Capitolul IV.

Autorizarea activității de întreprinzător a profesioniștilor

1. Aspecte generale privind activitatea de întreprinzător a profesioniștilor

1.1. Conceptul divizării activității profesioniștilor în activitate de întreprinzător și
activitate profesională
1.2. Distincția între termenii: „activitate economică”, „activitate comercială”, „activitate
de întreprinzător”, „activitate de comerț”, „activitate profesională”
1.1. Noțiunea, esența și necesitatea reglementării activității de întreprinzător
1.2. Elementele constitutive ale activităţii de întreprinzător
1.3. Apartenenţa instituţiei juridice a activităţii de întreprinzător
1.4. Genuri de activităţi antreprenoriale
1.5. Tipurile activităţii de întreprinzător
2. Regimul juridic general cu privire la autorizarea prin acte permisive a activității de
întreprinzător
2.1. Aspecte introductive cu privire la reglementarea prin autorizare a activităţii de
întreprinzător
2.1.1. Politici şi reglementări cu referire la autorizarea activităţii antreprenoriale
2.1.2. Noţiunea actului permisiv
2.1.3. Principiile reglementării prin autorizare a activităţii de întreprinzător
2.1.4. Incidenţa actului permisiv asupra genurilor activităţii de întreprinzător
2.2. Proceduri şi condiţii generale de eliberare, suspendare, reperfectare şi retragere
actului permisiv
2.2.1. Autorităţile emitente a actului permisiv
2.2.2. Eliberarea, suspendarea și reperfectarea actului permisiv
2.2.3. Retragerea actului permisiv
2.2.4. Controlul de stat pentru verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor
autorizării prin acte permisive
3. Regimul juridic special cu privire la autorizare prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător
3.1. Consideraţiuni generale cu privire la licenţierea activităţii de întreprinzător
3.1.1. Noţiunea de licenţă
3.1.2. Politici și criterii de determinare a genurilor de activitate supuse
reglementării prin licenţiere
3.2. Procedura privind eliberarea, prelungirea şi reperfectarea licenţei
3.2.1. Organele abilitate cu dreptul de a elibera licenţe în funcţie de genurile de
activitate specifice acestora
3.2.2. Eliberarea și prelungirea licenței
3.2.3. Reperfectearea licenței
3.2.4. Valabilitatea licenţei
3.3. Unele condiții speciale impuse licențierii diferitor genuri de activități în parte
4. Particularitatea desfăşurarea activităţii de întreprinzător în bază de patentă
4.1. Consideraţiuni generale cu privire la activitatea în baza patentei de întreprinzător
4.1.1. Noțiunea patentei de întreprinzător
4.1.2. Acţiunea patentei de întreprinzător
4.1.3. Condiţiile de utilizare a patentei
4.2. Procedura eliberării, suspendării, restabilirii şi schimbărea patentei
4.3. Valabilitatea patentei
4.4. Impozitarea și modul de achitare a taxei pentru patentă
Bibliografie recomandată

Sursa de bază, compatibilă cu cerințele stabilite în Curriculum

1. G. Ardelean. Drept comercial. Ed. Cartea Militară, Chișinău, 2019.

Alte surse autohtone

2. Nicolae Roşca, Sergiu Baieş. Dreptul afacerilor. Tipografia Centrală, Chișinău, 2004.
3. Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Chișinău 2006.
4. Lidia Macovei. Dreptul Comercial. Chișinău 2000.

Literatură străină

5. Turcu, M. Botina. Dreptul afacerilor întreprinderii. Vol. I. Ed. C.H. Beck, București, 2013.
6. Radu I. Motica, Lucian Bercea. Drept comercial român. București, 2005.
7. Smaranda
8. Angheni. Drept comercial. București, 1997 p. 9.
9. Vasile Pătulea, Corneliu Turuianu. Elemente de drept comercial. București, 1993.
10. Stanciu D. Cărpenaru. Drept comercial român vol. I, București 1993
11. M. Taşcă. Consideraţii privind profesiunile liberale. „Avocatul Poporului”, nr. 10 din 1998,
p. 6.
12. M. de Juglart, B. Ippolito. Cours de droit comercial. vol. I, ed. Montchrestien, 1978, p. 5.
13. Chambre de Commerce internationale, INCOTERMS 1990, publication nr. 460, I.C.C,
Publishing SA, Paris, 1990.

Acte normative

14. Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06-06-2002. Monitorul Oficial Nr. 82-86 art.
661 din 22-06-2002.
15. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002. Monitorul Oficial nr. 128-129
din 13.09.2002.
16. Codul Civil al României, aprobat prin Legea 71/2011, republicată în Monitorul oficial al
României, 15.07.2011, nr. 505. art. 3 alin. 2 și 3.
17. Legea nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Monitorul
Parlamentului nr. 2 din 28.02.1994. Legea nr. 1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat.
18. Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali Monitorul Oficial Nr. 184-187 din 30.11.2007.
19. Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior, Monitorul Oficial al RM nr.
206-209 din 22.10.2010.
20. Legea nr. 1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatură. Monitorul Oficial nr. 159 din
04.09.2010.
21. Legea nr. 548 din 21.07.1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Monitorul Oficial
Nr. 56-57 din 12.10.1995.
22. Legea nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor (în vigoare 01.01.2018). Monitorul
Oficial al R. Moldova nr. 434-439 din 15.12.2017.
23. Legea nr. 192 din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Monitorul
Oficial nr. 22-23 din 04.03.1999.
24. Legea nr.174 din 21.09.2017 cu privire la energetică. Monitorul Oficial nr. 364-370 din
20.10.2017.
25. Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi
Tehnologia Informaţiei aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 905 din 28
iulie 2008.
26. Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi
Tehnologia Informaţiei aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 905 din 28
iulie 2008. Monitorul Oficial nr.143-144/917 din 05.08.2008.
27. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Medicamentului şi
Dispozitivelor Medicale, aprobat prin Hotărârea Guvernuliui nr.71 din 23.01.2013. Monitorul
Oficial nr. 18-21 25.01.2013.
28. Legea nr.174 din 08.11.2018 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.
Monitorul Oficial Nr. 462-466 din 12.12.2018.

1. Aspecte generale privind activitatea de întreprinzător a profesioniștilor

1.1. Conceptul divizării activității profesioniștilor în activitate de întreprinzător și

activitate profesională
Plecând de la necesitate distingerii activității comerciale, în special, cea a
întreprinzătorului de alte activități din sfera economicului, generatoare de beneficii sub formă de
venituri, cum ar fi: activitatea instituțiilor de învățământ private, activitatea de evaluare, de
consultanță, de management, precum și cele liberale, recet, legiuitorul nostru, având drept model
legislația României, a divizat toate activitățile enumerate în activități de întreprinzător și
activități profesionale, conferind ambelor categorii de subiecți ce le desfășoară, statutului de
profesionist.
Acest fapt poate fi desprins din conținutul art. 3 alin. 2 al Codului civil modernizat,
potrivit căruia, are calitate de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau
de drept privat, care în cadrul unui raport juridic civil, acționează în scopuri ce țin de activitatea
de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obține un profit din
această activitate. Același sens poate fi desprins și din conținutul art. 34 alin. 3 CC în care se
statuează că persoana care practică activitate de întreprinzător sau profesională fără a întruni
condițiile stabilite de lege pentru aceasta nu poate invoca lipsa calității de profesionist.
 După cum vedem, legislația civilă în noua sa variantă, după 1 martie 2019 încorporează și
noțiunea de „profesionist” care include mai multe categorii de subiecți, atât ai dreptului
comercial (comerciant, întreprinzător, operator economic), cât și oricare persoană autorizată să
desfăşoare activităţi profesionale, dar care nu sunt de natură comercială, devenind posibilă
includerea în categoria acestora și profesiile liberale (avocaţi, executori, evaluatori, medici etc.).
Prin urmare, odată cu modificările operate la Codul civil, considerat a fi unul modernizat
și care încorporează normele ce reglementează domeniul comercial, se încearcă a scote din
spectrul activităților cu caracter comercial pe cele ce au legătură strânsă cu calitățile profesionale
ale persoanei ce le practică (evaluator, executor judecătoresc, consultant, broker etc.), incluzând
aici și activitățile liberale. Deși aceste activități sunt desfășurate sub o formă juridico-
organizatorică similară celei de întreprinzător (comercială) și sunt aducătoare de venit, totuși
rămân în sfera activității profesionale, distincte de cele de întreprinzător. Evident, datorită
multiplelor trăsături comune, ambele activități sunt atribuite profesioniștilor, adică cea de
întreprinzător, deopotrivă cu cea profesională.
1.2. Distincția între termenii: „activitate economică”, „activitate comercială”,
„activitate de întreprinzător”, „activitate de comerț”, „activitate profesională”
Pornind de la problema confuziei asupra înțelesului termenilor arătați în titlul subiectului
examinat, precum și de la problema considerării sinonimiei între aceștia, credem de cuviință să
oferi o claritate înțelesului acestora arătând, inițil, că ei intitulează domenii diferite de activitate.
Pentru aceasta vom începe a desluși sensul lor în ordinea indicată în titlu, având în vedere
că activitatea economică prezintă sensul cel mai larg, incluzând toate activitățile indicate. La
rândul ei, activitatea comercială o cuprinde pe cea de întreprinzător, având drept element
suplimentar și activitatea de comerț. Cu toate acestea, activitatea de întreprinzător se deosebește
de activitatea de comerț prin faptul că, prima poate fi practicată doar în urma înregistrări de stat,
iar ultima poate fi desfășurată și de micii comercianți fără a fi înregistrați, dispunând doar de
autorizație de comerț și alte acte conexe ce-i permit desfășurarea respectivei activități.
Despre activitatea profesională putem spune că aceasta deși este o activitate cu caracter
economic, nu este una comercială, respectiv, nici de întreprinzător și nici de comerț. Da, este o
activitate generatoare de venit, însă pentru celelalte activități (comercială, de întreprinzător, de
comerț) este specific profitul, activități sistematice realizate în cadrul întreprinderii întru
atingerea scopului inițierii respectivelor activități.

1.3. Noțiunea, esența și necesitatea reglementării activității de întreprinzător

Noțiune. Potrivit art. 1 al Legii nr. 845/1992, prin activitate de întreprinzător
(antreprenoriat) se înţelege activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi
prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din
proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu
scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Din definiţia prezentată, dar și din explicațiile date în compartimentul anterior asupra
disticției între termeni, constatăm că activitatea de întreprinzător reflectă un spectru mai îngust
de activităţi în comparaţie cu activitatea comercială, ultima include şi activităţi de
comercializare a bunurilor, sau cu activitatea economică care include toate activitățile
aducătoare de venit, din acestea făcând parte și activitățile profesionale, inclusiv cele liberale.
Esența și necesitatea reglementării activității de întreprinzător
Totalitatea activităţilor desfăşurate de către om de-a lungul existenţei sale a determinat
divizarea acestora în anumite domenii, având la bază principii, obiective, interese şi modalităţi
comune de realizare.
Primele relatări despre geneza relaţiilor rezultate din activităţile negustorilor ce aveau ca
obiect schimbului de mărfuri marchează, de fapt, şi începutul distingerii activităţilor comerciale
ca domeniu de activitate aparte.
1.4. Elementele constitutive ale activităţii de întreprinzător
Din conţinutul noţiunii legale a activităţii de întreprinzător putem desprinde câteva
particularităţi sau elemente ce sunt caracteristice doar acesteia, iar prin urmare o fac distinctă în
faţa celorlalte activităţi cu caracter economic.
Elementele în cauză se referă la:
 activitatea desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora;
 activitatea independentă;
 activitate din proprie iniţiativă;
 activitatea în nume propriu;
 activitatea desfăşurată pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială;
 asigurarea permanentă a surselor de venit.
În cele ce urmează, vom încerca să caracterizăm fiecare element în parte cu elucidarea
celor mai esenţiale trăsături ce le delimitează, dar în acelaşi timp le plasează într-un cadru
comun ce reflectă esența activităţii de întreprinzător.
Activitatea desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora
Potrivit legislaţiei în vigoare, activitatea de întreprinzător poate fi desfăşurată doar de
către persoanele ce au obţinut acest drept confirmat prin actul înregistrat şi eliberat de autoritatea
competentă. Conform art. 2 al Legii nr. 845/1992, aceştia sunt numiţi antreprenori, iar activitatea
desfăşurată de către ei, fiind numită „antreprenoriat”.
 Pentru a fi mai expliciţi, activitatea de întreprinzător poate fi practicată doar de
persoanele fizice, persoanele juridice, de către stat şi autorităţile publice locale, în calitate de
antreprenori speciali, în cadrul uneia din formele organizatorico-juridice permise 1. Însă ţinem să
precizăm că activitatea de întreprinzător poate fi desfăşurată şi de persoanele fizice care nu sunt
organizate în formele prevăzute de norma în cauză, aici ne referim la persoanele fizice care
activează în baza patentei de întreprinzător2. În rest, activitatea de întreprinzător practicată de
persoanele ce nu întrunesc condiţiile expuse mai sus cade sub incidenţa legii contravenţionale 3
sau a celei penale4, după caz.
Activitatea independentă. Pe timpul desfăşurării activităţii de întreprinzător, voinţa
întreprinzătorului privind angajarea în raporturi juridice nu cunoaşte limite sau dependenţă de
voința unor terţi. Indiferent de forma de organizare în care întreprinzătorul îşi desfăşoară
activitatea, acesta nu are un organ ierarhic superior extrasocietar cu care să coordoneze luarea
unor decizii privind genul de activitate desfăşurat, repartizarea veniturilor, formarea capitalului
social etc. Însă urmează să facem şi unele precizări în ceea ce priveşte dependenţa deciziilor
luate în cadrul unei societăţi comerciale unde organul suprem de conducere este adunarea
generală. Aici nu trebuie confundată independenţa deciziei adoptate de unul dintre asociaţi, care
urmează a fi coordonată cu organul suprem al societăţii în cauză, cu independenţa deciziilor
adoptate însuşi de organul suprem (deciziile adunării generale a acţionarilor societăţilor pe
acţiuni) care exprimă voinţa însăşi a întreprinzătorului.
Activitate din proprie iniţiativă. Iniţiativa desfăşurării activităţii de întreprinzător
aparţine întreprinzătorului din momentul apariţiei ideii de afacere şi pe tot parcursul procesului
de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor. Nimeni nu poate fi impus să desfăşoare
o activitate comercială contrar voinţei sale. Oricum, rolul statului este evident în momentul
elaborării şi implementării măsurilor de stimulare a iniţiativei persoanei privind iniţierea unei
activităţi aducătoare de profit. În rest, volumul investiţiilor, genul de activitate, modul de
asociere, precum şi asumarea eventualelor riscuri sunt elemente aleatorii generate de
implementarea iniţiativei exercitate după voinţă proprie.

1
Potrivit art.13 alin. 1, al Legii nr. 845/1992, activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme
organizatorico-juridice: a) întreprindere individuală; b) societate în nume colectiv; c) societate în comandită; d)
societate pe acţiuni; e) societate cu răspundere limitată; f) cooperativă de producţie; g) cooperativă de întreprinzător;
h) întreprindere de arendă; i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
2
În baza alin. 2 al art. 13 din Legea nr. 845/1992, activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se
desfăşoară sub forma de organizare juridică întreprindere individuală sau în baza patentei de întreprinzător.
3
Potrivit art. 263 al Codului contravenţional al RM. nr. 218 din 24.10.2008, „Desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără înregistrare la organul înregistrării de stat sau la o altă autoritate publică competentă conform
legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil..........”
4
Potrivit art. 241 al Codului Penal al RM. nr. 985 din 3 18.04.2002, „Practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari, se sancţionează.......”
 Activitatea în nume propriu. Orice societate comercială, întreprindere individuală sau
comerciant ce practică activitate de întreprinzător, ulterior obţinerii acestui drept, va desfăşura
activitate comercială în nume propriu şi în interes propriu. Chiar şi în cazul desfăşurării
activităţii de întreprinzător în bază de patentă, titularul va desfăşura personal această activitate
fără a avea dreptul să angajeze alte persoane nici să fie reprezentat de o altă persoană în
desfăşurarea activităţii permise în baza acestui titlu. În cazul persoanei juridice înregistrate, cu
toate că activităţile cu caracter comercial sunt realizate de persoane, altele decât întreprinzătorul
(membrii fondatori sau asociaţi), activitatea se consideră tot timpul în nume propriu adică, a
întreprinzătorului. În acest scop, răspunderea va opera doar faţă de întreprinzător, având în
vedere că tot timpul activitatea este desfăşurată în nume propriu, deci şi prejudiciile aduse terţilor
sunt din cauza faptei proprii a întreprinzătorului, faptă săvârșită prin acțiunile angajaților. Deci o
persoană nu devine comerciant decât dacă săvârşeşte fapte de comerţ obiective cu caracter
profesional, în nume propriu, independent şi pe riscul său. Această condiţie asigură delimitarea
sub aspect juridic a comerciantului de auxiliarii folosiţi de acesta în activitatea sa, care sunt
reprezentanţi ai comerciantului5.
Activitatea desfăşurată pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială
Eficienţa activităţii de întreprinzător depinde în mare parte de investiţiile şi riscurile pe
care şi le asumă acesta în cursul desfăşurării activităţii comerciale. Efortul întreprinzătorului este
orientat spre majorarea costului valorilor puse în circulaţie şi numai datorită acestei majorări se
consideră că activitatea sa este eficientă. Dacă activitatea nu este eficientă, întreprinzătorul riscă
să-şi piardă valorile puse în circuit 6. Riscurile, de fapt, însoţesc orice activitate, iar pentru
activitatea comercială acestea depind în mare măsură de aptitudinile, capacităţile şi experienţa
întreprinzătorului. Însă acestea pot fi şi de ordin obiectiv, cum ar fi calamităţi naturale şi altele
care nu depind de voinţa omului. Totuşi în cadrul activităţii comerciale, prevalează cele de ordin
subiectiv. Cauzele subiective care influenţează negativ activitatea de întreprinzător, de regulă,
sunt: executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiilor asumate de partenerii
comerciali, cauzarea de prejudicii prin delicte, etc. În cazul neexecutării obligaţiilor ce le revin,
survine răspunderea stipulată de părţi în contract sau prevăzută de lege.
Asigurarea permanentă a surselor de venit
Obiectivele principale în desfăşurarea oricărei activităţi constă în obţinerea anumitor
bunuri, avantaje materiale sau a unor surse de venit.
1.5. Apartenenţa instituţiei juridice a activităţii de întreprinzător

5
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Bucureşti, 2002, p. 70.
6
O. Кабышев, Правомерность предпринимательского риска, „Хозяйство и право”, 1994, nr. 3
 De mult timp în literatura de specialitate se încearcă a stabili apartenenţa instituţiei
activităţii de întreprinzător. Unii autori tratează acest tip de activitate în cadrul ramurii dreptului
afacerilor, iar alţii ca parte componentă a ramurii dreptului comercial.
În literatura de specialitate, tot mai frecvent se impune poziţia potrivit căreia activitatea
de întreprinzător aparţine dreptului comercial, avându-se în vedere că faptele obiective de
comerţ, care formează obiectul de studiu al dreptului comercial, constau din activităţi specifice
celor de întreprinzător, iar aceastea formează instituţia dreptului comercial.
Astfel, având în vedere că ramura dreptului comercial se întemeiază pe sistemul obiectiv,
actele şi faptele de comerţ formează în principal şi obiectul de studiu al acesteia. Însă în funcţie
de subiectul care realizează fapte de comerţ, activitatea comercială include şi activitatea de
întreprinzător care poate fi desfăşurată doar de subiecţii cărora li se conferă prin lege acest drept.

1.6. Genuri de activităţi antreprenoriale

După cum am menţionat mai sus, Legea nr. 845/1992, atunci când enumeră genurile
activităţii de întreprinzător, evită să includă în noţiune, şi activitatea de comerţ, care fără
îndoială constituie un gen al activităţii antreprenoriale, chiar unul din cele mai importante,
având în vedere că transformarea producţiei în surse de venit are loc anume prin comercializare.
În legislaţia unor state, în categoria activităţilor de întreprinzător sunt incluse şi faptele
de comerţ. Prin fapte de comerţ se înţeleg acele activităţi licite săvârşite de către comercianţi în
activitatea lor comercială. Adică, producerea bunurilor de către întreprinzător și comercializarea
lor constituie fapte obiective de comerţ, iar actele juridice prin care are loc înstrăinarea
bunurilor și prestarea serviciilor constituie „acte de comerţ”.
Fabricarea producţiei reprezintă activităţile prin care are loc crearea sau confecţionarea
bunurilor, produselor şi materiei destinate producerii sau consumului final.
Procesul de fabricare a producţiei are ca obiect transformarea materiilor prime şi a
materialelor în produse noi cu o valoare mai mare7. Bunurile şi produsele pot fi diverse, începând
cu cele de strictă necesitate şi terminând cu cele de lux. Oricum, întreprizătorul este obligat să
respecte anumite tehnologii, norme şi standarde ce ar asigura un spectru de produse calitative şi
inofensive puse la dispoziţia consumatorului.
Executarea lucrărilor este un gen de activitate antreprenorială prin care are loc
executarea unor lucrări la comanda consumatorului. Aceste lucrări sunt asemănătoare celor
executate în cazul producerii bunurilor. Însă ca gen de activitate aparte, executarea lucrărilor, de
obicei, are loc din contul materialelor clientului şi se referă mai mult la transformarea sau

7
Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Chişinău, 2006, p. 41.
modificarea bunurilor. Specific pentru executarea lucrărilor este obiectul asupra căruia se
execută lucrarea, cum ar fi construcţia sau reparaţia unui imobil, a unui drum sau cale ferată.
Prestarea serviciilor reprezintă un gen de activitate de înteprinzător ce a luat amploare în
ultimul secol, odată cu diversificarea necesităţilor sociale, în scopul asigurării unei comodităţi a
existenţei umane. Aici ne referim la activitatea întreprinzătorului ce nu se referă la producerea de
noi bunuri, ci la prestarea anumitor servicii de ordin social, economic şi intelectual în favoarea
consumatorului. Serviciile prestate de întreprinzător cunosc actualmente o diversificare continuă
şi tendenţioasă datorită avântului dezvoltării economice şi industriale care permite accesul la
unele condiţii confortabile de trai (marketing, brokeraj, cleanin etc.).
Comercializarea produselor. După cum am menţionat, comercializarea constitue unul
din cele mai importante genuri de activitate care pune în circulaţie bunurile între producător şi
consumator. În domeniul antreprenoriatului, activitatea de producere şi cea de comercializare,
poate fi executată de unul şi acelaşi întreprinzător, dar şi separat. În acest caz, comerciantul are
rolul de intermediar între producător şi consumator, evident, în schimbul obţinerii unui profit,
totodată, fiind pentru acesta principalul gen de activitate.

1.7. Tipurile activităţii de întreprinzător

În funcţie de importanţa şi complexitatea activităţilor antreprenoriale desfăşurate, acestea
pot fi divizate în mai multe tipuri ce cad sub incidenţa diferitor regimuri de reglementare.
Deci din categoria tuturor activităţilor de întreprinzător practicate în Republica Moldova
putem distinge:
 activităţi desfăşurate în baza actului permisiv;
 activităţi desfăşurate în baza patentei de înteprinzător;
 activităţi licenţiate;
 activităţi monopol de stat;
 activităţi monopol natural;
Cu titlu de precizare, înafară de activitățile menționate, mai există două tipuri de activități
care întrunesc multe elemente comune celor enumerate și datorită cărora putea fi considerate de
întreprinzător, însă, până la urmă nu sunt veritabiel activități de întreprinzător.
Deci, ne referim aici la activităţile interzise și activităţile liberale.
După cum spuneam, acestea două tipuri de activităţi sunt asemănătoare celor de
întreprinzător după natura lor, modul de desfăşurare, obţinerea veniturilor, însă nu sunt
recunoscute de lege drept activităţi de întreprinzător din cauza desfăşurării acestora fără a avea
calitate de întreprinzător recunoscută de lege sau activitatea respectivă reprezintă obiectul unei
profesiuni liberale ce constă în punerea la dispoziţia celor interesaţi a cunoştinţelor şi
competenţei persoanelor care exercită aceste profesiuni, în schimbul primirii unor onorarii care
nu constituie profit.
Activităţi interzise. În lipsa unor reglementări exprese ce ar oferi lista activităţilor cu
caracter economic interzise, în mod implicit, din conţinutul unor legi constatăm că unele
activităţile generatoare de venit sunt considerate ilicite.
Printre activităţile interzise putem menţiona: activitatea mercenarilor (art.141 CP),
traficul de organe, ţesuturi şi celule umane (art.158 CP), traficul de fiinţe umane (art.165 CP),
proxenitismul (art.220 CP).
Activităţile liberale. Deşi nu există un cadru normativ ce ar defini şi reglementa
activităţile liberale, în literatura de specialitate 8sunt evidenţiate unele tipuri de activităţi cu
caracter economic, aducătoare de profit care nu constituie activitate de întreprinzător.
Cu toate că se asemănă izbitor cu activităţile de întreprinzător, activitatea ce are ca scop
obţinerea unui venit permanent desfăşurată de o categorie aparte de subiecţi (avocaţi, medici,
notari, profesori, arhitecţi) se consideră activitate liberală (independentă). Or, potrivit art. 1 alin.
2 al legii cu privire la avocatură9, „profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare
şi funcţionare autonomă, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei de avocat,
menționându-se expres în partea a II – a frazei că: activitatea avocatului nu este activitate de
întreprinzător”.
Acestea fiind clarificate, în cele ce urmează vom încerca să caracterizăm în mod succint
fiecare tip a activității de întreprinzător în parte, cu evidenţierea celor mai importante aspecte
legate de reglementarea şi de rolul acestora pentru economia naţională.
 Activităţi desfăşurate în baza actului permisiv.
În general, legalitatea desfăşurării activităţii de întreprinzător este marcată de prezenţa
actelor permisive ce stau la baza acesteia. Însă nu toate genurile de activitate antreprenorială pot
fi desfăşurate în baza unuia şi aceluiaşi tip de act.
Aşadar, unele activităţi pot fi desfăşurate în baza certificatului de înregistrare însoţit de
actul permisiv care poate avea forma autorizaţiei, certificatului sau avizului, iar unele activităţi
pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător sau în bază de licenţă care, până la urmă, sunt
tot acte cu caracter permisiv.
 Activităţi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător
După cum am menţionat mai sus, unele activităţi cu caracter economic pot fi desfăşurate
şi de persoanele fizice neînregistrate la organul înregistrării de stat, unica condiţia impusă
subiectului în cauză este de a obţine o patentă de întreprinzător. Lista genurilor de activitate este
expusă la anexa 1 a Legii nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.
8
M. Taşcă. Consideraţii privind profesiunile liberale. „Avocatul Poporului”, nr. 10 din 1998, p. 6.
9
Legea nr. 1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatură. Monitorul Oficial nr. 159 din 04.09.2010.
  Activităţi licenţiate
Necesitatea stabilirii unor condiţii şi cerinţe speciale în desfăşurarea a activităţii de
întreprinzător, precum şi implementarea unor măsuri de verificare a respectării acestora pe
parcursul activităţii, în scopul garantării drepturilor cetăţenilor, intereselor lor legitime, dar şi a
securităţii statului, a generat ideea elaborării unui act administrativ cu caracter permisiv ce ar
permite desfăşurarea anumitor genuri de activitate, denumit – „licenţă”.
 Activităţi monopol de stat
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, monopolul reprezintă dreptul exclusiv
al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva într-un domeniu, în una
sau în mai multe ramuri ale economiei.
Astfel, monopolul de stat este definit ca situaţie în care un număr limitat de agenţi
economici sunt învestiţi de către autorităţile administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau cu
drepturi exclusive de desfăşurare a unei anumite activităţi aducătoare de profit10.
Prin urmare, e şi firesc ca întreprinzătorii privaţi să nu poată practica activităţi monopol
de stat, acestea fiind practicate doar de întreprinderile de stat sau de persoanele juridice
constituite de către autorităţile publice.
 Activităţi monopol natural
Funcţia sa vitală de a apăra cetăţenii şi societatea de producerea şi comercializarea
necontrolată a armelor, substanţelor explozibile, stupefiantelor, alcoolului, altor mărfuri şi
servicii, precum şi de falsificarea bancnotelor şi hârtiilor de valoare, statul o poate realiza mai
deplin numai prin stabilirea monopolului său asupra fabricării şi circulaţiei lor.
Spre deosebire de monopolul de stat, monopolul natural este caracterizat de situaţia când
producerea, transportarea, comercializarea, procurarea mărfurilor şi grupurilor de mărfuri
reciproc substituibile, precum şi prestarea anumitor tipuri de servicii, în virtutea unor factori de
ordin natural, economic sau tehnologic, se află sub controlul direct sau indirect al unuia sau al
câtorva agenţi economici.

2. Regimul juridic general cu privire la autorizarea prin acte permisive a activității

de întreprinzător

2.1. Aspecte introductive cu privire la reglementarea prin autorizare a activităţii de

întreprinzător

10
Nicolae Roşca, Sergiu Baieş. Dreptul Afacerilor, vol. I, Chişinău, 2004, p. 58.
 Odată cu ultimele modificări operate în Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activităţii de întreprinzător, unde de rând cu toate categoriile de acte permisive
(avize, autorizații, certificate, permise, brevete etc.) au fost introduse într-un capitol suplimentar
(Capitolul II1) reglementările cu privire la autorizarea prin licență a activității de întreprinzător,
regimul juridic al licenței devine unul special în fața celorlalte tipuri de acte permisive.
Cu toate acestea, în partea ce ține condițiile retragerii tuturor tipurilor de acte permisive,
principii de reglementare prin autorizare a activității de întreprinzător, eliberarea duplicatului,
controlul de stat etc., reglementările rămân a fi comune pentru toate tipurile de acte.
Din considerentul dat, în compartimentul de față ne vom referi la regimul juridic general,
altfel spus, comun tuturor categoriilor de acte permisive în materia autorizării activității de
întreprinzător, evident, cu expunerea ulterioară, într-un compartiment aparte, asupra regimului
juridic special de reglementare a autorizării prin licență, dar și prin patentă, în mod particular.

2.1.1. Politici şi reglementări cu referire la autorizarea activităţii antreprenoriale

De la început, trebuie să recunoaștem că existenţa unui sistem unitar de autorizare a
activităţilor de întreprinzător prin acte permisive este mai puțin cunoscută legislaţiei Republicii
Moldova până în anul 2011, atunci când prin Legea nr. 160 din 22 iulie a fost pusă baza unor
reglementări consolidate în domeniu.

2.1.2. Noţiunea actului permisiv

Pentru mai multă claritate, vom interpreta noţiunea actului permisiv expusă în conţinutul
art. 2 al Legii nr. 160/201111, potrivit căreia acesta reprezintă un document sau înscris
constatator prin care autoritatea emitentă constată unele fapte juridice și întrunirea
condițiilor stabilite de lege, atestând învestirea solicitantului cu o serie de drepturi și de
obligații pentru inițierea, desfășurarea și/sau încetarea activității de întreprinzător sau a unor
acțiuni aferente și indispensabile acestei activități. Actul permisiv poate avea denumirea de
licență, autorizație, permis, certificat, aviz, aprobare, brevet, de atestat de calificare, denumite
- acte permisive.

2.1.3. Principiile reglementării prin autorizare a activităţii de întreprinzător

Reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător are la bază un şir de principii
care vin să asigure buna funcţionare a fiecărei categorii de act permisiv, dar şi protecţia

11
Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nr. 160 din 22.07.2011. Monitorul
Oficial nr.170-175/494 din 14.10.2011.
drepturilor persoanelor fizice şi juridice care practică activitate de întreprinzător sau au calitate
de consumatori de bunuri şi servicii.
Aşadar, principiile ce stau la baza reglementării prin autorizare a activităţii de
întreprinzător sunt:
a) egalitatea în drepturi şi egalitatea intereselor legitime ale tuturor persoanelor fizice şi
persoanelor juridice care practică activitate de întreprinzător;
b) transparenţa şi previzibilitatea actelor permisive necesare iniţierii, desfăşurării şi/sau
încetării activităţii de întreprinzător;
c) transparenţa decizională în domeniul autorizării activităţii de întreprinzător;
d) reglementarea materială şi procedurală prin acte legislative a condiţiilor şi a
procedurilor de reglementare prin autorizare a activităţii de întreprinzător;
e) perceperea plăţii pentru eliberarea actelor permisive doar în cazurile în care mărimea ei
este prevăzută expres de lege sau poate fi constatată/calculată în baza prevederilor actului
legislativ. În toate celelalte cazuri actele permisive se eliberează gratuit;
f) declararea de către solicitantul de act permisiv pe propria răspundere a respectării
condiţiilor prevăzute de prezenta lege şi de cadrul normativ privind ghişeul unic;
g) aprobarea tacită în cazul depăşirii de către autoritatea emitentă a termenului stabilit de
lege pentru eliberarea, prelungirea, reperfectarea actului permisiv şi în lipsa unei comunicări
scrise privind suspendarea termenului de examinare a cererii sau refuzul ei, cu excepţiile
prevăzute de prezenta lege şi de legile care reglementează expres activităţile autorizate;
h) echitabilitatea (proporţionalitatea) dintre interesele societăţii şi drepturile solicitanţilor
la efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de autorizare, precum şi la
suspendarea/retragerea actelor permisive;
i) utilizarea ghişeului unic – autorităţile emitente, în cooperare cu alte autorităţi cu funcţii
publice, sunt obligate să instituie, să gestioneze şi să menţină funcţionalitatea ghişeelor unice
necesare pentru eliberarea actelor permisive, conform cadrului normativ privind ghişeul unic.

2.1.4. Incidenţa actului permisiv asupra genurilor activităţii de întreprinzător

Având în vedere faptul că sub incidenţa actului permisiv nu cad absolut toate genurile de
activitate cu caracter economic, în cele ce urmează ne vom referi la acele activităţi care necesită
o anumită autorizare din partea organelor competente.

2.2. Proceduri şi condiţii generale de eliberare, suspendare, reperfectare şi retragere

actului permisiv
 2.2.1. Autorităţile emitente a actului permisiv
Din conţinutul Nomenclatorului actelor permisive, cu sediul în anexa nr.1 la Legea
160/2011, evidenţiem autorităţile învestite prin lege cu dreptul de a emite acte permisive
persoanelor fizice şi persoanelor juridice pentru practicarea activităţii de întreprinzător sau a altei
activităţi, conexe celei de întreprinzător, cu stabilirea genurilor de activitate pentru care acestea
sunt eliberate.
În cele ce urmează, urmărind scopul conferirii unui aspect explicit sintagmei „autoritate
emitentă”, o vom defini reieşind din noţiunea expusă la art. 2 al legii sus-menţionate.
Deci, autoritatea emitentă a actelor permisive este orice structură organizatorică sau
organ public, instituite prin lege sau printr-un alt act normativ, precum şi instituţiile
subordonate lor, învestite cu funcţii de reglementare şi/sau de control, care acţionează în regim
de putere publică în scopul realizării unui interes public. Sunt asimilate autorităţilor publice,
persoanele juridice de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau care utilizează
domeniul public, împuternicite să presteze un serviciu de interes public12.
Lista autorităţilor emitente este formată în funcţie de domeniile de activitate ce urmează a
fi autorizate, competenţele şi pârghiile de supraveghere şi control al modului de respectare a
prevederilor actelor permisive eliberate.

2.2.2. Eliberarea, suspendarea și reperfectarea actului permisiv

Eliberarea actului permisiv. În scopul desfăşurării unei activităţi comerciale ce cade sub
incidenţa reglementărilor ce impun prezenţa unei act permisiv sub formă de autorizaţie, certificat
sau brevet, este importantă cunoaşterea în detaliu a procedurii de eliberare, reperfectare, dar şi a
celei de suspendare şi retragere a actului permisiv în sensul evitării unor acţiuni sau inacţiuni ce ar
constitui temeiul aplicării față de titulari a respectivelor proceduri sub formă de sancţiuni.
Suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv
Conform dispoziţiilor art. 10 al Legii 160/2011, valabilitatea actului permisiv poate fi
suspendată în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare
a activităţii de întreprinzător.
Drept temei pentru suspendarea valabilităţii actului permisiv în baza deciziei autorității
emitente, fără adresarea în instanța de judecată, serveşte:
a) cererea titularului privind suspendarea valabilităţii actului permisiv;
b) neachitarea anuală sau neachitarea în termen a taxei pentru actul permisiv, prevăzută
de lege.
Reperfectarea actului permisiv
12
Persoanele juridice de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau care utilizează domeniul public, în
sensul legii nr. 160/2011, ar fi Întreprinderea de Stat „Registrul Naval”.
 Potrivit art. 7 al Legii 160/2011, temeiuri pentru reperfectarea actului permisiv sînt:
schimbarea numelui sau a denumirii titularului, modificarea unor alte date reflectate în actul
permisiv, fără a căror actualizare însă nu poate fi identificată legătura dintre actul permisiv,
obiectul actului şi titular.

2.2.3. Retragerea actului permisiv

Eficienţa controlului şi supravegherii respectării condiţiilor impuse de actul permisiv în
cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător este influenţată de multe ori de profesionalismul şi
insistenţa funcţionarilor subordonaţi autorităţii emitente ce vor realiza acest control. Finalitatea
acestor activităţi este reflectată în sancţionarea celor ce admit unele încălcări, iar cea mai severă
sancţiune, pe lângă cele prevăzute de Codul contravenţional, o constituie retragerea actului
permisiv.
Actul permisiv se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legea care reglementează
genul de activitate respectiv13.
Data şi numărul deciziei de retragere a actului permisiv se înscriu în Registrul actelor
permisive cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare zilei în care a fost emisă decizia.
În cazul retragerii actului permisiv pentru temeiul depistării unor date neautentice în
documentele prezentate autorităţii emitente se va aplica sancţiunea prevăzută la art. 263 alin. (8)
din Codul contravenţional, conform procedurii legale14.
Titularul actului permisiv este obligat ca, în decursul a 10 zile lucrătoare de la data
comunicării deciziei de retragere a actului, să depună la autoritatea emitentă actul permisiv
retras. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează conform art. 541 din Codul
contravenţional. Retragerea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare a acestuia
se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător
În cazul retragerii actului permisiv, taxa de eliberare a actului, dacă este prevăzută de
lege, nu se restituie.

2.2.4. Controlul de stat pentru verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor autorizării

prin acte permisive
Duă cum rezultă din titlul respectivului subiect, controlul de stat necesar pentru emiterea
actului permisiv și/sau pentru verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere,
13
Spre exemplu, temei al retragerii importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei şi a
motorinei la staţiile de alimentare, de către organul emitent (ANRE), constituie depistarea unor date neautentice în
documentele prezentate Agenţiei, dacă ele nu au fost remediate sau nu pot fi remediate în termenul stabilit.
14
Potrivit art. 263 alin. 8 al Codului contravenţional nr. 218 din 24.10.2008, prezentarea spre înregistrare de acte sau
informaţii neautentice (false) se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale.
autorizare sau certificare se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu
prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
În cazul în care autoritatea emitentă nu are funcții de organ de control de stat, aceasta
poate solicita efectuarea controlului de stat de la organul de control învestit cu dreptul de a iniția
și de a desfășura controlul de stat pe domeniul supus licențierii, autorizării sau certificării.

3. Regimul juridic special cu privire la autorizare prin licenţiere a activităţii de

întreprinzător
Pentru a nu admite unele confuzii atunci când discutăm despre regimul juridic special de
autorizare prin licențiere a activității de întreprinzător raportat la conițiile speciale necesare a fi
întrunite pentru licențieirea unor activități aparte și care sunt stabilite prin norme speciale
derogatorii de la legea nr.160/2011, considerăm necesar să explicăm următoarele:
Atunci când la începutul subiectului anterior menționam că regimul juridic privind
autorizarea prin licențiere a activității de întreprinzător este unul special, am accentuat că el este
special în fața regimului celorlalte categorii de acte permisive, deoarece nu prevede proceduri
aparte pentru fiecare (certificat, autorizație, brevet etc.) așa cum se întâmplă în cazul licenței.
Adică, legea în discuție prevede regimul juridic comun de reglementare prin acte permisive a
activității de întreprinzător, comun și pentru licență, aceasta întâmplându-se după anul 2017, odată
cu încorporarea Legii nr.451/2001 în conținutul Legii nr.160/2011 într-un capitol aparte ce prevede
proceduri distincte pentru de eliberare a licenței.
Cu toate aceste, nu trebuie să uităm că, și anterior (pâna la 2017) și după, au existat și mai
există genuri de activitate antreprenorială pentru care eliberarea licenței este condiționată în mod
special, prin reguli distincte și specifice anume acelei activități, fiind derogatorii de la regulile
impuse față de licențiere prin Legea nr.161/2011. Drept exemplu putem aduce prevederile Legii
nr.1100/2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice care
consacră un întreg capitol descrierii procedurii și condițiilor eliberării licenței anume pentru
activitățile ce au ca obiect importul și comercializarea produselor alcoolice.

3.1 Consideraţiuni generale cu privire la licenţierea activităţii de întreprinzător

Istoria reglementării prin licențiere a activității de întreprinzător. Necesitatea stabilirii
unor condiţii şi cerinţe distincte față de practicarea activităţii de întreprinzător, precum şi
implementarea unor măsuri de verificare a respectării acestora pe parcursul activităţii, în scopul
garantării drepturilor cetăţenilor, intereselor lor legitime, dar şi al securităţii statului, a generat
ideea elaborării unui act legislativ ce ar determina cadrul juridic menit să asigure acest control din
partea statului.
 3.1.1. Noţiunea de licenţă
În ce priveşte atribuirea unei noţiuni actului ce se situează în centrul reglementărilor din
domeniul licenţierii activităţii de întreprinzător, denumit licenţă, literatura de specialitate, din
păcate, pare a fi mai reticentă în vederea formulării unor definiţii complexe şi adecvate acestui
termen. Cu toate aceste, consultând dicţionarul explicativ al limbii române, identificăm că licenţa
reprezintă o autorizație ce permite exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau
pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular.

3.1.2. Politici și criterii de determinare a genurilor de activitate supuse reglementării

prin licenţiere
Specific pentru orice reglementare, și la baza reglementării în domeniul licențiere a stat
unele politi ale statulului formulate în scopul asigurării bunei funcţionalităţi a instituției
consacrate, dar și a eficienței în atingerea obiectivelor prestabilite.
Prin urmare, în compartimentul vizat, ne vom referi în linii generale la politicile statului,
iar ulterior la criteriile ce au stat la baza selectării genurilor de activitate ce urma a fi supuse
ulterior licențerii.
Politica statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător
este promovată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii. În scopul realizării activităţilor
atribuite în competenţa autorități publice centrale vizate, aceasta îndeplineşte următoarele
atribuţii:
a) monitorizează modul de implementare a prezentei legi de către autorităţile de licenţiere
şi prezintă semestrial rapoarte în acest sens Parlamentului şi Guvernului;
b) generalizează experienţa din domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător, elaborează şi promovează propuneri privind perfecţionarea legislaţiei în domeniul
reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, în conformitate cu principiile stabilite
de Legea nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător;
c) verifică şi avizează rapoartele privind analiza impactului de reglementare a proiectelor
de acte normative care vizează reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, cu
consultarea obligatorie a sectorului privat.
Criteriile de determinare a genurilor de activitate supuse reglementării prin licenţiere
Este evident că nu putem atribui tuturor genurilor de activitate un regim unic, reieşind din
spectrul larg al activităţilor de întreprinzător care urmează să fie desfăşurate şi în baza altor acte
permisive şi care prezintă niveluri diferite de interes pentru economia naţională.
 În acest sens, legiuitorul a instituit unele criterii specifice de determinare a activităţilor ce
urmează să fie supuse reglementărilor prin licenţiere.

3.2. Procedura privind eliberarea, prelungirea şi reperfectarea licenţei

3.2.1. Organele abilitate cu dreptul de a elibera licenţe în funcţie de genurile de activitate

specifice acestora
Având în vedere diversitatea activităţilor comerciale ce urmează a fi supuse licenţierii,
acestea aparţinând diferitelor ramuri ale economiei naţionale, dar şi din considerentul că
supravegherea respectării condiţiilor de licenţiere a fiecărei activităţi necesită abilități specifice,
atribuţiile referitoare la eliberarea, reperfectarea, prelungirea, suspendarea şi retragerea licenţei au
fost încredinţate diferitor autorităţi în funcţie de genul activităţilor pe care le coordonează.
Astfel, potrivit art. 124 din Legea nr.1602011, autorităţile de licenţiere sunt:
 Agenția Servicii Publice;
 Banca Naţională a Moldovei;
 Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei;
 Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;
 Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Agenţia Servicii Publice este structura organizațională responsabilă, cu statut de persoană
juridică, care dispune de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa. Agenţia Servicii Publice
îşi desfăşoară activitatea în baza unui act normativ aprobat de Guvern, fiind autoritatea care
dispune de atribuţii în vederea licenţierii unui număr mai mare de activităţi în raport cu celelalte
autorităţi. Genurile de activitate pentru care sunt eliberate licenţe reflectă absolut toate domeniile
activităţii comerciale, prestări de servicii, comercializarea mărfurilor şi produselor, activitatea de
import şi export, iar în detaliu acestea sunt enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr.160/2011.
Banca Naţională a Moldovei
Una din atribuțiile de bază ale Băncii Naționale a Moldovei este licenţierea, supravegherea
şi reglementarea activității instituţiilor financiare 15, iar potrivit art.8 alin. 2 din Legea
nr.202/2017 BNM este învestită cu dreptul exclusiv de a elibera licențe băncilor16.

15
Legea nr. 548 din 21.07.1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Monitorul Oficial Nr. 56-57 din
12.10.1995, art. 5 alin. 1 lit. d).
16
Legea nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor (în vigoare 01.01.2018). Monitorul Oficial al R.
Moldova nr. 434-439 din 15.12.2017.
 Prin urmare, observăm că Banca Naţională a Moldovei este abilitată cu dreptul exclusiv de
a elibera licenţă doar pentru genul de activitate a băncilor şi unităţilor de schimb valutar, având
în vedere specificul acestei activităţi din punctul de vedere al supravegherii prin instituirea unor
norme speciale ce ar conferi siguranţă politicii financiar-monetare, dar şi acordarea unui suport
instituţiilor financiare la managementul lichidităţii şi de contribuire la stabilitatea sectorului
bancar.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare
Comisia Naţională a Pieţei Financiare, denumită în continuare Comisia Naţională, este o
autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează
activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea
legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de
dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă,
în limitele stabilite de legislaţie.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este autoritatea învestită cu
competenţe de reglementare şi de monitorizare a activităţilor din sectoarele energeticii. Agenţia
este autoritate de reglementare cu statut de persoană juridică, este independentă în raport cu alte
autorităţi și organe publice ori în raport cu alte entităţi publice sau private, are cont bancar
propriu şi ştampilă cu denumirea sa.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei
Agenția Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei este autoritatea publică centrală de reglementare a pieței serviciilor î domeniul
comunicațiilor electronice și al tehnologiei informației, care își desfășoară activitatea în
conformitate cu legislația în vigoare, are statut de persoană juridică cu buget autonom, fiind
independentă de furnizorii de rețele și/sau servicii, de producătorii de echipamente de
comunicații electronice, precum și de Guvern.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale este o autoritate administrativă din
subordinea Guvernului abilitată cu competenţe de reglementare şi supraveghere în domeniul
medicamentului, activităţii farmaceutice şi dispozitivelor medicale. Agenţia are statut de
persoană juridică de drept public, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de
bilanţ propriu, de conturi trezoreriale, de mijloace financiare şi materiale, de alte atribute
indispensabile bunei activităţi.
 În temeiul art. 9 alin. 31) din Regulament17Agențiea este în drept să elibereze, să suspende
și să retragă licența pentru activitate farmaceutică, autorizația de import și autorizația de
fabricare a medicamentelor.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului
Consiliul Audiovizualului este garant al interesului public în domeniul audiovizualului și
are misiunea de a contribui la dezvoltarea serviciilor media audiovizuale în conformitate cu
principiile comunicării audiovizuale prevăzute de prezentul cod, cu normele, standardele și cele
mai bune practici internaționale în domeniu.
Consiliul Audiovizualului elaborează și supraveghează punerea în aplicare a
reglementărilor privind condițiile, criteriile și procedura de acordare, de prelungire, de
modificare, de suspendare și de revocare a licențelor de emisie și a autorizațiilor de
retransmisiune.18
3.2.2. Eliberarea și prelungirea licenței

Licența se acordă și se prelungește în conformitate cu procedurile și regulile stabilite de

Legea nr. 160/2011 pentru actele permisive, cu excepția prevederilor specifice stabilite de capitol
II1 sau de legile care reglementează activitatea licenţiată corespunzătoare.
Pentru obţinerea licenţei solicitantul va depune cererea (declarația) după modelul stabilit
de autoritatea de licențiere, și care va conţine:
 denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO-ul întreprinderii sau al
organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP-ul persoanei fizice ce practică activitatea de
întreprinzător;
 genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de
licenţă intenţionează să obţină licenţă ori să o prelungească;
 declarația pe propria răspundere a solicitantului de licenţă privind asumarea respectării
condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi
privind autenticitatea documentelor prezentate;
 lista documentelor care se anexează la cererea (declaraţia) de eliberare/prelungire a
licenţei.

3.2.3. Reperfectarea licenţei

Temei pentru reperfectarea licenței este schimbarea datelor reflectate în licență, fără a
căror actualizare însă nu poate fi identificată legătura dintre licență, obiectul acesteia şi titular.
17
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale , aprobat
prin Hotărârea Guvernuliui nr.71 din 23.01.2013. Monitorul Oficial nr. 18-21 25.01.2013.
18
Legea nr.174 din 08.11.2018 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, art. 75 alin. 3.
Monitorul Oficial Nr. 462-466 din 12.12.2018, art. 75 alin. 3.
 La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei, titularul acesteia este obligat, în
conformitate cu prevederile prezentei legi, să solicite reperfectarea licenței.
În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau subdiviziune separată care va
desfășura activități conform licenței deținute ori în caz de lichidare a filialei sau a subdiviziunii
separate a titularului de licenţă care a desfăşurat activităţi conform licenţei obţinute, acesta este
obligat să solicite reperfectarea licenței în vederea ajustării corespunzătoare a informației cu
privire la adresa filialei sau a subdiviziunii în cauză din anexa licenței.

3.2.4. Valabilitatea licenţei

Luând în considerare faptul că fiecare gen de activitate în parte comportă anumite
particularităţi specifice în funcţie de domeniul activităţii de întreprinzător, dar şi de interesele
statului legate de costurile ce asigură îndeplinirea funcţiilor de control şi supraveghere, taxele,
dar şi termenul de valabilitate a licenţelor ce influenţează direct cuantumul acestor taxe, sunt
stabilite diferențiat.
Bunăoară, Legea nr.160/2011 stabilește termenul de valabilitate pentru licențele indicate
în anexa nr. 1 compartimentul I după cum urmează:
 genurile de activitate de la pozițiile 1, 5–13 este de 5 ani;
 pentru licențele indicate la pozițiile 2 și 4 termenul este de 1 an;
 pentru licențele indicate la poziția 3 termenul de valabilitate este de 3 ani.
 pentru genurile de activitate indicate la pozițiile 14–31, termenul de valabilitate a
licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă19.

3.3. Unele condiții speciale impuse licențierii diferitor genuri de activități în parte

După cum spuneam mai sus, există genuri de activitate licențierea cărora se realizează
după reguli speciale față de regulile impuse prin Legea nr.160/2011 care sunt stabilite în
conținutul legilor ce reglementează acea activitate.

4. Particularitatea desfăşurarea activităţii de întreprinzător în bază de patentă

4.1. Consideraţiuni generale cu privire la activitatea comercială în baza patentei de

întreprinzător
O formă mai simplificată a practicării activităţii comerciale de către persoanele fizice,
chiar şi în comparaţie cu cea a întreprinderii individuale, este activitatea în baza patentei de
întreprinzător. Sediul juridic al normelor ce reglementează activitatea de întreprinzător
desfăşurată în bază de patentă îl constituie Legea nr. 93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de
19
Spre exepmplu, potrivit Legii nr. 202/2017 privind activitatea băncilor, termenul licenței este nedeterminat.
întreprinzător. Vorbind despre simplitatea activităţii desfăşurate în bază de patentă, ne referim la
formalităţile şi numărul redus al procedurilor de obţinere a acesteia în comparaţie cu alte
categorii de acte permisive.
Din momentul adoptării Legii cu privire la patenta de întreprinzător şi până în prezent
discuţiile la capitolul eficienţă, oportunitate şi echitate în reglementarea raporturilor între
comercianţi, ce se pretind a fi garantate de legea în discuție, sunt controversate.

4.1.1. Noțiunea patentei de întreprinzător

În lipsa unor relatări doctrinare privitoare la definirea instituției patentei de întreprinzător,
fapt care este determinat, în mod firesc, de lipsa unei asemenea act permisiv ce ar pute fi
prevăzut de legislația altor state, vom încerca să o definim plecând de la noțiunea legală oferită
de Legea nr.93/1998.
Potrivit art. 1 alin 1 al Legii sus-menţionate, patenta de întreprinzător este un certificat
de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în
ea în decursul unei anumite perioade de timp.
După cu e lesne de observat, patenta reprezintă nu altceva decât un act permisiv din
categoria cetificatelor care permite titularului să desfășoare activitate comercială (de
întreprinzător) din propria sa inițiativă, pe risc propriu suportând răspundere personală pentru
încălcarea prevederilor legislației ce o reglementează (cesionarea, nedeclararea venitului, etc.).

4.1.2. Acţiunea patentei de întreprinzător

După cum afirmam și în alte rânduri, activitatea comercială poate fi practicată și de
persoanele fizice în calitate de mici comercianți, fiind autorizați în acest sens prin diverse acte
permisive, din categoria acestora, specifice anume persoanelor fizice ce nu au o formă
organizatorico-juridică de tipul întreprinderii individuale.

4.1.3. Condiţiile de utilizare a patentei

Potrivit art. 3 alin. 3 al Legii nr. 93/1998, desfăşurarea activităţii de întreprinzător în baza
patentei nu impune înregistrarea de stat a titularului acesteia şi primirea licenţei. Asupra
titularului patentei nu se extind cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi
statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi decontărilor,
precum şi prevederile art. 90 din Codul fiscal.

4.2. Procedura eliberării, suspendării, restabilirii şi schimbărea patentei

 Eliberarea patentei. Potrivit art. 44 al Legii nr. 93/1998, patenta se eliberează şi se
prelungeşte la cererea solicitantului/ titularului. Cererea se depune la subdiviziunea Serviciului
Fiscal de Stat în a cărui rază solicitantul/titularul îşi are domiciliul sau preconizează să îşi
desfăşoare activitatea.
Patenta poate fi eliberată de primăria în a cărei rază de administrare solicitantul
intenţionează să-şi desfăşoare activitatea în baza patentei, în cazul în care în localitatea
respectivă nu este amplasată subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, şi aceasta este valabilă
numai pe teritoriul administrat de primăria care a eliberat-o.
În cerere se indică:
a) prenumele, numele şi domiciliul solicitantului;
b) genul de activitate de întreprinzător pentru exercitarea căreia se solicită eliberarea sau
prelungirea patentei;
c) durata patentei;
d) tipul mijlocului de transport şi numărul de înmatriculare al acestuia, dacă se prevede că
acest mijloc de transport va fi utilizat la desfăşurarea activităţii menţionate.

Suspendarea, restabilirea şi schimbarea patentei

Suspendarea patentei are loc în situaţiile prevăzute la art. 9 al Legii nr. 93/1998 cum ar
fi:
 în baza cererii titularului patentei în legătură cu boala lui, în limitele termenelor
stabilite de legislaţia muncii;
 în cazul neexecutării obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (7) lit. a), b) şi d) al Legii nr.
93/1998;
 în cazul neachitării  în termen a taxei pentru perioada următoare de valabilitate a
patentei, dar nu mai mult de 12 luni.
La expirarea perioadei de timp pentru care patenta a fost suspendată şi după înlăturarea
cauzelor ce au condus la suspendarea patentei, termenul ce cuprinde perioada de suspendare se
restabileşte şi se prelungeşte pentru perioada respectivă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 9
alin. (1) lit. b) şi lit. c) al Legii nr. 93/1998
În cazul depistării de către organele de control a cazurilor de continuare a activităţii în
baza patentei suspendate conform alin.(1) lit.b) şi c), acestea informează subdiviziunea
Serviciului Fiscal de Stat sau primăria care a eliberat sau a prelungit durata patentei despre cele
depistate, indicînd, în mod obligatoriu, numărul şi seria patentei.
Restabilirea patentei are loc în cazul în care patenta a fost pierdută sau nimicită. Aceasta
poate fi restabilită în baza cererii depuse de titular la autoritatea care a eliberat patenta.
Restabilirea  patentei se efectuează în baza duplicatului ei, în decurs de 10 zile de la data
depunerii cererii respective.
Totodată, perioada în care titularul nu a putut beneficia de patentă nu se restabileşte.
Pentru restabilirea patentei se încasează o taxă în mărimea unui salariu minim.
Schimbarea patentei se efectuează în cazul în care titularul ei şi-a schimbat numele şi/sau
prenumele, domiciliul sau locul de desfăşurare a activităţii indicate în patentă. Schimbarea
patentei se efectuează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii respective şi achitării unei
taxe în mărimea unui salariu minim.

4.3. Valabilitatea patentei

Patenta se eliberează sau se prelungeşte pe o durată de o lună sau, la dorinţa
solicitantului, pe o durată mai mare. Încetarea valabilităţii patentei are loc în condiţiile prevăzute
de art. 8 al Legea nr. 93/1998, şi anume:
 în cazul încălcării prevederilor referitoare la angajarea lucrătorilor sau în cazul
încheierii tranzacţilor cu întreprinderea individuală al cărei fondator este titularul patentei sau
careva dintre membrii familiei sale;
 în cazul în care titularul patentei renunţă la patentă pe calea depunerii cererii
respective;
 în baza cererii titularului patentei în legătură cu pierderea capacităţii de muncă,
confirmată de concluzia respectivă a comisiei medicale;
 în cazul decesului titularului patentei;
 în cazul aplicării faţă de titularul patentei a unei sancţiuni administrative;
 în cazul în care se constată transmiterea patentei către o altă persoană;
 în cazul în care durata patentei nu este prelungită în decurs de 12 luni consecutive de
la data suspendării ei pentru neachitarea în termen a taxei pentru patentă.
Dacă valabilitatea patentei încetează în legătură cu pierderea capacităţii de muncă sau
decesului, titularului patentei sau moştenitorilor acestuia li se restituie suma plătită pentru
perioada nefolosită. În condiţiile încetării valabilităţii patentei, organul emitent al acesteia va
emite o decizie privind încetarea valabilităţii patentei. Decizia privind încetarea valabilităţii
patentei se aduce la cunoştinţă titularului de patentă în termen de 3 zile lucrătoare de la data
emiterii ei.

4.4. Impozitarea și modul de achitare a taxei pentru patentă

 Adesea sunt sesizate un şir de discuţii cu caracter controversat în rândul întreprinzătorilor,
dar şi al specialiştilor în domeniul comerţului, contabilităţii şi celui fiscal, axate pe problema
eficienţei şi echităţii privind impozitarea titularilor.
Unii afirmă că impunerea titularului de patentă printr-o taxă unică este dezavantajoasă
pentru bugetul statului, având în vedere că veniturile acestora nu pot fi controlate în lipsa deţinerii
aparatelor de casă, totodată, creează condiţii neechitabile faţă de întreprinzătorii ce au constituit o
societate comercială sau o întreprindere individuală, aceștia plătind impozite şi taxe enorme.
Alţii dimpotrivă, consideră că prin reglementarea activităţii în bază de patentă, statul are
venituri suplimentare, odată ce sunt scoase din umbră un şir de activităţi comerciale, care de altfel
s-ar desfăşura în mod ilegal, din cauza imposibilităţii unora de a înregistra o societate comercială
sau o întreprindere individuală, speriaţi de formalităţile procedurii de constituire, asigurării
organizării şi funcţionării acesteia.