Sunteți pe pagina 1din 170

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT


Învăţământ cu Frecvenţă Redusă

METODICA
PREDĂRII
BASCHETULUI ÎN
ȘCOALĂ

Lect. dr. IACOB MIHAI - RADU


CUPRINS

Cap.1.TEHNICA JOCULUI DE BASCHET


Aspecte generale ale metodicii învăţării tehnicii în jocul de baschet
1.1.METODICA ÎNVĂŢĂRII TEHNICII FĂRĂ MINGE
A JOCULUI DE BASCHET
Poziţia fundamentală
Deplasarea
Schimbarea de direcţie
Pirueta
Săriturile
Jocul de picioare şi lucrul de braţe
1.2.METODICA ÎNVĂŢĂRII TEHNICII CU MINGE
A JOCULUI DE BASCHET
Ţinerea, prinderea şi pasarea mingii
Driblingul
Oprirea
Pivotarea
Aruncarea la coş
Cap.2.TACTICA JOCULUI DE BASCHET
Aspecte generale ale metodicii învăţării tacticii în jocul de baschet
2.1. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII INDIVIDUALE
2.1.1. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATAC
Demarcajul
Ieşirea la minge
Poziţia triplei ameninţări
Pătrunderea
Depăşirea
Recuperarea ofensivă
2.1.2. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARE
Marcajul
Recuperarea defensivă
2.2. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII COLECTIVE DE 2-3 JUCĂTORI
2.2.1. TACTICA COLECTIVĂ ÎN ATAC
Dă şi du-te
încrucişarea
Blocajul şi plecarea din blocaj
Atacul în superioritate numerică
Dublajul
2.2.2. TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE
Alunecarea
închiderea culoarului de pătrundere
Apărarea în inferioritate numerică
Triunghiul de săritură
Schimbarea de adversar
Flotarea
Aglomerarea
2.3. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII COLECTIVE DE ECHIPĂ
2.3.1. TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN ATAC
Contraatacul
Atacul de tranziţie
Atacul poziţional
2.3.2. TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN APĂRARE
Apărarea împotriva contraatacului
Apărarea om Ia om
Apărarea zonă
Cap.3. JOCURI PREGĂTITOARE ŞI ŞTAFETE PENTRU JOCUL DE BASCHET
Metodica utilizării jocurilor pregătitoare
Jocuri pentru capacităţi motrice
Jocuri pentru pregătirea tehnică
Jocuri pentru pregătirea tactică
Cap. 4. MIJLOACE SPECIFICE JOCULUI DE BASCHET PENTRU
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE
Viteza
Forţa
Rezistenţa
Capacităţile coordinative (îndemânarea)
Mobilitatea (supleţea)
BIBLIOGRAFIE
Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:
a. Cunoașterea metodicii de specialitate referitoare la predarea baschetului în şcoală (la
nivel gimnazial, liceal şi echipă reprezentativă);
b. Însușirea unor noţiuni şi reguli fundamentale ale jocului de baschet;
c. Formarea capacităţi de evaluare şi autoevaluare a nivelului de însuşire a cunoştinţelor.
1. TEHNICA JOCULUI DE BASCHET

Tehnica unui joc sportiv reprezintă "ansamblul de deprinderi motrice


specifice (cunoscute şi sub denumirile de deprinderi tehnice, procedee tehnice,
folosit în scopul practicării cu eficienţă maximă a jocului" (Predescu T. - Baschet -
curs de bază, 1999).
Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice pe care
le execută un sportiv în timpul practicării jocului, în. concordanţă cu regulile şi
sarcinile ridicate de participarea echipei sale în competiţie. în esenţă, tehnica
conturează structura motrică a fiecărui joc sportiv în parte. Propriu-zis, tehnica este
formată din structuri şi acţiuni de mişcare precis stabilite, cu o mare eficienţă,
concretizată în elemente şi procedee tehnice.
Tehnica este importantă în primul rând prin economismul mişcării şi
eficacitatea acesteia. Nu trebuie însă înţeleasă în mod izolat, ci fiind în mare
măsură condiţionată de celelalte componente ale antrenamentului, în special de
pregătirea fizică.
Elementul tehnic care reprezintă o structură motrică fundamentală ce stă la
baza practicării unei ramuri de sport. Elementul tehnic este o noţiune abstractă,
deoarece pasa, aruncarea la coş, oprirea în baschet se realizează prin anumite
structuri motrice bine definite. Prin elementele tehnice ale unei ramuri de sport se
înţeleg acţiunile de mişcare fundamentală.
Procedeul tehnic desemnează o structură motrică concretă sau un mod
particular de efectuare a elementului tehnic. De exemplu: pasa cu doua mâini de la
piept de pe loc sau pasa cu o mână de la umăr etc, sunt procedee tehnice concrete
concepute în vederea efectuării cu eficienţă maximă a acţiunilor caracteristice
jocului de baschet.
Existenţa procedeelor tehnice în fiecare sport în parte este consecinţa mai
multor factori, printre care crearea de către antrenori şi sportivi de noi modele de
procedee eficiente; particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale sportivilor care îşi
lasă amprenta asupra execuţiei unui procedeu tehnic; calitatea materialelor
sportive. Pentru ca procedeele tehnice să fie bine însuşite trebuie să aibă
cursivitate, viteză, forţă să fie efectuate, eficient în timp, coordonare, precizie,
mobilitate, calităţi care se dobândesc printr-un proces de antrenament care nu este
de instruire, ci se numeşte dezvoltare .fizică, dezvoltarea capacităţii de efort,
dezvoltarea capacităţii psihice etc, duse până la maximul toleranţei umane.
Stilul constituie modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui
procedeu tehnic. Deşi se respectă mecanismul de bază al procedeului respectiv,
totuşi particularităţile morfologice, funcţionale şi psihice se întipăresc asupra
execuţiei. Trebuie înţeles că stilul se manifestă la sportivi de înaltă clasă şi are drept
rezultat efectuarea eficientă a unui anumit procedeu.
Măiestria tehnică constă din capacitatea sportivului de a folosi eficient
procedeele tehnice în funcţie de condiţiile concrete de întrecere. Măiestria tehnică
este rezultatul instruirii (colective şi individuale) şi antrenamentului, la care se adaugă
neapărat şi "predispoziţiile vocaţionale" pentru joc (Colibaba D.E., Bota I., 1998).
Măiestria tehnică este privită ca un sistem de structuri gestuale (motrice),
efectuate economic în vederea obţinerii unui rezultat maxim în condiţiile dificile ale
competiţiei. Prin această noţiune se înţelege perfecţiunea actului motric.
Pregătirea tehnică reprezintă totalitatea măsurilor cu caracter metodic,
organizatoric, etc, stabilite în cadrul procesului de antrenament sportiv, cu scopul
însuşirii tehnicii specifice unei ramuri de sport.
SISTEMATIZAREA TEHNICII
Sistematizarea elementelor tehnice ca şi a acţiunilor tactice individuale din
jocul de baschet se realizează în funcţie de fazele de joc respectiv atac şi apărare
astfel:
în atac -tehnica jocului cu minge
- tehnica jocului fără minge
în apărare - tehnica jocului fără minge
Ţinând cont de obiectul de joc, sistematizarea tehnicii evidenţiază elemente
tehnice fără minge şi elemente tehnice cu minge, care în funcţie de faza de joc, atac
sau apărare, unele sunt comune celor două faze, dar cu procedee şi caracteristici de
execuţie diferite.
In continuare este prezentată reprezentarea schematică a sistematizării
elementelor tehnice ale jocului de baschet în funcţie de fazele de joc:

ASPECTE GENERALE ALE METODICII ÎNVĂŢĂRII TEHNICII ÎN JOCUL DE


BASCHET

învăţarea tehnicii diferitelor ramuri de sport este caracterizată în general de


legile şi etapele învăţării actelor şi acţiunilor motrice.
Ansamblul activităţii baschetbalistice ca sport, având obiective de ordin
metodic, ordonate conform principiilor didactice şi celor ale antrenamentului sportiv,
constituie METODICA specifică jocului de baschet.
In învăţarea tehnicii sportive se pot evidenţia anumite priorităţi metodice, şi
anume:
 stabilirea pentru fiecare eşalon de instruire (începători, avansaţi, performanţă)
a fondului pregătirii tehnice, deci precizarea principalelor elemente şi
procedee tehnice care vor forma obiectul instruirii subiecţilor respectivi;
 stabilirea sistemelor de acţionare necesare fiecărui procedeu tehnic;
 exersarea independentă a procedeelor tehnice, dublată de execuţii în condiţii
analoage concursului;
 repetarea elementelor tehnice care se învaţă în cadrul unor cicluri de
antrenamente sau cicluri de lecţie în vederea îndeplinirii cerinţei de exersare
continuă a unei mişcări sau acţiuni în vederea asimilării acesteia. Cu cât
elementul este format din mişcări mai complexe, cu atât durata lui de asimilare
este mai mare.
 intensitatea execuţiilor şi dificultatea acestora creşte în funcţie de nivelul
învăţării.
 să se ţină seama de înclinaţiile şi opţiunile personale ale subiecţilor fată de
unele execuţii tehnice, favorizând-se astfel valorificarea maximă a
disponibilităţilor acestora pentru obţinerea virtuozităţii tehnice;
 individualizarea instruirii;
 evaluarea periodică a pregătirii tehnice cu ajutorul unor probe şi norme de
control.
Fiecărui procedeu tehnic îi corespunde un anumit mecanism de bază, iar de
însuşirea acestuia depinde posibilitatea rezolvării raţionale şi eficiente a acţiunilor
motrice respective. Gândirea metodică a antrenorului este fundamentată pe
metoda modelării conţinutului instruirii şi analogiei cu conţinutul jocului. Mijloacele
de antrenament sunt în general exerciţii speciale care contribuie la precizarea şi
consolidarea detaliilor tehnice.
în continuare sunt prezentate repere metodice în învăţarea tehnicii jocului de
baschet, în care se deosebesc două etape, şi anume pregătirea teoretică şi
pregătirea practică (Predescu, T., Moanţă, A., 2001):
1. Pregătirea teoretică
Explicaţie - definiţie;
- componente;
- poziţia iniţială;
- lucrul propriu-zis al segmentelor;
- poziţia finală;
- caracteristici de execuţie;
- greşeli frecvente;
- utilizare tactică.
Demonstraţie - kinograme;
- film video;
- ilustraţii
- foto.
2. Pregătirea practică
- execuţii individuale sau de pe loc (condiţii optime)
- execuţii cu partener şi în grup (condiţii variate de execuţie, diferite formaţii,
distanţe, unghiuri);
- structuri tehnice;
- execuţii în relaţie de adversitate:
• în superioritate numerică;
• în egalitate numerică;
• în inferioritate numerică.

- exerciţii sub formă de concurs;


- jocuri pregătitoare.

1.1. METODICA ÎNVĂŢĂRII TEHNICII FĂRĂ MINGE A JOCULUI DE BASCHET


POZIŢIA FUNDAMENTALĂ

Poziţia fundamentală este elementul tehnic care se regăseşte în execuţia


tuturor celorlalte elemente şi procedee tehnice din jocul de baschet.
Procedeele de execuţie ale poziţiei fundamentale sunt:

în execuţia unei poziţii fundamentale corecte, profesorul indică de cele mai


multe ori jucătorului următoarele:
 genunchii sunt îndoiţi, braţele lateral şi capul sus pentru a cuprinde o arie
cât mai largă;
 o poziţie fundamentală cât mai joasă;
 greutatea se repartizează corect pe ambele picioare.
Exerciţii de pe loc
 Găsirea poziţiei optime (stabilirea bazei de susţinere):
 Balans vertical, lateral şi antero-posterior;
 Dezechilibrări: pe perechi, un jucător în poziţie fundamentală, celălalt încearcă
să-l dezechilibreze;
 Sărituri cu aterizare în poziţie fundamentală cu accent pe balansul vertical:
- fără schimbarea planului de aterizare;
- cu schimbarea planului de aterizare.

Exerciţii din deplasare


 Din alergare, la semnal, oprire în poziţie fundamentală;
 Din alergare, la semnal, săritură cu aterizare în poziţie fundamentală:
- pe direcţia de deplasare;
- cu schimbare de plan faţă de direcţia de deplasare.

 Pe perechi, faţă în faţă, cu mâinile sprijinite de umerii partenerului, deplasare în


poziţie fundamentală;
 Pe perechi, menţinând o poziţie fundamentală joasă, jucătorii încearcă să atingă
unul celuilalt genunchii ("leapşa cu atingerea genunchilor").
 Din poziţie fundamentală, jucătorii execută deplasări cu paşi adăugaţi înainte,
înapoi, lateral, oblic înainte, oblic înapoi. Profesorul va fi plasat în faţa colectivului
şi va dirija deplasarea prin semne. Exerciţiul se poate executa şi combinând
deplasările în ritm susţinut cu sărituri cu desprindere de pe două picioare, de pe
un picior, cu ghemuiri.

 Jucătorii execută "joc de picioare şi lucru de braţe", menţinând o poziţie


fundamentală joasă. La primul semnal al profesorului, sprintează înainte, la al
doilea execută oprire şi deplasare cu spatele în poziţie fundamentală cu paşi
adăugaţi.

Execuţia în relaţii de adversitate a poziţiei fundamentale se regăseşte în exerciţiile


pentru învăţarea şi perfecţionarea tuturor celorlalte elemente şi procedee tehnice dar
mai ales în învăţarea şi perfecţionarea acţiunii tactice individuale de apărare
„marcajului".

DEPLASAREA

Dinamismul şi rapiditatea jocului de baschet influenţează caracteristicile de


execuţie a elementelor şi procedeelor tehnice, majoritatea acţiunilor jucătorilor cu
minge şi fără minge efectuându-se din deplasare.
Elementele de mişcare în teren (deplasările) au ca scop rezolvarea rapidă şi
eficientă a situaţiilor de joc - schimbări de direcţie, frânări, deplasarea în vederea
intrării în posesia mingii, fente, sărituri.
Sistematizarea procedeelor tehnice de deplasare în teren este următoarea:

În execuţia deplasărilor în teren, jucătorul trebuie să ţină cont de următoarele:


o Deplasarea se realizează cu un scop bine definit;
o Jucătorul trebuie să fie pregătit să acţioneze în orice moment;
o Se utilizeză depalsările cele mai adecvate în teren în funcţie de situaţia
concretă de joc;
o Jucătorul trebuie preia iniţiativa, să fie hotărât în tot ceea ce face şi agresiv -
în limitele regulamentului - ca să intre în posesia mingii.

Dintre aceste deplasări, probleme metodice specifice jocului de baschet reclamă


pasul adăugat, de aceea în continuare sunt prezentate exerciţii în eşalonare
metodică pentru învăţarea şi perfecţionarea pasului adăugat.

Execuţii individuale
 Lucru individual: din poziţie fundamentală se execută paşi adăugaţi înainte,
înapoi, oblic înainte, oblic înapoi şi lateral.
 Individual, jucătorul execută deplasare în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi
între două linii paralele trasate pe sol la o distanţă de 3-4m. Execuţia se poate
desfăşura şi sub formă de concurs, elevii fiind împărţiţi în 2-3 sau mai multe grupe.
La fiecare deplasare, elevul trebuie să atingă linia cu piciorul:
- "Cine execută mai repede 15 lungimi"
- "Cine execută mai multe lungimi în 20 de secunde"
în stabilirea câştigătorului se ia în consideraţie execuţia ultimului elev din grupă.

 Individual, elevul execută deplasare în poziţie fundamentală pe traseul indicat în


figură.

 Individual, jucătorul execută deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat


oblic cu faţa, cu spatele, lateral, pe traseul indicat în fig. Execuţia se poate
desfăşura şi sub formă de concurs.

 Pe perechi, lucru în oglindă, jucătorii execută deplasare cu paşi adăugaţi, la


început numai lateral, apoi şi spre înainte şi spre înapoi;
 In grup, profesorul cu minge în faţa colectivului, execută dribling, pe direcţii
diferite, elevii deplasându-se în funcţie de sensul de deplasare în dribling al
profesorului.

Structuri de procedee tehnice


 Jucătorii împărţiţi în două grupe, pe jumătate de teren execută:
1. sprint până sub panou, 2 sărituri cu desprindere de pe două picioare;
2. deplasare cu paşi adăugaţi lateral;
3. deplasare cu paşi încrucişaţi (cu faţa îndreptată spre panou);
4. deplasare cu paşi adăugaţi lateral.
Execuţia se poate desfăşura şi sub formă de concurs între cele două grupe de elevi.
 Elevii împărţiţi în două grupe, pe jumătate de teren, execută:
1 - sprint paralel cu linia laterală a terenului,
2 - retragere cu spatele până sub panou;
3 - sprint până la centrul terenului;
4 - deplasare cu pas adăugat oblic înapoi, conform figurii:

 Elevii execută deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat după indicaţiile


profesorului, la semnal execută sprint - 5 sărituri cu desprindere de pedouă picioare -
sprint până la linia de centru - piruetă - retragere cu spatele.

 Elevii dispuşi pe 3 şiruri, la unul din capetele terenului. La celălalt capăt al


terenului, în faţa fiecărui jucător se află un jucător cu minge. Elevii execută
deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat, la semnal sprint, primesc mingea,
o repasează, sprintează până la centru, se întorc 180° şi execută deplasare în poziţie
fundamentală cu pas adăugat până la linia de fund.
Execuţia în relaţii de adversitate a deplasărilor se va realiza în cadrul
exerciţiilor complexe cu desfăşurare pe ½ de teren şi pe tot terenul, ce au ca scop
perfecţionarea procedeelor tehnice, a acţiunilor tactice individuale şi colective.

SCHIMBAREA DE DIRECŢIE

Schimbarea de direcţie asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta,


fără a mai fi nevoit să se oprească. Deosebim următoarele procedee de schimbare
de direcţie:

În execuţia schimbărilor de direcţie, jucătorul trebuie să ţină cont de


următoarele:
o schimbarea de direcţie se execută într-o viteză optimă, care să-ţi permită
păstrarea echilibrului,
o în timpul schimbării de direcţie accentuează flexia membrelor inferioare, iar
după efectuarea schimbării de direcţie accelerează pentru a scăpa de
adversar;
o Păşirea pe noua direcţie se face cu piciorul interior ocoliri.

Exerciţii individuale
 Deplasare pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea individuală a
schimbărilor de direcţie.
 Deplasare pe un traseu prestabilit, cu efectuarea de schimbări de
direcţie la diferite semne şi semnale.
 Schimbări de direcţie efectuate printre elevii care se deplasează în şir,
în mers, la o distanţă de l,5-2m unul de altul. Ultimul elev porneşte în
alergare executând schimbări de direcţie până ajunge în faţa şirului.
 Acelaşi lucru, elevii deplasându-se în alergare uşoară.
 Deplasare pe traseul micului maraton.

Exerciţii în perechi sau în grup.


 "Leapşa în doi" pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren.
 "Leapşa pe perechi". Elevii se ţin câte doi de mână, joacă leapşa cu
celelalte perechi similar alcătuite, pe tot terenul sau pe suprafaţă
limitată de teren.
 Ştafetă constând din alergare cu schimbări de direcţie în dreptul unor
jaloane aşezate pe teren

 Ştafetă pe jumătate de teren, jucătorii deplasându-se cu schimbări de


direcţie, pe traseul indicat în figură.

Structuri de procedee tehnice:


 Alergare - schimbare de direcţie -sprint - oprire - retragere cu spatele.
 Deplasare cu paşi adăugaţi lateral - sprint - schimbare de direcţie -sprint.
 Deplasare cu pas adăugat cu spatele, la semnal - sprint.
 Joc de picioare şi lucru de braţe ("jocul apărătorului"), la semnal -piruetă
("blocaj defensiv") - săritură la panou - sprint - la semnal -sprint în direcţia
opusă.
 Deplasare în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi, la semna -retragere cu
spatele, la al doilea semnal - sprint cu schimbări de direcţie.
 Deplasări specifice atacantului (alergare în ritm variat, ocoliri, schimbări de
direcţie - fente - sprinturi scurte) simulând acţiuni de demarcaj individual, pe
jumătate de teren.
 Pe perechi, aceeaşi execuţie cu apărător (care va respecta regulile unui
marcaj normal), deplasările efectuându-se pe jumătate sau pe tot terenul.
Execuţia în relaţii de adversitate a schimbărilor de direcţie se va realiza în
cadrul exerciţiilor complexe cu desfăşurare pe ½ de teren şi pe tot terenul, ce au ca
scop perfecţionarea procedeelor tehnice, a acţiunilor tactice individuale şi colective.

PIRUETA

o pirueta se foloseşte de câte ori este nevoie, de pe loc sau din deplasare, ca
element de schimbare de direcţie.
o în timpul piruetei, stai în poziţie fundamentală cât mai joasă.
o echilibrul corpului trebuie menţinut.
Exerciţii individuale

 Deplasare pe toată suprafaţa terenului, cu efectuarea de schimbări de direcţie


folosind pirueta.
 Deplasare cu schimbări de direcţie folosind pirueta, executate în dreptul unor
obiecte sau la semnalul profesorului.
Structuri de procedee tehnice
 Alergare - piruetă 180° - alergare cu spatele.
 Alergare - schimbare de direcţie cu piruetă - sprint.
 Alergare - schimbare de direcţie cu piruetă - săritură cu desprindere de pe
două picioare - sprint.
 Alergare - schimbare de direcţie cu piruetă - sprint - prinderea mingii -
aruncare la coş.
 Pasă - deplasare - schimbare de direcţie cu piruetă - prinderea mingii
aruncare la coş.
 Pasă - schimbare de direcţie cu piruetă - prinderea mingii - aruncare la coş -
săritură - prinderea mingii - pasă - sprint.
 Joc de picioare şi lucru de braţe, la semnal sonor - sprint, la al doilea semnal -
schimbare de direcţie - sprint.
 Joc de picioare şi lucru de braţe, la semnal - piruetă (simulând blocajul
defensiv) - săritură la panou - sprint.

SĂRITURA

Săritura ca element tehnic fără minge al jocului de baschet constituie


componenta tehnică mai ales a acţiunilor tactice individuale şi colective: recuperarea
ofensivă şi defensivă şi triunghiul de săritură. Deosebim următoarele procedee de
execuţie:

În execuţia săriturilor, jucătorul trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:


 jucătorul trebuie să fie pregătit în orice moment de săritură;
 poziţia fundamentală trebuie să fie joasă, iar după săritură, aterizarea se
face tot în poziţie fundamentală;
 săritura se execută cu ridicarea braţelor în acelaşi timp cu desprinderea
de pe ambele picioare;
 săritura se execută pe verticală;
Exerciţii individuale
 De pe loc, săritură cu desprindere de pe ambele picoare, cu atingerea
panoului sau a plasei inelului de baschet;
 Idem, cu desprindere pe un picior;
 Sărituri cu săritură cu desprindere de pe ambele picoare, la semnal sărituri cu
genunchii la piept;
Exerciţii pe perechi sau pe grupuri
 Pe perechi, sărituri cu desprindere de pe ambele picioare, cu braţele ridicate
şi atingerea palmelor partenerului;
 Pe perechi, deplasare cu paşi adăugaţi lateral, la semnal sărituri cu braţele
ridicate şi atingerea palmelor între parteneri.
 în şir, distanţă 2-3 m între elevi, deplasare în alergare pe liniile terenului de
baschet, la fiecare colţ al terenului executarea de 1,2,3 sărituri
 Alergare pe tot terenul sau pe jumătate de teren, la semnal, 3-5 sărituri cu
genunchii la piept.
 Pe perechi, pase executate din săritură: de pe loc; din deplasare pe lungimea
terenului.

Structuri de procedee tehnice


 Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal 2 sărituri cu braţele sus şi reluarea
"jocului apărătorului".
 Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal săritură cu braţele sus -sprint pe
5,10,15m.
 Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal sărituri succesive pe loc cu braţele
sus, la al doilea semnal sprint până la linia de centru - retragere cu spatele în
poziţie fundamentală cu pas adăugat.

 Aruncare mingii în panou, săritură -prindere - aruncare la coş din săritură


-săritură - prindere.
 Voleibolări repetate la panou - prindere - aruncare la coş din săritură.
 Voleibolări repetate la panou - aruncare la coş din voleibalare.
 Pe perechi - voleibolarea mingii de pe o parte pe alta a panoului -prindere -
aruncare la coş din săritură.
 Voleibolarea mingii în panou şi sprint la celălalt panou.

 Pase în doi din voleibolare din deplasare pe lungimea terenului şi finalizare în


apropierea coşului prin aruncare la coş din săritură sau din voleibolare.

NOTA: Perfecţionarea săriturilor se realizează prin exersarea elementelor


specifice aruncărilor la coş din deplasare, din săritură şi voleibolare şi a "urmăririi şi
recuperărilor defensive şi ofensive".

JOCUL DE PICIOARE ŞI LUCRUL DE BRAŢE

„Jocul de picioare şi lucrul de braţe" reprezintă un complex de procedee


tehnice de deplasare cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, lateral însoţite de lucrul activ al
braţelor, în funcţie de situaţiile tactice în care se află jucătorul apărător: împiedicarea
intrării în posesia mingii, împiedicarea pasei, capac, control asupra driblingului
adversarului sau de către toată echipa mai ales în apărarea zonă.
Execuţia acestui complex „jocul de picioare şi lucrul de braţe" are drept scop:
o Jucătorul să fie pregătit de acţiune în orice moment.
o Să fie dinamic în permanenţă şi să preia iniţiativa în apărare;
o Să împiedice atacantul să acţioneze şi să privească terenul.
o Să anticipează mişcările adversarilor şi acţionează în consecinţă.

Exerciţii individuale
 Deplasare laterală în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi, cu schimbarea
sensului de deplasare.
 Deplasare laterală în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi, între două linii
trasate pe sol la o distanţă de 4m. "Cine realizează mai multe trasee în 20
sec?", "Cine termină mai repede 15 lungimi?".

Exerciţii pe perechi sau în grup:


 "Leapşa pe perechi" cu atingerea gleznelor sau a genunchilor.
 Pe perechi, joc de picioare şi lucru de braţe executat "în oglindă".

Structuri de procedee tehnice


Deplasări variate pe traseul indicat în figură.
1 - deplasare cu pas încrucişat (stângul peste
dreptul);
2 - deplasare laterală în poziţie fundamentală cu pas
adăugat;
3 - retragere cu spatele;
4 - deplasare laterală în poziţie fundamentală cu pas
adăugat;
5 - deplasare în poziţie fundamentală cu pas
adăugat oblic înainte.

 Pe perechi atacant - apărător, atacantul execută demarcaj folosind procedeele


tehnice ale jocului fără minge (schimbări de direcţie, schimbări de ritm, opriri-
porniri bruşte), căutând să ajungă demarcat într-o anumită zonă din teren
stabilită în prealabil (colţul terenului, suprafaţa de restricţie). Apărătorul,
folosind jocul de braţe şi lucrul de picioare, încearcă să-l împiedice.
 In grup, elevii execută joc de picioare şi lucru de braţe, la indicaţiile verbale
sau vizuale ale profesorului situat în faţa grupului.
 Pe perechi, atacant-apărător, atacantul caută să-şi depăşească în dribling
apărătorul propriu. Apărătorul va respecta regulile marcajului normal (în primul
rând păstrarea plasamentului între atacant şi coş).
 Joc 1x1 pe jumătate sau pe tot terenul.

NOTA: Jocul apărătorului se va perfecţionarea în continuare prin repetarea


elementelor marcajului, demarcajului şi a acţiunilor colective de apărare (închiderea
culoarului de pătrundere, flotarea etc.)

1.2. METODICA ÎNVĂŢĂRII TEHNICII CU MINGE A JOCULUI DE BASCHET


ŢINEREA, PRINDEREA ŞI PASAREA MINGII

Ţinerea, prinderea şi pasarea mingii reprezintă trei elemente fundamentale ale


jocului de baschet. Din punct de vedere teoretic aceste elemente sunt tratate de
obicei separat, fiecare dintre ele având caracteristici proprii de execuţie. Din punct de
vedere practic, învăţarea lor presupune abordarea globală a acestor elemente. După
câteva exerciţii specifice fiecărui element se vor folosi exerciţii ce presupun
deopotrivă ţinerea, prinderea şi pasarea mingii. Scopul final este învăţarea corectă a
pasării mingii, element tehnic ce necesită o ţinere şi o prindere corectă a mingii.
In eşalonarea metodică a învăţării ţinerii, prinderii şi pasării mingii se
deosebesc următoarele etape:
- exerciţii de acomodare cu mingea - „Şcoala mingii";
- exerciţii specifice pentru ţinerea mingii;
- exerciţii specifice pentru prinderea mingii;
- exerciţii pentru învăţarea pasei de pe loc;
- exerciţii pentru învăţarea paselor de pe Ioc urmate de deplasare;
- exerciţii pentru învăţarea paselor din deplasare.
Fiecare dintre cele trei elemente prezintă procedee specifice de execuţie.

"ŞCOALA MINGII"
Exerciţii de jonglerie cu mingea:
 Trecerea mingii în jurul capului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor.
 Trecerea mingii printre picioare în formă de "8".
 Elevii în poziţie fundamentală joasă, mingea ţinută cu două mâini antero-
posterior, între picioare: schimbarea prizei prin răsucirea dreapta-stânga a
trunchiului
 Aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit cu mâinile pe sub picioare
dinapoi spre înainte.
 De pe loc, trecerea mingii dinainte spre înapoi şi invers, mingea ricoşând din
sol printre picioare.
 Aceeaşi execuţie, din deplasare.
 Din deplasare, trecerea mingii rostogolite printre picioare la fiecare pas.
 Din deplasare, aruncarea mingii dinainte spre înapoi şi invers şi prinderea
acesteia cu două mâini.
 Din aşezat, picioarele susţinute la 45°, trecerea mingii în jurul genunchilor.
 Din aceeaşi poziţie, trecerea alternativă a mingii în jurul genunchilor şi a
şoldului. Picioarele rămân permanent susţinute la 45°.

Ştafete cu transmiterea şi transportul mingiilor


 "Semănatul şi culesul mingiilor".
 "Mingea peste pod" (pe deasupra capului).
 "Mingea prin tunel" (printre picioare).
 Elevii în şir, transmit mingea prin lateral (dreapta, stânga sau alternativ
dreapta-stânga).
 Ştafete cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu două mâini la piept,
deasupra capului, la spate.
 Ştafete cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu o mână în echilibru pe
palmă, cu braţul întins (înainte, lateral, sus).
 Ştafete cu transportul mai multor mingi:
♦ cu două mingii:
- o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă
condusă cu piciorul;
- o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă
ţinută între glezne sau între genunchi; deplasare prin sărituri pe două
picioare;
♦ cu trei mingii:
- două mingii ţinute în braţe, cea de-a treia condusă cu piciorul;
- două mingii ţinute în echilibru pe palme, cea de-a treia ţinută între antebraţe;

ŢINEREA ŞI PRINDEREA MINGII

Ţinerea mingii reprezintă procedeul care influenţează tehnica de execuţie a


celorlalte elemente tehnice cu mingea. Cel mai des întâlnit şi primul care se învaţă
este procedeul de ţinere a mingii cu două mâini la piept. Se deosebesc următoarele
procedee de ţinere:

Execuţia acestui element implică ca jucătorul aflat în posesia mingii:


o Să adopte o priză cât mai activă asupra mingii;
o Să cuprindă cu privirea o suprafaţă cât mai mare a terenul;
o Să fie pregătit de acţiune în fiecare moment.
o Să asigure ăn permanenţă protejecţia mingii
Prinderea mingii este un element deosebit de important de a cărei execuţie
depinde recepţionarea mingii şi execuţia celorlalte elemente tehnice. Ca şi la ţinerea
mingii, prinderea acesteia cu două mâini este procedeul de bază şi primul care se
învaţă. Procedeele tehnice de prindere a mingii sunt:
În execuţia acestui procedeu trebuie să ţinem cont de următoarele:
o Prinderea mingii se realizează de câte ori este posibil cu ambele mâini.
o Prinderea mingii se face în aer.
o Privirea trebuie să acopere tot terenul;
o După intrarea în posesia mingii jucătorul stă în poziţia triplei ameninţări
o Jucătorul trebuie să fie pregătit să recepţioneze şi pasele greşite

Exerciţii individuale
 Alunecarea palmelor şi degetelor pe mingea aflată pe sol.
 Ridicarea mingii de pe sol, controlul prizei corecte şi mişcări ale articulaţiilor
pumnilor
 Preluarea mingii din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei.
 Aruncarea mingii în sus - prindere (pe loc, apoi din săritură) şi controlul prizei
corecte.
 Prinderea mingii după ricoşarea acesteia din sol;
 Mingea ţinută cu două mâini deasupra capului, elevul îi dă drumul să cadă şi o
prinde cât mai aproape de sol. Controlul prizei corecte.
 Executarea diferitelor fente: de pasare, de aruncare la coş, de plecare în
dribling.

Exerciţii pe perechi sau în grup


 Elevii în şir, transmiterea şi preluarea mingii din mâna partenerului. Controlul
prizei.
 Elevii dispuşi pe două linii faţă în faţă (în stând sau în aşezat), transmiterea
mingii rostogolite pe sol, şi preluarea acesteia în priză simetrică cu două mâini
la piept.

NOTA: Prinderea şi ţinerea mingii se va perfecţiona prin exersarea paselor cu două


mâini de la piept, de pe loc, de pe loc urmate de deplasare şi din deplasare.

PASAREA MINGII
Pasarea mingii este element fundamental al jocului de baschet, care asigură
caracterul colectiv al acestuia. Procedeele de pasare sunt numeroase şi datorită
frecvenţei mari cu care ele sunt folosite, a caracteristicilor de execuţie, unele dintre
ele sunt fundamentale iar altele cu o frecvenţă mai mică de utilizare şi cu mecanisme
de execuţie mai complicate sunt considerate speciale.
În învăţarea execuţiei tehnicii de pasare a mingii trebuie să ţinem cont de
următoarele aspecte:
o Prinderea şi pasarea mingii se face de câte ori este posibil, cu două mâini.
o În timpul jocul, jucătorii trebuie să utilizeze mai mult pasele şi mai puţin
driblingul.
o Mingea se pasează coechipierului cel mai bine demarcat.
o Pasele se trimit, de câte ori este posibil, în adâncime.
o Procedeul şi forţa de pasare trebuie adaptat la situaţia de joc.
Pentru a deveni un bun pasator, jucătorului îi sunt necesare două lucruri:
îndemânarea de a executa pase variate şi alegerea momentului şi a procedeului
adecvat de pasare.
Pentru a pasa este foarte important a elibera mingea cu degetele folosind lucrul din
articulaţia pumnului. Braţele urmăresc mişcarea şi trebuie să dea direcţie pasei şi nu
forţă.
Procedeele tehnice de pasare sunt:

Pasarea mingii de pe loc

 Pe perechi, elevii situaţi la 3-4m distanţă unul faţă de celălalt, pase în doi cu
două mâini de la piept.
 Pasarea mingii în formaţii cu căpitan: în linie, în semicerc, în cerc, în şir (cu
ghemuire după pasare)
 pase în triunghi;

 pase în pătrat, stea şi romb;

Pasa de pe loc urmată de deplasare


Suveică simplă:
- cu deplasare la coada şirului propriu;
- cu deplasare la coada şirului la care s-a pasat;

Suveică dublă:
 Pasa în triunghi, urmată de deplasare:
- spre dreapta, spre stânga
- cu schimbarea sensului de pasare la semnal
- cu deplasare la coada şirului propriu;
- cu deplasare la coada şirului la care s-a pasat;
- cu deplasare la şirul opus celui căruia s-a pasat;
- cu ocolirea celorlalte şiruri şi revenire la şirul propriu.

 Pasa în pătrat (cu variante ca la pasa în triunghi), cu una sau cu două mingii.
 Pasă în romb, cu două mingi:

 Octogonul (caruselul magic):

 Formaţii cu căpitan pentru execuţia


pasei urmate de deplasare:
- un şir cu un căpitan;
- două şiruri cu un căpitan;
- două şiruri cu doi căpitani.
Structuri de procedee tehnice
 Ieşire la minge - prindere - oprire - pasă - deplasare

 Ieşire la minge - prindere - oprire - fentă - pasă - deplasare.


 Ieşire la minge - prindere - oprire - pivotare - pasă - deplasare în partea
opusă.

 Ieşire la minge - prindere - oprire - dribling - oprire - pasă -deplasare.


 Ieşire la minge — prindere - oprire - pivotare - dribling - oprire -pasă
-deplasare.
 Pasă - deplasare - prindere - oprire - pasă.

 Prindere - oprire - dribling - oprire - aruncare la coş.


 Dribling - oprire - pasă - deplasare - prindere - oprire - aruncare la coş.
 Dribling - oprire - pivotare - pasă.
 Prindere - oprire - fentă - dribling - aruncare la coş din dribling.
 Doi jucători cu un adversar, execută pase cu două mâini de la piept, cu
pământul, de deasupra capului, precedate de fente. Dacă apărătorul
interceptează mingea, schimbă locul cu jucătorul care a pasat greşit.
 Acelaşi exerciţiu, cu trei atacanţi împotriva a doi apărători (atacanţii vor fi
aşezaţi în triunghi, pe o suprafaţă limitată).

Pasa din deplasare


 Elevii aşezaţi în şir, aleargă spre profesor, primesc şi repasează
mingea din deplasare şi se deplasează, ocolind profesorul la coada
şirului.

 Elevii dispuşi în două cercuri apropiate aleargă în sensuri diferite şi se


pasează mingea între cele două cercuri.

 Pase în cerc;
 Pase în doi din deplasare;

 Suveică simplă cu pasă din deplasare;

 Pase în trei;

 Pase în trei cu
încrucişare(criss – cross):

 Pase din deplasare;

 Suveică cu pase din deplasare cu un jucător în lateral.


Structuri de procedee tehnice
 Pase în doi, cu încrucişare, cu dribling: deplasare - prindere -dribling - pasă
din deplasare.

 Pase în trei cu două mingi.

 Exerciţiu complexpe tot terenul


Etapa condiţiilor de joc

 Joc tară finalizare, în care 3 atacanţi joacă împotriva a doi apărători, sau 4x3,
în care primeşte mingea numai jucătorul care reuşeşte să se demarce folosind
mijloace specifice; posesorul mingii este lăsat fără apărător;
 Joc 5x5 pe suprafaţă limitată, fără finalizare: "Care echipă reuşeşte mai multe
pase consecutive?";
 Joc 2x2, 3x3 pe jumătate de teren, cu marcaj agresiv;
 Joc 5x5 fără dribling şi fără finalizare pe jumătate de teren;
 Joc 5x5 pe jumătate şi pe tot terenul.

DRIBLINGUL
Execuţia driblingului depinde de poziţia statică sau dinamică a jucătorului. Cu
cât viteza de deplasare a jucătorului creşte, cu atât unghiul de ricoşare a mingii va fi
mai mare. Întotdeauna mingea este driblată lateral faţă de corpul jucătorului pentru a
asigura protecţia mingii.
Deosebim mai multe procedee ale driblingului şi anume:

Execuţia driblingului trebuie să aibă în vedere următoarele:


 Jucătorul trebuie să ţină capul sus pentru a putea acoperi cu privirea o
suprafaţă cât mai mare de teren.
 Controlează mingea cu degetele.
 Driblingul se execută energic şi hotărât.
 Când se sfârşeşte driblingul, foloseşte oprirea.
 Când a oprit driblingul, jucătorul trebuie să ştie ce trebuie să facă cu mingea
(pasă, aruncare la coş).

Exerciţii individuale
 Dribling pe loc:
- cu mâna dreaptă, cu mâna stângă
- înalt, mediu, jos
 Dribling din mers şi din uşoară alergare:
- cu mâna dreaptă, cu mâna stângă
- înainte, cu spatele, lateral
- înalt, mediu, jos
 Dribling cu deplasare în ghemuit
 Dribling cu variaţii de ritm la diferite semne şi semnale
 Dribling cu ocolire de jaloane.
 Dribling cu încercuire de jaloane
 Dribling cu schimbare de direcţie la diferite semne şi semnale
 "Micul maraton" în dribling
 Dribling cu schimbări de direcţie cu trecerea mingii prin faţă, cu
 piruetă, pe la spate, printre
picioare
Structuri de procedee tehnice
 Dribling - oprire - pasă
 Dribling - oprire - pivotare - pasă
 Dribling - aruncare la coş din
dribling.
 Dribling - pasă din deplasare -
dribling - aruncare la coş din
dribling.

 Pase în doi, cu încrucişare, cu dribling.


 Dribling cu schimbări de direcţie - pasă din deplasare - schimbare de direcţie
- prinderea mingii - dribling – aruncare la coş din dribling.

Etapa condiţiilor de joc
 Joc 1x2, 2x2, 3x3 cu marcaj agresiv pe jumătate de teren;
 Joc 5x5 pe tot terenul cu marcaj agresiv pe ½ şi pe tot terenul.

OPRIREA

Oprirea este un element tehnic cu mingea ce este precedat de prinderea


mingii fie din pasă fie din dribling. Procedeele de oprire sunt:

Execuţia opririi în timpul jocului trebuie să ţină cont de următoarele:


 Foloseşte de câte ori este posibil oprirea într-un timp, aterizând în poziţie
fundamentală simultan pe ambele picioare.
 Foloseşte oprirea în doi timpi atunci când te deplasezi cu viteză mare şi
adoptă imediat poziţia fundamentală.
 Adoptă o triplă fiexie a membrelor inferioare pentru a fi echilibrat.
 Priveşte terenul şi alege cea mai optimă modalitate de acţiune.
 Fii atent la acţiunea următoare (pivotare, plecare în dribling, pasă, aruncare)
să nu faci „paşi.

Exerciţii individuale
 Fără minge, uşoare sărituri, la semnal aterizare în poziţie
fundamentală, cu sau fără schimbare de plan
 Aruncarea mingii în sus - săritură - prindere - oprire.
 Prinderea - oprire, după ricoşarea acesteia din sol.

Structuri de procedee tehnice


 Un jucător pasează, celălalt execută ieşire la minge - prindere - oprire - pasă.
 Formaţie cu căpitan, cu aplicarea structurii: ieşire la minge – prindere - oprire
- pasă - deplasare.
 Ieşire la minge - prindere - pivotare 180° - pasă - deplasare.

 Dribling — oprire — pivotare - pasă - deplasare.

 Exerciţiu pe perechi cu două mingi cu aplicarea structurii: dribling -oprire -


pivotare - pasă.

 Exerciţiu cu două mingi: ieşire la minge - prindere - oprire - dribling - prindere


-oprire - pivotare - pasă - deplasare.

 Exerciţiu în trei: dribling - oprire - pivotare - pasă .

Etapa condiţiilor de joc


 Joc 5x5 cu temă: intrarea în posesia mingii se face prin oprire într-un timp;
 Joc 5x5 fără finalizare, cu aplicarea structurii: prindere de minge -oprire -
pivotare - pasă sau prindere - oprire - pivotare - dribling -pasă;
 Joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul. Coşurile înscrise în urma unei
depăşiri, cu plecare din poziţia triplei ameninţări, valorează 5 puncte, celelalte
au valorile normale.

PIVOTAREA

Pivotarea este elementul tehnic cu mingea care îi oferă posibilitatea jucătorului


de a proteja mingea de adversar sau de a determina o nouă direcţie de acţiune fără
a comite abatere de „paşi".

Procedeele tehnice de pivotare sunt:

Execuţia pivotărilor trebuie să aibă în vedere:

o Stai în poziţie fundamentală şi ţine capul ridicat


o Ţine picioarele depărtate la nivelul umerilor
o Menţine echilibrul corpului
o Pivotează repede, dar corect.
o Foloseşte pivotarea cu atâtea grade cu cât este necesar.
o Atenţie la „paşi"

Exerciţii fără minge

 Păşiri înainte, înapoi, lateral cu revenire în poziţie fundamentală.


 Întoarceri prin păşiri repetate, la indicaţia profesorului.

Exerciţii individuale

 Aruncarea mingii în sus şi puţin înainte - deplasare - săritură -prinderea mingii


- oprire - pivotare.
 Pivotare cu schimbarea locului de ţinere a mingii (elemente de protecţie).

Exerciţii în grup
 Formaţii de "minge la căpitan", cu execuţia opririi şi a pivotării:

- în linie;

- în semicerc;

- în cerc.

Structuri de procedee tehnice

 Dribling - oprire - pivotare - pasă

 Ieşire la minge - prindere - oprire -dribling - oprire - pivotare - pasă -deplasare


la coada şirului opus unde s-a pasat

 Autolansare - prindere - oprire -pivotare - dribling - oprire - pasă


-deplasare.
 Dribling — oprire - pivotare - aruncare la coş.

 Ieşire la minge - prindere - oprire -aruncare la coş

Etapa condiţiilor de joc


 Joc 1x2, atacantul cu minge, prin pivotări repetare protejează mingea de cei
doi apărători care încearcă să provoace o angajare 1x2 sau să-i smulgă
mingea;
 Joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul, cu şi fără finalizare, ci
obligativitatea ca jucătorul care intră în posesia mingii să execute structura:
prindere - oprire - pivotare, urmată de dribling, pasă sau aruncare.
ARUNCAREA LA COŞ
Aruncarea la coş este elementul tehnic care concretizează acţiunile colective
şi individuale ale jucătorilor atacanţi. Reclamă o mare precizie în execuţia mişcărilor
specifice de aruncare a mingii la coş. în execuţia aruncării la coş jucătorul trebuie să
ţină cont de următoarele:
o Mâinile şi picioarele să fie pregătite în orice moment de aruncare.
o Începe aruncarea de la picioare.
o Echilibru, ritm, rapiditate fără precipitare în execuţia aruncărilor la coş.
o Păstrează aliniamentul vertical al corpului în timpul aruncării,
o Execută aruncarea numai atunci când este justificată din punct de vedere
tactic.
o Antrenează-te psihic şi mental pentru efectuarea aruncărilor.

Principalii factori care influenţează măiestria în aruncările la coş pot fi clasificaţi


în două categorii:
- Factori care ţin de dezvoltarea somatică şi morfologică a jucătorului care
influenţează biomecanica aruncării;
- Folosirea eficientă a capacităţilor coordinative, influenţată de factori fiziologici
şi psihologici.
Traiectoria mingii influenţează direct eficienţa aruncărilor la coş. Traiectoria mingii
faţă de coş poate fi :
înaltă : mingea vine şi cade aproape perpendicular, având accesibilă aproximativ 4/5
din suprafaţa coşului. Dezavantajul este că lungimea zborului mingii influenţează
precizia aruncării;
medie : prezintă avantajele şi dezavantajele distanţei pe care o parcurge mingea,
deschiderea coşului fiind de 2/3 din suprafaţa lui;
întinsă : mingea aruncată la coş zboară puţin deasupra coşului şi nu poate avea
decât maximum 1/3 deschidere din suprafaţa coşului.
Gerard Bosc şi Bernard Grosgeorge (1978), în urma cercetărilor efectuate au
demonstrat că sporirea unghiului de cădere a mingii în coş, determină folosirea unei
arii mai mari a suprafeţei ţintei (inelului).
Astfel, dacă unghiul este de:
- 60°, aruncătorul foloseşte 86% din suprafaţa cercului;
- 45°, aruncătorul foloseşte 70% din suprafaţa cercului.
Unghiul minim sub care trebuie eliberată mingea pentru a înscrie un coş este
de 30°.
Din caracteristicile celor trei traiectorii reiese că cea mai avantajoasă este traiectoria
medie deoarece oferă o suprafaţă destul de mare din coş deschisă, mingea parcurge
în zbor I distanţă ceva mai mică până la coş şi posibilităţile de deviere sunt mai mici.
Pentru a avea jucători buni aruncători, un antrenor trebuie să realizeze prin exerciţiile
sale următoarele:
- să alterneze procedeele de finalizare;
- să modifice situaţiile de finalizare;
- să fie create situaţii neobişnuite;
- să se varieze constrângerile de spaţiu şi timp;
- să se dezvolte coordonarea motrică complexă.
Principalele procedee de aruncare la coş sunt:
ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC

 Aruncare la coş de pe loc din apropierea panoului (Im), din unghi de 45 , din
cele trei unghiuri de bază.
NOTĂ: Accentul va fi pus pe însuşirea corectă a mecanismului de execuţie a
aruncării la coş.

 Aruncare la coş de pe loc, din cele trei unghiuri de mai sus cu mărirea
distanţei de aruncare la coş.
 Aruncare la coş de pe loc, cu modificarea distanţei şi a unghiurilor de
aruncare. După aruncare, fiecare jucător recuperează mingea, o pasează la
şirul de unde a aruncare şi se deplasează la coada şirului următor.

 Exerciţiu cu două şiruri: aruncători pasatori.


 Exerciţiu cu trei şiruri: aruncători pasatori — recuperatori.

 Concursuri de aruncări la coş:'Cine înscrie mai repede 10 coşuri?","Cine


înscrie mai multe coşuri din 10 aruncări?" 'Cine înscrie mai repede 3 coşuri
consecutive?",'Cine înscrie mai repede 5 coşuri din 5 poziţii diferite?"

Structuri de procedee tehnice


 Fentă de aruncare - aruncare la coş.
 Fentă de pasare - aruncare la coş.
 Fentă de depăşire - retragere - aruncare la coş.
 Deplasare - prindere - oprire - aruncare la coş.
 Dribling - oprire - pivotare - aruncare la coş.
 Deplasare - prindere de minge - oprire - fentă de depăşire – plecare în dribling
în partea opusă fentei - oprire - aruncare la coş de pe loc.

ARUNCAREA LA COŞ DIN DRIBLING

Exerciţii pentru învăţarea aruncării la coş din dribling


 Din apropierea coşului (l,5m), din unghi de 45° faţă de panou, cu mingea
ţinută în priză asimetrică du două mâini, se execută păşire pe piciorul stând,
desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se va face pe ambele
picioare.
 De la o distanţă de 2,5m faţă de coş, se execută păşire mai lungă cu piciorul
drept, apoi. cu stângul, desprindere în săritură, aruncare la coş şi aterizare
simultană pe ambele picioare.
 De la o distanţă de circa 3m faţă de coş, se execută păşire cu piciorul stând,
simultan cu execuţia unui singur dribling, apoi păşire mai lungă cu piciorul
drept şi prinderea mingii, păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi
aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare
 De la o distanţă de circa 7 m faţă de coş, se execută dribling, păşire mai lungă
cu piciorul drept şi prinderea mingii, păşire pe piciorul stâng, desprindere în
săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare.

Structuri de procedee tehnice


 Aruncarea mingii în sus şi înainte -prindere - oprire - dribling - aruncare la coş
din dribling.

 Dribling - oprire - pivotare - pasă -deplasare cu schimbare de direcţie


-prinderea mingii - dribling - aruncare la coş din dribling.

 Ieşire la minge - prindere - oprire -fentă de aruncare - fentă de depăşire


-dribling - aruncare la coş din dribling.
 Pase în doi din deplasare, finalizare aruncare la coş din dribling.

ARUNCAREA LA COŞ DIN ALERGARE

Exerciţii pentru învăţarea aruncării la coş din alergare


 Alergare - prinderea mingii printr-o păşire mai lungă pe piciorul drept, păşire
cu piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face
simultan pe ambele picioare.
Succesiunea prinderii mingii urmează metodologia:
 minge luată din mâinile profesorului (sau elev distribuitor);
 minge uşor aruncată în sus de profesor;
 minge aruncată în sus şi înainte de executant;
 minge pasată din lateral de către profesor.

Structuri de procedee tehnice


 Schimbare de direcţie - prindere -aruncare la coş din alergare.

 Dribling - pasă - deplasare - prinderea mingii - aruncare la coş din alergare.


 Exerciţiu complex pe tot terenul cuprinzând pase din deplasare cu două mâini
de la piept, pasă cu o mână de la umăr, aruncare la coş din alergare.

ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ

 Din unghi de 45° faţă de panou, la distanţă de aproximativ Im, desprindere în


săritură, aruncare la coş din săritură. Accentul va fi pus asupra momentului de
aruncare care succede punctul maxim al săriturii.
 Acelaşi lucru, din cele 3 unghiuri de bază: lateral dreapta şi stânga în unghi de
45° faţă de panou şi din faţă.

 Acelaşi lucru, cu mărirea treptată a distanţei (2-4m).


 Din cele 3 unghiuri de bază, aruncarea mingii însus şi puţin înainte - prindere
- oprire - aruncare la coş din săritură. După aruncare, executantul îşi
recuperează mingea şi schimbă poziţia de aruncare.

 Execuţia aruncării la coş din săritură precedată de prinderea mingii din pasă
venită de la un jucător - recuperator. După aruncare, jucătorul trece la coada
şirului următor.
 Exerciţiul cu două şiruri: aruncător-pasator şi cu trei şiruri (ca la aruncarea la
coş de pe loc).

Structuri de procedee tehnice


 Fentă de aruncare - aruncare la coş din săritură.
 Fentă de pasă - aruncare la coş din săritură.
 Dribling - oprire - aruncare la coş din săritură.
 Schimbare de direcţie — prindere - oprire - aruncare la coş din săritură.
 Fentă de aruncare - fentă de pasă - dribling - aruncare la coş din săritură.
 Dribling - pasă - schimbare de direcţie - prindere de minge - oprire - aruncare
la coş din săritură.
 Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din săritură.
 Pase în trei cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din săritură.
 Exerciţiul cu 5 mingi cu finalizare aruncare la coş din săritură.

Etapa condiţiilor de joc


 Aruncare la coş din săritură, cu adversar, cu temă:
- marcaj la distanţă;
- marcaj cu ieşire la jucătorul care finalizează;
- marcaj întârziat;
- marcaj agresiv.
 Joc 2x1 cu temă: finalizează din săritură atacantul liber;
 Acelaşi lucru în joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren;
 Joc 5x5 ½ de teren şi pe tot terenul cu marcaj agresiv.
Timp de lucru 20 ore
(recomandat)
Rezumat In învăţarea tehnicii sportive se pot evidenţia anumite priorităţi metodice,
şi anume:
 stabilirea pentru fiecare eşalon de instruire (începători, avansaţi,
performanţă) a fondului pregătirii tehnice, deci precizarea principalelor
elemente şi procedee tehnice care vor forma obiectul instruirii
subiecţilor respectivi;
 stabilirea sistemelor de acţionare necesare fiecărui procedeu tehnic;
 exersarea independentă a procedeelor tehnice, dublată de execuţii în
condiţii analoage concursului;
 repetarea elementelor tehnice care se învaţă în cadrul unor cicluri de
antrenamente sau cicluri de lecţie în vederea îndeplinirii cerinţei de
exersare continuă a unei mişcări sau acţiuni în vederea asimilării
acesteia. Cu cât elementul este format din mişcări mai complexe, cu
atât durata lui de asimilare este mai mare.
 intensitatea execuţiilor şi dificultatea acestora creşte în funcţie de
nivelul învăţării.
 să se ţină seama de înclinaţiile şi opţiunile personale ale subiecţilor
fată de unele execuţii tehnice, favorizând-se astfel valorificarea
maximă a disponibilităţilor acestora pentru obţinerea virtuozităţii
tehnice;
 individualizarea instruirii;
 evaluarea periodică a pregătirii tehnice cu ajutorul unor probe şi norme
de control.
Concluzii Fiecărui procedeu tehnic îi corespunde un anumit mecanism de bază, iar
de însuşirea acestuia depinde posibilitatea rezolvării raţionale şi eficiente a
acţiunilor motrice respective. Gândirea metodică a profesorului este
fundamentată pe metoda modelării conţinutului instruirii şi analogiei cu
conţinutul jocului. Mijloacele de antrenament sunt în general exerciţii
speciale care contribuie la precizarea şi consolidarea detaliilor tehnice

Teste de autocontrol a. Ce reprezintă tehnica şi care sunt componentele acesteia?


b. Care sunt etapele în învăţarea tehnicii de baschet?
c. Care sunt principalele procedee de aruncare la coş?

Surse bibliografice a. Predescu, T., Baschet, Editura Spicon, Tg. Jiu, 2000;
b. Colibaba - Evuleţ, Dumitru; Bota, Ioan - Jocuri sportive.Teorie şi
metodică. Editura Aldin, Bucureşti, 1998.
c. Predescu, Teodora -Baschet. Curs de bază. MEC, A.N.E.F.S.,Bucureşti,
1999.
d. Predescu, Teodora; Moanţă Alina ,Baschetul în şcoală. Instruire
-învăţare. Editura Semne, Bucureşti, 2001.
e. Ghiţescu, Iulian Gabriel; Moanţă Alina Daniela - Baschet. Fundamente
teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti, 2005
f. Moanţă, Alina Daniela. – Baschet metodică, Editura Alpha, 2005.
g. Ghitescu, G., I., Moanta, A., Bazele jocului de baschet, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 2008
h. Rus, C., M., Iacob, M.-R., Pentru profesorul de educație fizică și sport,
Editura Universităţi ”Al.I. Cuza” Iasi, 2010
Cap.2. TACTICA JOCULUI DE BASCHET
În jocurile sportive, tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştiinţă, atât
în cadrul meciului, cât şi în timpul pregătirii sportive. În meci, tactica este mijlocul prin
care o echipă încearcă să-şi valorifice particularităţile jucătorilor proprii, precum şi
alte calităţi acumulate în timpul pregătirii. Valorificarea este condiţionată de crearea,
prin acţiuni colective şi individuale, a condiţiilor şi situaţiilor de joc favorabile.
Formele şi mijloacele tacticii sunt: tactica individuală, combinaţia tactică, schema
tactică, circulaţia tactică, sistemul de joc, concepţia de joc, stilul de joc.
Tactica individuală reprezintă "ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de
un jucător în lupta cu unul sau mai mulţi adversari şi în colaborare cu coechipierii, în
scopul realizării sarcinilor jocului atât în atac, cât şi în apărare".
Acţiunea tactică individuală reprezintă "selecţionarea şi aplicarea conştientă de
către un jucător, într-o fază, a celui mai indicat complex de procedee tehnico-tactice,
în scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului". De regulă, acţiunea individuală se
desfăşoară în luptă cu unul sau mai mulţi adversari.
Combinaţia tactică reprezintă "coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi
coechipieri, într-o fază a jocului, cu scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului de
atac sau apărare". Combinaţiile tactice sunt proprii oricărui sistem de joc.
Schema tactică reprezintă o formă a combinaţiei tactice, mai evoluată, aplicată cu
precădere în atac. Ea este mai complexă, dar totodată mai rigidă şi stereotipă. La
efectuarea ei participă, de obicei, un număr mai mare de jucători. Se aplică mai ales
în momentele fixe (fazele) ale jocului (aruncarea de la tuşă, lovitura de începere etc).
Circulaţia tactică se foloseşte cu precădere în atac. Ea reprezintă o formă
superioară a schemei tactice. Cu ajutorul circulaţiei tactice se realizează faza de
pregătire a atacului, în cadrul sistemului de joc adoptat.
Sistemul de joc reprezintă "forma generală de organizare, structura acţiunilor
jucătorilor în atac şi în apărare stabilind sarcini precise şi principii de circulaţie de
colaborare în cadrul unui dispozitiv prestabilit".
Concepţia de joc înţelegem prin concepţie de joc "particularităţile sau
caracteristicile aplicării tacticii de către o echipă". Pentru fiecare joc sportiv, capitolul
tactică este foarte vast. Există multe sisteme de atac şi de apărare, dar şi mai
numeroase sunt combinaţiile, schemele şi circulaţiile tactice.
Stilul de joc. Această noţiune are o sferă mai largă decât concepţia de joc. Ea se
referă tot la echipă, dar nu trebuie confundată cu "stilul tehnic" (personal) despre
care s-a vorbit la prezentarea terminologiei tehnicii. Stilul de joc reprezintă
"caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii, ritmului şi tempoului de joc, comune
tuturor jucătorilor unei echipe".
"Şcoala" (pe ramură de joc sportiv). Această noţiune are o sferă şi mai
cuprinzătoare, deşi în accepţiunea curentă este confundată cu stilul de joc. Şcoala
reprezintă "caracteristicile în interpretarea şi aplicarea unitară a aceluiaşi stil de joc şi
a aceleiaşi concepţii de pregătire sportivă - proprii unui număr mare de echipe de pe
un teritoriu - ca rezultat al experienţei şi tradiţiei sportive".

SISTEMATIZAREA TACTICII

Conţinutul tacticii în jocurile sportive după mai mulţi specialişti ai domeniului


(Teodorescu L., Predescu T., Colibaba-Evuleţ D., Bota I.) este:
- acţiuni tactice individuale;
- acţiuni tactice de colaborare între doi sau mai mulţi jucători;
- acţiuni tactice colective de echipă.
Trebuie realizată o distincţie între tactica individuală, tactica colectivă de doi sau mai
mulţi jucători şi tactica de echipă care le îmbină armonios pe cele amintite
anterior, dar are şi o amprentă de sine stătătoare (personalitate colectivă), oferită
de principiile de acţionare pe care le respectă toţi jucătorii.
ASPECTE GENERALE ALE METODICII TACTICII ÎN JOCUL DE BASCHET

Ca urmare a celor prezentate anterior şi a studiilor realizate de alţi teoreticieni şi


practicieni, principalele tendinţe de dezvoltare a tacticii jocurilor colective de
echipă sunt:
ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE:
 creşterea capacităţii executantului de a "masca" adevăratele intenţii de
acţionare prin fente şi alte acţiuni înşelătoare în stare să surprindă
adversarul;
 inteligenţa operaţională sau capacitarea universală a fiecărui jucător în
parte de a rezolva cu uşurinţă şi eficienţă orice situaţie de joc pe orice post
s-ar afla;
 o nouă calitate şi eficienţă vor căpăta acţiunile individuale fundamentale pe
suportul înaltei măiestrii tehnice, aptitudinilor motrice (capacităţi motrice),
somatice şi capacităţi psihice.
ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE:
 calitatea şi eficienţa acestor acţiuni vor creşte pe seama valorii individuale
a sportivului care intră în combinaţie, şi mai ales, pe baza abilităţii acestora
de a armoniza permanent deciziile personale cu cele ale partenerului, în
vederea rezolvării, cu succes a unor sarcini de atac sau de apărare bine
precizate. Scopul acestor colaborări este simplificarea situaţiilor de joc şi a
jocului în ansamblu:
 simplificarea jocului în atac constă din cunoaşterea principiului
fundamental de colaborare a partenerilor care are în vedere asigurarea
caracterului decisiv al acţiunilor ofensive;
 aplicarea sistematică a atacului şi apărării de tranziţie. O soluţie nouă de
rezolvare a situaţiilor de finalizare este aşa-numitul ""atac de tranziţie" sau
după unii specialişti "atacul continuu"
Atacul de tranziţie presupune surprinderea apărătorilor tocmai în momentul când
aceştia sunt preocupaţi să-şi organizeze sistemul defensiv prin declanşarea unor
acţiuni simple şi decisive de finalizare.
TACTICA DE ECHIPĂ
Tactica de echipă va continua să fie elaborată în funcţie de componenţa echipei
(alcătuire) şi mai ales de structura de bază a echipei (jucătorii) în funcţie de care
stabilim: plasamentul jucătorilor în teren, sistemele de joc, combinaţiile sistemelor,
combinaţiile la momente fixe, sarcinile pe posturi pentru toate compartimentele şi
fazele de joc la care iau parte toţi jucătorii. (Colibaba-Evuleţ, D., Bota, 1998)

♦ Atacul poziţional. Structura echipei se elaborează mai întâi pentru atacul


poziţional.Totuşi, o dată stabilită, ea trebuie să deservească toate celelalte
compartimente (secvenţe) de joc. In jocurile sportive în care se pot opera mai
multe schimbări de jucători, structura echipei poate fi mereu schimbată în
decursul jocului.
♦ Eficienţa de acţionare în grup va creşte în condiţiile întăririi personalităţii echipei,
rezultată din coeziunea şi spiritul de echipă, valorificarea capacităţii de
performanţă colectivă, disponibilităţi psihice colective, motivaţii, cooperări, reacţii
psiho comportamentale pozitive;
♦ Activizarea şi autoactivizarea jucătorilor din teren este o tendinţă pregnantă a
tacticii colective de joc.
Activizarea este o consecinţă a competenţei profesionale a antrenorului şi a exigenţei
cu care acesta instruieşte şi urmăreşte respectarea acestei tendinţe de către sportivii
săi (Colibaba-Evuleţ, D., Bota, L, 1998). Activizarea jucătorilor se poate asigura prin:
 plasarea jucătorilor în teren, astfel încât fiecare să-şi poată manifesta activ
disponibilităţile individuale;
 repartizarea sarcinilor pe posturi, astfel încât fiecare jucător să-şi aducă
contribuţia la realizarea scopului propus;
 alegerea inteligentă a combinaţiilor şi principiilor de acţionare dintre jucători;
 circulaţie continuă de minge şi de jucători. Aceasta presupune să pasezi
foarte repede coechipierilor care se demarcă succesiv pe culoarele sau pe
poziţiile favorabile primirii mingii;
 alegerea adecvată a sistemelor de atac-apărare şi a principiilor de acţionare în
stare să optimizeze comportamentul performanţial al întregului angrenaj de
acţionare;
 încredinţarea unor sarcini speciale sau suplimentare pe care trebuie neapărat
să le îndeplinească.
Autoactivizarea este o pricepere sau o "dibăcie" pe care puţini jucători o însuşesc
sau reuşesc să o facă. Este vorba aici de simţul plasamentului şi a demarcajelor
succesive, pe poziţii mereu favorabile de primire sau intrare în posesia mingii chiar
dacă aceste mijloace sunt ordonate de principiile stricte ale unui sistem.

2.1. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII INDIVIDUALE ÎN JOCUL DE BASCHET

Jocul constă dintr-o succesiune de acţiuni. Aceste acţiuni sunt individuale, atunci
când sunt desfăşurate în cadrul relaţiei lxl (atacant-apărător sau apărător-atacant),
sau colective, atunci când sunt două sau mai multe acţiuni individuale integrate în
cadrul unor combinaţii tactice, în vederea rezolvării sarcinilor tactice ale jocului.
Însuşirea acţiunilor tactice individuale este strâns legată de nivelul de însuşire a
elementelor tehnice ce compun fiecare acţiune în parte. Această însuşire a tehnicii
este materializată şi valorificată în joc sub forma acţiunilor tactice individuale şi
colective de atac şi apărare.
Profesorul-antrenor are obligaţia de a determina formaţiile de lucru pe posturile
din dispozitivul sistemului de atac pe care-l preconizează a-l adopta.
Acţiunile individuale de atac nu pot fi învăţate şi consolidate decât paralel cu
corespondentele lor de apărare, în cadrul interrelaţiei atacant-apărător. în cadrul
exersării acestor acţiuni, în raport de tema sau sarcina fixată apărătorului, se creează
condiţiile tactice ale eşalonării metodice a învăţării acţiunii respective.
Aşa cum am specificat anterior, paralel cu instruirea acţiunilor tactice individuale
de atac se învaţă şi acţiuni individuale de apărare. învăţarea acţiunilor tactice
individuale de apărare necesită mai multă răbdare şi perseverenţă atât din partea
antrenorilor cât şi a jucătorilor, deoarece ele la prima vedere dau mai puţină
satisfacţie personală şi se însuşesc cu ajutorul unor exerciţii mai puţin plăcute,
jucătorul neavând posesia mingii.
În practică, tactica individuală se concretizează prin complexe procedee tehnico-
tactice (prindere - dribling - pasă; dribling - oprire -aruncare la coş etc.) folosite
conştient de către jucător.
Învăţării şi perfecţionarea acţiunilor tactice individuale trebuie să îi fie acordată o
atenţie deosebită deoarece ele constituie fundamentul acţiunilor colective din cadrul
sistemelor de atac şi apărare (Predescu, T.,'Moanţă, A., 2001).
În metodica învăţării acţiunilor tactice de atac şi apărare deosebim două
etape şi anume pregătirea teoretică şi pregătirea practică. Conţinutul acestora
este prezentat în continuare:
1. Pregătire teoretică
- descrierea acţiunii tactice individuale;
- demonstrarea acţiunii tactice individuale;
- precizarea situaţiilor de utilizare;
- dezvoltarea gândirii tactice;
- utilizare tactică.
2. Pregătire practică
- pregătirea fizică specifică;
- pregătirea tehnică;
- învăţarea acţiunii tactice în formaţii caracteristice, fără adversar;
- învăţarea acţiunii tactice în prezenţa adversarului şi în jocuri cu temă;
- încadrarea acţiunii în dispozitiv;
- relaţia 5x5 pe ½ de teren;
- relaţia 5x5 pe tot terenul;
- joc cu temă tactică pentru atac şi apărare.
Pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestor calităţi motrice se vor folosi următoarele
mijloace:
a) viteza:
- sprinturi pe distanţe scurte 3-6m;
- alergări cu variaţii de ritm;
- alergări cu schimbări de direcţie fără minge şi cu minge;
b) forţă:
- exerciţii cu saci de nisip - cu partener - cu haltere
- sărituri la coardă;
- exerciţii cu mingea medicinală;
- exerciţii cu autorezistenţă;
- transport cu greutăţi.
c) rezistenţă:
sprinturi repetate pe distanţe de 3-6m;
- alergări intercalate cu opriri, sărituri şi sprinturi;
- reprize de joc de braţe şi picioare;
- "leapşa în doi" şi "jocul cu umbra";
- deplasări în poziţie fundamentală cu pas adăugat şi retragere laterală.
d) îndemânare:
- diferite mânuiri de minge;
- prinderea mingii în condiţii variate;
- executarea diferitelor procedee tehnice cu mâna mai puţin îndemânatică.

2.1.1. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATAC

DEMARCAJUL
DEMARCAJUL este acţiunea tactică individuală prin care atacantul caută să
scape de marcajul apărătorului direct, prin ocuparea succesivă a celor mai
convenabile locuri de pe teren, unde să poată primi mingea şi apoi să acţioneze
către coş.
În funcţie de situaţia tactică din teren şi de tipul de marcaj realizat de apărător,
jucătorul atacant poate folosi următoarele tipuri de demarcaj:

Demarcajul lateral se execută cu scop de intrare în posesia mingii iar


demarcajul în adâncime are un caracter ofensiv-agresiv.

Demarcaj în lateral, în L al jucătorilor periferici (extremă sau fundaş)

Demarcaj în lateral, în V si în semicerc al jucătorilor periferici (extremă sau


fundaş)
Demarcajul jucătorilor centrii sau pivoţi

Acţiunile de demarcaj ale celor cinci jucători trebuie să se înscrie într-un


context colectiv, deplasările acestora fiind ordonate şi coordonate ţinându-se
cont de interacţiunea atacant-apărător, precum şi de relaţiile dintre atacanţii echipei
respective.
În realizarea demarcajului, jucătorul trebuie să aibă în vedere:
o Fii demarcat tot timpul faţă de jucătorul cu minge
o Fii pregătit să primeşti mingea.
o Desprinderea de adversar se efectuează brusc şi în momentul premergător
acţiunii
o Surprinde adversarul prin schimbări de direcţie, variaţii de ritm; desprinderea
de adversar să fie hotărâtă şi energică
o Foloseşte procedee de demarcaj adecvate în funcţie de situaţia tactică
o Execută demarcajul astfel încât să favorizezi primirea mingii;
o Execută demarcajul în funcţie de plasamentul adversarului direct cât şi a
coechipierului aflat în posesia mingii.
Toate aceste indicaţii (date atacantului) urmăresc determinarea apărătorului de a nu
mai putea respecta reguli de marcaj.
Acţiunii de demarcaj este necesar să i se acorde un număr mare de repetări, ea
constituind elementul component al tuturor celorlalte acţiuni de tactică individuală şi
colectivă de atac.
1. Etapa învăţării. Pregătirea tehnică.
După ce s-a efectuat pregătirea fizică necesară, se trece la exersarea izolată a
procedeelor tehnice care compun acţiunea şi anume:
- porniri şi opriri bruşte;
- deplasări în viteză (sprinturi);
- variaţii de ritm în deplasare;
- schimbări de direcţie la plecare şi în timpul deplasărilor;
- fente şi opriri în timpul deplasării;
- deplasări intercalate cu piruete şi pivotări ofensive şi defensive.
Aceste exerciţii se pot face individual sau în grup elevii lucrând independent; sau se
poate executa sub comandă, la diferite semnale auditive sau vizuale.
Procedeele perfecţionate izolat, în faza următoare, sunt asamblate - legate între ele.
Astfel se vor folosi următoarele complexe:
 deplasări succedate de opriri şi prinderea mingii; de primirea mingii şi
efectuarea de dribling; sau aruncări la coş etc;
 schimbare de direcţie - deplasare - oprire - piruetă şi continuarea deplasării;
 alergare - piruetă — prindere - pasă sau aruncare la coş;
 alergare cu plecări false şi schimbare de direcţie.
2. Etapa condiţiilor apropiate de joc.
 lxl alergare cu desprindere de lângă adversar prin surprinderea apărătorului;
 lxl alergare cu schimbare de direcţie şi surprinderea apărătorului pe picior
greşit;
 lxl joc permanent de picioare, pivotare şi deplasare;
 lxl "leapşa" pe suprafaţă limitată (1/2 teren şi tot terenul);
 lxl demarcaj în funcţie de zona în care acţionează jucătorul în atac (postul
ocupat);
 demaraj în funcţie de jucătorul cu minge,
 pe grupe de trei jucători unul în posesia mingii, ceilalţi în relaţia atacant -
apărător. Jucătorul în atac la fiecare demarcare va primi mingea;
 idem trei atacanţi contra doi apărători şi patru contra trei;
 joc 2x1 şi 3x2, atac în superioritate numerică;
 joc 2x2; 3x3 de "câştigă mingea'';
 joc 5x5 pe Vz teren "mingea salvează";
 "pasă în ordine numerică"; "pasă la numărul strigat".
Toate aceste jocuri de şcoală urmăresc perfecţionarea demarcajului, jucătorul în
atac fiind solicitat la demarcaje succesive şi permanente, deoarece jucătorul aflat în
posesia mingii nu are voie să dribleze ci numai să paseze; pentru a pasa rapid
trebuie în permanenţă coechipierii să fie demarcări.

3.În etapa condiţiilor de joc se introduce acţiunea de demarcaj în cadrul


dispozitivului de atac în semicerc sau cu jucător pivot (4+1)
 Joc 5x5 pe tot terenul fără dribling;
 Joc 5x5 în care aruncarea la coş se execută numai precedată de
demarcaj.
În încheierea metodicii învăţării demarcajului subliniem ca foarte importantă
indicaţia, că această acţiune trebuie să se înveţe în paralel cu cea de marcaj
deoarece ambele definesc circulaţia de jucători în atac şi apărare.
În această ambianţă însă, acţiunile atacantului preced acţiunile apărătorului -
când sarcina de lecţie este perfecţionarea demarcajului sau invers.

IEŞIREA LA MINGE

Ieşirea la minge este o variantă de demarcaj lateral devenită de sine stătătoare


datorită elementelor ce o compun. In execuţia ieşirii la minge trebuie să se ţină
seama de următoarele:

o Execută o fentă de plecare pe direcţia opusă ieşirii la minge sau dă impresia


că încerci o pătrundere directă.
o Schimbă brusc direcţia şi desprinde-te de adversar.
o Execută o uşoară săritură în întâmpinarea pasei şi prinde mingea simultan
cu oprirea.
o Pivotează imediat şi orientează-te cu faţa către direcţia coşului pentru a
deveni periculos pentru adversar în atacarea coşului.

După momentul de intrare în posesia mingii, jucătorul are potenţial ofensiv maxim
- „poziţia triplei ameninţări" - el putând să arunce la coş, să dribleze sau să paseze
Exerciţiile pentru învăţarea ieşirii la minge trebuie să fie o sarcină pentru antrenori
încă din momentul învăţării prinderii şi pasării mingii. După învăţarea acestora trebuie
consolidate în structuri cu desfăşurare pe jumătate şi pe tot terenul corespunzătoare
modelului de joc în care prinderea mingii să fie urmată de pivotare şi ameninţarea
coşului.
.Pentru perfecţionarea ieşirii la minge sunt deosebit de utile, exerciţiile
desfăşurate pe jumătate de teren în relaţie de adversitate.

■ Ieşirea la minge a jucătorului colţ pe post de


extremă prin fentarea apărătorului cu o pătrundere în
adâncime
Similar se poate executa „ieşire la minge" de pe
celelalte posturi: fundaş,centru, pivot. Perfecţionarea
ieşirii la minge se poate realiza în jocuri 2x2, 3x3 pe
jumătate de teren cu marcaj agresiv.

POZIŢIA TRIPLEI AMENINŢĂRI

Un jucător în „poziţia triplei ameninţări" este un atacant al cărui potenţial ofensiv


este intact după intrarea în posesia mingii el putând să arunce la coş, să dribleze sau
să paseze, ceea ce pentru apărare reprezintă o ameninţare permanentă. Poziţia
triplei ameninţări trebuie să stea la baza construirii jocului ofensiv în atac.
Este deosebit de importantă dezvoltarea ambidextriei în însuşirea elementelor
fundamentale ale tehnicii pentru a oferi posibilitatea de a efectua
depăşire în dribling cu aceeaşi eficienţă şi pe partea dreaptă şi pe partea
stângă a apărătorului.
o După intrare în posesia mingii adoptă o poziţie echilibrată, cu faţa spre coș.
o Ţine minge în dreptul pieptului pentru a putea executa rapid
aruncarea,pasarea sau driblingul.
o Priveşte terenul în ansamblu pentru a putea alege soluţia cea mai bună de
acţiune.
o Execută fente pentru derutarea adversarului
Exerciţiile care au în vedere poziţia triplei ameninţări sunt legate de demarcajul în
lateral al jucătorului, dublate de ameninţarea coşului şi fente executate în vederea
derutării adversarului.
Fentele de privire se folosesc îndeosebi pentru a masca intenţia de pasare. Ele
pot fi însoţite de întoarcerea capului către direcţia opusă pasării.
Fentele de corp includ capul, umerii şi soldurile. Sunt utilizate de către atacanţi în
timpul driblingului la schimbările de direcţie, la începutul driblingului sau după o pasă.
Fentele cu picioarele. Cea mai comună fentă cu picioarele este cea executată
înainte de plecarea în dribling prin realizarea unui pas lateral sau oblic înainte
deplasând mingea în aceeaşi direcţie în vederea scoaterii apărătorului de pe linia
coşului şi favorizarea depăşirii. Fenta este urmată de placarea în dribling în direcţia
opusă.
Picioarele se folosesc deseori şi pentru simularea săriturii ce precede aruncarea
la coş din săritură. Dacă adversarul răspunde la fentă, sărind pentru a pune „capac",
atacantul are posibilitatea de a efectua depăşire, având prioritate de acţiune faţă de
apărător care se află în săritură. Dacă apărătorul este departe de atacant, se poate
executa aruncarea la coş din săritură.
Fentele executate cu picioarele sunt utile şi în timpul modificării ritmului de
deplasare în atac cu minge sau fără minge.
Fentele de braţe sunt folosite de obicei pentru simularea unei aruncări la coş sau
a unei pase.
o Fii actor - cu cât poţi simula mai bine, cu atât fenta este mai
reuşită
o Asigură-te că fentele tale sunt clare. Nu te mişca prea repede i după o fentă.
Asigură-te că adversarul a fost indus în eroare.
o Înainte de a execută o fentă trebuie să ai o idee bine definită asupra mişcării
pe care vrei să i-o impui adversarului.
o Nu uita să protejezi mingea în timpul fentelor
o Evitaţi să faceţi prea multe fente. Acest lucru poate duce la propria voastră
inducere în eroare.

PĂTRUNDEREA

PĂTRUNDEREA este o acţiune tactică de atac prin care un jucător, care nu se


află în posesia mingii se demarcă către coş în vederea primirii ei şi aruncării la coş.
învăţarea pătrunderii este strâns legată de însuşirea şi perfecţionarea elementelor
şi procedeelor tehnice (mişcare în teren, pase, dribling şi aruncare la coş).
În învăţarea jocului de baschet pătrunderea trebuie să fie prezentă imediat, ce
jucătorii şi-au însuşit un bagaj minimal de procedee tehnice (schimbare de direcţie,
pasa, driblingul şi aruncarea la coş). Este acţiunea care se învaţă strâns legată de
aceea a demarcajului, ea fiind considerată ca o formă superioară a acesteia. Se
poate executa:
Jucătorul care pătrunde:
o Pătrunde direct către coş (prin surprindere) sau execută o de schimbare de
direcţie;
o Pătrunderea se face în arc de cerc pentru a favoriza luarea primului plan faţă
de un apărător
o Priveşte spre coechipierul aflat în posesia mingii.
Jucătorul care angajează:
o Anticipează acţiunea de pătrundere şi oportunitatea angajării;
o Angajează printr-o pasă pe poziţii viitoare (atacantul se deplasează);
o Distrage atenţia apărătorului - fentă de aruncare sau pasă şi apoi angajare
o Dublează acţiunea de pătrundere.
In cadrul exerciţiilor complexe, efectuate în prezenţa apărătorilor, se vor stabili
sarcini orientative atât pentru:
Etapa I. Etapa învăţării Pregătirea tehnică se realizează prin perfecţionarea
elementelor componente ale pătrunderii şi anume:
- schimbare de direcţie, piruetă, pivot ofensiv, oprire;
- prindere de minge în condiţii variate;
- pasarea mingii cu două mâini de la piept şi cu pământul, de pe loc şi din
deplasare;
- aruncarea la coş de pe loc, din dribling, din alergare şi din săritură.
Exersarea acestor elemente şi procedee - legate între ele se face din formaţii
caracteristice: schimbare de direcţie - pătrundere - prindere - pasă. Exerciţiul se
execută pe patru şiruri; este utilizabil pentru colectivele mari şi panouri puţine.
Transmiterea mingii se face alternativ prin pasa cu pământul sau pasa de la piept cu
două mâini.

 Dribling - oprire - pasă - pătrundere (pase în doi cu schimb de locuri)

 Fentă de aruncare sau pasă - pasă -schimbare de direcţie - pătrundere.


 Schimbare de direcţie - pătrundere spre coş - prindere - aruncare la început din
dribling apoi din alergare, din săritură sau de pe loc precedată de oprire.

 Fentă de aruncare la coş sau pasă -pasă-schimbare de direcţie - prindere şi


aruncare din deplasare sau de pe loc precedată de oprire
În această etapă se pot efectua şi o serie de exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot
terenul.
 Exerciţiu pentru învăţarea pătrunderilor alternativ de mâna îndemânatică şi pe
mâna mai puţin îndemânatică; la coşul A finalizare cu aruncare din deplasare,
iar la coşul B finalizare cu aruncare din săritură sau aruncare de pe loc
precedată de oprire.

 Exerciţii de pătrunderi repetate: pasă - schimbare de direcţie -pătrundere -


prindere - pasă din nou pătrundere cu schimbare de direcţie şi aruncare la coş.
In etapa aII-a a condiţiilor apropiate de joc se execută exerciţiile complexe
menţionate mai sus în prezenţa apărătorului precum şi mult joc cu temă:
 joc lxl şi 2x2;
 2 xl; 3x2; atacant - apărător şi un jucător care pasează numai atacantului care
pătrunde.
 2x2; 3x3; 4x4 pe ½ teren şi pe tot terenul în care sunt valabile numai coşurile
marcate din acţiunea de pătrundere.
La început se plasează apărător numai la jucătorul care efectuează pătrunderea apoi
şi la jucătorul care angajează pe pătrunzător; în etapa superioară se introduc
apărători la ambii atacanţi.
In etapa IlI-a, a condiţiilor de joc se introduce acţiunea de pătrundere în
sistemul de atac preconizat la echipa şcolară, se asamblează pătrunderea în
cadrul tacticii colective de echipă.
Pătrundere în cadrul sistemului de atac în semicerc (pătrunde jucătorul
intermediar şi jucătorul colţ).

 Pătrundere în cadrul sistemului de atac cu jucător pivot - pătrunde jucătorul


intermediar 1 sau 2 şi jucătorul pivot.
Joc 5x5 pe '/2 teren şi pe tot terenul cu temă:
- pătrunderi fără acţiune finală;
- pătrunderi cu acţiune finală;
- pătrunderi din partea opusă mingii şi de pe aceeaşiparte;
- coş valabil numai din acţiunea de pătrundere;
- coşul marcat din pătrundere valorează 3-4 puncte.
Indicaţii metodice:
 învăţarea pătrunderii se începe pe partea mâinii îndemânatice apoi
pe partea mâinii mai puţin îndemânatice;
 se învaţă la început pătrunderea de pe partea opusă mingii apoi din aceeaşi
parte cu mingea;
 finalizarea în acţiunea de pătrundere se face în primele exerciţii prin aruncare
din deplasare (dribling şi alergare) apoi de pe loc precedate de oprire, din
săritură, iar la echipele avansate poate fi efectuată şi prin aruncare în cârlig şi
semicîrlig;
 orice pătrundere trebuie în permanenţă dublată de către atacantul care
angajează jucătorul pătrunzător.
Menţionăm că acţiunea de pătrundere se poate efectua în două scopuri:
- de finalizare a atacului;
- de diversiune, de dezorganizare a dispozitivului de apărare -prin pătrunderi
false.
Pătrunderile false sunt acelea care în ultimă instanţă asigură circulaţia ofensivă a
atacului. Prin intermediul lor se asigură fie:
- pregătirea acţiunii finale;
- dezaglomerarea unei anumite zone de atac;
- crearea de culoare libere;
- destrămarea dispozitivului de apărare.
În învăţarea şi aplicarea acţiunii de pătrundere trebuie să se creeze la jucători
obişnuinţa de circulaţie în compensaţie, pentru asigurarea echilibrului defensiv şi
menţinerea dispozitivului de atac.
Pătrunderile vor fi reglementate pentru a nu se crea la un moment dat o
aglomerare de 2 sau 3 jucători în spaţiul de 3 secunde şi implicit acţiunea să nu
poată fi fructificată.
În momentul în care un jucător pătrunde, ceilalţi jucători nu mai pot efectua şi
ei pătrundere, decât în momentul în care jucătorul respectiv părăseşte spaţiul de sub
coş. Retragerea jucătorului care pătrunde, dar nu este angajat şi nu finalizează,
trebuie să se facă spre colţurile terenului şi nu prin retragere pe acelaşi drum pe care
s-a angajat în pătrundere. Acest principiu va rămâne valabil şi în cadrul acţiunii de
depăşire.

DEPĂŞIREA
DEPĂŞIREA este acţiunea tactică individuală de atac prin care jucătorul
posesor al mingii caută să se elibereze de sub supravegherea (marcajul) apărătorului
direct, în scopul realizării unei sarcini ofensive, în majoritatea cazurilor de finalizare a
atacului.
Se poate executa:

Avându-se în vedere că în acţiunea de depăşire jucătorul acţionează direct cu


mingea, tehnica de execuţie a ei este mult mai pretenţioasă decât a pătrunderii. Cu
toate acestea învăţarea depăşirii se face cu multă plăcere de către elevi, datorită
satisfacţiei pe care o au aceştia atunci când reuşesc să scape de sub supravegherea
apărătorilor direcţi cât şi faptului că în permanenţă jucătorul aflat în atac se găseşte
în posesia mingii.
o Precede acţiunea de depăşire de o fentă, (aruncare, pasă, plecare în
dribling) pentru a „citi" acţiunea apărătorului
o Execută o păşire lungă în momentul depăşirii pentru a te desprinde de
adversar
o Protejează mingea cu umerii şi piciorul opus mâinii de care driblează
o Păstrează permanent un câmp vizual de ansamblu al jocului
o Raportează acţiunea la plasamentul apărătorului. Foloseşte procedeul cel
mai indicat (în cruciş, deschisă, cu piruetă) din punct de vedere al fazei de
joc.

Etapa I. Etapa învăţării. Pregătirea tehnică. Rezolvarea cu succes a depăşirii


cere din partea jucătorului un control, deosebit asupra:
- conducerii mingii cu ambele mâini (ambidextrie)
- protecţie mingii în timpul driblingului;
- schimbărilor de direcţie în dribling;
- opririlor, fentelor şi pivotărilor;
- aruncărilor la coş din deplasare şi din săritură.
După exersarea izolată a elementelor tehnice care compun acţiunea de
depăşire, se trece la asamblarea lor în complexe:

 Fentă de aruncare - pornire în dribling -oprire - pasă


 Fentă de aruncare - porniri în dribling şi aruncare la coş (se va alterna
plecarea în dribling pe partea dreaptă şi pe partea stângă).
 Fentă combinată, de pasă şi de aruncare la coş - depăşire - dribling şi
aruncare la coş;
 Aruncarea mingii în sus şi înainte — prindere — oprire — pasă sau plecare în
dribling.
 Ieşire la minge - prindere - oprire - fentă de pasă stânga şi aruncare la coş sau
pasă spre dreapta.

 Ieşire la minge - prindere - oprire -plecare în dribling şi aruncare la coş


(plecare pe dreapta şi apoi pe partea stângă).

 Dribling - schimbare de direcţie - depăşire şi aruncare la coş.


 Fentă de pasă sau aruncare la coş — pivotare prin întoarcere spre înapoi -
depăşire şi aruncare.
II. Etapa condiţiilor apropiate dejoc
Pentru ca aceste exerciţii complexe să fie cât mai apropiate de condiţiile
concrete de joc se recomandă ca în faţa elevilor care execută depăşirea, la început
să se plaseze diferite jaloane, gen obstacole, în dreptul cărora primesc mingea şi
efectuează depăşirea propriu zisă.
În învăţarea şi perfecţionarea acţiunii de depăşire se folosesc şi următoarele
exerciţii cu desfăşurare pe jumătate de teren sau tot terenul, executate în prezenţa
apărătorului:

 Jucătorul fără minge: ieşire la minge -prindere — oprire — depăşire. Jucătorul


cu minge: dribling - oprire - pasă şi trecere cu rămânere un moment - gen
apărător - în faţa jucătorului 1 care depăşeşte.

 Schimbare de direcţie - alergare - prindere - oprire şi depăşire (varianta a şi


b).

 Pasă - schimbare de direcţie - prindere şi pasă din alergare -deplasare -


prindere - oprire - depăşire.

 Dribling - oprire - pasă - schimbare de direcţie - deplasare - oprire - prindere


fentă - depăşire.
 Dribling cu schimbare de direcţie - oprire - pasă - deplasare -prindere - oprire -
depăşire cu aruncare la coş din săritură.

In etapa a III - a se încadrează acţiunea de depăşire în sistemul de atac, în


semicerc sau cu jucător pivot.

 Joc 5 x 5 cu temă pe ½ teren şi pe tot terenul:


- sunt valabile numai coşurile înscrise din depăşire;
- coşurile înscrise din depăşire valorează 3 puncte;
- coşurile înscrise din depăşirea pivotului sau a extremelor valorează 4
puncte.
În perioada de perfecţionare a depăşirii un accent deosebit trebuie să se acorde
ritmului de execuţie a diferitelor procedee care compun întreaga acţiune. Efectuarea
fentei sau complexului de fente, care are ca scop derutarea apărătorului şi
dezechilibrarea lui, trebuie să se execute ceva mai lent ca apoi depăşirea propriu
zisă (ocuparea primului plan) şi finalizarea să se facă în ritm cât mai rapid.
În situaţiile când jucătorul care depăşeşte este marcat şi de un alt atacant, pe
parcursul depăşirii şi nu poate finaliza este necesară dublarea lui de către un
coechipier.
RECUPERAREA OFENSIVĂ

RECUPERAREA este o acţiune tactică prin care jucătorii aflaţi în atac încearcă
să reintre în posesia mingii în urma unei aruncări la coş ratate.
Aceasta se învaţă şi se perfecţionează odată cu aruncarea la coş. De aceea, în
sistematizarea recuperărilor se ţine cont de cine a efectuat aruncarea.

Pentru învăţarea-însuşirea acestei acţiuni, este necesar ca elevii să posede


detentă şi rezistenţă în regim de săritură, să stăpânească bine prinderea şi controlul
mingii în maximum de săritură, protecţia mingii în priză înaltă, pasele, aruncare la
coş, driblingul, oprirea, pivotul şi pirueta.
învăţarea acţiunii de recuperare începe cu recuperarea aruncărilor proprii şi
apoi ale coechipierilor.
o Caută să ai pe parcursul fazei de atac un plasament care să favorizeze
recuperarea ofensivă.
o Determină prioritate de plan pentru recuperare faţă de adversarul
direct
o Execută o săritură cât mai înaltă, prinde mingea şi protejeaz-o
o Speculează deruta adversarului şi încearcă o nouă finalizare.
Exerciţiile de recuperare îmbunătăţesc şi unele aspecte de ordin fizic şi
psihologic, tehnic şi tactic a jucătorului aflat în atac cum ar fi:
- precizia în aruncare;
- concentrarea şi fixarea reperelor;
- viteza de deplasare;
- priceperea de a ocupa primul plan;
- capacitatea de apreciere a unghiurilor de ricoşare; -închiderea culoarului de
urmărire a adversarului (blocaj defensiv) etc. Exerciţiile folosite în învăţarea
recuperării sunt în general cele preconizate pentru exersarea aruncărilor la coş,
urmate de recuperare.
Jucătorul care recuperează are posibilitatea de a efectua următoarele
acţiuni:
- o nouă aruncare la coş din săritură, din voleibolare sau de pe loc;
- aruncare la coş precedată de un dribling scurt;
- voleibolarea mingii unui coechipier;
- prinderea mingii - aterizare şi pasarea mingii unui coechipier;
- aterizare urmată de angajarea unui coechipier care a pătruns.
În învăţarea recuperării se folosesc următoarele exerciţii:
 Aruncări la coş de pe loc, din săritură şi din deplasare, din diferite unghiuri,
urmate de plecare la recuperare;
 Aruncări la coş precedate de fente şi plecare la recuperare;
 Recuperarea aruncărilor efectuate de coechipieri;
 Acelaşi exerciţiu în prezenţa unui apărător semiactiv;
 Un jucător aruncă al doilea cu apărător în faţă, recuperează;
 Un jucător aruncă şi participă la recuperare cu un alt coechipier (fără adversar
la început, apoi cu adversar);
 2x2 cu apărător şi la jucătorul care aruncă şi la cel care recuperează;
 un jucător aruncă doi recuperează (extremele sau pivotul şi un jucător
extremă);
 Joc 2x2. 3x3 pe Vi de teren cu profesorul: după un număr de pase profesorul
aruncă la coş iar atacanţii recuperează;
 Integrarea recuperării în combinaţii de 2 şi 3 jucători (dă şi du-te, blocaj,
încrucişare) şi apoi în cadrul sistemului de atac în potcoavă şi cu jucător pivot;
 Joc 5x5 bilateral cu temă:
- echipa care recuperează beneficiază de o aruncare la coş liberă;
- echipa care recuperează beneficiază de două atacuri consecutive.
Indicaţii metodice:
o acţiunea de recuperare să însoţească în permanenţă exerciţiile de
aruncare la coş (chiar în etapa învăţării);
o recuperarea să nu diminueze tehnica de execuţie a aruncărilor la coş,
mai ales prin scurtarea fazei de finalizare;
o în cadrul exerciţiilor de recuperare să se dezvolte simţul de răspundere
pentru precizia în propriile aruncări şi în aruncările coechipierilor;
o recuperarea în cadrul sistemului de atac cu jucător pivot o asigură
jucătorul de colţ sau pivot, iar în sistemul de atac în semicerc unul
dintre extreme;
o întotdeauna jucătorul care efectuează aruncarea la coş se duce la
recuperare.

2.1.2. TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARE

MARCAJUL

Prima acţiune cu care începe învăţarea tacticii individuale este marcajul.


MARCAJUL este acţiunea prin care un jucător încearcă în mod regulamentar
să anihileze acţiunile atacantului (de a primi mingea, de a dribla, de a pasa sau a
arunca la coş) care I-a fost repartizat spre supraveghere.
Modul de realizarea a marcajului imprimă caracteristica de ansamblu a
sistemului de apărare utilizat de echipă.

În realizarea marcajului trebuie să se ţină cont de următoarele:


o Apără coşul
o Foloseşte deplasarea în poziţie fundamentală, jocul de picioare
şi lucrul de braţe
o Deplasează-te pe drumul cel mai scurt
o împiedică adversarul să ocupe în teren un loc convenabil
o Cuprinde în câmpul vizual în principal adversarul propriu şi în secundar
o cât mai mare arie de teren
o Fii pregătit să acorzi ajutor
Pentru realizarea unui bun marcaj, jucătorul trebuie să aibă o pregătire fizică
corespunzătoare. Principalele calităţi motrice cerute de această acţiune de apărare
sunt:
forţa trenului inferior;
-
viteza de execuţie, de deplasare, de reacţie;
-
rezistenţa în regim de viteză şi forţă;
-
îndemânarea.
-
Exerciţiile folosite în prima etapă, a pregătirii tehnice, a învăţării marcajului
corespund ca şi la acţiunea de demarcaj cu perfecţionarea elementelor de mişcare în
teren. Astfel, învăţarea marcajului va începe prin repetarea următoarelor elemente:
- poziţia fundamentală joasă şi medie;
- deplasări cu pas adăugat şi alergare laterală;
- schimbări de direcţie şi opriri bruşte;
- fentele şi jocul de picioare şi lucrul de braţe.
După exersarea lor izolată se trece la legarea în complexe:
 Colectivul aşezat în semicerc, linie sau şiruri execută deplasări înainte, înapoi,
şi lateral din poziţie fundamentală, la indicaţia profesorului sau la diferite
semne vizuale sau auditive;
 Acelaşi exerciţiu sub formă de reprize 20-40 sec;
 Sprint înainte 3-4m — oprire - retragere cu spatele şi joc de picioare şi lucru
de braţe;
 Deplasare laterală dreapta-stânga - pivotare defensivă - săritură la panou -
pas adăugat înainte - oprire -joc de braţe şi picioare;
 Alergare dreapta şi stânga cu schimbare de direcţie - retragere cu spatele -
alergare laterală dreapta-stânga - săritură la panou - oprire - pivotare -
deplasare înainte;
 Ştafete sau exerciţii sub formă de concurs cu elemente de mişcare în teren;
 Marcaj la jucător imaginar.
În etapa a II-a, a condiţiilor apropiate de joc se trece la exerciţii în prezenta
atacantului — la început atacantul este fără minge apoi cu minge.
 lxl "jocul în oglindă;
 lxl "leapşa";
 lxl pe ½ de teren sau pe tot terenul, atacantul execută demarcaj, apărătorul
marcaj;
 idem 2x2 (apărătorii vor împiedica atacanţii de a ajunge ia anumite puncte
fixe);
 lxl şi 2x2 cu minge (stabilindu-se sarcini precise pentru atacant şi apărător);
 joc 2x1, 3x2 pe suprafaţă de teren limitată.
În cadrul acestor exerciţii se vor obişnui elevii să respecte unele reguli de bază
ale marcajului:
- interpunerea între coş şi adversar;
- deplasarea permanentă în poziţie fundamentală cu joc activ de braţe (unul sus
celălalt oblic în jos);
- privirea orientată spre atacant, de la centură în jos;
-deplasarea prin paşi adăugaţi şi alergarea laterală (evitareaîncrucişării
picioarelor) şi pe drumul cel mai scurt - în linie dreaptă, nu pe arcul descris de
atacant.
Avându-se în vedere că marcajul se face în funcţie de situaţiile de joc, învăţarea
lui va începe cu:
- marcajul normal, forma activă;
- marcajul diferenţiat;
- marcajul specializat.
În cadrul MARCAJULUI DIFERENŢIAT avem situaţia când jucătorul aflat în
posesia mingii nu a driblat, driblează sau a terminat driblingul.
 lxl pe ½ de teren sau pe tot terenul marcarea jucătorului care driblează;
 2x2 cu marcaj la jucătorul care nu a driblat sau care a terminat driblingul;
 5x5 pe ½ de teren cu temă:
"Cine ţine mingea mau mult";
"Pase în ordine numerică fără aruncare la coş"
"Joc fără dribling";
Joc cu un singur dribling şi pasa precedată de pivotare;
Pasele şi aruncările la coş precedate de fente şi pivotări; înainte şi pe
parcursul acestor exerciţii se dau indicaţii în legătură cu specificul fiecărei forme de
marcaj diferenţiat:
a - Atacantul în posesia mingii nu a efectuat driblingul
- distanţa de marcaj aproximativ 1 - 1,5m;
-lucru activ de braţe pentru stânjenirea mingii sau aruncării la coş;
-în caz de dribling, braţul dinspre partea unde se driblează se duce oblic
în jos;
-joc de picioare cu tendinţa de apropiere de adversar şi încercări de a
smulge mingea.
 Doi atacanţi şi un apărător; atacantul primeşte mingea şi simulează fie
aruncare, fie pasă către coechipier sau plecare în dribling; apărătorul
acţionează pe rând la cei doi atacanţi, în funcţie de locul mingii.

b - Atacantul driblează:
-retragere cu pas adăugat înapoi şi câştigarea priorităţii de plan şi culoar;
-dirijarea atacantului spre colţurile terenului sau spre tuşele laterale
(zonele laterale);
-încercări de scoatere a mingii din dribling;
- oprirea atacantului de a mai dribla.
 lxl, 2x2 cu temă;
- oprirea jucătorului din dribling;
- scoaterea mingii din dribling.
c - Atacantul a efectuat driblingul
-apropierea de atacant până la limitele regulamentare (şi chiar sub ele) şi
marcaj agresiv;
-lucru activ de braţe pentru stânjenirea aruncării sau pasării mingii;
- marcaj strict pentru determinarea atacantului de a arunca la coş;
- încercare de smulgerea mingii.
 lxl cu temă: atacantul execută dribling — oprire - fentă - pivot iar
apărătorul apropiere de atacant şi încercare de deposedare de minge.
Dacă colectivul de elevi cu care se lucrează este avansat şi elevii fac parte din
echipa reprezentativă a şcolii se va trece la învăţarea marcajelor speciale.
Exerciţiile pentru învăţarea MARCAJELOR SPECIALE sunt aceleaşi, diferă doar
plasamentul apărătorului în funcţie de situaţia de joc:
a - marcaj din lateral
- aşezare în lateral faţă de atacant pe partea unde se găseşte mingea;
- interpunerea unui picior şi a unui braţ, care se mişcă pe verticală, între
atacant şi minge;
- orientarea privirii apărătorului spre minge.
b - marcaj din faţă
- aşezare între minge şi atacant (atacantul în spate);
- lucru activ de braţe pe plan lateral.
c - marcaj din spate
-aşezare cu faţa spre centru la nivelul umărului stâng al atacantului (de
regulă pivot); când mingea se află pe partea stângă a terenului iar
jucătorul este pe partea dreaptă;
- poziţia de marcaj este înaltă, braţele sus sau unul sus şi celălalt
oblic în jos.
Pentru învăţarea acestor marcaje speciale se va acorda un număr mare de
repetări a exerciţiilor de lxl fără minge şi cu minge apoi 2 atacanţi şi un apărător iar în
formă superioară exerciţiilor de 2x2, 3x3 etc.
în etapa a II-a, a condiţiilor apropiate de joc se trece la jocul 5x5 pe ½ de teren
şi pe tot terenul, în care jucătorii în apărare aplică pe lângă regulile marcajului
menţionate mai sus şi regula referitoare la distanţă; distanţa dintre apărător şi coş să
fie direct proporţională cu distanţa dintre atacant şi coş, cât şi în funcţie de acţiunea
pe care o întreprinde atacantul (driblează sau a terminat, este un bun aruncător de la
semidistanţă sau nu).
în cadrul acestor jocuri se învaţă şi se perfecţionează diferitele forme ale
marcajului în funcţie de tema preconizată: marcaj normal, marcaj diferenţiat sau
marcaj special.
Pentru învăţarea şi perfecţionarea marcajului se va folosi în special foarte mult
joc pe ½ de teren fără aruncare la coş şi cu aruncare la coş. Aceste genuri de jocuri
contribuie foarte mult la dezvoltarea gândirii tactice în paralel cu aceea a
perfecţionării mijloacelor tehnice.

ACŢIUNI INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE LA MINGE ÎN CADRUL


MARCAJULUI
Deposedarea adversarului de minge reprezintă o acţiune tactică individuală de
apărare care se poate realiza prin următoarele procedee:
Intercepţia se efectuează prin interpunerea apărătorului pe traiectoria de
transmitere a mingii (pasă) şi intrarea în posesia mingii. Cele mai multe intercepţii se
fac atunci când atacanţii execută pase pe lăţimea terenului sau pase lungi a căror
traiectorie poate fi uşor anticipată. Poate fi realizată uşor o intercepţie de un apărător
care dublează acţiunile defensive ale unui coechipier care execută un marcaj din faţă
(la jucătorul pivot) şi a cărui angajare se face cu pasă cu boltă, a cărei traiectorie
este anticipată. Intercepţia este rezultatul apărării agresive a întregii echipe. De
obicei, nu interceptează jucătorul care se apără agresiv la posesorul de minge ci
apărătorul primitorului care trebuie să anticipeze pasa şi să execute un marcaj la
intercepţie pentru a incomoda adversarul.
Exerciţiile trebuie să aibă în vedere dezvoltarea capacităţii jucătorului de a
anticipa traiectoria mingii, viteza de reacţie şi execuţie, tehnica de execuţie a
elementelor de mişcare în teren, prinderii şi ţinerii mingii, driblingului, opririi, pivotării
dar şi regulile de realizare a marcajului la intercepţie, diferenţiat şi specializat.
Exerciţii de apărare pentru realizarea intercepţiei în inferioritate numerică:
 pase în 2, distanţă 3-4 m, un apărător încercă să realizeze intercepţia,
executând marcaj agresiv la jucătorul care pasează;
 3 jucători atacanţi în triunghi, distanţa între jucători 3-4 m, doi apărători se
apără, unul dintre ei (A), realizând marcaj agresiv la posesorul de minge,
celălalt (B) plasându-se între ceilalţi doi atacanţi, cu joc de braţe şi picioare
încearcă să realizeze intercepţia. Dacă atacantul cu minge a reuşit să paseze,
apărătorul B se apără agresiv iar A realizează intercepţia.
 joc 2x2, 3x3, fără dribling pe tot terenul, cu marcaj agresiv.
 joc 5x5, pe jumătate de teren, fără dribling şi aruncare la coş, cu marcaj
agresiv: „Cine ţine mingea mai mult".
 Joc 5x5 pe tot terenul, fără dribling cu marcaj agresiv.
Scoaterea mingii din dribling: se efectuează când atacantul nu are o tehnică de
execuţie a driblingului bine pusă la punct sau când acţiune de depăşire execută mult
dribling. Mâna interceptează traiectoria mingii în momentul când aceasta ricoşează
din sol (ascendentă).
În învăţarea acestei acţiuni se folosesc următoarele exerciţii:
 dribling pe spaţiu limitat cu scoaterea mingii din dribling (se poate
desfăşura şi sub formă de concurs, jucătorii cărora li s-a scos mingea
din dribling sunt eliminaţi);
 leapşa în dribling; devine prinzător cel căruia i s-a scos mingea din dribling -
se desfăşoară pe spaţiu limitat;
 lxl ambii jucători driblează şi încearcă să-şi scoată mingea din dribling;
 joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren cu utilizarea depăşirii şi a scoaterii mingii din
dribling.
Smulgerea mingii se efectuează prin: apucare sau lovire.
Apărătorul se apropie cu joc activ de braţe şi picioare către atacantul cu mingea şi
acţionează rapid prin apucarea mingii şi smulgerea ei.
Indicăm următoarele exerciţii pentru învăţarea acţiunii de smulgere:
 lxl atacant-apărător. Atacantul execută protecţie de minge iar apărătorul
încearcă smulgerea prin lovire sau apucare. Smulgerea prin lovire este
precedată de o fentă de smulgere prin apucare şi se execută printr-o bătaie
puternică de jos în sus pe partea unde degetele nu au contact cu mingea;
 2x1, doi apărători încercă să smulgă atacantului mingea;
 lxl jucătorii ţin mingea şi la semnal încercă smulgerea ei. Pentru a mări
şansele de smulgere mingea se lipeşte de coapsă sau de piept ceea ce
permite puncte suplimentare de sprijin.
Ţinerea mingii reprezintă acţiune de continuare a unei smulgeri nereuşite.
Acţiune de smulgere nu trebuie să fie abandonată până în momentul fluierului
arbitrului. Exerciţiile indicate la smulgere sunt valabile şi pentru ţinere.

RECUPERAREA DEFENSIVĂ

RECUPERAREA DEFENSIVĂ este acţiune prin care apărătorul îşi părăseşte


temporar atacantul direct şi caută să intre în posesia mingii în urma unei aruncări la
coş ratate de către atacanţi.
în efectuarea acestei acţiuni deosebim următoarele faze:
a) pivotare defensivă;
b) apărătorul se retrage spre panou (cea 2m) pentru a ocupa primul plan faţă de
atacant;
c) ducerea braţelor şi a picioarelor lateral, barând drumul spre coş al
adversarului;
d) sesizarea momentului şi locului unde ricoşează mingea şi executarea săriturii.
ducerea braţelor şi a picioarelor lateral, barând drumul spre coş al adversarului;
e) sesizarea momentului şi locului unde ricoşează mingea şi executarea săriturii.

o Fii pregătit pe toată durata fazei de apărare cu un plasament care să


favorizeze recuperarea defensivă
o După aruncare blochează adversarul cel mai apropiat şi apoi recuperează.
o Execută o săritură cât mai înaltă cu corpul şi braţele uşor aplecate înainte
şi picioarele uşor depărtate pentru a împiedica intervenţia adversarului
la minge.
o Protejează mingea în săritură şi după aterizare.
o Declanşează contraatacul

De obicei, mingea ricoşează pe 3 direcţii: 90° şi 45° stânga şi dreapta;

 lxl, 2x2, 3x3 cu joc de braţe şi picioare în faţa unui atacant care aruncă la
coş; urmărire la panou, ocuparea unghiului favorabil.
 Un jucător atacant cu mingea driblează, doi apărători execută joc de
picioare şi lucru de braţe, păstrându-şi plasamentul între atacant şi coş.
După aruncare la coş, recuperare.
 Un jucător apărător, execută joc de braţe şi picioare, împiedicând acţiunea
de demarcare a atacantului. Un atacant cu minge, aruncă la coş. După
aruncare, luptă pentru intrarea în posesia mingii.
 Joc 3x3 urmărire-recuperare;
 Joc cu temă pe tot terenul urmărire-recuperare.
Exerciţiile sunt identice cu cele de la recuperarea ofensivă, deoarece ele se învaţă
în paralel.
În învăţarea acţiunii de recuperare defensivă se folosesc şi aparate ajutătoare:
- capacul inelului (confecţionat din lemn) cu care se acoperă inelul pentru ca
mingea să nu treacă prin el,
- panoul de reflexe.
- mingea suspendată.

2.2. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII COLECTIVE ÎN JOCUL DE BASCHET

Combinaţia tactică reprezintă o acţiune de colaborare între doi sau trei jucători,
respectiv coordonarea a două sau trei acţiuni individuale.
Având la bază acţiunea individuală în metodica învăţării combinaţiilor de 2-3 jucători,
va trebui să ţinem seama de pregătirea individuală.
Calitatea şi eficienţa acţiunilor tactice colective vor creşte pe seama valorii
individuale a jucătorilor care intră în combinaţie şi mai ales pe baza abilităţii acestora
de a armoniza permanent deciziile personale cu cele ale partenerului, în vederea
rezolvării cu succes a unor sarcini de atac sau de apărare bine precizate, scopul
acestei colaborări este simplificarea situaţiilor de joc sau a jocului în ansamblu şi
nicidecum complicarea lui.
Metodica învăţării şi perfecţionării tacticii în general trebuie văzută ca o problemă
strâns legată de aspectele care sunt prezentate de cursul de metodica educaţiei
fizice în învăţământ şi pe bazele antrenamentului sportiv.
Pregătirea tactică nu poate fi desprinsă de ceilalţi factori ai antrenamentului: fizic,
tehnic, teoretic şi psihologic. între ei există o strânsă corelaţie: tactica însumând
pregătire tehnică, fizică, teoretică şi psihologică.
Orice combinaţie tactică constă dintr-o coordonare a acţiunilor individuale a doi sau
trei coechipieri cu scop bine definit şi raportat fie la atac (favorizarea demarcajului,
pătrunderii, depăşirii şi a finalizării atacului prin aruncare la coş), fie la apărare
(realizarea unui marcaj cât mai eficient şi a acţiunilor pentru recâştigarea mingii).
Având la bază acţiunea individuală în metodica învăţării combinaţiilor de 2-3
jucători, va trebui să ţinem seama de pregătirea individuală.
Pregătirea tactică nu poate fi desprinsă de ceilalţi factori ai antrenamentului: fizic,
tehnic, teoretic şi psihologic. între ei există o strânsă corelaţie: tactica însumând
pregătire tehnică, fizică, teoretică şi psihologică.
Metodica învăţării combinaţiilor de 2-3 jucători prezintă în general două aspecte:
1. Pregătire teoretică
definiţia combinaţiei componente tactice individuale structuri de procedee tehnice;
succesiunea fazelor; utilizare tactică.
2. Pregătire practică
componenta fizică; componenta tehnică; componenta tactică individuală; dispozitiv;
circulaţia de minge şi de jucători; relaţia pe compartimente şi subsisteme; relaţia 5x5
pe ½ de teren; relaţia 5x5 pe tot terenul; joc cu temă tactică pentru atac şi apărare.
înainte de a prezenta tehnica de execuţie şi metodica învăţării principalelor
combinaţii de 2-3 jucători, vom face câteva precizări de ordin metodic:
- învăţarea combinaţiilor de atac se face în strânsă legătură cu combinaţiile de
apărare şi invers (în paralel).
Exemplu: "dă şi du-te" cu închiderea pătrunderilor şi aglomerarea, blocajul şi
încrucişarea cu alunecarea, schimbul de adversari şi flotarea.
- învăţarea combinaţiilor de atac precede totdeauna învăţarea celor din apărare,
în ceea ce priveşte prima etapă, a condiţiilor izolate.
- învăţarea combinaţiilor se face numai după ce elevii şi-au însuşit un bagaj
tehnic minimal (pasa, aruncarea, driblingul, schimbarea de direcţie, oprirea, fenta,
pivotarea şi jocul de picioare şi lucrul de braţe).
- învăţarea combinaţiilor de atac şi apărare presupune neapărat însuşirea
acţiunilor individuale (la un nivel satisfăcător) pătrunderea, depăşirea, urmărirea şi
recuperarea mingii la panou.
- în învăţarea combinaţiilor de 2-3 jucători, se cere o deosebită atenţie şi
disciplină din partea jucătorilor în a respecta regulile indicate, în vederea sincronizării
şi coordonării acţiunilor dintre atacanţi şi apărători, deci este necesară o contribuţie
foarte activă a gândirii tactice.
- învăţarea tacticii colective elementare necesită o perioadă lungă dar în acelaşi
timp prezintă avantajul folosirii de exerciţii şi formaţii complexe, apropiate situaţiilor
tactice întâlnite în timpul jocului; varietatea acestor mijloace şi caracterul lor de
întrecere, creează la elevi satisfacţie, devenind astfel mai atrăgătoare.
Jocurile 2x2 şi 3x3 reprezintă mijloace foarte eficace de învăţare şi perfecţionare a
combinaţiilor de atac şi apărare.

2.2.1. TACTICA COLECTIVĂ ÎN ATAC „DĂ ŞI DU-TE”

Combinaţia de "DĂ ŞI DU-TE" este în general o acţiune tactică de finalizare a


atacului - cea mai simplă combinaţie în atac între doi jucători. Este prima acţiune ce
se învaţă cu începătorii, ea trebuie să fie prezentă însă din primele complexe
tehnico-tactice ale învăţării jocului de baschet în şcoală.
"Dă şi du-te" este combinaţia tactică în atac prin care un jucător pasează mingea
unui coechipier, pătrunde, reprimeşte mingea şi o aruncă la coş.
Jucătorul care pasează:
- Determină culoarul de pasează precedând pasa de fentă de aruncare sau de
pasare pe direcţia opusă
- Transmite o pasă precisă
Jucătorul care primeşte pasa:
- Execută demarcaj şi „ieşire la minge" şi identifică posibilităţile ulterioare de
acţiune
- Ascunde intenţia de a pasa prin diferite fente, care să nu permită apărătorului
să colaboreze pentru închiderea culoarului de pătrundere
Jucătorul care pătrunde
- Surprinde apărătorul şi câştigă prioritate de acţiune şi de plan.
In aplicarea cu succes a combinaţiei de "dă şi du-te" se va ţine seama de :
- anticiparea acţiunii coechipierului de către jucătorul care urmează să
angajeze;
- oportunitatea angajării (când coechipierul s-a demarcat
corespunzător);
- alegerea procedeului de pasare cel mai indicat situaţiei tactice;
- dublarea acţiunii finale;
- recuperarea.
Jucătorul care angajează are rol important deoarece el este acela care să aprecieze
dacă angajarea este posibilă şi utilă. Orice întârziere în angajare defavorizează
demarcajul şi plasamentul pătrunzătorului.
A. Etapa învăţării
1. Pregătire fizică specifică, în care se dezvoltă:
- viteza de execuţie şi de deplasare;
- îndemânarea;
- forţa.
Mijloacele prin care se poate realiza sunt:
a. pentru viteză:
 sprinturi scurte, 5-10 m;
 alergări cu opriri bruşte;
 starturi cu plecare din stând cu opriri la semnale;
 alergare cu schimbare de ritm.
b. pentru îndemânare:
 diferite aruncări şi prinderi de mingi de diferite mărimi şi greutăţi;
 purtarea mingii în jurul segmentelor corpului;
 exerciţii cu măciuci, bastoane.
c. pentru forţă:
 pase cu mingea medicinală;
 sărituri cu coarda şi peste bancă;
 pase şi aruncări din săritură — voleibolări repetate;
 pas sărit, săltat şi triplu salt;
 mers fandat şi ghemuit.

2. Pregătirea tehnică - se realizează perfecţionarea


procedeelor tehnice care intră în componenţa acţiunii:
- pasa cu două mâini de la piept, de deasupra
capului şi cu pământul;
- aruncarea la coş din deplasare (din alergare şi din
dribling) şi eventual din săritură;
- fentă de pasă şi de aruncare la coş;
- schimbare de direcţie şi oprire.

La început se perfecţionează aceste procedee izolat apoi se asamblează în exerciţii


complexe:
 Ieşire la minge — prindere - opărire -pasă;
 Ieşire la minge - prindere - oprire -fentă - pasă
 Pasă - schimbare de direcţie - alergare - prinderea mingii - oprire - pasă
precedată de fentă

 Schimbare de direcţie - alergare -prindere


— aruncare.
 Pasă - schimbare de direcţie - alergare -prindere -
aruncare la coş
 Acelaşi execuţie, cu fentă înainte de pasă.

3. Pregătire tactică individuală - perfecţionarea acţiunilor


tactice individuale care compun combinaţia:
- demarcajul;
- pătrunderea;
- recuperarea ofensivă.
4. învăţarea acţiunii propriu-zise:
 "Dă şi du-te" fără adversar şi fără acţiune finală
 "Dă şi du-te" cu acţiune finală - exerciţii pe jumătate de teren

 Exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul

B. Etapa condiţiilor apropiate de joc


Acestei etape îi corespunde exersarea combinaţiei în condiţii de adversitate.
Combinaţia "dă şi du-te" se poate executa:
 între jucătorii pătrunzători în care pătrunderea se efectuează prin demarcaj
individual
 între jucători pătrunzători şi jucători cu sarcini speciale (pivot sau centru)

În toate cele trei exerciţii prezentate mai sus, finalizarea se poate face prin
aruncare la coş din alergare, din dribling sau săritură. La început apărătorii vor fi
pasivi apoi semiactivi şi activi. în această etapă se fac multe jocuri 2x2, 3x3, 4x4 pe
½ de teren cu aplicarea combinaţiei de "dă şi du-te".

C. Etapa condiţiilor de joc


Corespunde încadrării combinaţiei în sistemul de joc
 Aplicarea combinaţiei de "dă şi du-te" în sistemul de atac în semicerc.

 Aplicarea combinaţiei de "dă şi du-te" în sistemul 4+1 (cu jucător pivot)


 Jocuri 5x5 cu temă pe ½ de teren şi pe tot terenul (coşul înscris din
combinaţie valorează 4 puncte; sau este permisă finalizarea numai din
combinaţie).
 Joc cu aplicarea combinaţiei în funcţie de situaţie.

ÎNCRUCIŞARE

ÎNCRUCIŞAREA este o combinaţie tactică în atac, rezultată din întretăierea


(încrucişarea) drumurilor celor doi sau trei atacanţi care participă la combinaţie. Ea
necesită o perfectă coordonare şi sincronizare a acţiunilor atacanţilor.
Există mai multe posibilităţi de aplicare a încrucişării în timpul jocului.

 încrucişarea efectuată între doi atacanţi fără minge, urmând ca cel care se
demarcă pe partea mingii să primească pasa de la un al treilea coechipier.
 încrucişire în dribling

 încrucişarea simplă pe jucător static -de obicei încrucişarea făcându-se pe


jucătorul centru

 încrucişare dublă pe jucător static -pe jucător centru sau pivot

Din cercetările practice efectuate pe mai multe echipe de începători, s-a constatat
că încrucişarea se pretează a fi învăţată mult mai uşor şi mai repede decât blocajul.
Propunem deci planificarea ei (învăţarea) în cadrul planului calendaristic înaintea
combinaţiei de blocaj, care pentru începători este mai grea şi necesită respectarea
mai multor reguli.

În executarea acestor exerciţii se va încerca respectarea următoarelor reguli:


o Jucătorul (jucătorii) care pătrund.
o Deplasează-te "şters" pe lângă atacantul cu care se încrucişează,
pentru ca apărătorul celui care încrucişează să nu-şi poate executa corect
marcajul.
o Precede încrucişarea cu o schimbare de direcţie, variaţie de ritm, execută
deplasarea în viteză maximă pentru a scăpa de adversar.
o În cazul încrucişării duble, trece primul pe lângă pivot jucătorul care a
angajat şi apoi celălalt atacant;
o Jucătorul care pasează:
o Protejează mingea şi alege cel mai indicat procedeu de pasare în cazul
încrucişării duble, de obicei este angajat cel de-al doilea jucător care
încrucişează;
Finalizarea poate avea trei posibilităţi: prin jucătorul care a pasat, prin al doilea
jucător care a angajat sau prin aruncarea precedată de întoarcere a jucătorului pivot
sau centru, aflat în posesia mingii

A. Etapa învăţării
1. Pregătirea fizică specifică: accentul care pe dezvoltarea vitezei de execuţie şi
deplasare şi pe dezvoltarea forţei.
Mijloacele prin care se dezvoltă aceste calităţi sunt:
a. pentru viteză:
 porniri şi opriri la semnal;
 pase şi aruncări la coş în formaţii cu mai multe mingii şi în unitate de timp;
 ştafete cu alergare pe distanţe scurte 6-8m;
b. pentru forţă:
 pase din săritură cu mingea medicinală;
 pase din deplasare în ghemuit;
 sărituri cu mingea între glezne sau genunchi;
 sărituri cu mai multe mingi în braţe;
 sărituri pe unul sau pe ambele picioare;
 mişcări cu rezistenţă şi cu autorezistenţă (exerciţii în perechi);
 joc de picioare şi lucru de braţe combinat cu sărituri la panou.
2. Pregătirea tehnică. Combinaţia de încrucişare se compune din
următoarele elemente tehnice:
 pasă (cu două mâini de la piept, cu pământul);
 aruncare la coş (din dribling, din alergare, din săritură);
 schimbare de direcţie, oprire, fentă.
După un timp scurt, în care se repetă elementele tehnice izolat, se trece la
exerciţii complexe - la legarea (înlănţuirea) elementelor între ele conform structurii de
bază a încrucişării, ca de exemplu:
 pasă - schimbare de direcţie - alergare - prindere - oprire -pasă;
 ieşire la minge - prindere - oprire - pasă - alergare spre coş precedată de
schimbare de direcţie;
 fentă de aruncare - pasă - schimbare de direcţie - alergare;
 fentă de aruncare - pasă - schimbare de direcţie - alergare -
aruncare la coş;
3. Pregătirea tactică individuală. Se perfecţionează următoarele
acţiuni:
 demarcajul;
 pătrunderea;
 depăşirea;
 recuperarea la panou.
4. Învăţarea combinaţiei propriu-zise
Succesiunea în învăţarea încrucişării va fi:
 încrucişare între doi jucători fără minge;
 încrucişare între doi jucători cu minge;
 încrucişare simplă pe jucător fix (pe centru şi pe lateral);
 încrucişare dublă (pe jucător fix).
Se vor face în această etapă exerciţii de încrucişare cu desfăşurare pe 14 şi pe
tot terenul.
Prezentăm câteva exerciţii cu desfăşurare pe 14 de teren şi pe tot terenul pentru
învăţarea încrucişărilor .
B. Etapa condiţiilor apropiate de joc.
Acelaşi exerciţii, efectuate în prezenţa adversarului (semiactiv, activ) în
inferioritate numerică. La început se vor plasa apărătorii la jucătorii care încrucişează
ier apoi şi la jucătorul pe care se încrucişează (jucător fix). Se vor folosi mult jocurile
de 2x2, 3x3, 4x4 pe 14 de teren pentru aplicarea în joc a încrucişării.

C. Etapa condiţiilor de joc - corespunde încadrării


combinaţiei în sistemul de atac.

Aplicarea încrucişării în sistemul de atac în semicerc

 Aplicarea încrucişării în atacul 4 + 1


 Jocuri 5x5 pe ½ de teren şi pe tot terenul, cu aplicarea încrucişării.
 Joc liber cu aplicarea încrucişării în funcţie de tema tactică.

BLOCAJ - PLECARE DIN BLOCAJ

BLOCAJUL este o combinaţie de atac care foloseşte demarcajului cu ajutorul


coechipierului. El necesită permanentă gândire tactică.
Blocajul este combinaţia de atac prin care un jucător se pune ca obstacol pe viitorul
drum de deplasare al apărătorului coechipierului său, cu scopul de a-i uşura
pătrunderea spre coş.
Se recomandă învăţarea blocajului ulterior încrucişării.
în prezentarea metodicii de învăţare a blocajului (pentru a nu ne repeta) vom schiţa
doar acele etape şi faze care au o notă distinctă faţă de cele prezentate la
combinaţia de "dă şi du-te" şi încrucişare.
Blocajul se poate executa:

În învăţarea blocajului, vor trebui să aplicate următoarele reguli:


Jucătorul care execută (iniţiază) blocajul.
 Anticipează acţiunea viitoare a jucătorului căruia îi faci blocaj pentru a ştii ce
direcţie vei bloca (faţă, lateral,din spate).
 Precede blocajul cu o schimbare de direcţie pentru derutarea apărătorului
direct .
 Aşează-te în apropierea apărătorului blocat având o bază de susţinere mare
(picioarele depărtate);
 Aşteaptă acţiunea coechipierului, întârzie apărătorul să iasă din blocaj.
 Pivotează având o bază mare susţinere şi dublează acţiunea coechipierului.
Jucătorul care valorifică blocajul:
 Anticipează locul de execuţie a blocajului
 Sustrage atenţia apărătorului de la execuţia blocajului pentru a nu fi evitat de
acesta (prin fentă de pasă, de aruncare la coş sau de pornire în dribling pe
partea opusă locului unde se va demarca);
 Deplasează apărătorul în blocaj şi pleacă rapid pe partea pe care s-a efectuat
blocajul;
Acţiunile celor doi jucători trebuiesc foarte bine sincronizate. Ele nu apar
fragmentate (izolate), aşa cum reiese din prezentare ci legate una de alta (ca o
acţiune cursivă).
Recomandăm învăţarea blocajului la început la jucătorul fără minge şi ulterior la
jucătorul cu minge, deoarece primul ridică mai puţine probleme jucătorului fără minge
care se demarcă, decât jucătorului care se află în posesia mingii.

1.Pregătirea fizică specifică este identică cu a celorlalte două acţiuni tactice


colective prezentate anterior.
2.Pregătirea tehnică se va axa pe:
- pasa cu pământul, pe sub axilă şi oferită;
- aruncările la coş din deplasare şi din săritură;
- dribling cu accent pe ambidextrie;
- schimbări de direcţie, fentă, oprire şi pivot.
În această fază o atenţie deosebită se va acorda complexelor care concretizează
asamblarea elementelor.
Exerciţii:
 Fentă de aruncare — pasă — schimbare de direcţie — alergare cu oprire şi
pivotare defensivă;
 Fentă de aruncare - fentă de depăşire - dribling - aruncare la coş;
 Ieşire la minge - prindere - oprire - fentă - dribling - aruncare la coş;
 Ieşire la minge - prindere - oprire - fentă — pasă - alergare - oprire - pivot —
urmărire la panou.

 Pasă - schimbare de direcţie - prinderea mingii - aruncare la coş;


 Depăşire în dribling cu finalizare aruncare la coş din dribling sau din săritură;
 Ieşire la minge - prindere - oprire -dribling - aruncare la coş din dribling sau din
săritură.

3. Pregătirea tactică individuală se axează pe perfecţionarea acţiunilor de


demarcaj, depăşire, pătrundere şi recuperare.
În jocul de baschet, combinaţia de blocaj se clasifică astfel:
a. în funcţie de numărul jucătorilor care participă la acţiune:
blocaj la jucătorul cu minge (între 2 jucători); - blocaj la jucătorul fără minge
(între 3 jucători).
b. în funcţie de plasamentul jucătorului care execută blocajul:
- blocaj anterior;
- blocaj posterior;
- blocaj lateral.

4. Etapa condiţiilor apropiate de joc


Prezentăm câteva exerciţii folosite în învăţarea blocajului care se referă atât la
colective mici cât şi mai mari de elevi, cu desfăşurare pe ½ de teren şi pe tot terenul.

5.Etapa condiţiilor de joc. Etapa cea mai dificilă a învăţării blocajului şi a


combinaţiilor în general, este aceea a încadrării lor în sistemul de atac. Acest lucru
se realizează prin aşezarea jucătorilor în dispozitivul de atac preconizat; din această
aşezare se trece la coordonarea acţiunilor între jucătorii care participă la combinaţie
şi restul echipei. În funcţie de posturile din care se execută blocajul, jucătorii care nu
participă direct la acţiune trebuie să circule în compensaţie, eliberând culoarul de
pătrundere, ieşind la echilibru defensiv sau realizând blocajul, acest lucru se execută
sub îndrumarea profesorului care trebuie să comenteze şi să corecteze greşelile
comise.
Exerciţii pentru încadrarea blocajului în sistemul de atac:
■ în atacul în semicerc
După ce blocajul a fost însuşit în condiţii apropiate de joc se va trece la efectuarea
jocului cu temă în care se perfecţionează blocajul şi se va ajunge treptat la condiţiile
de execuţie reale ale blocajului.

ATACUL ÎN SUPERIORITATE NUMERICĂ

Reprezintă o situaţie tactică frecvent întâlnită în desfăşurarea jocului de baschet,


mai ales în faza de finalizare a contraatacului. Rezolvarea ei impune o serie de
sarcini cu caracter tactic, determinate de relaţia 2x1, 3x1 sau 3x2, 4x3 după cum
urmează:
Atacantul cu minge:
 forţează prin dribling, pe drumul cel mai scurt şi în cea mai mare viteză,
atacarea coşului;
 dacă nu este oprit de un apărător, finalizează atacul prin aruncare din
apropierea coşului;
 numai în cazul în care apărătorul atacă decisiv, pasează coechipierului
demarcat;
 după pasă preia sarcinile de jucător fără minge (dublajul atacantului cu minge,
participarea la recuperare în caz de nereuşită a aruncării la coş);
Atacantul fără minge:
 ocupă plan şi culoar diferit faţă de atacantul cu minge caută să atragă asupra
sa atacantul cu minge;
 dublează ofensiv sau defensiv atacantul cu minge;
 participă la recuperare;

Atacul "2 contra 1"


Ideea de bază în rezolvarea acestui atac o constituie atragerea apărătorului la
marcajul atacantului cu mingea. Atacantul 1 driblează deplasându-se spre coş. Intrat
în zona de mare periculozitate din apropierea coşului el va fi atacat de apărătorul A
care va încerca oprirea lui din acţiune, moment care va coincide cu execuţia unei
pase către coechipierul său 2, aflat în acţiune de dublaj ofensiv şi care va finaliza
atacul aruncând din apropierea coşului. Cei doi atacanţi (Îşi 2) vor circula ocupând
planuri şi culoare diferite.

Atacul "3 contra 2"

Acest atac, pentru a avea eficacitate va trebui să fie purtat pe mediana


terenului, jucătorul cu minge(l) driblând în mare viteză cu direcţie de coş. Coechipierii
săi (2 şi 3) îl dublează ofensiv sau defensiv, ocupând planuri şi culoare diferite.
Apropiindu-se de zona de mare periculozitate din apropierea coşului,
apărătorul A, ieşind din dispozitivul defensiv, îl opreşte pe 1 din dribling. Această
împerechere în relaţia atacant-apărător îi va scoate pe A şi 1 din atacul "3 contra 2".
Pasa executată către atacantul 2 complet demarcat şi în situaţia de a finaliza dintr-o
foarte bună poziţie faţă de coş îl va determina pe celălalt apărător (B) să-şi
părăsească plasamentul iniţial şi să-1 atace decisiv. Atacantul 2 rezolvă această
situaţie de atac "2 contra 1" prin pasa executată lui 3 în apropierea coşului, care va
finaliza acest atac în superioritate numerică.
Desfăşurarea atacului în superioritate numerică "3 contra 2" prezintă mai multe
variante determinate de modul în care acţionează cei doi apărători, variante pe care
le vom prezenta în continuare.
În cazul în care cei doi apărători(A şi B) rămân în marcajul jucătorilor care îl dublează
pe atacantul cu minge(l), acesta îşi continuă driblingul pătrunzând şi finalizând în
apropierea coşului.
Dacă cei doi apărători (A şi B) vor încerca închiderea culoarului de pătrundere spre
coş a jucătorului 1, acesta are posibilitatea de a pasa celui mai bine plasat dintre
coechipierii săi de la dublaj.
În situaţia când cei doi apărători (A şi B) folosesc manevre de "hărţuire"
retrăgându-se în apărarea coşului şi, prin plasamentul lor îi închid culoarele de
pasare către coechipierii de la dublaj (2 şi 3), atacantul 1 are posibilitatea ca,
executând o oprire din dribling la nivelul liniei de aruncări libere, să execute o
aruncare la coş din săritură, fiind complet demarcat.

Componentele combinaţiei
Situaţia tactică de atac în superioritate numerică îşi găseşte rezolvarea prin
folosirea eficientă a principalelor elemente tehnice ale jocului: driblingul, pasa şi
aruncarea la coş din alergare sau săritură, integrate în acţiunile individuale solicitate:
demarcaj, depăşire, dublaj şi finalizare în condiţiile jocului de relaţie ce precede
finalizarea atacului.
Exerciţii:
 2-3 jucători apărători marchează atacanţi imaginari. Antrenorul aruncă la
coş, iar cei 3 jucători acţionează instantaneu: jucătorul care intră în posesia
mingii îi lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac;

 acelaşi exerciţiu, desfăşurat în funcţie de situaţiile dictate de antrenor: dublu


dribling, paşi, aruncare nereuşită etc;
 2 jucători atacanţi pasează mingea în apropierea spaţiului de restricţie iar 3-4
jucători aflaţi în apărare caută să intre în posesia mingii. Imediat ce unul din ei
intră în posesia mingii, ceilalţi aleargă pe contraatac devenind vârfuri de
contraatac;

 acelaşi exerciţiu cu retragerea jucătorilor în apărare;

 3x2 pe tot terenul. Atacanţii greşesc intenţionat, apărătorii lansează


contraatacul. Cei doi jucători cere au pasat devin apărători.

Prin aceste exerciţii se realizează următoare condiţii de desfăşurare ale


contraatacului:
• educarea capacităţii de anticipare;
• utilizarea culoarelor de desfăşurare a contraatacului;
• oportunitatea acţiunilor;
• adâncimea circulaţiei de minge şi de jucători;
• dublarea.
În faza următoare a exersării, jucătorii care pierd posesia mingii acţionează în
calitate de apărători. La început unul din ei se retrage pentru a apăra coşul iar
celălalt rămâne pe loc, apoi unul se retrage iar celălalt împiedică lansarea
contraatacului determinând jucătorii atacanţi să folosească intermediarii ş.a.m.d.
Odată cu retragerea apărătorilor sub coş, devine necesară aplicarea atacului
supranumeric. Cele mai des întâlnite situaţii de atac în superioritate numerică sunt
2x1 şi 3x2.
În atacul în superioritate numerică sunt necesare respectarea următoarelor reguli:

Atacul 2x1
o ameninţă şi atacă oportun coşul prin orice acţiune ofensivă;
o plasează-te în aşa fel încât să nu aglomerezi coechipierul şi nici să nu
acorzi un plan favorabil jucătorului apărător.
Atacul 3x2 - idem atacul 2x1, în plus apare regula:
o atacării coşului pe centru.

După realizarea acestei etape putem folosi unele exerciţii care perfecţionează
lansarea contraatacului în prezenţa adversarului:
 joc 3x2, 4x3, 5x4;
 joc 3x3 fără dribling;
 joc 3x3 cu aplicarea unui sistem de contraatac;
 joc şcoală 5x5:
 contraatac reuşit = 4 puncte;
 sunt valabile numai punctele înscrise pe contraatac;
 după contraatac finalizat se mai acordă un atac poziţional.

DUBLAJUL

DUBLAJUL (dublarea) este acţiunea prin care un atacant secondează


pătrunderea sau depăşirea unui coechipier în scopul de a recupera mingile ratate
sau de a primi mingea şi a acţiona în continuare, în momentul în care primul atacant
a fost "închis" de apărător.
Întâlnim dublarea atât în trecerea rapidă, în contraatac, cât şi în atacul poziţional.
Ea presupune urmărirea atacantului care execută depăşirea, la o distanţă destul de
mică (1-1,50 m). În momentul în care acesta a atras asupra lui apărătorii, el va pasa
celui din spate care va putea să acţioneze nestingherit, atacantul prim având
posibilitatea să execute un paravan. In cazul în care depăşirea a reuşit, atacantul
care dublează participă la recuperare.
În mod normal, dublarea o execută jucătorii care "ies" din blocaj sau încrucişări sau
cei care au pasat în momentul pătrunderii. Dublajul descris poartă numele de dublaj
ofensiv, spre deosebire de dublajul defensiv efectuat de fundaşul care asigură
echilibrul defensiv în faza de pregătire a atacului şi căruia i se întoarce mingea în
cazul unui atac individual eşuat.
În execuţia acţiunii de dublaj, jucătorul trebuie să realizeze următoarele:
 Anticipează acţiunea jucătorului cu mingea
 Demarca-te pe un spaţiu liber, astfel încât să determini un culoar de pasare.
 Ascunde-ţi intenţia faţă de apărătorul direct
 Surprinde apărarea
Exerciţii
 Jucătorii la centrul terenului, având minge primul, ale treilea, al cincilea, al
şaptelea etc, jucător. Primul jucător cu mingea execută dribling - aruncare la
coş din dribling, cel de-al doilea jucător plecând în spatele acestuia şi realizând
dublajul ofensiv recuperarea. După aruncare şi recuperare, jucătorii revin la
coada şirului, inversându-şi rolurile.
 Perechi - contraatac cu pasă lungă la vârful de contraatac. După pasă,
jucătorul sprintează pentru recuperarea mingii şi aruncă la coş în cazul unei
aruncări la coş ratate.
 Joc de relaţie 2x2, 3x3 pe jumătate de teren:
- extrema dublează acţiune de depăşire sau de pătrundere a fundaşului;
- fundaşul dublează acţiunile ofensive ale extremei;
- pivotul dublează acţiune de depăşire sau pătrundere a extremei.

2.2.2 TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE


Constatându-se, din practică, că balanţa dintre cantitatea de muncă alocată
acţiunilor de apărare şi cantitatea de muncă alocată acţiunilor de atac, înclină în
favoarea celei de-a doua, profesorilor le revine sarcina de a face un echilibru între
aceste două compartimente.
Aceasta se poate realiza prin:
- selecţionarea, prelucrarea sau imaginarea unor exerciţii de apărare cât mai
atractive;
- utilizarea multor exerciţii sub formă de întrecere (care să creeze un climat de
afirmare a personalităţii jucătorului apărător);
- lămurirea jucătorilor asupra faptului că acţiunile de apărare sunt rezultatul
gândirii tactice;
- alcătuirea unor exerciţii cu conţinut tactic de atac şi apărare în paralel.
Acţiunile tactice colective elementare de apărare se bazează pe principiile
apărării şi constituie suportul moral al echipei.
Primele noţiuni de apărare (combinaţii) se transmit elevilor (jucătorilor) încă din
primele lecţii ale învăţării combinaţiilor de atac sau a acţiunilor individuale (exemplu:
odată cu pătrunderea şi depăşirea se învaţă şi închiderea pătrunderilor).
Succesiunea combinaţiilor tactice de apărare la nivelul echipelor şcolare este
următoarea:
- alunecarea;
- închiderea pătrunderilor;
- apărarea în inferioritate numerică;
- triunghiul de săritură;
- schimbarea de adversar;
- flotarea;
- aglomerarea;
- evitarea blocajului.
Momentul învăţării acţiunilor tactice colective în apărare se suprapune cu începutul
perfecţionării acţiunilor de tactică colectivă elementară în atac.
Din punct de vedere metodic, crearea condiţiilor favorabile însuşirii acestor
combinaţii de apărare urmează cele trei etape, cunoscute de la combinaţiile de atac
(prezentate anterior):
- condiţii izolate de joc;
- condiţii apropiate de joc;
- condiţii de joc.
Prima etapă de pregătire neavând deosebiri esenţiale de la o combinaţie la alta, o
vom trata în general (valabilă pentru toate combinaţiile).

1.Pregătirea fizică
Din punct de vedere fizic, acţiunile tactice de apărare solicită următoarele calităţi:
- viteza de reacţie şi deplasare;
- rezistenţa în regim de viteză, în regim de lucru specific (poziţie fundamentală,
joc de picioare şi lucru de braţe);
- îndemânarea (latura preciziei mişcărilor în spaţiu şi timp) în colaborare cu
partenerul;
- forţa în picioare (detenta) pentru triunghiul de săritură.
Aceste calităţi vor fi dezvoltate prin următoarele mijloace:
 jocuri de mişcare;
 exerciţii nespecifice, inclusiv metodele moderne (contemporane) care
dezvoltă rezistenţa şi viteza) circuit, intervale, cu repetări);
 exerciţii specifice de deplasare, schimbări de direcţie, opriri bruşte, sărituri etc.
2.În etapa pregătirii tehnice se vor perfecţiona elementele de
mişcare în teren şi anume:
- poziţia fundamentală şi deplasările prin pas adăugat şi alergare laterală;
- opririle şi schimbările de direcţie;
- săriturile şi piruetele.
La început se vor perfecţiona izolat şi apoi în structuri de procedee.
3.Din punct de vedere al pregătirii tactice individuale se vor
perfecţiona:
- marcajul jucătorului cu minge, fără minge, marcaje speciale;
- deposedarea adversarului de minge (smulgerea-apucarea);
- intercepţie, capacul şi urmărirea la panou.

ALUNECAREA
ALUNECAREA este combinaţia care favorizează deplasările în acţiunea de
marcaj atacantului direct. Este o combinaţie specifică apărării om la om, se foloseşte
frecvent în jocul de baschet datorită suprafeţei mici de joc, care provoacă adesea
blocaje pasive, stânjenind circulaţia apărătorului atacantului.

o Menţineţi permanent privirea de ansamblu asupra jocului şi în principal asupra


coechipierilor şi adversarilor apropiaţi
Apărătorul atacantului cu minge
o Apropie-te cât mai mult de adversar atunci când sesizezi intenţia acestuia de
a trece pe lângă un coechipier
o Nu te lăsa blocat
Apărătorul atacantului fără minge
o Anunţă-ţi coechipierul când observi că adversarul tău intenţionează să
ajute un atacant (blocaj, încrucişare)
o Înlesneşte trecerea apărătorului atacantului cu minge şi fii gata să reacţionezi
pentru ajutor
o Nu-ţi neglija adversarul propriu

Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea alunecării:


 Jucătorii pe 1/2 de teren se deplasează în poziţie fundamentală, efectuând
marcaj la un jucător imaginar; se vor evita ciocnirile prin apropierea sau
depărtarea de atacantul imaginar.
 Idem folosind obiecte: scaune, mingi medicinale care sunt plasate pe teren
reprezentând atacanţii.

 Jucătorii aşezaţi pe două şiruri; jucătorul A trece odată prin spatele jucătorului
B, odată prin faţă, marcând un adversar imaginar.

 Idem pe perechi.
 Doi atacanţi - doi apărători fără minge; atacanţii execută schimb de locuri
(încrucişare), apărătorii alunecare.

 încrucişare pe perechi sau în formaţie fără minge şi cu minge.


 Doi atacanţi execută blocaj, doi apărători alunecare pentru evitarea blocajelor.
 Joc 2x2, 3x3 fără minge; în atac demarcaj, schimbări de locuri, încrucişări,
blocaje.
 Idem cu minge.
 Joc 5x5 pe ½ de teren, cu temă. Alunecarea aplicată corectă şi oportun,
aduce un punct echipei.

ÎNCHIDEREA CULOARULUI DE PĂTRUNDERE

ÎNCHIDEREA PĂTRUNDERII, analizată detaliat este o denumire improprie


deoarece jucătorii închid o depăşire (acţiunea jucătorului aflat în posesia mingii).
Este mai corespunzător a se numi această acţiune "închiderea culoarului de
depăşire".
Închiderea pătrunderii este o acţiune de barare a drumului de acces către coş a
atacantului scăpat de sub supravegherea apărătorului direct (coechipier). Ea se
realizează prin apropierea a 2 apărători de atacant, în vederea micşorării culoarului
de pătrundere.

o Anticipează acţiunea atacantului cu minge apropiat.


o Închide brusc culoarul de pătrundere pentru a determina „surpriza".
o Împiedică o aruncare la coş sau o eventuală pasă şi permite coechipierului să-
şi preia atacantul.
o Retrage-te rapid la adversarul propriu.Nu-ţi neglija adversarul
propriu.

Exerciţii pentru învăţarea închiderii culoarului de depăşire în condiţii apropiate de joc


şi de joc:
 Jucătorii aşezaţi pe 3 şiruri execută deplasări laterale cu joc activ de braţe şi
picioare.

 apărători şi un atacant cu minge care driblează spre coş; apărătorii încearcă


închiderea depăşirii prin deplasare laterală şi ducerea braţelor oblic înainte
sus; apărătorii vor sta în scară
 Doi atacanţi care execută "dă şi du-te" şi doi apărători care execută închiderea
culoarului de pătrundere; apărătorul jucătorului care pasează angajează se va
plasa în lateral şi puţin în spatele apărătorului pătrunzătorului şi va încerca să-
1 deposedeze de minge
 încadrarea combinaţiei în sistemul de apărare om la om; atacul execută
pătrunderi, depăşiri, "dă şi du-te" şi aruncări de la semidistanţă; apărarea
execută închiderea pătrunderilor şi urmărire la panou.

APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ

APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ este situaţia tactică în care un


număr mai mic de apărători, faţă de numărul atacanţilor, încearcă să satisfacă
cerinţele apărării. In literatura de specialitate această acţiune se întâlneşte şi sub
denumirea de apărare împotriva depăşirii numerice.
O importanţă deosebită în apărarea în inferioritate numerică o are retragerea în
apărare pe drumul cel mai scurt, pentru a apăra coşul, până se întorc în apărare
ceilalţi coechipieri.
Apărarea în inferioritate numerică este situaţia cea mai des întâlnită în apărare în
cadrul tuturor sistemelor.
Cele mai frecvente situaţii sunt:
- un apărător şi doi atacanţi;
- doi apărător şi trei atacanţi;
- trei apărător şi patru atacanţi;
Sarcinile apărătorilor aflaţi în inferioritate sunt:
 Apărarea coşului şi întârzierea atacului;
 Marcaj la jucătorul cu minge;
 Dirijarea atacanţilor cât mai departe de coş;
 Oprirea jucătorului care driblează;
 Plasament pe culoare şi planuri diferite;
 Ieşire la jucătorul care aruncă la coş;
 Dublarea marcajului şi urmărirea la panou.
În situaţia un apărător şi doi atacanţi, .sarcina apărătorului este de a se plasa pe
linia mediană a coşului, la jumătatea spaţiului de 3" şi de a apăra coşul. în funcţie de
direcţia atacului, apărătorul va căuta să se plaseze între adversarul cu minge şi coş,
fără să părăsească spaţiul de 3". în cazul când atacanţii sunt mai departe de coş,
apărătorul va căuta să se plaseze pe aceeaşi linie cu ei pentru a stânjeni pasarea
mingii în bune condiţii şi a încerca interceptarea ei.

În situaţia doi apărători şi trei atacanţi, apărătorii se vor aşeza în scară, cel
avansat va fi de partea atacantului aflat în posesia mingii, iar al doilea se va aşeza în
aşa fel încât să poată supraveghea pe ceilalţi doi atacanţi fără minge şi să dubleze în
permanenţă pe coechipier.

În situaţia trei apărători şi patru atacanţi, apărătorii se vor aşeza în triunghi (cu
baza spre coş) în apropierea spaţiului de 3". Apărătorul cel mai apropiat de atacantul
cu minge va căuta să stânjenească pe acesta, iar ceilalţi doi apărători se vor plasa
căutând să menţină triunghiul de apărare.
La apărarea în inferioritate numerică, un rol important îl are jocul de braţe şi picioare,
deplasările cu pas adăugat şi alergare laterală şi ritmul de deplasare al apărătorilor.
Jucătorii apărători nu trebuie să acţioneze decisiv, ci vor schiţa fente de ieşire la un
atacant şi deplasare la celălalt (se foloseşte tactica de hărţuire).
în metodica învăţării apărării în inferioritate numerică se va acorda atenţie etapei
pregătirii fizice - viteza de reacţie, de deplasare şi de execuţie, rezistenţa în regim de
viteză - şi a pregătirii tehnice.
Exerciţii pentru învăţarea apărării în inferioritate numerică:

 De la linia de centru, doi atacanţi execută pase în doi din deplasare. Apărătorul
se retrage în zona de sub coş (pe linia mediană a coşului cu joc activ de
picioare şi lucru de braţe, căutând să întârzie acţiunea atacanţilor. Apărătorul
nu va ieşi decisiv şi nici nu se va apropia prea mult de jucătorul posesor de
minge.
 Jucătorii atacanţi execută schimb de locuri -încrucişare- sau "dă şi du-te" iar
apărătorul se comportă conform regulilor învăţate.

 Trei atacanţi şi doi apărători aşezaţi în scară; apărătorii prin joc activ de picioare
şi lucru de braţe vor căuta să apere spaţiul de sub coş, vor fi atenţi la dublaj, nu
vor acţiona decisiv, ci vor efectua un marcaj de hărţuire cu numeroase fente de
ieşire spre atacant.
Joc 2x1 şi 3x3 cu temă pentru jucătorii din atac care vor executa acţiuni individuale
(pătrunderi, depăşiri, aruncări la coş). Apărătorii vor încerca să rezolve situaţiile de
depăşire numerică.

TRIUNGHIUL DE SĂRITURĂ

TRIUNGHIUL DE SĂRITURĂ este o combinaţie tactică în care trei dintre cei


mai apropiaţi jucători aflaţi în apărare faţă de panou în momentul aruncării îşi
părăsesc adversarii pentru a forma în apropierea coşului o zonă, de forma unui
triunghi, în care în urma blocajelor defensive individuale, nu permit pătrunderea
adversarilor şi sar pentru prinderea mingii ricoşate din panou.
În desenul alăturat se observă că în momentul aruncării la coş de

către jucătorul 3, apărătorii C, E şi D realizează blocaje defensive individuale după


care participă împreună la recuperarea mingii.
Numărul de jucători din apărare care participă la recuperarea defensivă poate
varia în funcţie de situaţia concretă din teren în momentul aruncării la coş şi de
asemenea în funcţie de numărul jucătorilor din atac care participă la recuperarea
ofensiv.

SCHIMBAREA DE ADVERSAR

SCHIMBAREA DE ADVERSAR este o combinaţie tactică de apărare prin


care doi apărători colaborează preluând reciproc atacanţii care au reuşit să se
demarce, în urma unei combinaţii sau acţiuni individuale. în general schimbarea
adversarilor se recomandă atunci când un atacant periculos (de obicei în posesia
mingii) nu este marcat, în acel moment şi se află într-o situaţie favorabilă de a
întreprinde acţiunea finală. Pentru anihilarea unei combinaţii tactice de atac se vor
avea în vedere următoarele:
Apărătorul care este blocat:
 Evită blocajului prin alunecare;
 Urmăreşte adversarului direct;
 Strecoară-te pe lângă blocaj;
 În cazul în care eşti blocat, schimbă adversarul.
Apărătorul al cărui atacant efectuează blocajul:
 Atrage atenţia coechipierului prin semnal auditiv;
 Urmăreşte acţiunea şi dacă este posibil alunecă printre coechipier şi adversar;
 Dacă coechipierul este blocat, aşteaptă demarcarea atacantului,
 Anunţă schimbarea şi preia-l în marcaj direct.
Învăţarea schimbării de adversar presupune cunoaşterea la un nivel satisfăcător
a:
 marcajului jucătorului cu şi fără minge;
 marcajele speciale;
 alunecarea.
Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea schimbării de adversar în condiţii apropiate de
joc şi condiţii de joc.
 Jucătorii pe perechi (atacanţi-apărători) sunt dispuşi pe 2 şiruri. Atacanţii execută
încrucişări, apărătorii schimb de adversari
 Doi apărători şi două şiruri de atacanţi; atacanţii execută blocaj, apărătorii
execută schimbare de adversar.
 Jocuri 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ de teren cu aplicarea schimbării de adversar.
Atacanţii acţionează pentru aplicarea
 temelor de apărare; ritmul de execuţie al combinaţiilor este mai lent la început.

FLOTAREA

FLOTAREA se realizează prin retragerea temporară a apărătorului de


adversarul său direct (care nu are mingea şi se găseşte în teren, mai departe de
posesorul de minge) în vederea întăririi apărării unei suprafeţe de joc în care se
poate concentra atacul advers datorat prezenţei unui atacant periculos, fie prin
înălţimea lui, fie prin nivelul pregătirii lui tehnico-tactice. Atunci când atacantul
apărătorului care "flotează" reprimeşte mingea, el va reveni în marcajul normal al
acestuia.

Apărătorii ai căror atacanţi sunt mai depărtaţi de minge (B şi D), se vor retrage
de la adversarii lor direcţi, "flotând" în acoperirea zonei din apropierea coşului pentru
a-i stânjeni jocul jucătorului pivot 5 cât şi eventualele acţiuni individuale pe care le
poate întreprinde atacantul 1, cu minge. Apărătorii atacanţilor 1 şi 5 execută un
marcaj activ, fiind asiguraţi împotriva unor eventuale depăşiri.

"Flotarea" poate avea un caracter temporar - atunci când este executată de


apărătorii care, în faza dată, se găsesc mai depărtaţi de minge şi, odată cu revenirea
mingii în posesia adversarului lor direct, revin la marcaj direct, precum şi un caracter
permanent - atunci când se efectuează de la un atacant mai slab în acţiunile
ofensive, care circulă mai puţin şi nu este eficace în aruncările la coş de la distanţă şi
semidistantă.

AGLOMERAREA
AGLOMERAREA este o combinaţie tactică defensivă, mult asemănătoare
"flotării", în care apărătorii a doi sau trei atacanţi îşi urmăresc permanent, însă de la o
distanţă mult mărită, adversarii direcţi în deplasările lor, fără a părăsi o zonă bine
determinată din apropierea coşului, în scopul întăririi apărării acestei zone. Ori de
câte ori adversarul direct al unuia dintre aceşti apărători care "aglomerează"
pătrunde în suprafaţa din apropierea coşului, el este preluat în marcaj activ de
apărătorul său.
Aglomerarea reprezintă o combinaţie prin care sunt adaptate la specificul apărării om
la om, reguli ale sistemului de apărare în zonă, plasamentul jucătorilor care
"aglomerează" fiind determinat de circulaţia mingii manevrate de adversari. Se pare
că această combinaţie nu mai este folosită decât de echipe al căror nivel de pregătire
este ceva mai scăzut.
2.3. METODICA ÎNVĂŢĂRII TACTICII COLECTIVE DE ECHIPĂ

2.3.1. TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎNATAC

CONTRAATACUL

Contraatacul reprezintă trecerea organizată şi în viteză, din apărare în atac,


cu scopul de a surprinde apărătorii în inferioritate numerică. Cu alte cuvinte,
contraatacul înseamnă a ataca înainte ca apărarea să fie organizată.
Fazele de desfăşurare ale contraatacului sunt:
1. intrarea în posesia mingii;
2. desfăşurarea contraatacului;
3. finalizarea şi eventual recuperarea la panou. Contraatacul este primul
sistem de atac pe care trebuie să-l înveţe copiii, el fiind o trecere logică şi naturală a
jucătorilor care intră în posesia mingii, din apărare în atac.
În prima etapă de învăţare, abordarea unui sistem organizat (care cere o
aşezare pe posturi, circulaţie de minge şi de jucători, o oarecare experienţă şi
gândire tactică etc.) este destul de pretenţioasă, de aceea satisfacţia copiilor în jocul
bilateral este dată de folosirea contraatacului. Programa şcolară prevede formarea
deprinderii de a pleca pe contraatac în clasa a VI-a, însă exerciţiile pregătitoare
pentru învăţarea contraatacului sunt utilizate în clasele a V-a şi a VII-a, când se
învaţă pasele cu două mâini şi mai ales cu o mână.
În cadrul orelor de clasă, contraatacul va fi deci utilizat ca formă de trecere din
apărare în atac. Exerciţiile folosite în cadrul lecţiilor vor pregăti unele variante simple
ale contraatacului (contraatac cu finalizarea celui care a intrat în posesia mingii,
contraatac cu pasă directă la vârf).
Din punct de vedere metodic, contraatacul este programat în lecţiile a IX-a şi a X-a,
când pe lângă exerciţiile utilizate la clasă folosim exerciţiile pretactice şi exerciţiile
tactice care conturează contraatacul ca sistem.
Învăţarea propriu-zisă a contraatacului poate fi abordată numai după ce s-au
asigurat bazele sistemului. Bazele sistemului se asigură printr-o pregătire
corespunzătoare a factorilor antrenamentului. Astfel, vom asigura:
Tipuri de contraatac:

Din punct de vedere fizic, desfăşurarea unui contraatac necesită:


 viteza de deplasare, de execuţie şi de reacţie:
 alergare normală alternată cu accelerări;
 alergări cu frânări, oprire bruşte la semne şi semnale;
 starturi şi sprinturi pe distanţe e 10-15m;
 alergări la deal şi la vale;
 exerciţii sub formă de concurs cu elemente tehnice simple;
 îndemânarea în regim de viteză cu accent pe ambidextrie:
 execuţii de procedee tehnice în regim de viteză;
 procedee tehnice din poziţii şi condiţii deosebite(ambidextrie,
poziţii dezechilibrate);
 exerciţii de mânuire a mai multor mingi;
 jocuri pregătitoare şi ştafete cu transport de obiecte;
 detenta necesară pentru aruncări, urmăriri şi recuperări:
 săritură cu coarda;
 sărituri pe, la şi cu obiecte şi aparate ajutătoare
Din punct de vedere tehnic:
 elemente de mişcare în teren, în special schimbările de direcţie, opririle,
săriturile;
 pasa cu două mâini de la piept, pasa cu o mână de la umăr şi din lateral,
pasa cu pământul;
 aruncări la coş din deplasare şi de pe loc;
 driblingul.
Din punct de vedere tactic:
 demarcajul, urmărirea la panou, recuperarea, dublajul; atacul în superioritate
numerică.
Aceste cerinţe minimale sunt adaptate, modelate, la specificul contraatacului şi sunt
exersate, perfecţionate prin exerciţii complexe executate în regimul calităţilor motrice
solicitate de sistem.

Exerciţii pregătitoare

Exerciţiile pregătitoare sunt utilizate în cadrul lecţiilor de clasă, dar ele pot fi
adaptate şi pentru orele de activităţi sportive. Aceste exerciţii include execuţia
procedeelor tehnice şi acţiunile tactice în regimul desfăşurării contraatacului.
 Pase din deplasare cu finalizare aruncare la coş din dribling sau din alergare.
 Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din alergare. Se va
utiliza un număr minim de pase: 3-4

 Pase în doi din deplasare cu schimb de locuri şi finalizare aruncare la coş din
dribling.

 Pase în trei din deplasare cu aruncare la coş din alergare.

 Pase în trei cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din alergare


(criss-cross).

În exerciţiile prezentate se vor utiliza un număr cât mai mic de pase, aruncări
la coş cu diferite procedee, din diferite unghiuri, precedate de fente, de dribling,
executate în viteză cu mâna dreaptă, cu mâna stângă etc.
Condiţiile apropiate de joc şi de joc sunt în parte realizate prin tempoul în care se
desfăşoară acţiunile prin ritmurile de execuţie a procedeelor, prin circulaţia în
adâncime a jucătorilor şi a mingii. Prin introducerea jucătorilor apărători pe parcursul
exerciţiilor pregătitoare, condiţiile de lucru se apropie şi mau mult de condiţiile de joc;
prezenţa unor apărători pasivi pe parcursul exerciţiilor, creează probleme serioase
începătorilor. Mai târziu, când contraatacul se perfecţionează, se vor utiliza apărători
semiactivi şi activi conform regulilor de apărare împotriva contraatacului în afara
desfăşurării şi finalizării lui.

Exerciţii complexe pe tot terenul cu caracter pretactic

Prin sarcinile pe care le îndeplineşte fiecare jucător (lansator, intermediar, vârf


de contraatac), prin tempoul desfăşurării acţiunilor, prin ritmurile de execuţie a
procedeelor, circulaţia de minge şi de jucător, aceste exerciţii pregătesc condiţiile
apropiate de joc.
Făcând legătura între exerciţiile pregătitoare şi cele de învăţare propriu-zisă a
contraatacului, exerciţiile pretactice edifică în primul rând sarcinile exerciţiilor
pregătitoare, regimul de execuţie a procedeelor tehnice şi în al doilea rând includerea
tuturor acţiunilor în fazele contraatacului.
în continuare, prezentăm câteva exerciţii cu caracter pretactic, pentru diferite tipuri
de contraatac (direct cu pasă la vârful de contraatac, direct cu dribling, cu unul
sau doi intermediari), care pot fi folosite în şcoală.
 Dribling - aruncare la coş din dribling.

 Dribling - finalizare - sprint - prindere - aruncare la coş din alergare.

 Alergare pe contraatac - prinderea mingii - aruncare la coş din alergare -


recuperare - pasă lungă cu o mână de la umăr.

 Pasă - alergare - prinderea mingii - aruncare la coş din alergare.


 Exerciţii complex pe tot terenul cu pase din deplasare şi finalizare aruncare la
coş din alergare sau din săritură.

Exerciţii pentru învăţarea propriu-zisă a contraatacului


 2-3 jucători apărători marchează atacanţi imaginari. Antrenorul aruncă la coş, iar
cei 3 jucători acţionează instantaneu: jucătorul care intră în posesia mingii îi
lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac.

 acelaşi exerciţiu, desfăşurat în funcţie de situaţiile dictate de antrenor:


dublu dribling, paşi, aruncare nereuşită etc.

 2 jucători atacanţi pasează mingea în apropierea spaţiului de restricţie


iar 3-4 jucători aflaţi în apărare caută să intre în posesia mingii. Imediat ce unul
din ei intră în posesia mingii, ceilalţi aleargă pe contraatac devenind vârfuri de
contraatac.
 Variantă: acelaşi exerciţiu cu retragerea jucătorilor în apărare.

 3x2 pe tot terenul. Atacanţii greşesc intenţionat, apărătorii lansează


contraatacul. Cei doi jucători cere au pasat devin apărători.


În învăţarea şi repetarea exerciţiilor pentru contraatac trebuiesc realizate condiţiile
de desfăşurare şi finalizare similare jocului -finalizare în situaţie de superioritate
numerică 2x1, 3x2.
După realizarea acestei etape putem folosi unele exerciţii care perfecţionează
lansarea contraatacului în prezenţa adversarului, recuperarea cu aterizare cu faţa
spre terenul de atac, asigurarea echilibrului defensiv în desfăşurarea contraatacului
ş.a.m.d.
 joc 3x2, 4x3, 5x4;
 joc 3x3 fără dribling;
 joc 3x3 cu aplicarea unui sistem de contraatac;
 joc şcoală 5x5:
 contraatac reuşit = 4 puncte;
 sunt valabile numai punctele înscrise pe contraatac;
 după contraatac finalizat se mai acordă un atac poziţional.

ATACUL DE TRANZIŢIE

Atacul de tranziţie reprezintă forma de atac în care o echipă, după intrarea în


posesia mingii, realizează trecerea rapidă a mingii în terenul de atac. Spre deosebire
de contraatac, care de obicei se finalizează în situaţie de superioritate numerică, în
atacul de tranziţie există echilibru numeric. Jucătorii atacanţi încearcă să-şi creeze
un avantaj poziţional şi de acţiune.
În baschetul modern, echipele de performanţă, în funcţie de profilul fizic şi
tehnico-tactic al jucătorilor realizează anumite circulaţii tactice ce constituie atacul de
tranziţie. Durata acestuia este de 5-7 sec. Este un atac simplu de aplicat oricând şi la
orice nivel, de asemenea nu este uşor să fie „citit" de către adversar. Este un atac cu
un risc foarte mic. Cei care vor da pasele mai dificile, sunt fundaşii şi extremele.
Pivoţii trebuie să paseze doar o dată şi dacă nu pot finaliza, vor pasa înapoi la
fundaşi.

Fig. 1
Fig. 1- Jucătorul 5 trebuie să fie capabil de a face o repunere bună (nu trebuie
neapărat să fie pivotul). De asemenea trebuie să fie capabil de a schimba direcţia
jocului cu o pasă la sfârşitul atacului şi eventual să poată arunca la coş aproximativ
de la 5 m) dacă rămâne liber. în exemplul nostru, pivotul este juc. 4.
După un coş marcat împotriva noastră, juc. 5 ia mingea din coş şi face o repunere la
juc. 1 care este aşezat în afara liniei de 3 puncte cu spatele la linia laterală. Dacă
echipa adversă nu face pressing, juc.2 aleargă repede spre panoul advers dar dacă
se apără pressing, rămâne la loc pentru a putea primi mingea de la juc. 5
Dacă adversarii se apără pressing, juc. 2 se poziţionează pentru o aruncare de 3
puncte. Juc. 3 care este cel mai bun jucător, sprintează la low-box. Juc.4 încarcă
cutia pe partea opusă. Juc.l driblează cât mai repede până la un unghi de 45 în afara
suprafeţei de 6,75 m. Logic, juc. 5 nu este marcat, adversarul lui îl aşteaptă în
interiorul suprafeţei de 6,75 juc. 1 schimbă partea la juc. 5 şi apoi la juc. 2.
Fig. 2
Fig. 2 – când mingea schimbă partea, juc. 4 care evident este marcat, rămâne pe
loc, juc. 5 după ce a pasat lui 2 se deplasează spre direcţia pasei, schimbă direcţia şi
coboară să-i facă blocaj lui 3 care pătrunde în suprafaţa de 6,75 şi iese din blocaj
mergând sus (dar dacă preferă poate merge şi la colţ). Este foarte important ca juc. 3
să nu se grăbească să plece.

Fig. 3
Fig 3 – dacă nr 3 nu poate arunca, juc. 4 şi juc. 5 se întorc spre coş pentru o
eventuală pasă de la nr 3. dacă nu poate pasa, atunci driblează sau pasează juc.
1 sau juc. 2.

Fig. 4
Fig 4 – dacă juc. 3 pasează lui 5, atunci 4 urcă şi face blocaj la 3 care merge sub coş
şi dacă 5 aruncă, avem posibilitatea de recuperare (triunghiul de săritură).
Fig. 5
Fig 5 - variantă - atunci când 2 primeşte mingea la începutul atacului (schimbare de
direcţie , 1-5-2), nr 5 face blocaj lui 3 aşa cum s-a descris şi pe urmă iese afară în
timp ce 3 urcă la linia de aruncări libere.

Fig. 6
Fig 6 - Dacă juc. 2 ţine mingea mai mult de 2 sec şi nu îi pasează lui 4 jos, juc. 4 face
blocaj în partea opusă lui 5 care după ce a făcut blocaj lui 3 a ieşit pe colţ. în
acest timp, juc. 2 are spaţiu pentru a juca relaţia lxl cu apărătorul propriu. Dacă juc. 5
care are mingea nu poate pasa lui 3 care pătrunde primul, nici lui 4 pasează afară
pentru o aruncare de 3 puncte.

Dacă adversarii se apără pressing


Fig 7 - atunci juc. 2 ajută la repunere şi procedăm în felul următor. Presupunem că 1
este marcat, atunci 5 aleargă în partea opusă

Fig. 7
şi pasează lui 2 şi continuarea este aceeaşi. juc. 3 şi 4 aleargă jos ca să preseze
apărarea.

Fig. 8
Fig 8 - dacă 2 este un bun dribleur atunci îşi asumă responsabilitatea de a conduce
mingea. Juc. 1 rămâne în partea dreaptă a terenului şi facem aceeaşi
schimbare de direcţie cu mingea venind din partea stângă nr 2 - 5 - 1. acum 5 face
blocaj lui 4 care urcă până la colţul suprafeţei de aruncări libere.
Fig 9 - în varianta cealaltă, juc. 2 rămâne pe loc pentru o aruncare de 3
puncte dar acum pătrunde sub panou din spatele lui 3 şi 4 este cel care ne va da o a
doua soluţie pentru intrarea mingii.

Fig. 9

Fig 10 - la sfârşitul acestui atac, juc. 1 şi 2 se află pe aceeaşi parte şi avantajul este

Fig. 10
că nu există ajutor pe partea stângă a defensivei. Nr 1 pasează lui 5 care îi poate
pasa bine lui 4 în interior.

ATACUL POZIŢIONAL

Învăţarea unui sistem de atac presupune pregătirea bazelor sistemului,


realizată printr-o pregătire corespunzătoare la toate componentele
antrenamentului; fizic, tehnic, tactic individual şi tactic colectiv.
Pregătirea fizică
 viteza de deplasare, de execuţie şi de reacţie;
 forţa membrelor inferioare şi superioare;
 îndemânare;
 viteză în regim de rezistenţă;
 detentă.
Pregătirea tehnică
 mişcarea în teren: deplasările pe distanţe scurte în viteză, deplasarea cu pas
adăugat, schimbarea de direcţie, fentele
 pasa: pasa cu două mâini de la piept, cu pământul, pase cu o mână, prinderea
mingii legată de protecţie, precedată de ieşire la minge, prinderea din alergare
urmată de dribling, oprire sau pasă, ambidextrie în dribling.
 aruncarea la coş: aruncarea la coş din dribling, din alergare cu mâna dreaptă
şi mâna stângă, aruncări la coş din săritură, aruncări la coş de la semidistanţă
şi distanţă, aruncări la coş de pe loc.
 driblingul cu schimbări de direcţie şi variaţie de ritm
 opririle şi pivotarea, protecţia mingii
Pregătirea tactică individuală
 demarcaj în adâncime şi lateral al jucătorilor periferici (fundaş, extremă) şi al
jucătorilor centri sau pivoţi
 ieşirea la minge şi poziţia triplei ameninţări
 depăşirea de pe loc şi din deplasare;
 pătrunderea de pe partea mingii şi din partea opusă mingii;
 recuperarea ofensivă.
Pregătirea tactică colectivă
 "dă şi du-te"
 încrucişarea simplă şi dublă;
 blocajul, urmat de ieşirea din blocaj;
 dublajul.

Învăţarea unui sistem de atac poate să urmeze următoarele etape:


1. Aşezarea în dispozitiv şi precizarea sarcinilor pe posturi
Aşezarea în dispozitiv se face în funcţie de prezenţa jucătorilor de talie şi de
disponibilităţile tehnico-tactice ale jucătorilor.
 Aşezare cu un jucător pivot 4+1.

 Aşezare cu doi jucători pivoţi

 Aşezare cu un jucător centru


 Aşezare cu un jucător centru şi un pivot

În general, într-un sistem de atac, oricare ar fi acesta, cu jucător centru 2-1-2,


cu jucători pivoţil-2-2, cu jucători centrii şi pivotil-3-1, sarcinile jucătorilor pe posturi
pot fi:
Jucătorul pivot, acţionează în apropierea coşului. Are tehnică şi tactică individuală
specializată (procedee tehnice specifice: aruncarea la coş din întoarcere, cârlig şi
semicîrlig). Jucătorul pivot îndeplineşte următoarele sarcini: recuperează şi
urmăreşte mingiile la panou în atac şi apărare, combină cu ceilalţi coechipieri, înscrie
puncte, deci este principalul realizator.
Jucătorii extremă sau jucătorii de colţ, angajează şi combină cu fundaşii, aruncă de
la semidistanţă şi distanţă, execută pătrunderi şi depăşiri, participă la formarea
triunghiului de săritură.
Jucătorii fundaşi sau pătrunzători, angajează jucătorul pivot, combină cu jucătorul
pivot şi cu extremele, trebuie să aibă o bună precizie în aruncările de la semidistanţă
şi distanţă, asigură echilibrul defensiv.
2.Circulaţia jucătorilor
Indiferent de sistemul de atac adoptat, circulaţia jucătorilor trebuie să fie ofensivă - cu
direcţie de coş şi laterală de pregătirea finalizării.
Circulaţia pivotului trebuie să fie coordonată cu circulaţia pătrunzătorilor: să creeze
culoare de pătrundere, să dubleze acţiunile jucătorilor pătrunzători; să circule în
jumătatea zonei de atac dinspre linia de fund a terenului.
Circulaţia pătrunzătorilor trebuie să fie ofensivă, să menţină dispozitivul, să
dezaglomereze suprafaţa de acţiune a pivotului.
3.Circulaţia mingii
Circulaţia mingii trebuie să se facă în adâncime, către jucătorul centru, pasele fiind
precedate de fente. Mingea trebuie să circule din om în om, fără a trece peste mai
multe planuri de apărare. Circulaţia mingii trebuie să aibă varietate, alternând atacul
de sub panou cu cel din afară pe de o parte şi pe cealaltă parte a terenului. Circulaţia
mingii se face în adâncime. Angajarea pivotului trebuie să fie precedată de fente.
Exerciţii pregătitoare pentru învăţarea circulaţiei de minge şi de jucători, a acţiunilor
tactice individuale ale pătrunzătorilor şi pivotului; exerciţii pentru colaborarea pivotului
cu jucătorii pătrunzători prin acţiuni tactice individuale (pătrunderi, depăşiri, aruncări
de la semidistanţă).
 Trei jucători cu două mingi. Jucătorul pivot este angajat alternativ cu două
mingi (prin pasă cu pământul sau cu priză înaltă.

 Exerciţiu de pasă pentru angajarea jucătorului pivot cu apariţie din partea


opusă mingii (după fiecare pasă jucătorii pivoţi îşi schimbă locurile

 Exerciţiu în care se introduce şi circulaţia de jucători

 Joc pe ½ de teren, 3x3 sau 4x4 cu un jucător care nu are adversar "Ţinerea
mingii cu angajarea jucătorului pivot." Câştigă echipa care a angajat de mai
multe ori jucătorul pivot
 Exerciţiu pentru angajarea jucătorului pivot şi aruncare la coş cu întoarcere,
executată de pivot
 Exerciţiu pentru angajarea jucătorului pivot de pe aceeaşi parte a mingii:
pivotul poate acţiona de pe loc, din mişcare, cu dribling, prin faţa panoului, pe
sub panou.
 Exerciţiu pentru angajarea jucătorului pivot cu apariţie din partea opusă mingii
şi aruncare la coş cu întoarcere.
 Fundaşul execută depăşire, pivotul recuperează.
 Fundaşul execută depăşire şi angajează pivotul, care aruncă la coş.

 Jucătorul fundaş execută depăşire şi angajează celălalt jucător fundaş care


aruncă la coş de la semidistanţă din săritură. Pivotul recuperează.

 Exerciţiu de pătrundere între jucătorii fundaşi, cu aruncare la coş. Pivotul


eliberează culoarul de aruncare la coş şi efectuează recuperare.
Exerciţii pentru învăţarea şi perfecţionarea colaborării jucătorului pivot cu jucătorii
fundaşi prin acţiuni tactice colective; "dă şi du-te ", blocaj, încrucişare şi circidaţia
organizată 2-2.

 "Dă şi du-te" cu pivotul pe aceeaşi parte a mingii. Jucătorul fundaş driblează,


angajează jucătorul pivot, reprimeşte mingea şi aruncă la coş. Pivotul
recuperează.

 Combinaţie de blocaj la jucătorul fără minge, pivotul urmăreşte.

 Extrema de pe partea opusă pivotului îi face acestuia blocaj, care execută


depăşire şi finalizează

 Exerciţiu de încrucişare simplă pe pivot.


 Exerciţiu de încrucişare dublă pe pivot cu apariţie din partea opusă.

 Pivotul face blocaj la jucătorul fundaş, care execută depăşire şi aruncă la coş.
După aruncare, pivotul devine apărător.
Variantă: pivotul execută ieşire din blocaj, primeşte mingea şi aruncă la coş.

Circulaţie organizată de doi-doi cu angajarea jucătorului pivot

Pregătirea sistemului pe jumătate de teren.


 cinci atacanţi pe jumătate de teren fără apărători;
 5x4, jucătorul pivot în atac tară adversar;
 5x5 pe jumătate de teren cu apărători semiactivi
 5x5 joc pe jumătate de teren.
Se va urmări respectarea dispozitivului, în principal angajarea jucătorului pivot,
formarea triunghiului de săritură pentru recuperarea mingiilor la panou şi asigurarea
echilibrului defensiv în circulaţie.
Joc pe tot terenul cu aplicarea sistemului de atac
Joc cu temă tactică pentru atac:
 fundaşii şi extremele nu au voie să arunca la coş din suprafaţa de restricţie;
numai pivotul acţionează în acest spaţiu;
 coşul înscris de jucătorul pivot valorează 4 puncte;
 echipa care a înscris pe contraatac mai beneficiază de un atac poziţional;
 coş înscris de fundaş în urma unei combinaţii de "dă şi du-te" cu pivotul,
valorează 6 puncte;
 coş înscris în urma unei combinaţii de blocaj sau încrucişare, valorează 10
puncte.
La jocul şcoală pe tot terenul pentru perfecţionarea atacului cu jucător pivot se va
alege în funcţie de nivelul de pregătire al colectivului jocul cu "o temă tactică" indicată
mai sus.

2.3.2. TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN APĂRARE

APĂRAREA ÎMPOTRIVA CONTRAATACULUI

Apărare împotriva contraatacului presupune în primul rând luarea unor măsuri


preventive menite să împiedice apariţia condiţiilor favorabile de desfăşurare a
contraatacului. Aceste măsuri preventive sunt luate încă din faza de pregătire a
atacului propriu, prin asigurarea echilibrului defensiv şi recuperarea aruncărilor la coş
ratate.
I. Apărarea începe odată cu construirea atacului. Această măsură aplicată în
cadrul atacului din care slujeşte inclusiv apărării este cunoscută sub numele de
echilibru defensiv. Echilibrul defensiv este efectuat cu scopul de a organiza un nou
atac în caz de eşec, de a asigura trecerea organizată în apărare după pierderea
posesiei mingii, de a organiza o apărare ad-hoc temporară, până la încadrarea în
sistemul de apărare a tuturor jucătorilor. Echilibrul defensiv este asigurat de unul sau
mai mulţi jucători care se plasează între primul apărător şi cercul central sau între
prima linie a apărării şi cercul central. Echilibrul defensiv se asigură:
 din sector fix, când zona de acţiune a jucătorului care asigură echilibrul
defensiv este limitată iar acţiunile propriu-zise au un caracter static. Acest
echilibru este întâlnit mai ales la echipele de începători.
 din sector mobil, când jucătorii care asigură echilibrul se deplasează spre
liniile laterale în partea unde se joacă mingea.
 din circulaţie, care presupune asigurarea lui de către toţi cei patru atacanţi
care apar în sectorul de asigurare.
Din punct de vedere al numărului jucătorilor care participă la echilibrul defensiv
avem:
 echilibru defensiv simplu - cu un jucător;
 echilibru defensiv dublu - cu doi jucători;
 echilibru defensiv triplu - cu trei jucători.
Echilibrul poate fi asigurat de jucători specializaţi pe acest post dar care să participe
activ şi în atac.
In cazul unui atac poziţional, la echipele de începători trebuie să numim unul sau mai
mulţi jucători care să aibă ca sarcină permanentă asigurarea echilibrului defensiv. De
obicei jucătorul care asigură echilibrul defensiv este conducătorul de joc.
In cazul unui contraatac al echipei proprii echilibrul defensiv trebuie asigurat de către
jucătorii care formează al doilea val al contraatacului sau de lansatorul
contraatacului.
II. Recuperarea se efectuează după aruncarea proprie sau după aruncarea la
coş a unui coechipier.
O bună recuperare reduce din sarcinile jucătorilor care asigură echilibrul defensiv
mobilizându-I mai mult pentru atac. Lupta pentru recuperarea mingii chiar dacă nu
are eficienţă imediată (adică intrarea în posesia mingii) creează totuşi unele avantaje
poziţionale faţă de jucătorul care intră în posesia ei şi intenţionează să lanseze
contraatacul. În cazul când măsurile preventive nu au avut eficienţa scontată,
apărarea propriu-zisă se desfăşoară prin acţiunea succesivă a apărătorilor în cele
trei faze ale desfăşurării contraatacului. Jucătorii apărători vor avea în acest caz
următoarele sarcini:
 întârziere lansării contraatacului, pentru replierea coechipierilor;
 determinarea jucătorilor atacanţi de a renunţa la contraatac;
 reintrarea în posesia mingii prin intercepţie.
Să analizăm fazele contraatacului şi acţiunile apărătorilor în timpul desfăşurării lor:
FAZA I
atac: Intrarea în posesia mingii.
apărare: împiedicarea lansării contraatacului cel mai apropiat apărător se apropie
agresiv, hotărât să marcheze strict atacantul cu mingea, încearcă smulgerea şi
intercepţia, obligându-l să execute protecţie de minge, dribling sau să paseze
intermediarilor, ceilalţi se repliază pe drumul cel mai scurt pe culoarele de contraatac;
FAZA II
atac: Desfăşurarea contraatacului.
apărare: împiedicare şi întârzierea acţiunilor, în timpul replierii se execută un
marcaj strict la intercepţie la jucătorii intermediari şi la vârfuri, se retrage şi
primul jucător care a împiedicat lansarea contraatacului.
FAZA III atac: Finalizarea
apărare: întârzierea acţiunilor de finalizare, alcătuirea unor zone temporare ad-hoc:
1; 1+1; 1+2; 2+2.
In cazul replierii unui singur apărător
Jucătorul apărător se retrage în suprafaţa de restricţie şi respectă regulile apărării în
inferioritate numerică:

 apără coşul ocupând succesiv prin joc de braţe şi picioare căile de acces
favorabile (45° şi 90°);
 nu întreprinde acţiuni decisive în afara suprafeţei de restricţie;
 întreprinde în limita
 regulamentului orice acţiune care întârzie atacul şi favorizează
replierea celorlalţi jucători;
 respectă principiile de apărare pe zonă în faţa coşului.
In cazul replierii a doi apărători
Jucătorii apărători se retrag în suprafaţa de restricţie şi respectă regulile apărării în
inferioritate numerică.

 măresc zona de apărare de sub coş dar nu întreprind


acţiuni defensive
 riscante în afara suprafeţei de restricţie;
 se aşează în scară pentru a permite dublarea în apărare;
 treapta înaltă a scării este pe partea jucătorului cu mingea pentru a-l obliga pe
jucătorul atacant să-şi modifice intenţiile ofensive al treilea jucător apărător
vine şi se plasează în faţa celorlalţi doi, ocupând principalele căi de acces
spre coş (45° şi 90°) şi formând un triunghi de săritură;

In cazul replierii a trei apărători


 regulile anterioare sunt în parte valabile şi în acest caz;
în cazul replierii a patru apărători

 în cazul replierii a patru jucători apărători, aceştia formează o zonă 2-2 care
apără coşul;
 odată cu replierea celui de-al cincilea apărător se trece în sistemul de apărare
obişnuit al echipei.

Exerciţii:
 3x2.Unul dintre jucătorii apărători greşeşte pasa, trimiţând-
o în afara terenului. Apărătorul cel mai apropiat de minge
împiedică lansarea contraatacului, celălalt se retrage sub coş şi respectă
regulile de apărare în inferioritate numerică.

 3x2. "Profesorul aruncă". Unul dintre jucătorii apărători încearcă recuperarea


apoi marchează agresiv jucătorul care a intrat în posesia mingii pentru
împiedicarea lansării contraatacului şi se retrage pe drumul cel mai scurt
spre coşul propriu. Celălalt apărător, după pierderea posesiei mingii se retrage
(cu faţa spre atacant) până sub panou. în acţiunea de retragere caută să nu
fie depăşit poziţional de jucătorii atacanţi vârfuri de contraatac, avându-i în
permanenţă în câmpul vizual.
 Jucătorul B marchează strâns un jucător atacant; Jucătorul C urmăreşte fără
şansă de reuşită - se retrage şi marchează agresiv
jucătorul 3(intermediar). Jucătorul a se retrage sub panou.

 agresiv şi la intercepţie jucătorii 2 şi 3. Jucătorii D şi E se retrag


pe culoarele de lansare a contraatacului.
 Jucătorul A marchează agresiv jucătorul 1 care după coş marcat încearcă
lansarea unui contraatac. Jucătorii C şi B marchează;
 Joc 2x, 3x2 pe ½ de teren şi pe tot terenul.
 Joc 3x2, 4x3, 5x4 pe tot terenul cu temă apărarea împotriva contraatacului pe
fazele desfăşurării lui.
 Joc 3x3, 4x4, 5x5 pe tot terenul cu temă utilizarea contraatacului şi apărarea
împotriva contraatacului.

APĂRAREA OM LA OM
Descrierea modelului
Sistemul de apărare om la om este sistemul de joc în care fiecare apărător îşi
marchează atacantul direct
Indicaţii metodice
 Este primul sistem care se învaţă la începători (copii şi juniori), având la bază
marcajul individual.
 Dispozitivul de apărare este determinat de plasamentul atacanţilor
 Marcarea atacanţilor se va face în funcţie de faza de joc; astfel, după
pierderea posesiei mingii, un apărător va opri lansarea contraatacului, ceilalţi
se vor retrage treptat pentru organizarea sistemului de apărare, jucătorii de la
echilibru defensiv se vor retrage pe centru pentru a apăra zona din apropierea
coşului.
Aplicarea sistemului de apărare om la om necesită dezvoltarea calităţilor
motrice specifice jocului de baschet, o bună pregătire tehnică în ceea ce priveşte
componentele marcajului şi pregătire tactică atât individuală cât şi colectivă.
Pentru însuşirea cât mai corectă a acestui sistem este necesară o pregătire fizică
corespunzătoare calităţilor motrice solicitate. Astfel, este nevoie de dezvoltarea forţei
membrelor inferioare, pentru menţinerea unei poziţii fundamentale -cât mai joase cât
şi pentru deplasările specifice jocului în apărare.
Structuri şi exerciţii pentru pregătirea fizică specifică jocului în apărare
 alergare cu variaţii de ritm, alergare înainte, cu spatele, alergare laterală;
 sprinturi în 3-5-10-15-20-25-30m
 ştafete cu alergare
 pas sărit şi pas săltat, mersul piticului, pasul uriaşului, fandări înainte şi lateral;
 deplasare cu sărituri cu desprindere de pe 2 picioare;
 săritura în lungime de pe loc, triplusalt, pentasalt;
 leapşa pe perechi;
 sărituri cu coarda
 alergare cu trecerea peste diferite obstacole;
 sărituri la panou combinate cu joc de picioare şi lucru de braţe
 circuite fizice cu exerciţii combinate de viteză, forţă, rezistenţă în regim de
viteză.
O altă calitate motrică solicitată în mod deosebit în apărare este viteza de deplasare
şi viteza de reacţie în acţiunile de retragere în apărare, în oprirea contraatacului şi în
urmărirea adversarului direct.
Pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice vom folosi următoarele mijloace:
 ştafete cu alergare de viteză înainte, cu spatele, alergare laterală;
 ştafete combinate folosind alergarea înainte, înapoi, lateral;
 ştafete combinate cu pas adăugat cu alergare înainte, înapoi, laterală;
 leapşa în doi pe jumătate de teren sau pe tot terenul
 leapşa în doi cu joc de picioare şi lucru de braţe;
 leapşa în doi cu atingerea gambei;
 joc lxl pe tot terenul aplicând marcajul şi demarcajul individual.
Calitatea motrică cea mai necesară jocului apărătorului este rezistenţa în regim de
viteză - în regim de deplasare în poziţie fundamentală - în regim de săritură - în
regim de ioc de picioare si lucru de braţe.
Printre mijloacele cele mai specifice dezvoltării acestei calităţi, enumerăm:
 sărituri cu coarda;
 joc de picioare şi lucru de braţe (individual, pe perechi, în echipă) în reprize de
24 sec;
 joc 1x2, 2x2 pe tot terenul folosind apărarea agresivă, jocuri în tempouri foarte
ridicate
 joc fără dribling;
 joc cu durată mai mare 4-5 reprize.
Pentru realizarea pregătirii fizice specifice sistemului de apărare om la om se pot
utiliza şi complexe de exerciţii de pregătire fizică cu desfăşurare pe jumătate de
teren sau pe tot terenul, după cum urmează:

 Jucătorii aliniaţi la linia de fund a terenului. La semnal, execută deplasare


cu pas adăugat până la centrul terenului apoi execută alergare înapoi cu
spatele. Exerciţiul se poate desfăşura sub formă de concurs individual.
Jucătorii împărţiţi în două echipe aşezate spate în spate: două linii la centru. La
semnal, echipele pornesc în sens opus cu joc de braţe şi picioare până la linia de
fund, execută sprint pe lungimea terenului până la linia de fund opusă, apoi alergare
cu spatele revenind în poziţiile de unde au plecat.
 Ştafetă cu joc de braţe şi picioare cu desfăşurare pe jumătate de teren.

Structuri şi exerciţii pentru tehnica şi tactica individuală a apărătorului


Învăţarea propriu-zisă a elementelor apărării începe cu pregătirea tehnică a
jocului apărătorului care constă din însuşirea corectă a poziţiei fundamentale
specifice apărătorului, deplasările şi jocul de picioare şi lucrul de braţe. Se vor
explica şi demonstra greşelile care sunt determinate de o poziţie incorectă în apărare
(o poziţie înaltă fără un corect joc de picioare şi lucru de braţe - datorită genunchilor
întinşi ceea ce împiedică o deplasare corectă în apărare) şi apoi se va trece la
efectuarea următoarelor exerciţii:
 colectivul în formaţie de linie, semicerc sau cerc execută deplasare cu paşi
adăugaţi din poziţie fundamentală, înainte, înapoi, lateral sub conducerea
profesorului la semne şi semnale;
 în linie sau în şir deplasare cu alergare cu spatele pe lungimea terenului;
 în şir, înjurai terenului, alergare laterală;
 în perechi faţă în faţă deplasările apărătorului în oglindă (un apărător se
deplasează în diferite direcţii, celălalt îl imită în deplasări);
 acelaşi exerciţiu în perechi, unul în spatele celuilalt. La semnal, se

 schimbă locurile;
 exerciţii cu un jucător în faţă care execută dribling în diferite sensuri, grupul de
apărători se va deplasa în funcţie de deplasările jucătorului în dribling;
 ştafete combinate pe jumătate de teren sau pe tot terenul folosind jocul de
braţe şi picioare şi deplasările apărătorului din poziţie fundamentală;
 joc "câştigă mingea" 2x2, 3x3, 4x4, 5x5, pe jumătate de teren şi pe tot terenul
în care echipa aflată în apărare urmăreşte intrarea în posesia mingii printr-un
joc corect de braţe şi picioare.
 Aceste elemente tehnice sunt folosite în primele lecţii ale învăţării jocului de
baschet pentru a forma o deprindere corectă de apărare a jucătorilor
începători, deprindere care va fi menţinută şi perfecţionată în decursul
pregătirii.
 joc de braţe şi picioare în triunghi, în pătrat, în romb, în plic, în exerciţii pe Vz
de teren;

 alergare cu spatele pe tot terenul;


 alergare cu spatele combinată cu piruete şi alergare cu schimbări de direcţie;
 deplasare laterală în poziţie fundamentală combinată cu schimbări de direcţie;
 sprinturi alternate cu alergare cu spatele;
 jucătorii aflaţi la colţurile terenului, la linia de fund, pornesc alternativ în
deplasare în poziţie fundamentală, până la nivelul liniei de aruncări libere,
unde pivotează cu direcţie spre linia laterală, îndreptându-se spre linia de
centru. în continuare, se deplasează spre linia de aruncări libere, apoi spre
colţul terenului.

Indicaţii:
 să nu se încrucişeze picioarele în timpul deplasării;
 să păstreze permanent poziţia de apărare;
 să mişte braţele rapid şi să aibă o distanţă optimă între tălpile picioarelor.

Structuri de procedee tehnice cu desfăşurare pe tot terenul:

 sărituri la panou — piruetă - alergare cu spatele;


 joc de picioare şi lucru de braţe — sprint pe tot terenul - sărituri la panou -
alergare cu spatele;
 joc de picioare şi lucru de braţe pe ½ de teren (10-15-30 sec)-sprint pe
lungimea terenului -alergare cu spatele
 ştafete pe diferite distanţe cu joc de picioare şi lucru de braţe.

1. Structuri şi exerciţii în condiţii de adversitate: în egalitate numerică, în
superioritate numerică, în inferioritate numerică
Pregătirea tactică individuală constă din:
a. învăţarea regulilor marcajului individual.
b. învăţarea acţiunilor tactice individuale de apărare: intercepţia,
smulgerea, scoaterea mingii din dribling, capacul, recuperarea
defensivă.
În vederea realizării pregătirii tactice individuale ale apărătorului
vom folosi următoarele exerciţii:
 pe jumătate de teren, pe perechi (atacant-apărător), atacantul se
deplasează în mers şi alergare în ritm lent, apărătorul execută marcaj

 deplasându-se de data aceasta în funcţie de coş - pe o linie imaginară care


uneşte atacantul - apărătorul - coşul. Apărătorul va mări sau micşora distanţa
faţă de atacant în funcţie de apropierea sau depărtarea acestuia faţă de
panou. Individual sau la semnal, perechile se opresc şi se corectează
poziţia sau plasamentul. Apoi, deplasările atacanţilor vor fi din ce în ce mai
variate (demarcajul atacantului fără minge) prin variaţii de ritm intercalate cu
schimbări de direcţie, opriri şi fente, ocupând diferite poziţii în zona de atac.
Se schimbă rolurile atacant - apărător.
După însuşirea plasamentului în funcţie de adversarul direct şi a deplasărilor din
poziţie fundamentală se exersează marcajul în funcţie de locul mingii.
 profesorul sau jucătorul cu minge fără adversar şi una-două perechi atacant-
apărător. Atacanţii se deplasează pe spaţiu limitat, apărătorul
exersează marcajul corespunzător situaţiei: plasament în funcţie de locul mingii, care
se poate afla alternativ la antrenor sau la un atacant, sau antrenorul pasează pe rând
mingea la atacanţii bine demarcaţi. Exerciţiul se poate complica treptat jucătorii
având dreptul să-şi paseze mingea şi între ei (de exemplu 1-2 pase apoi din nou la
antrenor). Antrenorul supraveghează în permanenţă desfăşurarea exerciţiului. Se
alternează jucătorii aflaţi în apărare cu cei din atac.

 doi atacanţi contra un apărător care caută să intercepteze pasa). Distanţa


dintre apărători este de 3 -4 m. Exerciţiul se desfăşoară până ce unul dintre
atacanţi poate finaliza.
 Acelaşi exerciţiu 3x2 pe spaţiu limitat.

 joc lxl atacantul se deplasează de la un coş la celălalt cu schimbări de direcţie,


apărătorul caută să împiedice depăşirea menţinând plasamentul corect între
adversar şi coşul propriu;
 lxl pe spaţiu limitat, pe ½ de teren, pe tot terenul. Atacantul se deplasează cu
alergare, schimbări de direcţie, apărătorul îl însoţeşte căutând să-şi menţină
plasamentul corect faţă de panou, încercând să-l conducă spre marginile
terenului, oferindu-i partea mâinii neîndemânatice (de regulă dreapta
apărătorului)
 lxl atacantul cu minge, apărătorul marchează la supraveghere, încercând
acţiuni individuale de apărare: scoaterea mingii din dribling, oprirea
driblingului, smulgerea, ţinerea mingii sau capacul în momentul finalizării
 joc lxl pe spaţiu limitat, atacantul driblează, apărătorul menţine plasamentul
corect între adversar şi coş încercând să-l conducă spre marginile laterale ale
terenului, încearcă să scoată mingea din dribling sau dacă l-a oprit din dribling
încearcă smulgerea mingii sau •'ţinerea mingii";
 joc lxl pe jumătate de teren, atacantul execută fentă de depăşire şi aruncare
de la semidistanţă. Apărătorul execută retragere înapoi, apoi deplasare rapidă
cu joc de braţe pentru a împiedica aruncarea la coş de pe loc;
 joc lxl, atacantul în deplasare aruncă din dribling la coş, apărătorul încearcă să
ajungă sub coş şi să efectueze capac la acţiunea finală a atacantului;
 joc 2x2, atacanţii execută circulaţie de minge, pătrunderi, depăşiri şi aruncări
la coş, apărătorii caută să anihileze aceste acţiuni prin marcaj individual;
 joc 3x3 pe jumătate de teren, atacanţii folosind acţiuni individuale de atac iar
apărătorii marcaj diferenţiat şi urmărire la panou;
 joc "cine câştigă mingea" 3x3, 4x4, 5x5, pe ½ de teren şi pe tot terenul în care
atacanţii execută circulaţie de minge şi circulaţie de jucători (fără aruncare la
coş) apărătorii caută să intre în posesia mingii;
 joc 5x5 pe ½ de teren sau pe tot terenul în care atacul finalizează cu aruncare
la coş din acţiuni individuale (pătrunderi, depăşiri) iar apărarea execută
marcajul individual şi acţiuni individuale de apărare.
În pregătirea tactică colectivă elementară a sistemului de apărare om la om
distingem două etape:
a. Etapa în care apărătorii folosesc retragerea în apărare
(replierea) acţiunile tactice individuale, alunecarea, urmărirea la panou.
b. Etapa în care apărătorii colaborează utilizând toate acţiunile
colective de apărare şi anume: apărarea în inferioritate numerică,
închiderea pătrunderilor, schimbarea de adversar, aglomerarea,
flotarea, triunghiul de săritură.
Învăţarea acţiunilor tactice colective de apărare este determinată de aplicarea
în atac a acţiunilor tactice colective (combinaţiile) de dă şi du-te, blocajul şi
încrucişarea.
în cadrul învăţării acţiunilor tactice colective de apărare, trebuie să folosim foarte mult
relaţia atac-apărare prin joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe jumătate şi pe tot terenul. Atacul
va avea ca sarcini pe rând, executarea unor combinaţii iar apărarea va aplica
acţiunea tactică colectivă corespunzătoare. Antrenorul va opri jocul şi va face
corectări.
Sunt prezentate în continuare câteva exerciţii cu acest scop:
 joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren, atacanţii execută circulaţie continuă de jucători şi
de minge, apărătorii îşi urmăresc adversarul direct, evitând blocarea prin
alunecare;
 joc 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul, atacanţii executând circulaţia
organizată de opt în trei, patru, cinci jucători iar apărătorii execută alunecarea,
 joc 2x2,3x3 pe ½ de teren, atacanţii execută depăşiri, apărătorii execută
închiderea culoarului de pătrundere;
 joc 2x2, 3x3, 4x4 pe ½ de teren, atacanţii execută combinaţii de blocaj sau
încrucişare iar apărătorii execută schimbarea de adversar;
 joc 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ de teren; unul dintre atacanţi ocupă postul de jucător
pivot, atacul execută acţiuni individuale şi angajarea jucătorului pivot iar
apărarea execută marcaj special la jucătorul pivot, aglomerare sau flotare la
jucătorul pivot;
 joc 5x5 pe jumătate de teren, atacul aşezat în dispozitiv de potcoavă execută
circulaţie de minge şi de jucători cu pătrunderi şi depăşiri iar apărarea execută
acţiuni corespunzătoare: marcaj diferenţiat, alunecarea, închiderea
pătrunderilor şi formarea triunghiului de săritură;
 joc 5x5 pe jumătate de teren, atacul cu jucător pivot, aplică acţiuni de
colaborare cu jucătorii pătrunzători, apărarea execută schimbare de adversar,
aglomerare sau flotare;
 joc pe tot terenul în care în paralel cu acţiunile amintite se va pune accent pe
retragerea în apărare, oprirea contraatacului, apărarea în inferioritate
numerică. Şi odată cu ocuparea dispozitivului în sistemul de apărare om la om
se vor aplica în funcţie de situaţie acţiunile individuale şi colective.
În cadrul lecţiei trebuiesc aplicate forme de evidenţiere a acţiunilor de apărare,
pentru a se stimula la jucători ambiţia şi voinţa "de a se apăra bine".
Având în vedere rămânerea în urmă a acţiunilor de apărare atât individuale câr şi
colective în comparaţie cu acţiunile de atac în jocul actual la noi în ţară, recomandăm
ca tot procesul de învăţare a sistemului de apărare om la om să fie foarte bine
organizat, să trezească colectivului plăcerea şi satisfacţia reuşite acţiunilor de
apărare. In acest scop să nu existe lecţie în care să nu se exerseze şi să nu se pună
accent pe acţiunile de apărare.

2. învăţarea sistemului în condiţii concrete de joc


 învăţarea retragerii în apărare;
 învăţarea bazelor sistemului (circulaţia individuală, acţiunile individuale
de apărare);
 acţiunile colective de apărare - apărarea coşului, colaborarea prin alunecări,
închiderea culoarului de pătrundere, dublaj, formarea triunghiului de
săritură, urmărirea la panou.
învăţarea retragerii în apărare
 jucătorii din ultimul plan de atac (echilibrul defensiv) anticipează retragerea din
momentul când mingea se află în traiectorie către coş;
 până la organizarea apărării, jucătorii au sarcină tactică principală apărarea
coşului;
 apărarea se limitează în apropierea coşului pe măsură ce se retrag toţi
apărătorii ajungându-se treptat în apărare om la om.
Exerciţii:
 5 jucători în zona de atac. La semnalul profesorului, se retrage primul apărător
aflat în ultimul plan de apărare, apoi se retrage al doilea apărător. Cei doi se vor
plasa pa planuri şi culoare diferite. In funcţie de direcţia atacului, în primul plan se
va deplasa apărătorul cel mai apropiat de jucătorul cu minge. Celălalt jucător
execută dublaj. Treptat se retrag şi ceilalţi apărători, moment în care se trece la
organizarea apărării om la om prin marcaj individual

învăţarea bazelor sistemului


 5x5 pe ½ de teren. învăţarea se face concomitent cu învăţarea atacului
organizat. Se dau teme pentru atac şi apărare:
TEME PENTRU ATAC SARCINI PENTRU
APĂRĂTORI
• ocuparea dispozitivului • preluarea atacanţilor
• circulaţie de minge şi de • circulaţie individuală în apărare
jucători (poziţie fundamentală,
plasament, distanţe) cu luptă
pentru câştigarea mingii
• finalizări cu acţiuni individuale • apărare împotriva aruncărilor de
la semidistanţă, pătrunderi,
depăşiri
• recuperări în atac • recuperări în apărare
Se dau în permenenţă indicaţii şi se fac corectări

Acţiunile colective de apărare


Intr-o fază superioară a învăţării apărării se vor introduce colaborările între
apărători şi anume: schimbările de adversar, alunecarea, flotarea etc
 Joc 5x5 pe tot terenul în care se fac permanente corectări şi autocorectări în
legătură cu succesiunea sarcinilor prioritare ale sistemului de apărare om la
om.

APĂRAREA OM LA OM PRESSING
Apărarea pressing este o apărare care pune permanent presiune asupra
omului cu minge prin provocare de surpriză, provocând derutarea adversarului şi
determinarea acestuia dea comite greşeli pe care le poate valorifica echipa.
Urmăreşte dezorganizarea atacului advers, a trecerii în terenul de atac, precum şi a
ocupării dispozitivului de către adversari, pregătind intrarea în posesia mingii înainte
ca aceştia să poată finaliza.
Se poate desfăşura pe tot terenul, atunci când nu permite intrarea în posesia mingii,
pe 2/3 din teren, sau pe ½ de teren.
Apărarea pressing "aleargă şi sari", se poate desfăşura atât pe tot terenul cât şi pe o
suprafaţă mai redusă, şi implică acţiunea corelată a tuturor jucătorilor.
Pregătirea acestei apărări începe prin exerciţii de tehnică, adaptate conform
cerinţelor desfăşurării apărării pressing.

 terenul se împarte în două jumătăţi pe lungime, iar jucătorii lucrează în


perechi. In primă fază a exerciţiului deplasarea atacantului se face pe acelaşi
traseu, fără minge.
După învăţarea traseului şi tehnicii de deplasare a apărătorului, atacantul execută
acelaşi traseu în dribling. Dribleurul este obligat să înainteze cu viteză redusă,
driblând permanent cu capul sus. Apărătorul se deplasează cu mâinile la spate,
căutând să păstreze o distanţă normală. Intenţia apărătorului este să impună
schimbarea de direcţie, punând corpul său în faţa mingii. Iniţial, scopul apărătorului
este să urmărească numai mingea, dar în continuare va învăţa cum să evite
eventualele blocaje.
Este foarte important ca apărătorul:
 să nu încrucişeze picioarele în deplasare;
 să păstreze poziţia fundamentală de apărare;
 să mişte rapid braţele şi să aibă o distanţă optimă între tălpile picioarelor
În continuare sunt prezentate câteva exerciţii pentru învăţarea apărării pressing
„aleargă şi sari’’
 2x2 pe tot terenul - în acest exerciţiu, pe lângă apărarea dribleurului, se
exersează şi jocul celuilalt apărător, în ceea ce priveşte poziţia lui în funcţie de

minge şi e jucătorul eposesor de minge precum şi colaborarea dintre cei doi


apărători printr-un singur cuvânt "Sta" sau "Schimbă".
Apărătorul lucrează cu mâinile la spate, concentrându-şi atenţia în apărarea mingii şi
a jucătorului fără minge. De câte ori cei doi atacanţi se apropie pentru un fel de
blocaj, apărătorii trebuie să comunice ("Stai", "Schimbă"). Mulţi antrenori preferă ca
cel care este blocat să strige, dar un joc inteligent ar fi să împingă cel care este
blocat pe coechipierul lui în caz de schimbare de oameni, astfel încât presiunea pe
minge să fie continuă şi să nu existe nici un dubiu pentru tactica ce va urma.

 când mingea va ajunge în zona II, atunci schimbarea se face altfel


"Schimbare sus" pentru a ne asigura că nu este posibilă o aruncare de
la semidistanţă sau distanţă din spatele blocajului. In fig 2, se vede apărătorul
2 care aplică "Schimbare sus", obligându-l pe jucătorul 1 fie să oprească
driblingul, fie să se întoarcă, fiind astfel controlat (apărat) de apărătorul 1, fie
să obţină fault în atac.
Este firesc ca aplicarea acestei tactici să ducă la o aşezare defensivă inegală
(apărător mic să apere un atacant înalt), dar practica a dovedit că echipele care
încearcă să schimbe momentan jocul lor, adică să profite de o împerechere inegală
au rezultate negative dacă apărarea este foarte agresivă.
 2x2 pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren, pe tot terenul: atacanţii primesc
sarcini succesive - circulaţie de jucători, circulaţie de minge şi de jucători,
finalizări prin pătrunderi şi depăşiri. Apărătorii caută să anihileze regulamentar
acţiunile atacanţilor.
 3x3 idem 2x2
 3x3 pe tot terenul - atacanţii în primele faze nu lucrează cu
viteză maximă. Fac blocaje pe tot terenul, de toate tipurile.
Apărătorul cel mai îndepărtat de minge trebuie să controleze pasele lungi,
deplasându-se spre minge. După mai multe repetări, când s-a dezvoltat abilitatea de
a se adapta în funcţie de jucători şi minge, cunoaşterea apărării zonei fără minge şi
comunicarea între apărători, se va permite atacanţilor să execute atacuri normale, în
viteză, pentru a marca coş.
 4x4 pe tot terenul - deşi apărare presing om la om începe cu apărarea la
dribleur, apărarea departe de minge trebuie să fie foarte activă.

Aşezarea apărătorului trebuie să se schimbe mereu, în funcţie de mişcarea mingii.


Cuvântul cel mai important în apărarea presing este "colţ" (colţuri care se formează
din liniile imaginare care unesc mingea, apărătorul şi adversarul pe care-l
marchează).
Când jucătorii vor progresa în ceea ce priveşte capacitatea lor de a se apăra şi a
poziţionării lor în funcţie de minge, atunci exerciţiul va fi îmbunătăţit prin creşterea
presiunii şi timpul cât trebuie aplicat pressingul, permiţând echipei care a marcat să
mai atace o dată.
în descrierea apărării pressing om la om "aleargă şi sari", vom folosi ca prescurtare
pentru atacant - A iar pentru apărător X.
Principala condiţie pentru aplicarea acestei apărări este viteza şi dispoziţia jucătorilor
pentru a se apăra.
După intrarea mingii în teren, A este condus de X, sub presiune către A2, pe cât
posibil într-un unghi de 45 .
Se poate întâmpla ca A să nu execute dribling şi atunci toţi apărătorii rămân cu
adversarii lor respectând principiile apărării om la om.
În afară de X care este foarte agresiv, ceilalţi apărători se aşează mai departe
de atacanţi, dar fără ca prin aşezarea lor să piardă posibilitatea de a realiza o
intercepţie în cazul unei pase lungi.
în timp ce A1 driblează cu mâna stângă fiind condus de către X 1, X2 îl urmăreşte pe
A2 şi printr-o mişcare bruscă se întoarce spre Al, încercând să determine surpriza
asupra acestuia şi să-i poată fura mingea, realizând pentru un moment marcaj dublu.
în acest moment, A2 este nemarcat, şi trebuie să fie marcat cât mai repede de către
cel mai apropiat apărător. Acesta, este în această situaţie X 5. dacă X5 va realiza
marcaj la A2, atunci X1 se va deplasa către atacantul A5 (fig 1).
De cele mai multe ori, se întâmplă ca trei jucători să-şi schimbe atacanţii pe care-i
marchează, dar se poate întâmpla şi cu 2 sau 4 jucători.
Succesul poate veni prin pierderea mingii din dribling de către Al, comiterea de paşi,
fault în atac la X2, să greşească pasa către A2 şi să fie interceptată de către X5.
Dacă atacantul A1 opreşte driblingul, se aplică apărarea om la om agresivă pe tot
terenul.
Dacă până în acest moment apărarea nu a reuşit intrarea în posesia mingii, şi
mingea se află la A2, apărarea „aleargă şi sari" continuă în funcţie de direcţia pe care
va dribla A2.
Dacă A2 driblează pe tuşă, va apare pentru a realiza surpriza X 1. Atunci, X4 va ieşi la
A5, X3 la A4 şi X5 la A3 {fig. 2).
Dacă după primirea mingii A1 driblează cu mâna dreaptă spre tuşă, sub presiunea lui
X1, atunci X3 va determina surpriza, X4 va apăra la A3 iar X1 la A4 (fig. 3).
Dacă A1 după ce a primit mingea, înainte de a dribla pasează lui A2, presiunea şi
surpriza s-ar desfăşura în funcţie de direcţia pe care va dribla A 2.
Este foarte important ca jucătorul care trebuie să realizeze surpriza să acţioneze
oportun şi hotărât.
Dacă A1 driblând cu mâna stângă, spre centru, reuşeşte să scape de surpriza lui X 2,
atunci X3 urcă pentru a realiza surpriza, X1 va rămâne la A2 iar X2 se va duce la A3,
care este acoperit de X4 (fig. 4).

O variantă a apărării pressing „aleargă şi sari" este atunci când atacul foloseşte un
jucător în centru. Este foarte important ca jucătorul din centru să nu primească
mingea. Apărătorul atacantului din centru nu participă la nici o surpriză (fig.. 5).
Încrederea în această apărare se capătă aplicându-se mai întâi la echipe mai slabe.

Exerciţii pentru învăţarea şi perfecţionarea apărării „aleargă


şi sari"
 2x2 -jucătorii perechi la linia de fund a terenului sunt atacanţi (A) şi alţi 2
jucători


sunt apărători (X) în teren. Mingea este repusă din afara terenului de la un jucător de
la grupa care aşteaptă în afara terenului. După primirea mingii, A 1 este obligat să
dribleze către A2.Pentruauşura învăţarea apărării, jucătorul A 2 nu are voie să fie în
faţa lui A1. Jucătorul X2 încearcă să determine surpriza pe mâna stângă de dribling a
lui A1, determinând oprirea driblingului, faultul în atac sau abaterea de paşi. X 1 devine
apărător la A2.exerciţiul se desfăşoară astfel pe tot terenul. Dacă apărarea intră în
posesia mingii, se declanşează contraatacul.
 3x3 - grupe de câte 3 jucători, joacă 3x3 pe tot terenul, apărându-se astfel:
dacă mingea este la jucătorul din centru este aceeaşi situaţie ca la exerciţiul
precedent. Dacă mingea este la unul din jucătorii de pe culoarele laterale,
avem o situaţie de „aleargă şi sari" în 3. Al driblează cu mâna stângă, X 2 se
îndreaptă către mâna stângă a dribleurului şi face marcaj dublu până ce va
opri driblingul. Este momentul în care X 3 îl preia pe A2 şi X1 se duce la A3.
Dacă apărătorii interceptează mingea, declanşează contraatacul.
Exerciţii cu superioritate numerică în apărare
 2x1 - 1 atacant contra 2 apărători, pe suprafaţă limitată, pe I/2 de teren sau pe
tot terenul. Atacantul fără minge va executa circulaţie, ocupând diferite locuri
în teren, fiind marcat în permanenţă de 2 apărători;
 Idem exerciţiul anterior, cu atacant cu minge
Exerciţiile pregătesc "marcajul dublu" (capcana) pentru presing.
Exerciţii cu inferioritate numerică în apărare
 1x2, 2 atacanţi - 1 apărător, pe suprafaţă limitată, pe Vz sau pe tot terenul.

Se vor da sarcini atacanţilor ca : pase din deplasare, finalizări prin pătrunderi şi


depăşiri, exerciţii de contraatac. Apărătorul surprind în inferioritate numerică 2x1 va
accentua jocul de picioare şi plasamentul între adversar şi coş - la jumătatea
distanţei dintre ei.

APĂRAREA ZONĂ

Descrierea modelului

Este o apărare cu caracter colectiv nuanţat, în care se apără un spaţiu bine


determinat pentru fiecare apărător în parte. Zonele sunt ofensive, atunci când în
prima linie de apărare sunt mai mulţi apărători: 1-2-2, 1-3-1 sau defensive când sunt
aşezaţi mai mulţi apărători în cea de-a doua linie: 2-3, 2-2-1, 2-1-2.

Indicaţii metodice
Utilizarea sistemului oferă avantajul dispunerii jucătorilor în dispozitiv după
calităţi şi anume: cei cu statură înaltă în apropierea coşului, jucătorii cu viteză şi mare
mobilitate în prima linie (vârfurile de contraatac), jucătorul centru (jucător
coordonator).
EXERCIŢII
1. Structuri şi exerciţii pentru realizarea pregătirii tehnico-tactice individuale
 deplasări în poziţie fundamentală joasă
 alergare cu spatele şi oblic cu spatele
 alergare laterală
 alergat cu ritm variat
 alergare cu schimbări de direcţie
 pas adăugat în triunghi, pătrat, romb, plic, pe ½ de teren. Execuţii individuale,
în grup, în linie, cerc, oglindă
2. Structuri şi exerciţii pentru învăţarea sistemului (exemplu apărarea 2-1-2)

 Pe ½ de teren, cei 5 apărători sunt plasaţi în apărare pe cele 5 zone ale zonei 2-1-2.
 Profesorul în posesia mingii, driblează pe ½ de teren în lateral până la colţurile
terenului şi în adâncime, în zonele vulnerabile )între extreme şi centru, între
extreme şi fundaşi în lateral) corectând în permanenţă deplasările apărătorilor şi
dublajele pentru a acoperi suprafeţele vulnerabile.Se introduc treptat 1, 2, 3
atacanţi care execută dirijat circulaţie de minge în afara zonei şi circulaţie de
minge şi jucători în interiorul zonei.
 5x5 pe ½ de teren cu temă pentru atac:
 aruncări de la semidistanţă
 alternarea atacului cu pătrunderi în zonele vulnerabile
 realizarea depăşirii numerice. Apărarea va acţiona cu:
 deplasări în funcţie de circulaţia mingii
 apărare la atacanţii care pregătesc aruncarea de la semidistanţă,
concomitent cu modificările teritoriale ale jocului
 realizarea dublajelor laterale şi în adâncime

 Joc 5x5 pe ½ de teren cu temă tactică pentru atac şi apărare


 Joc 5x5 pe tot terenul: învăţarea retragerii în apărare zonă
 retragerea unui jucător de la echilibru defensiv în zona
periculoasă de sub coş
 retragerea a doi jucători cu aşezarea lor în scară
 retragerea a trei jucători cu aşezarea lor în triunghi cu baza spre coş
 retragerea celor cinci jucători şi aşezarea lor în zonele repartizate iniţial
METODICA ÎNVĂŢĂRII ZONEI PRESSING

Imperativul acestui sistem de apărare este "atacă şi nu te retrage la pierderea


posesiei mingii''. Acest „atac continuu în apărare" impune adversarului intrat în
posesia mingii formarea unei deprinderi specifice de presing bazate pe reacţii
agresive de mişcare a întregii echipe.
Jucătorii trebuie să fie pregătiţi pentru formarea acestor deprinderi. Odată
formate ele, zi de zi trebuie perfecţionate, menţinute atât prin exerciţii pentru
perfecţionarea calităţilor motrice cu precădere rezistenţă-viteză cât şi prin exerciţii de
joc integral alternat cu faze: împiedicarea repunerii mingii, jocul la intercepţie,
formarea capcanelor, închiderea culoarelor laterale, interceptarea paselor lungi.
Orice exerciţiu din antrenament trebuie desfăşurat în ritmul pressingului. în
apărare nu este permisă pasivitatea, incompatibilă pentru oricare apărător. Este
necesară cunoaşterea a cel puţin 2 variante de apărare presing care să poată fi
alternate într-un joc. Antrenarea zonei presing trebuie legată de finalizarea atacului,
imediat în momentul obţinerii mingii în condiţii de contraatac, atac supranumeric, atac
rapid. Fiecare componentă a zonei presing trebuie antrenată perfect pe faze de
posesia mingii.
La zona presing prin tuşa laterală adversarul nu trebuie să treacă, trebuie
blocată vizibilitatea atacantului pentru a nu-i permite să vadă un partener căruia să-i
paseze.
La zona presing trebuie lucrat pe sectoare de teren, linii de apărare:
 linia I - vânătorii
 linia II - extremele
 linia III - fundaşii de atac sau de repliere cât şi pe culoarele centrale şi
laterale
Recomandăm ca succesiunea metodică în învăţarea variantelor zonei presing
să fie următoarea: 1-2-2, 3-1-1, 1-3-1, 1-2-1-1, 2-1-2
Exerciţii
 lxl - apărător atacant, apărătorul să nu fie depăşit. Apărătorul să nu permită
pătrunderea atacantului pe culoarul apărat.
 2x1 - "capcana" pe sectoare de teren: închiderea tuşei, închiderea culoarului
de pătrundere, oprirea din dribling, să nu
paseze

 3x1 - trei apărători, un atacant, prinderea


jucătorului atacant în capcană

 4x1

 3x2 4x2
 4x3 4x4

 5x5 - învăţarea zonei presing propriu-zisepe ½ şi pe tot terenul

Timp de lucru 26 ore


(recomandat)
Rezumat Principalele tendinţe de dezvoltare a tacticii jocurilor colective de echipă sunt:
a.)ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE:
 creşterea capacităţii executantului de a "masca" adevăratele intenţii de
acţionare prin fente şi alte acţiuni înşelătoare în stare să surprindă
adversarul;
 inteligenţa operaţională sau capacitarea universală a fiecărui jucător în
parte de a rezolva cu uşurinţă şi eficienţă orice situaţie de joc pe orice post s-
ar afla;
 o nouă calitate şi eficienţă vor căpăta acţiunile individuale fundamentale
pe suportul înaltei măiestrii tehnice, aptitudinilor motrice (capacităţi motrice),
somatice şi capacităţi psihice.
b.)ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE:
 calitatea şi eficienţa acestor acţiuni vor creşte pe seama valorii individuale
a sportivului care intră în combinaţie, şi mai ales, pe baza abilităţii acestora
de a armoniza permanent deciziile personale cu cele ale partenerului, în
vederea rezolvării, cu succes a unor sarcini de atac sau de apărare bine
precizate. Scopul acestor colaborări este simplificarea situaţiilor de joc şi a
jocului în ansamblu
 simplificarea jocului în atac constă din cunoaşterea principiului
fundamental de colaborare a partenerilor care are în vedere asigurarea
caracterului decisiv al acţiunilor ofensive;
 aplicarea sistematică a atacului şi apărării de tranziţie. O soluţie nouă de
rezolvare a situaţiilor de finalizare este aşa-numitul ""atac de tranziţie" sau
după unii specialişti "atacul continuu"
Concluzii În metodica învăţării acţiunilor tactice de atac şi apărare deosebim
două etape şi anume pregătirea teoretică şi pregătirea practică.
1. Pregătire teoretică
- descrierea acţiunii tactice individuale;
- demonstrarea acţiunii tactice individuale;
- precizarea situaţiilor de utilizare;
- dezvoltarea gândirii tactice;
- utilizare tactică.
2. Pregătire practică
- pregătirea fizică specifică;
- pregătirea tehnică;
- învăţarea acţiunii tactice în formaţii caracteristice, fără adversar;
- învăţarea acţiunii tactice în prezenţa adversarului şi în jocuri cu temă;
- încadrarea acţiunii în dispozitiv;
- relaţia 5x5 pe ½ de teren;
- relaţia 5x5 pe tot terenul;
- joc cu temă tactică pentru atac şi apărare.

Teste de a. Care este conţinutul tacticii în jocul de baschet?


b.Ce este activizarea şi autoactivizarea jucătorilor?
autocontrol
c. Care sunt mijloacele utilizate pentru dezvoltarea calităţilor motrice?

Surse a.Predescu, T., Baschet, Editura Spicon, Tg. Jiu, 2000;


b.Colibaba - Evuleţ, Dumitru; Bota, Ioan - Jocuri sportive.Teorie şi metodică.
bibliografice
Editura Aldin, Bucureşti, 1998.
c. Predescu, Teodora -Baschet. Curs de bază. MEC, A.N.E.F.S.,Bucureşti,
1999.
d.Predescu, Teodora; Moanţă Alina ,Baschetul în şcoală. Instruire -învăţare.
Editura Semne, Bucureşti, 2001.
e.Ghiţescu, Iulian Gabriel; Moanţă Alina Daniela - Baschet. Fundamente
teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti, 2005
f. Moanţă, Alina Daniela. – Baschet metodică, Editura Alpha, 2005.
g.Ghitescu, G., I., Moanta, A., Bazele jocului de baschet, Editura Matrix Rom,
Bucureşti, 2008
h.Rus, C., M., Iacob, M.-R., Pentru profesorul de educație fizică și sport,
Editura Universităţi ”Al.I. Cuza” Iasi, 2010
Cap.3. JOCURI PREGĂTITOARE ŞI ŞTAFETE PENTRU JOCUL DE BASCHET

Aşa cum am văzut în capitolele anterioare, jocul de baschet, prin caracteristicile


sale, prin formele sale de practicare, atât ca sport de performanţă, ca sport pentru
toţi cât şi ca mijloc în lecţia de educaţie fizică, îndeplineşte multiple valenţe formative.
Este de remarcat, accesibilitatea jocului de baschet, acesta putând fi practicat
de la vârste destul de fragede (8-10 ani), folosindu-se bineînţeles, mijloace adaptate
conform caracteristicilor de vârstă. La vârste mici, se pot folosi mingii mai mici decât
cele competiţionale (mărimea 5 sau 6), iar panourile pot avea o înălţime mai mică.
Toate acestea se vor realiza în scopul suplinirii deficitului de forţă la această vârstă şi
pentru a determina o învăţare corectă a tehnicii jocului de baschet.
În capitolele în care s-au prezentat tehnica şi tactica jocului de baschet au fost
incluse şi exerciţii pentru învăţarea şi consolidarea elementelor, procedeelor tehnice,
a acţiunilor tactice individuale şi colective precum şi a sistemelor de atac şi apărare
În funcţie de specificul unităţii de învăţare abordate (deprinderi sau calităţi
motrice) se operează cu diferite exerciţii cu o complexitate variabilă, care pot
conduce la realizarea obiectivelor stabilite pentru lecţiile respective. In stadiul de
consolidare - perfecţionare, sistemele de acţionare pot fi diferenţiate şi corelate cu
nivelul de pregătire al elevilor ce pot fi constituiţi în grupe valorice.
Jocul constituie activitatea fundamentală a preşcolarului şi continuă să rămână
în interesul preocupărilor la vârsta şcolarului mic. în şcoală, copilul preferă jocul,
comportamentul ludic, cu care a fost obişnuit. Motivaţia jocului este puternică, astfel
încât activitatea de învăţare organizată, prin lecţii, trebuie să fie deosebit de atractivă,
să ţină cont de mobilurile, conduitele şi aspectele psihopedagogice ale copilului
(Sabău, E., 2003).
Jocul dinamic este o variantă a activităţii de joc având la bază diferite acţiuni
motrice, motivate de o temă, respectând anumite reguli şi urmărind atingerea unui
scop propus. Acţiunile motrice au componentele : alergarea, exerciţiile de viteză,
îndemânarea, exerciţiile cu mingea ş.a.m.d., toate executate sub diferite formaţii,
forme şi combinaţii de structuri.
Jocul este principalul mijloc prin care copilul descoperă viaţa din jurul său şi
astfel el nu constituie o simplă distracţie. Prin joc, copilul învaţă culorile, forma şi
însuşirile materiei, raporturile spaţiale, cunoaşte plantele, animalele, viaţa celor adulţi
dar această cunoaştere se desfăşoară într-o formă accesibilă şi interesantă pentru
copii.
Cerghit I. (1997) încadrează jocul didactic în categoria metodelor de învăţare
bazate pe acţiune, în care spiritul ludic cuprinde o activitate complexă, care ţinteşte
obiective specifice unui anumit context, în condiţii de competiţie, de cooperare, de
interdependenţă cu alţii.
Practica a dovedit aplicabilitatea spiritului jocului în activităţile motrice ale
copiilor, bazate pe exerciţiul fizic, respectiv în jocurile de mişcare, dinamice. Ca
variante ale jocurilor didactice, prin structura motrică, obiectivele operaţionale şi
plăcerea pe care o creează participanţilor, jocurile dinamice devin metode
educaţionale eficiente, în domeniul educaţiei fizice şi sportului.
Referindu-se la clasificarea jocurilor de mişcare din domeniul educaţiei fizice şi
sportului, Cârstea Ghe. (2000), prezintă ca principală clasificare următoarele:
 jocuri de mişcare (sau dinamice);
 jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;
 jocuri sportive.
Luând în consideraţie sarcinile jocurilor de mişcare şi anume:
 formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi
specifice ramurilor sportive;
 dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
 formarea şi dezvoltarea calităţilor psihice (colectivismul, iniţiativa,
răspundere personală, perseverenţa),
Practica şi literatura de specialitate stabileşte mai multe criterii de clasificare,
unele legate de forma jocului, altele de conţinutul jocului, al efectivului sau anotimpul
în care se practică.
Autorii Branga D. şi Mujicikov N (1968) realizează următoarea sistematizare a
acestora după:
 relaţiile reciproce:
 fără împărţire pe echipe;
 cu împărţire pe echipe.
 materialul folosit:
 fără obiecte;
 cu obiecte.
 pregătirea pentru jocurile sportive:
 pentru handbal;
 pentru baschet;
 pentru volei;
 pentru fotbal.
Predescu T. (1999) sistematizează jocurile după criteriul sarcinilor pe care le
rezolvă, astfel:
 jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice;
 jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice.
Ţinând cont de opiniile mai multor autori şi de diferitele criterii de sistematizare,
putem sistematiza jocurile astfel:
1. După efectiv:
 individuale;
 colective;
 de masă.
2.După modul de organizare a participanţilor:
 jocuri cu împărţire pe echipe sau pe grupe;
 jocuri fără împărţire pe echipe sau grupe (jocuri "frontale").
3. După materialele folosite:
 fără obiecte;
 cu obiecte.
4. După cadrul "organizatoric" în care se efectuează:
 jocuri în lecţie;
 jocuri în "recreaţia organizată"
 jocuri în tabere;
 jocuri în staţiuni balneo-climaterice şi de odihnă;
 jocuri în activitatea independentă.
5. După locul în care se desfăşoară:
 jocuri în aer liber;
 jocuri în interior (sală sau alte spaţii).
6. După sarcinile pe care le rezolvă:
 jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar
aplicative:
 pentru alergare;
 pentru săritură;
 pentru aruncare;
 pentru căţărare;
 pentru târâre;
 pentru escaladare.
 jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
specifice ramurilor sportive:
1.Jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive:
 jocuri pregătitoare pentru baschet;
 jocuri pregătitoare pentru fotbal;
 jocuri pregătitoare pentru handbal;
 jocuri pregătitoare pentru volei;
2.Jocuri pregătitoare pentru gimnastica la apart şi sărituri:
 pentru dezvoltarea simţului orientării în spaţiu;
 pentru dezvoltarea simţului ritmului;
 pentru dezvoltarea simţului echilibrului.
3.Atletism - pentru deprinderi motrice de bază, sensibilităţi
şi calităţi motrice.
 jocuri pentru educarea sensibilităţilor motrice şi educarea
calităţilor motrice de bază:
 pentru dezvoltarea vitezei;
 pentru dezvoltarea îndemânării;
 pentru dezvoltarea forţei.
 jocuri pentru educarea atenţiei.

METODICA UTILIZĂRII JOCURILOR PREGĂTITOARE


Pentru îndeplinirea sarcinilor, în alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se
îndeplinească următoarele cerinţe:
 să se ţină cont de sarcinile jocului;
 locul jocului în lecţia de educaţie fizică (prima verigă, a doua verigă, verigile
tematice);
 vârsta jucătorilor şi particularităţile morfofuncţionale şi psihice ale copiilor
cu care se va lucra;
 nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
 particularităţile de sex;
 condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de
care dispunem;
 condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.
Respectând aceste cerinţe, alegerea jocului trebuie să asigure accesibilitatea li
şi în acelaşi timp trebuie să trezească interesul elevilor. Pentru o bună desfăşurare a
jocului, trebuie să se ţină cont de următoarele:
1. Asigurarea condiţiilor materiale necesare desfăşurării jocului, în mărimi,
bastoane, corzi, măciuci, steguleţe, jaloane, pieptare etc.) şi la acest sens
referindu-ne la inventarul de materiale (mingi de diferite pregătirea prealabilă
a locului pentru joc.
2. Organizarea colectivului pentru joc. în cazul în care jocul ales impune
împărţirea colectivului pe echipe, o bună organizare a echipelor presupune:
3. echipele să fie egale ca număr;
4. să fie egale ca valoare biomotrică;
5. să fie egale sub aspectul bagajului de deprinderi motrice.
6. Ca modalităţi de formare a echipelor se pot folosi următoarele:
 prin numărătoare;
 prin alegerea echipelor de către căpitani;
 prin numire de către profesor;
 prin probe de verificare.
7. Explicarea şi demonstrarea jocului. Explicaţiile vor fi date după ce colectivul
a fost aşezat în formaţia jocului ce urmează să se desfăşoare. Demonstrarea
jocului trebuie să se facă în mod corespunzător, pentru a completa
înţelegerea explicaţiilor. Demonstrarea jocului o va face obligatoriu
profesorul la clasele I-IV, iar la clasele mai mari pot fi folosiţi şi unii elevi mai
bine pregătiţi care să asigure o demonstraţie corectă.
8. Urmărirea atentă de către profesor a desfăşurării jocului pentru a putea
observa corectitudinea execuţiei elevilor şi respectarea regulilor.
9. Dozarea efortului în joc, în funcţie de particularităţile de vârstă şi sex ale
copiilor, nivelul de dezvoltare fizică a acestora,cantitatea de efort fizic şi
intelectual depusă anterior, locul jocului în lecţia de educaţie fizică.

JOCURI PREGĂTITOARE PENTRU JOCUL DE BASCHET

Abordând clasificarea jocurilor dinamice după criteriul sarcinilor pe care le


rezolvă în lecţia de educaţie fizică cu conţinut din baschet şi condiţiile de desfăşurare
le putem clasifica astfel:
1. jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice necesare jocului
de baschet;
2. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
specifice baschetului (pregătitoare).

JOCURI PENTRU CAPACITĂŢI MOTRICE


 Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea vitezei: leapşa; al treilea fnge,
şoarecele şi pisica, cursa în cerc, şarpele îşi prinde coada, ultimul aleargă în
faţă, de-a prinselea cu ajutor, năvodul şi pescarii, ştafetă în zig-zag, ştafetă cu
alergare, cursa spate în spate, cursa în trei picioare, mingea în cerc, mingea
în suveică.

 Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea săriturii: lupta cocoşilor, ştafetă cu


coarda, undiţa, ştafetă cu sărituri într-un picior, trenul săltăreţ, sar peste băţ,
ştafetă cu sărituri din ghemuit în ghemuit.

 Jocuri pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative: semănatul şi culesul


mingiilor, transportul mingiilor, mingea peste pod, mingea pe sub pod, mingea
călătoare, ştafetă cu opt în jurul picioarelor, ştafetă cu dribling cu mâna
stângă, mingea la ţintă, dribling printre jaloane, ştafetă cu dribling cu două
mingi, mingea la căpitan.

 Jocuri pentru dezvoltarea rezistenţei: micul maraton, marele maraton, lxl


leapşa pe tot terenul, lxl marcaj-demarcaj pe ½ şi pe tot terenul, lxl leapşa cu
dribling pe suprafaţă limitată, ½ şi pe tot terenul, joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 fără
dribling, cu ţinerea mingii pe suprafaţă limitată, pe ½ şi pe tot terenul cu
folosirea paselor cu două mâini de la piept, cu pământul, din voleibolare.

JOCURI PENTRU PREGĂTIREA TEHNICĂ

 Jocuri pentru mişcare în teren:


 Ştafetă cu alergare cu plecare din diferite poziţii: stând, stând încrucişat,
aşezat, aşezat încrucişat, culcat facial, dorsal, lateral, pe 3, 5, 10, 15,20, 30m;
 Ştafete cu pas adăugat înainte, înapoi, lateral, cu deplasare în triunghi, pătrat,
romb, pe Vi şi pe tot terenul;
 Ştafetă cu joc de picioare şi lucru de braţe, pe perechi, în oglindă;
 Ştafete combinate, cu plecări din diferite poziţii, cu alergare înainte, înapoi, joc
de picioare şi lucru de braţe, sărituri;
 Leapşa în doi cu alergare pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren sau pe tot
terenul;
 lxl marcaj-demarcaj pe suprafaţă limitată, pe ½ de teren sau pe tot terenul.
 Jocuri pregătitoare pentru pase:
 Mingea la căpitan în linie, în şir, în semicerc, în cerc, cu două şiruri;
 Suveică simplă;
 Suveică dublă;
 Octogonul;
 Caruselul;
 Cine pasează mai departe;
 Pase în triunghi, în pătrat, în stea;
 Ştafetă cu pase în doi;
 Pasa la numărul strigat;
 Pasă la numele strigat;
 Pasă în ordine numerică;
 Mingea salvează
 Pasează şi fă cerc în jurul meu;
 Ţinerea mingii 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 cu diferite procedee de pasare pe suprafaţă
limitată, pe ½ de teren sau pe tot terenul;
 Mingea frige;
 Cine pasează mai repede 10, 20, 30 de pase cu diferite procedee de pasare;
 Cine execută mai multe pase în 10, 20, 30 de secunde cu diferite procedee de
pasare.

 Jocuri pregătitoare pentru dribling:


 Ştafete cu dribling pe ½ şi pe tot terenul:
 cu mâna dreaptă dus-întors;
 cu mâna stângă dus-întors;
 cu mâna dreaptă dus, cu mâna stângă întors;
 dribling înainte - dribling cu spatele;
 dribling cu modificări de poziţii ale corpului: semigenuflexiune,
ghemuit;
 dribling cu piruetă la diferite semne;
 dribling cu trecerea mingii pe la spate;
 dribling cu trecerea mingii printre picioare;
 dribling cu variaţii de ritm;
 dribling cu opriri-porniri bruşte Ia diferite semne şi semnale;
 dribling cu schimbări de direcţie;
 Ştafete cu dribling cu două mingi;
 în linie dreaptă;
 cu ocolirea unor jaloane;
 cu variaţii de ritm;
 cu ocolirea cercurilor centrale;
 cu modificări de poziţii ale corpului;
 Joc cu dribling numai cu mana dreaptă;
 Joc cu dribling numai cu mana stângă.
 Jocuri pregătitoare pentru aruncările la coş:
 Cine înscrie mai repede 1, 3, 5, 10 coşuri;
 Cel mai bun din 5, 10 aruncări libere;
 Obligă-l să înscrie;
 Cel mai bun din 3 procedee;
 Cel mai bun din 5 poziţii;
 Cel mai bun din 5 poziţii la 3 distanţe;
 Cel mai bun din 5 aruncări din dribling;
 Cine înscrie mai repede 2, 3, 5 aruncări consecutive.

JOCURI PENTRU PREGĂTIREA TACTICĂ


Joc lxl pe ½ şi pe tot terenul;
Joc 2x2:
 la un panou, la panourile laterale, pe tot terenul;
 fără dribling, cu dribling;
 cu depăşire;
 cu pătrundere;
 cu dă şi du-te:
 cu recuperare la aruncarea proprie;
 cu recuperare la aruncarea coechipierilor;
 cu marcaj agresiv pe ½ de teren sau pe tot terenul;
Joc 3x3 (idem joc 2x2);
Joc 4x4 (idem joc 2x2)
 cu contraatac cu dribling;
 cu pasă directă la vârf;
 cu pasă la intermediar;
 atac rapid;
Joc 5x5:
 cu contraatac;
 cu atac rapid care se termină cu finalizare după 5 pase;
 cu atac care se termină în 5-10-15 secunde;
 fără dribling;
 cu ţinerea mingii pe ½ de teren;
 cu marcaj agresiv pe Vi de teren şi pe tot terenul;
Joc 1x2, 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ de teren şi pe tot terenul, cu teme tactice pentru
atac şi apărare.

Timp de lucru 24 ore


(recomandat)
Rezumat Jocurilor de mişcare din domeniul educaţiei fizice şi sportului, prezintă ca
principală clasificare următoarele:
jocuri de mişcare (sau dinamice);
jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;
jocuri sportive.
Luând în consideraţie sarcinile jocurilor de mişcare şi anume:
 formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi
specifice ramurilor sportive;
 dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
 formarea şi dezvoltarea calităţilor psihice (colectivismul, iniţiativa,
răspundere personală, perseverenţa)
Concluzii În alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se îndeplinească următoarele
cerinţe:
 să se ţină cont de sarcinile jocului;
 locul jocului în lecţia de educaţie fizică (prima verigă, a doua verigă,
verigile tematice);
 vârsta jucătorilor şi particularităţile morfofuncţionale şi psihice ale
copiilor cu care se va lucra;
 nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
 particularităţile de sex;
 condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de
materiale de care dispunem;
 condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.
Teste de autocontrol a. Enumeraţi tipurile de jocuri de mişcare pentru dezvoltarea capacităţilor
motrice.
b. Enumeraţi tipurile de jocuri de mişcare pentru pregătirea tehnică.
c. Care sunt mijloacele utilizate pentru dezvoltarea calităţilor motrice?

Surse bibliografice i. Predescu, T., Baschet, Editura Spicon, Tg. Jiu, 2000;
j. Colibaba - Evuleţ, Dumitru; Bota, Ioan - Jocuri sportive.Teorie şi
metodică. Editura Aldin, Bucureşti, 1998.
k. Predescu, Teodora -Baschet. Curs de bază. MEC, A.N.E.F.S.,Bucureşti,
1999.
l. Predescu, Teodora; Moanţă Alina ,Baschetul în şcoală. Instruire
-învăţare. Editura Semne, Bucureşti, 2001.
m. Ghiţescu, Iulian Gabriel; Moanţă Alina Daniela - Baschet. Fundamente
teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti, 2005
n. Moanţă, Alina Daniela. – Baschet metodică, Editura Alpha, 2005.
o. Ghitescu, G., I., Moanta, A., Bazele jocului de baschet, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 2008
p. Rus, C., M., Iacob, M.-R., Pentru profesorul de educație fizică și sport,
Editura Universităţi ”Al.I. Cuza” Iasi, 2010

4. MIJLOACE SPECIFICE JOCULUI DE BASCHET PENTRU DEZVOLTAREA


CALITĂŢILOR MOTRICE

Printre alte caracteristici pe care le reprezintă jocul de baschet


(spectaculozitate, dinamismul, rapiditatea, tehnică şi tactică complexă), iese în
evidenţă dezvoltarea calităţilor motrice ca un suport de bază al pregătirii fizice.
Aceasta determină caracterul atletic al jocului, bazat pe multă mişcare, deplasări
rapide, opriri, porniri bruşte, sărituri, toate combinate cu mânuirea rapidă şi precisă a
mingii.
În cadrul jocului, în procesul de antrenament al echipei şi în lecţia de educaţie
fizică din şcoală, dezvoltarea calităţilor motrice ocupă un loc larg şi foarte important,
dezvoltarea diferitelor calităţi motrice: viteza, rezistenţa, îndemânarea, forţa se pot
realiza în mod gradat în lecţia de educaţie fizică sau în pregătirea unei echipe având
legătură în primul rând cu sarcina de lecţie şi cu perioada de pregătire în care se află
echipa.
Prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice
specifice jocului de baschet accesibile copiilor şi juniorilor.

VITEZA
Viteza este definită ca fiind capacitatea de a realiza acţiuni motrice într-un timp
minim.
În baschet, o importanţă specială o au următoarele calităţi care au legătură cu viteza:
 viteza de reacţie;
 viteza de execuţie;
 viteza de accelerare.
Calitatea de accelerare este un factor de bază al vitezei. Este capacitatea
individului de a atinge punctul maxim de viteză la cel mai mic interval de timp de la
momentul startului. Este în strictă legătură ci forţa explozivă şi cu perfecţionarea
tehnică. Evident, în jocul de baschet foarte rar se face o pornire dintr-o poziţie
statică, fiindcă de obicei jucătorul este în mişcare, şi brusc schimbă ritmul şi
accelerează.
Este adevărat că la fel de rar se ajunge la maximum de viteză, deoarece
dimensiunile terenului şi natura sportului, nu-i permit aşa ceva.
Viteza de execuţie este capacitatea individului de a efectua o mişcare cât mai repede
posibil. Este bazată în principal pe calităţile fiziologice ale jucătorului, cum ar fi gradul
de îndemânare în sportul respectiv.
Viteza de reacţie, este capacitatea individului de a reacţiona corect şi rapid în situaţii
variabile. Are o relaţie strictă cu capacitatea sistemului nervos central de a primi,
transporta şi prelucra stimuli.
Viteza în baschet este prezentă sub următoarele forme:
 viteza fără minge (alergare);
 viteza cu minge (dribling)
 viteza fără minge în prezenţa adversarului (schimbare de direcţie)
 viteza cu minge în colaborare cu coechipierii (pasele din deplasare)
 viteza cu minge în prezenţa adversarului (dribling cu schimbări de direcţie , cu
piruetă, cu trecerea mingii pe la spate, cu trecerea mingii printre picioare, cu
variaţii de ritm);
 viteza cu minge în colaborare cu coechipierii şi în prezenţa adversarilor
(combinaţii ofensive de 2-3 jucători)
 viteza fără minge în colaborare cu coechipierii şi în prezenţa
adversarilor(combinaţii defensive de 2-3 jucători);
 viteza în diferite forme de atac colectiv;
 viteza în diferite forme de apărare colectivă.
Aşa cum este evident, viteza cu formele ei de manifestare diferite are probabil cel
mai important rol în baschetul contemporan. Exersarea tuturor formelor descrise mai
sus este absolut necesară, folosindu-se exerciţii specifice jocului de baschet. De
asemenea, un rol important în dezvoltarea vitezei şi mai ales în condiţii
competiţionale îl au voinţa, perseverenţa, mândria, dârzenia care dau "ceva în plus"
exersării.
În antrenarea vitezei generale şi specifice trebuie ţinut cont de următoarele:
1. Antrenarea vitezei, mai ales a celei generale trebuie să se facă la începutul
antrenamentului atunci când sportivul este odihnit;
2. Intensitatea trebuie să fie mare, până la maximă, cu încercarea de multe ori
de a trece de limita maximă;
3. Durata trebuie să fie mică, repetiţii puţine şi intervale mari;
4. Repetiţia ajută şi la îmbunătăţirea rezistenţei în regim de viteză.

Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de execuţie a deplasărilor specifice


 Deplasare pe traseul micului maraton (98m) în viteză maximă. Jucătorul parcurge
traseul executând schimbările de direcţie întotdeauna cu faţa spre aceeaşi latură
a terenului pentru exersarea schimbării de direcţie cu şi pe piciorul drept şi pe
piciorul stâng (stâng-drept, drept-
stâng).
Scop:
 dezvoltarea vitezei în regim
de rezistenţă;
 exersarea schimbărilor de
direcţie.
Durata: 20 - 24 sec.
Caracterul efortului: anaerob lactacid
 Aceeaşi execuţie poate fi
realizată şi pe traseul marelui
maraton.
Durata: 26 - 28 sec.
Caracterul efortului: anaerob
lactacid

 într-un pătrat cu laturile de


5/5m, jucătorul execută deplasări
specifice în poziţie fundamentală cu pas adăugat lateral astfel:

1 - deplasare cu pas adăugat lateral oblic


înainte;
2 - 4 - deplasare cu pas adăugat lateral;
3 - deplasare cu pas adăugat lateral, oblic
înapoi.
Jucătorul execută traseul de 3 ori consecutiv.
Scop: - dezvoltarea vitezei în regim de rezistenţă;
- exersarea deplasării cu pas adăugat lateral.
Durata: 20 sec.
Caracterul efortului: anaerob lactacid
Indicaţii metodice: Exerciţiul se poate desfăşura sub formă de concurs între doi
jucători.,
Variantă: Jucătorul execută la capătul fiecărei linii de deplasare o săritură.
 Jucătorul execută deplasare cu pas adăugat în poziţie fundamentală astfel:

1-4 deplasare cu pas adăugat oblic


înainte;
2-5 deplasare cu pas adăugat cu spatele;
3-6 deplasare cu pas adăugat lateral.
Scop: dezvoltarea vitezei în regim de
rezistenţă; .
Durata: 8-9 sec.
Caracterul efortului: anaerob lactacid.

 "Brăduţul" - Jucătorul parcurge traseul descris, astfel:


Varianta 1
 pe diagonale - sprint;
 pe linii paralele cu linia de fund - deplasare cu pas adăugat lateral.
Varianta 2
 pe diagonale - deplasare cu pas adăugat oblic înainte;
 pe linii paralele cu linia de fund - deplasare cu pas adăugat lateral.
Varianta 3
 pe diagonale - deplasare cu pas adăugat oblic înainte;
 pe linii paralele Cu linia de fund - sprint.
Scop:
 dezvoltarea vitezei în regim de rezistenţă;
 exersarea elementelor tehnice de deplasare în teren.
Caracterul efortului: anaerob lactacid.

 Jucătorii se află aliniaţi la linia de fund a terenului. La semnal (sonor, vizual),


jucătorii execută sprint până la linia de aruncări libere.
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie şi a vitezei de deplasare pe distanţe scurte.
Caracterul efortului: anaerob alactacid
 Jucătorul execută deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat conform
traseului.
Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie şi a vitezei de deplasare pe distanţe scurte.
Caracterul efortului: anaerob alactacid.
 Jucătorii se află la linia de fiind şi se deplasează conform traseului.

Varianta 1:
1-3-5 sprint
2-4-6 retragere cu spatele.

Varianta 2 :
1-3-5 sprint
2-4-6 deplasare cu pas adăugat cu spatele.
Scop:
- dezvoltarea vitezei specifice în regim de rezistenţă;
- exersarea elementelor specifice de deplasare.

Durată: varianta 1-14-16 sec.


Caracterul efortului: anaerob lactacid.

 Joc, care echipă se aliniază mai repede. Jucătorii împărţiţi în mai multe echipe,
fiecare cu un loc bine stabilit. Jucătorii aleargă prin sală şi până se numără la 3,
fiecare echipă se retrage la locul ei prin alergare cu spatele.
 jucători se află în jurul cercului central. Prin deplasare în poziţie fundamentală cei
doi jucători încearcă să se prindă unul pe celălalt. la semnal, se schimbă sensul
de deplasare
Scop: - dezvoltarea vitezei de deplasare specifice apărătorului;
- dezvoltarea vitezei de reacţie,
- repetarea pasului adăugat lateral.
Durata: 20-30 sec
Caracterul efortului: anaerob alactacid.

 Culegerea mingiilor ce se rostogolesc, precedate de sprint.


 Fotbal şi baschet cu mingea de rugby.
 Exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul, executate în viteză maximă.
 Ştafete cu diferite deplasări.
 Ştafete cu dribling.

Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de reacţie


 Jucătorii aleargă prin sală şi la un semnal execută o întoarcere şi se deplasează
până la perete în sprint sau prin alergare laterală, pas adăugat, cu joc de braţe
sau cu schimbări de direcţie.
 Jucătorii se deplasează (mers sau alergare) şi la semnal (bătaie din palme, fluier
etc.) se vor aşeza într-o formaţie dinainte stabilită (perechi, şiruri, linii, semicerc,
pătrat sau chiar posturile pe care joacă de obicei în atac) în poziţie fundamentală
şi vor executa joc de braţe şi picioare.
 Jucătorii se deplasează şi la diferite semnale vor executa diferite mişcări dinainte
stabilite ca: pivotare, joc de braţe şi picioare, alergare laterală, sprint, retragere cu
spatele, sărituri etc.
 Alergare normală, la fluier, alergare cu spatele, la semnal - oprire, la două
semnale - săritură.
 "Comanda inversă": "toţi jucătorii aleargă" - ei vor sări; "toţi elevii pasează" - ei vor
dribla; "toţi jucătorii driblează" - ei vor sări.
 Jucătorii se deplasează şi la un moment dat, antrenorul trebuie să strige o cifră
iar jucătorii trebuie să se adune în grupe de 3, 4, 5 (în funcţie de cifra strigată) prin
sprint, alergare laterală, pas adăugat înainte sau înapoi, sărituri pe un picior.
 Jucătorii cu faţa la perete, la semnal se întorc, ridică mingea de pe sol şi pornesc
în dribling spre coşul opus, aruncă la coş cu obligativitatea de a înscrie coş.
Ultimul jucător care înscrie coş execută 5 flotări.
 Idem, la semnal jucătorul preia mingea, driblează, pasează la perete sau cu un alt
coechipier, se întoarce în dribling şi aşează mingea la punctul fix. Ultimul jucător
execută 10 sărituri cu genunchii la piept.
 Idem, la semnal se întorc, aleargă până la centru, aşează mingea pe sol,
efectuează un număr indicat de către antrenor de sărituri, ridică mingea de pe sol,
driblează înapoi şi aşează mingea la punctul fix. Ultimul jucător execută 3 sprinturi.
 Pase sau aruncarea mingii la perete în cercul indicat de către antrenor - pe perete
sunt desenate mai multe cercuri numerotate şi profesorul indică unde se aruncă
mingea.
 "Cursa pe numere" - folosind sprintul, pasul adăugat sau driblingul. Jucătorii se
află în şir, în aşezat, numerotaţi în adâncime. Antrenorul strigă un număr, jucătorii
respectivi se ridică, execută sprint, până la o linie trasată pe sol, se întorc la locul
lor şi se aşează pe sol. Echipa a cărui jucător revine primul în poziţia iniţială
acumulează 1 punct. Câştigă echipa care ajunge prima la 10 puncte.

 Pase în doi din alergare, la fluier se schimbă sensul alergării


 Jucătorii în cerc, în pătrat sau pe 2 linii faţă în faţă, pasează cu 2 mâini de la piept
la 1 fluier schimbă şi pasează cu o mână de la umăr, la 2 fluiere execută pasa cu
pământul, la bătaie din palmă execută pasa cu 2 mâini de deasupra capului.
 Jucătorii sunt culcaţi cu faţa la podea. Mâinile sunt lipite de corp. La semnal se
ridică şi aleargă, la al doilea semnal se culcă din nou şi execuţia continuă în
acelaşi mod.
 Acelaşi exerciţiu dar de data aceasta, jucătorii se află cu picioarele pe linia de
start şi execută sprint până la o linie situată la 15-20m şi se aşează în poziţia de
start.
 Jucătorii sunt în poziţia de culcat dorsal, mâinile încrucişate pe piept şi capul pe
linia de start. La semnal, se ridică, se întorc şi aleargă. La al doilea semnal se
culcă din nou şi execuţia continuă în acelaşi mod.
 Acelaşi exerciţiu dar de data aceasta se desfăşoară sub formă de concurs pe o
distanţă de 15-20m.
 Jucătorii pleacă de la linia de fund la semnalul antrenorului, la al doilea semnal,
se opresc şi execută de 5 ori: genuflexiune, săritură, ghemuire, săritură cu braţele
sus, apoi exerciţiul continuă.
 Jucătorii pe perechi cu o minge. Jucătorul fără minge stă cu spatele la jucătorul
cu minge. Odată cu pasa jucătorul fără minge trebuie să se întoarcă pentru a primi
mingea iar cel care pasează trebuie să se întoarcă cu spatele spre coechipierul
lui. Exerciţiul continuă cu creşterea treptată a ritmului.
 Jucătorii stau la linia de fund cu spatele spre teren. Antrenorul se află la linia de
aruncări libere cu 2,3 mingi. Antrenorul rostogoleşte mingea pe sol şi strigă
numele unui jucător. Cel care şi-a auzit numele, se întoarce, vede unde este
mingea, aleargă, o prinde, şi o aşează lângă antrenor şi se întoarce la locul lui.
Ritmul creşte treptat.
 Antrenorul stă în mijlocul terenului cu o coardă în mână. Jucătorii stau în cerc în
jurul antrenorului, la capătul corzii. Antrenorul se învârte în jurul lui, ţinând coarda
la o înălţime de aproximativ 50 cm de sol. Jucătorii trebuie de fiecare dată când
trece coarda pe la picioarele lor să sară ca să nu se lovească. Ritmul creşte
treptat.
 Pase la panourile reflexe.
 Pase la panoul de baschet cu mingea de rugby.
Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de execuţie a paselor, driblingului şi
aruncărilor la coş
 Execuţii rapide de pase, aruncări, dribling, opriri, pivotări etc. în unitate de timp.
 Execuţii rapide de pase etc. - cine termină mai repede 10, 15, 20 de execuţii - pe
perechi sau în şiruri.
 Cine termină mai repede 5,10 sărituri la panou - lucru individual, pe perechi sau
echipe.
 Cine efectuează mai multe sărituri cu atingerea unui punct fix în 1' -2'.
 Pasă la perete urmată de întoarcere, sărituri sau genuflexiuni în unitate de timp.
 Pase şi aruncări la coş utilizând mai multe mingi (4 jucători şi 2 mingi); jucătorii
aşezaţi în cerc, pătrat sau triunghi pasează cu 2 sau 3 mingi. Aruncări repetate
primind mingea de la 2 jucători.
 "Pasa la căpitan" - 2 sau mai multe şiruri, fiecare cu mingea pasează şi se
deplasează la coada şirului.
 Deplasare în dribling între 2 jaloane situate la distanţă de 8 - 10 m în unitate de
timp. "Cine parcurge o distanţă mai mare."
 Concurs sau ştafetă: cine execută mai repede complexul:
 dribling - oprire şi 2 pase la perete
 alergare cu pas adăugat înainte şi înapoi;
 sprint - 2 sărituri la panou - retragere cu spatele.
 Suveică simplă.

 Suveică dublă

 Pase în 2 sau în 3 pe lungimea sălii - dus - întors fără şi cu schimb de locuri.


 Concurs sau ştafetă cu dribling şi pasă. Jucătorul execută dribling în viteză până
la o linie trasată pe sol, pasează cu un coechipier, revine în dribling şi transmite
mingea următorului jucător din şir.

 Acelaşi lucru cu dribling printre jaloane.


 "Cursa pe numere'* pe perechi. La strigarea numărului, elevii respectivi pornesc
în alergare, pasând mingea, până la capătul terenului şi înapoi.

 Aruncări la coş din driblând, plecând de la 6-8m (sunt permise numai 3


driblinguri).
 Joc pe suprafaţă limitată 5x5 - "cine execută mai multe pase consecutive"
 Joc 5x5 fără dribling - obligă jucătorul să execute pase rapide şi aruncări la coş.
 Joc 5x5 pe !/2 de teren fără dribling (jucătorii sunt obligaţi să se deplaseze, să
paseze şi să arunce la coş).
 Diferite parcursuri aplicative în care se include executarea unui număr de pase,
dribling, alergare cu spatele şi laterală, săritură etc.
 De-a lungul terenului se aşează: o ladă, o ştachetă aflată la 40 cm înălţime, 4
jaloane aflate la 1,5 m unul de altul. Jucătorul stă pe linia de fund cu o minge. La
semnal porneşte în dribling, sare peste ladă ţinând mingea în mâini, driblează din
nou, trece pe sub ştachetă, driblează in nou, trece încrucişat printre jaloane,
driblează până la panou şi aruncă de 3 ori de pe partea dreaptă şi de 3 ori de pe
partea stângă.
 Jucătorii sunt aşezaţi în formaţie ca în desen. La centrul terenului, la Im distanţă
de linia laterală sunt aşezate 2 jaloane. Mingiile sunt la jucătorii din căciulă.
Jucătorii de pe colţ execută sprint, primesc mingea de la cei din căciulă şi aruncă
la coş din alergare sau din săritură, execută sprint sau deplasare cu pas adăugat
şi reiau execuţia. Mingea
este recuperată de către
pasator care schimbă
locul cu pasatorul de la
coşul opus. Jucătorii
execută 10 aruncări la
coş după care schimbă
locurile cu pasatorul.
Scop:
- dezvoltarea vitezei de
execuţie şi de deplasare în regim de rezistenţă;
- repetarea aruncărilor la coş şi a paselor în regim de efort specific.
- Durata: 60 - 70 sec.
Caracterul efortului: anaerob lactacid.
 2 jucători sunt situaţi pe partea dreaptă în
dreptul liniei de centru şi un jucător este situat
simetric în partea stângă. Alţi 2 jucători se află
sub coş, fiecare cu câte o minge cu rol de
pasatori şi recuperatori. Jucătorii de la centrusprintează, primesc mingea, aruncă
la coş şi sprintează în partea opusă.
Scop:
- dezvoltarea vitezei în regim de rezistentă.
- repetarea aruncărilor la coş şi a paselor în regim de efort specific.
Durata: 60 - 90 sec.
Caracterul efortului: mixt.

 Un jucător se află la linia de fund a terenului de baschet, celălalt, cu minge, în


prelungirea liniei de aruncări libere în dreptul semicercului de 6,25m. Jucătorul de
la linia de fund execută sprint pe traseul indicat, primeşte mingea şi execută
aruncare la coş
Variante:
- deplasarea jucătorului de va face alternativ
sprint - alergare cu spatele
- finalizarea se poate realiza prin diferite aruncări la
coş: din alergare, din săritură, slam-dunk.
Scop:
- dezvoltarea vitezei de deplasare în regim de
rezistenţă specifică;
- repetarea aruncărilor la coş în regim de efort specific.
Durată: 10- 12 sec
Caracterul efortului: anaerob lactacid.
 Un jucător se află sub coş pe post de pasator şi recuperator. Jucătorul executant
se află în colţul terenului. Executantul execută sprint pe traseul indicat. Când
ajunge în colţul terenului, primeşte mingea, execută o aruncare la coş din săritură
apoi repetă traseul în sens
opus
Variante:
- jucătorul poate folosi şi
alte posibilităţi de finalizare:
depăşire, aruncare la coş cu
depăşirea panoului, slam-
dunk.
- jucătorul care aruncă la
coş este şi recuperator;
- la panoul opus celui la care se face aruncarea după sprint, jucătorul execută
3-5 sărituri cu desprindere de pe 2 picioare cu atingerea panoului.
- 2 jucători pornesc simultan din cele 2 colţuri ale terenului, execută traseul de
2-3 ori. "Care jucător execută mai repede traseul, cu un procentaj mai bun în
aruncările la coş."
Scop:
- dezvoltarea vitezei de deplasare în regim de rezistenţă.
- repetarea aruncărilor la coş în regim de efort specific.
Durata: 15-20 sec.
Caracterul efortului: anaerob alactacid.

 Sub coş se află un jucător pe post de pasator şi


recuperator. Jucătorul executant primeşte pasă în
punctul 1, execută aruncare la coş din săritură -sprint
până la linia laterală a terenului din partea opusă - sprint
până la punctul 2, execută aruncare la coş din săritură -sprint până la linia laterală în
partea opusă - sprint până la punctul 3, aruncare la coş din săritură.

 Jucătorii se află în grupe de câte 3 cu o minge la


fiecare grupă. Mingea se află la jucătorul din centru,
care pasează cu jucătorii laterali deplasându-se
conform figurii. Finalizarea se execută din alergare.
După fiecare repetare, jucătorii îşi schimbă locul.
Variantă:
exerciţiul se desfăşoară între 2 grupe pe cele 2 jumătăţi
de teren. Prima grupă care reuşeşte 6 coşuri, câştigă.

 Jucătorii se află în grupe de câte 3 cu o minge la fiecare grupă. Mingea se află


la antrenor, care pasează
jucătorului central care
declanşează desfăşurarea
exerciţiului cu jucătorii laterali
deplasându-se conform figurii
300. Mingea revine de fiecare
dată jucătorului din centru.
înainte de aruncare se
efectuează maxim 5 pase.
Finalizarea se execută din
alergare. După fiecare repetare, jucătorii îşi schimbă locul.
 Jucătorii se află în grupe de câte 3 cu o minge la fiecare grupă, aşezaţi pe
culoarul central şi pe culoarele laterale. în prelungirea liniei de aruncări libere, la 2m
distanţă faţă de linia laterală se află 2 jaloane. Mingea pleacă de la jucătorul central,
A, care pasează unui jucător
lateral, B, se pasează înapoi
jucătorului A, care-i pasează
jucătorului C pentru a finaliza.
Jucătorul B din centru care I-a
pasat lui C îşi continuă
deplasarea spre zona laterală
de unde a venit jucătorul c.
Jucătorul A care a fost primul
pasator, recuperează mingea şi
devine jucător centru. Jucătorul C, după aruncare îi ia locul lui A pe partea
opusă.Exerciţiul se reia în sensul opus cu jucătorii pe noile posturi: A pasează la C,
C pasează la A, A pasează la B care finalizează.

FORŢA
Forţa este capacitatea motrică ce permite omului să învingă o rezistenţă sau să
se opună acesteia printr-un efort muscular intens.
Deoarece în jocul de baschet, aşa cum de altfel şi la celelalte jocuri colective,
predomină acţiunea dinamică a muşchilor, sunt preferate exerciţiile dinamice, nu cele
statice.
Dezvoltarea forţei prin mijloace specifice din baschet se poate realiza prin 2 categorii
de exerciţii:
 Exerciţii în care îngreuierea o reprezintă greutatea propriului corp
(sărituri, joc de braţe şi picioare, schimbări de direcţie, opriri, deplasări
în poziţie fundamentală)
 Exerciţii cu îngreuiere sau cu rezistenţă externă folosind:
 mingea de baschet;
 mingea medicinală;
 rezistenţa mediului extern (alergarea şi săritura prin zăpadă, apă, nisip,
la vale, la deal)
Privind dezvoltarea forţei, la nivelul diferitelor grupe musculare, prin mijloacele
jocului de baschet, se contribuie în special la dezvoltarea forţei în braţe, a articulaţiei
pumnului, forţa în picioare (detentă), forţa abdominală.

Exerciţii cu mingea medicinală


Exerciţiile cu mingea medicinală sunt necesare pentru pregătirea fizică în jocul
de baschet pentru completarea antrenamentului cu greutăţi, ele neputând să
înlocuiască şedinţele normale de antrenament de forţă. împreună cu acestea, ele
ajută la creşterea puterii secţiunii superioare a corpului.
Exerciţiile cu mingea medicinală au fost etichetate deseori ca exerciţii
pliometrice, deoarece implică mişcări explozive. Aceste exerciţii sunt foarte aplicabile
în baschet, deoarece ele implică mişcări care sunt identice cu cele din timpul jocului
efectiv.
Indicaţii pentru folosirea mingiilor medicinale:
 înainte de exerciţiile cu mingea medicinală trebuie să se facă o bună
încălzire.
 mingiile folosite trebuie să fie în concordanţă cu pregătirea fizică a
sportivilor. Se poate începe cu mingi mai uşoare, care pot fi schimbate
apoi cu mingi mai grele. Greutatea medie cu care se începe este de 2-3
kg, după ce forţa a crescut putându-se folosi mingi mai grele de 5-6 kg.
Execuţia trebuie să aibă o tehnică adecvată. Trebuie să existe
permanent un control asupra poziţiei corecte.
 Aruncările trebuie să se realizeze cu extensia totală a mâinilor şi a
picioarelor
 Se recomandă pauze de 10-15 secunde între aruncări şi de 2-3 minute
între seturi.

PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT

La acest exerciţiu se lucrează cu muşchii pieptului, umerilor şi braţelor. La


sfârşitul pasei, braţele trebuie să fie extinse la maximum, pentru a antrena şi muşchii
încheieturilor, adesea neglijaţi. Execuţia rapidă a exerciţiului determină contracţia
rapidă, adăugând putere secţiunii superioare a corpului.
Tehnica de execuţie.
Executantul stă în poziţie fundamentală, mingea ţinută în priză simetrică la
piept. Braţele se întind înainte şi împing mingea spre înainte. La sfârşitul mişcării,
braţele sunt extinse total şi se imprimă mingii un impuls prin mişcarea de "biciuire" de
la nivelul încheieturii. Pentru echilibrare se poate face un pas spre înainte cu piciorul
dominant.

ARUNCAREA CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA CAPULUI


La acest exerciţiu se lucrează cu muşchii umerilor, spatele superior şi braţe. La
sfârşitul mişcării braţele vor fi întinse la maximum, lucrând astfel şi muşchii
încheieturii. Exerciţiul ajută de asemenea la creşterea flexibilităţii umerilor, deoarece ,
la începutul aruncării, braţele sunt aduse mult deasupra capului.
Tehnica de execuţie
Executantul se află în stând cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, cu
mingea ţinută cu ambele mâini în priză simetrică deasupra capului, coatele îndoite
depărtate la distanţa dintre umeri, cât de mult permite flexibilitatea umerilor. Se
execută un pas înainte cu piciorul dominant iar mingea este împinsă înainte. La
sfârşitul mişcării braţele se extind pe toată lungimea şi se dă drumul mingii
imprimându-i-se acesteia un impuls prin mişcarea de "biciuire". Corpul trebuie să fie
ţinut drept pe toată durata exerciţiului.

ARUNCAREA LATERALĂ
În acest exerciţiu se lucrează cu muşchii umerilor, spate inferior şi superior,
abdomen şi braţe. La sfârşitul mişcării, braţele vor fi extinse la maxim, lucrând astfel
şi muşchii încheieturii şi palmei. Pentru rezultate mai bune, mingea trebuie dusă în
lateral atât cât permite flexibilitatea umerilor, fără a roti prea mult din trunchi.
Tehnica de execuţie
Executantul se află în stând cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, mingea ţinută
cu ambele mâini, aproape de umăr, într-o parte, cât mai în spate (atât cât permite
flexibilitatea umerilor), fără ca trunchiul să se rotească. Mâinile ar trebui să fie în
spatele mingii. Se execută un pas înainte cu piciorul opus mingii (dacă mingea se
află pe dreapta, atunci se păşeşte cu piciorul stâng), timp în care braţele se extind
înainte, la sfârşitul mişcării eliberându-se mingea. După revenirea în poziţie iniţială se
repetă aruncarea din cealaltă parte. Aruncarea de pe ambele părţi este considerată o
repetare.
a.) Forţa în articulaţia pumnului
 Pase cu mingea medicinală.
 Voleibolarea mingii la panou sau la perete.
 Strângerea unei mingi de tenis în palmă.
 Exerciţii cu haltere mici.
 închideri şi deschideri de pumni.
 Rotari în articulaţia pumnului.
 Presiuni pe palme şi degete.
 Flotări la perete sau la sol, cu accent pe împingerea pe palme şi degete.
b.)Forţa în braţe
 transport de 1-2-3 mingi de baschet sau o minge medicinală (în braţe sau
sub axilă);
 transport de mingi cu braţele întinse lateral sau ridicate oblic în sus;
 diferite pase cu mingea de baschet sau mingi medicinale (din formaţie de
cerc, pătrat, şiruri, linii);
 idem cu mărirea distanţei;
 pase din poziţia aşezat pe genunchi;
 aruncare la coş de pe loc cu mingea grea;
 idem cu mărirea distanţei;
 imitarea paselor cu 2 gantere. pasa cu 2 mâini de la piept; pasa cu 2
mâini de deasupra capului,
 imitarea pasei cu o mână de la umăr la scripetele cu îngreuiere;
 dribling pe loc sau din deplasare cu mingea grea,
 concurs - cine pasează mai departe cu două mâini de la piept, cu două
mâini de deasupra capului, cu o mână de la umăr;
 concurs - cine efectuează cel mai mare număr de pase sau aruncări la
coş;
 suveica cu mingea medicinală;
 din poziţie fundamentală cu ganterele în mâini, braţele depărtate lateral,
deplasări laterale,
 du haltera deasupra capului, deplasări laterale
 joc 5x5 - folosind mingea medicinală;
 executând numai pasa cu o mână;
c.)Forţa în picioare
 sărituri cu mingea medicinală între glezne;
 transport de mingi (ţinute între glezne sau între genunchi) prin săritură;
 transport de 2 mingi medicinale (ţinute între braţe) folosind pasul adăugat
lateral, pasul sărit, pasul săltat, mersul ghemuit etc;
 semigenuflexiune cu mingea grea ţinută la ceafă;
 sărituri cu 2 mingi în braţe (pe ambele şi pe un picior);
 deplasare cu pas adăugat sau alergare normală pe o distanţă mai mare
sau de mai multe ori în cazul exerciţiului organizat sub formă de concurs)
pe teren, pe nisip sau în apă;
 reprize lxl de joc de braţe şi de picioare a 10, 15, 20 de secunde;
 dribling din poziţie joasă;
 exerciţii cu haltera pe umeri, schimbări de direcţie stânga-dreapta;
 reprize de 5, 10, 15 sărituri la panou;
 reprize de sărituri în apă sau pe nisip;
 reprize de 5, 10, 15 opriri sau schimbări de direcţie;
 reprize de 5, 10, 5 voleibalări la panou;
 pe şiruri, voleibalarea mingii la panou;
 pase şi aruncări la coş din săritură cu mingea grea
 joc lxl "leapşa" sau "în oglindă";
 joc lxl fiecare cu minge - se caută scoaterea mingii de la partener;
C)- Mijloace complexe
 parcursuri aplicative care să cuprindă deplasare în poziţie joasă, joc de
braţe şi picioare;
 pase la distanţă mare, alergare transport de mingi, sărituri la panou;
 circuite scurte:
 30 sec. deplasare în poziţie joasă;
 sărituri la panou;
 pase cu mingea medicinală;
 30 sec. dribling cu schimbări de direcţie;
 aruncări la coş.

 joc 5x5 pe ½ de teren cu deplasare numai prin săritură (unul sau ambele
picioare);
 joc 5x5 pe ½ de teren din ghemuit;
 joc 5x5 cu partener în spate;
 joc 5x5 fiecare cu mingea medicinală;
 joc 5x5 folosind numai pasa şi aruncarea din săritură;
 joc 5x5 cu mingea de baschet sau medicinală care se rostogoleşte pe
sol;
 joc 5x5 cu mingea îngreuiată.
D) — Mijloace pentru dezvoltarea detentei
 Atingerea panoului sau a coşului cu una sau două mâini, cu şi fără elan,
cu bătaie pe un picior sau pe ambele picioare.
 Sărituri pe vârfuri cu haltera ţinută cu braţele întinse.
 Sărituri pe vârfuri la groapa cu nisip.
 Aruncări la coş din săritură.
 Urmăriri şi recuperări la panou
 Aruncări la coş din voleibolare
 Pase din săritură.

REZISTENŢA
Rezistenţa se defineşte ca fiind capacitatea motrică ce permite omului să facă
faţă oboselii în eforturile de lungă durată. Este determinată de factori fiziologice,
volitivi şi coordinativi. Prestaţia de rezistenţă se caracterizează prin economie
maximă a funcţiilor.
Formele rezistenţei întâlnite în baschet sunt:
 rezistenţa musculară (rezistenţa în regim de forţă) -
capacitatea organismului de a executa în orice moment al jocului
procedeele tehnice şi acţiunile tactice cu indici constanţi de forţă;
 rezistenţa la viteză (rezistenţa în regim de viteză) - capacitatea organismului
de a acţiona cu o viteză constantă pe tot parcursul activităţii fizice a jocului;
 rezistenţa Ia forţa explozivă (rezistenţa în regim de detentă) - capacitatea
organismului de a mobiliza forţa explozivă a braţelor şi a picioarelor pe tot
parcursul jocului.
Regimul înseamnă manifestarea diferită a rezistenţei determinată de influenta altei
calităţi motrice manifestată simultan. Deci în jocul de baschet întâlnim:
 rezistenţa în regim de poziţie fundamentală;
 rezistenţa în regim de săritură;
 rezistenţa în regim de joc de braţe şi picioare
 rezistenţa în regim de aruncări la coş etc.
Rezistenţa poate fi dezvoltată în cadrul antrenamentelor de baschet prin:
 executarea exerciţiilor într-un ritm moderat mărind treptat durata;
 executarea exerciţiilor mărind treptat distanţa;
 executarea exerciţiului de un număr x de ori într-un ritm susţinut sau moderat,
cu acordarea de pauze între reprize;
 practicarea globală a jocului de baschet sub diferite variante (jocuri şcoală).

Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea rezistenţei

 serii de sprinturi (2-4-6) pe distanţe de 8-10 m cu pauze mici;


 3-4-5 serii de 8-10-15 pase sau aruncări la coş ( sau alte procedee tehnice);
 reprize de joc de braţe şi picioare de 20 - 40 sec.(pauza între repetări de 5-10-
15 sec);
 reprize de pase sau aruncări la coş cu creşterea treptată a numărului de
execuţii, '.
 reprize de joc lxl cu minge şi fără minge (în pauze deplasare prin mers);
 2-3-4 serii de 10 pase cu mingea de baschet, intercalate cu serii de 10 pase
cu mingea medicinală;
 serii de sărituri la panou: 5-8-10 sărituri sau durata de lucru pe serie de 10-20-
30 sec. (în pauză deplasare prin mers);
 serii de pase în doi din deplasare: seria 1 - o lungime de teren; seria 2 - 2
lungimi de teren; seria 3 - 3 lungimi de teren etc;
 idem cu pase în trei din deplasare cu sau fără schimb de locuri;
 pase în formaţie de triunghi, pătrat sau cerc cu mai multe mingi, timp de 1-2
min.
 serii de sprinturi în dribling cu sau fără schimbări de direcţie. La fiecare serie
se măreşte distanţa sau se îngreuiază execuţia;
 reprize de pase (aruncări la coş sau dribling), intercalate cu sărituri peste
coardă sau peste banca de gimnastică;
 suveică simplă şi dublă efectuată timp mai îndelungat;
 concurs de pase, dribling aruncări la coş, schimbări de direcţie, sărituri la
panou "cine poate executa mai multe", "cine rezistă mai mult", "cine rezistă
mai bine";
 diferite parcursuri aplicative în care se introduce dribling cu schimbări de
direcţie, sărituri la panou, alergare laterală, joc de braţe şi de picioare, pase
etc;
 joc 1x1.2x2,3x3, pe tot terenul cu şi fără dribling;
 joc bilateral cu durata mai mare decât a celor 2 reprize;
 joc bilateral pe tot cu şi fără dribling;
 joc bilateral cu aplicarea apărării agresive pe ½ şi pe tot terenul.

CAPACITĂŢILE COORDINATIVE (ÎNDEMÂNAREA)

Ansamblul analizatorilor, ale căror acţiuni se combină, determină un complex de


aptitudini, numite coordinative, al căror rol este acela de a regla şi organiza
mişcarea. Coordonarea acţionează pornind de la informaţii furnizate de mediu şi de
reaferenţele provenind de la analizatori. Aceştia din urmă constituie baza funcţională
a reglării şi organizării mişcării.
După R. Manno (1992) capacităţile coordinative sunt:
 Capacitatea de combinare şi cuplare a mişcărilor;
 Capacitatea de orientare spaţio-temporală;
 Capacitatea de diferenţiere chinestezică;
 Capacitatea de echilibru;
 Capacitatea de reacţie;
 Simţul ritmului;
 Capacitatea de transformare a mişcărilor.
Exerciţii cu mingea pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative
 Cercuri în jurul bazinului cu mingea spre partea dreaptă şi spre partea stângă.
 Cercuri în jurul capului (la nivelul cefei) cu mingea spre partea dreaptă şi spre
partea stângă.
 In poziţie fundamentală, cercuri în jurul piciorului drept (stâng) cu mingea spre
partea dreaptă şi spre partea stângă.
 în poziţie fundamentală, optul printre picioare spre partea dreaptă şi spre
partea stângă.
 încercuirea corpului cu mingea de la ceafă până la glezne cu îndoirea
genunchilor şi invers.
 Deplasare spre înainte cu trecerea mingii rostogolită printre picioare la fiecare
pas.
 Deplasare spre înapoi cu trecerea mingii rostogolită printre picioare la fiecare
pas.
 Deplasare spre înainte, cu trecerea mingii pe sub piciorul ridicat la fiecare pas
în viteză maximă.
 Stând cu braţele întinse înainte, mingea ţinută între mâini. Ghemuire lentă şi
trecerea rapidă a mingii dintr-o mână în cealaltă, numai din mişcarea
articulaţiei pumnului. Acelaşi lucru şi la ridicare.
 Acelaşi exerciţiu ca cel precedent, mânuirea mingii făcându-se la spate.
 Din poziţie fundamentală, trunchiul aplecat, mingea ţinută între picioare cu o
mână din faţă, cealaltă din spate. Răsucirea trunchiului şi apucarea mingii
invers, fără ca aceasta să atingă solul. Mingea nu trebuie aruncată în sus, ci
lăsată să cadă.
 Acelaşi exerciţiu cu deplasare înainte sau înapoi.
 Stând depărtat cu mingea ţinută la piept, aruncarea mingii spre înapoi,
prinderea ei la spate cu două mâini.
 Acelaşi exerciţiu, cu aruncarea mingii din spate în faţă.
 Acelaşi exerciţiu cu aruncarea mingii din faţă în spate sau din spate în faţă cu
cât mai multe bătăi de palme până la prinderea mingii.
 Acelaşi exerciţiu cu deplasare înainte sau înapoi.
 Din poziţie fundamentală, aruncarea mingii dinapoi spre înainte sus printre
picioare.
 Din poziţie fundamentală, aruncarea mingii cu o mână dinapoi spre înainte sus
printre picioare şi prinderea ei cu cealaltă mână.
 Deplasare înainte cu trecerea mingii printre picioare la fiecare pas.
 Dribling jos, pe loc cu mâna dreaptă (stângă), înainte-înapoi.
 Dribling jos, pe loc cu trecerea mingii din mâna dreaptă în mâna stângă.
 Aceiaşi execuţie, driblingul făcându-se la spate.
 Depărtat antero-posterior, în poziţie fundamentală, schimbarea picioarelor
faţă-spate prin săritură şi schimbarea mâinii de dribling prin trecerea mingii
printre picioare.
 Trecerea mingii printre picioare din deplasare.
 Din deplasare, trecerea mingii pe la spate - dribling cu mâna dreaptă -
trecerea mingii pe la spate — dribling cu mâna stângă - trecerea mingii pe la
spate.
 Din deplasare, trecerea mingii pe la spate fără dribling executat de braţul care
trimite mingea pe la spate.
 Combinaţii de schimbări de direcţie prin diferite procedee, executate în viteză
maximă:
a) Mâna dreaptă (stânga) prin faţă - Mâna stângă (dreaptă) cu piruetă;
b) Mâna dreaptă (stânga) cu piruetă - Mâna stângă (dreapta) pe la spate;
c) Mâna dreaptă (Stânga) pe la spate - mâna stângă (dreapta) prin faţă;
d) Mâna dreaptă (stânga) pe la spate - mâna stângă (dreapta)printre
picioare;
e) Mâna dreapta (stânga) cu piruetă — mâna stângă (dreapta)printre
picioare;
f)Mâna dreaptă (sjtânga) printre picioare - mâna stângă (dreapta) prin faţă;
g) Mâna dreaptă pjrin faţă - mâna stângă piruetă - mâna dreaptă pe la
spate;
h) Mâna dreaptă piruetă - mâna stângă pe la spate - mâna dreaptă printre
picioare;
i) Mâna dreaptă pe la spate - mâna stângă printre picioare -mâna dreaptă
pijin faţă;
j) Mâna dreaptă printre picioare - mâna stângă piruetă – mâna dreaptă pe la
spate.
NOTA: In executarea combinaţiilor de trei procedee după un ciclu început cu
mâna dreaptă se reia execuţia începând cu mâna stângă.
 Pase executate din poeiţii diferite: culcat dorsal, culcat facial, aşezat, sprijin pe
o mână.
 Dribling executat dinipoziţii diferite: aşezat, culcat dorsal, sprijin pe o mână.
 Dribling pe suprafeţe limitate de teren cu sau fără adversar (leapşa în doi cu
scoaterea mingfi din dribling).
Exerciţii cu mai multe mingi
 Deplasare în alergare uşoară cu 2 mingi în mâini, aruncarea alternativă a
mingiilor în sus şi prinderea cu aceeaşi mână.
 Acelaşi exerciţiu, cu aruncarea simultană a mingiilor în sus.
 Deplasare în alergare uşoară, du 3 mingi în mâini, o minge ţinută în echilibru
pe palmă în lateral, cealaltă mâna întinsă înainte, aruncă mingea în sus şi o
prinde.
 Deplasare în alergare uşoară cu 2 mingi în mâini, aruncarea simultană a
mingiilor în sus şi prindere cu cealaltă mână (mingea aruncată cu mâna
dreaptă este prinsă de mâna stângă şi invers).
 Deplasare în alergare uşoară cu 2 mingi schimbarea mingiilor din mâna
dreaptă în mâna stângă prin aruncarea lor simultană, una pe la spate iar
cealaltă prin faţă.
 Deplasare în alergare, dribling simultan cu 2 mingii.
 Deplasare în alergare, dribling alternativ cu 2 mingii.
 Dribling pe loc, în lateral, cu 2 mingi, cu trecerea simultană a mingiilor din faţă
în spate şi din spate în faţă.
 Aceeaşi execuţie, alternativă.
 Deplasare în alergare, dribling cu 2 mingi, cu schimbarea mingiilor dintr-o
mână în cealaltă, cu trecerea unei mingi prin faţă, cealaltă prin spate
 Acelaşi exerciţiu, cu trecerea unei mingi prin faţă, cealaltă printre picioare.

Exerciţii complexe

 "Pase în pătrat"

Jucătorii sunt aşezaţi pe 4 şiruri, şirul 1 cu faţa la şirul jucătorului 2, 2 la 3, 3 la 4 şi 4


la 1. Se pot folosi 1, 2, 3 sau 4 mingii pentru
sporirea gradului de dificultate. Atunci când se
folosesc două mingi, ele pleacă de la şiruri aflate pe
diagonală (1 şi 3, 2 şi 4). La semnal, jucătorii
pasează mingea simultan la al doilea jucător al
rândului din faţă (juc. 1 la 5, 2 la 6 etc.) şi aleargă la
coada şirului la care a pasat.
Variante:
Jucătorii execută pase cu pământul;
La semnal se schimbă direcţia de pasare;
La semnal se schimbă sensul deplasării.

 "Exerciţiul cu 3 mingii"
Acest exerciţiu se execută cu 3 mingi. Jucătorii 1,4,5, au câte o minge, restul fiind
aliniaţi în spatele jucătorilor 1 şi 2 care stau faţă în faţă.
La semnal, jucătorul 1 îi pasează lui 2 şi aleargă spre 4,
de la care primeşte pasă, o dă înapoi şi se deplasează
la coada şirului jucătorului 2. între timp, jucătorul 2
folosind acelaşi procedeu îi pasează jucătorului 3,
aleargă spre jucătorul 5, primeşte şi retransmite o pasă
şi merge la coada şirului celălalt.
 "Pasă şi aruncare"
Jucătorii sunt împăraţi câte 2 sau câte 3 pe posturi de extremă şi fundaş. Jucătorul 1
îi paseaz i lui 2 care o trimite înapoi, o reprimeşte şi îi
pasează jucătorului 3. Când mingea ajunge la jucătorul
5, acesta driblează spre coş, aruncă la coş,
recuperează şi îi pasează jucătorului 6 care coitinuă
exerciţiul. Jucătorii îşi schimbă locurile trecând la coada
şirului unde au pasat.

Pentru ca exerciţiul să fie mai rapid se vor folosi 2 sau


mai multe mingi.
Variante:
Jucătorii pot folosi diferite variante de pasare;
Pasarea mingii va fi precedată de fentă de aruncare sau de pasare;
Pot fi introduşi şi jucători pe post de centru sau de pivoţi.

 "Pase în stea"
Jucătorii sunt dispuşi ca în desen. Jucătorul 1 îi pasează j ucătorului 2, 2 la 3, 3 la 4,
4 la 5 care driblează şi aruncă la coş. Jucătorul
care este primul la şirul jucătorului 1, recuperează
şi continuă exerciţiul în acelaşi mod. Jucătorii îşi
schimbă locurile deplasându-se la coada şirului
unde au pasat.
Variante: '
Jucătorii pot folosii diferite variante de pasare: cu
două mâini de la piept, cu două mâini cu
pământul, cu o mână din lateral);
Pasarea mingii va fi precedată de fentă de
aruncare sau de pasare.
Finalizarea poate fi realizată de pe toate cele 4 poziţii.

 Întoarcerea mingii"
Este un exerciţiu foarte bun de pasare a mingii, deoarece jucătorii se află în poziţiile
din timpul jocului: fundaşi, extreme, pivoţi.
Mingea este pasată din jucător în jucător de o parte
până pe cealaltă a panoului, până revine la jucătorul
de la care a plecat.
Variante:
Jucătorii folosesc modalităţi diferite de pasate (pasă
cu două mâini de la piept, pasă cu o mână din lateral,
pasă cu pământul;
Pasarea mingii este precedată de fentă de aruncare
sau de pasare;
Se poate desfăşura sub formă de concurs între
jucătorii aflaşi la 2 panouri. Câştigă echipa care întoarce mingea mai repede la
jucătorul nr 1.
 "Jocul paselor"
Acest exerciţiu are o mare aplicabilitate în joc şi are ca scop păstrarea mingii prin
pase şi pătrunderi ale jucătorilor.
Jucătorii se află în afara suprafeţei de restricţie.
Jucătorul care pasează şi pătrunde spre coş în partea
opusă jucătorului căruia i-a pasat. Astfel, jucătorul 1
îi pasează jucătorului 2 şi pătrunde prin centru-
stânga, jucătorul 4 urcă spre lima de aruncări libere
iar jucătorul 3 îi ia locul jucătorului 1. Jucătorul 2 îi
pasează jucătorului 3, şi pătrunde prin centru spre
dreapta, în timp ce jucătorul 4 ia locul jucătorului 2
afară.
Exerciţiul se termină când unul dintre jucători atacă
coşul.
 Pase la perete şi sărituri laterale pe 2 picioare peste banca de gimnastică.
Săriturile se execută succesiv, astfel încât prinderea mingii să se facă după fiecare
săritură.

 Pe perechi, alergare peste bănci de gimnastică şi pasarea mingii între


coechipieri.
 Acelaşi exerciţiu, cu executarea de oprire într-un timp sau în doi timpi la
prinderea mingii.

 Pase la perete cu 2 mingi. Distanţa 3m.


 Un jucător executant la o distanţă de 3m faţă de perete, pasează minge cu
peretele la un partener care prinde mingea şi o repasează. Exerciţiul se poate
executa cu 1,2 sau 3 mingi

 Deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat lateral între 2 linii trasate


pe sol, la distanţă de 3-4m, prinderea mingii pasate de un partener, pasare şi
continuarea
deplasării

 2
jucători
execută pase
în doi în timp
ce sar peste o
coardă întinsă
la o distanţă de aproximativ 30cm de sol. La semnal, mingea este pasată
antrenorului care o aruncă spre centrul terenului. Cei doi executanţi îşi dispută
mingea, cel care intră în posesia mingii devine atacant, celălalt devine apărător.

 Un jucător execută sărituri pe 2 picioare peste o coardă întinsă la o înălţime


de 30-40cm fată de sol. După ce a executat 5-6 sărituri, sprintează şi interceptează
mingea pasată de 2 jucători. în continuare, finalizează la coşul opus printr-un
procedeu la alegere.
 2 jucători execută sărituri din ghemuit în ghemuit peste banca de gimnastică
cu spatele spre teren . în momentul în care aud sunetul mingii pe sol, executanţii
sprintează şi îşi dispută mingea. Jucătorul care intră în posesia mingii devine
atacant, celălalt apărător şi joacă relaţia lxl la coşul opus.

 Jucătorii sunt împărţiţi în grupe de câte 3. La fiecare grupă 2 jucători învârtesc


o coardă iar cel de-al treilea execută sărituri peste coardă
şi pase cu jucătorul care sare peste coardă de la cealaltă
grupă

 Joc bilateral cu efectiv normal (sau redus) în spaţii


de joc mai mici.
 Joc bilateral cu reguli modificate: numai cu o mână, finalizare după 5 pase,
fără dribling, cu un singur dribling, aruncare la coş numai din voleibolare.
 Joc împotriva unor apărări aglomerate: 3x5.
 Joc în cu atac în superioritate numerică: 2x3, 3x4, 4x5, pe teren normal sau
pe suprafaţă limitată.
 Execuţii cu echipament mai greu (centuri, saci de nisip, veste), ale
principalelor procedee tehnice

MOBILITATEA (SUPLEŢEA)

Supleţea (mobilitatea) este definită ca, fiind capacitatea de a realiza mişcări cu cea
mai mare amplitudine posibilă în mod activ sau pasiv.
Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii:
 Stând cu braţele sus. Mâinile unite, cu palmele în sus. Extensia corpului şi a
mâinilor în sus.
 Stând cu braţele sus. Mâinile îndoite din coate şi încrucişate deasupra capului,
astfel încât fiecare să tragă antebraţul celuilalt cu o uşoară înclinare a capului,
simultan în dreapta sau în stânga pentru o mai mare extensie.
 Stând cu genunchii uşor depărtaţi, gleznele uşor flexate. Braţul drept este
transversal în faţa corpului. Cu mâna stângă poziţionată în apropierea cotului
stâng, se împinge uşor braţul drept până când întinderea se simte în umărul
drept. Capul se întoarce spre dreapta iar trunchiul nu se roteşte. Acelaşi lucru
cu braţul stâng.
 Mâinile prinse la spate. Tragerea mâinilor în spate. Corpul nemişcat, cu
pieptul în afară.
 Stând cu genunchii uşor depărtaţi, gleznele uşor flexate, braţul drept întins
peste cap. Flexaţi cotul drept şi puneţi palma mâinii drepte în centrul spatelui
(pai tea superioară a braţului drept trebuie să atingă capul). Realizaţi o
presiune uşoară pe cotul drept cu mâna stângă. împingeţi cotul drept în spate
şi în jos. Acelaşi lucru cu braţul stâng.
 Intindeţi braţul drept înainte, paralel cu podeaua. Palma dreaptă îndreptată cu
degetele spre tavan.
 Puneţi palma mânii stângi la baza degetelor mâinii stângi pe faţa palmară şi
trageţi uşor înapoi.
 Îndreptaţi degetele mâinii drepte spre podea, puneţi mâna stângă pe faţa
dorsală şi trageţi uşor înapoi.
 Acelaşi lucru cu braţul stâng.
 Extensia piciorului drept prin îndoirea celui stâng în lateral (fandare laterală).
Acelaşi lucru cu schimbarea piciorului.
 Din fandare laterală, întoarcere spre dreapta cu îndoirea piciorului drept
pentru ca pici arul stâng să se extindă total. Acelaşi lucru spre stânga.
 Aşezat, cu picioarele întinse. îndoirea trunchiului spre înainte.
 Aşezat cu picioarele depărtate. îndoirea trunchiului înainte, cu prinderea
vârfurilor picioarelor.
 Culcat dorsal. îndoirea piciorului 90° în lateral.
 Aşezat, cu genunchii îndoiţi, tălpile complet unite. împingerea cu braţele a
genunchilor spre în jos.
 Culcat dorsal. Piciorul drept ridicat spre înainte. Ajutarea mişcării de către
executant cu braţele sa de către un partener. Acelaşi lucru cu piciorul stâng.
 Culcat facial. Piciorul drept îndoit, iar mâna stângă ajută realizarea flexiei.
Acelaşi lucru cu piciorul stâng.
 Culcat facial. Ambele mâini prind picioarele care sunt flexate la spate şi ajută
la flexie.
 Lateral faţă de scara fixă. Piciorul drept sprijinit lateral de scară (90°),
aplecarea trunchiului înainte şi atingerea gleznei stângi. Acelaşi lucru cu
piciorul stâng.
 Aşezat pe podea cu piciorul drept întins înainte, piciorul stâng îndoit din
genunchi cu talpa piciorului stâng atingând în interior piciorul drept. Laba
piciorului drept îndreptată spre tavan. Cu mâna dreaptă întinsă în diagonală
apucaţi genunchiul stâng. Intindeţi mâna dreaptă peste cap în direcţia piciorului
drept. întinderea se va simţi în lateral şi în partea inferioară a spatelui. Acelaşi
lucru şi în partea opusă.
 Aşezat pe podea cu piciorul drept întins înainte piciorul stâng îndoit din
genunchi cu talpa piciorului stâng atingând în interior piciorul drept. Laba
piciorului drept îndreptată spre avan. Duceţi ambele braţe în lungul piciorului
drept întins. Ţineţi spatele drept, capul sus, aplecând uşor din şolduri fără a
coborî umerii. Acelaşi lucru şi în partea opusă.
 Aşezat pe podea cu piciorul drept întins înainte. Ridicaţi piciorul stâng şi
încrucişaţi-l deasupra piciorului drept înclinat astfel încât piciorul stâng să fie cu
talpa pe podea de-a lungul exteriorului genunchiului piciorului drept. Priviţi
peste umărul stâng şi răsuciţi uşor partea superioară a corpului spre stânga în
timp ce simultan apăsaţi cu putere genunchiul stâng cu cotul drept. Acelaşi
lucru şi în partea opusă.
 Culcat dorsal cu piciorul stâng întins pe podea. Piciorul stâng este îndoit şi
apucat de sub genunchi cu ambele mâini. Trageţi uşor genunchiul drept către
piept. Coloana vertebra ă şi spatele trebuie să păstreze permanent contactul
cu podeaua. în caz de flexibilitate mai mici se poate flexa uşor genunchiul
stâng pentru a asigura contactul cu podeaua pentru coloana vertebrală.
Acelaşi lucru şi în partea opusă.
 Din poziţia anterioară se trece genunchiul îndoit pe deasupra piciorului întins
(stâng), în exteriorul acestuia, umerii rămân pe podea iar privirea este
îndreptată spre tavan, acelaşi lucru în partea opusă.
 Culcat dorsal, încrucişaţi piciorul stâng deasupra celui drept. Puneţi glezna
stângă pe coapsă imediat sub genunchiul drept. întindeţi mâna stângă pe largă
piciorul stâng, mâna dreaptă după piciorul drept. Trageţi uşor piciorul drept
spre piept. Acelaşi lucru cu piciorul drept.
 Aşezat, cu genunchii îndoiţi, tălpile lipite, călcâiele apropiate de şezut,
genunchii în exterior. Corpul este drept, capul sus. Apucaţi gleznele şi aplecaţi-
vă înainte din şold aducând pieptul aproape de picioare. Evitaţi forţarea
extensiei. Pentru creşterea intensităţii extensiei apăsaţi cu coatele pe
genunchi.
 Stând depărtat (maxim posibil). Aplecarea trunchiului înainte şi menţinerea
poziţiei.
 Culcat dorsal. Răsturnare spre înapoi cu menţinerea poziţiei.
 Stând apropiat cu faţa la o bară, sprijinul braţelor. îndoirea mâinilor, picioarele
fiind menţinute întinse, cu tălpile pe sol.
 Doi jucători faţă în faţă. Unul aşezat cu picioarele întinse, celălalt cu picioarele
îndoite (sau aşezat depărtat), îl prinde de mâini pe coechipier şi-l trage,
accentuând flexia trunchiului acestuia.
 Doi jucători în aşezat, faţă în faţă, cu picioarele întinse, încearcă saşi prindă
mâinile şi să menţină poziţia.
Timp de lucru 26 ore
(recomandat)
Rezumat Jocurilor de mişcare din domeniul educaţiei fizice şi sportului, prezintă ca
principală clasificare următoarele:
 jocuri de mişcare (sau dinamice);
 jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;
 jocuri sportive.
Luând în consideraţie sarcinile jocurilor de mişcare şi anume:
 formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi
specifice ramurilor sportive;
 dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
 formarea şi dezvoltarea calităţilor psihice (colectivismul, iniţiativa,
răspundere personală, perseverenţa)
Concluzii În alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se îndeplinească următoarele
cerinţe:
 să se ţină cont de sarcinile jocului;
 locul jocului în lecţia de educaţie fizică (prima verigă, a doua verigă,
verigile tematice);
 vârsta jucătorilor şi particularităţile morfofuncţionale şi psihice ale
copiilor cu care se va lucra;
 nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
 particularităţile de sex;
 condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale
de care dispunem;
 condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.
Teste de a. Care sunt formele sub care este prezentă viteza în jocul de baschet ?
b. Care sunt formele sub care este prezentă rezistenţa în jocul de baschet ?
autocontrol

Surse bibliografice a.Predescu, T., Baschet, Editura Spicon, Tg. Jiu, 2000;
b.Colibaba - Evuleţ, Dumitru; Bota, Ioan - Jocuri sportive.Teorie şi
metodică. Editura Aldin, Bucureşti, 1998.
c. Predescu, Teodora -Baschet. Curs de bază. MEC, A.N.E.F.S.,Bucureşti,
1999.
d.Predescu, Teodora; Moanţă Alina ,Baschetul în şcoală. Instruire -învăţare.
Editura Semne, Bucureşti, 2001.
e.Ghiţescu, Iulian Gabriel; Moanţă Alina Daniela - Baschet. Fundamente
teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti, 2005
f. Moanţă, Alina Daniela. – Baschet metodică, Editura Alpha, 2005.
g.Ghitescu, G., I., Moanta, A., Bazele jocului de baschet, Editura Matrix Rom,
Bucureşti, 2008
h.Rus, C., M., Iacob, M.-R., Pentru profesorul de educație fizică și sport,
Editura Universităţi ”Al.I. Cuza” Iasi, 2010

TEMA
1. Elaborați un complex de 5 exerciții, pentru învățarea sistemului de atac în semicerc..
2. Concepeţi şi descrieţi o combinaţie tactică utilizabilă în sistemul de atac cu doi jucători pivoţi.
3. Alcătuiţi un complex de 5 exerciţii corespunzător învăţării şi consolidării apărării zonă.
BIBLIOGRAFIE
1. ANASTASIADIS Mihailidis - Antrenamentul în baschet, Atena, 1989.
2. ANASTASIADIS Mihailidis - Exerciţii aplicate pentru jocul de baschet, Atena,
1990.
3. ANASTASIADIS Mihailidis - Program analitic al pregătirii precompetiţionale a
unei echipe de baschet, Atena, 1992.
4. ANASTASIADIS Mihailidis - Baschet. Teorie şi practică, Atena, 1995.
5. ANTONNELLI F., SALVIVI, A. - Asicologia dello sport, Editura Lombardo,
Roma, 1978.
6. ARDELEAN, T - Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în atletism,
I.E.F.S., Bucureşti, 1990.
7. BAROGA, Lazăr - Forţa în sportul de performanţă, Editura Sport -Turism,
Bucureşti, 1980.
8. BAROGA, Lazăr - Educarea calităţilor motrice combinate, Editura Sport -
Turism, Bucureşti, 1984.
9. BETRAN, J.C.; (SONI J.T.- Capacitatea motrică în baschet. Motricitate,
tehnică şi dezvoltarea capacităţii motrice la jucătorii de baschet. în Revista di
Cultura Sportiva nr. 24, 1992.
10. 10.BOMPA, O.T. - Periodization of strenght - The new way in training,
Editura Orietta Calcina, Toronto, 1996.
11. BOSC, Gerard; GROS, George Bernard - L'entraîneur de basketball.
Connaissances techniques, tactiques et pedagogiques, 2-edition,
Editura Vigjot, Paris, 1985.
12. BRACK, Rolk - Teoria practică de acţionare a coach-ului de jocuri sportive.
In "Leistungs Sport", nr. 23, 1993, 2, pg.12.
13. BRIL, M.S. - Selecţia în jocurile sportive. Editura Fizcultura si
Sport,Bucureşti, 1980 (traducere 1983).
14. BROWN, Lyle - Offensive and defensive drills for winning basketball,
Prentice hali Inc., 1971
15. BRUNO, Pauletto - Strength training for basketball. Ed. Human Kinetics
Publishers, S.U.A., 1994.
16. CERGHIT, I. - Metode de învăţământ, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
17. CIOKANOS, T. - Pregătirea fizică prin antrenamentul în circuit pentru diferite
discipline sportive, Editura Salto, Salonic, 1993.
18. COLIBABA-EVULEŢ, Dumitru - Modelarea antrenamentului sportiv
potrivit exigenţelor competiţionale. în "Educaţie fizică şi sport" nr. 7, 1982
19. COLIBABA-EVULEŢ, Dumitru; BOTA, Ioan - Contribuţii la
restructurarea conceptului de pregătire fizica în jocurile sportive.Conferinţa
ştiinţifică internaţională. Bucureşti 17-20 sept, 1997, pg.50.
20. COLIBABA-EVULEŢ, Dumitru; BOTA, Ioan - Modelul de joc şi modelarea. în
"Discobolul", editată de A.N.EJF.S., Bucureşti, nr. 4- 5, 1996 şi nr 6, 1997.
21. COLIBABA-EVULEŢ, Dumitru; BOTA, Ioan - Jocuri sportive.Teorie şi
metodică. Editura Aldin, Bucureşti, 1998.
22. COUSY, B; POWER F. - Basketball concepts and techniques.Bacon,
23. CREVECOEUR, Guy; LECHIEN, Marcel; REDOUTE, Pierre -Basketball,
Editions Amphora, Paris, 1988.
24. DRAGOMIR., V.; KIRKOV, N. - Manual de bolocesto, Editorial Puebloy
Education, Havana, 1975.
25. DRAGNEA Adrian; TEODORESCU-MATE Silvia - Teoria sportului,
Ed. FEST, Bucureşti, 2002.
26. ERRAIS, B; WEISS, A. - Tehnique et pedagogie du tir en basketball,
Editura Amphora, Paris, 1980.
27. FLORESCU, C; DUMITRESCU, V.; PREDESCU, A – Metodica dezvoltării
calităţilor fizice. CNEFS, Bucureşti, 1969.
28. FOX & MATTHEWS - Interval training. Editiira Vigot, Paris, 1983
29. GHITESCU, Iulian Gabriel - Baschet. Exerciţii pentru învăţarea tehnicii şi
tacticii individuale, Editura Semne, Bucureşti, 2002
30. GHITESCU, Iulian Gabriel - Baschetul mijloc asociat al
kinetoterapiei, Editura Semne, Bucureşti 2002
31. GHIŢESCU, Iulian Gabriel; MOANŢĂ Alina Daniela - Baschet. Fundamente
teoretice şi metodice. ANEFS, Bucureşti, 2005
32. GRIGOROVICI S.;, SURUGIU V.; TROFIN K; - Antrenament, exerciţii,
jocuri. Exerciţii si jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive. Bucureşti 1966
33. GROS-GEORGE B.; BUTEAN, P. - L'endurance specifique du joeur de
basketball. Note technique. în "Science et matricite" nr. 1,Bruxelles, 1987.
34. HAKKJNEN, K - Changes in physical fitness profile in female basketball
players during competitive season including explosive type strength training.
The Journal of Sports Medicine and Physical Fitness, 1993.
35. HRIŞCĂA.; PREDESCU T.; POPESCU A. - Baschetul la copii şi juniori,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1985
36. KIOMORZDOGLU, Eftimios - Atacul echipei şi bazele antrenării ei. Salonic,
1995.
37. KRAUSE, V.; JERRY R. T. - Basketball. Skills & Drills. Leisure Press
Champaign, Illinois, 1991.
38. MANNO, Renato - Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. Ed. Revue
EPS, Roma, 1992. Trad. rom. CCPS în "Sportul de performanţă" nr.
371 - 374, 1996.
39. MILUTIN, Luta, PAVLOVICI Koşarca - Tehnica I verjbe taktica,Novisad,
1983.
40. MOANTA, Alina Daniela. - Pregătirea fizică în jocul de baschet. PRO-
Editura, 2000.
41. MOANTA, Alina Daniela. – Baschet metodică, Editura Alpha, 2005.
42. MOANŢA, Alina Daniela - Specificaţii privind folosirea metodelor de
antrenament pentru pregătirea fizică a jucătoarelor de baschet. Sesiunea de
Comunicări Ştiinţifice, ANEFS, iunie, 2001.
43. MUJICICOVK, BRANGA L, MUJICICOV C. - Jocuri pentru copii şi tineret.
Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, ediţia a Ii-a,1966.
44. NATIONAL BASKETBALL CONDITIONING COACHES
ASSOCIATION- N.B.A. - Power conditioning - exercises and drills from the
experts, Editura Human Kinetics, 1997.
45. NEGULESCU, Corneliu - Caracteristici şi tendinţe în conţinutul şi structura
jocului de baschet competiţional de mare performanţă.A.N.E.F.S., Bucureşti,
1994.
46. NEGULESCU C, POPESCU F., MO ANTĂ A., PREDA C. – Metodica
învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de baschet. Ml, ANEFS,
Bucureşti, 1997.
47. NICU, Alexe - Antrenamentul sportiv modern. Editis, Bucureşti,1993.
48. PETERSON, D. - Baschet. Esenţiale. Editura Giganţi de Basketball, Roma,
1979.
49. PRADET, Michel - Pregătirea fizică. MTS, CCPS, Bucureşti, 2000
50. PREDESCU Teodora - Dezvoltarea forţei la jucătoarele de baschet.
Comunicare sesiunea ştiinţifică I.E.F.Ş, Bucureşti, 1972
51. PREDESCU, Teodora - Despre aşa-zisa tacticizare a jocului de baschet.
Revista E.F.S. nr. 8, Bucureşti, 1986.
52. PREDESCU, Teodora - îndrumar pentru pregătirea echipelor de senioare la
baschet. I.E.F.S., Bucureşti, 1988.
53. PREDESCU, Teodora - Metodologia elaborării modelului de joc şi de
pregătire în baschet. Comunicare sesiunea ştiinţifică I.E.F.S., Bucureşti,
1991.
54. PREDESCU, Teodora; NEGULESCU Corneliu - Curs de
baschet.Specializare anul III, ANEFS, Bucureşti, 1994.
55. PREDESCU, Teodora - Contribuţii la îmbunătăţirea metodologiei modelului
de joc şi de pregătire stadială la juniori (grupele începători, avansaţi şi
performanţă, jocuri sportive, baschet). Teză de doctorat, Universitatea
Bucureşti, 1995.
56. PREDESCU, Teodora ; NEGULESCU Corneliu - Curs de baschet.
Specializare anul IV, ANEFS, Bucureşti, 1998.
57. PREDESCU, Teodora - Baschet. Curs de bază. MEC, A.N.E.F.S.,Bucureşti,
1999.
58. PREDESCU, Teodora; GHIŢESCU Gabriel - Baschet. Pregătirea echipelor
de performanţă. Editura Semne, Bucureşti, 2001.
59. PREDESCU, Teodora; MOANŢĂ Alina ,Baschetul în şcoală. Instruire -
învăţare. Editura Semne, Bucureşti, 2001.
60. PRIMO, Giancarlo - Basket. La difensa. Editura Mediterrane,Roma, 1975.
61. SMITH, DEAN- Basketball. N.J., Prentice Hali Inc., 1981.
62. SMITH, H.K., THOMAS, S.G - Physiological characteristics of elite female
basketball players. Journal of Sport Sciences, nr. 289 - 295,1991.
63. SABĂU, ELENA - Jocuri de mişcare - fundamente teoretice şi practice.
Editura ARVIN PRESS, Bucureşti 2003.
64. STOICA, M., SABĂU, E., IVAN, C, PETRESCU, T, GHEORGHE, D., -
Atletism, Curs de bază. C.U.E.F.S., I.D.JD., A.N.E.F.S., 1999.
65. TEODORESCU Leon - Probleme de teorie şi metodică în jocurile sportive.
Editura. Sport - Turism, Bucureşti, 1975.
66. TEODORESCU' Leoh; PREDESCU Teodora; VASILESCU Lucian -Baschet.
Editura. Sport - Turism, Bucureşti, 1973.
67. Teoria competiţiei - M.T.S., C.C.P.S., S.D.P., 1995
68. Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Editura. Stadion, Bucureşti,
1973.
69. VASILESCU, Lucian - Baschet. Curs de specializare. Editura Fundaţiei
"România de mâine", Bucureşti, 1998.
70. VASILESCU, Lucian, - Baschet. Bazele tacticii. Ediţia a Ii-a. Editura
Fundaţiei "România de mâine", Bucureşti, 1998.
71. 70.ZAŢIORSKI, KM. - Calităţile fizice ale sportivului. Editura. CNEFS,
Bucureşti, 1968.
72. WEINECK, Jurgen - Biologie du sport. Editura. Vigot, Paris, 1992
73. WEINECK, Jurgen - Biologie du sport. SDP 365-366, 367-369, Bucureşti,
1995
74. WEINECK, Jurgen - Manual d'entrainement sportif. Editura. Vigot, Paris,
1980.
75. 74.WOTTEN, Morgan - Coaching basketball succesfully. Leisure Press,
Champaign, Illinois, SUA, 1992