Tema 3.

Bacteriile
3.1. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor.
3.2. Creşterea şi reproducerea bacteriilor.

3.3. Clasificarea bacteriilor.

3.4. Bacteriile utile omului.

3.5. Aspecte negative ale activităţii bacteriilor.

3.1. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor.

Morfologia celulei bacteriene

Bacteriile sunt organisme monocelulare, lipsite de clorofilă, procariote, adică nu conţin nucleu
adevărat. Dimensiunile bacteriilor variază de la 0,15 – 10 mkm.

Forma bacteriilor, ca şi dimensiunile lor, nu sunt absolut constante. Modificări morfologice pot fi
întâlnite la multe specii de bacterii; acestea îşi schimbă' mediul de trai, care le şi modifică. Totuşi, în
anumite condiţii relativ stabile microbii au capacitatea de a-şi păstra particularităţile, proprii speciei date
(dimensiunea, forma), dobândite de ei în procesul evoluţiei.

Se disting următoarele forme de celule bacteriene:

- forma sferică numită coc

. Cocii pot forma colonii:

- diplococi (diplococul pneumoniei)

- streptococi, colonii liniare de coci (streptococii lactici, streptococii anghinei, scarlatinei)

- stafilococi (stafilococul auriu care provoacă furunculoza, toxiinfecţii alimentare)

- sarcinile (lat. sareio - a lega) - forme care se divid după trei planuri reciproc perpendiculare şi au aspect
de baloturi a câte 8, 16 şi mai multe celule.
 Fig. Forme sferice de bacterii:

1 - micrococi; 2 - diplococi; 3 - streptococi; 4 - tetracoci; 5 - sarcine; 6 – stafilococi

2. Microorganismele baciliforme (bastonaşe) au in medie lungime ce variază de la 0,5 până la 6

mcm si de la 0,5 la 2 mcm în grosime. Bacteriile se deosebesc după aspectul exterior: ele pot avea
capete rotunjite (bacilul coli), trunchiate (agentul antraxului), ascuţite (agentul pestei) sau îngroşate
(agentul difteriei). După diviziune bacteriile se pot amplasa în spaţiu câte două în perechi, formând
diplobacterii (klebsiele), în lanţ — streptobacterii (agentul antraxului), iar uneori sub un unghi una faţă
de cealaltă sau în cruce (agentul difteriei). Majoritatea bacteriilor se deplasează în spaţiu în mod haotic.

3. Bacteriile spiralate sau elicoidale cuprind trei subtipuri morfologice:

a) vibrionul, în formă de virgulă (Vibrio cholerae);

b) spirilul, în formă de spirală cu mai multe ture de spirală rigide (Spirillum volutans);

c) spirocheta, în formă de spirală cu mai multe ture flexibile, care se pot strânge sau relaxa (Borrelia,
Treponema şi Leptospira).

4. Bacteriile filamentoase sau micelare au ca prototip actinomicetele, microorganisme cu

asemănări morfologice asemănătoare cu fungii, având particularitatea de a forma hife ramificate (de
unde aspectul de miceliu). În unele cazuri aspectul filamentos este determinat de aşezarea celulelor
individuale în lanţuri.

5. Bacteriile pătrate evidenţiate în apa hipersalină din unele bălţi din Peninsula Sinai au forma
unor pătrate cu latura de 1,5-11 μm.

Ultrastructura celulei bacteriene

Forma celulei bacteriene este determinată de peretele celular rigid. Toate bacteriile au perete
celular constituit din peptidoglican, substanţa ce nu se întâlneşte la celulele eucariote.

În funcţie de structura peretelui celular procariotele se divizează în bacterii Gram (+) si Gram (-).
Această divizare se bazează pe colorarea diferită, conform unei tehnici de colorare propuse de savantul
danez X. Gramm. Pereţii celulari ai bacteriilor Gram (+) conţin 50 – 90% peptidoglican, pe când la cele
Gram (-) doar 1-10% peptidoglican. În compoziţia chimică a pereţilor celulari ai bacteriilor Gram (+) s-
au detectat şi acizi teicoici, substanţe chimice unice. La bacteriile Gram (-) peretele celular este bogat în
lipide şi este mai permeabil pentru alcool in comparaţie cu bacteriile Gram (+).

Peretele celular al procariotelor îndeplineşte diverse funcţii: asigură menţinerea formei celulei,
protejează celula de factori nefavorabili, permite celulei sa existe in medii hipertonice. În pereţii celulari
sunt canale pentru transportul pasiv al substanţelor şi ionilor in celulă. Pe partea externă a peretelui
celular sunt situate macromolecule ce contactează cu mediul extern: receptori specifici pentru fagi,
antigene.

Pe peretele celular se pot situa unele structuri superficiale (extraparietale), elemente facultative
ale celulelor bacteriene.

Capsula - reprezintă stratul mucilaginos compact alipit de peretele celular. Ea serveşte în calitate
de organ protector, care apare la unele specii de bacterii la nimerirea în orga nismul omului şi
animalelor. Capsula protejează microorganismele de factorii nefavorabili de mediu si protectori ai
organismelor superioare (agenţii pneumoniei şi antraxului). Unele microorganisme sînt înzestrate cu
capsule permanente (clebsielele). Capacitatea bacteriilor de a sintetiza capsule, polimeri specifici
extracelulari este utilizată în practica pentru obţinerea substituenţilor plasmei sanguine şi a peliculelor
sintetice.
 Glicocalixul este alcătuit dintr-o masă de filamente polizaharidice, structură ce formează în
ansamblul său o pâslă ce asigură fixarea bacteriilor la celule. Ca și capsula, glicocalixul se formează doar
în cazul pătrunderii bacteriei într-un organism

Flagelii sunt organite care conferă bacteriilor mobilitate. Ei reprezintă fibrile filamentoase fine,
care constau din proteina numită flagelină. Lungimea lor depăşeşte considerabil lungimea celulei
bacteriene. Flagelii pornesc de la corpusculul bazal, dispus în citoplasmă, şi ies la suprafaţa celulei.
Prezenţa flagelilor poate fi demonstrată indirect după mişcarea celulelor în câmpul de vedere al
microscopului în mediul semilichid de cultură sau în mod direct la aplicarea metodelor speciale de
colorare. Ultrastructura flagelilor a fost cercetată la microscopul electronic.

Tipul de dispoziţie a flagelilor pe celulă serveşte la identificarea bacteriilor colorate Gram. După
acest criteriu bacteriile se împart în următoarele grupe: monotrihi cu un singur flagel, amfitrihi — cu
mănunchiuri sau cîte un singur flagel dispuşi la ambele capete ale celulei (spirile); lofotrihi — cu un flux
de flageli la un capăt al celulei (microorganisme generatoare de alcalii din masele fecale); peritrihi —
flagelii sînt dispuşi pe toată suprafaţa celulei (bacterii intestinale). Viteza deplasării bacteriilor depinde
de numărul şi dispoziţia flagelilor (cei mai activi sînt monotrihii), de vârsta bacteriilor şi influenţa
factorilor mediului exterior.

- Pilele sau fimbriile reprezintă excrescenţe subţiri dispuse pe suprafaţa celulelor bacteriene. Ele
sînt mai scurte şi mai fine decât flagelii şi, de asemenea, au structură spiralată. După compoziţia chimică
fimbriile sînt alcătuite din proteina numită pilină. Unele pile (numărul lor constituie câteva sute) servesc
pentru fixarea bacteriilor de celulele animalelor şi omului, de alte pile este legată transmiterea ma-
terialului genetic dintr-o celulă în alta.

Bacteriile se deplasează în funcţie de diferiţi factori: lumină, concentraţia mediului, pH

mediului.

Membrana plasmatică are natură lipoproteică, conţine şi o cantitate mică de glucide. Asigură
integritatea celulei, transportul selectiv în celulă şi din celulă cu ajutorul moleculelor speciale, numite
translocaze. La procariote membrana plasmatică poate forma în interior nişte invaginări - mezozomi.
Unii mezozomi conţin enzime respiratorii şi au rol de mitocondrii, alţii - bacterioclorofilă şi au rol de
plastide.
 Citoplasma are o consistenţă omogenă şi conţine acizi ribonucleici –ARN, enzime, produse şi
substraturi ale reacţiilor metabolice. In citoplasmă sunt şi diferite structuri celulare: ribozomi, nucleoid,
incluziuni cu diferită compoziţie chimică şi rol fiziologic diferit. Ribozomii sînt particule
ribonucleoproteice cu diametrul 15-20 nm. Numărul ribozomilor în celulă depinde de intensitatea
procesului de sinteză a proteinelor. Celula de Escherichia coli în creştere conţine circa 15000 ribozomi.

Citoplasma poate să conţină incluziuni, care sînt substanţe de rezervă utile bacteriei:

- polizaharide (glicogen, amidon, granuloză), ce se întâlnesc mai frecvent la bacteriile sporogene

anaerobe din grupa clostridiilor;
- lipide, ce se acumulează în formă de granule de acid β-oxibutiric;
- granule metacromatice (metafosfaţi, volutină), ce sunt utilizate ca sursă de fosfor;
- incluziuni minerale;
- pigmenţi (bacterioclorofilă şi carotenoide).
Nucleoidul este o moleculă inelară de ADN cu lungimea de circa 1mm în stare despiralizată,
conţine 5x106 perechi de nucleotide. La unele bacterii se găseşte şi ADN extracromozomial (plasmide).
Numărul de gene într-o celulă bacteriană este de 500 de ori mai mică decît în cea a omului. Genele
nucleoidului determină caracterele structurale şi metabolice ale bacteriilor.

Sporii bacteriilor sunt forme de rezistenţă la condiţii de viaţă nefavorabile sau ostile
(îmbătrânire, epuizarea mediului nutritiv, acumularea toxinelor, temperaturi critice).Sporii procariotelor
se formează în interiorul celulelor vegetative şi se numesc endospori.

Unii endospori îşi păstrează capacitatea de germinare timp îndelungat. Sporii agentului
antraxului au germinat după 500 ani, ai actinomicetelor după 7500 ani, dar absolut unic este cazul
germinării sporilor de Bacillus cereus, izolaţi din intestinul unei albine, găsite intr-o bucată de chihlimbar
de 25 – 30 milioane ani.

După situarea sporului în celula vegetativă se disting spori centrali, subterminali, terminali,
laterali.

3.2. Creşterea şi dezvoltarea bacteriilor

 Bacteriile cresc rapid deoarece suprafaţa de pătrundere a substanţelor nutritive este mare.
Viteza de creştere depinde de concentraţia substanţelor nutritive, temperatură, pH mediului,
concentraţia O2. Atingând un anumit volum, bacteriile se reproduc asexuat prin diviziune directă. Înainte
de diviziune se dublează cantitatea ADN-lui. Cromozomul este replicat. La majoritatea bacteriilor
grampozitive diviziunea se realizează prin sinteza unui sept transversal de la periferie spre centru. Septul
se formează din membrana plasmatică şi dintr-un strat de peptidiglican. Celulele majorităţii bacteriilor
gramnegative se divid prin strangulare.

O variantă a diviziunii binare este înmugurirea, prin care la un pol al celulei materne se formează
o excrescenţă – mugure. Treptat mugurele atinge dimensiunile celulei materne şi se separă.

Bacteriile inoculate pe mediul nutritiv la acelaşi stadiu de dezvoltare formează o cultură

sincronă, dacă celulele inoculate sunt la diferite etape ale dezvoltării cultura este asincronă. Dezvoltarea
culturii asincrone este continuă. Bacteriile se caracterizează prin timp de dublare sau timp de generaţie,
ce reprezintă timpul scurs între două diviziuni.

Culturile bacteriilor diferitor specii au viteză specifică de creştere diferită. In faza iniţială de
creştere la Escherichia coli se înregistrează 2 diviziuni/oră, timpul de generaţie 30 minute, la Vibrio
parahemolyticus – 3 diviziuni/oră, timpul de generaţie 20 minute, la Mycobacterium tuberculosis –
viteza de creştere este foarte mică, timpul de generaţie mai multe ore.

Unele bacterii se reproduc şi sexuat printr-un schimb de porţiuni de ADN, prin intermediul
fimbriilor sexuale.

3.3. Clasificarea bacteriilor

Bacteriile sunt întrunite în filumul Bacteriopyta, ce face parte din regnul Monera supraregnul
Procaryota. Filumul Bacteriophyta cuprinde circa 4 clase, 13 ordine, şi 1500 genuri. Conform manualului
lui Bergey toate bacteriile sunt reunite în 19 grupuri.

Grupul 1. Bacterii fototrofe. Din acest grup fac parte bacterii fotosintetizatoare: purpurii şi
sulfobacterii verzi, care conţin bacterioclorofilă şi pigmenţi carotenoizi. Aceste bacterii populează
preponderent medul acvatic.
 Grupul 2. Include 2 ordine: Mixobacteriales şi Cytophagales. Mixobacteriile formează un strat de
mucilagiu în jurul celulei, sunt mobile. Formează structuri asemănătoare cu corpi de fructificare în
interiorul cărora trec în stare de anabioza. Bacteriile ordinului Cytophagales se întîlnesc in mediul
acvatic şi nu formează corpi de fructificare.

Grupul 3. Chlamidobacteriile sunt bacterii filiforme care formează o teacă mucilaginoasă

comună. Această teacă conţine heteropolizaharide impregnate cu fier sau mangan. Sunt răspândite în
sol şi apă.

Grupul 4. Include bacterii care formează anexe în formă da tulpiniţe, alcătuite din mucilagiu şi
bacterii cu excrescenţe filiforme din genurile Caulobacter şi Asticcacaulis. Se întîlnesc în sol şi apă.

Grupul 5. Spirochete. Sunt bacterii în formă de filament subţire, spiralat, mobil, dintre care unele
sunt patogene pentru om. Treponema palidă este o spirochetă helicoidală, transmisă pe cale sexuală
care provoacă sifilisul. Febra recurentă este o boală infecţioasă, articulară, neurologică şi cardiacă
provocată de o bacterie din genul Borrelia.

Grupul 6. Bacterii spiralate şi incurbate. Acest grup include bacterii ce populează apele mărilor,
unele sunt patogene. Genul Bdellovibrio parazitează bacteriile.

Grupul 7. Bacili şi coci aerobi gram negativi. În acest grup sunt incluse 5 familii, una dintre ele
fiind Pseudomonadaceae - larg răspândită în natură: în aer, sol, apele marine si apele dulci, în nămol,
apele reziduale. Bacteriile genului Pseudomonas provoacă alterarea produselor alimentare.

Grupul 8. Bacili gram negativi facultativ anaerobi. Sunt reprezentaţi prin două familii
Enterobacteriaceae şi Vibrionaceae. Enterobacteriile sunt bacili gramnegativi asporogeni, aerobi sau
facultativ anaerobi. Cele mai cunoscute bacterii din această familie sunt din specia Echerichia coli care
populează intestinul omului şi animalelor. Prezenţa bacililor intestinali este un indiciu al poluării fecale a
apei şi a produselor alimentare. Echerichia coli este o specie convenţional patogenă. Bacteriile din
genurile Salmonella şi Shigella provoacă grave infecţii intestinale. Familia Vibrionaceae include specia
Vibrio cholerae – agentul holerei.

Grupul 9. Bacterii anaerobe gram negative. Aceste bacterii sunt întrunite în familia
Bacteriodaceae. Toate sunt bacili, anaerobi obligativi. Se dezvoltă în intestinul omului, animalelor, în
tubul digestiv al insectelor. Unele specii sunt patogene şi provoacă afecţiuni de piele, a diferitor organe
şi ţesuturi.
 Grupul 10. Coci şi cocobacili gram pozitivi. Sunt reprezentaţi printr-o singură familie
Neisseriaceae. Aceste bacterii sunt bacili imobili sau coci: diplococi, streptococi aerobi. Unele dintre ele
sunt patogene: Neiseria gonorrheae provoacă infecţia gonoreică, Neisseria meningitidis este
meningococul răspunzător de infecţiile meningococice.

Grupul 11. Coci aerobi gram negativi. Bacteriile acestui grup sunt diplococi, streptococi, de
regulă sunt paraziţi ai animalelor homeoterme, parazitează în tractul digestiv, cavitatea bucală şi căile
respiratorii ale omului, animalelor.

Grupul 12. Bacterii chimiolitotrofe gram negative. Acest grup include trei tipuri de bacterii.
Primul tip este reprezentat de bacteriile ce obţin energia din oxidarea compuşilor anorganici ai sulfului,
fierului, manganului. De exemplu, reprezentanţii familiei Nitrobacteriaceae obţin energie din oxidarea
azotatului de amoniu sau a nitraţilor. Bacteriile acestui tip: coci, bacili, spirili sunt aerobi obligativi, care
populează solul, mările, bazinele acvatice .Formele parazite lipsesc.

Grupul 13. Bacterii metanogene. Sunt reprezentate printr-o singură familie

Methanobacteriaceae. Toate bacteriile acestei familii sunt anaerobe şi sunt răspândite in mlaştini, la
staţiile de epurare, populează stomacul animalelor erbivore rumegătoare. Produsul metabolismului
energetic al bacteriilor metanogene este metanul.

Grupul 14. Coci gram pozitivi. Acest grup include bacterii aerobe şi facultativ anaerobe (familiile
Microccaceae, Streptococcaceae) şi anaerobe obligative (familia Peptococcaceae. Bacteriiile familiei
Micrococcaceae sunt coci care se divid într-un singur plan, uneori nu se separă şi formează colonii
sferice sau neregulate. Marea majoritate a bacteriilor familiei Micrococcaceae sunt saprofite,
descompun substanţe organice complexe, resturile organice, multe cauzează alterarea produselor
alimentare. Printre micrococi sunt şi forme patogene din genul Staphylococcus care produc toxine în
produsele alimentare şi provoacă intoxicaţii.

Familia Streptococcaceae include coci imobili, asporogeni, anaerobi facultativi. Reprezentanţii

genurilor Streptococcus, Pediococcus, Aerococcus sunt bacterii lactice homofermentative; genul
Leuconostoc conţine bacterii lactice heterofermentative.

În familia Peptococcaceae sunt incluşi coci anaerobi obligatorii, care îşi au habitatul în sol, pe
suprafaţa cerealelor. Unele specii sunt parazite, populează cavitatea bucală, tractul digestiv, căile
respiratorii a animalelor şi omului.
 Grupul 15. Bacili si coci cu endospori. Acest grup conţine o singură familie Bacillaceae,
care include 5 genuri. Cele mai numeroase sunt genurile Bacillus şi Clostridium. Majoritatea
bacililor, aerobi obligativi sau facultativi, sunt mobili, formează endospori, iar principalul lor
mediu de viaţa este solul. Cei mai mulţi bacili sunt saprofiţi, cauzează alterarea produselor
alimentare. Unii bacili cu endospori sunt patogeni. Bacillus antracis provoacă antraxul, o boală
potenţial fatală.
Genul Clostridium cuprinde bacterii gram pozitive, relativ mari. Majoritatea bacteriilor
din acest gen nu cresc în condiţii aerobe şi celulele vegetative pier dacă sunt expuse la oxigen,
însă sporii sunt capabili să supravieţuiască un timp îndelungat în condiţii de expunere la aer.
Clostridiile se găsesc aproape în orice habitat anaerob în care sunt compuşi organici: sol,
sedimente acvatice, tubul digestiv al animalelor, omului etc. Clostridium tetani este agentul care
declanşează tetanosul. Clostridium perfringens produce o multitudine de exotoxine şi cauzează
infecţii ale rănilor sau infecţii chirurgicale ce pot duce la apariţia cangrenei. Clostridium
perfringens produce o enterotoxină şi este o cauză importantă a intoxicaţiei alimentare. De
obicei, aceasta bacterie se întâlneşte în alimente impropriu sterilizate în care au germinat
endospori.
Grupul 16. Bacili gram pozitivi asporogeni. Acest grup cuprinde o singură familie
Lactobacilaceae, are un singur gen Lactobacillus. Aceste bacterii îşi obţin energia pe contul
fermentaţiei lactice şi sunt răspândite în resturile vegetale şi animale în descompunere, în
intestinul animalelor vertebrate, în lapte, produsele lactate. Multe bacterii din acest gen se
folosesc pentru obţinerea produselor lactate acide, a caşcavalului, murăturilor, în panificaţie.
Genul Lactobacillus este considerat uneori în relaţie cu etiologia cariei dentare.
Grupul 17. Actinomicete şi microorganisme înrudite. Acest grup reuneşte
corinebacteriile, bacteriile propionice şi actinomicetele. Corinebacteriile se caracterizează prin
variabilitate morfologică. În culturi se observă bacili scurţi, coci, celule cu extremităţti
măciucate. Corinebacteriile sunt aerobi obligativi. Se întâlnesc şi specii patogene.
Corynebacterium diphteriae, agentul etiologic al difteriei. Genul cuprinde şi alte specii care în
anumite condiţii pot genera infecţii umane.
Dintre toate speciile cunoscute de bacterii propionice cea mai mare importanţă pentru
microbologia produselor alimentare o are specia Propionibacterium freudenreichii. Bacteriile
genului Propionibacterium sunt bacili gram pozitivi, imobili, asporogeni. Se folosesc în industria
brînzeturilor de tip Schweitzer.
Actinomicetele sunt bacterii filamentoase, uneori formează un miceliu alcătuit din hife
lungi, subţiri, drepte, incurbate sau ramificate. Sunt răspândite în sol, bălegar, nămoluri, apele
lacurilor. Actinomicetele sunt întrunite în două familii: Mycobacteriaceae şi Streptomycetaceae.
Familia Mycobacteriaceae cuprinde un singur gen Mycobacterium. Majoritatea micobacteriilor
sunt saprofite şi se întâlnesc în sol. Unele specii sunt patogene: Mycobacterium tuberculosis este
agentul tuberculozei, M. leprae cauzează lepra. Reprezentanţii familiei Streptomycetaceae
sintetizează antibiotice cu activitate împotriva bacteriilor, fungilor, protozoarelor, fagilor, au şi
acţiune antitumorală. Actinomicetele genului Streptomyces produc circa 500 antibiotice:
Streptomyces griseus → streptomicina, S. aurofaciens → tetraciclina şi clortetraciclina, S.
eritreus → eritromicina etc.
Grupul 18. Richettsii. Acest grup include două ordine de bacterii Richettsiales şi
Chlamydiales. Richettsiile sunt bacterii imobile, gram negative, nu au perete celular propriu-zis
şi se reproduc doar in celulele gazdei, provoacă richettsioze. Chlamidiile sunt paraziţi
intracelulari ai omului şi ai animalelor vertebrate. Cauzează un şir de boli infecţioase ale omului:
trahomul, infecţii urogenitale, inflamaţii ale căilor respiratorii, tifosul exantematic etc.
Grupul 19. Micoplasme. Micoplasmele sunt procariote care nu au perete celular şi sunt
delimitate doar de membrana plasmatică. Celulele sunt foarte mărunte, pleiomorfe. Se presupune
ca se reproduc prin diviziune binară şi înmugurire. Micoplasmele îşi au habitatul in sol, apele
reziduale, in asociaţie cu bacteriile, ciupercile inferioare, plantele, animalele. Multe specii sunt
patogene. Micoplasma pneumoniae cauzează pneumonia atipica Micoplasmele produc o serie de
boli la animale – pleuropneumonia la taurine si la plante stolburul solanaceelor, nanismul
porumbului.
3.4. Bacterii utile omului

În natură bacteriile fac parte din grupa organismelor reducătoare, ele mineralizează substanţele
organice moarte şi le fac accesibile pentru plante, participă la circuitul elementelor în natură. Aspectele
utile omului sunt:

- participă la procesele de fermentaţie acetică, lactică, butirică, propionică etc.

- asigură fertilitatea solului formând humusul;

- asigură autopurificarea bazinelor acvatice, descompun substanţele organice din apă;

- pot fi simbionţii animalelor domestice şi ai omului;

- asigură descompunerea celulozei, bacteriile din intestinal omului, sintetizează vitamine din grupa B;

- asigură noi surse de hrană, bacteriile sunt cultivate pe medii nutritive ieftine şi din culturile lor se
extrag proteine, lipide;

- sunt producători de enzime, vitamine antibiotice;

- produc substanţe folosite pentru tratarea omului (prin metodele ingineriei genetice s-au obţinut suşe
de microorganisme care produc hormoni umani interferoni);

- controlul biologic, multe bacterii parazitează pe insectele dăunătoare agriculturii şi sunt folosite în
lupta cu aceşti dăunători în locul pesticidelor.

3.5. Aspecte negative ale activităţii bacteriilor

Bacteriile provoacă boli omului, animalelor, plantelor. Astfel, difteria atacă căile respiratorii se
produc toxine care atacă inima; tuberculoza distruge plămânii; gonoreea o boală venerică dă complicaţie
la ochi şi se transmite de la mamă la făt; sifilisul afectează organele sexuale, ochii, oasele, pielea, inima;
tetanosul atacă nervii spinali, produc convulsii musculare; holera atacă mucoasa intestinală; dezinteria
bacteriană se manifestă la nivelul tubului digestive.

Alterarea produselor alimentare şi deteriorarea materialelor (ţesături, hârtie, cărţi, lemn,

materiale de construcţie, opere de artă etc.) cu participarea microorganismelor aduc daune
considerabile economiei naţionale.

Biodeteriorarea reprezintă acţiunea prin care microorganismele determină transformarea

unui material valoros într-unul rezidual. Este un proces cu efecte negative, care trebuie evitat sau
întârziat.
Atacul hârtiei dintr-un depozit de către mucegaiul Chaetomium globosum, determină pagube
economice, reprezintă un proces de biodeteriorare.
 Activitatea de biodeteriorare a microorganismelor determină: modificări fizice, chimice,
impurificări.

1) Modificările fizice sunt foarte diverse, în funcţie de natura substratului atacat: caracterul
friabil al hârtiei atacate, decolorarea şi modificarea consistenţei vopselelor, caracterul friabil al lemnului,
gonflarea şi pierderea elasticităţii cauciucului, ruginirea si perforarea conductelor metalice, distrugerea
izolatorilor cablurilor electrice.

2) Modificările chimice sunt determinate prin procese de asimilare sau de dezasimilare.

Modificarea prin procese de asimilare este tipica pentru celuloza. Glucoza rezultata este convertita la
biomasa microbiana. Modificările produse prin procese de dezasimilare corespund unor procese de
degradare.

3) Impurificarea si pătarea se datorează dezvoltării miceliului fungic care acoperă suprafeţe

mari si formează diferite substanţe colorate.

Coroziunea bacteriană a metalelor este frecventă la conductele de apă potabilă si reziduală,

de gaze si de petrol, ca si cele ce deservesc instalaţiile sanitare. Iniţial apar pete de rugină, adânci de 1-6
mm. Ulterior, se produc pierderi de substanţa. Coroziunea se extinde determinând perforarea
conductelor. Microorganismele sunt implicate în coroziunea anaeroba, prin depolarizare catodică,
producerea de metaboliţi corozivi, producerea de fenomene de aerare diferenţială si concentrarea
celulelor pe suprafaţa acestora etc. Coroziunea bacteriana anaeroba are importanta majora pentru
instalaţiile de forare si exploatare a sondelor.