BALTAGUL – MIHAIL SADOVEANU

ROMAN REALIST, OBIECTIV, TRADITIONALIST

Romanul obiectiv, realist, doric are la baza observarea atenta a realitatii, fiind zugravita o
lume rationala, coerenta, omogena, iar actiunile sunt prezentate in ordine cronologica, naratorul este
obiectic, omniscient, are acces la gandurile personajelor, si omniprezent, putand relata intamplari
care se desfasoara simultan in planuri diferite. Persoectiva narativa este “dindarat”, obiectiva,
naratorul cunoscand destinele personajelor, dar si solutiile intrigilor, pe parcursul textului aparand
semen anticipative. In romanul obiectiv se acorda importanta epicului si mai putin analizei
psihologice, coordonatele spatio-temporale sunt clar precizate, iar descrierile au rol explicativ.
Structura epica este echilibrata, planurile narative fiind clar delimtate si respectand principiul
compositional al simetriei. Lumea prezentata este determinate social-istoric, personajele fiind tipuri
umane, representative pentru o categorie sociala, avand o singura trasatura de caracter dominant
care nu se modifica pe parcursul textului, indifferent de actiunile in care sunt implicate.

Reprezentativa pentru creatia lui Sadoveanu este romanul “Baltagul”, un roman cu o

structura complexa, avand la baza observatia morala si sociala si surprinzand o randuiala ancestrala.

Viziunea lui Sadoveanu despre lume se reflecta in dimensiunea simbolica a romanului, ceea
ce il deosebeste de prozele realist-obiective. Lumea traditionala este afectata de modernitate, iar
transformarile existentiale nu pot fi redate doar obiectiv, ci implicatiile ample asupra mentalitatii
solicita o reprezentare literara, metaforica sau alegorica. Desi romanul creeaza iluzia realitatii prin
descrierile amanuntite, exista si un substrat mitologic, o deschidere catre un spatiu transcendental.
Scris in numai 17 zile, romanul este o reconstituire monografica a vietii muntenesti din Moldova,
zugravind o lume pastorala, cu o anumita conceptie despre lume bazata pe credinte si randuieli
ancestrale.

La nivel tematic, romanul dezolta o filosofie profunda asupra vietii, punctul de plecare fiind
reprezentat de balada “Miorita”. Astfel, se configureaza o tema a vietii, una a mortii si una a cautarii
adevarului, toate intemeiate pe motivul calatoriei initiatice, avand ca scop cunoasterea, restabilirea
dreptatii si pierdutului echilibru cosmic. Aceasta calatorie se desfasoara atat intr-un spatiu real, cat si
intr-unul launtric.

Titlul pune sub semnul dualitatii intregul univers al cartii, baltagul, un topor cu doua taisuri,
este unealta si arma, figurand symbolic viata si moartea, dar si initierea lui Gheorghita.

Constructia epica este specifica romanului traditional: naratiunea heterodiegetica apartine

unui narrator obiectiv, omniscient si omnipresent, perspective narativa fiind “dindarat”. Structura
epica este echilibrata si are la baza tehnica inlantuirii, dar si insertia unor episoade retrospective.

La nivel compositional, se contureaza doua planuri narative care insumeaza intamplari din
existent eroilor: lumea muntenilor si drama familiei lui Nechifor Lipan. In roman, este reprezentata
atat existent individuala, a comunitatii, cat si o existent mitica, conflictul ontologic fiind determinat
de moartea violenta a unui om. Dupa disparitia acestuia, lumea nu mai este omogena, coerenta si
plina de sens.
 Spatiul si timpul sunt ambivalente. Calatoria Vitoriei se desfasoara intr-un spatiu real, Tinutul
Dornelor, dar si intr-unul symbolic, interior, itinerariul symbolic al soarelui si spatiul interior al visului.
Muntele este un topos in care timpul se anuleaza prin izolare si singuratate. Acesta este atat mitic,
impus prin legenda care deschide romanul, cat si interior, subiectiv, al rememorarii, al amintirilor
Vitoriei.

Subiectul este organizat riguros, 16 capitole urmand odiseea cautarii si descoperirii lui
Nechifor Lipan: asteptarea plina de neliniste a Vitoriei, hotararea si pregatirea de calatorie, drumul
parcurs in sens invers pentru aflarea adevarului, gasirea osemintelor, descoperirea adevarului despre
moartea sotului si infaptuirea actului justitiar. Planurile sunt clar delimitate si dinamizate de conflicte
puternice.

Legenda cosmologica din incipitul romanului are functii multiple: integrarea cosmica a
existentei muntenilor, conturarea unui portret al personajului coleciv. Muntenii traiesc intr-un
univers inchis, cu legi proprii, nescrise, intr-o lume patriarhala, sunt iuti, nestatornici, rabdatori,
existent lor fiind guvernata de traditii. Legenda este si un artificiu narativ prin care este introdus in
constructia epica personajul absent al cartii, Nechifor. El este omul cu caciula brumarie, darnic si
vesel, dar mai ales neinfricat si hotarat. Oier priceput, Nechifor face legatura intre doua lumi: cea
arhaica, sacra, din Magura Tarcaului si locurile indepartate in care isi vindea produsele. Moartea ii
vine din aceasta a doua lume, ucigasii fiind originali dintr-un loc in care Nechifor este strainul. Astfel,
povestea spusa de Nechifor este o cheie de interpretare a textului. Oamenii traiesc intr-o ordine
proprie, primitive, fara a respinge noile randuieli.

Conflictul romanului este unul de ordin moral: doi munteni savarsisera o faradelege, il
omorasera pe Nechifor Lipan, incalcand randuiala statornicita de Dumnezeu. Lungul drum al Vitoriei
are astfel un dublu scop: refacerea echilibrului tulburat de moartea violent a lui Nechifor si
indeplinirea ritualului inmormantarii.

Personajele romanului au o evolutie epica previzibila, motivate prin logica romanului, dar si
de dimensiunea morala, mistica, cu o anumita conceptie despre lume: “o lume in care Dumnezeu a
pus randuiala si semn”. Vitoria este personajul arhetipal, Gheorghita este surprins in formare, iar
Nechifor Lipan este harnic, priceput, dar si aprig la manie.

Vitoria este personajul principal al romanului, personaj complex, exponential, reprezentativ

pentru muntenii al caror portret este conturat in incipit: temperamente solare, purtandu-si buuria si
tristetea cu aceeasi “inima usoara”, datinile stravechi ordonandu-I intreaga existenta.

Caracterul arhetipal este evidentiat de portretul fizic, esentializat, construit din perspectiva
naratorului care, folosind tehnica detaliului semnificativ, dezvaluie inteligenta si forta interioara a
femeii: “frumusetea neobisnuita in privire”. Aceeasi privire suprinde si nelinistea provocata de
intarzierea lui Nechifor: “privirea ii era dusa departe”. Avand aproape 40 de ani, parul castaniu si
ochii caprui, Vitoria este o fire energica hotarata, darza, conducand cu pricepere gospodaria.
Abilitatea, fermitatea si simtul practice sunt dublate de credinta si de respectarea cu strictete a unui
cod moral nescris. Astfel, merge la preot, tine post negru, se spovedeste, se inchina icoanei Sfintei
Ana, la Bistrita, vegheaza cu strasnicie ca Minodora si Gheorghita sa creasca in respect fata de
valorile morale. Ea citeste semnele naturii, dar sip e cele care-I par a fi trimise pentru a-I lumina calea
catre adevar: cantecul cocosului care anunta o plecare si nu o sosire sau visul: “L-am visat rau,
trecand Calare o apa neagra… Era cu fata incolo”. Zbuciumul launtric dezvaluie devotamentul: “dac-a
intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul”. Hotarata sa descopere adevarul, ea paraseste
spatiul protector. Inceput intr-o zi semificativa, vinery, drumul Vitoriei evidentiaza tenacitatea,
hotararea, comuniunea cu natura, perseverenta, sentimentul datoriei. Vitoria si Gheorghita merg pe
urmele lui Nechifor, din sat in sat, o refacere simbolica a drumului parcurs de zeita Isis in cautarea
osemintelor lui Osiris. Dupa un drum labirintic, cu popasuri cerute de semnele naturii sau de nevoia
de a indeplini un ritual, la Suha, Vitoria gaseste, cu ajutorul cainelui Lupu, osemintele sotului intr-o
rapa. Acum, durerea si framantarile launtrice se tranforma intr-un gest ritualic, femeia strigandu-l pe
Nechifor Gheorghita. Aceasta este o modalitate de refacere a identitatii initiale, stiut fiind faptul ca
oierului ii fusese schimbat numele in copilarie, cand, pentru a scapa de boala, “fusese vandut pe
fereastra”. In termenii lui Mircea Eliade, oierului ii este redata conditia sacra necesara in marea
calatorie de dincolo de moarte. Inmormantarea va rezolva conflictul interior prin indeplinirea
randuielii. Cel de-al doilea conflict, cel exterior, va fi rezolvat in scena praznicului, cand ucigasii
Calistrat Bogza si Ilie Cutui sunt demascati de Vitoria. Ea culesese informatiile si le innodase cu
abilitate, iar povestirea ei de la praznic nu reproduce numai intamplarile, ci le completeaza, dandu-le
coerenta care le lipsea in realitate.

Moral, Vitoria este eponenta unei lumi arhaice pentru care exista o alta dimensiune dincolo
de cea a existentei concrete. Social, ea ilustreaza categoria muntenilor care respecta legile nescrise
ale pamantului. Psihologic, da dovada de calitati surprinzatoare. Inteligenta, bazandu-se pe o logica
riguroasa, are abilitatea de a intuit psihologia celor din jur, “cunoaste gandul omului”-Gheorghita.
Capacitatea de disimulare, tenacitatea, abilitatea, toate acestea contribuie la aflarea adevarului.

Reprezentativ pentru comunitatea oierior este Nechifor Lipan, al carui portret se construieste
prin insumarea episoadelor retrospective si a imaginilor in amintirea celor care l-au cunoscut.
Trasaturie definitorii, priceperea, inteligenta, se regasesc in alcatuirea fiului sau, Gheorghita,
personaj secundar. Pentru el, calatoria are o functie initiatica, momentul semnificativ al maturizarii
sale fiind vegherea osemintelor lui Nechifor. In finalul romanului, apare in ipostaza eroului justitiar,
curajos.

Finalul este unul inchis: in virtutea randuielii, familia Lipan isi va relua viata, o noua generatie
repetand tiparul existential stravechi.

Stilul elaborate al romanului, limbajul solemn, uneori criptic, reflecta o anumita intelepciune
a omului aflat in fata unor situatii limita si avand constiinta ca trebuie sa respecte valorile morale
autentice. Simbajul corespunde nevoii de a savarsi anumite ritualiri care fac posibila restabilirea
ordinii cosmice.

Eu consider ca mitul care sta la baza textului este adaptat unei realitati noi, o noua
concretizare social-istorica, o lume in care, desi pastorii traiesc intr-o ordine proprie, nu resping noile
randuieli.

In concluzie, romanul “Baltagul” ilustreaza realismul prin naratiunea concise, precizia

descrierii, dezvoltand, la nivel tematic, o noua filosofie profunda asupra vietii.