MINISTERUL EDUCAȚIEI SI CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

FACULTATEA KINETOTERAPIE

Referat

Biomecanica aruncarilor in cosul de baschet

Verificat: Viorel DORGAN

doctor, conferențiar universitar
_________________________

Autor: Cătălin BAGHICI

Student la anul II,
specialitatea Kinetoterapie.
_________________________

Chișinău - 2019
 Cuprins

1.Introducere
2.Caracteristicile aruncarii la cos
3.Analiza biomecanica a aruncarii la cos
3.1.Aruncarea la coş cu o mână din fată, de pe loc
3.2.Aruncarea la cos din alergare
3.3.Aruncarea la cos saritura
4.Concluzie
5.Bibliografie
 Introducere

Aruncarea la coş reprezintă elementul cel mai important al jocului de baschet, prin care se
concretizează scopul final al jocului: înscrierea de puncte.
Reprezintă elementul tehnic care se bucură de cea mai mare atenţie în procesul de învăţare şi
antrenament, pe toate treptele şi la toate nivelurile de pregătire.
Reprezintă o acţiune individuală de mare răspundere, constituind, în final, rezultatul eforturilor
depuse de toţi jucătorii echipei.
Reprezintă elementul care poate să ofere suprema satisfacţie atât jucătorilor, cât şi celor care
asistă la desfăşurarea unui joc. Fineţea rezultată din îndemânare constituie factorul primordial în
execuţia aruncărilor la coş, iar faptul că prin aruncarea la coş mingea este trimisă dintr-o acţiune
în mişcare spre un punct fix, suspendat şi în plan orizontal, ridică gradul de dificultate al
execuţiei tehnice, care trebuie să aibă o adresă cât mai precisă. În joc, aruncarea la coş nu poate
şi nu trebuie să fie o acţiune întâmplătoare, făcută fără nici un discern ământ. Ea trebuie: – să
aibă la bază un procedeu tehnic de aruncare bine însuşit – să aibă o justificare tactic ă a execuţiei
în momentul dat al jocului.

Actualitatea temei. Obţinerea unor performanţe la parametri superiori în marile competiţii a

scos în evidenţă o serie de aspecte ce caracterizează jocul de baschet actual, în modul în care este
în prezent practicat de către cele mai bune echipe din lume. Orientarea caracteristicilor tacticii şi
tehnicii moderne de joc se reflectă în metodologia utilizării principalelor grupe de mijloace
(eficienţa exerciţiilor). Astfel, numărul aruncărilor la coş a crescut, ajungându-se până la
efectuarea unui număr de 1000-1500 de aruncări controlate în antrenament, fapt care a dus la
creşterea eficacităţii acestora în timpul jocurilor (astfel, aruncările libere ajung la un procentaj de
eficienţă de 80 -90%, iar aruncările din acţiune – la un procentaj de 45 – 50%). Înțelegerea
biomecanicii acestui procedeu tehnic permite descifrarea detaliată a mecanismului de efectuare a
lui și respectiv îmbunătățirea calității de predare, corectare și îmbunătățire a aruncărilor la coș în
baschet.

Obiectul cercetării îl constituie studierea biomecanică a aruncărilor la coş în jocul de baschet

în vederea înţelegerii mai bune a fenomenului.

Scopul cercetării constă în perfecţionarea aruncărilor la coș al baschetbaliștilor prin

înțelegeea biomecanicii a procedeului tehnic dat.
Obiectivele cercetării formulate pentru atingerea scopului lucrării au fost următoarele:
1.Analiza stadiului actual al cercetărilor în domeniul biomecanicii sportive.
2.Studiul biomecanic al aruncarii la cos
 Caracteristicile aruncarii la cos
Aruncarea la coş, prin însăşi gradul ridicat de dificultate al execuţiei şi adresei solicitate,
este influenţată de o serie de factori de ordin intern sau extern. Ca FACTORI INTERNI, de
ordin biomecanic, considerăm: Procedeul de execuţiei să corespundă cât mai bine modelului
optimal de execuţie din punctul de vedere al: – caracteristicii mişcării respective (procedeu
tehnic) – legilor biomecanice.
Aruncarea propriu-zisă să fie executată ca urmare a realizării aşa – numitului „moment de
echilibru” al întregului corp. În timpul execuţiei, gruparea forţelor biomecanice ale
complexului de mişcări, realizată ca urmare a interacţiunii neuromusculare, conduce la
uşurarea condiţiilor de execuţie a aruncării: necesitatea coordonării acţiunii dintre lucrul bra
ţului (sau braţelor) şi cel al picioarelor. În execuţia finală a mişcării, palma (palmele)
constituie ultimul plan director: finalizarea tehnicii de aruncare prin acţiunea palmei
constituie, în majoritatea cerinţelor, elementul determinant. Cantitatea de lucru realizată în
pregătire, cât şi experienţa practică căpătată de jucător, conduc la o determinare din ce în ce
mai precisă a aprecierii condiţiilor de execuţie a aruncării: depărtarea de coş, unghiul faţă de
coş, înălţimea traiectoriei de aruncare, aruncare la inel sau cu panoul. Modul de fixare a
reperului de aruncare: pentru aruncările de la semidistanţă şi distanţă se recomandă aruncarea
la coş fără panou; ca urmare, privirea juc ătorului se va fixa asupra unui punct situat
aproximativ la 30-40 cm deasupra marginii anterioare a inelului. Aruncarea cu panoul se
recomandă a fi folosit ă pentru finalizările efectuate din apropierea coşului sau de la mică
distanţă, privirea fiind îndreptat ă spre un loc din interiorul dreptunghiului mic înscris pe
panou.
Tot în categoria factorilor interni, dar de ordin psihic şi cu o mare doză de subiectivism în
aprecierea acestora, considerăm: Starea psihică: preocupările dinafara procesului de pregătire
şi de joc încetinesc reflexele şi împiedică concentrarea atenţiei; aceasta este una dintre
raţiunile pentru care jucătorii trebuie să – şi păstreze permanent calmul în teren, oricare ar fi
situaţia împotriva lor: publicul care strigă, adversarul care-i provoacă, partenerii care greşesc,
arbitrii cărora ei nu le în ţeleg deciziile…
Concentrarea atenţiei: calmul şi încrederea permit jucătorului de a judeca situa ţia de joc, a
momentului tactic oportun, să fixeze” reperul aruncării la coş şi totodată să se concentreze
asupra execuţiei sale înainte, în timpul şi după finalizare. Încrederea în reuşita aruncării este
determinată de starea afectivă şi emoţională a jucătorului, de pregătirea sa, de stabilitatea
sistemului său nervos, de dispoziţia momentului respectiv. Relaxarea permanentă a întregului
organism şi cu precădere a articulaţiei mâinii (mâinilor) cu care efectuează finalizarea.
Ca FACTORI EXTERNI, putem enumera toţi factorii legaţi de: materiale, instalaţii, agenţi
fizici naturali (când se foloseşte terenul în aer liber), mediul ambiant. Considerăm necesar a
sublinia unele probleme legate de traiectoria mingii în aruncările la coş. Aceasta influenţează
direct asupra intrării mingii în coş, a preciziei. Traiectoria mingii faţă de coş poate fi: înaltă:
mingea vine şi cade aproape perpendicular, având accesibilă aproximativ 4/5 – imi din
suprafaţa coşului. Prezintă dezavantajul că lungimea zborului mingii influenţează asupra
preciziei aruncării medie: prezintă avantajele şi dezavantajele distanţei pe care o parcurge
mingea, deschiderea coşului fiind de 2/3 – imi din suprafaţa lui întinsă: mingea aruncată la
coş zboară puţin deasupra coşului şi nu poate avea decât minimum 1/3 – ime deschidere din
suprafaţa coşului. Are în schimb avantajul că mingea parcurgând o distanţă mai mică până la
coş, posibilităţile de deviere a acesteia sunt mici. Din caracteristicile celor trei traiectorii,
reiese că cea mai avantajoasă este traiectoria medie, deoarece oferă o suprafaţă destul de
mare din coş deschisă, mingea parcurgând în zbor o distanţă ceva mai mică până la coş şi
posibilităţile de deviere sunt mai mici.
Pentru obţinerea celei mai optime traiectorii se recomandă ca unghiul sub care pleacă
mingea, faţă de orizontală, să fie, în general, de 70º şi niciodată sub 45º. Mingea, pe
traiectoria sa, trebuie să atingă punctul maxim de înălţime în a doua treime a distanţei dintre
jucător şi coş.
 Analiza biomecanica a aruncarii la cos
În prezentarea noastră vom aborda numai procedeele tehnice cele mai importante, pe care le
considerăm ca fundamentale şi sunt 100,101 prezente, totodată şi în curriculum şcolar
(programa şcolară) de specialitate. Clasificarea aruncărilor la coş poate fi sistematizată astfel:
1-Din punct de vedere al poziţiei jucătorului:
– aruncări de pe loc
– aruncări din alergare: precedate de prinderea mingii din dribling, precedate de prinderea
mingii din pasă
– aruncări din săritură
2-Din punct de vedere al distanţei:
– aruncări cu valoare de 1 punct (aruncări libere)
– aruncări cu valoare de 2 puncte a. din apropierea coşului (până la 2 m distanţă de coş) b. de
la semidistanţă (3 – 6,25 m de coş)
– aruncări cu valoare de 3 puncte a. de la distanţă (peste 6,25 m de coş)
3-Din punct de vedere al execuţiei: a. aruncări la coş cu două mâini
- aruncări la coş cu o mână b. aruncări la coş cu panoul
- aruncări la coş fără panou, direct la inel c. procedee de bază (fundamentale)
- procedee speciale ARUNCĂRILE LA COŞ DE PE LOC Cu o frecvenţă din ce în ce mai
mică în jocul competiţional, aruncările la coş de pe loc nu mai au o pondere atât de mare
datorită apărărilor care au devenit din ce în ce mai active şi agresive.

3.1. Aruncarea la coş cu o mână din fată, de pe loc.

Aruncarea la coș reprezintă procedeul fundamental în jocul de baschet și se poate adapta cu

mai multă eficacitate la condiţiile de execuţie din deplasare sau din săritură. Din punct de
vedere biomecanic, aruncarea la coş cu o mână prezintă unele avantaje faţă de cea cu două
mâini, unde impulsul determinat de două forte cere:
 mai bună coordonare
 forţe egale de împingere
 timp mai mare de pregătire şi condiţii mai favorabile de execuţie a aruncării
În pregătirea aruncării sunt folosite ambele mâini iar finalul ei se realizează cu o
singură mână (există doar un singur plan director).
Descrierea tehnicii de execuţie:
Pozitia iniţială: - mingea este ţinută cu ambele mâini în priză asimetrică, în dreptul pieptului
la nivelul bărbiei. Palma mainii care execută aruncarea se află înapoi şi puţin sub minge, cu
degetele răsfirate şi cotul orientat în jos, unghiul dintre braţ şi antebraţ este de 900 . Privirea
este îndreptată spre reperul de pe panou. - Jucătorul în poziţie fundamentală medie este
orientat către coş, cu trunchiul puţin aplecat înainte, cu tălpiile paralele şi depărtate, piciorul
braţului de aruncare fiind cu ½ talpă înaintea celuilalt. Greutatea este repartizată egal pe
ambele picioare. Execuţia aruncării începe prin tripla flexie a membrelor inferioare. Mingea
ramâne la nivelul bărbiei. Urmează impulsul simetric dat de membrele inferioare, ca urmare
a unei triple extensii, concomitent cu ducerea braţelor sus; - trecând prin această poziţie
intermediară, mingea continuă să fie ţinută cu ambele mâini în priză asimetrică până ce cotul
braţului de aruncare ajunge la nivelul umărului. Braţul opus urmăreşte mişcarea având rol de
echilibrare a mingii şi de protejare a acesteia. Mişcarea finală este dată de biciuirea palmei
(flexia palmară pronunţată). În finalul execuţiei corpul este împins pe vârfuri cu greutatea
deplasată pe piciorul din faţă; braţul de aruncare este întins în sus şi înainte cu plama
orientată în jos, degetele răsfirate. Degetele index şi mijlociu sunt orientate spre coş.
Greşeli frecvente:
- poziţia iniţială incorectă
- priza nu este asimetrică, braţul opus braţului de aruncare este poziţionat incorect (prea pe
spate – poziţia de pâlnie, sau prea deasupra – determinând apăsarea şi blocarea braţului de
aruncare)
- în timpul flexiei, mingea nu râmăne la nivelul bărbiei, determinind executarea unor mişcări
în plus;
- cotul braţului de aruncare este orientat spre exterior;
- lipsa de coordonare braţe – picioare ;
- nerealizarea în momentul final al aruncării, a biciuirii palmare, iar planul palmei este
perpendicular pe direcţia aruncării;
Analiza biomecanică:
- în acest procedeu de aruncare se îmbină efortul static cu cel dinamic
 efortul static:
- se realizează de către musculatura antagonistă (lanţurile musculare ale membrelor inferioare
şi ale trunchiului prin efort de echilibrare)
- muşchii şanţurilor vertebrale, tripla extensie de la nivelul membrelor inferioare
 efortul dinamic: constă din extensia coordonată şi dozată a membrelor inferioare şi
superioare. Mişcarea este asigurată de: - flexorii degetelor, flexorii pumnului, extensorii
cotului, anteductorii braţului, ridicătorii şi muşchii care basculează scapula lateral.
Este o miscare de tip învingere - după aruncare efortul muscular dinamic se schimbă în
activitate dinamică de cedare, care asigură în mod elastic poziţia şi constituie, în acelaşi timp,
o bază pentru mişcăriile care urmează.

3.2 Aruncarea la coş din alergare.

Dinamismul jocului de baschet se caracterizează prin rapiditatea succesiunii fazelor de joc,
rapiditate conferită şi de precizările regulamentare (timp de atac – 24 secunde). Aruncarea
din alergare poate fi precedată de dribling sau pasă. Aruncarea la coş din alergare se
compune din:
- dribling în alergare;
- prinderea mingii (din dribling sau din pasă);
- realizarea celor 2 paşi;
- desprinderea – zborul;
- aruncarea propriu-zisă la coş;
- aterizarea;

Descrierea tehnicii de execuţie:

1) La aruncarea la coş din alergare precedată de dribling, înaintea prinderii mingii,
jucătorul va da un impuls mai puternic mingii în aşa fel încât prinderea mingii să se facă pe
piciorul echivalent braţului de aruncare (aruncare cu mâna dreapta, prinderea mingii se face
pe piciorul drept).
- După prindere, pe parcursul primului pas (cel cu dreptul - care este şi cel mai lung) mingea
este ridicată la piept.
- Urmează apoi o păşire cu stângul (mai scurtă) care are rolul de a frâna viteza de translaţie a
jucătorului şi de a pregăti despinderea (rularea tălpii piciorului de la călcâi spre vârf). Pe
parcursul acestui pas, jucătorul ridică mingea în poziţie de aruncare.
- Desprinderea de sol se face pe verticală, prin pendularea piciorului drept (îndoit din
articulaţia genunchiului) dinspre înapoi spre înainte, şi ducerea coapsei acestuia la orizontală
şi chiar mai mult (pasul săltat din atletism) În acest moment piciorul de bătaie (stângul) şi
corpul este întins şi uşor orientat spre înainte (corpul). Odată cu săritura are loc şi întinderea
braţului de aruncare.
- Realizarea aruncării propriu-zise, are loc în punctul maxim al înălţării iar execuţia nu diferă
de aruncarea la coş de pe loc. Finalizarea acesteia se relizează prin impulsul dat mingii de
către degetul mijlociu (acesta fiind ultimul care atinge mingea) prin flexia palmară din
articulaţia pumnului ( braţul întins, palma orientată în jos, degetele răsfirate). - aterizarea se
face pe piciorul de desprindere (desprindere pe stângul, aterizare pe stângul), iar amortizarea
se face prin coborârea piciorului drept si flectarea genunchilor.
Analiza biomecanică:
Fiind o aruncare complexă care îmbină particularităţiile biomecanice ale alergărilor cu cele
ale săriturilor, aruncare la coş din alergare necesită o foarte bună coordonare
neuromusculară. Pe parcursul aruncării distingem trei tipuri de activitate musculară:
- Activitatea dinamică de învingere – faza alergării şi faza de zbor;
- Activitatea dinamică de cedare – frânarea vitezei de translaţie a jucătorului şi transformarea
acesteia în desprindere pe verticală (lanţul triplei flexii - lanţul triplei extensii);
- Activitatea statică de echilibrare – musculatura antagonistă a trunchiului şi a membrelor
inferioare. ( momentul aterizării).
2) La aruncarea la coş din alergare precedată de pasă, are acelaşi mod de execuţie
tehnică ca şi la aruncarea descrisă mai sus, cu excepţia faptului ca prinderea mingii se
realizază în momentul primei păşiri (faza de zbor) şi este amortizată printr-o uşoară flexie a
braţelor şi aducerea ei spre poziţia de aruncare.
Din punct de vedere al descrierii biomecanice putem spune că lanţurile musculare care
realizează mişcare sunt aceleaşi ca si la aruncarea din alergare precedată de dribling, cu
excepţia faptului ca pe prima parte a mişcării lanţurile musculare ale membrelor superioare
realizează o activitate musculară de cedare (pentru prinderea pasei) în condiţiile unui efort
static de echilibrare.

2.3 Aruncarea la coş din săritură.

Ca şi la aruncarea la coş din alergare, aruncarea la coş din săritură poate fi precedată de
dribling sau pasă. Fazele acestei aruncări sunt:
- prinderea mingii (din dribling sau din pasă)
- pregătirea desprinderii prin oprirea (într-un timp sau în doi timpi)
- desprinderea cu realizarea aruncării propriu-zise
- aterizarea

Descrierea tehnicii de execuţie:

În descrierea tehnicii de execuţie a acestei aruncări, momentul cel mai important îl constituie
bătaia (sau oprirea, într-un timp sau în doi timpi), fază premergătoare desprinderii. Jucătorul
trebuie să realizeze o frânare , care să îi pemită să transforme viteza de deplasare în viteză
ascensională. În cazul opririi într-un timp, jucătorul execută o frânare bruscă pe ambele
picioare, fapt ce îi permite obţinerea viteze de ascensionare. Un rol important în acest caz îl
au articulaţile genunchilor şi ale gleznelor, care prin realizarea triplei flexii, determină
coborârea centrului de greutate al corpului. În această fază, mingea se găseşte în poziţie de
aruncare. În cazul opririi în doi timpi, piciorul pivot realizează frânarea, prin rularea călcâi-
talpă-vârf, iar celălalt picior, liber, se aduce lângă piciorul pivot. Odată cu începerea triplei
extensii la nivelul membrelor inferioare are loc şi întinderea braţelor, iar în momentul maxim
al desprinderii are loc lansarea mingii. Aruncarea se încheie cu braţul întins, palma orintată
în jos pe direcţia aruncării. Aterizarea se realizează pe ambele picioare, usor depărtate, iar
amortizarea acesteia se realizează prin flectarea genunchilor .

Analiza biomecanică:
În cazul acestei aruncări, analizatorul vizual are un rol important în aprecierea distanţei şi
direcţiei jucătorului faţă de coş. Totodată această aruncare necesită o fină coordonare
neuromusculară, simţ al echilibrului foarte bine dezvoltat. Particularitatea acestei aruncări
constă în faptul că jucătorul se găseşte în aer, de aceea fazele premergătoare aruncării, adică
bătaia şi desprinderea sunt fazele cheie care trebuie să asigure ascensionarea corpului pe
verticală. Eficienţa aruncării este dată de membrele superioare.
 Concluzie
Cercetarea biomecanică a tehnicii sportive îşi propune să elucideze perfecţionarea
tehnicii în aruncările la coş din jocul de baschet, pentru îmbunătăţirea eficacităţii
acesteia.
1. Pentru a putea elabora un model corespunzător aruncării la coş în jocul de baschet este
necesar un studiu amănunţit al mişcărilor pe care le face sportivul.
2. Analiza şi generalizarea suportului informaţional din literatura de specialitate
demonstrează că tratarea modelării in antrenamentul sportiv, din perspectiva descrierii
biomecanice a aruncăriilor la coş, necesită o mai mare atenţie datorită cerinţelor impuse
de evoluţia jocului.
3. Analiza biomecanică a aruncărilor la coş ne determină să găsim soluţii eficiente pentru a
diminua insuficienţele pregătirii tehnice a jucătorilor prin valorificarea celor mai eficiente
mijloace de pregătire.
In urma cunoasterii,analizei si practicarii corecte a procedeelor este posibila obtinerea
unor indicatori de performanta la nivelul ligei NBA.
Jucatorii cu cel mai mare procent fiind:
- Sub cos – Lebron James:72%
- Zona de mijloc – Spencer Hawes:56%
- Perimetru – Martell Webster:58.5%
- Dupa linia de 3 puncte – Stephen Curry:43.5%
 Bibliografie
1. Achim Ş. Planificarea în pregătirea sportivă- Bucureşti: Ex Porto, MT.S, p. 69 Şcoala
Naţională de Antrenori, 2002.
2. BACIU, C. „Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor (cu aplicaţii la
educaţia fizică)”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1977.
3. Georgescu M Caracteristici medico-biologice esenţiale ale antrenamentului fizic în
sportul de performanţă actual. Bucureşti: Educaţie fizică şi sport -1989, p.32.
4. HAMILL J., KNUTZEN,K., “Biomechanical basis of human movement” Lippincott
Williams & Wilkins, 2006
5. sports.ru