CFMEN - OSII SI ARBORI

CAPITOLUL 3. OSII ŞI ARBORI (VEZI NOTA DE LA SFÂRSIT)

DEFINIRE. CLASIFICARE. CARACTERIZARE

Osiile, sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe destinate numai susţinerii unor organe de maşini în
mişcare de rotaţie, fiind supuse solicitării de încovoiere.
Arborii, sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie destinate să susţină alte organe de maşini (roţi dinţate, roţi de lanţ,
roţi de curea, semicuplaje , etc.), avînd rolul de a transmite momente de torsiune în lungul axei lor. Spre deosebire de
osii, fiind supuse în principal la solicitării compuse de torsiune (răsucire) cu încovoiere.
Arborii şi osiile au şi rolul de a prelua şi transmite forţele şi momentele organelor de maşini
montate pe acestea. Pentru aceasta, ele sunt fixate cu ajutorul lagărelor, ce pot fi cu rostogolire
sau cu alunecare.
Geometric, arborii pot fi mai simpli sau mai complecşi. În general se pot distinge anumite
părţi componente ale unui arbore (fig.3.1) cum ar fi: corpul arborelui (a); porţiunile de calare (b),
pe care se fixează organele care vor lucra pe aceşti arbori; porţiunile de reazem (c) numite şi
fusurile arborelui,fiind suprafeţele de fixare prin intermediul sistemelor de lăgăruire.
Porţiunile de calare sunt zonele pe care se montează organele de maşini susţinute de arbore.
Acestea se pot executa cu suprafeţe cilindrice sau conice. Cele mai utilizate sunt porţiunile de
calare cu suprafaţă cilindrică, mai uşor de prelucrat. Suprafeţele conice se utilizează pentru
porţiunile de calare pe care au loc montări şi demontări frecvente ale organele de maşini
susţinute de arbore (roţi de schimb etc.) şi când se impune o rigiditate mare a asamblării şi o
centrare foarte precisă a acestora.
Porţiunile de reazem (fusurile) sunt
zonele de sprijin ale arborelui în
lagărele cu rostogolire sau cu alunecare.
De regulă, acestea sunt dispuse în
apropierea capetelor arborilor şi pot fi
executate cu suprafeţe cilindrice, conice Fig. 3.1 Părţile componente ale unui arbore
sau sferice.
Pentru lagărele cu rostogolire,
fusurile se execută cilindrice relativ scurte – în cazul montării unui singur rulment cu corpurile
de rostogolire dispuse pe un rând, sau mai lungi – în cazul montării a doi rulmenţi sau a unui
rulment având corpurile de rostogolire dispuse pe două sau mai multe rânduri. Diametrele
acestor fusuri se aleg după diametrul interior al rulmentului. Uneori, fusurile arborelui se execută
conice având conicitatea egală cu cea a alezajului rulmenţilor oscilanţi cu bile sau cu role butoi,
rulmenţilor cu role cilindrice de mărime mare etc.
Pentru lagărele cu alunecare, fusurile se execută cilindrice, conice sau sferice, cele mai
utilizate fiind fusurile cilindrice care au diametrul mai mic decât al treptei alăturate, pentru
simplificarea montajului şi pentru obţinerea de umeri de sprijin pentru fixarea axială a lagărelor.
Fusurile conice se folosesc pentru a avea posibilitatea reglării jocului din lagăr – prin deplasarea
axială a arborelui – iar cele sferice doar în cazul unor arbori elastici, cu deformaţii de încovoiere
foarte mari.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Clasificarea arborilor şi osiilor, pe baza principalelor criterii de clasificare, este prezentată în

tabelul 3.1 [23].
Criteriul de clasificare
Forma axei geometrice
Destinaţia
Secţiunea arborelui pe
lungime
Forma secţiunii transversale
Forma suprafeţei exterioare
Rigiditatea
Numărul reazemelor
Poziţia axei geometrice
Criteriul de clasificare
Natura mişcării
Forma axei geometrice
Forma secţiunii transversale
Numărul reazemelor
Poziţia axei geometrice
Observaţie: Cu caractere aldine s-au notat arborii şi osiile care vor fi tratate în acest curs
Tabelul 3.1
Tipul arborilor
Arbori drepţi Arbori cotiţi Arbori flexibili
Arbori principali ai maşinilor
Arbori de transmisie
unelte
Arbori cu secţiune variabilă în
Arbori cu secţiune constantă
trepte
Arbori cu secţiune plină Arbori cu secţiune tubulară
Arbori netezi Arbori canelaţi
Arbori rigizi Arbori elastici
Arbori static determinaţi Arbori static nedeterminaţi
(cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme)
Arbori orizontali Arbori înclinaţi Arbori verticali
Tipul osiilor
Osii fixe Osii rotitoare
Osii drepte Osii curbate
Osii cu secţiunea plină Osii cu secţiunea tubulară
Osii static determinate Osii static nedeterminate
(cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme)
Osii orizontale Osii înclinate sau verticale

Arborii drepţi sunt frecvent utilizaţi în transmisiile mecanice, secţiunea transversală a

acestora, pe lungime, putând fi constantă (fig.3.2, a) sau variabilă (fig. 3.2, b…e), depinzând de
repartiţia sarcinilor (momente de torsiune, momente de încovoiere, forţe axiale etc.) în lungul
axei lor şi de tehnologia de execuţie şi de montaj aleasă. Arborii cu secţiune constantă se
utilizează când sunt solicitaţi numai la torsiune, momentul de torsiune fiind constant pe întreaga
lungime a arborelui. Când arborii sunt solicitaţi la torsiune şi încovoiere, se utilizează secţiunea
variabilă în trepte, aceasta asigurând următoarele avantaje: apropierea arborelui de o grindă de
egală rezistenţă la încovoiere, prezenţa unor umeri de sprijin pentru fixarea axială a organelor de
maşini susţinute, montajul uşor al acestor organe de maşini fără deteriorarea altor suprafeţe ale
arborelui. În cazul arborilor de dimensiuni mari, unele trepte de trecere se execută conice,
arborele apropiindu-se şi mai mult de o grindă de egală rezistenţă la încovoiere,
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Arborii netezi (fig. 3.2, b) se

folosesc în construcţia reductoarelor,
iar arborii canelaţi (fig. 3.2, c) se
a folosesc în construcţia cutiilor de
viteze, a cutiilor de distribuţie, a
diferenţialelor autovehiculelor etc.
Arborii tubulari (fig. 3.2,d)
se folosesc când se impun condiţii
severe de greutate (când diametrul
b
interior al arborelui tubular este
jumătate din cel exterior, greutatea
acestuia se micşorează cu 25%, iar
rezistenţa la încovoiere cu numai
6,25% [16]) sau atunci când este
c
necesară trecerea prin arbore a unui
alt arbore (exemple: arborii coaxiali
ai unor cutii de viteze planetare;
arborii cutiilor de viteze cu axe fixe
ale unor tractoare prin interiorul
cărora trece arborele prizei de
d putere).
Fig. 3.2 Arbori drepţi Principalele domenii de
folosire a arborilor drepţi sunt:
reductoarele de turaţii cu axe fixe, transmisiile automobilelor, tractoarelor, maşinilor agricole,
utilaje tehnologice, maşinilor unelte, toate transmisiile cu angrenaje etc.
Osiile fixe pot fi cu axa geometrică
dreaptă (fig. 3.3, a) sau curbată şi se întâlnesc
la maşini de ridicat, la susţinerea roţilor
intermediare, respectiv la punţile nemotoare ale
autovehiculelor. Osiile rotitoare (fig. 3.3, b) au, a
de regulă, axa geometrică dreaptă şi secţiunea
aproape constantă pe toată lungimea şi se
rotesc împreună cu organele de maşini
susţinute. Se întâlnesc, cu precădere, la b
vagoanele de cale ferată. Fig. 3.3 Osii
 CFMEN - OSII SI ARBORI

3.1. MATERIALE UTILIZATE ŞI TEHNOLOGI DE OBŢINERE A OSIILOR ŞI

ARBORILOR

Materialele din care se execută arborii drepţi şi osiile se aleg funcţie de condiţiile de
rezistenţă şi rigiditate impuse, de natura organelor de maşini susţinute şi de tipul lagărelor (cu
alunecare sau cu rostogolire).
Arborii drepţi şi osiile se execută, de regulă, din oţeluri carbon sau aliate, iar în cazul unor
dimensiuni foarte mari din fontă. Oţelurile aliate se recomandă în cazul când pinionul este
executat din astfel de oţeluri şi este corp comun cu arborele, la turaţii de funcţionare foarte
ridicate, în cazul arborilor puternic solicitaţi şi cu restricţii de gabarit, la osiile autovehiculelor
etc.
Pentru arborii drepţi şi osii, se recomandă:
• oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 42, OL 50, OL 60 STAS 500/2), pentru
arborii care nu necesită tratament termic;
• oţeluri carbon de calitate de îmbunătăţire (OLC 45, OLC 60 STAS 880) sau oţeluri aliate
de îmbunătăţire (40 Cr 10, 41 CrNi 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi
şi/sau durată mare de funcţionare impusă lagărelor sau canelurilor;
• oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC 10, OLC 15 STAS 880) sau oţeluri aliate de
cementare (13 CrNi 30, 28 TiMnCr 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi şi
pentru arbori care funcţionează la turaţii ridicate.
Semifabricatele pentru arbori şi osii pot fi: bare laminate, pentru diametre sub 140 mm; bare
laminate cu forjare ulterioară; bare laminate cu matriţare ulterioară, în cazul producţiei de de
serie mare; semifabricate turnate, în cazul arborilor şi osiilor de dimensiuni foarte mari. Execuţia
arborilor din bare laminate cu forjare sau matriţare ulterioară conduce la obţinerea unui
semifabricat apropiat de forma finală a arborelui – cu importante economii de material,
manoperă şi energie – şi la realizarea unui fibraj continuu care urmăreşte forma arborelui, cu
efect direct asupra măririi rezistenţei acestuia.
Tehnologia de fabricaţie a arborilor şi osiilor constă în: strunjirea suprafeţelor cilindrice sau
conice şi a filetelor, frezarea canalelor de pană sau a canelurilor – operaţii executate înainte de
tratamentul termic – rectificarea fusurilor, a porţiunilor de calare, a suprafeţelor canelurilor –
operaţii executate după tratamentul termic.
Tratamentele termice sau termochimice aplicate depind de materialul din care se execută
arborii, putând fi: îmbunătăţire sau îmbunătăţire şi călire superficială a fusurilor, canelurilor,
porţiunilor de calare etc.; cementare urmată de călire a fusurilor, porţiunilor de calare şi a
canelurilor; nitrurare etc.
Protejarea arborilor navali ce lucrează în medii puternic corozive (placări cu fibra de sticlă,
cu vopseluri şi materiale speciale.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

3.2. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor şi momentelor cu care se

echivalează legăturile arborilor cu organele fixate pe ei şi respectiv ale
reacţiunilor din lagăre

În vederea efectuării calculelor de proiectare ale osiilor şi arborilor este necesar să

realizăm calculele de rezistenţă astfel încât acestea să poată prelua sarcinile date de regimul de
exploatare a lor, fără ca să apară deformaţii permanente sau mai rău, ruperea lor.
Pentru efectuarea calculelor de rezistenţă a acestor organe de maşini, este necesară
echivalarea lor cu ajutorul unor grinzi simple în conformitate cu modelele simplificate de la
disciplina de Rezistenţa Materialelor. De asemenea, trebuie să înlocuim acţiunea organelor de
maşini montate pe ele precum şi a lagărelor cu ajutorul cărora sunt fixate aceste organe de maşini
cu echivalentul lor mecanic, constând în forţe şi momente. Metoda indicată este cea a torsorului
de reducere, ce reprezintă perechea formată din rezultanta Pentru acesta este necesar să
precizăm şi punctele de aplicaţie a acestor forţe. În continuare sunt redate modalităţile de
stabilire a acestor puncte de aplicaţie pentru cele mai des întâlnite aplicaţii.

3.2.1. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor şi momentelor care echivalează

legăturile arborilor cu organele fixate pe ele

Asupra unui arbore acţionează forţe – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta
(roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.)
sau de la manivelele unor mecanisme –
numite forţe exterioare.
Aceste forţe acţionează în plane
normale pe axa arborelui sau în plane axiale
fiind paralele cu axa arborelui. Forţele
normale sunt forţele tangenţiale şi radiale
din angrenaje, forţele din transmisiile prin
curele sau lanţ, forţele din manivelele
Fig. 3.5 Forţe exterioare provenite de la roţi de curea sau mecanismelor etc. şi se transmit arborelui
lanţ prin contactul dintre butuc şi arbore. Forţele
axiale provin în general din angrenaje
(forţele axiale care apar la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată, conice, melcate etc.) şi se
transmit arborelui prin intermediul umerilor sau a unor inele de sprijin, inele distanţiere .
Forţele exterioare acţionează asupra arborilor într-un singur plan – forţele din transmisiile
prin curea sau prin lanţ – sau în două plane perpendiculare – forţele din angrenaje (forţele
tangenţiale acţionează într-un plan, iar forţele radiale şi cele axiale în celălalt plan).
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Relaţiile de determinare a mărimilor forţelor exterioare sunt prezentate la capitolele

respective (angrenaje,
transmisii prin curele,
transmisii prin lanţ etc.) [5,
11].
Pe lângă mărimea
forţelor exterioare, pentru
întocmirea schemei de
calcul al arborelui,
interesează şi punctul de
aplicaţie al acestor forţe.
Forţele exterioare se
transmit acestuia prin
Fig. 3.6 Forţe exterioare provenite de la Fig. 3.7 Forţe exterioare provenite presiuni de contact, cu
distribuţie neuniformă, între
roţi dinţate cilindrice de la roţi dinţate conice
arbore şi organele de maşini
susţinute de acesta. Pentru simplificarea calculelor, aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe
concentrate, care sunt chiar forţele exterioare. Modul de stabilire a punctelor de aplicaţie a
sarcinilor exterioare, pentru calcule uzuale, este prezentat în [23]: fig.3.5, pentru o roată de curea
sau de lanţ; fig. 3.6, pentru roţi dinţate cilindrice cu dantură dreaptă (a) sau înclinată (b); fig. 3.7,
pentru o roată cu dantură conică.
Pentru calcule mai precise, forţele exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin
două sarcini concentrate, de mărime egală cu 0,5 din valoarea forţei exterioare, dispuse fiecare la
distanţa (0,2…0,3) din lăţimea roţii faţă de lagăre.

3.2.2. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre

Fig. 3.8 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor Fig. 3.9 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor Fig. 3.10 Punct de aplicaţie a reacţiunii
pentru rulmenţii radiali pentru rulmenţii radial-axiali pentru doi rulmenţi montaţi în acelaşi lagăr

Determinarea mărimii reacţiunilor din reazeme se face funcţie de schema de

încărcare a arborelui cu forţe exterioare şi de distanţele dintre forţele exterioare şi dintre acestea
şi reacţiunile din lagăre. Stabilirea distanţelor se face funcţie de punctele de aplicaţie ale forţelor
 CFMEN - OSII SI ARBORI

exterioare, dar şi de punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din cuple, care sunt funcţie de tipul
lagărului.
Modul de stabilire a punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor în funcţie de tipul lagărului –
cu rostogolire sau cu alunecare – este prezentat în: fig. 3.8, pentru rulmenţi radiali cu bile sau cu
role cilindrice, dispuse pe un rând; fig. 3.9, pentru rulmenţi radial-axiali cu bile sau cu role
conice dispuse pe un rând; fig. 3.10, pentru doi rulmenţi radiali cu bile montaţi în acelaşi lagăr;
fig. 3.11, pentru doi rulmenţi radiali-axiali cu bile sau cu role conice, dispuşi în “X” (aranjament
DF, spate în spate), în “O” (aranjament DB, faţă în faţă) sau în tandem (aranjament DT); fig.
3.12, pentru un lagăr cu alunecare.
Lăţimile rulmenţilor B (v. fig. 3.10) şi distanţa de la marginea rulmentului la punctul de
aplicaţie a reacţiunii a (v. fig. 3.9 şi 3.11) se iau din catalogul de rulmenţi, iar distanţa a2 (v. fig.
3.11) se determină constructiv funcţie de distanţa a şi de lăţimea inelelor distanţiere dintre
rulmenţi. Distanţa a1 (v. fig. 3.11), care stabileşte deplasarea axială a punctului de aplicaţie a
reacţiunii, în cazul montării rulmenţilor radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuşi în O
(aranjament DB, faţă în faţă), se determină, pe baza figurii 3.13, după indicaţiile date în
continuare.

Fig. 3.11 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru doi rulmenţi radial-axiali montaţi în acelaşi lagăr

• Se întocmeşte schema de calcul considerând că punctul

de aplicaţie al reacţiunii R B' este la mijlocul distanţei dintre
rulmenţi (punctul B’ din fig. 3.14, a).
• Se întocmeşte schema de calcul prin încărcarea
arborelui cu forţele exterioare în cele două plane, orizontal (H)
şi vertical (V). Se determină mărimile reacţiunilor R BH '
,
'
respectiv R BV din cele două plane caracteristice şi apoi
2 2
reacţiunea din punctul B’, RB' '
RBH '
RBV .
Fig. 3.12 Punct de aplicaţie a
RB'
reacţiunii pentru lagăre cu • Se determină forţa axială suplimentară Fa' 0,5 ,Y
alunecare Y
 CFMEN - OSII SI ARBORI

fiind factorul axial care se ia din catalogul de rulmenţi.

• În funcţie de tipul rulmenţilor radial-axiali, cu bile sau cu role conice, şi de raportul
Fa Fa' , din fig. 3.13 [110] se determină raportul a1 a2 şi cunoscând distanţa a2, se
calculează distanţa a1.
• Se determină distanţa l l ' a1 stabilindu-se poziţia punctului de aplicaţie al reacţiunii
RB. Cu distanţa dintre reacţiuni, se recalculează reacţiunile RA şi RB.

Fig. 3.14 Schema de calcul a reacţiunilor din lagăre, pentru un montaj care cuprinde rulmenţi
radial-axiali în aranjament DB, sau ,,X’’
 CFMEN - OSII SI ARBORI

3.3. CALCULUL ARBORILOR

3.3.1. Solicitările arborilor şi ciclurile de variaţie ale acestora

Sub acţiunea forţelor exterioare şi a momentelor de torsiune pe care le transmit, arborii sunt
solicitaţi la torsiune, încovoiere şi tracţiune sau compresiune. Aceste solicitări acţionează
simultan, deci arborii sunt supuşi la solicitări compuse. Ca urmare a acestor solicitări, în
interiorul arborelui apar tensiuni interne – normale sau tangenţiale – şi tensiuni de suprafaţă – de
strivire – între arbore şi organele de maşini susţinute.
Principalele solicitări sunt solicitarea de torsiune şi cea de încovoiere. Aceste solicitări
pot duce la ruperea statică a arborilor, iar variaţia acestora după cicluri de solicitare diferite pot
duce la ruperea arborelui prin oboseala materialului, în zonele cu concentratori de tensiune.

3.3.1.1. Solicitări variabile ale arborilor funcţionând în regim staţionar

Acest regim este cel mai frecvent întâlnit, care generează fenomenul de oboseală a
materialului arborelui datorită duratelor de timp de funcţionare mari şi foarte mari. În acest
regim, turaţia si sarcinile ca mărimi vectoriale ce solicit arborele sunt relative constante, sau
variaţiile nesemnificative valoric şi ca durată.

b
Fig. 3.15 Variaţia tensiunilor de încovoiere datorită rotaţiei arborelui

În fig.3.13. sunt descrise două situaţii frecvent întâlnite în practică. În cazul a, este
cazul de funcţionare a arborilor dublu rezemaţi, solicitaţi de o forţă radială constantă în direcţie
sens şi modul. Conform figurii, arborele suferă o încovoiere, în urma căreia, în condiţii statice,
fibra periferică superioară A a arborelui, este supusă compresiunii, iar fibra inferioară B, la
întindere.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

La o rotaţie cu 180 de grade a arborelui, fibra materialului trece de la o compresie

maximă, la o întindere maximă, iar fibra B invers. Ciclul acesta se repetă pe toată durata când
arborele se roteşte cu o anumită turaţie. În acest regim funcţionează arborii reductoarelor de turaţie,
cutiilor de viteze, de distribuţie şi transmisiile centrale ale autovehiculelor, transmisiilor maşinilor
unelte, axele cu came etc. Ca urmare a acestui mod de funcţionare, tensiunea de încovoiere variază
după un ciclu alternant simetric (fig. 3.15), iar fibrele arborelui sunt supuse alternativ la
compresiune (fibra A) sau la tracţiune (fibra B).

În cazul solicitărilor compuse întâlnite în cazul arborilor, tensiunile de torsiune, pot fi

constante (exemplu: arborii transmisiilor de acţionare a ventilatoarelor şi pompelor de debit şi
presiune constante, cu rare întreruperi în funcţionare) sau variabile, după un ciclu variabil
(exemplu: arborii transmisiilor care funcţionează cu încărcări şi descărcări frecvente sau cu opriri
dese) sau alternant simetric (exemplu: arborii amplasaţi după cutia de viteze din transmisiile
tractoarelor industriale sau de îmbunătăţiri funciare, tractoare care funcţionează cu schimburi
frecvente ale sensului de deplasare, înainte şi înapoi), sau alternant asimetric în cazul axelor cu
came ale motoarelor cu ardere internă.

În cazul din fig.3.15b, este cazul unei roţi dinţate cu dantură înclinată, montată încastrată
în capătul arborelui respectiv. Se observă că, de această dată sensul de rotaţie modifică regimul
de oscilaţie al stării de solicitare al fibrelor arborelui, conform cu stările de tensiuni reprezentate
grafic.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

3.3.1.2. Aspecte ale efectelor solicitărilor la oboseală si concentratorilor de

efort, asupra structurii arborilor

Schiţele ciclurilor de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi de torsiune şi caracteristicile

acestor cicluri sunt prezentate în tabelul 3.1
tabelul 3.1

3.3.2. Calculul de rezistenţă al arborilor

Pentru a prelua tensiunile de interior (de torsiune şi de încovoiere) diversele diametre ale
arborelui se determină din condiţii de rezistenţă sau din condiţii constructive. Pentru a rezista la
solicitări variabile (oboseală), datorită variaţiei tensiunilor de încovoiere şi/sau de torsiune,
secţiunile cu concentratori de tensiuni se verifică prin calcule la solicitări variabile.
În continuare, se prezintă etapele şi recomandările pentru calculul arborilor.

3.3.2.1. Calculul de predimensionare

Predimensionarea are drept scop determinarea preliminară a diametrului arborelui, necesar

la întocmirea schemei subansamblului arbore – organe de maşini susţinute şi de rezemare şi la
întocmirea schemei de calcul la solicitări compuse. Predimensionarea se face din condiţia de
rezistenţă la solicitarea de torsiune, utilizând o rezistenţă admisibilă convenţională, care prin
valorile reduse acceptate evidenţiază faptul că arborele este solicitat şi la încovoiere.
În cazul arborilor plini, diametrul se determină cu relaţia
16M t Mt
d 3 3 , (3.1)
at 0,2 at
 CFMEN - OSII SI ARBORI

iar în cazul arborilor tubulari, cu relaţia

16M t Mt Mt , (3.2)
d 4 4
3
4
3 d1 3 d1 0,2 1 k at
1 0,2 1
d at d at

alegându-se, iniţial, raportul dintre diametrul interior d1 şi cel exterior d al arborelui din
intervalul d1 d k 0,3...0,8 [16]. Diametrele obţinute se rotunjesc la valori întregi.
Tensiunea admisibilă convenţională se alege din intervalul at 10...50 MPa, valorile
mai mari se recomandă în cazul arborilor scurţi, iar valorile mai mici în cazul arborilor lungi. În
cazul unor arbori foarte rigizi şi la care deformaţiile de încovoiere nu conduc la funcţionări
incorecte ale ansamblului respectiv (de exemplu, arborele de ieşire din reductoarele cu două sau
trei trepte), se pot lua şi valori mai mari pentru rezistenţa admisibilă convenţională la torsiune,
at 50...55 MPa. Pentru arborii reductoarelor cu două trepte, se recomandă următoarele valori
pentru rezistenţele admisibile convenţionale la torsiune: at 10...15 MPa, pentru arborele de
intrare; at 20...35 MPa, pentru arborele intermediar; at 40...55 MPa, pentru arborele de
ieşire.

3.3.2.2. Calculul la solicitări compuse

Pentru calculul la solicitări compuse, arborele trebuie reprezentat sub formă unei grinzi,
pe două reazeme, încărcată cu forţele exterioare provenite de la organele de maşini susţinute
de acesta.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Pentru a întocmi această schemă de calcul, este necesar să se realizeze schiţa

subansamblului arbore – organe de maşini susţinute – lagăre cu rulmenţi, schiţă care se
întocmeşte numai după ce s-a efectuat calculul angrenajelor, s-au ales preliminar rulmenţii şi
sistemul de etanşare. La întocmirea schiţei subansamblului (spre exemplificare, în fig. 3.16

Fig. 3.16 Schiţa subansamblului arborilor de intrare şi intermediar ai unui reductor

cilindric cu două trepte
se prezintă arborii de intrare şi intermediar ai unui reductor cilindric orizontal cu două
trepte) se ţine seama de următoarele:
 CFMEN - OSII SI ARBORI

 diametrul obţinut la predimensionare este diametrul porţiunii de calare a roţii, pentru

arborele intermediar şi cel de ieşire, şi diametrul de lângă pinion pentru arborele de intrare;
 la stabilirea diametrelor treptelor arborelui se ţine seama de mărimea umerilor de sprijin
pentru organele de maşini susţinute (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ, semicuplaje
etc.), de diametrul impus de sistemul de etanşare (ales din standardul etanşării
respective), de diametrele interioare ale rulmenţilor (alese din catalogul de rulmenţi);
lungimile diferitelor porţiuni ale arborelui se stabilesc ţinând seama de lăţimile roţilor
dinţate (stabilite din calculul de rezistenţă al angrenajelor celor două trepte), lăţimile sistemului
de etanşare şi ale rulmenţilor, precum şi distanţele;
 dintre roţi sau dintre roţi şi marginile carcasei etc.
Pe baza schemei din fig. 3.16, rezultă distanţele dintre punctele de aplicaţie ale forţelor
exterioare şi dintre acestea şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, pentru arborele
intermediar: în care T şi a sunt dimensiuni ale rulmenţilor, alese din catalogul de rulmenţi,
funcţie de tipodimensiunea rulmenţilor; x = 0…5 mm, distanţa dintre marginea interioară a
carcasei şi rulmenţi; y = 5…10 mm, distanţa dintre roţi şi marginea interioară a carcasei; z =
10…15 mm, respectiv z = 40…50 mm, distanţa dintre două roţi, pentru un reductor obişnuit,
respectiv pentru un reductor coaxial. Rezultă lungimea dintre punctele de aplicaţie ale
reacţiunilor din lagăre, egală cu lungimea de calcul a arborelui l l1 l 2 l3 .
Schema de calcul la solicitări compuse se obţine prin încărcarea grinzii cu forţele
exterioare şi cele din reazeme (reacţiuni). Pentru un arbore dintr-o transmisie cu roţi dinţate,
forţele din angrenaje acţionează în două plane, orizontal şi vertical, rezultând două scheme de
calcul. Pentru arborele intermediar al unui reductor cu două trepte, cilindric orizontal, schema de
calcul este prezentată în fig. 3.17 (grinzile încărcate cu forţele exterioare care acţionează asupra
roţii conduse a treptei I (indice 2), respectiv forţele exterioare care acţionează asupra pinionului
treptei a II-a (indice 3), schemele de calcul cu reacţiunile din lagăre (indice H, pentru planul
orizontal, respectiv indice V, pentru planul vertical), diagramele de momente încovoietoare în cele
două plane). Forţele axiale din lagăre produc momente încovoietoare concentrate, determinate cu
relaţiile
d w2 d w3
M i2 Fa 2 ; M i3 Fa 3 . (3.4)
2 2
În cazul în care asupra capetelor arborilor de intrare sau de ieşire acţionează forţe
provenite din transmisii prin curele sau prin lanţ, arborii trebuie încărcaţi şi cu aceste forţe,
corespunzător planului şi sensului de acţionare a forţei respective.
După întocmirea schemei de calcul, se trece la determinarea reacţiunilor. Iniţial, se
determină reacţiunile din cele două plane, orizontal şi vertical, prin scrierea ecuaţiilor de
momente în cele două lagăre.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Fig. 3.17 Schema de calcul la solicitări compuse pentru arborele intermediar al unui reductor
cu două trepte, cilindric obişnuit
Ecuaţia de momente în punctul D, pentru planul orizontal, este
RCH l M i3 Fr 3 l l3 M i2 Fr 2 l1 0, (3.5)
rezultând reacţiunea din lagărul C
l l3 l M i 2 M i3
RCH Fr 3 Fr 2 1 , (3.6)
l l l
iar ecuaţia de momente în punctul C, pentru acelaşi plan orizontal, este
RDH l M i2 Fr 2 l l1 M i3 Fr 3l3 0, (3.7)
rezultând reacţiunea din lagărul D
l3 l l1 M i 2 M i 3
RDH Fr 3 Fr 2 . (3.8)
l l l
Procedând în mod analog, rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical
l l3 l
RCV Ft 3 Ft 2 1 ;
l l
(3.9)
l l l1
R DV Ft 3 3 Ft 2 .
l l
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor

din cele două plane, orizontal şi vertical, rezultând
2 2 2 2
RC RCH RCV ; RD R DH R DV . (3.10)
Acestea sunt forţele radiale cu care se vor calcula rulmenţii din cele două lagăre.
Din echilibrul axial al arborelui, rezultă reacţiunea axială care acţionează în lagărul D
Fa D Fa3 Fa 2 . (3.11)
În continuare, se trasează diagrama forţelor axiale şi diagrama de momente încovoietoare
– în planul orizontal – diagrama de momente de torsiune şi diagrama de momente încovoietoare
– în planul vertical ( fig. 3.17) şi se stabilesc secţiunile periculoase ( secţiunile 2 şi 3 ale arborelui
intermediar reprezentat în fig. 3.17).
Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt:
• compresiune dată de forţa Fa3, tensiunile produse fiind
4 Fa3 4 Fa3
c2 ; c 3 ; (3.12)
d 22 d 32
• torsiune dată de momentul de torsiune Mt
M t 16M t 16M t
t2 3
; t2 ; (3.13)
Wp d2 d 33
• încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime, obţinute prin însumarea geometrică
a momentelor încovoietoare maxime din cele două plane, orizontal şi vertical; rezultând
M i 16M i 2 max
M i 2 max M i22 H max M i22V max ; i2 , (3.14)
Wz d 23
pentru secţiunea 2, respectiv
16M i 3 max
M i 3 max M i23 H max M i23V max ; i3 . (3.15)
d 33
Acţionând simultan cele două tensiuni, normale şi tangenţiale, calculul la solicitări compuse
constă în determinarea unei tensiuni echivalente
2 2
e i t,c 4 t (3.16)
unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune ηt (constant, pulsator
sau alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric, caracteristic tensiunii
de încovoiere ζi. Valorile coeficientului α se determină cu relaţia
ai III
, (3.17)
ai I , II , III

în care ai I , II , III reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după

ciclul constant (I), pulsator (II) sau alternant simetric (III). Valori orientative pentru rezistenţele
admisibile la încovoiere, pentru arbori din oţel, pentru cele trei cicluri de solicitare, se dau în
lucrările [6, 14, 23].
Cu tensiunile stabilite, se poate verifica arborele la solicitări compuse sau se poate
redimensiona arborele.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

• Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse, în secţiunile periculoase, trebuie să se

îndeplinească condiţia
e ai III . (3.18)
Dacă nu se îndeplineşte această condiţie sau dacă diferenţa dintre aceste tensiuni este prea
mare, se recomandă dimensionarea arborelui la solicitări compuse.
• Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse, se impune condiţia e ai III şi
ţinând seama că W p 2Wz şi considerând ζtc = 0, se obţine modulul de rezistenţă necesar
la încovoiere
1 2 M red
W znec M i2max Mt , (3.19)
ai III ai III

respectiv diametrul necesar al arborelui

32M red M red
d nec 3 3 . (3.20)
ai III 0,1 ai III
În funcţie de diametrul obţinut din calculul de dimensionare, se modifică dimensiunile
arborelui.
 CFMEN - OSII SI ARBORI

3.3.2.3. Verificarea la solicitări variabile

Scopul calculului la solicitări variabile este de a evita ruperea arborilor prin oboseala
materialului şi constă în determinarea unui coeficient de siguranţa – în secţiunile în care există
concentratori de tensiuni (salturi de diametre, degajări, canale de pană, caneluri, filete, ajustaje
presate etc.) – şi compararea acestuia cu un coeficient de siguranţă considerat admisibil,
determinat experimental.
Coeficienţii de siguranţă la oboseală se calculează în funcţie de solicitările arborilor din
secţiunea cu concentrator de tensiune după una din metodele elaborate în cadrul disciplinei de
Rezistenţa Materialelor
 CFMEN - OSII SI ARBORI

(metoda Serensen, metoda Soderberg, metoda Buzdugan etc.). Cea mai utilizată este metoda
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Serensen, pe baza căreia sunt prezentate relaţiile pentru calculul coeficienţilor de siguranţă
la oboseală:
1
c ca , (3.21)
k
v

pentru secţiunile solicitate numai la încovoiere;

1 2 1 0
c c a , unde , (3.22)
k 0
v m

pentru secţiunile solicitate numai la torsiune;

c c
c ca , (3.23)
c2 c2
pentru secţiunile solicitate simultan la încovoiere şi torsiune, cζ şi cη determinându-se cu relaţiile
(3.21) şi (3.22).
Semnificaţiile termenilor utilizaţi în relaţiile (3.21) şi (3.22) sunt prezentate în continuare.
 Tensiunile ζ-1, ζ0, -1 şi 0 reprezintă tensiunile de rupere prin oboseală pentru
solicitarea de încovoiere (ζ) sau pentru cea de torsiune ( ) corespunzătoare ciclului de solicitare
alternant simetric ( -1) sau pulsator ( 0), determinate în funcţie de materialul arborelui [7, 23].
 Tensiunile ζv, ζm, η v şi ηm (v. tabelul 3.2) sunt determinate de mărimea solicitării efective
şi de caracteristica ciclului de variaţie a acesteia.
 Coeficienţii βkζ, εζ şi γζ, respectiv βkη, εη şi γη [7, 16, 23], sunt coeficienţi de corecţie care
ţin seama de faptul că tensiunile de oboseală, determinate pe epruvete standard, trebuie corectate
în funcţie de formele concrete ale arborelui – tipuri de concentratori, dimensiuni, calitate a
suprafeţei şi tratament termic diferite faţă de cele ale epruvetei. Coeficienţii de concentrare a
tensiunii βkζ şi βkη se aleg în funcţie de tipul şi dimensiunile concentratorului de tensiuni (canal
de pană, trecere de secţiune, filet etc.) şi de materialul arborelui. Coeficienţii dimensionali εζ şi εη
ţin seama de diametrul arborelui şi de materialul acestuia. Coeficienţii de calitate a suprafeţei γζ
şi γη depind de modul de prelucrare a suprafeţei şi de tratamentul termic aplicat.
Rezistenţa la oboseală a arborilor este dată de mărimea coeficientului de siguranţă
determinat cu una din relaţiile (3.21), (3.22) sau (3.23). Urmărind aceste relaţii se poate observa
că mărirea rezistenţei la oboseală poate fi realizată prin: alegerea unui material cu caracteristici
mecanice mai bune (prin creşterea tensiunilor ζ-1, ζ0, -1 şi 0, sau prin micşorarea
concentratorilor de tensiuni (modificarea coeficienţilor βkζ, εζ şi γζ, respectiv βkη, εη şi γη).
Cel mai întâlnit procedeu utilizat pentru mărirea rezistenţei la oboseală este micşorarea
concentratorului de tensiuni prin măsuri constructive.
CFMEN - OSII SI ARBORI
CFMEN - OSII SI ARBORI
CFMEN - OSII SI ARBORI
 CFMEN - OSII SI ARBORI

În cazul trecerilor de diametre care nu sunt utilizate ca umeri de sprijin pentru organele de
maşini montate pe arbore, se recomandă [14, 23, 32, 33] următoarele soluţii (fig.3.18):

a b c

d e f g
Fig. 3.18 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de
tensiuni la trecere de diametru fără rezemare
 rază de racordare cât mai mare (fig. 3.18, a), două raze de racordare diferite (fig. 3.18, b),
racordare de formă eliptică (fig. 3.18, c) în cazul arborilor foarte solicitaţi;
 teşirea capătului de diametru mai mare (fig. 3.18, d), teşire urmată de racordare (fig. 3.18,
e) la salturi mari de diametre;
 rază de racordare combinată cu canal de descărcare (fig. 3.18, f);
 gaură interioară în porţiunea de arbore cu diametru mai mare (fig. 3.18, g).

a b c

d e f
Fig. 3.19 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de
tensiuni la trecere de diametru, pentru umăr de sprijin

Dacă trecerea de diametru este utilizată pentru rezemarea axială a unor organe de maşini
sau dacă treapta de diametru mai mic trebuie rectificată, se recomandă una din următoarele
soluţii:
 cu canal de trecere executat la capătul treptei cu diametru mai mic (fig. 3.19, a),
dimensiunile acestuia fiind b = 2,5…3 mm şi t = 0,25…0,5 mm, pentru d ≤ 50 mm,
respectiv, b = 4…5 mm şi t = 0,5…1 mm, pentru d > 50 mm, mărirea lăţimii b (fig.
3.19, b) reducând concentratorul de tensiuni;
 cu degajare interioară în umărul de sprijin (fig. 3.19, c), mai greu de executat dar fără să
reducă diametrul treptei mici;
 cu canal de trecere combinat cu degajare interioară (fig. 3.19, d);
 CFMEN - OSII SI ARBORI

 cu rază de racordare cât mai mare (fig. 3.19, e şi f), caz în care alezajul piesei sprijinită
axial necesită o teşire sau o rază de racordare mărită, uneori utilizându-se piese
intermediare (fig. 3.19, f).
În cazul canalelor de pană sau a canelurilor practicate în arbori, se recomandă:
 canalele de pană să fie executate cu freză deget – cu capetele rotunjite (fig. 3.20, a),
deoarece reprezintă un concentrator de tensiuni mai redus decât canalele de pană
executate cu freză disc rotunjite (fig. 3.20, b);
 diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. 3.20, c), iar
trecerea de la partea canelată la cea ne canelată să se facă prin raze mari de racordare.

a b c
Fig. 3.20 Forme constructive pentru canale de pană sau
caneluri practicate în arbore
La marginile porţiunilor de sprijin al organelor de maşini, pe arbori apar concentrări de
tensiuni care pot fi diminuate prin următoarele măsuri constructive:
 mărirea diametrului porţiunii de sprijin (fig. 3.21, a);
 rotunjirea sau teşirea alezajului din butuc (fig. 3.21, b);
 executarea unor canale de degajare în arbore (fig. 3.21, c);
 mărirea elasticităţii butucului prin formele constructive prezentate în fig. 3.21, d sau e;
 combinarea unor soluţii prezentate anterior (fig. 3.21, f).

a b c

d e f
Fig. 3.21 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de
tensiuni de la marginile porţiunilor de sprijin, pe arbore
 CFMEN - OSII SI ARBORI

Toate măsurile prezentate anterior îmbunătăţesc rezistenţa la oboseală a arborilor prin

micşorarea coeficienţilor βkζ şi βkη. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală se mai poate acţiona,
prin tratamente mecanice, termice sau termochimice sau prin micşorarea rugozităţii suprafeţelor,
pentru mărirea coeficienţilor de calitate a suprafeţei γζ şi γη.

3.3.3. Verificarea arborelui la deformaţii

Sub acţiunea sarcinilor exterioare, arborii suferă deformaţii de încovoiere şi de torsiune.

Calculul arborelui la deformaţii este un calcul de verificare, efectuat în scopul preîntâmpinării
funcţionării necorespunzătoare a organelor de maşini susţinute şi a lagărelor.
Verificarea arborelui la deformaţii de încovoiere constă în stabilirea deformaţiilor efective
(săgeţi în dreptul forţelor exterioare şi unghiuri de rotire în lagăre) şi compararea acestora cu
deformaţiile maxime admise.
Deformaţiile se determină prin una din metodele cunoscute din Rezistenţa materialelor,
metode bazate pe ecuaţia fibrei medii deformate (integrarea analitică a ecuaţiei diferenţiale a
fibrei medii deformate, metoda grinzilor fictive, metoda ecuaţiei celor două rotiri şi a celor două
săgeţi, metoda ecuaţiei celor trei săgeţi) sau pe expresiile energiei de deformaţie, bazate pe
ecuaţia Mohr-Maxwell, teorema lui Castiliano, teorema lui Betti; metoda Mohr-Maxwell-
Vereşceaghin etc.
În cazul în care forţele exterioare acţionează în două plane perpendiculare, se determină
separat deformaţiile din cele două plane, orizontal (δH, θH ) şi vertical (δV, θV ), deformaţiile
totale obţinându-se prin însumarea geometrică a deformaţiilor din cele două plane.
2 2 ; 2 2 . (3.24)
H V H V

Deformaţiile efective de încovoiere ale arborilor trebuie să fie mai mici decât deformaţiile
admisibile (δ ≤ δa; θ ≤ θa), care depind de condiţiile de funcţionare ale ansamblului din care face
parte arborele. Pentru evitarea modificării exagerate a jocurilor din angrenaje, săgeţile în dreptul
roţilor dinţate se limitează la valori admisibile δa = (0,01…0,03)m, unde m este modulul danturii.
Pentru funcţionarea corespunzătoare a lagărelor, unghiurile de rotire din lagăre se limitează la
valorile admisibile dependente de tipul lagărului (lagăr cu alunecare, lagăr cu rulmenţi radiali cu
bile sau role cilindrice, lagăr cu rulmenţi oscilanţi etc.).

Bibliografia ce a stat la baza întocmirii notelor de curs:

[NMP] Posea N., Pricop M., Rezistenţa materialelor, Ed. AGIR, Bucureşti, 2010.
[IDE] Deutsch I, Rezistenţa materialelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
[MMP] Popovici M.-M. Rezistenţa Materialelor, Program de Autoinstruire prin Descoperire
Dirijată, Ed.Tehnică, 1977, Bucureşti,
[CVP] Constantin V., Palade V., Organe de Maşini şi Mecanisme, Volumul II, Transmisii
Mecanice, Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos” GALAŢI;
[] []
(notă: paragrafele redactate cu culoare roşie sunt prezentate pentru a arealiza o prezentare
unitară a problematicii, posibil a fi parcurse anterior, sau studiul are caracter obţional, util celor care
simt nevoia de a aprofunda studiul informaţiilor di acest capitol)