C7

CONTAMINAREA PRODUSELOR ALIMENTARE CU PESTICIDE

Termenul de pesticide include o categorie largă de substanţe chimice folosite în

agricultură şi la păstrarea cerealelor, în vederea combaterii unor dăunători.
Pesticidele includ insecticidele, fungicidele, erbicidele, moluscidele, acaricidele şi
rodenticidele.
INSECTICIDELE
Insecticidele cuprind DDT, insecticide ciclodienice (clordan, heptaclor, aldrin,
dieldrin, endrin), insecticide organofosfatice (parathion, malathion, diazinon, dursban),
insecticide carbamatice (carbaril, carbofuran, adicarp, metomil, aldoxicarb).
DDT [1,1,1 triclor-2,2 bis-(clorofenil)-etanul]
Acest insecticid, în prezent, nu mai este folosit decât în unele ţări. Insecticidul se
acumulează în ţesuturile grase şi are o mare remanenţă în produsele tratate. În intoxicaţia
cronică produce leziuni hepatice şi ale sistemului nervos central. Mai puţin toxic este
metoxiclorul.
Insecticidele ciclodienice cuprind: clordan, heptaclor, aldrin, dieldrin. Acestea au
un grad de toxicitate relativ ridicat, fiind neurotoxice, producând modificări ale ficatului,
fără a fi exclusă şi acţiunea lor cancerigenă. Producţia acestor insecticide a fost redusă
simţitor pe plan internaţional, unele fiind interzise (clordan şi dieldrin).
Insecticidele organofosforice sunt cele mai utilizate. Acestea nu se acumulează
în organism, fiind metabolizate şi excretate. Curpind: parathion, malathion, diazinon,
dursban).
Intoxicaţia cu insecticide organofosforice stimulează activitatea sistemului nervos
parasimpatic, producând "strângerea pieptului", creşterea salivaţiei, transpiraţiei, ameţeli,
vomă, crampe, diaree, rărirea ritmului cardiac şi contractarea pupilei ochilor.
Conform normelor FAO/OMS nivelul acestor insecticide este de mai puţin de 2
mg/kg la fructe din specii arborescente, mai mic sau egal cu 2 mg/kg la vegetale şi 1
mg/kg la tomate.
Insecticidele carbamice au acţiune asupra a numeroase insecte dintre care şi
asupra albinelor şi cuprind: carbaril, carbofuran, aldicarb şi metomil. Aceste insecticide
au o bună solubilitate în apă şi de aici şi pericolul de a se acumula în produsele vegetale
cu conţinut ridicat de apă. Ele au o toxicitate mare, fapt constatat pe şobolani.
Simptomele intoxicaţiei cu insecticide carbamice sunt lăcrimare, salivaţie,
contracţia puternică a pupilei la expunerea la lumină şi la efortul de acomodare, convulsie
şi moarte.

1
 ERBICIDELE
Erbicidele sunt substanţe chimice utilizate în agricultură pentru combaterea
buruienilor. Existenţa buruienilor în culturi poate conduce la pierderi de recoltă de până
la 10 %.
Ca erbicide se utilizează pe scară largă esterii acidului clorofenoxic şi sărurile
acestuia, în această clasă fiind evidenţiate produsele 2,4 D şi 2,4,5 T.
Aceste substanţe, la doze subletale, cauzează slăbiciune musculară iar la doze
mari se instalează înţepenirea picioarelor, tulburări ale coordonării mişcărilor din cauza
lezării unor căi nervoase şi centri nervoşi, paralizie şi comă.
Erbicidele menţionate se elimină foarte rapid din organism, astfel că nu există
posibilitatea unei intoxicaţii cronice.

EVALUAREA PESTICIDELOR
În cazul pesticidelor, analiza riscului este iniţiată de Codex Committee on
Pesticide Residues (CCPR) iar evaluarea riscului este făcută de JMRP (Joint FAO/WHO
Meeting on Pesticide Residues) pe baza evaluărilor toxicologice a reziduurilor de
pesticide din produs, evaluări care conduc la stabilirea TDI (doza zilnică tolerabilă).
În plus, JMRP propune şi limitele maxime (Maximum Residue Limits = MRL S).
Acestea se estimează în condiţiile în care pesticidele sunt folosite în concordanţă cu
ghidul de bună practică în agricultură (Good Agricultural Practice = GAP).
TDI şi MRLS recomandate de JMPR sunt înaintate la Comisia Codex
Alimentarius pentru adoptare.

DISTRIBUŢIA PESTICIDELOR
Pesticidele, şi în special cele organoclorurate, se acumulează în sol şi fiind greu
solubile, prezenţa acestora în apa freatică este foarte redusă. Cantitatea de pesticide din
sol va depinde de felul pesticidelor (stabilitatea şi solubilitatea lor), nivelul folosit pe
unitatea de suprafaţă de sol, gradul de absorbţie de către plante.
Nivelul de pesticide din plante (alimente de origine vegetală) este în funcţie de
procesul fiziologic de hrănire al acestora (proces ascendent) şi de gradul de depunere a
pesticidelor pe suprafaţa plantelor (proces descendent).
Plantele se diferenţiază între ele prin cantitatea de pesticid acumulată, unele dintre
aceste plante putând fi considerate ca "plante test" sau "plante indicator" datorită
nivelului mare de pesticid acumulat.
Prezenţa pesticidelor în alimentele de origine animală se datorează ingerării
furajelor de către animalele producătoare de carne, lapte, ouă. În organismul animal
trebuie să avem în vedere şi mecanismele de biotransformare care se diferenţiază în
funcţie de felul pesticidelor. De exemplu, pesticidele organoclorurate de tipul DDT sunt

2
biotransformate prin reacţii de declorurare şi dehidrohalogenare, iar în cazul celor de
tipul aldrin, heptaclor etc. sunt implicate reacţii de epoxidare urmate de reacţii de
hidroxilare.
Pesticidele organofosforice au o mai mare întrebuinţare datorită eficacităţii lor la
concentraţii scăzute, spectru larg de acţiune, biodegradare rapidă, persistenţă scăzută în
arealul natural. Aceste pesticide au însă toxicitate ridicată pentru animale şi om.
Biodegradarea acestor pesticide implică hidroxilare urmată de conjugarea endogenă cu
acid glucuronic, glutation.
Având în vedere toxicitatea pesticidelor, Comisia Uniunii Europene a impus
limite maxime de pesticide pentru toate produsele alimentare de origine vegetală.