OSCCILATII MECANICE

În general prin oscilaţii înţelegem variaţia periodică în timp sau în spaţiu a

mărimilor caracteristice ale unui corp sau sistem fizic însoţită de o transformare a
energiei dintr-o formă în alta. După natura mărimilor caracteristice şi a formelor de
energie care se transformă distingem: oscilaţii mecanice, electromagnetice, termice,
nucleare, etc. Oscilaţiile în care o anumită mărime caracteristică f(t) revine la aceeaşi
valoare după anumite intervale egale de timp (numită perioadă de oscilaţii) se numesc
oscilaţii periodice. Aceste oscilaţii satisfac relaţia:
f(t) = f(t ± ηT) , (η= 1,n )
unde η este un număr întreg oricare ar fi momentul t considerat.
În funcţie de numărul parametrilor independenţi ce caracterizează un corp sau un
sistem de corpuri, distingem oscilaţii cu un grad de libertate, cu un număr finit de grade
de libertate şi cu un număr infinit de grade de libertate. În fiecare din aceste clase putem
avea oscilaţii libere şi oscilaţii întreţinute (forţate). Oscilaţiile libere sunt oscilaţii apărute
în urma unui impuls inţial. Ele pot fi:
Neamortizate când acţionează asupra punctului material de masă m doar forţa
elastică Fe = –kx şi respectiv
Amortizate când pe lângă forţele elastice acţionează şi o forţă de frânare
proporţională în modul cu viteza corpului Fr = –ρv, ρ = coeficient de proporţionalitate.
Oscilaţiile întreţinute sunt oscilaţiile rezultate în urma acţiunii din exterior asupra
corpului sau sistemului fizic şi a unei forţe periodice de tipul F(t)=F o e it pe lângă
forţele elastice şi cele de frânare Fr

Oscilaţiile mecanice libere cu un singur grad de libertat

Oscilaţiile mecanice cu un singur grad de libertate reprezintă mişcarea unui
corp Sistem oscilant cu un singur grad de libertate de masă m (punct material) de o
parte şi de alta a unui punct fix numit centru de oscilaţie O (sau centrul mişcării)
însoţită de transformarea energiei potenţiale în energie cinetică şi reciproc. Punctul
material de masă m se numeşte oscilator.
Mărimile caracteristice oscilaţiilor sunt:
1) Elongaţia x(y), reprezintă distanţa la un moment dat faţă de centrul de oscilaţie O, al
oscilatorului.
2) Amplitudinea A reprezintă elongaţia maximă.
t
3) Perioada reprezintă intervalul de timp după care mişcarea se repetă identic: T= , [T]
n

SI =1s, unde t este timpul în care se fac n oscilaţii complete.

4) Frecvenţa υ, reprezintă numărul de oscilaţii complete în unitatea de timp
n
υ= ,[υ]=s 1 =1Hz
t
5) Pulsaţia ω, definită prin relaţia
2π rad
ω= =2πυ,[ω] SI =1
T s

Oscilatorul armonic

Dacă asupra oscilatorului liber acţionează numai o forţă de tip elastic de forma
F = –kx, atunci avem oscilaţii libere neamortizate, rectilinii, cu un singur grad de
libertate, care sunt periodice iar mişcarea se numeşte oscilatorie armonică.
 Oscilatorul armonic

În acest caz oscilatorul se numeşte oscilator armonic

Dacă corpul de masă m ce este prins de un arc cu alungirea absolut egală cu A,
este lăsat liber, atunci în absenţa frecării el va efectua o mişcare oscilatorie între punctele
y 1 =A şi y 2 = –A.
Forţa ce este orientată mereu spre originea de oscilaţie va imprima corpului o
mişcare accelerată, astfel încât asupra acestuia va acţiona şi o forţă de inerţie F i= ma
orientată în sens opus forţei elastice. Ca urmare, principiul fundamental al dinamicii se
scrie:
Fi=ma=Fe => ma= -ky (4.2)
Mărimea caracteristică ce variază în timp fiind elongaţia y, putem scrie
următoarea ecuaţie:
mÿ+ky=0 (4.3)
unde m este masa corpului iar k constanta de elasticitate.
k
Împărţind această ecuaţie prin m şi înlocuind ω 02 = , unde ω 0 este pulsaţia
m

m
proprie a oscilatorului armonic iar T=2π este perioada oscilatorului armonic, ecuaţia
k
(4.3) devine:
ÿ+ω 02 y=0 (4.4)
care se numeşte ecuaţia diferenţială a oscilatorului armonic sau ecuaţia cinematică a
oscilatorului armonic. Această ecuaţie fiind liniară şi omogenă, matematica
demonstrează că ea admite soluţia de tipul y=ae t ceea ce face ca prin derivarea acestei
funcţii şi înlocuirea ei în ecuaţia diferenţială (4.4) să obţinem relaţia:
λ 2 +ω 02 =0 => λ 12 =  iω 0 (4.5)
şi respectiv un sistem de două soluţii fundamentale date de funcţiile:
y 1 =e i 0t şi y 2 =e  i 0t (4.6)
Ca urmare, soluţia generală a ecuaţiei (4.4) va fi o combinaţie a celor două, ce se
exprimă astfel:
 y=A 1 e i 0t +A 2 e  i 0t (4.7)
unde A 1 şi A 2 sunt două constante arbitrare.
Folosind relaţiile de transformare ale lui Euler:
e  i =cosα  isinα (4.8)
este mai comod să exprimăm soluţia generală sub forma trigonometrică folosind funcţiile
sinus şi cosinus, adică:
y=C 1 sinω 0 t+C 2 cosω 0 t (4.9)
unde C 1 şi C 2 sunt două constante arbitrare de integrare.
C1 C1
Notând: =ctgφ şi = A1,
C2 sin 

vom obţine următoarea formulă echivalentă pentru soluţia anterioară:

 C1 
y= C 2  sinω 0 t  cosω 0 t  =C 2  ctg sin ω0 t  cos ω0 t  =
 C2 
C2
=
sin 
 cos sin ω0t  sin  cos ω0t 
respectiv:
y=Asin(ω 0 t+φ) (4.10)
Se poate vedea că C 1 =A cosφ iar C 2 =A sinφ, ceea ce face ca printr-un calcul simplu
să se obţină:
A= C2  C2
1 2
(4.11)
şi reprezintă amplitudinea oscilatorului armonic.
Argumentul (ω 0 t+φ) se numeşte faza mişcării oscilatorii iar φ este faza iniţială

ω0
(faza la momentul t=0). Pulsaţia ω 0 sau frecvenţa proprie υ 0 = este caracteristica
2π
fundamentală a mişcării oscilatorii ce nu depinde de condiţiile iniţiale, ci este o

π
caracteristică a sistemului fizic. Dacă φ= , adică la momentul iniţial oscilatorul se
2

găseşte la depărtare maximă faţă de poziţia iniţială de echilibru atunci : y=A cos ω 0 t .
Viteza, respectiv acceleraţia oscilatorului se exprimă prin relaţiile:
 π
v=ý=A ω 0 cos(ω 0 t+φ)=A ω 0 sin(ω 0 t+φ+ ) (4.12)
2

a=ÿ=-A ω 02 sin(ω 0 t+φ)=A ω 02 sin(ω 0 t+φ+π) (4.13)

unde v=A ω şi a=-A ω 2 reprezintă viteza respectiv acceleraţia maximă.
Energia oscilatorului E este egală cu suma dintre energia cinetică şi energia
potenţială la un moment dat:
E=Ec+Ep=T+U (4.14)
respectiv:
mv 2 1
Ec= = m ω 02 A 2 cos 2 (ωt+ φ) (4.15)
2 2
2
Ep=- 0 Fdx =- 0 (  kx)dx = kx
x x
(4.16)
2

unde 0 este punctul de elongaţie 0 sau Ep minimă.

Prin înlocuire obţinem:

ky 2 1 1
Ep= = kA 2 sin 2 (ωt+ φ)= mω 02 A 2 sin 2 (ωt+ φ) (4.17)
2 2 2

unde k= mω 02 .
Energia totală capătă expresia:
mω2 A2 kA2
E= = =ct=Ec+Ep (4.18)
2 2

Această relaţie indică faptul că energia mecanică a oscilatorului armonic se

conservă, că Ec şi Ep şi E sunt pozitive mereu iar Ec şi Ep variază în opoziţie de fază.

ky 2
Aceasta se poate vedea în fig. 4.3 de mai jos, unde E p= se reprezintă printr-o
2
parabolă.
 Reprezentarea grafică a conservării energiei mecanice a oscilatorului armonic

Elongaţia, viteza şi acceleraţia oscilatorului armonic se reprezintă în fig

. Reprezentarea grafică a elongaţiei, vitezei şi acceleraţiei oscilatorului armonic.

Reprezentarea fazorială a oscilaţiilor sinusoidale

Obţinerea expresiilor diferitelor mărimi ce caracterizează oscilaţiile este adesea

mult uşurată dacă se recurge la reprezentarea lor grafică.
Una dintre metodele de reprezentare grafică a oscilaţiilor sinusoidale este metoda
fazorială.
Prin fazor se înţelege un vector de poziţie care se roteşte în jurul originii în planul
Oxy cu o anumită viteză unghiulară ω. Pentru reprezentarea fazorială a oscilaţiilor de
forma: y=Asin(ωt+ φ)(4.10) sau x=Acos(ωt+ φ) se consideră ca fazor un vector de modul
egal cu amplitudinea A care se roteşte în jurul originii cu viteza unghiulară egală cu
pulsaţia ω şi care face la momentul iniţial un unghi φ cu abscisa

Metoda fazorială de reprezentare a oscilaţiilor

Astfel avem:
x=Acos(ωt+ φ)
π
v=-ωAsin(ωt+ φ)= ωAcos(ωt+ φ+ )
2
a=-ω 2 Acos(ωt+ φ)= ω 2 Acos(ωt+ φ+π)
Prin proiecţia fazorului pe ordonată se obţine vectorul x sau y a cărui modul este
dat de relaţia (4.10).
Compunerea a două oscilaţii paralele de aceeaşi frecvenţă

Dacă un punct material este supus concomitent acţiunii a două sau mai multe forţe
elastice, acesta va efectua o mişcare mai complicată care rezultă din compunerea
mişcărilor pe care le-ar avea punctul material dacă asupra lui ar acţiona numai câte una
din forţele elastice Fei considerate.
Dacă asupra punctului material de masă m acţionează succesiv forţele elastice F e1
şi Fe2, după aceeaşi direcţie , mişcările oscilatorii ale punctului material vor fi:
y 1 (t)=A 1 sin(ω 0 t+φ 01 )
y 2 (t)=A 2 sin(ω 0 t+φ 02 )
Dacă cele două forţe acţionează concomitent, mişcarea oscilatorie a punctului
material se scrie sub forma:
y(t)= y 1 (t)+ y 2 (t)=Asin(ω 0 t+ φ 0 ) (4.20)
 unde A este amplitudinea mişcării oscilatorii rezultante, (ω 0 t+ φ 0 ) este faza
mişcării oscilatorii rezultante iar φ 0 este faza iniţială.
Prin reprezentarea fazorială a celor două oscilaţii y 1 (t) şi y 2 (t) şi compunerea
vectorială a celor doi fazori după regula paralelogramului se obţine fazorul rezultant de
modul A şi fază iniţială φ 0 ce caracterizează oscilaţia rezultată.
Cele două oscilaţii se pot considera ca proiecţii ale vectorilor A 1 şi A 2 pe axa
Oy, iar vectorii A 1 şi A 2 se rotesc în jurul punctului O cu pulsaţia ω

Metoda fazorială de compunere a două oscilaţii paralele.

Din figură se observă că putem scrie:

Asin φ 0 =A 1 sin φ 01 +A 2 sinφ 02
Acos φ 0 =A 1 cos φ 01 + A 2 cosφ 02
Prin simpla raportare a ultimelor două relaţii sau ridicare la pătrat şi adunare se obţine:
A= A12  A22  2 A1 A2 cos ( 02   01 ) (4.21)
respectiv:
A 1 sin  01  A 2 sin  02
tg φ 0 = (4.22)
A 1 cos  01  A 2 cos  02
Se poate vedea că amplitudinea rezultantă A depinde nu numai de amplitudinile
oscilaţiilor componente ci şi de diferenţa fazelor iniţiale, adică Δφ= φ 02 - φ 01
.
Distingem 3 situaţii particulare:
1) Dacă Δφ=2nπ , oscilaţiile sunt în fază, iar amplitudinea rezultantă are valoarea
maximă:
A=A max =A 1 +A 2 (4.23)
 2) Dacă Δφ=(2n+1)π , oscilaţiile sunt în opoziţie de fază iar amplitudinea
rezultantă are valoarea minimă:
A=A min = A1  A2 (4.24)
π
3) Dacă Δφ=(2n+1) , oscilaţiile sunt perpendiculare iar amplitudinea rezultantă
2
are valoarea:
A= A12  A22 , unde n=0,1,2,… (4.25)
4) Dacă A1=A2=a , atunci amplitudinea rezultantă devine:
 01   02
A= 2a 2( 1  cos Δ) =2acos (4.26)
2
Deoarece fazorul A are modulul constant şi se roteşte uniform cu viteza
unghiulară ω 0 , oscilaţia rezultantă este armonică ca şi oscilaţiile componente.

Compunerea osciloţiilor armonice perpendiculare Figurile Lissajous

Dacă sub acţiunea unei forţe elastice F e 1 care acţionează după direcţia Ox corpul
de masă m efectuează o mişcare oscilatorie x(t)=Asin(ω 0 t+φ 01 ), iar sub acţiunea forţei
elastice Fe 2 orientate pe axa Oy a corpului este dată de formula:
y(t) =Bsin(ω 0 t+φ 02 )

. Două oscilaţii perpendiculare

atunci prin eliminarea timpului din cele două relaţii se obţine ecuaţiei traiectoriei
oscilaţiei:
x2 y2 xy
2
 2 2 cos ( 02   01 )  sin 2 ( 02   01 ) (4.27)
A B AB
care este o elipsă inclusă într-un dreptunghi cu laturile 2A şi respectiv 2B , dacă diferenţa
φ 02 - φ 01 are valori arbitrare . Acest dreptunghi se numeşte dreptunghiul amplitudinilor.

Compunerea oscilaţiilor perpendiculare

Iată câteva cazuri particulare care rezultă din valoarea defazajului:

a) Dacă φ 01 = φ 02 , oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine:
x y B
 => y= x (4.28)
A B A
În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab , indicată în figura următoare

. Oscilaţii în fază, Δφ=0.

 b) Dacă φ 02 = φ 01 +π , oscilaţiile sunt în opoziţie de fază, iar atunci obţinem:
y(t)=Bsin(ω 0 t+ φ 01 + π)=-Bsin(ω 0 t+ φ 01 ) (4.29)
Ecuaţia elipsei devine:
x y B
 => y= x (4.30)
A B A
În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’

Oscilaţii în opoziţie de fază, Δφ=π

π
c) Dacă φ 02 = φ 01 + , atunci între fazele iniţiale putem scrie:
2
x y π
 sin(ω 0 t   01 ) iar =sin(ω 0 t+ φ 01 + )=cos(ω 0 t+ φ 01 ) sau
A B 2

x2 y2
 =1.
A 2 B2


Elipsă centrată. Δφ=
2
În acest caz traiectoria corpului este o elipsă centrată (Fig.4.11).
π
d) Dacă φ 02 = φ 01 + , iar A=B=A 0 , traiectoria corpului este un cerc de rază
2

A0

Oscilaţia este un cerc

Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω 1 ≠ ω 2 ) traiectoria rezultantă

este mult mai complicată, iar curba se închide numai dacă raportul pulsaţiilor ω 01 şi ω

02 este egal cu raportul a două numere întregi n 1 şi n 2 , adică este un număr raţional:

ω 01 n 1
=
ω 02 n 2

În funcţie de n 1 ,n 2 şi φ 0 se obţin curbe diferite care se numesc curbele lui Lissajous.

π
Exemplu: Dacă x=Asin ω 0 t iar y=Bsin(2ω 0 t+ ), atunci curba lui Lissajous se
2
reprezintă astfel,:
 . Figură Lissajous

Dacă raportul pulsaţiilor este un număr iraţional, traiectoria este o curbă deschisă.