MINISTERUL EDUCATIEI,CULTURII SI CERCETARII

CENTRUL DE EXCELENTA IN ENERGETICA SI ELECTRONICA

CATEDRA “SISTEME INFORMATIONALE”

LUCRU INDIVIDUAL
La obiectul “Biologie.”

A efectuat elevul GR.RC-0217 Anutoi Grigore

A verificat profesorul Frumusachi Svetlana

Chisinau 2020
Odată cu istoria Pământului s-a desfăşurat şi istoria dezvoltării plantelor. Apariţia
primelor condiţii de viaţă datorate transformărilor prin care au trecut bazinele
marine şi continentele au permis dezvoltarea şi evoluţia
plantelor de-a lungul erelor geologice.
La începutul istoriei Pământului, când s-au format mările
şi oceanele au apărut şi primele zone de uscat. De atunci
suprafeţele continentale s-au modificat continuu, s-au
ridicat lanţuri muntoase, s-au format văi sau câmpii
întinse, fiind create o varietate de medii în care plantele şi animalele au putut să
se dezvolte şi să evolueze. Structura şi condiţiile mediului s-au modificat, apărând
forme noi de viaţă, mai evoluate şi mai perfecţionate.

În scoarţa Pământului s-au păstrat urme din erele trecute, cunoscute sub numele
de fosile. Datorită straturilor din scoarţă, de la cele mai vechi la cele mai noi, s-a
putut rescrie istoria Pământului, fiind descoperite plante şi animale păstrate de
milioane de ani. Aceste fosile au oferit posibilitatea înţelegerii în ce fel de mediu
au trăit plantele şi animalele străvechi, ce forme şi dimensiune aveau şi cum au
evoluat de-a lungul timpului.

În lungul proces de dezvoltare a lumii vii, fosilele plantelor au putut oferi date
despre dezvoltarea vegetaţiei pe pământ, dovedind că plantele au evoluat de la
forme inferioare spre cele superioare, că a existat o dezvoltare cronologică a
diferitelor grupe de plante, caracteristic perioadelor geologice.
Era paleozoică

Se consideră că primele forme de viaţă apărute au fost bacteriile şi algele în

mediul marin din precambrian şi cambrian, perioade de la începutul erei
paleozoice.

În stratele (de pământ din scoarţa terestră) ce aparţineau ordovicianului, în unele

regiuni de pe teritoriul Estoniei, s-a descoperit o algă fosilă, având celulele
înconjurate de o membrană groasă şi grupate în colonii foarte mici, numită
Gloeocapsomorpha. Descoperirea acestei alge dovedeşte că regnul vegetal a
apărut din cele mai vechi timpuri cu forme de alge unicelulare, apoi pluricelulare.

În acea perioadă continentul uscat era lipsit de viaţă. Fără vegetaţia care să creeze
condiţii optime nu au apărut nici animalele. Spre sfârşitul silurianului au apărut
modificări în scoarţa terestră, continuate în devonian. Aceste mişcări ale scoarţei
au determinat apariţia munţilor Caledonici din nordul Europei, dar şi a unor munţi
din America de Nord sau Africa. Prin ridicarea scoarţei terestre, apele s-au retras
şi au apărut ţinuturi mlăştinoase şi alte medii noi. Multe dintre algele străvechi au
murit din cauza uscăciunii, altele însă au început să se adapteze treptat la
condiţiile de viaţă terestră suferind transformări în morfologia internă şi structura
externă. Astfel au apărut la exterior ţesuturi care să protejeze celula şi în interior
s-au format organe speciale care să absoarbă apa şi sărurile minerale. De
asemenea, s-au format şi primele organe de reproducere ce au permis
răspândirea în mediul terestru. De la sfârşitul silurianului şi până la începutul
devonianului multe dintre algele străvechi au reuşit să cucerească uscatul prin
transformarea organismului. Noile plante au apărut pe ţărmul mărilor, marginea
mlaştinilor sau în locurile umede pentru ca mai târziu să apară noi funcţii pentru
adaptarea în mediile uscate continentale. Primele plante terestre cu tulpini s-au
găsit în stratele silurianului superior şi ale devonianului inferior. Ele au aparţinut
unei grupe de plante vasculare primitive, numite Psilophytales (psilofite), care au
dispărut aproape complet la sfârşitul devonianului mediu.

Era mezozoică

Majoritatea speciilor de plante şi animale din erele anterioare dispar până la

sfârşitul paleozoicului. Pentru planetă, era mezozoică a fost o perioadă de linişte
relativă, deşi spre sfârşitul acestei ere au început mişcările de formare a munţilor
ce aveau să continue şi în era următoare. Mişcările de ridicare şi coborâre pe
verticală a scoarţei terestre au fost lente în mezozoic, cauzând schimbări în forma
şi întinderea continentelor, urmate de modificări ale climei. În unele zone ale
Pământului se formau zone cu vegetaţie luxuriantă, în altele se întindeau pustiuri
aride, mlaştini şi lacuri. Clima caldă era uscată în unele locuri, iar în altele umedă.
Aceste medii diferite au creat condiţii de viaţă diferite, ce au influenţat plantele şi
animalele din acea perioadă. Ferigile arborescente din carbonifer mai rezistau
doar lângă ochiurile de apă, în rest fiind dispărute.

Vegetaţia din triasic

Prima perioadă a erei mezozoice – în triasic, plantele mai păstrau asemănări cu

permianul superior. Astfel, în această perioadă puteau fi găsite în locurile umede
ferigi: Pecopteris, Danaeopsis sau Chiropteris. Pe lângă acestea mai apar şi unele
specii noi ca: Macrotaeniopteris. O plantă caracteristică pentru începutul
triasicului a fost Pleuromeia, cu tulpină neramificată ce avea în vârf un con mare
cu spori.
Vegetaţia din jurasic

În perioada următoare după triasic gimnospermele încep să se dezvolte mult mai

intens. Unele dintre acestea aveau tulpini groase şi înconjurate de peţiolul
frunzelor căzute. Aveau flori, iar spre vârf se forma un buchet mare de frunze.
Una dintre aceste plante este William soniella, cu tulpina ramificată dihotomic
(dintr-un ram se desprindeau alte două) şi cu flori aflate în capătul unui pedicul
lung. La aceste plante apare pentru prima dată un înveliş care cuprinde şi
protejează sămânţa, care, deşi se afla într-un con avea asemănări cu fructul
angiospermelor (plante superioare cu sămânţa închisă într-un fruct)

Vegetaţia din cretacic

În ultima perioadă a erei mezozoice, evoluţia plantelor a continuat într-un ritm

mai alert. Astfel, au apărut angiospermele, plante superioare cu seminţele
protejate de un fruct. Până la apariţia angiospermelor, flora era dominată de
gimnosperme, ce au intrat în regres faţă de angiosperme. Din acel moment,
plantele superioare cu sămânţa închisă în fruct au început să domine peisajul;
inclusiv şi în zilele noastre formează componenta dominantă a florei.