1.Destinaţia sistemelor de operare.

Tipuri de sisteme
de operare:
 Mac OS;
 Unix;
 Windows;
 Android.
Un sistem de calcul este un ansamblu de componente hardware (dispozitive)
şi componente software (sistem de operare şi programe specializate)  ce oferă servicii
utilizatorului pentru coordonarea şi controlul executării operaţiilor prin
intermediul programelor.

  Orice sistem de calcul (computer system)  pentru a realiza funcţiile sale de bază trebuie să execute
următoarele operaţii:
                       - introducere date (citire) - I
                       - memorare date şi instructiuni (reprezentare) - M
                       - prelucrare date si instrucţiuni (procesare) - P
                       - ieşire date (scriere) -  O

Def: Un sistem de operare consta intr-un ansamblu de proceduri manuale si

module de programe de sistem, care administreaza resursele sistemului de
calcul, asigura utilizarea eficienta in comun a acestor resurse si ofera
utilizatorului o interfata cat mai comoda pentru utilizarea sistemului de
calcul.
Se poate aprecia ca un sistem de operare actioneaza ca o interfata intre componenta
hardware a unui sistem de calcul si utilizator sau programele de aplicatie.
Functiile sistemului de operare
Pentru a indeplini rolul de interfata intre hardware si utilizatori, un sistem de operare
trebuie sa fie capabil indeplineasca urmatoarele functii: 36366ixc44vek7y

1.Oferirea posibilitatii de lansare in executie a programelor de aplicatie. In acest sens,

sistemul de operare trebuie sa dispuna de:

 un editor de texte
 un translator xe366i6344veek
 un editor de legaturi
2.Alocarea resurselor necesare executarii programelor, se realizeaza prin identificarea:
programelor ce se executa, a necesarului de memorie, a dispozitivelor periferice si a
cerintelor privind protectia datelor.
3.Facilitati pentru compresia datelor, sortare, interclasare, catalogarea si intretinerea
bibliotecilor, prin programele utilitare disponibile.
4.Planificarea executiei lucrarilor dupa anumite criterii, pentru utilizarea eficienta a unitatii
centrale de prelucrare.
5.Asistarea executiei programelor prin comunicatia sistem calcul-utilizator, atat la nivel
hardware, cat si la nivel software.
Componentele sistemului de operare
Majoritatea sistemelor de operare, pentru a raspunde rolului de interfata hardware –
utilizatorii, sunt organizare pe doua niveluri:

 nivelul fizic, care este mai apropiat pe partea hardware a sistemului de calcul,

interferand cu aceasta prin intermediul unui sistem de interuperi.
 nivelul logic, care este mai apropiat de utilizator, interferand cu acesta prin
intermediul unor comenzi, limbaje de programare, utilitare, etc.

Potrivit acestor doua niveluri, sistemele de operare cuprind in principal doua categorii de
programe:

 programe de control si comanda, cu rolul de coordonare si control a tuturor

functiilor sistemelor de operare , cum ar fi: procese de intrare-iesire, executia intreruperilor,
comunicatia hardware-utilizator;
 programe de servicii(prelucrari), care sunt executate sub supravegherea
programelor de comanda si control, fiind utilizate de programator pentru dezvoltarea
programelor sale de aplicatie.

Dezvoltari ale sistemelor de operare

Primele sisteme de operare realizau prelucrarea pe loturi de programe. Comunicarea
operatiilor ce urmau sa se realizeze se facea prin intermediul unui limbaj de comanda care
permitea interpretarea instructiunilor adresate sistemului, precum si tratarea situatiilor de
eroare. Sistemele de acest tip functionau in regim demonoprogramare.
UCP(unitatea centrala de prelucrare) poate executa numai o instructiune intr-o anumita
cuanta de timp si nu poate opera decat cu date ce se gasesc in memoria interna; daca
dispozitivele periferice de intrare sunt lente in furnizarea datelor sau programelor catre
memoria interna, UCP trebuie sa astepte transferul datelor/programelor in memoria
interna de a incepe executia programului.
Daca sistemul de calcul dispune de un sistem de operare simplu, atunci prelucrarea mai
multor programe se realizeaza serial, ceea ce conduce la o ineficienta utilizare a UCP.
Tipuri de sisteme de operare
In principal, in cazul calculatoarelor personale exista doua tipuri de sisteme de operare:

 monotasking, care executa un singur program la un moment dat, realizand doua

functii de baza;
 incarcarea si executia programelor
 asigurarea unor interferente cu dispozitivele periferice.
 multitasking, la care nucleul sistemului de operare trebuie sa asigure suplimentar
partajarea tipului intre programele ce se executa si gestiunea alocarii resurselor sistemului;
componenetele principale incluse:
 supervizorul, care lanseaza, opreste sau suspenda alocarile;
 planificatorul, care regleaza timpul de executie pentru operatiile in curs de
executie;
 alocatorul de resurse, care evidentiaza resursele libere sau alocate;
 modulul de gestiune pentru intrari/iesiri, care asigura dialogul cu perifericele.
Principalele tipuri de sisteme de operare existente pe PC-uri

 MS-DOS (MicroSoft-Disk Operating System)

 dezvoltarea microcalculatoarelor DOS a inceput in anul 1978, cand INTEL
CORPORATION a lansat microprocesorul I 8088, urmat la scurt timp de I 8086, care au
putut utiliza mai multa memorie interna si au adus si alte intrebuintari seriei de
microprocesoare I 8080.

 
 OS/2 (Operating System/2)
 In 1988, IBM si Microsoft au introdus OS/2, care a fost proiectat sa preia avantajele
microprocesoarelor Intel 80386 pentru seria de microcalculatoare IBM PS/2 pe 32 de biti;

 Apple DOS
 este un sistem de operare monoutilizator, monotasking; un sistem de operare mai
performant este MacIntosh

 UNIX
 a fost creat pentru minicalculatoare, pentru a mari disponibilitatile sistemului:
memorie virtuala si multitasking

 Windows 3.1
 Este o interfata grafica orientata pe ferestre, care se instaleaza pe un sistem de calcul
ce lucreaza sub MS-DOS, permitand utilizatorului lansarea concomitenta a mai multor
aplicatii, fiecare in fereastra ei, precum si schimbul de informatii intre acestea.

 Windows NT (NT – New Technology)

 este un sistem de operare foarte complex proiectat de Microsoft si al carui principal
avantaj il constituie posibilitatea implementarii lui atat pe PC-uri cu microprocesoare Intel,
cat si pe PC-uri cu microprocesoare RISC.

 Windows 95
 un sistem de operare ce inglobeaza o serie de facilitati noi, alaturi de cele regasite la
versiunile precedente

 Windows 98
 Este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport pentru
noile tehnologii hardware si pastrand compatibilitatea cu Windows 95, fata de care apare ca
o extindere(upgrade).

 Windows 2000
 este ceva nou de la care se asteapta o compatibilizare a platformelor Windows si
performante superioare.

 Windows Xp

-----------------------------------------------------------------------
Sistemul de operare reprezintă un ansamblu de programe care asigură utilizarea eficientă a
resurselor fizice şi logice ale unui SEC prin pregătirea , punerea in lucru şi coordonarea
execuţiei programelor utilizatorului. El are menirea, pe de o parte, de a crea un mediu in
care utilizatorul să poată executa cu mai multă uşurinţă şi, pe de altăparte, să asigure
exploatarea optimă a hardware-ului.
Sistemul de operare este un pachet de programe care asigură gestionarea eficientă a resurselor
fizice şi logice ale unui sistem de calcul precum şi o interfaţă între utilizator şi calculator.
Componentele unui sistem de operare sunt: - Nucleul (Kernel) – conţine programele
necesare pentru gestionarea resurselor calculatorului şi pentru controlarea activităţii
echipamentelor şi programelor; - Interfaţa (Shell) – defineşte modul în care utilizatorul
interacţionează cu S.O. Funcţiile unui sistem de operare sunt: - Să asigure comunicarea între
utilizator şi S.O.; - Să asigure controlul execuţiei programelor; - Să asigure alocarea eficientă
a resurselor fizice ale sistemului; - Să faciliteze utilizatorilor dezvoltarea de noi aplicaţii; - Să
faciliteze gestionarea eficientă a datelor; - Să asigure securitatea sistemului. Clasificarea S.O.
 se poate face după mai multe criterii: o În funcţie de numărul de utilizatori la un moment
dat: - Monoutilizator (monouser); - Multiutilizator (multiuser). o În funcţie de numărul de
programe ce pot fi prezente simultan în memoria calculatorului: - Monoprogram
(monotasking) – MS-DOS; - Multiprogram (multitasking) – Windows
2. Caracteristicile tehnico-economice ale sistemelor de
operare.
Caracteristicile unui sistem de operare

Un SO este:
modular, adica format din entitгti cu roluri bine definite (este constituit din
proceduri)
ierarhizat: o entitate poate folosi componente de nivel inferior ei (de exemplu,
partea de servicii poate folosi partea de control)

porta bil: efortul de a trece sistemul de operare de pe un calculator pe

altul este mic (mai mic decвt cel de a-l rescrie). Sistemele de operare CP/M,
MS-DOS, UNIX sunt portabile, pe cвnd sistemele de operare ale
minicalculatoarelor (RSX, de exemplu) nu erau portabile.
Evolutia sistemelor de operare se poate urmari in paralel cu cea a sistemelor
de calcul.
Caracteristica 1: 
 Primele sisteme de calcul nu aveau sistem de operare: de la consolг se lucra
direct оn limbaj masinг. Ulterior apar primele produse soft si primele
dispozitive periferice: cititorul de cartele, imprimanta, unitatea de banda
magnetica.
Legatura dintre un periferic si memoria, оmpreunг cu procesorul central, se
realizeaza din punctul de vedere al SO prin rutine (proceduri) de interfatг
numite drivere. Fiecare faza necesara pentru executia programelor
presupunea interventia operatorului uman (citirea cartelelor, оncгrcarea
programului оn memorie si lansarea lui оn executie), ceea ce ducea la
utilizarea ineficientг a sistemului de calcul si la o viteza de calcul redus. Se
pune astfel problema оnlгntuirii automate a fazelor prin care trece un program
(numit job) pentru a fi executat si a mai multor programe executate
consecutiv.
Caracteristica 2:
Sistemele seriale cu monoprogramare introduc inlantuirea automata a fazelor
si job-urilor, adic оnlгntuirea automatг a programelor unul dupг altul iar оn
cadrul unui program, a fazelor - una dupa alta. Aceste operatii sunt realizate
de un program numit monitor de оnlгntuire, care se depune оn memorie
(devine rezident оn memorie) si este activat de cartele speciale de comandг
care contin comenzi compile, link, run (pentru compilare, editare de legгturi,
respectiv executie).
Caracteristica 3:
Sistemele seriale cu multiprogramare introduc conceptul de multiprogramare
si canalul de intrare-iesire ca procesor specializat оn operatii de intrare-iesire
(generatia a doua de calculatoare). Activitatea sa este lansata de procesorul
central, dupa care pot executa operatii independent de acesta (si оn acelasi
timp). La terminarea operatiei de intrare-iesire, canalul trimite catre
procesorul central un semnal (оntrerupere), anuntind terminarea operatiei.
Canalul poate fi selector, daca la un moment dat lucreaza cu un singur
periferic (adecvat pentru perifericele rapide, care prelucreaza suporturi
magnetice) sau multiplexor, dacг poate lucra simultan cu mai multe periferice
(de exemplu, USM - unitatea de schimburi multiple).
Sistemele seriale cu multiprogramare introduc cвteva tehnici speciale de
exploatare a procesorului. Cea mai cunoscutг dintre acestea este
multiprogramarea, care presupune gestionarea mai multor programe aflate оn
memoria interna. Acestea se gasesc оn stari diferite: unul se executa iar
celelalte pot fi pregatite pentru executie sau pot astepta terminarea unei
operatii de intrare-iesire.
Un SO cu multiprogramare trebuie sa aiba un sistem de intreruperi, sa
gestioneze, sa aloce, sa protejeze resursele (memorie, periferice, timp, fisiere)
intre utilizatori si sa implementeze o disciplina de servire prin care sa se
decida care program trece оn stare de executie (in acest sens, se poate utiliza
un sistem de prioritati sau, pur si simplu, se poate adopta o servire circulara
simpla).
Un program aflat pe un suport cu viteza mica de acces va suferi o conversie de
intrare, prin care se va depune pe un suport cu acces mai rapid si de aici va fi
depus оn memorie. Analog, la extragerea sa din sistem, asupra sa se poate
efectua o conversie de iesire (acestea sunt caracteristicile unei tehnici numite
spooling). 
Caracteristica 4:
Sistemele interactive permit comunicarea permanentг оntre utilizator si
sistemul de calcul prin consolг sau terminale. Ele sunt evident mai avantajoase
decвt sistemele anterioare, la care numai corectarea cвtorva greseli de sintaxг
putea dura cвteva zile оn care programul pe cartele sг fie introdus оn loturi
succesive de programe; оn urma consultгrii listingului cu rezultate se puteau
face corecturile, dupa care programul pe cartele sг fie din nou dat spre
executie etc.
Оn functie de rezultatul comenzii / fazei precedente, utilizatorul va decide ce
comandг sa dea sau ce faza sa urmeze. Spre deosebire de sistemele seriale,
sistemele interactive au un timp de raspuns bun. Оn general, aceste sisteme
contin editoare de texte pentru corectarea programelor sursг si depanatoare
interactive.
Sistemele interactive pot fi: monoutilizator (microcalculatoarele) sau
multiutilizator (minicalculatoarele). Ultimele au introdus modul de lucru numit
time-sharing, care combinг interactivitatea cu multiprogramarea si prin
intermediul caruia sistemul comuta intre programele tuturor utilizatorilor care
urmeaza a fi executate, deci cгrora li se va aloca procesorul, adoptind uzual o
servire circularг. Cвnd numгrul de utilizatori nu este prea mare, fiecare
utilizator este servit cel putin o data оntr-un timp scurt, ceea ce poate crea
utilizatorilor impresia cг sunt unicii beneficiari ai resurselor de calcul. Primul
sistem time-sharing a fost creat оn 1965 de firma IBM si s-a numit CTSS
(Control Time Sharing System); el a fost urmat de MULTICS, apгrut оn 1968 la
MIT. Aceste sisteme stau la baza cunoscutului sistem UNIX, care a apгrut оn
1971-1978 si s-a dezvoltat, fiind azi cel mai folosit SO pentru calculatoare
interconectate.
Un alt mod de lucru aparut la sistemele interactive este pipe-line (folosit initial
de UNIX si ulterior preluat de DOS). Urmгrind principiul cг orice program
lansat (de la un terminal) are o intrare standard (de obicei tastatura) si o
iesire standard (de obicei ecranul), tehnica pipe-line presupune conectarea
iesirii standard a unui program la intrarea standard a altui program (prin
intermediul unor zone de memorie tampon). 
In evolutia sistemelor interactive se poate remarca trecerea de la sisteme de
operare la nivel de comanda (UNIX, DOS) la sisteme cu interfatг vizualг de tip
Windows, mult mai accesibile pentru utilizatori.
Caracteristica 5:
  Sistemele оn timp real sunt folosite pentru conducerea directa, interactiva, a
unui proces tehnologic sau a altei aplicatii (de exemplu, un sistem de
rezervare de locuri). Necesitatea unor asemenea sisteme se poate usor
imagina оn cazul analizelor medicale asistate de calculator, a reactiilor chimice
sau a unor experiente fizice (de exemplu, cazul acceleratoarelor de particule).
De la procesul controlat se transmit cгtre sistemul оn timp real parametrii
procesului, culesi prin intermediul unor senzori, iar sistemul оn timp real
transmite cгtre proces deciziile luate. Informatiile despre proces sunt luate оn
considerare оn momentul comunicarii lor iar rгspunsul sistemului trebuie sг fie
extrem de rapid (oportun pentru proces), deci timpii de executie ai
programelor din sistem trebuie sa fie mici.
Caracteristica 6: 
Sistemele paralele gestioneaza arhitecturile multiprocesor (arhitecturi
paralele), оmpгrtind sarcinile оntre procesoare si controlвnd combinarea
rezultatelor generate de acestea. Astfel, un sistem multiprocesor va avea
simultan mai multe programe aflate оn stare de executie.
Evident, un algoritm paralel, оn care anumite calcule independente se
realizeaza simultan, va fi mai rapid decвt algoritmul serial (uzual)
corespunzator. Studiul algoritmilor paraleli este un domeniu prolific al
informaticii. Mai mult, au aparut limbaje specifice, care pot paraleliza algoritmi
seriali, pot exploata paralelismul arhitecturii sau paralelismul problemei.
Pentru majoritatea algoritmilor recent elaborati, cercetatorii sunt preocupati
de gasirea unor variante paralele. 
Caracteristica 7:
Sistemele distribuite sunt sistemele de operare ale retelelor de calculatoare.
Pentru retelele locale de calculatoare, cele mai utilizate sisteme de operare
sunt Novell Netware si Windows NT, оn timp ce pentru retelele de arie mai
larga si conectarea la Internet se folosesc sisteme Linux. 

Un sistem de calcul nu poate sa prelucreze date fara sa fie

programat. Un program este o colectie de instructiuni prin care i se
cere calculatorului sa rezolve o anumita problema. Componenta
software a unui calculator este un ansamblu de programe.
                Software-ul unui calculator este structurat astfel:
-          programe de aplicatie
-          programe de sistem
-          programe utilitare
-          sistem de operare
-          nucleu
-          interfata
a)         programele de aplicatie – sunt folosite pentru a se executa activitati cu caracter
particular, specifice unui utilizator. (Ex: Turbo Pascal, Microsoft Word)
b)         programele de sistem - sunt folosite pentru a se executa activitati comune
sistemelor de calcul in general. Ele pot fi utilizate pe aceeasi familie de calculatoare, indiferent
de scopul in care utilizatorul foloseste calculatorul.
Programele de sistem sunt formate din programele utilitare si sistemul de operare.
 
Programele utilitare sunt folosite pentru a se executa activitati comune mai multor
tipuri de utilizatori. Sistemul de operare este o componenta a structurii calculatorului si
reprezinta ansamblul programelor care administreaza resursele sistemului de calcul, asigura
utilizarea eficienta a acestor resurse si ofera utilizatorului o interfata cat mai comoda pentru
utilizarea sistemului de calcul. Ele nu fac parte din sistemul de operare deoarece calculatorul
poate sa functioneze si fara ele. (Ex: programe de arhivare/dezarhivare: Rar, Arj, WinRar,
WinZip, Ace; programe antivirus: Norton Antivirus, Avx, Mkafee, F-Prot, Tbav, AVP; programe
de asistenta a sistemelor de operare: Norton Commander, Dos Navigator, Windows
Commander).
               
Sistemul de operare  este o colectie de programe folosite pentru gestionarea resurselor
calculatorului si controlarea intregii lui activitati. El asigura legatura dintre utilizator si
calculator,  copiaza programele din fisierul executabil de pe disc in memoria interna, executa in
ordine instructiunile din aceste programe si comunica rezultatele obtinute.
Sistemul de operare este format din doua componente: nucleu si interfata.
                Nucleul contine toate programele necesare pentru gestionarea resurselor
calculatorului si pentru controlarea activitatii echipamentelor si a programelor.
                Interfata sistemului de operare defineste modul in care utilizatorul  interactioneaza cu
sistemul de operare. Ea asigura comunicarea dintre utilizator si calculator astfel: utilizatorul
transmite comenzi calculatorului prin intermediul tastaturii sau mouse-ului, iar calculatorul
transmite mesaje utilizatorului prin intermediul monitorului.
                Sistemele de operare cele mai folosite sunt MS-DOS si WINDOWS 95/98. Alte sisteme
de operare sunt UNIX, NOVELL, WINDOWS 3.11., WINDOWS NT, WINDOWS 2000, OS/2.
                        Un sistem de operare trebuie sa indeplineasca urmatoarele functii:
       sa controleze executia programelor (sa incarce programele in memoria interna, sa le
lanseze in executie si sa incheie executia acestora);
       sa planifice, sa coordoneze si sa controleze executia mai multor programe dupa anumite
criterii (timp de executie, prioritati etc.);
       sa aloce resursele necesare executarii programelor;
       sa efectueze operatiile de intrare/iesire;
       sa gestioneze sistemul de fisiere;
       sa se protejeze fata de utilizatori si sa asigure protectia programelor de aplicatii;
       sa detecteze si sa corecteze erorile care apar in procesul de prelucrare;
       sa sesizeze evenimentele deosebite care apar in timpul executiei si sa le trateze adecvat;
       sa asigure interfata cu utilizatorul, pentru a-i permite acestuia accesul pentru controlul
programului, interventia in executia unor programe si examinarea starii sistemului;
 
Deoarece nucleul sistemului de operare contine programele necesare pentru
gestionarea resurselor calculatorului, el trebuie sa fie in permanenta rezident in memoria
interna. Dar memoria interna este volatila, continutul ei se pierde la intreruperea alimentarii.
Din aceasta cauza, la inceputul fiecarei sesiuni de lucru cu calculatorul trebuie incarcat in
memoria interna nucleul sistemului de operare.
Atunci cand se porneste calculatorul, un program numit preincarcator din memoria
ROM initializeaza echipamentele periferice, identifica configuratia calculatorului si cauta un
suport magnetic pe care sa existe un sistem de operare. Daca gaseste, incarca in memoria
interna programul numit incarcator care se gaseste la inceputul suportului si il lanseaza in
executie. Acest program incarca la randul sau in memoria interna RAM nucleul sistemului de
operare si il lanseaza in executie. Programele sistemului de operare vor incarca la randul lor in
memoria RAM diverse programe utilitare sau programe de aplicatie si le vor lansa in executie.
 Multiprogramarea reprezinta partajarea procesorului intre mai multe programe care
sunt incarcate in acelasi timp in memorie. Din acest punct de vedere, exista doua tipuri de
sisteme de operare: monotasking si multitasking. Sistemele de operare monotasking (care
permit lucrul in monoprogramare) pot executa un singur program la un moment dat. (Ex: MS-
DOS.) Sistemele de operare multitasking (care permit lucrul in multiprogramare) pot executa
mai multe programe in acelasi timp. Aceste sisteme sunt mai avantajoase, deoarece
permit  folosirea optima a procesorului. (Ex: WINDOWS 95.)

3. Interacţiunea sistemului de operare cu

echipamentele sistemului de calcul.