S1

1. Secventa “un exotic aer aristocratic” semnifica raportarea la inalta clasa sociala
a aristocratilor, asocierea fiid facuta datorita costumului de voaiaj fiid o tinuta
aleasa.

2. Starea Penelopei inainte de plecare este una de fericire, multumire si

entuziasm.

3. Prezenta la bord a Penelopei era justificata de pierderea vaporului catre Galati.

4. Penelopa, inainte de calatorie isi pregatea de seara costumul de voaiaj.

Aceasta adauga la costumatie o bereta de marinar sau palaria cu voaluri.

B.
In opinia mea este bine sa vizitam cat mai multe locuri, sa avem parte de cat
mai multe calatorii si sa descoperim cat mai multe lucruri noi.
In primul rand calatoriile reprezinta o buna modalitate de cunoastere si
experimentare. Călătoriile ne învață lucruri, nu doar despre lume și
diferitele sale culturi, dar și despre noi înșine oferindu-ne
oportunitati de a descoperi noi hobby-uri. Calatorile ne fac mai
independenti, costruind astfel in mintea noastra o noua
perspectiva asupra lumii in care traim. Atunci cand iesim din
zona noastra de comfort incepem sa privim lumea din jur sub o
alta lumina, deodata culorile pe care le vedem, muzica pe care o
ascultam si experientele pe care le traim devin mai intense in
momentul in care exploram locuri noi.
 De exemplu, vara trecuta am fost introdus de catre un
prieten in lumea sporturilor de munte, ne-am luat bicicletele si in
decurs de cateva saptamani am reusit sa parcurgem un numar
mare de kilometri prin muntii Ciucas si Bucegi. Am vizitat toate
obiectivele turistice din acea zona si am reusit sa stabilim un
nou record personal.

In al doilea rand calatoriile reprezinta o buna modalitate

de relaxare intrucat după ce ne deschidem mintea și inima
pentru experiențe, locuri și oameni noi, lumea încetează să se
mai arate ostilă, părând cu adevărat un loc mai bun, mai
prietenos. Spre exemplu, in textul dat calatoriile reprezinta un
motiv de fericire si entuziasm pentru Penelopa, care se bucura
profund de astfel de experiente.

In concluzie, consider ca este bine sa avem parte de cat

mai multe calatorii.

S2

Neomodernismul reprezinta un current literar aparut in anul 1960,

dezvoltat intr-o perioada de relaxare ideologica a comunismului.

In fragmentul dat este exprimata nostalgia cu care eul liric priveşte

trecuta perioadă a tinereţii, când entuziasmul, speranţa fericirii depline,
strălucirea spirituală îi dădeau înălţare şi înflăcărare sufletească. Metafora
„căutătorii pietrei filozofale” accentuează aspiraţia către cunoaşterea ideală a
tinerilor înflăcăraţi şi încrezători în forţele lor.

S3
Romanul este o specie a genului epic, de dimensiuni ample, cu o actiune
organizata pe mai multe fire narative, la care participa un numar mare de
personaje, urmarite in evolutie si implicate in conflice puternice.
 Baltagul este un roman traditional, publicat in anul 1930, facand parte din
curentul literar realism. Realitatea devine sursa de inspiratie, fiind preazentata
fara infrumusetari, imbinandu-se cu fictiunea, astfel incat sa fie convingatoare. In
roman sunt prezentate traditii si obiceiuri, nunta, botezul si inmormantarea. Sunt
ilustrate ocupatiile vremii precum pastoritul, fiind prezentata transhumanta,
reprezentanti ai autoritatilor, preoti, hangii si potcovari. Totodata este scoasa in
evidenta imaginea familiei traditionale, barbatul fiind capul familiei, femeia avand
in grija copii si gospodaria, iar baietii erau obligati sa pastreze meseria tatalui si sa
duca mai departe afacerile.
Personajele sunt tipice si puse sa actioneze in situatii tipice. Vitoria Lipan
reprezinta tipul femeii conservatoare, traditionaliste, care respecta cu sfintenie
traditiile, dar si tipul femeii voluntare, femeia puternica in stare sa ia singura
decizii importante. Ghorghita reprezinta tipul adolescentului neinitiat, dar urmarit
in procesul maturizarii.
Tema iubirii, a calatoriei si a maturizarii sunt illustrate prin calatoria pe care
o intreprinde Vitoria, la baza careia sta iubirea pe care o poarta sotului ei.
Conform traditiei, sufletele celor care au suportat morti violente nu isi gasesc
linistea pana nu se face dreptate in numele lor.
In prima instanta intentioneaza sa-l trimita pe Ghorghita pentru a afla
adevarul, dar constientizeaza ca este o responsabilitate prea mare pentru copil si
risca sa se transforme intr-un esec care l-ar demoraliza. Vitoria decide sa devina
initiatorul, coordonand procesul de maturizare a fiului ei. In ochii oamenilor
calatoria este facuta de catre baiat, Vitoria asumandu-si statutul de vaduva
plecata in cautarea datornicilor sotului ei. La finalul actiunii Ghorghita este in plin
process de maturizare dupa ce a trect prin etape esentiale care l-au transformat.
Tema sociala este o ilustrare a caracterului monografic al romanului,
cititorul descoperind lumea veche a moldovenilor din zona montana cu datini si
obiceiuri specifice.
O scena reprezentativa o constituie discutia dintre mama si fiu in care lui
Gheorghita ii sunt transmise responsabilitatile si faptul ca acesta a devenit capul
familiei. Pentru Vitoria, Gheorghita reprezinta singurul sprijin ramas, acesta simte
presiunea responsabilitatilor dar nu poate fugi de ea. Vitoria devine introvertita si
de neinteles, pentru copilul ei.
O alta scena semnificativa este prezenta in capitolul al XIII-lea scena in care,
cu ajutorul cainelui Lupu, cei doi descopera osemintele lui Nechifor. La inceput,
comportamentul ciudat al cainelui a fost inteles diferit de cei doi, pentru Vitoria
acesta era un semn clar ca s-au apropiat de locul crimei, in schimb Gheorghita
privea cu superficialitate comportamentul cainelui, considerandu-l amuzant.
Cainele coboara intr-o rapa, iar Vitoria ii ordona lui Ghorghita sa-l urmeze, aceasta
coborand ultima. Cei doi vazand osemintele lui Nechifor se exteriorizeaza diferit,
copilul incepe sa planga incercand sa-si ascunda durerea, iar Vitoria indurerata isi
striga sotul pe numele de botez, Ghorghita. In ciuda emotiilor si a durerii, Vitora
este atenta la toate detaliile, intelegand modul in care a fost ucis Nechifor.
Ghorghita da dovada de tarie de character desi este vizibil ranit de ceea ce
descopera.
Titlul este sugestiv si simbolic, in sens propriu se refera la o arma de aparare
specifica universului pastoral. Baltagul este un topor cu doua taisuri, cele doua
taisuri trimit la dualitatea pe care o reprezinta, arma crimei dar si a dreptatii, viata
si moartea. Se spune ca atunci cand este folosit ca arma a crimei, baltagul ramane
patat de sange. In limba Greaza cuvantul “Labrys” inseamna si baltag si labirint,
referindu-se la calatoria intortocheata pe care o intreprinde Vitoria in cautarea
sotului ei. In acelasi timp se poate vorbi si de un labirint interior al framantarilor
sufletesti pe care le traverseaza Vitoria.
Finalul prezinta momentul In care Vitoria face dreptate in numele sotului ei la
praznicul ce urmeaza inmormantarii. Pentru a fi convingatoare si fiind constienta
ca nu are decat o sansa , Vitoria va prezenta derularea crimei intr-un discurs bazat
pe prezenta masiva a verbului “a sti”. Astfel ea reuseste sa semene in mintea si
sufletul celor prezenti si mai cu seama ale ucigasului o serie de suspiciuni. Bogza
incepe sa piarda controlul, gesturile si tensiunea acumulta incep sa-si spuna
cuvantul. Izbucneste si vrea sa il atace pe Gheorghita dar tanarul se pierde in fata
furiei lui Bogza, nu reuseste sa dea drumul cainelui, dar gaseste taria necesara sa
il loveasca in frunte cu baltagul. Cainele este cel care il ataca mortal pe Bogza,
pentru ca nu ar fi fost normal ca in procesul de maturizare al lui Gheorghita sa
intre o crima. Bogza cere sa marturiseasca in fata preotului avand loc un fel de
spovedanie publica . Muribundul recunoaste ca toate s-au intamplat asa cum a
povestit Vitoria, cere ca turmele sa fie inapoiate familiei lui Nechifor si incearca sa
obtina iertare din partea Vitoriei, insa ea lasa in seama divinitatii acest lucru,
dorinta ei fiind de a face dreptate nu de a se razbuna. Dreptatea fiind instituita se
va intoarce la viata obisnuita care va intra pe fagasul normal, fiecare intorcandu-
se la indatoririle lui.
 Astfel Mihail Sadoveanu ne prezinta prin romanul Baltagul o lume arhaica, ce
se guverneaza dupa propriile reguli.