EXCEPȚIILE PROCESUALE

Art. 245

Apărările lato-sensu – totalitatea mijloacelor procesuale folosite pentru respingerea pretențiilor

reclamantului sunt:

A. Apărări de fond – răspunsul pe care pârâtul îl oferă pretențiilor reclamantului şi tind la

respingerea cererii ca neîntemeiată sau nefondată

Ex. Cererea constă în plata unei sume de bani acordată cu titlu de împrumut(contractul nu este titlu executoriu).
Pârâtul ar putea invoca, în apărarea sa, stingerea datoriei prin plată sau compensarea legală sau să susţină că nu există
un contract de împrumut, adică nu sunt întrunite condițiile unui înscris şi proba cu martori nu ar putea fi ceruta pentru
ca ar fi de o valoare foarte mare.

Apărări în fapt – atunci când pârâtul combate împrejurările de fapt susținute de reclamant: ex. intr-o
cerere în care se invocă uzucapiunea şi pârâtul dovedește că posesia a fost mai scurtă sau că posesia este
viciată.

***Această distincţie între apărări în fapt şi apărări în drept are importanţă deoarece în recurs nu se pot face
apărări in fapt.

Apărări în drept – atunci când pârâtul invocă aplicarea altor reguli de drept sau susține o altă interpretare a
normelor incidente în cauză

Ex. Nu era în vigoare o dispozițiile legala, efecte diferite ale instituțiilor

NU SUNT EXCEPȚII, ci apărări de fond, o serie de instituții care au în componenţa lor denumirea de
excepții. Denumirile au fost luate din dreptul roman, în care nu există distincția dintre apărări de fond si
excepții.

 Exceptio non adimpleti contractus –art.1556 NCC (prin opunerea excepției de neexecutare pârâtul
urmărește respingerea pretenției în tot sau in parte),
 Exceptio plurium concubentium - specifica acțiunilor în stabilirea paternității – se opune de către
pârât faptul că persoana care solicita în numele copilului stabilirea paternității (de regula mama) a
avut relații cu mai multe persoane, aspect ce formează o îndoială asupra susţinerilor reclamantului
 Excepția nulității actului juridic ce sta la baza judecații – art. 1247 NCC +art. 1248
 exceptio mali procesum - art. 1705 NCC
Alte apărări de fond - Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, compensația legala, beneficiul de
diviziune si discuțiune

B. Excepțiile procesuale sunt apărări. Sunt mijloace de apărare care privesc încălcarea:

 normelor de organizare – excepția completului greșit compus când nu a fost păstrat regimul
continuității
 normelor de procedură– lipsa dovezii calităţii de reprezentant, excepția decăderii, excepția nulității
 normelor privind exercițiul dreptului la acțiune – lipsa de interes, lipsa actualității dreptului, lipsa
capacităţii de exercițiu sau a capacitații de folosința

1
Sub aspectul EFECTELOR lor, tind fie la amânarea cauzei, fie la respingerea pretențiilor, dar FĂRĂ O
ANALIZA ÎN FOND.

Excepțiile procesuale reprezintă o specie a apărărilor şi poate fi determinată prin două aspecte:

- Privind încălcările pe care le pretinde – apărările de fond se referă la modul de interpretare a

textelor de lege sau principiilor generale ale dreptului sau chestiuni care țin de dreptul dedus
judecății, în timp ce excepțiile procesuale – stabilesc ca obiect cum a fost încălcată o norma de
organizare/procedură/privind exerciţiul dr. la acţiune ( perimare, încălcare a ordinii publice s.a.)

- În ceea ce priveşte efectele - spre deosebire de apărările de fond care duc la respingerea cererii ca
nefondata/neîntemeiata, excepțiile procesuale tind fie la amânare, fie la respingerea cererii fără o
analiza in fond.

!! A nu se confunda cu anumite incidente procedurale (sunt dilatorii întotdeauna, dar scopul lor este
soluționarea fondului). Chestiune prejudicială = apărare de fond ce nu poate fi rezolvata de instanța
respectivă, fiind deferită unui alt organism din interiorul/dinafara sistemului judecătoresc

 Excepția de neconstituționalitate (vizează înlăturarea din cauză a unui text dintr-o lege/ordonanța)
 Excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual (de la intrarea în vigoare a
NCPC – se rezolvă în faţa instanței în faţa căreia se invocă)
 Excepția trimiterii preliminare la CJUE (tot aspectul de fond se lămurește)
 Sesizarea ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile in dezlegarea unor probleme de drept
 Suspendarea procesului civil când este un proces penal în curs

Apărări: de fond (de fapt si in drept) si excepții procesuale.

Excepțiile sunt tot formă de manifestare a unei acțiuni civile. Trebuie să se verifice toate
condițiile de exercițiu prevăzute pentru aceasta (ex: interes, capacitate, etc.). Diferența dintre apărări şi
excepții procesuale are importanţă pe planul efectelor şi momentului de soluționare: excepțiile
procesuale se soluționează în etapa cercetării, pe când apărările se soluționează după ce se dă cuvântul pe
fond părţilor.

CLASIFICAREA EXCEPŢIILOR PROCESUALE

1. DUPĂ OBIECTUL LOR:

 DE PROCEDURĂ– vizează încălcarea normelor de procedură, de organizare, de competenţă

(ex.: excepția de necompetenţă,excepțiile legate de compunerea completului, de incompatibilitate, de
perimare, inadmisibilitate a unei probe, nelegalității administrării unei probe, excepția nulității citației,
excepțiile privind termenele, excepția litispendenței, excepția conexității etc.)
 DE FOND– vizează lipsuri ale dreptului la acțiune (ex: excepția lipsei de interes, lipsei calităţii
procesuale, lipsei capacitații, prematurităţii, prescripției - este atașata condițiilor de exercițiu,
autorităţii de lucru judecat); In cazul acțiunilor in constatare – excepția caracterului subsidiar este
o excepție de fond.
De principiu, sunt de ordine publica. Excepții de la aceasta regula:
 Excepţia prescripției
 excepția prematurităţii

2
  lipsa capacitații
 excepția imposibilității formulării unei cai de atac - excepția inadmisibilității cererii de recurs
NU TREBUIE CONFUNDATE CU APĂRĂRILE DE FOND– vizează dreptul la acțiune, însă se
deosebesc de apărările de fond pt. că vizează respingerea cererii (efect peremptoriu) fără a fi analizata pe
fond.

În doctrina s-a mai vorbit şi de așa numitele inadmisibilităţi, ca o categorie intermediară între
apărările de fond şi excepții. Aceasta teza nu este corectă. Este împrumutată din perspectiva terminologica
din doctrina franceza, care nu are acoperire legislativa la noi – finele de neprimire (?). La noi se suprapun
pe excepțiile de fond. Ca urmare, doctrina acceptă noțiunea de inadmisibilitate ca efect al unei excepții
de fond sau de procedură. Când cererea se respinge ca inadmisibila nu înseamnă recunoașterea acestei
categorii intermediare. Inadmisibilitatea este un efect al unei excepții .

Ex: acțiuni în constatare – condiţii de exercitare: sa nu aibă la dispoziție o acțiune în realizare pentru
acelaşi drept, să vizeze un drept, nu au caracter executoriu. Primele doua sunt condiții de exerciţiu speciale
care vin peste cele 4 generale => daca o acțiune în constatare este formulată, însă se cere constatarea unei
situații de fapt => ridici o excepție de fond. Dar respingi cererea ca inadmisibilă. Nu înseamnă că ai
invocat o inadmisibilitate ce este altceva decât o excepție. Sau când legea spune ca hotărârea este dată fără
nicio cale de atac (ex. hotărârea de declinare a competentei) atunci cererea prin care se exercită o cale de
atac va fi respinsă ca inadmisibilă ca urmare a invocării excepţiei imposibilităţii formulării unei căi de atac,
ceea ce înseamnă că lipseşte dreptul la acţiune.

2. DUPĂ EFECTUL SPRE CARE TIND:

- DILATORII– tind la amânarea procesului;

*Deleanu – excepții declinatorii
ex: excepția de conexitate, de litispendența,
- PEREMPTORII– tind la paralizarea procesului;
ex: în general excepțiile de fond (lipsa interesului, capacitații, calităţii, prescripția etc.), excepții de
procedură (de perimare)

***Sunt şi excepții care încep ca excepții dilatorii, dar se transformă ulterior în peremptorii (grila)

1. lipsa calităţii de reprezentant (se acorda un termen pt. dovedirea calităţii de reprezentant – art. 82
alin. 1 sau ratificarea calităţii de către mandant),
2. lipsa capacităţii de exerciţiu (termenul în care tutorele să confirme actele – art. 57 alin. 5),
3. netimbrarea cererii (se dă părții un termen – procedura de regularizare 10 zile – fie un termen cât
apreciază instanța şi dacă nu timbrează în acel termen se va anula ).
4. lipsa semnăturii – pune in vedere celui prezent sa semneze, daca nu este prezent îl va cita, iar daca
nu se prezintă va anula cererea. Art. 196 alin. 2

3. DUPĂ CARACTERUL NORMEI INVOCATE:

- ABSOLUTĂ
- RELATIVĂ
Importanta ţine de regimul de invocare.

3
 INVOCAREA EXCEPȚIILOR – ART. 247 CPC
TIPUL EXCEPŢIEI CINE? CÂND?

În ORICE STARE a procesului, dacă prin

lege nu se prevede altfel

EXCEPȚII:

- Necompetenta materiala si teritoriala

exclusivă - 130 alin. 2,

- art. 178 alin. 5- vizează ambele categorii

Părți (si terții intervenienți), si sancționează abuzul de drept, adică
instanța, procuror situația în care una dintre parți îşi rezerva
EXCEPȚII ABSOLUTE in legătura cu un act procesual mai multe
mijloace,

- art. 247 alin. 1 teza 2

OPINIE BRICIU- are îndoieli cu privire la

alin. 5 considerând ca nu vizează chiar
toate nulitățile(nulitatea care decurge din
lipsa de capacitate nu are putea fi acoperita
prin respingerea excepției de netimbrare)

- pot fi invocate în recurs doar daca se

încadrează in motivele de nelegalitate

*În recurs numai daca se administrează

înscrisuri noi

Partea care justifică un

interes
*lipsa capacitații de exercițiu - Cel mai târziu la primul termen de
aparent interesul este al celui judecata după săvârșirea neregularității
lipsit de capacitate, dar instanța procedurale, în etapa cercetării
EXCEPȚII RELATIVE o poate invoca şi ea, interesul judecătoreşti şi înainte de a se pune
constând in aceea ca concluzii în fond(ex. cu ocazia dezbaterii
producându-se o judecata se observa ca este greșit compus completul)
nelegală, hotărârea ar putea fi
desființata în căile de atac. Deși
este o excepție de ordine
privată, poate fi invocată şi de
instanța din oficiu.
*excepția lipsei calităţii de
reprezentant - poate fi
invocata si de instanța

4
Art. 247(3) - ... cu toate acestea, părţile sunt obligate sa invoce toate mijloacele de apărare si toate
excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute, în caz in contrar, ele vor răspunde pentru pagubele
pricinuite parții adverse, dispozițiile 189 – 191 fiind aplicabile

Ex. Se invoca direct în recurs excepția autorităţii de lucru judecat care este de ordine publica, dar de
existenţa hotărârii se știa de la momentul incipient al procesului. In cazul acesta NU INTERVINE
DECĂDEREA dar se poate aplica o amendă judiciară şi o despăgubire

REGULI PRIVIND SOLUȚIONAREA EXCEPȚIILOR

REGULA: Excepțiile, atât cele de procedura, cât şi cele de fond, se soluționează înainte de administrarea
probelor şi de dezbaterea în fond a cauzei.

EXCEPȚIA: Excepțiile pot fi unite cu administrarea probelor sau cu fondul cauzei dacă sunt îndeplinite
CUMULATIV 2 CONDIȚII:

a) pentru judecarea excepției să fie necesară administrarea de dovezi

b) aceste dovezi necesare pentru judecarea excepției să fie COMUNE(in tot sau in parte) cu cele
necesare pentru finalizarea cercetării procesului sau pentru soluționarea fondului.

*Daca sunt probe care vizează numai excepția, se va acorda termen pentru administrarea probelor, dar
instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției şi apoi asupra fondului.

ex: excepția prescripției ( reclamantul invoca un caz de întrerupere sau un caz de recunoaștere a
pretențiilor), excepția de necompetenta(partea adversa invoca valoarea greșita), excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile

In general excepțiile de fond pot genera administrarea de probe.

DACA SE INVOCA SIMULTAN MAI MULTE EXCEPȚII:

În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanţa va determina ordinea de soluționare în
funcţie de efectele pe care acestea le produc (unele asupra celorlalte pentru că asupra procesului toate
excepţiile produc efecte), adică în ce măsura una dintre excepțiile invocate ar fi absolut necesară în
analizarea corectă a celeilalte sau în ce măsura ar face ca excepția cealaltă să fie inutilă.

Exemple (sunt 47 de combinații posibile) - vezi codul comentat pentru mai multe exemple

 1. NECOMPETENTA, 3. AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT, 2. PRESCRIPȚIA

- în primul rând trebuie sa vezi daca ești competent (1)pentru a nu pronunța o hotărâre nula
- ulterior, se pronunță pe autoritatea de lucru judecat – trebuie sa văd daca mai există un drept în
discuție (3); un drept poate fi prescris, dar el există.
- Ordine: 1, 3, 2
- Plata făcuta in temeiul unui drept care a fost soluționat într-o cerere anterioara trebuie restituita, pe
când plata făcuta in temeiul unui drept prescris este valabilă.

5
  2. INCOMPATIBILITATEA 1. NECOMPETENŢA, 3. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE
ACTIVE
- Necompetenta vizează instanța, incompatibilitatea vizează judecătorul; inițial trebuie sa vedem daca
judecătorul X al instanței respective poate sa se pronunțe deoarece asupra necompetenţei trebuie să
se pronunţe un judecător care poate, din punct de vedere legal, să o facă =>orice problema care
ţine de compunerea completului si constituirea instanței se va invoca prima

Ordine: 2, 1, 3

 1. NETIMBRARE, 2. NECOMPETENTA, 3. CONEXITATE

- Unii autori spun ca primează timbrajul – excepție ce ţine de legala investire a instanței si ca oricum
timbrajul făcut la o instanța necompetentă rămâne bun plătit daca se mută
- Alți autori spun ca necompetenţa ar fi prima
OPINIE BRICIU : NCPC arata ca timbrajul poate fi rezolvat prin procedura de regularizare, necompetenţa
nu (decât dacă nu vorbim de necompetenţa pe secții1 sau complet, caz in care va prima necompetenta) =>
crede ca NECOMPETENŢA (materiala, generala, teritoriala exclusiv) este discutata după timbraj.
- în legătură cu conexitatea – nu întotdeauna necompetenţa se invoca spunând ca instanța nu e
competentă => nu poate fi invocata înainte conexitatea; asupra excepției de conexitate trebuie să
se pronunțe o instanța competenta

Ordine: 1, 2, 3

1
Repartizarea pe sectii poate fi regularizata, cf noii modificari a NCPC
6
 SOLUŢIONAREA EXCEPŢIILOR PROCESUALE
SOLUȚIA ASUPRA EXCEPȚIE MĂSURA DISPUSA CALE DE ATAC
EXCEPȚIE
PEREMPTORIE După caz, instanța anulează
cererea, constata perimarea
etc.
De regula, se pronunța o
SENTINȚĂ / DECIZIE
SE ADMITE DILATORIE Instanța amâna cauza
pentru refacerea actului
Se pronunța o
ÎNCHEIERE

Instanța declină cauza

Se pronunța o
HOTĂRÂRE
Daca excepția s-a soluționat
după regulile generale, se
pronunța o ÎNCHEIERE
Daca excepția se unește cu
fondul, se pronunță o
SE RESPINGE HOTĂRÂRE
Unirea cu fondul nu
înseamnă dispariția
excepției, astfel existând
decizii diferite in hotărâre.
Unirea cu fondul face ca
momentul soluționării
excepției sa coincidă cu cel
al soluționării fondului.
Se ataca odată cu
fondul
Ex. excepția prescripției
invocată prin
întâmpinare – pârâtul va
face apel in care va
critica soluția dată
asupra excepției şi
eventual soluția asupra
fondului.
EXCEPȚII
Încheierea de
respingere/admitere a
excepției nu are căi de
atac
Încheierea de admitere a
abținerii nu are cai de
atac

Daca excepția se admite:

- Peremptorie – după caz, anulează cererea, constată perimarea etc.
- Dilatorie – amânarea cauzei pt. refacerea actului sau declinarea cauzei şi trimiterea la instanței
competente
Daca excepția se respinge:
- Se pronunță o hotărâre (daca s-a unit cu fondul şi se soluționează odată cu aceasta) sau o încheiere
(daca respingerea are loc în timpul procesului)

7
 PROBELE ÎN PROCESUL CIVIL
1. Legea aplicabilă

Art. 26: Legea aplicabilă mijloacelor de probă

(1)Legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a

prezumţiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care
fac obiectul probaţiunii.
(2)Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor. Deosebire între ceea ce
înseamnă admisibilitatea unei probe, administrarea ei propriu-zisa şi puterea ei doveditoare.

2. Natura normelor
Admisibilitatea, obiectul şi sarcina probei sunt, în genere, reglementate prin norme dispozitive, de la
care părţile pot deroga. Astfel, se prevede ca o convenţie asupra admisibilității, obiectului sau sarcinii
probelor este valabilă, cu excepția celor care prevăd drepturi asupra cărora părților nu pot dispune – art. 256
CPC

Art. 256: Convenţii asupra probelor Convenţiile asupra admisibilităţii, obiectului sau sarcinii probelor
sunt valabile, cu excepţia celor care privesc drepturi de care părţile nu pot dispune, a celor care fac
imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz, contravin ordinii publice sau
bunelor moravuri.

Ex. nu este permis ca părţile sa convină ca proba unui fapt juridic sa se facă numai prin înscrisuri
deoarece ar însemna o restrângere a spectrului probator ce ar face dificilă dovada faptului juridic respectiv.
Ex. Dovada stării civile – de ordine publica, părţile nu pot deroga
Părţile pot prin convenție judiciara sau extrajudiciara să răstoarne sarcina probei, adică sa deroge de
la regula potrivit căreia cel care invoca ceva trebuie sa îl dovedească.
***Părţile nu pot, de principiu, deroga de la administrarea probelor. In mod excepțional, părţile pot
conveni administrarea probelor prin avocați sau probele se pot administra prin comisie rogatorie fără
citarea părţilor art. 261 alin. 2

(1) SUBIECTUL PROBEI → judecătorul (cel căruia i se adresează intenția de a convinge cu

privire la un fapt sau act juridic);

(2) OBIECTUL PROBEI – actele, faptele ce trebuie dovedite.

NU POATE FACE OBIECTUL UNEI PROBE– art. 251 și urm. NCPC

 Aspectele care trebuie cunoscute de instanța din oficiu

 Dreptul in vigoare
Art. 251: Lipsa îndatoririi de a proba
Nimeni nu este ţinut de a proba ceea ce instanţa este ţinută să ia cunoştinţă din oficiu.
Art. 252: Obligativitatea cunoaşterii din oficiu
(1)Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.

8
- acele acte normative publicate în M.Of., celelalte (ordine, adrese interne etc.) nepublicate trebuie
probate.
- tratatele, fiind integrate într-o lege, de regulă, se prezumă recunoscute, însă cele neintegrate → v. art. 1
(uzanțele) și art. 2562 (…) partea care invocă legea străină poate fi ținută să facă dovada conținutului ei
(...) NCC.; imposibilitatea totală de a fi cunoscută legea străină atrage aplicabilitatea legii române.
- trebuie dovedită și jurisprudența (excepție – RIL, decizii CCR, jurisprudența ÎCCJ)
(2)Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume
prevăzută de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt
integrate într-un text de lege, precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea
interesată.
(3)Dispoziţiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite şi consultate numai în
condiţiile prevăzute de lege.

De asemenea, NU POT FACE OBIECTUL PROBEI

- faptele negative nedeterminate (nu pot fi probate și nici nu pot fi solicitate probe), dar cele
determinate se pot proba prin faptul pozitiv contrar,
- faptele notorii
- faptul necontestat de părți.

(3) SARCINA PROBEI

Art. 249: Sarcina probei

Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume
prevăzute de lege.
EXCEPȚII (exemple):
a) Existența unei prezumții legale (excepție relativă → prezumția legală absolvă parțial de probă, ea
e o prezumție pe care legea o trage de la un fapt cunoscut către un fapt necunoscut, dar absolvit de primul –
ex. comunitatea legală duce la prezumția că bunurile sunt comune art.339 NCC); In excepție, pârâtul devine
reclamant şi trebuie să dovedească. La fel şi în cererea reconvențională
b) Art. 1503 NCC - remiterea voluntară a înscrisului constatator al creanței → prezumție legală și
relativă - dacă un debitor se afla în posesia chiar a actului constatator al creanței se presupune ca creditorul i
l-a remis pt. ca nu îi mai era util deoarece creanța era stinsă.
c) Materia filiației – contestarea recunoașterii filiației: sarcina probei aparține cel căruia a făcut
recunoașterea;
d) art. 35 Legea 202/2007 - Persoana care reclamă o discriminare nu trebuie să facă proba
discriminării, ci acela care este chemat în judecată trebuie; pe baza unor simple indicii se inversează sarcina
probei
Art. 35
(1) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamația sau, după caz, cererea de
chemare in judecata, pentru fapte care permit a se prezuma existenta unei discriminări directe sau indirecte, care
trebuie sa dovedească neîncălcarea principiului egalităţii de tratament intre femei si bărbaţi.
e) Litigii de muncă – sarcina probei aparține angajatorului; ex: în cazul unei reorganizări contestate
de angajat, angajatorul trebuie sa dovedească ca era necesară
f) Consumatori și profesioniști – Legea 193/2003 privind clauzele abuzive (negocierea unei clauze
trebuie dovedită de profesionist, nu de consumator, chiar dacă cel din urmă este reclamant) și OUG 34/2014

9
transpunerea unei Directive UE (obligația de a dovedi că a fost informat consumatorul incumbă
profesionistului).
g) art. 420 NCC – contestarea recunoașterii de filiație, paratul trebuie sa dovedească
h) OG 137/2000 – art. 27 – persoana care se considera discriminata si arata simple indicii legate de
discriminarea sa, răstoarnă sarcina probei

REGULI COMUNE PRIVIND ADMISIBILITATEA, INTERPRETAREA,

ADMINISTRAREA SI APRECIEREA PROBELOR
I. CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE

1. Să fie LEGALĂ– să nu fie oprită de legea de drept material sau procesual;

ex: interdicția probei cu interogatoriu în cazul recuzării; un contract nu poate fi probat cu martori chiar și
atunci când există un început de probă scrisă (în materia contractelor de asigurare);

Art.421 alin. 2-3 NCC- acțiunea in contestarea filiației –certificat medical constatator al nașterii, expertiza
medico-legala, prin orice mijloc de proba – legiuitorul stabilește o prioritate a probelor peste care părţile nu
pot trece. Se fixează o chestiune de legalitate

Art. 1011 NCC – forma donației – se încheie prin înscris autentic

2. Să fie VEROSIMILĂ– să contribuie la dovedirea unor fapte credibile.

3. Să fie PERTINENTĂ– să aibă legătură cu obiectul pretențiilor sau apărărilor părților.

4. Să fie CONCLUDENTĂ– să ducă la soluționarea cauzei.

ex: în materia despăgubirilor pentru delicte – când pârâtul vrea să dovedească faptul că la delict s-au mai
interpus și alte persoane (aici răspunderea este solidară, deci oricum el va dovedi față de reclamant, însă
dacă face dovada că însuși reclamantul este în culpă, ea este și pertinentă și concludentă).

II. PROPUNEREA PROBELOR

Art. 254: Propunerea probelor. Rolul instanţei

(1)Probele se propun, sub sancţiunea decăderii,de către reclamant prin cererea de chemare în
judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în
cazurile anume prevăzute de lege.

Se pune problema invocării probelor prin răspunsul la întâmpinare formulat de parat?!?

* sancţiunea decăderii nu se confundă cu sancțiunea nulității, care se atrage dacă se invocă o probă prin CCJ
sau întâmpinare într-o formă informă – ex. cere proba martori dar nu-i numește sau cere proba cu înscrisuri,
dar nu le conformează cu originalul

Partea care este decăzuta din dreptul de a mai propune probe va putea discuta in fapt si drept temeinicia
dovezilor si susținerilor parții potrivnice.

Decăderea vizează doar părţile. Instanța poate in orice moment al procesului, după ce o pune in dezbaterea
părţilor si daca instanța o va considera necesara si utila, o va putea încuviința si administra din oficiu.
10
- propunerea probelor prin răspuns la întâmpinare → reclamantul ar putea cere un supliment de probe
(OPINIE Briciu), dar unii spun că nu poate face asta prin răspuns,ci la primul termen de judecată.

Ex. Paratul invoca excepția prescripției, reclamantul prin răspuns la întâmpinare va putea cere probe sa
dovedească întreruperea prescripției.

(2)Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în
cursul procesului, în afară de cazurile în care:

1.necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2.nevoia administrării probei i. reiese din cercetarea judecătorească ŞI ii. partea nu o putea
prevedea;

- apare fie din invocarea unei excepții, fie din administrarea celorlalte probe, fie in apariția unui incident cu
privire la un înscris care nu este semnat de parte si se procedează la verificarea de scripte

3.partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen
probele cerute;

- o veritabila repunere în termen cu aplicație speciala in materia probelor

- în VCPC acest text se raporta la neștiința părții care ducea la concepția că doar o persoană care nu era
reprezentată de avocat sau de consilier juridic se afla în neștiință, dar s-a trecut peste concepția asta.

4.administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;

- ex: depunerea unui înscris, se propune luarea unui interogatoriu care este pregătit si partea căreia I se ia
interogatoriul este in sala. Nu intra solicitarea de expertize sau audierea unor martori care trebuie citați

5.există acordul expres al tuturor părţilor.

- „acord expres” elimină ipoteza în care una dintre părți solicită o probă iar cealaltă parte nu reacționează în
niciun fel.

- din prevederea asta rezulta ca normele referitoare la termenele de propunere a termenelor sunt dispozitive
asupra cărora legiuitorul a spus ca este necesar acordul părţilor

- decăderea poate fi invocată de instanță din oficiu.

- neprezentarea unei parți nu echivalează cu un acord tacit al parții lipsa

- solicitarea unei probe peste termen – trebuie acordul reclamantului și pârâtului, dar și acordul
judecătorului.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra
aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocată.

(4)În cazul AMÂNĂRII, pentru motivele prevăzute la alin. (2), partea este obligată, sub sancţiunea
decăderii din dreptul de a administra proba încuviinţată:

11
 a)să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, când se cere proba cu
martori;

b)să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat
pentru judecată, dacă s-a încuviinţat proba cu înscrisuri;

c)să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în care
interogatoriul trebuie comunicat(adică dacă se ia în scris), potrivit legii;

d)să depună dovada plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la
numirea expertului sau în termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a
încuviinţat proba expertizei.

→ v. și art. 260 alin. (6) Când proba cu martori a fost încuviinţată în condiţiile prevăzute la art. 254
alin. (2), dovada contrară va fi cerută, sub sancţiunea decăderii, în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă
părţile sunt de faţă.

(7) Partea care a lipsit la încuviinţarea dovezii este OBLIGATĂ să ceară proba contrară la şedinţa
următoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfăţişează.

- încuviințarea acestor probe nu echivalează cu o repunere în termen.

(5)Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa
va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în
discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se
împotrivesc.

(6)Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din
oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

- instanța are dreptul și obligația aceasta, însă neîndeplinirea acestei obligații nu îi poate fi criticată într-o
cale de atac (până la urmă, și părțile au fost pasive la momentul respectiv).

12