Sunteți pe pagina 1din 1

Activitatea scriitorului George Călinescu

George Călinescu (1899-1965) a fost un prozator, poet, dramaturg, critic și istoric literar, publicist
român.
A debutat publicistic în anul 1924, colaborând la revista “Roma” a lui Ramiro Ortiz, în care a
publicat studii și articole despre diferiți scriitori italieni.
George Călinescu a avut o activitate publicistică prodigioasă, colaborând la numeroase periodice
(“România literară”, “Viața românească”, “Vremea”) și mai ales la “Adevărul literar și artistic”, unde
a deținut ani în șir cronica literară și unde publica, sub pseudonimul Aristarc, o rubrică intitulată
“Cronica mizantropului”.
În anul 1933 George Călinescu a preluat, alături de Mihai D. Ralea, conducerea revistei “Viața
românească”, păstrată până în anul următor.
Seria volumelor publicate de George Călinescu începe cu o lucrare cu caracter documentar, în
limba italiană, intitulată “Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia dei secoli XVII-XVIII”, 1925-
“Unii misionari catolici italieni în Moldova în secolele XVII-XVIII” și, după cinci ani, “Altre notizie sui
missionari cattolici nei paesi romeni”, 1930- “Alte însemnări cu privire la misionarii catolici în Țările
Române”.
Apariția în anul 1932 a lucrării “Viața lui Mihai Eminescu” l-a consacrat pe George Călinescu ca
istoric literar.
În anul 1938 publică lucrarea “Viața lui Ion Creangă”, urmată de reeditarea revăzută “Ion Creangă.
Viața și opera”, 1964.
Ca prozator, George Călinescu a debutat în anul 1933 cu romanul “Cartea nunții”, despre care
autorul însuși spunea că este “un roman liric, la modul grec, luând ca model <<Daphnis și Chloe>> de
Longos”.
Un moment important în evoluția prozei de observație morală și socială l-a constituit apariția, în
anul 1938, a romanului de factură balzaciană, “Enigma Otiliei”.
Poezia lui George Călinescu se înscrie tot în linia clasicismului. Volumele de poezii publicate sunt:
“Poezii”, 1937, și “Lauda lucrurilor”, 1963.
Piesele de teatru au fost cuprinse în volumul postum “Teatru”, 1965.
George Călinescu a încetat din viață la 12 martie 1965.

Sursa: Dicționarul de literatură


română și Universală, editura
Coresi.

S-ar putea să vă placă și