Sunteți pe pagina 1din 4

Yulin, controversatul festival din China

la care se consumă carne de câine


În pofida protestelor – care au inclus o petiție care conținea 11 milioane de
semnături -, la fiecare ediție a festivalului Yulin, din China, sunt uciși și mâncați
aproximativ 15.000 de câini, de-a lungul a zece zile.

Cu ocazia solstițiului de vară, orașul Yulin, din regiunea Guangxi, din sudul
Chinei, organizează această sărbătoare extrem de controversată. În 2019,
chinezii vor organiza festivalul de mâncat carne de câine între 21 și 30 iunie.

Un vânzător de câini își prezintă marfa la festivalul Yulin. Foto: Getty


„De ani de zile, festivalul acesta este o tradiție pentru noi. Nu putem să
schimbăm tradiția doar pentru că ei (iubitorii de animale) iubesc câinii”, declara
un localnic pentru The Associated Press cu ocazia ediției din 2016.
Într-adevăr, consumul de carne de câine, în cadrul acestui festival și în afara lui,
este o tradiție de secole în China, unde 10-20 de milioane de câini sunt uciși în
fiecare an în scopul de a fi mâncați. Desigur, aceste tradiții și, în special,
festivalul Yulin, au atras de mult timp critici.
Activiștii locali protestează și merg până la a cumpăra câinii care urmează să fie
măcelăriți, în timp ce, la nivel național, au încercat să determine adoptarea
unor legi care să pună capăt acestor practici.
Chiar și dincolo de granițele Chinei, festivalul Yulin și tradițiile asociate cu
acesta au stârnit controverse. Humane Society International a trimis activiști la
festival, în timp ce actori precum Matt Damon și Joaquin Phoenix au emis
comunicate în care au condamnat practica sacrificării câinilor.

Un bărbat aprovizionează tarabele cu carne de câine la piața din Yulin. Foto: 


SA People
Declarațiile se concentrează asupra celor mai sinistre aspecte ale festivalului,
inclusiv asupra faptului că mulți câini – dintre care mulți sunt furați, închiși în
cuști și înfometați în drum spre Yulin – sunt uciși prin metode cum ar fi lovirea
repetată și chiar arderea, deoarece unii dintre chinezi cred că carnea are gust
mai bun dacă animalul a fost bătut înainte de a fi ucis.

Potrivit Wikipedia, 40% dintre câinii salvați de la măcel în 2017 de activiștii


pentru drepturile animalelor erau purtători de boli infecțioase. S-ar putea ca
eforturile celor ce se opun festivalului să dea rezultate.
În anii din urmă, guvernul local din Yulin a limitat anvergura festivalului,
închizând unele abatoare și piețe, și le-a interzis propriilor angajați să participe
la festival.
„Așa-numitul festival la care se consumă carne de câine nu a fost niciodată
recunoscut oficial de către guvern și nu a fost supus niciunei reglementări sau
legi”, a declarat un oficial din administrația orașului.

Câini transportați spre locul de sacrificare la festivalul Yulin. Foto: The


Vanderpump Dog Foundation
În plus, Humane Society International, care a salvat câteva zeci de câini cu
câteva zile înainte de ultima ediție a festivalului Yulin, a declarat că „activiștii de
la fața locului au relatat că au fost uciși mai puțini câini și s-a consumat mai
puțină carne de câine decât în anii trecuți”.

De asemenea, „restaurantele care servesc carne de câine au fost obligate să


țină festivalul în clădirile aferente, iar consumul de carne de câine la scară
mare, în aer liber, a dispărut.”

În ciuda acestor tendințe, mulți oameni – atât cei care participă la festival, cât și
jurnaliști internaționali – continuă să sprijine organizarea festivalului, sau cel
puțin atacă ceea ce descriu a fi „ipocrizia celor care critică festivalul”.
În 2015, de exemplu, The Guardian a publicat un articol care susținea că
occidentalii, care ucid și consumă la scară largă animale de fermă, nu pot
critica pe drept cuvânt această tradiție chinezească.

Câini îngrămădiți în cuști. Foto: Getty


Articolul susținea că „dublele standarde aplicate aici sunt numeroase,
complicate și nu întotdeauna evidente” și că „veganii sunt singurul grup care se
poate opune festivalului fără să fie vorba de ipocrizie”.

Iar în ceea ce privește participanții la festival, iată ce a spus un bărbat,


referindu-se la protestatari: „Consumăm carne de câine pentru a sărbători
festivalul, însă de când și-au făcut apariția protestatarii, ne-au stricat complet
cheful.”
Desigur, cei care participă la festival apără cu tărie tradiția, însă nu același lucru
se poate spune despre marea masă a populației chineze. De fapt, un sondaj al
Xinhua, preluat de BBC, arăta că 64% dintre chinezi ar fi de acord cu „anularea
permanentă a festivalului”, în timp ce 51.7% (inclusiv locuitorii din Yulin) au
cerut interzicerea completă a comerțului cu carne de câine.
69.5% dinstre respondenți au afirmat că nu au consumat niciodată carne de
câine.

S-ar putea să vă placă și