Sunteți pe pagina 1din 32

VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

CAPITOLUL I
1. VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

„ Dintre toate calităţile, despre culoare este cel


mai dificil de vorbit”Aristotel
1.1.DEFINIREA CULORII

Culoare, culori s.f. 1. Totalitatea radiaţiilor de


lumină de diferite frecvenţe pe care le
reflectă culorile si care creează asupra retinei o
impresie specifică, aspectul colorat al corpurilor.
= culoarea aflată in prima jumătate a
Culoare caldă
domeniului radiaţiilor luminoase(spre
infraroşu). Culoare rece = culoare aflată in cea de-a doua
jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase(spre
ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre
culorile(roşu, galben,albastru) care nu pot fi obţinute prin
amestecul altor culori.(....). 2. Fig. Fel de a descrie si de
a prezenta pe cineva sau ceva. Culoare locală =
trasaturile sprecifice ale unei ţari, ale unei epoci etc.,
redate într-o opera literară, artistică. Culoare istorică =
evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai
caracteristic. Culoare politică = apartenenţa la un partid
politic.1
Culoarea este o trăsătură fundamentală a
universului în care ne desfasuram activitatea,
scopul lucrării de faţa fiind acela de a face un
elogiu culorii.
Culorile ne pot da într-un mod foarte simplu acea stare
de confort mult dorită, ne ajută să ne cunaştem propria
personalitate, patrunzând în structura profunzimilor, ne
ajută să ne exprimăm mai bine, ne orientează spre o
rearmonizarea a ceea ce suntem sau vom deveni.
Aşadar, culoarea este, în primul rând, o formă de
comunicare înlocuind de cele mai multe ori limbajul.
În esenţa, culorileau drept izvor lumina, acele
fascicule care se reflectă in ochii noştri producând
efectul de culoare, senzaţie pe care ochiul o
primeşte şi o transmite creierului, fiind
condiţionată
1 Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei,
Bucureşti, 1975, p.

atât de felul in care sunt constituite suprafeţele obiectelor


ce absorb sau reflectă, într-o anumită măsură,
fasciculele colorate şi de calitatea fasciculelor luminoase
cât şi de calităţile ochiului care transmite informaţia mai
departe. Acest lucru ne ajută să facem distincţie între
culoarea albă a hârtiei sau cea a laptelui sau a zăpezii,
între roşul cireşei şi cel al firului de lână vopsit în
culoarea cireşei, putem observa diferenţa dintre culoarea
pe care un obiect o are noaptea, în lumina electrică, şi
cea pe care o are ziua, în lumina albă.
„ Cheie a sufetului, culoarea va străbate un lung
itinerar pentru a atinge stadiul estetic actual, evoluând
paralel cu libertatea morala a omului”2, care în
încercarea sa de a înţelege semnificaţia, rolul pe care îl
au culorile, a elaborat, de-a lungul timpului, o serie de
sisteme pe care le-a modelat, grupat, regrupat, clasificat
si asociat, sisteme caracterizate de complexitate în
noţiuni si simboluri, sisteme care au pierdut pe parcurs,
fără urmă, părţi însemnate.
Fizicianul engez Isaac Newton (1642-1727) a
analizat fenomenul care apare în urma ploii, curcubeul –
un amalgam de culori vii – roşu, portocaliu, galben,
verde, albastru închis şi violet fiind cele mai evidenţiate.
El a constatat că în alcătuirea luminii albe intră fascicule
colorate şi că fiecare culoare emite un izvor de radiaţii.
De cele mai multe ori percepem o singură culoare, foarte
rar vedem toate culorile concomitent. Explicaţia ar fi
aceea că natura suprefeţei pe care o întâlneşte lumina
face ca obiectul luminat să reţină o mare parte din
fasciculele colorate ale luminii reflectând o singură parte
din ele.3
Percepţiile coloristice ale ochiului omenesc sunt adesea
false, lucru care poate fi demonstrat de apratele foarte
fine de măsurare a radiaţiilor coloristice, a luminozităţii,
lungimii de undă, etc. De exemplu, zăpada este
percepută de ochi ca fiind albă când, în realitate ea este
constituită din cristale minuscule transparente care sub
cerul cenuşiu de iarna capătă un aspect orbitor de alb.
Se întâmplă foarte rar ca în mediul nostru
înconjurător, natural sau artificial, să existe culori izolate,
orice culoare fiind văzută, în mod obişnuit, în raport cu
celelalte culori care o înconjoară, între acestea apărând
o interinfluenţare puternică. Astfel, dacă punem un pătrat
alb pe un fond negru el va apărea mai mare decât un
pătrat negru, de aceeaşi dimensiune, pe un fond alb.
Acest lucru se explică prin faptul că albul fiind mai
luminos decât negrul, radiayă puternic depăşindu-şi
limitele, marginile, pe când negrul în raport cu alb dă
falsa impresie de respingere. La fel, dacă alegem un
pătrat galben pe un fond alb, obiectul va căpăta un
aspect mai întunecat, dar o tonalitate caldă iar dacă
fondul este negru obiectul va părea mai luminos, dar
rece şi tăios.
2 Demetrescu, Camilian, 1966, Culoarea. Suflet si retină,
Bucureşti, Ed. Meridiane

3 Constantin, Paul, 1986, Să vorbim despre culori, Bucureşti, Ed.


Ion Creanga, p.2

VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Aceasta interacţiune simultană dintre două sau mai


multe culori poartă numele de armonie coloristică,
fenomen a cărui judecată depinde de fiecare persoană în
parte, de gusturile sale în materie de asortare a culorilor,
de educaţia estetică, de preferinţele sale: „ Nu e frumos
ce e frumos ci e frumos ce-mi place mie”.
Atunci când vorbim despre culoare putem face
referire la două aspecte legate de acest concept:
aspectul natural şi aspectul social. Din punc de vedere
natural, putem spune despre culoare că are valoare
neutră, fiind indiferentă faţă de reguli, simboluri,
evenimente sociale, iar dacă ne referim la culoare ca la
un fapt social am putea spune că aceasta este universul
în care trăim, dat fiind faptul ca tot ceea ce ne înconjoară
are o culoare care poate fi interpretată social – vise,
speranţă, iad, rai, iubire, ură – toate sunt colorate social.
1.2.CLASIFICAREA CULORILOR

Culorile ne influenţează emoţiile şi gândurile


provocând anumite stări psihice. Obţinute din plante,
pământuri sau reacţii chimice curile pot fi calde sau reci,
în funcţie de stralucirea culorilor care gravitează în jurul
lor, în funcţie de contrastul care apare între ele si de felul
in care sunt amestecate.4
Clasate după originea lor, culorile pot fi:
a) Culori primare (principale, fundamentale sau
de bază): roşu, galben şi albastru;
b) Culori secundare: rezultatul din combinaţia a doua culori
primare. Din amestecarea celor trei culori două câte
două se obţin trei culori binare, dupa cum urmează:
îmbinând roşu si albastru vom obţine violet, roşu şi
galben – portocaliu, galben si albastru – verde.
c) Culori terţiare, rezultate din combinarea unei
culori primare cu o culoare secundară
Aceste culori primare, binare şi terţiare sunt cele
care formează cercul cromatic, asemănător
curcubeului cu diferenţa că poate conţine un
număr nelimitat de culori.
d) Culori ternare, rezultate din amestecul fizic al
culorilor secundare luate câte două: din
verde şi portocaliu se obţine ocru închis, din
portocaliu şi violet se obţine maro etc.
Clasate după componenta spectrală, culorile pot
fi:
4 Şuşală, Ion N., 1982, Culoarea cea de toate zilele, Bucureşti, Ed.
Albatros, p.148

Top of Form
65e89ff31bd5f6c

Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Indiferent de situatie, albul poate fi


alaturat oricarei alte culori sau nuante. Fie ca este vorba de finisajul peretilor, ori de
elemente de mobilier vopsite in alb, acestea vor iesi in relief datorita luminozitatii
albului, sau prin mecanismului contrastului clar-obscur (pe o suprafata alba, un
obiect inchis la culoare creaza un centru de interes, care focalizeaza instantaneu
atentia). Combinatia alb-albastru este o alegere cu predominanta romantica, alb-
negru indica sobrietate , iar daca se insereaza si auriul, asocierea devine extrem de
eleganta. Din contra, combinatia alb-negru-argintiu este de factura Hi-Tech, care nu
exclude o eleganta modernista, extrem de rafinata. Indiferent cum abordati albul si
in ce cantitate il folositi, este putin probabil sa dati gres. Mai mult chiar, daca nu va
simtiti capabili sa manipulate culorile, puteti recurge cu incredere la alb, in oricare
dintre varietatile intalnite (mat, stralucitor). r8h16hf
Albastrul este culoarea care imbie la visare, fiind asociata in plan simbolic cu
infinitatea. Incaperile tratate cu albastru sunt extrem de linistitoare si relaxante
(dormitoare). La randul sau, si albastrul poate fi folosit in orice combinatie.
Modernismul si postmodernismul ne-au demonstrat ca poate fi alaturat cu succes
verdelui, maroului, negrului, violetului, etc., care reprezinta totusi combinatii
“discutabile” in cadrul amenajarilor de tip clasic.
Galbenul este culoarea bucuriei si a luminii, iar acolo unde este folosit se
contureaza un ambient cald, exuberant. Galbenul poate fi folosit cu succes alaturi
de nuante de roz, ocru, verzui sau nuante pastelate de albastru.
Verdele este culoarea sperantei, a sigurantei, a vitalitatii si a renasterii, fiind
asociata cu natura si cu viata. In ciuda faptului ca este capabil sa creeze o
atmosfera de calm si buna dispozitie, verdele este totusi cea mai dificila culoare,
care trebuie manipulata cu atentie si discernamant. Nu poate fi folosita in orice tip
de spatiu si in nici un caz in bucatarii.
Rosul denota caldura si pasiune, dar depinde de noi daca vrem sa accentuam sau
nu aceasta din urma trasatura in cadrul ambientului locuintei. Varietatile de rosu
sunt superbe, mai ales in cazul in care avem de a face cu nuante naturale -; cum
sunt cea a lemnului de cires, a caramizii si a teracotei. Aici rosul este mai estompat
si poate fi combinat cu aproape orice nuanta, calda sau rece

Simbolismul cosmic al culorilor este regasit la zeitatile din multe cosmo-


gonii. Multi dintre indienii din America de nord asociaza fiecaruia dintre cele
6 sectoare cosmice o culoare sacra . Aproape de sol se regaseste albul care
indica zorile, peste alb era asternut albastrul (culoarea va aparea sub forma
peluzei), pentru a remarca dimineata, peste albastru era galbenul, simbol al
asfintitului si deasupra se afla negrul, simbol al noptii.

Amerindienii realizeaza urmatoarele conceptii: galben=nord, albastru=vest,


rosu=sud, alb=est, zenitul=multicolor, negrul=pamantul.
La populatiile maya, patru culori desemneaza geniile celor 4 puncte
cardinale care dominau pamantul si inspirau sentimentele omului,
realizandu-se o “mica ” inversiune a rolului culorilor. Astfel albului ii
corespunde nordul, negrului ii corespunde vestul, rosului ii corespunde estul,
iar galbenului ii corespunde sudul.
Perceptii diferite dintre elementele cosmonogonice si culori se gasesc la indienii pueblo
pentru care rosu=vest, albastru=nord, verde=est, galben=sud.
Aztecii, ca cei mai multi dintre amerindieni, folosesc acelasi cuvant pentru toate
nuantele de verde si albastru. Simbolismul pietrelor albastre sau verzi: verzi-albastre,
este pe de o parte un simbolism solar, asociat cu peruzeaua, piatra focului si a soarelui,
semn de seceta si foame, pe de alta parte, albastrul verzui al pietrelor chalchiuilt sunt
simbol al fertilitatii, chezasie a renasterii.
Cap 1.2

Definitia culorii ca notiune psiho-fizica sublineaza faptul ca suntem influentati in mod


remarcabil de culoare, care ne provoaca stari, trairi si sentimente atat de nuanta cat si
de saturatie. Informatia culorii se obtine atat pe cale vizuala, prin intermediul luminii
care induce simtul vazului , capabil de recieptionare a peste 90% din totalul
cunostintelor asupra obiectelor si fenomenelor din natura. Culoarea accentueaza
puterea de memorare a omului prin trairile pe care le induce. Ne amintim toata viata de
un peisaj montan, un tablou celebru, o persoana, mai ales prin intermediul culorilor care
ne-au fermecat la primul impact cu acestea . De multe ori, bolnavi si pesimisti, am primit
suflul vietii prin impactul cu o culoare vie, care a indus in sufletul nostru optimismul
necesar insanatosirii. O singura culoare induce plictiseala, monotonie, daca este privita
mult timp. Ne plac peisajele, tablourile, unii oameni, incaperile pentru ca sunt
caracterizate prin imbinarea armonioasa a culorilor. O adevarata armonie cromatica
studiaza valoarea de combinatie a culorilor si echilibrul cromatic .
De fapt nu culorile in sine, ci valorile cromatice obtinute prin combinarea, dispunerea,
armonizarea si echilibrarea valorilor diferitelor tonuri si nuante cromatice sunt cele care
isi pun amprenta pe sufletul omenesc. Studiul culorilor, armonia lor, impactul asupra
vietii noastre a preocupat o pleiada de cercetatori care si-au adus contributia la
cunoasterera mecanismului vederii in culori, la interpretarea interactiunii dintre om si
culoare si a influentei culorilor asupra psihicului, a puterii de memorare, a starii de
sanatate. Fara culori, fara lumina am fi mult mai saraci, mai nelinistiti, si am pierde
puterea de a intelege si de a stapani unele fenomene naturale. Avand in vedere cele
mentionate mai sus, vom reprezenta, pe scurt, domeniile in care viata si culoarea
interfera in beneficiul nostru.
Cap. 2.1
Dupa cum stiti exista culori calde si culori reci, care produc diferite senzatii de la
incalzire voiotie dinamism, la senzatii de rece, frig liniste. Culorile calde sunt :ROSU,
GALBEN, ORANGE. Ele sunt vesele, luminoase, dau senzatii de dilatare a spatiului
prosoetime . Culoarea rosie este o culoare foarte calda, excitanta, care mobilizeaza
fluxul de idei. Rosul este o culoare care ridica tonusul muscular, activeaza respiratia,
creste tensiunea arteriala si induce o senzatie de cald. Excesul de culoare rosie devine
chiar obositor din cauza acestor efecte fiziologice.
Galbenul este cea mai vesela culoare si mai putin obositoare dintre culorile calde. Ea
influenteaza functionarea normala a sistemului cardio- vascular si stimuleaza nervul
optic. Galbenul induce o senzatie de apropiere, de caldura, dinamism inviorare si
satisfactie. Deci galbenul mentine prin aceste stari psihice capacitatea de concentrare,
mobilizare cat si vigilenta. Totusi daca este privita indelungat, da senzatii de oboseala.
Orangeul are aceleasi efecte ca si galbenul. Orangeul induce optimsm, veselie,
impresie de sanatate sociabilitate, emotii placute. Culoarea portocalie accelereaza
pulsatiile inimii, mentine presiunea sanguina, favorizeaza secretia gastrica, digestia.
Culorile reci cum ar fi albastrul, violetul, negrul, induc o stare de calm, rece, agonie, frig.
Ele “micsoreaza “ spatiul si induc pesimismul, indoiala si tristetea.
Culoarea verde, desi considerata o culoare rece ea faciliteaza deconectarea
nervoasa, favorizeaza meditatia, contemplarea si asocierea de idei.
Albastrul este o culoare foarte rece, odihnitoare, induce calm liniste interioara,
nostalgie, favorizeaza procesele de inhibitie si incetineste activitatea mentala. Prea mult
albastru da senzatia de departare de infinit, creand aceasta stari depresive. Albastrul de
asemenea scade tensiunea arteriala, tonusul muscular, calmeaza rerspiratia si
micsoreaza frecventa pulsului.
Culoarea violet este rece, nelinistitoare si descurajatoare. Fiind o culoare compusa din
rosu si albastru, are efecte contradictorii, inducand senzatii de optimism, nostalgie,
atractie si repulsie, calm relativ pe fond de neliniste. In plan fiziologic violetul intensifica
activitatea cardio-vasculara si pulmonra.

Negrul este o culoare neutra, rece, depresiva, reduce activitatea mentala si


activitatea metabolica inducand stari depresive de neliniste, de disperare.
Fiziologic reduce mult activitatile vitale, scade pulsul minimalizeaza
capacitatea de raspuns la stimulii de mediu ambiant.
Albul ne face expansivi, puri, robusti, luminosi si increzatori in fortele proprii. Albul pur si
intens provoaca contractia pupilei si a muschilor globului ocular, de aceea el este
obositor.
Tonurile de gri, rezultand din amestec de alb cu mai mult sau mai putin negru, sunt
neutre si estompeaza efectele culorilor pure, sau scot in evidenta stralucirea lor, in
functie de de raportul dintre alb si negru. Observarea corpurilor se realizeaza prin
intermediul luminii emise de acestea (in cazul surselor primare) sau a luminii reemise
de suprafata corpurilor daca acestea sunt surse secundare de radiatii. Toate corpurile
reemit o parte din radiatiile care ajung la suprafata lor. De cele mai multe ori lumina
care ajunge la ochiul uman provine de la suprafata corpurilor observate. Compozitia
spectrala a radiatiilor reemise este dependenta de modul cum variaza coeficientii de
absorbtie si de difuzie ai suprafetelor observate cu lungimea de unda.
Testele de culoare sunt renumite pentru eficacitatea lor (au valoare
diagnostica clinica). Testul Luscher permite psihologului si medicului
neorolog sa emita un diagnostic corect, in baza reactiei pacientului la 8
nuante: albastru, verde, rosu, galben, negru, maro, gri, violet.
Daca pacientul alege pe prima faza: rosu, albastru, verde, galben, iar pe cele
secundare: maro, gri, violet, negru, este perfect sanatos, daca nu gradul sau
de boala este tot mai mare cu cat le alege pe cele secundare in fata celor
principale.
“Printre pulberele zdrentelor de nori. Cu suliti de lumina si de foc, rasare, inainteaza-si
face loc. Un soare-;n miliarde de culori“…spune poetul Mihail Celarinu. De fapt lumina
soarelui nu are miliarde de culori, dupa cum vede poetul. Lumina soarelui este de mai
multe culori.
Cand razele de lumina, ce, vin de la soare trec prin picaturile de ploaie, se produce un
fenomen ciudat: picturile de apa ce despart in 7 culori, separate una de alta intr-o
panglica impresionanta. Asa se explica existenta curcubeului…
Cap. 2.2
Observarea corpurilor se realizeaza prin intermediul luminii emise de acestea (in cazul
surselor primare) sau a luminii reemise de suprafata corpurilor daca acestea sunt surse
secundare de radiatii. Toate corpurile reemit o parte din radiatile care ajung la suprafata
lor. De cele mai multe ori lumina care ajunge la ochiul uman provine de la suprafata
corpurilor observate. Compozitia spectrala a radiatilor reemise este dependenta de
modul cum variaza coeficientii de absorbtie si de difuzie ai suprafetelor observate cu
lungimea de unda.
Thomas Young a descoperit la inceputul sec. al 19-lea Teoria cumulativa a vederii in
culori, care presupunea existenta a 3 culori fundamentale: rosu(r), verde(g) si
albastru(B) (teoria cumulativa a lui Thomas s-a adeverit, deoarece aceste 3 culori pot fi
obtinute din majoritatea coeficientilor cromatici pozitivi ). O prima confirmare a teoriei lui
Young a fost demonstrata, dupa 50 ani mai tarziu de catre Maxwell si independent de
catre Helmholtz. Culorile utilizate pentru mixaj, trebuie sa fie culori primare. In calitate
de culori primare pot fi alese oricare 3 radiatii din domeniul a380-780inn., insa
conbinatia rosu+verde+albastru este cea optima, deoarece conduce la obtinerea
majoritatii culorilor cu ajutorul unor coeficienti cromatici pozitivi. In anul 1958 Ruthon a
descoperit existenta a trei pigmenti cu sectre de absorbtie in (R), (G), (B) in ochiul de
peste.
Cap. 2.3
Prin efectul pe care il au culorile asupra psihicului nostru, culoarea poate fi utilizata la
identificarea si tratarea psihicului nostru si tratarea unor disfunctii somatice sau psihice
ale organismului uman.
Astfel dupa nuanta pielii se stabilesc tulburati somatice:
-piele verzuie, buze vinete: anemie
-piele aramie: tulburari diabetice
-piele galbena: icter
-limba rosie sau alba: insuficienta acida
-fata galbena: tulburari hepatice
-fata rosie spre vanat si innegrirea gingiilor: icter negru
-nasul rosu: consumul excesiv de alcool
Cap. 2.4
Culoarea poate stimula memoria, poate spori eficienta invatarii, poate dezvolta
creativitatea si imaginatia oamenilor. Concomitent culoarea ne umanizeaza prin trairile
pe care le declanseaza, influentandu-ne conduita.
Materialele cromatice eficientizeaza actul invatarii prin cresterea interesului elevului,
concentrarea atentiei, stimularea imaginatiei. Specialistii sustin sintagma ca “Marile
genii s-au nascut la tara”, nu este intamplatoare, deoarece spatiul cromatic foarte variat
al localitatii rulale, in comparatie cu cenusiul oraselor, asigura o dezvoltare mentala
superioara. Studii psiho-colorimetrice au indicat cresterea vitezei de memorare cu peste
40% in cazul utilizarii materialelor didactice colorate, prin cresterea acuitatii de
percepere si a preciziei. In confectionarea materialelor didactice se vor folosi culori tari
si contraste puternice pentru evidentierea informatiilor cu caracter de legitate (principii,
reguli, ipoteze, legi) si culori mai saturate, mai putin contrastate pentru evidentierea
informatiilor exemplificatoare, a unor legitati particulare (date, argumente, demonstratii,
enumerari ). Cercetarile psihologice asupra perceptiei cromatice au stabilit urmatoarea
ordine descrescatoare de intensitate a contrastelor cromatice, legate de optimizarea
procesului de invatare: -pentru planse, desene, schite, grafice: albastru pe alb, negru pe
galben, verde pe rosu
-pentru materiale tiparite: galben pe negru, alb pe albastru, negru pe orange, orange pe
negru, negru pe alb -pentru cresterea lizibilitatii la distanta: negru pe galben, verde pe
alb, rosu pe alb, albastru pe alb, alb pe albastru, negru pe alb, galben pe negru, alb pe
rosu, alb pe verde, alb pe negru. Am continuat aceasta lista pentru a ne convinge cat de
lipsita de inspiratie este montarea in scoli a tablelor negre pe care se scrie cu alb.
Pentru a mai ameliora putin situatia, tablele ar trebui vopsite cu negru desaturat cu alb,
care sa tinda spre un gri inchis, in felul acesta oboseala ochilor celor care de 4-6 ore
privesc mereu spre nefericita alternanta alb pe negru sa fie mai putin expusi oboselii.
Atunci cand intr-o scoala se vor schinba tablele, trebuie avuta in vedere aceasta
observatie si trebuie alese tonuri de galben pentru tablele pe care vom scrie cu carioca
neagra. Dimensiunile literelor trebuie adecvate la distanta dintre tabla si ultima banca a
clasei. Imbinarea criteriului contrastului cromatic cu cel al locului pe care acel contrast il
ocupa in scara acuitatii vizuale poate sa cada in timpul perceptiei globale cu 65% si
durata citirii unui text cu 70%. Culorile si cifrele sunt mai usor de perceput decat literele
si formele geometrice. Viteza de numarare a simbolurilor cromatice este de doua ori
mai mare decat viteza de numarare a simbolurilor acromatice. De aceea copiii vor fi
indemnati sa sublinieze sau sa incaseteze regulile, definitiile, legile, principiile, cu
creioane colorate (verde, rosu, orange).
Studiile psiho-cromatice recomanda alegerea coloristicii adecvate pentru spatiile de
invatamant. Salile de clasa vor fi vopsite in culori pale (verde, orange spre galben),
peretii vor avea doua culori, prima jumatate, de langa podea, va fi inchisa, eventual
culoarea mai saturata, iar partea superioara mai deschisa, sau aceeasi nuanta
desaturata. Peretele din fata clasei va fi verde sau bleu deschis, cu partea inferioara
mai inchisa. Tabla verde deschis si creta galbena sau tabla galbena si creta neagra
pentru a asigura relaxarea privirii si functionarea ochiului in acel domeniu spectra in
care este mai sensibil. Saturatia medie a culorii tablei va fi potrivit aleasa pentru a
rerduce contrastul si a minimaliza socul vizual. In studiul individual cu materialele
cromatice iluminarea obiectelor se va face din stanga, fie cu lumina naturala, fie cu
lumina becurilor cu incandescenta. Lumina trebuie sa fie difuza, iar in cazul colilor care
reflecta puternic lumina (coli lucioase) se vor lua masuri incat acestea sa nu fie privite
prin intermediul fasciculului reflectat. Fondul de invatare (coli, caiete, foi, carti, planse)
sa fie alb-crem sau alb-verzui. Albul pur, prin faptul ca difuzeaza intreaga cantitate de
lumina incidenta, devine obositor in cazul studiului indelungat. Notitele se pot realiza pe
foi divers colorate, cu folosirea creioanelor colorate adecvat contrastate, marcari din
text. Nu se recomanda utilizarea a mai mult de 4-5 nuante pe o pagina, caci numarul
mare de culori scade acuitatea si puterea de observatie. Sa folosim aceste reguli
elementare de cromatica in procesul de invatare si rezultatele vor fi spectaculoase.
Cap. 3
“Printre pulberele zdrentelor de nori
Cu suliti de lumina si de foc,
Rasare, inainteaza-si face loc
Un soare-;n miliarde de culori“
…spune poetul Mihail Celarinu. De fapt lumina soarelui nu are miliarde de culori, dupa
cum vede poetul. Lumina soarelui este de mai multe culori. Cand razele de lumina, ce,
vin de la soare trec prin picaturile de ploaie, se produce un fenomen ciudat: picaturile de
apa ce despart in 7 culori, separate una de alta intr-o panglica impresionanta.
Asa se explica existenta curcubeului… Din punct de vedere fizic, Decartes a fost cel
care a explicat, in baza legilor refractiei, formarea acestor minunate portiuni de cercuri
colorate deasupra orizontului. El a calculat traiectoriile catorva mii de raze incidente in
diferite puncte de pe suprafata unei picaturi de ploaie si a aratat ca, daca o raza de
culoare daca ar fi incidenta intr-un punct, astfel incat deviatia ei sa fie maxima, toate
celelalte raze de aceeasi culoare care cad pe suprafata picaturii in puncte invecinate
punctului corespunzator maximei deviatii, vor fi deviate de picatura intr-o directie foarte
apropiata de cea a razei care a suferit deviatia maxima. Razele care sunt deviate de
picaturi in urma unei singure reflexii interioare formeaza curcubeul primar, iar cele care
provin in urma a doua reflexii interne, formeaza curcubeul secundar.
Cap. 4.1

Galben: semnifica lumina, maretie, inteligenta, gelozie, invidie si stimuleaza gandirea


creatoare;
Orange: simbolizeaza caldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria si incordarea;
Rosu: simbolizeaza iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea si exalta, incurajeaza;
Violet: inseamna tristete, durere, sfiiciune, sinceritate
Albastru: semnifica puritate spirituala, delicatete, raceala, credinta si predispune la
reflexie;
Verde: semnifica multumire, liniste, odihna, tinerete, speranta si stimuleaza activitatea
intelectuala;
Alb: semnifica lumina, curatenia, nevinovatia, puritatea si pacea;
Negru: inseamna moarte, doliu, mister, intuneric, solemnitate, si sobrietate
Cap. 4.2
Daca cele 3 pete de culoare (rosu, verde, albastru) au aceeasi stralucire, pata centrala
privita prin difuzie pe ecranul alb, este alba. Modificand treptat stralucirea unei pete de
la maximul la zero, apoi simultan a cate doua pete de culoare, putem obtine toate
nuantele de culoare, cu stralucire si saturatie variabile, epuizand de stralucirea relativa
a culorilor primare. In laboratorul de fizica am obtinut aceleasi efecte cu 3 becuri de
12W si 50W cu halogen montate in asa fel incat sa asigure conditiile de suprapunere
ale fasciculelor pe un ecran de observatie iar petele luminoase sa fie uniform iluminate
si contur bine precizat. Sursele trebuie sa fie la aproximativ aceeasi inaltime iar sistemul
optic de iluminare sa permita deplasarea petelor luminoase pe ecranul de observatie.
Cap. 5
Stiati ca ochiul uman poate diferienta peste 10 milioane de nuante?
Stiati ca in filme se pot obtine efecte speciale tridimensionale facute in doua variante,
putin diferite una de cealalta: -una verde, cealalta in rosu (dupa cele doua imagini se
suprapun). Spectatorii pot viziona filmul cu ochelari cu lentile speciale (una rosie si una
verde). Ca urmare fiecare ochi va avea parte doar de imaginea destinata acestuia.
Stiati ca pentru a obtine lumina alba avem nevoie doar de 3 culori: rosu, verde si
albastru, deci culoarea alba este o combinatie de culori.

Categorii de culori
Clasate dupa originea lor, culorile pot fi primare si secundare,
adica rezultand din combinatia a doua culori primare. Culorile
primare sunt rosu, galben si albastru. c4q10qv
Culorile secundare sunt cele care rezulta din combinarea culorilor
primare, doua cate doua. Ex. : R+G=Vi; R+G=O; G+A=V.
Culorile secundare se mai numesc si culori binare. Urmand
aceeasi clasificare, culorile mai pot fi si de gr. III (tertiare), cand
se combina o culoare primara cu una secundara. Ex. : R+O=rosu-
oranj; A+Vi=albastru-violet.
Clasate dupa componenta spectrala,culorile pot fi complementare
si necomplementare. Complementare sunt doua sau trei culori
care prin amestecul optic redau lumina alba. Aceste culori
complementare formeaza game bine definite de culoare care se
caracterizeaza prin armonie si echilibru.
Culorile necomplementare sunt toate celelalte perechi de tertete
sau de culori care luate impreuna nu dau niciodata lumina alba.
2. Culori lumina si culori pigmenti
Culorile lumina se obtin prin descompunerea luminii albe in
culorile spectrului solar cu ajutorul prismei de refractie.
Culorile pigmenti sunt acelea pe care pictorul le intrbuinteaza la
realizarea tablourilor. Culorile pigment se deosebesc de culorile
lumina, deoarece ele nu pot da lumina alba prin amestecul lor
complementar si dau culori negre ori gri atunci cand sunt
amestecate cu alb. Ele nu au niciodata puritatea culorilor lumina.
3. Raporturi de culoare si de lumina
Intr-o lucrare, culorile se gasesc intotdeauna in raporturi
cromatice si de lumina. Raporturile cromatice se mai numesc si
raporturi de tenta sau de caracter, iar raporturile de lumina sunt in
realitate raporturi de ton.
Raportul de ton arata deosebirea de luminozitate dintre petele de
culoare.
Ex. : verde-inchis, roz (rosu-deschis cu alb), albastru pur,
albastru-inchis, albastru-deschis, griuri inchise ori deschise, etc.
4. Calitatile culorii
Calitatile culorii sunt insusiri de stralucire, de luminozitate, de
intensitate si de puritate sau de saturatie.
Stralucirea culorii se caracterizeaza prin forta iradiatiei ei. Ex. : un
rosu de cadmiu este mai stralucitor decat un rosu venetian; un
verde smarald este mai stralucitor decat un verde pamant.
Luminozitatea culorii arata, deobicei, gradul ei de luminozitate.
Ex.: un galben pur este de trei ori mai luminos decat un viloet pur;
un rosu pur este la fel de luminos ca un verde pur; un oranj pur
este de doua ori mai luminos decat un albastru pur.
Intensitatea este forta cu care o culoare isi afirma stralucirea si
luminozitatea. De exemplu un rosu pur langa un rosu amestecat
cu putin alb sau cu putin negru sau un rosu pur langa un galben
cu albastru pur, pus si el langa un violet, etc.
Puritatea culorii reprezinta gradul de stralucire si de intensitate a
ei. De exemplu culorile lumina au maximum de puritate insemnat
cu gr. I; culorile pigmenti au o puritate mai slaba. In general,
culorile pigmenti simple (necombinate) sunt mai pure decat
combinatiile lor cu complementarele sau culori necomplementare.
Maximul de impuritate este griul neutru.
5. Tonalitate. Valoare
Culorile se pot gasi una langa alta nuantate in tenta si in ton, in
inchis si deschis, ceea ce inseamna ca se gasesc in raporturi
tonale diferite. Ex.: stins-stralucitor, rosu englez langa rosu de
cadmiu, rosu vermillon langa indigo, etc. Apoi, inchis-deschis:
violet langa verde, verde langa galben.
Aceste raporturi se numesc si raporturi de valoare si ele se refera
in special la luminozitatea culorilor.
6. Culori calde si culori reci
Dupa felul in care culorile impresioneaza ochiul si dupa efectul
fiziologic organic, culorile se denumesc calde si reci. De exemplu
rosu, galben si oranj sunt culori calde iar verde, albastru si violet,
culori reci. Daca le raportam unele la altele, cu.lorile pot sa fie
relativ calde si reci, astfel verdele este mai cald decat albastru,
rosu decat violet.
7. Contraste
Intr-un tablou, un pictor poate intrebuinta culorile facandu-le sa
difere puternic, unele de altele prin tenta, prin ton si prin gen
(caldura sau raceala). Acestea sunt contrastele. De exemplu un
rosu pur langa un albastru pur da un contrast pur spectral; un
rosu pur langa un verde pur -; contrast complementar; un rosu pur
intens langa un verde stins ori in griurile lui roscate da contrast de
saturatie sau de calitate. O suprafata de galben mai mare decat
una de violet face un contrast mai mare, spatial, de culoare. Un
galben langa un violet sau un roz langa un rosu inchis da
contraste de inchis -; deschis, dupa cum o culoare calda langa
una rece -; un contrast de cald -; rece.
Din punct de vedere al efectului vizual, contrastul poate fi
succesiv si simultan. Cand observam o pata de culoare pe o foaie
alba, apare dupa putin timp in jurul acestei pete un cerc luminos
colorat. Acest cerc luminos este un efect subiectiv propriu
ochiului, el neavand o existenta reala pe hartie. In pictura
moderna trebuie sa tinem seama de acest efect, care se numeste
contrast succesiv. Efectul de culoare care apare in ochi, ca
rezultat al unei pete de culoare data, este in realitate exact
complementara acestei culori. Daca prin miscarea ochiului de pe
culoarea observata pe o alta culoare vecina se produce un
amestec vizual, intre culoarea subiectiva aparuta ca efect
succesiv si culoarea vecina, atunci avem contrastul simultan. Ex.:
daca privim un rosu si simtim efectul succesiv si mutam privirea
pe galbenul de alaturi, acest galben ne apare verzui, din cauza
ruperii culorii subiectiv -; succesiv, verde (complementara rosului
peste culoarea galbena). Acesta este contrastul simultan.
8. Umbre colorate si transparente
Intr-un tablou de obicei, obiectele sunt redate prin lumina si
umbra. Aceste umbre pot fi exprimate prin tonuri inchise ori prin
culori care dau un efect de umbra. Culorile care redau efect de
umbra sunt umbre colorate.
Cand umbrele lasa sa se simta materia obiectelor reprezentate
sau cand umbrele apar foarte luminoase, se spune ca sunt umbre
transparente.
In zona de umbra a obiectelor apar de multe ori parti mai
luminoase care poarta culorile la fel cu ale mediului sau ale
obiectelor din apropiere. Aceste pete sunt lumini colorate
reflectate de aceste obiecte. Ele se numesc relexe.

Notiuni de baza despre culori


Culoarea este de fapt o caracteristica perceptibila a
luminii, descrisa generic printr-un nume. Ochiul omenesc
poate sa deosebeasca culorile din spectrul vizibil: rosu -
portocaliu - galben - verde - albastru - indigo - violet (mai
usor de retinut sub acronimul ROGVAIV - culorile
curcubeului).
Obiectele absorb anumite lungimi de unda ale luminii iar
pe altele le reflecta spre cei care le privesc. Aceste
lungimi de unda reflectate spre privitori sunt percepute
drept culori.
Fiecare culoare creeaza senzatii si dispozitii diferite in
cadrul unei camere. Treceti in revista ghidul culorilor de
mai jos, pentru a intelege ce reprezinta fiecare culoare in
parte.

Roata culorilor
Alegerea combinatiei de culori este mult mai usoara
odata ce ati inteles care este semnificatia spectrului
culorilor. Aceasta ne arata care culori se armonizeaza,
care sunt complementare si care sunt calde sau reci.

In spectrul de culori exista trei grupe de baza, si anume:

Culorile primare

Culorile primare sunt rosu, albastru si galben. Acestea


sunt culori puternice, care lasa o impresie puternica
atunci cand sunt utilizate in decorarea unei camere.
Culorile secundare

Culorile secundare sunt verde, portocaliu si mov. Ele se


obtin prin combinatia intre doua culori principale.

Culorile tertiare

Culorile tertiare se obtin prin combinatia dintre o culoare


primara si una secundara, de exemplu albastru+verde =
turcoaz

Majoritatea rotilor de culoare sunt formate din mai


multe culori decat cele 12 culori primare, secundare si
tertiare, ceea ce le permite celor ce le folosesc sa aleaga
intre numeroase nuante. Pentru a exemplifica conceptele
de baza despre culori am folosit o versiune simplificata a
spectrului de culori. In practica se folosesc insa o
sumedenie de metode de generare a spectrului de culori,
de la versiuni tiparite de roti de culoare pana la
programe de grafica pe calculator care genereaza toate
combinatiile posibile de culori.
Sir Isaac Newton a creat pentru prima data o
diagrama circulara a culorilor, in anul 1666. De atunci
oamenii de stiinta si artistii au inceput sa elaboreze
o teorie moderna a culorilor creand o multime de
concepte si formule de calcul. Cum pot sa ne ajute
aceste formule de calcul in decorarea unei camere? Cum
se poate face o camera mica sa arate mai mare si mai
spatioasa prin simpla utilizare a culorilor? Totul se
reduce la crearea iluziilor optice, un mister al teoriei
culorilor. Inarmati cu cateva principii de baza puteti sa
largiti optic spatiul locuintei dvs.
Cititi despre aceste lucruri in paginile urmatoare ale
acestui articol.

Culoarea este extrem de importanta in decorare. O culoare


poate desavarsi sau, din contra, ruina un proiect de decorare.
Atunci cand va decorati casa sau doar o camera, alegerea unei
palete de culori poate parea o operatiune foarte dificila. Aici
gasiti sfaturi si cateva "smecherii" optice care sa va ajute in
decorare
Teoria Culorilor – notiuni de baza partea 1

Culori primare si secundare

Stim ca multor persoane li se pare extrem de complicata teoria


culorilor si devin confuzi la mentionarea unor termeni ca roata
culorilor, culori complementare, tertiare, culori opuse in roata culorilor.
In realitate veti descoperi ca este chiar foarte simpla si ca urmand
cateva reguli veti obtine rezultate mult mai bune in picturile voastre.

Fiecare artist ar trebui sa cunoasca macar principiile de baza ale


acestei teorii. Desi atat Leonardo da Vinci cat si Leon Battista Alberti
foloseau principiile teoriei, roata culorilor a fost inventata abia in
secolul 18 de catre Sir Isaac Newton. El a demonstrat ca lumina alba
contine mai multe culori (rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo,
violet). Mai tarziu Johann Wolfgang Goethe a inceput sa studieze
efectul pe care acestea il au asupra oamenilor. A descoperit ca unele
culori (ex. galben) creeaza senzatia de caldura si se atribuie unor
emotii ca pasiunea si veselia, pe cand altele (ex. albastru) creeaza
senzatia de frig si implicit sentimentele de slabiciune si frica.

Roata culorilor a aparut din simpla nevoie de a arata cu usurinta


relatiile dintre culori. Regula fundamentala a teoriei este ca sunt trei
culori ce nu pot fi obtinute din combinarea altor culori. Acestea, rosu,
galben si albastru sunt cunoscute ca si culori primare.
Binenteles, puteti gasi diferite variatii pentru rosu, albastru sau galben.
De exemplu albastru poate fi albastru cobalt, cerulean, ultramarine sau
albastru de Prusia. Rosu include rosul alizarin, crimson sau de cadmiu,
iar galben include cel de cadmiu, galbenul medium, cadmium light sau
galmenul lemon. Toate acestea sunt culori primare, doar diferite
versiuni. Nu exista notiunea de culoare primara corecta sau gresita,
fiecare variatie a culorii fiind diferita, la fel ca si rezultatul obtinut din
amestecarea lor. Fiecare pereche de culori primare va produce o
culoare diferita, chiar daca uneori diferenta este foarte mica.

Puteti intreba de ce albul si negrul nu sunt numite culori primare,


acestea neputand fi obtinute din amestecul altor culori. Ele au fost
excluse din aceasta teorie si numite nonculori deoarece nu pot fi
folosite in amestecuri de culori pentru a obtine altele noi. Adaugand
alb la o culoare o deschidem iar adaugand negru o intunecam (desi nu
se recomanda folosirea negrului deloc in pictura).

Din amestecul a doua culori primare se obtine una secundara.


Amestecand albastru si rosu obtinem mov, din rosu si galben avem
portocaliu, iar din albastru si galben avem verde. Nuanta exacta a
culorilor secundare este determinata de nuanta culorilor primare si de
proportiile in care acestea au fost amestecate. Bineinteles, daca
adaugati in amestec o culoare primara in cantitate mai mare decat
cealalta, aceasta se va vedea in rezultatul obtinut. De exemplu, daca
amestecati rosu in cantitati mai mari decat galben, veti obtine un
portocaliu rosiatic.
http://www.colorit.ro/blog/

Culorile de Pictura – partea 1


Un capitol important in tehnica picturii este cunoasterea si corecta
utilizare a culorilor.
Colorarea este rezultatul unei senzatii optice perceputa de ochi.
Aceasta senzatie este provocata de catre radiatiile luminoase de
diferite lungimi de unda. Pictorii insa , atunci cand vorbesc despre
culoare se gandesc nu doar la aspect ci si la materiall colorant.

Culori acrilice Winsor & Newton Galeria. Alege din cea mai mare
varietate de vopsele acrilice la www.colorit.ro
Pigmentii insotiti de un liant formeaza culoarea sau vopseaua.
Aceasta, aplicata pe o suprafata, formeaza prin uscare o pelicula
colorata. Spre deosebire de culori (vopsele), colorantii sunt substante
naturale sau sintetice solubile in alte lichide, impreuna cu care
formeaza solutii colorate penetrante.
Oamenii primitivi, in dorinta de a venera zei sau de a decora obiectele
din jurul sau, foloseau doar cateva culori cum ar fi: albul de creta,
galbenul si rosu de pamant sau negrul de carbune, materiale naturale
pe care le avea la indemana. Mai tarziu egiptenii au inceput sa
foloseasca oxizi metalici sau plante fierte penstru colorarea tesaturilor.
Fixarea culorilor se facea cu ajutorul unei gume care le dadea si
stralucire. La final culorile erau acoperite cu un strat de ceara care
avea rol izolant si care le pastra stralucirea. Acestia mai foloseau: alb
de var si de creta, ocru natural, ocru ars, cinabru, pamant verde,
albastru lazulit si negru de fum. Din paleta coloristica lipsea violetul.
Pictorii greci foloseau in sec. IV a Hr. doar 4 culori, asemeni omului
primitiv, culori cu care bizantinii reuseau sa obtina carnatia.
Pe la inceputul secolului XVII au inceput sa apara culorile pe baza de
pigmenti sintetici, urmarindu-se mai mult stralucirea decat rezistenta
lor in timp. Drept dovada descoperirea anilinei in 1850 care era extrasa
din petrol sa dovedit a fi o adevarata catastrofa pentru pictura, aceasta
tentand multi producatori sa fabrice culori intr-o paleta de nuante
foarte diversa, netinand seama insa de rezistenta redusa in timp a
acestora. Cu trecerea timpului insa, pictorii le testau si le eliminau de
pe paleta lor, acestia ajungand sa se teama de orice fel de produs nou.
Astfel de exemplu din cauza galbenului de crom care are anumite
defecte acestia se fereau si de verdele de crom, care este una din cele
mai bune substante colorante. De aceea este foarte importanta
cunoasterea compozitiei chimice a culorilor pe care le folosim. Un
pictor mai trebuie sa stie care din culori sunt stabile la lumina, care se
usuca repede si care incet si care se combina fara a produce reactii
chimice nedorite.

Culoare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau


inexistentă.
Puteți ajuta găsind susținere bibliografică pentru conținutul paginii.

Numim culoare percepția de către ochi a uneia sau a mai multor frecvențe (sau lungimi de undă)
de lumină. În cazul oamenilor această percepție provine din abilitatea ochiului de a distinge
câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiași imagini. Percepția culorii este
influențată de biologie (unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alții nu le percep deloc, vezi
daltonism), de evoluția aceluiași observator, sau de culorile aflate în imediata apropiere a celei
percepute (aceasta fiind explicația multor iluzii optice).
Culoarea, noțiune perceptivă, nu trebuie confundată cu lungimea de undă, noțiune fizică. Ochiul
uman este incapabil să distingă între galbenul monocromatic (o singură lungime de undă) și o
compoziție de verde și roșu. Această iluzie optică permite afișarea culorii galbene pe ecranul
monitorului, și, în general, sineza tricromă.
Știința culorii, denumită și cromatică, include percepera culorii de către ochiul uman, originea
culorii în diversele materiale, teoria culorii în artă și aspectele fizice ale culorii în spectrul
electromagnetic.

Cuprins
[ascunde]
• 1 Aspectele fizicii culorii
○ 1.1 Lumina monocromatică
○ 1.2 Caracterizarea culorii luminii
○ 1.3 Descompunerea spectrală
○ 1.4 Caracterizarea culorii corpurilor
• 2 Percepția culorii de către ochi
○ 2.1 Percepția culorii luminii
○ 2.2 Percepția culorilor obiectelor
• 3 Reprezentarea culorilor
○ 3.1 Reprezentarea XYZ și xy
○ 3.2 Reprezentarea L*a*b*
○ 3.3 Temperatura de culoare
○ 3.4 Reprezentarea culorilor obiectelor
• 4 Sinteza culorilor
○ 4.1 Sinteza aditivă
○ 4.2 Sinteza substractivă a culorilor
• 5 Bibliografie
• 6 Vezi și

[modifică] Aspectele fizicii culorii


[modifică] Lumina monocromatică
Culorile pure (monocromatice) vizibile
culoa intervalul de lungimi intervalul de
re de undă frecvențe

roșu ~ 610-780 nm ~ 480-405 THz

oranj ~ 590-650 nm ~ 510-480 THz

galbe
~ 575-590 nm ~ 530-510 THz
n

verde ~ 510-560 nm ~ 600-530 THz

azur ~ 485-500 nm ~ 620-600 THz

albast
~ 452-470 nm ~ 680-620 THz
ru
violet ~ 380-424 nm ~ 790-680 THz

Lumina monocromatică este o radiație electromagnetică perfect sinusoidală. Lumina


monocromatică (ideală) se caracterizează prin puterea P transportată și prin frecvența f a

oscilației. Alternativ, în loc de frecvență, se utilizează lungime de undă , unde c este


viteza luminii în vid. Lumina monocromatică este vizibilă pentru ochiul uman numai dacă
lungimea de undă se încadrează între aproximativ 380-400 nm și 700-760 nm (sau, echivalent,
frecvența ei este între aproximativ 750 THz și 430 THz).
[modifică] Caracterizarea culorii luminii
Lumina produsă de o sursă luminoasă este, în general, un amestec (o sumă) de radiații
electromagnetice de diferite lungimi de undă și intensități, adică, echivalent, o suprapunere de
radiații monocromatice. O caracterizare completă a luminii se poate face doar prin exprimarea
puterii radiate pe fiecare lungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvență). Această
caracterizare este dată de o funcție de distribuție spectrală a puterii (engl. Spectral Power
Distribution — SPD).
De remarcat că, de fapt, puterea radiată exact pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce
specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi
de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii

luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, , sau după frecvență, .

Între cele două exprimări există relația: .


[modifică] Descompunerea spectrală

Spectrul luminii albe

Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă,


adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală
poate fi realizată:
Descompunerea luminii cu ajutorul unei prisme optice

* Utilizând dispersia luminii (variația indicelui de refracție al unui material transparent în funcție
de lungimea de undă), prin trecerea luminii prisme optice. Un fenomen similar are loc în cazul
curcubeului.
• Prin difracția luminii printr-o rețea de difracție.
Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul
latin pentru apariție.
[modifică] Caracterizarea culorii corpurilor
O suprafață care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală (fiecare
frecvență sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii unui
obiect se face printr-o funcție care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau frecvență), raportul
dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă radiația incidentă are
distribuția spectrală a puterii s(λ) și suprafața are funcția coeficient de reflexie pe lungime de

undă c(λ), lumina reflectată va avea distribuția spectrală a puterii dată de .


O suprafață care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă, în
timp ce una neagră absoarbe toate lungimile de undă, fără a reflecta nici una.
Similar, se poate caracteriza culoarea în transparență a unui corp printr-o funcție care asociază
fiecărei lungimi de undă un coeficient de transmisie.

[modifică] Percepția culorii de către ochi


[modifică] Percepția culorii luminii
Ochiul nu distinge, ca având culori diferite, orice surse luminoase cu distribuții spectrale diferite.
Explicația este că pe retină se găsesc trei tipuri de receptori, receptorii din fiecare tip fiind
sensibili în mod diferit la diferitele componente din spectrul luminii. Răspunsul fiecărui senzor
este un nivel de excitație, care poate fi reprezentat ca un număr real. Două culori sunt percepute
identic dacă oricare dintre ele declanșează același răspuns din partea fiecărui tip de receptor.
Curbele de sensibilitate ale celor trei tipuri de celule cu conuri (L, M, S) implicate în
vederea diurnă şi ale celulelor cu bastonaşe (R) implicate în vederea nocturnă

Matematic, cele de mai sus se formalizează astfel. Fiecare tip de celule se caracterizează printr-o
curbă de sensibilitate spectrală — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă ale luminii
vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar
al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv:

unde I este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, i(λ) este distribuția spectrală a
puterii luminii incidente, iar L(λ), M(λ) și S(λ) sunt curbele de sensibilitate ale celor trei tipuri de
receptori, reprezentate în figura alăturată.
Două culori sunt percepute identic dacă răspunsul la ele, pentru fiecare tip de receptori, (rL, rM și
rS) este identic.
[modifică] Percepția culorilor obiectelor

Două culori identice pot fi percepute diferit datorită „calibrării” percepţiei culorilor
după mediu. Cele două discuri galbene au exact aceeaşi culoare, dar sunt
percepute ca având culori diferite.

Percepția culorilor de către ochi — de fapt, de către creier — este complicată de faptul că
analizatorul vizual compară culoarea luminii reflectate de un obiect cu culorile luminii din
mediu.
Astfel, o coală albă (care reflectă în mod egal toate culorile spectrului) apare albă și dacă este
iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescență), și dacă este iluminată cu
lumină albă (de la Soare), deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în cele două cazuri
este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul „compensează” culoarea luminii primite
de ochi dinspre coala de hârtie, „calibrându-se” după culorile luminii ambiante.
Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este percepută diferit, datorită aceluiași proces
de compensare.

[modifică] Reprezentarea culorilor


Problema unei caracterizări standardizate pentru culori se pune în multe domenii, între altele,
fabricarea coloranților și vopselurilor, fotografia color, televiziune, design grafic, sisteme de
iluminare. Există mai multe standarde în acest sens, cele mai multe fiind bazat pe standardul de
reprezentare XYZ definit de Commission internationale de l'éclairage în 1931.
[modifică] Reprezentarea XYZ și xy
Reprezentarea XYZ constă în trei numere reale pozitive, notațe X, Y și Z, fiecare dintre ei fiind
definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate”
standardizată:
unde I este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm – 700 nm), i(λ) este funcția de

distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar , și sunt curbele de


sensibilitate ale receptorilor din ochi, reprezentate grafic în figura alăturată.
Culoarea luminii emise de un corp perfect negru, în reprezentare xy

Dacă se dorește separarea intensității luminii de culoarea ei, intensitatea este reprezentată de
componenta Y, iar culoarea se reprezintă prin valorile xy:

[modifică] Reprezentarea L*a*b*


Reprezentarea L*a*b* constă, ca și reprezentarea XYZ, din trei numere reale, însă este construită
în așa fel încât să ofere o legătură mai directă între distanța euclidiană între două triplete de
numere și diferența perceptuală între culorile corespunzătoare. Pentru aceasta, legătura dintre
XYZ și L*a*b* este una neliniară:
unde Xn, Yn și Yn sunt valorile XYZ corespunzătoare luminii considerate albe și presupunând

, și
[modifică] Temperatura de culoare

Culoarea luminii emise de un corp perfect negru

Pentru surse ce produc lumină destul de asemănătoare cu cea produsă de un corp negru
incandescent, culoarea poate fi caracterizată prin temperatura pe care trebuie s-o aibă un corp
perfect negru pentru a produce culoarea respectivă. Această temperatură se numește temperatura
de culoare a sursei.
[modifică] Reprezentarea culorilor obiectelor
Pentru obiectele care reflectă sau transmit lumina, nicio reprezentare din trei componente reale
nu poate descrie suficient culoarea. Este posibil să se creeze două obiecte A și B și două surse de
lumină S și R astfel încât:
• S și R au aceeași culoare perceptuală (aceleași valori XYZ, dar spectre
distincte),
• iluminate de S, obiectele A și B au aceeași culoare perceptuală (lumina
reflectată de cele două are aceeași descriere XYZ)
• iluminate de R, obiectele A și B au culori perceptuale diferite (valori XYZ
diferite).
[modifică] Sinteza culorilor
[modifică] Sinteza aditivă

Sinteza aditivă a culorilor

Sinteza aditivă a unei culori constă în obținerea luminii de o anumită culoare prin combinarea
unor surse de lumină de diferite culori fixate, numite culori primare. Sinteza aditivă se
realizează, de exemplu, în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de calculator,
precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare.
În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că
distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii
luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale.
Sinteza aditivă este deci un proces liniar.

Sinteza aditivă a culorilor spectrului din roşu, verde şi albastru. Cele trei bare de jos
arată ce intensitate s-a folosit din fiecare culoare primară pentru a obţine culoarea,
din dreptul poziţiei respective, din bara de sus

De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru într-un tub catodic
este caracterizată de valorile XYZ:
R, G și B fiind intensitățile luminoase emise de luminofoarele celor trei culori, în conformitate cu
semnalele aplicate tubului catodic. Prima coloană a matricii de mai sus reprezintă culoarea, în
sistem XYZ, a luminoforului roșu; a doua coloană reprezintă culoarea luminoforului verde, iar a
treia a celui albastru.

Gamutul obţinut prin sinteză aditivă din trei culori primare. Culorile primare sunt
reprezentate de vârfurile triunghiului, iar gamultul este reprezentat prin interriorul
triunghiului

Pentru a determina valorile RGB necesare producerii unei anumite culori, trebuie înmulțit
vectorul XYZ de obținut cu inversa matricii de mai sus:

De remarcat că, întrucât matricea de transformare din XYZ în RGB are elemente negative, este
posibil ca, pentru anumite valori XYZ, una sau mai mai multe dintre valorile RGB rezultate să fie
negative. Aceste culori nu pot fi create de către un dispozitiv bazat pe culorile specificate aici.

Mulțimea culorilor ce pot fi create de un dispozitiv constituie gamutul dispozitivului.


Obținerea unui gamut adecvat se poate face printr-o alegere adecvată a culorilor primare sau prin
utilizarea a mai mult de 3 culori primare. Selecționarea culorilor roșu, verde și albastru este
dictată de considerentul obținerii unui gamut cât mai mare. Este însă falsă ideea că orice culoare
ar putea fi produsă prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru.
[modifică] Sinteza substractivă a culorilor

Sinteza substractivă a culorilor

În cadrul sintezei substractive, culoarea se obține prin filtrări succesive ale unei surse albe prin
filtre de diferite culori și „tării” ale filtrării.
Filtrarea se face, de obicei, prin plasarea unei cerneli pe hârtie: dacă cerneala nu este aplicată,
rămâne hârtia albă, care reflectă aproape în totalitate lumina incidentă; dacă se aplică cerneală, în
zona respectivă cerneala absoarbe selectiv anumite lungimi de undă, culoarea hârtiei fiind dată
de lungimile de undă deabsorbite. Dacă mai multe cerneluri se aplică una peste alta, coeficientul
de transmisie pentru fiecare lungime de undă rezultă ca produs al coeficienților de absorbție ai
cernelurilor individuale. Pentru a controla „tăria” aplicării fiecărei cerneluri, cerneala se aplică în
puncte mici unul lângă altul, acoperind un anumit procentaj din suprafața hârtiei.
Fenomenele care determină culoarea obținută sunt puternic neliniare. Ca urmare, modelarea
obținerii culorilor prin sinteză substractivă este o problemă dificilă.

[modifică] Bibliografie
• Rafael C. Gonzalez, Richard E. Woods, Digital Image Processing. Addison-
Wesley Publishing Company, 1993, § 4.6 Color Image Processing
• http://www.poynton.com/notes/colour_and_gamma/ColorFAQ.html
• http://color.org/faqs.xalter