Paralelă între „Luceafărul” si „Noapte de decembrie” Mihai Eminescu este cunoscut ca fiind

ultimul mare romantic european, în timp ce Al.Macedonski este teoreticianul simbolismului

(„Poezia viitorului”). Culmea creaţiei eminescieneeste poemul filosofic “Luceafărul”, iar opera
cea mai cunoscută a lui Macedonski este “Noaptede decemvrie”. Predecesor al
simbolismului, Eminescu a evoluat de la elementele romantice la celeclasice, iar rezultatul
este o creaţie ce-l propulsează între marii creatori ai literaturii universale.Macedonski este cel
care a pus bazele simbolismului în literatura romana; chiar dacă el a susţinutprincipiile şi
caracteristicile acestui nou curent literar, opera sa rămâne tributară în mare măsurăcurentelor
literare pe a căror înecare se ridică simbolismul. Poeziile sale includ elemente
clasice,romantice şi parnasiene, de aceea ele nu pot fi considerate tipic simboliste.
Eminescu are ca punct de plecare basmul “Fata din gradina de aur”, cules de cătregermanul R.
Kunisch din Muntenia. Mai târziu, Eminescu va valorifica acest basm, prelucrându-lşi
transformându-l într-un cântec liric cuprinzător, în care vechea poveste devine
pretextulalegoric al unei meditaţii romantice asupra geniului, după cum afirma însuşi poetul “
Aceasta epovestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este ca, dacă geniul nu cunoaşte nici
moarte şi numelelui scapă de noaptea uitării, pe de alta parte aici pe Pământ nici e capabil a
ferici pe cineva, nicicapabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a părut că
soarta Luceafăruluidin poveste seamănă mult cu soarta geniului pe Pământ şi i-am dat acest
înţ eles alegoric.”.Eminescu preia concepţia despre geniu şi omul comun, aflaţi în sfere diferite
şi despărţiţi dinpunct de vedere al trasaturilor, de la A. Schopenhauer. “Noapte de
decemvrie” are la baza poemul în proza “Meka şi Meka”, în careMacedonski
prelucrează o veche legendă orientală despre un tânăr care transformă îndemnultatălui sau
într-un principiu moral, pe care îl va respecta cu sfinţenie, chiar cu preţul propriei salevieţi.
După câţiva ani, poetul reia tema poemului sau şi îi lărgeşte simbolurile, ajungând astfel săscrie
cea mai valoroasa poezie din ciclul “Nopţilor”. La Eminescu condiţia omului superior este
una dinainte stabilită, pe când la Macedonskigeniul urmează drumul cel drept, are o
conduită ireproşabilă şi reuşeşte să doboare toate

obstacolele ce îi apar în cale, pentru a-şi atinge ţelul. Ca şi structură, poemele sunt divizate
pe secvenţe narative. “Luceafărul'' este alcătuit dinpatru tablouri. În primul este prezentă
întâlnirea dintre fata de împărat şi Luceafăr , avem de-aface cu interferenţa planurilor (astral şi
terestru), iar tonul este solemn, grav. În cel de-al doileatablou ni se dezvăluie idila dintre
Cătălina şi Cătălin, planul este strict teluric, tonul este familiar.În a treia parte se prezintă
zborul intergalactic, tonul este grav, iar planul este cosmic. Ultimultablou ne arată
deznodământul poemului şi anume împlinirea iubirii în planul terestru şi revelaţiaLuceafărului
în cel cosmic. “Noapte de decemvrie” este divizată în trei părţi şi anume: condiţiaausteră a
poetului în lumea ostilă “Poetul, alături, trăsnit stă de soartă.../Iar geniu-i mare e-aproape
un mit...”, inspiraţia care îi favorizează evadarea în exotic "Dar scrumul sub vatră,deodată,
clipeşte/... O flacără vie pe coş izbucneşte/... Şi flacăra spune:... Aduc inspirarea", şialegoria
asupra condiţiei omului de geniu: "Ş i el e emirul, şi toate le are.../ E tânăr, e farmec, etrăsnet,
e zeu.".La Eminescu, Luceafărul simbolizează geniul în permanenta căutare a absolutului,
caretentează cunoaşterea prin eros. Pentru el dragostea este o enigmă, pe care doreşte să o
dezlege.Acesta este motivul care îl face să se ducă la Demiurg pentru a devenii
muritor. TotuşiDemiurgul refuză coborârea Luceafărului de la statutul de nemuritor, deoarece
transformandu-lîntr-un simplu muritor, acesta s-ar nega pe sine, ş i şi-ar nega întreaga creaţie.
Superficialitateaomului comun este subliniată prin renunţarea Cătălinei la aspiraţia ei către
absolut în favoareaîmplinirii în plan uman, prin iubirea lui Cătălin. Luceafărul devine conştient
de acest lucru şi areo revelaţie asupra condiţiei sale, prilej cu care Eminescu critică societatea
contemporană lui"Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu în lumea mea ma
simt/ Nemuritor ş irece.".La Macedonski, emirul este simbolul omului superior, al capacităţii de
a rămâne ferm pedrumul ales, de a face faţă tuturor obstacolelor ce apar în drumul sau. El ne
este prezentat cafiind un om realizat din punct de vedere material, dar care simte chemarea
Mekăi ”Dar zilnic sesimte furat de-o visare/ Spre Meka se duce cu gândul mereu/... Spre Meka-
l răpeşte credinţa-voinţa/ Cetatea prea sfantă îl cheama în ea,/ Î i cere simţirea, îi cere fiinţa/ Îi
vrea frumuseţea-totsufletu-l vrea”. Poetul a creat în antiteză cu emirul personajul cerşetorului,
care este simbolulomului comun, a cărui viaţă este caracterizată de compromisuri care au
menirea de a îi face