ARTA LITERARA

Desi romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu, este scris cu scopul de a arata viabilitatea
formulei balzaciene, in structura lui apar si elemente romantice si moderne.
a. Elemente balzaciene: —tema (istoria unei mosteniri; parvenirea; motivul paternitatii);
- constructia romanului (expozitie larga, situarea spatio-temporala; descrierile amanuntite
-strazi, case, interioare);
- personaje tipice (descriere minutioasa, imbracaminte, gesturi, mimica sunt reprezentative;
folosirea unei game variate de mijloace pentru caracterizare; omniscienta; limbaj uniformizat
al personajelor);
b. Elemente clasice: - crearea de personaje caractere (avarul, femeia rea, generosul etc.).
c. Elemente romantice: - iubirea dintre Felix si Otilia; analiza sentimentului iubirii; suferinta.
d. Elemente moderniste: ambiguitatea personajelor (Otilia);
- interesul pentru procesele psihice (alienare, dedublarea constiintei, senilitate — Simion; dar
si pentru consecintele ereditatii - Titi);
- maniera comportamentalista de prezentare a personajului (reflectarea poliedrica) din mai
multe unghiuri de vedere (Otilia, de exemplu, vazuta prin ochii lui Costache, ai lui Felix, ai
lui Pascalopol si ai Aglaei).

OPINII ALE CRITICII LITERARE

Paul Georgescu: „ Tehnica romanului e balzaciana in zidirea ei. Nu numai in aspectele de

suprafata (exteriorul casei, interiorul ei, schitarea conflictului etc.), ci si in sensul acestei
tehnici. Pentru Balzac, exteriorul unei case si mobila ei caracterizeaza o familie. Descriind
vesmintele unui personaj, descriindu-i locuinta, el ii prefigureaza portretul. Fiindca descrierea
balzaciana (uneori obositoare prin desimea amanuntelor) stabileste corelatia intre venitul,
temperamentul, gesturile si caracterul unui personaj. Caracterul dat se exteriorizeaza in
vesminte, mobila etc., exteriorizeaza adica starea lui sociala (posibilitatile) si anumite trasaturi
de caracter () indicand un anumit gust artistic, nivel intelectual etc.".
Ov.S. Crobmalniceanu : „Enigma Otiliei se dovedeste, astfel, un roman de profunda critica
sociala, de sangeroasa executie a familiei burgheze, intr-o perspectiva mult mai ampla de
natura universala. Lumea banului apare exagerand monstruos viciile umanitatii".
Pompiliu Constantinescu: „Romanul d-lui G. Calinescu este unul dintre cele mai bune romane
din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si psihologica de solid realism,
de un adevar sufletesc adanc si de nuante sufletesti revelatoare—Enigma Otiliei se claseaza
printre operele de intaia mana ale epocii noastre urbane ".
Sursa de inspiraţie-romanul Enigma Otiliei de G. Calinescu

Toate scrierile pornesc de la un amănunt real, autobiografic sau împrumutat dintr-o bio-grafie
susceptibilă. Romanul „Enigma Otiliei” de G. Călinescu este inspirat dintr-un jurnal de al
său,în  care era notat următoarele cuvinte: “Vineri 12.II, a murit Tinca, una din mătuşile Casei
cu molii. A alunecat şi ea pe gheaţă în acel portic de lemn putred şi a căzut mortal, dacă n-a
avut mai degrabă un atac apoplectic. Cu un an înainte, Jenică căzuse la fel.[…] Nu m-am dus
la în-mormântare. Azi Tinca doarme pentru prima noapte eternă, în noul culcuş. Un roman
despre nulitatea vieţii lor ar fi foarte interesant: Istoria soţilor Popescu. A auzit că Bică
Simion, fratele, a invadat cu numeroşii lui copii casa, dibuind banii şi luând lacom din ei. Şi
când a murit Tache – acelaşi lucru: muierile s-au închis în casă şi au căutat banii. Distrugerea
unei familii care nu există prin individualităţi, ci prin congregaţie e impresionantă, mai ales
când se întrevede lim-pede dispariţia ei “. Prin urmare, aceste evenimente, de un comic
macabru, au generat ideea romanului şi au fundamentat tipurile

„Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata,. Cu mult mai in varsta decat mine si care
imi era ruda. Nimic de ordin afectiv n-a putut sa se iveasca (), nici nu stiam atunci ca exista
dragoste", marturiseste autorul intr-o Cronica a optimistului, in . Autorul explica apoi ca
aceasta imagine din copilarie a devenit o proiectie feminina ideala, „fata cu parul ca un fum,
exuberata si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa, muzicanta. Ori de
cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea era un minim de Otilia". De altfel,
iubita ipotetica din versurile sale poarta tot numele Otilia.
Problema mostenirii ii este sugerata de destinul sotilor Popescu, relatat de autor intr-un jurnal,
in care se povestea cum „Bica Simion, fratele, a invadat cu numerosii sai copiii, dibuind banii
si luand lacom din ei". Autorul isi dezvaluia intentia de a scrie un roman „despre nulitatea
vietii.lor".
Prototipul lui Felix Sima din roman pare sa fie insusi George Calinescu, deoarece portretul
fizic aduce mult cu acela al autorului: nas acvilin, ten masliniu, dar si preocuparea excesiva
pentru studiu.

TIPURI DE PERSONAJE

Romanul prezinta o intreaga serie de personaje, cele mai multe de sorginte balzaciana,
reprezentand tipuri umane, fiind asadar reprezentative pentru o anumita categorie morala:
avarul (Costache Giurgiuveanu), parvenitul (Stanica Ratiu, Aglae Tulea) etc. Aceste personaje
sunt organizate in doua clanuri antagonice, din punct de vedere al intereselor: familia lui
Costache Giurgiuveanu si familia Aglaei Tulea. Exista chiar analogii in modul de constructie
a celor doua clanuri: a.In ambele familii exista cate un membru cu situatie incerta (Otilia
Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache, neinfiata de acesta; Olimpia, fiica
Aglaei, repudiata, insa, de Simion care n-o recunoaste ca fiica a lui);
b.In ambele familii, unul dintre membrii da semne de avaritie exagerata (Costache
Giurgiuveanu si Aglae Tulea), in afara celor doua clanuri, mai exista si grupul intrusilor: Felix
Sima, Leonida Pascalopol si Stanica Ratiu.
A. Familia Costache Giurghiveanu

Costache Giurgiuveanu
Este personajul principal al romanului, deoarece injurul lui se desfasoara majoritatea
actiunilor, a intereselor, atat ale celor care-l protejeaza (Otilia, Pascalopol, Felix), cat si ale
celor care-l dusmanesc (Aglae si familia ei), iar actiunea romanului inceteaza odata cu
moartea lui. Este un personaj clasic balzacian, tip al avarului, mai complex decat Hagi Tudose
al lui Delavrancea.
Costache Giurgiuveanu este unchiul lui Felix Sima, cumnatul tatalui sau mort de un an, si
devenit tutorele lui pana la varsta majoratului. Folosind tehnica balzaciana, autorul dezvaluie
caracterul personajului prin descrierea interiorului casei unde traieste, a cladirii, a strazii pe
care locuieste si apoi face portretul fizic, intai este prezentat prin ochii lui Felix care, dupa ce-
l aude coborand cu incetineala scara, vede „ un omulet subtire si putin incovoiat". Acumuland
detalii, portretul fizic se intregeste: „ Capul ii era atins de o calvitie totala si fata parea
aproape spana si, din cauza aceasta, patata Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea
mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta
desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai
ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si vadit contrariat. Era un
batran neputincios, cu manii si automatisme datorate senectutii, balbait si cu glasul ragusit".
Comportamentul batranului Costache este ciudat datorita sentimentului de teama pentru
averea sa. Simuleaza pierderea memoriei si ca instinct de aparare fata de cei care-i vaneaza
banii, iar balbaiala, defect de vorbire, il apara oarecum, dandu-i ragazul de a-si formula mai
bine un raspuns gandit, isi freaca mainile si rade prosteste uneori, alteori are dragalasenii si
accese de afectiune fata de Otilia, „fe-fetita mea", pe care „o sorbea umilit din ochi si radea
din toata fiinta lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi".
Costache Giurgiuveanu traieste o drama, cea a neputintei de a se apara in fata celor care-i
doresc si pandesc moartea (sora sa Aglae, nepotii Aurica si Titi, precum si escrocul Stanica
Ratiu,(sotul de circumstanta al Olimpiei). Este un batran neajutorat, neputincios, dar cu o
vointa puternica, atunci cand e vorba de bani. Vazut prin ochii lui Felix, avaritia sa e o manie,
in schimb „ o iubeste mult pe Otilia si se gandeste mereu la ea ". La randul ei, Otilia il vede
„un om bun " pe „papa", insa cu „ciudatenii", „cam avar", fiindca manca de obicei,, cu
lacomie, varand capul in farfurie", Costache nu protesteaza niciodata cand Otilia il mustra.
Dragostea pentru bani a batranului este observata si de Pascalopol care, la primul atac
cerebral, vede ca acesta „tinea strans la subsuoara cutia de tinichea cu bani, iar in maini inelul
cu chei". Pascalopol il considera „un om slab, cu ciudateniile lui, dar bine intentionat".
Zgarcenia lui e o forma de aparare contra mediului, dar si o meteahna de caracter. Amana
mereu s-o infieze pe Otilia, sa-i faca o casa ori sa depuna bani pe numele ei, cum insusi
planuieste. iar lui Felix nu-i da banii cuveniti din renta, se hraneste prost.
In caracterizarea personajului sau G. Calinescu foloseste modalitatile clasice: prezentarea
directa de catre autor sau de catre alte personaje; autocaracterizarea; prezentarea indirecta prin
mediul in care traieste, prin actiuni, gesturi, opinii etc.

Otilia Marculescu este personajul feminin enigmatic care iese din tiparul balzacian. Prima
prezentare a fetei este facuta, ca in cazul lui Costache, prin ochii lui Felix, tanarul care soseste
in casa Giurgiuveanu. El aude o voce cristalina, apoi vede „ un cap prelung si tanar de fata,
incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri", apoi remarca imbracamintea: „fata, subtiratica,
imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa bine la mijloc si cu o mare colereta
de dantela pe umeri". Apar apoi alte detalii ale portretului: „Fata parea sa aiba optsprezece-
nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de
un stil perfect, fara acea slabiciune sluta si pastrata a Aureliei, era o mare libertate in miscari,
o stapanire desavarsita de femeie". Otilia este o fiinta contradictorie, suava si exuberanta
uneori, trista si nestatornica alteori, un amestec de copilarie si maturitate, de inteligenta si
sensibilitate, uneori rece, alteori capricioasa si inocenta. Dezinteresata de ceea ce este rational,
iubeste muzica si are un ideal de viata romantic. „- Tu nu cunosti viata, Felix - relua Otilia
ideea -pentru o fata reusita in viata nu e o chestiune de studiu si energie. Admit inteligenta si
vointa ta de barbat, astea nu sunt bune si pentru o femeie. Rostul femeii este sa placa, in afara
de asta nu poate fi fericire". „De obicei, fetele admira pe oameni ca tine, dar merg dupa
oameni ca Stanica."

Otilia este simbolul feminitatii imprevizibile, al acelui „mister feminin", fiind o enigma atat
pentru Felix, cat si pentru mult mai experimentatul Pascalopol. E un amestec de candoare si
naivitate, dar avand un instinct feminin sigur si ii farmeca pe barbati. Costache, Pascalopol,
Stanica sau Felix „ n-arfi indraznit sa contrarieze pe Otilia". Este uneori visatoare, alteori
nelinistita sau dezlantuita in bucuria ei (alearga prin iarba cu picioarele goale, se da in leagan,
doarme in fan, canta nebuneste, tropaie pe scara, fluiera, danseaza). Pentru Pascalopol este „o
mare strengarita", „ un temperament de artista", „o randunica, inchisa in colivie, moare", „o
fiinta gingasa care merita ocrotirea", „o fata mandra si independenta". Are un comportament
ambiguu fata de Felix si Pascalopol, cu aparenta cand materna, cand erotica. Ea insasi se
analizeaza lucid: „Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! ma plictisesc repede, sufar cand
sunt contrariata". Ea are mereu nevoie de protectie. „Ah! Cum as vrea sa am o trasura
luxoasa, cu doi cai frumosi!", „ nu sunt o zapacita, eu sunt pentru oamenii blazati, care au
nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol, eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizez
acum cat de iubesc ca frate si cat ca iubit". Calatoria la Paris cu Pascalopol o maturizeaza, „in
ochii ei mocneau judecati despre viata si despre el, hotarari indelung meditate, ironii
seriozitatea ei il paraliza".
Dupa ani de zile, cand Felix vede o fotografie pe care i-o arata Pascalopol, Otilia se
schimbase cu totul, devenind „o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta", „frumoasa, cu
linii fine", dar cu „un aer de platitudine feminina" care „stingea totul".
Ea se inscrie in galeria de personaje feminine remarcabile, alaturi de: Olguta, din La Medeleni
de Ionel Teodoreanu; Maitreyi, din romanul omonim al Iui Mircea Eliade; Adela, din romanul
omonim al lui Garabet Ibraileanu.

Familia Tulea
Aglae Tulea este sora lui Costache Giurgiuveanu si sotia lui Simion, mama Olimpiei, Auricai
si a lui Titi, adevarata sefa a clanului, personaj tipic balzacian (parvenitul). Portretul fizic
prezentat la inceput sugereaza trasaturile morale: ,,era o doamna cam de aceeasi varsta cu
Pascalopol., insa cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza. Fata ei era galbicioasa,
gura cu buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si ascutit, obrajii brazdati de cateva cute mari,
acuzand o slabire brusca Ochii ii erau bulbucati ca si aceia ai batranului, cu care semana putin
si avea de altfel aceeasi miscare moale a pleoapelor. Era imbracata cu bluza de matase neagra
cu numeroase cerculete, stransa la gat cu o mare agrafa de os si sugrumata la mijloc cu un
cordon de piele, in care se vedea prinsa de un lantisor urechea unui cesulet de aur".
Era o femeie rea si vulgara, ipocrita si invidioasa, care urmareste cu asiduitate un scop major
al vietii: obtinerea mostenirii la moartea fratelui sau. E obsedata de gandul ca fratele ei o s-o
adopte pe Otilia: „il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta.
Cine stie ce-o fi intre ei", nu se sfieste Aglae sa spuna. E o personificare a aviditatii, „baba
absoluta", cum o numeste cineva. La moartea lui Costache, este preocupata de gasirea banilor,
nu de infaptuirea celor crestinesti, ii barfeste si ponegreste pe toti, dar pare sa aiba oarecari
sentimente fata de copii. E in stare sa-l ironizeze pe Felix care studiaza, numai fiindca fiul ei
Titi este un tampit, ramas corigent Sentimentul dominant al acestei femei este ura, izvorata
tocmai din dragostea bolnava pentru copiii ei.
Pe Otilia o detesta nu numai din cauza ca ar fi o ipotetica mostenitoare a lui Costache, ci si
pentru ca ii sufla partidele Auricai. Ea nu-si interneaza sotul in sanatoriu de teama
cheltuielilor, dar, dupa ce-l duce la azil, il paraseste. Este in stare de orice miselie, dar in final
este infranta, deoarece nu obtine banii lui Costache, fata ei Olimpia este parasita de sot
(Stanica Ratiu), Aurica ramane fata batrana, Simion, sotul, este internat in ospiciu, iar Titi „se
leagana" din ce in ce mai des.

Simion Tulea
Este sotul Aglaei, un degenerat senil care se crede Iisus Hristos, un maniac fara simtul
realitatii. Are o mare pofta de mancare, o privire fixa, cauta mereu prin dulapuri. Subordonat
total sotiei sale, el mai mult tace, brodeaza, dar are si unele accese de furie. Este un personaj
modernist (vezi romanele Hortensiei Papadat Bengescu), dominat de starea sa maladiva. Reda
masura degradarii morale si fizice a familiei Tulea

Olimpia Tulea
Fiica a Aglaei, Olimpia este maritata cu avocatul Stanica Ratiu, caruia ii daruieste un copil,
mort la doua luni dupa nastere. E o fiinta plata care nu se remarca prin nimic deosebit, in
final, sotul ei o paraseste pentru o femeie de moravuri usoare, Georgeta.

Aurica Tulea
E fiica Agalei, slaba, uscata, cu fata pergamentoasa, par rar si ochi ingropati in cap, vopsita
violent, tipul fetei batrane, precum balzaciana verisoara Bette. E o femeie acrita, invidioasa,
complexata, in cautare permanenta de partide, ahtiata dupa maritis, ii abordeaza succesiv pe
Pascalopol, Felix, Weissman, dar fara nici un succes. Este o fiinta alienata fizic si moral.

Titi Tulea
Este mezinul familiei Tulea, un personaj modern, in maniera lui Simion. E un repetent, debil
mintal, infantil, apatic, cu fixatii artistice (deseneaza, copiaza carti postale; asculta muzica
militara in Cismigiu) si erotice (cand vede femei, cade in transa; se casatoreste pentru scurt
timp cu Ana Sohatchi). Este un isteric care se leagana mereu exclamand: „Sa nu ma insultati,
ca va spun la mama!".

C. Intrusii
Stanica Ratiu
Desi prezenta sa in roman este mai redusa, Stanica Ratiu, sotul Olimpiei Tulea, tipul
parvenitului din romanele balzaciene, este considerat de unii comentatori personajul central al
romanului. Aceasta pentru ca in odiseea mostenirii banilor lui Costache, el este cel care
reuseste. Este un escroc sentimental, un barbat abil, versatil, perseverent, cu o verva
deosebita, cu totul opus celor din familia Tulea. El este un individ bagaret si insistent, care se
afla peste tot, da sfaturi tuturor, intrigant, ascultator pe la usi, descurcaret, un fel de Mitica al
lui Caragiale, in varianta de avocat Face matrapazlacuri, afaceri dubioase, e sfatuitor al
clanului Tulea, il initiaza pe Felix in lumea de placeri a Bucurestiului. Agresiv si lipsit de
scrupule, Stanica Ratiu este un tip adaptabil, un cameleon inteligent, un escroc notoriu, un
laudaros fara pereche. Insista sa primeasca repede casa promisa ca dota, tapeaza de bani pe
oricine.
O paraseste pe Olimpia pentru Georgeta, amanta a generalilor: „ Asa se intampla cand te
insori din sentiment. Pe mine sentimentul, bunatatea m-au omorat. Dar am sa fiu forte, de aici
inainte nu mai admit nici o slabiciune. Nu se tine angajamentul, o redau pe Olimpia caminului
parintesc Mie mi-ar trebui o femeie de lume, consumata, inteligenta". Cinic cu batranul
Costache, Stanica este o lichea simpatica, reusind sa parvina: „Se insura cu Georgeta, cu care
nu avu fii, dar avu protectori asidui, facu politica; declara ca simte «un ritm nou», fu chiar
prefect intr-o scurta guvernare si acum este proprietarul unui block-haus, pe bulevardul Tache
lonescu. Unele gazete de santaj il acuza ca patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani".

Felix Sima
El este un tanar orfan, venit din Iasi la Bucuresti, dupa terminarea liceului, pentru a se inscrie
la Facultatea de medicina, in maniera balzaciana, el este prezentat in incipit: „ un tanar de
vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre
strada Sfintii Apostoli, cu un soi de valiza in mana, nu prea mare, dar desigur foarte grea,
fiindca obosit o trecea des dintr-o mana in alta (). Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie
ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadeau un aer
batranesc si elegant. Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina
suvitelor mari de par care-i cadeau de sub sapca, dar coloana maslinie a obrazului si taietura
elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie". Autorul intocmeste parca o
fisa biografica, prezentandu-l astfel: „Se numea Felix Sima si sosise cu o ora mai inainte in
Bucuresti venind din Iasi, unde fusese elev in clasa a VIII-a a Liceului internat. Sfarsise
liceul, trecand si examenul de capacitate, si acum venea in Bucuresti la tutorele sau, Costache
Giurgiuveanu. Acest Giurgiuveanu, caruia obisnuia a-i spune «unchiul», era cumnat al tatalui
sau care murise de un an. Doctorul losif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai
avea de mult rude apropiate de sange. Singura lui sora, sotia lui Costache Giurgiuveanu cel
cautat, murise si ea de mult. Vaduv el insusi de vreo zece ani, doctorul isi trimise baiatul mai
mult in pensionate si in internate. Dupa o lunga boala plictisitoare, se stinse si el cu satisfactia
ca copilul e mare si cu viitorul oarecum asigurat. In afara de un oarecare depozit de bani,
doctorul lasa lui Felix o casa cam veche, dar solida si rentabila in strada Lapusneanu. Pentru
administrarea acestor bunuri, fusese indicat ca tutore «unchiul Costache», cumnatu-sau ".
Felix se dovedeste a fi un tanar ambitios, preocupat de studiu, inteligent, urmarind cu
perseverenta realizarea unei cariere stiintifice de prestigiu. El este la varsta adolescentei si, in
casa lui Costache Giurgiuveanu, traieste prima sa iubire, o criza erotica, parcurgand drumul
de la simpla atractie pana la trairea deplina a sentimentului de dragoste, cand „chipul Otiliei il
urmarea in tot timpul", incepe sa fie gelos pe Pascalopol, datorita comportamentului familiar
al fetei cu acesta Starile fizice si psihice prin care trece Felix datorita iubirii pentru Otilia sunt
descrise pe multe pagini ale romanului. Ele sunt contradictorii: neliniste, teama, deznadejde,
incertitudine, gelozie, adoratie, incantare, fericire: „Avea crize de sensibilitate si reverie, in
vreme ce Otilia rascolea valurile pianului, el se plimba cu mainile in buzunar, oprindu-se din
cand in cand in fata oglinzii. Se privea sever, lasand buzele jos, intr-o amaraciune patetica. Se
simtea frumos. Singuratatea lui, faptul de a nu avea parinti, il umplea de o exaltare vaga a
destinului sau propriu. Se intreba, inundat de frazele muzicale care veneau de jos, ce avea sa
devina: medic mare, savant, autor celebru, om politic".
Iesind cu bine din criza erotica, de fapt cu ajutorul Otiliei care-i intelege aspiratiile, Felix
evolueaza profesional, datorita calitatilor intelectuale, tenacitatii si vointei, devenind
„profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice,
colaborator la tratate de medicina cu profesori francezi".Chipul Otiliei a ramas, insa, in
sufletul sau pentru totdeauna, prin misterul sau existential.

Leonida Pascalopol
Pare sa fie un alter ego al autorului. Este un mosier cult, manierat, rafinat, fin psiholog,
melancolic si resemnat, generos, umblat prin lumea civilizata, intelept, iubitor al atmosferei
de familie. Vine in casa Giurgiuveanu de mult, de cand Otilia era mica. Nutreste sentimente
profunde fata de ea: la inceput, paterne, iar apoi, pe masura ce Otilia devine o adolescenta,
sentimentele paterne se imbina cu cele erotice, dar de o noblete sufleteasca admirabila. Dupa
ce se casatoreste cu Otilia, ii intelege dorinta de libertate si divorteaza. E un personaj clasic,
de un calm olimpian, monden, gata de a se adapta oricarei situatii, natural, curtenitor, filozoful
felul sau, dar si practic in conducerea treburilor mosiei din Baragan.

ARTA LITERARA
Desi romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu, este scris cu scopul de a arata viabilitatea
formulei balzaciene, in structura lui apar si elemente romantice si moderne.
a. Elemente balzaciene: —tema (istoria unei mosteniri; parvenirea; motivul paternitatii);
- constructia romanului (expozitie larga, situarea spatio-temporala; descrierile amanuntite
-strazi, case, interioare);
- personaje tipice (descriere minutioasa, imbracaminte, gesturi, mimica sunt reprezentative;
folosirea unei game variate de mijloace pentru caracterizare; omniscienta; limbaj uniformizat
al personajelor);
b. Elemente clasice: - crearea de personaje caractere (avarul, femeia rea, generosul etc.).
c. Elemente romantice: - iubirea dintre Felix si Otilia; analiza sentimentului iubirii; suferinta.
d. Elemente moderniste: ambiguitatea personajelor (Otilia);
- interesul pentru procesele psihice (alienare, dedublarea constiintei, senilitate — Simion; dar
si pentru consecintele ereditatii - Titi);
- maniera comportamentalista de prezentare a personajului (reflectarea poliedrica) din mai
multe unghiuri de vedere (Otilia, de exemplu, vazuta prin ochii lui Costache, ai lui Felix, ai
lui Pascalopol si ai Aglaei).

OPINII ALE CRITICII LITERARE

Paul Georgescu: „ Tehnica romanului e balzaciana in zidirea ei. Nu numai in aspectele de

suprafata (exteriorul casei, interiorul ei, schitarea conflictului etc.), ci si in sensul acestei
tehnici. Pentru Balzac, exteriorul unei case si mobila ei caracterizeaza o familie. Descriind
vesmintele unui personaj, descriindu-i locuinta, el ii prefigureaza portretul. Fiindca descrierea
balzaciana (uneori obositoare prin desimea amanuntelor) stabileste corelatia intre venitul,
temperamentul, gesturile si caracterul unui personaj. Caracterul dat se exteriorizeaza in
vesminte, mobila etc., exteriorizeaza adica starea lui sociala (posibilitatile) si anumite trasaturi
de caracter () indicand un anumit gust artistic, nivel intelectual etc.".
Ov.S. Crobmalniceanu : „Enigma Otiliei se dovedeste, astfel, un roman de profunda critica
sociala, de sangeroasa executie a familiei burgheze, intr-o perspectiva mult mai ampla de
natura universala. Lumea banului apare exagerand monstruos viciile umanitatii".
Pompiliu Constantinescu: „Romanul d-lui G. Calinescu este unul dintre cele mai bune romane
din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si psihologica de solid realism,
de un adevar sufletesc adanc si de nuante sufletesti revelatoare—Enigma Otiliei se claseaza
printre operele de intaia mana ale epocii noastre urbane ".