Sunteți pe pagina 1din 3

Eseu

Necesitatea apariției și respectării normelor morale de conduită profesională

A avea un comportament etic înseamnă a săvârşi mereu fapte morale. Normele morale
arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient
pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele.
Normele de conduită au existat în toate timpurile (date, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis,
prin educaţie, din generaţie în generaţie.
Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de protejare: un
model prescriptiv acceptat şi recunoscut de membrii societăţii; un standard, etalon de
comportament social. Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi:
- neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri, tradiţii);
- organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii, agenţii specializate.
Normele având ca scop reglementarea normativă şi integrarea socială:
- creează un sistem de drepturi şi obligaţii, interdicţii în diferite contexte sociale;
- asigură cadrul normativ pentru ordinea juridică şi cea socială;
- permit rezolvarea şi evitarea conflictelor;
- indică ceea ce ar trebui să fie într-o societate (nu ceea ce este);
- nu stabilesc puncte, reguli normative, ci constituie o „zonă" în cadrul căreia sunt permise şi
limite de variaţie.
Normele morale se pot clasifica astfel:
1. Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au
durabilitate în timp şi influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea,
loialitatea, generozitatea).
2. Norme particulare: au atribuţie la unele comunităţi umane determinate, vizând activităţi
umane particulare (normele vieţii de familie, cele specific anumitor activităţi profesionale
medici, avocaţi, profesori, sportivi, economişti )
3. Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori cu ocazii speciale
(norme de protocol, codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri etc.).
Normele pot fi formulate:
- ca imperativ categoric indică ce trebuie să facă oricine, oricând şi oriunde într-o anumită
situaţie (arată ce este obligatoriu să facem sau să ne abţinem să facem).
- ca imperativ ipotetic: arată ce este dezirabil, ce ar trebui să facem sau să ne abţinem să
facem în anumite situaţii.
Normele morale sunt norme sociale ce reglează comportamentul omului în societate,
relaţiile omului cu semenii săi şi cu sine. Respectarea lor este asigurată de forţa opiniei
publice, de convingerile interioare ale personalităţii cu privire la bine şi rău, echitate şi
inechitate, virtute şi viciu.
Dovada cea mai bună este perplexitatea simțului comun atunci când i se cere să exemplifice
câteva norme morale elementare. Cel mai adesea, exemplele de norme morale la care se
gândesc majoritatea oamenilor sunt de genul: "Să nu minți!", "Să nu furi!", "Ajută-ți aproa-
pele!", "Respectă-ți părinții!", "Crește-ți copiii așa cum se cuvine!", "Respectă-ți întotdeauna
promisiunile!" Într-adevăr, pare foarte simplu să enunțăm o mulțime de reguli morale. Să
luăm, de exemplu, o normă foarte des pomenită drept tipic morală și deosebit de relevantă în
domeniul afacerilor: "Să nu furi!" Furtul, de orice fel, este o faptă dezonorantă și profund
imorală. Dar dacă ne gândim puțin, remarcăm faptul că interdicția "Să nu furi!" este una
dintre cele Zece Porunci ale Vechiului Testament, fiind, ca atare, și o normă religioasă. Pe de
altă parte, furtul este nu numai o faptă imorală, ci și ilegală, întrucât sfidează o normă
juridică. Marea majoritate a regulilor morale sunt astăzi, totodată, și norme religioase sau
legale. Din acest motiv, este foarte greu de alcătuit o listă de norme exclusiv morale, pe care
să nu le întâlnim decât în sfera eticului, după cum există foarte puține situații în care, prin
ceea ce face, individul să fie și să acționeze exclusiv moral, fară nici o implicație de ordin
vital, utilitar, economic, social, politic sau religios. În loc de a căuta normele tipic morale și
de negasit altundeva decât în sfera moralitatii "pure", trebuie mai degrabă să vedem prin ce
atribute specifice o reglementare normativă se înscrie în domeniul etic.
O normă este un model de acțiune, care trebuie aplicat în anumite împrejurări. Fiecare
normă oferă un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de acțiune, care
lasă deoparte aspectele accidentale și nesemnificative ale contextului social, reliefând
lucrurile importante care trebuie înfăptuite sau evitate. În primul rând, chiar dacă aplicarea
unei norme vreme îndelungată duce la formarea unor deprinderi, un model normativ trebuie
să fie asumat de către individ în mod conștient. Din acest motiv, reflexele automate,
stereotipurile și orice tip de obișnuință bună sau rea care au fost dobândite fără voie și
pe nesimțite de către subiect nu aparțin domeniului normativ. Un cimpanzeu poate fi dresat
să dea mâna ori să își ridice pălăria de pe cap, dar animalul nu aplică o formă socială de
salut. Unii oameni au o strângere de mână puternică, dar nu toți urmează prin aceasta o
regulă socială, ci pur și simplu îsi exprimă spontan caracterul. Eu îmbrac întotdeauna mai
întâi mâneca stângă, dar nu am ales niciodată în mod conștient să fac acest lucru și nimeni nu
mi-a spus vreodată că așa trebuie să fac, e numai o chestiune de obișnuință. În al doilea rând,
o normă este un model de comportament individual, ce are însă o semnificație și o
valabilitate supraindividuală.
Fiecare individ are propriile sale reguli de comportament, dar nici una dintre aceste
reguli personale nu este o normă, deoarece ele nu contează ca modele sociale
de comportament, adoptate și respectate de către un mare număr de oameni. În sfârsit,
individul se poate conforma în mod conștient unei norme numai dacă aceasta este anunțată
explicit ca model supraindividual de comportament.
Prin conţinutul normei vom înţelege modelul comportamental pe care îl propune şi îl solicită
norma. „Respectă-ţi părinţii!” indică o anumită atitudine de grijă şi consideraţie finală: se
referă la caracterul sacru şi intangibil al vieţii omeneşti, ca valoare în sine, ce nu poate fi
niciodată sacrificată în vederea altor scopuri, oricare ar fi ele defineşte un anumit
comportament faţă de ceilalţi atunci când e vorba de comunicarea unor informaţii sau de
exprimarea anumitor atitudini şi sentimente ale individului faţă de ceilalţi. Prin forma lor,
expresiile normative dau conţinutului normei anumite precizări foarte importante.
Normele au o anumită forţă sau tărie. Conform acestui criteriu vom distinge între
norme categorice, care impun necondiţionat un anumit comportament, şi norme ipotetice,
care recomandă un anumit comportament, dacă persoana acceptă un anumit scop: „Dacă
doreşti să ai credibilitate, nu minţi!”.
Fiecare normă are şi un anumit caracter. În funcţie de acesta ele pot fi clasificate în obligaţii,
interdicţii şi permisiuni. Normele obligaţii ne impun să facem ceva: „Achită impozitele”,
interdicţiile nu ne permit să întreprindem o anumită acţiune: „Nu comite un lucru rău cu bună
ştiinţă!”, iar permisiunile permit anumite comportamente: „Poţi să alegi singur platforma
ideologică, din perspectiva căreia priveşti lucrurile în viaţa politică.”
Autoritatea normativă reprezintă instanţa care emite o normă, având capacitatea să impună
indivizilor respectarea ei – fie prin persuasiune, fie prin recurs la forţă. Autoritatea poate fi
denominată – în cazul în care se face cunoscută şi acţionează pe faţă, „la vedere” (Biserica,
Parlamentul, Guvernul) sau anonimă – atunci când norma este impusă de către o forţă
invizibilă, dar cât se poate de activă, fie că e vorba de presiunea difuză a colectivităţii, cum
se întâmplă în cazul moravurilor şi obiceiurilor, fie că avem de a face cu anumite cerinţe
vitale sau spirituale, care impun oamenilor să adopte un anumit comportament în vederea
adaptării lor faţă de legile naturii şi ale societăţii.
Normele morale nu pot fi subiective. Ele nu sunt stabilite de către cineva, pentru că aşa
şi-a dorit el, ci sunt generate de nevoi obiective care apar în relaţiile dintre oameni. Specific
pentru morală este faptul că ea nu poate fi impusă individului de nici o instanţă. Omul nu
poate să fie pedepsit din perspectivă legală, oficial, sau formal.
Dacă normele morale sunt respectate în familia voastră, poți spune cu libertate de exprimare:
 „În familia noastră nu se minte”.
 „Nu ne lovim și nu țipăm unii la alții”.
 „Nu ne jignim unii pe alții”.
Copilul va vedea că normele morale nu sunt simple reguli, ci fac parte din identitatea
familiei. Vorbește-i frecvent despre normele voastre morale. Desprinde din situațiile
cotidiene lecții practice. Poți compara normele familiei cu cele promovate în mass-media sau
la școală. Pune-i copilului întrebări precum: „Tu ce ai fi făcut în această situație?”, „Cum s-ar
rezolva problema în familia noastră ?”.Întărește-i hotărârea de a respecta normele morale
însușite.
În concluzie, o normă ar fi lipsită de sens dacă ar solicita un comportament imposibil,
de genul "Dă din mâini și zboară" sau "Mergi pe suprafața apei", deoarece nimeni nu ar putea
face astfel de lucruri, o normă ar fi absurdă și irațională dacă ar solicita un comportament
necesar, pe care toți oamenii îl adoptă spontan, cum ar fi, de exemplu, "Nu înceta să respiri"
sau "Caută să fii fericit", de vreme ce fiecare individ face, prin natura sa umană, astfel de
lucruri.