HARAP-ALB

 Proba podului

Podul, locul unde se desfasoara încercarea pusa la cale de catre Crai, leaga

sfârsitul împaratiei de începutul unui spatiu enigmatic, nesfârsit, amenintator, plin de
paduri si drumuri întortocheate, ce sugereaza în cod mitologic obstacolele si labirintul.
Despartirea tatalui de fiu se face la pod si este una ritualica. Craiul îsi supune si fiul cel mic
la proba curajului, aceasta fiind trecuta cu bine datorita ajutorului primit de la calul
nazdravan. Încercarea feciorilor se face la pod, simbolismul trecerii si caracterul sau
primejdios fiind specific unui început de calatorie initiatica. Craiul le verifica într-un fel fiilor
sai sentimentele, caracterul, capacitatea de a face fata unei astfel de probe pentru a vedea
daca vreunul dintre ei se dovedeste vrednic de a patrunde tainele necunoscutului ce îi
asteapta dincolo de pod. Simbolismul podului sau al puntii, care îngaduie trecerea de pe
un mal pe celalalt, este unul dintre cele mai larg raspândite. Aceasta trecere înseamna si
trecerea de la pamânt la cer, de la starea omeneasca la cele supraomenesti, de la
contingenta la nemurire. Proba podului este una cruciala în desfasurarea procesului de
initiere al tânarului fiu de crai, deoarece este o prima verificare, fara de care el nu ar fi putut
demonstra ca este capabil sa-si duca misiunea la bun sfârsit.

 Secventa coborarii in fantana

Fântâna este matricea miracolelor transmutatiilor. Recipient inepuizabil, spatiu de captare a

izvorului , fântâna întruneste sensurile cercetarii, pe cel ale victoriei. Coborârea în
fântâna este asemanata în conceptia unora cu mitul catabasei, facând trimitere la
întoarcerea la origini. Astfel Spânul l-a adus pe fiul de crai la o fântâna al carui pazitor se
pare ca este, o fântâna cu apa limpede, apa vie, dar nu în totalitatea sensului ei. Coborarea
in fantana are, in plan simbolic, semnificatia grotei, spatiu al nasterii si al regenerarii,
coborarea in infern, trecerea pe un alt plan al existentei. Acoperirea fantanii de catre span
cu un capac sugereaza o moarte simbolica la care este supus feciorul de crai, incheierea
unei etape a vietii lui din care apoi va aparea un om care va lupta pentru a-si castiga
identitatea. Aceasta coborare reprezinta pentru eroul basmului, Harap-Alb, inceputul sclaviei
lui in slujba Spanului. Schimbarea numelui/a identitatii reprezinta inceputul initierii
spirituale, unde va fi condus de Span. Personajul intra in fantana naiv fecior de crai, pentru a
deveni Harap-Alb, rob al Spanului (initiatorul).

 Proba din gradina ursului

Faptul ca locul initierii se gaseste pe o insula nu este de loc întamplator, caci insula este

cea care "reuneste simbolurile vietii si sensurile mortii" (Mircea Eliade). În timp ce apa
reprezinta haosul primordial, insula este oaza din mijlocul ei, locul în care Manifestarea,
Creatia poate avea loc. Elementul nou al operei în sine este, nu numai consistenta licorii,
alcatuita din lapte si miere, cele promise de catre Dumnezeu poporului lui Israel, alaturi de
"somnoroasa", ci si faptul ca neofitul reuseste sa "îmbuneze" ursul, transformându-l într-un
duh benefic, necesar initierii. Însa, când efectul dispare, ursul se repede la Harap-Alb, care e
nevoit sa fuga, îmbracat în haina de urs primita de la tatal sau. Aceasta îmbracare a eroului
în blana animalului simbolizeaza  moartea si patrunderea sa  "în lumea de dincolo". De
asemenea, acesta moarte este urmata de o "înviere", caci o data obtinuta salata, eroul
trebuie sa-si continuie calatoria initiatica, de acesta data însa, beneficiind de puterea magica
a obiectului cautarii, cu toate ca în opera nu sunt prezentate aspectele benefice ale salatilor .

 Proba cerbului

Una din probele initiatice prin care Harap-Alb trebuie sa treaca este constituita din vânarea
cerbului mirific, împodobit cu pietre pretioase. Datorita coarnelor sale  care se schimba
periodic, cerbul simbolizeaza atat arborele vietii cât si arborele primordial, întâlnirea pe care
mezinul o are cu aceste putând fi interpretata ca o noua trecere a acestuia prin moarte-
înviere simbolica. Actiunea se petrece în padure , unde eroul, asemenea primului om, care
primeste fructul din copacul cunoasterii binelui si raului de la animalul satanic; primeste de
la Statu-Palma- Barba- Cot arma cu care va vâna cerbul nazdravan. Astfel, drumul cosmic
spre initiere este continuat, eroul fiind din ce în ce mai aproape de statutul de initiat si,
alegoric, de cel de initiator. Aceasta e conform opiniei lui Andrei Oisteanu, moarte simbolica,
prezentata în basm prin faptul ca, pe tot parcursul vânarii cerbului, Harap-Alb sta cu masca
pe fata, într-o groapa adânca de un stat de om pe care si-a sapat-o singur. Groapa nu este
altceva decât propriul sau mormânt, intrarea în ea este " moartea neofitului", sângele ce se
scurge este viata însasi, iar iesirea din groapa, o data cu atingerea scopului propus,
obtinerea pietrelor reprezinta renasterea simbolica.

MOARA CU NOROC

 Incipit Mentalitatea batra

 Incipit

Acest capitol preia funcţiile  prologului, prefigurând tema şi conflictul dominant, validate prin
motive  anticipative (drumul şerpuieşte la stânga şi la dreapta- semn al oscilării lui  Ghiţă
între dragostea pentru familie, respectiv respectarea moralei, şi patima  pentru bani care
pune stăpânire pe el; locurile sunt aride- nu cresc decât  ciulinii- anticipare a destinului
tragic al lui Ghiţă, pentru care moara se  dovedeşte un loc nefast; în depărtare se zăreşte o
pădure arsă în jurul căreia  roiesc nişte corbi- simbol al morţii; în apropiere de moară sunt
cinci cruci-  semn că oamenii şi-au părăsit credinţa şi că îşi pot pierde viaţa în acele  locuri
rele) . Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul este de tip  “captatio benevolentiae”,
adică pregăteşte cititorul pentru ce urmează.

 Final

Finalul nuvelei este moralizator si simbolic si pecetluieste tot prin vorbele batranei sfarsitul
tragic al celor ce s-au facut vinovati de cate un hybris, astfel, Ghita, orbit de ochiul dracului,
sfarseste tragic, omorat de unul dintre acolitii samadaului. Finalul inverseaza semnificatia
titlului si aseaza sub semnul destinului implacabil “asa le-a fost data” viata celor doi soti si
ofera o imagine comprimata a confruntarii dintre lume traditional si cea capitalista, fara a
uita sa rosteasca verdict moralizatoare in legatura cu excesele pe care aceasta tensiune
sociala si psihologice le poate produce.
  Scena judecatii

Acest episod ilustrează tema nuvelei, tema constituita de consecintele nefaste pe care
lacomia pentru bani le are asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de
la principiile fundamentale ale sufletului omenesc . Ghiță și-a pierdut autoritatea morală,
este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat
fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității
( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență
interioară a individului”.- Magdalena Popescu).  Lică este cel care  domină acum întreaga
situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija
mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă,
inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea.
Mai mult, adâncește ruptura  între Ghiță și Ana.

ION
 Incipit

Romanul începe cu descrierea drumului, suprapersonaj, care duce în satul pripas " pitit într-o
scrantitura de coline". Drumul metafora vieții, înaintează prin semne ale absenței,
somnolența zilei de vară, creionand imaginea unei umanități situate sub semnul tragicului.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice,
introduce cititorul in viata satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, cu aspecte
topografice, etnografice, sociale. Descrierea caselor ilustrează, prin aspect și așezare,
condiția socială a locuitorilor și anticipează rolul unor personaje în desfășurarea narativă.
Crucea strâmbă și ruginită de la marginea satului, cu Hristosul de tinichea anticipează
tragismul destinelor. Totodată drumul sugerează cele două dimensiuni ale universului rural:
țărani cu morala și spiritualitatea lor și intelectualii care se consideră superiori țăranilor ,
naratorul redand imaginea unui sat mitic ce se dezvăluie treptat prin semne.

 Final

Atât incipitul cat si finalul operei sunt construite pe motivul drumului ce delimitează
existența reală a cititorului de viața ficțională a personajelor si care, totodata, confera
ciclitate operei. Drumul metafora vieții, înaintează prin semne ale absenței, somnolența zilei
de vară, creionand imaginea unei umanități situate sub semnul tragicului, opera incheindu-
se cu moartea protagonistului. Finalul reprezintă formula de încheiere a operei și ilustrează
viziunea autorului asupra evenimentelor. Drumul șerpuiește printre coline și ajunge la
Pripas, diferențele dintre gradația verbelor sugerand diferențele dintre cele două etape ale
vieții: tinerețea și bătrânețea. Troița reprezintă un indice privind preocupările oamenilor
aceștia indepartandu-se de Dumnezeu, in incipit, însă în final se poate observa prin epitetul
"față poleită" apropierea de sacru și recâștigarea echilibrului.

 Scena horei
Hora este un element de compoziție ce deschide romanul și cuprinde prezentarea unui joc
specific zonei, Someșana și introducerea treptată a personajelor sugerându-se viitoarele
conflicte, între o lumea aspra în care relațiile sunt dictate de poziția în colectivitate. Hora
este un relict heliolatric, baterea pământului cu piciorul este nu doar un procedeu de
coregrafie cât și unul cu valențe magice de contact chtonic cu o altă divinitate suprema,
pământul muma. Elementele naturale amplifică semnificația și importanța evenimentului:
"Nucii bătrâni de lângă șură țin umbră. Doar câteva pete albe de raze răzbesc printre frunze
gâdiland fetele aprinse de veselie".

 Scena sarutarii pamantului

In scena sarutarii pământului, acesta are simbolul bivalent : al morții și al vieții,

prefigurându-se sfârșitul tragic pe care protagonistul îl va avea. Totodata, prin aceasta
scenă, relația dintre erou și pământ este puternic evidențiată mai ales prin afirmația " de pe
atunci Pământul i-a fost mai drag ca o mamă". Utilizarea sintagmei "glasul pământului", titlul
primei părți, nu este întâmplătoare, aceasta traducând una dintre cele două coordonate
sufletești a lui Ion ce ii va devora sufletul și anticipează conflictul interior conturat de iubirea
pentru pământ și iubirea pe care o poartă pentru Florica. Aflam astfel ca glasul pamantului si
glasul iubirii nu mai sunt acum doua voci separate, si canta impreuna intr-o "armonie"
fatala.