Protejarea naturii şi a mediului înconjurător,

mijloc de educare ecologică a şcolarului mic

Dreptul la un mediu sanatos

Mediul reflecta o valoare sociala, o etica, o responsabilitate colectiva care se

impun nu numai statelor, ci, tot asemenea, tuturor actorilor econo-mici si sociali.
Mediul, organizat sub aspect juridic de o multitudine de conventii internationale si de legi
nationale, a dobandit o legitimitate politica, astfel incat dreptul la un mediu sanatos a fost
consacrat in cele mai inalte reglementari din ierarhia legilor, si anume in constitutii, ca un
drept fundamental.
In acest sens, in Constitutia Romaniei este prevazuta obligatia statului de a “asigura
refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”. De
asemenea, Constitutia a stabilit ca “dreptul la proprietate obliga la respectarea sarcinilor
privind protectia mediului”.

Recomandarea 1614 cu privire la mediu si drepturile omului adoptata de Consiliul Europei

la 27 iunie 2003 recomanda guvernelor statelor:
– sa asigure o protectie adecvata vietii, sanatatii, vietii private si de familie, integritatii fizice
si bunurilor persoanei “asa cum sunt garantate de art. 2, 3 si 8 ale Conventiei europene si de
Protocolul nr. 1 al Protocolului aditional, tinandu-se seama in mod deosebit de necesitatea
protectiei mediului;

– sa se recunoasca un drept al omului la un mediu sanatos, viabil si demn, drept care contine
obligatia obiectiva a statului de a proteja mediul in cadrul legislatiei nationale, de preferinta
la nivel constitutional;

– sa garanteze drepturi procedurale individuale, recunoscute de Conventia de la Aarhus, la

informatia de mediu, la participarea publicului la procesul decizional si la accesul la justitie
in materia de mediu.
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este concludenta in acest sens, deciziile
curtii stabilind ca:

a. Dreptul individului la un mediu sanatos poate constitui in anumite circumstante un aspect

al dreptului la viata privata.

b. Dreptul la mediu sanatos este respectat in conditiile informarii privind riscurile de poluare
si calitatea mediului.

c. Garantarea dreptului la un mediu sanatos se realizeaza si prin “dreptul la un proces

echitabil”.

In aceste conditii, respectarea dreptului la mediu sanatos si echilibrat este asigurata

de autoritatile desemnate ale statului, insa incalcarea lui este un act atroce si inuman, greu
de inteles de materialismul concret al societatii in care traim.
Intelegerea fenomenelor legate de evolutia societatii omenesti in contextul
protejarii mediului este o parte a educatiei elementare a fiecarui cetatean. Resursele necesare

1
vietii scad ingrijorator, iar consecintele directe pe care cetateanul de rind le simte nu intirzie
sa apara. Degradarea de astazi a mediului afecteaza siguranta zilei de miine.
Cu totii preferam orasele curate, aerisite, cu multe spatii verzi si zgomot redus. Costurile
necesare realizarii si intretinerii unui astfel de oras sunt imense, iar resursele necesare sunt
obtinute din activitati economice, multe dintre ele cu impact negativ asupra mediului. Daca
mai luam in calcul interesele economice ale locuitorilor unui astfel de oras si cresterea in
timp a pretentiilor acestora, vom avea o imagine aproximativa asupra cauzelor reale care ne
genereaza ingrijorarea. Pretentiile unora afecteaza mediul altora, argumentele invocate de
"cei mai tari" pun de multe ori oamenii intr-o stare jenanta de resemnare. De aceea, adeseori
se intimpla ca un om sa renunte la drepturile lui elementare pentru un mediu sanatos in
favoarea intereselor altuia. Insa, in cele din urma, citi oameni puternici si citi oameni slabi
poate avea un oras ?
Afirmam ca dreptul la un mediu ambiant sanatos depoluat fizic si moral este un
drept elementar al fiecaruia dintre noi. Legislatia garanteaza respectarea acestui drept.
Scoala ofera, desi inca prea modest, o educatie in sensul respectului fata de mediu si
societate. Imbinarea masurilor educative cu cele punitive in directia formarii unei constiinte
ecologice este una dintre marile necesitati de rezolvat in societatea romineasca. Dreptul la
un mediu sanatos nu trebuie doar afirmat, ci intarit cu masuri practice care sa ofere
cetateanului siguranta si incredere. Cine altcineva poate sa se opuna intereselor economice
ale celor puternici care aduc prejudicii mediului dac nu institutiile Statului reprezentind
interesele generale ale cetatenilor?! Pentru aceasta autoritatile trebuie sa dezvolte
mecanisme practice prin care sa se dea posibilitatea tuturor celor afectati (interesati) sa-si
spuna cuvintul. Incercarile timide de pina acum ale institutiilor Statului nu au facut decit sa
adinceasca disperarea celor care au avut curajul sa adreseze o anumita problema legata de
sanatatea mediului. Toti dorim sa traim mai bine, pe toti ne framinta interese personale care
de multe ori ne pun in situatia de a face compromisuri. Nu este insa acelasi lucru sa-ti asumi
raspunderea de a lua decizii pentru comunitate sau sa te afli in postura celui care asteapta ca
aceste decizii sa-l reprezinte. In practica cea mai buna cale este dialogul, colaborarea.
Nimeni nu va garanta asigurarea unui mediu sanatos cetatenilor fara a avea o deschidere
spre dialogul cu publicul.
Speram ca cei care decid in privinta sanatatii mediului sa nu uite ca, de multe ori, nu numai
campaniile electorale scot in evidenta un larg interes al publicului fata de rezolvarea cu
prioritate a unor probleme de mediu. Conditia ecologica a locurilor in care traim si muncim
nu este nici pe departe compatibila cu o imagine care ar putea aduce un plus de speranta
locuitorilor.
Dreptul la un mediu ambiant sănătos este un drept elementar pe care mulţi
cetăţeni nu îl cunosc sau nu îi acordă importanţa necesară. Nu realizează că de el depinde de
fapt viaţa, sănătatea şi pe termen lung chiar bunăstarea proprie, şi mai ales a generaţiilor
care urmează. De ce această percepţie insuficientă? Cauzele sunt multiple: Problemele de
mediu s-au accentuat în România mai ales în ultima jumătate de secol, perioadă în care, din
cauza sistemului politic totalitar, nu a existat o informare şi o dezbatere publică pe această
temă, problema fiind pur şi simplu negată sau dosită. Apoi a urmat avalanşa schimbărilor
politice, economice, sociale, culturale etc. de după 1990, iar problemele de mediu au fost
din nou eclipsate de alţi factori, în special politici şi economici, mai "sonori" (nu neapărat
mai importanţi, pentru că din problemele de mediu derivă o bună parte din cele de sănătate,
sociale şi economice şi implicit şi politice...). Legislaţia care garantează respectarea acestui
drept la un mediu curat este relativ recentă şi punerea ei în aplicare este la începuturi.
Legislaţia este încă puţin cunoscută iar cetăţenii au încă mari reţineri în a se adresa

2
instituţiilor şi a-şi apăra drepturile "cu legea în mână". Proactivitate şi încurajare din partea
autorităţilor nu prea există, ONG de mediu nu au resursele pentru a deveni foarte vizibile în
public, partidele politice şi presa desconsideră încă importanţa subiectului şi ignoră relaţia
cauză-efect între problemele de mediu şi cele economice şi sociale. Şcoala începe să ofere,
deşi încă prea modest din punct de vedere cantitativ şi calitativ, o educaţie în sensul
respectului faţă de mediu, deşi de aici trebuie plecat, pentru că o informare şi educare
ecologică a tuturor cetăţenilor rezolvă de la rădăcină problema. Iar pentru acel procent unde
informarea şi educaţia nu dau roade, există şi instrumentul . punitiv al legii, care se aplică
prea rar şi cu jumătăţi de măsură. Îmbinarea dintre educaţie şi coerciţie este soluţia de
ansamblu a problemelor de mediu, iar cu cât educaţia este mai eficientă şi coerciţia este mai
puţin necesară. Ambele presupun informare şi ambele sunt mai eficiente când există
participare publică.
Un prim pas in respectarea dreptului la un mediu sanatos ar fi constientizarea
cetatenilor (inca de a cea mai frageda varsta ) de necesitatea ocrotirii si protectiei mediului
ca un „bun” mostenit ce trebiue transmis nealterat generatiilor viitoare. Degradarea mediului
aduce dupa sine incalcarea de catre generatia actuala a dreptului la un mediu sanatos al
generatiilor viitoare.
Educatia pentru protectia mediului incepe inca de la gradinita si poate continua pe
tot parcursul vietii. Se stie ca esducatia este eficienta daca se realizeaza permanent. Fondul
de cultura al fiecarui individ fiind necesar a se reinnoi permanent ca o conditie a existentei
noastre pe Pamant.

2. Ce este educatia ecologica

După cum susţin unii cercetători, a educa înseamnă a-i face pe copii să însuşească
prin experienţă un sistem de valori prin intermediul căruia să se integreze moral în societate.
Literatura de specialitate defineşte educaţia ecologică drept un proces care are scopul de a
îmbunătăţi calitatea vieţii prin asigurarea cunoştinţelor, deprinderilor, motivaţiilor, valorilor
şi angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale şi a-şi
asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului. Dacă dorim ca seminţele educaţiei
ecologice să dea roade, atunci publicul ţintă trebuie să fie în primul rînd copiii, pentru că
„pomul cînd e mic se-ndreaptă” spune un vechi proverb românesc. De altminteri,
deprinderea cea mai desăvîrşită este aceea care începe a se forma în anii tinereţii. Pe lîngă
aceasta, copiii sînt un public important pentru educaţia de mediu, deoarece ei sînt gestionarii
şi consumatorii de mîine ai resurselor naturale, iar în unele cazuri, chiar pot influenţa radical
atitudinile părinţilor şi ale altor membri ai comunităţii faţă de problemele ecologice.

Educaţia ecologică este un proces aflat la confluenţa dintre ştiinţele realiste

(biologie, fizică, geografie, chimie, etc.) şi cele umaniste (legate de sistemele sociale:
sociologie, psihologie, istorie, etc), în care ştiinţa se îmbină armonios cu arta, iar noţiunile
teoretice sunt zadarnice dacă nu sunt strans legate de activităţile practice.

Educatia ecologica studiază influenţa activităţilor umane asupra mediului înconjurător.

În acest context, studiază în mediul natural şi cel artificial, vieţuitoarele, inclusiv omul şi
contribuie la înţelegerea circuitului energiei şi materiei. Ea trebuie să îi ajute pe copii să

3
înţeleagă influenţa comportamentului lor asupra calităţii mediului. Educatia ecologica se
bazează pe cunoştinţe referitoare la sistemele sociale şi ecologice, dar are şi o componentă
afectivă: domeniul responsabilităţii, sistemul de valori, atitudinile necesare construirii unei
societăţi durabile.

Scopul EE este de a crea atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător.

Obiectivele educatiei de mediu în toată lumea sînt asemănătoare: îmbunătăţirea şi

menţinerea calităţii mediului. Pe de o parte, educaţia de mediu înseamnă informarea şi
sporirea cunoştinţelor elevilor despre mediul înconjurător. Elevii învaţă cum „funcţionează”
pămîntul şi ce urmări poate avea degradarea mediului, conştientizînd astfel care este rolul
lor în crearea şi prevenirea problemelor de mediu. Pe de altă parte, educaţia de mediu
sporeşte sensibilizarea opiniei publice faţă de protecţia mediului, ajutîndu-i pe elevi să-şi
evalueze şi să-şi clarifice sentimentele faţă de mediu şi faţă de modul cum contribuie la
rezolvarea problemelor acestuia. Apoi educaţia de mediu este şi una practică, în sensul
învăţării unor deprinderi de viaţă care ar reduce impactul negativ asupra mediului. Şi, în
final, educaţia ecologică accentuează abilităţile de a acţiona ca cetăţean – de la elaborarea
unui proiect pînă la influenţarea consiliilor locale sau a autorităţilor publice şi a instituţiilor
internaţionale.

Iata care ar fi o formulare mai succinta a obiectivelor educatiei ecologice

 Cultivarea dragostei pentru Terra şi a tuturor elementelor care intră în componenţa ei:
ape, plante, animale, etc;
 Creşterea dorinţei de a ocroti, respecta şi proteja natura prin implicarea copiilor în
activităţi cu caracter experimental şi demonstrativ ;
 Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
 Cunoaşterea fiinţelor şi fenomenelor din mediul înconjurător şi caracteristicile
acestora;
 Îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;
 Însuşirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre
sănătatea individului, a societăţii şi a mediului;
 Cunoaşterea plantelor şi animalelor ocrotite de lege;
 Cercetarea modalităţilor de reabilitare a stării mediului înconjurător prin a ntrenarea
elevilor în activităţi de îngrijire a spaţiilor verzi, de reciclarea a deşeurilor, de
salubrizare a localităţilor etc.;
 Conştientizarea necesităţii de a economisi apa, energia electrică, lemnul, etc. (toate
resursele naturale);
 Formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele şi legile
ecologice.

4
 Studiul problemelor de mediu nu se realizează doar pe baza informaţiilor ştiinţifice ci
trebuie să se ţină cont şi de factori istorici, culturali, sociali. Mediul înconjurător nu
cuprinde numai elementele naturii ci şi clădiri, autostrăzi, termocentrale, fapt pe care
trebuie neapărat luat în consideraţie la organizarea activităţilor de educaţie ecologică.

Ce principii trebuie urmaţi:

 Abordarea mediul în totalitatea lui: natural şi artificial, tehnologic şi social, economic

şi politic, cultural şi istoric, mural şi estetic. EE este un proces continuu, începînd cu
vîrsta preşcolară şi continuînd cu toate stadiile formale şi nonformale;
 Explorarea problemele ecologice majore din perspectivă locală, regională, naţională,
internaţională, astfel încît elevii să cunoască factorii de mediu si din alte regiuni
geografice
 Axarea pe problemele de mediu actuale şi potenţiale, luînd în considerare evoluţia lor
istorică;
 În prevenirea şi rezolvarea problemelor de mediu, trebuie promovate valorile şi
necesităţile locale, naţionale şi cele internaţionale ;
 Descoperirea simptomele şi cauzele reale ale problemelor de mediu;
 Promovarea învăţarii prin cooperare.

Contrar părerilor mai multor oameni, educaţia de mediu nu se leagă numai de

obiectele ce ţin de ştiinţele naturii, ci se intersectează cu toate celelalte obiecte de studiu,
inclusiv economia, arta limbajului, istoria, studiile sociale şi umanitare. Fie că lucraţi cu
preşcolarii sau elevii din gimnaziu, din zone rurale sau urbane, în programele de educaţie a
comunităţii sau în calitate de profesor, puteţi introduce educaţia de mediu în oricare din
activităţile dumneavoastră. De asemenea, problemele ecologice pot fi abordate în cadrul
orelor de educaţie civică şi consiliere (dirigenţie), dar nu fugitiv şi în treacăt, ci cu cea mai
mare seriozitate. Altă măsură ar fi introducerea educaţiei ecologice în programa de studiu a
instituţiilor de învăţămînt. Deşi actualmente acest obiect lipseşte din orarul elevilor, totuşi în
multe şcoli din republică se întreprind diverse activităţi în acest domeniu. Bunăoară,
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Ministerul Educaţiei în comun cu ONG-urile
de mediu au organizat un şir de ore ecologice în cadrul cărora elevii au avut ocazia să se
informeze despre ariile naturale protejate de stat, principalele resurse naturale ale ţării,
modelul dezvoltării durabile şi principiile Convenţiei de la Aarhus, impactul transportului
asupra mediului, efectele schimbării climei, conservarea energiei, valorificarea deşeurilor
etc. În afară de aceasta, anual se desfăşoară olimpiada ecologică la care participă tot mai
mulţi şi mai mulţi copii din întreaga republică.
Fireşte că sporirea interesului faţă de problemele de mediu este îmbucurătoare, însă, cu toate
acestea, mulţi oameni susţin că elevii de pretutindeni – în special din zonele urbane – pierd
legătura cu lumea naturală. Copii de astăzi tot mai mult preferă să-şi petreacă timpul în faţa
computerilor şi televizoarelor, decît în sînul naturii. În acest sens, profesorii şi-ar putea
aduce elevii mai aproape de natură prin folosirea mediului drept o aulă studenţească. De
exemplu, mulţi profesori din occident îşi ţin prelegerile în aer liber pentru a le stimula
elevilor spiritul de creaţie, alţii folosesc mediul ca un laborator în care elevii îşi efectuează
investigaţiile şi experimentele. La noi, cu părere de rău,  experienţele în aer liber deseori se
reduc doar la cîteva ieşiri în clasele primare, în loc să fie practicate de-a lungul întregii
perioade de şcolarizare a elevilor. Desfăşurarea orelor ecologice în natură este o parte
substanţială a unui program eficient de educaţie de mediu, pentru că nimic nu poate înlocui

5
propriile experienţe care îi ajută pe elevi să-şi creeze o imagine obiectivă a realităţilor ce-i
înconjoară.
Este important ca profesorii să sensibilizeze opinia publică faţă de problemele
ecologice cu care se confruntă comunitatea. Mulţi dintre elevi şi familiile lor pot fi direct
sau indirect responsabili pentru problemele de mediu pe care le investighează. De exemplu,
unii dintre părinţii elevilor, probabil, lucrează la întreprinderile industriale care ar putea să
polueze aerul şi apa. În localităţile rurale unii dintre ei s-ar putea să fie implicaţi în problema
braconajului şi a tăierii excesive de copaci. Această situaţie nu trebuie să ne facă să evităm
discuţiile despre problemele de mediu, dar trebuie să fim foarte atenţi atunci cînd
„învinuim” pe cineva şi este necesar să găsim cea mai bună cale de a prezenta anumite
probleme.
Unul dintre scopurile programelor de educaţie ecologică este de a-i ajuta pe elevi
să-şi dezvolte capacitatea de a gîndi atît critic cît şi creativ. Un elev, care într-o bună zi ar
putea face parte din consiliul local, trebuie să poată să cîntărească bine opţiunile, să
identifice alternativele, să comunice, să pună corect în discuţie problemele comunităţii, să
analizeze sugestiile cetăţenilor şi să ia decizii. La fel şi un un elev care într-o bună zi ar
putea deveni proprietar de pămînt, trebuie să ştie să-şi administreze corect resursele
funciare. Cu alte cuvinte, un bun program de educaţie ecologică trebuie să-i facă pe elevi să
se simtă cetăţeni care pot să se implice în rezolvarea unei probleme ce afectează mediul şi
comunitatea. Educaţia de mediu cultivă şi un sistem de valori care poate influenţa opţiunile
şi deciziile elevilor referitoare la toate aspectele vieţii lor, inclusiv problemele de mediu.
Educaţia ecologică nu constă numai în a face să se nască idei bune, adică prin
cuvinte potrivite să se nască sentimente lăudabile. Nici ideile, nici sentimentele nu sînt
îndeajuns, trebuie sa urmeze acţiunea. Se ştie că omul învaţă mai repede din greşelile proprii
decît din cele ale semenilor, însă cînd e vorba de „reparat”, de suportat consecinţele
greşelilor altora, lucrurile se inversează. Astfel, acţiunile de igienizare organizate cu
participarea elevilor le insuflă acestora un fel de dispreţ faţă de cei care au produs mizeria
pe care o adună şi implicit un dispreţ faţă de atitudinea pe care au avut-o aceştia faţă de
mediul înconjurător. Ei suportă de fapt «pedeapsa» care ar trebui aplicată celor care au
generat deşeurile. În aşa mod, este cert că elevii, participanţi la această acţiune, îşi vor
revizui atitudinea şi comportamentul faţă de mediu şi faţă de cei care nu-i valorifică
resursele. Copilul căruia îi rămîne imprimată această deprindere şi atitudine o va transpune
în viaţă în măsura caracterului şi a anturajului său, dacă se face aprecierea necesară.

3. Modalitati si forme de realizare a educatiei ecologice

Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate: şcolară, extraşcolară,
activităţi ştiinţifice, literare, artistice, plastice, sportive etc. Formele de realizare sunt
diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice,
plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări
turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV,
expediţii, tabere, scenete ecologice, concursuri. Tematici care pot fi parcurse: „Să ocrotim
natura”, „Poluarea în diferite anotimpuri”, „De ce?”, „Ştiaţi că ?”, „Ce se întîmplă iarna cu

6
plantele?”, „Ce ştim despre pădure?” „Natura se trezeşte la viaţă”, „Vreau să ştiu”,
„Locuitorii apelor în pericol”, „Un delfin ne povesteşte”, „Şoaptele pădurii”, „Priveşte-mă,
înţelege-mă, apără-mă”, „Copac tînăr, copac bătrîn”, „Albinele, florile şi omul”, „Ce ne
învaţă natura?”, „Cînd se întîmplă?”, „Să facem un insectar, un ierbar”, „Mic dicţionar
ecologic”, „ Reclame ecologice”, „Apa izvoarelor”, „Cum să fie pedepsiţi cei care distrug
natura?”, „Ce e bine, ce e rău”, „Curiozităţi din viata plantelor şi animalelor”, „S.O.S.
natura...”, „Poluarea”, „Culorile şi sănătatea”, „ Natura, izvor de sănătate”, „Natura la ea
acasă”, „Aspectul cartierului meu, satului meu”, „Curiozităţi ecologice”, „Pămîntul planeta
vie”, „De ce a erăm camera?”, „Măşti ecologice”, „Focul şi paza contra incendiilor”,
„ Detectivii curăţeniei”.

Sursa: „Educaţia Ecologică şi Voluntariatul în protecţia mediului”, elaborat de către

Fundaţia Pentru Cultură şi Educaţie Ecologistă ECOTOP şi Centrul Naţional de
Voluntariat PRO VOBIS, Iunie, 2003

Educaţia în domeniul ocrotirii mediului şi acţiunile ecologice încep urmărindu-se

prin reprezentări grafice, prin desene şi lucrări tehnologice, formarea noţiunilor de mediu
social, natural şi familial.Treptat, copilul îşi lărgeşte orizontul cunoaşterii şi întrebările lui
devin din ce în ce mai logice şi chiar problematice, ceea ce ne duce cu gândul la imensa
capacitate de gândire a celor mici, la cunoscuta şi proverbiala lor curiozitate.
În şcoală, noi, educatorii avem o şi mai mare posibilitate de aprofundare a
cunoştintelor despre sol, apă, aer, vieţuitoare, lanţ trofic etc., rolul acestor elemente în viaţa
locuitorilor TERREI.
Oricât ne-am strădui, prin mijloace moderne, să ne formăm un mediu ambiant cât
mai plăcut cu aer condiţionat-rece sau cald, lumina cât mai difuză şi muzica electronică în
surdină, oricât i-am invidia pe cei ce trăiesc în oraşe ultra sofisticate, cu blocuri la care te
uiţi ca după avioane, cu sigurantă nu pot fi mai fericiţi ca noi.
Ia închipuţi-vă,de exemplu,că vă plimbaţi liniştiţi într-o pădure de brazi după o
uşoară ploaie de vară, când răşina curge ca mierea pe trunchiurile bătrâne răspdind
mireasmă de tămâie; sau, mai simplu, imaginaţi-vă că mergeţi desculţi prin iarba verde şi
mătăsoasă ce se întinde cât vezi cu ochii, că staţi întinşi pe un braţ de iarbă abia cosită şi
priviţi cerul limpede şi albastru…albastru…Soarele şi păsările întregesc tabloul.Oare e
nevoie de mai mult să fii fericit?
Iată, aşa se poate începe o lecţie despre mediul înconjurător stârnind o mare
curiozitate,dragoste şi interes fată de natură,dar nu numai atât,căci n-ar fi îndeajuns.

7
 Copiii au nevoie să "simtă"ceea ce le spui, trebuie scoşi în natură cât mai mult
,duşi în excursii şi drumeţii, la diverse acţiuni ecologice, pentru a-i ademeni să iubească mai
mult natura decât calculatorul şi internetul.
Elevii trebuie să fie educaţi în vederea responsabilitaţii lor privind:
-protecţia mediului înconjurător;
-utilizarea raţională a resurselor naturale
-progresul civilizaţiei umane;
-cooperarea şi colaborarea internaţională;
-resursele planetei şi intelegerea necesităţii protejării şi conservării acestora;
-cunoaşterea fenomenelor ce caracterizează actuala configuraţie a naturii;
-înţelegerea aspectelor şi fenomenelor ce se pot desfăşura de-a lungul unui anotimp,
an, deceniu;
-aspecte ce ţin strict de zona în care trăiesc, de schimbările ce au loc în permanenţă;
Vom avea grijă ca atunci când avem diverse ocazii, să le amintim copiilor câte ceva
despre oraşul nostru, care deşi nu este un oraş foarte bogat din punct de vedere economico-
financiar, are în schimb alt fel de bogaţii.
Locul în care este situat, din punct de vedere geografic, e zona de campie (Podişul
Moldovei) dar are în apropiere un fluviu de mari proporţii (Dunarea). Toate aceste lucruri îi
va face să fie interesaţi din ce cauze s-au produs inundaţii, vor învăţa ce trebuie să facă în
caz de pericol, cum să dea o mână de ajutor celor în nevoi.Vom aminti elevilor că toţi
locuitorii oraşului avem obligaţii unii faţa de alţii de a păstra curăţenia, de a colabora cu
autorităţile şi forurile superioare ale protecţiei mediului, de a sesiza aspectele negative celor
în drept.
Ca forme de realizare a educaţiei ecologice amintim:

1.Convorbirea însoţită de imagini cu tema "Familia mea " desfăşurată în clasa I şi

reluată mai pe larg în clasele următoare,oferind un prilej de formare şi extindere a
reprezentărilor despre mediu familial cel mai la îndemână tuturor ,dar şi de educare a
sentimentelor de respect faţă de familie.

2.Amenajarea unui colţ cu verdeaţă în clase, pe holurile şcolii, în laboratoare pentru a crea
o atmosferă plăcută, pentru a le încredinţa mai multe sarcini de gospodărire şi îngrijire a
plantelor.

3.Acţiuni ample, ce vor cuprinde cât mai mulţi elevi de toate vârstele, cum este cea la care
s-a înscris cu foarte mare succes scoala noastra încă din anul şcolar trecut sub „Calendarul
verde”

4.Acţiuni practice de plantare a pomilor, florilor şi a ierbii în curtea şcolii.

5.Activitate extracurriculară de curăţare a spaţiilor verzi din fata curtii caselor, văruirea
pomilor, strângerea gunoaielor şi măturarea trotuarelor.
Noi ne putem lăuda şi cu astfel de acţiuni, căci le practicăm anual şi le -am numit ''Şi
nouă ne pasă'', căci ne pasă în ce mediu trăim, ne jucăm, creştem şi ne dezvoltăm.

6.O altă valoroasă formă de ecologizare se foloseste în cadrul acţiunilor ECO-ŞCOALA,

unde orice institutie participanta ar dori să obţina mult râvnitul Steag Verde, pentru care se
iniţiaza şi desfăşura o serie de activităţi cum ar fi: colectarea şi valorificarea deşeurilor din

8
hârtie, strângerea de pet-uri, organizare de întâlniri cu edilii comunei, cu care se discuta
modul concret de colectare a deşeurilor, afişiere şi spoturi, diafilme, expoziţii etc.
7. CDS – optionale cu tema ecologica: „Micii ecologisti”, „Prietenii naturii” etc.

Calendarul verde al naturii este prilej de punere in dicutie a componentelor

mediului : aer, apa, sol, precum si a vietuitoarelor :

Ziua Evenimentul Aniversat

02 Februarie Ziua Mondiala a Zonelor Umede, Conventia
Ramsar
15 Martie - 15 Luna Padurii
Aprilie
22 Martie Ziua Mondiala a Apei
23 Martie Ziua Mondiala a Meteorologiei
01 Aprilie Ziua Pasarilor
17 Aprilie Ziua Mondiala a Sanatatii
22 Aprilie Ziua Pamantului
24 Aprilie Ziua Mondiala a Protectiei Animalelor de
Laborator
10 Mai Ziua Pasarilor si Arborilor
15 Mai Ziua Internationala de Actiune pentru Clima
24 Mai Ziua Europeana a Pasarilor
05 Iunie Ziua Mediului
08 Iunie Ziua Mondiala a Oceanelor
17 Iunie Ziua Mondiala pentru Combaterea Desertificarii
21 Iunie Ziua Soarelui
11 Iulie Ziua Mondiala a Populatiei
09 August Ziua Internationala a Gradinilor Zoologice si
Parcurilor
16 Septembrie Ziua Internationala a Stratului de Ozon
18 Septembrie Ziua Mondiala a Geologilor
23 Septembrie Ziua Mondiala a Curateniei
25 Septembrie Ziua Internationala a Mediului MArin
26 Septembrie Ziua Mondiala a Muntilor Carpati
01 Octombrie Ziua Mondiala a Habitatului
04 Octombrie Ziua Mondiala a Animalelor
08 Octombrie Ziua Mondiala pentru Reducerea Dezastrelor
Naturale
16 Octombrie Ziua Internationala a Alimentatiei
17 Octombrie Ziua Internationala pentru Eradicarea Saraciei
31 Octombrie Ziua Internationala a Marii Negre
08 Noiembrie Ziua Internationala a Zonelor Urbane

9
 10 Decembrie Ziua Mondiala Drepturilor Omului
14 Decembrie Ziua Internationala de Protest Impotriva
Reactoarelor Nucleare
29 Decembrie Ziua Internationala a Biodiversitatii

Este foarte important ca informaţiile despre problemele de mediu şi soluţiile lor să

fie transmise într-un mod cît mai interesant şi accesibil copiilor. În general, potrivit opiniei
mai multor specialişti în domeniul educaţiei, orele ecologice vor fi cu atît mai eficiente, cu
cît profesorii îi vor ajuta pe elevi să-şi evalueze aportul lor la rezolvarea unor probleme de
mediu. Din aceste considerente ar fi bine ca acţiunile ecologice – fie că e vorba de
salubrizarea unui izvor, fie că e vorba de plantarea unor copaci – să se desfăşoare ca o
sărbătoare, astfel încît elevii să simtă că au contribuit şi ei cu ceva la protecţia mediului
înconjurător, iar atunci cînd vor creşte mari să-şi îndrume proprii copii să sădească un
arbore, să lichideze o gunoişte neautorizată, să cureţe o fîntînă etc. În cazul în care
comunitatea nu va aprecia la justa valoare eforturile copiilor de a îmbunătăţi şi menţine
calitatea mediului în care trăim, ar trebui aplicate nişte amenzi administrative, ceea ce ar
atinge poporul nostru exact acolo unde-l doare cel mai mult – la buzunar. De altfel, după
cum susţin mai mulţi ecologişti, înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea normelor ecologice
ar fi unul dintre instrumentele principale în optimizarea procesului de educaţie şi
sensibilizare faţă de problemele de mediu.
Un stimul foarte bun în educaţia elevilor sînt concursurile şi jocurile. În acest sens,
fiecare profesor poate să adapteze lecţia la stilul său de predare. Important este ca ei să-şi
manifeste spiritul creativ şi să se distreze împreuna cu elevii. Uneori astfel de experienţe pot
da naştere unor adevărate capodopere. Bunăoară, în fiecare an elevii şi profesorii de la
şcolile din Durleşti îşi propun nu numai să strîngă deşeurile aruncate în stradă, ci şi să
confecţioneze din ele diferite jucării şi brazi artificiali pe care ulterior le expun în faţa unui
juriu. Elevele de la şcolile din Ialoveni au ocazia să-şi demonstreze ingeniozitatea
participînd la expoziţiile de piese de îmbrăcăminte fabricate din deşeuri menajere. La prima
vedere e greu să-ţi dai seama că toate aceste obiecte sînt efectuate din sticle goale de bere,
pahare de unică folosinţă, dopuri de şampanie, cutii de carton, pungi de polietilenă – lucruri
care par absolut inutile, dar nu şi pentru copii, care avînd o minte ageră şi o imaginaţie
bogată, îndată le găsesc rostul. Un exemplu demn de urmat sînt concursurile de desene şi
poezii cu tematică ecologică, în cadrul cărora elevii propun adeseori idei de-a dreptul
uluitoare. De exemplu, unii participanţi la concursul de artă plastică „Dynarea de azi şi de
mîine” au prezentat desene în care îşi închipuie că în fluviul respectiv cresc peşti cu icre
negre şi navighează corăbii, alţii au desenat staţii balneare situate de-a lungul malului. Este
foarte important ca orele ecologice să fie predate în aer liber – pe lîngă faptul că aceste lecţii
sînt mai interesante şi mai distractive, ele oferă elevilor posibilitatea să cunoască în mod
direct elementele despre care învaţă şi care sînt de fapt foarte buni factori de motivaţie. În
contextul dat, am putea să exemplificăm campaniile de salubrizare şi monitorizare a rîurilor
mici organizate de către mai multe organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai
instituţiilor de învăţămînt.
Un program educaţional de mediu poate face multe pentru a da putere elevilor să-şi
îmbunătăţească calitatea vieţii lor şi a celorlalţi, iar această putere poate duce la amplificarea
sentimentelor de mîndrie şi respect de sine. Cînd elevii iau parte la un proiect al comunităţii
10
pentru a contribui la îmbunătăţirea calităţii mediului sau la rezolvarea unei sau altei
probleme, ei se ajută pe sine înşişi şi îi ajută şi pe ceilalţi în acelaşi timp. Ei îşi afirmă
propriile valori şi văd că acţiunile lor contează. Introducînd strategiile educaţiei ecologice în
predare se poate influenţa mentalitatea elevilor . Calitatea mediului se reflectă direct nu
numai în vieţile lor, ci şi ale familiilor acestora. Ajutandu-i să-şi cunoască drepturile ca
cetăţeni, dandu-le puterea să acţioneze şi să simtă că atitudinea lor contează, clarificand
legăturile dintre sănătatea individuală sau familială şi mediu, arătand legătura dintre
veniturile personale şi mediu şi în cele din urmă trezindu-le interesul faţă de lumea
naturală,se poate aprinde o scanteie a sentimentului de stimă faţă de sine şi nu vă faceţi griji
dacă nu puteţi face totul – aprinderea unei scîntei este un început bun.

4. Educatia ecologica-educatie obligatorie

In prezent educatia ecologica se realizeaza in gradinite, scoli si licee numai prin

intermediul cadrelor didactice care sunt constinte de necesitatea implementarii in institutile
de invatamant a acestei forme de educatie, a cadrelor didactice care personal ocrotesc si
protejeaza mediul, incercand sa transmita mai departe acest fel de a fi si elevilor pe care ii
indruma.
Anul trecut s-a semnat intre ministrul mediului si cel al invatamantului un acord prin care se
dorea imtroducerea „Educatiei ecologice” ca disciplina de studiu obligatorie in scoli. Si
astazi se mai gaseste postat pe sit-ul Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor un
comunicat de presa prin care d-na Sulfina Barbu anunta ca:
“Educatia ecologica reprezinta un instrument de baza in protectia mediului. In acest sens,
Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor a demarat toate demersurile necesare pentru
introducerea educatiei ecologice in curricula scolara, incepand chiar din septembrie 2007”,
a declarat Sulfina BARBU, Ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, in conferinta de
presa sustinuta astazi, 6 martie 2007.

Manualele sunt destinate invatamantului prescolar, primar si gimnazial si sunt insotite de

ghidurile metodologice destinate profesorilor. In prezent, acestea se afla la comisia de
evaluare din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, urmand a fi decisa oportunitatea
introducerii lor in programa scolara, ca materie obligatorie sau optionala.

Manualele au fost elaborate in conformitate cu protocolul de colaborare incheiat intre

MEdC si MMGA, prin intermediul Garzii Nationale de Mediu, in cadrul proiectului ECO
ORIZONT, derulat de catre Inspectoratul Scolar al Judetului Bihor, cu sprijinul financiar al
Consiliului Local al Primariei Municipiului Oradea.

Introducerea educatiei ecologice ca materie de studiu in scoli vine in sprijinul educarii

noilor generatii in spiritul protectiei mediului. Fiecare manual in parte a fost editat si
conceput de catre o comisie de profesori, timpul de realizare a acestor materiale scolare
fiind de aproximativ o jumatate de an.

“Am convingerea  ca tanara generatie are un rol extrem de important in schimbarea

mentalitatilor. Sper totodata ca studiind in scoala aceasta materie, tot mai multi tineri sa sa
se orienteze catre domeniul protectiei mediului si sa devina persoane responsabile si active
in acest sector” a declarat ministrul Sulfina BARBU.
11
Dar educatia ecologica nu a fost inca introdusa in scoli de abia

Manualul de educaţie ecologică lansat în premieră naţională la Oradea

|  1 aprilie 2008

Manualul de educaţie ecologică lansat în premieră la Oradea

1. XXX CURRICULUM NAŢIONAL -PROGRAME ŞCOLARE PENTRU

INVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR,C.N.C.,M.E.N.,BUCUREŞTI,1998
2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR,ED. DISCIPOL,NR 2-5,BUCUREŞTI,2001
3. V.PÂRÂIALĂ,D.PÂRÂIALĂ,C. FILOTI,-ŞTIINŢE ALE
NATURII,AUXILIAR PENTRU ELEVI,CADRE DIDACTICE ŞI
PĂRINŢI,ED.EURISTICA,IASI,2002

12
13