Biochimia în laboratorul clinic

1. Ce este și cum se evaluează precizia unei metode analitice?

Precizia reprezintă concordanța între rezultatele măsurătorilor repetate ale
aceluiași analit din aceeași probă biologică. Precizia este măsura erorilor aleatorii.
2. Ce este și cum se evaluează exactitatea unei metode analitice?
Exactitatea reprezintă gradul de apropiere a unei valori sau a mediei valorilor față
de valoarea reală (adevărată) a concentrației analitului de determinat. Exactitatea
este măsura erorilor sistematice.
3. Ce este controlul de calitate în laboratorul clinic?
Controlul de calitate reprezintă veridicarea preciziei și a exactității analizelor
efectuate în laboratorul clinic. Pentru acesta sunt utilizați reactivi standadizați
fabricați de producători autorizați și care respectă standardele internaționale în
vigoare.
4. Controlul de calitate în laboratorul clinic. Prezentați etapele ce trebuie
parcurse în etapa preanalitică.
Controlul de calitate reprezintă veridicarea preciziei și a exactității analizelor
efectuate în laboratorul clinic. Pentru acesta sunt utilizați reactivi standadizați
fabricați de producători autorizați și care respectă standardele internaționale în
vigoare.
Acesta este împărțit în 3 faze:
-preanalitică
-analitică
-postanalitică
Etapele ce trebuie urmate în faza preanalitică sunt:
-pregătirea pacientului
-recoltarea probelor biologice
-transportul probelor biologice
-prelucrarea probelor biologice
-depozitarea probelor biologice
5. Prezențati etapele procesului de pregătire a pacientului în faza
preanalitică.
Etapele procesului de pregătire a pacientului sunt:
-intruirea acestuia cu privire la restricțiile de dietă pe care trebuie să le urmeze
înainte de recoltarea probelor biologice
-instruirea pacientului cu privire la autorecoltarea probelor biologice (materii
fecale, urină, spută)
-intruirea pacientului în legătură cu manevrele ce urmează a fi aplicate pentru
recoltarea probelor.
6. Prezentați etapele procesului de recoltare a probelor biologice în faza
preanalitică.
Etapele procesului de recoltare a probelor biologice sunt urmărtoarele:
-identificarea pacientului: act de identitate
-completarea cererii de analize cu: datele de identificare ale pacientului,
diagnostic, analize solicitate, semnătură și parafa medicului prescriptor
-acordul pacientului pentru recoltarea probelor biologice
-alegerea și etichetarea recipientelor de recoltare cu datele de identificare a
pacientului și analizele solicitate
-poziționarea pacientului: șezând/clinostatism (scaun de recoltare)
-aplicarea garoului și alegerea venei
-alegerea materialelor necesare recoltării
-recoltarea propriu-zisă a materialului biologic
7. Prezentați etapele procesului de transport al probelor biologice în faza
preanalitică.
Etapele procesului de transport al probelor biologice sunt următoarele:
-durata minimă între momentul recoltării și cel al prelucrării în laborator să fie de
maxim 4 ore de la recoltare
-utilizarea containerelor speciale, în cazul transportului prin poștă – eventual
sisteme de răcire (acolo unde este cazul – exemplu: parametrii ASTRUP)
8. Prezentați etapele procesului de prelucrare al probelor biologice în faza
preanalitică.
Etapele procesului de prelucrare al probelor biologice sunt următoarele:
-identificarea și înregistrarea probelor biologice în laborator: registru unic de
evidență al pacienților, sistem informatic
-prelucrarea prin centrifugare și decantare
-separarea serului/plasmei de elementele figurate ale sângelui (dacă testarea
efectivă nu este posibilă)
-observarea prezenței unor interferenți (hemoliza, lipemia, icterul)
9. Prezentați etapele procesului de depozitare al probelor biologice în faza
preanalitică.
Etapele procesului de depozitare al probelor biologice sunt următoarele:
-în funcție de indicațiile existente în prospectele reactivilor utilizați pentru testare:
la temperatura camerei, frigider sau congelator (dacă testarea este întârziată)
-monitorizarea temperaturii de depozitare
10. Ce reprezintă controlul extern de calitate al unui laborator de analize?
Controlul extern de calitate (CEC) este un instrument prin care un laborator de
analize își evaluează performanțele, comparativ cu alte laboratoare din aceeași
țară sau din alte țări.
11. Prezentați coeficienții statistici utilizați în controlul intern de calitate CIC.
Coeficienții statistici se calculează după obținerea unei baze de date prin testarea
repetată a serului de control. Numărul minim de testări ale unui ser de control,
necesar calculării acestor coeficienți, este de 20 pentru fiecare nivel de control.

MEDIA (X)- se definește ca media aritmetică a unui set de rezultate și se

𝒏
calculează prin formula: ̅ = ∑𝒊=𝟏 𝑿𝒊
𝑿 𝒏
i=valoarea măsurătorilor i
n=numărul de măsurători
Media este coeficientul statistic fundamental. Valoarea mediei se compară
cu valoarea țintă a setului de date. Fiecare laborator trebuie să-și calculeze
propriile valori ale mediei, folosind valorile țintă indicate de producătorul serului
de control ca valori de referință. Se calculează pentru fiecare nivel de control în
parte.

DEVIAȚIA STANDARD (DS, SD, s) este coeficientul statistic ce indică gradul de

dispersie a valorilor în jurul valorii țintă (mediei). Este utilizată la determinarea
limitelor de decizie în cadrul cărora se stabilește acceptabilitatea rezultatelor
controlului de calitate.
∑𝒏 ̅ 𝟐
𝒊=𝟏(𝑿𝒊 −𝑿)
Se calculează cu formula: S = √
𝒏−𝟏
n-1=numărul gradelor de libertate
n=numărul de măsurători
Cu cât are valoare mai mică, cu atât precizia este mai bună.
S-a observat că distribuția valorilor obținute urmează o curbă Gauss, în jurul
mediei, după cum urmează:
-68,3% din valori se situează între +/- 1s
-95,5% din valori se situază între +/- 2s
-99,7% din valori se situază între +/- 3s

COEFICIENTUL DE VARIAȚIE (CV) reprezintă raportul dintre deviația standard și

medie, fiind exprimat procentual, conform formulei:
𝑺
CV%=𝑿̅ ∙ 100
Este utilizat în controlul intern de calitate pentru evaluarea preciziei. Cu cât acesta
este mai mic, cu atât precizia este mai mare (sau imprecizia este mai mică).

Pentru evaluarea exactității unei metode de laborator se utilizează un parametru

denumit bias sau deplasare. Bias-ul se notează cu D și reprezintă diferența dintre
valoarea medie a șirului de date de control și valoarea reală (valoarea țintă, de
referință) a analitului, ce este furnizată în insertul serului de control. Se exprimă
sub formă procentuală fiind calculat conform formulei: D% = [(x-a)/a] ∙ 100
x=media șirului de date de control
a=valoarea reală
12. Enumerați tipuri de erori analitice întâlnite în laboratorul de biochimie.
Conceptul de eroare totală se referă la toate tipurile de erori ce produc o abatere
de la valoarea adevărată a analitului de determinat. Eroarea totală se compune
din erorile aleatorii și erorile sistematice.
13. Ce reprezintă erorile întâmplătoare întâlnite în cadrul laboratorului de
biochimie?
Erorile întâmplătoare (aleatorii) se datorează unor cauze elementare (pipetare,
sticlărie murdară, nerespectarea timpilor de incubare) și se evidențiază ușor
atunci când, la repetarea determinării, se obține un alt rezultat. Precizia metodei
este cea care măsoară erorile întâmplătoare.
14. Ce reprezintă erorile sistematice întâlnite în cadrul laboratorului de
biochimie?
Erorile sistematice sunt cele care produc o schimbare a mediei valorilor de
control, îndepărtând această medie de valoarea reală.
 15. Precizați principiul metodei de separare a acizilor nucleici prin
electroforeză.
Electroforeza acizilor nucleici este o etapă obligatorie în orice protocol de analiză
a acizilor nucleici. Fragmentele de ADN migrează într-o matrice de gel de agaroză,
în câmp electric și la pH alcalin, separându-se sub forma unor benzi
electroforetice. Fragmentele de ADN astfel separate se leagă de bromura de
etidiu inclusă în gel, iar benzile fluorescente rezultate sunt vizualizate cu ajutorul
unui transluminator UV și fotografiate.
16. Electroforeza. Utilizări în laboratorul clinic.
Electroforeza reprezintă procesul prin care particulele încărcate electric migrează
într-un mediu lichid sub influența unui câmp electric (curent electric continuu).
Particula se mișcă cu o viteză constantă, deci forța electrică (E ∙ q) trebuie să
compenseze forța de frecare (f ∙ q).
E∙q=f∙v
E=câmp electric (volți/cm)
q=sarcina netă a particulei (unități electrostatice)
f=coeficient de frecare (în funcție de mărime și forma particulei)
v=viteza particulei (cm/sec)
Electroforeza este folosită în laboratorul clinic pentru separarea proteinelor serice
și pentru separarea acizilor nucleici.

Principiul separării proteinelor serice prin electroforeză: Metoda se bazează pe

principul electroforezei zonale folosind un mediu suport adecvat. Un astfel de
mediu suport versatil este agaroza. Pentru ddiagnosticul de rutină, proteinele
serice se separă în 5 fracțiuni în acord cu sarcina lor la un pH dat. (albumină, alfa1-
globuline, alfa2-globuline, beta-globuline și gama-globuline) Profilul proteinelor
urinare urmează pe cel din ser deși densitățile relative sau prezența fracțiunilor
poate varia în funcție de capacitatea de filtrare a rinichiului.

Principiul separării acizilor nucleici prin electroforeză: Fragmentele de ADN

migrează într-o matrice de gel de agaroză, în câmp electric și la pH alcalin,
separându-se sub forma unor benzi electroforetice. Fragmentele de ADN astfel
separate se leagă de bromura de etidiu inclusă în gel, iar benzile fluorescente
rezultate sunt vizualizate cu ajutorul unui transluminator UV și fotografiate.
 17. Principul metodei PCR.
Prima etapă a metodei PCR este constituită de denaturarea ADN prin încălzire,
rezultând două catene polinucleotidice libere, care se pun în contact cu un exces
de două oligonucleotide (primeri), fiecare complementară unei porțiuni ADN de la
captele 3` ale celor 2 catene. Cele două oligonucleotide, atașate la cele două
extremități 3` ale fragmentului ADN de copiat, vor constitui primeri de la o ADN
polimerază va copia segmentul, de la prime spre capătul catenei. În acest fel, de la
perechea de catene inițială, se obțin două perechi de catene. Acestea vor fi
supuse din nou ciclului denaturare, atașare primeri, polimerizare, obținându-se
patru perechi de catene și așa mai departe în mod exponențial, astfel că la 20 de
cicluri se obțin cca. 106 copii. Este de remarcat că deja de la al doilea ciclu, două
perechi de catene conțin strict numai fragmentul urmărit, încadrat de secvențele
celor două nucleotide primeri.
18. Enumerați tipuri de sânge recoltat specificând locul de unde se
recoltează.
Tipuri de sânge:
-venos: din venele plicii cotului (la adulți), venele jugulare (la copii mici) sau
fontanele (la sugar)
-capilar: pulpa degetului, lobul urechii sau, la sugar, din călcâi
-arterial: artera radială
19. Ce este serul sanguin? Descrieți modul de obținere a serului.
Serul sanguin reprezintă supernatantul obținut prin centrifugarea sau decantarea
sângelui recoltat fără anticoagulant, după ce a fost lăsat să coaguleze la
temperatura camerei timp de 30-60 minute sau la termostat (la 37 C) timp de 15-
20 minute. La partea inferioară a recipientului se constituie cheagul, format din
rețeaua de fibrină ce înglobează elementele figurate ale sângelui.
SERUL NU CONȚINE FACTORII COAGULĂRII !
20. Ce este plasma sanguină? Descrieți modul de obținere a plasmei.
Plasma sanguină reprezintă supernatantul obținut prin centrifugarea sângelui
recoltat pe un anticoagulant (florură de sodiu, oxalat de potasiu și amoniu, EDTA,
heparină, etc), la partea inferioară a recipientului sedimentând elementele
figurate ale sângelui.
PLASMA CONȚINE FACTORII COAGULĂRII !
21. Anticoagulanții folosiți în recoltarea sângelui pentru determinările
biochimice.
Oxalatul de sodiu, potasiu sau litiu – este un anticoagulant contraindicat în
determinările electroliților (sodiu, potasiu), calciului și în determinările unor
enzime (în special LDH)
Citratul de sodiu, de potasiu – are aceleași dezavantaje ca și oxalatul
Florura de sodiu, potasiu – este utilizată în determinările glicemiei (inhibă
glicoliza) atunci când determinările nu se pot efectua în decurs de 4 ore de la
recoltarea sângelui. Nu este utilizată în determinările electroliților.
EDTA (sare de sodiu) – este impropriu pentru determinările de calciu, electroliți,
fosfatază alcalină
Heparina – este anticoagulantul fiziologic ideal pentru că nu modifică starea
fizico-chimică a sângelui. Cu heparinatul de amoniu se pot determina, cu excepția
amoniacului și fosfatazei alcaline, toți metaboliții, electroliții și enzimele.
22. Ce este serul/plasma hemolizată și cum poate influența investigațiile
biochimice?
Serul hemolizat apare în distrugerea hematiilor (hemoliză), cel mai frecvent
accident de recoltare (in vitro), dar și în cazul bolilor hemolitice, de ex: anemia
hemolitică, sindrom hemolitic-uremic (in vivo). Hemoliza constituie sursa de
eroare mai ales în cazul determinărilor analiților a căror concentrație intracelulară
este mai mare decât cea serică (LDH, ASAT, ALAT, potasiu), dar reprezintă o sursă
de interferență și ăn cazul unor determinări colorimetrice (bilirubina, colesterol).
23. Ce este serul/plasma icterică și cum poate influența investigațiile
biochimie?
Serul/plasma icterică apare în caz de icter (hiperbilirubinemie) și poate interfera
semnificativ cu determinările colorimetrice ce se efectuează în domeniul 400-500
nm.
24. Ce este serul/plasma lipemică și cum poate influența investigațiile
biochimie?
Serul/plasma lipemică apare fie în cazul în care recoltarea s-a efectuat după o
masă bogată în lipide, fie în caz de hiperlipoproteinemii, în majoritatea cazurilor
turbiditatea fiind cauzată de creșterea nivelului trigliceridelor, datorată fie
creșterii nivelului chilomicronilor, fie VLDL, fie a ambelor tipuri de lipoproteine.
Serul lipemic reprezintă o sursă de eroare în cazul determinărilor turbidimetrice.
25. Laboratorul clinic în investigarea metabolismului glucidic.
TESTUL DE TOLERANȚĂ LA GLUCOZĂ are menirea de a aduce precizări
suplimentare asupra echilibrului metabolismului glucidic. Se execută în cazul în
care glicemia este situată în intervalul 110-126 mg/100 ml (suspiciune de scădere
a toleranței la glucoză) și asociată cu obezitate, încărcare genetică sau alți factori
de risc pentru diabet.
Determinarea hemoglobinei glicolizate => evaluarea nivelului glicemiei în urmă cu
6-8 săptămâni
Determinarea glicemiei
Determinarea acidului lactic => evaluarea gradului de hipoxie tisulară
26. Laboratorul clinic în investigarea metabolismului lipidic.
-determinarea colesterolului seric total
-determinarea fracțiunilor de colesterol (HDL și LDL) pentru diagnosticarea
hiperlipoproteinemiilor primare și secundare
-determinarea trigliceridelor serice
-determinarea CC în urină
27. Laboratirul clinic în investigarea metabolismului proteic.
-determinarea proteinelor serice totale permint aprecierea funcționalității și a
unor organe (ficat, rinichi)
-electroforeza proteinelor serice -> evaluarea raportului dintre fracțiunile proteice
(albumine și globuline)
28. Laboratorul clinic în investigarea echilibrului acido-bazic și mineral.
-determinarea parametrilor ASTRUP
-determinarea R.A.
-determinarea Na
-determinarea K
-determinarea Ca
-determinarea Cl
-determinarea Hb sânge
-determinarea fierului seric (sideremie)
29. Laboratorul clinic în investigarea aparatului digestiv.
-determinarea transaminazelor ALAT și ASAT
-determinarea GGT
-determianre fosfataza alcalină
-determinarea colinesterazei
-determinarea anulazemiei (ser, plasmă, urină)
-determinarea lipazei serice
-determinarea BT, BD, BI
-determinarea urobilinogenului, acizi biliari în urină
30. Explorarea sistemului muscular:
a) miocard:
-determinarea CK, CK-MB
-LDH
-ASAT
-MYO
-TN-I
-BNP
-D-DIM
-parametri ASTRUP
b) mușchi scheletici:
-CK, CK-MM
-ASAT seric, plasmatic
-LA
-parametri ASTRUP
31. Explorarea SNC.
-glicemie
-CK, CK-BB
-parametri ASTRUP
-glucoză, proteine, Cl din LCR
-corpi cetonici în urină (comă cetoacidozică din DZ)
-acid vanil mandalic
32. Laboratorul clinic în investigarea sistemului osos.
-fosfataza alcalină

33. Explorarea aparatului renourinar.

-uree
-creatinină
-clearence-ul creatininei endogen
-acid uric
34. Descrieți principiul metodei de determinare a glucozei utilizând glucometrul.
Principul: Beta-D-glucoză este oxidată enzimatic de către glucoz-oxidaza la acid
gluconic și apă oxigenată.
-apa oxigenată este descompusă sub acțiunea peroxidazei la apă și oxigen atomic
care oxidează o-toluidină la un derivat colorat -> ALBASTRU DE TOLIDINĂ
-teste rapide pentru determinarea glicemiei constau în benzi de material plastic
care prezintă la un capăt o zonă reactivă. Pe această porțiune se pune o picătură
de sânge obținută prin puncționarea pulpei degetului. Se afisează digital rezultatul
în ml/dL sânge -> se măsoară internsitatea culorii la o singură lungime de undă.
VN: 55-90 glucoză mg/dL sânge
35. Colectarea și conservarea urinei.
Colectarea urinei se face în recipiente de unică folosință, care pentru examenul
bacteriologic, trebuie să fie sterile. Pentru substanțe care sunt sensibile la lumină
(bilirubina) -> recipient închise la culoare.
URINĂ SPONTANĂ RECOLTATĂ DIN JETUL MIJLOCIU:
1. Prima urină de dimineață => teste:
-examen bacteriologic
-examen cu stripuri
-test pentru punerea în evidență a nitriților
-determinarea semicalitativă a proteinelor urinare
2. A doua urină de dimineață:
-examen cu stripuri
-determinarea semicantitativă a proteinelor urinare
3. Urină spontană recoltată în orice moment al zilei:
-determinarea semicantitativă a glucozei urinare postprandial

URINĂ RECOLTATĂ PRIN PUNCȚIE SUPRAPUBIANĂ:

-examen bacteriologic

URINĂ COLECTATĂ PE ANUMITE INTERVALE DE TIMP:

-de obicei 24 ore/ 3 ore pentru unele determinară
-determinarea cantitativă tuturor compușilor biochimici (24 ore)
-sedimentul Addis – Hamburger (3 ore)

Pentru colectarea urinei de 24 ore -> începe la 8 dimineața după ce s-a aruncat
urina emisă la această oră. Din urina de 24 de ore se prelevează aproximativ 50 ml
în recipiente de plastic de unică folosință.
Conservarea urinei se face prin:
-congelare sub -20 C
-depozitare la frigider (4-8 C)
-agăugarea unor substanțe conservante
36. Densitatea urinară. Semnificație clinică.
Testul determină concentrația ionică a urinei.
Reacția produce schimbarea culorii indicatorului (albastru de brom-timol)

Densitatea urinei normale = normostenurie (1,015-1,025 g/𝑐𝑚3 )

-valori mai mici de 1,010 au semnificație analitică, deoarece leucocitele și
hematiile suferă o liză rapidă.
Modificări:
-în cazul alterării funcției de concentrare a rinichiului, a eliminării anormale a
metaboliților, corelația dintre densitate și diureză se pierde
Hiperstenurie: >1,025 g/mL în DZ, transpirații abundente
Hipostenurie: <1,015 g/mL apare în diabet insipid, aport excesiv de apă sau
alimente bogate în apă
Izostenurie: densitățile emisiilor din 24 de ore sunt egale și cuprinse în jurul valorii
de 1,002 g/mL => insuficiență renală
37. Nitriții urinari. Semnificație clinică.
Sunt detectați pe baza testului GRIESS.
Nitrat -> reducere bacteriană -> nitrit

În mod normal urina nu conține nitriți: reacția pentru nitriți este specifică pentru
prezența bacterinuriei.
Orice tratament antimicrobian trebuie întrerupt cu cel puțin 3 zile înainte de
efectuarea testului.
38. Glucoza urinară. Semnificație clinică.
Se bazează pe reacția specifică cu glucozoxidază-peroxidază în care D-glucoza este
oxidată enzimatic și dă gama-D-gluconolactonă. Apa oxigenată este utilizată într-o
reacție de culoare (verde-albastru)

Urina normală conține o cantitate foarte mică de glucide (350-500 mg/24 ore)
Determinarea glucozei în urină => glicozurie, duce la o valoare deagnostică mare
pentru depistarea DZ.
Absența glucozei în urină nu exclude o alterare a metabolismului glucidic și nu
exclude un DZ. Glicozuria poate apărea atunci când reabsorbția tubulară la nivel
renal a glucozei este depășită la o valoare a glicemiei de peste 150-180 g.
Glicozuria din DZ: determinarea glicozuriei postprandial este mai eficientă pentru
depistarea diabetului decât cea efectuată folosind prima urină de dimineață.
Glicozuria renală (diabet renal): reprezintă o tulburare congenitală benignă
caracterizată prin prezența unei glicozurii constante sau intermitente în timp ce
glicemia are valoare normală sau scăzută.
39. Corpi cetonici urinari. Semnificație clinică.
Se bazează pe reacția Legal. Acidul acetoacetic și acetona reacționează cu
nitropursiatul de sodiu și dă compus violet.
Acidul beta-hidroxibutiric nu reacționează.

Corpi cetonici (acidul acetoacetic, acidul beta-hidroxibutiric, acetona) sunt absenți

în mod normal în urină.
-apar în urină datorită degradării acizilori grași datorită aportului insuficient de
energie sub formă de glucoză.
Lipoliza este creșterea acizilor grași liberi
-> acetil coenzima A (nivel hepatic) se transformă prin alte procese metabolice.
-> acetil coenzima A (exces) -> acid acetoacetic -> acid beta-hidroxibutiric ->
acetonă

Cetonuria din DZ :
-prezenșa CC în urină este semnalată atunci când DZ este decompensat.
-deficitul relativ sau absolut al insulinei determină reducerea utilizării glucozei de
către țesutul adipos și celula musculară -> intensificarea lipolizei.

Cetonuria de cauză nediabetică:

-inaniția
-vărsături
-febră
40. Urobilinogen. Semnificație clinică.
Formarea unui compus azo de culoare roșie. În prezența urobilinogenului în mediu
acid.
Urobilinogenul se transformă prin reducerea de către bacteriile intestinale a
bilirubinei care este secretată în intestin prin bilă. Aceasta este reabsorbită și ajunsă
la ficat, dar o mică parte se excretă prin urină -> urobilinogen = normal în urină.
41. Bilirubina urinară. Semnificație clinică.
Formarea unui derivat azo de culoare violet.

Ca rezultat al conjugării cu acid glucutonic la nivel hepatic, bilirubina devine solubilă

si este excretată renal.
Bilirubina prezentă în urină este cea conjugată, adică directă.
42. Proteine urinare. Semnificație clinică.
Zona reactivă conține un amestec de tampon și un indicator care schimbă culoarea
din galben în verde.

Indicatorul este foarte sensibil la albuminurie cu masa moleculară mică, excretate

în cazul afectării renale. Urina conține cantități extrem de mici de proteine. În mod
patologic urina poate conține cantități mai mari sau mai mici de substanțe
proteice= proteinurie (semn de boală renală).
-proteinurie benignă
-proteinurie extrarenală
-proteinurie de cauză renală
-proteinurie de cauză post renală
43. pH-ul urinei. Semnificație clinică.
Zona reactivă conține un amestec de 3 indicatori:
- Roșu metil
- Albastru de brom-timol
- Fenoftaleină
 Culoare: portocaliu – galben – verde -> albastru

Urina are o reacție acidă. pH-ul este determinat în cea mai mare măsură de
proporția de fosfați bibazici (alcalini) și nonbazici (acizi). pH-ul urinar variază în
intervalul 5,8-7,4 în cursul zilei.
Într-o alimentație strict carnală, urina acidă 5,2-5,3.
Într-o alimentație exclusiv vegetariană, urina alcalină 7-7,5
Într-o alimentație mixtă, urina slab acidă.
Modificări patologice:
-valori scăzute ale pH-ului urina înseamnă inaniție, diverse intoxicații, cetoacidoză
diabetică.
-valori crescute ale pH-ului urinar înseamnă vărsături, infecții ale căilor urinare și
febră.
44. Leucocite în urină. Semnificație clinică.
Zona reactivă conține un ester indoxilic care este derivat de către esteraza
granulocitară. Indoxilul liber reacționează cu o sare de diazoniu -> derivat diazo
colorat violet.
-acest test detectează activitatea esterazei granulocitare

Leucociturie:
-procesele inflamatorii renale ale tractului urinar
-infecții bacteriene (cistită)
-contaminare cu secreții din căile genitale (mai rar) (infecție bacteriană de tract
urinar)
-leucocitura abacteriană -> tuberculoză, tumori.
45. Hematii. Semnificație clinică.
Testul se bazează pe activitatea de tip peroxidozic a hemoglobinei și mioglobinei
-> conducând la un compus verde albastru.

Hematonurie:
-este întâlnită în multe situații patologice și din acest motiv este necesară
clarificarea originii sângerării.
Cauze:
-calculi renali
-tumori ale tractului urinar
-glomerulonefrite
-TBC renal
46. Enumerați parametrii determinați cu ajutorul stripurilor urinare.
-densitate
-pH
-proteine
-glucoză
-CC
-urobilinogen
-bilirubină
-hematii
-nitriți
-acid ascorbic
-leucocite
47. Hormoni. Enumerați investigațiile din ser în explorarea funcției tiroidiene.
-determinarea concentrației totale T3, T4.
-determinarea concentrației fracțiunilor libere T3, T4, FT3, FT4
-determinarea concentrației proteinelor transportoare (TBG, TBPA, albumine)
-determinare TSH și testul de stimulare cu TRH a secreției de TSH
-determinarea tiroglobulinei
-în agresiuni autoimune ale tiroidei se pot determina anticorpii anti-tiroidieni
(anti-peroxidază tiroidiană, anti-tiroglobulină)
48. Care sunt metodele moderne de determinare a hormonilor.
-metoda bazată pe competiție imună
-metoda imunometrică
49. Principiul de determinare al FT4 din ser prin metoda ELISA de tip sandviș.
-pe suprafața godeurilor sunt atașați anticorpi anti-T4
-hormonii FT4 din ser și tironină conjugată cu o enzimă intră în competiție pentru
anticorpii atașați
-incubare, spălare, îndepărtare de hormoni nelegați
-se adaugă substratul enzimei H2O2 și tetrametilbenzidină și se incubează până
dă compus albastru
-se tapetează cu HCl și dă viraj culoare galben
-intensitatea culorii este i.p. cu cantitatea de hormoni FT4 nemarcat din ser
50. Principiul de determinare al TSH din ser prin metoda ELISA de tip sandviș.
-determinarea TSH
-pe suprafața internă a godeurilor anticorpi specifici pentru TSH
-TSH din probele ce se vor adăuga, se vor lega de acest anticorp
-Se adaugă un al doilea anticorp anti-TSH care se va lega de TSH-ul deja legat la
primul anticorp
-incubare + spălare (îndepărtare anticorpi în exces)
-se adaugă substratul enzimei tetrametilbenzidină (compus de culoare albastră
direct proporțională cu cantitatea de TSH imobilizată dintre cei 2 anticorpi)
-reacția este stopată cu H2SO4 (virajul culorii la galben)
51. Enumerați biomarkerii leziunilor cardiace ischemice. Valori de referință.
VN:
-CK-MB: 0,1-4,3 ng/mL
-MYO: 0,1-107 ng/mL
-TN-I: 0,01-0,4 ng/mL
-BNP: 0,1-100 pg/mL
-D-DIM: 0,1-600 ng/ml
52. În cazul în care avem TSH scăzut, iar FT3 și FT4 crescut, ce factori etiologici
sunt implicați?
Măsurarea unui nivel scăzut sau nedetectabil de TSH confirmă un hipertiroidism
primar, unele nivele de T4 și T3 sunt ridicate, iar secreția de TSH este supresată.
53. În cazul în care avem TSH scăzut, iar FT3 și FT4 normal, ce factori etiologici
sunt implicați?
Hipertiroidie frustă
54. În cazul în care avem TSH scăzut, iar FT3 și FT4 scăzuți, ce factori etiologici
sunt implicați?
Hipotiroidism
55. În cazul în care avem TSH normal, iar FT3 și FT4 normal, ce factori etiologici
sunt implicați?
Normal eutiroidie
56. În cazul în care avem TSH normal, iar FT3 și FT4 crescute, ce factori etiologici
sunt implicați?
Rezistență hipofizară la T3 și T4
57. În cazul în care avem TSH crescut, iar FT3 și FT4 scăzut, ce factori etiologici
sunt implicați?
Hipotiroidie normală – gușă endemică
58. CK. Inzoenzime. Reacție catalizată de CK.
CK – enzimă dimerică formată din două subunități catalitice numite M (mușchi) și
B (creier)
Izoenzime:
-CK-BB (CK1, 2 lanțuri B)
-CK-MB (CK2, un lanț M și unul B)
-CK-MM (CK3, 2 lanțuri M)
Creatina + ATP -reacție reversibilă- creatin fosfat + ADP
59. Factori implicați în creșterea activității serice a CK.
Creșteri importante:
-infarct miocardic
-dermatomiocite
-distrofie musculară progresivă
-rabdomioliză
-mioglobinurie

Creșteri moderate:
-după injecții intramusculare
-hipotiroidism

VEZI PAGINA 383-384

60. Proteina C reactivă (CRP). Definiție. Semnificație clinică.
E o proteină care face parte din categoria proteinelor de fază acută pozitive
(concentrațiile lor cresc în cursul răspunsului de fază acută) și are proprietăți de a
precipita polizaharidul C din enterocitele din serul bolnavilor ca afecțiuni
inflamatorii acute.
Valori crescute apar în inflamațiile acute și cronice, infecții bacteriene,
traumatisme severe, intervenții chirurgicale, proliferări neoplazice, IMA. CRP nu
este un indicator specific dar are valoare ca marker general.
61. Implicația CRP în bolile cardiovasculare.
Este un biomarker al patologiei cardiovasculare care ne poate arăta indirect riscul
unei boli cardiovasculare.
62. Principiul de determinare a CRP prin metoda ELISA de tip sandviș.
-metodă imunometrică
-pe suprafața internă a godeurilor fixat - primul anti-CRP
-în soluția de enzimă conjugată – al doilea anti-CRP marcat
-antigenul reacționează simultan cu cei 2 anticorpi
După incubare godeurile se spală (pentru a se îndepărta antigenii marcați care nu
s-au legat de CRP.
Pentru reacția de culoare adăugăm tetrametilbenzidină (albastru)
Reacția se oprește cu HCl 1 normal și se întâmplă virajul culorii. (virază culoarea la
galben)
63. Prezentați principiul metodei ELISA de tip competiție imună.
-determinarea TSH
-pe suprafața internă a godeurilor anticorpi specifici pentru TSH
-TSH din probele ce se vor adăuga, se vor lega de acest anticorp
-Se adaugă un al doilea anticorp anti-TSH care se va lega de TSH-ul deja legat la
primul anticorp
-incubare + spălare (îndepărtare anticorpi în exces)
-se adaugă substratul enzimei tetrametilbenzidină (compus de culoare albastră
direct proporțională cu cantitatea de TSH imobilizată dintre cei 2 anticorpi)
-reacția este stopată cu H2SO4 (virajul culorii la galben)
64. Enumerați markerii serici ai filtratului glomerural. Valori de referință.
Cistatina C: 0,49-1,13 mg/L
Creatinina: FEMEI: <0,9 mg/dL ; BĂRBAȚI: <1,1 mg/dL
Uree: 15-45 mg/dL
Beta-2-microglobulina
65. Proprietățile unui marker ideal al filtrării glomerurale .
Substanță endogenă neinfluențată de modificări fiziologice temporare și care
circulă nelegată de proteine, este filtrată la nivelul glomerural, care nu este
reabsorbită și nici secretată la nivel tubular.
66. Utilizarea creatininei în calculul clearence-ului urinar.
𝑚𝑔
𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑎ț𝑖𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡𝑖𝑛𝑖𝑛ă 𝑢𝑟𝑖𝑛ă î𝑛 24 𝑜𝑟𝑒 ( 24 𝑜𝑟𝑒)
Clearence (ml/min) = 𝑚𝑔
𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑎ț𝑖𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡𝑖𝑛𝑖𝑛ă 𝑠𝑒𝑟 (100𝑚𝑙)
𝑥 ∙𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚 𝑑𝑒 𝑢𝑟𝑖𝑛ă 24 𝑜𝑟𝑒
=
𝑥 ∙1440
Se utilizează pentru determinarea cu exactitate a FG prin calcularea clearence-
ului.
67. Amilaza serică. Principiul de determinare. Valori de referință.
Glicozaharidele artificiale de tipul CNP-G3 sunt hidrolizate sub acțiunea catalitică
a alfa-amilazelor prezente în ser sau urină. Intensitatea culorii CNP este d.p. cu
activitatea alfa-amilazei și se măsoară spectofotometric.
CNP – cloronitrofenol
Amilaza urinară totală: 50-100 U/L
Amilaza pancreatică: 13-53 U/L
Amilaza salivară: 10-47 U/L
Amilaza urinară: BĂRBAȚI: 21-447 U/L; FEMEI: 16-491 U/L
68. Prezentați principiul testului optic .
-pentru determinarea enzimelor implicate în transferal de hydrogen
-este o metodă cinetică de determinare în UV a activității enzimelor NAD+ și
NADP+ dependente
-exemple: determinarea activității LDH
Pirivat + NADH + 𝐻+ <-> lactat + NAD+
-determinarea transamilazelor serice
ASAT ( GOT )
Alfa-ASP + Alfa-cetoglutarat <-> oxalacetat + GLU
Oxalacetat + NADH + H+ <-> malat + NAD+
ALAT ( GPT )
Alfa-ALA + alfa-cetoglutarat <-> piruvat + GLU
Piruvat + NADH + H+ <-> lactat + NAD+
69. Principul de determinare al cistatinei C prin ELISA sandviș.
-pe suprafața internă a godeurile avem fixați anticorpi monoclonali anti-C
-al doilea tip de anticorpi anti-C marcați cu o enzimă
-AG(cistatine C) reacționează simultan cu cei 2 anticorpi fiind prinsă între
anticorpii fixați și cei marcați.
-după incubare se spală pentru îndepărtarea anticorpilor nelegați
-se adaugă soluție de substrat de tetrametilbenzidină și se incubează până la
apariția colorației albastre
-reacția se oprește cu soluție de HCl-1-normal și care dă viraj culoare galben
-concentrația cistatinei-C d.p. cu intensitatea culorii.
70. Cistatina-C avantaje și dezavantaje ca biomarker față de determinarea
creatininei.
În unele stări patologice cum ar fi: ciroza hepatică, obezitatea excesivă,
malnutriție, amputația membrelor, reducerea maselor musculare sau dietă
vegetariană determinată de creatinină nu sunt în concordanță cu patologiile de
mai sus, fiind recomandată determinarea cistatinei-C.
Creșterea modestă a cistatinei-C în plasmă indică o alterare a FG în timp ce în
cazul creatininei aceasta nu se modifică decât când FG scade sub 50%.
Dezavantaje:
-cistatina-C ce filtrează complet la nivel glomerural și apor se reabsoarbe.
-creatinina circulă prin plasmă nelegată de proteină, filtrată liber și este excretată
direct în urină fără reabsorbții.
71. Care este rolul determinării microalbuminuriei ?
Importantă în managementul pacienților cu diabet zaharat și cu risc mare de a
dezvolta nefropatie.
72. Care este rolul funcției renale în menținerea echilibrului acido-bazic?
-reabsorbția bicarbonatului
-excreția ionilor de hidrogen, fie sub formă de fosfat monosodic, fie ioni de
amoniu
-menținerea concentrației electroliților în mediul intern
73. Laboratorul clinic în evaluarea funcției hepatice.
-transaminazele serice (ALAT + ASAT)
-fosfataza alcalină
-GGT
-albumină
-timp Quick (de protrombină)
-bilirubină (BI, BD, BT)
74. Enzimele sucului pancreatic. Secreție și rol biochimic.
Enzimele tripsină, chimiotripsină, carboxipeptidază, lipază și amilază.
-secreție exocrină cu rol în hidrolizarea alimentelor la oligozaharide, dizaharide,
peptide mici, AA, AG.

75. În ce situații se recomandă efectuarea analizei lipazei serice și ce

semnificație clinică are?
Lipaza este o glicoploteină care în prezența SB și coliapazei transformă grăsimile
în AG și glicerol.
Recomandări:
-în diagnosticul pancreatitei (mai specifică decât amilaza)
-în diagnosticul peritonitei, infarct intestinal, chist pancreatic.
Valori de referință: LIP.SER=10-60 U/L
Crește în afecțiuni pancreatice: etiologie alcoolică sau nonalcoolică, carcinom
pancreatic
Sau: colecistită, peritonită, infarct intestinal, ocluzie, ciroză hepatică.
𝐿𝑖𝑝𝑎𝑧ă
. > 2 = etiologie alcoolică
𝐴𝑚𝑖𝑙𝑎𝑧ă
Crește și la pacienții care efectuează dializă și la 50% din pacienții cu IRC.
76. Care sunt consecințele de alfa1-antitripisină(AAT)?
Scăderea apare în deficitul de alfa1-tripsină determinat genetic datorat
polimorfismului genei AAT.
Deficit dă enfizem pulmonar (apare la tineri 20-40 ani, fumători) și afecțiuni
hepatice (icter colestatic neonatal, ciroză hepatică și carcinom hepatocelular.
77. Care sunt testele standard pentru testarea capacității de sinteză hepatică?
a) Bilirubină serică: crescută în boli hepatice
b) Transaminaze serice (ASAT, ALAT): crește în necroze hepatică sau inflamații
c) Lactat dehidrogenaza(LDH): afecțiuni hepatocelulare
d) Fosfataza alcalină și gama-glutamil transferaza (GGT): obstrucție biliară
e) Albumine serice și timpul PROTROMBINĂ
78. GGT. Valori de referință. Patoligie
Gama-glutamil-transferaza este un biomarker utilizat în diagnosticul și
monitorizarea bolilor hepatobiliare.
-este cel mai sensibil indicator
-alcoolism nedeclarat
-enzimă specifică a ficatului și ductelor biliare
-măsurat în ser și provine, în special, din ficat legat de HDL și LDL
VN: femei= 5-40 U/L
Bărbați= 8-61 U/L
Patologie:
-crește în afecțiuni hepatice (hepatită acută și cronică, ciroză hepatică, hepatită
alcoolică)
-crește în sistem de colestază (intra și extrahepatică)
-crește în tumori și metastaze
79. Factori implicați în creșterea concentrație serice GGT.
Nivelul GGT crește în celulele tumorale din hematom, lezarea membranei celulare
prin toxice(alcool), ischemie, infecții.
80. Factori implicați în creșterea concentrație serice a amilazei.
Este crescută în:
-pancreatită acută
-leziuni glande salivare (oreion)
-ulcer gastroduodenal
-obstrucții intestinal
-infarct mezenteric
-apendicită acută
-insuficiență renală
-cetoacidoză diabetică
81. În cazul căror afecțiuni apar creșteri patologice ale activității fosfatazei
alcaline?
-afecțiuni hepatice (obstrucțiile căilor biliare, metastaze hepatice, ulcer)
-afecțiuni osoare + altele
82. Factori implicați în creșterea concentrației serice a fosfatazei alcaline.
Fiziologici:
-sarcina
-mese bogate în lipide
-activitatea ALP totale în ser prezintă variații în funcție de vârstă, perioada de
creștere și pubertate)
Patologic:
-afecțiuni osoase (boala Paget, sarcom ostegen, deficit vitamina D,
hiperparatiroidism, proces vindecare după fracturi)
-altele (ulcer gastric, carcinom bronșic, infarct intestinal)
83. Precizați enzimele serice de importanță clinică și afecțiuni pentru care
prezintă valoare diagnostică.
Fosfataza alcalină: afecțiuni osoase + hepatobiliare
Fosfataza acidă: carcinom prostatic
Alanin-aminotransferaza: boli hepatice
Aspartat-aminotransferaza: boli hepatice, infarct miocardic, afecțiuni musculare
Amilaza: pancreatită acută
Lipază: pancreatită acută
Colinesteraza: în intoxicație cu organofosforice, boli hepatice
Creatinkinaza: infarct miocardic, afecțiuni musculare
GGT: colestază, alcoolism
LDH: infarct miocardic, hemoliză, boli hepatice
84. Care sunt factorii care influențează clearence-ul enzimelor?
-SRE
-majoritatea enzimelor sunt scoase din circulație de către celulele SRE prin
endocitoză facilitată de anumiți receptori celulari, urmată de dogestica cu enzime
proteolitice lizozomale
-excreția renală joacă un rol minor în clearence-ul enzimelor plasmatice, cu
excepția amilazei care este filtrată glomerurar
84. Organizarea laboratorului de analize medicale. Compartimentarea.
Activitate compartimente: biochimie, hematologic, imunologic, microbiologic,
diagnostic molecular.
Spațiul laboratorului este compartimentat specific activității (încăperi)
-încăpere pentru recepția probelor
-încăpere pentru efectuarea determinărilor hematologice, biochimie, imunologice
și toxicologice
-încăpere pentru efectuarea testărilor bacteriologice, virusologice și
parazitologice
-încăpere pentru diagnostic molecular
86. Laborator clinic urgențe.
-glicemie
-LDL
-uree-ser
-creatinină
-BD
-BT
-ASAT
-ALAT
87. Descrieți traseul probelor biologice de la intrarea în laborator până la
emiterea rezultatelor.
1) pregătirea pacientului (restricții de dietă, instruire și explicare manevre)
2) recoltarea probelor biologice (clinostatism, garou, venă)
3) transport probe biologice (durată minimă, recoltare și prelucrare maxim 4 ore)
4) prelucrarea probelor biologice (centrifugare, decantare, separare)
5) depozitarea probelor biologice (temperatura camerei, frigider sau congelator)
88. De ce este considerată troponina cel mai specific biomarker al celulelor
miocardice.
Troponina din miocard conține o serie specifică de aminoacizi care se regăsește
doar în miocard. Este codată de o genă separată.
89. Prezentați evoluția în timp a concetrație CK-MB și troponina I din infarctul
miocardic acut (debut, maxim, dispariție)
Troponina I:
-debut: 3 ore
-maxim: 24 ore
-dispariție: 5-10 zile

CK-MB:
-debut: 3-8 ore
-maxim: 24 ore
-dispariție: 48-72 ore
90. Prezentați evoluția în timp a concentrațiilor a mioglobinei și troponinei I în
infarctul miocardic acut.
Mioglobina:
-debut: 1-3 ore
-maxim: 6-9 ore
-dispariție: 24 ore

Troponina I:
-debut: 3 ore
-maxim: 24 ore
-dispariție: 5-10 zile
91. Prezentați 3 cazuri în care fosfataza alcalină poate fi crescută în condiții
fiziologice.
-sarcina – placentă
-masă bogată în lipide
-în perioada de creștere datorită activității osteoblastelor
2 vârfuri: copilărie și pubertate
92. Ce lichide biologice trebuie recoltate și ce determinări biochimice se
efectuează pentru a calcula clearence-ul creatininei?
-sânge
-urină
Clearence creatină – exprimă valoarea de plasmă filtrată de rinichi întru-un minut
VN: 95-150 ml/min
Clearence creatinină = (U ∙ V)/(P ∙ 1440)
93. Care este cinetica CtnI în infarctul miocardic?
Debut: 3 ore
Maxim: 24 ore
Dispare: 5-10 zile
94. Macroamilazemia.
Afecțiune aparent asimptomatică care se caracterizează prin hiper amilazemie. S-
a observat la 1-2% din populație. Această afecțiune numită macroamilazemie
apare atunci când o moleculă de amilază se combină cu imunoglobuline și
formează un complex care este prea mare pentru a putea fi filtrat prin membrana
globulară. Amilaza serică crește datorită reducerii clearence-ului renal al enzimei
și în consecință, excreția urinară de amilază scade foarte mult, spre deosebire de
pancreatita acută, unde avem o excreție urinară crescută de amilază consecutiv
unei creșteri sanguine a valorilor.
95. Izoenzimele LDH.
LDH estre crescută prin analiza activității izoenzimei LDH1.
LDH1-miocard (Debut: 8-12 ore, Maxim:48-72 ore, Dispare: 8-14 zile)-90%
LDH2
LDH3-plămâni, splină, pancreas
LDH4
LDH5-în m. Striat
LDH1 și LDH2 în miocard, eritrocite și rinichi
LDH4 și LDH5 în ficat și mușchi scheletici
SE SEPARĂ PRIN ELECTROFOREZĂ
96. Cauze ale scăderii nivelului colinesterazei serice.
Fiziologice
- Trimestrul 3 sarcină
- Copii primele 6 luni
Patologic
- Anomalii genetice – colinesterazi anormale
- Intoxicații cu insecticide organo-fosforice
- Boli hepatice – sinteză redusă
Medicamente: contraceptive orale și IMAO
97. Definiția unității internaționale (U/L) de activitate enzimatică.
Se definește ca fiind cantitatea de enzimă ce transformă un micromol de
substanță per minut în condiții optime.
98. Troponina. Subunități. Rol.
Complex reglator format din 3 proteine localizat la intervale regulate în filamente
de musșchi striat.
TnT – legată de tropomiozină
TnI – legat de actină
TnC – leagă 𝐶𝑎2+
Rol de biomarker în infarct miocardic.
99. Beta-2-microglobulină. Semnificație clinică
Proteină mică, neglicolizată. Se găsește pe majoritatea celulelor nucleate.
Creșterea concentrației serice arată o moarte celulară crescută ce apare în
insuficiență relanlă, sindroame mieloproliferative sau limfoproliferative, inflamații
-evaluarea funcțională renală la pacienții cu transplant renal
Crește în rejecția de organe
-mai valoros decât creatinina serică pentru că nu depinde de masa musculară sau
de variații zilnice ale excreției.
100. Microalbuminuria. Definiție. Importanță clinică.
-prezența unor cantități mici de albumină în urină.
Măsurarea microalbuminuriei este importantă în managementul pacienților cu
diabet zaharat, cu risc mare de a dezvolta nefropatie.
Tip1: 30-45%
Tip2: 30%