nu poate fi cedat sau grevat, fiind totodată şi insesizabil, creditorii

soţului supravieţuitor neavând dreptul să-l urmărească;

d) este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit, el nu datorează

chirie moştenitorului care a dobândit proprietate asupra casei, scutire care durează

pe timpul cât se bucură de acest drept.

Referitor la dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, legiuitorul introduce

conceptul de schimbare a obiectului abitaţiei. Astfel, potrivit art.973 alin.3 Cod civil,

oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă

locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea

obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință

corespunzătoare.

Prin urmare, nu este suficient ca moştenitorii să pună la dispoziţia soţului,

spre folosinţă, orice altă locuinţă, cu orice titlu precar (de exemplu, închiriere sau

comodat).

Soţul supravieţuitor se bucură de o protecţie suplimentară, fiind necesar ca

moştenitorii să-i confere un drept de abitaţie asupra unei locuinţe corespunzătoare.

25V. Stoica, Soţul supravieţuitor. Moştenitor legal şi testamentar, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Editas,
Bucureşti, 2004, p. 93.

14
 Secţiunea a VI-a. MOŞTENIREA VACANTĂ

§1. Precizări prealabile

Art. 1135 alin. 1 Cod civil prevede că „dacă nu sunt moştenitori legali sau

testamentari, moştenirea este vacantă"26.

Vacanţa succesorală poate să fie şi parţială, potrivit art. 1135 alin. 2 Cod civil

care prevede că „dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moștenirii și nu există

moștenitori legali ori vocația acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat

de defunct, partea din moștenire rămasă neatribuită este vacantă”.

Vacanţa succesorală totală poate fi întâlnită în următoarele situaţii:

- defunctul nu are soţ supravieţuitor, rude din cele patru clase de moştenitori

şi nu a instituit legatari prin testament;

- defunctul are moştenitori legali nerezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin

testament şi nu a instituit legatari.

Există vacanţă succesorală parţială în următorele ipoteze:

a) atunci când există moştenitori cu vocaţie succesorală concretă, utilă doar la

o parte a succesiunii, cum sunt moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi de cotitatea

disponibilă care vor culege cota succesorală ce corespunde rezervei, iar pentru restul

masei succesorale intervine vacanţa succesorală.

b) nu există moştenitori legali, iar testatorul a instituit legatari, cu titlu

universal sau cu titlu particular, numai pentru o parte a moştenirii sale, cu privire la

restul bunurilor moştenirii intervenind vacanţa succesorală.

§2. Natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante

Referitor la natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante, în

literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.

Într-o opinie27 - aşa-numita teorie a desheredenţei - statul culege bunurile

26 În speţă, certificatul de vacanţă succesorală face dovada că într-o atare situatie mostenirea a trecut, de la
deschiderea ei , în proprietatea statului potrivit art.26 din Decretul nr. 40/1953 si se eliberează la cererea organului
financiar. Cum nu s-a emis un asemenea certificat, acţiunea reclamantului prin care a chemat în judecată primaria
respectivă si circumscripţia financiară pentru impărţirea bunurilor comune a fost în mod corect respinsă, soluţie
confirmată in recurs- a se vedea Trib. Mun. Bucuresti, Sectia a III-a civila, decizia nr. 1658/1991.

15
moştenirii vacante în temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), prin

exercitarea dreptului de desheredenţă, după cum culege orice bun fără stăpân aflat

pe teritoriul său (bunuri privite ut singuli).

Potrivit altei opinii28 - teoria dreptului de moştenire - statul dobândeşte

moştenirea vacantă ca universalitate juridică, în virtutea unui drept de moştenire

legală (iure hereditatis), el având calitatea de moştenitor.

Această din urmă opinie este împărtăşită de practica judiciară şi a fost

adoptată în aproape toate tratatele de asistenţă juridică încheiate de România cu alte

state.

§3. Particularităţile drepturilor succesorale ale comunei, oraşului sau

municipiului asupra moştenirii vacante

Potrivit art. 1138 Cod civil, moștenirile vacante revin comunei, orașului sau,

după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii

moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziție

testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să

înlăture această regulă.

Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi intră în

domeniul privat al comunei, oraşului, municipiului, după caz, fără înscriere în cartea

funciară.

Moştenirile vacante ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate se cuvin statului

român.

Prin urmare, au vocaţie succesorală legală comuna, oraşul sau, după caz,

municipiul. Nu face parte din enumerarea limitativă prevăzută de legiuitor şi

judeţul. S-a arătat în doctrină că legiuitorul, probabil a urmărit ca bunurile ce

compun masa succesorală a defunctului să intre în patrimoniul unităţii

administrativ-teritoriale cea mai apropiată defunctului, pentru a putea beneficia de

27 M. Eliescu, op. cit., p. 146-148.

28 St. Cărpenaru, op. cit., p. 422; Fr. Deak, op. cit., p. 156; D. Macovei, op. cit., p. 64.

16
ele comunitatea locală care este reprezentată de locuitorii comunei, oraşului sau

municipiului în care şi-a avut ultimul domiciliu defunctul29.

Notarul public are obligaţia de a înştiinţa primarul sau consiliul local al

comunei, oraşului sau municipiului, dacă sunt indicii că moştenirea urmează să fie

vacantă.

Art. 1137 alin.1 Cod civil consacră o instituţie nouă, aceea a somării

succesibililor. Astfel, dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii

nu s-a înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va

soma pe toți succesibilii, printr-o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii, la

locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într-un ziar de

largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în termen de cel

mult două luni de la publicare. Dacă nici un succesibil nu se prezintă în termenul

fixat în publicație, notarul va constata că moștenirea este vacantă.

Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a

moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la

împlinirea termenului prevăzut mai sus, dacă niciun moștenitor nu este cunoscut.

Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale.

Indiferent de teza adoptată în privinţa naturii juridice a dreptului statului

asupra moştenirii vacante, se recunoaşte, unanim, că statul "statul culege un

patrimoniu, o universalitate şi va fi ţinut, prin urmare, de datoriile şi sarcinile

succesorale30".

Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moștenirii vacante

numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral, căci nu ar fi admisibil ca

societatea să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice31.

Spre deosebire de ceilalţi moştenitori, statul, în ce priveşte moştenirea vacantă,

nu are un drept de opţiune succesorală, el nu poate renunţa la moştenirea vacantă,

deoarece bunurile succesorale, rămase fără stăpân, îi revin tot lui.

29
V. Stoica, L. Dragu, op. cit., p.187.
30 M. Eliescu, op.cit., p. 148.
31 C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 480 din 21 martie 2003, în C.P.J. 2003, p.127-132.

17