EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

ÎNTRU SLAVA SFINTEI ŞI CELEI DE O
FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI

NEDESPĂRŢITEI TREIMI
Prof. Costel Neacşu
EROII ȘI MARTIRII
ORTODOXIEI
din toate timpurile
și neamurile
Ediția a II-a
Cuprins:
CUVÂNT
INTRODUCTIV..............................................................................3
I. ANTICHITATE (33-
476).................................................................. 6
II. MEDIEVALITATE (476-

1492)............................................... 129
III. MODERNITATE (1492-

1918)............................................. 155
IV. Contemporaneitate (1918-2018).............................. 224
2
Cuvânt introductiv
”Iar credința este încredințarea celor nădăjduite,

dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime
au dat buna lor mărturie (...) Toți aceștia au murit întru
credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de
departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei
sunt străini și călători (...) socotind că batjocorirea pentru
Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului,
fiindcă (Moise – n.a) se uita la răsplătire (...) Unele femei și-au
luat pe morții lor înviați, iar alții au fost chinuiți, neprimind
izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere. Alții au suferit
batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare. Au fost uciși cu
pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au
murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de
capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu
era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în
crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin
credință, n-au primit făgăduința, pentru că Dumnezeu
rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi
desăvârșirea” (Evrei, capitolul 11).
Cel căruia Domnul Dumnezeu îi va rândui să citească

această primă ediție a cărții, impresionantă prin măreția cu care
atâția semeni de-ai noștri au înțeles să își dea sufletele din iubire
față de Hristos, Evanghelie și neamul lor, nu va mai putea să
3
rămână același, în felul de a gândi și trăi, văzând cum aceste
”faruri călăuzitoare” ale Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timplului
istoric, s-au ridicat cu atâta curaj, deasupra deșertăciunilor acestei
lumi vremelnice, astfel încât prin credința lor înflăcărată, întărită
de harul divin, să biruiască ispite neobișnuite, să cutremure
împărății, să rabde chinuri de neimaginat, să îi rușineze pe
dușmanii sălbatici ai creștinismului și să plece dintre noi ”arzând”
de dorul făgăduinței că vor fi veșnici în Împărăția lui Dumnezeu.
Prin pilda lor, fiecăruia dintre noi ni se îngăduie ocazia
să ne oprim din zbuciumul cotidian provocat, să luăm aminte
sincer la cât de mult ne apropiem sau ne îndepărtăm de Credința
milioanelor de Eroi și Martiri, cunoscuți și necunoscuți, fiindcă ne
aflăm într-un stadiu în care semnele vremurilor ne arată cu câtă
perfidie și nerușinare dau buzna globaliștii peste omenire, uneltele
lui Antihrist, ca să ne alinieze pe frontul pierzării, în iluzia lor că
ne amăgesc inclusiv cu false martiraje ale vreunui eretic din
anume secte, ca să ne arunce în derizoriu tezaurul prea bogat al
martirajului din Biserica Drept Slăvitoare și să ne abată de pe
calea mântuirii făcându-ne să ”trăim” într-o viitoare societate nu
omenească, ci diavolească. Despre faptul că va trebui să ieșim din
această cursă, noi fiind însă cu Dumnezeu și nu cu duhul lumii,
iată ce ne amintește Părintele prof. univ.dr. Mihai Valică:
”Martirii sunt cei care au probat prin viața lor, prin sângele lor,
statutul de om. Pentru că, de fapt, chipul lui Dumnezeu în noi este
reabilitat atunci când noi devenim martiri. Deci imaginea
originala a omului este atunci când noi ne asemănăm cu
Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu S-a martirizat pentru noi, și noi
trebuie să ne martirizăm pentru Dumnezeu. Abia când Îi urmăm
lui Hristos primim mărturia conștiinței noastre martirice... A fi
mărturisitor în contextul actual, în sensul real al cuvântului,
înseamnă să fii în sensul invers lumii – pentru că Ortodoxia și
martirajul înseamnă să fii în sensul invers lumii. În acest context
spune Hristos: ”Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de
bine”. Pentru că atunci când te vorbește lumea de bine înseamnă
că mergi în duhul lumii, dar când nu te vorbește de bine înseamnă
că mergi în sensul invers lumii. Aceasta este mărturia practică a
vieții noastre creștine. În momentul în care noi ne uităm la ce
spune lumea, la ce spun legile sau ne gândim să nu deranjăm pe
cineva prin vorbele noastre, înseamnă că nu facem altceva decât
4
să ducem Biserica într-un sistem al lumii. Și atunci nu cred că
suntem martiri ai Cuvântului”.
Supunerea întregii omeniri la un nou experiment de
remodelare forțată a conștiințelor, printr-o ”ciocnire a
civilizațiilor” cum n-a fost pe planetă și nici nu va mai fi, este însă
o strâmtorare permisă de Dumnezu, Cel pe Care foarte mulți
”adormiți” din lume L-au scos și predat (din minte și inimă)
”trupelor de asalt” din Media, dar noi știm că Domnul nostru
Iisus Hristos este cu noi – prin Biserica Sa – până la sfârșitul
veacului și martirii Săi vor fi în picioare la A Doua Venire! Este
așadar momentul ca și noi, înțelegând tăria specială pe care ne-o
va da Domnul Dumnezeu în vremurile grele de încercare, să ne
plângem cu amar păcatele, să ne desăvârșim neîncetat, să fim gata
să refuzăm apostazia generală (lepădarea de credință) chiar cu
prețul vieții noastre, să îL iubim cu adevărat pe Dumnezeu și, nu
în ultimul rând, să mulțumim pentru toate luînd seama la acest
îndemn: ”Mărturisirea face parte din datoriile creștinului, mai
ales în vremuri grele. Că putem noi să facem toate rugăciunile și
toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie,
ni se socotește ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că
tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor
noastre (...) Cum poți să dormi liniștit când dai o țară întreagă pe
mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să
dai sufeltul unei nații – Biserica?! De aceea să fim responsabili,
pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii și
strănepoții noștri (...) Prin relativizarea valorilor, masoneria
umărește să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul
ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu
globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern
și stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop
formarea unei singure religii care să le unifice pe toate în una -
toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului
om, antihrist (...) Pământul acestei țări este sfânt prin martirii și
sfinții pe care îi adăpostește în adânc, iar sângle și rugile lor s-
au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a și rămas de
altfel țara ortodoxă care și-a păstrat tradițiile și evlavia mai mult
decât toate celelalte țări ortodoxe (...) În vreme de prigoană
creștinii să se adune în jurul preoților (...) Pentru creștinul
adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul
5
adevărat este mereu gata și pregătit să îL întâmpine pe Mirele cel
ceresc cu candela sufletului aprinsă (...) Cine spune adevărul
poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă
nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare
și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu” (Părintele Justin
Pârvu)... Sus inima, români! Cu noi este Dumnezeu!
Amin! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Anul Domnului 2018 Săptămâna Patimilor
ANTICHITATE
(33-476)
Între anii 33-313 după Hristos, romanii, iudeii şi păgânii

au dezlănţuit prigoane de o grozăvie inimaginabilă împotriva
Bisericii creştine. Întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu
numai că nu a fost acceptată de idolatri şi păgâni, dar aceştia i-au
calomniat şi acuzat pe creştini de apostazie de la tradiţia
strămoşilor, făcându-i responsabili că aduc ofensă Statului Roman
(pentru că refuzau să îl adore pe împărat ca zeu şi că îi nesocoteau
pe zeii „protectori”) şi că orice dezastru natural li se datorează
deoarece i-au mâniat pe zei şi zeiţe. Astfel, cu o cruzime nedemnă
de cinstea la care a fost ridicat omul de către Dumnezeu, romanii
au pornit mai multe persecuţii de nimicire a creştinilor: Lactanţiu
credea că au fost 6, Sulpiciu Sever – 9, Fericitul Augustin – 10.
Dar, din izvoarele istorice de care dispunem astăzi, reiese că au
fost mai multe prigoane. Ele au fost „justificate” legal atât în
rescripte aplicate în regiuni anume, de la Traian (95-117) la
Deciu (249-251), cât şi prin edicte valabile în întreg Imperiul (de
la sfârşitul domniei lui Diocleţian – 284-305). Pe toţi aceşti
prigonitori nu îi interesa dacă creştinii aveau vreo vină, prevăzută
şi pedepsită de legile în vigoare, ci doar calitatea lor de creştini şi
mărturisitori ai lui Hristos. Cei mai importanţi împăraţi romani
persecutori au fost: Nero (54-68), cel care i-a învinuit pe creştini
6
de incendierea Romei la 19 iulie 64 (ca să scape de furia
mulţimii), emiţând şi un decret prin care creştinii erau atenţionaţi
că „nu vă e permis să existaţi”; Domiţian (81-96), cel care i-a
persecutat pe creştini pentru motivul că nu au vrut să plătească
impozitul perceput de la iudei (ei declarând că nu sunt iudei);
Traian (98-117), cel care i-a pedepsit pe creştini pe baza
denunţurilor împotriva lor; Antonin Piosul (138-161), cel care a
declanşat prigoana în Smirna; Marcu Aureliu (161-180), cel care
a pornit persecuţia servindu-se de legea conform căreia nu le era
permisă existenţa creştinilor şi a incitat poporul la ură şi denunţuri
anti-creştine; Comod (180-192), cel care a dus o viaţă
scandaloasă; Septimiu Sever (193-211) cel care a interzis
misionarismul creştin; Caracalla (211-217), cel care l-a asasinat
până şi pe fratele său, Geta, în braţele mamei sale; Maxim Tracul
(235-238), cel care a poruncit uciderea conducătorilor Bisericii,
vinovaţi de învăţătura cea după Evanghelie”; Deciu (249-251),
cel care a dat un edict prin care creştinii erau obligaţi să se
prezinte în faţa unei comisii de stat să facă acte de adeziune la
păgânism (sacrificii, libaţiuni, participarea la ospeţele „sacre”), să
sacrifice zeilor (Biserica i-a obligat pe apostaţi să facă pocăinţă);
Trebonius Gallus (251-253), cel care a dus mai departe ideile lui
Deciu; Valerian (253-260), cel care a interzis adunările creştine
sub pedeapsa cu moartea, dar şi cu alte pedepse cum ar fi exilul,
degradarea, confiscarea averii, închisoarea, munca în mine etc (el
a murit jupuit de viu de perşi, care i-au pus trupul umplut cu paie
într-un templu); Aurelian (270-275), cel care a adoptat cultul
soarelui şi a dat un edict împotriva creştinilor; Diocleţian (284-
305), acela care introdus Dominatul (toţi trebuiau să îl adore ca pe
un zeu şi să i se prosterneze), i-a înlăturat pe creştini din armată, a
emis decrete de prigoană sub lozinca „numele de creştin să fie
nimicit”, a cerut dărâmarea lăcaşelor de cult creştine, a interzis
adunările creştinilor, a cerut arderea cărţilor sfinte, i-a pedepsit pe
cei care nu doreau să apostazieze, a astupat multe catacombe ale
Romei cu nisip, i-a trimis la închisoare pe ierarhi, a recurs la
pedepse groaznice, a făcut tot ce era posibil pentru desfiinţarea
Bisericii. Persecuţiile au durat până în vremea lui Constantin cel
Mare (306-337), primul împărat roman creştin. Acest împărat,
care a învins, lângă Tibru, armata mult mai puternică a lui
Maxenţiu, a avut parte de semne divine minunate: a văzut pe cer o
7
cruce luminoasă înconjurată de cuvintele „întru aceasta vei
învinge”, văzându-L pe Hristos, într-un vis, cum l-a îndemnat să
pună pe steag semnul crucii. Aşa a reuşit să câştige bătălia. Ca
urmare, în anul 313 a emis Edictul de la Milan prin care se acorda
libertate de manifestare a creştinismului. Convertirea lui
Constantin cel Mare (306-337) la creştinism a dat un nou curs
istoriei universale. Biserica Ortodoxă a reintrat în drepturile sale,
deşi va mai continua o vreme să fie obstrucţionată de împăratul
Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să restaureze
păgânismul – ca religie favorizată a Imperiului roman – şi să reia
persecuţia creştinilor. Intenţiile lui au eşuat. Biserica primară,
însă, vreme de trei veacuri, şi-a arătat măreţia divino-umană prin
care Capul său nevăzut, Hristos, i-a întărit în credinţă şi luptă pe
atâţia martiri şi mărturisitori. Ei au suferit cu bucurie toate
torturile şi pedepsele, fără împotrivire, încrezători în dreptatea
cauzei lor sfinte, senini şi rugători. Au răbdat chinuri mai presus
de puterile fireşti, s-au dat pe sine la suferinţă pentru Hristos şi au
avut conştiinţa că sunt asistaţi de Dumnezeu Însuşi. Cu sângele lor
vărsat, ca adevăraţi „martori” ai lui Hristos (F.Ap. 1,8), şi-au şters
toate păcatele şi, acum, ne ajută şi pe noi, în opera de mântuire,
prin rugăciunile şi moaştele lor. Iar noi, cum spunea Sf. Policarp,
„ne închinăm lui Hristos, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar
pe martiri îi cinstim după vrednicie, ca pe ucenicii şi imitatorii
Domnului”.
Nume: Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon

Ştefan;
Pomenire în calendar: 27 decembrie;
Naştere în cer: anul 33;
Martiriu: La o adunare a saducheilor, fariseilor şi elinilor
s-a pus întrebarea cine este Domnul nostru Iisus Hristos. Şi s-a
spus fie că este prooroc, fie înşelător, fie Fiul lui Dumnezeu. Iar
Sfântul Ştefan le-a zis: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit
răutăţile voastre şi este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul
acela care crede şi nu se îndoieşte de Iisus Hristos, că El este Cel
ce a plecat cerurile şi s-a pogorât pentru păcatele noastre, Care
S-a născut din Fecioara cea sfântă şi curată, mai înainte de
întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat. Că pe cei
8
orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit, dracii i-a gonit şi
pe toţi ne-a mântuit”. Când au auzit aceasta, potrivnicii l-au adus
la arhierei şi au adus acolo şi martori mincinoşi. Şi, pe când îl
învinuiau, faţa Sfântului Ştefan strălucea. Atunci, umplându-se de
râvnă, Sfântul i-a mustrat. Iar potrivnicii, mânioşi, scrâşneau din
dinţi asupra lui. Când însă privea la cer, Sfântul a văzut slava lui
Dumnezeu şi, văzându-L de-a dreapta slavei pe Iisus, le-a zis:
„Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta
lui Dumnezeu” (F.Ap. 7,56). Atunci, necredincioşii l-au scos
furioşi din cetate şi, pe când îl ucideau cu pietre, Sfântul se ruga
pentru ei şi zicea: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Şi
aşa a adormit. La uciderea lui s-a învoit şi un tânăr, Saul, care a
păzit atunci hainele ucigaşilor. Însă rugăciunea şi sângele
Sfântului Ştefan au învins, căci acest Saul, după ce I S-a
descoperit Dumnezeu pe drumul Damascului, s-a convertit la
creştinism şi a devenit Sfântul Apostol Pavel.
Nume: Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedei;

Pomenire în calendar: 30 aprilie;
Martiriu: Sfântul, originar din Betsaida Galileii, făcea
parte dintr-o familie de pescari. A fost unul din cei 12 Apostoli,
chemat de Domnul la ucenicie „de la pescuirea minunată”. Mai
este cunoscut şi sub numele lui Iacov cel mare, fiind fratele
Sfântului Evanghelist Ioan. Amândoi L-au iubit pe Domnul într-
atât încât au dorit ca, peste toţi cei ce nu credeau în El, să se
pogoare foc din cer. Ei s-au bucurat, alături de Sfântul Apostol
Petru, de mai multe descoperiri dumnezeieşti (Tabor, Ghetsimani).
După ziua Cincizecimii, Sfântul a fost trimis în Spania, unde a
propovăduit cu îndrăzneală pe Mesia, Mântuitorul lumii. Iar când
a început prigoana Bisericii lui Hristos, sub Irod Agripa, acesta a
pus mâna pe câţiva fruntaşi ai Bisericii şi pe Sfânt a vrut să îl
ucidă. Ca urmare, Sfântul a fost ucis cu sabia. Apoi, ucenicii i-au
luat trupul şi l-au înmormântat în Spania, unde, la Compostella, se
săvârşesc multe minuni.
9
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacov, ruda
Domnului;
Pomenire în calendar: 23 octombrie;
Martiriu: Pentru că acest Sfânt mai era denumit şi
„fratele Domnului” (Gal.1, 9), nu trebuie înţeles că a fost un frate
după trup al Domnului, ci aceşti aşa-numiţi „fraţi ai Domnului” nu
o aveau ca mamă pe Maica Domnului. Mama lor era de fapt soră
cu Maica Domnului, deci se înrudeau cu Domnul prin faptul că
erau verişori. De asemenea, Sfântul Iacov, „fratele Domnului”, nu
este Iacov al lui Alfeu, fiul lui Zevedei. El este primul episcop al
Ierusalimului, rânduit de Apostoli, deşi nu a făcut parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi de Domnul. Sfântul despre care vorbim a
fost, pentru asprimea ascezei lui, mult iubit de popor. Pentru că
obişnuia să se roage mult în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer,
i s-a îngroşat pielea genunchilor ca şi la cămilă. A fost numit de
popor „cel drept”, pentru judecata lui dreaptă la Soborul
Apostolilor din Ierusalim, în anul 51. Lui i se datorează faptul că
păgânii convertiţi la creştinism nu mai erau ţinuţi să păzească
Legea lui Moise, fiindu-le suficient să îşi lucreze mântuirea prin
credinţă în Hristos şi fapte bune. De la acest Sfânt, ne-a rămas o
Epistolă a Noului Testament şi o Sfântă Liturghie, specifică şi
astăzi Bisericii Ortodoxe din Grecia (se săvârşeşte o dată pe an, de
ziua Sf. Iacov, la 23 octombrie). Conform Tradiţiei, Sfântul şi-a
dat sufletul ca mucenic, fiind aruncat de pe Templul din Ierusalim
şi ucis cu pietre. L-a rugat pe Hristos să îi ierte pe ucigaşii săi,
spunând ca şi Domnul că nu ştiu ce fac.
Nume: Sfântul Apostol Matia;

Pomenire în calendar: 9 august;
Martiriu: Sfântul a făcut parte, în locul lui Iuda
Iscarioteanul, din ceata neîmplinită a celor 12 Apostoli. Alegerea
s-a făcut prin tragere la sorţi, fiind întărită curând prin trimiterea
asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc. Sfântul şi-a
închinat viaţa propovăduirii Evangheliei, fiind ucis cu pietre.
10
Nume: Sfinţii Apostoli Vartolomeu şi Varnava;
Pomenire în calendar: 11 iunie;
Naştere în cer: secolul I (anul 64);
Martiriu: Sfântul Vartolomeu, ales de Domnul în ceata
celor 12 Apostoli, a mers împreună cu Apostolul Filip, după ce au
primit Duhul Sfânt, în Siria şi Asia. A binevestit Evanghelia lui
Hristos în Libia, Moesia şi, când au ajuns în Frigia, s-a pornit
prigoană împotriva lor. În cele din urmă, Sfântul a învăţat şi
întemeiat biserici în Arabia, Persia, India, Armenia (aici, după ce
l-au răstignit cu capul în jos, i-au tăiat capul). Iar celălalt Sfânt,
Varnava, originar din Cipru, a fost unul din cei 70 de Apostoli. El
este cel care, după convertirea lui Saul (Sfântul Pavel), a dat o
bună mărturie Apostolilor despre cel convertit şi aşa a fost primit
acesta printre creştini. Apoi, alături de Sfântul Pavel, a
propovăduit Evanghelia în Antiohia, Cipru, Frigia, Ierusalim. În
cele din urmă, a fost ucis cu pietre de păgâni, în Cipru, în anul 64.
Nume: Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sasipatru, Erast,

Cuart şi Terţiu;
Pomenire în calendar: 10 noiembrie;
Martiriu: Cei şase Sfinţi au făcut parte din ceata celor 70
de Apostoli ai Domnului. Din slujirea lor sfântă s-au păstrat foarte
puţine informaţii. Doar despre Sfinţii Olimp şi Rodion se cunoaşte
că au urmat pe Sfântul Apostol Pavel la Roma. Celor doi, din
porunca împăratului roman Nero (54-68), li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70;

Pomenire în calendar: 26 mai;
Martiriu: Sfântul, originar din Troada Asiei, a fost unul
din cei 70 de Apostoli chemaţi de Mânuitorul Hristos ca să
răspândească Cuvântul Său. Conform Tradiţiei, Sfântul a fost
episcop în cetatea Veria, din Tracia. Despre tăria credinţei lui,
Sfântul Dionisie Areopagitul a mărturisit că Sfântul nu începea să
săvârşească Liturghia dacă nu vedea un semn dumnezeiesc din
cer. Prin botez, i-a despărţit pe credincioşi de necredincioşi, iar pe
11
iudei i-a învăţat că Hristos Cel Răstignit este Dumnezeu adevărat
şi Făcătorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. A fost ucis de cei
ce nu au crezut.
Nume: Sfântul Apostol Irodion şi cei dimpreună cu

dânsul;
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Nero (54-68). A fost unul din cei 70 de
Apostoli ai Domnului. Mult avea să pătimească, fiind episcop, din
partea rătăciţilor idolatri: lovituri cu lemne peste cap, sfărâmarea
gurii cu pietre, înjunghiere cu cuţitul. Pe toate le-a îndurat, cu
răbdare, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu alături de Sfântul
Apostol Pavel. Iar în anul 67, când Sfântul Apostol Petru a fost
răstignit, a fost tăiat şi Sfântul Apostol Irodion (alături de Sfântul
Olimp şi de mulţi alţi credincioşi).
Nume: Sfântul Apostol (din cei 70) Trofim;

Martiriu: Sfântul, originar din Efes, l-a însoţit –
împreună cu Sfinţii Apostoli Aristarh şi Pudens – pe Sfântul
Apostol Pavel în toate călătoriile sale din Asia, Grecia şi Iudeea. A
luat moarte de mucenic, prin tăierea capului cu sabia, după
tăierea Sfântului Apostol Pavel la Roma.
Nume: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel;

Naştere în cer: anul 67, iunie 29;
Martiriu: Pe cei doi chemaţi la mărturisire, Dumnezeu i-
a fericit numindu-i „Piatră” (Sfântul Apostol Petru) şi „Vas ales”
(Sfântul Apostol Pavel). Primul dintre ei, Sfântul Apostol Petru,
era originar din Betsaida (Marea Galileii), fiind frate cu Întâiul
chemat, Sfântul Apostol Andrei. Deoarece era cel mai în vârstă
dintre Apostoli, având şi o fire de om înflăcărat, deseori obişnuia
să vorbească în numele Apostolilor şi a fost cel care L-a rugat pe
12
Învăţător să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. A arătat însă
şi slăbiciune, căci s-a lepădat de Domnul de trei ori, tocmai când
Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar întreita sa
lepădare şi-a ispăşit-o cu lacrimi amare şi cu mult zbucium
sufletesc. Iar când a fost cea de-a treia arătare a Domnului Înviat,
Sfântul a mărturisit de trei ori dragostea faţă de Mântuitor şi
redobândind astfel vrednicia de Apostol. A vestit adevărul
mântuirii, după Înălţarea la Cer şi pogorârea Duhului Sfânt,
străbătând drumuri lungi şi grele: Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia,
Capadocia, Bitinia, Roma. Peste tot a întemeiat biserici, iar când a
fost Sinodul Apostolilor, în anul 51, s-a supus hotărârilor luate. Şi-
a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pe când se afla la Roma,
fiind răstignit cu capul în jos pe Colina Vaticanului, în ziua de 29
iunie 67, sub împăratul scelerat Nero (54-68).
Celălalt Sfânt Apostol, Pavel, a cunoscut învăţătura
vremii, fiind rabin în religia evreilor. Era originar din Tarsul
Ciliciei şi, înainte de a fi creştin, se numea Saul. Convertirea lui s-
a înfăptuit după ce a primit împuternicire, de la Sinedriul din
Ierusalim, să îi prigonească pe creştinii care propovăduiau
Învierea lui Hristos. Atunci, chiar pe când se îndrepta spre cetatea
Damascului, Domnul i s-a arătat în chip minunat şi a crezut
imediat în El. De atunci, Apostolul neamurilor a dus vestea cea
bună a Evangheliei la popoarele păgâne: Grecia (Atena şi Corint),
Asia, Macedonia, Roma. Neînfricatul propovăduitor a îndurat
multe şi grele primejdii: a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat
foame şi sete. Peste tot, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine.
Totodată, de la Sfântul Apostol Pavel ni s-au păstrat 14 epistole.
În cele din urmă, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, i s-a tăiat
capul, la marginea Romei, cu sabia.
Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu;

Martiriu: Sfântul, originar din Ierusalim, a trăit în
vremea împăratului roman Nero (54-68) şi a fost unul din cei 70
de ucenici ai Domnului. în casa mamei sale, Maria, s-au adunat
primii creştini din Ierusalim. Fiind fiu duhovnicesc al Sfântului
apostol Petru, l-a însoţit pe acesta la Roma, a scris o Evanghelie
13
cu predica părintelui său duhovnicesc, a întemeiat biserici în Italia
şi Egipt, a fost primul episcop şi binevestitor al lui Hristos în
Egipt, Libia, Pentapole. În cele din urmă, păgânii l-au prins în
Alexandria şi a fost dat la chinuri: l-au legat cu funii şi l-au târât
pe pământ, prin tot oraşul, până când pietrele de pe drum s-au
înroşit de sângele lui şi astfel şi-a dat duhul.
Nume: Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat,

ocrotitorul României;
Martiriu: Originar din Betsaida, Sfântul a fost fiul lui
Iona din Galileea şi fratele lui Petru. A fost ucenic al Sf. Ioan,
Botezătorul Domnului, pe care l-a lăsat ca să îL poată urma pe
Hristos. L-a atras la dragostea pentru Hristos şi pe fratele său,
Petru, zicându-i: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte: Hristos”
(In. 1, 41). Sfântul a fost martor la multe minuni, la Patimi şi la
Ziua Învierii. Conform Tradiţiei, după Înălţarea la cer a Domnului
şi ziua Cincizecimii, Sfântul a fost rânduit să propovăduiască
Cuvântul lui Dumnezeu în Bitinia, Bizantia, Tracia, Macedonia,
Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. A hirotinit ca preot pe
Stahie în Bizantion, iar în Pelopones a atras pe mulţi de la idoli la
Hrostos. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos, în tot timpul şi locul,
a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X (căreia i s-
a spus mai apoi „Crucea Sfântului Andrei”).
Nume: Sfântul Mucenic Leontie şi cei dimpreună cu

dânsul: Ipatie şi Teodul;
Martiriu: Sfântul, originar din Elada, a trăit în vremea
împăratului roman Vespasian (69-79). Pe cât era acesta de viteaz
în războaie, pe atâta era de cuminte şi cu înţeleaptă socotire. Când
14
stăpânitorul Feniciei a aflat că Sfântul se închina lui Dumnezeu, la
Tripoli, a trimis la el pe tribunul Ipatie şi pe alţi doi ostaşi (pe unul
îl chema Teodul). Fiind ei pe cale, Ipatie a avut o vedenie cu un
înger care îi poruncea că, de va dori să se vindece de boala sa, să
cheme în ajutor de trei ori pe Dumnezeul lui Leontie. Iar când au
ajuns, s-au prefăcut mai întâi că sunt nişte prieteni de-ai săi, apoi
au căzut înaintea lui şi i-au cerut Sfântului să le dea har, ca să fie
şi ei robii lui Hristos. Când a văzut aceasta, Sfântul s-a rugat şi,
venind un nor de apă din cer, au fost botezaţi şi s-au luminat. Dar
când au aflat necredincioşii, cei trei au fost duşi în faţa
dregătorului. Mărturisindu-i acestuia credinţa lor creştină, i-au dat
la chinuri: pe Sfântul Ipatie l-au spânzurat de un lemn şi l-au
strujit, pe Sfântul Teodul l-au bătut cu săbii de lemn, iar pe Sfântul
Leontie l-au lovit mai întâi cu toiege şi, strujindu-l, l-au legat de
patru stâlpi şi, în bătăi, şi-a dat sufletul. Celorlalţi doi Sfinţi, li s-
au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului;

Martiriu: Sfântul, originar din Galileea, a fost unul din
cei 12 Apostoli chemaţi de Domnul la mărturisirea Evangheliei.
Evangheliştii Marcu şi Matei l-au mai invocat şi cu numele de
Levi şi Tadeu. După Înălţarea lui Hristos la Cer, Sfântul a
propovăduit în Galileea, Samaria, cetăţile Arabiei, Siria,
Mesopotamia, Edesa, Persia. În cele din urmă, la Ararat (în
Armenia), a fost săgetat de necredincioşi şi spânzurat.
Nume: Sfântul Apostol Onisim, unul din cei 70;

Pomenire în calendar: 15 februarie;
Martiriu: În casa episcopului Filimon, din cetatea Colose
a Frigiei, slujea ca rob Sfântul Onisim. Fiindcă Sfântul a greşit cu
ceva faţă de stăpânul său, a fugit la Roma, unde l-a auzit pe
Sfântul Apostol Pavel cum, în lanţuri, îL propovăduia pe Hristos.
A primit botezul de la acesta, rămânând împreună cu tânărul Tihic
în slujba marelui Apostol. Apoi, Apostolul l-a trimis pe Sfântul
15
Onisim cu o scrisoare către Filimon (fostul său stăpân), unde îl
ruga să îi ierte robului greşeala şi să îl primească înapoi ca pe un
frate: „primeşte-l pe el, ca pe mine” (10-17). Fiind iertat şi eliberat
din robie, Sfântul s-a întors la Roma şi îl însoţea pe acesta oriunde
propovăduia Evanghelia (până în Spania). După ce Sfântul Onisim
a fost sfinţit episcop de către Apostolul neamurilor, nu a încetat să
propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu, mergând din cetate în
cetate. Rămânând în multe chinuri drept în credinţă, în vremea
împăratului roman Domiţian (81-96), i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Dionisie

Areopagitul;
Martiriu: Fiind la origine grec, din Atena, Sfântul
Dionisie era un bărbat de vază din Sfatul înţelepţilor (Areopag). A
fost căsătorit, iar la 25 de ani ocârmuia cetatea. Când Sf. Pavel a
venit în mijlocul Areopagului, în anul 51 (sub împăratul Claudiu),
Sfântului i-a pătruns la inimă cuvintele acestuia. Şi atunci, l-a
întrebat pe Pavel: „Cine este acest necunoscut Dumnezeu?”. Iar
apostolul Pavel, care tocmai spusese în Areopag că a văzut în
Atena un altar ridicat unui dumnezeu necunoscut, i-a răspuns:
„Acum Dumnezeu Acela a venit şi S-a născut din Preacurata
pururi Fecioară Maria şi a răbdat pentru mântuirea noastră,
pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit
la ceruri. În Acesta să crezi, frate Dionisie, pe Acesta să-L cunoşti
şi Lui să-i slujeşti: adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos”. Mişcat
de cele auzite, Sfântul s-a botezat, şi-a lăsat femeia, copiii şi toată
casa lui, urmându-i Apostolului neamurilor timp de trei ani şi
învăţând de la el tainele lui Dumnezeu. Chiar Sf. Pavel l-a aşezat
apoi episcop în Atena. Pentru că Sfântul a vrut să propovăduiască
şi în alte ţări, a pătimit în locuri străine până la sânge, pentru
numele Domnului. Când a început însă a doua prigoană împotriva
creştinilor, sub împăratul roman Domiţian (81-96), Sfântul a fost
prins din prunca dregătorului şi, o dată cu el, ceilalţi prieteni ai
săi: episcopul Luchian, preotul Rustic, diaconul Elefterie. Cu toţii
16
au fost chinuiţi şi li s-au tăiat capetele. Tradiţia spune că Sfântul
nonagenar a mai mers câţiva paşi, cu capul în mâini,
încredinţându-l creştinei Catula.
Nume: Sfântul Apostol Timotei;

Pomenire în calendar: 22 ianuarie;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Listra, cunoştea
încă din pruncie Sfânta Scriptură şi a fost ucenicul iubit al marelui
Pavel (51-68). Împreună, l-au propovăduit pe Hristos la Efes
(unde a şi fost hirotonit ca episcop), Corint, Macedonia, Atena,
Roma, Ierusalim, Spania etc. apoi, a purtat de grijă bisericilor din
Asia, primind de la Sf. Apostol Pavel două epistole cu învăţături
creştine. În cea de-a doua epistolă, marele Pavel şi-a exprimat
dorinţa să-l vadă la Roma înainte de a-şi da sufletul. Sfântul
Apostol Timotei s-a mutat la Domnul ucis cu pietre şi cu pari la
sărbătoarea barbară din Efes, în anul 97. Moaştele sale au fost
aduse la Constantinopol, din porunca împăratului Constanţiu, la
356.
Nume: Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie;

Pomenire în calendar: 12 iulie;
Martiriu: Sfinţii, originari dintr-o cetate apropiată
Ancirei, au trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117).
Primul care a pătimit a fost Sfântul Proclu. Adus la cercetare,
acesta a spus: „Neamul meu este Hristos”. Apoi, dregătorul l-a dat
la chinuri: l-au spânzurat pe un lemn, i-au legat o piatră grea de
picioare, i-au jupuit trupul cu unghii de fier. Iar Sfântul, răbdând,
nu grăia nimic şi doar privea cerul. Apoi, l-au dus cu sila pe lângă
nişte cai, care alergau iute spre cetatea Calipta. Pe la jumătatea
căii, Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu să nu îl lase pe dregător până
când nu va mărturisi şi el credinţa în Dumnezeu. Deodată, trăsura
dregătorului s-a oprit, ca ţintuită pe loc, de către nevăzuta putere a
lui Dumnezeu. Degeaba îi băteau pe cai sau îi înhămau pe alţii. Şi,
când au văzut că nici măcar pe dregător nu reuşeau să îl scoată din
trăsură, l-au acuzat pe Sfânt că la mijloc sunt „vrăjile” lui. Atunci,
17
Sfântul i-a spus că se va putea mişca doar dacă îL va mărturisi şi
el pe Domnul Hristos. Iar când acesta a făcut mărturisirea, în scris,
s-au pornit din loc şi caii şi ostaşii. Dar, când au ajuns în cetatea
Calipta, dregătorul l-a silit pe Sfânt să jertfească idolilor şi, cum
nu a reuşit să îl înduplece, a poruncit să i se ardă pântecele şi
coastele cu lumânări aprinse. Iar Sfântul, răbdând chinurile, a zis:
„Chiar de voi muri, iarăşi voi fi viu”. Şi, văzându-l pe Sfânt în
chinuri, nepotul său Ilarie i s-a închinat, l-a îmbrăţişat şi a spus că
este şi el creştin. Când au auzit acest lucru, ostaşii l-au întemniţat
pe Sfântul Ilarie, iar pe Sf. Proclu l-au răstignit pe lemn şi,
trăgând în el cu arcurile, şi-a dat sufletul. Iar nepotului, care cânta
în temniţă, i s-a arătat Îngerul Domnului ca să îl îmbărbăteze.
Apoi, după trei zile, a fost scos la cercetare şi a mărturisit că este
creştin. Ca urmare, l-au scos afară din cetate. Pământul s-a înroşit
de sângele lui, iar Sfântul cânta. În cele din urmă, i s-a tăiat capul
şi aşa a primit cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Apostol Anania;

Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Printre cei 70 de apostoli ai Domnului s-a
numărat şi Sfântul Anania, devenit
episcop în Damasc. Despre Sfânt dispunem de informaţii chiar din
relatările Evangheliei, când aflăm că acesta, chiar la ceasul
„minunii din drumul Damascului”, Domnul Hristos S-a descoperit
în slavă şi l-a convertit pe marele prigonitor al creştinilor, Saul, în
marele misionar creştin Pavel. La acest eveniment special, Hristos
Şi-a îndreptat atenţia către slujitorul Anania, căruia i-a poruncit să
îl caute pe Saul pe uliţa ce se cheamă „Dreaptă”, unde îl aşteaptă.
Deşi mai întâi Sfântul s-a lepădat, pentru că ştia cum îi prigonise
Saul pe sfinţii din Ierusalim şi de ce anume venea el în Damasc,
Domnul Hristos l-a îndemnat zicându-i: „Mergi, fiindcă acesta
Îmi este vas ales”. Atunci, Sfântul a făcut ascultare şi, găsindu-l pe
Saul, a pus mâinile peste el spunându-i: „Frate Saul, Domnul
Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca
să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt”. Şi Saul a început să
vadă, iar Sfântul este cel care l-a botezat (Faptele apostolilor 9,
10-18). Rămânând în Damasc, Sfântul i-a păstorit cu vrednicie pe
18
creştinii de aici, dar mai târziu a fost prins de prigonitori şi omorât
cu pietre.
Nume: Sfântul Apostol Toma;

Martiriu: Acest pescar, originar din cetatea Galileii, L-a
urmat pe Hristos (cu suflet cinstit şi curajos) făcând parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi. Îl cunoaştem din Evanghelie, ca fiind
singurul apostol care a contestat Învierea Domnului din morţi.
Dar, după 8 zile de la Înviere, Apostolii s-au adunat în acelaşi loc
şi lor li s-a arătat din nou Domnul Înviat. Atunci, Hristos s-a
adresat lui Toma: „Adu degetul tău… Când Sfântul Toma L-a
pipăit, încredinţându-se că este Domnul înviat, Sfântul a strigat
înspăimântat: Domnul meu şi Dumnezeul meu” (In. 20, 28).
Trupul pipăit nu era un alt trup, ci acelaşi cu care Hristos a pătimit
şi murit. Astfel, Hristos ne-a deschis nouă, tuturor, calea spre
înviere. După Înălţarea la cer şi Cincizecime, Apostolii au tras la
sorţi care încotro să propovăduiască. Sfântului Toma i-a revenit să
meargă în India, unde a ridicat multe biserici şi pe mulţi i-a
încreştinat. Sfântul a primit cununa muceniciei, la porunca unui
rege păgân, fiind străpuns de soldaţi cu suliţa.
Nume: Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie şi

Chelasie;
Martiriu: Sfântul Nazarie era originar din Roma, fiul
unor părinţi încreştinaţi de Sf. Ap. Pavel. Propovăduind
creştinismul în mai multe locuri din Italia, a fost prins de
prigonitori la Milano şi, împreună cu Sfântul Chesarie (însoţitorul
său), au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au întâlnit cu Sfinţii
Ghervasie şi Protasie, fraţi, cei dintâi mucenici ai Bisericii din
Milano. Toţi patru au pătimit în vremea împăratului roman Nero
(54-68), după ce au fost martirizaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,
fiind osândiţi la tăierea capului.
19
Nume: Sfântul Mucenic Longhin sutaşul;
Martiriu: Sfântul Longhin, originar din Capadocia, a trăit
în vremea împăratului roman Tiberiu (14-37). A slujit în oaste ca
sutaş, fiind orânduit de Ponţiu Pilat (cârmuitorul Palestinei) să
slujească la Sfintele Patimi şi la Învierea Domnului. Acesta este
cel care L-a împuns pe Hristos cu suliţa în coastă, străjuind cu
ostaşii lui – după îngropare – la mormântul Domnului, până la
Înviere. Este martorul care a văzut toate semnele ce s-au făcut la
Patima lui Hristos: cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric,
strălucirea îngerului Învierii. Luminându-se în inimă şi crezând în
Domnul, alături de alţi doi ostaşi, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era acesta” (Mt.27, 54). De aceea, nici nu a primit
arginţii iudeilor pentru a tăgădui Învierea şi a da mărturie
mincinoasă că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Apoi
şi-a părăsit slujba, întorcându-se în Capadocia unde, ca un
Apostol, a propovăduit creştinismul (învierea lui Hristos).
Conform Tradiţiei, Ponţiu Pilat l-a anunţat pe împăratul
Tiberiu că Sfântul Longhin a abandonat dregătoria de ostaş. După
care, s-a dat poruncă împărătească pentru uciderea Sfântului. Ca
urmare, Ponţiu Pilat a trimis ostaşi şi aceştia i-au tăiat capul
Sfântului şi celor doi ostaşi creştini. Capul Sfântului a fost dus la
Ierusalim, unde Ponţiu Pilat l-a aruncat la gunoi în afara cetăţii.
Capul i-a fost descoperit însă, în urma unei vedenii, de o femeie
nevăzătoare care avea pe fiul său decedat. După ce l-a descoperit,
s-a tămăduit de ochi şi l-a văzut în vis şi pe fiul ei, în cinste. Apoi,
această femeie i-a aşezat moaştele într-o biserică ridicată chiar de
ea.
Nume: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban,

Aristobul şi Narcis;
Martiriu: Cei şase Sfinţi, făcând parte din rândul celor 70
de Apostoli ai Domnului, au lucrat împreună cu Sfântul Apostol
Pavel la întemeierea bisericii din Roma (Romani 16, 8-11). Cu
20
toţii s-au învrednicit de dumnezeiasca luptă în a continua, după
mutarea la cer a marelui apostol, lucrarea mântuirii în Biserica lui
Hristos. Doi dintre ei, Sfinţii Amplie şi urban, au fost puşi
episcopi (primul la Diosopolis, al doilea în Macedonia) de Sfântul
Apostol Andrei. Amândoi au fost ucişi pentru numele lui Hristos.
Nume: Sfinţii mucenici Nicandru (episcop) şi Ermeu

(preot);
Martiriu: Pentru că pe mulţi păgâni idolatri îi aduceau la
Hristos, aceşti Sfinţi au fost pârâţi la dregătorul cetăţii Mirelor,
Libaniu, care i-a dat la multe chinuri: caii de război i-au târât până
când li se rupea carnea de pe trup; au fost ştrangulaţi pe lemn,
strujiţi cu unghii de fier şi arşi cu făclii; i-au băgat într-un cuptor
ars în foc. Rămânând ei nevătămaţi, prin purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, li s-au bătut lor apoi piroane în inimi, capete şi
pântece. În cele din urmă, fiind încă în suflete, şi-au dat duhul
după ce au fost băgaţi în groapă şi acoperiţi cu pământ.
Nume: Sfântul Apostol Filip;

Martiriu: Sfântul Filip, din Betsaida Galileii, a făcut
parte din ceata celor 12 Apostoli. Însuşi Domnul, pe Care îL
aştepta, l-a aflat când trecea prin Galileea şi i-a zis: „Urmează-
Mi” (In. 1, 43). Şi cunoscându-L astfel Sfântul pe Mesia, în
persoana lui Hristos, a lăsat totul şi L-a însoţit cu deosebit
devotament pe Hristos. Sfântul este cel care l-a adus şi pe
prietenul său Natanail, numit Vartolomeu în Evanghelie, la
Hristos (In.1, 45). Când a venit însă vremea ca Apostolii să
propovăduiască în lume, după pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul a
vestit Evanghelia în cele două Frigii din Asia Mică şi în Ierapole.
21
Pe când străbătea Siria, Asia Mică, Sfântul l-a întâlnit pe Sfântul
Apostol Vartolomeu şi au început să lucreze împreună la
mântuirea sufletelor. Cu aceşti Sfinţi era şi Mariam, sora după trup
a Sfântului Filip. Când se aflau cu toţii în Lidia, au fost primiţi
acolo cu duşmănie de păgâni şi aşa vor începe să pătimească
pentru numele lui Hristos: au fost închişi în temniţă, bătuţi cu
toiege, loviţi cu pietre. Le-a venit însă în ajutor creştinul Ir, care
le-a înlesnit să plece nevătămaţi, nu însă înainte de a-i boteza pe
păgânii din cetate şi de a rămâne Ir episcop acolo. Trecând în
drumul lor prin Asia, cei doi Sfinţi s-au întâlnit şi cu Sfântul
Apostol Ioan. Împreună, au mers într-o cetate plină de idoli –
Ierapole. Aici l-au vindecat pe Stahie, un bărbat orb de 40 de ani,
pe care l-au şi botezat împreună cu familia lui. Deoarece vestea
vindecării minunate s-a răspândit în toată cetatea, mult popor şi-a
dorit să fie botezat. Dar, aflând de toate acestea, dregătorul cetăţii
a poruncit să fie prinşi şi pedepsiţi: au fost puşi în lanţuri, iar
Sfântului Filip, fiind răstignit cu capul în jos, i-au găurit cu
sfredelitorul gleznele picioarelor şi, în rugăciuni, Sfântul şi-a dat
duhul. Atunci, pământul s-a cutremurat şi, despicându-se, a
înghiţit mult popor şi pe dregător. Cei care au rămas nevătămaţi,
fiind îngroziţi de cele petrecute, au căzut la picioarele Sfinţilor şi
i-au eliberat. După ce L-au aşezat pe Stahie ca episcop al noii
Biserici, îngropându-i acolo şi moaştele Sfântului Filip, Sfântul
Vartolomeu şi-a dat sufletul în Armenia, unde a fost răstignit.
Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei;

Martiriu: Înainte de a se converti la creştinism, Sfântul a
locuit lângă lacul Galileii şi a fost vameş (vameşii erau consideraţi
cei mai din urmă ticăloşi) în Capernaum. Având numele de Levi,
era urât de popor pentru că aduna biruri şi le amintea că sunt
supuşi romanilor. Sfântul a fost însă unul din aleşii Domnului,
ajungând să fie Apostol şi primul care, cu puterea Duhului Sfânt, a
fost atunci când Hristos i-a spus: „Vino după Mine” (Mt.9, 9), iar
acesta a lăsat toate şi L-a urmat. Apoi, după Înălţarea la cer şi
Cincizecime, Sfântul a propovăduit la perşi, etiopieni şi nubieni.
22
Conform Tradiţiei, Sfântul Matei a primit de la Dumnezeu cununa
muceniciei în Etiopia, unde a fost ars de necredincioşi.
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Filimon, Arhip,

Onisim şi Apfia;
Naştere în cer: sfârşitul secolului I;
Martiriu: Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrau în cetatea
Colose din Frigia, iar Sfântul Onisim era însoţitorul Sfântului
Apostol Pavel la Roma. Fiind ei ucenicii Apostolului neamurilor,
au răspândit în locuri diferite credinţa cea adevărată şi tot aşa au şi
pătimit. Despre aceşti Sfinţi aflăm din Epistola către Filimon a
Sfântului Pavel: în casa Sfântului Filimon era biserica din Colose;
Sfânta Apfia era soţia lui, iar Sfântul Onisim, dintr-un rău-făcător
ce fusese, a ajuns egal în vrednicie cu fostul său stăpân Filimon.
Pentru că şi-au mărturisit credinţa în Hristos, Sfânta Apfia şi
creştinii din Colose au fost ucişi cu pietre în vremea împăratului
Nero (54-68) la „sărbătoarea” zeiţei Artemida din Efes, iar
Sfântului Onisim, după ce a îndurat multe chinuri, i s-a tăiat capul
în timpul domniei împăratului roman Domiţian (81-96).
Nume: Sfântul Mucenic Ipolit (episcop al Romei) a celor

împreună cu el (Censorin, Sabin, Hrisia) şi a celorlalţi 20 de
mucenici;
Martiriu: Aceştia au trăit în vremea împăratului roman
Claudiu (41-54), primul împărat mare persecutor al creştinilor.
Unul din cei care L-au mărturisit atunci pe Hristos a fost chiar
întâiul sfetnic al Curţii, Censorin. Aruncat de prigonitori în
temniţă, acesta a făcut mari minuni, li s-au tăiat capetele ca unora
ce şi-au mărturisit credinţa în Hristos. Mult a pătimit şi fecioara
creştină Hrisia, pe care au bătut-o, i-au ars coastele cu foc şi au
aruncat-o în temniţă. Apoi, după câteva zile, cu pietre i-au
sfărâmat fălcile, au bătut-o pe spate cu ciocan de plumb, i-au legat
de gât o piatră şi au aruncat-o în mare. Şi astfel şi-a dat sufletul.
Cât îl priveşte pe mucenicul Sabin, acesta a fost lovit pe trup cu
23
ciocanul şi, fiind atârnat pe lemn, a fost ars cu făclii. Astfel,
mulţumind pentru toate, s-a strămutat la Domnul. Când a aflat de
acestea, arhiereul Ipolit l-a mustrat pe dregătorul Romei. Pentru
cutezanţa sa, de a-L mărturisi pe Hristos, a îndurat bătăi şi, în cele
din urmă, i-au legat mâinile şi picioarele şi l-au aruncat în mare.
În acest fel şi-a luat cununa muceniciei.
Nume: Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa Apfia;

Naştere în cer: sfârşitul secolului I;
Martiriu: Cei doi Sfinţi, Arhip şi Filimon, au fost bărbaţi
apostolici. Primul Sfânt a fost „tovarăş de lucru” al marelui Pavel,
iar când acesta era închis la Roma, a slujit Cuvântul lui Dumnezeu
ca episcop al cetăţii Colose din Frigia. Al doilea Sfânt, fiind adus
la credinţă tot de Apostolul neamurilor, a acceptat ca propria casă
să devină Biserica din Colose, iar soţia sa Apfia, slujea şi ea, cu
post şi rugăciune, Bisericii. Slujitor în diferite cetăţi devenise şi
soţul acesteia, deoarece chiar Apostolul Pavel îi încredinţase
misiunea de episcop călător. Însă, pe când la Colose toţi cetăţenii
au fost chemaţi să aducă închinare şi jertfă la capiştea zeiţei
Artemida, un grup de creştini s-a adunat la rugăciune în biserica
din casa lui Filimon. Când au aflat aceasta, idolatrii au năvălit
peste creştini şi, lovindu-i, pe unii i-au împrăştiat, iar pe alţii i-au
ucis. Cei găsiţi „vinovaţi” de adunarea creştinilor, Sfinţii Arhip,
Filimon şi Apfia, au fost duşi la mai marele cetăţii Efesului, care a
poruncit să fie daţi morţii dacă nu se vor lepăda de Hristos. Cum
Sfinţii L-au mărturisit pe Hristos, au fost schingiuiţi şi, în cele din
urmă, s-au mutat la ceruri după ce au fost îngropaţi până la brâu
şi apoi ucişi cu pietre.
Nume: Sfântul Apostol Ermie, unul din cei 70;

24
Martiriu: Sfântul, fiind un ostenitor de mare ajutor
apostolilor, a fost episcop în Filipoli, în Tracia. Pentru tăria
credinţei sale, prigonitorii creştinilor i-au tăiat capul şi, astfel, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Pangratie;

Martiriu: Sfântul, originar din Antiohia, i-a cunoscut pe
Sfinţii Apostoli şi s-a aprins sufletul lui de dragostea lui
Dumnezeu. A fost botezat de Sfântul Apostol Petru, fiind apoi
sfinţit ca episcop al Tavromeniei. Sfântul era un mare
propovăduitor, ziditor al Bisericii lui Hristos. După o viaţă
petrecută în râvnă creştină, Sfântul a fost ucis cu pietre de păgâni.
Nume: Sfântul Apostol Acvila, unul din cei 70;

Martiriu: Sfântul, originar din Pont, a fost un iudeu care
a trăit în vremea împăratului roman Claudiu (41-54). Retrăgându-
se în Corint, din cauza prigoanei imperiale faţă de iudei, s-a
ocupat (alături de soţia sa, Priscila) cu ţeserea de corturi. L-a
găzduit în casa sa pe Sfântul Apostol Pavel, care, învăţându-i să
creadă în Hristos, i-a botezat pe amândoi. Apoi, cu fierbinte şi
duhovnicească dragoste, l-a însoţit pe Apostolul neamurilor nu
numai printre iudeii şi elinii din Corint, ci şi printre cei din Asia.
Însă, peste o vreme, s-au despărţit: Sfântul Apostol Acvila învăţa
la Efes, iar Sfântul Apostol Pavel învăţa la Ierusalim. Apoi, de la
Efes, Sfântul şi soţia sa au mers, după moartea împăratului
persecutor Claudiu, la Roma. Însuşi marele Pavel, într-o epistolă,
i-a salutat ca pe unii ce şi-au pus viaţa în pericol pentru lucrul lui
Hristos. În cele din urmă, au ajuns la Efes, unde Sfântul Apostol
Pavel l-a rânduit ca episcop propovăduitor. L-a ajutat şi pe Sfântul
Timotei, răspândind credinţa printre păgânii Asiei, Ahaiei, Iracliei.
Şi-a sfârşit viaţa pământească fiind ucis de necredincioşi.
25
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Prohor, Nicanor,
Timon, Parmena;
Martiriu: Cei patru Sfinţi, prin punerea mâinilor de către
Apostoli, au făcut parte din primii 7 diaconi ai Bisericii (alături de
Ştefan, Filip şi Nicolae). Primul dintre ei, Sfântul Prohor, a fost
surghiunit în insula Patmos, alături de Sfântul Apostol Ioan, fiind
ucis de păgânii Antiohiei în timp ce propovăduia. Sfântul Nicanor
a fost şi el ucis, în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, în timp ce Sfântul
Timon a fost răstignit pe cruce la Bosra (în Arabia), iar Sfântul
Parmena a primit şi el moarte de mucenic.
Nume: Sfântul Mucenic Eutifie;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastopolul Palestinei,
şi-a lăsat părinţii şi rudele şi a învăţat cereasca înţelepciune de la
Sfinţii Apostoli Ioan şi Pavel. Sfântul a fost uns ca episcop de
către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. L-a mărturisit pe Hristos în
multe ţări, suferind multe şi grele chinuri: l-au legat, l-au bătut, l-
au înfometat, i-au strujit trupul cu unghii de fier, a fost aruncat în
foc şi, ducându-l apoi în patria sa, l-au decapitat.
Nume: Sfântul Apostol Vartolomeu ;

Martiriu: Sfântul, cunoscut şi sub numele de Natanail, a
fost unul dintre cei 12 Apostoli aleşi de Mântuitorul Hristos. Era
originar din Cana Galileii. A propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu
în Siria, Asia Mică, Frigia, Ierapole, India, Armenia cea Mare.
Peste tot, a făcut biserici, a vindecat, a suferit chinuri. În cele din
urmă, a fost răstignit pe cruce cu capul în jos în cetatea Albana
(Armenia). Iar când se afla pe cruce, îi îndemna pe oameni să
cunoască adevărul şi să se întoarcă de la întuneric la Lumină. Apoi
l-au jupuit, dar, pentru că era tare în răbdare, s-au văzut nevoiţi să
îi taie capul. Păgânii i-au aruncat racla cu moaştele în mare,
26
alături de ale altor patru Sfinţi Mucenici, dar acestea pluteau pe
apă. Racla Sfântului a ajuns în insula Lipare, fiind luată cu cântări
de creştinii şi episcopul de acolo.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Foca (episcopul din

Sinope) şi Sfântul Mucenic Foca (grădinarul)
Pomenire în calendar: 22 septembrie;
Naştere în cer: 101;
Martiriu: Cei doi Sfinţi au trăit în oraşul Sinope, din
Pont, dar episcopul făcător de minuni în vremea împăratului
Traian, iar grădinarul în vremea împăratului Diocleţian. Ca
episcop al cetăţii Sinope, primul a trăit fără prihană şi pe mulţi i-a
întors de la închinarea idolilor. Acesta, într-o vedenie, a văzut cum
un porumbel i s-a aşezat pe cap şi i-a pus cunună, glăsuindu-i
omeneşte: „Pahar ţie s-a gătit şi trebuie să-l bei”. Cuvintele
acestea s-au împlinit sub domnia împăratului Traian, când Sfântul
a fost tăiat cu sabia şi trupul i s-a ars în foc.
Celălalt Sfânt, grădinarul, se hrănea din munca sa şi îi ajuta pe cei
săraci. Trăind în dreapta-credinţă, acest Sfânt i-a întors pe mulţi de
la idolatrie. Aflând de aceasta, dregătorul locului şi-a trimis
slujitorii să îl ucidă. După ce l-au găsit, Sfântul i-a cinstit cu ospăţ
şi, în cele din urmă, a aflat de la slujitori că dregătorii i-au trimis
ca să îl omoare pe grădinar. Sfântul, dându-le să mănânce şi să bea
până dimineaţa, le-a spus că îl cunoaşte pe cel căutat de ei şi că în
zorii zilei îl vor da în mâinile lor. Noaptea, Sfântul şi-a gătit
mormântul, a rânduit cele de îngropare, a împărţit averea la săraci
şi şi-a petrecut noaptea în rugăciune. A doua zi, când slujitorii l-au
întrebat unde este cel căutat de ei, Sfântul le-a răspuns: ”Eu sunt
Fotie, pe care voi căutaţi să-l ucideţi. Eu sunt robul lui Hristos,
care de idolii voştri spurcaţi mă lepăd, deci omorâţi-mă”. Dar
deşi soldaţii au vrut să-l cruţe, spunând că nu l-au găsit, Sfântul i-a
rugat să-şi facă datoria, zicându-le: „Aşa îmi veţi face cel mai
bine”. Şi a fost ucis de soldaţi, dându-şi astfel duhul.
27
Nume: Sfântul Clement;
Martiriu: Acest Sfânt a fost adus la creştinism de Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, devenind al treilea episcop al Romei
(după Lin şi Anaclet). Sfântul a intervenit printr-o Epistolă, scrisă
în anul 96, când în biserica din Corint a izbucnit o răzvrătire
împotriva preoţilor. Când creştinii din Corint au luat cunoştinţă de
acest text, şi-au recunoscut greşeala şi s-a făcut pace. Conform
Tradiţiei, Sfântul a făcut parte dintre martirii prigoniţi în vremea
împăratului roman Traian (98-117). Pentru că nu s-a supus
poruncii acestuia, Sfântul a fost surghiunit în cetatea Crimeea, iar
acolo l-au osândit la aruncarea în mare cu o ancoră de corabie
legată de gât.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie, purtătorul de

Dumnezeu;
Martiriu: Pe când împărat la Roma era Traian (98-117),
Sfântul a fost episcop în Antiohia Siriei. Ca ucenic devotat al Sf.
Apostol Ioan, Sfântul l-a mărturisit pe Hristos şi a primit osânda
de a fi dat ca mâncare fiarelor din circul Romei. Pe drumul către
Roma a fost însoţit de o gardă de 10 soldaţi aprigi, pe care îi
numea „cei 10 leoparzi ai mei”. Peste tot, în cale, îi întărea pe
creştini spunându-le: „Nu vă poruncesc, ci vă sfătuiesc, feriţi-vă
de rătăcire. Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, şi unde-i Biserica
şi episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată. Totul este credinţa
în Hristos şi dragostea. Vreau să mă asemăn lui Hristos, primind
moarte de mucenic ca şi El”. Când a ajuns la Roma, având dorinţa
să fie „măcinat de dinţii fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită
a lui Hristos” (Epistola către romani), a fost sfâşiat de lei şi
moaştele rămase s-au dus la Biserica Sf. Clement din Roma.
28
Nume: Sfântul Mucenic Simeon;
Martiriu: Sfântul, al cărui tată era frate cu logodnicul
Fecioarei Maria, Iosif, a fost deci o rudă a Domnului şi unul din
cei 70 de Apostoli. Văzând minunile Domnului, Sfântul a crezut
în Hristos. Apoi, după Înviere, s-a ostenit cu ceilalţi apostoli să îL
binevestească pe Hristos prin cetăţi şi sate. aflând că întâiul
episcop al lor (Iacov) a fost ucis de necredincioşi, Apostolii şi
ucenicii s-au adunat la Ierusalim şi l-au ales pe Sfântul Simeon al
doilea episcop al Ierusalimului. Dar, venind romanii conduşi de
generalul Tit, aceştia au distrus Ierusalimul, iar creştinii s-au văzut
nevoiţi să plece cu episcopul lor, prin anul 70, dincolo de Iordan
în cetatea Pella. Însă, peste puţin timp s-au întors în Ierusalimul
dărâmat şi au lucrat cu înţelepciune la înflorirea Bisericii. Iar
Sfântul, pentru că a mărturisit că este creştin, a fost osândit la
răstignire pe cruce.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa

Teopisti, cu cei doi fii ai lor,
Agapie şi Teopist ;
Martiriu: Sfântul făcea parte dintr-o familie bogată, dar
milostivă, care trăia la Roma în vremea împăratului Traian (98-
117). Fiind căpitan de oşti, deprins deci cu armele, se îndeletnicea
şi cu vânătoarea. Pe când se afla la vânătoare, a văzut cum din
cireadă s-a desprins un cerb frumos între ale cărui coarne strălucea
Sfânta Cruce şi pe ea era chipul lui Hristos. Sfântul, al cărui nume
de păgân era Plachida, a auzit un glas venit, de la Cruce, zicându-
i: „Pentru ce mă goneşti, Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la
unul din preoţii mei creştini şi el îţi va arăta calea pe care s-o
urmezi”. Botezându-se, cu familia, şi-a luat numele de Eustatie,
soţia sa Teopista, iar fiii de Agapie şi Teopist. Apoi, au fost
învăţaţi de un preot calea mântuirii, sărăcia şi primejdiile prin care
aveau să treacă, fiind sfătuiţi să primească necazurile şi să le
rabde. Iar Sfântul a zis: „Doamne, de nu se poate altfel să treacă
29
acele ispite, dă-mi-le acum să le rabd, fără numai trimite-mi şi
ajutorul Tău, ca să nu mă biruiască răutatea lor”. Şi diavolul i-a
dat război mare: a pierdut averea, şi-a văzut femeia luată în robie,
iar el a cunoscut sărăcie mare, smerenie şi înstrăinare în Egipt.
Căutându-l însă iscoadele împăratului Traian, a fost găsit şi, pe
când se întorcea la Roma, Sfântul şi-a găsit atât soţia, cât şi pe cei
doi copii ai săi. Ajungând la Roma, din ordinul împăratului a fost
pus în cinstea lui cea dintâi. Dar, după decesul lui Traian, Sfântul
şi-a început din nou suferinţa sub tiranul Adrian (117-138). Fiind
chemat la templu, împreună cu familia, Sfântul nu a vrut să aducă
jertfă idolilor şi împăratul, Adrian, a hotărât ca alături de familie,
să fie dat la fiare. Pentru că animalele nu s-au atins însă de ei,
împăratul i-a osândit pe toţi la moarte, prin ardere de vii, într-
un bou de aramă înroşit în foc. Şi astfel s-au învrednicit ei de
cununa muceniciei.
Nume: Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis, Agapi şi a maicii

lor, Sofia;
Martiriu: Originare fiind din Italia, cele trei fecioare erau
fiicele unei văduve sărace: Pistis avea 12 ani, Elpis 10, iar Agapi
9. Numele lor semnifica cele trei virtuţi teologice: Pistis
(credinţa), Elpis (nădejdea) şi Agapi (dragostea). Trăiau, în fiecare
zi, în rugăciune şi fapte bune. Când au fost chemate la scaunul
împărătesc să îşi mărturisească credinţa, mama lor le-a povăţuit pe
drum să nu se lepede de Hristos chiar cu preţul sacrificiului
suprem. Muceniţele şi-au ascultat mama, dându-şi sufletele în
chinuri groaznice. Fecioara Pistis a fost bătută cu toiege, iar când i
s-au tăiat sânii cu fierul a curs lapte în loc de sânge. După ce au
întins-o pe un grătar ars în foc, rămânând nevătămată, i s-a tăiat
capul. Fecioara Elpis a fost bătută cu vâna de bou, apoi aruncată
în foc, spânzurată şi strunjită cu unghii de fier. După ce a fost
cufundată într-o căldare cu smoală topită, a sfârşit prin sabie.
Fecioara Agapi a fost spânzurată cu capul în jos, dar, pentru că a
rămas nevătămata i s-a tăiat capul. Mama muceniţelor, Sofia, şi-a
dat sufletul în mâna Domnului după ce a plâns trei zile la
mormântul lor.
30
Nume: Sfânta Muceniţă Paraschiva;
Martiriu: Sfânta, originară din Roma, a trăit în vremea
împăratului roman Antonin (138-161). Tunzându-se în monahism,
L-a propovăduit pe Hristos şi pe mulţi păgâni i-a întors la
creştinism. Auzind de aceasta, dregătorul a chemat-o la el şi s-a
mirat de priceperea şi frumuseţea ei. Însă Sfânta i-a spus: „Să nu-
mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar
zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară”. Atunci, Sfânta a
fost dată la chinuri: i-au pus pe cap un coif înroşit în foc (dar,
primind dumnezeiască rouă, a rămas nevătămată), a fost aruncată
într-o căldare de aramă clocotind, plină cu untdelemn, smoală şi
plumb (a rămas, iar, nevătămată). În cele din urmă, tăindu-i-se
capul cu sabia, s-a înălţat la cereştile lăcaşuri.
Nume: Sfânta Muceniţă Glicheria;

Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Trainopole, a trăit
în vremea împăratului roman Antoniu (138-161). Sfânta,
însemnându-se pe frunte cu semnul crucii, a mers la dregător şi a
mărturisit că este creştină. La porunca dregătorului, care dorea să
o facă să jertfească zeilor, a intrat în capişte şi, cu puterea
rugăciunii, a făcut ca idolul să cadă zdrobit la pământ. Atunci, pe
când păgânii doreau să o omoare cu pietre, Sfânta a îndurat
chinuri grele: au atârnat-o fiind prinsă de cosiţe, i-au strujit tot
corpul, au întemniţat-o şi înfometat-o. Dar, rămânând nevătămată,
a fost hrănită de înger. Apoi, aruncând-o într-un cuptor de foc, cei
de faţă s-au minunat că focul s-a stins cu rouă din cer. În cele din
urmă, i-au jupuit pielea de pe cap până pe frunte, au legat-o şi
aruncat-o pe un pat de pietre ascuţite în temniţă. Dar, din nou, un
înger al Domnului a dezlegat-o şi a vindecat-o la cap. Când a
văzut aceasta temnicerul Laodichie, uimit, L-a mărturisit şi el pe
Hristos şi, îndată, i s-a tăiat capul. Iar Sfânta, a fost dată fiarelor
şi, astfel, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
31
Nume: Sfântul Mucenic Victor;
Martiriu: Sfântul s-a nevoit în timpul domniei
împăratului roman Antonin Piul (138-161). Pentru că nu a dorit să
se lepede de Hristos, a fost dat la aspre chinuri: i-au sfărâmat
degetele, l-au ţinut trei zile într-un cuptor încins (din care avea să
iasă sănătos), l-au silit să bea licori otrăvite. Când au văzut însă că
Sfântul rămâne nevătămat, au devenit creştini şi cei care pregăteau
otrava. Apoi, l-au chinuit şi mai mult: i-au tăiat vinele de la mâini
şi picioare, l-au băgat într-o căldare cu untdelemn fierbinte, l-au
ştrangulat pe lemn, l-au ars cu focul, l-au ţinut trei zile spânzurat
cu capul în jos. În cele din urmă, a fost despuiat de piele şi,
tăindu-i-se capul cu toporul, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfânta Muceniţă Ştefanida;

Naştere în cer: 11 noiembrie 160;
Martiriu: Sfânta, rămânând văduvă, a fost martoră la
patimile cele mai presus de om ale Sfântului Victor. Sfânta,
fericindu-l pe acesta pentru cununile pe care avea să le primească
de la Dumnezeu, a mărturisit şi ea dumnezeirea cea mai înainte de
veci a lui Hristos. Pentru aceasta, Sfintei i s-au legat mâinile de
vârfurile a doi copaci de finic îndoiţi dinadins. Când le-au dat însă
apoi drumul, ca să revină la starea firească, trupul Sfintei a fost
spintecat în două şi în acest fel şi-a dat duhul.
Nume: Sfântul Mucenic Policarp, episcopul Smirniei;

Martiriu: Sfântul, originar din Efes (Asia Mică), s-a
născut din părinţi creştini (amândorura, fiind osândiţi la moarte, li
s-au tăiat capetele) şi a fost îngrijit din pruncie de o creştină.
Aceasta este cea care l-a botezat cu numele de Policarp şi l-a
32
învăţat dreapta-credinţă după Evanghelia Domnului. când a ajuns
să aibă 20 de ani, Sfântul s-a aprins de dorinţa să îl vadă pe
Sfântul Apostol Ioan, care propovăduia Cuvântul Domnului prin
părţile Asiei. Găsindu-l, pe când era împreună cu Sfinţii Ignatie
Teoforul şi Vucol, a rămas cu ei. Multe au avut de înfruntat, cu
toţii, în misiunea lor creştină. Iar Sfântul, pe când Sfântul Apostol
Ioan era surghiunit în insula Patmos, sub împăratul roman Traian
(98-117), a fost rânduit de Apostolul cel iubit ca ajutor Sfântului
Vucol, episcopul Smirnei. Şi acesta, încredinţat că pe mulţi îi va
aduce la dreapta-credinţă, l-a aşezat episcop pe Policarp în locul
său. Către anul 158, sub împăratul Antonin cel Pios (138-161),
Sfântul a mers la Roma. Iar acolo, sub împăratul filosof Marcus
Aurelius (161-180), i s-a cerut să îl blesteme pe Hristos. Dar
Sfântul a zis: „De 86 de ani îL slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut
niciodată nici un rău. Cum aş putea blestema pe binefăcătorul şi
Mântuitorul meu?”. Ca urmare, a fost ars de viu.
Nume: Sfântul Mucenic Iustin Filosoful;

Martiriu: Sfântul, originar din Samaria, a trăit în vremea
împăratului filosof Marcus Aurelius (161-180). După o lungă
căutare a sensului existenţei, se plimba în linişte pe malul mării
când, întâlnind un bătrân, acesta l-a îndemnat să cerceteze cărţile
Proorocilor şi să se roage pentru a i se deschide porţile vieţii.
Sfântul a înţeles că singura filozofie de folos este cea creştină. A
încercat, în faţa împăratului, să dovedească păgânilor nevinovăţia
creştinilor. A mai afirmat că filosofii păgâni au cunoscut şi ei pe
Dumnezeu Cel adevărat, fie prin Scripturi, fie prin lucrarea în
lume a Logosului. Când a ajuns la cercetare în faţa dregătorului
Romei, a fost întrebat: „Cu ce te îndeletniceşti tu?”. Şi a răspuns:
„Am studiat toate ştiinţele. Am sfârşit prin a mă lipsi de
învăţătura cea dreaptă, a creştinilor”. Apoi a fost biciuit şi i s-a
tăiat capul. Nu s-a mutat singur la Domnul, ci alături de cei şase
ucenici ai săi.
33
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie;
Martiriu: În timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), o
femeie din Roma, Antia, rămasă văduvă, l-a făcut cleric pe fiul
său, Sfântul Elefterie, mai întâi acesta fiind hirotonit diacon (la
vârsta de 18 ani), apoi preot (la 18 ani) şi episcop de Iliric (la 20
de ani). Sfântul a mărturisit dumnezeirea lui Hristos nu doar în
faţa oamenilor, ci şi a împăratului Adrian. Pentru aceasta, dar şi
pentru că a defăimat căderea în idolatrie, Sfântul a fost dat la
groaznice chinuri: l-au culcat pe un pat de aramă şi i-au dat foc, l-
au pus pe un grătar înroşit în foc, l-au forţat să stea într-o căldare
plină cu smoală în clocot. La toate încercările, a rămas nevătămat.
Au urmat apoi şi alte chinuri: l-au aruncat într-un cuptor de aramă
încins (de unde a ieşit nevătămat) l-au dat la temniţă, l-au legat de
un car tras de cai sălbatici. Însă, îngerii lui Dumnezeu l-au slobozit
şi l-au dus la un munte înalt. Aici, trăind în pace cu fiarele
sălbatice, s-a botezat. Sfântul a fost prins în cele din urmă, dus la
împărat şi dat fiarelor să îl mănânce. Când a văzut însă împăratul
că a rămas nevătămat şi de această dată, le-a dat poruncă la doi
slujitori şi aceştia l-au ucis cu suliţele. Iar mamei sale, când îi
săruta trupul ucis, i s-a tăiat şi ei capul cu sabia.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor şi cei dimpreună cu

dânsul;
Naştere în cer: secolul II;
Martiriu: Sfântul, originar din Perga Pamfiliei (Asia
Mică), a trăit în timpul împăratului roman Antoniu (138-161).
Nevrând să se supună dregătorului, care i-a poruncit să se închine
idolilor, Sfântul a fost dat la chinuri de moarte. Ca chinurile să îl
poată birui a se lepăda de Hristos, a fost chemat la faţa locului şi
un slujitor idolesc, dar acesta a recunoscut că, acolo unde Hristos
este chemat, se strică rânduielile vrăjitoreşti. Mai mult, văzând
puterea credinţei Sfântului a spus că şi el crede în Hristos şi vrea
să fie ostaş al lui Hristos împreună cu Sfântul. Atunci, la porunca
34
dregătorului, Sfântul a fost osândit la cuptorul cel încins şi,
mulţumindu-I lui Dumnezeu, a luat cununa muceniciei ca tâlharul
de pe cruce. Iar Sfântul, fiind scos din temniţă şi dat la chinuri, a
văzut-o pe mama sa, Filipa, cum a venit să îi dea curaj să rabde
tortura. În cele din urmă, Sfântul a fost răstignit pe cruce, iar
mamei sale i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mucenic Ermie;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Comane, a trăit în
vremea împăratului Antonin (138-161). A fost adus în faţa
dregătorului, care l-a condamnat la chinuri grele: i-au zdrobit
fălcile, i-au despuiat obrajii, i-au dezrădăcinat dinţii. A fost şi
otrăvit, dar, rămânând sănătos, a adus la credinţă şi pe cei care i-au
pregătit otrava. A mai îndurat apoi şi scoaterea vinelor trupului,
împungerea ochilor, spânzurarea cu capul în jos. În cele din urmă,
i s-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Fluor şi Luvru;

Martiriu: Sfinţii, originari din Iliric, au fost fraţi.
Amândoi, fiind ziditori în piatră, au fost trimişi de dregător la
stăpânitorul altei ţări, ca să ridice acolo o măreaţă capişte în
„cinstea” zeilor păgâni. Cei doi Sfinţi, trăind în post şi rugăciune,
au dat săracilor plata pentru munca lor şi pe mulţi i-a adus la
credinţa în Hristos. L-au vindecat şi pe fiul unui slujitor idolesc,
rănit la ochi de o aşchie desprinsă dintr-o piatră. După multă
rugăciune, Sfinţii au însemnat ochiul vătămat cu semnul sfintei
cruci şi îndată fiul s-a făcut sănătos. Iar fiul a crezut, ca şi tatăl
său, în Hristos. Apoi, când Sfinţii au terminat lucrarea, au sfinţit-o
spre slava Domnului nostru Iisus Hristos şi, punând în interiorul
clădirii cinstita Cruce, au adus acolo 300 de săraci şi au făcut
cântări de laudă pentru Hristos toată noaptea. Şi, pe când o lumină
cerească a inundat încăperea, creştinii prezenţi au sfărâmat idolii.
În cele din urmă, dregătorul i-a osândit pe tată şi pe fiu să fie arşi
35
de vii, iar pe Sfinţi, trimiţându-i la Iliric, i-au aruncat într-un puţ
adânc şi i-au acoperit cu pământ.
Nume: Sfântul Mucenic Haralambie;

Martiriu: Sfântul, originar din Magnezia (Asia), a
propovăduit cu râvnă pe Hristos în calitate de episcop. A fost adus
la judecată, în timpul împăratului Sever (13-211), mărturisindu-L
pe Hristos chiar în faţa mai marelui cetăţii. Pentru aceasta, l-au dat
la chinuri: l-au dezbrăcat, i-au jupuit trupul bătrân cu unghii de
fier, i-au tăiat fâşii de piele din trup. Sfântul, mulţumind pentru
tot, şi-a îmbrăcat astfel sufletul în haina cea nouă a suferinţelor
pentru Hristos şi mulţi din cei care au fost martori au devenit
creştini. La toţi, din porunca dregătorului, li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas;

Martiriu: Sfintele, originare din Cartagina, nu erau
botezate. Au primit însă botezul pe când au fost date amândouă,
pentru credinţa lor creştină, în temniţă. Ambele se aflau într-o
situaţie aparte: Sfânta Perpetua avea un copil pe care îl alăpta, iar
Sfânta Felicitas abia născuse în temniţă. Când au fost scoase la
întrebare, nu s-au lăsat înduplecate nici de dragostea pentru
prunci, nici de stăruinţele părinţilor şi rudelor, ci, cu tărie, L-au
mărturisit pe Hristos. Cele două Sfinte au luat cununa muceniciei
prin tăierea capului cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Cecilia, Valerian şi Tiburtie;

Martiriu: Sfânta Cecilia s-a născut la Roma, în vremea
împăratului Alexandru Sever (222-235), din părinţi idolatri. Aceşti
părinţi, vrând să o mărite, au însoţit-o prin nuntă cu tânărul
Valerian. Însă, încă din prima zi de căsătorie, soţia i-a descoperit
36
soţului ei că şi-a închinat fecioria lui Hristos şi l-a convins şi pe el
să petreacă în feciorie. Cecilia a fost apoi botezată, de episcopul
Urban (223-230), într-una din catacombele Romei. Iar soţul ei,
Sfântul Valerian, l-a întors la credinţă şi pe fratele lui, Tiburtie,
care vorbea cu îngerii lui Dumnezeu în toate zilele. Aceşti doi
fraţi, pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au fost duşi înaintea
guvernatorului cetăţii (Almatie). Amândoi au fost apoi daţi în
seama comandantului maxim, pentru tăierea capetelor. Când însă
acest Maxim i-a văzut pe îngerii lui Dumnezeu cum duceau la cer
sufletele Sfinţilor Valerian şi Tiburtie, a crezut în Hristos
împreună cu toată casa lui. Cât priveşte pe Sfânta Cecilia, aceasta
a fost închisă timp de trei zile într-o baie foarte fierbinte, de unde
însă a ieşit nevătămată prin minune. I s-a tăiat însă capul chiar
acolo, în baie, fiind înmormântată în cimitirul Calist al Romei.
Nume: Sfânta Muceniţă Tatiana;

Martiriu: Sfânta, originară din Roma, a trăit în vremea
împăratului roman Alexandru Sever (222-235). A trăit la cinstiţii
săi părinţi, amândoi creştini, doar cu gândul să fie mireasa lui
Hristos. Pentru devoţiunea ei, ziua şi noaptea, s-a învrednicit să
urmeze rânduielile Bisericii ca diaconiţă. Când a venit prigoana,
Sfânta a mărturisit că este creştină şi, nevrând să se lepede de
Hristos, a fost dată la Chinuri: au bătut-o, i-au scos ochii, au
dezbrăcat-o, i-au tăiat sânii, au dat-o la fiare, au spânzurat-o i-au
strujit trupul la stâlp, au aruncat-o în foc. Toate încercările le-a
îndurat cu putere de Sus, ca şi cum nu ar fi simţit nimic: a vestit
neîncetat poporului puterea şi chemarea lui Hristos. Atunci, i s-a
tăiat capul (ca şi tatălui ei), fiind păstrat spre închinare la
Catedrala Mitropoliei Olteniei.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul;

Martiriu: În vremea împăraţilor creştini, Arcadius şi
Honorius, Sfântul a fost un mare dregător la curtea regelui
37
perşilor. Având parte de o femeie creştină, a trăit în cinste şi în
bogăţie. Dar, când regele a declarat război creştinilor, acesta a
căzut de la credinţa în Hristos şi a jertfit idolilor împreună cu
regele. De păcatul lui s-au îndepărtat însă mama lui, soţia sa, care
l-au mustrat prin scrisori că a ales osânda veşnică pentru o slavă
trecătoare. În faţa acestei situaţii, Sfântul s-a pocăit cu lacrimi şi a
mărturisit din nou creştinismul. Când însă a auzit de fapta
Sfântului, împăratul a poruncit să fie dat pedepselor: i s-au tăiat
încheieturile trupului, până când i-au rămas doar capul şi
trunchiul. Apoi, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mucenic Autonom;

Martiriu: Pe când Imperiul roman era condus de
împăratul Diocleţian, Sfântul Mucenic Autonom era episcop în
Italia. Din cauza prigoanei, s-a mutat în Bitinia, unde vieţuiau mai
mulţi păgâni decât creştini. A lucrat cu vrednicie la trezirea
sufletelor oamenilor şi a zidit o biserică. Ostenelile sale i-au făcut
pe păgâni să intre furioşi în biserică, izgonindu-i pe creştinii aflaţi
acolo. Pe Sfânt l-au scos afară din cetate şi l-au ucis cu pietre.
Nume: Sfântul, sfinţitul Mucenic Vavila şi a celor trei

tineri împreună cu dânsul;
Martiriu: Renumit fiind printre vechii patriarhi ai
Antiohiei, acest sfinţit Mucenic a păstorit Biserica, sub împăraţii
Gordian, Filip şi Deciu, între anii 237-250. I-a oprit pe împăratul
Filip şi pe soţia sa să intre în Biserică, deoarece ucisese un om şi
Sf. Mucenic Vavila i-a atras atenţia că pentru acest păcat al lui are
un canon de pocăinţă de împlinit. Sub urmaşul lui Filip, împăratul
Decius, Sf. Vavila a fost întemniţat alături de trei copii la care le
era dascăl. Pentru că nici unul nu a vrut să se lepede de Hristos, au
fost puşi în lanţuri şi li s-au tăiat capetele. Sfântul a fost înapoiat
împreună cu lanţurile cu care fusese legat.
38
Nume: Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi
Agatonica;
Martiriu: Sfinţii aceştia au trăit în timpul domniei
împăratului roman Decius (250-253) şi a lui Valerian
(conducătorul Asiei). Sfântul Carp era episcop de Tiatira, iar
Sfântul Papil era diaconul său. Acuzaţi că nu vor să îi cinstească
pe zei, dar şi că îi îndeamnă pe alţii să se lepede de idoli, amândoi
au fost aduşi la Tiatira din ordinul marelui prigonitor Valerian.
Mărturisindu-L aceştia pe Hristos, au fost daţi la chinuri.
Legându-i de cai iuţi, au fost târâţi de la Tiatira la Pergam (oraşul
lor natal), unde au răbdat bătaie cu toiege cu spini şi au cunoscut
suferinţa de a le fi date trupurile să fie arse cu făclii. Din aceste
chinuri şi-a dat sufletul însă doar Sfântul Agatador, slujitorul lor.
Ceilalţi doi, Sfinţii Carp şi Papil, au fost spânzuraţi în continuare
pe lemn. Când li se strujeau trupurile, Sf. Carp a zâmbit în chinuri.
La întrebarea „De ce ai zâmbit, Carp”, acesta a răspuns: „Am
văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat”. Furioşi,
prigonitorii i-au tăvălit prin spini, dându-i să fie mâncaţi de fiare.
Rămânând însă nevătămaţi, L-au mărturisit pe Hristos. Au fost
osândiţi apoi să fie arşi în focul cuptorului. Când acesta se
înfierbântase, a venit acolo şi Sfânta Agatonica, sora Sfântului
Papil. Mărturisind şi ea lui Valerian că este creştină, a cerut să fie
părtaşă la chinurile mucenicilor. Toţi trei au fost aruncaţi în
cuptorul încins, dar, rămânând nearşi, au fost decapitaţi cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi;

Martiriu: Cei doi Sfinţi (Galaction în vârstă de 30 de ani,
iar Epistimi de 16) au fost căsătoriţi, în cetatea Emesa din Fenicia,
în vremea împăratului roman Decius (250-253). Însă hotărând să-
şi păzească fecioria, s-au făcut monahi. Pentru credinţa lor în
Hristos, au fost interogaţi de stăpânitorul Ursus, după care au fost
aspru chinuiţi: i-au bătut, i-au înţepat cu trestii ascuţite sub
39
unghiile mâinilor şi picioarelor. În timp ce erau chinuiţi, Sfinţii
răbdau strigând că slujesc lui Hristos şi se leapădă de zei. În cele
din urmă, li s-au tăiat mâinile, picioarele şi, apoi, capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Paramon şi cei împreună cu

dânsul;
Martiriu: Pe când împărat în Imperiul roman era Decius
(250-253), un dregător – prigonitorul de creştini Achilin – a
adunat în temniţă 370 de creştini şi i-a silit să jertfească idolilor de
la capiştea zeului Poseidon. Aceştia, însă, au refuzat. Trecând pe
acolo creştinul Paramon, acesta a strigat cu glas mare: „O, atâţia
drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se
închină idolilor lui celor mulţi şi fără de suflet”. Din porunca
dregătorului a fost dat la chinuri: i-au scos afară limba şi i-au
împuns (ca şi alte părţi ale trupului) cu trestii ascuţite. Apoi, l-au
străpuns pe Sfânt cu suliţele şi aşa şi-a dat sufletul. Tot acolo, cei
370 de mucenici au fost tăiaţi, lângă capiştea lui Poseidon, pentru
că L-au mărturisit pe Hristos.
Nume: Sfinţii Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic;

Martiriu: Pe când guvernau împăratul roman Decius
(250-253) şi dregătorul Cumvrichie (stăpânul Bitiniei şi
Nicomidiei), L-au mărturisit pe Hristos şi aceşti Sfinţi Mucenici.
Sfântul Levchie, un bărbat cinstit de mai marii cetăţii, şi-a dat
sufletul în mâinile lui Dumnezeu după ce prigonitorii i-au strujit
carnea de pe trup şi mai apoi i-au tăiat capul. Pe Sfântul Tirs, care
L-a mărturisit pe Hristos că este Mântuitor şi Dumnezeu în faţa
dregătorului din Helespont, mustrându-l pentru că era idolatru,
prigonitorii l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, i-au
legat la un loc mâinile şi picioarele, i-au băgat ace în pleoape şi
ochi, i-au sfărâmat picioarele cu măciuci de aramă şi i-au turnat
plumb topit pe spinare. Rămânând nevătămat, prin minune, l-au
băgat apoi cu capul în jos într-un butoi cu apă (dar vasul s-a spart),
40
l-au aruncat de pe un zid înalt într-un loc unde erau ţepi şi cuie
ascuţite. Fiind şi de această dată nevătămat, l-au dat apoi şi la alte
chinuri: a fost pus într-un sac şi aruncat în mare (dar sacul s-a
spart şi a fost scos de îngerul lui Dumnezeu), a fost dus la
„rugăciune” în capişte idolească (dar idolii s-au surpat), l-au dat
să-l mănânce fiarele (dar ele nu s-au atins de el), l-au bătut până
când cădea carnea de pe el. Atunci avea să vină la credinţa în
Hristos şi Sfântul Calinic, cel ce a renunţat la slujirea idolească
pentru credinţa în dumnezeirea lui Hristos. Pentru convingerea lor,
Sfântului Calinic i s-a tăiat capul, iar Sfântului Tirs, după ce l-au
băgat într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul până când
slugile nu mai puteau să tragă de el. Pe când acesta şi-a dat
sufletul, s-a auzit un glas din cer care l-a fericit pentru binele care
îl aştepta.
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul, Satornic, Eupor,

Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatopus, Pompie, Vasilid şi
Evarest;
Martiriu: Sub Decius, împăratul Romei (250-253), s-au
nevoit, în insula Creta, creştini din diferite locuri. Cu toţii au fost
daţi pe mâna dregătorului, care poruncise să fie aduşi la el cei ce
credeau în Hristos. La porunca lui, slugile i-au purtat pe cei zece
creştini – timp de 30 de zile – pe la capiştile idolilor, dar fără
rezultat: Sfinţii mucenici nu s-au lepădat de Hristos. Ca urmare, au
fost groaznic batjocoriţi: i-au alergat, i-au târât pe jos prin
gunoaie, i-au lovit. Când a venit însă ziua să fie duşi la judecată,
Sfinţii erau plini de bucurie şi de îndrăzneală. Stând ei tari în
credinţa în Hristos, au fost osândiţi de dregători la ucidere cu
sabia. Înainte de aceasta, ei s-au rugat: „Iartă, Doamne, pe robii
Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru
rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara ca să scape de
întunericul necunoştinţei şi cu ochii curaţi să vadă credinţa cea
bună şi să te cunoască pe Tine, lumina cea adevărată, veşnice
Împărat”. Apoi, călăii le-au tăiat capetele, iar creştinii le-au luat
moaştele şi le-au îngropat cu cinste.
41
Nume: Sfântul Mucenic Trifon;
Martiriu: Sfântul, originar din Frigia, a trăit în vremea
împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Decius (250-253). Încă
din copilărie a cunoscut credinţa creştină, fiind din acelaşi loc cu
Sfântul Respice. Când s-a dezlănţuit prigoana lui Decius, Sfântul a
fost întemniţat la Niceea din porunca mai marelui Bitiniei. A fost
dat la chinuri pentru că L-a mărturisit pe Hristos şi nu a vrut să
jertfească idolilor: l-au tras pe roată, l-au purtat desculţ pe timp de
iarnă (până i-au degerat picioarele), l-au legat de cai, i-au bătut
cuie în picioare, l-au ars pe coaste cu făclii, i-au sfâşiat trupul cu
gheare de fier. Dar Sfântul, considerându-se fericit a suferi pentru
Fiul lui Dumnezeu, nu înceta să îi îndemne pe creştini la credinţa
în Hristos. În aceste chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Hristofor;

Martiriu: Sfântul, originar dintr-o ţară sălbatică, a trăit în
vremea prigoanei împăratului roman Decius. Avea trupul uriaş şi
înfăţişarea fioroasă. Fiind luat ca rob în război de romani, a învăţat
limba romanilor şi a fost botezat în Antiohia de Sfântul episcop
Vavila. Când l-a văzut, împăratul s-a înspăimântat şi, vrând să îl
facă slujitor, i-a trimis două desfrânate, cu chipuri frumoase,
pentru a păcătui. Iar Sfântul, mustrându-le, le-a îndemnat să se
pocăiască şi să se boteze. După multe chinuri, Sfântului i s-a tăiat
capul şi aşa s-a mutat la Domnul.
Nume: Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian,

Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin;
Martiriu: Sfinţii, care erau fiii dregătorului cetăţii Efes,
au trăit în timpul prigoanei împăratului Decius. După ce ei au
42
refuzat să împlinească porunca împăratului de a veni în faţa lui în
lanţuri, au mers la casa părintească şi, luîndu-şi de acolo aur şi
argint pentru a face rost de hrană, s-au ascuns într-o peşteră din
muntele Ohlon. Dar împăratul a aflat unde erau şi, furios, a
născocit o osândă cumplită: i-a pus pe slujitorii imperiali să
zidească gura peşterii, ca cei 7 să moară de foame. Şi aşa au
adormit în Domnul. Însă, printr-o minune, cei 7 au înviat din morţi
ca şi cum s-ar fi culcat cu o seară înainte. Şi s-a dus Sfântul
Iamblic, cum era obişnuit, să cumpere hrană cu bani de aur având
chipul împăratului Decius. S-a mirat când, în Efes, a văzut atâtea
biserici şi semnul crucii pus pe ziduri. Şi s-a întrebat: „Oare
acesta este Efesul?”. Făcându-se cercetare, de către Episcop şi
dregător, s-a constatat că la intrarea în peşteră era un sicriaş de
aramă cu două tăbliţe de plumb pe care era scrisă chinuirea
Sfinţilor. Şi, când au intrat în peşteră, i-au văzut pe cei 7 ca treziţi
dintr-un somn…
Nume: Sfânta Muceniţă Agatha;

Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Palermo, era o
fecioară de neam ales. Deşi avea multă avere pământească,
adevărata ei podoabă sufletească era dragostea pentru Hristos. În
timpul prigoanei dezlănţuite de împăratul Decius, Sfânta dorea să
pătimească moarte de mucenic. Când a fost dusă înaintea
conducătorului Siciliei, L-a mărturisit cu tărie pe Hristos şi, ca
urmare, a fost dată la chinuri: i-au tăiat amândoi sânii. În acest
timp, Sfânta îl mustra pe dregător: „Nu te sfieşti, călăule, a tăia
piept de femeie, pe care şi tu l-ai supt la maica ta ?” Însă noapte,
în temniţă, i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel şi a fost vindecată. În
cele din urmă, dându-şi încă o dată mărturia de credinţă în faţa
judecătorului, a fost târâtă prin cărbuni ascuţiţi, arsă cu cărbuni
aprinşi, întemniţată. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
43
Nume: Sfântul Mucenic Nicon şi cei 159 de ucenici ai
săi;
Pomenire în calendar: 23 martie;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Neapole, s-a
născut într-o familie cu tată păgân şi mamă creştină. Fiind un
bărbat cu chip frumos, acest Sfânt obişnuia să se ocrotească cu
semnul Sfintei Cruci, aşa cum învăţase de la mama lui. Când s-a
întors din război, i-a spus mamei sale că vrea să se boteze. Atunci,
sfătuit de mamă, a plecat în Răsărit unde, stând 7 zile în post,
rugăciune şi priveghere în insula Chios, în zonă montană, a avut o
vedenie: un înger, ca preot, i-a vestit să se coboare la mare. A
urcat într-o corabie şi a ajuns la muntele Ganos. Aici a fost
întâmpinat de episcopul Teodosie, egumenul unei obşti de 190 de
monahi, care i-a dat învăţătură în numele Sfintei Treimi şi, după ce
s-a botezat şi împărtăşit, s-a făcut monah. Apoi, după trei ani,
Sfântul a fost hirotonit preot şi episcop. Însă, după ce episcopul
Teodosie s-a mutat la Domnul, Sfântul a plecat cu cei 190 de
monahi la Mitilene, apoi în Sicilia. Aşezându-se la muntele
Tauromeniei, nu înainte să îşi îngroape maica, i-a încreştinat pe
nouă din foştii soldaţi şi a întemeiat o mănăstire. În cele din urmă,
a fost adus să dea socoteală, cu toată obştea, înaintea dregătorului.
Şi, pentru că nu a vrut să se întoarcă la păgânism, au fost daţi la
chinuri: i-au trântit şi, sugrumându-i, le-au tăiat capetele. Iar pe
Sfânt l-au ars cu torţe şi, târându-l pe un drum pietruit, în goana
calului, i-au tăiat cu sabia limba şi capul.
Nume: Sfântul Mucenic Polieuct;

Martiriu: Pe când Roma imperială era ocârmuită de
împăraţii Decius (250-253) şi Valerian (253-260), Sfântul era un
ostaş de vază în Meletina din Armenia. Ştiind că ordinele
imperiale îi obligau pe creştini să se lepede de Hristos şi să se
închine la idoli, Sfântul a făcut un legământ cu prietenul său,
mucenicul Nearh, să nu se dezică de credinţa în Hristos. Sfântul,
rămânând de neclintit în timpul prigoanei, socotea bătăile ca pe
ceva neînsemnat. Degeaba i s-au făgăduit dregătorii înalte, căci
44
Sfântul a rămas neînduplecat chiar dacă, cu lacrimi fierbinţi, l-au
rugat şi femeia şi copiii lui să se lepede de Hristos. Când mergea
spre locul de ucidere, fiind osândit la tăierea capului, Sfântul i-a
îndemnat pe toţi de pe cale să se lepede de idoli şi să creadă în
Hristos. După ce l-au ucis, trupul i-a fost luat de creştini şi
îngropat în pământul ţării sale.
Nume: Sfinţii Mucenici Laurenţiu (arhidiacon), Sixt şi

Ipolit (episcopi ai Romei);
Martiriu: Aceşti Sfinţi au trăit în vremea împăraţilor
Decius şi Valerian. Pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au fost
chinuiţi şi ucişi în diferite moduri. Astfel, Sfântului Sixt i s-a tăiat
capul, chiar în faţa împăratului Decius. Apoi, a fost scos la
cercetare imperială Sfântul Laurenţiu. Acesta a cerut împăratului
să îl lase, trei zile, ca să îi aducă vistieriile de seamă ale Bisericii.
După cele trei zile, Sfântul a venit cu căruţe pline de săraci,
şchiopi, orbi, muţi, văduve şi orfani care trăiau din milosteniile
Bisericii. Şi arătându-i împăratului, i-a zis: „Iată comorile de mult
preţ ale Bisericii noastre, avuţii pe care furii nu le fură şi rugina
nu le strică şi care vor preţui mai mult în faţa Dreptului
Judecător”. Atunci, împăratul l-a dat la chinuri: l-au bătut, l-au
întemniţat, l-au întins pe un grătar de fier ars în foc pe care şi-a
dat sufletul. Sfântul a fost apoi îngropat cu cinste de către
episcopul Ipolit. Şi acest Sfânt avea să fie dat la chinuri: l-au bătut
cu toiege de fier cu ghimpi… Şi-a dat sufletul în vreme ce, fiind
legat de nişte cai sălbatici, a fost târât mult.
Nume: Sfântul Mucenic Nichifor;

Martiriu: Sfântul, de loc din Antiohia Siriei, s-a
împrietenit cu preotul Saprichie. Însă vrăjmaşul a sădit atâta
vrajbă între ei încât, dacă se întâlneau pe drum, se ocoleau.
Sfântul, dându-şi însă seama că a greşit, i-a rugat pe prietenii săi
să meargă la preot şi să îl roage să îl ierte. Cum acesta nu a vrut,
45
Sfântul s-a dus chiar el şi i-a căzut la picioare, zicându-i: „Iartă-
mă părinte, pentru Domnul, iartă-mă”. Dar, fără să i se dea
iertare, a plecat de acolo. Venind însă timpul unei mari prigoane,
în vremea împăraţilor romani Valerian şi Galeriu, preotul şi-a
mărturisit credinţa creştină în faţa dregătorului şi, nevrând să
aducă jertfă zeilor, i-a spus: „Noi creştinii, o, stăpâne, pe Hristos
îL avem Dumnezeu, că Acela Unul este împăratul – Dumnezeu,
Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al celor ce sunt într-
însa, iar toţi dumnezeii păgânilor sunt draci, sortiţi să piară de pe
faţa pământului, fiind făcuţi de mâini omeneşti şi neputând să
ajute nimănui”. Apoi, fiind dat la chinuri, le-a răbdat pe toate cu
bărbăţie şi aştepta împlinirea poruncii de a i se tăia capul. Când a
auzit Sfântul, din nou, a căzut la picioarele lui şi i-a zis:
„Mucenice al lui Hristos, iartă-mă, că ţi-am greşit ţie”. Deşi a fost
rugat de mai multe ori, preotul nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi,
pentru că preotul şi-a închis urechile inimii, Dumnezeu i-a luat
darul său şi s-a lipsit astfel de cununa cea împletită lui. Apoi, când
să i se taie capul, preotul a cerut prigonitorilor să nu îl ucidă că se
va lepăda de Hristos. Nefiind însă înduplecat nici de lacrimile
Sfântului, să nu se lepede, Sfântul a strigat cu glas mare către
slujitori: „Eu sunt creştin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos:
deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiaţi-mă”. Iar slugile nu au
cutezat să îl ucidă, fără poruncă de la dregător. În cele din urmă,
dregătorul a poruncit să îl lase liber pe preot şi Sfântului Nichifor
i s-a tăiat capul.
Nume: Sfânta Muceniţă Marina;

Martiriu: Sfânta, originară din Antiohia Pisidiei, a trăit în
vremea împăratului roman Aurelian (270-275). Când a ajuns la
vârsta de 12 ani, auzind de Hristos, s-a rugat de oamenii din satul
ei să o înveţe şi pe ea credinţa creştină. Dar după trei ani, a fost
pârâtă dregătorului că se închină idolilor. Iar dregătorul, văzându-i
frumuseţea cea peste fire, a rugat-o să-i fie lui soţie. Atunci,
Sfânta a mărturisit credinţa „în numele Domnului meu, Hristos”,
de Care nicidecum nu a vrut să se lepede. Apoi, a fost dată la
46
chinuri: au bătut-o cu toiege până când pământul s-a înroşit de
sângele ei, i-au frânt trupul cu unelte ascuţite, au dat-o la temniţă,
a fost arsă cu făclii, au aruncat-o cu capul în jos într-un vas plin cu
apă. În cele din urmă, i-au tăiat capul cu sabia. Mulţi martori,
văzându-i răbdarea şi credinţa în chinuri, au crezut în Hristos şi li
s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Sava Stratilat;

Martiriu: Sfântul, got de neam, a trăit în vremea
împăratului roman Aurelian (270-275). Cuvântul stratilat, asociat
numelui său, are semnificaţia conducător de oaste (dregătoria pe
care a avut-o Sfântul). Acest Mucenic obişnuia să îi cerceteze pe
cei care pătimeau în temniţe pentru Hristos şi să alunge din
oameni duhurile necurate. Chiar când s-a prezentat în faţa
împăratului, cu tărie, L-a mărturisit pe Hristos şi s-a lepădat de
dregătoria de ostaş. Iar apoi, a fost dat la chinuri: l-au bătut, l-au
ars cu făclii, l-au aruncat într-o căldare cu smoală fiartă. Dar, din
toate, a ieşit nevătămat. Când au văzut aceasta, cei 70 de ostaşi
prezenţi au crezut în Hristos şi L-au mărturisit. Cu toţii au luat
cununa muceniciei, fiind tăiaţi. Apoi, Sfântul a fost întemniţat şi,
pe când se ruga acesta în toiul nopţii, i S-a arătat Hristos
luminându-l cu Lumina Slavei Sale şi poruncindu-i să nu se
teamă. Iar Sfântul, venind neînfricat la a doua înfăţişare, nu s-a
clintit din iubirea sa faţă de Stăpânul Hristos. L-au aruncat într-un
râu şi, astfel, Sfântul a ajuns la malul cel neînviforat al Împărăţiei
lui Hristos.
Nume: Sfântul Mucenic Mamant;

Martiriu: Rămas orfan de părinţi, pentru că aceştia au
refuzat să jertfească idolilor, pruncul Mamant (multă vreme rostea
numai cuvântul mamant, care înseamnă mamă în limba siriană) şi-
a mărturisit credinţa creştină în vremea împăratului roman
Aurelian (270-275). Fiind dat la chinuri, pentru că nici el nu a vrut
47
să aducă jertfă idolilor, a fost străpuns cu furca. Şi-a dat duhul
într-o peşteră, în şiroaie de sânge.
Nume: Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont;

Martiriu: Cei trei Sfinţi au trăit în vremea împăratului
roman Probus (276-282), când, sub stăpânirea dregătorului
Eliodor, creştinii erau prigoniţi în Antiohia. Aici au sosit din afara
cetăţii doi creştini, Trofim şi Savatie, care nu au vrut să se
veselească alături de păgâni la ospeţele lor. Acesta a fost motivul
pentru care au fost aruncaţi, despărţiţi, fiind în temniţă. La
cercetare, Trofim şi-a mărturisit credinţa în Hristos, după care a
fost dezbrăcat şi bătut cu toiege până la ţâşnirea sângelui. Apoi,
după ce i-a fost strujit trupul până la oase, a fost aruncat în temniţă
şi i s-au scos ochii cu ţepuşele. La fel şi-a mărturisit credinţa în
Hristos şi Savatie, care, strujit fiind cu unghii de fier, şi-a dat
duhul în temniţă, în timp ce Dorimedont a fost şi el chinuit, i s-au
scos dinţii şi a fost ars cu foc. Mai la urmă, Sfinţii Trofim şi
Dorimedont au fost daţi spre mâncarea fiarelor şi, pentru că
acestea i-au lăsat nevătămaţi, li s-au tăiat capetele cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria;

Martiriu: Sfântul, originar din Alexandria Egiptului s-a
mutat cu păgânul său tată - ce avea să fie numit ca senator la
Roma. Avându-l însă ca dascăl pe un preot ascet într-o peşteră din
munţi, fiul a respins filosofia păgânească şi s-a botezat în Biserica
lui Hristos. Când a aflat însă că fiul său a devenit creştin, tatăl lui
s-a mâhnit mult şi, certându-l, l-a închis în casă. Apoi, tatăl l-a
însoţit cu o frumoasă fecioară ateniană, dar păgână, Daria, însă şi
aceasta, în loc să îl întoarcă de la credinţă, a ales să primească
botezul. Pentru că amândoi au dorit să îL slujească pe Hristos, au
făcut legământ să vieţuiască în feciorie. Şi, după ce şi-au dat
averile la săraci, i-au sfătuit pe tineri să trăiască în feciorie şi le
zideau case. Fiind pârâţi pentru lucrarea lor, au fost daţi la chinuri
48
ca să se lepede de Hristos. Atât de tari au fost însă în credinţa şi
înţelepciunea lor încât, inclusiv pe tribun şi pe ostaşii lui, i-au
adus la dreapta-credinţă. Când vestea aceasta a ajuns la împărat, s-
a dat ordin să fie ucişi. Mai întâi, tribunul Claudiu a fost înecat în
apă, iar ostaşii lui au fost decapitaţi. Apoi, pe Sfinţii Hrisant şi
Daria i-au pus într-o groapă şi, pentru că L-au mărturisit pe
Hristos până la capăt, au fost înmormântaţi de vii. Moaştele lor au
fost aşezate, în vremea Sfântului Constantin cel Mare, în
catacomba de pe Calea Salaria din Roma.
Nume: Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian;

Martiriu: Cei doi Sfinţi, originari din Roma, au fost fraţi
(doctori) şi au trăit în vremea împăratului roman Carus (282-284).
Pentru că nu luau plată, pentru munca lor, mulţi din cei care s-au
lecuit au crezut în Hristos. Amândoi au fost pârâţi la împărat, de
către pizmaşii păgâni, că fac vindecări prin meşteşug vrăjitoresc.
Au fost căutaţi de soldaţii romani, dar – negăsindu-i – aceştia i-au
legat cu lanţuri ş i-au dus la Roma pe nişte bărbaţi nevinovaţi. Însă
cei doi Sfinţi, nevrând ca alţii să sufere pentru ei, s-au înfăţişat de
bunăvoie în faţa împăratului şi acei bărbaţi au fost eliberaţi. Apoi,
pe când erau ei judecaţi de împărat, capul acestuia s-a sucit şi nu
mai putea să îl întoarcă. Văzând aceasta, Sfinţii l-au vindecat şi, ca
urmare, împăratul şi toată casa lui au crezut în Hristos. Chiar dacă
au fost eliberaţi, Sfinţii au fost ucişi, în cele din urmă, cu pietre.
Nume: Sfântul Mucenic Talaleu;

Martiriu: Sfântul, originar din părţile Libanului, a trăit în
vremea împăratului roman Numerian (282-284). Era milostiv faţă
de săraci şi, fără să le ceară bani, îi vindeca de boli. Deoarece îL
propovăduia cu râvnă pe Hristos, s-a învrednicit de daruri
apostoleşti. Ca urmare, fiind tămăduitor al trupurilor şi al
sufletelor, îi învăţa pe oameni să se pocăiască şi să îşi îndrepte
viaţa. Pe când se afla la Edesa, făcând acolo multe tămăduiri,
49
Sfântul a auzit de porunca imperială ca să fie ucişi toţi creştinii.
Prin această poruncă, împăratul dorea ca numele lui Hristos să se
stingă în lume. Atunci, curajos, Sfântul L-a mărturisit pe Hristos
chiar în faţa dregătorului. Pentru aceasta, a îndurat multe chinuri:
l-au bătut, i-au găurit gleznele, l-au atârnat de un stâlp, i-au
brăzdat trupul cu unghii de fier şi de foc. Pe toate le-a răbdat cu
bărbăţie, fiindcă simţea că în el este Hristos, Care îi uşura
patimile. Apoi, Sfântul a fost aruncat la fiare şi, pentru că acestea
l-au lăsat nevătămat, s-a poruncit ca, la Edesa Egeii, să i se taie
capul împreună cu al ostaşilor Alexandru şi Asterie. Astfel, toţi au
luat cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul;

Martiriu: Sfântul, originar din Egipt, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Când a început prigoana,
tulburându-se tot Egiptul, mulţi creştini au fost chinuiţi şi ucişi.
Sfântul, care avea o dregătorie mare în cetatea sa, a ieşit din ea pe
ascuns şi s-a dus într-un sat îndepărtat unde erau mulţi creştini. Şi
acolo, într-o casă mică şi sărăcăcioasă, petrecea în post şi în
rugăciune. Dar a fost, curând, pârât la închinătorii de idoli. Aceştia
s-au dus la casa Sfântului, unde mai erau 6 creştini. Toţi au fost
legaţi, dar pe Sfânt l-au legat cu lanţuri mai grele. Şi,
mărturisindu-L pe Hristos în faţa dregătorului, l-au dat la chinuri:
l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc şi, în cele din urmă, l-
au înecat într-un râu. Asemenea şi ceilalţi şase creştini. Au
câştigat aceeaşi slavă, de la Hristos, în ceruri.
Nume: Sfântul Mucenic Sozont;

Martiriu: Acest Sfânt, fiind păstor de oi în Licaonia, a
propovăduit cu tărie credinţa în Hristos şi pe mulţi i-a adus la
botez. Pe când se afla cu turma la păscut, a adormit şi, în somn, a
avut o vedenie care îl chema la nevoinţă mucenicească şi a fost
încredinţat că mulţi se vor mântui prin el. Părăsindu-şi turma, a
50
plecat în cetatea Pompeiopol unde, intrând într-o capişte de idoli,
a sfărâmat acolo mâna de aur a idolului şi a dat-o săracilor. Atunci
păgânii, furioşi, au început să caute mâna cu pricina şi, pentru a o
afla, au chinuit oameni nevinovaţi. Sfântul, ca să curme durerile
sărmanilor care erau pedepsiţi, a recunoscut fapta sa în faţa
dregătorului Maximian şi L-a mărturisit pe Hristos. Când a fost
întrebat de ce a făcut aceasta, Sfântul Sozont a răspuns: „Am făcut
aceasta ca să vă încredinţez că idolul vostru, de ar fi fost
Dumnezeu adevărat şi viu, s-ar fi împotrivit şi nu m-ar fi lăsat să
fac rău, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă de el!”.
După ce a fost bătut cu cruzime, Sfântului i s-au frânt mâinile şi
picioarele, iar în cele din urmă, îndurând totul cu credinţă mare,
şi-a dat sufletul în timpul caznelor.
Nume: Sfântul Mucenic Sebastian şi a celor împreună cu

el: Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul,
Marcellin şi Marcu
Martiriu: Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian
(284-305), Sfântul Sebastian era unul dintre sfetnicii împărăţiei şi
comandantul ostaşilor Romei. Gândul său ascuns, fiind creştin din
copilărie, era să îi ajute pe creştini să mărturisească credinţa în
Hristos la ceasul greu al chinurilor. Când a auzit că fraţii Marcelin
şi Marcu (cărora se hotărâse a li se tăia capetele) sunt aproape să
se lepede de Hristos din cauza insistenţei părinţilor lor păgâni,
Sfântul Sebastian i-a întors pe toţi să stea cu bărbăţie în credinţă în
faţa chinurilor. Făcând Dumnezeu minuni prin el, Sfântul a
vindecat de muţenie pe Zoe (femeia scriitorului împărătesc
Nicostrat) şi i-a adus pe Calea Vieţii. De asemenea, prin Sfinţii
Policarp şi Sebastian s-au botezat ca la 60 de ucenici (printre care
şi Tranchillin şi Marcia), eparhul Caludiu şi copiii lui (eparhul
Romei, Hromatie, cu fiul său Tiburtie). Pentru credinţa lor în
Hristos, Gaius (episcopul Romei) i-a hirotonit ca diaconi pe fraţii
Marcellin şi Marcu, ca preot pe tatăl lor (Tranchilin) şi ca apărător
al Bisericii pe Sfântul Sebastian (ca unul ce purta haine ostăşeşti).
Când a început însă marea prigoană împotriva creştinilor,
Nicostrat, Caludiu, Castor, Tiburtie şi Zoe şi-au dat sufletele în
51
multe feluri de chinuri. Şi-au mai dat duhul şi preotul Tranchilin
(fiind ucis cu pietre la mormântul Sf. Apostol Pavel) cu feciorii
săi Marcelin şi Marcu (au fost spânzuraţi cu capul în jos şi
străpunşi de lănci). În ce îl priveşte pe fericitul Sebastian, acesta a
fost chemat la împăratul Diocleţian şi, pentru că L-a mărturisit pe
Hristos, ostaşii i-au străpuns cu săgeţi tot trupul. Pe când era însă
încă viu, i-au zdrobit trupul cu toiege şi, tăindu-l în bucăţi, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Moaştele Sfântului
Sebastian se găsesc în catacombele Romei.
Nume: Sfinţii Mucenici Teopemt episcopul şi Teona;

Martiriu: Sfântul Teona a făcut parte din mulţimea de
creştini prigoniţi la porunca împăratului roman Diocleţian (284-
305). Pentru că L-a mărturisit pe Hristos, Sfântul a fost osândit de
împărat să fie aruncat într-un cuptor de foc, dar a ieşit din el
nevătămat. Deşi apoi i s-a scos un ochi, fiind adăpat şi cu otravă,
Sfântul a rămas sănătos şi l-a întors la credinţa în Hristos pe
vrăjitorul Teona (cel care îi dăduse otravă). În cele din urmă,
pătimind şi alte chinuri, i s-a tăiat capul. Iar pe Sfântul Teona l-au
îngropat de viu, cu capul în jos. Şi astfel a primit cununa
muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Neofit;

Martiriu: Sfântul, provenind dintr-o familie creştină din
Niceea Bitiniei, a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian
(284-305). Fiind plin de dar dumnezeiesc, la vârsta de 9 ani făcea
rugăciune cu copiii, iar o porumbiţă venea şi zbura dimprejurul
patului lui. Aceasta l-a călăuzit într-o peşteră din muntele
Olimpului, unde Sfântul şi-a făcut locaş şi a fost hrănit de
dumnezeiescul înger. Când Sfântul copil avea vârsta de 11 ani, s-a
coborât – din arătare dumnezeiască – din munte, şi-a îmbrăţişat
părinţii şi, după ce aceştia şi-au dat sufletele, fiul lor a împărţit
averea la săraci şi s-a întors din nou în munte. Şi, pe când avea 15
52
ani, Sfântul a stat cu îndrăzneală creştină înaintea dregătorului
Dechie. În cele din urmă, a fost mult chinuit: l-au băgat într-un
cuptor aprins şi l-au dat ca mâncare fiarelor. Dar, pentru că din
toate a rămas nevătămat, un barbar l-a ucis cu suliţa.
Nume: Sfântul Mucenic Calinic;

Martiriu: Sfântul, originar din Cilicia, a fost un dascăl al
mântuirii oamenilor. Pentru că îi îndemna pe păgâni să îL
cunoască pe Dumnezeu, a fost dat la chinuri: i-au strujit trupul cu
piepteni de fier, i-au pus în picioare încălţăminte de fier (care avea
piroane ascuţite), l-au silit să alerge până la cetatea Gangra (dar,
după ce au parcurs câteva stadii, soldaţii care îl însoţeau s-au oprit
din cauza setei). Atunci, Sfântul s-a rugat şi a izvorât apă dintr-o
apă seacă. Apoi, când au ajuns la Gangra, l-au aruncat într-un
cuptor de foc şi aşa s-a mutat la Domnul.
Nume: Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra, soţia lui;

Martiriu: Sfântul, originar din satul Penapion, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). La nici 20 de zile
de la nunta sa, cu fecioara Mavra, a început prigoana. A fost prins
şi dus înaintea dregătorului, pentru cercetare. Acolo, Sfântul a
refuzat să îi aducă dregătorului cărţile creştine, pe care le avea: i-a
spus că acestea îi sunt ca nişte copii şi nimeni nu îşi dă de
bunăvoie copiii la moarte. A început apoi multe chinuri: i-au
străpuns urechile cu fiare înroşite în foc (până când i s-au scurs
ochii); i-au legat gleznele cu roata şi i-au pus zăbală în gură (apoi
l-au spânzurat cu capul în jos, atârnându-i de grumaji o piatră).
Apoi, prigonitorii au încercat să o convingă pe Sfânta Mavra să
slujească idolilor. Dar ea, ascultând la ce o învăţase soţul, a
refuzat şi a mărturisit că este creştină. A fost dată la chinuri şi
Sfânta: i-au smuls părul de pe cap, i-au tăiat degetele şi au
aruncat-o într-un cazan cu apă clocotită. Prin urmare, a rămas
nevătămată. Atunci, dregătorul a cerut, crezând că apa din cazan e
53
rece, să i se toarne şi pe mână. Şi i s-a jupuit lui pielea. În cele din
urmă, Sfinţii au fost răstigniţi unul în faţa altuia, iar după zile de
chin şi-au dat duhul.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de

biruinţă;
Naştere în cer: 23 aprilie 296;
Martiriu: Sfântul, născut în Capadocia, a urmat în
tinereţe cariera armelor. Pe timpul prigoanei anticreştine din
vremea lui Diocleţian, a fost întrebat de prigonitori cine l-a
îndemnat să vorbească cu atâta înverşunare în a-L mărturisi pe
Hristos. Iar el a răspuns: „Adevărul!”.
Ca urmare, a suferit cu bărbăţie duhovnicească, lăudându-
L pe Dumnezeu şi fără să scoată un suspin, groaznice torturi:
întemniţare, legare de gât a unei pietre mari, sfâşiere în fiarele
ascuţite ale unei roţi, aruncare într-o groapă cu var nestins,
încălţăminte de fier cu piroane lungi, lovire cu vine de bou. În cele
din urmă, i s-a tăiat capul. Noi, românii, îl considerăm protectorul
oştirii.
Nume: Sfânta Muceniţă Anisia, fecioara din Tesalonic;

Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Maximian,
în Tesalonic, având părinţi cinstitori de Dumnezeu. Rămânând
orfană, Sfânta a vândut toate avuţiile, îi ajuta pe săraci, îi slujea pe
creştinii care se aflau legaţi în temniţe şi îşi câştiga hrana cu
sudoarea frunţii. Într-o zi, mergând la biserică, unul din ostaşii
idolatri a silit-o să jertfească idolilor. Dar, cum sfânta nu a vrut,
ostaşul s-a mâniat (a vrut să-i smulgă acoperământul de pe cap,
dar aceasta l-a scuipat pe obraz), a scos sabia şi a înfipt-o în
coastele Sfintei. Şi aşa a primit slăvita naştere în cer.
54
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatoped;
Martiriu: Sfinţii, originari din Tesalonic, erau doi clerici
a căror vieţuire era bineplăcută lui Dumnezeu. Au trăit amândoi,
în vreme de prigoană, sub împăraţii păgâni Diocleţian şi
Maximian. Când a început persecuţia, unii creştini au fugit, iar
alţii – printre care şi cei doi Sfinţi – au rămas în Biserică. Ostaşii,
găsindu-i, i-au aruncat în temniţă. Timp de câteva zile, prin
felurite mijloace, s-a încercat îndepărtarea lor de la dreapta-
credinţă. Zadarnic însă. Atunci, au fost aruncaţi din nou în temniţă
unde, binevestind Cuvântul lui Dumnezeu, au fost iarăşi chinuiţi.
Când i-au scos din nou afară, pentru a-i chinui în faţa poporului,
care îi iubea, Sfinţii mărturiseau neîncetat „Suntem creştini”! Iar
pe împăraţi i-au numit tirani, zicând că nu se mulţumesc doar să
robească trupurile supuşilor, ci vor să le robească şi cugetul. După
ce au fost cercetaţi a treia oară, rămânând tari în credinţă, Sfinţilor
li s-au atârnat pietre grele de grumaz şi, cu mâinile legate la spate,
au fost aruncaţi în mare şi astfel au luat de la Hristos cununa
pătimirii.
Nume: Sfânta Muceniţă Hristina;

Naştere în cer: secolul III;
Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Tirului, a trăit în
vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). Tatăl
Sfintei, fiind general, a dorit ca ea să slujească tot idolilor, de
aceea i-a rânduit să locuiască în cel mai înalt turn al palatului său
(unde erau şi zeii din aur şi argint). Dar Sfânta, sfărâmându-i pe
idoli, a dat sfărâmăturile săracilor şi i-a spus tatălui său: „Eu cred
în Dumnezeul cel viu, de aceea am aruncat idolii cei
neputincioşi”. Atunci, tatăl a dat-o la chinuri: au înfometat-o în
temniţă (dar Sfânta a primit de la Înger mâncare şi vindecare de
răni), au aruncat-o în mare (dar şi aici a fost ajutată de Înger), au
bătut-o, au aruncat-o într-un cuptor de foc (a rămas nevătămată), i-
au tăiat sânii şi limba. În cele din urmă, a fost ucisă cu suliţele şi
aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
55
Nume: Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana;
Naştere în cer: secolul III,
Martiriu: Această tânără romană, rămânând orfană de la
trei ani, a crescut la o mănăstire (de lângă Roma) în vremea
împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). Mulţi, aflând
de frumuseţea şi înţelepciunea ei, au venit şi au cerut-o în
căsătorie. Însă Sfânta şi-a dorit ca, toată viaţa, să fie mireasa lui
Hristos. Auzind aceasta, guvernatorul Romei, Prov, a trimis ostaşi
care au legat-o şi au dus-o în faţa lui în lanţuri. Guvernatorul,
impresionat de frumuseţea Sfintei, a sfătuit-o să se mărite. Dar
Sfânta i-a zis: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus
Hristos, pentru care de 100 de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a
muri”. Pentru că L-a mărturisit astfel pe Hristos, a fost chinuită cu
sălbăticie: au bătut-o peste obraz, i-au sfâşiat veşmintele, au
afumat-o cu fum de pucioasă şi smoală, au bătut-o cu toiege, i-au
zdrobit oasele pe roată. Atât de mult a fost chinuită, că poporul a
început să murmure de cruzimea pedepselor. Unii din cei prezenţi,
văzându-i tăria cu care L-a mărturisit pe Hristos, au primit
botezul. În cele din urmă, Sfânta a fost scoasă afară din cetate şi i
s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Mercurie;

Martiriu: Sfântul îl avea ca tată pe scitul Gordian şi, în
vremea împăraţilor Decius (250-253), făcea parte din ceata
vitejilor. Arătându-i-se îngerul Domnului, Sfântului i s-a insuflat
atâta vitejie că i-a învins pe barbari. De aceea, împăratul i-a
acordat funcţiile de general şi de sfetnic al său. Dar, apoi,
împăratul l-a chemat pe acest militar voinic şi frumos ca să aducă
jertfă de mulţumire zeiţei Artemida. Cum însă Sfântul avea să îL
mărturisească pe Hristos în faţa împăratului, a fost legat de patru
stâlpi şi i s-a tăiat din trup cu cuţitele. L-au întors apoi deasupra
unui foc, stins de sângele care şiroia din Sfânt. L-au spânzurat
apoi cu capul în jos, legându-i-se o piatră de grumaji şi bătându-l
cu bice de ştreang. Pentru că din toate aceste chinuri a ieşit
56
nevătămat, a fost dus în Cezareea Capadociei, unde i s-a tăiat
capul.
Nume: Cuvioasa Muceniţă Evdochia;

Naştere în cer: sfârşitul secolului III;
Martiriu: Cuvioasa, originară din Libanul Feniciei, a trăit
în vremea împăratului roman Adrian (270-275). Această
samarineancă, fiind peste măsură de frumoasă şi bogată, a fost la
început o desfrânată a cărui veste i s-a dus şi în alte ţări. Când însă
pustnicul Germano a trecut prin cetatea ei, găsind sălaş chiar lângă
casa samarinencei, aceasta a auzit din propria casă neîncetatele
cântări, citiri şi rugăciuni făcute de către sihastru în odaia sa. Iar
sufletul desfrânatei s-a cutremurat, smerit, auzind cuvintele „Vai
vouă, bogaţilor!”. Atunci, luminându-se la cuget, Evdochia s-a
căit în inima ei de cele făcute şi a mers la omul lui Dumnezeu să o
înveţe calea mântuirii. După ce pustnicul a învăţat-o dreapta-
credinţă, Cuvioasa a primit botezul de la Sfântul episcop Teodot.
Şi-a schimbat cu totul vieţuirea şi, împărţind averea la săraci, a dat
slobozenie la toţi robii săi. Apoi s-a dus într-o mănăstire şi trăia
acolo cu post şi cu rugăciune. Dar, pentru că devenise creştină, a
fost pârâtă la împăratul Aurelian. Văzând-o, însă, împăratul s-a
îmblânzit atât de ea, dar mai apoi, când acesta a decedat, Cuvioasa
a fost dată la chinuri pe vremea dregătorului Diogen. Acesta,
zguduit de câte a văzut că poate să rabde Cuvioasa, a slobozit-o.
Însă, după ce a îndurat multe chinuri sub dregătorul Vichentie,
Cuvioasei i s-a tăiat capul şi astfel a dobândit cununa muceniciei.
Nume: Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel

şi Crescent;
Martiriu: Sfinţii Mucenici, originari din Corint, au trăit
în vremea împăraţilor romani Decius şi Valerian (250-260). Când
s-a declanşat prigoana, mulţi creştini au ales să îşi păzească
credinţa prin a se ascunde în pustiuri şi în munţi. Toţi cei cinci
Sfinţi Mucenici, fiind daţi în temniţă, au povăţuit pe cei închişi
57
acolo să nu se lepede de Hristos. Iar când au fost scoşi la judecată,
L-au mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta, au fost daţi la chinuri: i-
au bătut şi strujit. Au fost apoi arşi cu foc şi târâţi prin cetate. În
cele din urmă, le-au tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Terentie, African, Maxim,

Pompeius şi alţi 36;
Martiriu: Sfinţii Mucenici, africani de neam, au pătimit
în vremea împăratului roman Decius. Atunci, Africa se afla sub
stăpânire romană. Aşa se face că, imediat după înscăunare,
împăratul a dat poruncă să nu se îngăduie la nimeni să fie creştin.
I-au stat însă împotrivă, cu vitejie trupească şi sufletească, Sfinţii
Terentie, Pompeius şi ceilalţi dimpreună cu aceştia. Ei l-au
mărturisit pe Hristos, fără frică, gândindu-se la Cuvântul
Domnului: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu
pot să-l ucidă” (Mt. 10, 28). Pentru aceasta, au fost daţi la temniţă
şi, încercând să îi întoarcă, au adus câteva soţii (ale fericiţilor
Zenan, Alexandru şi Teodor) pentru a-i îndemna să se lepede de
Hristos. Şi, deoarece Sfinţii nu au vrut să se lepede de Hristos, i-au
dat la aspre chinuri: i-au bătut cu toiege cu ghimpi (şi cu vine de
bou) până când s-a desprins carnea de pe ei. Apoi: le-au străpuns
spinările cu ţepuşe de fier înroşite în foc, le-au turnat peste răni
oţet amestecat cu sare, i-au întemniţat, i-au legat cu lanţuri grele,
i-au silit să se culce pe ţepi de fier, nu le-au dat mai multe zile
mâncare şi apă. În cele din urmă, văzând că nu există nici o
nădejde să îi întoarcă de la credinţa în Hristos, le-au tăiat capetele
şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfânta Muceniţă Tomaida;

Martiriu: Sfânta, având ca loc natal Alexandria, s-a
născut din părinţi binecredincioşi. Pe când avea vârsta de 15 ani a
fost măritată de părinţi, cu nuntă, cu un creştin. Vieţuind cu cinste
în casa bărbatului, unde stătea şi socrul ei, acesta s-a gândit la
58
frumuseţea ei. Când soţul ei a plecat într-o noapte la pescuit, fiind
pescar, socrul a vrut s-o silească la păcat. Atunci, Sfânta i-a zis:
„Ce faci, tată? Fă-ţi semnul crucii asupra ta şi te du, că diavolesc
este lucrul acesta”. Dar socrul, insistând, a tăiat-o în două cu o
sabie. A venit însă peste el pedeapsa lui Dumnezeu, căci a orbit şi
nu putea să fugă din casă. L-au găsit nişte pescari, care veniseră să
îl ia pe fiul lui la pescuit. Când aceştia l-au întrebat cu spaimă ce
s-a întâmplat, bătrânul şi-a mărturisit păcatul şi i-a rugat să îl ducă
să fie pedepsit de divan (şi-a luat pedeapsa prin sabie). Iar când
tatăl s-a întors, văzând ce s-a întâmplat, s-a umplut de jale şi
ruşine. Apoi, cu cinste, moaştele Sfintei au fost îngropate la
Mănăstirea Octodecat.
Nume: Sfinţii Mucenici Teognis, Ruf, Antipatru,

Teostin, Artemas, Magnon Teodot, Tavmasie, Filkmon;
Martiriu: Sfinţii, originari din cetatea Cizia (lângă Marea
Helespontului, care desparte Asia de Europa), defăimau cinstirea
idolilor ca pe o închinare adusă diavolului. Pentru aceasta, în
timpul unei prigoane în care mulţi creştini fugeau în munţi şi în
pustii, au fost aruncaţi în temniţă şi chinuiţi. Cu toţii, şi-au luat
cununa de mucenici prin tăierea capetelor. Mai târziu când
prigoana a încetat, moaştele celor Nouă sfinţi au fost găsite
nestricate. Creştinii le-au pus în racle şi au zidit o biserică spre
pomenirea lor. Prin ele, mulţi creştini s-au tămăduit în chip
minunat.
Nume: Sfântul Mucenic Codrat şi cei dimpreună cu

dânsul;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Nicomidiei, a trăit
în vremea împăraţilor romani Decius şi Valerian. Deoarece L-a
mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, în faţa dregătorului, Sfântul a
îndurat chinuri grele: a fost trântit la pământ, bătut cu vine de bou
uscate (până când şiroia din el sânge), ferecat cu lanţuri, aruncat în
59
temniţă. Apoi l-au scos şi l-au dus în faţa dregătorului din Niceea.
Iar a fost bătut şi iar întemniţat. Celor aflaţi în temniţă le-a adus
însă aminte de suferinţele lui Hristos şi de frica Judecăţii lui
Dumnezeu. Aceştia, întărindu-se în credinţă, au fost daţi să fie
arşi de vii. Iar Sfântul, fiind dus la un templu să jertfească zeilor, a
dărâmat toţi idolii şi i-au sfărâmat. Şi din nou a fost dat la chinuri:
spânzurare de mâini, strujire, bătaie cu vine de bou (după ce a fost
băgat într-un sac). Văzându-i credinţa în atâtea suferinţe, soldaţii
Saturnin şi Rufin au crezut şi ei în Hristos şi li s-au tăiat capetele.
În cele din urmă, Sfântul a fost dus şi chinuit, la Apolonida: i-au
turnat peste răni oţet amestecat cu sare, l-au frecat cu gheme de
păr, i-au rănit coastele cu fiare arse. Apoi, dregătorul l-a luat la
Empoli, într-un car, căci Sfântul nu mai putea să umble. Ajunşi la
Empoli, l-au aşezat pe un grătar de fier înroşit în foc, uns cu
untdelemn şi cu smoală. I-au dat foc şi, apoi, i-au tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel,

Venedim, Paulin, Iraclie, Cristina fecioara;
Martiriu: Sfântul Petru, originar din cetatea
Helespontului, a trăit în vremea împăratului roman, pustiitor al
Bisericii lui Hristos, Decius (250-253). A fost silit de dregător să
se „închine” zeiţei Afrodita, dar a refuzat şi a spus că se închină
doar Mântuitorului Hristos. Neputându-l despărţi de Acesta, după
ce i-ai zdrobit trupul cu butuci şi cu roţi, i s-a tăiat capul. Cât
priveşte pe Pavel şi Andrei, originari din Mesopotamia, aceştia
erau ostaşi. Pe când s-au dus ei să-i păzească pe cei întemniţaţi la
Atena, au cunoscut acolo pe Sfinţii Dionisie şi Cristina. Iar
soldaţii care îi păzeau, au încercat să o facă pe frumoasa fecioară
să desfrâneze. Când au văzut că nu reuşesc, soldaţii au mărturisit
şi ei pe Hristos. Şi ei şi Dionisie au fost ucişi cu pietre, ca urâtori
de zei, de către mulţimea idolatră. Apoi, Sfintei fecioare i s-a tăiat
capul. Ceilalţi pomeniţi, adică Sfinţii Iraclie, Paulin şi Venedim,
erau originari din Atena. Cu toţii, au propovăduit, printre păgâni,
Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost bătuţi, chinuiţi, aruncaţi într-un
cuptor încins. Rămânând însă nevătămaţi, prin puterea lui
Dumnezeu, li s-au tăiat capetele.
60
Nume: Sfântul Mucenic Luchilian cu cei 4 tineri (Ipatie,
Pavlu, Dionisie, Claudiu) şi a Sfintei Muceniţe Paula;
Martiriu: Sfântul, originar din Nicodimia, a trăit în
vremea împăratului roman Aurelian (270-75). Pentru că s-a întors
de la păgânism la creştinism, a fost adus înaintea dregătorului şi
acesta l-a dat la chinuri: i-au zdrobit fălcile, l-au bătut cu toiege, l-
au spânzurat cu capul în jos şi l-au întemniţat. Pe când era în
temniţă, a cunoscut pe cei patru tineri închişi pentru Hristos. Când
i-au scos din nou pe toţi, la cercetare, Sfântul a fost aruncat cu cei
patru într-un cuptor înroşit în foc. Ieşind ei sănătoşi din această
încercare, au fost duşi în Bizanţ. Acolo, la cei patru li s-au tăiat
capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat
sufletul la Dumnezeu. Prezentă la supliciu a fost şi Sfânta Paula,
fecioara, care pe drum purtase grijă de rănile lor şi mai apoi de
moaştele acestora. Şi ea, pentru că a refuzat să jertfească idolilor,
a fost dată la chinuri: au dezbrăcat-o, au bătut-o cu bice. Dar, prin
arătare de înger, s-a făcut sănătoasă. Apoi au scos-o din nou la
cercetare şi iar au trecut prin suferinţe: au bătut-o peste gură, a fost
aruncată în cuptorul ars în foc. Când au văzut-o însă prigonitorii
că a ieşit nevătămată, a fost dusă la locul unde a fost ucis Sfântul
(cu cei patru tineri) şi i s-a tăiat capul.
Nume: Sfintele Muceniţe Chiriachi, Caleria şi Maria;

Martiriu: Sfintele, originare din Cezareea Palestinei, s-au
lepădat de idoli şi au primit botezul creştinesc. Pe timpul prigoanei
diocleţiene, au fost chinuite pentru dragostea lor faţă de Hristos: în
bătăi fără de milă şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sf.
Chiriachi a spus, mai înainte de aceasta, prigonitorului: „Cu nici
un chip nu mă poți abate de la credința mea. De mă vei arunca în
foc, îi am ca pildă pe cei 3 tineri, dacă mă arunci înaintea fiarelor
sălbatice, îl am pildă pe Daniil Proorocul, de mă azvârli în mare,
am pilda lui Iona, de mă dai ascuțișului sabiei, îmi voi aduce
61
aminte de cinstitul înaintenergător. Viața mea este a muri pentru
Hristos”.
Nume: Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail;

Martiriu: Sfinţii, originari din Persia, au fost fraţi şi au
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul. Cei trei au
slujit, cu trupul, în armata imperială persană, iar cu duhul au slujit
lui Hristos. Aceşti Sfinţi au fost trimişi la împăratul roman, ca soli
de pace, chiar pe când la Calcedon era o sărbătoare idolatră.
Acolo, împăratul roman s-a „închinat” idolilor împreună cu
mulţimea, au dănţuit şi s-au ospătat, în nelegiuiri, în vreme ce
Sfinţii s-au dat deoparte de la toate acestea şi s-au mâhnit pentru
înşelarea poporului roman. Atunci, cei trei s-au rugat la Dumnezeu
să îi păzească de rătăcire, iar pe romani să îi aducă la cunoştinţa
adevărului. Apoi, împăratul apostat i-a trimis la temniţă, ca pe unii
ce nu vroiau să se lepede de Hristos. Ca urmare, au fost daţi la
chinuri: au fost bătuţi, i-au străpuns cu piroane la glezne, i-au ars
la subţiori cu făclii, le-au bătut piroane pe spate şi în cap, i-au lovit
cu trestii ascuţite. În cele din urmă, i-au lovit cu trestii ascuţite.
Apoi, lângă o râpă dinspre Tracia, le-au tăiat capetele. Aflând de
aceasta, împăratul perşilor a trimis armată la hotarele romanilor şi,
într-o confruntare armată, printre cei ucişi s-a aflat şi împăratul
apostat al romanilor.
Nume: Sfântul Mucenic Metodiu;

Martiriu: Acest plăcut al lui Dumnezeu, fiind episcop în
cetatea Paterelor, a trăit în vremea împăratului roman Aurelian
(270-275). Sfântul, ca vas curat al Sfântului Duh, a înfruntat prin
viu grai şi în scris erezia lui Origen. Iar cum cuvântul său avea să
strălucească în toată lumea, slugile văzute (păgânii idolatri) ale
diavolului s-au pornit împotriva Sfântului şi, în cele din urmă,
elinii i-au tăiat capul cu sabia şi aşa s-a mutat la viaţa cea mai
bună.
62
Nume: Sfânta Muceniţă Agripina;
Martiriu: Sfânta fecioară, originară din Roma, a trăit în
vremea împăratului roman Valerian. Pe timpul prigoanei
împotriva creştinilor, L-a mărturisit cu tărie în credinţă pe Hristos.
A fost bătută cu toiege şi, fiind strânsă cu legături până la
desfacerea oaselor, astfel şi-a dat duhul său lui Dumnezeu. Trupul
i-a fost luat de alte mirese ale lui Hristos, Agatonica, Vasa şi
Paula, care l-au dus în Sicilia (la care mulţi închinători s-au
vindecat).
Nume: Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan;

Pomenire în calendar: 28 iunie (aflarea moaştelor);
Martiriu: Sfântul Chir era originar din Alexandria, iar
Sfântul Ioan era din Edesa. Amândoi, trăind în vremea împăratului
roman Diocleţian (284-305), au rămas în istoria Bisericii ca fiind
doctori fără de arginţi, care tămăduiau bolile suferinzilor în
virtutea credinţei lor în Adevăratul Doctor, Mântuitorul Hristos.
Pentru aceasta, au îndurat grele chinuri, iar în cele din urmă li s-
au tăiat capetele cu sabia. Cinstitele lor moaşte s-au aflat peste
100 de ani, în vremea împăratului bizantin Arcadius.
Nume: Sfântul Mucenic Miron;

Martiriu: Sfântul, originar din Ahaia (Grecia), a trăit în
vremea împăratului roman Decius. Pe timpul prigoanei, fiind
preot, l-a dojenit părinteşte pe dregătorul care, căutându-i pe
creştini, intrase în biserica unde slujea acesta. Atunci, Sfântul a
fost dat la chinuri: i-au strujit trupul cu piepteni de fier, ia-u ars
rănile cu tăciuni aprinşi, l-au trecut prin văpăi de foc (dar focul s-a
63
preschimbat în răcorire), l-au jupuit şi i-au dat pielea la fiare.
Văzând cum răbdătorul de chinuri al lui Hristos rămâne
nevătămat, dregătorul s-a sinucis. În cele din urmă, Sfântul a fost
dus în cetatea Cizicului şi, tăindu-i-se capul, a intrat în bucuria
Domnului.
Nume: Sfântul Mucenic Lupu;

Martiriu: Sfântul, aflat în robie, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Ştiind că este
mărturisitor al lui Hristos, păgânii s-au pornit asupra lui cu săbiile,
iar Sfântul sta în mijlocul lor şi-l propovăduia pe Hristos. Au vrut
să-l prindă, dar îi oprea puterea lui Hristos. Nici săgeţile trase spre
el nu l-au atins. Atunci, Sfântul s-a rugat – pentru că nu era
botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor lui ca un
păgân - şi s-a vărsat din cer apă (ca o ploaie) peste el. Şi s-au mirat
păgânii, văzând o astfel de ploaie dumnezeiască. Apoi, Sfântul s-a
dat singur, ca un miel la junghiere, în mâinile prigonitorilor. În
faţa dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos şi nu s-a lăsat
înduplecat de făgăduinţa că îl vor slobozi din robie. În cele din
urmă, a fost tăiat cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Efrem, Vasilievs, Evghenie,

Agatodor, Elpidie, Capiton, Eterie;
Martiriu: Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Atunci, în al 17-lea an al
domniei, patriarhul Ierusalimului a trimis episcopi apostolici care
să vestească şi la alte neamuri Cuvântul lui Dumnezeu. Doi dintre
ei, episcopii Efrem şi Vasilievs, au fost trimişi ca misionari unul
în zona Dunării şi altul în Crimeea. Ultimul dintre aceşti Sfinţi,
fiind bătut şi alungat din cetate, s-a dus în munte într-o peşteră ce
se numea Partenon. O vreme, s-a bucurat cu duhul că s-a
învrednicit de suferinţele cele pentru Hristos, dar la scurtă vreme
poporul l-a adus din nou la scaunul său din lume. Dar, făcând aici
64
multe minuni, a stârnit din nou furia necredincioşilor. Care,
târându-l pe uliţe, l-au ucis călcându-l în picioare la 7 martie.
Celălalt episcop, Sfântul Efrem, a devenit mucenic tăindu-i-se
capul, iar Sfântul Eterie, episcopul, şi-a dat sufletul pe când
călătorea spre Constantinopol. Apoi, la scaunul din Cherson, au
venit şi alţi episcopi: Evghenie, Elipidie şi Agatodor. Şi aceştia,
punând multă râvnă în propovăduirea creştinismului, au îndurat
multe chinuri şi au luat toţi cununa muceniciei. Un alt episcop,
Sfântul Capiton, a vrut în cele din urmă să călătorească pe mare
până la Constantinopol şi să ducă acolo vestea biruinţei credinţei
la Cherson. Dar s-a iscat o puternică furtună pe mare şi, căzând în
mâinile păgânilor, toţi de pe corabie au fost aruncaţi în mare şi
aşa Sfântul Capiton a luat cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Platon;

Martiriu: Sfântul, originar din ţara Galatei, s-a născut
într-o familie de părinţi creştini. Pentru că răspândea învăţătura lui
Hristos, printre închinătorii la zei, a fost dus la judecată înaintea
dregătorului Agripin. Când l-a auzit pe Sfânt că nu se închină
idolilor, acesta a pus 12 slujitori să îl bată pe rând. Sfântul a răbdat
şi a mărturisit credinţa în Hristos chiar dacă l-au dat la multe
chinuri: l-au întins pe un pat de aramă înroşit în foc, l-au bătut cu
toiege, l-au ars la subsuori şi pe coaste cu măciuci de fier încins.
Când însă l-au dat jos de pe pat, toţi se mirau că Sfântul rămăsese
nevătămat. În cele din urmă, i-au scos fâşii de piele de pe spinare
în formă de curele, i-au frecat carnea şi coastele cu ţesala. Iar apoi,
dregătorul i-a tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, episcopul

Nicomidiei;
Pomenire în calendar: 3 septembrie:;
Martiriu: În vremea celei mai cumplite prigoane
împotriva creştinilor, când erau la conducere împăraţii Maximian
şi Diocleţian (282-305), bisericile au fost dărâmate, iar creştinii
65
care au refuzat să se lepede de Hristos au fost supuşi la chinuri de
neimaginat şi şi-au dat duhul în vărsări de sânge nemaivăzute.
Episcopul Nicomidiei a fost dus la împăratul Maximian, în faţa
căruia erau toate uneltele de tortură. Pentru că episcopul l-a
mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, a suportat chinuri din cele
mai grele: a fost împuns cu fiare arse, bătut cu toiegele, încălţat cu
încălţăminte de aramă arsă. Cu oasele trupului zdrobite, a fost
legat şi, în cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Iacob al lui Alfeu;

Martiriu: Acest Sfânt a făcut parte din ceata celor 12
apostoli. A fost un om drept, fără răutate. După Cincizecime, a
propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu la neamurile din sudul
Palestinei şi Egipt. Şi-a dat sufletul fiind pironit pe cruce. Este
altul decât Iacov, „fratele Domnului” cel care a fost episcopul
Ierusalimului şi scriitorul epistolei din Noul Testament.
Nume: Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia;

Martiriu: În timpul domniei lui Maximian, s-a dezlănţuit
o prigoană în care mulţi se ascundeau în munţi şi pustietăţi.
Tânărul Evlampie, pe când se ducea să cumpere pâine, a fost prins
de închinătorii la idoli în momentul în care citea din cărţile
împărăteşti aflate la porţile cetăţii. Dus la judecător, a mărturisit că
este creştin. După ce a fost chinuit, l-au dus să se închine lui
Marte, zeul războiului. La cuvântul Sfântului Evlampie, care a
poruncit idolului să cadă, acesta s-a prăbuşit şi s-a făcut ţăndări.
Pe când era Sfântul dat la chinuri şi mai grele, a venit să îl vadă şi
sora sa Evlampia. Şi, mărturisind că este creştină, s-a rugat de
prigonitori să fie şi ea părtaşă la chinurile pentru Hristos ale
fratelui său. Puşi într-un cazan cu apă în clocot, au ieşit amândoi
nevătămaţi. Pentru că mulţi au crezut atunci în Hristos, li s-au
tăiat capetele celor doi fraţi şi tuturor celor împreună cu ei.
66
Nume: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de
Mir;
Naştere în cer: 26 octombrie 303;
Martiriu: Nu doar în Grecia, ci pretutindeni, martirajul
Sfântului Dimitrie impune o mare cinstire printre creştini. Sfântul
a fost numit de împăratul Maximilian, cu porunca de a-i persecuta
pe creştini, în funcţia de mare dregător al Solunului. Însă, ca şi
Sfântul Pavel, Sfântul Dimitrie avea să îL mărturisească pe
Hristos în chip martiric. Mânios, împăratul idolatru l-a aruncat
într-o baie veche din Palatul imperial. Aici, îngerul Domnului l-a
cercetat şi i-a spus: „Pace ţie, celui ce pentru Domnul Hristos
pătimeşti! Îmbărbătează-te, Dimitrie, ca să poţi birui pe vrăjmaşii
tăi!”. După ce îngerul i-a aşezat o cunună pe cap, Sfântul a
răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu,
Mântuitorul meu!”.
Ordinul imperial, de a-i omorî pe creştini în lupte, îl
executa un vandal puternic şi înfricoşător la chip, Lie. El a fost
biruit, cu binecuvântarea Sfântului cel osândit, de tânărul creştin
Nestor – ce avea să fie ucis şi el (prin tăierea capului) la ordinul
furiosului împărat. Totodată, împăratul a cerut ostaşilor să îl ucidă
şi pe Sfântul întemniţat. Ordinul a fost executat în zorii zilei de 26
octombrie. Atunci, ostaşii au intrat în temniţă şi, în timp ce
Dimitrie se ruga, l-au împuns cu suliţele. Prima împunsătură a fost
în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos pe Sfânta Cruce. Moaştele
Sf. Dimitrie sunt întregi şi nestricate. Din ele izvorăşte un mir bine
mirositor, tămăduitor pentru cei care le cinstesc cu credinţă.
Intenţia de a lua o parte din acestea, pentru Catedrala Sf. Sofia din
Constantinopol, a avut-o împăratul Justinian … Când însă
slujitorii săi s-au apropiat de raclă, au văzut cum iese foc şi au
auzit un glas înfricoşător care le-a spus: „Aceasta să nu îndrăzniţi
a face!” Înspăimântaţi, trimişii împăratului au căzut la pământ şi
s-au întors fără să ducă ceva…
67
Nume: Sfântul Mucenic Nestor;
Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu (293-311). În semn de
recunoştinţă, pentru că Sf. Dimitrie îl învăţase credinţa în Hristos,
Sfântul şi-a arătat devotamentul faţă de acesta când a venit
împăratul înTesalonic. Cu această ocazie, pe când Sf. Dimitrie era
întemniţat pentru credinţa în Hristos, împăratul a vrut să asiste la
luptele din stadion şi să îl vadă pe Lie (luptătorul imperial) cum se
înfruntă cu voinicii. Acest războinic avea o statură mai mare decât
a altor oameni, iar chipul îi era ca de fiară. Intrase în graţiile
împăratului pentru puterea lui nebiruită de a ucide, inclusiv pe
mulţi creştini puşi dinadins să lupte cu el, iar toţi cei învinşi de el
erau aruncaţi în suliţe. În ziua aceea, era acolo şi tânărul Nestor.
Acesta, vrând să îl biruiască pe Lie, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi,
căzându-i la picioare, i-a zis: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să
mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele
Domnului Hristos”. Sfântul l-a însemnat atunci pe frunte şi pe
piept cu semnul Sfintei Cruci, zicându-i: „Du-te şi pe Lie vei birui
şi pe Hristos vei mărturisi”. Când a ajuns în arenă, chiar sub
privirea împăratului, Sfântul Nestor a zis: „Dumnezeul lui
Dimitrie, ajută-mă!” şi, dintr-o lovitură în inimă, l-a omorât pe
înfricoşătorul Lie. Atunci, tulburat, din cauză că Sfântul Dimitrie a
pricinuit moartea luptătorului lui, împăratul a trimis ostaşi şi l-au
ucis cu suliţele pe Sfântul Dimitrie, în temniţă. Apoi, Sfântului
Nestor i s-a tăiat capul, chiar cu sabia sa.
Nume: Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona

şi Aviv;
Naştere în cer: anul 303?
Martiriu: Sfinţii Gurie şi Samona s-au nevoit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Aducându-li-se acuzaţia
că nu fac jertfă idolilor, au fost daţi la chinuri: i-au spânzurat de
către o mână şi le-au atârnat pietre grele de picioare (până când li
68
s-au desfăcut încheieturile de la mâini şi de la picioare). Apoi, au
fost băgaţi 4 luni într-o temniţă umedă şi întunecoasă, cu
picioarele prinse în butuci, unde în legături au suferit de foame şi
de sete. Sfâşiaţi de durere, apoi au fost scoşi afară: i s-a tăiat capul
imediat, dar pe Sfântul Samona, înainte de a fi şi acesta decapitat,
l-au spânzurat de un picior cu capul în jos până i s-au desprins
genunchii. Celălalt Sfânt, Aviv diaconul, a fost pârât sub
împăratul Liciniu (302-324) că învaţă Cuvântul Domnului. Pentru
că nu a vrut să se lepede de Hristos, l-au spânzurat pe lemn şi l-au
bătut cu mare cruzime. A fost băgat în foc şi astfel şi-a dat sufletul
în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Romano şi copilul Varula;

Martiriu: Sfântul, trăind în vremea lui Maximian (305-
313), îi oprea pe păgânii Antiohiei (inclusiv pe dregătorul
Ascipiade) de a intra în capiştea idolilor. Pentru că L-a mărturisit
pe Hristos Dumnezeu, a răbdat cu vitejie bătăi peste gură şi
ştrangulare cu strujirea coastelor. De faţă la pătimirile Sfântului
era şi copilul Varula. Văzându-l, l-a privit pe copil şi i-a zis
dregătorului: „Mai priceput este copilul acesta decât tine, om
bătrân”. Şi dregătorul cheamă pe copil şi îi zice:
- Dregătorul: „Pe care Dumnezeu cinsteşti?”;
- Copilul: „Pe Hristos cinstesc”;
- Dregătorul: „Cum este mai bine, a cinsti un
Dumnezeu sau mai mulţi”;
- Copilul: „Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu
Iisus Hristos”;
- Dregătorul: „Prin ce este mai bun Hristos decât toţi
zeii?”
- Copilul: „Cu aceasta este mai bun Iisus Hristos: că
este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit şi ne-a mântuit
pe noi toţi, iar zeii voştri sunt diavoli”. Când a auzit
acest ultim răspuns al copilului, cei de faţă s-au minunat. Atunci,
dregătorul mânios a poruncit să fie bătut copilul cu vergi, de faţă
cu mama lui. Iar copilului, fiindu-i sete, mama lui i-a zis: „Nu
bea, fiul meu, din această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Şi
69
mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului şi i-a tăiat
capul. În ce priveşte pe Sfântul Romano, acestuia i-au tăiat limba,
dar şi aşa a continuat să vorbească, mulţumindu-i lui Dumnezeu.
Când a aflat de această minune, împăratul însuşi a dat poruncă şi
Sfântul a fost sugrumat în temniţă.
Nume: Sfântul Mucenic Irinach şi cei împreună cu

dânsul;
Martiriu: Pe când era tânăr, în Sevastia, acesta se
îndeletnicea şi el cu chinuirea mucenicilor. Dar sufletul avea să îi
fie luminat de dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu când, văzând
cum 7 femei creştine se îmbărbătau pentru Hristos şi îl ruşinau pe
tiranul Maxim cu minunile pe care le făceau, Sfântul L-a
mărturisit cu tărie pe Hristos. Ca urmare, a fost aruncat într-un
cuptor încins, de unde – prin minune – a ieşit nevătămat. Apoi
ucigaşii i-au tăiat capul, ca şi celui care îl botezase, preotul
Acachie.
Nume: Sfinţii Mucenici Filimon, Apolonie şi Arian cu

însoţitorii lor;
Martiriu: Sfinţii Mucenici au trăit în timpul guvernării
împăratului roman Diocleţian (284-305) şi a dregătorului Arian
din Tebaida Egiptului. Atunci, 37 de creştini au fost duşi înaintea
dregătorului ca să dea socoteală pentru credinţa în Hristos. Însă
unul din ei, citeţul Apolonie, de frică să nu cadă de la credinţă în
urma chinurilor, i-a dat hainele sale şi l-a plătit pe comediantul
cetăţii, Filimon, ca să jertfească idolilor în locul lui. Dar acest
comediant, pe lângă haine s-a îmbrăcat şi cu credinţa în Hristos,
dând mărturie că este creştin. Văzând aceasta, dregătorul a
poruncit să vină Filimon, să cânte şi să joace pentru a-i îndemna
astfel pe creştini să se lepede de Hristos. Atunci, Filimon, a
recunoscut că de fapt a luat chipul lui Apolonie şi L-a mărturisit şi
el pe Hristos. Iar dregătorul, mustrându-l, i-a spus că în zadar
70
mărturiseşte că este creştin dacă nu e botezat. Şi s-a rugat în acele
clipe Sfântul Filimon, iar Dumnezeu a dat ploaie numai peste el şi
astfel s-a considerat botezat de Sus. Şi toţi s-au minunat. Atunci,
dregătorul l-a chemat la el pe Apolonie şi, pentru că acesta a
mărturisit credinţa în Hristos, prigonitorii i-au tăiat venele
picioarelor, l-au târât prin cetate, a fost spânzurat de un măslin, au
trimis săgeţi asupra lui (dar l-au ocolit), iar una din ele l-a orbit pe
dregător. Atunci, Sfântul Filimon i-a promis dregătorului că îl va
face sănătos şi i-a zis: „După mărturisirea mea, de vei lua ţărână
din mormântul meu şi o vei pune peste ochiul tău, îl vei avea
sănătos”. La amândoi Sfinţii, Filimon şi Apolonie, li s-au tăiat
capetele. După aceea dregătorul s-a dus la mormântul Sfântului
Filimon şi, luând ţărână, s-a făcut sănătos. Şi a avut loc o minune:
el, cu toată casa şi cei dimpreună cu el, s-au botezat şi i-au eliberat
pe creştini din temniţe. Când a aflat însă împăratul Diocleţian, a
cerut să fie adus la el şi dregătorul Arian. Ca pedeapsă, l-au legat
cu lanţuri de fier, i-au atârnat o piatră de gât, l-au coborât într-o
prăpastie şi l-au acoperit cu ţărână. Văzându-l atunci împăratul că
Sfântul Arian rămâne nevătămat, a poruncit să fie aruncat în mare
cu 4 slujitori imperiali, creştini. Toţi cei 5 au fost închişi în saci
îngreunaţi cu nisip şi astfel s-au mutat la Domnul. Dar un delfin,
în chip minunat, a tras toţi sacii la ţărmurile mării Alexandriei.
Moaştele Sfinţilor au fost luate cu evlavie de creştini şi
transportate în zona mitropoliei antinoiţilor. Acolo, un glas din cer
le-a spus unde anume să le îngroape. Fiind aşezate la loc slăvit, cu
cinste, Dumnezeu tămăduieşte prin ele pe mulţi creştini.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de

biruinţă;
Martiriu: Sfântul, originar din Capadocia, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Rămânând din
copilărie fără tată, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde
aveau multe averi. Când s-a declanşat cutremurătoarea prigoană
contra creştinilor, dintre anii 303-313, Sfântul s-a prezentat de
bunăvoie la împărat şi a mărturisit că este creştin în faţa Curţii
imperiale. Împăratul, uimit, a dat poruncă şi a fost întemniţat.
71
Sfântul a suportat apoi toate chinurile muceniciei: împunsături cu
suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată,
groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaie cu
vine de bou… Cei de faţă, văzând că Hristos îl luminează cu
putere dumnezeiască în răbdarea chinurilor, au trecut şi ei la
creştinism. Până şi soţia împăratului, Alexandra, a mărturisit
credinţa în Hristos după ce a aflat că Sfântul s-a atins de un mort
în temniţă şi acesta a înviat. Degeaba i-a promis împăratul că îi dă
averi şi funcţii, căci Sfântul nu a vrut să se lepede de Hristos. În
cele din urmă, împăratul a poruncit să li se taie capetele la
amândoi. Însă, pe când erau scoşi din cetate, datorită slăbirii
trupului Alexandrei, soţia împăratului şi-a dat duhul, iar Sfântului
i s-a tăiat capul cu sabia. Pe steagul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
trimis la Athos, este lucrat chipul Sfântului Gheorghe doborând
balaurul.
Nume: Sfinţii Mucenici Maxim şi Quitilian;

Martiriu: Cei doi Sfinţi au trăit în vremea prigoanei
împăratului roman Diocleţian (284-305). Fiind pârâţi la dregător
că sunt creştini, au fost legaţi cu lanţuri de fier şi duşi pentru
cercetare în faţa dregătorului. Acesta le-a cerut să se lepede de
Hristos, ca să poată aduce jertfă „împăratului” Zeus. La care
Sfântul Maxim a răspuns că nu Zeus cel desfrânat este împărat, ci
Hristos. Atunci, Sfinţii au fost daţi la temniţă, unde L-au
mărturisit pe Hristos. De aici, au fost scoşi la judecată, după care
i-au dezbrăcat, i-au întins pe pământ şi i-au bătut cumplit. Apoi,
fiind din nou întemniţaţi, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Patrichie şi cei dimpreună cu

dânsul: Acachie, Menandru, Polien;
Martiriu: La izvorul cu ape fierbinţi ale oraşului Brusa,
din ţinutul Bitiniei, veneau mulţi bolnavi să se tămăduiască. Acolo
au aşezat romanii şi o statuie a lui Esculap, un zeu considerat
72
„vindecător” de boli, unde cei „vindecaţi” lăsau ca mulţumire un
„semn” al cinstirii lor. Printre cei „vindecaţi” era şi dregătorul
cetăţii. El a adus jertfă zeului păgân, silindu-i la aceasta şi pe
creştini. Mai întâi, l-au adus acolo pe episcopul Patrichie, căruia i-
au cerut să se lepede de Hristos şi să mărturisească zeul. Sfântul,
însă, a spus că nu un zeu fără viaţă poate să facă tămăduirile din
acele ape, ci Domnul nostru Iisus Hristos. La auzul acestor
cuvinte, dregătorul l-a întrebat pe Sfânt dacă, de îl va arunca într-o
apă fierbinte, îL va ajuta Hristos. Iar Sfântul i-a răspuns: „Hristos
poate să-mi păzească viaţa în mijlocul acestor ape, dar poate să
mi-o şi ridice, tot prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor
nu se clinteşte fără ştirea lui”. Atunci, s-a poruncit ca Sfântul să
fie aruncat în clocotul apelor. Ieşind însă nevătămat, L-a mărturisit
pe Hristos. În cele din urmă, Sfântului i s-a tăiat capul cu toporul.
La fel şi celorlalţi trei preoţi, împreună cu dânsul: Acachie,
Menandru, Polien. Şi aşa şi-au dat duhul.
Nume: Sfânta Muceniţă Achilina;

Martiriu: Sfânta, originară din Palestina, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Pe când era cu
vârsta de 15 ani, fiind fiica unui bărbat renumit, Sfânta a întors la
credinţa în Hristos pe fetele care erau de vârsta ei. Fiind adusă la
cercetare, în faţa dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos. După
care, Sfânta a fost dată la multe chinuri: a fost bătută cu vergi, i-au
străpuns urechile cu ţepuşe de fier înroşite în foc şi, în cele din
urmă, i s-a tăiat capul. Trupul i-a fost îngropat la Biblos, cetatea
sa.
Nume: Sfântul Mucenic Procopie;

Martiriu: Sfântul, originar din Ierusalim, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Deprins fiind cu
filosofia greacă, deci un om învăţat, a fost ajutor al dregătorului
cetăţii Alexandriei. Pe când mărşăluia cu sute de ostaşi, cu
73
poruncă să îi omoare pe creştini, a avut o vedenie în care i-a grăit
Hristos în chipul unei cruci ca de cristal: „Eu sunt Hristos Cel
Răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Apoi, întorcându-se din drum,
Sfântul a poruncit unui argintar să îi facă o cruce la fel ca cea
arătată (o cruce cu trei icoane). A ajuns în faţa dregătorului din
Cezareea Palestinei, pârât de mama sa că este creştin. Pentru
numele lui Hristos, a fost atât de bătut încât, când l-au închis în
temniţă, era aproape mort. Văzând aceasta, nu doar mama sa –
Teodosia – a venit la credinţă, ci şi mulţi alţi căzuţi la idolatrie. La
toţi aceştia, li s-au tăiat capetele, iar în cele din urmă şi Sfântul,
cu bucurie plecându-şi capul, a fost decapitat.
Nume: Sfântul Mucenic Atinoghen;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastia Capadociei, a
trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Pentru că L-a
mărturisit pe Hristos, acest Sfânt – sfinţit ca episcop – a răbdat
multe chinuri şi şi-a primit sfârşitul prin tăierea capului.
Nume: Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil împreună cu cei

13;
Martiriu: Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea
împăratului roman Dicleţian (284-305). Pentru că L-au mărturisit
pe Hristos, au fost daţi de către prigonitori la chinuri: le-au strujit
trupurile cu fiare ascuţite, i-au lovit cu pietre, le-au sfărâmat
fluierele picioarelor, i-au aruncat în foc. Cu tăria lui Dumnezeu,
le-au răbdat pe toate şi au rămas nevătămaţi. În cele din urmă,
pentru Capul a toată Biserica, li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Iulian;

74
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Avea 18 ani
când, venind marea prigoană, a fost dus, pentru că era creştin, în
faţa dregătorului. Sfântul a răbdat multe schingiuiri: un an a fost
purtat prin toate cetăţile spre a fi bătut, cu toiege, până i se
desprindea carnea de pe trup. Iar mama lui, care l-a însoţit pe tot
drumul, se ruga neîncetat la Domnul ca copilul să rabde până la
sfârşit. Şi, fiind ea însăşi prinsă, l-a rugat pe dregător să o lase trei
zile lângă fiul ei, ca să îl „sfătuiască” să se închine idolilor.
Primind încuviinţare, mama Sfântului a stat trei zile cu el şi, cu
lacrimi, îl îndemna să rabde chinuirea pentru veşnicele bunătăţi şi
să se învrednicească de ceata mucenicilor. Apoi, după trei zile, au
mers înapoi la dregător. Stând în faţa acestuia, ea L-a mărturisit cu
glas mare pe Hristos şi a mustrat păgâneasca idolatrie. În cele din
urmă, mamei i s-au tăiat călcâiele picioarelor, iar fiului ei,
Sfântul, l-au băgat într-un sac de nisip şi l-au aruncat în mare.
Trupul său, scos de valuri, a fost dus la Alexandria şi apoi la
Antiohia.
Nume: Sfântul Mucenic şi tămăduitor Pantelimon;

Martiriu: Sfântul, originar din Nicomidia, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu. A învăţat filosofia în
şcolile vremii, apoi a fost trimis ca ucenic la un doctor. Cât
priveşte însă meşteşugul duhovnicesc al tămăduirii, în Domnul, pe
acesta l-a deprins de la bătrânul preot Ermolae. A avut, de la
Domnul, darul facerii de minuni. Fiind pârât că este creştin, a fost
dat la chinuri: l-au ars cu făclii (dar a fost întărit de Hristos), l-au
dat la fiare (a rămas însă nevătămat), l-au legat de o roată cu colţi
de fier şi au aruncat-o de la înălţime (dar roata s-a sfărâmat în
bucăţi). În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfânta Muceniţă Lucia, fecioara din Siracuza

(Sicilia);
75
Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Diocleţian
(284-305). A dorit să trăiască o viaţă curată, dăruită lui Hristos,
însă părinţii au logodit-o fără voia ei. Sfânta, pe când mergea cu
mama ei la Catania (ca să facă rugăciune la moaştele Sfintei
Muceniţe Agatha, pentru izbăvirea mamei de curgerea sângelui), a
văzut-o în vis pe Sfânta Agatha cum îi tămăduia mama, iar ei i-a
proorocit mucenicia pentru Hristos. Când s-a produs însă minunea
vindecării, mama ei a împărţit averea la săraci, iar Sfânta – al cărei
logodnic a pârât-o pentru credinţa în Hristos – a stat înaintea
dregătorului Pashasie şi aceasta a dat poruncă să fie dusă într-o
casă de desfrâu. Însă, cu darul lui Dumnezeu, Sfânta a rămas
curată. Fiind apoi mult chinuită, cu trupul plin de răni, a fost
aruncată în temniţă şi i s-a tăiat capul.
Nume: Sfintele Muceniţe Minodora, Mitradora şi

Nimfodora, fecioare şi surori;
Martiriu: Cele trei Sfinte Muceniţe, surori şi fecioare, au
vieţuit în singurătate în vremea împăratului păgân Maximian.
Când au fost întrebate de dregătorul Fronton despre credinţa lor,
Sf. Muceniţă Minodora (cea mai mare) L-a mărturisit pe Hristos.
Cum nu a vrut să se lepede de credinţă, a fost bătută cu toiege
până când fluierele picioarelor i s-au sfărâmat şi şi-a dat sufletul
rugându-se. Apoi, ca să le înfricoşeze pe celelalte două surori,
Fronton a cerut ca trupul muceniţei Minodora să fie aruncat în faţa
acestora. Şi, pentru că surorile au refuzat să se lepede de Hristos, a
poruncit să fie ucise. Slugile, luând uneltele de fier, le-a sfărâmat
mădularele şi astfel şi-au dat duhul. Deasupra mormântului lor,
aflat lângă apele calde ale Pitiei, s-a zidit o biserică – în vremea
primului împărat roman creştin, Constantin cel Mare – unde multă
vreme s-au făcut tămăduiri.
Nume: Sfântul Mucenic Calistrat şi cei dimpreună cu

dânsul;
Naștere în cer: anul 304;
76
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului
Diocleţian, fiind ostaş la Roma. Mărturisind că este creştin, a fost
prins din ordinul dregătorului Persentin, în faţa căruia a mărturisit
că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta, a fost bătut
până la sânge. Potrivnicii l-au băgat apoi într-un sac, aruncându-l
în mare. Sacul însă s-a rupt, iar Sfântul a ieşit nevătămat din apă.
Atunci, prin minune, cei 45 de slujitori care l-au lovit au crezut în
Hristos. Dar, când dregătorul a aflat, a dat ordin să fie bătuţi şi
aceştia, fiind trimişi în temniţă cu toţii. În temniţă, Sfântul le-a
vorbit despre Judecata lui Dumnezeu, Înviere, suflet… Apoi, după
ce au fost scoşi din temniţă, în timp ce mergeau spre judecată au
trecut pe lângă un templu păgân. Făcând rugăciune lângă acesta,
toţi idolii s-au sfărâmat ca de un cutremur şi au căzut la pământ.
Toţi cei 184 de oameni, aflaţi la faţa locului, văzând aceasta L-au
mărturisit pe Hristos. La toţi li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic;

Martiriu: Cei trei, aflându-se în cetatea Pompeiapole, au
fost prinşi că sunt creştini. Pentru credinţa lor în Hristos, în
vremea prigoanei lui Diocleţian, aceştia au fost duşi la judecător în
faţa dregătorului Flavian. Au pătimit chinuri din cele mai grele:
bătaie peste gură, zdrobirea fălcilor cu pietre, smulgerea dinţilor,
bătaie cu vergi peste pântece, împungerea în piept cu ţepuşe
înroşite în foc. Continuând să-L mărturisească pe Hristos, au
suferit apoi cazne şi mai înspăimântătoare: au fost tăvăliţi pe
cărbuni aprinşi, spânzuraţi cu capul în jos (pe dedesubt fiind
înăbuşiţi cu un fum greu şi înecăcios), li s-a turnat pe nări oţet cu
sare şi muştar, le-au fost tăiate buzele, limba şi urechile, iar în cele
din urmă le-au despicat capul de piele. Pe când trupurile lor erau
nevătămate de atâta durere, au fost aruncaţi la fiare. Pentru că
animalele nu i-au sfârtecat, aşezându-se lângă ei, toţi trei au fost
tăiaţi în bucăţi cu sabia.
Apoi, trupurile lor au fost amestecate cu ale altor
întemnițați uciși. De aceea, când 3 creștini au venit noaptea să le
ia, ei s-au rugat Domnului să le arate care din acestea sunt. Și,
77
îndatî, deasupra celor trei trupuri de mucenici s-au arătat 3
lumânări.
Nume: Sfântul Mucenic Uar şi cei împreună cu el;

Fericita Cleopatra şi fiul ei Ioan;
Martiriu: Sfântul Uar s-a născut în Egipt, în vremea
împăratului Galeriu (291-311). Acesta, milostiv, purta de grijă
celor şapte sfinţi aflaţi în închisoare în Egipt. Când a venit ziua ca
unul dintre ei să îşi dea duhul, Sfântul s-a dus în închisoare în
locul lui. Fiind ei scoşi să dea socoteală în faţa stăpânitorului, l-au
bătut pe Sfânt cu toiege şi o vreme îndelungată i-au strujit
coastele. Apoi, l-au pironit pe lemn, şi astfel şi-a dat sufletul. Dar
pentru că prigonitorii nu au crezut că a decedat, l-au bătut şi
chinuit în continuare. Au purces apoi să îl scoată afară din cetate,
dându-l spre mâncare câinilor. Era de faţă atunci şi văduva
Cleopatra, originară din Palestina. Aceasta avea un fiu, Ioan, care
văzuse din depărtare cum fusese Sfântul chinuit. Fericita lui mamă
s-a dus însă noaptea, a luat trupul Sfântului şi i-a săpat un
mormânt în camera din casa ei. În ziua următoare, au fost scoşi
din temniţă şi ceilalţi mucenici, fiind tăiaţi cu sabia şi aruncaţi
afară din cetate. Şi cinstitele lor trupuri au fost îngropate, cu
evlavie, de creştini.
Iar în ce priveşte pe Fericita Cleopatra, aceasta aprindea
lumânări la mormântul Sfântului şi se ruga. Având gândul să se
întoarcă în patria ei, cu moaştele Sfântului, a făcut un dar şi l-a
rugat pe stăpânitor să o lase să plece, zicându-i că bărbatul a fost
dregător în oaste şi a murit. Totodată, i-a cerut să îi îngăduie să ia
cu ea şi moaştele bărbatului, ca să îl poată îngropa cu cinste şi
astfel să nu se mai despartă de el nici după moarte. dacă nu ar fi
făcut aşa, creştinii din cetate nu i-ar fi dat voie să plece cu
moaştele Sfântului. Cum stăpânitorul avea să fie de acord, Fericita
a dus moaştele din Egipt în Palestina şi, în fiecare zi, tămâia
mormântul şi aprindea lumânări. Mulţi creştini veneau acolo,
tămâindu-se. Dar, pe când se gândea Fericita să ridice o biserică în
numele Sfântului, fiul ei Ioan a fost chemat la oaste. Mama lui nu
a dorit ca fiul ei să plece până când nu va ridica această biserică.
78
Când a ridicat-o, chemând acolo episcopi, preoţi şi călugări, a luat
moaştele Sfântului din mormânt şi le-a pus pe un pat. Deasupra
moaştelor, pentru a se sfinţi, a pus brâul şi haina ostăşească a
fiului. Apoi, l-a rugat pe Sfânt să îl ajute pe fiul ei, pe care l-au
binecuvântat toţi arhiereii şi preoţii. Pe când se aflau în faţa
poporului, Fericita şi fiul ei au luat moaştele Sfântului, le-au dus
în biserică şi s-a făcut acolo dumnezeiasca Liturghie. Făcând
rugăciuni la moaşte, Fericita l-a implorat pe Sfânt să ceară pentru
ea la Dumnezeu ca „Voia Lui cea bună, desăvârşită, să se
desăvârşească între noi”. La ospăţul care a urmat, Fericita şi fiul
ei nu au gustat nimic. Dar, năpraznic, fiul Ioan s-a îmbolnăvit şi s-
a dus la patul lui. Când Fericita l-a chemat şi pe el să mănânce
rămăşiţele, a văzut că fiul ei nu putea vorbi. Atunci, mama lui s-a
hotărât să nu mănânce nimic până când va vedea ce se va întâmpla
cu acesta. Însă, la miezul nopţii, tânărul a răposat. Mâhnită,
Fericita s-a dus atunci la mormântul Sfântului, reproşându-i lui
Dumnezeu cum de se poate să fie astfel răsplătită şi cerându-i:
„sau pe fiul meu dă-mi-l, precum oarecând Elisei pe fiul
samaritencei, ori pe mine îndată să mă iei”. Cuprinsă fiind de
somn, Fericitei i s-a arătat Sfântul, purtându-l în braţe pe fiul ei.
Amândoi erau cuprinşi de o lumină ca soarele, aveau haine albe ca
zăpada, brâie de aur şi cununi pe cap. Văzându-i într-o astfel de
negrăită podoabă, Fericita s-a închinat lor. Iar după ce a ridicat-o,
Sfântul a întrebat-o: „Au nu ascult eu totdeauna rugăciunile tale?”
Şi a continuat: „Mai întâi m-am rugat lui Dumnezeu, este
adevărat, pentru neamul tău, cu care împreună m-ai pus în
mormânt, ca să li se ierte lor păcatele. Apoi, pe fiul tău l-am luat
în oastea Împăratului ceresc. Au, nu tu singură m-ai rugat aici ca
să-ţi cer ţie, de la Dumnezeu, ceea ce Îi este Lui plăcut, iar ţie şi
fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu şi a
binevoit, după a Sa negrăită bunătate, ca să facă pe fiul tău ostaş
al Său, în oştile cele cereşti; şi iată, fiul tău, precum vezi, este
unul din cei ce stau înaintea înaltului său Scaun, iar, de voieşti,
ia-i-l pe el şi-l trimite la slujba împăratului celui pământesc şi
vremelnic, de vreme ce nu voieşti să slujească fiul tău Împăratului
celui ceresc şi veşnic”. Iar fiul ei, stând în braţele Sfântului, a zis
către acesta: „Nu, stăpânul meu, nu asculta pe maica mea, nu mă
da în lumea cea plină de nedreptate şi de toată fărădelegea,
dintru care, prin venirea ta, m-am izbăvit. Nu mă izgoni pe mine,
79
părinte, de la împărtăşirea şi din petrecerea cu sfinţii”. Apoi, i-a
zis mamei lui: „De ce strigi aşa, o, maică ? Eu la Împăratul
Hristos în oaste sunt rânduit şi mi s-a dat mie să stau înaintea
Lui, dimpreună cu îngerii din cer, iar tu, acum, ceri să mă iei pe
mine de la împărăţie la sărăcie?”. Văzându-l aşadar Fericita pe
fiul său îmbrăcat în rânduială călugărească, le-a zis acestora:
„Lăsaţi-mă, dar, şi pe mine cu voi, ca şi eu să fiu cu voi”. Iar
Sfântul i-a răspuns: „Şi aici fiind, eşti cu noi, deci mergi acum cu
pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni şi te
vom lua pe tine”.
După toate acestea, cei doi s-au făcut nevăzuţi de la ochii
ei, iar Fericita s-a trezit având inima plină de bucurie. S-a dus apoi
şi le-a spus preoţilor visul ei, după care şi-a îngropat fiul lângă
mormântul Sfântului. În cele din urmă, Fericita şi-a împărţit
averea, s-a lepădat de lume şi a trăit zi şi noapte în post şi
rugăciune. În duminici, când se ruga, i se arătau Sfântul şi fiul ei
în slavă. Astfel vieţuind, după 7 ani, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Orest;

Martiriu: Sfântul era originar din cetatea Tiana, ţara
Capadociei. S-a ocupat, ca doctor şi creştin, atât cu tămăduirea
trupurilor, cât şi a sufletelor. Pentru că nu a vrut să aducă jertfă
idolilor, care s-au prăbuşit la simpla lor suflare, prigonitorii l-au
bătut cu toiege şi l-au închis în temniţă. După 7 zile, cât a stat
înaintea judecătorului Maximian, a refuzat din nou să aducă jertfă
idolilor. În cele din urmă, şi-a dat duhul după ce i-au bătut piroane
în glezne, l-au legat cu lanţul de un cal sălbatic care l-a târât 24 de
mile, departe de cetatea Tiana.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Mina;

80
Martiriu: Egiptean la origine, Sfântul a trăit în vremea
împăraţilor Diocleţian şi Maximian (286-305), fiind ostaş în ceata
tribunului Firmilian. Când păgânii au dat ordin ca cei ce nu se
închină zeilor să fie daţi chinurilor de moarte, Sfântul şi-a lepădat
ostăşia şi s-a dus în pustietăţile munţilor. Dar, când Sfântul a auzit
că în cetatea Cotiani va avea loc un „praznic” idolatru, a plecat din
munţi şi a venit în cetatea cu pricina. Şi acolo, de pe un loc înalt,
L-a propovăduit oamenilor cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru
această cutezanţă, Sfântul a fost adus în faţa dregătorului
Arghirisc, care l-a dat chinurilor: a fost bătut cu vergi, târât prin
cioburi ascuţite, frecat cu gheme de păr aspru, tras pe roată.
Sfântul striga însă, cu glas tare, că este al lui Hristos şi nu al
idolilor. În cele din urmă, din porunca dregătorului, Sfântul şi-a
primit cununa mucenicească prin tăierea capului.
Nume: Sfântul Mucenic Varlaam;

Martiriu: Acest Sfânt, originar din Antiohia Siriei, era un
bătrân mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu a vrut să jertfească
idolilor, a fost dus la dregător şi, după interogatoriu, l-au dat la
cazne: a fost bătut cu vine de bou şi i-au smuls unghiile. Apoi, l-au
dus la un „altar” idolesc. La porunca dregătorului, Sfântului i s-a
deschis cu forţa mâna lui cea dreaptă, punându-i cărbuni aprinşi şi
tămâie în speranţa că nu va putea suferi şi, aruncând cărbunii cu
tămâia peste „altarul” lor, se va socoti că a adus jertfă idolilor.
Dar, cu mare bărbăţie, Sfântul a stat până când focul i-a mistuit
carnea palmei lui celei drepte şi astfel a refuzat să lase impresia
păgânilor că a adus jertfă demonilor. În nevoinţa aceasta, Sfântul
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Eustratie, Avsentie, Evghenie,

Mardarie şi Orest;
Martiriu: Sfinţii aceştia Mucenici au trăit în vremea
împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian (284-305), a
81
dregătorului Lisis (comandantul grănicerilor din Armenia) şi a lui
Agricola (stăpânitorul Capadociei). În timpul persecuţiei, fiind
creştini, s-au ascuns de frica prigonitorilor. Primul dintre ei,
Sfântul Eustratie, făcea parte din ceata lui Lisis. Pentru că ardea de
dorinţa să îL mărturisească pe Hristos, Sfântul a ieşit în faţa lui
Lisis şi a mărturisit credinţa creştină, pe când înaintea ochilor lor
erau chinuiţi creştinii. Atunci, Lisis a dat poruncă să-l chinuiască
pe Sfânt: L-au dezbrăcat până la piele, l-au trântit la pământ în
bătăi, l-au legat cu ştreanguri, l-au ars cu foc pe dedesubt, i-au
turnat apă, sare şi oţet peste arsuri, l-au frecat pe coaste cu cioburi.
Din toate acestea, în chip minunat, a rămas nevătămat. De un gând
cu Sfântul a fost şi Evghenie. Atunci, l-au încălţat pe Sfânt cu
încălţăminte de fier şi, împreună cu Evghenie, au fost alergaţi
până la Nicopole. Văzând aceasta, Mardarie îl fericea pe Sfânt –
un om bătrân pus la chinuri. Astfel Mardarie s-a dus şi a luat sfat
de la soţia lui, spre acea chinuire, după care şi-a lăsat copiii pe
seama lui Dumnezeu şi, alăturându-se Sfântului Eustratie,
prigonitorii i-au legat pe amândoi. Mărturisind ei că sunt creştini,
în faţa judecătorului Lisis, s-au întâmplat următoarele: i s-a tăiat
capul preotului Avsentie, Sfântul Mardarie a fost spânzurat cu
capul în jos şi l-au ars pe spate cu ţepuşe înroşite în foc, Sfântului
Evghenie i-au tăiat limba şi i-au rupt fluierele picioarelor cu
toiege (până şi-au dat sufletul). Apoi, Sfântul Eustratie a fost
trimis, împreună cu un alt creştin mărturisitor, Sfântul Orest, la
Agricola. Acest tiran, când a auzit din gura Sf. Eustratie cum
defaimă rătăcirea păgânească, s-a înfricoşat. În cele din urmă, cei
doi Sfinţi au fost ucişi în chinuri cumplite: Sfântul Orest a fost
întins pe un pat de fier ars, iar Sfântul Eustratie a fost aruncat
într-un cuptor aprins. Aşa au luat aceştia cununa muceniciei.
Nume: Sfânta Muceniţă Iuliana cea din Nicomidia;

Martiriu: În vremea împăratului Maximian (304-311),
Sfânta a fost logodită pe când avea 16 ani, de părinţii ei, de neam
ales, cu un păgân care era sfetnic împărătesc. Opunându-se
dorinţei logodnicului să facă nuntă, Sfânta i-a spus acestuia că vor
face nuntă doar dacă va fi eparhul cetăţii. Apoi, după ce acesta a
82
ajuns eparh, i-a spus că va primi nunta doar dacă se va lepăda de
legea idolească şi va veni la credinţa în Hristos. Logodnicul,
încurcat fiind, i-a spus tatălui ei totul. Şi, cum nici tatăl nu a reuşit
să-şi întoarcă fiica de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna
eparhului logodnic să facă ce va voi cu ea. Atunci, neputând
acesta să o înduplece la scaunul de judecată, a poruncit să fie
chinuită: au bătut-o cu vine de bou crude, au spânzurat-o de cosiţe
(până când i s-a dezlipit pielea de pe cap), i-au ars coastele, i-au
străpuns trupul cu fiare arse în foc, i-au legat mâinile şi au
aruncat-o în temniţă. Pe când se ruga Sfânta, acolo, i-a apărut
diavolul în chip de înger şi a îndemnat-o să jertfească idolilor ca
să scape. Dar Sfânta l-a făcut să spună, însă, cine era de fapt.
Apoi, ducând-o din nou la eparh, Sfânta a rămas statornică în
dragostea pentru Hristos şi a fost iar dată la chinuri: au aruncat-o
într-un cuptor încins (dar, cum acesta s-a răcit prin minune, mulţi
au venit la credinţa în Hristos). Sfânta s-a făcut mireasa lui Hristos
prin mucenicie, pe când avea vârsta de 18 ani, prin tăiere cu sabia.
Nume: Sfânta Muceniţă Anastasia;

Martiriu: Sfânta a trăit în timpul domniei împăratului
Diocleţian (284-305) şi a avut parte de o educaţie creştină din
partea mamei sale (tatăl era păgân). Mutându-se mama ei din
această viaţă, Sfânta a fost dată de tatăl ei după un bărbat păgân.
Cum însă aceasta nu putea suporta o însoţire fără dragoste, Sfânta
se îmbrăca sărăcăcios şi, pe ascuns, mergea în temniţele unde se
chinuiau creştinii şi le dădea ajutor. Când însă bărbatul ei a aflat
ce făcea, Sfânta a fost dată la chinuri şi, pusă fiind sub strajă
severă, nu a mai putut să iasă afară. S-a izbăvit doar când bărbatul
ei, trimis de împărat, s-a scufundat pe mare cu corabia în care se
afla. Iar atunci, văzându-se Sfânta liberă, era mereu alături de cei
care se nevoiau în Hristos, îi îndemna spre mucenicie şi se îngrijea
de înmormântări. În cele din urmă, dregătorul a poruncit să fie
pusă între 4 pari şi a fost arsă în foc.
Nume: Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia;

83
Martiriu: Socotind că zeii i-au adus biruinţa împotriva
etiopienilor, împăratul Maximian (304-311) a hotărât să aducă
jertfă de mulţumire idolilor în Nicomidia. El a trimis vestitori ca
toată lumea să se închine chipului zeilor. S-au strâns atât de mulţi
oameni, încât aşteptau porunca împăratului până şi pe câmp şi
uliţe. În mulţimea adusă cu sila de ostaşi, chiar pe când era
Praznicul naşterii Domnului, se aflau şi mulţi creştini care au mers
la Sf. Liturghie în biserica cetăţii. Când a aflat aceasta, împăratul a
trimis ostaşi la biserică. Aceştia au încuiat pe dinafară uşile, au
pus lemne în jurul bisericii şi s-au pregătit să îi dea foc. Atunci,
episcopul s-a grăbit să-i boteze pe cei care nu erau botezaţi, să îi
împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului şi să îi îmbărbăteze
să primească moartea pentru Hristos. În cele din urmă, slujitorii
imperiali au dat foc bisericii şi toţi creştinii din interior au ars ca
nişte făclii vii. Iar afară, ostaşii au continuat masacrul şi i-au tăiat
cu săbiile. S-au învrednicit de cununa muceniciei ca la 20.000 de
creştini.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor Tiron;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Homialon, a trăit
în timpul împăratului roman Diocleţian. În timpul prigoanei, fiind
ostaş, nu a vrut să facă parte dintre ostaşii obligaţi să aducă jertfă
zeilor. Când a fost scos la întrebare, Sfântul, mărturisind
dumnezeirea lui Hristos, a zis: „Fiecare ştie cui ostăşeşte, iar eu
ostăşesc Stăpânului meu Hristos”. L-au mai lăsat câteva zile, ca să
aibă timp să aleagă, însă noaptea s-a dus în locul în care era
capiştea zeiţei şi i-a dat foc. Aflând de aceasta, dregătorul l-a dat
la chinuri: l-au bătut cu vergi, l-au întins pe roată, i-au strujit
trupul cu unghii de fier. Văzând cum continua a mărturisi cu
bucurie credinţa în Hristos („Cu Hristos al meu am fost, sunt şi
voi fi”), a fost aruncat într-un cuptor aprins şi ars de viu. Astfel
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
84
Nume: Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc;
Martiriu: Sfinţii, originari din Pontul Capadociei, au trăit
în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305) şi au fost
împreună ostaşi (de acelaşi neam) cu Sfântul Teodor Tiron. Cei
trei tineri ostaşi, ca şi Sfântul Teodor Tiron, au fost întemniţaţi şi,
cu bucurie, L-au mărturisit pe Hristos înaintea dregătorului.
Degeaba li s-au făgăduit înalte dregătorii, căci Sfinţii Mucenici au
rămas statornici în credinţă. Mai întâi, Sfântul Eutropiu a fost
bătut peste gură, peste trup, până când i s-a desprins carnea de pe
oase. Apoi, peste toţi, au turnat găleţi de smoală topită şi au fost
aruncaţi din nou în temniţă. I-au dus apoi în capiştea Artemidei ca
să aducă jertfă, dar – la rugăciunea lor către Dumnezeu – idolul s-
a sfărâmat. În cele din urmă, fiind învinuiţi pentru vrăjitorie,
Sfinţii Eutropiu şi Cleonic au fost răstigniţi pe cruce, iar Sfântului
Vasilic i s-a tăiat capul (după ce i-au refuzat rugămintea de a fi
răstignit împreună cu prietenii săi). Şi astfel au luat cununa
muceniciei.
Nume: Sfinţii Mucenici Teodora şi Didim;

Martiriu: Sfinţii, pe când mai mare în Alexandria era
dregătorul Eustratie, au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi
Maximian. Fiind ani de prigoană, s-a dat poruncă imperială ca
acei creştini care nu vor să jertfească zeilor să fie chinuiţi. Aşa a
fost şi cu creştina Teodora, pe care au scos-o din temniţă şi au
dus-o în faţa dregătorului. Acesta a ameninţat-o că, de nu se va
închina la idoli, va fi dată la o casă de desfrânare. La care Sfânta i-
a răspuns: „Şi chiar de vei porunci, precum te lauzi, să mă
necinstească cu sila, aceea nu va fi necurăţia trupului meu, ci
silire şi pătimire. Dacă mi-ai tăia capul sau mâna, sau piciorul, şi
de-mi vei lua fecioria cu sila, tot muceniţă a lui Hristos mă vei
face, iar nu desfrânată”. Atunci, i s-au dat trei zile ca să se
gândească, apoi a fost adusă din nou la judecată. Şi, mărturisind
Sfânta că este creştină, dregătorul a poruncit să fie dată la
batjocură. Pe când se ruga, să fie izbăvită de desfrânaţi, aceştia se
85
certau care să intre mai întâi la ea. Şi a intrat cu forţa la fecioară
un tânăr voinic, ostaşul Didim, care, îndemnat de Dumnezeu, a
venit s-o apere pe Sfântă. Acesta i-a spus: „Nu te teme, soră, că,
deşi mă vezi lup pe dinafară, pe dinăuntru sunt mieluşel şi frate
cu tine în sfânta credinţă. Eu am venit aici să te izbăvesc pe tine,
care eşti roaba şi porumbiţa Dumnezeului meu. Deci, să
schimbăm hainele: tu te îmbraci într-ale mele şi eu într-ale tale,
ca aşa acoperită cu hainele mele, să duci de aici, fecioria ta
întreagă, iar eu, în îmbrăcămintea ta, voi intra în nevoinţă
mucenicească, să arăt că sunt adevărat ostaş al lui Hristos. Când
vei ieşi de aici, să-ţi acoperi faţa, ca şi cum te-ai ruşina… şi astfel
nu vor cunoaşte, având faţa acoperită”. Atunci Sfânta Teodora,
înţelegând că aceasta este de la Dumnezeu, a acceptat. Iar când a
intrat primul desfrânat, văzând că înăuntru este de fapt un bărbat,
s-a înspăimântat, a ieşit afară şi a strigat: „Să fugim de aici, să
fugim, mai înainte de a nu ne preface Hristos în femei”! Au fugit
cu toţii şi i-au vestit judecătorului toate cele petrecute. Atunci,
chemat fiind la cercetare, Sfântul a spus: „Sunt robul lui Hristos şi
mă numesc Didim”, iar Teodora „este roaba bună şi credincioasă
a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi mărturiseşte
preasfânt numele Lui”. Şi a spus apoi tot ce s-a petrecut. Atunci,
stăpânitorul s-a mâniat şi a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar
trupul lui să îl arunce în foc. Când a aflat Sfânta, a fugit la Sfânt şi
l-a rugat să îi lase ei cununa muceniciei. La care Sfântul a refuzat-
o, zicându-i: „Eu nu vreau să mor pentru mine”. Şi s-au întrecut,
între ei, pentru dragostea lui Hristos. În cele din urmă, au fost
decapitaţi amândoi. Iar trupurile lor au fost aruncate în foc.
Nume: Sfântul Mucenic Caliopie;

Martiriu: Sfântul, originar din Perga Pamfiliei, a trăit în
vremea împărăţiei lui Maximian. Pe când a început prigoana
împotriva creştinilor, de bunăvoie s-a înfăţişat dregătorului şi a
mărturisit că se închină lui Hristos. Pentru dragostea lui
Dumnezeu a îndurat multe chinuri: biciuire, tragere pe roată,
ardere pe pântece cu făclii aprinse. Apoi l-au aruncat în temniţă,
având carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi. Iar
86
nedespărţita sa mamă îi ştergea sângele, îi curăţa rănile şi îl
îndemna să rabde toate pentru dragostea şi slava Domnului
Hristos. Această vrednică mamă, devotată fiind lui Hristos, îşi
împărţise averea săracilor, îi eliberase pe robi şi, în clipele de
mucenicie ale fiului său, dorea să îi fie alături până la sfârşit. Ca să
îl mângâie şi să îl întărească. În cele din urmă, mai marele cetăţii a
poruncit ca Sfântul să fie răstignit chiar în Joia cea mare din
Săptămâna Patimilor Domnului. Atunci, îndurerata sa maică, l-a
rugat pe tiran să îngăduie să fie răstignit în Vinerea Mare, cu capul
în jos, ca astfel fiul ei să îşi arate dragostea şi smerenia faţă de
Jertfa Domnului. După ce i s-a împlinit voia, pe când îl pogora pe
Sfânt de pe cruce, L-a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă
nicicum de fiul ei drag. Şi, pe când îşi ţinea fiul răposat în braţe,
şi-a dat şi ea sufletul şi au fost înmormântaţi împreună.
Nume: Sfântul Mucenic Artemon;

Martiriu: Sfântul, originar din Laodiceea, o cetate din
Asia Mică, a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian (284-
305). Deşi era în vârstă, fiind preot de 33 de ani, L-a mărturisit cu
tărie printre păgâni pe Hristos. Patimile Sfântului au început de
când dregătorul cetăţii, vrând să mulţumească în capiştea zeiţei
Artemida, a găsit acolo idolii făcuţi ţăndări. Mânios, aflând şi
minciuna că idolii fuseseră dărâmaţi de episcopul Sisinie şi preotul
Artemon, a poruncit să fie prinşi toţi creştini şi s-a pornit să dea
foc bisericii. Însă, pentru că s-a îmbolnăvit pe drum, s-a întors
acasă şi l-a rugat pe episcopul Sisinie să se roage pentru el.
Episcopul i-a răspuns în sens că, de va crede în Hristos, se va
vindeca. Dar dregătorul, deşi a mărturisit aceasta, şi-a încălcat
cuvântul şi a rămas tot prigonitor. Atunci, mergând în Cezareea
Capadociei, a poruncit ca Sfântul să fie adus şi să jertfească
idolilor. Şi, pentru că Sfântul a refuzat, a fost dat la chinuri: l-au
pus pe o tăblie de fier încins; l-au înţepat cu o ţepuşă de fier
înroşită în foc; i-au tăiat din trup cu fiare ascuţite. Pe toate le-a
răbdat, cu harul lui Dumnezeu, fiind apoi întemniţat. În cele din
urmă, Sfântul a luat cununa muceniciei prin tăierea capului.
87
Nume: Sfintele Muceniţe Irina, Agapia şi Hionia;
Martiriu: Sfintele Muceniţe, originare din Tesalonic, au
trăit în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305) şi au avut
părinţi închinători la idoli. Când au fost duse înaintea dregătorului,
Sfintele L-au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos şi au spus că
sunt fericite să îşi dea viaţa pentru El. Dar dregătorul, făcându-i-se
milă de frumuseţea lor, le-a trimis în temniţă. În cele din urmă,
văzând stăruinţa lor în credinţă, dregătorul a poruncit ca Sfintele
Agapia şi Hionia să fie arse de vii. Şi astfel, în cântece de laudă şi
mulţumire, Sfintele şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Iar pe Sfânta Irina, fiind ameninţată cu aceeaşi moarte, au vrut să
o ducă la o casă de desfrâu. Pe când o duceau însă la casa de
desfrâu, chiar înainte de Paşti, unul dintre ostaşi a ucis-o cu arcul.
Nume: Sfântul Marcelin, episcopul Romei;

Martiriu: Sfântul a trăit pe vremea cumplitei prigoane a
împăratului roman Diocleţian (284-305), când numai la Roma
fuseseră ucişi, în 30 de zile, 17.000 de creştini. Mai întâi, Marcelin
a slujit idolilor, fiindu-i teamă de chinuri. Atunci, împăratul l-a
îmbrăcat într-o haină de mare preţ şi l-a numit prieten. Însă
Sfântul, ajuns acasă se osândea pe sine, cu inimă zdrobită, pentru
că se lepădase de Hristos. Dar, când a aflat că la Sinuesa va fi un
Sobor al 180 de episcopi şi preoţi, s-a îmbrăcat în sac de păr, şi-a
presărat cenuşă pe el şi a intrat înăuntru cu inimă sfărâmată. Şi-a
mărturisit păcatul plângând şi cerând să fie judecat. Iar sinoidalii i-
au zis: „Singur, cu gura ta, judecă-te pe tine (…) Ştim că, încă şi
Sfântul Petru, din frică, s-a lepădat de Hristos, dar, plângând cu
amar, a câştigat cea dintâi milă de la Domnul său”. Atunci,
Sfântul a cerut să nu mai fie arhiereu, iar la moarte să nu fie
88
îngropat, ci să fie lepădat câinilor şi, oricine va îndrăzni să îl
îngroape, să cadă sub blestemul său. Apoi, Sfântul s-a dus la
Roma şi, înaintea împăratului, i-a aruncat haina înainte şi i-a
blestemat pe zei. Şi a fost dat la chinuri: a fost dus afară din cetate,
la tăiere, cu trei credincioşi (Claudiu, Chirin şi Antonin). Ajunşi
acolo, Sfântul a poruncit ca trupul să-i fie dat la câini, „că nu sunt
vrednic de îngropare omenească”. La toţi cei patru li s-au tăiat
capetele, iar trupurile le-au fost aruncate pe câmp. Şi a zăcut
trupul Sfântului pe câmp timp de 36 de zile, până când s-a arătat
Sfântul Apostol Petru lui Marcel (noul episcop) şi l-a întrebat pe
acesta de ce n-au îngropat trupul fostului episcop. Atunci, noul
episcop i-a spus că se teme de blestemul lui. Iar Sfântul Petru i-a
spus să meargă să îl îngroape, căci „Cel ce se smereşte pe sine, se
va înălţa”.
Nume: Sfânta Muceniţă Fevronia;

Martiriu: Sfânta, care era atât de frumoasă încât nici
zugravii nu ar fi reuşit să o zugrăvească, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Încă din tinereţe, a fost
monahie în cetatea Nisibi. Când a venit în Nisibi un sângeros
dregător imperial, mare prigonitor, mulţi creştini şi-au părăsit
casele şi s-au ascuns. Când au ajuns la mănăstire, ostaşii imperiali
au spart porţile cu topoarele, au intrat în forţă şi, luând-o pe
Sfântă, au dus-o la dregător. Au venit acolo şi creştinele Vriena,
Ieria şi Tomaida. Ele au încurajat-o să ia aminte la sora Livia
(căreia i s-a tăiat capul), la Leonida (care a fost aruncată în foc) şi
la copila Eutropia (care, auzindu-şi mama zicând „Nu fugi, fiică”,
şi-a pus mâinile la spate, şi-a plecat grumajii şi a primit că tărie să
fie ucisă). Şi astfel, când Sfânta a ajuns în faţa dregătorului, a
mărturisit că este creştină.
Nume: Sfântul Mucenic Vasilisc;

89
Martiriu: Sfântul, originar din Amasia, a trăit în vremea
lui Maxim – Galeriu. Avea slujbă de ostaş, fiind nepot al Sfântului
Teodor Tiron. Acest Sfânt a ieşit la luptă mucenicească împreună
cu Sfinţii, ostaşi şi ei, Cleorie şi Eutropiu. Ajuns în temniţă,
Sfântul ardea de dorinţă să moară pentru Hristos şi se ruga ca
prigonitorii să nu îl despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie. Într-una
din zile, s-a învrednicit de arătarea lui Hristos în temniţă, cerându-
i să purceadă la propovăduirea Evangheliei în satul Comane. Pe
când le vorbea oamenilor despre dreapta-credinţă, a fost prins de
ostaşi şi dat la chinuri: i-au pus în picioare încălţăminte de fier,
având cuie ascuţite pe tălpi; l-au lovit cu biciul; l-au gonit pe
drumul ce duce la Comane. De la sângele său, scurs din tălpile
înţepate de cuie, s-a înroşit pulberea drumului. Dar Sfântul nu se
tânguia, ci – mai mult – îL mărturisea pe Hristos. Iar când a ajuns
în satul Dacnon, Sfântul a vegheat întreaga noapte, rugându-se şi
mulţumindu-i lui Dumnezeu că a fost învrednicit să sufere pentru
Hristos. Dimineaţa, paltinul sub care stătuse era înverzit şi
înmugurit, iar din locul unde stătuse a ţâşnit un izvor. Cei de faţă,
văzând minunea, au crezut şi ei în Hristos. În cele din urmă,
Sfântul a fost dus la dregătorul din Comane, unde – nevrând să
slujească idolilor – s-a rugat şi, căzând foc din cer, a ars toată
capiştea idolească. Apoi, i s-a tăiat capul, iar corpul i-a fost
aruncat în râu. Şi aşa şi-a dat sufletul.
Nume: Sfinţii Mucenici Chiric şi Iudita;

Martiriu: Sfânta Iudita, originară din Licaonia, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Era o femeie
tânără, de neam imperial. Căsătorindu-se, a născut pe pruncul
Chiric şi, după oarecare timp, a rămas văduvă. Când a venit
prigoana, Sfântul a abandonat toate cele lumeşti pentru dragostea
lui Hristos şi, împreună cu copilul şi cu două slugi credincioase, a
ieşit noaptea şi a plecat printre străini: mai întâi în Seleucia, apoi
în Tarsul Ciliciei. Dar şi aici era, însă, prigoană. Fiind pârâtă că
este creştină, Sfânta a fost dusă, cu copilul în braţe, în faţa
dregătorului: şi, fără să se teamă, L-a mărturisit pe Hristos.
Atunci, dregătorul a poruncit să i se ia pruncul, dar copilul, văzând
90
că mama lui este dezbrăcată şi bătută fără cruţare, a început să
plângă şi să se zbată ca să ajungă la mama sa. Iar dregătorul,
văzându-l, a cerut să i se aducă pruncul. L-a pus pe genunchi şi,
mângâindu-l, încerca să îl sărute şi îi spunea cuvinte dulci. Dar
copilul, ferindu-şi capul, se apăra şi se trăgea din mâinile lui. Şi,
privindu-şi mama, cum era bătută, copilul plângea şi striga:
„Creştin sunt, lasă-mă la mama mea”. Văzând că nu îl poate
amăgi pe copil, care se zbătea şi îl zgâria cu unghiile, dregătorul l-
a aruncat jos şi, izbindu-l cu piciorul în coaste, copilul a căzut cu
capul pe colţurile cele ascuţite ale treptelor şi astfel şi-a dat
sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Atunci, mama lui s-a ridicat şi,
văzându-şi copilul zăcând în sânge, i-a mulţumit lui Dumnezeu că
l-a învrednicit pe copil de a primi cununa veşniciei: „Îţi
mulţumesc, Ţie Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai
chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l pe el a
pătimi, pentru numele Tău cel sfânt şi înfricoşător”. Apoi, i s-a
tăiat capul, iar cinstitul ei trup a fost aruncat lângă cel al copilului
său Sfânt şi călăii au plecat. Noaptea însă, cele două slujnice au
luat trupurile şi le-au îngropat departe. Mai apoi, una din slujnice a
trăit până în vremea împăratului creştin Constantin cel Mare,
căruia i-a arătat locul unde se păstrau moaştele. Şi moaştele
Sfinţilor erau întregi, răspândind bună mireasmă.
Nume: Sfântul Mucenic Evplu (arhidiacon);

Martiriu: Sfântul, originar din Sicilia, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost pârât la dregător
că cheamă numele lui Iisus, purtând cu el oriunde cartea
Evangheliei şi vorbind oamenilor de Dumnezeu. Pentru credinţa
lui, a fost dat la chinuri: i-au legat mâinile şi picioarele de
genunchi, a fost strujit cu gheare de fier, i-au zdrobit trupul cu
ciocane de fier, l-au aruncat în temniţă având Evanghelia legată de
grumaji, a fost înfometat 7 zile. Sfântul a auzit însă un glas din
cer, zicându-i: „Fii tare, Evplu, că hainele cele adevărate îţi sunt
gătite ţie”. Apoi, după ce l-au scos din nou la cercetare, Sfântului
i-au pătruns urechile cu ţepuşe de fier înroşite în foc şi i s-a tăiat
capul.
91
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sf. Mucenică
Iustina fecioara;
Martiriu: O foarte frumoasă fecioară din Antiohia, Iustina,
deşi se născuse din părinţi păgâni, L-a slujit pe Hristos şi i-a adus
la credinţă şi pe părinţii ei. Când însă un tânăr grec, Aglaid, a aflat
despre viaţa curată a Sfintei, a mers şi a cerut-o de soţie. Sfânta
însă l-a refuzat, pentru că se jurase să fie mireasa lui Hristos.
Văzând aceasta, Aglaid l-a rugat pe un vestit filosof şi vrăjitor
păgân, Ciprian, să îl ajute să o cucerească pe fată cu vrăjile lui.
Acesta a trimis de trei ori vrăji către Sfântă, dar nu a reuşit nimic.
Ca urmare, după ce şi-a vândut la săraci averea şi şi-a ars cărţile
vrăjitoreşti, a devenit creştin şi L-a slujit pe Hristos ca episcop de
Cartagina.
Când împăratul Diocleţian şi-a început crunta prigoană împotriva
creştinilor, Sf. Ciprian şi Sf. Iustina au fost duşi la stăpânitorul din
Damasc, unde, deşi au fost sfâşiaţi cu gheare de fier, au rămas
nevătămaţi. Fiind apoi trimişi înaintea împăratului Nicodimiei, li
s-au tăiat la amândoi capetele din porunca împăratului Diocleţian.
Nume: Sfânta Muceniţă Haritinia;

Martiriu: Orfana Haritinia a trăit în vremea împăratului
roman Diocleţian. Un milostiv, Claudie, s-a îndurat şi a luat-o ca
slujnică în casă şi a îngrijit-o ca pe fiica lui. Dar pentru că Sfânta,
jurând în taină să fie mireasa lui Hristos, aducea pe mulţi
necredincioşi la credinţă, dregătorul a aflat că este creştină şi a
cerut să fie cercetată. În faţa lui Claudie, care s-a împotrivit să o
lase, Sfânta i-a spus: „Nu te mâhni domnul meu, ci te bucură că
mă voi socoti jertfă lui Dumnezeu şi pentru păcatele tale şi pentru
ale mele”. Atunci, Claudie a rugat-o zicându-i: „Pomeneşte-mă şi
92
pe mine la cerescul Împărat”. Când ostaşii trimişi să o ia au dus-o
la dregător, Sfânta L-a mărturisit cu tărie pe Hristos. Au urmat
apoi chinurile: i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratec de cărbuni
aprinşi, i-au împuns pieptul şi coastele cu frigări de fier înroşit în
foc, i-au legat de gât o piatră grea şi au aruncat-o în mare. Ieşind
însă nevătămată, s-a arătat din nou dregătorului, care şi mai mult a
chinuit-o: i-au scos nu doar dinţii, ci şi unghiile de la mâini şi
picioare. Şi astfel şi-a dat sufletul.
Nume: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah;

Naştere în cer: anii 303-305;
Martiriu: Cei doi Sfinţi au fost cetăţeni romani, dregători
de frunte în vremea lui Maximian 286-305). Pentru vitejia lor,
aceştia se aflau în cinste mare la curtea imperială. În taină, însă,
amândoi se închinau la Hristos. Denunţaţi fiind că sunt creştini, au
fost chemaţi de împărat şi li s-a poruncit să li se închine idolilor.
Pentru că au refuzat, au fost mai întâi batjocoriţi: după ce li s-au
luat hainele şi podoabele de preţ, au fost îmbrăcaţi în veşminte
femeieşti şi purtaţi în lanţuri pe uliţele cetăţii. În cele din urmă, au
fost trimişi în Antiohia Siriei, unde Sf. Vah în bătăi de moarte şi-a
dat duhul şi Sf. Serghie a fost decapitat după ce a îndurat chinuri
grele. Capetele Sfinţilor sunt cinstite de creştini, astăzi, la
Mitropolia din Craiova.
Nume: Sfinţii Terentie şi Neonila cu cei şapte fii ai lor;

Martiriu: Această fericită familie, pe timpul marilor
prigoane, a mărturisit dumnezeirea lui Hristos şi a defăimat pe
idoli, în faţa judecătorului. Cu toţii, au fost daţi la chinuri: au fost
spânzuraţi pe lemn, strujiţi, stropiţi pe răni cu oţet, arşi în foc.
Răbdând însă, în tăcere, se rugau la Dumnezeu şi se îndemnau unii
pe alţii la mucenicie. În grelele lor suferinţe, îngeri nevăzuţi îi
slobozeau din legături şi îi tămăduiau, făcându-i pe prigonitori să
93
îi tortureze mai mult. Ei au fost bătuţi fiind legaţi pe o roată,
părând a fi morţi, dar nu pătimeau nici o durere. I-au dat apoi ca
mâncare fiarelor, însă la porunca lui Dumnezeu şi acestea au avut
blândeţe. În cele din urmă, păgânii le-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Zenovie (episcopul

Ciliciei) şi Sfânta Muceniţă Zenovia (soră);
Martiriu: Părinţii lor, creştinii din cetatea Egeea, s-au
mutat la Domnul de tineri şi, fiindcă erau înstăriţi, le-au lăsat
copiilor multă avere. Dar Sfânta Zenovia, plecând la mănăstire, şi-
a dat partea fratelui său ca să o dea săracilor. Fratele ei, împărţind
averea, propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. Ajungând mai apoi
episcop de Egeea, Sfântul a primit de la Dumnezeu darul facerii
de minuni. Când însă a început prigoana cea mare, l-au dus pe
episcop în faţa dregătorului Lisias. Refuzând Sfântul să se închine
idolului, i-a zis lui Lisias: „Viaţa cea vremelnică, pe pământ, fără
Hristos, nu este viaţă, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru
credinţa în Hristos, nu este moarte, ci viaţă veşnică”. Despre
crunta chinuire a Sfântului, care a urmat, a prins de veste şi sora sa
Zenovia. Aceasta a alergat la el şi, în faţa dregătorului, a mărturisit
că este creştină. Ca urmare, au fost chinuiţi împreună pentru
credinţa în Hristos şi, păziţi fiind de har şi rămânând nevătămaţi,
au primit cununa muceniciei prin tăiere cu sabia.
Nume: Ieron şi cei 33 de mucenici din Melitinia;

Martiriu: În vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian
era un plugar, Teron, puternic la trup şi viteaz. Slujitorii zeilor l-au
găsit pe când era la ogor, dar au fost alungaţi pentru că Ieron,
mânios, şi-a făcut armă din grindeiul plugului şi a scăpat de ei cu
sudori şi cu sânge. Ducându-se apoi de bunăvoie la dregător, unde
a fost interogat, i s-a tăiat mâna dreaptă din cot. Ieron şi alţi
creştini închişi în cetatea Melitina au fost osândiţi la cazne grele,
94
întinşi pe pământ şi bătuţi cu vine de bou. Tuturor li s-au tăiat
capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Onisifor şi Porfirie;

Martiriu: Sfinţii L-au mărturisit pe Hristos, ca
Dumnezeu adevărat, în vremea împăratului roman Diocleţian.
Pentru aceasta au pătimit bătăi şi răni pe tot trupul. Au fost
aruncaţi în cazan clocotind, arşi pe grătar înroşit, dar în toate erau
uşuraţi cu puterea lui Dumnezeu. În cele din urmă, le-au legat
picioarele de cai sălbatici, au fost târâţi prin spini, bălţi, pietre
colţuroase – până la ruperea cărnii de pe ei. În astfel de chinuri,
şi-au dat sufletul.
Nume: Sfânta Muceniţă Ecaterina;

Martiriu: această Sfântă, înţeleaptă şi frumoasă, a trăit în
vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian. S-a născut în
Alexandria şi a fost fiică de neam împărătesc. Deşi era tânără,
ajunsese printre cei mai înţelepţi oameni din timpul ei. Sfânta,
care îL iubea pe Domnul ca o logodnică, L-a mărturisit pe Hristos
chiar în faţa împăratului prigonitor Maximian. După ce a fost
bătută până la sânge, împăratul a silit-o să se înfrunte cu o adunare
de filosofi păgâni. Dovedindu-se mai înţeleaptă decât aceştia,
Sfânta i-a înduplecat şi pe cei 150 de învăţaţi să creadă în Hristos.
Toţi aceştia au fost arşi în foc. Apoi, scăpând în chip miraculos de
învârtirea roţii, Sfintei i s-a tăiat capul. Moaştele sale sunt la
Mănăstirea Sf. Ecaterina, de pe muntele Sinai.
Nume: Sfântul Mucenic Isihie, omul împărătesc;

95
Martiriu: Acest Sfânt a trăit în vremea împăratului
Maximilian (303-313), fiind cel dintâi dintre dregătorii de la Palat.
Aflând împăratul că mulţi ostaşi erau creştini, a poruncit să li se ia
la toţi centurile, de nu se vor lepăda de Hristos, obligându-i astfel
să vieţuiască fără de cinste. Printre aceştia s-a aflat şi Sfântul.
Atunci, împăratul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele de mare
preţ, pentru a îmbrăca o haină de păr, ponosită şi fără mâneci, ca
să poată vieţui cu rândaşii spre necinstea şi ruşinea sa. În cele din
urmă, împăratul a cerut să vină la el Sfântul şi, văzându-l, l-a
întrebat dacă nu se ruşinează că a pierdut cinstea magistraţilor.
Atunci, Sfântul i-a răspuns că cinstea cea de faţă este vremelnică,
dar cinstea lui Hristos este veşnică. La porunca împăratului,
Sfântului i s-a legat de gât o piatră de moară şi a fost aruncat în
mijlocul râului Oronte din Antiohia. Şi astfel şi-a dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Agapie, Plissiu, Timolau, Romil,

Alexandru, Dionisie, Alexandru, Dionisie;
Martiriu: Sfinţii Mucenici au trăit în vremea împăratului
roman Diocleţian (284-305). Sfântul Agapie, originar din Gaza, L-
a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală. Râvnind a se face urmaş al
Apostolilor, Sfântul a făcut legământ cu 7 tineri ca, indiferent de
primejdii, să nu înceteze să propovăduiască Evanghelia. Cei 7
erau: Timolau (din Pont), Plisiu şi doi creştini cu numele de
Alexandru (din Egipt), Romil (ipodiacon din Diospolis) şi doi
bărbaţi cu numele de Dionisie (unul din Tripolisul Feniciei, altul
din Egipt). Toţi aceştia, când s-a dat poruncă păgână de prigoană a
creştinilor, au pătimit în Cezareea Palestinei. Atunci, pe când era
mulţime de oameni la o „sărbătoare” păgânească, cei 8 viteji
mucenici au strigat cu glas mare că sunt creştini. Degeaba a
încercat dregătorul să îi amăgească cu felurite daruri şi făgăduinţe
de cinstiri şi averi. Sfinţii Mucenici au răbdat toate ispitele şi
chinurile. În cele din urmă, li s-au tăiat la toţi capetele şi astfel şi-
au agonisit Biserica cea din ceruri.
96
Nume: Sfântul Mucenic Ianuarie şi cei dimpreună cu
dânsul: diaconii Proclu, Soson şi Faust; citeţulDezideriu;
mirenii Eotihie şi Acution;
Martiriu: Sfântul Ianuarie, originar din Neapole, a trăit
în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost episcop
de Nola şi, alături de alţi creştini, a cunoscut urgia prigoanei
anticreştine. Fiindcă a mers să îi vadă pe mărturisitorii închişi
(Soson, Proclu, Eutihie, Acution), Sfântul a fost şi el pus în
lanţuri. Iar când au venit să îl vadă episcopii Faust şi Dezideriu, au
fost legaţi şi aceştia. După multe chinuri, au fost osândiţi cu toţii
la fiare, în circ. Dar acolo, fiarele (neatingându-se de ei) i-au
cruţat. Socotind această minune drept o „vrăjitorie”, s-a dat
poruncă şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununa muceniciei.
Nume: Sfânta Muceniţă Pelaghia;

‍Naştere în cer: anii 303-305;
Martiriu: Sfânta, originară din ţinutul Ciliaiei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost fiica unei
femei văduve, bătrâne. Fiind minunată la frumuseţe şi plină de
frica lui Dumnezeu, s-a logodit cu ea însuşi fiul împăratului. Când
a auzit de Hristos, Sfânta s-a aprins de dragoste şi, primind de la o
slujnică Sfânta Evanghelie, a avut un vis cu un episcop care o
boteza. Sfânta s-a dus - pe ascuns - şi s-a botezat la un episcop.
Apoi, i-a transmis logodnicului ei că nu mai doreşte să îi fie soţie,
deoarece şi-a închinat întreaga viaţă Mântuitorului. Iar acesta,
când a auzit, s-a sinucis cu sabia. În cele din urmă, chiar din
porunca împăratului, Sfânta a fost aruncată într-un bou de aramă
şi astfel şi-a luat cununa mărturisirii.
Nume: Sfântul Mucenic Mochie;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Amfipoli (în
părţile Macedoniei), a trăit în vremea împăratului roman
97
Diocleţian (284-305). Fiind preot în Biserica lui Hristos, a
propovăduit păgânilor creştinismul şi lepădarea de idoli. Inclusiv
pe timpul prigoanei, Sfântul s-a hotărât să dea creştinilor o pildă
de bărbăţie în credinţă şi, chiar pe când se afla în capiştea idolilor,
cu glas mare a condamnat deşertăciunea politeistă şi a devastat
capiştea zeului Dionisos. După ce a fost dus la dregător, pentru
cercetare, Sfântul a trecut prin toate vămile muceniciei: l-au
strujit, l-au aruncat într-un cuptor cu smoală a cărui flacără se
înălţa ca la 7 coţi, l-au întemniţat, apoi l-au zdrobit cu două roţi, l-
au dat la fiare. La toate aceste cazne, a rămas nevătămat. În cele
din urmă, a fost trimis în Bizanţ şi, acolo, i s-a tăiat capul. În acel
loc, împăratul Constantin cel Mare a ridicat o biserică.
Nume: Sfântul Mucenic Solohon;

Martiriu: Sfântul, originar din Egipt, a trăit în vremea
împăratului roman Maximian. Când s-a dat poruncă imperială ca
ostaşii să aducă jertfă idolilor, Sfântul a refuzat şi, împreună cu el,
alţi doi ostaşi: Pamfamir şi Pamfalon. Ei au spus că nu se vor
lepăda de Hristos, chiar de-ar fi să pătimească chinuri cumplite.
Iar pe când cei doi şi-au dat sufletele, în chinuri groaznice, Sfântul
s-a întărit chemându-L cu îndrăzneală pe Hristos. Atunci,
prigonitorii au vrut să îi deschidă gura cu sabia şi să îi toarne vin
de la jertfa idolilor. Dar Sfântul a apucat fierul cu dinţii, l-a rupt în
două, şi eliberându-se din legăturile cu care era ţinut, a dat mărire
dumnezeirii lui Hristos şi a mustrat îndrăcirea păgânilor. Apoi, a
auzit un glas din cer îndemnându-l spre vitează pătimire. Şi a
îndurat groaznice chinuri: l-au bătut, l-au târât gol peste vârfuri de
pietre ascuţite, l-au spânzurat de mâna dreaptă având legat de
piciorul stâng o piatră mare. Iar când i-au tăiat funia, Sfântul a stat
drept pe pământ şi a rămas neclintit în dragostea faţă de Hristos. În
cele din urmă, i-au înfipt în ureche o trestie ascuţită şi, în timp ce
se ruga, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina;

98
Martiriu: Sfinţii, originari din satul Cordam, au trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Ca pedeapsă,
pentru credinţa sa în Hristos, Sfânta a fost dusă într-o casă de
desfrâu. Şi acolo, refuzând să mănânce trei zile, într-o noapte a
avut o vedenie: i s-a arătat o lumină şi a auzit un glas din cer. Iar
dimineaţa, când a fost dusă în faţa dregătorului, a fost mult
chinuită pentru statornicia în credinţă: au bătut-o cu picioarele, au
lovit-o cu sabie de lemn. Apoi, scoţând-o afară, au dus-o din nou
la casa de desfrâu, unde – prin descoperire de înger – a intrat
Sfântul Alexandru (având 23 de ani, s-a prefăcut că merge acolo
pentru păcat). Sfântul a scos-o din casă, acoperindu-i capul cu
haina lui, iar el a rămas înăuntru. Mai târziu, a mărturisit în faţa
dregătorului fapta sa. Pentru cutezanţa lui, mai întâi a fost bătut cu
sabia de lemn. În cele din urmă, după ce au prins-o şi pe Sfânta
Antonina, le-au tăiat la amândoi degetele de la mâini şi picioare,
apoi le-au uns trupurile cu catran şi, aruncându-i într-o groapă cu
foc, şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit;

Martiriu: Sfinţii, originari din Nicomidia, au trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Erau rude:
Sfântul Fotie era nepotul Sfântului Anichit, slujbaş imperial.
Unchiul său, Sfântul Anichit, s-a dus singur şi a mărturisit credinţa
în Hristos în faţa împăratului. Sfântul a fost dat la chinuri: l-au
întins pe o roată ascuţită cu ţepuşe ascuţite, l-au aruncat într-o
căldare cu plumb topit. Văzând puterea credinţei unchiului său,
Sfântul Fotie s-a dus şi el şi a mărturisit că este creştin. Amândoi
au primit cununile biruinţei, fiind arşi de vii.
Nume: Sfântul Mucenic Andrei Stratilat şi cei 2593 de

ostaşi împreună cu el;
99
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). Fiind căpetenie de ostaşi, adică stratilat, a
fost trimis de mai marele său să lupte cu perşii care invadaseră
Siria. Şi a învins, în luptă, cu ajutorul lui Hristos. Atunci, mulţi
soldaţi au venit la credinţa în Hristos. Vestea convertirii lor a
ajuns până la comandantul oastei. Cu toţii, au fost daţi la chinuri:
pe Sfânt l-au întins pe un pat de fier ars în foc, dar a rămas
nevătămat. Până la urmă, pentru că erau viteji în război, i-a lăsat
liberi. Şi au mers ei în Cilicia, unde s-au botezat. În cele din urmă,
au primit cununa mucenicilor prin decapitare.
Nume: Sfânta Muceniţă Vasa şi fiii săi: Teognie, Agapie,

Pistos;
Martiriu: Sfânta, originară din Edesa, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Sfânta a fost pârâtă, că
este creştină, chiar de către bărbatul ei. Când a ajuns în faţa
dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos. A fost aruncată în temniţă
cu cei trei fii ai săi. Apoi, fiii au fost scoşi şi chinuiţi chiar sub
privirile ei: pe Sfântul Agapie l-au jupuit de pielea de pe cap (până
la piept), iar pe Sfinţii Pistos şi Teognie i-au muncit în tot chipul.
Mama lor, privindu-i, îi îmbărbăta spre mucenicie. În cele din
urmă, toţi trei au fost tăiaţi cu sabia. Atunci, Sfânta s-a bucurat că
şi-a trimis fiii înainte la Hristos. Au dat-o apoi şi pe ea la chinuri:
au înfometat-o în temniţă (dar a luat hrană din mâna Îngerului), au
aruncat-o în mare şi în foc ( a rămas nevătămată), au dus-o să
jertfească la idoli (dar a sfărâmat idolul), au dat-o spre mâncare
fiarelor (dar nu s-au atins de ea), au bătut-o crunt şi, la sfârşit, i-au
tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Agatonic, Zotic, Zinon,

Teoprepie, Arcchindin, Severian şi a celor dimpreună cu dânşii;
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Pe timpul
100
prigoanei, Sfântul Agatonic era cârmuitor împărătesc, închinător şi
el la Hristos. A fost prins şi, alături de ceilalţi Sfinţi, întemniţat.
Apoi, dregătorul cetăţii s-a dus în Pont şi, acolo, l-a cunoscut pe
Sfântul Zotic şi pe ucenicii lui. I-a osândit pe ucenici la moarte pe
cruce, iar pe Sfântul Zotic l-a luat şi s-a întors în Nicomidia.
Acolo, l-au legat cu ceilalţi întemniţaţi şi i-a dus în Tracia. Pe
lungul drum, primind lovituri de moarte, Sfinţii şi-au dat duhul.
Iar Sfântului Agatonic, ajuns cu greu în Silviria, în faţa
împăratului, i s-a tăiat capul pentru Hristos chiar în faţa
împăratului.
Nume: Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia;

vremea împăratului Maxim Galeriu. Cei doi erau căsătoriţi, de 13
luni, când a început prigoana. Persecutorii i-au prins pe 23 de
creştini ascunşi în peşteri, pe care i-au legat cu lanţuri şi i-au dus
în faţa împăratului. Când i-a văzut, Sfântul Adrian (unul din mai
marii cetăţii) i-a întrebat pe creştini pentru ce rabdă aceste patimi.
Creştinii i-au răspuns: ”Ca să dobândim bunătăţile ce sunt
pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care nici
auzul nu poate să le audă, nici cuvântul să le povestească”.
Atunci, Sfântul a cerut ca şi numele lui să fie scris în cartea de
judecată. După ce l-au scris, a fost dat la chinuri: l-au întemniţat,
l-au dat la fiare. Şi când a aflat soţia sa, Sfânta Natalia, a alergat la
temniţă şi, sărutându-i lanţurile de pe grumaji, îl fericea şi îi ruga
pe creştini să se roage pentru el. Sfântul, plătindu-i pe păzitori, a
reuşit să meargă să îi spună soţiei ziua sfârşitului lui pământesc.
Însă Sfânta, crezând că a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos,
l-a numit fricos şi iubitor de dezmierdări. Văzând aceasta, Sfântul
i-a răspuns: ”Nu, doamna mea, deschide, căci n-am fugit de
chinuri. Eu am venit, precum ţi-am făgăduit, să te iau, ca să vezi
sfârşitul nostru chezăşind Mucenicii pentru mine, şi trebuie să fiu
acolo, la ceasul hotărât”. Când a auzit, Sfânta s-a bucurat şi,
împreună, au mers la tiran. Şi săruta lanţurile Sfinţilor, ştergându-
le rănile cu pânză curată. Iar în faţa judecătorului, Sfântul a
mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Ca urmare, l-au
101
dat la chinuri: l-au pus cu faţa în jos, l-au bătut cu toiege pe
pântece până când i se vedeau măruntaiele, i-au tăiat mâinile şi
picioarele, i-au zdrobit fluierele picioarelor şi mâinilor cu o
nicovală şi un ciocan de fier - şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu. Apoi, s-a poruncit ca trupurile Mucenicilor să fie arse
în foc, dar focul a fost stins de o ploaie cu tunete şi fulgere
îngrozitoare. Unii păgâni au fugit, iar alţii au fost ucişi de trăznete.
Moaştele Sfântului au fost duse la Arghiropol (lângă Vizanta),
unde s-a dus şi Sfânta ca să se păzească pentru curăţie.
Nume: Sfânta Mare Muceniţă Varvara;

Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Maximian
(306-311). Fiind creştină, era păzită de tatăl ei – pentru frumuseţea
sa cea după trup – într-un turn înalt. Mărturia ei pentru Hristos a
început de la construirea unei băi. Astfel, când tatăl său a poruncit
să se facă două ferestre la această baie, Sfânta a poruncit să se facă
trei. Văzând aceasta, tatăl a întrebat-o nedumerit de ce a dorit aşa,
iar Sfânta a spus că le-a făcut în număr de trei în numele Tatălui,
al Fiului şi al Sfântului Duh. Atunci, furios, tatăl a vrut s-o ucidă
cu sabia, dar ea a fugit şi, intrând într-o piatră ce s-a deschis ca
prin minune, s-a ascuns acolo. Dar tatăl a găsit-o şi, luând-o de
şuviţe, a dus-o la domnitorul ţării. Pentru că a mărturisit în faţa
acestuia pe Hristos, ocărându-i pe idoli, a fost bătută cumplit,
strujită pe trup şi arsă la coaste. Au lovit-o apoi în cap cu nişte
măciuci, au purtat-o dezbrăcată prin cetate şi, în bătăi, a fost
tăiată chiar de tatăl ei. După această faptă grea, tatăl Sfintei a
murit lovit de un trăznet.
Nume: Sfântul Mucenic Bonifatie;

Naştere în cer:anul 307
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). A fost rob al unei femei bogate, Aglaia,
fiica prefectului Romei. Cu aceasta trăia în păcate trupeşti, fiind
102
beţiv. Amândoi erau însă milostivi şi suspinau către Dumnezeu
pentru păcatele lor. Cum însă Dumnezeu a îngăduit spălarea
păcatelor acestora, stăpâna l-a rugat pe rob într-o zi să meargă în
Răsărit, unde mărturiseau sfinţii, ca să-i aducă moaşte de mucenici
pentru mântuirea lor. Iar robul i-a zis: „De vor aduce moaştele
mele le vei primi oare ?” Dar stăpâna i-a răspuns: „Beţivule”.
După aceea, Sfântul a plecat şi a ajuns acolo unde sfinţii erau daţi
la chinuri, în Calicia. Pe când se afla acolo în faţa dregătorului,
Sfântul a mărturisit că este creştin. Pentru aceasta, a fost dat la
grele chinuri: l-au spânzurat cu capul în jos, l-au strujit, l-au
împuns cu trestii ascuţite sub unghii, i-au dat plumb topit pe gură,
l-au băgat cu capul în jos într-o căldare cu smoală fierbinte. Din
toate caznele, a ieşit nevătămat. Apoi, din porunca dregătorului, i-
au tăiat capul. Slugile cu care venise Sfântul, crezând că acesta
zăboveşte după obicei prin cârciumi, au aflat ce s-a întâmplat şi i-
au cumpărat trupul cu 500 de galbeni ca să îl ducă la Roma. L-au
plâns cu amar, cerându-şi iertare de la el că îl grăiseră de rău. Cât
priveşte pe Aglaia, stăpâna lui, aceasta l-a primit cu cinste şi,
ridicându-i o biserică cu numele lui, i-a dus moaştele în ea pentru
tămăduiri.
Nume: Sfânta Muceniţă Eufimia;

Martiriu: Sfânta, originară din Calcedon (Bitinia), a trăit
în vremea împăratului roman Galeriu (305-311). Purtându-se ca o
tânără fecioară, care îşi închina viaţa lui Hristos, a fost pedepsită
de prigonitori mai întâi cu roata, apoi au dat-o la fiare şi, în cele
din urmă, a fost arsă de vie. Prin cinstitele sale moaşte, Dumnezeu
a făcut o minune în timpul desfăşurării lucrărilor Sinodului de la
Calcedon din 451 (unde Sfinţii Părinţi au osândit erezia care
învăţa că Hristos este o persoană numai cu o fire şi o lucrare,
totodată mărturisind învăţătura că Dumnezeu Cel întrupat este
Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi – de
Dumnezeu şi de om – unite între ele şi lucrând împreună la
mântuirea noastră). Ca să lămurească problema, prin descoperire
divină, Sfinţii Părinţi au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte,
103
mărturisirea credinţei noastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea
noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la
racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi,
să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere
credinţa cea dreaptă”. Apoi, au pecetluit racla şi au pus păzitori.
După trei zile, când au deschis racla, au găsit scrierea drept-
credincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe a ereticilor la
picioarele ei. De aceea, Sfânta este pictată cu o scrisoare în mâna
dreaptă.
Nume: Sfânta Muceniţă Raida, fecioara;

Martiriu: Această Sfântă, fiică de preot, s-a născut în
Egipt. Din iubire pentru Hristos, la vârsta de 12 ani, a intrat în
monahism. Pe când mergea să scoată apă la fântână, împreună cu
alte fecioare, a văzut o mulţime de creştini care erau duşi legaţi
(din ordinul dregătorului Lucian) pe o corabie. Şi atunci, aflând
Sfânta că erau legaţi pentru credinţa în Hristos, s-a urcat în corabie
ca să pătimească alături de ceilalţi creştini. Mai apoi, a stat cu
dârzenie în faţa dregătorului, batjocorindu-i idolii şi mustrându-l
pentru batjocura lui faţă de creştini. În cele din urmă, i s-a tăiat
capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Pamfil, Valent, Pavel, Seleucus,

Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil, Daniil;
Martiriu: Cei 12 Sfinţi Mucenici au pătimit pentru
Hristos în Cezareea Palestinei, sub împărăţia lui Maximian –
Galeriu (305-311). Primul dintre ei, Pamfil, era un preot care îşi
părăsise averea şi casa. Pentru râvna pe care o avea, de a-i aduce
pe mulţi oameni la dreapta-credinţă, a atras mânia cârmuitorului
Palestinei. Din această cauză, a fost chinuit şi a pătimit, doi ani,
într-o temniţă unde erau închişi şi alţi creştini. Al doilea Sfânt
Mucenic, Valent, era un diacon din Ierusalim. Având acesta multă
104
înţelepciune, ştia pe de rost Sfânta Scriptură, în vreme ce al
treilea, Pavel, din Ianina Palestinei, pentru că fierbea şi el cu
duhul, suferise mai dinainte arderea cu foc. Fiind toţi trei
condamnaţi la temniţă, pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au
cunoscut acolo şi pe alţi creştini mărturisitori (au mai fost închişi
– fiind în trecere spre ţara lor – şi alţi cinci tineri creştini din
Egipt: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil). Când a auzit poporul
că aceştia opt au fost osândiţi la moarte, au venit la locul cu
pricina mai mulţi, gata să protesteze împotriva prigonitorilor.
Printre cei care şi-au ridicat glasul au fost tânărul Porfirie (în
vârstă de 18 ani), dregătorul Selevcus şi sclavul Teodul. Atunci,
dregătorul cetăţii, i-a osândit pe cei 11 Sfinţi Mucenici la pedepse
capitale: ardere de vii, înjunghiere, răstignire, decapitare. Al
doisprezecelea Sfânt Mucenic, râvnitorul de creştinism Iulian, a
fost ars de viu fiind văzut că săruta noaptea trupurile Mucenicilor.
Şi astfel a luat cununa biruinţei.
Nume: Sfântul Mucenic Petru;

Martiriu: Acest episcop al Alexandriei a păstorit Biserica
lui Hristos în vremea împăratului roman Diocleţian şi a urmaşilor
lui. În vremurile acelea de groază, Sfântul a călătorit ca misionar
în Fenicia şi Palestina, cerându-i lui Dumnezeu darul Duhului
Sfânt pentru cei pe care îi învăţa creştinismul. Conform Tradiţiei,
Sfântul a avut o vedenie despre răul pe care avea să îl aducă
ereticul Arie în Biserică. Sfântul L-a văzut pe Domnul, la vârsta
copilăriei, la vreo 12 ani, care strălucea mai puternic decât soarele
şi purta o haină ruptă. Când Sfântul L-a întrebat de ce Îi este ruptă
haina, Hristos i-a spus că Arie este cel care i-a rupt-o (erezia lui
Arie a produs o ruptură între Tatăl şi Fiul). Şi Domnul i-a mai
spus: „Să nu-l faci pe el urmaşul tău!”. Aflând însă împăratul că
Sfântul pe mulţi i-a întors de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi şi
aceştia l-au închis în temniţă. Însuşi împăratul a trebuit să vină în
Alexandria (căci poporul credincios era dârz) şi, prin a lui
poruncă, i s-a tăiat capul Sfântului.
105
Nume: Sfântul Mucenic Gordie;
Martiriu: Acest Sfânt, originar din Cezareea Capadociei,
a trăit în vremea lui Licinius al Romei. Nu a fost doar un ostaş de
seamă, ci şi un bun creştin. Când a venit însă prigoana creştinilor
din Biserică, iar unii s-au văzut nevoiţi să plece în pustiuri, Sfântul
şi-a lepădat haina ostăşească şi s-a retras în munţi vieţuind cu
fiarele. Dar apoi, ca un leu, a alergat înapoi în cetate cu gândul să-
i înfrunte pe prigonitori. Şi, pe când idolatrii îl sărbătoreau pe zeul
Marte, Sfântul a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos şi a întors
cu faţa spre sine tot poporul. Atunci, fiind de faţă chiar împăratul,
acesta a poruncit să fie adus înaintea lui. Şi, văzând că Sfântul stă
neclintit în dragostea faţă de Hristos, i-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic;

Martiriu: Sfinţii au trăit în timpul împăratului roman
Licinius (308-321), când ara porunca să fie răsplătiţi toţi cei ce îi
divulgă pe creştini. Astfel, un soldat avea să îl pârască pe Sfântul
Ermil. Acesta, fiind şi diacon la Biserica lui Hristos, nu numai că a
spus că este creştin, dar i-a şi batjocorit pe zei (spunând că sunt
nişte simple pietre şi lemne, surde şi mute). Chinurile la care a fost
supus l-au rănit la inimă şi pe prietenul său, Sfântul Stratonic,
străjer la temniţa unde fusese aruncat Sfântul. Când l-au scos din
nou afară, Sfântul iar L-a mărturisit pe Hristos. Apoi, după ce l-au
bătut cu toiege până i-au spart pântecul, l-au dat încă o dată la
temniţă. Văzându-l, Sfântul Stratonic a plâns pentru el şi a
mărturisit că îi este prieten. Pentru că nici el nu a vrut să jertfească
idolilor, dregătorul a poruncit să fie amândoi aruncaţi în mare.
Prigonitorii i-au învelit în mreje, după care i-au înecat.
Nume: Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf;

106
Martiriu: Cei trei Sfinţi au trăit în vremea împăratului
Maximian (305-313). Primul, înţeleptul atenian Mina, a fost trimis
de împărat pentru a afla pricinile de tulburare în Alexandria şi,
ajungând acolo, pe mulţi alexandrini i-a luminat cu credinţa în
Hristos. Aflând aceasta, împăratul l-a trimis pe Ermoghen ca să îl
convingă pe Sfântul Mina să renunţe le creştinism, ameninţându-l
cu moartea. Iar cum Sfântul nu s-a lăsat înduplecat, a fost chinuit
prin scoaterea tălpilor picioarelor, a ochilor şi a limbii. Văzând
însă Ermoghen că Sfântul se tămăduia în chip minunat prin părţile
vătămate, păzit fiind de doi îngeri care îi acopereau capul, s-a
întors la împărat şi a crezut şi el în Hristos. A fost imediat botezat,
devenind chiar arhiereu. Apoi, furios, împăratul a cerut ca
amândoi să fie aduşi la curtea sa. Pentru că şi în faţa lui cei doi
Sfinţi L-au mărturisit pe Hristos, au fost daţi la chinuri: dar, fiind
păziţi de îngerii lui Dumnezeu, au rămas nevătămaţi cu toată
asprimea pedepselor. Şi, cu o mai multă asprime, l-au mustrat şi
pe împăratul păgân. La fel a făcut şi Sfântul Evgraf, scriitorul,
care, pentru că L-a mărturisit pe Hristos, a fost ucis cu sabia, chiar
de împărat. În acelaşi timp, slugile împăratului i-au ucis cu
cuţitele şi pe Sfinţii Mina şi Ermoghen. La moaştele lor, păstrate
la loc de cinste în Bizanţ, mulţi creştini s-au vindecat de boli.
Nume: Sfântul Mucenic Vlasie;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastia Capadochiei, a
trăit în vremea împăratului Licinius (308-321). A fost un vrednic
episcop, având de la Dumnezeu darul tămăduirii. S-a nevoit în
ascuns în peştera unui munte, Argheos, ajungând să îmblânzească
fiarele sălbatice. Când a fost însă descoperit, de nişte vânători, a
fost dus la dregătorul cetăţii ca să dea socoteală pentru credinţa sa
în Hristos. În cele din urmă, l-au dat la chinuri: a fost bătut cu
toiege, i-au strujit trupul întins pe stâlp, l-au închis în temniţă cu
alţi creştini. La toţi li s-au tăiat capetele. Şi aşa s-au învrednicit a
primi răsplata cununii muceniceşti de la Hristos.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor Stratilat;

107
Martiriu: Sfântul, de neam originar din Evhaita, a trăit în
vremea împăratului Licinius (308-321) şi a fost un mare
conducător de oaste. Pe mulţi îi întrecea cu podoaba sufletului,
frumuseţea trupului şi puterea cuvântului. Auzind de Sfânt,
împăratul a dat poruncă să fie cercetat. Şi, pe când a mers
împăratul în Heracleea, Sfântul a cerut să i se dea acasă idolii de
aur spre a-i cinsti. Însă, ajungând acasă, i-a sfărâmat în bucăţi şi i-
a împărţit la săraci. Când a auzit, împăratul s-a mâniat şi a
poruncit să îl aducă pe Sfânt înaintea sa. După ce Sfântul i-a
mărturisit împăratului că este adevărat ce i s-a spus despre el, a
fost dat la chinuri: s-a săvârşit la 8 februarie prin tăierea capului.
Sfintele lui moaşte au fost îngropate în cetatea Evhaita, iar în 1260
au fost aduse la Veneţia.
Nume: Sfântul Mucenic Vasilie;

Martiriu: Sfântul a fost mitropolit, în Amasia Pontului,
în vremea ultimului împărat roman care i-a prigonit pe creştini
(Lichiu). Acest împărat s-a aprins de poftă faţă de Glafira, o
fecioară frumoasă aflată în slujba imperială. Această creştină, cu
sfatul împărătesei Constantina, s-a învoit să plece – din această
pricină – înspre ţinutul Armeniei. Însă, mai înainte de a ajunge, a
făcut un popas în cetatea Amasia. Şi a hotărât, pentru frumuseţea
locului, să rămână acolo. Apoi a dat episcopului Vasilie mult aur
ca să zidească în cetate o biserică pentru cinstirea lui Hristos.
Aflând însă împăratul Liciniu, acesta a poruncit ca slujitoarea
Glafira şi episcopul Vasilie să fie trimişi la fiare în Nicodimia.
Dar, cum între timp Glafira s-a dus la Domnul, doar Sfântul a fost
pus în lanţuri şi l-au dus la împărat. În noaptea când Sfântul a fost
scos de împărat la cercetare, fiind îndemnat să se lepede de
Hristos, Sfântul i-a răspuns: „Niciodată nu vei putea să-mi dai
atâtea câte voieşti să-mi iei, dacă te sileşti a mă despărţi de
Dumnezeul meu cel viu”. Apoi, păgânii i-au tăiat capul. Iar trupul
său, aruncat în mare, a fost scos şi înmormântat cu cinste.
108
Nume: Preot Daniil şi Verda fecioara;
Naştere în cer: 21 februarie 334;
Martiriu: Trei luni, în Persia, au pătimit muncile cele
mai grozave. Având picioarele străpunse, stăruind în credinţa lor,
au şezut timp de 5 zile în gheaţă. Apoi, în al 31-lea an al lui Sapor
III, li s-au tăiat capetele la amândoi.
Nume: Sfântul Mucenic Simeon şi cei dimpreună cu

dânsul: preotul Avdela, Gotazat, Fusic şi alţi 1150 de creştini;
Martiriu: Sfântul Simeon, fiind episcop al cetăţilor
persane Ctesifon şi Salic, a trăit în vremea împăratului persan
Saporie. Era o vreme când cu perşii, împotriva creştinilor, s-au uit
şi evreii. Atunci, împăratul a pus dajdii mari pentru creştini,
rânduind totodată dregători sălbatici care să le strângă: s-au
dărâmat biserici şi au fost ucişi mulţi slujitori ai Bisericii. Pe Sfânt
l-au adus la împărat, împreună cu preoţii Avdela şi Anania, ferecat
în lanţuri. De aici, unde a mărturisit că nu se închină decât lui
Dumnezeu, a fost trimis spre temniţă. În drum, l-a zărit pe
bătrânul Gotazat, cunoscut ca închinător la Soare. Acesta, văzând
batjocorirea episcopului, s-a luminat la suflet, a plâns cu amar şi l-
a rugat pe împărat să îl elibereze din lanţuri pe Sfânt. Atunci,
înţelegând împăratul că Gotazat s-a întors la Hristos, a dat poruncă
şi slugile i-au tăiat capul. Iar în Vinerea Mare au fost scoşi din
temniţă, împreună cu episcopul lor Simeon, încă 1150 de creştini.
Acestora, după multe chinuri şi batjocoriri îndurate de la
prigonitorii creştinilor, li s-au tăiat capetele.
Nume: Cuviosul Varsava şi cei dimpreună cu dânsul;

Naştere în cer: 3 iunie 342;
Martiriu: Sfântul, ucenic al marelui Antonie, a întemeiat
o mănăstire în Nisibe, Persia. Acuzat că vrea să distrugă cultul
magilor, alături de cei 10 fraţi monahi, a suferit chinuri în timpul
marii persecuţii a lui Sapor. Celor 11, plus un mag convertit la
Ortodoxie în vreme ce privea martirajul lor, li s-au tăiat capetele.
109
Nume: Lazdundocta cu cei 120 de martiri;
Martiriu: Martirii aceştia au fost originari din Adiabena,
Persia, luându-şi cununa muceniciei, pentru Împărăţia cerurilor,
pentru că refuzau să se închine soarelui. Au pătimit cu toţii la
Selencia, tăindu-li-se capetele, după ce au afirmat că mai bine
preferă moartea decât apostazia.
Nume: Sfinţii mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie,

Elpidifor şi Anempodist;
Martiriu: Sfinţii au trăit în Persia, în vremea domniei
împăratului Saporie cel mare (310-379). Trei dintre ei, Achindin,
Pigasie şi Anempodist, erau creştini care lucrau la curtea acestui
împărat. Pornind însă împăratul prigoană contra creştinilor au fost
pârâţi la împărat pentru credinţa lor în Hristos şi „vătămarea”
altora cu învăţătura creştină. Au fost acuzaţi şi că au dărâmat un
idol al perşilor. Prigonitorii lor au intrat în casa în care se rugau, i-
au legat şi dus la împărat. Acolo, mărturisindu-L pe Hristos, au
fost daţi la chinuri: au fost bătuţi cu toiege cu ghimpi, ştrangulaţi,
arşi pe coaste cu făclii aprinse, întinşi pe paturi de fier arse în foc,
băgaţi în căldări cu smoală şi cu plumb topit în clocot, aruncaţi în
mare. Din toate pedepsele acestea, au ieşit prin minune
nevătămaţi. De asemenea, ei i-au adus la credinţă şi pe alţi curteni
de seamă, precum Elpidifor, cel dintâi din Sfatul împărătesc, dar şi
pe Aftonie. Lor, dar şi altor 7000 de oameni, împreună chiar cu
mama împăratului, li s-au tăiat capetele. Ceilalţi trei au fost duşi
la groapa cu fiare, ieşind însă de acolo nevătămaţi. În cele din
urmă, au fost închişi într-un cuptor ars în foc şi aşa şi-au dat
sufletele.
Nume: Sfintele Muceniţe Tecla, Enata, Mariani, Marta,

Maria;
110
Naştere în cer: anul 346
Martiriu: Sfintele fecioare, originare din satul Aza, au
trăit în vremea împăratului perşilor Saporie. Cele cinci fecioare,
împreună cu preotul lor, Pavel, au stat în faţa magului împărătesc
pentru cercetare. Sfintele, nevrând să se lepede de Hristos, l-au
scuipat pe acesta. Însă preotul, intrând diavolul în inima sa, a
consimţit să jertfească idolilor. Atunci, prigonitorul imperial a
poruncit ca fecioarele să fie bătute multe ceasuri cu toiegele, iar
preotul să le ucidă cu sabia. În cele din urmă, Sfintelor Muceniţe
li s-au tăiat capetele de către preot, iar mai la urmă a fost
spânzurat şi călăul lor.
Nume: Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie, notarii;

Martiriu: succesorul primului împărat roman creştin,
Constantin cel Mare, a fost Constanţiu (337-361). Pentru că acesta
a căzut la arianism, deşi această erezie fusese osândită la Sinodul
de la Niceea din 325, în Imperiul roman crescuse îndrăzneala şi
puterea arienilor. În special, la curtea imperială, doi dregători
(Eusebie şi Filip) supravegheau Biserica lui Hristos. Din cauza lor
a fost sugrumat de arieni Patriarhul din Constantinopol, Pavel
Mărturisitorul, ajungând în locul lui arianul Macedonie. La fel s-a
întâmplat şi cu ceilalţi mucenici, Sfinţii Marcian şi Martirie.
Ucenicii aceştia, ai Patriarhului ucis, erau atât notari (scriau
învăţăturile Patriarhului), cât şi citeţ (Marcian) şi ipodiacon
(Martirie) în Biserica lui Hristos. Fiind ei învăţaţi, întrucât
cunoşteau adâncimea Sfintei Evanghelii, arătau multă îndemânare
în mânuirea condeiului şi astfel apărau Biserica de săgeţile
ereticilor. Şi, pentru că toate încercările arienilor de a-i atrage la
erezia lor au eşuat, Sfinţii martiri au fost osândiţi la moarte. În
cele din urmă, mărturisind amândoi dumnezeirea lui Hristos, li s-
au tăiat capetele. Trupurile le-au fost îngropate la porţile
Constantinopolului, iar Sfântul Ioan Gură de Aur le-a ridicat o
biserică în semn de cinstire.
111
Nume: Sfântul Mare Mucenic Artemie;
Martiriu: Acest Sfânt a fost voievod, mare dregător
împărătesc în Alexandria, pus în mare cinste la curtea împăratului
roman creştin Constantin cel Mare (306-337). Dar şi în vremea
împăratului apostat Iulian (361-363), care s-a lepădat de Domnul,
Sfântul se afla cu oastea lui în faţa acestui prigonitor al creştinilor.
Văzând cum sunt chinuiţi creştinii, Sfântul s-a apropiat de împărat
şi i-a zis: „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie
oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta-credinţă?”.
Surprins, împăratul a întrebat cine este acest om. Cei de faţă i-au
răspuns: „Ducele Alexandriei este, stăpâne”. Atunci, păgânii l-au
învinuit pe Sfânt pe nedrept, acuzându-l că le-a dărâmat templele
zeilor şi că le-a sfărâmat idolii din Egipt. Împăratul a poruncit
atunci ca Sfântul să fie dezbrăcat şi să fie bătut cu vine de bou.
Apoi, l-au dat la grozave chinuri: l-au tăiat pe spinare cu bice
ascuţite, i-au pătruns coastele şi tâmplele arse în foc, l-au pus între
două pietre mari, zdrobindu-i până la ieşirea ochilor din orbite. La
toate acestea, prin minune, Sfântul a rămas viu şi a continuat să-L
mărturisească pe Hristos. În cele din urmă, la ordinul împăratului,
Sfântului i s-a tăiat capul cu sabia. Se spune că împăratul Iulian,
răpus în luptă, s-ar fi adresat înainte de a muri lui Hristos: „M-ai
biruit, Galileene”. Şi biruiţi au fost şi vor fi toţi cei care s-au
crezut şi se cred invincibili în lupta cu Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Vasile;

Martiriu: Sfântul, fiind preot în Ancira (Ankara), a trăit
în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). În fiecare zi, în
cetate, învăţa dreapta-credinţă şi se împotrivea învăţăturii
rătăciţilor (arianişti, idolatri etc). Dus în faţa dregătorului, Sfântul
nu a vrut să se lepede de Hristos şi a spus că doreşte mai degrabă
moartea. Ca urmare, a fost dat la chinuri: l-au bătut, i-au strujit tot
trupul, l-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă. La fel de
dârz în credinţă a fost Sfântul şi când s-a aflat în faţa împăratului.
Atunci, împăratul l-a dat în seama căpeteniei gărzii sale ca să îi
112
scoată, de pe trup, „curele” de piele. I s-au scos atât de multe,
dinainte şi dinapoi, încât îi spânzurau pe umeri. Iar apoi Sfântul,
rupându-şi o curea din pielea trupului lui, a aruncat-o în obrazul
împăratului. În cele din urmă, împăratul a poruncit să fie omorât în
chinuri: l-au ars cu ţepuşe de fier înroşite în foc, i-au găurit toate
încheieturile şi, astfel, şi-a dat sufletul preamărind pe Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Evpsihie;

Martiriu: Sfântul, originar din Cezareea Capadociei, a
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). S-a
născut într-o familie de creştini, mari dregători ai cetăţii. Sfântul s-
a umplut de râvnă pentru Domnul, apoi, imediat după nunta sa, a
mers şi a dărâmat idolii împreună cu alţi creştini. Când a auzit
împăratul, a poruncit ca vinovaţii să fie ucişi, iar pe ceilalţi rămaşi
să îi trimită în surghiun, să le confişte averea şi pe clerici să îi
trimită la oaste. A mai pus şi o dajdie mare pe creştini, până când
aceştia aveau să ridice o altă capişte idolească. Iar Sfântul,
mărturisindu-L pe Hristos în faţa păgânilor, a fost dat la chinuri: l-
au atârnat de un lemn, l-au strujit cu „piepteni” de fier şi, în cele
din urmă, i-au tăiat capul. În semn de cinstire, după moartea
împăratului, poporul a zidit o biserică chiar deasupra mormântului
Sfântului.
Nume: Sfântul Mucenic Emilian;

Martiriu: Sfântul, originar din Durostorum (Moesia), a
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul. Când a aflat că
în această cetate nu există nici un creştin, dregătorul a poruncit să
se facă un mare ospăţ al politeiştilor. Atunci, Sfântul – care era
rob al unui mare bărbat ale cetăţii – a intrat în capiştea idolilor cu
un ciocan de fier şi a sfărâmat idolii. Atunci, Sfântul a mărturisit
că este creştin şi, ca urmare, l-au dat la chinuri: l-au bătut până
când pământul s-a înroşit de sângele lui, au aprins un foc mare...
113
Pe când sta în foc cu faţa spre Răsărit, fără ca văpaia focului să îl
atingă pe el, ci pe necredincioşii din jur, se însemna cu semnul
crucii, îL binecuvânta pe Dumnezeu şi se ruga să îi primească
duhul. Şi astfel şi-a luat cununa muceniciei. Trupul, însă, i-a
rămas nevătămat şi a fost îngropat cu cinste într-un loc numit
Ghizdina.
Nume: Sfântul Mucenic Evsignie;

Martiriu: Sfântul, originar din Antiohia, a fost ostaş sub
împărăţii Diocleţian, Constantin cel Mare şi fiii lui. El era prezent
când, tăindu-i-se capul Sfântului Vasilisc, a văzut cum mulţime de
Îngeri au luat sufletul Sfântului, l-au înălţat la cer şi a fost primit
de Domnul Hristos. Acelaşi Sfânt a mai văzut pe cer crucea,
întruchipată din stele, sub marele împărat Constantin. Atunci,
Sfântul s-a îmbărbătat cu puterea crucii şi, după 60 de ani de
ostăşie, a fost pârât că este creştin chiar împăratului Iulian
Apostatul. Sfântul l-a certat pe împărat că s-a lepădat de Hristos şi
că, neînţelegând măreţia credinţei în Hristos a împăratului
Constantin cel Mare, s-a făcut pe sine vânzător al cinstirii lui
Dumnezeu. Venerabilului Sfânt, în vârstă de 110 ani, i s-a tăiat
capul.
Nume: Preot Davsas cu cei 275 ortodocşi statornici;

Martiriu: Acest vrednic preot, alături de numeroşi
călugări şi călugăriţe, au fost de neclintit în a-L mărturisi pe
Hristos în faţa necredincioşilor. Au fost cu toţii măcelăriţi, în al
53-lea an al domniei lui Sapor, în contextul în care perşii,
atacându-i pe creştini în cetatea Betzarde (pe Tigru), au luat atunci
în captivitate 9000 de prizonieri.
Nume: Sfântul Mucenic Terapont;

114
Martiriu: Sfântul, episcop al Sardelor, a întors pe mulţi
păgâni la creştinism şi i-a luminat cu Sfântul Botez. În vremea
stăpânitorului Iulian (361-363), a suferit pedepse grele: l-au pus în
lanţuri, întemniţat, înfometat. Apoi, l-au schingiuit la râul Astalin.
Aici, l-au întins gol cu faţa la pământ şi, legându-l de patru pari
uscaţi ce erau înfipţi în pământ, l-au bătut până ce îi cădea carnea
de pe oase şi pământul se roşise de sângele lui. Apoi, l-au dus în
Lidia Traciei, aflată sub mitropolia Sardelor, unde a fost
înjunghiat pentru credinţa în Hristos. Iar parii de care fusese legat
mai înainte au înverzit, mulţi tămăduindu-şi neputinţele cu
ramurile şi frunzele lor.
Nume: Sfântul Mucenic Dometie;

Martiriu: Sfântul, originar din Persia, a trăit în vremea
împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). După ce s-a
îmbrăcat în cinul monahicesc, în cetatea Nisibe, a mers la
Mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, urmând acolo viaţa
arhimandritului Nurvil (despre care se spune că 60 de ani nu a
gustat fiertură, iar somnul îi era puţin şi acela rezemat de un
toiag). Când a aflat că vor să îl facă preot, s-a suit pe un munte
pustiu unde, vieţuind în Dumnezeu, a suferit toate schimbările
văzduhului. Apoi, intrând într-o peşteră, a săvârşit multe minuni în
numele lui Hristos. În cele din urmă, din poruncă împărătească, a
fost ucis cu pietre împreună cu cei doi ucenici ai săi.
Nume: Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei;

Naştere în cer: 19 mai 363;
Martiriu: Sfântul, trăind în vremea împăratului Iulian
Apostatul, a fost ispitit de proconsulul Prusiei să se închine zeului
Esculap. Sfântul avea să-i răspundă, însă: „Eu nu dispreţuiesc pe
zeii voştri; cum se poate dispreţui ceva ce nu este? (…) să ştii că
muncile veşnice îi aşteaptă pe toţi acei care se închină, ca şi tine,
115
idolilor”. Ca urmare, proconsulul a poruncit mânios să fie aruncat
în apă clocotindă, dar prin minune dumnezeiască Sfântul a rămas
nevătămat. În cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul, Marele Mucenic Nichita;

Martiriu: Originar din Dacia, stăpânită de goţi, Sfântul
Marele Mucenic Nichita a trăit mai ales în vremea împăratului
Valens (364-378). În anul 370, păgânul Atanaric dezlănţuie o
prigoană împotriva creştinilor, în timpul căreia toţi creştinii care
nu se închinau unui idol purtat peste tot într-un car erau omorâţi.
Mulţi creştini au fost arşi prin casele lor şi prin biserici. Pentru că
îi ajuta pe creştini, ascunzându-i şi hrănindu-i, Sfântul a fost prins
şi dat la chinuri. Deoarece nu s-a lepădat de credinţa în Hristos, a
fost ars de viu.
Nume: Sfântul Sava;

Martiriu: Sfântul, originar din răsăritul ţării noastre, a
trăit când, la Roma, împărăţea Valentinian (364-375). Când ţara
noastră era ocupată de goţi, iar Sfântul era tânăr creştin, regele
Atanasie a dat poruncă să fie prigoniţi creştinii şi omorâţi. Sfântul,
care nu avea altă avere decât haina de pe el, L-a mărturisit pe
Hristos. Pentru aceasta, la trei zile după Paşti, Sfântul şi preotul
Sansala au fost daţi la chinuri. Apoi, Sfântul a fost dus pe malul
râului Buzău, unde i s-a legat o greutate de gât şi a fost înecat în
apă. Scoţându-i-se însă trupul afară, de către unul dintre ostaşi,
creştinii l-au luat şi l-au îngropat.
Nume: Badem;
Martiriu: Badem s-a născut în oraşul persan Betlapet şi
s-a mutat la Cer în al 67-lea an al domniei regelui Sapor. După ce
a zidit şi condus o mănăstire, a cunoscut persecuţia fiind lovit cu
116
biciul în temniţă. În cele din urmă, la cererea lui Sapor, un apostat
– căruia i s-a promis o funcţie – i-a tăiat capul cu o sabie ţinută de
o mână tremurândă.
Nume: Sfântul Mucenic Eusebiu;

Martiriu: Sfântul, unul din vrednicii episcopi ai
Samosatelor, a trăit în vremea împăratului roman Constantin (fiul
primului împărat roman creştin). A cutreierat multe cetăţi, din
Siria şi până la Eufrat, punând preoţi şi episcopi în Biserica lui
Hristos. Pentru tăria credinţei sale, a fost surghiunit în Tracia, sub
împăratul roman Valens (364-378). Când însă împăratul a murit,
Sfântul s-a întors din surghiun şi a continuat călătoria sa
apostolească. S-a strămutat la cereştile lăcaşuri după ce, pe stradă,
o femeie eretică l-a lovit în cap.
Nume: Sfinţii Mucenici Achepisma (episcop), Iosif

(preot) şi Aitala (diacon);
Martiriu: Pe vremea împăratului persan Sapor, când
perşii obişnuiau să se închine la doi dumnezei (unul al binelui,
altul al răului), împotriva creştinilor a început o prigoană care a
durat 40 de ani. Pentru credinţa lor în Hristos, au fost ucişi până şi
oameni scumpi împăratului Cât priveşte pe episcopul cetăţii Anita,
fericitul octogenar Achepisma, nevrând să se închine soarelui şi
focului a spus: „Nu voi`vinde pe Dumnezeul cel din tinereţile
mele, pentru o viaţă de încă puţine zile”. A fost ìnsă dat la grele
pătimiri: l-au întins gol pe pământ, l-au bătut cu toiege noduroase
până când pământul de sub el s-a înroşit de sânge, l-au pus în
lanţuri, l-au închis în temniţă. Tot din acelaşi motive pentru care a
fost prigonit şi Sfântul, au fost prigoniţi preotul şi diaconul Iosif şi
Aitala. Şi ei au îndurat pedepse până când li s-a risipit carnea de
pe oase, întreg trupul lor fiind numai o rană. Au fost daţi, după ce
au fost puşi în lanţuri, în aceeaşi temniţă cu Sfântul. După ce au
răbdat dureri timp te trei ani, ostaşii l-au scos mai întâi pe Sfântul
117
Achepisma (a fost bătut până şi-a dat duhul) iar apoi pe Sfântul
Iosif şi Aitala (care şi-au dat duhul fiind spânzuraţi cu capul în
jos şi ucişi).
Nume: Sfinţii Mucenici Dada, Govdela şi Casdoas, fiul,

fiica şi rudenii ale împăratului perşilor Saporie;
Naştere în cer: secolul IV;
Martiriu: Pe când Persia era condusă de Saporie, Dada a
fost trimis să domnească în provinciile cucerite de perşi. Fiind
pârât la împărat că acesta este creştin, împăratul a trimis să
verifice situaţia pe cel mai mare dregător al său. Dregătorul trimis
îi confirmă împăratului situaţia lui Dada, printr-o scrisoare, iar
împăratul îi răspunde în scris că îi dă putere asupra oricărui
creştin. Şi scrisoarea a trimis-o prin fiul său, Govdela. Ca urmare,
au aprins un cuptor de foc foarte mare, îngrozitor. Şi l-au adus
acolo pe Dada, care se opunea păgânismului. Când s-a apropiat
însă de cuptor, Dada şi-a făcut semnul crucii şi, minune, cuptorul
s-a stins şi din el izvora apă. Surprins, fiul de împărat l-a întrebat
pe Dada cine l-a învăţat să facă astfel de farmece. Iar Dada i-a
răspuns: „Măcar de te-ai fi învrednicit şi tu să fi învăţat de la
dascălul meu”. Govdela i-a zis: „Dar de voi crede în Hristosul
tău, putea-voi să fac şi eu lucruri ca acestea?”. Dada a confirmat,
zicându-i: „Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dânsul împreună
vei împărăţi”. Apoi, la porunca lui Govdela s-a aprins din nou
cuptorul, şi, chemând el însuşi numele lui Hristos, cuptorul s-a
stins din nou. Căzând în genunchi în faţa lui Dada, a crezut şi fiul
de împărat în Hristos. Aflând însă împăratul că fiul său s-a făcut
creştin, a trimis slujitori cu porunca să îl aducă în faţa lui.
Împăratul a poruncit atunci să se taie toiege cu ghimpi şi a pus
patru slugi de l-au bătut. Când au obosit, au fost înlocuiţi cu alţi
prigonitori.
Fiului de împărat, pe când se ruga la Dumnezeu să i se
dea răbdare, i s-a arătat un arătat un Înger care l-a întărit zicându-i:
„Fii bărbat, că eu sunt cu tine”. Apoi a fost dat la temniţă pentru
cinci zile. Când fiul imperial a ieşit din ea, a fost bătut cu vine de
118
bou şi, rugându-se el cu stăruinţă, a osândit cu tărie legea tatălui
său. Văzând aceasta, un oarecare Gargal a poruncit să îi scoată
două fâşii de piele de pe tot corpul, spunând: „Lasă, că va veni, cu
adevăra, Hristos şi te va tămădui”. Apoi l-au băgat din nou, legat,
în temniţă. Dar legăturile i s-au dezlegat singure şi fiul împăratului
s-a făcut iar sănătos. Aflând împăratul de toate acestea, l-a trimis
încă o dată pe slujitorul Gargal, spunându-i: „Mergi de-l omoară
pe păgân, că nu-mi este fecior, ci-mi este vrăjmaş, de vreme ce a
crezut în Hristos”. Suferinţele fiului său au fost atunci de
nedescris: după ce i-au introdus o frigere arsă în ureche, răzbătând
prin cealaltă, a fost dat iar la temniţă. Rugându-se el acolo, din
nou a venit îngerul Domnului: i-a scos frigarea şi l-a făcut mai
tânăr. Mânia slujitorului imperial a crescut şi mai mult: l-au bătut
atunci cu vine de bou şi beţe de rugi, i-au zgâriat coastele cu
unelte de fier, l-au spânzurat pe cârlige de fier, i-au scos unghiile
de la mâini şi de la picioare (şi patru măsele mari). După fiecare
chin, era trimis la temniţă. Văzându-i marea răbdare, un
fermecător care şi el era închis i-a căzut la picioare zicând: „Rogu-
te, robul lui Dumnezeu, pomeneşte-mă şi pe mine înaintea
Hristosului tău”. Când fiul de împărat i-a cerut să creadă în
Hristos, fermecătorul a spus: „Cred întru Tine, Doamne Iisuse
Hristoase”. Şi după aceea s-a alăturat fiului de împărat. În ziua
următoare, au fost daţi amândoi la chinuri. Mai întâi, pe când era
bătut cu toiege, Gargal a început să se roage la Hristos să îl
întărească şi aşa şi-a dat duhul. A urmat Sfântul, fiul împăratului,
care, după ce a fost pus într-un teasc de lemn, i-au strujit
picioarele şi i-au ars subsuorile cu făclii aprinse. Trimis iar la
temniţă, cei închişi se ungeau cu sângele Sfântului şi se vindecau
rănile lor. Când l-au scos apoi afară, l-au aruncat într-o căldare
fierbinte, plină cu iarbă, pucioasă şi smoală, iar el a ieşit sănătos.
Au urmat apoi alte pedepse: l-au răstignit pe un lemn, au tras
asupra lui săgeţi, dar acestea îl ocoleau. Cei prezenţi, cutremuraţi,
au văzut cum cel ce a dat sfatul să fie săgetat Sfântul, a tras cu
arcul şi el împotriva acestuia, dar săgeata s-a întors şi i-a scos
ochiul drept. Disperat, împăratul a trimis atunci pe fiica sa,
Casdoas, să îl întoarcă pe fratele ei. Dar, pentru că s-a făcut şi ea
creştină, Sfânta a fost lovită cu toiege şi întemniţată. Atunci,
această soră l-a rugat pe fratele ei: „Roagă-te pentru mine, că nu
pot răbda chinurile”. Şi fratele i-a răspuns: „Să nu-ţi lipsească
119
credinţa în Hristos şi nădejdea în Acela în Care ai crezut, că nu te
vor mai birui chinurile, nici nu vei mai cunoaşte altă durere”.
Fratelui ei i s-au legat mâinile, fiind aruncat în picioarele
cailor de la moară, ca să-l strivească toată noaptea. Sfântul a ieşit
nevătămat şi din această încercare. Dimineaţa, l-au ars cu ţepi de
fier, i-au băgat două cârlige de fier prin mâini şi l-au spânzurat
între două lemne. Răbdând suferinţele, Sfântul le-a cerut
creştinilor care îi scriau chinurile să îi aducă apă şi untdelemn, ca
să se boteze, iar dacă nu se poate, să se roage pentru aceasta: a
binevoit Dumnezeu ca un norişor să îl acopere pe Sfânt, turnându-
i pe cap untdelemn şi multă apă. Când se petrecea acest lucru
minunat, Sfântul a auzit glasuri care îi ziceau: „Iată că ai primit
Sfântul Botez, fiule al lui Dumnezeu, Govdela”.
În cele din urmă, Sfântul a fost spânzurat pe lemn şi a fost
împuns peste tot trupul cu trestii ascuţite: după multe ceasuri, în
rugăciune, şi-a dat sufletul în aceste chinuri. Dar şi aşa, decedat,
picioarele i-au fost legate cu ştreanguri şi l-au dat cailor să îi
târască trupul gol în locuri pietroase. Ce a mai rămas din trupul
său, rupt în bucăţi în goana animalelor, l-au tăiat în trei părţi şi l-
au risipit. Însă trei preoţi creştini le-au adunat (Dadi, Avdin şi
Armazac) le-au înfăşurat în pânze aromate şi, ducându-le la casele
lor, le-au îngropat.
Cât priveşte pe Sfântul Dada cel slăvit, văr al împăratului, după
multe chinuri l-au tăiat în bucăţi, pe care le-au îngropat. Iar celor
trei preoţi de mai sus, pe când cântau ei noaptea, li s-a arătat
Sfântul Govdela şi le-a zis: „Îmbărbătaţi-vă în Domnul, fraţilor şi
staţi întăriţi şi neschimbaţi şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul,
iar pe suflet nu pot să-l ucidă”. Unul dintre ei, Dadi, a primit de la
Sfânt Cornul cu untdelemn şi Sfântul Trup al lui Hristos ca să
intre în grădina împăratului, să o ungă pe sora sa Casdoas (bătută
cu toiege) şi să o împărtăşească. Şi aşa botezată şi împărtăşită de
preotul Dadi, Casdoas a adormit întru Domnul, iar sufletul i-a
fost luat de îngerul lui Dumnezeu şi dus la cer. Iar mama lor,
împărăteasa, le-a uns trupurile Sfinţilor ei copii cu aromate şi,
fiind îmbrăcaţi în profiră împărătească, au fost aceştia puşi
împreună.
120
Nume: Sfântul Mucenic Zotic, hrănitorul de săraci;
Martiriu: Sfântul originar din Roma, făcea parte dintr-un
neam cinstit şi luminat. Din porunca împăratului roman
Constantin cel Mare (303-337) a fost mutat la Constantinopol şi
acolo a devenit magistru în Senat. Pe când locuitorii din
Constantinopol erau cuprinşi de plaga leprei, împăratul a poruncit
să fie aruncaţi în mare cei ce cădeau în această boală. Atunci,
Sfântul s-a dus la împărat şi i-a cerut mult aur, spre slava
împărăţiei sale, pentru a putea cumpăra mărgăritare şi pietre
scumpe. După ce a primit aurul, Sfântul a început să-i răscumpere
pe cei daţi de prefect la moartea prin înec. Apoi, pe toţi leproşii
răscumpăraţi, i-a dus pe muntele Eleon şi, făcându-le adăposturi, îi
ajuta în toate zilele. Însă, când la conducerea Imperiului a urcat
arianul Constanţiu, fiul lui Constantin cel Mare, au început să îl
defaime pe Sfânt spunând că prin săracii umiliţi de el a venit în
cetate boala leprei. Apoi împăratul, când avea să fie cuprinsă de
lepră chiar fiica sa, a dat-o prefectului să o înece în mare. Dar
Sfântul a răscumpărat-o, punând-o în rând cu ceilalţi leproşi.
Pentru că a urmat însă o mare foamete în cetate, împăratul a vrut
să ştie care este cauza, iar supuşii l-au înştiinţat că Sfântul este
pricina… că ducea peste măsură hrană la leproşi. Sfântul, auzind
că împăratul vroia să-l prindă, s-a furişat în Palatul împăratului.
Atunci, întrebând împăratul dacă a venit corabia cu podoabe de
mare preţ, Sfântul i-a zis: „A sosit, împărate. Pentru aceasta, dacă
vrei, vino cu robul tău şi o vei vedea cu adevărat”. Pe când
împăratul se pregătea să plece, Sfântul a alergat mai înainte la
Eleon şi a poruncit să iasă din colibe fraţii întru Hristos, alături de
fiica împăratului, ca toţi să îl întâmpine cu lumânări aprinse.
Văzându-i, împăratul a întrebat: „Cine sunt aceştia?”. Iar Sfântul
i-a răspuns: „Aceştia sunt, o împărate, pietrele cele fără de preţ şi
mărgăritarele cele mai strălucitoare pe care le-am cumpărat cu
mare trudă”. Apoi, mânios, împăratul a poruncit de l-au legat pe
Sfânt de catâri sălbatici care, în mare goană, i-au sfârtecat trupul
în bucăţi până când ochii i-au sărit din orbite şi aşa a primit
cununa muceniciei. În locul unde şi-a dat duhul s-a format un
121
izvor tămăduitor de boli, iar trupul Sfântului a fost îngropat cu
mare cinste.
Nume: Sfânta Muceniţă Eufrasia;

Martiraj: Sfânta, originară din cetatea Nicomidiei, a trăit
în vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, frumoasă la
chip şi creştină. Pentru că nu a vrut să aducă jertfă idolilor, a
răbdat cu bărbăţie bătăi grele. Apoi, au dat-o unui barbar să o
necinstească. Pe când însă sta cu Sfânta închis în casa lui, aceasta
l-a rugat să o lase să iasă, ca să îi dea o buruiană „fermecată” care
îl va păzi nevătămat de orice armă. Sfânta s-a dus în grădină şi,
aducându-i buruienele promise, barbarul a întrebat-o cum de poate
şti că acestea sunt adevărate. Atunci, Sfânta şi-a pus buruienele pe
grumaji, zicându-i să ia o sabie ascuţită, să o lovească cu putere şi
aşa o să vadă că va rămâne nevătămată. Barbarul, făcând întocmai,
i-a tăiat capul. Sfânta a preferat astfel mai degrabă să moară,
decât să îşi piardă fecioria.
Nume: Sfinţii Mucenici Clement şi Agatanghel;

Martiriu: Sfântul Clement, originar din Ancira Galatei, a
intrat în monahism pe când avea vârsta de 12 ani. Pentru viaţa sa
curată, la 20 de ani a devenit arhiereu. A propovăduit dreapta-
credinţă în vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Iar
celălalt Sfânt, Agatanghel, era un roman botezat de însuşi Clement
al Romei. Amândoi, îi întorceau pe creştinii prigoniţi de urgia
împărătească. Pentru că L-au mărturisit pe Hristos, i-au întemniţat
laolaltă, dar s-a hotărât ca fiecare să fie judecat în locul unde s-a
născut. Sfântul Agatanghel s-a ascuns în corabia ce avea să-L ducă
pe Sfântul Clement până la Ancira. Stând în faţa guvernatorului,
L-au mărturisit pe Hristos. Pentru îndrăzneala lor, au fost daţi la
chinuri grele: i-au bătut cu toiege, i-au ars pe coaste cu făclii
aprinse, i-au aruncat în cuşca cu fiare, au fost băgaţi în varniţa cu
var, i-au întins pe paturi de fier înroşite, i-au aruncat în cuptoare
122
încinse, i-au azvârlit peste ţepi tăioase. Însuşi prigonitorii se mirau
de răbdarea Sfinţilor. În cele din urmă, dregătorul a poruncit ca nu
doar celor doi Sfinţi, ci şi altor creştini mărturisitori ai lui Hristos,
să li se taie capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi

Ioan; Sfânta Muceniţă Atanasia şi a celor trei fiice fecioare ale
sale (Teodota, Teoctista şi Eudoxia);
Martiriu: Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan au trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Primul era din
Alexandria Egiptului, iar al doilea din ţinutul Edesei. Sfântul Chir,
fiind creştin şi doctor, îi vindeca fără plată pe oameni de bolile
trupeşti şi sufleteşti. După ce l-au pârât la dregătorul cetăţii, a
plecat din Egipt şi a ajuns în Arabia. Întrând în viaţa monahală, a
continuat să tămăduiască fără plată şi să îL mărturisească pe
Hristos. De minunata sa propovăduire a auzit şi Sfântul Ioan, care
şi-a lăsat dregătoria ostăşească, a crezut în Hristos şi, întâlnindu-l
pe Sfântul Chir în Arabia, au propovăduit amândoi creştinismul
prin oraşe şi sate. În vremea aceea, începând prigoana creştinilor,
a fost întemniţată şi Sfânta Atanasia (cu fiicele sale, fecioare,
Teodota, Teoctista şi Eudoxia). Temându-se cei doi Sfinţi ca
aceştia să nu se îngrozească de cele ce aveau să vină, au mers în
temniţa în care erau şi le-au îmbărbătat să îL mărturisească pe
Hristos. Dregătorul cetăţii i-a prins însă şi pe ei. Fiind daţi toţi la
chinuri, pentru că au mărturisit dumnezeirea lui Hristos, li s-au
tăiat capetele din porunca dregătorului.
Nume: Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (Chirion,

Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent ,
Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Evtihie, Ion, Xantie, Ilian,
Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofi, Demetian,
Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie,
Filoctimon, Severian, Hudien, Meliton şi Aglaie);
123
Martiriu: Sfinţii Mucenici, originari din Capadocia,
făceau parte din aceeaşi ceată de ostaşi creştini din cetatea
Sevastiei. Când au fost chemaţi de Agricola, conducătorul lor, să
aducă jertfă zeilor, Chirion – căpetenia celor 40 – a spus: „Cum
am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc,
tot aşa voim şi vom lupta pentru Împăratul ceresc, împăratul
vrăjmaşilor Lui”. Pentru acest răspuns, au fost închişi în temniţă.
Apoi, când a venit un nou conducător Lizie, le-a poruncit şi acesta
să jertfească şi, pentru că nu au vrut, au fost dezbrăcaţi şi siliţi să
intre într-un iaz aproape îngheţat, iarna, iar pe maluri au pus
păzitori ca să nu îi lase să fugă. Numai unul din ostaşi,
nemaiputând înfrunta gerul, a acceptat să aducă jertfă zeilor. Însă,
când a ieşit din iazul îngheţat şi a intrat în baie caldă, a murit.
Ceilalţi Mucenici, stând o noapte în iazul îngheţat, erau încă vii şi
se rugau. Atunci, având un vis şi un tainic îndemn, temnicerul
Aglaie a mărturisit că este creştin şi a sărit şi el în apa cea
îngheţată. În cele din urmă, au fost scoşi din apă şi li s-au sfărâmat
gleznele cu ciocane grele, iar apoi, fiind arşi de vii, au primit
cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Panhurie;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Vilapati, a trăit pe
când împărăţeau Diocleţian şi Maximian. La Roma, Panhurie a
ajuns cel dintâi bărbat la curte şi prieten al lui Diocleţian. Sedus de
slava lumească, Panhurie s-a lepădat de Hristos, făcându-le pe
mama şi sora lui, printr-o scrisoare, să îl atenţioneze ulterior să
aibă frică de Dumnezeu şi de Înfricoşătoarea Judecată. Venindu-şi
în fire, Sfântul a plâns şi, aruncându-se la pământ, striga să îl
miluiască Dumnezeu. Şi apoi L-a mărturisit pe Hristos, fiind pârât,
chiar în faţa împăratului. Care i-a cerut să se lepede de Hristos,
spunându-i: „Că, ştiut să-ţi fie, nu voi hotărî asupra ta moarte
grabnică, până ce nu te voi topi mai întâi cu felurite chinuri”.
Pentru că Sfântul nu s-a lepădat de credinţa în Hristos, a fost
dezbrăcat, bătut cu vine de bou şi, în cele din urmă, cei prezenţi la
Curte l-au îndemnat pe împărat să dea poruncă să fie bătut gol în
124
piaţă şi apoi să fie trimis la stăpânitorul din Nicomidia (ca astfel,
împăratul să nu vadă moartea celui pe care îl iubea). Împăratul a
făcut întocmai şi, pentru că Sfântul a rămas neclintit în dragostea
sa faţă de Hristos, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Ipatie;

Martiriu: Sfântul, originar din Paflagonia, a fost unul din
cei 318 Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea din anul 325.
Fiind episcop al Gangrelor, făcător de minuni, a osândit la Niceea
rătăcirea lui Arie şi a întărit credinţa în Sfânta Treime. Era atât de
respectat, încât până şi împăratul Constanţiu îl preţuia. L-au urât,
însă, o ceată de eretici novaţieni, hotărâtă să îl piardă. Aceştia,
lovindu-l de moarte, l-au aruncat într-o prăpastie. În această
situaţie, Sfântul s-a rugat spre iertarea şi îmblânzirea ucigaşilor
săi. Dar, pe când se ruga, o femeie ariană l-a ucis zdrobindu-i
capul cu o piatră ascuţită. Moaştele sale, găsite de creştini după
ce au fost ascunse într-o şură, au fost însă îngropate cu cinste.
Nume: Sfânta Teodosia;

Martiriu: Sfânta, originară din ţinutul Tir al Feniciei, s-a
dus la temniţa din Cezareea Palestinei ca să fie mai aproape de
creştinii care trebuiau să fie scoşi la întrebare. Sfânta, care nu avea
încă 18 ani, le-a propovăduit cu îndrăzneală Împărăţia lui
Dumnezeu celor legaţi pentru Hristos şi i-a rugat pe mucenici să o
pomenească şi pe ea înaintea Domnului. Fiind dusă şi ea la
cercetare, a fost dată la chinuri: au întins-o pe roată şi, cu unghii
de fier, i-au sfâşiat coastele şi sânii până la oase. În aceste
suferinţe, fără a se tângui, Sfânta a mărturisit că este fericită. În
cele din urmă, a fost înecată în mare şi astfel s-a mutat la Domnul.
125
Nume: Sfântul Mucenic Timotei;
Martiriu: Sfântul, originar din părţile Bitiniei, a trăit în
vremea împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). Fiind
episcop, a avut de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi a întors
pe mulţi necredincioşi la Domnul. când a început prigoana
împotriva Bisericii lui Dumnezeu, Sfântul a fost întemniţat. Celor
care au venit la el, când era în lanţuri, i-a învăţat să creadă în
Hristos, adevăratul Dumnezeu. Aflând împăratul, a dat poruncă să
nu mai înveţe astfel. Cum Sfântul a propovăduit fără teamă,
împăratul a trimis pe un slujitor şi i-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii 45 de Mucenici: Leontie, Mavrichie,

Daniil, Antonie şi ceilalţi;
Martiriu: Cei 45 de Sfinţi Mucenici, următori devotaţi ai
lui Hristos, au pătimit mucenicie în cetatea Nicopole (din
Armenia) sub împăratul roman Licinius (308-321). Aceşti
închinători ai lui Hristos, care au îndurat chinuri pe care numai o
minte rătăcită le poate scorni, au mărturisit cu tărie că Hristos este
Viaţa şi că toţi care ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac. Cei
45 de Sfinţi Mucenici şi-au dat sufletele, în mâinile lui Dumnezeu,
tăindu-li-se mâinile și picioarele, după care au fost aruncați în
foc!
Nume: Sfinţii Mucenici Ermolae, Ermip şi Ermocrat;

vremea împăratului roman Maximian Galeriu (din a cărui poruncă
au fost arşi de vii 20.000 de creştini). Văzând cruzimea prigoanei,
cei trei Sfinţi s-au ascuns, dar au fost descoperiţi şi, defăimându-i
pe închinătorii la idoli, L-au cercetat pe Hristos. Ca urmare a
126
cutezanţei lor, li s-au tăiat la toţi capetele. Sfântul Ermolae a fost
preot.
Nume: Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait;

Naştere în cer: secolele IV – V;
Martiriu: Sfinţii au fost călugări şi pustnici, vieţuitori în
Muntele Sinai şi în Mănăstirea apropiată (Rait), pe vremea
Sfântului Petru al Alexandriei şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Peste ei, de două ori au năvălit cete de barbari, ucigând pe cei de
la care nu aveau nimic de luat. Biserica cinsteşte ca moarte
mucenicească uciderea a 39 de schimnici din Sinai şi a 38 de
călugări din Mănăstirea Rait.
Nume: Sfinţii Cosma şi Damian;

Naştere în cer: secolul V;
Martiriu: Cei doi doctori, fraţi de neam arab, au mai fost
numiţi, pentru că nu primeau bani de la bolnavii lor, doctori fără
de arginţi. Erau foarte iscusiţi în medicină, exercitându-şi
profesiunea dezinteresaţi. Trăiau la Efes, în Calicia, fiind iubiţi şi
respectaţi pretutindeni. Au fost, amândoi, arestaţi şi condamnaţi la
moarte prin decapitare.
Nume: Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din

Evghenia;
Martiriu: Pe când trăia împăratul Imperiului Roman de
Răsărit, Arcadius (395-408), au fost scoase din adâncul
pământului multe moaşte ale celor ucişi pentru credinţa în Hristos.
Mai ales în părţile Evgheniei, unde o mulţime de moaşte neştiute
fuseseră îngropate, deoarece se ştia că unele trupuri au fost lăsate
spre mâncare păsărilor şi fiarelor. Când a mers la Evghenia, în 22
februarie, un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Toma
(arhiereul Constantinopolului) a descoperit moaşte întregi şi
127
nestricate. Moaştele acestea au fost aşezate în biserică, în cântări
de psalmi, prin ele făcând Dumnezeu nenumărate tămăduiri de
bolnavi.
MEDIEVALITATE
(476-1492)
Faţa Europei creştine a fost greu încercată, până la

descompunere avansată, de forţe oculte cu „rădăcini” în Satan,
care au acţionat în mod perfid pentru a instaura treptat Regatul lui
Antihrist, înşelându-i pe oameni cu ispita alungării lui Dumnezeu
din viaţa lor şi acceptării idolatrizării omului sub masca unei noi
„feţe umane”. Astfel, stăpânirea mişeilor asupra drepţilor s-a
făcut, gradual, prin înlocuirea unor iluzii patologice sub formă de
idoli: mai întâi, mahomedanismul (islamismul) turcilor invadatori,
papismul Romei cruciate, apoi umanismul renascentist al
catolicilor şi protestanţilor (din secolele XV-XVIII) a anticipat
iluminismul raţionalist ateu izvorât din ereziile occidentale (din
veacul XVII), prefigurând diabolica revoluţie franceză de la 1789,
ca în cele din urmă Lenin, prin revoluţia bolşevică din Rusia
anului 1917, să deschidă calea ciumei roşii, a comunismului
antihristic în Europa, sub deviza masonilor, prin instaurarea
violentă a unor regimuri politice de teroare iudeo-masonică,
inclusiv în România, confruntată acum cu duhul anticreştin al
idolului numit U.E. În orice caz, conform statisticilor, holocaustul
roşu a făcut mult mai multe victime omeneşti decât holocaustul
evreiesc, căci numai în Rusia şi-au dat viaţa peste 18 milioane de
ortodocşi, în vreme ce în România se vorbeşte de peste două
milioane (prizonieri în U.R.S.S., ucişi în lagăre, închisori,
rezistenţă anticomunistă şi cei 1104 din revoluţia lui 1989). Cea
mai mare parte a copiilor şi nepoţilor martirilor neamului
românesc din comunism trăiesc, au depus mărturii cutremurătoare
despre cum s-au jertfit părinţii şi bunicii lor, ca şi despre
privaţiunile la care au fost supuşi ei înşişi nu de nişte politicieni, ci
de o bandă de jefuitori, de demonizaţi. Astfel, sute de mii de
români au fost, în numele unui sistem supranaţional anticreştin şi
antiuman, închişi, torturaţi, înfometaţi, spânzuraţi, înjunghiaţi,
împuşcaţi, ucişi prin îngheţare, îngropaţi de vii, batjocoriţi etc. Ei
128
au băut întreg paharul amărăciunii, statornici în credinţa ortodoxă,
având demnitatea să nu recurgă la nici un fel de compromis cu
globalismul şi ecumenismul promovat de comunişti, cei care –
fără frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni – au săpat adânc în
sufletul naţional românesc pentru a dezrădăcina familia, Biserica
şi neamul nostru. În vremea aceea de prigoană, numai din rândul
preoţilor ortodocşi au fost închişi peste 2.600 de slujitori, iar
ofranda numerică cea mai mare au dat-o mirenii. Acuzele care li s-
au adus au fost, în cele mai multe cazuri, prefabricate,
neîntemeiate şi exagerate: „uneltire contra ordinii sociale”,
„siguranţa de Stat”, „activitate contra clasei muncitoare”,
ascultarea radiourilor externe etc. Bineînţeles, scopul real era însă,
ca şi astăzi, distrugerea omului cu orice chip. Şi mai conta,
desigur, lepădarea de credinţa în Hristos prin acceptarea unor
concepţii şi moduri de existenţă străine creştinismului. La astfel de
ispite, cu care ne încearcă acum europeniştii şi globaliştii, suntem
chemaţi toţi, la trezvie (pentru profetica Strâmtorare care va veni
peste noi, înainte de sfârşitul lumii, cum n-a mai fost în istorie sub
aspectul cruzimii), rugăciune, post, pocăinţă şi tărie în credinţa
că Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor, prin
atenţionările a două persoane la care bine ne este nouă să luăm
seama: „De-aceea vă zic: Aveţi încredere în Dumnezeu, că vă
va da putere să mărturisiţi pentru El. trăim într-o lume
anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşa lui Hristos şi
slujitoare a răului” (părintele Justin Pârvu); „Dacă nu mai este
credinţă, un număr infinit de secte lucrează ca să poată
destrăma … Ortodoxia … Cum ne-a mulţumit Apusul că noi,
poporul român, am împiedicat mahomedanizarea Europei – şi
cum ne mulţumeşte astăzi că n-am lăsat comunizarea
Europei? Ne pune în faţă petice de hârtie, în care nu se are în
vedere apărarea neamului nostru, ci drepturile minorităţilor,
ale homosexualilor, ale sectelor” (Adelina Busuiocescu-Călin,
mărturisitoare a temniţelor comuniste).
De asemenea, pentru perioada comunistă, mai trebuie
menţionat că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o
circulară, în 1930, prin care se cerea înălţarea de rugăciuni pentru
cei prigoniţi peste Nistru, exprimându-şi astfel atitudinea faţă de
persecuţia religioasă din Rusia sovietică. Demnă de remarcat este
şi Pastorala dată împotriva persecuţiei comuniste din U.R.S.S., în
129
1936, de Sinodul Mitropoliei Transilvaniei în frunte cu
mitropolitul Nicolae Bălan, precum şi acţiunea de recreştinare a
Transnistriei (teritoriu dintre Nistru şi Bug administrat de Statul
Român între 1941-44) sub conducerea mitropolitului Visarion
Puiu, cel care a anatemizat comunismul şi pe susţinătorii săi. Cât
priveşte situaţia din Basarabia şi Bucovina de Nord, anexate forţat
de U.R.S.S. în 1940 şi ocupate la eliberarea lor de Armata
Română condusă de generalul Ion Antonescu, acestea au fost
invadate de Armata Roşie care, prin anchetele serviciului secret
N.K.V.D., a declanşat o persecuţie ca în antichitatea păgână. În
acel timp, circa 50 de preoţi basarabeni au fost omorâţi, iar
bisericile le-au pângărit prin transformarea lor în grajduri,
depozite etc.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Areta şi însoţitorii săi;

Pomenire în calendar: 24 octombrie,
Martiriu: Acest Sfânt a fost un mare dregător al cetăţii
Negran din Etiopia, în vremea când în Etiopia conducea drept-
credinciosul rege Elzebaan, iar la Constantinopol împărăţea Iustin
cel Bătrân (518-527). Auzind regele Etiopiei că împăratul
prigonitor Dunaan a început în Arabia (Yemen) să îi persecute pe
creştini, s-a dus la el cu oaste şi l-a biruit. Cu toate că între cei doi
s-a semnat pacea, iar regele Etiopiei s-a întors pe pământul lui,
Dunaan a încălcat pacea şi i-a ucis pe ostaşii lăsaţi pentru paza
cetăţilor etiopiene. Peste tot unde stăpânea Dunaan, în afară de
cetatea unde întâi-stătător era Sfântul Areta, nimeni nu avea curaj
să îL mărturisească pe Hristos. Vrând însă Dunaan să supună şi
această cetate, a înconjurat-o cu oaste şi a trimis celor din ea o
solie (cu cererea de a da împăratului dajdie şi cu jurământul că nu
le va pricinui nici un rău). Cu toate că nonagenarul Areta nu a dat
crezare, repetând cuvintele apostolice „Staţi deci tari în libertatea
cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul
robiei” (Gal. 5, 1), dregătorii au deschis porţile cetăţii şi l-au
primit cu supunere şi daruri pe invadator. Reuşind Dunaan să intre
în chip mincinos în cetate, el şi-a încălcat jurământul şi i-a ucis pe
toţi creştinii care L-au mărturisit pe Hristos. Deşi Sfântul abia mai
130
putea umbla, a primit cununa muceniciei prin sabie. În total, tot
prin sabie, s-au mutat la Domnul 340 de creştini.
Nume: Sfinţii 300 de Mucenici din Africa;

Naştere în cer: secolul V;
Martiriu: Sfinţii Mucenici s-au jertfit pentru Hristos în
vremea împăratului Zenon (474-491), când stăpân al Africii era
arianul Onoric. Influenţaţi fiind de ereticii arieni, acesta a poruncit
o prigoană împotriva creştinilor mai mare decât cea de sub
Diocleţian şi Maximian: preoţii au fost izgoniţi, iar veşmintele şi
odoarele le-au fost luate. Pe când creştinii rămaşi se adunau la o
singură biserică, arienii au înconjurat-o şi, aducând lemne, i-au dat
foc. Biserica a ars împreună cu toţi creştinii ce se aflau în ea.
Apoi, Onoric a poruncit ca toţi creştinii care nu vor să se „boteze”
la arieni să fie ucişi. Unii din creştini, nesuferind uneltele
îngrozitoare ale chinurilor, au fugit: numai cei întăriţi au mers la
mucenicie. Atunci, la 300 de creştini din Karhidona li s-au tăiat
capetele. Dintre preoţi au fost tăiaţi cu ferăstrăul, iar la 60 de
învăţaţi li s-au tăiat limbile (dar şi aşa, făcând multe minuni, au
continuat să propovăduiască). Numai unul a căzut prin păcatul
trupesc (şi darul i s-a luat), dar ceilalţi au mărturisit că Tatăl, Fiul
şi Cuvântul Său sunt „de-o fiinţă”.
Asemenea păcate au făcut arienii şi la Roma, unde
Sonilda, soţia împăratului Odoacru, a silit pe o femeie creştină să
primească ereticul botez arian. Pentru că nu a vrut, a fost
„botezată” cu forţa de „episcopul” arian al Mediolanului. Dar,
când a ieşit din apă, Sfânta a defăimat botezul arienilor şi i-a dat
două parale episcopului, zicându-i: „Primeşte plata pentru baia
aceasta, că m-ai scăldat”. Atunci, la porunca Sunildei, muceniţa a
fost arsă în foc. Bărbatul muceniţei a trecut la arieni, dar, când
mergea la „casa de rugăciune” a lor, a fost lovit de un fulger.
Nume: Leon Monahul;

Naştere în cer: secolul VI;
131
Martiriu: Sfântul, originar din Capadocia, a fost călugăr
în cetatea Asanului în vremea împăratului Tiberiu (578-582). Deşi
era bătrân, repeta un gând: „Să mă credeţi pe mine, fiilor, că am
să împărăţesc”. Gândul lui, neînduplecat, avea să se împlinească
în următorul chip: când sarazinii au pustiit cetatea Asanului, au
luat ca prizonieri pe trei călugări (Ioan, Eustate şi Teodor) care i-
au rugat să le cruţe viaţa în schimbul răscumpărării cu 34 de
galbeni de la episcop. Cum însă episcopul nu avea decât 8 galbeni
de aur, barbarii s-au întors în ţara lor cu cei 3 călugări. Dar, după
trei zile, Leon Monahul a luat cei 8 galbeni de la episcop şi,
ducându-se în pustie după păgâni, i-a rugat să primească cei 8
galbeni, să îl ia pe el, iar pe cei trei călugări să îi lase slobozi. Însă,
când l-au ucis, barbarii au văzut peste Acesta pe Cineva – mai
strălucitor decât soarele – îmbrăcându-l în porfiră împărătească şi
punându-i pe cap o coroană.
Nume: Cuviosul mucenic Damaschin de la Athos ;

Naştere în cer: secolul VI;
Martiriu: Cu toate că mai întâi s-a lepădat de Hristos, s-a
căit în inima lui şi s-a supus regulilor monahale de la Marea
Lavră. Aici, L-a mărturisit pe Hristos şi multe pedepse a avut de
pătimit. Pentru dragostea sa faţă de fraţi, de Patimi, Cruce şi
Înviere, a răbdat multe osteneli, ocări, batjocoriri. În cele din
urmă, i s-a tăiat capul pe vremea sultanului Mahomed.
Nume: Sfântul Mucenic Eladie;

Martiriu: Sfântul a fost un priceput păstor, arhiereu, care
gonea pe oamenii cei cu chip de lup din turma sa. Când tiranii l-au
adus înaintea lor, Sfântul a luminat şi mai mult în cugetul
credinţei. După ce i-a fost strujit trupul, i s-a arătat Hristos, Care l-
a vindecat şi l-a făcut şi mai strălucitor. În cele din urmă, după ce
a fost aruncat în foc, în chinuri şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
132
Nume: Sfântul Mucenic Atanasie, persul;
Martiriu: Sfântul originar din Persia, a trăit în vremea
împăratului persan Cosroes, în vreme ce la Roma împărăţea
Eraclie (610-641). Sfântul a fost feciorul unui vrăjitor, de la care a
şi învăţat de tânăr această practică. Mai târziu, a fost rânduit să
slujească în ceata ostaşilor din cetatea împărătească. În timpul
acela, perşii au prădat Ierusalimul şi, pe lângă mulţi robi capturaţi,
au adus cu ei şi lemnul Sfintei Cruci. Atunci, Sfântul a aflat de la
un creştin toată rânduiala Crucii şi, pe loc, a crezut în Hristos.
Apoi a mers la Cetatea din Ierusalim, unde s-a botezat sub numele
de Anastasie şi a devenit monah la Mănăstirea Sfântul Sava.
Acolo, s-a rugat la Dumnezeu ca să ia cununa muceniciei prin
sânge. Dorinţa Sfântului se aprindea şi mai mult vedea pe zidurile
bisericilor chipurile Sfinţilor. Iar după 7 ani de la venirea sa în
Mănăstire i s-a arătat în vis un bărbat luminat, care, ţinând un
pahar de aur plin cu vin, i-a zis: „Primeşte şi bea”. Iar când a băut,
încă în somn fiind, a înţeles că acesta este un semn ca să îL
mărturisească pe Hristos. S-a împărtăşit aşadar cu Trupul şi
Sângele Domnului, chiar de Praznicul Sfintei Învieri, după care s-
a dus în Cezareea Palestinei (unde stăpâneau perşii). Văzându-i
aici pe vrăjitorii pescari, cum făceau vrăji, a mărturisit în faţa lor
că este creştin şi le-a condamnat păcatul pe faţă. Şi când a fost
dus, la domnul lor, a mărturisit şi în faţa acestuia că este creştin.
Pentru aceasta, s-a dat poruncă să fie pus în lanţuri şi să care
pietre. A suportat bătăi de joc de la cer din neamul lui, care,
smulgându-i barba şi rupându-i haina, îl ocărau socotind credinţa
lui în Hristos ca o ocară adusă neamului din care făcea parte. În
cele din urmă, Sfântul a fost dus în faţa împăratului persan. Pentru
că şi aici L-a mărturisit pe Hristos, l-au bătut cu toiege, l-au
spânzurat de o mână agăţându-i o piatră dedesubt, i-au pus un laţ
de grumaz şi, mai apoi, i-au tăiat capul.
133
Nume: Fericitul Mucenic Mirax;
Martiriu: Fericitul mucenic, de neam egiptean, s-a
lepădat mai întâi de Hristos. Astfel, pe când călca crucea în
picioare, el a strigat: „Agarean (musulman) sunt şi de astăzi
înainte nu mai sunt creştin”. Însă, schimbându-i Dumnezeu inima
înspre pocăinţă, avea să meargă mai apoi la părinţi şi să le spună
că vrea să fie din nou creştin. Atunci părinţii, rugându-se pentru
el, i-au spus printre lacrimi: „de voieşti să te faci atât de apropiat
şi prieten al lui Hristos, încât să stai şi mijlocitor către El pentru
tot neamul tău, fă precum îţi spunem: Du-te la Amiran şi, precum
pe faţă te-ai lepădat de Hristos, aşa pe faţă mărturiseşte-L pe El
iarăşi, ca şi când noi n-am şti nimic”. După ce l-au binecuvântat,
mucenicul a sărutat crucea, strigând puternic: „Doamne
miluieşte!”. Când a ajuns în faţa stăpânitorului Amiran, mucenicul
i-a spus : „Abia acum mi-am venit în fire din întunecarea ce a
venit asupra mea de la diavol şi am căzut înaintea lui Hristos,
Domnul meu, şi iarăşi m-am făcut creştin, precum am şi fost.
Deci, am venit ca să fac acest lucru cunoscut şi ţie şi la toată
adunarea ta şi să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe
Hristos, iar legea voastră să o dau anatemei”. Atunci, fericitul
Mucenic a pătimit trei zile de închisoare fără hrană şi apă, apoi, la
judecată L-a mărturisit din nou pe Hristos. Aşa s-a întâmplat şi a
doua şi a treia oară. În cele din urmă, s-a dat poruncă să fie ucis.
L-au dus pe mare departe, pe o corabie, lăsându-l să se roage.
Apoi, i-au tăiat capul şi l-au aruncat în adâncul mării. Însă, prin
minune, cinstitul lui cap a ieşit din mare şi, ca un dar de mare preţ,
a fost găsit şi luat de nişte creştini, evlavioşi, care l-au cunoscut. I-
au pus capul într-o cutie de argint şi, de atunci şi până acum, din
acesta izvorăşte mir şi se fac multe vindecări.
Nume: Necunoscute;
Martiraj: Biserica ortodoxă a fost tulburată, în secolele
VIII-IX, de încercările unor împăraţi de a înlătura cultul icoanelor.
Această acţiune, împotriva cinstitorilor de icoane, a purtat numele
de iconoclasm. Prigoana iconoclaştilor (a distrugătorilor de
134
icoane) contra iconodulilor (a celor ce venerau icoanele) s-a
datorat mentalităţii profane a unor împăraţi isaurieni şi armeni
„supăraţi” de cinstirea „prea mare” acordată icoanei Mântuitorului
Hristos. Ei au fost influenţaţi de adversitatea iudaică împotriva
icoanelor, precum şi de reproşurile califilor arabi care vedeau în
ele idolatrie şi călcarea poruncii a doua a Decalogului. Închinarea
la icoane nu este însă idolatrie, întrucât nu este o acţiune care îL
înlocuieşte pe Dumnezeu, ci – dimpotrivă – Îi evidenţiază
prezenţa. Primul astfel de împărat iconoclast a fost Leon al III-lea
Isaurul (717-741), care, în 726, a cerut să fie îndepărtate icoanele
din biserici. Apoi, în 730, a convocat un sfat laico-ecleziastic în
acest sens, reuşind să pornească oficial „iconoclasmul imperial” în
ciuda atitudinii potrivnice a patriarhului Gherman al
Constantinopolului. După ce a dat şi o lege anti-icoane, creştinii
din marele oraş al Bizanţului au fost siliţi să îşi aducă icoanele în
pieţele publice, ca să fie arse. Cei care s-au opus, au fost torturaţi
(li s-a tăiat o mână sau un picior) sau arşi de vii. Nenumăraţi
ortodocşi, în astfel de pedepse, şi-au plătit curajul cu viaţa. O
rezistenţă acerbă a venit din partea călugărilor, cărora li s-au
mutilat trupurile şi li s-au distrus lăcaşele. Unul dintre ei a fost Sf.
Ioan Damaschin, care a respins învinuirea că prin icoană s-ar
comite o erezie şi o reînviere a idolatriei păgâne. Sfântul a
dezvoltat o iconosofie precisă, concepând icoana ca simbol şi
mijlocitor cu sfântul reprezentat: aceasta are rol haric pentru că
mijloceşte harul divin. Mai mult, Sf. Ioan l-a înfruntat pe
împăratul Leon al III-lea, acuzându-l de abuz de putere şi de faptul
că „nu se cuvine împăratului să dispună de capul său în Biserică”.
După moartea împăratului Leon, a venit la putere Constantin al V-
lea, zis Copronymos (741-775), fiul său. Şi acesta a fost un fanatic
duşman al icoanelor, până într-acolo încât cel ce apăra icoana era
arestat. Ca să-şi „legitimeze” atitudinea, a convocat şi el un
pseudo-sinod în anul 754, la Hieria. Aici s-a hotărât în
„unanimitate” ca orice icoană să fie aruncată neîntârziat din Casa
Domnului. Cine ar fi făcut altfel, trebuia să fie pedepsit: ierarhii
riscau să fie depuşi din treaptă, iar călugării şi mirenii erau
anatemizaţi şi predaţi judecăţii civile. Totodată, împăratul a dispus
ca moaştele Sfinţilor să fie profanate sau arse, icoanele să fie
scoase din biserici, picturile şi mozaicurile să fie arse şi acoperite
cu un strat gros de var (pe pereţii bisericilor trebuiau atârnate
135
tablourile împăratului şi picturi inspirate din natură reprezentând
păsări, fructe, pomi etc). Atunci, călugării în special au manifestat
o rezistenţă dârză faţă de hotărârile „sinodului” şi împăratului
Constantin. Însă, după moartea lui, urmaşul imperial Leon al V-
lea Chazacul (775-780) lupta împotriva icoanelor i-a sfârşit.
Meritul i se datorează mamei sale, Irina (+ 802), o înflăcărată
adeptă a cinstirii icoanelor. Pentru o vreme, la tronul bizantin,
Irina, a luat frâiele guvernării alături de fiul său, Constantin al VI-
lea (780-797), într-o perioadă de binefaceri către creştinii
răsăriteni. În acea vreme, s-a convocat la Niceea, în 787, al VIII-
lea Sinod. Sinodul a combătut hotărârile din 754, luate fără
reprezentanţii Răsăritului şi ai Romei, adoptând însă o hotărâre
dogmatică asupra icoanelor: este bineplăcut lui Dumnezeu a face
icoane şi a le venera, dar aceasta să fie o cinstire şi nu o adorare
(care I se cuvine doar lui Dumnezeu). De asemenea, Sinodul a
dispus că este bineplăcută cinstirea Maicii Domnului, Îngerilor,
Sfinţilor, precum şi cinstirea Sfintelor Moaşte şi a Sfintei Cruci.
Cu toate că stabilitatea ortodoxă s-a întărit, au mai reizbucnit
tendinţe iconoclaste în vremea împăraţilor Leon al V-lea
Armeanul (813-820) şi Teofil (+842). Ultimul a dispus ca soţia sa,
Teodora, să se ocupe de treburile împărăţiei. Decizia lui a fost
benefică pentru Ortodoxie, căci împărăteasa a convocat, la 11
martie 843, un Sinod la Constantinopol, unde au venit toţi cei care
au avut de suferit în decursul luptelor iconoclaste. Sinodul a
declarat valabile toate hotărârile luate de cele 7 sinoade
ecumenice, a restabilit cultul icoanelor şi a rostit anatema asupra
tuturor iconoclaştilor. La Sinod, împărăteasa i-a rugat pe cei
prezenţi să ierte atitudinea iconoclastă a soţului ei, ca să îi fie lui
spre mântuire. Sinodalii au conceput la sfârşit un text de
anatemizare a tuturor ereticilor, începând cu Simon Magul, peste
Manes, Arie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie, Dioscor,
Origen, Didim, Evagrie, Sergiu, Onoriu, Pir, peste iconoclaştii
Teodosie Sisiniu, Pastila, Vasile Kakemphatos (preşedintele
pseudo-sinodului din 754) şi patriarhii Constantin şi Ioan VII.
Textul acesta şi al tuturor dogmelor bisericeşti a intrat apoi într-un
„sinodyocon” special, ca decizie sinodală, spre a fi citit anual în
întreaga biserică, în prima zi de duminică din Postul Sfintelor
Paşti, ca un avertisment general. Duminica aceasta, de 11 martie
843, a fost denumită – ca atare – Duminica Ortodoxiei.
136
Nume: Sfântul Andrei Criteanul;
Martiriu: Acest Sfânt nu trebuie confundat cu Sfântul
Andrei, mitropolitul Cretei. El a fost monah, un mare apărător al
sfintelor icoane. Având curaj, i-a imputat împăratului Constantin
Copronim alipirea la erezia catolicilor. Atunci, supărat, împăratul
a poruncit să fie bătut. În cele din urmă a fost omorât.
Nume: Sfântul Ştefan cel Nou;

Martiriu: Sfântul, egumen la o mănăstire din vestitul
munte al Cuviosului Avxentie, a fost cel mai de seamă apărător al
sfintelor icoane. Capii ereziei, în frunte cu împăratul, au încercat
în zadar să îl ademenească în „laţul” lor dogmatic. Văzând ei că
rămân neînduplecaţi, i-au dat foc la mănăstire şi i-au prigonit pe
fraţii monahi. Apoi, după ce l-au surghiunit în Prikomisis, l-au
readus în faţa împăratului şi, reîncercând să îl convertească,
Sfântul a aruncat jos o monedă şi a călcat-o în picioare zicând:
„Aşa îL necinstesc pe Hristos cei ce defaimă icoanele Sale” (A.D.
Kyriakos, istoria Bisericească, vol. 1, 105). Iată însă ce ne mai
spune, despre tăria în credinţă a Sfântului, Sfântul Nichifor al
Constantinopolului: „Necinstitorii l-au acuzat atunci de
fărădelege împotriva credinţei, susţinând că pe mulţi i-a dus în
rătăcire, învăţându-i să dispreţuiască slava pământească, să
treacă cu vederea case şi rudenii, să se împotrivească curţii
împărăteşti şi să urmeze viaţa monahală. Pentru toate aceste
pricini l-au dat la chinuri fără număr şi l-au osândit la temniţă.
La urmă i-au legat picioarele cu funii şi târându-l de la palat
până la locul numit Târgul Boului, i-au sfâşiat cărnurile cu totul.
Iar trupul său, ca al unui răufăcător, a fost aruncat în mare de
rău-credincioşi” (Istoria pe scurt, cap.81).
Nume: Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Crit;

137
Pomenire în calendar: 6 martie:
Martiriu: Sfântul Andrei s-a născut din părinţi
credincioşi, în cetatea Cirului, sub domnia împăratului bizantin
Constantin Copronim (741-775). Văzând Sfântul erezia
luptătorilor împotriva icoanelor, a venit la Constantinopol şi,
mărturisind adevărul înaintea împăratului, a mustrat păgânătatea
acestuia. Ca urmare, a fost dat la chinuri: a fost trântit la pământ şi
l-au târât cu sălbăticie. După ce l-au slobozit, Sfântul i-a adresat
împăratului cuvintele: „De vreme ce pe cei ce ocărăsc chipurile
împăraţilor, o, împărate, îi pedepseşti cu grele certări de moarte,
ca şi cum v-ar ocărî pe voi, la câtă urgie şi pedeapsă
dumnezeiască vă veţi osândi voi, cei ce ocărâţi icoana lui
Dumnezeu”. Înfuriat, împăratul a poruncit să fie chinuit şi mai
mult: l-au dezbrăcat, l-au întins la pământ, l-au bătut cu legături de
ştreanguri până s-a înroşit de sânge locul de sub el, i-au pătruns
coastele, i-au zdrobit gura şi l-au aruncat în temniţă.
Când l-au adus a doua zi în faţa împăratului, fiind Sfântul
şi mai îndrăzneţ, acesta a poruncit şi mai aspre chinuiri: i-au strujit
trupul până se desprindeau bucăţi de carne. În cele din urmă, i-au
legat picioarele cu ştreanguri, l-au târât prin târg. Pe când era
astfel chinuit, un pescar a ieşit înaintea lui şi, cu satârul, i-a tăiat
un picior şi aşa a primit cununa muceniciei.
Nume: Cei 42 de martiri ai Bisericii ortodoxe greceşti;

Martiriu: După ce au cucerit oraşul Amorion, din Frigia,
musulmanii arabi au capturat şi executat o mulţime de oameni. Pe
42 dintre ei, adică pe şefii rezistenţei, i-au deportat în Samarra şi,
pentru că au refuzat să-şi renege credinţa şi să se convertească la
islam, după 5 ani au fost masacraţi şi au devenit martiri ai
Bisericii greceşti.
Nume: Sfinţii Mucenici Iulian, Marcian, Ioan, Alexie,

Dimitrie, Foca, Petru, Leon şi Maria;
Naştere în cer: secolul VIII;
138
Martiriu: Sfinţii au trăit în vremea împăratului Leon, cel
care a prigonit Biserica şi a scornit o erezie prin care se socotea că
icoanele sunt idoli. Împăratul a dat poruncă, peste tot, ca icoanele
să fie distruse şi aruncate în foc. Iar cine nu se va supune, să fie
dat la chinuri şi ucidere. Atunci, mulţi drepţi-credincioşi s-au făcut
Mucenici. Printre ei a fost şi aceşti Sfinţi, care s-au împotrivit
când, la Constantinopol, s-a hotărât ca chipul lui Hristos de
deasupra „Porţii de aramă” să fie dat jos. Mai întâi, Sfinţii au fost
daţi la chinuri: au fost bătuţi timp de 80 de zile (câte 500 de
lovituri zilnic), întemniţaţi. În cele din urmă, i-au scos pe uliţele
cetăţii şi i-au tăiat. Tot atunci a fost tăiată, pentru dreapta-cinstire
a icoanelor, creştina Maria Patricia.
Nume: Sfânta Teodosia;

Naştere în cer: Secolul al VIII-lea ;
Martiriu: Pe vremea împăratului iconoclast Leon Isaurul
(726-741), când iconoclaştii se luptau din răsputeri ca să distrugă
cultul divin, în spaţiul bizantin au existat nenumăraţi martiri care
şi-au dat viaţa pentru cinstirea icoanelor. Iată ce ne-a consemnat,
despre un astfel de caz, Sfântul Nicodim Aghioritul: „Atunci
deîndată acelor femei li s-au tăiat capetele cu sabia, în timp ce un
ostaş sălbatic şi fără omenie a tras-o după sine pe Sfânta
Teodosia; şi ajungând la locul numit Târgul Boului, acel sălbatic
a apucat un corn de berbec, pe care cu multă mânie şi turbare l-a
înfipt şi i-a străpuns Sfintei gâtlejul, pricinuindu-i astfel fericitei
cununa muceniciei” (Sinaxar, vol.2, pg.173).
Nume: 38 de monahi ai Pelekitului;

Naştere în cer: Secolul al VIII-lea ;
Martiriu: În vremea împăratului bizantin Constantin
Copronim (741-775), acesta a dat poruncă guvernatorului Asiei să
îi pedepsească, în orice chip, pe monahii de la mănăstirea Pelekit.
Ajungând la mănăstire chiar în Joia din Săptămâna Mare,
prigonitorii imperiali au oprit Sfânta Liturghie şi au dat foc
mănăstirii şi bisericilor ei. Apoi, pe 38 dintre părinţi i-au închis
într-o baie veche şi au zidit uşa, lăsându-i să moară acolo de
foame.
139
Nume: Sfinţii Mucenici Ioan, Serghie, Patrichie şi cei
dimpreună cu dânşii;
Naştere în cer: secolul VIII;
Martiriu: Sfinţii, vieţuitori ai Mănăstirii Sfântul Sava, au
trăit pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi mama sa
Irina (790-802). Pacea lor a fost tulburată, chiar în Postul Mare, de
năvala păgânilor arabi. În dorinţa acestora de a jefui, pentru a găsi
odoare, s-au înarmat cu arcuri, suliţe şi săbii. Au făcut mare măcel
în mănăstire şi au dat foc chiliilor. Apoi au fugit. Dar, din nou, au
revenit în Joia mare şi, semănând urgie în urma lor, i-au ucis pe
cei ce rămăseseră în viaţă în mănăstire: au tăiat capete, au făcut
înjunghieri, au măcelărit. Atunci, unii dintre părinţi s-au ascuns
într-o peşteră din munte, cu odoarele mănăstirii. Şi, nedorind să le
dea nimic păgânilor, aceştia au pus foc la gura peşterii şi toţi cei
dinăuntru au fost ucişi. Astfel şi-au dat sufletele, dobândind viaţa
veşnică şi Împărăţia Cerurilor, atât Sfinţii Mucenici, Părinţii Ioan,
Serghie şi Patrichie, cât şi cei dimpreună cu ei din Mănăstirea
Sfântul Sava.
Nume: Sfinţii Mucenici Teodor, Constantin, Calist,

Teofil, Vasoiu şi însoţitorii lor;
Naştere în cer: secolul IX;
Martiriu: Sfinţii Mucenici, viteji creştini din oastea
imperială, au trăit sub împăratul Teofil – luptător împotriva
icoanelor (829-842). În vremea aceea, turcii au înconjurat cetatea
Amoreea, din Frigia, nimicind-o şi luând în robie pe toţi creştinii
rămaşi nevătămaţi. Sfinţii Mucenici, în număr de 42, au fost
aruncaţi în temniţă, legaţi în lanţuri şi cu picioarele în butuci. Li s-
a promis că vor fi eliberaţi numai dacă vor trece la „adevărata
credinţă”, în Mahomed. La toate ispitele, luptătorii lui Hristos
cântau psalmi şi înălţau rugăciuni. În cele din urmă, l-au blestemat
pe Mahomed şi, mărturisindu-L pe Hristos, au sfârşit prin a li se
tăia capetele. Apoi, turcii l-au ucis şi pe călcătorul de lege Vaditis,
trădătorul care le vânduse cetatea Amoreea.
140
Nume: Sfântul Mucenic Mihail, monahul;
Naştere în cer: secolul IX;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Edesei, a avut
părinţi creştini. După ce şi-a împărţit averea săracilor, s-a dus în
Lavra Sfântul Sava şi s-a făcut monah. Într-una din zile, a fost
trimis la Ierusalim, să-şi vândă acolo vasele frumoase pe care le
lucra. Însă, ajungând la Seida, împărăteasa agarenilor, aceasta s-a
rănit la inimă şi, văzându-i frumuseţea, a început a-l amăgi spre
păcat. Dar Sfântul a refuzat-o, spunându-i că se supune doar lui
Hristos. Iar împărăteasa, mânioasă, a poruncit să fie bătut. Apoi l-
a trimis pe Sfânt la împărat, ca pe un hulitor al credinţei lor.
Împăratul, dezlegându-l, l-a ispitit să creadă în Mahomed. La care
Sfântul i-a spus: „Să nu-mi fie mie să las pe Dumnezeul meu şi să
urmez dracului”. Şi atunci, Sfântul i-a cerut, în numele lui
Dumnezeu, să se boteze „ori prin sabia ta, către Hristosul meu,
trimite-mă”. Ca urmare, s-a dat poruncă să fie otrăvit, însă şi aşa
Sfântul a rămas nevătămat. În cele din urmă, i s-a tăiat capul în
mijlocul Ierusalimului, iar monahii din Lavra Sfântul Sava i-au
dus trupul în mănăstirea lor.
Nume: Împăratul bizantin Nichifor II Fokas;

Martiriu: Împăratul a fost un mare binefăcător creştin al
Marii Lavre, din Muntele Athos. A înzestrat această mănăstire cu
metoace, aducând o părticică din lemnul Sfintei Cruci şi Sfinte
Moaşte la Mănăstirea Peristeran, de lângă Tesalonic. La Marea
Lavră a dat un ajutor, anual, pentru 80 de monahi. A fost ucis de
generalul său, Ioan Şimiski. E cinstit ca ctitor al mănăstirii.
Nume: Achtum şi cei dimpreună cu dânsul;

Naştere în cer: secolul X;
Martiriu: Achtum a fost un cârmuitor ortodox din
zona Banatului, unde avea o stăpânire întinsă încă din
secolul X. În zona lui de autoritate se găsea şi mănăstirea
141
ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul, la care se închinau
românii, construită încă de dinaintea ”canonizării” primului
rege al Ungariei. În aceasta, cu împuternicire de la
Constantinopol, au aşezat ”egumen cu călugări greci, după
rânduiala şi ritul lor”. Curând, Banatul a devenit ţinta
interesului cotropitor al regelui Ştefan al Ungariei. Acesta a
trimis în Banat o armată condusă de Chanodinus, ateu ca să
îl tranforme prin luptă într-o stăpânire ungurească. Achtum a
căzut în acea luptă. Chiar averile pe care ungurii le-au smuls
de la Achtum au devenit cele dintâi ofrande ale diocezei
catolice de la Cenad. Creștinii căzuți în această luptă, prin
care se dovedește că voievodatul Transilvaniei nu a fost o
colonie a statului unguresc, au fost înmormântați în cimitirul
mănăstirii ortodoxe din Banat.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: 7-15 iulie 1099;
Martiriu: Sub pretextul eliberării Locurilor Sfinte de sub
stăpânirea arabilor, dar nutrind şi obţinerea de averi şi înfiinţarea
de state feudale, cruciaţii (catolicii) din ţările Europei apusene au
organizat mai multe cruciade între secolele XI-XIV. Astfel, la 7-
15 iulie 1099, 13.000 de cruciaţi au început cucerirea
Ierusalimului, unde trăiau în jur de 20.000 de oameni. Chiar în
ziua de Vineri, la Ierusalim, a avut loc un masacru fără precedent
în istorie, ceea ce a compromis ideea de cruciadă în ochii
contemporanilor. Ca urmare, s-a constituit Regatul latin al
Ierusalimului, iar în locul Patriarhului ortodox latinii au pus un
catolic. Apoi, catolicii mai fac un „pas înainte” când, cu ocazia
cruciadei a II-a (1147-1149), îşi ridică la Ierusalim un lăcaş dublu
(Golgota şi Sf. Mormânt), creându-şi astfel „drepturi” la Sfântul
Mormânt. Situaţia pentru ortodocşi se agravează şi pentru că, la
1187, sultanul Saladin al Egiptului (1171-1193), după o luptă
lângă lacul Tiberiadei (nordul Galileii), cucereşte Ierusalimul, îl
transformă în oraş musulman, iar bisericile le transformă în
moschei. Căderea Ierusalimului zguduie tot Apusul. Însă, în
vremea împăratului bizantin Isac II Anghelos (1185-1195),
142
sultanul Saladin încheie un armistiţiu în care permite creştinilor să
viziteze Ierusalimul.
Nume: Sfânta Muceniţă Filofteia;

Naştere în cer: secolul XII;
Martiriu: Sfânta s-a născut la Târnova, în Bulgaria, din
părinţi creştini. Rămasă orfană de mamă, această copilă a avut o
viaţă curată şi mergea regulat la biserică. Dar luându-şi tatăl ei altă
femeie, aceasta o bătea pe fetiţă când o vedea că face fapte bune.
Astfel, Sfânta împărţea săracilor ieşiţi în cale din hainele şi
mâncarea pe care mama vitregă le trimitea la soţul ei. Acesta,
după ce situaţia s-a repetat câteva zile, şi-a certat femeia: ea însă i-
a spus că mereu îi trimite mâncare îndeajuns. După ce tatăl ei a
pândit-o, văzând realitatea, s-a mâniat şi – nemaiapucând să o ia
de plete, ca de obicei – a aruncat în ea cu o bardă de plugar.
Rănită la picior, Sfânta şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Şi nu doar sângele care curgea din Sfântă era strălucitor, ci s-a
luminat şi locul unde se afla. Atunci, tatăl ei, cuprins de spaimă, a
vrut să-i ridice trupul, dar nu cuteza să se apropie. Mergând în
cetate, s-a dus la arhiepiscop. Acesta, însoţit de mulţi creştini, s-a
dus cu făclii şi cu tămâie să o vadă. Trupul Sfintei strălucea, într-
adevăr, în dumnezeiasca lumină. Apoi episcopul a cerut să i se
ridice trupul, dar acesta era la fel de greu ca o piatră de moară.
Înţelegând ei că Sfânta vrea să meargă în altă parte, i s-au adresat
ca unei fiinţe vii, rostindu-i nume de cetăţi, mănăstiri, biserici şi,
când s-a pomenit şi Biserica Domnească de la Curtea de Argeş,
atunci trupul fecioarei s-a uşurat şi au înţeles că acolo e voia lui
Dumnezeu şi a ei ca să meargă. Moaştele Sfintei au fost aduse de
un alai evlavios, cu făclii şi tămâieri, la porunca voievodului Radu
Vodă. Când însă domnitorul Neagoe Basarab a ridicat mănăstirea
Curtea de Argeş, în 1517, moaştele Sfintei au fost aşezate în
aceasta.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: anii 1202-1204 (cruciada a IV-a);
Martiriu: Prin această cruciadă, între Occident şi Orient
(adică între catolici şi ortodocşi), s-a săpat o prăpastie
143
duhovnicească şi mai profundă. Astfel, în loc să îi apere pe
ortodocşi de musulmani (cum predicaseră), cruciaţii catolici au
contribuit, prin cucerirea şi jefuirea Constantinopolului, la slăbirea
şi mai mult a Imperiului bizantin – fiind una din cauzele cuceririi
lui de către turci în 1453. Evenimentul istoric s-a derulat astfel: în
anul 1204, chiar în Vinerea Patimilor, cruciaţii catolici au luat cu
asalt Constantinopolul, l-au jefuit 3 zile şi 3 nopţi, au ucis. A fost
un trist final de cruciadă pentru că, în locul Imperiului bizantin,
catolicii au înlocuit Imperiul bizantin cu Imperiul latin de
Constantinopol (1204-1261), punându-l rege pe Balduin (1204-
1205). Atunci, ortodocşii au fost daţi la o parte şi catolicii şi-au
amplificat ofensiva doctrinară schismatico-eretică: veneţienii au
preluat măreaţa Biserică ortodoxă Sf. Sofia, inclusiv au beneficiat
de „dreptul” ca Patriarhul latin să fie un … veneţian! În această
situaţie „eliberatoare”, clerul ortodox şi aristocraţia bizantină s-a
retras în Asia Mică, unde a pus bazele Imperiului grec de Niceea
(1204-1261) şi în care, în 1308, s-a instalat şi Patriarhul
ecumenic.
Nume: Cuviosul Ioan şi cei dimpreună cu dânsul

(monahi ciprioţi);
Naştere în cer:1221;
Martiriu: Cei 13 monahi erau închinovaţi, într-o
mănăstire, în muntele Kantarei din Cipru. Ei au mărturisit
Ortodoxia, când romano-catolicii au invadat mănăstirea, fiind duşi
pentru „explicaţii” în faţa mai marelui lor din Levkosia: „Vom
muri pentru credinţa ortodoxă. Fiindcă avem bune nădejdi că
dacă vom lupta pentru numele lui Iisus, sufletele noastre vor via
în veci, iar trupurile acestea, care vor pătimi atâtea chinuri prin
silnicele munci ale tiranilor latini, se vor îmbrăca în nemurire în
viaţa aceea fără de sfârşit (…) Noi aşa zicem, că toţi cei ce se
împărtăşesc cu azime cad de la adevăr şi cred într-o dogmă
mincinoasă, care este potrivnică Sfintei Evanghelii,
Dumnezeieştilor Scripturi şi Sfintelor Sinoade. Sunt, aşadar, în
rătăcire, nu numai cei vii care săvârşesc aceasta, ci şi cei care au
murit”. După ce romano-catolicii i-au aruncat în temniţă timp de 3
ani, cei 13 au fost readuşi în faţa acuzatorului eretic şi i-au spus:
„Doamne, Dumnezeul puterilor, Îţi mulţumim că ne-ai învrednicit
144
să ne arătăm mai presus de aceşti blestemaţi de latini şi să murim
pentru Tine. Precum celor 3 tineri care au fost încercaţi în
cuptorul de foc le-ai dăruit har îndoit, ca să se arate mai înalţi
decât haldeii şi mai presus decât focul şi nouă, care ne-am arătat
mai puternici decât latinii, dă-ne tărie ca să ne înfricoşăm de
focul acesta şi ne primeşte pe noi ca jertfă adusă Ţie printr-
însul!” (K.N. Sathos, Biblioteca medievală, vol.2, pg.38).
Ca urmare, i-au legat pe Părinţi de cai şi, târându-i pe
pământ, i-au ars de vii. Pe Cuviosul Ioan, egumenul lor, romano-
catolicii l-au văzut mult timp cum se ruga în mijlocul flăcărilor,
până când un eretic catolic l-a lovit cu ciomagul şi astfel şi-a dat
sufletul.
Nume: Necunoscute;
Martiriu: Pe timpul cruciadei a V-a (1218-1229), în
1224, o hoardă de turci îi învinge definitiv pe cavalerii latini
(catolici), dar mulţi ortodocşi au fost măcelăriţi şi Biserica Sf.
Mormânt a fost distrusă.
În consecinţă, prin cele 12 expediţii ale cruciaţilor catolici
(francezi, englezi, germani, veneţieni, nomazi etc) în Palestina, nu
au putut să facă operă durabilă în Răsărit şi au lăsat în urmă o filă
roşie în Ortodoxie. În cele din urmă, otomanii i-au învins pe
creştini în cruciadele de la Nicopole (1396) şi Varna (1444).
Nume: 13 monahi ciprioţi de la Mănăstirea Kandara;

Martiriu: Cei 13 monahi ortodocşi au fost aduşi, pentru a
fi judecaţi, la palatul „arhiepiscopului” catolic din Levkasia. Aici,
în timp ce cântau psalmul 118 („Fericiţi cei fără prihană în cale,
care umblă în legea Domnului”), au fost condamnaţi la moarte
pentru neascultare faţă de papă. După ce au fost insultaţi şi numiţi
câini, de către acuzatorul dominican, au fost trântiţi la pământ,
bătuţi, târâţi în afara cetăţii Levkasia, fiind legaţi şi traşi de cai şi
catâri care alergau. Şi-au luat cununa veşniciei în râsetele
batjocoritoare ale „monahilor” catolici.
145
Nume: Sfânta Muceniţă Evghenia;
Martiriu: Sfânta s-a născut, la Roma, din părinţi păgâni.
Pentru că tatăl ei a primit însă o slujbă împărătească în Egipt, a
plecat cu toată familia acolo. Însă Sfânta a fugit de acasă noaptea,
alături de două slugi, ducându-se la un episcop îmbrăcată ca un
bărbat. După ce a primit de la acesta dumnezeiescul botez, şi-a
tăiat părul şi şi-a luat numele Evghenie. Apoi, s-a dus la o
mănăstire, unde toată noaptea stătea în rugăciune. Strălucind
„bărbatul” acolo ca un mare luminător, a fost rugat de sobor să ia
grija mănăstirii. Nu a vrut, dar în cele din urmă l-au silit să
accepte. Însă o femeie bogată, sedusă de frumuseţea „lui”, a fost
cuprinsă de patimă şi, minţindu-l, i-a mărturisit că vrea să îi spună
în taină ce boală are. Evghenie s-a dus la casa ei, aşezându-se
lângă pat. Acolo, femeia i-a mărturisit pofta trupească ce o
cuprinsese, iar „acesta”, ruşinându-se de neruşinarea ei, a mustrat-
o. Cuprinsă atunci de mânie şi „ruşine”, femeia s-a dus în cetate şi
a spus prefectului că „bărbatul” Evghenie a încercat să o
amăgească. Dregătorul, care era de fapt tatăl Evgheniei… devenită
Evghenie, a poruncit să fie adus la mănăstire nu doar „el”, ci şi
ceilalţi călugări „mincinoşi”. Acolo, pe când se afla sub acuzele
femeii mincinoase, „el” şi-a rupt haina şi le-a zis celor prezenţi
adevărul despre familia sa. Şi toţi s-au minunat de felul în care
Dumnezeu a descoperit viclenia femeii acuzatoare. Atunci, tatăl
Sfintei Evghenia a părăsit slava lumească, s-a botezat şi, devenind
creştin, şi-a luat cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia,
iar mama ei a fost şi ea osândită la moarte. După acestea, Sfintei i-
au legat de grumaji o piatră mare şi au aruncat-o în apă. Ieşind
însă nevătămată, prigonitorii i-au tăiat capul cu sabia.
Nume: Egumenul aghiorit Eftimie şi toţi athoniţii care s-

au opus unioniştilor romano-catolici;
Martiriu: După ce a venit la conducerea Imperiului
Bizantin, în 1259, împăratul Mihail Paleologul a trimis monahilor
146
din Sfântul Munte, în 1273, un ordin imperial prin care îşi anunţa
politica sa unionistă. Apoi, chiar el, a purces să meargă personal şi
să facă prozelitism în Sfântul Munte. Mai întâi, ajungând la
mănăstirea Vatoped, a dat ordin să fie spânzuraţi, cum s-a şi
executat, toţi antiunioniştii existenţi acolo. După care, pe
egumenul Eftimie, romano-catolicii l-au dus în lanţuri şi l-au lăsat,
în largul mării, pe o stâncă acoperită de ape (unde acesta s-a
înecat). Criminalii eretici şi-au umplut mâinile de sânge şi la
mănăstirile Zografu (unde i-au ars de vii pe monahi) şi Kareia
(unde i-au tăiat cu săbiile).
Nume: Cuviosul Eftimie şi cei dimpreună cu dânsul;

Sinaxarul athonit: 4 ianuarie;
Martiriu: Cuviosul a fost egumen al Mănăstirii Vatopedi.
A trăit în vremea când, în 1274, prin aşa-zisul sinod de la Lyon s-a
făcut unirea falsă între ortodocşi şi romano-catolici. Atunci, între
1279-1280, s-a încercat forţarea monahilor aghioriţi să accepte
dogmele eretice, însă, ”fiind puternic în predania ortodoxă”,
Cuviosul ”a mustrat pe latinocugetători”. Ca urmare, conform
Sfântului Nicodim Aghioritul, Cuviosul a fost ”legat cu lanţuri”
şi, pe când cei 12 ieromonahi erau spânzuraţi de un stejar, l-au
aruncat în marea Kalamitsi.
Nume: Cei 24 de sfinţi martiri monahi de la Zografu;

Pomenire în calendarul aghiorit: 22 septembrie;
Martiriu: S-au închis în turnul mănăstirii şi, de acolo, i-
au ocărât pe împăratul Mihail şi patriarhul Ioan Beccos ca pe nişte
eretici, rău-slăvitori (catolici). Au fost arşi de vii. Acest împărat a
murit, după o lună, înconjurat de sărăcie.
Nume: Necunoscute;
Naştere în cer: secolul XIII;
147
Martiriu: În vremea împăratului Mihail al VIII-lea
Paleologul şi al Patriarhului Vekkos, înşelaţi în credinţă de
catolici, mai mulţi monahi de la Mănăstirea athonită Iviron s-au
împotrivit unirii cu Roma şi au luat cununa muceniciei.
Nume: Necunoscute;
Sinaxar athonit: 10 octombrie
Naştere în cer: Sec.XIII;
Martiriu: Egumenul Mănăstirii athonite Zografu,
împreună cu 21 de monahi şi 4 mireni, s-au împotrivit
cugetătorilor catolici care doreau să îi atragă la unirea cu Roma
după ”Sinodul” de la Lyon din 1274. Toţi au primit mucenicia,
fiind arşi în turnul în care s-au retras.
Nume: Cuvioşii Mucenici Ioan şi Grigorie;

Martiriu: Cei doi Cuvioşi Mucenici s-au nevoit la
Mănăstirea athonită Dohiariu. Primul dintre ei, Ioan, a fost
înaintemergătorul isihaştilor (şi a primit mucenicia de la catolicii
susţinuţi de Patriarhul Ioan Vekkos), iar al doilea i-a fost ucenic.
Nume: Sfinţii Martiri monahi de la Iviru;

Pomenire în calendarul aghiorit: 13 mai;
Martiriu: Au primit mucenicia, prin înecare în mare,
pentru că nu i-au primit pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Ioan
Vecul (căzuţi în erezia catolică). Au avut râvna dreptei-credinţe,
biruind iubirea de desfătări cu înfrânarea, privegherea, neîncetata
rugăciune, chiar dacă asprele lor nevoinţe le-au răbdat fără
acoperământ, cu neîncetatele lacrimi, cu reaua pătimire a trupului
şi culcarea pe jos.
148
Nume: Sfinţii Noi Mucenici Cosma şi Petru(+secolul
XV,Mănăstirea athonită Iviron);
Sinaxarul athonit
Naştere în cer: secolul XV.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la

Suceava;
Martiriu: Marele mucenic, originar din Trapezunta, s-a
născut într-o familie de creştini. Pe când călătorea pe o corabie,
unde s-a certat cu un francez pentru apărarea dreptei-credinţe, a
ajuns la ţărmul Mării negre, ancorând la Cetatea Albă. Aici,
francezul s-a dus la mai-marele cetăţii, un turc adept al islamului,
spunându-i acestuia că pe corabia lui este cineva care vrea să
treacă la legea mahomedană. Nelăsându-se înduplecat de turc,
care l-ar fi vrut convertit la islam, Sfântul i-a spus: „Niciodată nu
mi-a fost în gând să mă lepăd de sfânta credinţă a Domnului
nostru Iisus Hristos şi să primesc credinţa rătăcită a lui
Mahomed. Ci de voieşti, treci tu la Hristos, care-I singurul
Dumnezeu adevărat”. Atunci, turcul s-a mâniat şi l-a dat la
chinuri: l-au bătut până când i se desprindeau bucăţi de carne din
trup, l-au întemniţat, l-au târât cu lanţul, i-au legat picioarele de
coada unui cal sălbatic şi a fost tras pe uliţe până când pământul s-
a înroşit de sângele lui. Când l-au văzut, iudeii prezenţi au început
să râdă şi unul din ei, luând o sabie, i-a tăiat capul. Cinstitul lui
trup a fost lăsat neîngropat, deoarece nici un creştin nu îndrăznea,
de furia păgânilor, să se apropie. Însă, prin minune, la trupul
mucenicului s-au arătat deodată câteva făclii arzând, iar trei
bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe cântau şi îl tămâiau, de deasupra
moaştelor făcându-se un stâlp de lumină ce se înălţa până la cer.
Ulterior, moaştele sale au fost duse la Mitropolia Sucevei, unde
204 preoţi şi o mulţime de credincioşi l-au primit cu mare cinste.
Nume: Antonie, Ioan şi Eustatie ;

149
Martiriu: Aceşti tineri ortodocşi, din Lituania, au luat
cununa muceniciei, în vremea domnitorului Olgherd, prin tăiere.
Ei au urmat obiceiurile ortodoxe, fără să se supună regulilor
idolatre impuse de suveran. Moaştele lor au fost duse la
Constantinopol.
Nume: Necunoscute (4000 de ortodocşi);

Naştere în cer: noaptea de 28 spre 29 mai 1453;
Martiriu: Căderea Constantinopolului ortodox, sub turci,
este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria
universală. Consecinţele prăbuşirii perlei cetăţilor lumii se resimt,
din păcate, până astăzi. Catastrofa a fost posibilă, în condiţiile în
care turcii au venit din Asia Mică şi s-au aşezat în Europa în 1354,
din cauza frecventelor lupte politice între împăraţii bizantini. O
astfel de greşeală a făcut împăratul Ioan al VI-lea (1347-1354),
când a fost de acord să îşi căsătorească fiica cu sultanul Orkan şi
să se alieze cu otomanii contra rivalului său. Ceea ce a urmat, sub
sultanul Murad I (1359-1389) se ştie: sub flamura antihristică a
islamului au căzut ortodocşii greci, bulgari, sârbi, albanezi şi
români. Asemenea „succese” l-au determinat pe sultanul
Mahomed al II-lea (1451-1481) să îşi propună, efectiv, să
cucerească Constantinopolul – „inima” Ortodoxiei. Ortodocşii,
neînţelegându-se între ei, nu şi-au dat seama de pericolul otoman,
iar catolicii nu au întreprins nimic pentru a salva oraşul
Constantinopol. Astfel, sultanul turc a pregătit o armată de
160.000 de oameni. Atacând pe uscat şi pe mare, artileria turcilor,
cu tunuri şi arme de foc, a început o bătălie care a durat până în
zorii zilei de 29 mai.
Asediul, împotriva celor 50.000 de locuitori (ortodocşi) ai
Constantinopolului, a avut loc în noaptea 28 spre 29 mai 1453. În
acel moment, împăratul bizantin Constantin al XI-lea (1448-
1453), însoţit de alte autorităţi administrative, asistau la Sfânta
Liturghie, în biserica Sf. Sofia, fără să ştie că va fi ultima. După ce
s-au împărtăşit, cu toţii, au pornit să apere oraşul. Chiar el,
împăratul, a făcut apel la toţi locuitorii să lupte eroic. Însă a căzut
şi el, în bătălie, iar trupul nu i s-a mai putut identifica. În zorii
150
zilei de 29 mai, adică a treia zi după marea sărbătoare a Rusaliilor,
turcii şi-au făcut apariţia în oraş. Înspăimântându-i pe localnici, i-
au fugărit prin case, circuri, străzi… A fost una din cele mai mari
tragedii ale istoriei… Unii, crezând că se vor salva, s-au adăpostit
în incinta Bisericii Sf. Sofia. Zadarnic, însă, căci ienicerii s-au
năpustit prin case, biserici, mănăstiri: peste tot, i-au înrobit pe
oameni, prădându-i de obiecte şi podoabe. Apoi, chiar în timpul
Liturghiei de la Biserica Sf. Sofia, otomanii au intrat înăuntru
înarmaţi. Mulţi, din cei prezenţi, au fost trecuţi prin ascuţişul
sabiei. Cu ceilalţi, rămaşi, s-a procedat în chipuri diferite: unii au
fost vânduţi ca robi pe pieţele Orientului, băieţii şi fetele au fost
violaţi, mamele şi fetele ortodoxe au ajuns în haremuri etc.
Conform istoricilor Sphrantzes şi Critobul, unii preoţi ce slujeau
în Sfântul Altar când s-au năpustit turcii, în biserică, au luat
Sfintele şi s-au îndreptat cu ele spre peretele de miazăzi. Acesta s-
a deschis, cuprinzându-i, urmând să rămână acolo până ce biserica
va fi din nou sfinţită. Iar în ziua de 29 mai, au urmat şi alte
profanări: sultanul a intrat, cu mare alai, în biserica Sf. Sofia şi,
întorcându-se cu faţa spre Mekka, a pus un lider islamic să
rostească „predica în numele profetului Mahomed”. De atunci,
biserica Sf. Sofia (numită de ruşi cerul pe pământ), adică scaunul
măririi lui Dumnezeu, gloria şi lauda întregii Ortodoxii, a fost
transformată în moschee până când, în 1924, reformatorul
revoluţionar al Turciei moderne, Atatűrk (1923-1938), a declarat-o
Muzeu Naţional. Iar cuceritorul Mahomed s-a considerat
moştenitorul legal al Imperiului bizantin, înfiinţând un altul:
Imperiul turc (otoman).
Nume: Sfântul Onufrie din Hios;

Pomenire în calendarul grecesc: 4 ianuarie;
Martiriu: Sfântul s-a născut lângă Târnavo, Bulgaria. Pe
când avea 8 ani, fiind bătut de părinţi, a spus că vrea să devină
musulman. Cu greu au reuşit părinţii, atunci, să îl smulgă din
mâinile turcilor. Mai târziu însă, chinuit de amintirea acestui păcat
al copilăriei, a plecat la Sfântul Munte, la mănăstirea Hilandar,
având în suflet să îL mărturisească pe Hristos – cum a şi fost
întărit printr-o vedenie în care i s-a arătat Sfântul Vasile cel Mare
151
– chiar în locul unde se lepădase în copilărie. S-a arătat, acolo, la
mai marii turcilor. Şi, după ce le-a aruncat în faţă sarica de pe cap
(fesul turcesc), a mărturisit: „sunt creştin şi tăgăduiesc şi blestem
credinţa voastră!”. Ca urmare, adepţii lui Mahomed l-au închis în
temniţă, punându-i picioarele în obezi. După ce l-au executat,
tăindu-i capul, i-au luat trupul şi, după ce au răzuit pământul
îmbibat cu sângele lui şi l-au pus în trei coşuri, au pus totul într-o
barcă. Le-au aruncat apoi în mare şi, în final, au spălat barca de
„necurăţia” acestora. Însă, în cele din urmă, marea a adus înapoi
sfintele moaşte ale celui care, în chip minunat, purta pe faţă (după
ucidere) o veselie dumnezeiască.
Nume: Rodion, arhimandrit; Anastasie, ieromonah;

Martiriu: Înainte de fi împuşcaţi, de un detaşament de
soldaţi bolşevici, părintele arhimandrit ucrainean a fost scalpat.
Apoi, au fost aruncaţi la groapa cu gunoi.
MODERNITATE
(1492-1918)
Transilvania autonomă, având o populaţie majoritar-

ortodoxă, este o filă de martiraj pilduitor încă din secolul XIII, de
când statul catolic ungar şi scaunul papal au încercat într-un
mod brutal fie să îi convertească pe românii ”schismatici”, fie pur
şi simplu să îi extermine, pe ”toţi ereticii şi falşii creştini” (a se
vedea cazul inchizitorialului papă Grigore al IX-lea). Astfel, în
vremea regelui maghiar Ludovic (1342-1382) a început scoaterea
Ortodoxiei în afara legii (precum şi persecutarea preoţilor
ortodocşi), iar sub regele Luxemburg (1387-1437) s-a interzis
152
nobililor şi ţăranilor români să-şi boteze copiii în ritul ortodox
(decret întărit şi de regele Matei Corvin). Existenţa de zi cu zi a
românilor ortodocşi a devenit şi mai grea după ce, în 1595, Dieta
din Turda i-a obligat pe strămoşii noştri – sub ameninţarea cu
decapitarea – să se căsătorească la catolici, obligându-i totodată
să plătească dijmă catolicilor (tot pentru dijmă a izbucnit şi
răscoala de la Bobâlna din 1437), culminând apoi cu dispreţul de
a-i arunca pe ţăranii români, în 1514, în iobăgie.
Mai apoi, în secolul XVI, sistemul represiv catolic al
maghiarilor din Transilvania a fost înlocuit cu cel calvinist, în
condiţiile în care Ungaria fusese transformată în paşalâc turcesc
în 1541. Iar maghiarii calvini, ca şi predecesorii lor catolici, au
continuat să îi menţină pe românii ortodocşi într-o stare de
inferioritate religioasă şi socială. Istoria consemnează, în
continuare, acelaşi proces violent de nerecunoaştere oficială a
Ortodoxiei, de convertire şi întemniţare a românilor. Astfel de
acţiuni prozeletiste au avut loc în vremea principilor calvini Ioan
Sigismund, Gabriel Bethlen etc. Românii aveau să fie însă pentru
scurt timp ridicaţi, în epoca strălucită a lui Mihai Viteazul (1593-
1601), deoarece atunci s-a recunoscut statutul politic de egalitate a
Ortodoxiei cu celelalte 4 ”religii recepte” existente în
Transilvania. Însă, credinţa noastră naţională avea să fie din nou
înjosită când, în 1688, protectoratul austriac în Transilvania a
girat nu numai nerecunoaşterea oficială a Ortodoxiei, dar a
”regizat” şi actul viclean al unirii unora dintre românii ortodocşi
cu Roma catolică (1697), bineînţeles spre folosul statului ungar,
ceea ce i-a făcut pe românii înşelaţi (şi toleraţi) să părăsească în
masă unirea şi să revină la Ortodoxie. În faţa acestui gest al lor,
Viena a recurs la forţă armată şi, sub conducerea generalului
Bukow, bisericile ortodoxe ale românilor din Transilvania au fost
luate cu forţa şi date celor ”uniţi”, parohiile ortodoxe au fost
declarate ”unite”, iar în cele din urmă au fost dărâmate cu tunurile
zeci de schituri şi mănăstiri ortodoxe. Ca urmare a acestor măsuri
de represalii, o parte din cei 1540 de preoţi ortodocşi români şi-au
părăsit parohiile (698), au trecut în rândul ţărănimii (202), au fugit
la românii de peste munţi (498), iar alţii au fost închişi în temniţe,
trecuţi la ”uniţi” sau executaţi (a se citi opera istoricului
K.Hitchins). Aşa s-a petrecut şi cu cei 80 de preoţi ortodocşi,
români şi patrioţi, pe timpul răscoalei lui Horea (1784) care, ca şi
153
conducătorii răscoalei, au fost întemniţaţi, anchetaţi, alungaţi,
condamnaţi la moarte şi ucişi în chinuri martirice. Ororile
maghiarilor nu i-au înspăimântat nicidecum pe românii ortodocşi
din vremea paşoptistă, când, ridicându-se pentru apărarea
identităţii româneşti, peste 100 de preoţi au fost ucişi, mai mult de
40 de biserici au fost arse şi în jur de 300 jefuite.
Nume: Necunoscuţi;
Martiriu: Asupririle sociale şi religioase ale nobilimii
maghiare i-au determinat pe mii de iobagi români să pornească
răscoala de la Bobâlna. Ţăranii din apropiere de Aiud au asediat
Aiudul, oraş ce era un puternic centru al nobilimii. Dar oastea
nobiliară a recucerit oraşul, i-a învins pe răsculaţi şi a recurs la
pedepse din cele mai grele. Mii de iobagi români au fost ucişi cu
cruzime, iar conducătorii lor au fost spânzuraţi pe dealul din faţa
oraşului Turda. Chinuirea răsculaţilor s-a făcut în diferite moduri:
i-au tras în ţeapă, i-au ars de vii, le-au scos ochii, le-au mutilat
trupurile.
Nume: Sfinţii Mucenici Rafail, diaconul Nicolae şi Irina;

Sinaxarul grecesc: 9 aprilie;
Martiriu: Sfinţii Mucenici Rafail şi Nicolae au fost
călugări la Mănăstirea de lângă satul Thermi, la miazănoapte de
Mitilini. Pentru credinţa lor în Hristos, oştenii turci i-au ucis pe
toţi monahii de aici. Sfânta Irina era o fetiţă ce mucenicise
împreună cu ei. Cei trei s-au arătat în vedenii mai multor locuitori
din Lesvov, săvârşind nenumărate minuni.
Nume: Gheorghe Doja şi cei dimpreună cu dânsul;

154
Martiriu: Tirania politică şi religioasă i-a făcut pe zeci
de mii de ţărani din Transilvania să înceapă, în anul 1514, o nouă
răscoală. Autorităţile nobiliare ”privilegiate” au intervenit în
forţă, restabilind situaţia. Mii şi mii de iobagi români au fost ucişi,
iar liderul lor, Gheorghe Doja, a fost dat la moarte în chinuri
groaznice: l-au aşezat pe un tron înroşit, iar pe cap i-au pus o
coroană de fier înroşită. Apoi, silindu-i pe alţi condamnaţi să rupă
cu cârlige de fier carnea de pe trupul lui Doja şi să o mănânce, li s-
au tăiat şi acestora mâinile, iar în final i-au executat.
Nume: Gheorghe din Kratovo ;

Martiriu: Acest tânăr, după 11 luni de chinuri, a luat
cununa muceniciei fiind ucis, în Bulgaria, la Sofia.
Nume: Noul Cuvios Mucenic Kareotis;

Martiriu: Noul mucenic a fost originar din Ucraina. În
tinereţea sa, urmând calea smintelii, nu a virtuţii, a săvârşit o
crimă. Căindu-se puternic, a intrat în Mănăstirea ortodoxă
Suprasil, între anii 1500-1510. Dorind să-şi ispăşească fapta grea a
uciderii, a plecat în Bizanţ, ştiind că aici turcii îi maltratau pe
creştini. A intrat într-un locaş islamic chiar când turcii făceau
plecăciunile „cele urâte de Dumnezeu”. Aici, după ce a
îngenuncheat şi şi-a făcut semnul crucii, a început să se
împlinească dorinţa lui de mucenicie; turcii l-au torturat, l-au
întemniţat 10 zile fără hrană şi apă, l-au lovit. Atunci, mucenicul l-
a numit pe paşă câine şi moştenitor al focului veşnic. Toate
presiunile de a-l face să se lepede de Hristos au fost zadarnice. În
cele din urmă, turcii l-au condamnat la moarte prin foc. Călăul lui,
după ce a fost scuipat, l-a lovit în cap cu o vergea de fier şi astfel
mucenicul a căzut în mijlocul flăcărilor.
Nume: Macarie;
Naştere în cer: 14 septembrie 1527;
155
Martiriu: A fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul
Constantinopolului. După ce a suferit în Tesalonic, s-a săvârşit
prin tăierea cu sabia.
Nume: Dimitrie Tamara;;

Naştere în cer: 19 martie 1564;
Martiriu: A pătimit, pentru Hristos, săvârşindu-se de
sabie.
Nume: Duca;
Martiriu: Fiind croitor, în Mitilene, Duca a fost jupuit, de
piele, la Constantinopol.
Nume: Noul Mucenic Chiril;

Martiriu: Mucenicul, din Mănăstirea athonită Hilandar, a
fost ars în Tesalonic, în faţa bisericii cu hramul ”Sfinţilor
Constantin şi Elena” de lângă Hipodrom.
Nume: Noul Cuvios Mucenic Damian;

Pomenire în calendarul aghiorit: 23 februarie;
Naştere în cer: anul 1568
Martiriu: Acesta a fost monah la Mănăstirea Filoteu.
Însă a ieşit şi a început să propovăduiască creştinismul în părţile
Olimpului. A pătimit mucenicia la Larissa, unde a demascat
înşelătoria islamismului. L-au aruncat în foc şi astfel a primit
cununa muceniciei.
Nume: Cuviosul Mucenic Macarie;

Pomenire în calendarul aghiorit: 6 octombrie;
156
Martiriu: Acest monah, de la Schitul Sf. Ana, a fost
decapitat în 1590 la Brusa. Părți din moaștele sale se găsesc la
acest schit, în Sfântul Munte.
Nume: Cuviosul Mucenic Macarie, ( +1507, Mănăstirea

athontită Vatoped), Cuviosul Mucenic Damian din Agrafa
(+1515, Mănăstirea athonită Filoteu); Sfântul Nou Mucenic
Iacov (+1520, Mănăstirea athonită Simon Petras); Cuviosul
Ioasaf (+1536, Mănăstirea Vatoped);
Sinaxarul athonit.
Naştere în cer: secolul XVI.
Nume: Noul Mucenic Avacum Schitiotul;

Naştere în cer: secolul XVI;
Martiriu: Mai întâi, mucenicul a trăit, la Athos, în
schimnicie. A luat hotărârea de a mucenici, pentru Hristos, în
condiţiile în care turcii îi obligau pe creştini să se convertească la
islamism. Chiar un înger i-a încuviinţat gândul de jertfelnicie.
Astfel, s-a dus la Salonic unde, cu îndrăzneală, a înfierat
necuviinţa turcilor. Lucrul acesta i-a indignat pe turci, căci cine
propovăduia supremaţia creştinismului faţă de islamism era
osândit la moarte. Ca urmare, a fost prins, bătut şi condus la
judecătorul turc. Iată cum L-a mărturisit pe Hristos: “Este timpul
să vă lepădaţi de strâmba credinţă a profetului mincinos
Mahomed şi să cunoaşteţi Adevărul, Care este Hristos,
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Care a venit în lume pentru a
ne mântui de rătăcirea diavolească. În aceasta vă aflaţi voi acum,
fiind amăgiţi de cel care a fost amăgit de diavol, neînţeleptul
Mahomed. Căci fără credinţa în Hristos omului nu-i este cu
putinţă să se mântuiască, nici să se unească cu Dumnezeu, ci se
va chinui veşnic şi va fi torturat de diavol în focul cel nestins,
unde se află şi mincinosul vostru dascăl, Mahomed, împreună cu
cei care nu cred în Hristos. De aceea, pocăiţi-vă şi primiţi
credinţa mântuitoare a lui Hristos, botezându-vă în apă, în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pentru a deveni fii
ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei cereşti a lui Hristos,
Dumnezeul nostru, împreună cu toţi sfinţii Lui. Fiindcă împărăţia
157
din lumea aceasta, pe care vă lăudaţi că o deţineţi, este
stricăcioasă şi trecătoare, şi nu poate să mântuiască, ci îi duce la
pierire pe cei care o iubesc”. Auzindu-l, judecătorul a poruncit să
fie bătut cu vergele. Şi atunci, hainele şi pământul s-au înroşit de
sângele lui. Apoi, a poruncit să i se închidă gura, dar mucenicul a
continuat să vorbească: „De la minciună la rătăcirea
distrugătoare trebuie să vă întoarceţi la adevăr şi la viaţă. Căci
pe mine, chiar dacă m-aţi supune la mii de chinuri, nu mă veţi
despărţi de iubirea lui Hristos, fiindcă viaţa mea este Hristos şi,
dacă sufăr şi mor datorită Lui, este câştig pentru mine. Viaţa
voastră necuviincioasă este lucrătoare a pierzaniei, iar moartea
vă este pieire”.
Judecătorul: „Te-ai cuminţit pentru pedepse? Îl mai
huleşti pe marele nostru profet şi sfânt numele Lui”?
Mucenicul: „Eu mă mir foarte mult, judecătorule, cum
de-l numeşti sfânt pe un om desfrânat, ticălos şi plin de toate
fărădelegile, care păcătuieşte şi este vrednic de râs, şi ale cărui
învăţături vătămătoare de suflet sunt de la diavol”. După ce l-au
dat chinurilor şi temniţei, patru zile, mucenicul a fost readus în
faţa judecătorului, căruia i-a spus: „Ticălos eşti tu, nelegiuitule,
fiindcă rămâi în rătăcirea ta demonică şi nu vrei să vezi lumina
adevăratului Hristos, împotrivindu-te dreptăţii lui Dumnezeu. Îţi
voi spune de ce nu primesc legea ta: pentru că a fost predată de
un om mizerabil, care este dascălul oricărei necurăţii, neruşinări
şi răutăţi, pe care Dumnezeu le urăşte. Glumele voastre
desfrânate şi ruşinoase despre Dumnezeu Cel neatins, nevăzut şi
nemăsurat, Care doar prin credinţa creştinilor devine înţeles,
precum şi despre veacul viitor, vin din vremea lui Mahomed. Din
această pricină, legea voastră nu este nimic altceva decât un
drum lung şi larg, care conduce la pierzanie. Legea creştină este
de la Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat pentru noi şi este cu
desăvârşire curat sufleteşte şi trupeşte, fiind dascălul virtuţilor
pentru toţi, virtuţi plăcute lui Dumnezeu (…) Şi această cale,
datorită trăirii cinstite şi drepte, poate părea strâmtă şi grea, însă
conduce la viaţa veşnică. De aceea vă rog şi pe voi, lepădaţi-vă
de rătăcire şi închinaţi-vă împreună cu mine lui Hristos, pentru a
trăi cu El în veci”. Când a auzit aceasta, judecătorul turc le-a spus
ienicerilor să îl taie în bucăţi pe acest „hulitor”. Şi astfel l-au dat
pe mucenic la chinuri: l-au dus în piaţă (lovindu-l cu pumnii şi
158
pumnalele), i-au aruncat bucăţi din trup pe străzi, l-au îndemnat să
se lepede de Hristos. Pe când îl ciopârţeau, el cânta: „Că m-au
înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte”
(Ps.21). Când au văzut turcii că necontenit îl slăvea pe Hristos,
blestemându-l pe Mahomed, l-au tăiat în mici bucăţi. Înainte de a-
şi da duhul, a spus: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul
meu”.
Nume: Domnitorul Mihai Viteazul;

Naştere în cer: 9 august 1601;
Martiriu: Acest domnitor al Ţării Româneşti (1593-
1601), care se intitula în actele oficiale ca ”domn, din mila lui
Dumnezeu, în toată Ţara Ardealului”, a rămas în istorie ca fiind
unul din cei mai mari apărători ai creştinătăţii în faţa turcilor şi
domnitorul care a unit pentru prima dată Ţările Române. În
încercarea sa politică de a făuri Marea Valahie, Mihai a fost nu
numai un campion al rezistenţei antiotomane, dar şi unul care s-a
luptat viteaz pentru unitatea , dreptatea şi libertatea românilor în
faţa asupritorilor austrieci şi unguri. Acest ”restaurator al
Imperiului bizantin”, cum este numit în documentele vremii, a
avut mare şi renumită evlavie faţă de Ortodoxie, lucru consemnat
şi apreciat de altfel de către istorici. Atitudinea lui creştină s-a
făcut remarcată atât în faţa împăratului austriac Rudolf al II-lea,
căruia i-a atras atenţia că Transilvania este ”poarta creştinătăţii” i-
a solicitat debarasarea Ortodoxiei de influenţa calvină în
Transilvania (”să goneşti calvinii şi arianii (unitarienii) şi să le
dai biserici, să o dai unde vei vrea Domnia Ta”), cât şi în faţa
papei Clement al VIII-lea (la propunerea papei de a-şi schimba
credinţa, făcută printr-o scrisoare redactată la 22 aprilie 1600,
domnitorul român i-a propus: ”părăsind rătăcirile italice, să se
întoarcă împreună cu poporul creştin la adevărata legătură
obştească a bisericii răsăritene, căci numai aşa va fi cu putinţă
alungarea turcului spurcat din spinarea creştinătăţii”.
Totodată, încă înainte de a se confrunta în Transilvania cu
ungurii vicleni ca nişte vulpi, domnitorul Mihai s-a gândit cum să
îi ajute mai bine pe românii de peste munţi şi, în anul 1595, a
obţinut de la principele Transilvaniei subordonarea ierarhică a
159
bisericii româneşti faţă de Mitropolia Ţării Româneşti, iar în anul
1597 a devenit ctitor al Catedralei mitropolitane de la Alba-Iulia.
Apoi, când a intrat cu oşti în Transilvania, la 1599, a convocat
patru Diete unde a dispus hotărâri menite să întărească Ortodoxia
românilor transilvăneni şi să îmbunătăţească situaţia socială a
românilor. Astfel, la Dieta convocată în vara anului 1600, s-au
luat câteva hotărâri istorice: unele înlesniri pentru iobagii români
(art.23), ”preoţii români să fie scutiţi în toate locurile, în
persoanele lor de orice slujbă (robotă – n.a.) de acest fel” (art.24),
folosirea limbii române ca limbă oficială (art.20) etc. Bineînţeles
că nobilimea maghiară, care îl considera pe Mihai ca fiind un
”valah murdar”, a făcut tot posibilul ca intenţiile domnitorului
român să nu se împlinească. Este motivul pentru care, după ce
oastea lui Mihai a fost învinsă la Miraslău (1600) şi Guruslău
(1601), noile Diete convocate de potrivnicii românilor au hotărât:
românii să nu mai aibă dreptul să poarte arme, nici să nu mai vină
în Transilvania preoţi şi călugări români de peste munţi (Dieta de
la Leţ), iar pe viitor împăratul austriac să guverneze Transilvania
prin principi unguri aleşi de Dietă (Dieta de la Cluj).
Iar pe domnitorul ortodox Mihai, văzut de istorici ca
precursor al României moderne, l-au ucis mişeleşte la 9 august
1601, într-o zi de duminică, în contextul în care generalul Basta a
trimis special valoni şi germani la cortul unde se găsea Mihai
Viteazul: ”se repeziră ca nişte dihanii sălbatice cu săbiile scoase;
iară unul se repezi cu suliţa şi-l lovi drept în inimă; iar altul
degrab' îi tăie capu, şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu,
pentru că ştiuse, nici se prilejui sabia în mâna lui cea iute: şi-i
rămase trupul lui gol în pulbere aruncat... şi rămaseră creştinii,
mai vârtos Ţara Românească, săraci de dânsul” (Cronica
anonimă, ed. G.Ioanid, Bucureşti, 1859, pag.69). Iată şi ce se
consemnează în Letopiseţul cantacuzinesc: ”Pentru aceasta, dar
cade-să blestemăm toţi creştinii pe neamul unguresc, mai vârtos,
căci sunt oameni răi şi ficleni încă din feliul lor. Aşijderea şi pe
Basta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis
pre Mihai Vodă fără de nici o vină. Unii ca aceştia să fie
anatema”.
Nume: Noul Mucenic Atanasie Ivireanul;

160
Martiriu: Când a văzut că tatăl său s-a turcit, acest grec
şi-a părăsit familia la vârsta de 12 ani, a lăsat în urmă
mahomedanismul şi s-a închinoviat la Mănăstirea Ivirilor din
Athos. Resimţind însă durerea la gândul că părinţii săi se
lepădaseră de Ortodoxie, s-a întors la locul unde erau părinţii lui,
dar aceştia l-au refuzat. Apoi, mucenicul a fost dat la temniţă,
unde i s-au arătat doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe. Furios,
tatăl l-a învinuit pe fiu că este vrăjitor şi, lovindu-l, a obţinut
execuţia lui. L-au dus, în piaţă, ca să îl ardă. Dar, când el se ruga
şi focul începea să îl ardă, s-a iscat o furtună mare, care i-a
înspăimântat atât de tare, pe tatăl său şi pe judecător, încât au
murit amândoi în aceeaşi zi. Iar mama mucenicului şi-a venit în
fire, a plătit unui ienicer pentru capul fiului ei, şi mergând la
Salonic, a devenit monahie sub numele de Anastasia.
Nume: Patriarhul Kiril Lukaris al Contantinopolului;

Martiriu: Acest mare apărător al Ortodoxiei, împotriva
propagandei politice, a fost sugrumat de ieniceri şi aruncat în
apele Bosforului, datorită intrigii iezuiţilor, la ordinul sultanului
Murad al IV-lea, pe fondul războiului religios de 30 de ani (1618-
48) dintre catolici (iezuiţi) şi protestanţi (calvinişti).
Nume: Sfântul Mucenic Marcu Cretanul;

Sinaxarul grecesc: 14 mai;
Martiriu: Sfântul, a cărui familie creştină locuia în
Smirna, s-a născut în 1682. A fost turcit cu de-a sila, din fragedă
vârstă, de către agareni (turci). Pe când avea 15 ani, a înţeles cât
de grav este răul lepădării. Ducându-se el la un creştin, din
Constantinopol, a înţeles de la acesta că îşi poate spăla păcatul
lepădării numai prin mucenicie. S-a întors deci la Smirna - unde se
lepădase - şi a început să se pregătească duhovniceşte pentru
spovedanie şi mirungere. Apoi, L-a mărturisit pe Hristos şi s-a
lepădat de ”profetul” lor Mahomed. Atunci, turcii s-au mâniat şi,
161
cu cât îl băteau mai mult, cu atât Sfântul mărturisea mai tare:
”Creştin am fost şi creştin sunt. Numai Hristosului meu mă închin
şi-L mărturisesc singurul Dumnezeu adevărat şi atotputernic. De
mincinoasa voastră credinţă mă lepăd. Sunt creştin ortodox”.
Auzind aceasta, judecătorul s-a tulburat şi l-a dat la chinuri: l-au
bătut până când au obosit şi călăii, apoi l-au întemniţat (dar harul
lui Dumnezeu îl întărea). Iar Sfântul, primindu-le pe toate ca pe un
dar şi o mare cinste, răbda şi înseta după bunurile veşnice şi
negrăite ale lui Dumnezeu. Şi continua să le spună chinuitorilor,
cu şi mai multă râvnă: ”Faceţi ce voiţi cu mine! Tăiaţi-mă în
bucăţi, chinuiţi-mă, omorâţi-mă, dar de credinţa în Hristos nu mă
lepăd! În El cred, Lui mă închin şi pe El îl iubesc mai presus de
toate – mai mult chiar şi decât viaţa mea”. Când l-au auzit, turcii
l-au scuipat şi, apoi, i-au tăiat capul la 14 mai 1643. Şi astfel, la
15 ani, Sfântul s-a mutat la ”primăvara fără de sfârşit”, acolo unde
”toţi sfinţii se odihnesc”. Apoi, după ce le-au dat daruri turcilor,
creştinii i-au îngropat moaştele în curtea bisericii mitropolitane cu
hramul Sfintei Fotini. Mucenicia sa este pomenită şi de Sfântul
Nicodim Aghioritul.
Nume: Patriarhul Partenie al III-lea al

Contantinopolului;
Martiriu: Patriarhul Partenie (1656-1657) a trăit în
vremea când sultanul Mahomed al IV-lea (168-1687) îşi exercita
autoritatea asupra Constantinopolului cucerit de turci în 1453.
Cucerirea oraşului a fost, bineînţeles, nefastă pentru ortodocşi.
Atât din cauza turcilor, cât şi a catolicilor. Indignarea a fost
exprimată pe faţă chiar de primul patriarh ortodox de sub
otomani, Ghenadie al II-lea, care a condamnat „sinodul” unionist
de la Ferrara-Florenţa - din 1438-39 - în mod categoric: „Nici o
nenorocire nu a fost pentru noi mai rea decât aceasta. Ea este
mai rea decât foametea, chinurile şi decât mii de morţi”. Cât
priveşte relaţia cu administraţia otomană, este suficient să
amintesc faptul că Patriarhul ortodox Partenie al III-lea a fost
spânzurat, în 1657, în vreme ce ortodocşilor le era interzis: să
facă cateheză ortodoxă; să combată islamul (aşa ceva se pedepsea
cu moartea); să înfiinţeze comunităţi noi; să ridice biserici; să
162
tragă clopotele (cu excepţia bisericilor din insule şi de la Muntele
Athos); să depună martori într-un proces cu un musulman; să
ocupe funcţii în stat (decât dacă se lepădau de Ortodoxie).
Modurile de asuprire a ortodocşilor au fost, însă, mult mai
batjocoritoare. În acest sens, ar fi o crimă spirituală dacă s-ar
trece sub tăcere felul cum turcii: i-au purtat pe străzile
Constantinopolului cu un lanţ la gât, obligându-l să cerşească, pe
Patriarhul sârb Rafael (1474-1475) care nu le-a plătit haraciul;
au transformat bisericile în moschei; i-au numit în derâdere
ghiauri (necredincioşi) pe creştini; au instituit „darea sângelui”,
conform căruia copiii creştinilor erau recrutaţi pentru trupa de
elită a ienicerilor şi serviciul personal din Palatul sultanului
(introdusă de sultanul Murad al II-lea, către 1438, la sugestia
marelui muftiu); au solicitat o taxă numită haraci (bir exagerat),
le-au răpit creştinilor copiii, obligându-i astfel să le dea dijme din
produse (uneori a treia parte din recoltă); i-au silit pe mulţi
creştini să se convertească la islamism; le-au răpit creştinilor
copiii pentru haremuri (sau să fie vânduţi ca sclavi pe pieţele
Orientului); au recurs la atentate contra comunităţii creştine; au
pus pe creştini în situaţia de a contribui la slăbirea şi nimicirea
lor cu propriii lor copii transformaţi în ieniceri (grecii, bulgarii,
sârbii, croaţii, albanezii, au dus o viaţă de robi – fără istorie) etc.
Şi noi, românii, am fost asupriţi de mahomedanii otomani în
vremea domnitorilor ortodocşi Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare
şi Sfânt etc. Totuşi, puterea lor militară nu s-a dovedit chiar
invincibilă, de vreme ce primul semnal al decadenţei otomane s-a
produs prin pierderea luptei navale de la Lepanto din 1571, iar al
doilea semnal l-a reprezentat înfrângerea otomanilor când au
asediat, între 1683-1686, Viena. Însă, timp îndelungat, toată
Ortodoxia s-a aflat sub dominaţie otomană: grecii, sirienii, arabii,
bulgarii, sârbii, românii, persanii, albanezii, croaţii, slovenii etc.
Nume: Preda Brâncoveanu;

Martiriu: Acest vornic, bunic al Sfântului Voievod
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a fost ctitor al mănăstirilor
163
”Dintr-un lemn”, Gura Mitrului, Brâncoveni. A fost ucis, la
Târgovişte, din porunca lui Mihnea al III-lea.
Nume: Ioan Românul;

Martiriu: Oltean, din naştere, acesta L-a mărturisit pe
Hristos, în Constantinopol, unde s-a săvârşit prin sabie.
Nume: Gabriel;
Martiriu: S-a săvârşit, prin sabie, la Constantinopol.
Nume: Ahmed;
Martiriu: Acest turc, originar din Constantinopol, a dat
mărturie despre Înviere şi prezenţa Sfântului Duh în Biserica
Ortodoxă. Trăia în Palatele Sultanului, ca ofiţer al Curţii şi ofiţer
la Înalta Poartă. A avut două roabe: cea mai tânără îi era femeie,
iar cealaltă se ocupa cu treburile casei şi mergea la biserica
ortodoxă (de unde aducea, pentru femeia cea tânără, anaforă şi
aghiasmă). Observând însă că din gura tinerei se răspândeşte o
mireasmă negrăită, Ahmed i-a cerut femeii lui să îi spună de unde
provine aceasta şi ce anume mănâncă. Iar roaba lui i-a zis: ”Ceea
ce eu mănânc, de la care tu simţi bună mireasmă, când stăm de
vorbă, nu este altceva decât anafora pe care bătrâna mi-o aduce
de la biserica creştină”. Şi, pentru că Ahmed nu a crezut, ea a
continuat: ”Credinţa noastră este vie. Pentru noi, creştinii,
Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a
coborât din cer şi S-a făcut om ca să ne mântuiască din păcat. Pe
când trăia pe pământ făcea minuni nenumărate, dar cel mai
important este că a fost răstignit pe nedrept de către evrei,
pătimind din dragoste faţă de noi, iar a treia zi a înviat. Învierea
Lui este cel mai mare eveniment pentru noi, creştinii, iar prin
puterea Lui minunile continuă să se facă şi astăzi”. În cele din
urmă, vrând să cerceteze el însuşi, Ahmed s-a hotărât să vină la
164
Liturghie, duminica, la Biserica Ortodoxă a Patriarhiei din
Constantinopol. Când a ajuns acolo, a avut însă parte de o a doua
minune: l-a văzut pe preot, când se îndrepta spre Uşile
Împărăteşti, că era cu totul scăldat în lumină şi ridicat de la
pământ, iar Patriarhul, pe când binecuvânta, răspândea din
degetele lui raze de lumină ce cădeau pe capetele creştinilor (nu
însă şi pe al lui). Şi, astfel, şi-a dat seama că Ortodoxia este o
credinţă vie. Apoi, Ahmed s-a întors acasă şi, lepădându-se de
Mahomed, i-a spus roabei lui: ”Ai dreptate! Credinţa creştină este
cea adevărată”. Şi a fost botezat, fiind creştin în ascuns, luînd
mereu cu bucurie şi emoţie Sfânta Împărtăşanie, anaforă şi
aghiasmă. Pe când era însă la un banchet oficial, cu ofiţeri
otomani de religie musulmană, s-a ajuns la întrebarea: ”Care este
cel mai mare lucru în lume?”. L-au întrebat şi pe Ahmed, iar
acesta, plin de Duh Sfânt şi de râvnă dumnezeiască, a rostit cu
glas mare şi statornic: ”Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume
este credinţa creştină şi întruparea lui Dumnezeu – Cuvântul,
Răstignirea Lui şi, mai cu seamă, Învierea Lui pentru mântuirea
lumii”. Văzând ei aceasta, s-au năpustit ca nişte fiare asupra lui
Ahmed şi l-au dus în faţa judecătorului. Mărturisindu-i şi acestuia
că este creştin, a fost dat la chinuri: temniţă, înfometare 6 zile (le-a
spus însă că avea nevoie de acel post ca şi mai mult să se
curăţească: ”Sunt creştin şi doresc să mor pentru Hristos Cel
Înviat”). Apoi, l-au dus pe ortodoxul Ahmed în faţa sultanului,
unde şi-a mărturisit din nou credinţa în Hristos. Acolo, din
porunca sultanului, i s-a tăiat capul, la 3 mai 1682, în timp ce
cânta ”Hristos a înviat!”. Moaştele i-au fost aruncate în mare, iar
la locul de martiriu a fost, câteva zile, o lumină mai presus de fire.
Nume: Sfântul prunc Gavriil;

Sinaxarul polonez: 20 aprilie;
Martiriu: Sfântul prunc, originar din Bialyostok
(Polonia), a mărturisit pe Hristos pe când avea vârsta de 6 ani (în
1690). Pruncul era de fapt un ”copil bătrân”, care îi sfătuia pe
consăteni ce trebuie să facă pentru a împlini voia lui Dumnezeu şi
cum să înfrunte orice necaz. A fost răpit de un evreu fanatic, care
l-a dus într-o pădure şi l-a chinuit până la moarte. Au venit la el
165
doi câini, care au stat lângă moaştele pruncului până când, după
două săptămâni, a fost găsit şi, mai apoi, îngropat. Când i s-a
deschis mormântul, după 100 de ani, moaştele lui au fost găsite
nestricate şi întregi. În cele din urmă, moaştele i-au fost mutate în
Polonia, în 1992. Cât timp a durat procesiunea, până când s-a
ajuns la Catedrala Ortodoxă din Bialystock, clopotele de la toate
bisericile au bătut necontenit într-un ton vesel. Iar ziua, când
sfintele moaşte au revenit la polonezi, adică 21 septembrie, este
cinstită de ortodocşii din această ţară ca al doilea Paşti.
Nume: Sfântul Acacchie Cavsocalivitul;

Naştere în cer: 19 ianuarie 1694;
Martiriu: Sfântul a făcut parte din eparhia Fanarului şi a
Nechiarului. După ce a trecut de 20 ani, nevrând să se însoare, a
urmat calea monahală. Având dorire în suflet să mărturisească, a
venit la Tesalonic şi L-a mărturisit pe Hristos în faţa turcilor. A
condamnat credinţa lor deşartă, iar pe “proorocul” Mahomed l-a
făcut mincinos, înşelător şi locuinţă diavolului. Atunci, şi-a
început mucenicia: l-au ars cu potcoave de fălci, i-au ras părul de
pe cap, l-au pus la vâsle cu lopeţile, apoi l-au dus la vizir. Aici a
primit pedeapsa să fie aruncat într-o fântână uscată destinată
ucigaşilor, unde a stat flămând 40 de zile. Când l-au scos, vizirul a
poruncit să fie dat morţii. Sfântul s-a dus, cu mare bucurie, la locul
de înjunghiere. Când a trecut pe lângă o ageamie, unde cânta un
turc, mucenicul l-a scuipat. Ca urmare, i s-a tăiat limba (şi-a scos-
o cu bucurie) şi, cu sângele şiroind din gură, ura de bine
creştinilor întâlniţi pe drum. Şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu, prin tăierea capului, cu lină şi veselă faţă.
Nume: Roman;
Martiriu: Originar din Carpensia, Roman s-a săvârşit,
pentru vestirea Evangheliei lui Hristos, prin sabie. A mers la
Constantinopol, mărturisindu-L pe Hristos și numindu-l pe
Mahomed povestitor de basme. Se plimba cu un câine pe stradă,
spunând că îl hrănește pe animal tot așa cum creștinii îi hrănesc pe
166
islamiști. Turcii l-au aruncat într-n puț secat, unde a stat 40 de zile.
Apoi l-au scos și l-au decapitat.
Nume: Roman Lacedomanul;

Martiriu: L-a mărturisit pe Hristos, pentru a-L Cărui
Cuvânt a şi fost tăiat cu sabia.
Nume: Sfântul Nou Mucenic Damaschin (+1681, Marea

Lavră); Sfântul Mucenic Romanos (+1694, Mănăstirea
Dohiariu);
Sinaxarul athonit.
Naştere în cer: secolul XVII.
Nume: Ioan, nou martir din Ianina;

Naştere în cer: sec.XVII?
Martiriu: S-a săvârşit, la Constantinopol, de foc şi sabie;
Nume: Ioan Caltă;

Naştere în cer: sec.XVII?
Martiriu: L-a mărturisit pe Hristos, la Constantinopol,
unde a fost tăiat cu sabia;
Nume: Teodor Mitileneu;

Martiriu: S-a săvârşit prin sugrumare.
Nume: Sfinţii Martiri Constantin Vodă cu cei patru fii ai

săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache;
Martiriu: Sfântul Domnitor, originar din Ţara
Românească, a fost căsătorit cu Marica – nepoata lui Antonie
167
Vodă (1669-1672). Au avut 11 copii, 4 fii (toţi mucenici) şi 7
fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuţa, Bălaşa şi Smaranda.
Marele nostru Mucenic ştia, încă de dinainte să ajungă în fruntea
ţării, că îl vor aştepta încercări din cele mai grele: ”Şi astfel
cugetând, slujirea mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăstiile
şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al
Dumnezeului nostru, pentru credinţă, pentru Una, Sfântă,
Ortodoxă şi Apostolească Biserică, singura adevărată şi
deopotrivă pentru ţara noastră” (scria, în 1688, într-o scrisoare
trimisă ţarilor ruşi Ivan V, Petru I şi ţarinei Sofia).
Sfântul Domnitor, care a făcut atâta cinste neamului
nostru românesc, a fost jertfelnic în apărarea dreptei-credinţe şi a
ctitorit multe lăcaşuri sfinte, de cultură şi artă. De aceea, în semn
de recunoştinţă, chipurile Mucenicilor sunt zugrăvite la ctitoriile
de la Hurezi, Mamu, Sinaia, Mogoşoaia. A fost, de asemenea, un
mare apărător al identităţii naţionale a românilor ortodocşi din
Transilvania, greu încercaţi de asupririle şi ”momelile” calvinilor
şi catolicilor. Lor le-a trimis cărţi ortodoxe gratuit, lor le-a ctitorit
mănăstirea Sâmbăta de sus (1657-1701), bisericile din Făgăraş
(1697-1698) şi Ocna Sibiului (1701). Tot lor le-a luat apărarea,
printr-o scrisoare trimisă împăratului austriac Leopold I, când a
văzut că misionarii catolici au început să-i atragă cu forţa pe
români la ”unirea” cu erezia cea apuseană: ”pentru ca românii să
nu fie siliţi la unire”. Răspunsul, cinic, a fost acela că, aşa cum
împăratul nu se amestecă în problemele Valahiei, atunci nici
acesta să nu se amestece în problemele religioase ale Imperiului
habsburgic. Lăsând însă la o parte intrigile interne şi externe,
Sfântul Domnitor a acţionat ca un mare apărător al creştinătăţii,
din sud-estul Europei şi Orientul apropiat, prin trimitere de bani,
danii şi cărţi bisericeşti. Iar turcilor, ca să menţină pacea, le-a
plătit tribut. Însă, fiind vremuri de mare urgie, vitregie şi intrigă,
sultanul Înaltei Porţi i-a vestit mazilirea chiar în Săptămâna
Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Practic, printr-un plan
realmente diabolic, au organizat pedepsirea familiei de Mucenici
Brâncoveni între Praznicul Bunei Vestiri şi Praznicul Adormirii
Maicii Domnului. Despre vestea mazilirii, chiar în ziua de Bună
Vestire, Sfântul Domnitor a trimis patriarhului
Ierusalimului,Hrisant Notara, o scrisoare redactată chiar la 25
martie 1714: ”Ieri... viind aici cu firman... a adus şi mazilia
168
noastră, şi cu poruncă... să ne ducem la Ţarigrad cu soţia şi
copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea-
plină de jale şi de tulburare: dar, deoarece cunoaştem că a venit
din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi
noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute
(...) şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi toată viaţa”. Astfel, în
Vinerea Patimilor, Sfântul Domnitor şi soţia, copiii şi ginerii, şi-
au început drumul Golgotei plecând la Constantinopol. Aici,
după ce au fost deposedaţi de toate bunurile, au fost aruncaţi în
închisoarea Edicule. Au suferit multe torturi, pentru a mărturisi
unde îşi au averile, însă le-au trecut cu credinţă statornică şi
răbdare. Apoi, văzând turcii că nu reuşesc să îi înduplece în
promisiunile lor deşarte, le-au făgăduit că vor scăpa cu viaţă dacă
vor trece la mahomedanism. În zadar. Atunci, chiar în marea
sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, când Sfântul Domnitor
împlinea 60 de ani şi era ziua onomastică a soţiei sale, i-au adus în
piaţa Iali Kioşc din vecinătatea Saraiului. Şi, în prezenţa
sultanului, a demnitarilor europeni şi a unei mari mulţimi de
oameni, s-a dat sentinţa decapitării lor. Înainte însă, Sfântul
Domnitor - care întrezărea deja cealaltă lume – i-a întărit pe fiii săi
în a alege calea suferinţei: ”Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot
ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre
şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru... Priviţi la Hristos,
Mântuitorul nostru, câte au răbdat pentru voi şi cu ce moarte de
ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din
credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-vă
aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală,
nici nevoinţe, nici altă orice nu-l va despărţi de Hristos; că nu
sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea
ce o va da Hristos. Acum dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru
să spălăm păcatele”. Primul decapitat a fost Sfetnicul Ianache
Văcărescu, după care au urmat, de la cel mai mare la cel mai mic,
fiii Sfântului Voievod. Apoi, însuşi Domnitorul Ţării
Româneşti:
Sfântul Mucenic Constantin II: A fost al 4-lea copil al
familiei şi primul fiu. L-a avut ca dascăl pe Sfântul Ierarh martir
Antim ivireanul, fiind ctitor al Schitului de pe lângă Mănăstirea
Hurezi. Mucenicul s-a mutat la Domnul pe când avea vârsta de 31
de ani.
169
Sfântul Mucenic Ştefan: A fost al 5-lea copil al familiei,
fiind ctitorul Schitului Mănăstirii Hurezi. Mucenicul şi-a dat
sufletul pe când avea vârsta de 29 de ani.
Sfântul Mucenic Radu: A fost al 3-lea fiu şi al 7-lea copil
al familiei. A scris lucrări ziditoare de suflet închinate marelui
teolog Dositei al Ierusalimului şi Sfântului Nicolae. Mucenicul s-a
mutat la Domnul pe când avea vârsta de 24 de ani.
Sfântul Mucenic Matei: După o mică ezitare, a revenit la
dorinţa de a rămâne creştin şi mărturisitor al lui Hristos. Şi-a dat
sufletul în mâinile lui Dumnezeu pe când avea vârsta de 12 ani.
Apoi, trupurile celor şase Martiri Români au fost
aruncate de turci în Bosfor, iar capetele lor au fost purtate în ţepe
pe străzile cetăţii Constantinopolului. Dar Doamna Maria a
recuperat trupurile, îngropându-le în insula Halki. Aceasta,
îndurând mari suferinţe alături de fetele sale, a fost ţinută forţat
timp de doi ani, între 1714-16, în exil în Asia Mică. În cele din
urmă, a reuşit să vină în Ţara Românească. Odată ajunsă aici, cu
sprijinul patriarhului Hrisant al Ierusalimului, dar şi al
domnitorilor Ioan şi Nicolae Mavrocordat, a adus moaştele
Sfinţilor Martiri, în 1720, îngropându-le în taină la biserica
”Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti. Nu a fost posibil să fie
duse la Mănăstirea Hurezi, unde îi era pregătit mormântul, pentru
că Oltenia se afla atunci sub stăpânire austriacă (1718-1739). Iar
în ce priveşte locul înmormântării soţiei Domnitorului, Maria,
acesta este necunoscut. Peste 200 de ani, când a fost ziua de
pomenire, marele nostru istoric Nicolae Iorga a vorbit la Ateneul
Român despre emoţionantul martiraj al Sfinţilor Brâncoveni. Iar
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe i-a canonizat pe Sfinţii Martiri
Brâncoveni, printr-o proclamare solemnă săvârşită, la 16 august
1992, la Mănăstirea Hurezi.
Nume: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolit

al Ţării Româneşti;
Martiriu: Ierarhul, originar din Iviria (Georgia de astăzi),
a venit în Ţara Românească prin 1689-1690, adus de Constantin
Brâncoveanu, unde s-a călugărit şi a devenit un tipograf
170
remarcabil în cultura românească. Aici a tipărit mai multe cărţi
menite să ducă la triumful deplin al limbii româneşti în biserică.
Practic, între 1691-1716, a tipărit 63 de cărţi. Şi astăzi, în
Transilvania şi Banat, se mai regăsesc cărţi religioase cu conţinut
anticatolic semnate de acest patriot luminat. Viaţa lui însă, după
uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, s-a îngreunat sub
primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, impus de turci. Noul
domn, considerând că Antim ar fi uneltit pentru înscăunarea
altcuiva, l-a chemat la curte. Când Antim a ajuns în Bucureşti,
fiind şi „exarh al Plaiurilor” în Braşov şi Ţara Bârsei, turcii i-au
smuls barba, părul capului şi, târându-l pe jos, l-au închis într-o
căruţă a curţii. Apoi, după cum relatează cronicarul Anton Maria
del Chiaro, mitropolitul a fost ridicat într-o noapte şi, escortat de
câţiva ostaşi turci, a pornit spre locul de surghiun. Pe drum, turcii
l-au ucis şi i-au aruncat trupul în râul bulgăresc Mariţa.
Nume: Cuviosul Nicodim;

Naştere în cer: 11 iulie 1722;
Martiriu: Acest nou martir, suferind pentru credinţă în
Alpasania Albaniei, a fost tăiat cu sabia. S-a născut în Albasan,
Albania. A avut soție și copii.
Nume: Sava Nigdeli;

Martiriu: L-a mărturisit pe Hristos în Constantinopol. S-
a săvârşit de sabie, fiind îngropat în Cuciuc-Caraman.
Nume: Preoţii Flore şi Mihail;

Martiriu: Cei doi martiri şi-au dat sufletele în lupta lor
pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a identităţii neamului
românesc în faţa dominaţiei habsburgice. Părintelui Flore, fiind
protopop la Beiuş, i-a fost tăiat capul cu sabia, iar părintele Mihail
– din Sânmărtinul de Beiuş - a fost omorât în bătaie, în centrul
Beiuşului, pe când preotului Flore i se tăia capul.
171
Nume: Nicolae;
Martiriu: S-a săvârşit, la Hio, tăiat cu sabia. S-a născut
la Karyes.
Nume: Sfântul Mucenic Ciprian;

Martiriu: A fost monah la Mănăstirea Cutlumuş, de unde
s-a dus la Tesalonic. L-a propovăduit pe Hristos înaintea turcilor,
defăimând credinţa islamică şi mărturisind cu mare vitejie Taina
Sfintei Treimi. În cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Martiri şi Mărturisitori năsăudeni

Atanasie din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi
Vasile din Telciu;
Martiriu: Populaţia Transilvaniei medievale, majoritar
ortodoxă, s-a văzut nevoită ca, după pacea de la Karlowitiz din
1699, să trăiască în nelinişte, abuzuri şi ucideri pentru credinţă,
din cauza stăpânirii samavolnice a catolicilor din Imperiul
habsburgic (austriac). Şi, cum atunci minoritatea era formată mai
ales din calvini decât catolici (s-a încercat atragerea ortodocşilor la
ambele erezii), catolicii (prin Ordinul iezuit) au propagat forţat
uniatismul (adică unirea românilor ortodocşi cu Roma).
„Momeala” a fost aruncată atât în aprilie 1698, când împăratul
Leopold a dat o „rezoluţie” prin care îi asigura pe ortodocşi că se
vor bucura de privilegii dacă se vor uni şi vor recunoaşte în papă
capul Bisericii, cât şi de „manifestul” dat de cardinalul Kollics, în
iunie 1698, condiţionat de recunoaşterea a patru puncte dogmatice
florentine. Pe baza acestor două documente a început acţiunea
prozeletistă de atragere a românilor la catolicism. Pentru atingerea
acestui scop, catolicii s-au folosit de un vicleşug: au falsificat
traducerea latinească din textul semnat de 38 de protopopi ai Alba
–Iuliei (conform studiilor efectuate de eminenţii istorici Ioan
172
Lupaş şi Silviu Dragomir), deşi pe pagina I era scris: „însă într-
acesta chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele… Romei,
cum pre noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre
a Răsăritului să nu ne clătească. Ci toate ţărămoniile,
sărbătorile, posturile, cum până acum, aşa şi de acum nainte
să fim slobozi a le ţinea”. Aşadar, prin fals, s-au introdus noi
condiţii în vederea unirii, prin care de fapt se desfiinţa Mitropolia
ortodoxă a Transilvaniei. Pe de altă parte, cum susţine
academicianul Mircea Păcurariu, „hotărârea” de unire cu Roma nu
s-a luat în sobor, cum era normal, ci individual. În sfârşit,
împăratul Leopold a consfinţit păcăleala, emiţând în anii 1699 şi
1701 două diplome prin care devenea „protector” al „noii
biserici”! Iar ca deruta printre ortodocşii transilvăneni să fie şi mai
mare, l-au chemat pe mitropolitul ortodox Atanasie Anghel la
Viena, constrângându-l să accepte, sub iminenţa a 22 de acuzaţii
adunate împotriva lui, să fie primul titular, controlat de un
„teolog” iezuit, a „episcopiei unite” de Alba-Iulia. Ierarhul a
acceptat „unirea” cu Roma catolică, sub presiune, acceptând să
semneze un document din care reieşea nu numai că va rupe
legătura cu mitropoliţii şi domnitorii Ţării Româneşti, dar şi că îi
va obliga pe toţi credincioşii să facă mărturisire de credinţă (nu
degeaba marele nostru istoric, Nicolae Iorga, numeşte această
„declaraţie” drept „cel mai înjositor act public săvârşit până
atunci de vreun vlădică ortodox”). Aşa de face că, atunci când
consilierul imperial Atanasie Anghel s-a instalat ca „episcop unit”
la Catedrala ridicată de domnitorul ortodox Mihai Viteazul la
Alba-Iulia, cea mai mare parte a românilor din Transilvania a
protestat, deoarece „unirea” s-a făcut prin ameninţare, fals,
amăgire, şi promisiuni nerespectate. Imediat, în 1701, patriarhul
Calinic al II-lea al Constantinopolului (1694-1702) l-a anatemizat
pe Atanasie Anghel, întrucât el, căzând din dreapta-credinţă, s-a
făcut pe sine şi pe toţi cei care l-au urmat, de atunci şi până acum,
una cu ereticii (prin ale căror învăţături, greşite, nu pot moşteni
Împărăţia lui Dumnezeu). De altfel, „rehirotonia” lui Atanasie a
fost considerată, de mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti,
„drept comedie”… Rătăcirea majorităţii romano-catolicilor a durat
până la 21 octombrie 1948 când, printr-un act autoritar al puterii
comuniste, doar un mic număr de romano-catolici au rămas la
173
uniaţie (restul s-au întors acasă, în Biserica Ortodoxă, de care au
aparţinut strămoşii lor înainte de 1701).
Însă, pentru ardelenii ortodocşi, ispita prozelitismului
agresiv catolic şi calvin a fost un prilej îngăduit de Dumnezeu ca,
prin focul suferinţei, să fie pusă la încercare statornicia în credinţă
a neamului nostru românesc. Ceea ce a urmat se ştie, desigur, cu
toate că nu este pe placul celor care au lovit sângeros în Biserica
lui Hristos. Ca urmare, de prin mijlocul secolului XVI, ungurii
calvinişti din Transilvania au aruncat şi ei „momeală” atragerii
românilor la erezia calvinistă. De altfel, în 1564, principele calvin
I.S. Zapolya (1559-1571) a „recunoscut” calvinismul, prin Dieta
de la Aiud, ca „religie oficială de stat” în locul celei catolice. Cu
alte cuvinte, prozelitismul calvin înlocuia pe cel catolic. S-a ajuns
până într-acolo încât, pur şi simplu, principele G. Bethlen (1613-
1629) i-a cerut sprijin pentru calvinizarea românilor transilvăneni
inclusiv… Patriarhului Kiril Lukaris. Vrednicul Patriarh, însă, i-a
răspuns, în 1629, că „nu poate nicidecum să dea ajutor făţiş unei
lucruri de felul acesteia – calvinizarea românilor (…), iar din
partea lui ar fi un păcat pe care nu l-ar putea spăla toate
chinurile pământeşti” (conform unui studiu publicat de preotul
N.M.Popescu în revista B.O.R., 1946). De altfel, poziţia
anticatolică şi anticalvinistă a ortodocşilor a fost exprimată şi
sinodal, la Iaşi (1642) şi Ierusalim (1672), ceea ce nu i-a
împiedicat nicidecum pe catolici să introducă noi dogme eretice:
în 1854, papa Pius al IX-lea promova imaculata concepţie a
Fecioarei Maria, susţinând că Maica Sfântă s-a născut fără
păcatul originar (Biserica Ortodoxă nu este de acord, căci orice
fiinţă omenească se naşte cu păcatul originar, care se curăţă prin
baia botezului); în 1870, Conciliul I Vatican proclamă dogma
primatului şi infaibilităţii papale, prin care se arată că puterea o
are doar papa, ca „vicar al lui Hristos pe pământ” (Biserica
Ortodoxă o respinge, căci aproape face de prisos credinţa în
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Cap şi Conducător
nevăzut al Bisericii – „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la
sfârşitul veacului”); în 1950, papa Pius al XII-lea introducea
noua dogmă a Înălţării la cer cu trupul a Sfintei Fecioare Maria,
care o socoteşte pe Maica Domnului „împreună mântuitoare cu
Hristos” ( Biserica Ortodoxă se împotriveşte, căci „unul este
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Cel ce S-a făcut om;
174
Hristos Dumnezeu” (1Tim.2, 15). Aşadar, istoric, românii
majoritari ai Transilvaniei medievale, ancoraţi în Ortodoxie, s-au
văzut nevoiţi să suporte restricţii şi opresiuni din cele mai severe,
inclusiv după ce turcii mahomedani, în 1541, au transformat
Transilvania în principat autonom sub suzeranitate otomană, iar
Banatul şi o parte din Transilvania au devenit paşalâc pentru un
secol şi jumătate! Atunci, au pătruns în Transilvania idei
„reformatoare” din Apusul Europei, fiind favorizate „religiile
admise”: lutheranismul (saşii), calvinismul (o parte din unguri şi
secui), unitarianismul (mai puţini dintre unguri) şi, după 1687-88,
romano-catolicismul (unguri, dar şi unii români atraşi prin
înşelare). În faţa invaziei acestor învăţături otrăvitoare, românii
ortodocşi ai Transilvaniei nu s-au lăsat amăgiţi şi, în secolele XVII
şi XVIII, s-au răsculat împotriva ereticilor până la grele suferinţe
şi chiar martiraj: împotriva calviniştilor s-au ridicat Sfinţii
Mitropoliţi Ilie Iorest şi Sava Brancovici (prăznuiţi în calendarul
ortodox la 24 aprilie), iar contra unirii românilor ortodocşi cu
catolicii Romei au suferit temniţă şi batjocoriri la Kofstein în
Austria, Sibiu şi Bobâlna – Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori şi
Mucenicii Visarion Serai din Bosnia, Nicolae Oprea din Sălişte
(Sibiu), Moise Măcinic din Sibiel (Sibiu), preotul Ioan din Galeş
(Sibiu) şi Sofronie din Cioara (prăznuiţi în calendarul ortodox la
21 octombrie), precum şi cei patru Sfinţi Martiri şi Mărturisitori
Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din
Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu.
„Pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare în
statutul militar grăniceresc” (cum scrie în sentinţa de
condamnare), Atanasie a fost frânt cu roata de sus până jos (iar
capul i-a fost legat de o roată), Vasile din Mocod, Grigore din
Zagra şi Vasile din Telciu au fost martirizaţi prin spânzurare
„pentru aceeaşi vină”, iar 19 persoane au fost supuse bătăilor cu
vergi (mulţi dându-şi sufletele sub lovituri) în ziua de 12
noiembrie 1763. Ei sunt românii care, fără să le fie frică, au
zdruncinat prozelitismul calvin şi romano-catolic în Transilvania.
Astfel, văzând că rezistenţa ortodoxă le strică planurile de
convertire, împărăteasa austriacă Maria Tereza a trimis, în 1761, o
armată condusă de generalul Bukow cu misiunea impunerii
„ordinii” în Transilvania. În misiunea lui, de a întări uniaţia, a dat
175
uniţilor peste 500 de biserici ortodoxe şi a distrus cu tunurile sau
prin foc zeci de mănăstiri ortodoxe.
Nume: Mihail Grădinarul;

Martiriu: S-a săvârşit, de sabie, la Atena;
Nume: Zorz Ghiurghiul;

Martiriu: Mărturisitor al Mitilinei, s-a săvârşit prin
sugrumare.
Nume: Mihail Burliotul;

Martiriu: S-a săvârşit, de sabie, după multe suferinţe la
Smirna.
Nume: Călugărul Sofronie de la Cioara şi cei dimpreună

cu dânsul;
Martiriu: Răscoala românilor, împotriva celor care
doreau cu orice preţ catolicizarea Transilvaniei ortodoxe, a
constituit un nou prilej ca Viena să ia măsuri din cele mai aspre
împotriva celor care au îndrăznit să încalce ordinea impusă de
habsburgi. Astfel, guvernatorul Transilvaniei s-a folosit de
”momeala” recompenselor băneşti în a-i prinde pe ”lotrii”
răsculaţilor. Pe Dealul Furcilor, în depresiunea Trascăului, o
mulţime de iobagi români au fost spânzuraţi şi traşi în furci.
Nume: Antonie Atineanul;

Martiriu: A fost ucis cu sabia.
176
Nume: Sfântul Hristodul;
Martiriu: L-a mărturisit, pe Hristos, la Tesalonic. A fost
spânzurat de turci.
Nume: Cozma;
Martiriu: Acest sfinţit nou martir, pătimitor în Albania, a
fost sugrumat de turci și trupul i-a fost aruncat în râu. Turcii
islamiști au fost ațâțați împotriva sa de niște evrei. Moaștele lui se
găsesc la kalkontasi, lângă orașul Berat.
Nume: Zaharia;
Martiriu: A mărturisit Ortodoxia în Paleopatra
Peloponezului, fiind despărţit în două de prigonitori anticreştini.
Nume: Dimitrie;
Martiriu: A fost tăiat, la Constantinopol, cu sabia.
Nume: Vasile Ursu Nicola (zis Horea), Ioan Oargă (zis

Cloșca), Marcu Giurgiu (zis Crişan);
Martiriu: Datorită dispreţului ereticilor austrieci şi
unguri, faţă de demnitatea identităţii românilor ortodocşi din
Transilvania, circa 10.000 de iobagi ardeleni s-au ridicat la luptă,
susţinuţi de o mulţime de preoţi, ca să se lepede de jugul asupritor
al nobilimii maghiare şi să iasă la lumină din întunericul în care
aceştia au lăsat de câteva secole poporul român. Eroul dezrobirii
177
neamului nostru a fost ortodoxul Vasile (zis Horea), care a
dispreţuit toate cele lumeşti şi, având mult curaj pentru a înfrunta
primejdiile, a pus dalta sa de meşter al lemnului (cu care a
construit bisericile ortodoxe din Albac şi Cizer) şi a îmbrăţişat
dreapta cauză naţională. Avându-l alături pe un alt ortodox, Ioan
Oargă (zis Cloşca), au mers pe jos de trei ori la Viena, chiar dacă
un drum dus-întors îl făceau într-o lună, ca să caute dreptatea la
împărat. Dar demersul lor a rămas fără rezultat, cum fără de
rezolvare au rămas şi doleanţele pe care le-au exprimat, la Sibiu,
guvernatorului Transilvaniei (Samuel von Bruckenthal) – un mai
mare iubitor de ”artă” decât de români. Dealtfel, tocmai acestui
guvernator i-a revenit misiunea, încredinţată de Viena, ca să îi
potolească armat pe răsculaţii cei ”toleraţi”. ”Scânteia” răscoalei
avea să izbucnească atunci când, la biserica ortodoxă din
Mesteacăn (în Hunedoara), Crişan şi Cloşca au adunat cam 600 de
moţi gata să lupte împotriva sistemului de iobăgie impus de
”privilegiaţii” maghiari, secui şi saşi: dorind ca izbăvirea neamului
să fie pusă sub semnul crucii, Crişan le-a şi arătat ţăranilor o cruce
de aur pe care o primise de la Horea... Şi, astfel, flacăra răscoalei a
cuprins mai toată Transilvania... Auzind de sfânta mânie a
românilor, împăratul i-a încredinţat guvernatorului Transilvaniei
misiunea înăbuşirii răsculaţilor prin forţa armelor, ceea ce i-a făcut
pe nobilii maghiari să abuzeze grosolan de dreptul pe care îl
conferea legea marţială (de aceea, după 5 zile, a şi fost abrogată
de împărat). Cum însă dotarea tehnică inegală şi-a spus cuvântul,
în bătălia de la Mihăileni, răsculaţii români au fost învinşi, iar
liderii lor au luat calea amară a pribegiei. În cele din urmă, frica şi
dorinţa unor români de a pune mâna pe recompensa a câteva sute
de ducaţi (unii din aceştia fiind şi rude de sânge cu cei căutaţi),
promise celor ce-i vor prinde, a contribuit decisiv la capturarea lui
Horea, Cloşca (la 27 decembrie 1784) şi Crişan (o lună mai
târziu). Primii doi au fost aduşi din Munţii Gilăului în două care
trase de două perechi de cai, fiind purtaţi în lanţuri prin satele
unde au fost oameni implicaţi în răscoală. Ei au fost închişi mai
întâi la Abrud, apoi în cetatea Albei-Iulia. Iar cel de-al treilea,
Crişan, a fost prins după ce, rătăcind prin munţi deghizat în
cerşetor, doi moţi chiar din satul său, Cărpiniş, l-au trădat în frunte
cu „preotul” greco-catolic de acolo (la 30 ianuarie 1785). Şi
178
acesta, tot în lanţuri grele, a fost aruncat în închisoarea de la Alba-
Iulia.
Deoarece sentinţa fusese dată mai înainte chiar de
împărat, judecata lor avea să fie doar un ”spectacol regizat”. Cu o
cruzime, este adevărat, înfiorătoare. Astfel, cei trei eroi români au
primit cea mai grea sentinţă: condamnare la moarte prin zdrobire
cu roata ”de jos în sus” (adică de la fluierele picioarelor şi până la
piept). Supliciul lui Horea şi Cloşca a avut loc însă fără Crişan,
care s-a sinucis prin spânzurare cu nojiţele de la picioare (la 13
februarie), în ziua de 28 februarie 1785. Asupra acestuia din urmă,
s-a pronunţat totuşi sentinţa chiar deasupra cadavrului său (la 16
februarie): l-au târât mort la locul de execuţie, i-au tăiat capul, i-au
despicat trupul în 4 bucăţi (capul i l-au expus în ţeapă în satul său
natal Cărpiniş, ia cele 4 părţi au fost duse, spre a-i înspăimânta pe
români, la Abrud, Brad, Bucium şi Mihăileni). Cât priveşte însă pe
Horea şi Cloşca, aceştia au fost mai întâi spovediţi şi împărtăşiţi
cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de către preotul
Nicolae Raţiu (în vârstă de 34 de ani), acesta scriind şi
Testamentul în care Horea i-a cerut să consemneze: ”pe oamenii
care m-au vândut şi m-au prins îi iert din toată inima”. Despre
emoţia sfântă pe care acest preot a avut-o, când a intrat în temniţă
să îi anunţe pe Horea şi Cloşca sentinţa ce li s-a dat, ne-a lăsat o
mărturie scrisă, elocventă, protopopul A. Nanu, cel care subliniază
că Horea i-a spus preotului duhovnic Raţiu: ”Sunt gata de jertfa
asta, părinte, căci, jertfă mi-a fost toată viaţa ... Averea mi-am
jertfit-o pe drumurile Vienei pentru drepturile naţiei... Familia
mi-am părăsit-o ca să pot sluji mai bine cauzei naţiei... Numele de
cinste mi s-a topit şi el înaintea nemeşilor şi de ani de zile trebuie
să mă ascund prin codri, ca sălbăticiunile, ca să nu apuc pe mâna
lor, petru că nu le răbdam asuprirea şi nedreptăţile... Sănătatea
încă nu mi s-a dus pe gârlă după atâta pătimire pentru mântuirea
naţiei... Fure-mi acum şi Viaţa... Dar cu asta nu s-or procopsi,
că-n locul meu va răsări câte un Horea în fiecare sat”.
La martiriul lui Horea şi Cloşca, pe platoul La furci, au
participat 2514 ţărani români aduşi din 419 sate: câte 6 din fiecare
sat (trei bătrâni şi trei tineri). Înainte de fi sfâşiaţi cu sălbăticie,
sub roata călăului Grancea, preotul Nicolae l-a sărutat pe obraz pe
Horea şi i-a spus: ”Prin mine te sărută un neam întreg”. Acest
vrednic preot i-a pregătit sufleteşte pentru crucea marilor suferinţe
179
martirice, făcându-i pe Horea şi Cloşca să stea cu frunţile senine
în faţa groaznicelor chinuri. Astfel că, la ora 9.30, Horea şi Cloşca
au fost aşezaţi separat pe câte un car. Preotul i-a însoţit până la
locul execuţiei, ţinându-l pe Horea de după cap până când acesta a
fost obligat să privească uciderea lui Cloşca. Înainte ca şi lui să i
se frângă trupul cu roata, Horea a spus; ”Eu mor pentru naţiune”
(trebuie precizat că frângerea consta în întinderea condamnatului
pe un pat, după care era lovit, mai întâi la picioare şi apoi la
piept, cu o roată ce avea un fel de cuţit). Când a văzut cruzimea
celor 80 de lovituri date lui Horea, preotul a leşinat, iar un
funcţionar ungur a protestat că uciderea s-a petrecut prea repede –
motiv pentru care cel vinovat a fost arestat. Apoi, trupurile le-au
fost tăiate în patru bucăţi, puse în coşuri de nuiele şi purtate pe cai
prin satele ce se răsculaseră împotriva nedreptăţii, fiind expuse pe
stâlpi şi bătute în cuie. Ca batjocura faţă de sentimentele românilor
să fie şi mai mare, s-a interzis sub pedeapsă să se mai rostească
numele lui Horea, însă ecoul eroismului acestuia l-a făcut până şi
pe renumitul poet Schiller să scrie ”Povestea lui Horea”. În ce-i
priveşte pe trădătorii români, aceştia au fost ”răsplătiţi” printr-un
ceremonial în piaţa târgului din Zlatna, chiar de ruda
guvernatorului ”cărturar” Samuel von Bruckenthal, Mihail.
Nume: Gheorghe, noul martir;

Martiriu: L-a mărturisit pe Hristos, în Ptolemais, fiind
tăiat în bucăţi cu sabia.
Nume: Miron Criteanul;

Martiriu: S-a săvârşit prin sugrumare.
Nume: Sfântul Mitru (Dumitru) din Tripoli;

Pomenire în calendarul grecesc: 28 mai;
Martiriu: Sfântul s-a născut, într-o familie evlavioasă,
din Peleponez. Deşi s-a turcit la o vârstă tânără, puţin mai târziu
180
şi-a mărturisit credinţa creştină înaintea paşei otoman. I s-a tăiat
capul, la Tripoli, chiar în Duminica Rusaliilor.
Nume: Polidora;
Martiriu: A mărturisit în Efesul cel nou, fiind şi
sugrumat.
Nume: Teodor Bizantinul;

Martiriu: A fost sugrumat deoarece, la Mitilene, l-a
mărturisit pe Hristos.
Nume: Sfântul Gheorghe din Neapolis;

Pomenire în calendarul grecesc: 3 noiembrie;
Martiriu: A fost ieromonah, la mănăstirea Neapolis, din
Asia Mică. S-a dus să slujească la Malakopi, în 1797, unde era o
mare sărbătoare. Aşa bătrân şi bolnav cum era, a plecat călare pe
un măgar. Pe drum, i s-au arătat păstorii turci. Aceştia l-au răpit,
tâlhărit şi, în final, i-au tăiat capul şi astfel a primit de la
Dumnezeu cununa vieţii nemuritoare. Turcii i-au aruncat apoi
trupul într-o prăpastie. Moaştele sale se regăsesc, astăzi, la
biserica din Perisso.
Nume: Sfântul Constantin din Ydra;

Martiriu: Sfântul, originar din insula Ydra, s-a dus la
Rhodos pe când avea 18 ani. Atunci, fiind ademenit cu promisiuni
şi daruri, s-a turcit datorită unui paşă georgian apostat. După ce i-a
slujit acestuia 3 ani, s-a întors la mama sa. Însă ea a refuzat să îi
deschidă uşa casei, spunându-i că nu îl recunoaşte ca fiu.
Atunci, mustrat de conştiinţă, Sfântul s-a dus singur
înaintea paşei şi i-a spus: „Eu sunt Constantin pe care l-ai convins
să se lepede de Hristos şi să creadă în Mahomed”. Imediat, turcii
181
mahomedani l-au bătut, i-au sfâşiat corpul cu cârlige, i-au zdrobit
fălcile şi i-au pus picioarele în obezi. A fost dat, apoi, la temniţă.
Aici i s-a arătat însă Domnul Hristos, care i-a şi vindecat rănile. A
stat închis 5 luni, l-au eliberat şi readus însă din nou. Fiind iar
ispitit de islamişti să-şi schimbe credinţa, Sfântul a mărturisit: „nu
mă lepăd de Hristos al meu chiar dacă mă tai bucăţele! Deci fă
ceea ce vrei mai degrabă, pentru că Hristos mă aşteaptă!” L-au
ştrangulat în închisoare.
Nume: Cuviosul Mucenic Nicodim (+1722, Marea

Lavră); Cuviosul Mucenic Pahomie (+1730, Marea Lavră),
Sfântul Nou Mucenic Constantin Rusul (+1743, Marea Lavră);
Cuviosul Mucenic Cosma (+1760, Marea Lavră); Cuviosul
Mucenic Damascin din Gambrovo (+1771, Mănăstirea
Hilandar); Sfântul Nou Mucenic Ioan Bulgarul (+1784, Marea
Lavră); Sfântul Nou Mucenic Constantin din Ydra (+1800,
Mănăstirea Iviron);
Sinaxarul athonit.
Naştere în cer: secolul XVIII.
Nume: Sfântul Gheorghe din Ioanina;

Naştere în cer: secolul XVIII;
Martiriu: Acest Sfânt s-a născut, din părinţi foarte săraci
(agricultori), în eparhia Grevena. Rămânând orfan de ambii
părinţi, încă de la vârsta de 8 ani, a crescut sub oblăduirea fraţilor
săi şi, mai apoi, s-a angajat la nişte generali turci care, deşi el era
creştin, îl strigau „ghiaur Hasan”. La adolescenţă, s-a logodit cu o
tânără săracă, dar creştină şi ea. Acesta a fost prilejul pentru care
un turc l-a pârât stăpânirii cum că, deşi turc, vrea o femeie
creştină. Sfântul însă a mărturisit: „Eu sunt creştin şi de aceea
vreau să iau o femeie creştină”. După ce s-a confruntat cu cadiul
şi cu paşa, Sfântul a mărturisit Sfânta Treime şi l-a repudiat pe
hulitorul Mahomed. Atunci, cadiul i-a spus: „Trebuie să faci două
lucruri: să devii musulman sau să mori”. Sfântul i-a răspuns: „Fă
ce vrei”.
Ca urmare, a fost aruncat în temniţă, unde i-au pus
picioarele pe butuci, iar pe piept o piatră grea. Apoi, turcii l-au dus
182
la locul numit Kuramania. Acolo, după ce i-au eliberat mâinile din
strânsori, Sfântul s-a închinat şi a strigat: „Iertaţi-mă, fraţilor, şi
Dumnezeu să vă ierte”. A fost spânzurat, pe când avea vârsta de
30 de ani. Trupul său, conform tradiţiei turceşti, a stat 3 zile înfipt
în furci. În jurul acestuia, însă, în fiecare noapte turcii vedeau
strălucind o lumină cerească.
Nume: Gheorghe;
Martiriu: S-a săvârşit, de sabie, la Efes.
Nume: Sfântul Gheorghe din Efes;

Pomenire în calendarul grecesc: 5 aprilie;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1856, în Efesul cel Nou.
A fost căsătorit şi a avut copii. În tradiţia Samosului este cunoscut,
pentru că a trăit o vreme în beţie şi desfrânare, „cel beţiv, sau
beţivanul”. Aşa se face că, având vârsta de 42 de ani, s-a dus beat
la judecătorul turc şi i-a spus că se leapădă de Hristos şi vine la
mahomedanism. Însă, când s-a întors acasă şi a realizat ce a făcut,
s-a pocăit şi mai apoi a revenit în locul său natal (Efes). Deja, până
în acel moment, suferise la Samos bătăi crunte la picioare şi
întemniţare.
Astfel, pe când era în faţa judecătorului turc, Sfântul a
aruncat jos sarica (fesul turcesc) şi a mărturisit că este creştin,
după ce devenise musulman din proprie voie. După ce l-au dat la
temniţă, i-au tăiat capul într-o zi de Vineri, la ora 15.
Nume: Sfântul Dimitrie din Peloponez;

Martiriu: S-a născut, în 1779, în ţinutul Trifiliei. Încă de
mic, fiind silit de comportamentul mamei sale vitrege, a fost
nevoit să fugă de acasă şi să slujească într-o casă turcească. S-a
ascuns când, supărat, tatăl său l-a căutat ca să-l dojenească. Dar
apoi, mustrat fiind de conştiinţă, tânărul a fugit cu gândul de a se
183
întoarce la tată şi de a-L mărturisi pe Hristos în locul unde s-a
lepădat. După ce a primit binecuvântare, a mers în frizeria
stăpânului său turc şi, salutându-i pe cei prezenţi cu „Hristos a
înviat!”, le-a spus: „Eu sunt Dimitrie care m-am lepădat în acest
blestemat atelier de Hristos, şi acum am venit să-mi vărs sângele
pentru Mântuitorul meu”.
Când a venit stăpânul la faţa locului, Sfântul i-a spus:
„Am fost şi sunt creştin, şi mă închin lui Hristos ca Dumnezeului
Celui adevărat”. Atunci, după ce l-au aruncat în temniţă, l-au dus
legat în centrul cetăţii şi, înainte de a-i tăia capul din 3 lovituri, a
spus ultimele sale cuvinte: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei
veni întru Împărăţia Ta”.
Nume: Sfântul Hristu;

Naştere în cer: 1801?;
Pomenire în calendarul grecesc: 15 august;
Martiriu: A fost călugăr. Pentru credinţa sa
mărturisitoare, în Hristos, a fost dus de turci la judecată înaintea
cadiului otoman. Acolo, când a fost întrebat despre credinţa sa, L-
a mărturisit pe Hristos şi a tăcut când a venit vorba despre falsul
profet Mahomed. În această situaţie, cadiul turc i-a sfâşiat
veşmintele şi l-a osândit la chinuri chiar în ziua când se prăznuia
Adormirea Maicii Domnului.
Sfântul a fost mult chinuit: i-au pus pe cap cunună de
spini, l-au târât pe drumurile cetăţii, l-au înjunghiat cu sabia în
coaste, i-au acoperit trupul cu smoală şi i-au dat foc. Astfel,
Sfântul s-a mistuit în văpaie.
Nume: Ioan Bulgarul;

Martiriu: S-a săvârşit de sabie.
Nume: Sfântul Lazăr din Bulgaria;

184
Martiriu: Sfântul s-a născut în oraşul Cambrova, după
care a venit în oraşul Soma, lângă Pergam. Aici, fiind păstor, a
adormit pe când era la păşune cu turma de mioare. Atunci, câinele
turmei a atacat o turcoaică, sfârtecându-i puţin veşmintele. Turcii
l-au aruncat apoi pe Sfânt în temniţă. L-au găsit nevinovat, dar aga
otoman a fost mituit cu mii de groşi ca să hotărască uciderea lui.
Apoi, călăii turci au început tortura: au înroşit toiege de fier,
arzându-i trupul, cu intenţia de a-l face să îşi exprime credinţa în
Mahomed. De asemenea, i-au ars limba şi, astfel, devenind mut, l-
au îndemnat să-şi dea consimţământul prin înclinarea capului. Nu
a fost cu putinţă să-l înduplece nici după ce i-au aşezat, pe piept,
nişte pietre grele. Sfântul avea vârsta de 28 de ani când l-au
spânzurat.
Nume: Sfântul Ioan Argintarul ;

Martiriu: Sfântul, originar din oraşul Sumna, era bulgar
de neam. A îmbrăţişat meseria de argintar, având în faţa atelierului
său o fată turcoaică nemăritată. Fiind foarte frumos la înfăţişare,
turcoaica s-a îndrăgostit de el. Atunci, ca pretext, fata i-a cerut să
îi facă un inel de aur, dar când acesta s-a dus să-i ia măsura l-a tras
în casa ei. Însă, când tânărul şi-a tras cu putere mâna, fata a căzut.
Ea a început să strige şi să meargă la judecător. Iar judecătorul,
turc, a hotărât ca Sfântul să se turcească şi să o ia de soţie. Iar dacă
nu, să fie biciuit până la moarte. Sfântul, refuzând, le-a spus:
„Creştin sunt şi creştin voi muri”.
Chinurile la care l-au supus turcii islamişti au fost
groaznice: l-au bătut până i-au căzut unghiile de la picioare, l-au
spânzurat cu funii de subţiori, l-au strâns în menghină, l-au jupuit
de viu, i-au scos o fâşie de piele de pe piept şi din spate, i-au sărat
rănile, l-au ars cu lumânări aprinse, i-au strâns capul cu un
instrument de chin. În cele din urmă, l-au decapitat.
Nume: Sfântul Pavel din Peloponez;

185
Martiriu: Sfântul, originar din Kalavitra, a fost cizmar
din Patras. Pe când străbătea satele din Tripoli, cu doi prieteni,
obişnuia să spună, ca să mănânce şi să bea gratuit, că este turc.
Dându-şi seama de greşeală, s-a călugărit la mănăstirea Russikon
din Sfântul Munte. Pentru că aici l-a cuprins dorul de martiraj, s-a
arătat imediat, când avea vârsta de 25 de ani, muftiului turc din
Tripoli. Între cei doi a avut atunci loc următorul dialog:
- Sfântul: „Vreau să-mi judeci un caz după dreptate şi
adevăr. Cândva eram copil mic şi aveam un vas
valoros de aur cu multe pietre preţioase, însă cineva
şi-a bătut joc de mine şi mi l-a luat, dându-mi altul
fals. Este drept să-l iau înapoi”.
- Muftiul: „Cu siguranţă, este drept. Şi cine este
potrivnicul tău?”
- Sfântul: „Tu însuţi!”.
- Muftiul: „Eu nu te-am văzut niciodată”.
- Sfântul: „Înainte de tine, a fost altul în locul tău care
m-a înşelat. Mi-a răpit credinţa cea adevărată şi mi-
a dat-o pe cea mincinoasă a lui Mahomed”.
- Muftiul: „Vino-ţi în fire şi mărturiseşte credinţa pe
care ai primit-o fără constrângere, altfel te ard de
viu!”.
- Sfântul: „Şi mii de morţi să-mi dai, nu mă lepăd de
credinţa mea!”
În final, Sfântului i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Zaharia cel din Prusia;

Martiriu: Sfântul a fost preot în Prusa. Şi, pentru că era
un mare băutor de vin, s-a lepădat în 1801 de Ortodoxie şi a trecut
la islam. Când şi-a revenit în matca firii, din beţie, a mers la
judecătorul turc şi a mărturisit credinţa sa în Hristos, ca Domn şi
Creator. Văzând turcii tăria sa de caracter, precum şi cum şi-a
aruncat sarica musulmană, l-au întemniţat sub învinuirea de …
beţie.
Însă, imediat au început turcii să îl chinuie: l-au băgat la
menghină, i-au acoperit capul cu un coif de fier înroşit, i-au băgat
186
trestii subţiri şi lungi sub unghiile mâinilor şi picioarelor, i-au scos
unghiile. Abia împlinise 38 de ani, Sfântul, când islamiştii i-au
tăiat capul.
Nume: Sfântul Nanos (Ioan) din Tesalonic;

Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, s-a născut într-
o familie de oameni evlavioşi. După ce s-a turcit a fost văzut de un
văr de-al său, dar acesta şi-a întors capul (ca să salute un apostat).
În replică, Sfântul i-a spus: „În mai puţin de 15 zile, vei vedea tu
ce fel de turc sunt!” Apoi, Sfântul s-a dus la judecătorul islamic în
faţa căruia, îmbrăcat creştineşte, i-a mărturisit: „Sunt creştin,
vreau să mă numesc Ioan şi nu Mehmet”.
Atunci, călăul turc şi-a scos iataganul şi l-a fluturat de 3
ori prin faţa martirului creştin. Sfântul zâmbea. Turcul însă i s-a
mai adresat în taină de 3 ori, dar Sfântul nu a primit cele ce i-au
fost spuse. În cele din urmă, după ce i-au legat ochii cu batista,
Sfântul L-a rugat pe Dumnezeu de 3 ori: „Pomeneşte-mă
Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”. I s-a tăiat capul.
Nume: Ioan Tesaloniceanul;

Martiriu: A mărturisit pe Hristos, la Smirna, fiind tăiat
cu sabia.
Nume: Sfântul Luca;

Martiriu: Fericitul, originar din Adrianopol, a rămas
orfan de tată la vârsta de 6 ani. L-a înfiat un creştin din Zagora,
care în scurt timp s-a aşezat în Constantinopol. Când copilul a
împlinit 14 ani, acesta s-a certat cu copiii turcilor şi l-a lovit pe
unul. Ca urmare, a fost forţat de aceştia să devină musulman. Însă
187
Luca a reuşit să evadeze şi, primind binecuvântare, a fost uns în
monahism la Sfântul Munte. Aici, cu binecuvântare, a urmat o
asceză severă cu scopul ca, prin martiraj, să îşi spele păcatele: 800
de metanii pe zi, rugăciune neîntreruptă, mâncare doar pâine şi
apă (o dată la 24 de ore). După 32 de zile de nevoinţă, Sfântul a
părăsit Sfântul Munte şi a venit în satul Pamfilia din Mitilene.
Aici, s-a arătat turcilor şi, declarându-le că este creştin, a
adăugat: „Lui Hristos mă închin şi doar Lui Îi slujesc”. A fost
întemniţat şi, în cele din urmă, spânzurat. După ce s-a mutat astfel
la Domnul, chipul său părea că doarme plin de bucurie.
Nume: Ilarion cretanul;

Martiriu: S-a săvârşit, prin sabie, la Constantinopol.
Nume: Sfântul Partenie;

Pomenire în calendarul grecesc: 5 martie;
Martiriu: Este Sfântul care, în 1775, a întemeiat o
mănăstire în Ikaria. Mutarea sa la comorile cereşti s-a făcut în
contextul în care o tânără a venit să-şi spovedească păcatul
(anume că trăia în desfrânare cu un otoman) în faţa Sfântului.
Aflând însă turcul că a sfătuit-o să renunţe la fărădelegea cu el, l-a
ucis pe când Sfântul ieşea, după săvârşirea Liturghiei duminicale,
din Sfânta Biserică.
Nume: Sfântul Arghir;

Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, a fost cel mai
bun ucenic al unui croitor (calfă). Pe când avea vârsta de 18 ani,
Sfântul a aflat că, într-o temniţă, un creştin a fost ameninţat şi s-a
turcit. Atunci, a dat buzna în faţa mulţimii turcilor şi a încercat să-
l întoarcă pe acel creştin de la apostazie. Dar ienicerii otomani,
întorcându-l şi lovindu-l, l-au ameninţat şi pe el: „Sau te turceşti,
188
sau te omorâm în acest ceas!”. El le-a răspuns: „Sunt creştin şi nu
mă lepăd de credinţa mea”.
Mânioşi, turcii au cerut judecarea şi uciderea lui,
avertizând chiar pe judecătorul lor: „Cum îndreptăţeşti pe
vrăjmaşul credinţei noastre? Este bine să laude credinţa lui şi să
ocărască în faţă credinţa noastră?”. După aceste cuvinte, Sfântul
a fost spânzurat la Kebani, în Tesalonic.
Nume: Sfântul Gheorghe Hiopolitul;

Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1785, la Hios. Nici nu
avea un an când, rămânând orfan de mamă, a început să îl crească
mama vitregă. Când a ajuns să aibă 10 ani, turcii l-au prins la furat
de pepeni şi, fiind ameninţat cu spânzurătoarea, s-a lepădat de
creştinism şi a devenit musulman. Tatăl său nu a ştiut nimic! Asta
până într-o zi când, auzind că fiul lui este chemat pe numele
Ahmet, i-a cerut explicaţii copilului. Însă copilul, înfricoşat, a
fugit din Hios cu o corabie. Mai apoi, copilul a revenit acasă şi,
îmbrăcat în haine creştineşti, i-a spus tatălui adevărul şi s-a rugat
să îl ierte.
Martiriul său a fost posibil în contextul când s-a căsătorit.
Fratele soţiei sale nu a dorit să îi restituie nişte bani împrumutaţi
cândva de la el, necesari acum pentru organizarea nunţii, motiv
pentru care l-a pârât la autorităţile otomane că a abandonat islamul
pentru creştinism. Când a fost dat pe mâna judecătorului turc,
toată Biserica s-a rugat pentru ca Sfântul să poate duce la bun
sfârşit mărturisirea de credinţă. A fost întemniţat şi a rezistat la
toate chinurile invocând Rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! La
locul execuţiei, călăul turc i-a dat 3 lovituri cu sabia. Dar abia
după ce şi-a scos cuţitul şi i-a tăiat gâtul, deplin, a putut să ridice
„victorios” capul Sfântului în sus. Moaştele i-au fost aruncate într-
o insulă fără vegetaţie. Astăzi, capul i se păstrează la Muzeul
Bekani.
Nume: Sfântul Nichita din Seress;

189
Pomenire în calendarul grecesc: 4 aprilie şi Duminica
Tomei;
Martiriu: Acesta s-a născut, între anii 1760-1770, în
Epir. După ce a trecut la mahomedanism, în Seress, ulterior s-a
pocăit călugărindu-se în Sfântul Munte. Revenind însă în Seress,
unde se lepădase de credinţă, L-a propovăduit pe Hristos, ca
Dumnezeu adevărat, în faţa tuturor turcilor.
Ca urmare, turcii mahomedani l-au dat la chinuri
înfricoşătoare: înăbuşirea cu fum, aşezarea unei cununi de spini pe
cap, înfigerea de trestii sub unghii, arderea degetelor de la mâini şi
picioare. Apoi, în Sâmbăta Mare, turcii l-au spânzurat. Trupul său
a stat atârnat, după cum era obiceiul la otomani, trei zile.
Nume: Sfântul Dimitrie;

Martiriu: Prin naşterea sa în Samarina, Sfântul a
cunoscut vitregia dominaţiei otomane în Grecia. Fiind afierosit de
mic la mănăstirea Sfânta Parascheva, s-a hrănit din plin cu
credinţa în Hristos. A intrat repede în atenţia turcilor, întrucât în
1808 a participat ca revoluţionar la mişcarea lui Vlahavas. Sfântul
a avut ocazia să îl sfideze pe însuşi Ali Paşa, refuzându-i cererea
acestuia de a-şi scoate de la gât icoana Maicii Domnului.
Atunci, Sfântul a îndurat chinuri sălbatice: l-au spânzurat
cu capul în jos sub un jăratic, i-au zidit trupul într-un perete (i-au
lăsat doar capul afară, ca să îi dea hrană şi astfel să îi poată
prelungi suferinţa)… Astfel, rugându-se şi chinuindu-se în acest
zid, Sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfântul Procopie;

Pomenire în calendarul grecesc: 25 iunie;
Martiriu: S-a născut într-un sat de lângă Varna, având
părinţi evlavioşi. La vârsta de 20 de ani, a mers în Sfântul Munte
şi acolo s-a călugărit. Dar, întorcându-se la Smirna, s-a turcit şi
astfel a început să aibă mustrări de conştiinţă. Sfântul s-a dus la
190
judecătorul cetăţii, a aruncat jos sarica turcească şi şi-a pus pe cap
camilafca monahală. Cu mult curaj, a osândit pe faţă islamul şi L-
a mărturisit pe Hristos.
Deoarece înaintea execuţiei avea o bucurie supra-
lumească, salutându-i astfel pe toţi creştinii care i-au ieşit în cale,
Sfântul i-a paralizat pur şi simplu pe călăi şi niciunul dintre călăii
turci nu a îndrăznit să ridice sabia asupra lui. Însă aceasta a făcut-o
un creştin apostat, care i-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Ioan din Creta;

Pomenire în calendarul grecesc: 15 septembrie;
Martiriu: Sfântul, născut la Sfakia, a fost agricultor de
meserie. A refuzat să se turcească, mărturisindu-L pe Hristos, pe
când, în 1811, doi compatrioţi cu care petrecea s-au certat cu turcii
care le cereau tribut. Cei doi au fugit, dar turcii l-au prins pe Sfânt.
A fost spânzurat de islamişti.
Nume: Sfântul David;

Martiriu: Sfântul, originar din Kidonia (Asia Mică), s-a
dus de tânăr la Sfântul Munte. Dorul său de a-L mărturisi pe
Hristos l-a făcut să meargă în Magnezia, unde a avut cu turcii
discuţii legate de credinţă. Aceştia l-au biciuit şi l-au lovit în cap.
În cele din urmă, l-au dus la judecător şi, deşi se
înnoptase, l-au spânzurat.
Nume: Sfântul Anghel din Argos;

Naştere în cer: 3 decembrie 1813;
Pomenire în calendarul grecesc: 3 decembrie;
Martiriu: Sfântul, deşi a fost originar din Argos
(Pelponez), a trăit în Efes (Asia Mică). A îndeplinit slujba de
medic, fiind un om liniştit şi evlavios. Şi-a manifestat însă, cu
tărie, credinţa. Mai întâi, l-a provocat la duel pe un ateu francez,
batjocoritor al creştinismului (care s-a înfricoşat şi a părăsit lupta,
191
după ce făcuse o înţelegere scrisă chiar la Ambasadă!). Iar apoi, s-
a turcit benevol având intenţia de a da mărturie pentru Hristos.
Astfel, ajungând el la vamă, a fost întrebat de turci de ce
şi-a ras barba. El le-a răspuns că a făcut aceasta pentru că aici
creştinii, spre deosebire de turci, nu au barbă. Imediat, islamiştii l-
au înlănţuit şi întemniţat în castrul lor. Toată noaptea, Sfântul a
fost chinuit, târât şi lovit. Apoi i-au pus picioarele în butuci şi, în
cele din urmă, i-au tăiat capul la Vunaki.
Nume: Sfântul Ioan cel dintre musulmani;

Martiriu: S-a născut, din părinţi musulmani, în Koniţa
(Epir). Chiar dacă acesta a fost fiul renumitului şeic al Koniţei, s-a
convertit la Ortodoxie şi, mergând în Itaca, s-a botezat. Apoi,
logodindu-se cu o creştină, a refuzat solia trimisă de tatăl său cu
scopul de a-l întoarce la islam. Totuşi turcii l-au prins şi, după ce
l-au chinuit în chip nemilos, i-au tăiat capul.
Nume: Sfântul Eftimie cel Nou;

Martiriu: Sfântul, originar din ţinutul Arcadiei, a făcut
studiile la Constantinopol. Apoi, pe când lucra la un consul în
Bucureşti, pentru o vreme a mers pe căile desfrânării. Însă, nu
după mult timp, a fost reprimit în Biserică şi l-a cuprins un dor
fierbinte pentru martiriu. După ce a mers în Sfântul Munte, s-a
întors la Constantinopol. Aici, în Duminica Floriilor, şi-a scos
veşmântul monahal şi, purtând veşminte turceşti şi ţinând în mâini
ramuri de finic, s-a arătat vizirului. Atunci, având vârsta de 20 de
ani, Sfântul i-a zis acestuia: „Iată, calc simbolul religiei tale, cea
plină de fărădelege şi fără Dumnezeu”. Apoi, Sfântul şi-a aruncat
la pământ fesul turcesc, l-a călcat în picioare şi l-a blestemat pe
Mahomed ca pe Antihrist.
Când vizirul a poruncit să i se taie capul, Sfântul ţinea
într-o mână crucea şi în alta ramuri de finic. A îngenuncheat şi,
192
astfel, călăul l-a decapitat. Când însă monahul Grigore a sărutat
capul Sfântului, acesta – o, minune – şi-a deschis ochii.
Nume: Sfântul Ioan din Vrahori;

Pomenire în calendar: 23septembrie;
Martiriu: Sfântul, născut fiind din părinţi mahomedani,
s-a născut la Koniţa (Epir). Tatăl său, şeic, locuia cu familia în
palatul Muselim serai. Fiul său, după ce s-a botezat ortodox în
insula Itaka, s-a mutat în orăşelul Vrahori. Fapta lui nu a rămas
necunoscută şeicului. Astfel, în 1813, când tatăl şeic a aflat că fiul
s-a lepădat de islamism a trimis, imediat, 2 dervişi ca să îl
înduplece pe fiu să se îndepărteze de creştinism. Dar fiul, când s-a
întâlnit cu ei, şi-a întors capul de la ei şi de la vorbele lor. Nici nu
au apucat dervişii să plece ruşinaţi, că un turc l-a şi pârât pe Sfânt
la muselimul din Agrinio. Acesta a trimis soldaţi, dar Sfântul le-a
spus, cu credinţă tare „Sunt creştin şi mă numesc Ioan”.
Ca urmare, turcii l-au întemniţat şi supus la chinuri: l-au
legat; i-au atârnat de gât un lanţ greu; i-au pus picioarele în butuci;
l-au biciuit; l-au lovit la mâini şi la picioare. I-au refuzat, însă,
dorinţa de a fi dezlegat pentru a-şi face semnul crucii. A apucat
doar să spună: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru
Împărăţia Ta!”. Călăii l-au tăiat cu sabia, iar trupul i-a fost
aruncat într-un pârâu.
Nume: Sfântul Ignatie;

Pomenire în calendar: 8 octombrie şi 1 mai;
Martiriu: S-a născut la Zagora, în Bulgaria, din părinţi
evlavioşi. A urmat calea monahală, nevoindu-se 6 ani la
mănăstirea Rila, după care a mers la Sfântul Munte. Pe drum însă,
Sfântul a fost silit de turci să treacă la islam, cum au fost silite atât
mama, cât şi cele două surori ale sale. Dar, cum dorul de a-
Lmărturisi pe Hristos i-a cuprins inima, s-a dus la judecătorul turc
193
din Constantinopol, i-a aruncat în faţă sarica şi i-a spus că este
creştin. A fost imediat spânzurat. Capul său se găseşte, printre alte
moaşte, la mănăstirea Russikon din Sfântul Munte.
Nume: Sfântul Petru Aleutinul, primul martir de origine

americană;
Pomenire în calendarul american: 13 decembrie şi 9
august;
Martiriu: În 1815, catolicii spanioli au prins 20 de
ortodocşi aleutini şi i-au dus la San Francisco, unde au fost
chinuiţi şi puşi la muncă forţată. 14 dintre ei au fost întemniţaţi de
misionarii catolici, care ar fi vrut ca, prin torturi, să-i facă să
îmbrăţişeze romano-catolicismul. Dar aleutinii surghiuniţi, cu
cruci la gât, au spus răspicat că sunt creştini botezaţi şi nu s-au
lepădat de Hristos.
Noaptea, prigonitorii romano-catolici l-au luat pe Sfântul
Petru din închisoare, i-au tăiat cu securea vârfurile degetelor de la
picioare şi mâini, i le-au strivit şi, văzând ei că nu vrea să-şi
schimbe credinţa ortodoxă, l-au tăiat.
Nume: Sfântul Acachie;

Martiriu: Locul natal al Sfântului a fost Neohari,
Tesalonic, unde s-a născut în 1792. Pe când avea vârsta de 9 ani, a
fost dat la un cizmar turc ca să înveţe acest meşteşug. Aici, chiar
în Vinerea Mare, a fost ademenit să îşi schimbe credinţa şi a
devenit mahomedan. Sfântul s-a refugiat însă în Sfântul Munte, de
unde s-a dus la Constantinopol ca să mărturisească. Ajuns aici, s-a
îmbrăcat în haine turceşti, apoi s-a dus la judecătorul otoman şi a
mărturisit întoarcerea la credinţa cea adevărată. Pentru că nu a vrut
să renunţe la Ortodoxie, nici când era întemniţat, l-au tăiat turcii
cu sabia.
194
Nume: Sfinţii Anastasie Paneri şi Dimitrie;
Martiriu: Aceşti Sfinţi, făcători de coşuri, s-au născut în
Lesbos (primul) şi Aghiasso (al doilea). Pentru că au refuzat
credinţa musulmană, amândoi au fost întemniţaţi de către turci. Au
fost spânzuraţi, pe când aveau 18-20 de ani, de un platan.
Nume: Sfântul Ioan din Turkoleka;

Pomenire în calendarul grecesc: 16 octombrie;
Martiriu: S-a născut în 1805, în Tukoleka, Arcadia. Pe
când împlinise vârsta de 11 ani, în 1816, a ajuns la Neapole
împreună cu tatăl său şi cu Anagnost (fiul unui cunoscut patriot şi
luptător grec). Aici, conducătorul ţinutului i-au prins cu vicleşug şi
au fost duşi la judecătorul turc. Pentru că L-au mărturisit pe
Hristos, tatăl său şi Anagnost au fost decapitaţi. Despre Sfânt, iată
ce scria Nichitaras (fratele său): „Fratelui meu i-au propus să-şi
schimbe credinţa. I l-au arătat pe tatăl nostru ucis şi i-au spus:
Primeşte să te facem turc! Atunci copilul şi-a făcut cruce şi le-a
spus: Voi merge şi eu acolo unde s-a dus tatăl meu! I-au spus din
nou: Fă-te turc!, însă copilul şi-a făcut din nou cruce. Capetele
lor au fost luate de cei din Tripoliţa”. I s-a tăiat, deci, capul.
Nume: Cuviosul Mucenic Ghedeon;

Martiriu: Cuviosul a fost silit din tinereţe să se lepede de
Ortodoxie şi să treacă la islamism. Dar, căindu-se, a venit şi s-a
făcut monah la Mănăstirea athonită Caracalu. După 35 de ani de
vieţuire monahală, L-a mărturisit pe Hristos şi a primit mucenicia
în Târnovo din Tesalia (unde este cinstit, astăzi, ca ocrotitor al
oraşului).
Nume: Sfântul Ghenadie;

195
Martiriu: A fost monah, la Sfântul Munte, la Mănăstirea
Dionisiu. S-a însoţit cu alţi doi călugări, cu intenţia de a merge la
Constantinopol pentru a-L mărturisi pe Hristos. Cei doi însă nu
numai că s-au înfricoşat înaintea chinurilor şi s-au lepădat de
Hristos, dar l-au şi reclamat pe Ghenadie că el este cauza dorinţei
lor de mărturisire. Atunci, mânioşi, turcii l-au aruncat pe Sfânt în
temniţă. Apoi l-au chinuit şi i-au tăiat capul.
Nume: Sfântul Hristofor Dionisiatul;

Martiriu: Sfântul, având părinţi evlavioşi, se necăjea
mereu când auzea că un creştin se turceşte. Însă şi el, neavând
bani să cumpere pâine (deşi era croitor), s-a dus într-o dimineaţă
la cafeneaua unui armean apostat. Aici, pe când îşi bea cafeaua, a
zis: „Îmi voi schimba credinţa”. Atunci, turcul cafenelei i-a strigat
pe turcii din colţ: „Veniţi să-l vedeţi pe acest tânăr care cere să se
turcească”. După ce l-au turcit cu forţa, Sfântul s-a întors la
Adrianopol şi a cerut să se înfăţişeze înaintea paşei. Apoi,
strigându-i „Vreau să mor creştin”, Sfântul a aruncat la pământ
sarica şi a strigat turcilor islamişti: „Credinţa voastră este
înşelătoare, este credinţa diavolului, luaţi-o înapoi şi daţi-mi-o
pe-a mea, care este curată şi sfântă”.
În faţa turcilor, la locul execuţiei, chiar în Săptămâna
luminată, Sfântul a început să cânte „Hristos a înviat!”. Tăindu-i-
se capul, s-a observat că faţa îi strălucea precum soarele, iar o
lumină cerească îi înconjura întreg trupul. A rămas neîngropat 3
zile, apoi turcii l-au aruncat într-un râu.
Nume: Sfântul Iosif Pictorul;

Martiriu: Sfântul s-a nevoit, în Sfântul Munte, la
mănăstirea Dionisiu. A fost însoţitorul călugărului Evdokimov, cel
care dorea să îL mărturisească pe Hristos în faţa turcilor
mahomedani. Dar, lepădându-se, l-a pârât ca vinovat pe
196
binecuvântatul Iosif. Sfântul a fost chinuit de turci, care l-au
spânzurat la Constantinopol.
Nume: Sfântul Ghedeon;

Pomenire în calendarul grecesc: 30 decembrie;
Martiriu: S-a născut, în regiunea Pilos, din părinţi
evlavioşi. După ce un turc l-a luat timp de un an, când s-a încheiat
anul nu a mai vrut să îl redea familiei, susţinând că o va face doar
când fiul său se va întoarce din război. Dar, când s-a întors, aceştia
l-au turcit. Copilul însă a fugit acasă, spunându-i tatălui: „Am
păcătuit, dar de acum înainte nu mai vreau să fiu turc, nici să mă
numesc aşa!”. Când au văzut că tânărul a fugit, turcii au vrut să le
dea foc la casă. De aceea, tatăl Sfântului i-a spus: „Vom muri şi
noi pentru Hristos!”. Atunci, Sfântul s-a dus la mănăstirea
Karakalu, în Sfântul Munte, unde s-a nevoit în asceză vreme de 35
de ani şi s-a aprins de dorinţa martirajului. Astfel, în Joia Mare s-a
arătat lui Ali, cel care îl turcise, mărturisindu-L pe Hristos. Iar în
Vinerea Mare, în faţa judecătorului turc, Sfântul s-a prezentat cu o
cunună de flori pe cap şi, ţinând două ouă roşii în mâini, a zis:
„Hristos a înviat!”. După ce l-au dus apoi la Verestino, în faţa
paşei de Târnovo, turcii islamişti i-au tăiat cu securea mâinile şi
picioarele şi, însângerat fiind, l-au aruncat la un gunoi unde a
primit cununa veşniciei. Moaştele sale se găsesc la mănăstirea
Karakalu.
Nume: Sfântul Agatanghel Esfigmenitul;

Martiriu: Sfântul, originar din Tracia, a rămas de mic
orfan de tată. După ce a ajuns marinar pe o corabie turcească, într-
o noapte a fost turcit cu sila, de căpitan, fiind ameninţat cu sabia.
Reuşind apoi să ajungă în Sfântul Munte, unde mai târziu s-a şi
călugărit, Sfântul avea să spună pe când lucra la bucătărie: „Dacă
nu pot să îndur fumul, cum să îndur martiriul?”. Şi-a început
197
asprele nevoinţe într-un turn, purtând asupra sa un lanţ greu de 13
kg. Când a ajuns la Smirna, în Duminica Tomei, s-a dus la
judecătorul turc îmbrăcat în haine otomane şi ţinând în mâini,
crucea şi icoana Învierii.
Ca urmare, l-au dat la temniţă. După ce turcii i-au pus
picioarele în obezi, precum şi lanţuri grele la gât, i-au tăiat capul,
pe când avea vârsta de 24 de ani.
Nume: Sfântul Constantin cel dintre agareni (turci);

Martiriu: Sfântul, originar din Lesbos, a avut părinţi
mahomedani. Convertirea lui la Ortodoxie s-a făcut în contextul în
care, având 15 ani, a fost otrăvit printr-o prăjitură de o vecină
turcoaică.
Până la vârsta de 18 ani, a rămas orb şi a stat ţintuit la pat.
Starea aceasta a sa a durat până când o femeie creştină, cerându-i
mamei sale voie, a uns copilul cu aghiasmă. Şi – minune – acesta
s-a vindecat deplin.
Văzând aceasta, tânărul a mers în Sfântul Munte, iar
ulterior s-a botezat la creştinism. Apoi, în faţa turcilor din
Kidonia, Sfântul li s-a adresat cu cuvintele: „Am fost mahomedan,
dar am fost luminat de către Dumnezeu şi am fost înştiinţat că
este zadarnică credinţa agarenilor”. Şi astfel a început pentru
Sfânt tortura islamică, între 23 aprilie – 2 iunie 1819. Cei de
acelaşi neam cu el i-au pus pe cap coif înroşit în foc, i-au strâns
capul în cereale cu bile de plumb, i-au prins picioarele în butuci, l-
au spânzurat de picioare nopţi întregi, i-au sfâşiat pieptul cu sabia!
În cele din urmă, turcii l-au spânzurat şi îngropat, în cimitirul
turcesc, continuând să-l socotească pe Sfânt ca fiind mahomedan.
Nume: Sfântul Panaghiotis din Ierusalim;

Martiriu: Pe când se afla în slujba unui nobil turc, cu
care a şi intrat într-o moschee din Ierusalim, Sfântul a fost pârât
paşei din Damasc şi acesta l-a osândit deoarece, considerându-l
198
„necredincios”, a „pângărit” moscheea. Ulterior, Sfântul a refuzat
propunerea paşei să primească islamul ca să scape de moarte. El
le-a strigat turcilor: „Omorâţi-mă, Hristos este Fiul Dumnezeului
Celui Viu! Ucideţi-mă, nu mi-e frică! Hristos a înviat!”
În consecinţă, soldaţii mahomedani l-au dus în faţa Porţii
lui David ca să îl ucidă. Sfântul a stat în genunchi şi, strigând
„Hristos a înviat!”, i s-a tăiat capul. Avea vârsta de 25 de ani!
Nume: Sfântul Nectarie din Vrioulan;

Pomenire în calendarul grecesc: 11 iulie;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în ţinutul Efesului, din
părinţi săraci şi evlavioşi. După ce a rămas orfan de tată, la 16 ani,
a intrat în slujba unui agă turc şi s-a turcit. Când s-a dus însă să-şi
vadă mama, îmbrăcat fiind cu haine turceşti, aceasta i-a zis: „Eu
n-am născut turc, ci pe creştinul Nicolae!”. Atunci, Sfântul şi-a
lepădat haina turcească, a plecat în Sfântul Munte şi, acolo, a
primit binecuvântarea duhovnicului ca să îL mărturisească pe
Hristos. Astfel, având vârsta de 22 de ani, şi-a aruncat fesul
turcesc la pământ şi, în faţa judecătorului, i-a spus: „Primeşte
semnul credinţei tale! Eu, Nicolae, m-am născut creştin şi vreau
să mor creştin!”
Turcii l-au întemniţat şi, pe când avea picioarele în
butuci, Sfântul a rostit „Crezul”! Apoi, călăul l-a lovit cu sabia,
dar nu a reuşit să îi taie decât pielea gâtului. Văzându-l însă pe
călău cum priveşte, năucit şi paralizat, Sfântul l-a întrebat: „Ce
aştepţi? De ce nu loveşti?”. Dar un alt călău, venind, i-a tăiat
capul. Iar creştinii, care priveau, au fost obligaţi de turci să îL
arunce pe Sfânt într-un puţ secat şi să pună pietre peste el.
Moaştele sale se găsesc, astăzi, în Sfântul Munte.
Nume: Sfântul Timotei Esfigmenitul;

Martiriu: S-a născut, în satul Parastra, în Tracia de
Răsărit. A fost căsătorit şi a avut două fete. Soţia lui, însă, l-a
părăsit şi s-a căsătorit cu un turc. Atunci, fostul ei soţ s-a făcut şi
199
el islamist, dar formal, numai cu intenţia de a o scăpa de turc şi a
se călugări amândoi. A mers deci la judecătorul turc şi i-a spus,
aşadar, că de îi va da soţia înapoi se va face şi el mahomedan.
Judecătorul a fost de acord, motiv pentru care, după câteva luni,
Sfântul şi-a dus pe soţia lui la mănăstirea de maici din Kidonia.
Apoi, s-a dus în Sfântul Munte.
Prins însă de dorul martiriului, Sfântul s-a dus la paşa din
Adrianopol şi i-a spus: „Creştin am fost şi creştin vreau să mor!”.
Turcii l-au aruncat apoi în temniţă, i-au pus picioarele în butuci şi
i-au tăiat capul. Moaştele sale au fost aruncate într-un râu, iar o
parte din veşmintele însângerate se găsesc, în Sfântul Munte, la
mănăstirea Esfigmenu.
Nume: Pandurul Tudor Vladimirescu;

Martiriu: Tudor, originar din Vladimirii Gorjului, a fost
conducătorul revoluţiei de la 1821 din Ţara Românească. S-a
ridicat împotriva exploatării fanariote, cerând dreptate pentru tot
norodul cel asuprit. Astfel, Tudor afirma: ”eu alta nu sunt decât
numai un om luat de cătră tot norodul ţării cel amărât şi dosădit
din pricina jăfuitorilor ca să le fie chivernesitor în traba cererii
dreptăţilor” (în scrisoarea adresată marelui vornic Nicoale
Văcărescu, la 11 februarie 1821) şi ”Eu nu mă tem de moarte; am
înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat
steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu
cămaşa morţii”. Iar oastea pe care a format-o, cunoscută în istorie
ca pandurii lui Tudor, avea un steag pe care era reprezentat
Domnul nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Cruce. Dimensiunea
creştină se observă şi din faptul că, la Mănăstirea Tismana, s-a
redactat Proclamaţia de la Padeş de la 23 ianuarie 1821 (unde
invoca ”să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie
buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele”),
precum şi din aceea că, în februarie 1821, în documentul
programatic ”Cererile norodului românesc” dorea înfiinţarea de
şcoli cu concursul Bisericii şi înfiinţarea unei armate de care să
răspundă mănăstirile. În cele din urmă, pentru că nu a acceptat ca
mişcarea revoluţionară românească să fie subordonată celei
greceşti, Tudor a fost arestat de eterişti şi ucis prin lovituri cu
200
iataganele la Târgovişte. După ce a fost omorât, asasinii greci l-au
dezbrăcat, l-au tranşat şi, aruncându-l într-o fântână, l-au acoperit
cu pământ.
Nume: Sfântul Grigorie al V-lea, Patriarhul

Constantinopolului;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1745, în Dimiţiana. După
ce şi-a terminat studiile, s-a călugărit la o mănăstire din insulele
Strofade. A fost apoi ales Patriarh de Constantinopol, între 1785-
1798. Atunci, în 1798, a fost depus din treaptă de Poarta otomană
pentru că fost considerat incapabil să asigure supuşenia popoarelor
creştine faţă de turci. L-au exilat la Sfântul Munte, după care, în
1818, a fost chemat din nou să ocupe Scaunul Patriarhal. A
redevenit aşadar patriarh, până la martiriul său, afirmând: „Suntem
datori să păstrăm bine turma şi, la nevoie, să facem ceea ce a
făcut şi Iisus ca să ne mântuiască”.
Iar când a început revoluţia de eliberare a Greciei de sub
turci, la 1821, Pariarhul a spus: „Acum şi pururea să se facă voia
Domului”. Imediat, marele dragoman al Porţii otomane l-a
destituit din funcţie: a fost spânzurat de turci chiar în faţa
Patriarhiei, în ziua Sfintelor Paşti ale anului 1821. Motivul a fost
înscris în actul de condamnare turcesc (ghiaftas): „a luat parte la
revoluţie… necredinciosul acesta s-a făcut începător al tuturor
tulburărilor întâmplate”.
Nume: Sfântul Chiril al VI-lea, Patriarhul de

Constantinopol;
Martiriu: Sfântul, originar din Adrianopol, a fost Patriarh
de Constantinopol timp de 5 ani (1813-1818). După ce l-au depus
din scaun, a plecat la Adrianopol unde, participând în 1821 la
mişcarea de eliberare a poporului grec de sub dominaţia turcilor
islamişti, a fost spânzurat alături de 20 de clerici şi de notabilităţi.
201
După ce trupul său l-au lăsat spânzurat 3 zile, turcii l-au aruncat în
râul Evru.
Nume: Sfântul Meletie, episcopul Kitrului;

Martiriu: Sfântul, pe timpul revoluţiei de eliberare a
grecilor de sub turci din 1821, era episcop de Kitru. Pe când a fost
însă vicar al mitropoliei Tesalonicului, turcii l-au prins şi, după ce
l-au întemniţat în subsolul judecătoriei turceşti, a fost măcelărit de
gloata islamistă.
Nume: Sfinţii Dionisie Vatopedinul, Neofit, Ambrozie şi

Macarie;
Pomenire în calendarul grecesc: 31 iulie, 10 octombrie
(Sfântul Dionisie), 22 iunie (ceilalţi);
Martiriu: Sfântul Dionisie a fost monah, la mănăstirea
Vatoped, în Sfântul Munte. Prins de vâltoarea revoluţiei greceşti
de la 1821, pe când însoţea în Creta brâul Prea Sfintei Născătoare
de Dumnezeu, a fost prins de turci la Mitropolia din Iraklios
alături de alţi creştini. Turcii au recurs atunci la ucideri, iar pe
Sfânt l-au silit să-şi schimbe credinţa. Acestuia i-au străpuns
tâmplele cu ţepuşe încinse, dar, supravieţuind miraculos, l-au
spânzurat chiar în prima săptămână din Postul Mare.
Nume: Sfinţii Neofit, Isaac şi Xenofon;

Pomenire în calendarul grecesc: Duminica părinţilor
aghioriţi;
Martiriu: Sfinţii, pe timpul revoluţiei din 1821, se
găseau, în Sfântul Munte, la mănăstirea Xenofon. Au fost
decapitaţi din porunca turcilor.
202
Nume: Sfântul Benedict;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în Seress, la Ezova. Ajuns la
vârsta adolescenţei, a călătorit cu tatăl său în Sfântul Munte, unde
acesta s-a şi călugărit (mănăstirea Konstamonitu). Copilul său s-a
întors însă, „în lume”, pentru a-şi face studiile. Dar şi copilul avea
să păşească pe calea monahală, deschisă de tatăl său, fiind luat
ostatic de turci, la Tesalonic, în 1821. Astfel, Sfântului şi mai
multor călugări, turcii le-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Pavel din Ioanina;

Martiriu: Sfântul, originar din Ioanina, a rămas orfan de
tată din pruncie. Fiind evlavios, dar şi silitor la carte, Sfântul s-a
călugărit în Sfântul Munte. A fost prins de turci, la Tesalonic, iar
aceştia l-au ucis în bătaie.
Nume: Sfinţii Stamatie, Ioan şi Nicolae;

Pomenire în calendarul grecesc: 3 februarie;
Martiriu: Deşi Sfinţii erau originari din Speţes, L-au
mărturisit pe Domnul Hristos în Hios. Plecând cu toţii să facă
negoţ la Constantinopol, o furtună puternică i-a făcut să acosteze
în faţa insulei Hios. Fiind urmăriţi de soldaţii turci, au fost prinşi
de aceştia şi pedepsiţi pentru credinţa lor. Mai întâi, pentru că a
refuzat să-şi renege credinţa, i-au tăiat capul Sfântului Nicolae. La
fel aveau să primească cununa veşniciei şi Sfinţii Stamatie (18
ani) şi Ioan (22 de ani), fraţi de sânge, cărora li s-au tăiat capetele
203
după ce au strigat mulţimii prezente: „Suntem creştini, mergem
pentru Hristos la moarte”.
Nume: Cei 2000 de martiri din cetatea Nausa;

Pomenire în calendarul grecesc: Duminica lui Toma;
Martiriu: După ce turcii au înăbuşit revoluţia din 1821,
când grecii au luptat cu ei pentru libertatea şi demnitatea lor, au
urmat pătimiri înfricoşătoare în toată Grecia, dar ilustrative sunt
faptele barbare şi inumane pe care turcii le-au făcut la Nausa. Aici,
ienicerii otomani au făcut orgii unde le-au necinstit pe fecioare
chiar în faţa părinţilor lor. Multe femei au fost spânzurate de
crengile platanilor. Mamele şi-au văzut spânzuraţi copiii la
picioarele lor. Pântecele femeilor însărcinate au fost spintecate. O
mamă a fost zidită chiar de fiul ei, apostat. La nenumăraţi alţii li s-
au tăiat mâinile, nasurile, urechile, buzele, ochii… 13 femei,
îngrozite, s-au aruncat în prăpastie de bunăvoie! De exemplu,
Sfânta Domina (4 octombrie) a ales să-şi înece fiica în apele râului
Ierapoteos, decât să fie necinstită de turci (apoi s-a înecat şi ea)!
Tot bazarul din Nausa se preschimbase într-un loc al tânguirii:
creştinii erau vânduţi ca robi… Printre alţii, 1201 martiri nu au
vrut să-şi lepede credinţa şi, astfel, turcii islamişti le-au tăiat
capetele. Unuia, prin minune dumnezeiască, i s-a tăiat capul şi a
alergat, spre stupefacţia tuturor, fără cap. De spaimă, s-a dat atunci
poruncă să se oprească uciderea.
O parte din robi au fost duşi, ca pradă de război, în
Tesalonic. Batjocura femeilor este însă de nedescris: unele au fost
îngropate până la mijloc în pământ, răstignite de vii la porţile
haremurilor, închise în saci plini cu şerpi, pisici sălbatice şi
şoareci. Altele au fost unse cu miere pe cap şi legate, ca să fie
înţepate de viespi şi de trecători. Trupurile acestor femei, ucise
groaznic, au fost aruncate de turcii mahomedani în mare…
Nume: Sfântul Gherasim;

204
Martiriu: Sfântul a fost originar din marele sat Evritina.
Când sta pe marginea drumului şi plângea, pentru că spărsese din
greşeală nişte vase de iaurt destinate vânzării, o turcoaică l-a
primit în casa sa şi acest copil, având atunci vârsta de 13 ani, a
devenit musulman. Mergând însă în Sfântul Munte, unde s-a
învrednicit a fi tuns în monahism, a fost cuprins de dorinţa
mărturisirii şi, după ce a alergat la locul unde se turcise, s-a
adresat fostului stăpân turc: „Eu sunt acel Gheorghe, mic şi lipsit
de răutate, care am fost păcălit în simplitatea mea de cuvintele
femeii tale şi m-am făcut turc. Acum, când am crescut, am înţeles
câtă diferenţă este între lumină şi întuneric, şi mărturisesc că m-
am născut creştin, că sunt creştin şi că voi muri creştin!”. Apoi,
Sfântul a fost dat pe mâna şeicului (cleric musulman) şi acesta l-a
osândit la chinuri: l-au bătut cu vine de bou, l-au închis în temniţă,
i-au pus pe piept o piatră grea. Avea 25 de ani, când în genunchi, a
îndurat supliciul. Sfântul a fost întors de călău cu faţa către apus,
la locul execuţiei, dar acesta a refuzat şi s-a întors cu faţa spre
Răsărit. I s-a tăiat capul, dar chipul i-a rămas zâmbitor. O lumină
cerească i-a învăluit sfinţitul trup.
Nume: Sfântul Ilarion cel Nou;

Pomenire în calendar: 20 septembrie 1824;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în insula Creta, la Iraklio. A
apostizat pentru că, fiind acuzat de stăpânul său pe nedrept, i s-a
promis „iertare” dacă se va islamiza. Fugind apoi, a devenit
călugăr la Sfântul Munte şi, de aici, pocăindu-se de lepădarea
făcută, s-a reîntors la palatul din Constantinopol.
Aici a mărturisit că este creştin, l-a blestemat pe
Mahomed şi a călcat în picioare sarica (fesul turcesc). După ce l-
au chinuit cumplit, turcii i-au tăiat capul.
Nume: Sfinţii Manuel, Angeli, Gheorghe şi Nicolae;

205
Martiriu: S-au născut la Melampes, Creta, din părinţi
evlavioşi. Erau din acelaşi neam. Au fost bogaţi, vestiţi, viteji,
căsătoriţi şi cu copii. Pentru că ei erau luaţi drept turci, se bucurau
de toate privilegiile otomanilor. Aceşti Sfinţi, în 1821, s-au unit cu
creştinii şi au luptat împreună pentru eliberarea patriei greceşti de
sub ocupaţia turcilor. Însă, când revoluţia a încetat, Sfinţii s-au
întors la locul de naştere şi au fost pârâţi ca fiind apostaţi ai
islamului.
Atunci, turcii mahomedani i-au dat la chinuri: au fost
legaţi, loviţi şi, în final, decapitaţi. Înainte de a-şi da duhurile în
mâna lui Dumnezeu, ultimele lor cuvinte au fost: „Doamne
miluieşte!”. Iar după ce au fost ucişi, o lumină mare a cuprins
atunci cinstitele lor moaşte.
Nume: Sfântul Nichifor din Kriţa;

Martiriu: S-a născut într-un sat din ţinutul Merambellos.
Când i-a venit vremea, s-a logodit cu o femeie mahomedană şi, în
consecinţă, a devenit şi el musulman. Părându-i rău că s-a lepădat
de Hristos a redevenit creştin, dar femeia sa, supărată, l-a reclamat
la guvernanţii otomani. Şi astfel, pe când avea vârsta de 30 de ani,
a fost condamnat, de paşa judecătoriei musulmane din Handaka, la
moarte. A fost spânzurat.
Nume: Sfinţii Mihail, Gheorghe, Teodor, Emanuel,

Gheorghe cel Tânăr;
Martiriu: Sfinţii, originari din insula Samotraki, s-au
implicat în revoluţia antiotomană din 1821 şi, din această cauză,
au fost luaţi robi.
Însă, după eliberarea Greciei de sub jugul turcesc, aceştia
au revenit în locul său natal, unde s-au căit şi au hotărât să-L
mărturisească pe Hristos în faţa islamiştilor. Ajungând în faţa
cadiului, ei au spus senini: „Cârmuitorule, noi am fost creştini,
206
dar în momentele grele ale năvălirii voastre înfricoşătoare în
patria noastră… Noi, copii fiind, am fost luaţi robi şi am fost
vânduţi altora de aceeaşi credinţă cu voi care, după ce ne-au
silit… am acceptat învăţăturile cinstite de ei. Când am ajuns la
vârstă matură şi am aflat cât este de mare întunericul
înşelăciunii, ne-am întors la credinţa adevărată a strămoşilor
noştri, pentru care suntem gata să suferim şi moartea, ca să
dobândim viaţa veşnică”.
Turcii, mânioşi, i-au închis 17 zile în temniţă şi i-au supus
la diferite cazne (au înfipt fiare ascuţite în garduri, ca să fie
aruncaţi în acestea etc). În final, Sfinţii au luat cununile veşniciei
prin chinuri mari: Sfântul Mihail a fost tăiat în bucăţi, Sfinţii
Gheorghe şi Teodor au fost spânzuraţi, Sfântul Emanuel a fost
aruncat în suliţe, iar Sfântul Gheorghe cel tânăr a fost aruncat în
fiare ascuţite (dar, pentru că a rămas viu 24 de ore, l-au împuşcat
în cap).
Nume: Sfântul Gheorghe Noul Mucenic;

Sinaxarul grecesc: ?
Martiriu: Sfântul, originar din Ioanina (Grecia), a fost
martirizat pe când avea vârsta de 30 de ani. Pentru că nu a vrut să
se lepede de Hristos, a fost dat la spânzurătoare, iar trupul i-a
rămas agăţat mai multe zile, fără să dea semne de stricăciune.
Turcii înşişi i-au recunoscut sfinţenia, încuviinţând să fie
înmormântat cu multă cinste de către creştini.
Nume: Sfântul Atanasie din Limno;

Martiriu: Sfântul s-a născut, în jurul anului 1800, în
insula Limno. Îl găsim în anul 1821 în Sfântul Munte, bastionul
răsculaţilor antiotomani, unde turcii au intrat ca să îi pedepsească
pe cei aproximativ 5000 de refugiaţi greci neînarmaţi. Turcii i-au
luat robi, atunci, atât pe călugări, cât şi pe luptători.
În consecinţă, Sfântul a fost vândut ca rob unui turc din
Egipt care l-a obligat, cum era de aşteptat, să fie musulman şi să se
207
căsătorească cu o femeie creştină. „Pasul” acesta i-a adus,
implicit, funcţia de agă şi o mare avere. Fiind însă mustrat de
conştiinţă pentru apostazia sa, Sfântul a lăsat o parte din avere
soţiei şi, căindu-se, a fost reprimit în Biserică. S-a întors apoi în
insula sa natală Limno, ocupată de turci, iar aceştia l-au îmbarcat
pe o corabie cu destinaţia Constantinopol. Nu a mai ajuns, însă,
deoarece turcii l-au aruncat legat cu lanţuri în apă şi l-au înecat.
Conducătorii revoluţiei maghiare au fost intoleranţi faţă

de popoarele subjugate: români, sârbi, slovaci, ruteni. Iar în
Transilvania, deşi românii ortodocşi erau majoritari, autorităţile
maghiare au instaurat un regim de teroare (i-au ucis cu bestialitate
pe românii care şi-au apărat demnitatea, limba, credinţa şi
neamul). Represalii masive au avut loc, în special, împotriva
moţilor din Munţii Apuseni. Revoluţia paşoptistă a fost, pentru
români, ”botezul de sânge al naţiunii”: au fost omorâţi 40.000 de
români, iar satele lor au fost devastate şi incendiate.
Nume: Preot Vasile Turcu;

Martiriu: Părintele, originar din Cătina, a fost protopop
de Pălatca. L-au dus la Cluj împreună cu alţi 16 ţărani din Cătina
şi, punându-i în cătuşe, au fost legaţi fiecare de câte un stâlp la
sediul comitatului. Au fost ţinuţi sub cerul liber două nopţi şi două
zile, insultaţi şi bătuţi. A fost spânzurat.
Nume: Preot Aron Tămaş;

Martiriu: Părintele, originar de lângă Târnăveni, a fost
împuşcat împreună cu un frate de-al său. Era tată a opt copii.
Nume: Preot Simion Precup;

Martiriu: Părintele, originar din Săuşa, era tată a patru
copii mici. A fost ucis în chinuri groaznice – ”omorându-l mai
întâi, după care tot bucăţele tăindu-l”.
208
Nume: Preot Petru Raţ ;
Martiriu: Părintele, originar din Filipişu Mic (lângă
Reghin), păstorise turma timp de trei decenii. A fost împuşcat la
Tg. Mureş.
Nume: Preot George Rusu;

Martiriu: Părintele, originar din ”Altfaigen”, a fost
arestat şi dus la Odorhei. După ce l-au condamnat, l-au executat.
Nume: Preot Ioan Brejan;

Martiriu: Părintele, originar din parohia Gorneşti
(Mureş), a fost asasinat de secui la locul numit ”Câmpul oii”.
Nume: Diacon Isaia Popovici;

Naştere în cer: octombrie 1848
Martiriu: Părintele a slujit timp de 13 ani în parohia
Bobohalma, lângă Târnăveni, alături de unchiul său. Iată ce a
declarat soţia sa, Sila, în memoriul adresat episcopului Andrei
Şaguna: ”rebeliştii vrăjmaşi maghiari cu un mare chin nespus l-
au omorât, puşcat şi cu lăncile dărabe (bucăţi – n.a.) tăiat; încât
am rămas văduvă săracă cu 5 prunci de necaz şi amar”.
Nume: Preot Ioan Jude (Toma);

Martiriu: Părintele, al cărui tată fusese spânzurat cu
câteva zile în urmă, a fost condamnat la moarte prin spânzurare de
”curtea marţială” din Hălmagiu.
209
Nume: Preot Eftime Popovici;
Martiriu: Părintele, originar din Hălmăgel, a fost
spânzurat.
Nume: Preoţii Sinesie Grozav şi Pavel Fărcaş;

Martiriu: Părintele Sinesie a fost arestat la Aciuşa,
împreună cu părintele Pavel din Pleşcuţa. Amândoi au fost
spânzuraţi;
Nume: Preot Zamfir Pop;

Martiriu: Părintele, originar din Şoimoş (Valea
Mureşului), a fost împuşcat.
Nume: Preot Ioan Faur;

Martiriu: Părintele, originar din satul Căpruşa, a fost
spânzurat cu trei credincioşi ”fiindcă au îndemnat poporul să se
împotrivească răsculaţilor şi poruncile lor să nu le primească”.
Nume: Preot Simion Groza;

Martiriu: Părintele, originar din Gurahonţ, a fost
spânzurat în satul Iosaş. Acuzaţia: ”a primit nişte scrisori de la
Ardeal, provocând pe poporenii săi în biserică să se armeze
contra maghiarilor”.
210
Nume: Preot Iosif Cazan;
Martiriu: Părintele, a fost supus supliciului în parohia
Mesteacăn. Înainte să fie împuşcat, i-au scos unghiile, dinţii şi i-au
ars barba.
Nume: Preoţii Mihai Oprişa (împuşcat la Ţebea), Traian

Banciu (împuşcat la Brad), Avram Suba (spânzurat la Livada, în
părţile Zarandului, Petru Incău (spânzurat la Brotuna), Pantea
(împuşcat duminica, după terminarea slujbei, la Tărăşel), Iosipaş
(ucis la Vaţa de Jos);
Nume: Preotul Petru Pantea;

Martiriu: Despre părintele, paroh la Tulca, protopopul A.
Boţ spunea ”că a strigat în biserică să nu ajute Dumnezeu la
maghiari (...) s-au judecat spre spânzurătoare”.
Nume: Preoţii Jivoin Petrovici (din Sînnicolaul Mic) şi

Vasile Popescu;
Martiriu: Amândoi au fost spânzuraţi la Fiscut.
Nume: Preot Ştefan Moldovan şi seminarist Constantin

ROMÂNUL VIVU;
Naştere în cer: martie 1848;
Martiriu: Părintele a fost viceprefect în Pinticu (azi
Bistriţa-Năsăud), de unde era originar şi prefectul. Amândoi au
211
fost întemniţaţi timp de 7 luni la Tg. Mureş, apoi i-au condamnat
la moarte. Iată ce ne relatează, despre moartea lor, preotul Ştefan
Branea: ”I-au silit pe amândoi, în mijloc de batjocură, a se sui
într-un car cu două vaci. Acolo fură legaţi şi petrecuţi până la
hotarul Sângeorzului lângă Căpâlna şi acolo îi omorâră fără
milă, cu bâte, pari, lănci ş.a. Şi trupurile lor le prăvăliră în şanţ
unde fură până a treia zi, când apoi tot de vasarheeni (locuitori
din Tg.Mureş - n.a.) fură îngropaţi nu ştiu unde. Mai întâi
omorâră pe bătrânul, pe Moldovan; acesta câte lovituri toate le-a
răbdat, numai că se ruga cu mâinile unite lui Dumnezeu, ca
Sfântul Ştefan mucenicul, să-l ia”.
Nume: Preot Dumitru Anghel;

Martiriu: Părintele a avut parohia în Gurghiu. L-au
arestat, închis şi, după trei luni de chinuri, a fost ucis.
Nume: Preot Mihail Pop;

Martiriu: Părintele, având parohia în Nuşeni, a fost
împuşcat.
Nume: Vasile Pop;

Martiriu: A fost absolvent al Facultăţii de Teologie din
Sibiu, fiu al preotului din Nazna (Mureş). Făcea parte dintre tinerii
”tribuni” care s-au ocupat cu organizarea militară a satelor din
jurul Târgu-Mureşului. După ce a fost arestat şi întemniţat, 6000
de ţărani români au protestat la Ungheni. A fost spânzurat la
Mureşeni pe o coloană care se ridica chiar în apropierea casei sale
părinteşti .
Nume: Preot Ioan Papiu;

212
Martiriu: Părintele a avut parohia în Budiu (Mureş), fiind
tatăl revoluţionarului Alexandru Papiu Ilarian. A fost spânzurat la
Turda, împreună cu 70 de români (împuşcaţi şi spânzuraţi).
Nume: Preotul Toader Lupu;

Naştere în cer: ianuarie 1849;
Martiriu: Părintele, având parohia în Hodac (Mureş), a
fost ucis împreună cu alţi creştini, din satele de pe Valea
Gurghiului, de către armata generalului Bem. Astfel, părintele şi
preoteasa Lina au fost, ca mulţi alţii de altfel, spânzuraţi: ”Legaţi
de un gard, li s-au tăiat degetele de la mâini, apoi mâinile de la
coate şi limba, li s-au scos ochii, apoi, legaţi de cai, au fost duşi şi
spânzuraţi la intrarea în satele Hodac, Ibăneşti, Orşova, Caşva şi
Adrian”.
Nume: Preot Ioan Mitrofan;

Martiriu: Părintele, având parohia în Feneşel (Cluj), a
fost împuşcat. Despre martiriul său, izvoarele istorice
consemnează: ”l-au legat de un stâlp afară în frig (...) şi l-au
dezbrăcat cum l-au născut maica sa în trupul gol şi când au sosit
în Savagysla (satul maghiar Săvădisla - n.a.) au ieşit înaintea lui
cu vinars (ţuică – n.a.) şi i-au dat de au beut cu sila şi-i zicea că
acesta-i paharul cu Christos care le-au beut răstignit pe cruce şi
l-au legat cu cea mai mare batjocură de stâlp afară şi l-au udat
cu apă în gerul cel mai groaznic şi l-au străpuns în coaste ca pe
Christos cu banganetele (baionetele – n.a.) şi l-au ţinut legat de
stâlp o zi şi o noapte (...) şi la 11 ciasuri l-au dezlegat de la stâlp
şi i-au tăiat mădularul (...) şi l-au împuşcat. Şi l-au ţinut sub pază
în timp de nouă zile şi le-a poruncit poporenilor săi
(credincioşilor – n.a.) ca nu cumva să-l îngroape că pe toţi îi vor
prăpădi şi îi vor aprinde prin casele lor, cu muieri, cu copii, cu
tot. Şi când au fost a 10- zi de la al 9-lea cias pe la prânz l-au
tăiat cu săcurile maghiarii (...) cinci prunci mici (au rămas orfani
– n.a.) în uşile oamenilor săraci”.
213
Nume: Preoţii Ştefan Mora (la Şimotelnic), Vasile
Popovici (la Şăgşoru), Alexandru Ţirudi (la Dâmbu), Isac Oprea
(la Crăciunelul de sus), Alexie Molnar (la Alecuş), Ioan
Felfeoldi (la Toderiţa), Ioan Alpini (la Mănărade), Constantin
Nemeş (la Blaj), Ioan Bucşa Moldovan (la Agrişteu), Mihai
Ţârlea (la Teiuş), Gregorian (la Sibiu), Ioan Moldovan (la
Uioara de sus), Ioan Crişan (la Sărmaşu), Ioan Santei (la
Mureş);
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi.
Nume: Preot Nistor Moldovan;

Martiriu: A fost ucis, chiar în zi de duminică, în stradă.
Nume: Sfântul Iosif Damaschin;

Martiriu: Sfântul, originar din Virito, s-a născut în 1793
într-o familie săracă şi evlavioasă. Avea întipărită pe chip o trăire
demnă. De mic, a fost dat de tatăl său să lucreze într-o fabrică de
mătase, dar pe la vârsta de 14 ani citea cărţi, în special Biblia
(Cartea Cărţilor). Când avea 24 de ani a devenit preot, apoi
profesor la Facultatea din Balamand (1833-1840). A fost un mare
teolog, cel mai însemnat reprezentant în Biserica Antiohiei,
implicat în readucerea la Ortodoxie a schismaticilor.
Sfântul, în 1860, i-a îndemnat pe credincioşii care
frecventau Catedrala patriarhală să nu se teamă de asasinatele
druizilor din Damasc, amintindu-le că aceştia pot ucide trupurile,
dar nu şi sufletele. În contextul în care druizii au atacat cu securile
clădirea Catedralei Patriarhale, la 10 iulie, au avut loc multe
înjunghieri în interior şi exterior. Sfântului i-au ciopârţit trupul,
legându-i picioarele cu funii şi trăgându-l pe drumuri până când i
s-au desprins, treptat, bucăţi de carne.
214
Nume: Sfântul Gheorghe din Creta;
Pomenire în calendarul grecesc: 7 februarie;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1864, la Kidonia. A
participat la revoluţia din 1866, din Creta, fiind prins de turci
alături de alţi răsculaţi (cărora li s-au tăiat urechile, nasurile,
limbile, mâinile şi capetele). Pe Sfânt l-a trădat chiar un creştin.
Adus în faţa unui musulman (ofiţer), Sfântul a mărturisit:
„Nu-mi schimb credinţa nici dacă-mi dăruiţi viaţa, nici dacă-mi
daţi lumea întreagă… Află că de mult mi-am dorit martiriul şi l-
am cerut lui Hristos să mă învrednicească să mă bucur de el. Şi
acum fie slăvit că m-a învrednicit… Dacă vrei să spun şi ceva
spre folosul sufletului tău, tu trebuie să devii creştin, căci eşti
născut din mamă creştină. Cât despre părinţi, frate şi soră, dacă
mor din iubire pentru Hristos, voi avea îndrăzneală către El şi îi
voi ocroti de acolo mult mai bine (…) Nu mă lepăd de Hristos al
meu, nu mă fac turc. Nu las credinţa mea plină de lumină, ca să
cred în înşelăciunea voastră satanică”. După aceste cuvinte,
călăilor care l-au chinuit le-a spus: „Vă mulţumesc mult că-mi
pricinuiţi slavă şi bucurie mare prin aceste puţine dureri, şi vă
rog să mă tăiaţi în bucăţi mai multe decât pe ceilalţi, pentru că cu
cât mă chinuiţi mai mult, cu atât Hristos mă va proslăvi în
ceruri”. Apoi, turcii i-au tăiat mâinile, limba şi capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Necio, Petru Bataţki (preoţi la

Batak), Nicolae Barbulov, Gheorghe Dâlgodreiski (preoţi la
Novo Selo), Susana, Sofia, Elisaveta, Evfrosinia, Hristina,
Calista, Ecaterina (monahii), sora Susana Ciorbadjeva,
Trandafil, Anghel Kavalka şi cei dimpreună cu dânşii;
Sinaxarul bulgăresc: 9 mai (Novo Selo); 17 mai (Batak);
Martiriu: Aceşti Sfinţi Mucenici au dat mărturia cea
bună, în 1876, în satele Batak şi Novo Selo. Atunci, peste 30.000
de bulgari, care luptau să se elibereze de sub turci, au pătimit
represalii înfricoşătoare din partea acestora. Astfel, la Batak, a fost
unul din cele mai cumplite măceluri din istorie. Toţi cei care nu au
vrut să treacă de la Ortodoxie la mahomedanism au fost
215
decapitaţi. Iată ce consemna, despre cei 7000 de bulgari ucişi la
Batak, un cronicar american: ”Peste tot se găseau oase, cranii,
coaste omeneşti, ba chiar şi schelete întregi, capete de fete
împodobite cu cosiţe lungi de păr, oase de copii, schelete încă
înveşmântate în hainele lor. Duşumeaua unei case era albă de
cenuşa şi rămăşiţele arse ale celor 30 de oameni ce arseseră
acolo de vii. Lângă, se afla locul în care fruntaşul satului,
Trandafil, fusese tras în ţeapă şi apoi i s-a dat foc, şi unde acum
zace îngropat: mai încolo se găsea o groapă ce duhnea de la
trupurile în descompunere ce o umpleau; mai încolo era un zăgaz
de moară plin de leşuri umflate; şi mai încolo vedeai clădirea
şcolii, unde se adăpostiseră 200 de femei şi copii ce au fost arşi
de vii, apoi biserica cu curtea ei, unde încă se mai puteau distinge
o mie de trupuri pe jumătate putrezite, umplând împrejmuirea cu
un morman înalt de peste un metru, acoperit de nişte pietre ce
încercau zadarnic să-l ascundă, din care răzbeau mâini, picioare
şi capete, cu o miasmă ce otrăvea aerul”.
Nume: Necunoscute;
Pomenire în China: 21 iunie;
Martiriu: La 21 iunie 1870, în China, un consul francez a
tras cu pistolul într-un judecător chinez şi, pe când glonţul a
ricoşat şi a ucis un gardian al Tribunalului, gloata l-a omorât pe
consul (şi pe asistentul lui) şi astfel a început Masacrul de la
Tianjin. Masacrul i-a vizat pe creştini, întrucât chinezii au
considerat că asasinatul a fost făcut de ”un creştin”. Printre cei
ucişi s-au aflat şi doi ortodocşi, care în chiar ziua aceea trebuiau să
aibă nunta.
Nume: Mihai Eminescu;

Martiriu: Cel mai mare scriitor român, Eminescu, a lovit
cu spada cuvântului pe toţi cei care ne-au atacat cetatea, limba,
neamul şi credinţa (ortodoxă). A cântat în versurile sale
simţăminte umane de o delicateţe excepţională, asumându-şi din
iubire suferinţele neamului românesc. S-a născut la 15 ianuarie
216
1850, la Botoşani, într-o familie de ţărani evlavioşi. A fost botezat
ortodox, în biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului din
Botoşani. Şi astăzi se pot vedea la Ipoteşti cristelniţa, precum şi
linguriţa din care poetul a primit Sfânta Împărtăşanie. Atât tatăl
său, Gheorghe, cât şi mama sa, Raluca, au avut în neamul lor
mulţi predecesori cu credinţă, frică şi iubire de Dumnezeu. Aceşti
părinţi s-au îngrijit să le transmită şi copiilor lor dragostea pentru
cele sfinte. De altfel, tatăl poetului a cumpărat biserica vecină
moşiei de la Ipoteşti, aducând în ea un preot pe cheltuiala sa şi
înzestrând-o cu odoare, cărţi etc. În biserica aceasta îl ducea mama
sa încă de mic pe Eminescu, în duminici şi sărbători. Mai târziu,
Mihai mergea şi când nu se oficia Sfânta Liturghie, contemplând
icoanele şi cercetând cărţile. În partea de la altar a acestei
bisericuţe ortodoxe, vechi, i-au fost înmormântaţi părinţii.
Poetul şi ziaristul Eminescu a dus în inima sa povara unei
dureri naţionale care poate fi înţeleasă drept sacrificiu de sine în
numele iubirii de oameni. Eminescu s-a rugat şi a scris la multe
mănăstiri pe la care a trecut, numindu-le „cereşti casteluri de-a
lui Hristos”. Versurile lui Eminescu au fost scrise pe un fond de
profundă religiozitate. El şi-a mărturisit credinţa în Sfânta
Treime, a elogiat-o liric pe Maica Domnului, a considerat că
Biserica Ortodoxă este „Maica neamului românesc”, i-a cinstit
pe preoţi, pe creştini, iar în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce
Românie” ne-a dorit la toţi „viaţă în vecie”... A căutat adevărul şi
dreptatea, biciuindu-i pe nelegiuiţii vremii.
Calvarul pătimirii sale, pentru toate suferinţele îndurate
de neamul românesc, a început după ce a fost arestat de Poliţie sub
motive prefabricate. După care l-au internat, deşi era sănătos, la un
Ospiciu în ţară, apoi la Viena, de unde a fost externat de medici
cu menţiunea că locul lui nu era printre bolnavii psihici. Revenit
în ţară, la Ospiciul din Neamţ, a fost stropit cu apă rece şi bătut cu
funia udă de către gardieni. Întreaga lui pătimire, pentru
demnitatea neamului românesc, a „plătit-o” în deplină singurătate,
fără ca cineva din presă să îi accepte dorinţa să dezmintă
infamantul diagnostic de „nebun”.
„Sfârşitul” lui Eminescu s-a produs, cu largul concurs al
„puterilor” aflate în spatele puterii de la Bucureşti, la 15 iunie
1889, când – la Ospiciul dr. Şuţu – avea să fie ucis „oficial” de
piatra aruncată de unul dintre pacienţi, cu menţiunea foarte
217
importantă că moartea sa a avut loc în contextul în care înainte
cu un an reuşise să mai publice un ultim articol împotriva
Guvernului, iar în anul decesului său fusese arestat de Poliţie din
ordinul ministrului de interne Th. Rosetti! În asemenea condiţii
dramatice ne-a părăsit marele scriitor Eminescu, geniul tutelar al
naţiei române, asasinat moral şi fizic prin defăimare,
apostrofare, calomniere, traumatizare, maltratare, interzicere,
lovire… Ar mai fi de adăugat apoi şi scenariul incitării la mila
publică, prin care ziarele evreieşti „Adevărul” şi „Dimineaţa” s-au
străduit un secol să ne-o inoculeze faţă de „bietul nebun”
Eminescu, dar este falsă atribuirea acestui invectiv: Eminescu nu
a fost un nebun, ci un geniu cu al cărui eroism literar România
are de ce să fie mândră…
Trupul răposatului Eminescu a fost depus la Biserica Sf.
Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria Sf. Martiri Brâncoveni.
Marele poet a avut parte de o slujbă de înmormântare
ortodoxă. Din cortegiu au făcut parte mulţi studenţi, gazetari,
prieteni. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu pe o ploaie
măruntă, într-o groapă săpată între un tei şi un brad. Iată ce scria
ziarul „Constituţionalul” din 20 iunie 1889: „Catafalcul este de o
simplitate remarcabilă. O singură lumânare de ceară luminează
acest catafalc, împodobit de coroane, flori şi ramuri de tei (…) La
6 ore seara, cortegiul porneşte în ordinea următoare: Trei
jandarmi călări. Un preot singur într-o trăsură. Corul. Carul
funebru tras de doi cai, simplu şi îmbrăcat în negru…” Şi-a dorit
o înmormântare modestă, aşa cum i se cuvine unui creştin
conştient că se mută dintr-o lume cu doruri mici – şi deseori
meschine – într-una cu doruri mari...
Nume: Sfântul Matei din Creta;

Martiriu: Sfântul s-a născut în 1870, în Amariu, insula
Creta. Pe atunci, Creta se afla sub dominaţie turcească. El a
provenit dintr-o familie al cărei cap, tatăl, era preot. Cu toate
acestea, fiul său a fost ademenit de vrăjmaşi ca să îmbrăţişeze
islamul prin căsătoria sa cu o turcoaică. Pentru apostazia sa,
Sfântul s-a căit cu amar şi, făcându-şi semnul sfintei cruci de
218
dimineaţa până seara, a fost pârât la judecătorul turc chiar de soţia
mânioasă.
Sentinţa judecătorului a constat în pedeapsa cu moartea.
Astfel, călăul i-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Mitrofan (preot), Isaia, Ioan,

Tatiana, Maria, Pavel Huan, Ighia Huen, Climent Kui Chin,
Matei Hai Chuan, Vitie Hai Chuan, Ana Chui şi cei dimpreună
cu dânşii;;
Pomenire în calendarul rusesc: 11 iunie;
Martiriu: La sfârşitul secolului XIX, în China, s-a format
o organizaţie para-religioasă, ”boxerii”, având ”misiunea” să
”cureţe” ţara de creştini şi să îi pedepsească pe ”trădătorii” chinezi
care deveniseră creştini. Astfel, în 1900, pe când în China era o
mare secetă, ”boxerii” i-au calomniat pe creştini şi, târându-i în
templele lor, i-au silit pe aceştia să ardă tămâie înaintea statuilor
lui Budha şi a altor zeităţi din panteonul chinezesc. Pentru că
mulţi creştini nu au vrut, mărturisindu-L pe Hristos, au fost ucişi
şi au murit ca mucenici. Primul mucenic, fiul preotului Mitrofan,
Isaia, avea 23 de ani când, cerându-i-se să aducă tămâie idolilor, a
mărturisit: ”Sunt creştin”. Ca urmare, la 7 iunie 1900, i s-a tăiat
capul. Apoi, pe străzile din Pekin, au început manifestaţii pentru
omorârea creştinilor. La ora 22, ”boxerii” au înconjurat casa
preotului Mitrofan, unde erau circa 70 de credincioşi. După ce
preotul L-a mărturisit pe Hristos, chinezii l-au măcelărit cu o
sălbăticie nemaiîntâlnită sub un curmal, înaintea casei sale. Pe fiul
său în vârstă de 7 ani, Ioan, l-au chinuit pentru că nu a vrut să
tămâieze pe Budha. ”Eşti credincios al diavolului”, i-au zis. Iar
copilul, cu bărbăţie, a răspuns: ”Sunt creştin şi cred cu adevărat în
Dumnezeu”. Atunci, ”boxerii” i-au tăiat degetele de la picioare,
apoi nasul, urechile şi mâinile de la umeri. Copilul, deşi avea
hemoragie puternică, le-a spus: ”Nu doare să pătimeşti pentru
Hristos”. Şi le-a cerut apă, dar nu i-au dat. A doua zi i s-a tăiat
capul şi a fost ars într-un ritual ”în cinstea lui Budha”. Apoi, la 11
iunie 1900, a mucenicit şi mama lui, presvitera Tatiana: ei i s-a
tăiat capul. Iar Maria, care avea 19 ani şi era logodnica lui Isaia, a
219
venit cu două zile în urmă ca să moară şi ea alături de familia
logodnicului. Ea a spus: ”M-am născut aici, în Biserica
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi aici vreau să mor”. Apoi,
i-a mustrat pe ”boxeri” că omoară oameni nevinovaţi, fără
judecată. Şi-a dat sufletul său în timp ce, fiind chinuită, i s-au
găurit mâinile şi picioarele. Cât priveşte pilda de mucenicie a
copilului, aceasta i-a convertit la Ortodoxie şi pe Itan şi Irodian
Hsiu, care nu erau botezaţi pe timpul prigoanei. Printre alţi
mucenici au mai fost: Pavel Huan (catehetul misiunii), Ighia Huen
(învăţătorul şcolii), Climent Kui Chin, Matei Hai Chuan; Vitie Hai
Chuan, Ana Chui. Au fost înjunghiaţi bărbaţi, femei şi copii, iar pe
locul vechii misiuni din Pekin a fost ridicată Biserica tuturor
Sfinţilor Mucenici (dărâmată după instaurarea comunismului). În
august 2000, Patriarhia Moscovei i-a proslăvit în Ceata Sfinţilor
pe cei 222 de noi-mucenici creştini din China, rânduind ca dată
de prăznuire ziua de 11 iunie.
Nume: Sfântul Nou Mucenic Luca Mitileanul (+1802,

Marea Lavră); Cuviosul Mucenic Ilarion (+1804, Iviron);
Cuviosul Mucenic Nichita (+1809, Marea Lavră); Sfântul Nou
Mucenic Nichita (+1810, Mănăstirea Pantelimon); Cuviosul
Mucenic Luca (+1812, Marea Lavră); Cuviosul Mucenic
Gherasim cel Nou (+1812, Marea Lavră); Cuviosul Mucenic
David (+1813, Marea Lavră); Sfântul Nou Mucenic Eftimie
(+1814, Mănăstirea Iviron); Sfântul Nou Mucenic Ignatie din
Stara Zagora (+1814, Mănăstirea Iviron); Sfântul Nou Mucenic
Acachie (+1816, Mănăstirea Iviron); Sfântul Pavel din Peloponez
(+1818, Marea Lavră); Cuviosul Mucenic Onufrie (+1818,
Mănăstirea Hilandar); Sfântul Nou Mucenic Ghenadie (+1818,
Mănăstirea Dionisiu), Sfântul Nou Mucenic Hristofor (+1818,
Mănăstirea Dionisiu); Sfântul Nou Mucenic Constantin
Agareanul (+1819, Marea Lavră); Sfântul Nou Mucenic Iosif
Zugravul (+1819, Mănăstirea Dionisiu); Sfântul Nou Mucenic
Agatanghel (+1819, Mănăstirea Esfigmenu); Sfântul Nou
Mucenic Timotei Esfigmenitul (+1820, Marea Lavră); Cuviosul
Mucenic Nectarie (+1820, Marea Lavră); Sfântul Nou Mucenic
Dimitrie (+1841, Mănăstirea Dohiariu); Sfântul Nou Mucenic
Atanasie din Limnos (+1846, Marea Lavră);
220
Sinaxarul athonit.
Naştere în cer: secolul XIX.
Nume: Sfântul Mucenic Maxim (Sandovici);

Sinaxarul polonez: 6 august;
Martiriu: Sfântul, originar din Galieea, a fost preot. În
anul 1912, poliţia austriacă i-a descoperit lucrarea misionară
ortodoxă – lucru interzis în Imperiul Austro-Ungar. Ca urmare,
jandarmii l-au pus în lanţuri şi, timp de doi ani, a fost întemniţat la
Lvov. După ce a fost eliberat, poliţia l-a arestat din nou, la 4
august 1914, de astă dată împreună cu toţi membrii familiei. Au
fost siliţi să meargă încătuşaţi pe jos, îmboldiţi de baionete până la
locul temniţei. Apoi, peste două zile, l-au scos pe Sfânt din celulă
în curtea închisorii, înaintea unei mulţimi de credincioşi. Acolo,
căpitanul i-a scos mai întâi crucea de la gât, apoi a călcat-o în
picioare şi, înscriindu-i pe piept o cruce, a făcut astfel o ţintă
pentru trăgători. Pe când era împuşcat, Sfântul a strigat: ”Trăiască
sfânta credinţă ortodoxă”. În 1944, Biserica Ortodoxă din Polonia
l-a proslăvit în Ceata Mucenicilor.
Nume: Ivan Kotciurin, protoiereu;

Martiriu: Protoiereul Ivan a fost primul preot rus martir.
La începutul revoluţiei, pe când se afla în provincia Petrograd, i-a
mustrat pe bolşevici că distrug totul. Atunci, comuniştii s-au
năpustit asupra lui, l-au târât până la calea ferată şi l-au bătut cu
bâta până când şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
221
CONTEMPORANEITATE
(1918-2018)
Formarea României Mari, după atâtea nedreptăţi şi

abuzuri ale maghiarilor în Transilvania sub dualismul perioadei
1867-1918, s-a dorit a fi temelia reconcilierii şi echităţii româno-
maghiare. Este şi motivul pentru care, în Constituţiile româneşti
din 1923 şi 1928, au fost incluse şi articolele despre egalitatea
cetăţenilor în drepturi indiferent de naţionalitatea lor. Dar, fiind o
conjunctură internaţională nefastă, norii negri ai istoriei s-au
abătut din nou asupra Transilvaniei şi, în ciuda unui acord bilateral
care prevedea preluarea Transilvaniei într-un climat paşnic de
către Ungaria, la 5 septembrie 1940, circa 300.000 de soldaţi
unguri au invadat nord-estul Transilvaniei şi au recurs la violenţe
demne de o civilizaţie realmente primitivă. Sfidându-se orice
normă juridică şi morală, trupele horthyste nu au ţinut cont că
majoritatea populaţiei era de origine română în proporţie de 50,2%
(cei 1.300.000 de ortodocşi erau înscrişi în 1369 de parohii) şi s-au
compromis recurgând la terorizarea populaţiei româneşti şi prin
masacre, violuri, devastări, deportări în lagăre, expulzări în masă
(dintr-un total de 218.919 români, până în 1943, s-au consemnat
1254 cazuri de preoţi), refugiaţi (peste 500.000) etc. În acele triste
zile, Ungaria a văzut în Biserica Ortodoxă Română una din
piedicile majore în calea realizării planurilor ei de maghiarizare şi
anexate cu forţa a Transilvaniei, astfel încât: nenumăraţi preoţi
ortodocşi au fost umiliţi, alungaţi deportaţi şi asasinaţi; bisericile
ortodocşilor au fost devastate şi pângărite sau distruse; cimitirele
au fost profanate, iar creştinii au fost obligaţi să renunţe la limba,
numele şi ”legea” lor. Practic în primii doi ani ai stăpânirii
horthyste, 901 de români au fost ucişi fără motiv şi judecaţi, iar
6813 au fost maltrataţi prin schingiuiri, în vreme ce nu mai puţin
de 11.519 intelectuali au fost expulzaţi încă din primele zile
(printre care şi episcopul Nicolae Popovici al Oradiei) şi s-au făcut
nişte crime abominabile despre care Raoul Şorban scria:
”Regimul amiralului Horthy a fost inaugurat şi consolidat prin
teroare, prin cea mai cumplită teroare pe care cunoscut-o Europa
centrală în istoria sa modernă. Ei bine, în Ungaria lui Horthy,
222
teroarea a devenit o instituţie. În administraţie, în universităţi, în
armată, în presă, pretutindeni, teroarea era servită cu frenezie, cu
simţiri, cu elan, cu tensiune (...) Când va veni cronicarul, să
răscolească faptele şi să ne dea tâlcul lor, lumea va vedea şi va
judeca ceva ce noi ştim deja şi anume că ordinea de lucruri ce
domneşte în Ungaria astăzi este întoarcerea la un despotism
desfrânat şi compromite tot ceea ce înseamnă libertate, demnitate
şi progres”. Totodată, mitropolitul Ardealului, Nicolae Colan,
adăuga: „Ne aşteptam la o răfuială cu vecinii de la apus, dar nu
credeam că va veni în forma aceasta (...) Noi nu suntem
produsul Trianonului; unitatea noastră politică se bazează pe
faptul dăinuirii şi pe dreptul existenţei noastre ca naţiune pe
pământul acesta (...) Un popor care nu este în stare a-şi apăra
fiinţa şi patrimoniul naţional, nu este vrednic că trăiască (...)
Grele au fost chinurile şi prigonirile de care aţi avut parte în
răstimpul acesta, aici. Aţi fost batjocoriţi, loviţi, ucişi, avutul... a
fost jefuit, lăcaşurile în multe locuri v-au fost dărâmate, arse sau
închise, preoţii voştri au fost alungaţi şi sufletul vostru a fost oprit
de a-şi mai arăta credinţa strămoşească şi dragostea de neam”.
Pentru toate aceste aberaţii săvârșite de maghiari, prim-ministrul
ungur Teleky s-a ”justificat”, zâmbind, în faţa aceluiaşi episcop
ortodox român, de atunci, Nicolae Colan: ”să nu vă miraţi, căci
astfel de lucruri şi la o nuntă se întâmplă foarte adesea, decum
la un fapt istoric atât de însemnat pentru maghiari”.
Veninul urii maghiarilor s-a revărsat şi în aşa-numitul
”război al crucilor”, din primăvara anului 1942, când guvernul
Ungariei a dat ordin minorităţii maghiare din Transilvania ca să
pună în vedere parohiilor româneşti să înlocuiască imediat
inscripţiile româneşti de pe cruci şi înlocuirea lor cu inscripţii
maghiare. S-a recurs la un astfel de gest după ce, la 5 iulie 1941, s-
a încercat ”reorientarea” românilor ortodocşi către Ungaria, în
condiţiile în care regentul Horthy a instalat oficial, ca şef al
Bisericii Ortodoxe maghiare (!), cu reşedinţa la Munkacs, pe
Mihail Popoff.
Nume: Vladimir, mitropolit al Moscovei, al Kievului şi al

Petrogradului;
223
Martiriu: Arhiepiscopul Vladimir, cel mai bătrân episcop
al Rusiei, s-a născut într-un sat din provincial Tambov. Pe când
avea 38 de ani, iar soţia şi copilul au răposat, s-a retras la
mănăstire. Fiind iubitor de adevăr mergea în fabrici (arătându-le
muncitorilor pericolul socialismului ateu), precum şi prin
“desişurile” încercate ale sectelor”. A fost un dârz luptător
împotriva creşterii forţelor întunericului, pe când desfrânatul şi
făţarnicul Rasputin încerca să profite de dragostea maternă faţă de
fiul său a ţarinei Alexandra Teodorovna. Atunci, arhiereul a cerut
audienţă la ţar şi acesta şi-a avertizat soţia despre acţiunile
dubioase ale lui Rasputin. Supărându-se însă, ţarina l-a acuzat pe
mitropolit că răspândeşte calomnii despre “înţeleptul şi cucernicul
Grigorie”. Pentru dragostea lui faţă de adevăr, mitropolitul a căzut
cu dizgraţie, prinzându-l revoluţia bolşevică din 1917 ca
mitropolit al Kievului. Aici, revoluţionarii i-au spus că va deveni
conducător al Bisericii ucrainene dacă le va da 100.000 de ruble,
ceea ce l-a făcut pe arhiereu să declare: “Nu mă tem de nimic şi
sunt gata în orice clipă să-mi dau viaţa pentru Biserica lui
Hristos şi pentru credinţa ortodoxă, dacă aş putea să-i împiedic
pe duşmanii ei s-o batjocorească”.
Când a început războiul civil, în 1920, simbolul demonic
al sângelui (steagul roşu comunist) a adus râuri de sânge
nevinovat: bolşevicii au jefuit mănăstirea Lavra Pecerska. S-au
năpustit în paraclise cu pălăria pe cap şi ţigara în gură. Călugării
prezenţi au fost scoşi în curte şi, descălţându-i şi dezbrăcându-i, au
fost bătuţi cu bice de piele. Apoi, în noaptea de 24 spre 25, au
străpuns cu înţepături de pumnale moaştele din peşteră, au scos cu
baionetele pe sfinţii cuvioşi din racle şi i-au aşezat cu capetele în
jos. Chemat la faţa locului, mitropolitul le-a spus: “Dacă vreţi să
mă împuşcaţi, faceţi-o aici!”. Înfuriaţi, bolşevici l-au dat la
chinuri: l-au strâns de gât cu crucea episcopală. Însă mitropolitul a
rămas calm, şi-a făcut semnul crucii şi a cântat Prohodul din
Vinerea Mare. A fost dus la locul execuţiei, unde i-a binecuvântat
pe călăi spunându-le “Domnul să vă ierte”. A primit botezul
sângelui, pe câmp, prin împuşcare.
Nume: Feodor Ghidaspov, preot;

224
Martiriu: În 1917, când a început revoluţia comunistă,
părintele Feodor se ocupa, bătrân şi smerit, de capela Maicii
Domnului din oraşul Kazan. Când comuniştii au intrat în oraş, l-au
împuşcat. Mai târziu, în 1930, comuniştii au dărâmat Catedrala,
ridicând o uzină de producţie cinematografică. Iar la capelă,
devenită în 1937 a şasea închisoare din oraş, şi-au dat viaţa pentru
Evanghelie mulţi creştini.
Nume: A. Skipetrov, protoiereu;

Martiriu: Fiind în Petrograd, protoiereul la biserica
Sfinţilor martiri Boris şi Gleb, acesta obişnuia să critice în predici
regimul ateist. Când soldaţii ruşi (atei) au încercat să intre cu forţa
în Mănăstirea Sf. Alexandru Nevski, părintele i-a întâmpinat cu
sfântă mânie în veşminte preoţeşti şi, cu crucea în mână, a încercat
să-I oprească. După ce părintele a fost ciuruit de gloanţe, trupul i-
a rămas întins până seara pe jos, iar un bolşevic i-a zdrobit capul
cu patul puştii.
Nume: Ornaţki, protoiereu filosof;

Naştere în cer: primăvara anului 1918;
Martiriu: A fost protosul Catedralei din Kazan. După ce
bolşevicii i-au ucis pe cei doi fii ai săi, l-au arestat şi dus la
închisoarea Gorokovaia (cu o zi înainte făcuse o slujbă de
pomenire pentru victimele terorii). Atunci, credincioşii din turma
sa au venit cântând la clădirea închisorii, dar comuniştii le-au
promis că îl vor elibera pe preot şi aceştia s-au întors la casele lor.
Chiar în noaptea aceea, părintele a fost împuşcat. Despre execuţie,
iată ce a mărturisit şoferul Pavlov, care a condus grupul de
condamnaţi, în frunte cu preotul Ornaţki, la locul crimei:
“Părintele Ornaţki a murit ca un sfânt. În acea noapte, am
încărcat în camion 32 de persoane (…) Unul dintre ei era ofiţer al
Gărzii, îi înjura cu putere pe bolşevici: Veţi pieri doar peste 20 de
ani, dar veţi pieri toţi ca nişte câini! Rusia va fi din nou ceea ce
a fost, şi veţi dispărea cu toţii! Ceilalţi condamnaţi tăceau şi îl
225
ascultau. Părintele Ornaţki l-a liniştit pe colonel: Să lăsăm asta!
– îi spuse el. Noi mergem acum la Dumnezeu. Primiţi
binecuvântarea mea: şi acum să ascultaţi sfintele rugăciuni!
(…) Era o noapte întunecoasă şi ploioasă. Toţi condamnaţii
amuţiseră : îşi făceau semnul crucii (…) Am condus mult timp,
pentru că ni se ordonase să mergem până la mare. Sosiţi la
destinaţie, i-am descărcat pe prizonieri la malul mării şi i-am
aşezat pe un rând lung. Călăii… au încărcat revolverele şi au tras
în ceafa condamnaţilor. Părintele a fost doborât mai întâi de o
lovitură cu patul revolverului peste picioare, apoi i s-a tras în
cap: toate trupurile au fost aruncate în mare. Mai târziu s-a aflat
că trupul protoiereului nu a dispărut în ape, ci a fost dus de valuri
pe malul de la Oranienbaum, unde a fost se spune îngropat în
taină de locuitori”.
Nume: Gheorghe şi Akilina ;

Naştere în cer: iarna anului 1918 ;
Martiriu: În iarna anului 1918, comuniştii au făcut crime
de neînchipuit în zona Donului. Acolo, la o fermă din satul
Velikoknrajska, locuiau doi creştini: “săracul cu duhul” Gheorghe
şi epilepticul Akilina. Amândoi au protestat când i-au văzut pe
comunişti că vor să bage un cal în biserică. Au fost legaţi unul de
altul, după care le-au oficiat o “slujbă de căsătorie”. Apoi i-au dus
la închisoare. Au umplut cu zăpadă o celulă care avea toate
geamurile sparte şi i-au aruncat înăuntru. Până la ora 2 dimineaţa,
cei doi au cântat rugăciunea “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,
Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. Sătenii, îngroziţi, au
auzit totul. Dimineaţa, prigonitorii au scos din celulă trupurile
îngheţate ale celor doi martiri.
Nume: Lev Zaharovici Konţevici;

Martiriu: Având studii în drept şi teologie, Lev s-a
remarcat ca misionar laic anti-secte. A străbătut, învăţând, toată
Rusia meridională. Apoi, în 1918, s-a aşezat cu soţia lui la Cerni–
Iar pe Volga. A fost rugat să citească în biserică, într-o duminică,
proclamaţia patriarhului Tihon în care afurisea bolşevismul ateu.
226
A fost arestat, apoi a stat în închisoare două luni şi, cu o oră
înainte de a fi executat, călăii i-au anunţat soţia că poate să vină
să-l vadă la închisoare. În timp ce venea, soţia şi-a văzut soţul
legat de un stâlp şi împuşcat de Gărzile Roşii. A înnebunit. Ţăranii
din Cerni-Iar s-au hotărât să aibă grijă de ea şi s-o hrănească pe
rând (în ultimele zile de închisoare, plângând, Lev şi-a rugat
fierbinte colegii să o îngrijească).
Nume: Alexie Stavrovski, protoiereu;

Naştere în cer: septembrie – octombrie 1918;
Martiriu: Din 1896, până la deces, părintele Alexie a fost
rector al Catedralei Amiralităţii din Sankt-Petersburg. A figurat
printre cele 300 de persoane prezentate ţarului, când s-au aniversat
300 de ani de domnie a Romanovilor. În 1917, a fost numit de
Patriarhul Bisericii Ruse în fruntea preoţilor militari şi navali.
Apoi, în 1918, comuniştii l-au arestat şi dus la închisorile din
Petersburg şi Kronstadt. Când era la Kronstadt, comuniştii i-au
aliniat pe deţinuţi într-un rând şi le-a spus că vor împuşca pe
fiecare al 10-lea. Părintele Alexie era al 9-lea, iar al 10-lea urma
să fie un preot tânăr. Atunci, preotul Alexie s-a adresat preotului
tânăr: “Eu sunt deja bătrân, nu mai am mult de trăit şi am primit
în viaţă de toate. Nu mai sunt de folos alor mei. Treci în locul
meu! Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, îţi iau locul”. L-a înlocuit
şi, astfel, a fost împuşcat. Dar – la puţin timp – şi acest preot tânăr
avea să fie împuşcat.
Nume: Nicodim, episcop de Bielgorad;

Martiriu: Când a început revoluţia bolşevică, ierarhul
Nicodim a fost apărător al adevărului de credinţă şi a dat citire
declaraţiei Patriarhului Tihon împotriva ateilor. Comuniştii l-au
dus la noua conducere, pentru “explicaţii”, la fostul Palat al
adunării provinciale. Aici s-a prezentat o delegaţie a elevilor de
liceu, în frunte cu directoarea Maria Kiyanovskaia, care a cerut
eliberarea episcopului. Ierarhul avea să fie eliberat, dar directoarea
Maria, fiind acuzată de “revoltă împotriva puterii sovietice”, a fost
227
ucisă în subsolurile Palatului. La scurt timp, chiar a doua zi după
Sărbătoarea Naşterii Domnului, a fost însă arestat chiar în altarul
Catedralei şi episcopul Nicodim. L-au interogat şi torturat,
rămânând închis în beciul Palatului. Când l-au dus însă în faţa
plutonului de execuţie, episcopul s-a rugat şi i-a binecuvântat pe
prigonitori. Membrii acestuia, impresionaţi, nu au mai vrut să
tragă nici în ciuda ameninţărilor. Atunci, l-au dus pe episcop
înapoi în cazarmă, ca să poată căuta alt pluton. Până la urmă, l-au
îmbrăcat în manta militară şi aşa a fost împuşcat. Creştinii l-au
îngropat mai târziu în Catedrala Mănăstirii Sf. Treime, în
apropierea moaştelor Sf. Iosafat. Dar, după un an, moaştele
Sfântului le-au dus la un Muzeu din Moscova, iar trupul
episcopului a ajuns din nou sub dărâmături, căci Catedrala a fost
distrusă “la cererea poporului”.
Nume: Maria Dimitrievna Kiyanovskaia;

Martiriu: Maria a fost soţia preotului Vasili din
Bielgorad. Era profesoară de religie la liceul local când, pentru
adevăr, a luat apărarea episcopului Nicodim. A fost împuşcată
chiar în ziua de Crăciun în pivniţele Palatului provincial, sub
acuzaţia de instigare la manifestările antirevoluţionare. Comuniştii
i-au aruncat cadavrul în aceiaşi groapă comună cu cel al
episcopului. Şi-a dat sufletul pentru Evanghelie, ca să biruiască
dreptatea lui Dumnezeu.
Nume: Leontie, episcop de Astrahan;

Naştere în cer: anul 1918 ?;
Martiriu: Pe timpul războiului civil, în oraşul Astrahan
era tifos, iar în spitale infirmeriile militare i-au aruncat în stradă pe
soldaţii bolnavi ce participaseră la Războiul cel mare şi i-au
înlocuit cu soldaţii Armatei Roşii. Atunci, episcopul Leontie a
cerut creştinilor din oraş să-i ajute pe soldaţii în suferinţă, fără
discriminare. Ca urmare, preşedintele serviciului secret C.E.K.A a
dispus lichidarea tuturor clericilor şi creştinilor implicaţi. Astfel,
episcopul Leontie a fost împuşcat.
228
Nume: Arhiepiscopul Andronic (de Perm), arhiepiscopul
Vasile (de Cernigov), episcopul Teofan (de Solikamsk) şi cei
împreună cu dânşii;
Naştere în cer: anul 1918 ?;
Martiriu: Pentru atitudinea inumană a comuniştilor în
Rusia ţaristă, arhiepiscopul Andronic i-a afurisit. A fost împuşcat
– “la cererea muncitorilor” – şi trupul i s-a îngropat la marginea
unui drum. Despre uciderea sa, cadrele medicale ale unui spital au
relatat chinurile groaznice din 1928 al lui Luşakevici (preşedintele
Căilor Ferate), care, delirând, îi cerea iertare arhiepiscopului
Andronic: “De ce stai aici Andronic? Ce vrei? Nu eu te-am
îngropat! Ei mi-au ordonat!... Pleacă! Nu mă chinui”. Acest
torţionar a murit de o boală necunoscută, fără să-i curgă sânge la
amputarea piciorului. Concomitent cu arhiepiscopul Andronic, a
fost arestat şi episcopul Teofan (înecat în Kama). Ca urmare,
Sinodul a trimis la Perm o comisie de anchetă. În zona Viatka, în
vagonul trenului cu care veneau membrii Comisiei, au năvălit
soldaţi ai Armatei Roşii care i-au omorât pe toţi şi le-au aruncat
trupurile pe Calea Ferată. Printre acestea, era şi trupul
arhiepiscopului Vasile. Pentru că începuseră pelerinajele, la
mormântul acestuia, comuniştii l-au dezgropat şi l-au ars.
Nume: Ioachim, arhiepiscop de Nijni-Novgorod;

Martiriu: Acest preot, după decesul soţiei, s-a călugărit.
Apoi, a ajuns în demnitatea de episcop. Ca urmare a activităţii sale
misionare, mulţi păgâni, eretici şi musulmani au trecut la
Ortodoxie. Parcurgerea în scopul evanghelizării, cu o căruţă trasă
de cai, zeci de kilometri. Pe când se afla în Crimeea, a fost
asasinat de comunişti.
Nume: Preot Iacov Vladimirov;

Martiriu: Cinci comunişti anchetatori, vrând să-l aresteze
pe preot, au venit în eparhia Voronej şi i-au cerut să înnopteze la
el, iar în ziua următoare să cerceteze o plângere la adresa lui. I-a
229
primit şi ospătat, iar părintele s-a dus într-o şcoală, unde au mers
şi 60 de enoriaşi ca să fie împreună cu preotul lor. A doua zi,
anchetatorii s-au deplasat la şcoală. După “cercetare”, au ieşit
afară părintele, soţia lui şi copilul lor, Alexie, în vârstă de 15 ani.
Undeva, în apropiere, era săpată o groapă. Când preotul s-a
închinat şi a vrut să se roage, “anchetatorii” l-au păruit şi i-au tras
un glonte în ceafă. Glonţul i-a smuls o parte din cap şi preotul a
căzut în acea groapă. La fel a fost şi cu soţia preotului. Apoi, l-au
împuşcat şi pe fiul lor Alexie, pe când se afla jos şi îşi scotea
cizmele ca să le dea ucigaşilor. Mulţimea prezentă, tremurând de
groază, a luat-o la fugă. Au vrut să-l asasineze şi pe fiul cel mai
mic al preotului, Ivan (12 ani), dar copilaşul a fost ajutat să
părăsească satul…
Nume: Nectarie (Ivanov), ierodiacon ;

Naştere în cer: anul 1918 ;
Martiriu: A fost profesor la Seminarul din Voronej.
Călăii l-au supus la torturi crude: l-au târât de picioare, i-au
zdrobit mâinile şi picioarele, l-au “împărtăşit” turnându-i pe gură
cositor topit, i-au bătut cuie de lemn în cap. În timpul chinurilor
striga, repetând cuvintele Sf. Simeon : “Doamne, acum
slobozeşte pe robul tău în pace!”.
Nume: Dimitri, arhimandrit ;

Martiriu: A fost scalpat.
Nume: Ambrozie, episcop de Sarapaul ;

Naştere în cer: iulie 1918;
Martiriu: Originar din eparhia Viatka, episcopul
Ambrozie a denunţat abuzurile comuniste şi, după pensionare, s-a
retras la mănăstirea Sviask. Când a început revoluţia bolşevică, l-a
apărat pe ţarul detronat. “Motivul” arestării sale l-a constituit
faptul că, în condiţiile în care o parte din mănăstire a fost
transformată în herghelie de cai, a spus că nu tolerează astfel de
sacrilegiu şi a cerut mutarea hergheliei. A mai afirmat că, în caz
contrar, va trage clopotul de alarmă şi îi va chema pe ţărani să îi
230
scoată afară. Episcopul a fost arestat, apoi închis la Kazan. Când
au auzit aceasta, ţăranii au venit în curtea mănăstirii şi au omorât 7
comunişti. Deşi episcopul a fost în cele din urmă eliberat, Troţki a
dat ordin şi, ducându-l pe câmp, comuniştii i-au smuls braţele din
locul lor şi l-au ucis cu baionetele. Iată ce spunea, despre vremea
de prigoană, episcopul Ambrozie: “Trebuie să ne bucurăm de
faptul că Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme în care trebuie să
suferim pentru El. Fiecare dintre noi păcătuieşte în timpul vieţii;
suferinţe scurte şi cununa martiriului răscumpără toate păcatele
şi ne dau fericirea veşnică, pe care nici un cekist nu ne-o poate
răpi”.
Nume: episcopul Ermoghen (de Tobolsk) şi însoţitorii

săi;
Martiriu: Pe când era episcop de Sarotov, i-a cerut
călugărului impostor Rasputin si nu mai treacă pragul Curţii
imperiale. Dar, pentru că acesta nu l-a ascultat, episcopul l-a
anatemizat şi l-a rugat pe împărat să nu îl mai primească. În acest
context, a fost pensionat forţat la mănăstirea Jiroviţki. Însă, la
începutul revoluţiei bolşevice, Sf. Sinod l-a numit episcop de
Tobolsk. Apoi, în aprilie 1918, Patriarhul Tihon i-a îndemnat pe
creştini să facă procesiuni în toată ţara. Ca urmare, episcopul
Ermoghen a ieşit din Catedrală cu cruci şi steaguri, mergând
alături de mulţimea care cânta “Mântuieşte, Doamne, poporul
Tău şi binecuvântează moştenirea Ta / Şi cu mâna Ta cea
sfântă ocroteşte oraşul Tău”. Când au ajuns la casa unde era
stabilit forţat ţarul, acesta şi ţarina au ieşit la ferestre. Procesiunea
s-a oprit. S-a cântat un Te Deum. Apoi, cu crucea în mână,
episcopul Ermoghen a înaintat spre familia imperială şi a înălţat
crucea binecuvântându-i. Iar ultimele sale cuvinte le-a rostit în
Duminica Floriilor, când – presimţind suferinţele care aveau să
vină – i-a rugat pe credincioşi să îl ajute “cu rugăciuni fierbinţi”.
A fost arestat în Joia Mare şi dus în oraşul Ekaterinburg. Când se
afla la Triumen, a fost îmbarcat pe nava Petrograd pentru a merge
la Tobolsk (unde trebuia să fie “procesul”). Delegaţii susţinători
din eparhie, împreună cu el, au fost însă scoşi pe punte. Au primit
ordin să se descalţe şi să-şi scoată hainele. Legat, cu mâinile la
231
spate, episcopul i-a binecuvântat pe prigonitori. Când a început să
se roage, un comisar l-a lovit cu pumnul în obraz. Apoi, i-au
atârnat de mâinile legate o piatră de 32 de kg şi, cu cei prezenţi, l-
au aruncat în fluviul Tura. S-au înecat cu toţii.
Nume: Cuvioasa şi mucenica Elisabeta Feodorovna,

fostă prinţesă de Hesse şi marea ducesă a Rusiei;
Martiriu: A fost sora mai mare a viitoarei împărătese a
Rusiei. La sosirea sa în Rusia, când avea 20 de ani, tânăra prinţesă
s-a căsătorit cu marele duce Sergheie Alexandrivici Romanov.
Când i-a spus soţului că va renunţa la credinţa ei, protestantă,
acesta a plâns de bucurie. A primit botezul ortodox. Doar 7 ani au
locuit însă în capitala Sankt-Petersburg, căci au părăsit-o atunci
când soţul său a devenit guvernatorul Moscovei. Cuvioasa
Ecaterina, pe când se îngrijea de răniţii ruşi în războiul cu Japonia,
a auzit într-o zi o explozie puternică şi a văzut pe un soldat ce
acoperea cu mantaua un trup ciopârţit – era chiar al soţului său.
Atunci, îngenunchind în zăpadă, Cuvioasa a îmbrăţişat resturile
însângerate ale marelui duce. Ulterior, fiind îndoliată, l-a vizitat la
închisoare chiar pe asasinul bărbatului ei şi i-a dat o Evanghelie cu
rugămintea să o citească, iar la locul crimei a pus o cruce cu
inscripţia “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. Apoi, a părăsit
Palatul şi, aşezându-se într-o locuinţă simplă (unde dormea pe un
pat de lemn fără saltea) şi-a împărţit toate bijuteriile. S-a îngrijit
apoi de Misiunea rusă din Ierusalim (întemeiată de soţul ei), fiind
ocrotitoare a mănăstirilor ruseşti din Palestina şi organizatoare de
pelerinaje în Ţara Sfântă. În cele din urmă, la 2 aprilie 1910, s-a
călugărit sub numele de Elisabeta şi a devenit stareţă. Încă de la
începutul revoluţiei, când bolşevicii au descins în mănăstire,
maica Elisabeta a refuzat propunerea guvernului provizoriu de a se
muta la Kremlin ca să o poată “apăra” mai bine. A refuzat să dea
curs şi invitaţiei unei delegaţii diplomatice să plece din Rusia,
identificându-se cu ruşii şi spunând: “bucuria noastră va fi
veşnică, chiar dacă inimile şi minţile noastre omeneşti, atât de
mărginite, trebuie să treacă prin încercări cumplite”. Văzând că
232
nu o pot îndupleca, nicicum, comuniştii au dus-o apoi forţat la
familia ţarului Ekaterinburg şi apoi într-o şcoală din oraşul
Alapoievsk. De aici, cu alţi prizonieri, a fost coborâtă într-o mină
de 60 de metri adâncime, unde ucigaşii au aruncat cu grenade.
Trupul maicii Elisabeta – şi al prinţului Ivan Constantinovici – a
fost găsit pe o buză de tăpşan la 16 metri adâncime. La piept,
Cuvioasa purta o icoană a Mântuitorului.
I s-au făcut slujbe de înmormântare, în Catedrala din
Alopoievsk, când amiralul Kolceak (comandantul Armatei Albe) a
ajuns în zonă şi s-a ocupat special. Trupurile din mină au fost şi
ele înmormântate, iar ulterior exhumate şi transportate cu trenul în
China: însă la graniţă, comuniştii au atacat trenul şi i-au aruncat pe
calea ferată trupul prinţului Ivan. Iar rămăşiţele trupului Cuvioasei
Elisabeta – şi al ucenicei sale Varvara – au fost duse la Shanghai,
apoi, prin Suez, în Palestina. La 15 decembrie 1920, la Ierusalim,
s-au primit trupurile celor doi martiri. Până astăzi, trupurile lor se
află în cripta bisericii Sf. Maria Magdalena a Mănăstirii ruse din
Ghetsimani, acolo unde, în 1888, mucenica Elisabeta venise cu
soţul ei pentru sfinţire.
Nume: Macarie, episcop de Viazna;

Naştere în cer: toamna anului 1918;
Martiriu: După ce a rămas văduv, s-a călugărit la o
mănăstire din provincia Smolensk. Însă, pe timpul revoluţiei
bolşevice, Sf. Sinod l-a numit episcop de Viazna. Noua poziţie
ierarhică l-a “expus” şi mai mult atenţiei comuniştilor, mai ales că
ascultătorii predicilor sale spuneau că nu au mai auzit niciodată pe
cineva vorbind aşa ceva. Şi prigoana nu a încetat să-şi facă simţită
prezenţa: în vara lui 1918, un detaşament de comunişti a
percheziţionat mănăstirea. Clopotele de alarmă, ale celor 24 de
biserici, au fost trase. Pe episcopul Macarie l-au dus la sediul
Comitetului Revoluţionar, unde a fost batjocorit şi bătut, apoi, l-au
tuns şi, în batjocură, l-au bărbierit şi îmbrăcat în uniformă
militară. Fiica sa, în toamna lui 1918, s-a deghizat însă în
cerşetoare şi a urmărit din depărtare calvarul tatălui ei. A văzut
cum mai mulţi condamnaţi au fost conduşi în afara oraşului
Smolensk, într-un loc părăsit, unde i-au aşezat cu spatele la o
groapă lungă şi adâncă. Un călău venea şi, pe rând, împuşca pe
233
câte o victimă în frunte. Apoi, acesta cădea în groapă. Episcopul îi
urmărea şi, când vedea că vreunul îşi pierdea curajul, ieşea din
rând, venea şi îl binecuvânta spunându-i: “Mergi în pace!”. În cele
din urmă, a fost împuşcat şi episcopul.
Nume: Grigorie Pospielov, protoiereu de Kronstadt;

Martiriu: A fost împuşcat chiar în vreme ce oficia slujba
de pomenire a marinarilor ucişi în lupta contra comuniştilor. Au
încercat să îi scoată crucifixul din mâna răposatului, dar nu a fost
posibil.
Nume: Alexandru Veraxin, protoiereu;

Martiriu: A fost membru în Duma de Stat. Comuniştii l-
au spânzurat chiar în dreptul uşii casei sale din Şerask.
Nume: Leonida Niţa;

Martiriu: A fost membru în Consiliul pan-rus.
Comuniştii l-au asasinat la Ufa.
Nume: Alexie Nazarievski, protoiereu;

Martiriu: Comuniştii l-au spânzurat chiar în biserica sa,
de uşile împărăteşti ale Catedralei din Simferopol.
Nume: Călugării Modest şi Irinarh, diaconul Feodot şi

gazdele cu fiica lor;
Naştere în cer: octombrie 1918;
Martiriu: Trei călugări, din provincia Harkov, au
organizat o procesiune cu purtarea preacinstitei icoane a Maicii
Domnului din Sviatogor. Seara, au înnoptat în satul Bairateciak.
234
Câţiva comunişti au dat buzna în casă şi i-au masacrat pe toţi. Şase
trupuri, într-o baltă de sânge, stăteau fără suflare lângă icoană.
Nume: Ambrozie;
Martiriu: Bătrânul ier. Ambrozie, din Harkov, a fost
omorât cu lovituri de bâtă. Avea 80 de ani.
Nume: Preot Dimitrie;

Martiriu: După ce l-au arestat, bolşevicii l-au dus la
cimitir şi l-au dezbrăcat. Pentru că îşi făcea semnul crucii, i-au
tăiat mai întâi braţul drept. Apoi l-au ucis. Nu au îngăduit să îi fie
îngropat trupul, ci l-au dat spre mâncare câinilor.
Nume: Preot Gavriil Moskovski;

Martiriu: Comuniştii l-au doborât, la pământ, cu lovituri
de topor. I-au mutilat mâinile, picioarele şi pieptul.
Nume: Rodion, arhimandrit;

Martiriu: A fost stareţul mănăstirii Spasovski. Avea 75
de ani când bolşevicii, venind noaptea, l-au dus pe câmp şi
omorât. Unul din soldaţii ruşi s-a “lăudat” cu fapta lor: mai întâi l-
au scalpat, iar apoi i-au tăiat gâtul.
Nume: Preot Longhin;

235
Martiriu: A fost arestat şi dus spre oraşul Izium. Pe drum
i-au tăiat nasul, apoi l-au ucis şi l-au aruncat în râu.
Nume: Ivan Rabukin, protoiereu;

Martiriu: A fost mai întâi misionar, apoi preot al parohiei
Esentuki din Caucaz. Pedeapsa lui a fost una sângeroasă: alături
de alţi creştini, l-au pus pe marginea unei gropi adânci şi mari.
Toţi au fost străpunşi cu lovituri de sabie, fără să le mai pese dacă
victimele au decedat sau nu. La exhumare, s-a constatat că
părintele fusese îngropat de viu. Înainte de mutarea sa la Domnul,
a reuşit să îi împărtăşească pe generalul Dimitriev şi pe contele
Bobrinski.
Nume: preot Ivan Krasnov;

Naştere în cer: aprilie 1918;
Martiriu: A fost preot într-un sat cazac, Delianskaia, din
Kuban (pe malul Mării Azov). Marinarii l-au arestat fără nici un
motiv, căci nu spusese niciodată nimic împotriva comuniştilor.
După multă batjocură, l-au aruncat în cazanul de aburi al unui vas
ancorat la chei.
Nume: preot Alexie Melioranski;

Martiriu: A ţinut Sfânta Liturghie, în satul cazac
Novoşcerbin, în favoarea cazacilor mobilizaţi pentru lupta cu
comuniştii. La miezul nopţii, a fost ridicat de un detaşament de
pedeapsă şi executat imediat, cu încă doi cazaci, prin împuşcare.
Nume: Veniamin, arhimandrit în Moscova;

Martiriu: Acest bătrân slăbit, care abia mai putea să
meargă, a fost târât pe chei pentru că luase apărarea unui
condamnat la moarte. Comuniştii l-au dezbrăcat, i-au luat hainele,
apoi au început să-l lovească cu vergelele de la puşcă. Scăldat în
236
sânge, arhimandritul tăcea şi se ruga, dar ei îl loveau peste braţe ca
să-l împiedice să-şi facă semnul crucii. În cele din urmă i-au tăiat
capul.
Nume: Preot Popov;

Martiriu: Era originar din districtul Bahmut. Pentru că a
refuzat să îşi cânte singur slujba de parastas, a fost împuşcat pe
loc.
Nume: Preot Ambrozie;

Martiriu: Uciderile, în provincia Poltava, au început cu
împuşcarea părintelui Ambrozie. Tot atunci, au mai fost ucişi 17
călugări de la Mănăstirea Schimbarea la Faţă din satul Lubiansk.
Nume: Nil, ieromonah;

Martiriu: Părintele, închinoviat la Mănăstirea Înălţarea
Sfintei Cruci din Poltava, a fost arestat de comunişti. În timpul
interogatoriului şi a torturii, tăcea şi se ruga. L-au împuşcat, în
pădure, cu alte două persoane.
Nume: Atanasie, ieromonah;

Martiriu: Călugărul Atanasie, de la Sihăstria Mănăstirii
Mântuitorului, a fost arestat şi condamnat de comunişti. Când a
sosit la locul execuţiei, s-a aşezat în genunchi ca să se roage, apoi
s-a închinat şi, ridicându-se, l-a binecuvântat pe călăul care stătea
în faţa lui cu puşca. Călăul l-a împuşcat cu două gloanţe.
237
Nume: Preot Nikolai Miliutkin;
Martiriu: Părintele Nikolai, având parohia în satul Nova
Nikolsk, a fost adus cu forţa de comunişti în faţa tribunalului
extraordinar. L-au schingiuit, la interogatoriu, cu lovituri de
vergele de puşcă. Apoi i-au dat două lovituri cu sabia: una la
picior, iar cealaltă i-a smuls jumătate din pielea de pe cap, cu păr
cu tot. Atrocităţile au culminat când gărzile comuniste îl
străpungeau cu sabia, iar preşedintele tribunalului l-a împuşcat
tocmai când era adus spre judecată. Au fost aduşi câini, ca să-i
lingă sângele de pe podea dar, cum animalele au refuzat, au fost
bătute cu biciul. În cele din urmă comuniştii i-au aruncat cadavrul
dezbrăcat în râul Don, strigându-i: “Pluteşte până la Novocerkask
şi spune-le că o să fim acolo peste o săptămână”.
Nume: Ghenadie, arhimandrit ;

Martiriu: Pentru că nu le-a dat comuniştilor banii pe care
îi cereau, părintele a fost omorât sub pretextul că i-a vorbit de rău
pe revoluţionari.
Nume: Preot Patrikin;

Martiriu: Părintele, din regiunea Stavropol, a fost ucis de
un comisar de război pentru că i-a incitat pe locuitori, chipurile, să
nu dea cele 90.000 de ruble cerute drept “contribuţie”.
Nume: Preot Alexandru Podolski;

Martiriu: Înainte de a fi executat prin împuşcare, pentru
că a ţinut Sfânta Liturghie pentru cazaci, l-au dus prin sat, sub
batjocuri şi lovituri, apoi l-au omorât la un depozit de gunoaie.
Unul dintre enoriaşi, venit să-l îngroape, a fost şi el împuşcat de
comunişti beţi.
238
Nume: Preot Grigorie Dimitrievski;
Martiriu: Când a ajuns la locul de execuţie, în afara
satului Solomenskoie, părintele a cerut îngăduinţă să se roage
înainte de a fi omorât. Când se ruga, comuniştii îl insultau. Înainte
de a-şi termina rugăciunea, s-au năpustit asupra preotului
îngenuncheat şi i-au tăiat cu sabia nasul, urechile, apoi capul.
Nume: Preot Grigorie Nikolski;

Martiriu: Părintele, slujitor la Capela mănăstirii din
Kuban, a fost arestat în biserică. Comuniştii l-au scos afară şi, în
timp ce i s-a strigat “O să-ţi dăm şi noi împărtăşanie”, l-au ucis
trăgându-i un glonţ în gură.
Nume: Ivanov, protoiereu ;

Martiriu: A fost preot la Poputna, sat de cazaci. Pentru
că a ţinut predici, în care a spus că ideologia comunistă duce Rusia
la pieire, i s-a tăiat gâtul.
Nume: Preot Grigorie Zlatavski ;

Naştere în cer: primăvara anului 1918;
Martiriu: Părintele, din parohia Baruskov, a fost ucis
pentru că ţinuse slujbe, la cererea cazacilor, pentru eliberarea de
sub jugul comunist.
Nume: Preot Alexie Pavlov ;

Martiriu: Părintele, din parohia Vazniesenka, a fost
masacrat de comunişti, în piaţa publică, fiindcă avea origine
cazacă.
239
Nume: Preot Teodor Berezovski;
Martiriu: Părintele, din parohia Udobania, a fost ucis
pentru că a criticat în predici comunismul. Comuniştii au interzis
să fie înmormântat.
Nume: Preot Mihai Lisiţîn ;

Naştere în cer: februarie 1918;
Martiriu: Părintele, din parohia cazacă Ust-Labinska, a
fost torturat de comunişti timp de trei zile. L-au legat cu o sfoară
la gât, apoi l-au plimbat prin tot satul, batjocorindu-l şi bătându-l
până când a căzut în genunchi şi i-a implorat pe călăi să-l omoare.
I-au zdrobit capul. Văduva lui a trebuit să dea 600 de ruble, ca să-i
permită să-l îngroape.
Nume: Preot Alexandru Fleghinski ;

Martiriu: Părintele, din parohia Gheorghi-Afinski, a fost
batjocorit, bătut, dus în afara satului şi omorât.
Nume: Preot Ivan Prigorski ;

Martiriu: Părintele, din parohia Niezmaievka, a fost scos
din biserică în Sâmbăta Mare şi dus în piaţa publică. A suferit
multe chinuri: insulte, bătăi, desfigurări, tăierea nasului şi
urechilor. Apoi, l-au târât – pe jumătate mort – în afara satului şi i-
au zdrobit capul.
Nume: Preot pensionar Zolotovski ;

Martiriu: Părintele, din parohia Nadejda, a fost dus în
piaţă de gărzile comuniste, îmbrăcat cu rochie de femeie şi invitat
să danseze în faţa mulţimii. Pentru că a refuzat, a fost spânzurat.
240
Nume: Preot pensionar Paul Kalinovski ;
Martiriu: Părintele, aflându-se la Stavropol, a fost arestat
şi condamnat la pedeapsa prin biciuire. Şi-a dat sufletul în timp ce
îl băteau.
Nume: Preot Evghenie (stareţ) şi cei 5 împreună cu

dânsul ;
Naştere în cer: aprilie 1918;
Martiriu: Părintele, stareţ al Mănăstirii Svirski din
provincia Oloneţ, a fost obligat de comunişti să le dea cheile de la
depozite. Au recurs la profanări şi distrugeri. Apoi, în a treia zi de
Paşti, l-au condamnat pe stareţ şi pe încă 6 fraţi de mănăstire la
moarte prin executare. Călugării le-au cerut permisiunea ca,
aşezaţi fiind pe marginea gropii comune, să cânte Troparul
Învierii: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte
călcând”. Dar, deşi comuniştii au refuzat, ei au intonat totuşi
această cântare de biruinţă a Vieţii asupra morţii. Au fost
împuşcaţi. Într-o clipă, barba neagră a părintelui stareţ a albit
complet.
Nume: Preot Leonida Soloviev, diaconul Vladimir

Ostrikov şi citeţul Alexandru Fleghinsski ;
Martiriu: Părintele, din parohia Bezopasnoe, era în
vârstă de 27 de ani. A fost arestat, alături de diacon şi de citeţ. Cu
toţii au fost conduşi la locul unde se îngropau animalele moarte de
ciumă bovină. După ce comuniştii le-au ordonat să-şi sape groapa,
cât mai adâncă, i-au tăiat cu săbiile şi i-au îngropat.
Nume: Alexandru Donieţki, citeţ ;

Martiriu: Acest citeţ, la biserica din parohia Vostocinaia,
a fost arestat pentru că avea convingeri politice liberale. A fost
omorât pe când îl duceau la închisoare.
241
Nume: Preot Gheorghe Boiko ;
Martiriu: Părintele, din parohia Plastunka, s-a mutat la
Domnul în chip dureros: comuniştii i-au tăiat jumătate din gât.
Nume: Vasili Verijski, student ;

Martiriu: Acest student, la Facultatea de Teologie din
Kazan, se afla în vacanţă în satul natal Stavropol. A fost arestat
pentru că a acuzat pe faţă comunismul. În drum spre locul
execuţiei, a mărturisit că nu ar putea recunoaşte comunismul nici
dacă i s-ar alătura. În timp ce se ruga, a fost omorât.
Nume: Preot Serapion;

Martiriu: Tânărul părinte, din parohia cazacă Novo
Alexandrovka, trăia în sărăcie şi veselie. Trecea, cu căruţa lui, de-
a lungul căii ferate. De la fereastra unui tren, care intra în gară, s-a
tras asupra lui un glonţ şi aşa s-a mutat la Domnul.
Nume: Preot Mihail Krijanovski;

Martiriu: Părintele, din parohia Veliceaevo, era în vârstă
de 28 de ani. A fost condamnat la moarte pentru că a dezaprobat
comunismul şi violenţa adepţilor lui. Pe când se afla la Sf.
Liturghie duminicală, a fost scos cu forţa afară. Creştinii plângeau.
La ieşire, părintele le-a repetat, plângând: “Nu mă plângeţi pe
mine, plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri”. După ce l-au dus în
afara satului, l-au tras în ţeapă cu baionetele lor. A lăsat în urmă o
văduvă şi doi orfani.
242
Nume: preoţii Serghie Şciukin (din Yalta) Agafon Garin
şi Alexandru Kazancev ;
Martiriu: Au fost omorâţi de comunişti, după mai multe
chinuri şi batjocuri.
Nume: Preot Ladinski;

Martiriu: Părintele, din eparhia Paskov, slujea la
Catedrala din oraş. Când comuniştii îl duceau la locul execuţiei,
cânta psalmi. Înainte de moarte, a blestemat comunismul şi pe toţi
slujitorii lui.
Nume: Preot Kuturov ;

Martiriu: Părintele, din parohia Cerdin, a răbdat o
suferinţă grea din partea prigonitorilor comunişti. Aceştia i-au
smuls hainele, aruncând apă rece pe el până a îngheţat.
Nume: Veniamin, arhimandrit ;

Martiriu: Părintele a fost ultimul stareţ al mănăstirii
Solovski. Trăia, pustnic, într-o colibă din Arhanghelsk. Într-o
noapte, comuniştii i-au bătut uşile şi ferestrele în cuie, apoi au dat
foc colibei sale. A ars de viu.
Nume: Matei, arhimandrit ;

Martiriu: A fost rectorul Seminarului din Perm.
Comuniştii l-au tăiat, în bucăţi, cu lovituri de sabie.
Nume: Preot Ivan Livinţev ;

243
Martiriu: Comuniştii i-au omorât întreaga familie, în
oraşul Vişinievka.
Nume: Preot Petru Diakonov ;

Martiriu: Părintele, din provincia Perm, a fost îngropat
până la piept în pământ, apoi împuşcat.
Nume: Preot Gheorgh Pargacevski ;

Martiriu: Părintele, din parohia Ivanovka, a fost omorât
cu lovituri de sabie date în cap şi peste trup.
Nume: Preot Andrei Zimin;

Martiriu: Părintele, din parohia Cernigovka, a fost legat
de comunişti chiar în ziua Bobotezei, împreună cu soţia, cele 3
fiice ale lor, soacra Domnica Petrovna şi slujnica din casă. După
ce l-au bătut şi torturat, comuniştii i-au pus preotului o uşă pe
piept, strivindu-l cu ea. Apoi a fost aruncat într-o groapă comună,
lângă biserica preotului. Cu mult înainte de a se muta la Domnul,
preotul i-a trimis o scrisoare unei rude, cu rugămintea să fie
deschisă când va fi răposat. În această scrisoare, preotul a scris că
a avut un vis, descris exact cum s-a petrecut scena martiriului în
realitate.
Nume: Preot Nicodim Rediculţev ;

Martiriu: Părintele, din parohia Kaman, a fost omorât în
închisoare. I s-a tăiat gâtul cu un cuţit de bucătărie.
Nume: Constantin Nicikevici, protoiereu;

244
Martiriu: Părintele, slujitor în eparhia Kursk, a fost
acuzat de noii stăpâni de rebeliune împotriva autorităţii sovietice.
Într-o noapte, un comisar l-a ucis pe protoiereu.
Nume: Preot Constantin Efremov;

Martiriu: Părintele, slujitor în eparhia Kursk, a
condamnat în predicile sale acţiunile ilegale ale comuniştilor. L-au
arestat, în cele din urmă, sub pretextul că acasă la preot ar fi avut
loc mai multe adunări contrarevoluţionare. După ce a stat câteva
luni la închisoare, părintele a fost împuşcat împreună cu alţi
prizonieri, fără anchetă şi judecată. Execuţia a avut loc la
închisoarea din Bielgorod.
Nume: Bonifatie, ieromonah;

Martiriu: A fost un călugăr, foarte bătrân, de la
Mănăstirea din Bielgorod. După ce mănăstirea a fost pustiită, s-a
mutat cu o căruţă trasă de un cal în împrejurimile oraşului. Nu a
apucat să parcurgă o distanţă prea mare, că a fost asasinat de
comunişti chiar în căruţă.
Nume: Preot Ivan Prigorovski;

Naştere în cer: Sâmbăta Mare a anului 1918;
Martiriu: Părintele, slujitor în parohia cazacă
Nezmaievskaia, a ţinut la Denia Mare o predică înflăcărată
împotriva comuniştilor atei. Ca urmare, în timpul Utreniei de Paşti
din Sâmbăta Mare, comuniştii i-au scos ochii părintelui, i-au tăiat
limba şi urechile, apoi l-au legat şi l-au îngropat de viu într-o
groapă de îngrăşăminte lichide de lângă gară.
Nume:Vasili Bogoyavlenski, arhimandrit de Cernigov;

Martiriu: A fost împuşcat la Perm.
245
Nume: Ermoghen Dolganov, arhimandrit de Tobolsk;
Martiriu: A fost înecat.
Nume: Efrem Kuzneţăv, episcop vicar în Transbaikalia;

Martiriu: După ce a devenit monah, a fost numit director
al Misiunii din Cita – un oraş din apropierea graniţelor cu China şi
Mongolia. Aici, a convertit la Ortodoxie pe mulţi mongoli, buriaţi
şi coreeni. A fost hirotonit episcop în 1916, iar în 1917 comuniştii
l-au arestat. În cele din urmă, l-au împuşcat.
Nume: Teofan Ilşenski, episcop de Solikamsk;

Martiriu: A fost înecat, în râul Kama.
Nume: Ambrozie Gudko, episcop vicar de Viaţki;

Martiriu: A fost ucis, la Sviaga, cu lovituri de baionetă.
Nume: Mitrofan Krasnopolski, arhimandrit de Astrahan;

Martiriu: A fost aruncat de pe un zid înalt şi s-a zdrobit
de pământ.
Nume: Nikolai Alexandrovici Rebinder, mirean;

Martiriu: A fost împuşcat pe proprietatea sa, între
Harkov şi Kursk, împreună cu: fratele său Alexandru, prinţul
246
Nikolai Alexandrovici Mansurov şi contele Constantin Pavlovivi
Kutaisov.
Nume: Iuri Meyendorf, baron;

Martiriu: Iuri locuia cu Lev, fratele său, în oraşul Uman
din sud-vestul Rusiei. S-au reîntors la familie, pe jos, căci nici un
ţăran nu ar fi riscat să îi ducă cu caii săi. Ajunşi acasă, comuniştii
i-au torturat şi, lovindu-i cu biciul până la sfâşierea trupurilor, i-au
ucis. Cei doi fraţi au lăsat mamei lor două scrisori. Mai târziu,
mama lor i-a adunat pe nepoţi (copiii lui Iuri) şi le-a citit două
mesaje, în vreme ce mesagerul plângea şi spunea: “Odinioară
eram oameni, acum au devenit nişte animale sălbatice”. Iată ce a
scris tatăl, Iuri, pentru copiii săi: “Dragi copii mult iubiţi. Poate
că nu ne vom mai revedea pe acest pământ (…) Dumnezeu a
îngăduit astfel; se vede că este voia Lui. Nu mă plângeţi, ci
înduraţi durerea… Nu vă răzbunaţi pe nimeni pentru moartea
mea, nici în faptă, nici în gând, după exemplul Mântuitorului
nostru, Căruia să-I cereţi să-mi ierte păcatele. Nu mi-e frică de
moarte şi merg la Domnul pentru a-I da seamă de viaţa mea cu
nădejdea fierbinte că mă va primi (…). Tatăl vostru”. După un
timp, comuniştii i-au căutat şi pe copiii, dar aceştia au fost ascunşi
de ţărani la colibele lor.
Nume: Preot Vladimir Proskurianov;

Martiriu: În 1918, în satul cazac Vlikokniajska, părintele
– în prezenţa celor doi fii ai
săi – i-a îndemnat pe cazaci să nu îi urmeze pe comunişti.
Părintele şi fiii săi au fost împuşcaţi pe loc. După trei zile, asasinii
s-au distrat pe seama familiei îndoliate, cerându-i să îi cheme la
pomană.
Nume: Filip Şaţki, proteiereu;

247
Martiriu: Părintele, din parohia cazacă Sarkand, se afla
într-o şcoală când comuniştii
i-au dat foc acesteia. Oasele carbonizate ale părintelui au fost
adunate şi înhumate.
Nume: Filaret, protoiereu;

Martiriu: Părintele, având parohie în provincial Harkov,
a fost torturat de comunişti,
apoi împuşcat. I-au aruncat trupul pe o grămadă de gunoi şi
nimeni n-a avut voie să se atingă de el. A fost îngropat doar după
ce ucigaşii au plecat.
Nume: Preot Vasili Luzghin;

Naştere în cer: noiembrie 1918;
Martiriu: Părintele, din parohia Glazomicea, a fost
împuşcat pentru că îi împărtăşise pe muribunzi şi îi pansase pe
răniţii de la Velij.
Nume: Tihon Obriadin, diacon;

Martiriu: Părintele, de la parohia Velij, a fost împuşcat
din cauza răscoalei ţăranilor împotriva comuniştilor. Când mergea
la locul execuţiei şi-a cântat singur slujba înmormântării, iar
copilul său – în vârstă de 10 ani – a fost obligat să-i sape groapa.
După ce şi-a binecuvântat fiul, care plângea, părintele s-a închinat
şi şi-a dat sufletul slăvindu-l pe Dumnezeu.
Nume: Preot Ivan Ciub;

Martiriu: Părintele, din regiunea Poltava, a fost arestat în
noaptea începutului colectivizării, luat în cămaşă de noapte şi
spânzurat de un pom.
248
Nume: Preot Pavel Voinarski;
Martiriu: Părintele, din provincia Tarva, a fost arestat şi
împuşcat în satul Novospaskoie. Trupul său a fost străpuns cu mai
multe lovituri de baionetă, fiind ciuruit cu 11 gloanţe.
Nume: fraţii Kîrian;

Martiriu: După ce au fost bătuţi, având trupurile pline de
vânătăi, au fost împuşcaţi.
Nume: Evgrafie Pletniev, protoiereu; Mihail, ofiţer (fiul

său);
Martiriu: Bolşevicii i-au pus în lanţuri, unul lângă altul,
apoi i-au dus pe un vas. După ce au fost torturaţi în camera
cazanelor, i-au ars în abur.
Nume: Preot Ignatie;

Martiriu: Părintele, din parohia Perm, a fost arestat în
timp ce slujea la biserică. Aşa cum era îmbrăcat, în odăjdii, l-au
legat de coada unui cal care a plecat în goană mare. Şi astfel, prin
târâre, şi-a dat sufletul.
Nume: Preot Lev Erşkov;

Martiriu: Părintele a fost misionar în eparhia Perm.
Bolşevicii l-au împuşcat, alături de alţi doi preoţi.
249
Nume: Preot Feodor Bogoiavlenski;
Martiriu: Părintelui, luat prizonier în provincia Tobolsk,
i s-au adus tot felul de insulte. Bolşevicii l-au plimbat prin sat, i-au
cântat cântece obscene, l-au pus să-şi sape groapa. După ce şi-a
făcut o groapă, adâncă de 1m, l-au împuşcat. Apoi, i-au pus trupul
în groapă cu picioarele în sus şi au interzis să fie îngropat. Astfel a
rămas, cinci zile şi cinci nopţi, până când cehii i-au alungat pe
comunişti şi l-au îngropat ei.
Nume: Preot Şanghin;

Martiriu: Părintele, din regiunea Pinepa, a fost tăiat în
bucăţi de comunişti.
Nume: Sursţov, protoiereu;

Martiriu: Părintele, din parohia Peceora, a fost împuşcat
de bolşevici şi aruncat în râu.
Nume: Preot Rasputin;

Martiriu: Bolşevicii l-au legat de un stâlp de telegraf, l-
au împuşcat şi i-au aruncat
apoi trupul ca hrană câinilor.
Nume: Atanasie Smirnov, citeţ;

Martiriu: Acest citeţ, din parohia Seleţki, a fost împuşcat
pentru că participase la o slujbă de pomenire pentru un soldat
francez.
Nume: Preot Feodor;

250
Martiriu: Părintelui, din eparhia Orenburg, comuniştii i-
au legat în jurul capului un
lanţ de fier (apoi l-a strâns cu un piron până când i s-a crăpat
craniul).
Nume: Alexandru Unin;

Martiriu: Părintele, din oraşul Blagovişcenskoie, a fost
împuşcat în curtea casei sale. Era un om foarte hotărât: purta
mereu reverenda şi crucea proprie rangului său.
Nume: Mihail Belaev, protoiereu; Macarie Belaev,

preot (frate);
Martiriu: Cei doi părinţi-fraţi, de la Catedrala din Borki,
au fost împuşcaţi de comunişti la Rostov.
Nume: Aristarh, arhimandritul;

Martiriu: Părintele, din parohia Borki, a fost mai întâi
scalpat, apoi împuşcat cu ierodiaconul Rodion.
Nume: Sfântul Mucenic Nicolae Varjanski;

Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1881, în provincia
Volânia. În anul 1903, s-a înscris la cursurile Academiei
Teologice din Moscova. Dorind să transpună Cuvântul lui
Dumnezeu în viaţa sa şi a semenilor, a vizitat cartierele mărginaşe
ale Moscovei, negociind cu proprietarii de cârciumi în privinţa
oraşului, până la obţinerea consimţământului de a se închide,
duminica şi în zilele de praznic, unele localuri. Pentru râvna sa, a
251
fost distins cu Ordinul Sfântul Stanislav. Apoi, a demascat
învăţăturile mincinoase ale sectelor, a denunţat teoriile demonice
ale lui Tolstoi, a combătut sincretismele de sorginte extrem-
orientale şi rătăcirile oferite de spiritism. Reproşându-i-se că nu
înţelege cursul vremurilor şi este intolerant, Sfântul a răspuns:
„Oare apărătorii unei cetăţi asediate pot fi consideraţi
cotropitori? Noi suntem în legitimă apărare şi nu facem decât să
smulgem pielea de oaie de pe spinările lupilor”. A fost arestat
pentru că a publicat o broşură în care demonta explicaţiile oficiale
despre o minune: comuniştii au luat decizia să acopere cu un
banner roşu, dedicat zilei de 1 Mai, icoana Sfântului Ierarh
Nicolae de pe turnul Kremlinului (dar, în zori, pânza cu pricina era
sfâşiată şi bucăţile roşii înconjurau chipul Sfântului). În
consecinţă, comuniştii l-au arestat pentru propagandă în favoarea
misticismului. Dosarul său a fost încredinţat C.E.K.A. prima
formă de organizare a poliţiei secrete sovietice. Aceasta hotărăşte
să îl condamne la moarte. Din închisoare, Sfântul a scris un mesaj
emoţionant soţiei sale: ”Roagă-te, dragă Zina, Maicii Domnului,
ocrotitoarea văduvelor şi a orfanilor. Roagă-te şi nimic din cele
ale lumii nu va ajunge să te tulbure. Iartă-mă pentru durerea pe
care ţi-am provocat-o. Însă nu aş fi putut să devin cel ce nu sunt”.
Comuniştii l-au executat prin împuşcare.
Nume: Sfântul Mucenic Serghei Florinski;

Martiriu: S-a născut, la Suzdal, în familia unui preot.
După ce a absolvit Seminarul Teologic, a fost hirotonit – în 1900 –
preot la Catedrala din Petersburg, devenind preot militar al
Regimentului 151 Infanterie Piatgorsk. Operaţiunile militare s-au
desfăşurat în vestul Letoniei. Dar Estonia va fi ocupată de
germani, iar comuniştii sovietici au hotărât în 1918 să
disponibilizeze personalul religios din cadrul armatei. Sfântul a
fost catalogat cu multe „etichete”, de la spion german la cea de
susţinător al forţelor alb gardiste. A fost împuşcat în pădurea
Palerma, corpul devenindu-i ţintă pentru golirea încărcătoarelor.
Mormântul i-a fost săpat în cimitirul oraşului Rakvere, în
apropierea Capelei ortodoxe.
252
Nume: Sfântul Mucenic Gheorghi Begma;
Martiriu: După ce a absolvit şcoala duhovnicească, în
1905, a slujit la Kamîşlovo şi, apoi, la biserica din Baracinski. În
1918, la Perm, a fost hirotonit diacon. S-a străduit să se ferească
pe cât posibil, de furia bolşevică, pe soţie şi pe cei cinci copii ai
săi. Dar, în 1918, Brigăzile Roşii l-au arestat şi, pentru
interogatoriu, l-au dus în pădurea Sinarskaia. Faţa Sfântului i-a
fost împunsă, cu baioneta, până la desfigurarea completă. Părul i-a
fost smuls şi picioarele arse. Trupul său a zăcut în pădure timp de
trei zile, lângă ale altor doi credincioşi. Au fost împuşcaţi.
Nume: Sfântul Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei;

Pomenire în calendarul rusesc:
Martiriu: Ţarul Nicolae, născut la 6 mai 1868, a devenit
în 1881, când tatăl său Alexandru al III-lea era ţar, ţarevici
(moştenitor al tronului). Considerat fiind de ţar ca având o fire
prea blândă, fiul Nicolae nu a fost iniţiat în arta guvernării ţării.
Nicolae a fost căsătorit cu prinţesa Alix, o nepoată a Reginei
Victoria a Angliei, cu care a avut 5 copii: Marile Ducese Olga,
Tatiana, Maria, Anastasia şi Ţareviciul Alexei. Ajuns pe tron în
1894, ţarul Nicolae al II-lea (1894-1917) s-a confruntat atât cu o
criză internă, cât şi cu participarea Rusiei la operaţiunile militare
din Primul Război Mondial (şi-a asumat rolul de comandant
suprem al Armatei Rusiei). După abdicarea sa forţată, în contextul
revoluţiei bolşevice, ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa, cum era
de aşteptat, a cunoscut supliciul marilor orori ale „ciumei roşii”.
Astfel, Guvernul provizoriu condus de Kerenski i-a închis
pe toţi în reşedinţa imperială, după care, în august 1917, i-a mutat
mai întâi în Tobolsk, Siberia, apoi la Ecaterinburg. Aici, familia
imperială a fost împuşcată, în subsolul Casei Ipatiev, de un pluton
de execuţie bolşevic.Trupurile au fost aruncate într-un puţ în
noaptea de 17 iulie, apoi au fost aruncate într-o groapă comună, la
circa 19 km nord de Ecaterinburg, nu înainte însă de a fi fost
turnate pe ele acid sulfuric. Două dintre cadavre au fost arse.
253
Nume: Sfântul Mucenic Tofan, episcop de Perm şi
Solikamsk (şi cei dimpreună cu dânsul);
Martiriu: Pe timpul Primului Război Mondial, în 1917, a
fost hirotonit episcop de Solikamsk. Sfântul s-a remarcat prin
faptul că obişnuia să meargă pe jos în eparhie, să demaşte ateismul
cu bărbăţie duhovnicească şi să se opună cu fermitate oricăror
proprietăţi aparţinând Bisericii Ortodoxe Ruse. A fost arestat de
bolşevici, cum era de aşteptat, în vara lui 1918 (când era episcop
de Perm). Când a sosit ceasul muceniciei sale, C.E.K.A. l-a scos
pe Sfânt din temniţă alături de 3 preoţi şi 5 mireni, fiind
scufundaţi de mai multe ori în spărtura făcută în gheaţă, după
care au fost cu toţii înecaţi în râul Kama.
Nume: Sfântul Mucenic Andronic, arhiepiscop de Perm;

Naştere în cer: 7/20 iunie 1918;
Martiriu: Sfântul s-a născut, în 1870, în familia unui
diacon din gubernia Iaroslavl. După ce a absolvit Academia
Duhovnicească din Moscova, a fost inspector al Seminarului
Misionar din Osetia (Caucazul de Nord), apoi episcop de Kyoto
(Japonia) în 1906. Pe timpul Primului Război Mondial, când a
devenit arhiepiscop, a fost acuzat de bolşevici că excomunică pe
cei ce atentau la bunurile Bisericii, că denunţă public acţiunile
ilegale ale comuniştilor şi că îi cheamă pe ortodocşi la apărarea
bisericilor şi mănăstirilor. Când a fost arestat de cekişti, la 7/20
iunie 1918, aceştia au mai reţinut încă două femei care vroiau să îl
apere şi pe ceilalţi susţinători i-au împrăştiat. Ca urmare, în timp
ce Sfântul mergea pe drumul siberian, cekiştii i-au dat o lopată să-
şi sape singur groapa. Apoi, s-a culcat în groapă, nu înainte însă de
a se fi rugat şi, întorcându-se către cele 4 zări, de a fi binecuvântat
pe toată lumea din Perm. În vreme ce era acoperit cu ţărână, l-au
împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Ermoghen, episcop de Tobolsk

şi Siberia;
Pomenire în calendarul Rusiei: 29 iunie;
254
Martiriu: Născut la 25 aprilie 1958, în familia unui preot
din eparhia Herson, acest Sfânt a absolvit mai întâi Facultatea de
Drept, iar apoi Academia Duhovnicească din Sankt Petersburg.
După ce a fost tuns în monahism, în 1893, a ajuns în 1903 episcop
de Saratov. Mulţi dintre credincioşi plângeau, de umilinţă şi de
bucurie duhovnicească, atunci când, evlavios şi cutremurător, se
ruga vlădica în Altar înaintea jertfelnicului lui Dumnezeu. Smerit,
Sfântul avea să mărturisească într-o predică: „Îi mulţumesc
Domnului Dumnezeu, Care m-a învrednicit să pătimesc pentru
numele Său şi pentru Biserica Sa. Patimile mele sunt mici în
comparaţie cu cele ale altor pătimitori pentru credinţa în
Hristos”. Suferinţele sale le-a îndurat pe când se afla pe vaporul
„Ermak”, al bolşevicilor comunişti, unde căra pământul pentru
întăriri, despica scânduri şi bătea cuie. În cele din urmă,
înţelegându-şi apropiata mutare la cele cereşti, l-a rugat, la ora 22
a zilei de 19 iunie 1918, pe cârmaciul vaporului: „Să transmiţi,
creştinilor, întregii lumi, să se roage pentru mine lui Dumnezeu”.
Şi atunci, ducându-i pe ortodocşi într-o sală întunecoasă şi
murdară, bolşevicii l-au scos pe Sfânt pe puntea vaporului, la ora
030, după care i-au legat o piatră grea de granit şi l-au aruncat în
apă. S-a înecat în râsetele celor prezenţi.
Nume: Sfântul Gheorghe din Rapsanis;

Martiriu: Sfântul s-a născut la Rapsanis, în 1798, în
apropierea Olimpului. Pe când era învăţător, cu vârsta de 20 de
ani, a avut un elev turc, mahomedan, care a rămas încântat de
civilizaţia greacă-ortodoxă şi, în consecinţă, a purces la
dispreţuirea legilor islamice. Mânioşi, părinţii elevului au trimis
emisari cu scopul de a-l prinde pe învăţătorul copilului convertit.
Aceştia l-au prins pe Sfânt la şcoală şi l-au dus legat la reşedinţa
papei. Aici, fiind acuzat de „creştinarea unui copil musulman” a
fost condamnat la moarte. Astfel, chiar în Duminica Ortodoxiei,
Sfântul a îndurat pentru Hristos şi Sfânta Evanghelie chinuri din
cele mai groaznice: aruncarea într-o baie fierbinte, scrijelirea cu
gheare de fier, potcovirea picioarelor, târârea pe uliţele Târnavei,
ţintuirea pe un stâlp pătrat şi, după ce l-au legat cu funii înmuiate
255
în smoală şi petrol, arderea în foc şi tăierea capului. Trupul său a
fost înmormântat la locul martiriului, sub podul Târnavei.
Nume: Ivan Vostorgov, protoiereu ;

Martiriu: Originar din Caucaz, părintele Ivan a călătorit
mult în Persia (Iran), unde a luptat pentru întoarcerea ereticilor
nestorieni la Biserica Ortodoxă. Apoi, Sf. Sinod l-a numit preot
misionar pentru întreaga Rusie. Având o inteligenţă
impresionantă, cu care demasca impostura sectanţilor şi
comuniştilor, era numit de comunişti… “diavol negru”. Pe timpul
revoluţiei, chiar în momentul abdicării ţarului, a ţinut slujbe la
Catedrala din Moscova la Sf. Vasile Blajenâi. Pentru că a
condamnat comportamentul anticreştin al comuniştilor, părintele a
fost arestat ca antirevoluţionar şi dus la închisoarea Taganskaia.
Un martor a spus: “gardienii ne-au anunţat că… va avea loc o
execuţie importantă, a unor popi şi a unor miniştri. Am aflat
despre cine este vorba a doua zi, pentru că victimele erau
episcopul Efrem, protriereul Ivan Vostorgov… ministrul de
interne A.Maklakov… Victimele au fost aşezate cu faţa spre
groapă, pe marginea ei. La cererea protoiereului Ivan, călăii le-
au dat voie condamnaţilor să se roage… După ce le-a spus câteva
cuvinte tovarăşilor săi, pentru a-i îndemna să dăruiască
Domnului jertfa lor izbăvitoare cu credinţă în mila lui Dumnezeu
şi în renaşterea patriei, protoiereul s-a îndreptat primul spre
groapă. Sunt gata, le-a răspuns el atunci călăilor. Unul dintre ei
s-a aşezat în spatele lui, l-a apucat de braţul stâng şi i-a
descărcat revolverul în ceafă, împingându-l în gol”. Părintele s-a
mutat de tânăr la Domnul, lăsând în urma sa pe soţie şi trei
copilaşi.
Nume: Preot Gheorghe Snesacev;

Martiriu: A fost preot la Spitalul din Voronej.
Comuniştii l-au supus la chinuri groaznice: i-au înfipt sub unghii
cuie şi ace, i-au făcut 63 de răni pe corp, l-au scalpat. Era atât de
256
desfigurat încât, aproape, a fost imposibil să i se identifice
cadavrul. Familia l-a recunoscut doar după unghii.
Nume: Constantin Maşanov, protoiereu ;

Martiriu: Părintele, în vârstă de 70 de ani, slujea la
Capela închisorii Ialutorovsk, în Siberia de vest. Comuniştii l-au
ucis în grajdurile C.E.K.A., acuzându-l că citise în biserică
proclamaţia Patriarhului Tihon, prin care arunca anatema asupra
comuniştilor.
Nume: Platon, episcop de Revel şi conducătorul Bisericii

Estoniene ;
Martiriu: Înaltul ierarh, originar din eparhia Riga, s-a
remarcat în primele rânduri ale clerului din Petrograd. A fost ales
de clerul şi mirenii din Estonia, cu aprobarea Sf. Sinod al Rusiei,
cap al bisericii lor. Comuniştii, gata să se răzbune pe toţi cei ce nu
gândeau ca ei, l-au arestat pe stradă şi l-au trimis la închisoare.
Apoi, au scos din temniţă vreo 20 de deţinuţi şi, măcelărindu-i
într-o pivniţă, au lăsat în urma lor nişte trupuri de nerecunoscut.
Trupul ierarhului fusese împuns cu 7 înţepături de baionetă şi 4
focuri de armă. Explozia unui glonţ i-a smuls ochiul drept. Printre
cei asasinaţi, figurau protoiereii N.Biejaniţki şi M. Bleive.
Nume: Petru Sionski, protoiereu;

Martiriu: Părintele, după hirotonie, a primit slujba de
pedagog la Seminarul din Bielgorod. Comuniştii au arestat 28 de
creştini, în 1919, apoi i-au dus la Kursk şi au fost împuşcaţi.
Nume: Porfirie Amfiteatrov, protoiereu;

Martiriu: Părintele, slujitor la Catedrala din Bielgorod, s-
a remarcat prin râvna sa în mântuirea sufletelor. De aceea,
257
comuniştii l-au considerat ca pe unul din cei mai periculoşi preoţi.
A fost arestat împreună cu episcopul Nicodim şi împuşcaţi.
Trupurile lor nu au mai fost găsite.
Nume: Vasili Solodovnikov, protoiereu;

Martiriu: Părintele, slujitor la biserica cimitirului din
Bielgorad, a fost trecut, în 1919, pe lista celor 28 de ostatici
arestaţi şi duşi în etape la Kursk. Toţi erau pregătiţi, de martiriu,
mergând liniştiţi ca nişte oi la tăiere. Trupul părintelui a fost găsit
printre cei îngropaţi de vii, în groapa comună, acoperit cu un strat
subţire de pământ. A avut puterea să se târască afară din groapă,
dar o femeie i-a anunţat pe comunişti şi aceştia, revenind, l-au
omorât.
Nume: Serafim Kretov;

Martiriu: Părintele, originar din Kursk, a fost călugăr la
Mănăstirea din Bielgorod. Obişnuia să meargă în oraş, cu icoana
marelui făcător de minuni – Sf. Ierarh Nicolae. După ce l-au
arestat, comuniştii l-au bătut cu sălbăticie şi i-au tras un glonţ în
ceafă. Fratele său l-a recunoscut doar după nişte semne pe care le
ştia doar el.
Nume: Sfântul Mucenic Iaan Pettai;

Martiriu: S-a născut la Karculia, în sudul Estoniei, la
mică distanţă de Letonia. Un negustor s-a oferit să îl susţină
financiar pe perioada studiilor, la Seminarul Ortodox din Riga, de
unde s-a retras, cu un an înainte de absolvire, din cauza
abandonării sprijinului binefăcătorului. În cele din urmă, după
unele studii de Drept şi participarea pe front, a fost hirotonit preot,
în 1918, pe seama unei parohii din Livonia. Reţinut fiind, a stat
trei săptămâni în detenţie la Valga. Comuniştii sovietici l-au
expulzat în Letonia, unde l-au împuşcat, în 1919, la Tartu, alături
de alţi preoţi estonieni şi de episcopul Revel.
258
Nume: Vasili Kojin, diacon;
Martiriu: Părintele, din satul Baklanova, pe Don, a fost
împuşcat de bolşevici.
Nume: Preot Leonid Sebrenikov;

Martiriu: Părintele, din parohia Atai, se întorcea acasă de
la o serbare – a Pomului de Crăciun – cu copiii de la şcoală.
Comuniştii l-au târât până la un râu îngheţat, l-au înjunghiat şi i-
au dat drumul în apă spunându-i: “Hei, scafandrule! Îi botezai pe
alţii, acum noi te botezăm pe tine!”. Trupul îngheţat a fost
recuperat, iar pe gheaţă s-au putut vedea mai multe zile urmele
tălpilor lui înainte de a-şi da sufletul.
Nume: Preot Andrei Volianski;

Martiriu: Părintele, din provincia Tomsk, a fost arestat
de comunişti chiar în biserică. A refuzat să-şi dea jos veşmintele,
spunându-le agresorilor că îl pot ucide acolo, dacă pentru aceasta
au intrat în lăcaşul sfânt. Comisarul, furios, i-a tras de foarte
aproape trei gloanţe în capul părintelui. Trupul i-a rămas întins,
întreaga zi, în biserică. La scurt timp, a fost împuşcat şi cel care
venise să îl înmormânteze – preotul Alexandru.
Nume: Preot Dimitri Jeltonogov;

Naştere în cer: toamna 919;
Martiriu: Părintele, fiind paroh în provincia Mihailovka
(Ucraina) a fost legat de comunişti de o trăsură cu cai, biciuiţi ca
să gonească în galop. L-au ucis sfărmându-l de pietre. Soţia lui şi-
a pierdut minţile în cursul cercetărilor făcute pentru a-l găsi. Pe
trupul părintelui sfâşiat complet, se vedeau oasele.
259
Nume: Preot Petru Gontarievski ;
Martiriu: Părintele, ucrainean, slujea în parohia Poltava.
A fost torturat şi împuşcat în pivniţa casei sale. După ce l-au
omorât, comuniştii s-au plimbat prin sat şi au batjocorit crucea
luată de la părinte.
Nume: Preot Daniil Alferov;

Naştere în cer: septembrie 1920;
Martiriu: A fost preot într-un sat din Martenka, lângă
Voronej. Când au ajuns în sat, în septembrie 1920, comuniştii l-au
acuzat de crime imaginare împotriva revoluţiei. L-au condamnat
pe loc, fiind împuşcat chiar în faţa bisericii. Apoi, au ucis-o şi pe
soţia sa, Claudia Feodorovna, cu fiul lor mai mare – Vasile.
Ceilalţi copii ai lor, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, au fugit
îngroziţi.
Nume: Andrei Kosovski, protoiereu;

Martiriu: Părintele, de la o parohie la marginea oraşului
Teodosie, a demascat fără teamă uneltirile celor fără de
Dumnezeu. A fost împuşcat, cu alţi 60 de preoţi refugiaţi din
nordul Rusiei, în oraşul Teodosie.
Nume: Nikolai Iurievici Varjanski, misionar laic ;

Martiriu: Când a aflat că va fi executat de comunişti, a
primit vestea cu linişte şi bucurie, considerând-o ca pe o călătorie
frumoasă. Înainte de a fi ucis, a scris o scrisoare emoţionantă – de
rămas bun – celor dragi din eparhia Moscova. A fost împuşcat.
Nume: Serapion Cernîh, protoiereu;

Martiriu: Părintele, de la Catedrala Nikolaevsk – pe
Amur, a fost scufundat de comunişti sub gheaţa unui fluviu.
260
Nume: Vladimir Ţindrinski, vicar general în Lipsinka;
Martiriu: Părul lung al părintelui a fost legat, de
comunişti, de coada unui cal sălbatic. Acesta l-a târât până când
nu au mai rămas din el decât oasele.
Nume: Preot Alexandru Losinski;

Martiriu: Părintele, din regiunea Stavropol, a fost
torturat şi omorât de comunişti împreună cu epitropul bisericesc.
După ce i-au obligat să-şi sape gropile, i-au împuşcat.
Nume: Preot Boris Kotliarevski;

Martiriu: Comuniştii l-au împuşcat, la Stari-Krâm, în
regiunea Teodosie.
Nume: Mihail Gromoglasov, protoiereu;

Martiriu: Părintele, de la Catedrala Erni din provincia
Orenburg, a fost arestat de comunişti şi dus apoi în afara oraşului.
După ce l-au obligat să-şi sape groapa, a îngenuncheat şi s-a rugat,
apoi s-a ridicat zicând: “Sunt gata!” A fost imediat împuşcat.
Nume: Preot Vladimir Selivanovski ;

Martiriu: Părintele, din provincia Tobolsk, a hotărât –
când s-a retras armata anticomunistă – să rămână pe loc, să se lase
în voia Domnului. Comuniştii l-au condamnat la închisoarea din
Tiumen, în 1920, sub acuzaţia că a făcut agitaţie împotriva puterii
261
sovietice. În închisoare, a fost infirmier. A fost împuşcat. Soţia lui
a decedat din cauza unui şoc nervos.
Nume: Preot, Anatolie Maslenikov ;

Martiriu: A fost împuşcat la Tomsk.
Nume: Preot Victor Nizkovski ;

Martiriu: În primul război mondial a fost hirotonit, apoi
a fost numit într-una din bisericile provinciei Tobolsk. A fost
asasinat.
Nume: Preot Ivan Snighirev ;

Martiriu: Părintele, din parohia Ust-Ladensk, a fost
omorât de comunişti pe timpul răscoalei ţărăneşti din 1921. Frica
de răzbunarea comuniştilor era atât de mare, că nici un sătean nu a
avut curaj să o ajute pe văduva lui să îl îngroape. Numai
paracliserul a însoţit-o la înmormântare.
Nume: Preot Serafim Saricev ;

Martiriu: Părintele, din parohia Gondatievsk, a fost
împuşcat după slujba de Paşti.
Nume: Preot Ioachim Frolov ;

Martiriu: Părintele, din parohia Mihailovski, a fost ars
de viu pe o căpiţă de fân.
262
Nume: Preot Ivan Maslovski ;
Martiriu: Părintele, din parohia Vechnie Poltava, a fost
împuşcat.
Nume: Preot Feodor Arhanghelski ;

Martiriu: Părintele, din parohia Miahailo-Semenovski, a
fost împuşcat.
Nume: Alexandru Nevski, diacon ;

Naştere în cer: vara anului 1921;
Martiriu: Diaconul, din parohia Tobolsk, a fost acuzat de
regalism şi împuşcat la Tiumen.
Nume: Metodie, episcop de Petropavlovsk ;

Martiriu: Înaltul ierarh a fost, mai întâi, vicar episcopul
în regiunile Petropavlovsk şi Akmolinsk, apoi a fost hirotonit ca
episcop. A văzut vremurile de urgie când comuniştii dădeau foc
satelor, împuşcând sute de oameni nevinovaţi. După ce au cucerit
oraşul Petropavlovsk, ca să-i sperie pe ţărani, comuniştii i-au
străpuns cu baionetele trupul episcopului şi i-au înfipt o cruce
într-una din răni.
Nume: Mihail Lektorski, protoiereu;

Naştere în cer: 21 octombrie 1921, ora 22;
Martiriu: Părintele, din parohia cazacă Novo-
Titarovskaia, a fost luat prizonier cu numeroşi cazaci. Pentru ei, au
urmat 6 luni de coşmar: au dormit în paie, aşa încât – fiind
mâncaţi de ploşniţe – erau de nerecunoscut. Apoi, li s-a ordonat să
se dezbrace de toate hainele, în afară de chiloţi. Părintele i-a
împărtăşit pe cazaci şi le-a spus: “Vă veţi împărtăşi cu sângele
vostru. Iertaţi-mă şi pe mine dacă v-am greşit cu ceva”. Când a
263
început să se roage, gărzile l-au lovit cu patul puştii. Atunci, i-au
dus pe un teren unde se depozitau gunoaiele. I-au supus la torturi
groaznice şi, în final, i-au împuşcat.
Nume: Nazarie, mitropolit de Kutaisi;

Martiriu: Fiind bolnav, comuniştii l-au luat de pe patul
de suferinţă şi l-au împuşcat. Motivul: s-a adresat Conferinţei de
la Geneva cu rugămintea să-i salveze Patria de violenţa bolşevică.
Nume: Iacov Gorohov, protoiereu;

Martiriu: Părintele, de la Catedrala Ţariţin (Stalingrad),
a fost împuşcat.
Nume: Anatolie, protoiereu ;

Martiriu: Părintele, din parohia Zavado-Uspenskoie a
regiunii Tobolsk, a fost preot militar în Armata albă, în Siberia.
Comuniştii l-au împuşcat pentru că era monarhist.
Nume: Crescent, protoiereu;

Martiriu: Pentru că şi-a ridicat glasul împotriva
fărădelegilor ateilor, comuniştii l-au împuşcat la Simferpol.
Nume: Ahile Sirotin, protoiereu;

Martiriu: Când prizonierii au ieşit din celulă spre a fi
ucişi, preotul Mihail l-a binecuvântat pe fiul său – şi el prizonier –
cu Evanghelia. Toţi au fost împuşcaţi, cu excepţia fiului.
264
Nume: Preoţii Zaozerski, Dobroliobov, Nadiejdin,
Vişniakov, Ortov, Friazinov, Sokolov şi arhimandritul Anepodist
Teleghin ;
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi la Moscova.
Nume: Mitropolitul Veniamin (de Petrograd) şi

colaboratorii săi;
Naştere în cer: noaptea 12-13 august 1922 ;
Martiriu: Chiar în 1917, anul revoluţiei bolşevice,
ierarhul Veniamin a fost numit la conducerea Mitropoliei
Petrogradului. În acele vremi, revoluţia şi războiul civil aruncaseră
Rusia într-o îngrozitoare foamete, ale cărei victime s-au ridicat la
6 milioane de oameni. Sovietele profită de această situaţie, ca să
confişte bunurile Bisericii sub pretextul de a fi ajutaţi cei
înfometaţi. În realitate, Statul sovietic nu a sprijinit cu nici o
copeică pe cei ce mureau de foame. Mitropolitul a fost acuzat,
atunci, că se opune confiscării bunurilor. L-au dus la proces, la 10
iunie 1922, când deja zeci de mii de oameni umpluseră străzile ca
să protesteze împotriva reţinerii. Când mitropolitul a venit cu
maşina comuniştilor, mulţimea prezentă s-a aşezat în genunchi şi a
început să cânte rugăciunea “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău
şi binecuvântează moştenirea Ta. Şi cu crucea Ta cea sfântă
păzeşte oraşul Tău”. Atunci, de la fereastra maşinii, mitropolitul
i-a binecuvântat. Lumea plângea. L-au dus apoi în sala de
judecată, unde erau 3000 de oameni. Când s-a dispus “Să intre
inculpaţii”, au pătruns în încăpere mitropolitul (îmbrăcat
sacerdotal şi cu cârja în mână), urmat de episcopul Benedict,
restul clerului şi acuzaţilor. Când l-a văzut pe mitropolit, asistenţa
s-a ridicat în picioare. Ierarhul i-a binecuvântat. Bineînţeles,
procesul avea ca scop să dovedească existenţa unor organizaţii
contrarevoluţionare din care ar fi făcut parte principalii acuzaţi.
După ce a ascultat acuzaţiile, mitropolitul s-a ridicat şi a spus:
“Ceea ce m-a întristat cel mai mult în acest proces a fost faptul că
am fost calificat drept duşman al poporului. Sunt un fiu cinstit al
poporului meu, îl iubesc şi l-am iubit întotdeauna (…) Nu ştiu ce-
mi rezervă sentinţa dumneavoastră, viaţa sau moartea, dar
oricare ar fi verdictul, îmi ridic cu credinţă ochii către Cer şi-mi
265
fac semnul crucii, spunând: Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul
nostru, pentru toate!”. A vorbit, în continuare, arhimandritul
Serghie. Acesta a subliniat că un călugăr, care renunţă la grijile
materiale pentru rugăciune, nu mai este legat de existenţa
pământească decât printr-un fir foarte subţire: “Oare instanţa
crede că ruperea acestui fir material poate să fie înfricoşătoare
pentru mine? Faceţi-vă datoria! Vă plâng şi mă rog pentru voi!”.
La ora 21, s-a anunţat verdictul: 10 persoane au fost condamnate
la moarte prin împuşcare. Dar, ulterior, “Consiliul Suprem” a
comutat pedeapsa a 6 condamnaţi la închisoare pe viaţă:
episcopul Benedict, preotul Ciukov (rector al Institutului de
Teologie), preot Bogoiavlenski, protoiereu Celţov, profesor N.V.
Ogniev (de la Institutul de Drept Militar) şi N.A.Elatcin (fost
secretar de stat la Consiliul Imperial). Noaptea, ceilalţi 4 inculpaţi
au fost împuşcaţi la Petrograd: profesorul Noviţki a plâns (a cerut
să-i dea fiicei sale, în vârstă de 15 ani, ceasul şi o şuviţă de păr);
profesorul Koşarov îşi bătea joc de călăi; arhimandritul Serghie se
ruga: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; mitropolitul
Veniamin a stat liniştit, închinându-se şi rugându-se.
Nume: Macarie Teleghin, ieromonah;

Martiriu: Părintele, care locuia cu Patriarhul Tihon în
Mănăstirea Sf. Serghie, a fost econom patriarhal. A dat ascultarea
conducătorului Bisericii Ruse, în mesajul ca “poporul să nu se
supună autorităţilor” în campania subversivă de confiscare a
bunurilor bisericeşti. “Numai eu sunt vinovat”, a spus atunci
Patriarhul, “dar, dacă trebuie nişte victime ispăşitoare, dacă se
cere moartea nevinovatelor oi din turma lui Hristos, atunci îi
binecuvântez pe binecredincioşii slujitori ai Domnului nostru
Iisus Hristos să poată să sufere şi să moară pentru El”. Ca
urmare, când comuniştii au venit la capelă să ia obiectele de cult,
părintele a protestat. A fost imediat acuzat că “a ultragiat comisia
de confiscare”. Replica părintelui a fost: “Da! I-am tratat pe
membrii ei ca pe nişte jefuitori şi acaparatori”. Şi-a aşteptat cu
nerăbdare execuţia. Când i-au adus sentinţa de condamnare, a
luat-o fericit spunând: “În sfârşit, mă căutaţi!”. I-au spus:
266
“Semnaţi!” “Cu plăcere”, a adăugat părintele. Şi a semnat apăsat.
A fost executat prin împuşcare pe sinistrul “vapor” al Lubiankăi.
Nume: Preot Zaozerski ;

Martiriu: Şi acest părinte a protestat împotriva
confiscării bunurilor bisericeşti. Când îl duceau spre Lubianka, a
binecuvântat cu o cruce mare mulţimea care îl aclama. Osândiţii
de pe “vapor” au fost tunşi şi raşi. Au fost împuşcaţi cu toţii. Când
a primit vestea, o văduvă a unui împuşcat a spus însoţitoarelor
sale: “Ce fericite suntem, eu şi dumneavoastră! Ce fericite
suntem! (…) De ce fel de moarte au fost socotiţi vrednicii soţii
noştri! Pentru credinţa lor au primit cununa martiriului; acum nu
mai rămâne decât să ne rugăm pentru ei. Dar… (şi – n.a.) ei sunt
cei care se vor ruga Domnului pentru noi…”
Nume: Veniamin Kazanski, mitropolit de Petrograd;

Martiriu: A fost împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Iuri Noviţki;

Martiriu: Sfântul, de origine poloneză, s-a născut în
familia unui magistrat. A devenit, în 1908, licenţiat în Drept.
Revenit însă din Ucraina, a îndeplinit funcţia de magistrat al Curţii
de Justiţie din Kiev. Comuniştii l-au arestat, în 1922, alături de alţi
86 de ierarhi, preoţi, monahi şi mireni. I-au acuzat de organizarea
unor grupuri contra-revoluţionare. O parte din lot a primit
pedeapsa cu moartea. Printre ei: Veniamin, mitropolitul
Petrogradului; Sergehi Sein, arhimandrit; Iuri Neviţki. Au fost
împuşcaţi, toţi, la marginea Petrogradului. Locul înhumării nu este
cunoscut.
267
Nume: Sfântul Maxim Sandovici;
Martiriu: Sfântul s-a născut în 1886, în Ruthinia, între
graniţa de astăzi dintre Polonia şi Slovacia. În vremea aceea, zona
aceasta se găsea sub dominaţia austro-ungară. După ce a absolvit
Seminarul ortodox din Zitomir, Sfântul s-a căsătorit cu o rusoaică
şi la puţin timp a devenit, în 1911, preot. Un an mai târziu, pentru
doi ani, avea să fie dus în lanţuri, la închisoarea Liov, sub acuzaţia
că era ortodox şi că a colaborat cu ruşii (vrăjmaşii austriecilor).
Deşi l-au declarat nevinovat, Sfântul a fost zdruncinat sufleteşte.
S-a reîntors în sat, dar nu a trecut prea mult timp şi a fost închis
din nou, de această dată împreună cu soţia însărcinată, cu părinţii
şi cu sătenii ortodocşi la închisoarea Gorliţe.
De data aceasta, a fost condamnat la moarte. L-au
împuşcat în curtea închisorii unde era deţinut, chiar în faţa
părinţilor săi. Martirul a strigat, atunci, „Trăiască Ortodoxia!”.
Imediat, un ucigaş a venit revoltat şi i-a mai tras 3 gloanţe în cap,
azvârlindu-i creierii pe pereţii închisorii.
Nume: Sfinţii Hrisostom al Smirnei, Grigorie al

Kidoniei, Ambrozie al Moshonisiei, clericii şi mirenii înjunghiaţi
în timpul catastrofei din Asia Mică;
Pomenire în calendarul grecesc: 7-13 septembrie;
Martiriu: Islamul promovat de turci, agresiv, a generat o
dârză rezistenţă în lumea creştină.
Sfântul Hrisostom s-a născut, în 1867, într-o familie cu 8
copii. Fratele său, Evghenie, l-a însoţit pe acesta permanent, până
la martiriu. A făcut studii la Şcoala Teologică din Halkis (1884-
1891), apoi a fost hirotesit Mare protosinghel al Patriarhiei. De pe
această treaptă, a urcat pe cea de mitropolit de Drama, apoi de
Smirna. Sfântul s-a confruntat, constant, cu acţiunea teroristă a
comitagiilor bulgari. A fost prins, în 1922, de comandantul turc al
garnizoanei din Smirna şi, spre înjosire şi pedepsire, l-a dat pe
mâna mulţimii dezlănţuite a turcilor. Aceasta l-a dus în faţa unei
frizerii, unde l-au îmbrăcat cu o bluză albă. Apoi au început să-l
268
lovească turbaţi cu pumnii, cu bâtele, să-l scuipe: l-au înjunghiat
cu săbiile, i-au smuls barba, i-au scos ochii, tăiat nasul şi urechile.
În final l-au ucis.
Sfântul Ambrozie s-a născut, în 1872, la Smirna. Studiile
teologice şi le-a efectuat la Ierusalim, Smirna şi Kiev. Între 1913-
1922 a fost, succesiv, episcop vicar de Smirna, exarh patriarhal şi
mitropolit. A fost exilat de turci, alături de 12 preoţi şi călugări,
inclusiv 6000 de creştini, în Asia Mică. Pe drum s-au mutat la
Domnul, toţi, din cauza lipsurilor şi patimilor. Turcii mahomedani
l-au martirizat pe Sfânt punându-i potcoave la tălpile picioarelor,
după care l-au tăiat în bucăţi (15 septembrie 1922).
Sfântul Grigorie s-a născut în Magnezia, în Asia Mică, în
anul 1864. Din 1902 a ocupat treapta de mitropolit de Stromniţa şi
Miberiupoleos. S-a confruntat cu o grea perioadă de atrocităţi:
execuţii, prigoane, crime etc. Sfântul, indiferent însă de riscuri, a
apărat Ortodoxia până la ultima sa suflare: i-a readus pe slavii
schismatici la credinţa cea adevărată, a supravieţuit tentativelor de
asasinat ale ereticilor şi antihriştilor, a refuzat să fugă. Atât el, cât
şi alţi 15.000 de creştini, au fost ucişi la 30 septembrie 1922. La
patru zile după aceasta, au fost înjunghiaţi toţi deportaţii care
mergeau spre localitatea Aghiasma. Pe Sfânt l-au îngropat de viu.
Pe când îi săpau groapa, turcii l-au ironizat spunându-i: „ţi-am
pregătit cămara veşnică pentru toţi anii vieţii tale”. Când l-au
aruncat şi a căzut în groapa lor, a făcut accident cerebral înainte de
a începe să îl acopere de viu. Era data de 3 octombrie 1922.
Au mărturisit în zilele prigoanei şi alţi Sfinţi, chinuiţi
sălbatic: Meletie (răstignit într-un brad), ierodiaconul Grigorie
(ars de viu), Iacob Arhantzikaki (jupuit), Procopie, mitropolit de
Iconiu (ucis), Mathiu Ierusalimiteanul cel din Cipru (jupuit) etc.
Nume: Preoţii Andronic Liubovici (din Nikolaevsk),

Mihail Novgorodev (din Pestcianozerski), Emilian (din
Muravieski);
Martiriu: Toţi au fost torturaţi şi împuşcaţi de către
preşedintele sesiunii judiciare extraordinare din regiune. Părintele
Andronic avea părul răsucit în jurul a 7 cuie de grosimea unui
deget fiecare.
269
Nume: Preot Viaceslav Laşkov;
Martiriu: Părintele, alungat din casa parohială, trăia în
casa unui ţăran. A auzit, într-o
Noapte, pe cineva: „Părinte! Arde biserica!”. Când mergea grăbit
spre biserică, comuniştii l-au împuşcat cu două gloanţe.
Nume: Preot Anatolie Vornonin;

Martiriu: Părintele, de la Catedrala din oraşul Teodosie,
a fost arestat de mai multe ori. În cele din urmă, l-au deportat în
Caucaz şi acolo l-au împuşcat.
Nume: Preot Vasili Kapinos ;

Naştere în cer: octombrie 1924;
Martiriu: Părintele, originar din Ucraina, slujea la
Catedrala Ekaterinoslav. A fost înecat într-o copcă făcută în
gheaţă.
Nume: Preafericirea Sa Tihon, Patriarhul Moscovei şi al

întregii Rusii;
Naştere în cer: 25 martie 1925 ;
Martiriu: A fost primul patriarh al Bisericii Ruse, după
217 ani de întrerupere de către ţarul Petru cel Mare. Trăia modest,
într-o căsuţă de lemn. S-a călugărit şi, în 1898, a fost hirotonit
episcop la vârsta de 34 de ani. Obişnuia să meargă în vizită la
biserici, fără alai, pe jos. Când ajungea, se urca în clopotniţă şi
trăgea clopotul. La începutul revoluţiei bolşevice, a fost numit
mitropolit, apoi Sf. Sinod l-a ales ca patriarh. Atunci, Piaţa Roşie
s-a umplut de lume, iar noul Patriarh a spus: “Plângând ca
profetul Ilie, putem şi noi spune: Doamne, fiii Rusiei au părăsit
credinţa Ta, ei au distrus altarele Tale şi au tras în biserici şi în
lăcaşurile sfinte din Kremlin: i-au masacrat pe preoţii tăi. Dar,
precum oarecând profetului, vocea Ta murmură încetişor inimilor
270
noastre: Am încă 7000 de oameni care nu şi-au plecat genunchii
în faţa Baalului modern şi care nu L-au părăsit pe adevăratul
Dumnezeu (1Regi 19,4). Şi aud parcă vocea Domnului care îmi
spune: Mergi! Şi adună-i pe cei datorită cărora mai dăinuie încă
pământul rus, dar nu părăsi oile rătăcite şi vrednice de milă…
Adu înapoi oaia ce pierdută…” În acele momente solemne, când
icoanele şi drapelele erau duse prin faţa lor, soldaţii comunişti de
la uşile bisericii au început să râdă şi să fumeze. Dar, când s-a ivit
patriarhul, au întins şi ei mâinile pentru a fi binecuvântaţi.
Cu o tărie de caracter impresionantă, Patriarhul a
denunţat, prin Pastorala din 19 ianuarie 1918, persecuţia
împotriva Bisericii şi masacrele: “Ne întoarcem cu durere spre
aceşti monştri şi le adresăm un avertisment de care să se teamă:
Smintiţilor. Reveniţi-vă! Încetaţi masacrele! Purtarea voastră nu
e numai crudă, ci cu adevărat satanică, vrednică de focul cel
veşnic în viaţa viitoare şi de un blestem înfricoşător asupra
urmaşilor voştri aici, pe pământ! În numele puterii pe care ne-a
dat-o Dumnezeu, vă excomunicăm, aruncând asupra voastră
anatema, dacă purtaţi încă numele de creştin, căci prin naştere
aparţineţi Bisericii Ortodoxe. Şi voi, credincioşi copii ai Bisericii
lui Hristos, depărtaţi-vă de acest neam ucigaş, după cuvintele
Sf.Apostol Pavel: Îndepărtaţi-l pe cel rău din mijlocul vostru (1
Cor. 5, 13). Ei smulg Bisericii puterea şi bunurile prin armele
ucigaşe, dar voi rezistaţi prin puterea credinţei, îndreptând către
Domnul rugăciunile voastre de cerere. Dacă este necesar să
suferim pentru Hristos, vă îndemn, copii mult iubiţi ai Bisericii, să
suferiţi împreună cu noi”. Demn de reţinut, ca pildă a curajului
său, este şi Mesajul pe care l-a trimis comuniştilor cu ocazia
primei aniversări a revoluţiei: “Când aţi luat puterea, îndemnând
poporul să aibă încredere în voi, i-aţi făcut promisiuni. Cum le-
aţi respectat? I-aţi dat, cum spune în Evanghelie, o piatră în loc
de pâine, un şarpe în loc de peşte (Mt.7, 9-10). Aţi schimbat
patria pe o Internaţională lipsită de suflet. Aţi împărţit naţiunea
în tabere duşmane, aţi aruncat-o într-un război fratricid, de o
cruzime nemaiîntâlnită. Aţi înlocuit iubirea creştină prin ură. În
loc să aduceţi pacea, aţi stârnit în chip artificial lupta între clase,
folosindu-vă de muncitori şi de ţărani, datorită mirajului
revoluţiei mondiale… Aţi promis libertate, dar fiecare se simte
ameninţat şi trăieşte cu groaza percheziţiei, a jafului, a arestării,
271
a deportării, a execuţiei… Aţi acaparat bunurile bisericii… Aţi
închis o parte dintre mănăstiri şi biserici şi interziceţi accesul în
Kremlinul Moscovei (…) Ştim că acuzele noastre nu vă vor servi
de la incitarea mâniei voastre şi că ne veţi învinovăţi de
împotrivire faţă de cârmuire, dar, cu cât va spori mânia voastră,
cu atât va fi mai evident adevărul acuzaţiilor noastre. Sărbătoriţi
mai degrabă prima voastră aniversare eliberând prizonieri,
oprind masacrele, violenţele, persecuţia împotriva credinţei
creştine: dacă nu, vă va fi cerut tot sângele celor drepţi, vărsat
de voi (Lc.11, 50) şi veţi pieri voi înşivă de sabia pe care aţi scos-
o” (Mt. 26, 52). Patriarhul Tihon a rămas neclintit, demn, inclusiv
când, în iulie 1918, a fost asasinată familia imperială rusă. A făcut
atunci o slujbă de pomenire, rostind cuvinte aspre asupra
comuniştilor. A spus că această crimă “este de neiertat”, pentru că
suveranul renunţase la putere şi astfel asasinii lui nu pot fi decât
asasini. Cu toate că ştia prea bine ce se întâmplă în Rusia, că până
şi tragerea clopotelor a fost interzisă sub pedeapsa cu moartea,
vrednicul de pomenire Patriarh nu a vrut, în condiţiile iminente ale
arestării lui, să plece în străinătate. Iar mulţi dintre credincioşi,
indiferent de riscuri, l-au iubit. Aşa a fost şi în mai, 1918, când în
cinstea venirii sale au început să bată clopotele Petrogradului. I-a
îndemnat atunci, pe credincioşi, să fie statornici în credinţă până
la moarte.
Pe comunişti, însă, atitudinea demnă a Patriarhului, care
mânca uneori pâine neagră cu pleavă, nu a avut nici un fel de
rezonanţă. L-au tracasat, l-au extenuat psihic, dar o eventuală
asasinare nu ar fi servit cauzei comuniste. A declarat-o însuşi
liderul bolşevic Lenin: “N-o să facem din el un nou Ermoghen”
(Ermoghen a fost Patriarhul care, în 1712, a murit de foame în
închisoare la Moscova).
Mai apoi, în timpul războiului civil din 1921-22, pe când
foametea a secerat vieţile a 6 milioane de ruşi, Patriarhul a fost de
acord ca o parte din bunurile Bisericii să fie “ajutor” pentru cei
înfometaţi”, cu excepţia cedării vaselor liturgice. Însă, între 1922-
23, Patriarhul a fost arestat şi ţinut 13 luni la închisoare. După
arestare, a spus celor apropiaţi: “Mi-au promis (serviciul secret
C.E.K.A. – n.a.) că-mi vor tăia capul”. Între timp, comuniştii au
sprijinit o aşa- zisă mişcare reformatoare autointitulată “Biserica
vie”, care s-a ridicat împotriva Patriarhului şi dezminţea
272
persecuţiile la care erau supuşi slujitorii lui Dumnezeu. Aceasta
încerca să acrediteze ideea că atât creştinismul, cât şi comunismul,
urmăreau un scop comun pe căi diferite! În cele din urmă,
Patriarhul a fost eliberat din închisoare, după care a locuit –
simplu, fără lux – la Mănăstirea Donskoi. Nu a avut nici aici
linişte, căci era mereu spionat. Odată, comuniştii i-au forţat uşa
camerei, dar l-au împuşcat pe ucenicul lui Iacov Polozov. Şi alţi
colaboratori ai săi, nenumăraţi, au fost arestaţi şi deportaţi.
Istovit, jignit, ameninţat şi bolnav, Patriarhul în vârstă de
60 de ani a fost internat la spital la 12 ianuarie 1925. Presiunilor
nemaipomenite, la care a fost supus, nu a mai putut să le reziste.
Şi astfel, la Bună Vestirea din1925, la ora 5 dimineaţa, Patriarhul
rus s-a închinat şi a spus: “Slavă lui Dumnezeu. Slavă Ţie,
Doamne. Slavă Ţie”. Şi aşa, în chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile
Celui pe Care L-a iubit până la jertfă. Trupul său, înveşmântat
sacerdotal, a fost depus la Catedrală. A venit să-l vadă,
închinându-se zi şi noapte, o mulţime de oameni care s-a întins pe
aproape doi kilometri, în rânduri de câte 4 persoane. Până când a
fost înmormântat, i-au sărutat veşmintele patriarhale cel puţin
100.000 de ortodocşi. Iar la înmormântare, au fost prezenţi
300.000. Deasupra mormântului său, lângă o cruce încrustată pe
perete, se poate citi inscripţia Preafericirea Sa Tihon, Patriarhul
Moscovei şi al întregii Rusii.
Nume: Valentina, studentă;

Martiriu: Această studentă, apărătoare a Ortodoxiei, a
fost o devotată credincioasă. Ea s-a împotrivit “bisericii vii”, a
sovieticilor, când aceasta ataca şi dorea să uzurpe Biserica rusă. A
susţinut misionar Biserica adevărată, dând curs pastoralei în care
episcopul Ioan, de Ufa, a condamnat minciuna şi trădarea
“bisericii vii”. Vrăjmaşii, însă, au început să o urmărească: Miliţia
a organizat pe drumuri pichete de oameni pentru a o aresta. A fost
arestată, apoi condusă sub pază la un mic debarcader al fluviului
Bielaia, afluentul Kamei. Curajoasa Valentina, când urca pasarela
spre vapor, s-a oprit să mai privească încă o dată pământul.
Mulţimii de femei care au însoţit-o, până la îmbarcare, le-a
fluturat mâna strigându-le: “I-am biruit, surorile mele!”. Atunci,
273
gardianul a lovit-o în spate, atât de tare încât, dezechilibrându-se,
Valentina a căzut în valuri şi s-a înecat. A fost găsită după un
ceas. Comuniştii nu le-au permis prietenilor să o înmormânteze,
dar populaţia a aflat unde au îngropat-o şi, pe ascuns, i-au luat
trupul şi l-au îngropat în cimitirul satului.
Nume: Cuvioasa Muceniţă Rafaila;

Sinaxarul ucrainean: 10 decembrie, 19 decembrie, 24
mai, 24 august;
Martiriu: Cuvioasa Muceniţă a fost, în perioada
interbelică, egumena Mănăstirii Sfânta Treime din Cighirin
(Ucraina). În anul 1929, şase membri ai organizaţiei ”Ateul”, beţi,
au organizat ”judecata” ei. Astfel, după ce au legat-o de un copac,
dându-i foc acestuia, aceştia i-au poruncit să îşi scoată crucea de la
piept şi să le dea la obiectele de cult din biserică. Atunci, celelalte
maici au ieşit cu icoana Maicii Domnului, rugând-o pe
Mijlocitoarea şi Ocrotitoarea noastră să le ajute. Dintr-o dată, a
izbucnit o ploaie puternică şi focul s-a stins. Apoi, chinuitorii au
urcat-o pe Cuvioasa Măicuţă într-o căsuţă şi au dus-o la vechiul
abator al oraşului. Aici a fost cumplit batjocorită: au lovit-o cu
putere în cap, i-au rupt şase dinţi, i-au smuls părul, i-au rupt falca,
i-au frânt trupul, au împuns-o cu baionetele şi, în cele din urmă,
au îngropat-o de vie. Moaştele Cuvioasei Muceniţe se găsesc, spre
închinare la biserica Mănăstirii din Cighirin.
Nume: Preot Vladimir Kacikovski;

Martiriu: A fost arestat pentru că a rostit o “predică
creştină”, fiind condamnat la 5 ani de detenţie într-un lagăr de
concentrare. Pe când se afla la ocnă, ca agitator antisovietic, a
făcut parte dintre condamnaţii scoşi la o inspecţie de un important
cadru al G.P.U. Era o iarnă friguroasă şi ei, aşezaţi într-o coloană
de 200 de oameni, au stat două ore şi jumătate dezbrăcaţi în ger
năprasnic. Atunci, inspectorul i-a întrebat – el fiind îmbrăcat într-o
haină de blană din piele de ren – dacă sunt mulţumiţi, dacă au
ceva reclamaţii. Însă când să plece, o voce din ultimele rânduri a
274
zis: “Fii blestemat, băutorule de sânge”. S-a întors şi, mânios,
inspectorul a urlat: “Cine spus asta? Să vină aici!” Cum nimeni
nu se mişca, el s-a adresat şuierând şefilor din lagăr: „Dacă în 5
minute vinovatul nu se denunţă, va fi împuşcat un om din 10”. În
acel moment, părintele Vladimir a înaintat şi a spus: “Eu am
vorbit”.
- Ofiţerul: “Contrarevoluţionar?”;
- Părintele: „Nu! Preot!”;
- Ofiţerul: „Sunteţi cu toţii apă din aceeaşi fântână”.
Apoi s-a adresat superiorilor lagărului: „Ca să dăm o
lecţie bună celorlalţi, trimiteţi-l imediat pe acest om,
pentru instigare la revoltă, în Paradisul tuturor
Sfinţilor şi adresaţi actul de execuţie centrului
administrativ al G.P.U.-ului!”. Şi, pe când doi
oameni s-au năpustit asupra părintelui, cineva – Tuba,
un profesionist al atacurilor armate – a strigat:
„Opreşte, şefule, nu te atinge de acest părinţel… Eu
am spus acele cuvinte şi, dacă vrei, pot să le repet”.
Văzând aceasta, ofiţerul a dat ordin să fie împuşcaţi
amândoi: părintele pentru că a încercat să înşele
puterea sovietică, iar Tuba pentru jignire adusă
G.P.U. Apoi i-au escortat până în pădure şi acolo i-au
executat prin împuşcare.
Nume: Lidia şi Chiril;

Martiriu: Lidia s-a născut în Ufa într-o familie al cărei
tată era preot. S-a căsătorit când avea 19 ani, dar soţul ei a murit în
timpul războiului civil. Într-o zi, a aflat cu tristeţe că tatăl său a
trecut la “biserica vie” a comuniştilor. Atunci, Lidia a
îngenuncheat în faţa lui şi i-a zis: “Tată, îngăduie-mi să te
părăsesc, pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi binecuvântează-
mă!”. Tatăl ei a plâns şi i-a dat binecuvântare şi i-a spus: “Fiica
mea, când vei primi cununa slavei, spune-I Domnului nostru că,
deşi eu n-am avut puterea să devin un erou, totuşi nu te-am oprit
pe tine!”. Lidia i-a promis. Apoi, Lidia a plecat, găsindu-şi slujbă
la Departamentul apelor şi pădurilor. Ulterior, l-a cunoscut pe
episcopul Andrei (prinţul Uhtomski), revenit din deportare. În
275
acest context, când episcopul a fost din nou arestat şi trimis în
lagărul de concentrare, la 9 iulie 1928 a fost arestată şi Lidia.
Comuniştii i-au găsit în cameră portretul episcopului, maşina de
scris la care făcea broşuri cu vieţi de Sfinţi, cărţi de rugăciuni,
predici sau cuvântări ale mărturisitorilor vechi şi noi ai credinţei.
În toate cele 10 zile de interogatoriu nu a vrut nicidecum să
vorbească. O avea în pază ostaşul Chiril Ataev, în vârstă de 23 de
ani. Acesta, văzând-o că nu mai avea putere să coboare scara
temniţei, o lua de subţiori până la celula de interogatoriu. Lidia i-a
spus: „Dumnezeu să te miluiască!”. Iar privirea ei, îndurerată şi
uimită de gestul lui, i-a mişcat lui Chiril inima. Ţipetele şi
plânsetele celor torturaţi au început să nu-l mai lase indiferent pe
Chiril. A auzit cum, pe Lidia, au torturat-o o jumătate de oră şi au
interogat-o:
Torţionarii – „Atunci, pentru ce nu vorbeşti? Vei pătimi
încă mai multe şi mai mari!”;
Lidia: -„ Nu trebuie să spun nimic. Nu mă lasă El”;
Torţionarii – „Cine nu te lasă?”;
Lidia – „Dumnezeu nu mă lasă”.
Altă dată, la un nou supliciu, cei patru torţionari au
chemat santinela. Atunci, sufletul lui Chiril s-a smuls din ghearele
Satanei. Cuprins de o sfântă mânie, s-a luptat cu călăii. Însă un
glonţ l-a doborât la pământ. A privit-o pe Lidia, care era legată cu
curele, drept în ochi şi, scăldat de sânge, şi-a mărturisit cu glas
întretăiat dragostea pentru Dumnezeu: „Oh! Sfânta mea, ia-mă cu
tine!”. „Vino”!, i-a răspuns – cu un surâs luminos – Lidia. Turbaţi
atunci de furie, văzând scena, cekiştii au început să tragă
nebuneşte asupra lor până la descărcarea revolverelor.
Nume: Preot Teodosie;

Martiriu: Părintele ieromonah, pe când în Ucraina
postrevoluţionară se săvârşeau crunte atrocităţi, conducea
Mănăstirea de călugări din oraşul Jitomir. A fost împuşcat, chiar
în pragul bisericii, de către un comunist furios că părintele, la
rugămintea soţiei acestui ateu, îi botezase pruncul.
276
Nume: Preot Mihail Glagoliev;
Martiriu: Părintele, din Moscova, a fost deportat de
comunişti, în 1926, în insula Solovki. A fost împuşcat împreună
cu alţi doi mărturisitori ai credinţei: S.A. Grabovski şi D.M.
Şipcinski.
Nume: Ivan Steblin-Kamenski, protoiereu ;

Martiriu: A fost ofiţer de marină. După ce a stat o
perioadă la ocna din Solovski, a fost arestat la Voronej în 1929.
Când era în închisoare, i-a trimis o scrisoare unui fiu duhovnicesc
în care mărturisea: “Nu vă îndepărtaţi de cruce… şi împreună
vom cunoaşte bucuria învierii lui Hristos. Oh! Cruce, vei fi
puterea noastră!... Cât mai aveţi vreme, apropiaţi-vă cât mai des
de Sfântul Potir euharistic…” Comuniştii, în 1930, l-au împuşcat.
Nume: Preot Ilie Zoitkov, protoiereu ;

Martiriu: Părintele, de la Biserica Mântuitorului din
Moscova, a fost împuşcat la Vladimir.
Nume: Preoţii Serghie Tihomirov şi Nicolae Prozorov ;

Martiriu: În condiţiile în care puseseră impozit pe
vânzarea lumânărilor în Rusia, au existat ierarhi şi preoţi care au
oprit vânzarea lumânărilor. Comuniştii i-au arestat pe mitropolitul
Dimitri, pe clerul său şi 15 mireni. La proces, mitropolitul şi alţi 6
preoţi au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare. Preoţii Serghie
şi Nicolae au fost împuşcaţi. Şi-au dat sufletele pentru credinţa
creştină şi ruşinarea călăilor lor.
Nume: Mihail Celţov, protoiereu ;

277
Martiriu: Părintele, din Petrograd, a fost condamnat de
comunişti la moarte. A fost eliberat şi iar arestat. Situaţia aceasta
l-a făcut să spună unui prieten: “Nici nu mă bucur atât de mult de
eliberarea mea. M-am obişnuit atât de mult cu ideea plecării într-
o altă lume, în care mi se pare deja că locuiesc, încât lumea
aceasta mi-a devenit străină”. Înainte de a fi împuşcat, de
Crăciun, a cântat colinde.
Nume: Serghei Tihomirov, protoiereu; Nikolai

Prozorov, preot;
Martiriu: Cei doi au fost arestaţi, în anul 1929, pentru că
au rămas fideli mitropolitului Iosif (care nu a vrut să facă parte din
ramura pro-Soviete). La primul dintre ei, protoiereul Serghei,
cekiştii găsiseră documentele sinodului ţinut în Serbia de către
episcopii scăpaţi de Rusia comunistă, prin care se confirmă
crearea Bisericii ruse autonome din străinătate. Un „delict” mai
mult decât suficient pentru arestare. Celălalt, preotul Nikolai,
purta acuzaţia de complot anticomunist şi primise condamnare la
moarte. Acesta, pe când fusese preot la Petrograd, a fost refuzat să
îl cunune pe un membru în C.C. al P.C.U.S. care nu dorea să se
spovedească. Pe când era în închisoare, a scos din buzunar
fotografia cu cele trei fetiţe ale lui, spunând: „Cred că Domnul nu
le va părăsi, pe aceste orfane, în această lume bolşevică
înfricoşătoare”. Avea 33 de ani şi radia de bucurie cerească. După
ce a fost chemat la comandant, s-a întors spre deţinuţi şi le-a spus:
„Mă cheamă Domnul! Voi fi în curând la El”. S-a făcut o tăcere
adâncă. Au fost împuşcaţi, amândoi, în noaptea de dinaintea
Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului.
Nume: Preoţii Feodor Toporkov (+ 1928), Vladimir

Antonov, Victor Muratov, Mihail, Ilie Zotikov, Mihail (+ 1930);
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi;
Nume: Protoiereu Mihail Celţov şi cei dimpreună cu el;

278
Martiriu: Mai întâi, părintele a suferit câţiva ani de
detenţie pentru că, în 1922, s-a opus rechiziţionării bunurilor
Bisericii. Apoi, l-au arestat şi în 1930, sub motivul că – în 1929 –
doi foşti ofiţeri ai armatei ruse au venit în Leningrad pentru a o
duce pe contesa Z. într-o ţară liberă. Părintele era chiar duhovnicul
acesteia. A ştiut că va pleca, spunându-i rugăciunile pentru
călătorie. Situaţia s-a aflat pentru că o agentă sovietică, a G.P.U., a
fost informată de imprudenţa contesei de a mărturisi unora despre
fuga ei. Ca urmare, în 1930, părintele a fost arestat împreună cu
vreo 40 de persoane. În acel moment, părintele a spus: „Am vreo
60 de ani… copiii mei sunt mari şi trebuie să mă bucur că
Dumnezeu îmi trimite acest sfârşit şi nu infirmităţi ale bătrâneţii
sau suferinţe îndelungate pe un pat al durerilor … pe mine
Domnul mă cheamă la El prin acest drum binecuvântat”. Peste 5
săptămâni, părintele a fost împuşcat împreună cu alte 5 persoane
(care o cunoscuseră pe contesă): doamna Fedoriţkaia (unde
contesa stătuse înaintea plecării), subofiţerul Berengov (unde au
stat cei care au venit să o ia pe contesă), Nikolaevski, Petru
Petrovici Weiner (redactor-editor al ziarului „Anii de altădată”).
Nume: Sfântul Mucenic Alexandr Gnevuşev;

Naştere în cer: 28 aprlie 1930;
Martiriu: S-a născut la Ţilni, în regiunea Simbirsk, în
familia protopopului Feodor. După ce a absolvit Seminarul din
Simbirsk, a fost hirotonit preot la Aleikino. Însă comuniştii au
închis, în 1930, lăcaşul sfânt. La hotărârea N.K.V.D., Sfântul a
fost împuşcat.
Nume: N.A. Lazarevski, academician;

Martiriu: A fost directorul “Casei erudiţilor”. Comuniştii
l-au împuşcat.
Nume: Protoiereu Mihail Tihomirov şi colaboratorii săi;

279
Martiriu: Părintele a fost preot militar al unui regiment
al Gărzii, slujitor la Catedrala Preobrajenski. Comuniştii l-au
arestat, în 1930, alături de 20 de responsabili din parohia sa. Au
fost acuzaţi de a fi ţinut legătura cu Maria Fedeorovna,
împărăteasa văduvă refugiată la Copenhaga, în ţara ei natală. Cu
părintele, au mai fost executaţi prin împuşcare: amiralul I.K.
Grigorovici, generalul Kazakevici (închis din motive religioase),
scriitorul de lucrări duhovniceşti Poselianin, fiul de amiral Serghie
Karţev, doamna Rimkevici (văduva unuia dintre membrii
Palatului de Justiţie din Kazan).
Nume: Maxim, episcop de Serpuhov;

Martiriu: A fost primul episcop rus al catacombelor. S-a
născut într-o familie de erudiţi: tatăl era procuror la Curtea Juri,
iar fratele mai mare a fost profesor de Drept Penal la Universitatea
din Petersburg. Mihail (Maxim) mai întâi a intrat la Facultatea de
Medicină, unde s-a căsătorit cu o colegă. Soţia sa a răposat, în
urma unei sarcini, iar Mihail a devenit medic pediatru la
Sokolniki. Apoi, în 1924, a depus voturile monahale sub numele
de Maxim. În 1929, pentru “propagandă contra-revoluţionară”, a
fost arestat de G.P.U. şi condamnat la 3 ani în lagărul de
concentrare întrucât fusese medic al închisorii Taganka. În cele
din urmă, a fost împuşcat pentru refuzul de a recunoaşte
autoritatea mitropolitului Serghie (care s-a solidarizat cu regimul
sovietic).
Nume: Raisa, monahie;

Martiriu: Era din oraşul Sicevska, regiunea Smolensk. S-
a făcut “vinovată” că a găzduit o tânără, de 17 ani, ai cărei părinţi
fuseseră împuşcaţi. Comuniştii au arestat-o pe maica Raisa. A fost
împuşcată, iar sora sa – Natalia – deportată.
Nume: Preoţii ucraineni Ivan Steţenko din Crimeea

(+1919), Alexie Kalejinski, Nikolai din Kiev (+1924), Vitalie
280
Bogdan (+9 aprilie 1931) şi Alexandru Doljinski din Kiev (9
aprilie 1931)(+1931), arhidiacon Onufrie din Mihailov (+1931),
ieromonah Grigorie din Mihailov (+1931, ieromonah Ierotei din
Kitaev (+1931), preot Smaragd (+1931), stareţ Savatie din
Cernigov (+1931), protoiereu Serghei Şipulkin din Harkov
(+1931).
Martiriu: Comuniştii i-au împuşcat.
Nume: Clement, arhidiacon; Mili, ierodiacon;

Martiriu: Părintele Clement a fost înecat în Nipru, iar
părintelui Mili i-au smuls maxilarul într-o pădure. Amândoi erau
originari din Ucraina.
Nume: Preot Antonie Kotovici ;

Martiriu: Părintele, originar din Ucraina, nu a admis
niciodată “biserica vie” şi nici acordul mitropolitului Serghie între
Biserică şi statul sovietic. Pentru că i s-a interzis să mai slujească
la parohia din Alexandria, a început să slujească zilnic Sfânta
Liturghie în locuinţa sa. Comuniştii l-au arestat, închis, deportat în
regiunea Enisei şi, în cele din urmă, a fost împuşcat.
Nume: Mitropolitul Serafim Meşceriakov, protoiereii

Dimitri Pijov şi Karp Subov;
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi la închisoarea din
Rostov.
Nume: Fotie, episcop de Semipalatinsk, în Kazahstanul

oriental;
Martiriu: Pe când era preot, părintele a slujit la Catedrala
din Krasnodar. A fost somat să părăsească apartamentul său în
care stătea, cu familia, fiind primit de pr.Makov. Amândoi aveau
281
să fie prizonieri ai C.E.K.A., apoi deportaţi în 1923. Li s-a interzis
să mai vină, vreodată, în Krasnodar. Rămânând văduv, părintele
Alexandru Purlievski s-a călugărit, devenind episcop, sub numele
de Fotie. În 1933, pe când era episcop de Semipalatinsk, a fost
arestat şi împuşcat.
Nume: Preafericiţii părinţi Isaia, Sava, Ieremia şi a

celorlalţi monahi;
Pomenire în calendarul rusesc: 14 ianuarie 1933;
Martiriu: Călugării mănăstirilor din Sinai şi Rait, în
secolele IV-V, au fost masacraţi de invadatorii sarazini. Apoi, în
secolul XVII, sihastrul Alexie a întemeiat o mănăstire de călugări,
în codrii Kazanului, în cinstea memoriei sfinţilor mucenici ai
mănăstirilor din Sinai şi Rait. În 1918, această mănăstire,
devastată de comunişti, a rămas pustie. Dar, în 1933, pe când se
oficia Liturghia anuală, un detaşament al G.P.U. i-a arestat pe cei
prezenţi sub acuza de “reuniune ilegală”, împuşcându-i. Astfel,
după 15 secole, au apărut în Rusia noii mucenici de la Rait.
Nume: Sfântul Ilie Cetveruhin;

Martiriu: Sfântul, originar din Rusia, a fost absolvent al
Academiei Teologice. După hirotonie, a slujit la biserica unui
aşezământ pentru săraci, apoi, până când a fost arestat, în 1932, la
Moscova. În acel an, comuniştii i-au arestat pe mai mulţi enoriaşi
şi rude. Pe părintele, cei de la N.K.V.D. i-au propus să părăsească
preoţia. Dar preoteasa sa, Evghenia, l-a întărit în nevoinţa
mărturisirii Domnului Hristos. Ca urmare, l-au deportat în
regiunea râului Krasnaia. Până acolo, alături de alţi deţinuţi, a fost
silit să meargă, pe jos, prin zăpadă. La fiecare pas, se afundau în
omăt până la brâu. Apoi, când au ajuns la locul închisorii, pe Sfânt
l-au băgat într-o „celulă specială”. Aici, pentru că nu mai avea loc
în cameră, s-a strecurat sub paturile de lemn, pe duşumeaua
murdară, plină de scuipat. În cele din urmă, a izbucnit un incendiu
în lagărul de concentrare unde se afla şi părintele Ilie a fost mistuit
de foc împreună cu alţi 11. Numele Ilie înseamnă, chiar, „de
foc”…
282
Nume: Nicodim, arhiepiscop din Rusia asiatică,
episcopii Fotie din Semipalatimsk şi Platon din Moscova;
Martiriu: Comuniştii i-au împuşcat pe toţi.
Nume: Cei 3000 de ortodocşi din districtul irakian

Mossul;
Martiriu: În Irak, în urma istoricei ofensive a islamului
contra creştinătăţii, fanaticii adepţi ai lui Mahomed, cel care a avut
un harem cu 12 soţii şi a propovăduit învăţătura Coranului
anticreştin („Creştinii spun: Mesia este Fiul lui Dumnezeu…
Allah se războieşte cu ei, pentru că sunt mincinoşi” – C XII, 1), au
ras de pe faţa pământului 10 sate şi, după un lung şir de masacre şi
asasinate, au ars de vii în biserici un mare număr de ortodocşi.
Evenimentul se înscrie într-un lung şir de incursiuni istorice
(devastatoare) în care arabii, islamişti, le-au efectuat – în
citadelele unde Apostolii şi alţi ucenici devotaţi ai Domnului –
spre a-i învăţa pe oameni Ortodoxia: Cirenaica, Bethleem,
Nazaret, Siria, Alexandria, Damasc (636, 1071), Sicilia (652),
Palermo (842), Tars (965), Antiohia (969), Creta (826), Antiohia
(1065, 1085), Cezareea Cappadociei (1069), Iconium (1069),
Alep (1060), Damasc (1071), Ierusalim (1071), Niceea (1081) etc.
Totodată, nu trebuie să uităm încercarea de islamizare
forţată şi jaful făcute de alţi musulmani, turcii mahomedani, pe
timpul cruciadelor dintre 1096-1270 (Ierusalim, Bethleem,
Nazaret, Tiberiada, Muntele Tabor), apoi Brusa (1326), Niceea
(1331), Nicomidia (1333), Sofia (1385), Larissa (1387), Atena
(1397, 1687), Georgia (1386), Smirna (1386), Kossovo (1448),
Constantinopol (1453), Corint (1458), Belgrad (1521), Rhodos
(1522), Moldova (1358), Banat (1552) etc.
Nume: Arhimandritul Polihon Zaprudier, protoiereul

Constantin Ordinski, preotul Nikolai Katanasov;
283
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi în închisoarea
Krasnoiarsk.
Nume: Ivan Pommer, arhiepiscop;

Martiriu: Comuniştii l-au torturat sălbatic, la Riga, în
1934. Apoi l-au împuşcat.
Nume: Dimitri, episcop;

Martiriu: După 8 ani de detenţie în celulă izolată,
ierarhul – în vârstă de 75 de ani – a fost împuşcat.
Nume: Arsenie Judanovski, arhimandrit de Serpohov;

Naştere în cer: iunie 1935;
Nume: Arsenie, arhiepiscop de Seruphov;

Martiriu: Pe când avea 9 ani, fiind elev la Seminarul din
Harkov, viitorul episcop (ucrainean) a fost observat şi chemat, în
mijlocul sălii de serbări, de către episcopul Ambrozie. Acesta a
spus celor prezenţi: “Priviţi la acest băiat, acum cel mai mic
dintre voi: într-o zi va fi episcop”. Duhul profetic i s-a împlinit la
8 iunie 1914. Ierarhul, izgonit de comunişti, a ajuns la Moscova şi
acolo a luptat împotriva ateismului. A fost însă arestat, în 1920,
alături de episcopul Serghei Efremov. Acesta din urmă a fost
împuşcat la Buzuluk, iar episcopul Arsenie a propovăduit
Cuvântul lui Dumnezeu la închisoarea Solovski, de unde l-au
transferat, în 1934, la lagărul de concentrare de la Medagara. Aici,
la 30 iunie 1935, cekiştii l-au scos afară din baracă împreună cu
alţi 9 prizonieri. Episcopul şi-a făcut semnul crucii,
284
binecuvântându-i pe cei rămaşi! I-a lăsat plângând. Cei 10 au fost
îmbarcaţi într-o maşină, fiind împuşcaţi undeva la 5 km de lagăr.
Înainte de a fi executat, episcopul le-a spus călăilor câteva cuvinte.
Trupurile lor au fost aruncate într-o groapă şi stropite cu o soluţie
care nu lasă decât oasele înnegrite.
Nume: Episcopii Gherman, Serapion; arhiepiscopul

Teodor din Moscova, arhiepiscopul Anania;
Martiriu: Au fost deportaţi în apropierea oraşului Ust –
Sisolk, în provincia Komi din Ural. Comuniştii i-au ucis, în
diferite torturi, undeva în afara oraşului.
Nume: A. Xenofontov şi N.Bunin, protoierei ;

Martiriu: au fost împuşcaţi la Petrozavodsk.
Nume: Vartolomeu Remov, episcop vicar al Moscovei;

Nume: Iosif Petrovici, mitropolit de Petrograd;

Martiriu: A fost împuşcat, fiind acuzat că îi sprijină pe
preoţii care formau Biserica din catacombe (s-au desolidarizat de
“biserica vie”, în urma acordului încheiat de aceasta în 1927 cu
guvernul sovietic).
Nume: Vartolomeu, arhiepiscop ;

Martiriu: După ce s-au închis şcolile teologice, a
înfiinţat la Moscova, clandestin, o şcoală de Teologie. Pentru că a
fost denunţat, comuniştii l-au împuşcat.
285
Nume: Vartolomeu, arhiepiscop ;
Martiriu: De la Sarotov, arhiepiscopul Tadeu a fost
numit la Tver (Kalinin), unde a locuit până la decesul său. Pe
timpul prigoanei, din 1937, arhiepiscopul a ispăşit mai multe luni
la închisoarea din Tver. A răbdat cele mai dure condiţii, până când
comuniştii l-au executat prin împuşcare.
Nume: Preot mucenic Constantie;

Martiriu: A fost preot al Elciului rusesc din
Constantinopol. Înfăţişându-se înaintea paşei, a defăimat legea
islamică şi a mărturisit creştinismul. I s-a tăiat capul înaintea
Palatului împărătesc.
Nume: Ismail Rojdestvenski, protoiereu;

Martiriu: Părintele, din regiunea Petrograd, a fost
împuşcat – în Siberia – în teroarea organizată de poliţia secretă.
Nume: Gheorghi Sapoşnikov, protoiereu;

Martiriu: Comuniştii l-au împuşcat la Cita, regiune a
lacului Baikal.
Nume: Preoţii Alexie Kozlov din Tomsk (+1934),

Nicolae Prozorov (+1931); protoiereii Alexandru Hotoviţki din
Moscova (+1937), Serghie Tihomirov (+1930); egumenul Israel
(+1937); ierodiaconul Atanasie (+1937); citeţul Karţev (+1931).
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi de comunişti.
Nume: Yuri Nikolaevski;

Martiriu: La 4 zile după asasinarea liderului comunist
Kirov, la Radio s-a transmis lista ostaticilor executaţi prin
286
împuşcare ca represalii. Pe listă figura şi Yuri, cu fratele lui mai
mic – Vadim.
Nume: Constantin, mitropolit de Kiev ;

Martiriu: Înaltul ierarh a fost ultimul exarh al Ucrainei.
A fost preot căsătorit, dar s-a călugărit după ce a devenit văduv.
Înainte de a-l aresta comuniştii, fuseseră împuşcaţi fiica sa Miliţa
şi ginerele Boris. El a fost arestat şi împuşcat. O rudă de-a sa, care
suferea că nu cunoştea locul unde a fost îngropat, a avut o vedenie
în care chiar mitropolitul, arătându-i-se, i-a spus: “Aici odihneşte
trupul meu!”. Şi astfel a aflat movila de pământ unde îi era
îngropat trupul.
Nume: Partenie, episcop de Ananiev ;

Martiriu: Acest ierarh, originar din Ucraina, a fost mai
întâi arestat şi condamnat la închisoare. După eliberare, a
peregrinat fără să pricinuiască nimănui necazuri prin prezenţa sa.
Avea tot trupul acoperit cu coji şi năpădit de paraziţi. S-a aşezat
într-un parc, de unde l-a luat acasă la ea o vânzătoare de seminţe,
Mariana. A rămas la ea o lună, locuind într-un subsol sărăcăcios.
Apoi, a stat o vreme la Lavra Pecerska, în clandestinitate, precum
şi în Moscova. În 1934, era la Kiev, într-o colibă pe un deal, în
vizită la arhiepiscopul Antonie. A fost arestat – în 1937 – şi ucis,
în timpul torturii, în închisoare.
Nume: Maxim, episcop de Volini şi clerul martiric;

Naştere în cer: iarna anului 1937;
Martiriu: În anul 1935, fiind persecutat, ierarhul
ucrainean a mers în oraşul Jitomir, unde – ca să nu moară de
foame – a fost ajutat de milosteniile pe care i le dădeau
credincioşii la biserică. Peste doi ani, tot clerul din provincia
Volini a fost adunat, ca într-un ghetou, la Jitomir. Atunci,
comuniştii au împuşcat aproape 200 de preoţi, inclusiv pe
episcopul Maxim. Iar pe arhimandriţii Alipie şi Polihronie, de la
287
Mănăstirea Poceav, i-au omorât stâlcindu-i în bătaie. Au fost
îngropaţi în cimitirul din Smolensk.
Nume: Preot Antonie Elsener şi cei împreună cu dânsul

Martiriu: Ierarhul, din Ucraina, a fost hirotonit preot la
Smolensk. L-au arestat, în 1919, pentru că ţinuse o predică
religioasă. Însă, fiind eliberat, a fost numit în 1925 episcop vicar
al oraşului Kazan. Dar, în condiţiile în care toate bisericile erau
închise (1937), le-a spus celor de la N.K.V.D. (care i-au cerut să
nu mai slujească): “Am sprijinul întregului oraş, chiar şi al
părinţilor voştri. Sunteţi singuri”. Apoi, a curăţat biserica,
împodobind-o ca de mare sărbătoare. Însă, la ora 1 noaptea,
ofiţerii de la N.K.V.D. l-au arestat şi împuşcat. Au fost arestaţi
membrii Consiliului parohial, precum şi mulţi credincioşi.
Nume: Ilarion, episcop vicar la Smolensk ;

Martiriu: Comuniştii l-au condamnat, în 1929, la 5 ani
de muncă silnică la închisoarea Solovski. Apoi, în 1931 ierarhul
ucrainean a fost transferat într-un lagăr unde se aflau şi episcopii
Serafim de Ugkich şi Pahomie al Cernigovului. În cele din urmă,
episcopul Ilarion a fost împuşcat.
Nume: Arhiepiscopii Procopie de Chersonej, Juvenalie

de Kursk, Serafim de Bakinsk, Sofronie de Irkuţ, Andrei de
Iaroslav, Gurie de Stepanov, Serafim de Vologda, Serafim de
Tver, Nicolae, Inochentie de Glinsk, Benedict; episcopii Lev de
Kazalinsk, Ignatie de Bielev, Gleb de Perm, Mitrofan de Aksai,
Pavel de Serdobsk, Amfilohie de Enisei, Teofan de Nijni –
Novgorad, Ambrozie de Petrograd, Alexie de Semipalatinsk,
Rafael de Semipalatinsk, Ioasaf, Iov, Antonie, Tihon, Taras;
288
Martiriu: Toţi au fost împuşcaţi de comunişti.
Nume: Sfânta Muceniţă Tatiana Grimblit;

Martiriu: S-a născut, într-o familie modestă, în oraşul
Tomsk. Încă de timpuriu a descoperit cât de frumoasă este viaţa
Bisericii. La vârsta de 16 ani a devenit învăţătoare, dorind să îşi
ajute mama rămasă văduvă. Fiind foarte milostivă, s-a îngrijit
mereu să îi mângâie pe cei aflaţi în nevoi: mai întâi, a folosit o
mică parte din salariu pentru a acoperi nevoile elevilor săraci, apoi
merge în vacanţe, ajutând, în diferite oraşe. Celor care i-au
reproşat că îşi lasă mama singură, le-a răspuns senină: „Dumnezeu
prin oameni lucrează. Aşa încât, cum ar putea dalta să împiedice
lucrul tâmplarului?” Apoi, în 1923, a străbătut 3400 de kilometri
ca să îi însoţească pe deţinuţii din Irkuţk. Comuniştii au arestat-o
şi i-au cerut să declare ce anume o determină să submineze
realizările regimului sovietic. Sfânta le-a răspuns: „Singura
politică pe care o cunosc este cea a lui Hristos. Căci scris este:
Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau
gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El le va
răspunde zicând: Adevăr zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia
dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25, 44-
45). Oare cum aş putea să Îi întorc spatele Mântuitorului?”.
Comuniştii au condamnat-o la patru luni de închisoare, dar – fiind
eliberată – şi-a continuat misiunea împărţirii pachetelor cu
ajutoare. Au arestat-o însă iar, în 1925, motivând că, prin
ajutoarea credincioşilor, era ostilă regimului sovietic. A fost însă
pretextul ca să o trimită în Turkestan. Însă când primeşte dreptul
să revină în Rusia, în 1928, reîncepe să trimită celor necăjiţi colete
cu ajutoare. Ca urmare, în 1931, iar primeşte o condamnare: trei
ani de temniţă. Ajungând în tabăra de muncă din Perm, Sfânta a
studiat medicina şi, ajungând asistentă, a purtat de grijă
pacienţilor, fiind din nou arestată, în 1937. Atunci, comuniştii i-au
înscenat noi capete de acuzare: pentru că nu a vrut să-şi cumpere
haine noi, au considerat că sabotează economia sovietică; pentru
că avea la gât o cruciuliţă, la care a spus că nu renunţă nici
decapitată, a fost acuzată de propagandă religioasă etc. Pentru
această tărie de caracter, a fost împuşcată.
289
Nume: Sfântul Mucenic Petr Petrikov;
Martiriu: S-a născut în oraşul Mojaisk, la vest de
Moscova. Când tatăl său a făcut un accident vascular cerebral, în
1920, Sfântul a renunţat să mai susţină examenul la medicină şi,
ca să îşi poată îngriji familia, s-a angajat ca telegrafist la staţia de
cale ferată. Apoi, în 1925, chiar patriarhul Petru Polianski l-a
hirotonit preot. După ce a slujit la câteva biserici din Moscova,
comuniştii l-au arestat. La interogatoriu, în 1931, l-au întrebat ce
anume l-a determinat să îmbrace veşmintele preoţeşti. Răspunsul
său, că de fapt „nu este o haină, ci expresia unei chemări”, i s-a
considerat ca o recunoaştere a activităţii antisovietice. În cele din
urmă, l-au arestat, în 1932, motivându-i-se cutezanţa de a predica
permanenţa Învierii la Sărbătoarea de Paşti. N.K.V.D. l-a
condamnat la moarte şi, în 1937, Sfântul a fost împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Mavriki Poletev;

Martiriu: Tatăl său a slujit ca arhidiacon, la Catedrala din
Kronstadt, alături de Sfântul Ioan Sergheev, a cărui soţie era
mătuşa mamei Sfântului Mavriki. Pe timpul revoluţiei, în 1917, a
fost chemat la Petrograd, de unde a revenit, ca să nu pericliteze
siguranţa familiei, în Rusia. Aici s-a decis, în 1927, să depună
voturile monahale în Lavra Serghie-Posad. Dar, la puţin timp,
comuniştii l-au acuzat de conducerea unei organizaţii subversive.
După trei ani de exil, unde a efectuat în taină Sfânta Liturghie, s-a
stabilit la Zagorsk în 1930. A urmat o nouă arestare în 1935,
urmată de trimiterea în lagărul Kazahstan – Karaganda. Sub
pretextul că insuflă un spirit religios în rândul deţinuţilor, Sfântul
a fost torturat şi, apoi, împuşcat.
Nume: Sfânta Muceniţă Apolinaria Tupiţâna;

Martiriu: S-a născut, într-o familie de ţărani săraci în
unul din satele regiunii Vologda. Când mergea la şcoală, cu
290
intenţia de a-i ajuta pe colegi în caz de accident, purta la ea o
traistă cu alifii şi ceaiuri. Mai târziu, a urmat şcoala de asistente
medicale, fiind angajată într-un spital moscovit. Având credinţă
nestrămutată în Dumnezeu, a devenit o „problemă” pentru
autorităţi, refuzând propunerea „avansării” în schimbul denunţării
preotului. A considerat că „un regim care îl înfruntă pe Dumnezeu
îşi hrăneşte propria sa prăbuşire (…) Nu mă îndoiesc că doriţi, ca
şi mine, binele ţării. Însă singurul mod în care acest bine poate să
fie mai mult decât o simplă bună intenţie este acela de a se
întemeia pe frica de Dumnezeu, nu pe transformarea noastră în
zei”. Astfel, credeau anchetatorii, Sfânta s-a autodenunţat!
N.K.V.D., considerând că a desfăşurat activităţi ostile regimului, a
împuşcat-o în poligonul Butovo.
Nume: Sfânta Muceniţă Maria Volnuhina;

Martiriu: S-a născut, într-o familie de negustori bogaţi,
la Moscova. La sfatul duhovnicului, s-a căsătorit cu Ivan –
important industriaş moscovit. Dar, în 1919, apărarea intereselor
industriaşilor îi aduc lui Ivan numeroase ameninţări, fiind ucis. La
înmormântare îndrăznesc să vină doar cei apropiaţi şi câţiva
muncitori în vârstă. Sfânta s-a numărat – în 1927 – printre cei
consideraţi duşmani ai poporului, iar în 1927 i s-au confiscat toate
proprietăţile. Cum era de aşteptat, comuniştii au arestat-o în 1932
sub acuzaţia de activităţi duşmănoase la adresa statului. Urmarea:
au condamnat-o la trei ani de muncă în lagărul Kotlas din regiunea
Arhanghelsk. A ajuns la un moment de răscruce când,
peregrinând, l-a cunoscut pe arhimandritul anticomunist Dimitrie
Dobroserdov. A fost arestată în „cazul” Sfântului Dimitrie, alături
de alţi şase: arhimandriţii Ambrozie şi Pahomie, diaconul Ioan
Hrenov, monahul Varlaam Efimov, monahia Tatiana
Besfalminaia, inginerul Nicolae Rein, gazda Nadejda Ajgherevici.
Miza consta în a se demonstra că arhiepiscopul Dimitrie ar
conduce o societate secretă ostilă statului. N.K.V.D. i-a
condamnat pe toţi, la moarte, pentru activităţi contrarevoluţionare.
Comuniştii i-au împuşcat la poligonul Butovo.
291
Nume: Sfântul Mucenic Evghenie Elhovski;
Martiriu: S-a născut în familia unui psalt din regiunea
Vladimir. După absolvirea Seminarului Teologic din localitate,
Sfântul s-a angajat ca profesor la o şcoală, apoi, în 1985, a fost
hirotonit ca preot. Când l-au arestat comuniştii, în 1930, a
declarat: „Sunt acuzat că discut cu ţărani şi muncitori, că nu îi
ocolesc pe tinerii care îmi cer sfat. Dar cum aş putea să îi resping
atâta timp cât au nevoie de ajutorul meu? Fiecare dintre
activităţile pe care le desfăşor capătă pentru voi conotaţii
politice. Vă asigur de nevinovăţia mea. Cei care mă acuză de
comportament neloial faţă de stat sunt cei pentru care oamenii pe
care îi conduc nu mai reprezintă decât cifre”. După sentinţa dată
de N.K.V.D., comuniştii l-au împuşcat la Iaroslav.
Nume: Sfântul Mucenic Vladimir Ambarţumov;

Martiriu: S-a născut, în oraşul Saratov, într-o familie
lutherană (cu tată armean şi mamă germană). Sfântul a studiat
Facultatea de Fizică şi Matematică din cadrul Universităţii din
Berlin. După convertirea sa la baptism, s-a mutat la Samara.
Cursul duhovnicesc îi va fi schimbat însă de întâlnirea cu
Patriarhul Tihon, care l-a ascultat şi, cu tâlc, i-a spus cuvintele:
„nici un pom nu poate da rod înainte de a înflori”. Comuniştii l-au
arestat rapid, în 1920, sub acuzaţia de propagandă religioasă. În
acest context, a descoperit Ortodoxia şi a primit, în 1926, Taina
Botezului. Un an mai târziu a devenit paroh al unei biserici din
Moscova. Astfel s-a împlinit cuvântul spus lui de Patriarhul
Tihon. A urmat o nouă arestare, în 1932, pentru cutezanţa de a fi
oficiat o slujbă pentru sufletul membrilor familiei ţarului Nicolae
al II-lea. În cele din urmă, comuniştii l-au împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Alexandr Parusnikov;

Martiriu: S-a născut, în 1891, la Moscova. Tatăl său,
Nicolae, era preot. Mai târziu, în 1913, a fost hirotonit ca preot şi
Alexandr. În 1924, era parohul bisericii din satul Kuzminsk. A
292
fost arestat de O.G.P.U., în 1929, sub acuzaţia de desfăşurare a
activităţilor contrarevoluţionare. A văzut cum, din cauza
presiunilor, preoţii părăseau Biserica… şi, refuzând să fie
informator, a spus: „Mulţumesc pentru această propunere,
presupun, onorantă pentru alţii. Însă nu sunt potrivit (…) Ceea ce
îmi propuneţi este o crimă”. S-a prezentat apoi, singur, la sediul
N.K.V.D. Comuniştii l-au împuşcat la poligonul Butova.
Nume: Sfântul Mucenic Gheorghi Izverov;

Martiriu: S-a născut, în familia preotului Iakov, la
Kaluga. I-a plăcut, din copilărie, să cânte. După ce a absolvit
Academia Teologică din Kiev, în 1910 a fost hirotonit preot,
devenind în acelaşi an secretar al Institutului din Sankt Petersburg
şi dirijor al corului Universităţii. Apoi, a slujit la biserica
Ambasadei Rusiei din Berlin. Anul 1918 l-a găsit, ca preot, în
cadrul unuia dintre spitalele Moscovei. Comuniştii l-au arestat, în
1931, închizându-l în temniţa Butirska. La anchetă, a declarat:
„Aşteptam, aproape cu nerăbdare, vremea în care voi fi în
măsură să îL mărturisesc pe Hristos, aşa cum atâţia oameni din
jurul meu au avut oportunitatea să o facă”. L-au condamnat la trei
ani în lagărul de muncă din Teritoriul de Nord. După eliberare, a
fost arestat – din nou – în 1937. Slujirea în biserici i s-a echivalat
cu o sfidare a regimului ateu. A fost împuşcat în poligonul de la
Butova.
Nume: Sfântul Mucenic Vasili Liharev;

Martiriu: Sfântul s-a născut în provincia Moscova. După
absolvirea Seminarului Teologic Betania, a fost hirotonit, în 1894,
preot pe seama bisericii din Kazan. Anul 1904 l-a găsit pe front, în
războiul ruso-nipon. Comuniştii i-au interzis, începând cu 1929,
dreptul de a locui în regiunea Moscova. S-a stabilit în oraşul Tula,
unde şi-a continuat slujirea, iar în 1932 a revenit acasă. În cele din
urmă, comuniştii l-au arestat şi întemniţat la închisoarea Taganka.
În numele N.K.V.D., Sfântul a fost împuşcat în poligonul Butova.
293
Nume: Sfântul Mucenic Timofei Kucerov;
Martiriu: S-a născut în satul Stepanovo, din provincia
Riazan Kucearovii, într-o familie de ţărani. În 1896, făcând parte
din forţele de Poliţie, i s-a încredinţat conducerea unei secţii, din
Moscova, cu 70 de poliţişti în subordine.
Pe timpul revoluţiei bolşevice a revenit, însă, în armată.
Apoi, a devenit simplu muncitor, în construcţii. Posibilitatea de a
reveni în noile structuri de ordine a respins-o, zicând: „Trecutul
nu se mai întoarce. Şi dacă de oameni te mai desparţi, Dumnezeu
îţi este mereu alături. Cum aş jertfi liniştea sufletului meu pentru
câteva fărâmituri de mărire? Îmi este de ajuns munca prezentă”.
Munca pe şantier, desigur. A acceptat, totuşi, să fie ales preşedinte
al Consiliului parohial, în 1930. Dar, în 1937, comuniştii l-au
arestat şi, în acelaşi an, l-au împuşcat la poligonul Butovo.
Nume: Sfântul Mucenic Ioasaf Udalov;

Martiriu: S-a născut în ajunul Duminicii Sfintei Cruci, la
Ufa, în familia unui ceasornicar. Apoi, în 1910, după ce a absolvit
Academia Teologică din Kazan, a fost tuns în monahism. Curând,
a devenit stareţ al Mănăstirii din Kazan şi, la puţin timp, a ocupat
– ca arhimandrit – postul de şef al Catedrei de Misiologie din
cadrul Academiei. Din 1922, Sfântul Sinod l-a ales episcop de
Cistopolsk. Însă, peste un an, comuniştii l-au arestat sub acuzaţia
de coordonare a unei organizaţii ostile regimului. După ce l-au
eliberat, în 1929, a adresat cererea de pensionare. Deşi era în
vârstă şi suferind de probleme cardiace, în 1932 comuniştii l-au
condamnat la cinci ani de muncă în lagăr, în vecinătatea oraşului
Kemerevo. După ce l-au eliberat, l-au arestat iar, în 1937, pe când
se afla la priveghiul mamei sale. Acuzat că a organizat o biserică
subterană, antisovietică, a fost reţinut alături de monahiile
Evdochia Dvinsk, Stepanida Makarova şi protopopul Nicolae
Triţki. N.K.V.D. i-a condamnat pe toţi, în 1937, la executare prin
împuşcare. Trupurile lor sunt îngropate în cimitirul Arhanghelsk.
294
Nume: Sfântul Mucenic Ilia Zaceateiski;
Martiriu: S-a născut, într-o familie de preot, în regiunea
Moscova. A absolvit, în 1905, Seminarul Teologic din Moscova.
În anul 1912, era preot al bisericii din satul Kupelit, unde au intrat
brigăzile roşii, în 1917, ca să impună o ordine nouă.
Comuniştii, după ce l-au arestat în 1937, l-au trimis la
închisoarea Mojaisk. Troika N.K.V.D. din Moscova l-a
condamnat la pedeapsa capitală, acuzându-l de propagandă contra-
revoluţionară şi anti-sovietică. A fost împuşcat în poligonul
Butovo. Nu i se cunoaşte mormântul.
Nume: Sfântul Mucenic Nikolai Safonov;

Martiriu: S-a născut, într-o familie de oameni simpli, la
Saratov. La început, a predat timp de 6 ani la o şcoală primară.
Apoi a fost hirotonit preot, în 1926, pe seama parohiei Podolsk,
regiunea Moscova. Comuniştii au închis-o, însă, în 1929, iar pe
preot, în 1932, l-au arestat sub acuzaţia de propagandă
antirevoluţionară. Peste un an, consiliul G.P.U. a decis însă
condamnarea lui la trei ani, în lagărul din Svir, iar după eliberare i
se aduce la cunoştinţă că nu are dreptul de a locui în Capitală. O
vreme, scurtă, a fost numit preot în Kaşir şi, ulterior, protopop.
Fiind arestat de comunişti, în 1937, a fost condamnat pe baza unor
mărturii false la pedeapsa capitală. L-au împuşcat în poligonul
Butovo.
Nume: Sfânta Muceniţă Ekaterina Arskaia;

Martiriu: S-a născut, la Petrograd, în familia unuia dintre
cei mai de seamă negustori de pânză. A avut cinci surori şi trei
fraţi. Sfânta a urmat cursurile Institutului Alexandr, patronat de
ţarina Maria Feodorovna, soţia lui Alexandru al III-lea. S-a
căsătorit, cu un ofiţer de artilerie, dând naştere la cinci copii.
Liniştea familiei este zguduită o dată cu evenimentele din 1917: le
mor doi copii şi le sunt confiscate averile. Atunci, Sfânta s-a văzut
nevoită să lucreze ca secretară, apoi asistentă medicală, la Şcoala
295
de Artilerie. S-a alăturat, din imbold duhovnicesc, „Frăţiei Sfântul
Alexandru Nevski” (un fel de Rug aprins al românilor). Cum era
de aşteptat, a fost arestată, alături de 91 de persoane, în 1932.
Acuzaţie: apartenenţă la o organizaţie antirevoluţionară. După ce a
executat trei ani în lagărul de muncă de la Novgorod, Sfintei i s-a
interzis să mai locuiască în Leningrad. Ca urmare, s-a angajat la o
fermă în Borovici. În 1937, sub acuzaţia de anticomunism şi
orientare mistico-religioasă, a fost împuşcată alături de
arhiepiscopul Gavriil Voevodin şi de prinţesa Kira Obolenskaia.
Nume: Sfânta Muceniţă Kira Obolenskaia;

Martiriu: Sfânta, originară din provincia poloneză
Siedlice, era descendentă a uneia dintre cele mai vechi familii
nobiliare ruseşti. A fost admisă la prestigiosul Institut Smolnâi,
din Petrograd, devenind ulterior învăţătoare. O opţiune neaşteptată
apropiaţilor săi. Când tatăl său a ieşit la pensie, în 1906, s-a
transformat în principalul susţinător financiar al familiei. Situaţia
se complică în 1917, când mulţi dintre cunoscuţi preferă să
părăsească ţara. Sfânta refuză să plece. Astfel, în 1930, comuniştii
au înlăturat-o de la catedră, lăsând-o să ocupe postul de
bibliotecar. Au arestat-o, însă, de Înălţarea Sfintei Cruci, în 1930.
S-a „autodenunţat”, mărturisind: „Ar fi firesc să aplaud teroarea
prin intermediul căreia doriţi să vă legitimaţi? Frazele despre o
societate mai bună înălţată deasupra cadavrelor celor care nu vă
împărtăşesc orbirea?”. În consecinţă, a fost condamnată la cinci
ani de detenţie într-un lagăr de muncă. Pentru ea, chiar sora lui
Lenin a intervenit la G.P.U. Leningrad, reuşind să obţină doar
eliberarea cu un an mai devreme. Au arestat-o din nou şi, în 1937,
au împuşcat-o.
Nume: Sfântul Mucenic Serghei Strelnikov;

Martiriu: S-a născut, la Radonej, în familia diaconului
Alexandr. După absolvirea studiilor, în 1911, a devenit profesor
de religie. Însă, după un an, a fost hirotonit preot pe seama
bisericii din parohia Kolianur, transferat ulterior la Orşanka. Dar,
296
din 1936, comuniştii au închis-o. sfântul a fost arestat, în 1937,
sub acuzaţia de acţiuni antisovietice. Din dispoziţia N.K.V.D., a
fost împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Vladimir Holodkovski;

Martiriu: S-a născut, la Sverdlovsk, în familia unui
funcţionar. A fost hirotonit preot, în 1920, la Tupiţânski în
regiunea Şadrinsk. Comuniştii l-au arestat, în 1929, alături de
părintele Alexandr Karpinski. Acuzaţia adusă: complot care viza
răsturnarea ordinii de stat. În cele din urmă, din dispoziţia
N.K.V.D., a fost executat prin împuşcare.
Nume: Sfântul Mucenic Dimitrie Milovdov;

Martiriu: S-a născut, în regiunea Riazan, în familia unui
preot. După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot
în parohia unde a slujit tatăl său. Comuniştii l-au arestat, în 1930,
acuzându-l de abatere de la obligaţiile de serviciu. Apoi, din nou,
în 1937. A fost împuşcat, în cele din urmă, la poligonul de la
Butovo.
Nume: Sfântul Mucenic Evgheni Dmitrev;

Martiriu: S-a născut, în regiunea Kazan, în familia
preotului Feodor. Sfântul a fost, la Samîlovo, paraclisierul
bisericii. Comuniştii, chiar dacă l-au înrolat în 1934 în Armata
Roşie, l-au plasat între elementele prezumtiv duşmănoase. A fost
arestat, în 1937, sub nişte acuzaţii prefabricate. În cele din urmă,
prin decizia N.K.V.D., a fost împuşcat. Mormântul nu îi este
cunoscut.
Nume: Sfântul Mucenic Petru, locţiitor de Patriarh şi

mitropolit de Krutiţe;
297
Martiriu: Sfântul s-a născut la 28 iunie 1862, în satul
Storojejo, din gubernia rusească Voronej. După ce a absolvit
Academia Duhovnicească din Moscova (în 1892), a îndurat o
condamnare de 3 ani de deportare, prelungită ulterior cu încă 2
ani. Avea să fie arestat de G.P.U., în 1930, sub acuzaţia că pe
timpul deportării a dus, în mijlocul populaţiei care îl înconjura, o
activă propagandă antisovietică. În cele din urmă, în contextul în
care preşedintele Stalin a dat un ordin să fie împuşcaţi toţi
mărturisitorii aflaţi în lagăre şi închisori, şefii de la N.K.V.D.
Celeabinsk l-au condamnat la 2 octombrie 1937 la împuşcare.
Sentinţa a fost executată, peste 8 zile, la ora 16.
Nume: Sfântul Mucenic Petr Skipetrov;

Martiriu: S-a născut, în regiunea Vladimir, în familia
unui preot. După ce a absolvit Seminarul Teologic din localitate,
în 1886 s-a prezentat la examenul de admitere al Academiei
Teologice. În 1892 a fost hirotonit preot şi, la sfatul ducelui, a
acceptat să slujească în biserica din apropierea orfelinatului
patronat de acesta. Până în 1917 când, începând revoluţia
bolşevică, noua putere a recurs la vandalizarea şi jefuirea
locaşurilor de cult. Când au ajuns şi la Lavra Alexandr Nevski, au
întâmpinat opoziţia guvernatorului Lavrei. Pe când Sfântul încerca
să medieze rezolvarea situaţiei, a fost împuşcat.
Nume: Corneliu Zelea Codreanu;

Naştere în cer: 29-30 noiembrie 1938;
Martiriu: Acest patriot român, originar dintr-o familie de
răzeşi din Storojineşul Bucovinei, a fost liderul politic al celei mai
mari mişcări de dreapta din istoria României. Practic, din 1927, de
când a pus bazele formaţiunii naţionalist-creştine Legiunea
Arhanghelul Mihail, pentru o perioadă de un deceniu a reuşit să
ridice o generaţie în spirit creştin. Din această cauză, istoricul
religiilor Mircea Eliade spunea că atunci a fost ”prima generaţie
din istoria modernă care a luat în serios creştinismul”. Cu
”mişcarea legionară” iniţiată de Codreanu au simpatizat foarte
298
mulţi români patrioţi, printre care şi personalităţi remarcate, mai
târziu, ca mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române: părinţii
Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Justin Pârvu,
Adrian Făgeţeanu, Arsenie Boca etc. Liderii legionarilor au
marcat restabilirea blocului unitar sufletesc al Neamului
Românesc, susţinând public deviza conform căreia ”ţelul final nu
este viaţa, ci Învierea. Învierea neamului în numele Mântuitorului
Iisus Hristos” şi, referindu-se la poporul român, a susţinut deschis
că acesta reprezintă unitatea românilor în viaţă cu cei ce încă nu s-
au născut şi cu sufletele celor repausaţi. Ajungând să fie al doilea
partid ca mărime, pe scena politică, acesta a militat împotriva
ascensiunii comuniştilor atei şi s-a pronunţat pentru deposedarea
acelor evrei de averile suspectate a fi obţinute prin mijloace
îndoielnice. Din păcate, mişcarea de masă a degenerat pentru că,
în condiţiile în care a fost scoasă de trei ori în afara legii, a
reacţionat prin gesturi de violenţă fizică. Însă liderul ei, Codreanu,
a fost incontestabil un simbol popular care şi-a asumat propriul
sacrificiu într-un context politic deosebit de tensionat. Trebuie
subliniat faptul că legionarii pe care i-a condus au iubit Biserica
Ortodoxă, ceea ce a determinat Sfântul Sinod ca, în 1937, să
respingă prin două hotărâri cererea Guvernului de a-i opri să
lucreze la construirea de biserici. Cu acel prilej, Codreanu a
declarat: ”Am credinţa că, în marea lume a Ortodoxiei, Biserica
României va juca cândva cel mai mare rol”. Atunci însă când au
venit vremuri de restrişte, legionarii şi-au găsit refugiu în jurul
unor biserici aparţinând Schitului Rarău şi mănăstirilor Văcăreşti,
Neamţ, Văratec, Agapia. În cele din urmă, omul care a polarizat
atenţia naţională, Codreanu, la a cărui nuntă au participat cu
mâncare de acasă în jur de 100.000 de oameni în costume
naţionale (filmul nunţii a fost confiscat şi aruncat în foc de
Ministerul de Interne), a fost arestat în Duminica Floriilor şi astfel,
chiar în Săptămâna Patimilor Domnului, şi-a început propriul
calvar la închisorile Jilava, Doftana şi Rm. Sărat. A fost
condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind acuzat de înaltă
trădare pentru că ar fi dorit să recurgă la o alianţă cu Germania.
Astfel, pe când l-au ridicat de la lagărul de la Rm. Sărat, sub
motivul de a fi mutat cu alţi 13 legionari la închisoarea Jilava, au
fost cu toţii strangulaţi şi apoi împuşcaţi în noaptea de 29-30
noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbeşti, sub pretextul că ar fi vrut
299
să evadeze de sub escortă. Trupurile lor au fost aruncate într-o
groapă comună a închisorii Jilava, peste care s-a turnat acid
sulfuric, iar mai apoi s-a aşezat o placă uriaşă de beton.
Nume: Preot Ivan Kodorovski ;

Martiriu: Părintele, hirotonit preot în ascuns, a fost
acuzat că face propagandă antisovietică. Alături de câteva măicuţe
de mănăstire, a recunoscut că sunt cu toţii membrii ai Bisericii
tăinuite (a catacombelor), care nu dorea să depindă de atei şi era
condusă din Petrograd de mitropolitul Iosif. Părintele a fost
împuşcat de comunişti la Arzamos, în Rusia centrală.
Nume: Dimitri Lubimov, arhimandrit de Gdov;

Martiriu: A fost împuşcat;
Nume: Alexie, episcop vicar de Petrograd;

Nume: Pitirim Krâlov, arhimandrit-vicar al Moscovei;

Martiriu: Părintele a fost ocnaş de Solovski, cea mai
mare dintre cele 6 insule din Marea Albă. La Solovski, cele mai
frecvente pedepse erau: „şarul de piatră” (era o celulă adâncă şi
întunecoasă, de mai puţin de 1 m 2, unde nu se puteau suporta mai
mult de câteva zile) şi “stâlpul cu ţânţari” (prizonierul era legat
dezbrăcat de acest stâlp, unde îl năpădeau ţânţarii şi, după vreo 15
minute, îşi pierdea cunoştinţa). A fost împuşcat.
Nume: Iuvenalie Maslovski, arhimandrit de Riazan;

300
Nume: Nikon Purlevski, episcop de Bielgorad;

Nume: Nikon Lebedev, episcop;

Nume: Ivan Kosteţki, protoiereu;

Naştere în cer: 27-28 februarie 1938;
Martiriu: În 1937, la Poltava, mai era deschisă o singură
biserică. Singura deschisă era cea a părintelui Ivan. Dar, la 27-28
februarie 1938, N.K.V.D. a dezlănţuit aici o adevărată teroare. Au
urmat arestări, execuţii… Părintele a fost, în cele din urmă,
împuşcat. Printre mirenii ucişi în acea noapte de groază s-au
numărat: Sofia Nikolaevna Kobişanova (smulsă de lângă soţul şi
cei doi copii ai săi), Alexandra Vsevolodna Stobeus (cu surorile
Natalia şi Varvara).
Nume: Prohor, ieromonah;

Martiriu: Părintele, ucrainean, conducea Paraclisul
Mănăstirii Mihailovski din Kiev. A fost împuşcat. După aceea,
comuniştii au săvârşit acte de o cruzime neînchipuită faţă de
deţinuţii de la închisoarea Lukianova. I-au agăţat în cârlige de
coaste şi, apoi, i-au împuşcat. Spânzurat de cârlige a fost şi preotul
Trofim, din Kiev.
Nume: Boris, episcop vicar de Kameneţ-Podolsk;

Martiriu: Comuniştii l-au împuşcat.
301
Nume: Sfânta Muceniţă Elisaveta Timohina;
Martiriu: S-a născut, la Tula, într-o familie de ţărani. S-a
căsătorit, spre surprinderea tuturor, cu un văduv în vârstă având
patru copii. „Aşa am considerat că este firesc. Ce poate fi mai de
folos decât să porţi de grijă unor orfani?”, a spus atunci Sfânta.
Necazurile au început când, în 1937, soţul său – subofiţer de
jandarmerie – a fost scos din rândul forţelor de ordine. Sfânta a
devenit „suspectă” atât fiindcă era soţia unui militar epurat, cât şi
pentru implicarea sa religioasă. A fost împuşcată, la ordinul
N.K.V.D., în poligonul Butovo.
Nume: Sfânta Muceniţă Ana Makandina;

Martiriu: S-a născut, în regiunea Vladimir, într-o familie
de ţărani nevoiaşi. Sfânta a optat, din tinereţe, pentru Mănăstirea
Sfântul Alexei din Moscova. Dar, din 1924, lăcaşul a fost închis
de comunişti, iar surorile s-au mutat în apartamente la periferia
Moscovei. Peste câţiva ani, însă, în 1930, s-a declanşat o amplă
acţiune de arestare a tuturor monahilor şi monahiilor ce au părăsit
mănăstirile. Acuzaţia: organizarea de grupuri subversive. A fost
arestată şi Sfânta, în 1933, de O.G.P.U. Urmarea: trei ani de exil
în Arhanghelsk. În cele din urmă, a fost împuşcată, cu sora sa
Matrona, la ordinul N.K.V.D.
Nume: Sfântul Mucenic Mardari Isaev;

Martiriu: S-a născut, în regiunea Tver, într-o familie de
ţărani. A muncit, alături de părinţi, nepermiţându-şi continuarea
studiilor. Tunderea sa în monahism s-a produs în 1924, iar în 1925
a fost hirotonit preot pe seama bisericii Mologa, regiunea Iaroslav.
Comuniştii l-au arestat însă, în 1933, pentru presupusă agitaţie
contra-revoluţionară. L-au condamnat rapid la închisoarea Uglici,
în 1933, iar la eliberare l-au condiţionat să părăsească definitiv
regiunea. Apoi, în 1935, a fost numit paroh al bisericii Iurievski,
302
regiunea Iaroslav. În cele din urmă, sub motivaţia răspândirii
literaturii religioase şi acţiunii împotriva ordinii de stat, N.K.V.D.
l-a condamnat şi a fost împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Ioasaf Şahov;

Martiriu: S-a născut, într-o familie de ţărani, în regiunea
Iaroslav. În 1904, în războiul ruso-nipon, s-a înrolat ca să lupte
pentru credinţă, patrie şi ţar. După ce a petrecut un an şi jumătate
în prima linie, în 1906 a fost tuns în monahism, iar în 1910 a
devenit preot.
Nume: Sfântul Mucenic Iona Sankov;

Martiriu: S-a născut la Solcino, în regiunea Riazan, în
familia unui prosper negustor de cereale din Moscova. A fost
primit, în 1893, în lavra monahilor ruşi din Athos: Pantelimon.
„Acolo m-am descoperit pe mine însumi, cel pe care cel mult îl
bănuiam. Acolo am învăţat cele de folos”, avea să spună Sfântul.
În 1914, după ce avea să fie hirotonit ca ieromonah, a fost trimis la
metocul mănăstirii din Constantinopol. De aici, cetăţenii ruşi fiind
expulzaţi, a ajuns în patrie şi, după 21 de ani, „am înţeles că nimic
din cele ale lumii nu îmi mai este familiar”. Apoi, Sfântul s-a
nevoit timp de 9 ani, la metocul Russicon din Odessa. După care,
în 1938, comuniştii l-au arestat sub acuzaţiile de ofensă adusă
regimului şi defăimarea instituţiilor statului. N.K.V.D. a dispus
împuşcarea sa în poligonul de la Butovo.
Nume: Protopopul ortodox Aurel Munteanu;

Martiriu: Părintele, fiind preşedinte al despărţământului
Huedin al Astrei, a fost un militant de seamă pentru unirea
Transilvaniei cu România. Patriotismul său a fost ”sancţionat” de
unguri prin faptul că i-au distrus casa, gospodăria şi, în cele din
urmă, aşa cum rezultă din documentele de la proces, i-au luat şi
303
dreptul la viaţă: ”A pornit de acasă spre spital, unde trebuia să
celebreze ceremonia de înmormântare a unui soldat de religie
răsăriteană. Aşezându-se pe o bancă din apropierea unei
tutungerii din piaţă în aşteptarea crâsnicului bisericii, la un
moment dat a venit la el un soldat ungur, care după cum se vede a
fost anume trimis pentru a înhăţa victima şi – punându-i mai
multe întrebări, ca de exemplu: dacă îi place armata ungurilor şi
dacă ar vrea să facă o călătorie la Budapesta, la care victima a
dat răspunsuri corecte – acest soldat a invitat pe protopop să-l
însoţească până într-un anumit loc pentru a-i comunica anumite
chestiuni. Victima nu s-a opus, ci a urmat pe soldat, care l-a dus
până la poarta casei lui Negru Ioan, unde l-a dat în primirea unui
grup de civili (21 – n.a.) îmbrăcaţi în costume naţionale
ungureşti... Acest din urmă acuzat (K.Ş. Hanzi – n.a.) a fost
primul care l-a lovit pe protopop cu o piatră, în obrazul drept, iar
ceilalţi, ca la un semnal, au tăbărât pe victimă, lovindu-l şi
târându-l cu forţa în curtea casei lui Negru Ioan. În timp ce-l
loveau în stradă – înainte de a-l târî în curte – grupul bătăuşilor
se mărise şi cu alţi civili... Acuzatul M.I. Bruma a fost auzit
strigând: Na, măi popă, acum dăm la tine pământ, să mănânci, că
pământ ţi-o trebuit” - şi în acelaşi timp, l-a smucit înainte, lovit
cu pumnul în barbă (...) a fost bătut în continuare. Martorul N.G.
Ghiuţa arată cum a auzit din casă de la el vocea protopopului
Munteanu, care striga în curtea casei lor, să-l împuşte mai
degrabă decât să-l chinuiască (...) o ceată de soldaţi unguri au
adus în aceeaşi casă pe poliţistul Nicula Gheorghe (care încercase
să-i sară în ajutor – n.a.)... au continuat să-i bată pe amândoi (...)
le-au scos în drum (victimele – n.a.), le-au pus pe o căruţă a unui
român... şi s-au îndreptat înspre marginea comunei dinspre obor
(...) amândouă victimele au fost bătute crunt de către acuzaţi.
Astfel, acuzatul B.I. Gyepu a împuns în fesă, cu un par de vie, pe
victimă, protopopul Munteanu. Acuzatul E. Francisc luase
pălăria protopopului Munteanu într-un băţ şi o agita strigând: De
acum înainte nu-i mai tremură barba... Acuzatul B. Andrei a
aruncat cu pietre în victime... Acuzatul K. Andrei a lovit cu
bastonul peste picioare pe victima Gheorghe Nicula... Când
cortegiul a ajuns pe câmpul de la obor (târgul de vite), ambele
victime au fost trase jos de pe căruţă şi de acolo au fost târâte pe
picioare încă vreo 50 de metri... Aici victimele au fost bătute din
304
nou, cu bastoanele şi cu picioarele de către acuzat... până ce
victimele au sucombat. Cel ce a dat ultima lovitură, cu parul,
protopopului Munteanu, a fost acuzatul M. Alexandru... În timp ce
unii pregăteau o groapă sumară pentru victime, acuzatul I. Pocs
a vârât pe gât protopopului Munteanu o cârjă de fier ruptă,
având capătul cu aşchii, apoi victimele au fost aşezate una peste
alta în groapa improvizată sub mal, după care au fost acoperiţi
sumar cu pământ, iar acuzaţii au început să joace pe mormânt,
chiuind (...) iar mai târziu, a refuzat (comandantul de jandarmi P.
Fekete – n.a.) să permită văduvei să ridice cadavrul soţului şi să-l
îngroape creştineşte, în cimitir”. Iată ce scria şi ziarul ”Telegraful
Român”, numărul 55, din 28 septembrie 1944: ”A rămas pe loc
stâncă în mijlocul furtunii, când trupele de honvezi şi bandele de
derbedei restaurau teroarea maghiară în Ardealul românesc (...)
L-au lovit cu ciomege, i-au smuls barba, i-au jupui pielea de pe
cap şi, apoi, unul din cei 21 de ucigaşi, ca să se convingă că l-au
răpus, i-a vârât un par pe gură, scoţându-l prin ceafă. Trupul lui
sfârtecat de bestii a zăcut multă vreme la o margine de şanţ”.
Procesul, desfăşurat în anii 1941-1942, a fost o ”parodie”: 7
vinovaţi au fost condamnaţi la două luni de închisoare, iar unul la
trei luni. Toţi au fost achitaţi.
Nume: Preotul Traian Costea şi cei dimpreună ucişi în

masacrul de la Trăsnea (Sălaj);
Martiriu: Ziarul ”Telegraful Român” (nr.60/4
octombrie 1944) a scris: ”În şiragul preoţilor răpuşi de barbaria
ungurilor este şi Traian Cosma din comuna Trăsnea. Prologul
martirajului său, aşa cum nu-l descriu documentele oficiale, este
jalnic. În ziua de 9 septembrie 1940, trupele maghiare, îndată
după intrarea lor în satul Trăsnea, au deschis un violent foc de
arme, mitraliere, tunuri şi grenade. După încetarea primelor
salve, soldaţii unguri au alergat din casă în casă incendiind
gospodăriile şi împuşcând pe oricine întâlneau în cale. Aici şi-a
aflat moartea mai bine de 100 de persoane. Ucigaşii n-au cruţat
nici femeile, nici copiii. Au fost răpuse mişeleşte peste 300 de
femei, o spuză de copii mici de 12 ani şi un copil de 12 ani au fost
ţintiţi în plin cu o grenadă. După câteva ceasuri de teroare şi
305
măcel, soldaţii unguri – care veneau în numele unei civilizaţii pe
care nu şi-au putut-o agonisi niciodată – au prins şi pe preotul
satului, Traian Costea. L-au legat şi batjocorit în râsetele cele
mai sălbatice. De la o vreme, sătui de a-l mai bate, l-au împuşcat
în cap. Târât apoi în pridvorul casei sale, au incendiat casa, care
a ars şi trupul preotului Traian Costea”.
Nume: Copilul Viorica Brisc;

Martiriu: Tatăl său, Teodor, din Ip (Sălaj), a spus:
”Fetiţa mea (în vârstă de 7 ani – n.a.) dormea, dar la auzul
împuşcăturilor s-a trezit. A fugit afară şi un ungur a lovit-o cu
patul armei, apoi a băgat baioneta în ea şi a puşcat-o. Am găsit
creierii fetiţei mele pe uşă, iar capul în curte, fiindcă trupul l-au
dus în cimitir”.
Nume: Cantor Gavril Perneş;

Martiriu: Cantorul bisericii din Trăsnea a fost unul din
participanţii la Unirea de la Alba-Iulia din 1918. A fost împuşcat
în pat, fiind grav bolnav, de către horthyşti.
Nume: Preot Mihalache Gheorghe;

Martiriu: Părintele, originar din Tighina, a fost împuşcat
în lagărul de la Krasnoiarsk.
Nume: Preot Munteanu Gheorghe;

Martiriu: Părintele, după ce a terminat Facultatea de
Teologie din Iaşi, a fost numit paroh al bisericii „Regina Maria”
dintr-o suburbie a oraşului Ismail. În vara anului 1940, a fost
arestat, tuns şi bărbierit, cerându-i-se să renunţe la credinţa
ortodoxă. Pentru că părintele a refuzat, persecutorii i-au zdrobit
capul pe treptele sfântului locaş din Ismail.
306
Nume: Preot Politic Mihai;
Martiriu: Părintele, fiind slujitor în parohia Vlăsineşti-
Dorohoi, a fost un susţinător al organizaţiei anticomuniste „Regele
Mihai I”. Comuniştii l-au otrăvit la Tg. Neamţ.
Nume: Preot Popovici Eusebiu;

Martiriu: Părintele, originar din Basarabia, a fost preotul
Catedralei din Cetatea Albă. Un evreu, pe nume Zuckerman, l-a
împuşcat.
Nume: Protoiereu Croitoru Dumitru;

Martiriu: Părintele, originar din Lunga, a fost silit, la
intrarea trupelor sovietice în Basarabia, să poarte un steag roşu.
Apoi, l-au împuşcat.
Nume: Sfântul Mucenic Rafail din Sisatovaci;

Sinaxarul sârbesc: 3 septembrie;
Martiriu: Sfântul, originar din Serbia, a intrat în
monahism în 1896, pe când avea 21 de ani, la Mănăstirea Manasia
(unde s-a ocupat cu zugrăvirea icoanelor). Apoi, la începutul celui
de-al Doilea Război Mondial, a devenit egumenul Mănăstirii
Sisatovaci din nordul Serbiei. A fost arestat, împreună cu alţi
monahi de o grupare paramilitară croată (ustaşii), al cărei scop era
să îi elimine pe sârbii ortodocşi din acele ţinuturi, cu concursul
romano-catolicilor din Croaţia. În timpul călătoriei, Sfântului i-au
smuls barba fir cu fir, iar la 2 septembrie l-au ucis în chinuri
307
cumplite. În anul 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe
l-a proslăvit în Ceata Mucenicilor.
Nume: Ivan Efimovici Tatanrinţev şi prietenii săi ;

Martiriu: A studiat Dreptul la Universitatea din Kovno şi
a fost membru în Consiliul Bisericii Ortodoxe Lituaniene. În
1941, când comuniştii au invadat Lituania, aceştia l-au batjocorit
şi dus într-un centru de detenţie. Soldaţii şi-au bătut joc de el,
aşezându-l la perete şi trăgând cu arma în dreapta şi în stânga lui.
Apoi, i-au dat ţigări cu droguri pentru a-i provoca halucinaţii. Pe
26 iunie 1941, pe când se afla cu alţi prizonieri în satul Cervien,
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Prizonierii au fost
aliniaţi pe 8 rânduri, după care soldaţii au tras în ei cu foc
încrucişat de mitraliere. Au căzut toţi la pământ. Însă, atunci,
soldaţii le-au spus că Stalin, dacă vreunul mai trăieşte, îl va ierta.
Unii răniţi au început să se târască. Li s-a ordonat să se culce, din
nou, ca să li se dea îngrijiri medicale. În cele din urmă, comuniştii
s-au îndreptat cu tancurile spre ei şi i-au strivit pe toţi.
Nume: Platon, episcop de Banjaluka;

Pomenire în calendarul sârbesc: 22 aprilie;
Martiriu: Ierarhul, originar din Belgrad, a fost – în
Primul Război Mondial – preot militar. Apoi, în 1936, a devenit
episcop de Morava şi, în 1938, episcop de Banjaluka în Croaţia.
Însă pe timpul Războiului Mondial, când s-a proclamat statul croat
fascist, i s-a cerut să părăsească ţara. Nu a vrut, spunând că un
păstor bun nu îşi părăseşte turma, ci îşi pune viaţa pentru
mântuirea lor. Ca urmare, în noaptea de 5 mai 1941, ustaşii l-au
arestat şi dat la chinuri: l-au potcovit ca pe un cal, obligându-l să
meargă în dureri insuportabile în afara oraşului. Când nu a mai
putut să meargă, ustaşii i-au ras barba şi au aprins foc cu cărbuni
şi lemne pe pieptul lui gol. Apoi l-au tăiat cu securile şi l-au
aruncat în râul Banja.
308
Nume: Sava, episcop de Gornikarlovat;
Naştere în cer: august 1941;
Martiriu: Ierarhul, de origine sârbească, a fost numit
episcop de Gornikarlovat, în anul 1938. pe timpul Războiului
Mondial, a refuzat oferta puterii italiene, ocupante, de a-i înlesni
fuga la Belgrad. Episcopul a fost arestat de către ustaşii catolici, la
17 iulie 1941, fiind închis cu alţi 3 preoţi şi 13 sârbi de vază. După
ce i-au legat cu lanţuri, i-au dus în lagărul Gospici şi, aici, i-au
chinuit mai mult de o lună. Apoi, în august, episcopul a fost dus în
regiunea muntelui Velembit, unde a fost împuşcat împreună cu alţi
2000 de sârbi ortodocşi.
Nume: Preot Branco Dobrosavlievici;

Pomenire în calendarul sârbesc: 24 aprilie;
Martiriu: Părintele a fost arestat, de ustaşii catolici din
Veliun, împreună cu alţi 5 sârbi (printre care şi fiul său,
Nemboisa, cu preotul Dimitrie Scorupan din parohia
Tvighianovici Brnto). În ziua următoare, toţi, au fost împuşcaţi în
pădurea Kestenovaci. De remarcat că ustaşii l-au obligat pe
preotul Branco să cânte slujba de înmormântare pentru fiul său,
mai înainte de a-l executa şi pe el.
Nume: Preot Gheorghe Boghici;

Pomenire în calendarul sârbesc: 4 iulie;
Martiriu: Părintele, din enoria Nasiţe, a fost arestat de
ustaşii catolici la 17 iunie 1941. L-au dus într-o livadă unde, după
ce l-au legat de un copac, i-au tăiat urechile, nasul şi limba. Apoi
i-au ras barba, i-au deschis pântecele şi, scoţându-i intestinele, i le-
au pus în jurul gâtului drept colan. În cele din urmă, i-au tăiat
funia care îl ţinea legat de copac şi l-au împuşcat.
Nume: Vukaşin;
309
Martiriu: Acestui bătrân ţăran, din satul Kleopaci al
Herţegovinei, i-a fost ucisă întreaga familie în lagărul de
concentrare de la Jasenovaţ. În al Doilea Război Mondial, pe când
ustaşii catolici îi omorau pe locuitorii satului său, bătrânul îi
privea cu o linişte în ochi care i-a tulburat pe călăi. Aceştia i-au
cerut să strige „Trăiască Pavelici” (conducătorul ustaşilor între
1889-1959) şi, pentru că bătrânul a refuzat, i-au tăiat pe rând
urechile şi nasul. Nu au reuşit, însă, a-l scoate din tăcerea lui.
Văzând aceasta, l-au ameninţat că îi vor scoate inima. Bătrânul a
răspuns: „Fă-ţi, copilul meu, treaba!”. Călăul, ieşindu-şi din fire,
i-a scos ochii şi inima. Apoi l-au înjunghiat şi i-a aruncat trupul
într-un şanţ. Însă din această zi, călăul nu a mai avut linişte,
tresărind noaptea din somn şi văzând privirea bătrânului care
repeta cuvintele ce i le spusese.
Nume: Preot Chiriţă Istrati;

Martiriu: A fost preot la Pituşca, în Tighina. Pentru că a
refuzat ca sovieticii să proiecteze un film de propagandă ateistă pe
pereţii bisericii la care slujea, a fost arestat, torturat şi împuşcat.
Nume: Preot Goanţă Nicolae;

Martiriu: Părintele, originar din Basarabia, a fost
împuşcat în cap – pe când avea vârsta de 36 de ani – de către
sovietici.
Nume: Preot Ignatovici Teofan;

Martiriu: Părintele, slujitor în Babin, judeţul Hotin, a
fost împuşcat împreună cu soţia lui, Eufimia, de către sovietici.
Nume: Preot Motescu Alexandru;

310
Martiriu: Părintele, conform unor martori oculari, „a fost
prins de evrei şi batjocorit; i-au tăiat limba şi urechile, apoi a fost
dus în altar şi i s-a dat foc de către aceşti criminali, murind în
chinuri groaznice”. Era originar din Tighina.
Nume: Preot Tudorache Gheorghe;

Naştere în cer: iunie-iulie 1941;
Martiriu: Părintele, originar din Lăpuşna, a fost ucis de
N.K.V.D. la intrarea trupelor române în Basarabia. Autorităţile
române l-au descoperit într-una din cele două gropi comune, cu un
total de 85 de victime, din curtea fostului local al Consulatului
italian din Chişinău. În beciul acestei clădiri au fost ucise
victimele. Iată ce a declarat un martor ocular, Tudor Busuioc, din
Chişinău: „Cel mai tare şi-au bătut joc de preoţi, nici nu ştiu cum
să-ţi spun, fetiţo, mi-i oarecum… Nu-i destul că i-au ucis, dar i-au
şi batjocorit în aşa hal… adică le-au tăiat organele sexuale şi aşa
i-au găsit în gropi, cu acestea în gură, cu feţele schimonosite de
durere şi desfiguraţi. Doamne fereşte de aşa urgie, Doamne
fereşte…” (a plâns).
Nume: Preot Ţăruş Mina;

Martiriu: Părintele, după terminarea Seminarului, a fost
hirotonit pe seama parohiei Camencea, judeţul Orhei. A fost
ridicat, de către serviciul secret N.K.V.D., pe timpul persecuţiei
sovietice din 1940-41. A răposat ars de viu în închisoarea din
Orhei, incendiată de sovietici în timpul retragerii.
Nume: Preot Miziumschi Mihei;

Naştere în cer: iulie 1941;
Martiriu: Părintele, originar din Cetatea Albă
(Basarabia), a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Cernăuţi. După ce a fost hirotonit, în 1932, a plecat prin păduri din
cauza comuniştilor. Fiica sa cea mai mică îi aducea mâncare, iar
când aceasta era împiedicată, de N.K.V.D.-işti, părintele se hrănea
cu fructe sau chiar cu iarbă. S-a întors însă spre casă, în 1941,
311
când a fost anunţat că soldaţii sovietici s-au retras, dar cineva din
sat l-a denunţat şi a fost prins de N.K.V.D. Peste câteva ore, soţia
şi copila l-au găsit, împuşcat cu cinci gloanţe în ceafă, în afara
satului. Fiara roşie bolşevică le-au împuşcat, la cinci zile după
uciderea părintelui, inclusiv pe soţia şi fiica sa.
Nume: Sfântul Platon, episcop de Banja-Luka;

Martiriu: Sfântul, originar din Herţegovina, s-a născut la
Belgrad. După ce şi-a efectuat studiile, în Serbia şi Rusia, a primit
schima monahală. S-a remarcat ca patriot viteaz, luptător al
Bisericii, conducător de ziare şi reviste. Obişnuia să spună: „De ce
să mă tem când îL am pe Hristos? Frica înseamnă robie!
Nepăsarea este cea mai mare bucurie, la fel moartea care devine
nepăsare!”. După Primul Război Mondial, s-a împotrivit politicii
de stat, mai ales atunci când, proclamându-se statul Croaţia, nu a
vrut să respecte decretul prin care li se cereau sârbilor şi
muntenegrenilor să plece din ţară în termen de 5 zile. Atunci,
ustaşii l-au prins, alături de preotul Duşan Zubotici, dându-l la
chinuri înfricoşătoare: i-au tăiat (cu cuţitul) barba, nasul şi
urechile; i-au crestat picioarele; i-au pus sare pe răni; l-au ucis şi
aruncat în râul Vrmpas.
Nume: Peste 100 de preoţi ortodocşi români şi cei

32.000 de locuitori din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul
Herţa, exterminaţi cu samavolnicie în prima agresiune-ocupaţie
militară sovietică;
Naştere în cer: 28 iunie 1940-22 iunie 1941;
Martiriu: Fără să ţină cont de înţelegerile oficiale
româno-sovietice, Armata Roşie a trecut Nistrul încă de la 28
iunie 1940, iar Prutul – deşi data convenită era fixată la 30 iulie,
ora 13 – l-a atins la 30 iunie 1940. De atunci românii din cele 3
zone au fost lăsaţi fără apărare, în condiţiile în care Guvernul de la
Bucureşti a interzis folosirea armamentului din dotare de către
Armată, Jandarmerie şi Poliţie, aşa încât agresorii bolşevici, cu
concursul minorităţilor autohtone (în special evreii), au putut să
acţioneze liber, cu ură, împotriva Statului Român, Armatei
312
Române şi populaţiei româneşti. Atitudinea lor, ostilă, a avut de
fapt specificul stării de război: s-au comis crime, torturi şi
mutilări; s-a deschis focul; s-au luat prizonieri; unităţile
militarizate române au fost dezarmate; s-au făcut deportări; au fost
sechestrate trenurile care îi evacuau pe reprezentanţi ai Statului
Român, s-au capturat materiale de război; averile Bisericii au fost
confiscate de statul sovietic; s-au fixat impozite exagerate pentru
biserici; clădirile bisericilor au fost transformate în săli de
spectacole, magazii, cazărmi, grajduri, closete (Hotin, Ismail); 13
biserici au fost distruse; 27 de biserici au fost transformate în
cluburi; peste 100 de preoţi ortodocşi au fost executaţi sau
deportaţi, fiind consideraţi „duşmani ai puterii sovietice”; peste
300.000 de români au fost arestaţi, deportaţi sau ucişi (12,23% din
populaţia Basarabiei) etc. Despre această tragedie sfâşietoare a
românilor de peste Prut, iată un citat extras din arhiva M.Ap.N. de
istoricul A.M. Stoenescu: „În toate oraşele basarabene şi nord-
bucovinene, ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei
înarmaţi, în majoritate tineret de ambele sexe, care numaidecât
au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie
funcţionarii judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului,
precum şi funcţionarii financiari, aceştia din urmă cu ocazia
devalizării diferitelor casierii ale Statului, întrucât în afara
zelului revoluţionar, bandele teroriste au arătat, în timpul
desfăşurării acţiunilor, o pronunţată tendinţă pentru adunarea de
capital, în flagrantă contradicţie cu principiile anticapitaliste
cuprinse în doctrina în numele căreia desfăşurau acţiunea. Nu a
fost cruţată nici armata şi zilnic sosesc noi informaţii despre
ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi care, chiar fără a fi contrazis intenţiile
comuniştilor evrei de a se manifesta, au fost împuşcaţi sau
schingiuiţi” (Corvin Lupu, Confruntări româno-evreieşti, editura
Elion, 2017, pg.93).
Vă prezint lista parţială a preoţilor ortodocşi români, de
peste Prut, care şi-au dat viaţa pentru Hristos şi neamul românesc:
Gheorghe Fotescu, născut în 1896 la Voicineţ (judeţul
Lăpuşna), a fost preot în parohia Cimitirului din oraşul Tghina. Pe
când se retrăgeau trupele române, la 28 iunie 1940, bandele iudeo-
bolşevice au început să terorizeze populaţia românească. Acestea,
după ce i-au tăiat limba şi urechile, l-au ucis în Altar şi au
incendiat biserica.
313
Teodosie Svetenco, născut în 1879 la Nedobăuţi (judeţul
Hotin), a fost preot la Gâsca (oraşul Tighina). După ce i-au
confiscat casa, a ajuns în stradă cu soţia şi cei 5 copii. Opunându-
se comuniştilor sovietici, care vroiau să distrugă biserica, a fost
mutilat în mod groaznic. Localnicii parohiei l-au înmormântat în
curtea bisericii la 19 iulie 1941.
Teodor Bunescu s-a născut, în 1894, la Vânători
(Chişinău). Pe când era preot la Zubreşti, judeţul Lăpuşna, a fost
arestat de serviciul secret sovietic N.K.V.D. şi împuşcat.
Teodor Chirilov a văzut lumina zilei în 1873. A fost preot
la Şerpeni, Tighina. N.K.V.D. l-a arestat şi ucis.
Eustatie Chiriţă s-a născut în 1888 şi a fost preot la
Pituşka, judeţul Chişinău. La 13 iulie 1941, N.K.V.D. l-a arestat,
l-a dus cu alţi localnici în pădure şi au fost împuşcaţi cu toţii.
Pavel Ciochir s-a născut în 1913. A fost preot la
Enecheşti, judeţul Cahul. Când trupele sovietice s-au retras, a fost
arestat şi omorât.
Gavriil Doliscinschi s-a născut în 1874. a fost preot în
Valea Trăisteni, judeţul Lăpuşna. Comuniştii l-au arestat şi ucis.
Mihai Ghilea s-a născut în 1890. A fost preot la Unţeşti,
judeţul Bălţi. N.K.V.D. l-a arestat sub acuzaţia de „agent al
Serviciului de spionaj român”. În 1942 a fost judecat la Barnaul şi
împuşcat.
Nicanor Maleschii s-a născut în 1905. A fost preot la
Palanca, judeţul Cetatea Albă. Doi evrei comunişti l-au împuşcat,
în stradă, la 28 iunie 1940.
Petru Sinitân s-a născut în 1883. A fost preotul Catedralei
oraşului Cetatea Albă. Pe când Armata Română începuse să se
retragă, evreii comunişti l-au împuşcat în gară, la 28 iunie 1940,
împreună cu şeful gării şi ajutorul acestuia.
Vasile Stihie s-a născut în 1888. În 1914 a fost diacon la
catedrala din Bolgrad, iar în 1916 la Ismail. Pentru că s-a opus ca
sovieticii comunişti să jefuiască biserica, a fost împuşcat.
Mihail Ţepordei s-a născut în 1886. A fost preot la
Ceramurza, judeţul Tighina. Sovieticii l-au asasinat.
Vasile Bodrug s-a născut în 1902. A fost preot la
Duşmani, judeţul Bălţi. În 1941, „justiţia” bolşevică l-a condamnat
la moarte şi împuşcat.
314
Dimitrie Buiuc s-a născut în 1899. A fost preot la
Domulgeni, judeţul Soroca. Criminalii bolşevici l-au ucis la 15
septembrie 1940.
Ieremia Cioran s-a născut, în 1867, la Belenţa (judeţul
Hotin). A fost preot la Cotâleva, judeţul Hotin. Pe timpul primului
Război Mondial a slujit pe front ca preot militar. După ce
N.K.V.D. l-a arestat la 12 iulie 1940, a fost întemniţat şi, la 27
iunie 1941, omorât.
Ilie Cornei s-a născut în 1903. A fost preot la Clişcăuţi,
judeţul Hotin. Sovieticii comunişti l-au ucis la 1 februarie 1941.
Teofan Ignatovici s-a născut în 1899. A fost preot la
Babin, judeţul Hotin. În catehezele sale, a învăţat poporul să se
ferească de rătăcirile sectare. Pe când trupele sovietice se aflau în
retragere, el şi soţia sa au fost duşi la marginea satului şi
împuşcaţi.
Gheorghe Mihalache s-a născut, în 1909, la Susleni,
judeţul Orhei. A fost preot la Tănătari, judeţul Tghina. N.K.V.D l-
a arestat în 1940, fiind „judecat” şi condamnat la 10 ani de lagăr.
Aici a fost împuşcat.
Anatolie Spinei s-a născut, în 1912, la Frumuşica, judeţul
Soroca. A fost preot la Dolna, judeţul Lăpuşna. Bolşevicii l-au
arestat sub acuzaţia de „agitaţie şi propagandă contra-
revoluţionară”. L-au împuşcat la 24 septembrie 1942.
Porfirie Şoimu s-a născut, în 1904, la Stoicani, judeţul
Soroca. A fost preot la Parcani, Soroca. După ce l-au deportat cu
familia în Siberia (13 iunie 1941), a fost întemniţat în lagărul de la
Sverdlovsk. L-au împuşcat la 8 august 1942.
Leonid Antonovici (Iablona, judeţul Bălţi).
Alexandru Baltaga (Călăraşi). A fost supranumit, de Gala
Galaction, „Luceafărul bisericii basarabene”.
Alexandru Bobeică a fost iconom stavrofor, profesor la
Liceul eparhial de fete de la Chişinău.
Anton I. Cernăuţeanu (Chişinău).
Petre Cernăuţeanu (Chişinău).
Alexandru Chipeţchi (Chişinău).
Dimitrie Ciornei a fost preot la Clişcăuţi, judeţul Hotin.
În 1940 a fost ucis, mişeleşte, de N.K.V.D.
Dumitru Cozinschi a fost preot la Troiţa, Tighina.
315
Vasile Doncilă a fost preot la Capela Liceului de băieţi
din Chişinău.
Alexei Drajinschi a fost preot la Grozeşti, judeţul
Lăpuşna.
Ion Dulap a fost preot la Rădeni, judeţul Orhei.
Mihail Ghili a fost preot la Unţeşti, judeţul Bălţi.
Nicolae Goanţă a fost împuşcat în cap, când avea vârsta
de 36 de ani, la Craiova.
Alexandru Grosu a fost preot la Olăneşti, judeţul Cetatea
Albă.
Petru Hagiu a fost preot la Cetatea Albă.
Gheorghe Maleavin a fost preot la Şelemet, judeţul
Tighina.
Alexandru Motescu (Tighina).
Artemie Munteanu a fost stareţul mănăstirii Noul Neamţ.
Gheorghe Munteanu (Ismail).
Nicolae Boris a fost preot la Baraboi, judeţul Bălţi.
Theodor Petcu a fost preot la Stohnaia, Rezina.
Rusu Avacum (judeţul Bălţi).
Haralambie Samburschi (judeţul Tighina).
Marcel Smirov a fost împuşcat.
Arsenie Stadniţchi a fost mitropolit.
Gheorghe Tudorache a fost preot la Grozeşti, judeţul
Lăpuşna.
Mina Ţăruş a fost preot la Camencea, judeţul Orhei.
Mihai Vasilache a fost preot misionar la Alcedar, judeţul
Lăpuşna.
Dumitru Zaharia a fost preot la Larga Veche, judeţul
Cahul.
Ştefan Zagorodnâi a fost preot la Suruceni, judeţul
Lăpuşna.
Savatie Zubru a fost arhidiacon, exarh al mănăstirilor din
eparhia Cetatea Albă.
Nume: Preot Iakovlevski ;

Martiriu: A fost omorât de comunişti într-un sat din
districtul Pojare-Viciki, în Iugoslavia.
316
Nume: Preot Şoimu Porfirie;
Martiriu: Părintele, născut la Soroca, a fost hirotonit pe
seama parohiei Heciu-Vechi, Sângerei, judeţul Bălţi. În 1941 a
fost deportat, împreună cu familia, în Siberia. A fost împuşcat în
închisoarea Sverdlovsk.
Nume: Preot Mihai Ghili;

Martiriu: Părintele, originar din Ungheni (Basarabia), a
fost arestat de N.K.V.D., în 1941, „pentru activitate în favoarea
serviciilor române de spionaj”. L-au împuşcat.
Nume: Preot N.N. Novoţelţev ;

Martiriu: Comuniştii i-au tăiat gâtul, în satul iugoslav
Milicinţi. A răposat împreună cu soţia, fiica sa şi un muncitor
cazac ce lucra în agricultură.
Nume: 1360 de sârbi ortodocşi din Jasenovac (Croaţia)

şi ceilalţi dimpreună cu ei;
Naştere în cer: noaptea de 29 august 1943;
Martiriu: Ororile anticreştine petrecute în Croaţia, în plin
Război Mondial, au ajuns la apogeul batjocurii când gardienii de
la Jasenovac au făcut un concurs ca să vadă cine este cel care
poate să ucidă cei mai mulţi sârbi. Ei au pus în joc, ca premii, un
ceas de aur, tacâmuri de masă de argint, un purcel de lapte la
frigare şi o sticlă cu vin italian. Câştigător a fost P. Brzico, un
gardian care a tăiat gâturile, într-o singură noapte, la 1360 de
prizonieri. Ce s-a mai întâmplat în rest, în Serbia ortodoxă, este de
nedescris. Ustaşii (Ustaşa însemna Rebeliune şi fusese fondată în
1929 de catolicul fanatic A. Pavelici, cu concursul Vaticanului şi
al lui Mussolini) au recurs la atrocităţi înfiorătoare: au tăiat
capetele sârbilor cu fierăstrăul, au gazat copii cu Ziklon B, au
317
colectat ochii sârbilor şi i-au trimis la comandamentul de la
Poglavnik, au expus organele localnicilor la cafenelele din Zagreb,
au recurs la incinerări, i-au ars pe ortodocşi la fabrica de cărămizi
din Zagreb, au distrus şi jefuit biserici ortodoxe, au interzis prin
lege folosirea expresiei credinţă sârbă ortodoxă, i-au considerat
pe sârbi ca fiind croaţi de rit ortodox etc. Per total, în acest lagăr
de la Jasenovac, al treilea ca mărime din Croaţia, au fost
exterminaţi (între 1941-44) în jur de 200.000 de sârbi, iar alţi
240.000 de ortodocşi au fost forţaţi să se „reboteze” la catolici. Se
estimează că numărul total al martirilor din vremea lui A. Pavelici,
ai cărui ustaşi au preluat puterea în statul-marionetă croat şi astfel
domnia terorii a făcut să curgă sângele şiroaie, s-a ridicat la circa
800.000 de etnici sârbi. Acesta este preţul încercării ustaşilor şi a
cardinalilor catolici de a crea o „Croaţie pur catolică”, unde, sub
privirea oripilată chiar şi a soldaţilor germani, convertirile forţate,
deportările şi exterminarea în masă au devenit fapte la ordinea
zilei! Pentru naţiunea sârbă, care ştie că papa Pius al XII-lea a
„binecuvântat entuziasmul” naţionalismului croat promovat de
Pavelici, acest măcel a fost unul din cele mai cumplite masacre
din istorie. Trecerea sârbilor prin ascuţişul sabiei nu l-a scutit pe
acest pontif al Romei, deşi ştia de masacrul de la Glina, de
distrugerea bisericii de la Banja Luka, de faptul că la Granik
victimele erau ridicate de o macara (după care au fost eviscerate şi
tăiate la gât), să îl felicite pe asasinul Pavelici! Mulţi dintre sârbii
ucişi atunci şi-au văzut sfârşitul pământesc fiind tăiaţi cu un cuţit
în formă specială asemănătoare unei seceri, folosită iniţial ca
unealtă pentru retezatul spicelor de grâu…
Nume: Alexandru Gustarievici, protoiereu;

Martiriu: Părintele, originar din Ucraina, era slujitor în
parohia Holmsk. Partizanii comunişti l-au împuşcat împreună cu
fiica sa, Anghelina (în vârstă de 17 ani) şi prietena ei Eugenia (de
16 ani) – după ce le-au violat.
Nume: Cei 300.000 de martiri din a doua ocupaţie

sovietică în Basarabia: 23 august 1944-1958 (1964);
318
Naştere în cer:1944-1964;
Martiriu: După cum se ştie, după lovitura de stat de la 23
august 1944, în ciuda semnării unui Armistiţiu cu Aliaţii, Armata
Roşie a reocupat Basarabia şi a declanşat un proces de distrugere
sistematică a Armatei Române staţionate aici, cât şi a populaţiei
civile preponderent ortodoxe. Aşa se face că au fost arestaţi peste
100.000 de prizonieri militari români (din care doar 10% au
supravieţuit), declanşându-se în ansamblu un şir de samavolnicii
cum ar fi: executări prin împuşcare prin sentinţe judecătoreşti”
(până în 1953), împuşcări fără judecată, arestări făcute de
N.K.V.D. (soldate cu numeroase dispariţii fără urmă), trimiteri la
muncă silnică în gulaguri, execuţii, masacre, deportări în
Siberia, Kazahstan, Bărăgan (în jur de 875.000) etc.
Cu toate că Rusia şi Occidentul nu ne recunoaşte dreptul
să ne cinstim morţii, aş dori să evidenţiez masacrarea, de către
sovieticii stalinişti, a miilor de prizonieri de război români, de la
Bălţi, din vara-toamna anului 1944. Atunci au fost arestaţi per
ansamblu 170.000 de militari români, lipsiţi prin ordin regal de a
se putea apăra. La Bălţi, masacrul a fost comis de N.K.V.D.
Agenţii acestui serviciu secret au recurs la diferite metode de
represiune şi reprimare: împuşcări în ceafă, înfometări,
mitralierea evadaţilor, aruncarea morţilor în şanţuri mocirloase
(pe care le săpaseră chiar victimele) etc. Nenumăraţi români au
murit atunci de boli şi frig.
Situaţia a fost dramatică şi în ce priveşte Biserica
Ortodoxă basarabeană. Mitropolia şi-a încetat activitatea, în timp
ce N.K.V.D. a siluit mentalul colectiv basarabean cu o năucitoare
propagandă care viza „eliberarea de sub jugul românesc” şi…
„opera de nimicire a duşmanilor poporului”. Toate acestea s-au
petrecut pe fondul impunerii modelului sovietic de socialism
(ateism). Preoţii şi mirenii ortodocşi au fost arestaţi, prigoniţi,
ucişi (numai la Chişinău s-au descoperit cadavrele a 45 de preoţi),
deportaţi etc. Bisericile au fost transformate în depozite sau, pur şi
simplu, aruncate în aer. Creştinii care purtau la gât cruciuliţă, or
aveau icoane în case, erau batjocoriţi în public. Preoţilor ortodocşi
li s-a interzis să predice în afara bisericilor, iar transmiterea de
mesaje religioase trebuia să aibă „avizul” N.K.V.D.
319
Un bilanţ estimativ al victimelor ambelor ocupaţii
sovietice, în teritoriile româneşti, se ridică la 1.505.000 basarabeni
şi 19.477 bucovineni.
Nume: Ierodiacon Dorimedont David;

Martiriu: Părintele, originar din Bacău, a îmbrăcat
veşmântul monahal la Mănăstirea Hancu. După ca Basarabia a
fost ocupată de ruşi, în 1940, majoritatea călugărilor s-au retras în
România. Însă, alături de alţi 7 călugări, părintele a rămas pe loc.
Au plecat însă şi ei, deoarece lăcaşul sfânt a fost transformat în
grajd şi depozit pentru Armata Roşie. Anul 1942 l-a găsit, la casa
părintească, slujind Utrenia în prezenţa a circa 30 de credincioşi.
După ce l-au arestat, l-au tuns şi i-au tăiat barba. Atunci, părintele
a replicat: ”Părul şi barba mi le puteţi lua, dar ceea ce am aici –
avea mâna pe inimă – nu mi le puteţi lua”. Martorele la proces,
cele patru femei credincioase, au fost condamnate la câte trei ani
de închisoare. Iar părintele, ajuns în spitalul din Taraclia, a fost
injectat cu substanţe letale de către nişte medici evrei şi aruncat la
morgă. Dar, minune, a doua zi l-au găsit rugându-se în genunchi.
Ca să scape de el, l-au dezbrăcat apoi, l-au legat la ochi de un stâlp
şi au turnat pe el apă rece până când a îngheţat.
Nume: Maica pustincă Ştefanida;

Martiriu: Maica, originară din nordul Albaniei, încă de la
vârsta de 7 ani s-a lepădat de cele ale lumii şi trupului. A fost una
din pustnicele din lume, cunoscută de Sfântul Nicolae
Velimirovici. În sărăcia ei lumească, dar nu şi dumnezeiască, avea
să îi scrie episcopului Victor al Skadarului, duhovnicul ei: ”în
afară de Hristos nu am nimic”. Maica şi-a presimţit apropiatul
ceas al despărţirii de această lume, scriindu-i părinţilor ei sârbi, cu
două luni înainte, că se pregăteşte de întâlnirea cu Hristos, Cel
pentru Care ”a ars jertfelnic de la vârsta de 7 ani, ca o lumânare
320
adusă la altar”. Şi, într-adevăr, la 21 aprilie 1945, chiar în Vinerea
Mare, o patrulă germană i-a bătut la uşa sihăstriei, cerându-i să
stingă opaiţul. Însă Maica a continuat să citească şi să se roage. A
fost bătută, cu sălbăticie, până şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Preot Ivan Voskoboinikov;

Martiriu: Comuniştii l-au împuşcat, în apropierea
oraşului Zagreb, în Serbia.
Nume: Ioanichie, mitropolit de Muntenegru şi Paralia;

Martiriu: Ierarhul, de origine sârbească, a fost numit
mitropolit de Muntenegru şi Paralia în decembrie 1940. În
contextul Războiului Mondial a fost arestat, împreună cu 17
preoţi, de rebelii comunişti. Cei 17 preoţi au fost împuşcaţi la
Zidani Most, iar pe mitropolit l-au dus în sudul Belgradului, la
Aradelovaci, unde l-au chinuit şi executat prin împuşcare.
Nume: Preot Magieru Corneliu, vicar la Episcopia

Oradea ;
Martiriu: Părintele, originar din Arad, se afla – în 1925 –
în parohia arădeană Cermeiu. Apoi, în1937, era vicar la Oradea,
iar în 1938 la Arad. Noile autorităţi comuniste l-au trimis, în 1945,
în lagărul de la Caracal. După eliberare, părintele a fost ucis pe
stradă.
Nume: Sfinţii sârbi Platon, Sava, Ioanichie, Branko,

Gheorghe, Dane, Bogaţin şi cei dimpreună cu dânşii;
Naştere în cer: 1941-1945;
Pomenire în calendarul sârbesc: 15 mai;
321
Martiriu: Pământul Serbiei ortodoxe a rodit multe vase
alese ale harului lui Dumnezeu.
Sfântul Platon Iovanovici s-a născut, în 1844, la Belgrad.
După ce şi-a efectuat studiile la Moscova, a predat la Seminarul
din Belgrad şi apoi, în 1939, a ajuns la Banja-Luca. Ca tot poporul
sârb, s-a confruntat din plin cu drama celui de-al doilea război
mondial. Atunci, în Croaţia, s-a instaurat un guvern filonazist care,
printre alte măsuri de forţă, a cerut fie ca aproximativ 3 milioane
de ortodocşi să treacă la romano-catolicism, fie să părăsească
locurile pentru a nu fi omorâţi. Sfântul, pentru că a refuzat să
părăsească turma, a fost ucis la 4 mai 1941.
Sfântul Sava s-a născut în 1884. A ajuns, în 1938, episcop
de Gorni Karlovaţ. Din această treaptă a refuzat oferta trupelor
italiene de ocupaţie, în Al Doilea Război Mondial, de a se refugia
la Belgrad. Este motivul pentru care, la 17 iulie 1941, a fost prins
de ustaşi împreună cu 3 preoţi şi 13 personalităţi ale Serbiei. Cu
toţii au fost puşi în lanţuri şi duşi în tabăra Gospiţ. Sfântul a fost
ucis alături de alţi sârbi ortodocşi.
Sfântul Ioanichie s-a născut, în 1880, la Stolovi. După ce
şi-a făcut studiile la Belgrad a ajuns, în 1940, mitropolit de
Muntenegru şi Paralia. A fost chinuit îngrozitor de comunişti, care
– în 1945 – l-au executat.
Sfântul Branco Dobrosavievici a fost preot. În 1941, chiar
de ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe, ustaşii din Veliun l-au
arestat împreună cu alţi 5 sârbi. Noaptea şi-au petrecut-o la sediul
Poliţiei, iar a doua zi au fost înjunghiaţi în pădurea Kestenovaţ. Ca
şi cum această bestialitate nu ar fi fost de ajuns, ustaşii l-au silit pe
Sfânt să facă slujba de înmormântare pentru fiul său, înainte de a-l
ucide şi pe acesta.
Sfântul Gheorghe Bonchici a fost, la Nasiţe, preot. În
1941, lăptarul satului şi nişte ustaşi au venit la casa lui, l-au dus
într-o livadă şi l-au chinuit. Grozăvia chinurilor îi arată pe
prigonitori mai prejos decât fiarele sălbatice: i-au smuls barba, i-
au tăiat urechile, nasul şi limba. Apoi, un ustaş scelerat i-a deschis
pântecele, i-a smuls maţele şi i le-a legat în jurul gâtului. I-au tăiat
funia care îl ţinea legat de un copac, apoi l-au împuşcat.
Sfântul Dane Babici a fost prins, de ustaşi, în ţinutul
Bania. Aceştia l-au înmormântat de viu până la mijloc şi,
smulgându-i de fiecare dată o bucată din trup, au început să
322
danseze sălbatic în jurul lui. După mai multe ore de martiriu, i-au
abandonat trupul când acesta nu mai avea formă omenească.
Sfântul Bogaţin a fost un sătean, bătrân, din Herţegovina.
Trăia cu durerea în suflet că familia i-a fost ucisă în lagărul de
concentrare de la Iasenovaci. Martiriul său este legat de faptul că
l-a privit cu un aer nefiresc de calm, care l-a tulburat pe asasin şi
mai mult, pe un ustaş care i-a omorât pe locuitorii din satul său.
Ca urmare, criminalul i-a tăiat pe rând urechile şi nasul
fără să poată să îl scoată din tăcerea lui. De altfel, când ustaşul i-a
spus că îi va scoate inima, Sfântul i-a zis: „Fă-ţi treaba fiule”!”.
Călăul i-a scos ochii şi inima, apoi l-a înjunghiat şi i-a aruncat
trupul într-un şanţ. Însuşi călăul acesta avea să recunoască faptul
că din acel moment nu a mai avut linişte, întrucât noaptea se
trezea din somn, îi vedea în întuneric privirea pătrunzătoare a
Sfântului şi auzea cum îi spunea aceleaşi cuvinte.
Nume: Mareşalul Ion Antonescu;

Martiriu: Acest mare patriot, născut în oraşul argeşean
Piteşti, a fost şef al Statului Român (6 septembrie 1940-23 august
1944) într-o perioadă caracterizată atât de faptul că marile puteri
au atentat la dăinuirea fiinţei noastre naţionale, cât şi de rigorile
impuse de Al Doilea Război Mondial. În astfel de clipe grele, s-a
dovedit a fi o personalitate militară de excepţie luptând cu eroism
pe front pentru refacerea României Mari în etape. Când şi-a dat
seama de eşecul politicii interne şi externe a regimului monarhic,
şi-a oferit serviciile cu gândul de a-i apăra atât pe românii din
teritoriile furate, cât şi pe cei subminaţi de alogeni în propria lor
ţară. Astfel, dacă în interiorul ţării a încercat să promoveze un tip
de stat de drept ce nu se baza pe nici o doctrină, ci pe obiectivul
”stării de necesitate”, ocrotindu-i pe evrei prin deportări, în
exterior a orientat România în război împotriva U.R.S.S. Nu
numai că a reuşit să recupereze teritoriile româneşti anexate forţat
de sovietici, dar în discuţiile oficiale purtate cu Hitler şi Mussolini
a pus şi problema recuperării Transilvaniei de la unguri. Din
nefericire, fiind învins în război, în România s-a instaurat un
regim ateu şi criminal de tip iudeo-bolşevic. Ca urmare, şeful
Statului Român a fost implicat într-un proces al criminalilor de
323
război, regizat de Moscova şi având girul regelui Mihai I.
Tribunalul în cauză l-a judecat deci în numele U.R.S.S., nu al
poporului român. A fost condamnat la moarte, alături de alţi
membri ai Guvernului, prin execuţie armată. În timpul procesului,
a spus: ”Scump popor român, sunt mândru că m-am născut şi am
trăit într-o naţiune… cu un trecut de două ori milenar (…) Sunt
onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta,
scump popor, pentru drepturile tale şi libertăţile tale. Sunt fericit
să cobor şi să mă aşez, cu un minut mai devreme… alături de
martirii şi luptătorii noştri de peste veacuri…” (16 mai 1946).
Înainte de a fi executat, împreună cu alţi trei miniştri, cei patru au
fost împărtăşiţi de preotul Teodor Totolici, duhovnicul închisorii
militare Jilava, cel care a şi rămas lângă ei până când au fost duşi
la stâlpii de execuţie. Toţi cei patru şi-au manifestat dorinţa că vor
să stea cu faţa spre plutonul de execuţie. Şi, pentru că nu au murit
nici după ce au fost împuşcaţi, comandantul plutonului s-a dus şi a
tras cu revolverul în capul fiecărui condamnat. Execuţia a avut loc
la închisoarea Jilava, iar sentinţa hotărâtă nu a fost niciodată
motivată. Abia în 1997, în încercarea de a-i reabilita juridic,
procurorul general al României a promovat recurs în anulare
pentru unii condamnaţi ai regimului antonescian, dar doi evrei din
Congresul S.U.A. i-au trimis o scrisoare preşedintelui Emil
Constantinescu, concepută pe un ton autoritar şi categoric, arătând
că Ion Antonescu a fost un criminal care s-a aflat ”pe partea
greşită a istoriei”. Recursul nu a mai fost finalizat, iar procurorul
general a fost eliberat din funcţie.
Pentru demnitatea noastră, a românilor, este bine să
înţelegem sensul înalt al sacrificiului mareşalului Antonescu şi
îndemnurile din mărturia creştină pe care ne-a adresat-o prin
Testamentul său: ”Slujitorii Bisericii, mai mari sau mai mici, să
fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul
dumnezeiesc al ei şi de răspunderea neamului nostru. Preotul,
prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin dezlegările lui de cele
pământeşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa
altarului şi în biserici pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult
sau mai puţin de ea, din vina tuturor.
Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră
nebiruită, nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o
brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge. Împletiţi-vă şi
324
înfrăţiţi-vă cu această brazdă, staţi înfipţi în ea şi fiţi pregătiţi să
muriţi cântând pentru ea. Nu există putere în lume care să poată
opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El.
Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să
suferim, să o merităm.
Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi
aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne
fie mortală.
Cred şi mărturisesc Învierea lui Hristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Hristos a înviat.
Neamul românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
Români, sus inimile! ”
Nume: Mihălcescu Irineu, mitropolit al Moldovei ;

Martiriu: Ierarhul, originar din Buzău, şi-a luat licenţa
teologică la Bucureşti, apoi a studiat Teologia şi Filosofia la
Berlin şi Leipzig. În 1904, era profesor la Facultatea de Teologie
din Bucureşti. Aici, cursurile sale erau urmărite cu interes de
intelectuali, ceea ce l-a făcut pe Nichifor Crainic să le numească
„adevărate sărbători ale vieţii intelectuale”. Apoi, între 1926-28,
eruditul teolog-scriitor a devenit decan al Facultăţii de Teologie
din Cernăuţi şi, în cele din urmă, a ocupat în 1939 scaunul de
mitropolit al Moldovei. În tinereţea sa, a fost racolat de
Masonerie, dar apoi a fost un înverşunat duşman al ei. După ce a
fost forţat să se retragă din scaun, în 1947, în 1948 şi-a dat sufletul
sub „mâna”, suspectată de otrăvire, a comuniştilor şi masonilor.
Nume: Patriarhul român Nicodim Munteanu;

Martiriu: Pentru că s-a opus comunismului ateist,
Patriarhul a avut parte de o moarte misterioasă. Sunt informaţii
conform cărora antihriştii l-ar fi otrăvit.
325
Nume: Petre Anculia ;
Martiriu: S-a născut într-o familie de ţărani, la Teregova,
în Caraş-Severin. A fost de profesie cojocar, dar – după revenirea
sa din Primul Război Mondial – a funcţionat ca om de serviciu la
Primăria locală. S-a implicat în aprovizionarea şi susţinerea
luptătorilor anticomunişti din Munţii Banatului, jurând că va lupta
pentru Sfânta Biserică a lui Hristos şi zdrobirea comunismului.
Trupul lui, ciuruit de gloanţele Securităţii, a fost expus în faţa
Prefecturii Teregova pentru a înfricoşa populaţia. Comuniştii l-au
îngropat în „cimitirul vitelor”, fără cruce, la marginea comunei.
Nume: Spiru Blănaru;

Martiriu: După ce a participat la al Doilea Război
Mondial, a urmat Şcoala Militară pentru ofiţeri din Lugoj şi
Facultatea de Drept din Iaşi. S-a stabilit în localitatea cărăşeană
Domaşnea. Îndurerat de abuzurile comuniste, a intrat în contact cu
mişcarea de rezistenţă anticomunistă din vestul României. Când
era pe versanţii Muntelui Semenic, a jurat că va lupta pentru
Biserică, Sfânta Cruce şi împotriva „tuturor trădătorilor de
Neam”. În 1949, comuniştii l-au arestat, fiind judecat la Tribunalul
Militar din Timişoara. L-au condamnat la moarte prin împuşcare.
Sentinţa a fost executată la Pădurea Verde, din Timişoara,
aflându-se într-un lot cu alte 4 persoane: Domăşneanu Petre,
Tănase Ioan, Puşchiţa Petru şi Maritescu Romulus. După ce i-au
legat la ochi, cu spatele la plutonul de execuţie, s-a ordonat
deschiderea focului. Apoi i-au aruncat pe toţi, într-o groapă
comună fără cruce, la marginea cimitirului din Calea Lipovei. Mai
multe săptămâni, locul a fost păzit de ostaşi ai Securităţii.
Nume: Leu Grigorie, episcop al Huşilor;

Martiriu: Ierarhul, originar din judeţul Covurlui, era, în
1910, preot duhovnic la Seminarul Central din Bucureşti. A
participat cu mult devotament, în Primul Război Mondial, la
luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Apoi, în 1924, se regăseşte în
326
treapta de arhiereu vicar al Mitropoliei Iaşilor, pentru ca în 1936
să fie ales episcop titular de Argeş, iar în 1940 să fie în eparhia de
Huşi. După actul de la 23 august 1944, a fost în postura de
opozant al regimului comunist. Ca urmare, în 1949, comuniştii l-
au invitat la Guvern, la o discuţie cu prim-ministrul Petru Groza.
Aici, la o masă protocolară, i s-a servit o „cafea” în urma căreia,
instantaneu, i s-a făcut rău. Simptomele manifestate, conform
specialiştilor, coincid stării de otrăvire cu arsenic. De fapt, nici nu
s-au terminat bine funeraliile sale, că a început arestarea,
torturarea şi condamnarea la ani grei de puşcărie a membrilor
familiei Leu şi a susţinătorilor ei. După informaţiile disponibile,
eliminarea brutală a episcopului a fost coordonată de însuşi Emil
Bodnăraş. Vrednicul de pomenire ierarh condamnase deschis, în
1929, acţiunea antiromânească la care s-a s-au dedat sectele,
romano-catolicii şi evreii.
Nume: Luminosu Gheorghe;

Martiriu: S-a născut într-o familie de ţărani, din comuna
cărăşeană Fădimac. A fost, în 1941, gardian public la Cabinetul
prefectului judeţului Severin. În 1947, a intrat în organizaţia
Naţional Creştină de Luptă împotriva Comunismului. A jurat, cu
mâna pe cruce, că va lupta „pentru Sfânta Biserică a lui Iisus
Hristos şi pentru Monarhie”, participând şi sprijinind mişcarea de
rezistenţă contra ateilor. În cele din urmă, în 1949, el şi alţi 6
condamnaţi au fost scoşi din penitenciarul Timişoara, sub
pretextul transferării la cel din Cluj, fiind toţi împuşcaţi la
poligonul de tragere de la Pădurea Verde-Timişoara. Avea vârsta
de 35 de ani.
Nume: Ungureanu Teodor;

Martiriu: S-a născut în comuna nemţeană Petricari, fiind
educat de părinţi creştini. A fost unul dintre aceia care, în 1948, a
pus bazele din vestul României a Organizaţiei Naţional Creştine
împotriva Comunismului. Comuniştii l-au împuşcat, în 1949, cu
încă alţi 6 condamnaţi.
327
Nume: Ieromonah Volănescu Ion;
Martiriu: Părintele, originar din comuna buzoiană
Cândeşti, a fost purtat pe la mai multe penitenciare. După
eliberarea sa, în 1944 s-a închinoviat la Mănăstirea buzoiană
Ciolanu. Primele confruntări cu organele de represiune comuniste
le-a avut din 1946. S-a mutat la Mănăstirea Hodoş-Bodrog unde,
în 1952, a fost arestat şi anchetat de către Securitate.
Considerându-l ca fiind un „mistic religios”, comuniştii l-au dus la
Penitenciarul Aiud. Apoi, devenind „în libertate” foarte popular la
Biserica Mănăstirii Dealul, lângă Târgovişte, a fost din nou arestat
de comunişti şi închis la Spitalul nr.9 din Bucureşti. Aici, ofiţeri ai
Securităţii l-au împuşcat, cu un pistolet, în ceafă.
Nume: Preot Bodrog Vasile;

Martiriu: În 1926, după absolvirea Seminarului
Teologic, a fost hirotonit preot la biserica din Duşmani, judeţul
Bălţi. A fost condamnat la moarte de către comunişti, fiind
împuşcat de sovietici.
Nume: Domăşneanu Petre;

Martiriu: Comandorul aviator Domăşneanu s-a născut în
comuna cărăşeană Iablaniţa. Deşi comuniştii l-au acuzat că a fost
legionar, nu a avut legături cu Mişcarea Legionară. S-a retras,
însă, în Munţii Banatului, undeva în apropiere de Mehadia.
Atunci, graţie pregătirii sale militare, s-a raliat mişcării de
rezistenţă anticomunistă. Pentru aceasta, Tribunalul Militar
Timişoara l-a judecat, în 1949, împreună cu alţii 11 luptători
anticomunişti. L-au acuzat de „misticism”, „fascism”, ca unul ce a
luptat împotriva unui regim ateu. Comuniştii l-au împuşcat la
poligonul de tragere, de la Pădurea Verde – Timişoara, cu alţi 5
condamnaţi. Ulterior, un martor ocular a declarat că, înainte de a fi
328
executat, bravul comandor a spus: „Trageţi băieţi şi omorâţi-mă
odată, foc”.
Nume:Victor Dragomirescu, Lucia Grecu, Nicoleta

Niculescu;
Naştere în cer: 21-22 septembrie 1939;
Martiraj: Dincolo de intrigile politice interbelice,
promovate de forţe implicate în schiţarea viitorului României în
regimurile lui Carol al II-lea şi Ion Antonescu, s-a manifestat o
exarcebare a violenţei din toate direcţiile. Pe de-o parte, legionarii
au recurs la măsura extremă de a-i ucide pe prim-ministrul mason
I.G. Duca (+1939), iar pe de altă parte mai mulţi lideri legionari
au fost eliminaţi talmudic, prin concursul regelui Carol al II-lea şi
al altor exponenţi ai regimului, de către oculta masonică (a se citi
ziarul „Israel”, din 5 ianuarie 1939, tipărit la Cairo). În masacrarea
lor, frapează cruzimea prin care au fost reduşi la tăcere capii unui
partid de nuanţă naţional-creştină. Astfel, la 30 noiembrie 1938,
14 legionari au fost ştrangulaţi într-o pădure de către jandarmi.
Apoi, ca să lase impresia simulării unei fugi sub escortă, i-au
aşezat pe cei 14 cu faţa în jos şi i-au împuşcat, aruncându-i într-o
groapă de 4 metri peste care au vărsat 15 damigene de acid
sulfuric (pentru a li se descompune trupurile) şi au „acoperit-o” cu
o placă de beton de 30 de tone! Mai târziu, aceiaşi jandarmi i-au
dezgropat şi au găsit, la gâturile decedaţilor, cruciuliţe
reprezentând pe Mântuitorul Hristos şi pe Maica Domnului.
Celălalt masacru a avut loc de 21-22 septembrie 1939, când mai
mulţi legionari au fost scoşi din spitale şi lagăre pentru a fi
împuşcaţi fără judecată. Pretextul l-a reprezentat asasinarea prim-
ministrului Călinescu. Şi, cu toate că cei 9 asasini s-au predat,
fiind în cele din urmă executaţi prin împuşcare, iar trupurile li s-au
expus trei zile ca să le vadă obligatoriu până şi copiii, au fost
împuşcaţi 254 de legionari (printre care şi 13 clerici). De
asemenea, trupurile lor au fost ţinute la răspântiile drumurilor
purtând stigmatul trădători de ţară: iată cum şi-au dat sufletele, în
acele zile, trei dintre legionari:
Victor Dragomirescu a fost întemniţat, mai întâi, la
închisoarea Văcăreşti, după care l-au dus la Crematoriu. Înainte de
a fi ars, după cum a declarat ulterior şoferul maşinii care l-a
329
transportat, acesta le-a zis criminalilor săi: „Măi oameni buni, mă
ardeţi de viu măi?”. Apoi i-au aruncat cenuşa, printre bălării şi
gunoaie, într-un loc viran. De sfârşit pământesc tragic au avut
parte şi două femei. Prima , bucureşteanca Lucia Grecu, era
licenţiată în Fizică-Chimie. A fost arestată în urma unor căutări la
care au participat peste 200 de agenţi ai Siguranţei carliste. Şi-a
dat sufletul fără să scoată un cuvânt, la două zile după ce împlinise
27 de ani, în lanţurile anchetelor Prefecturii Bucureşti: fiind
muribundă, a fost aruncată pe fereastră ca să se simuleze
sinuciderea. Cea de-a doua, Nicoleta Niculescu, a fost schingiuită
bestial în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitale. Pe când horcăia în
sânge, au aruncat-o în cuptorul numărul 1 de la Crematoriu: focul
a cuprins-o în gemete sfâşietoare de durere. La toate aceste acte de
cruzime, legionarii au răspuns prin asasinarea, în 1940, câtorva
personalităţi ale ţării. Repudierea lor in-corpore continuă până în
zilele noastre.
Nume: Preot Ioanete;

Martiriu: Părintele, originar din Poşaga (Alba), a fost
împuşcat de Securitate pe când se afla în mijlocul partizanilor
anticomunişti.
Nume: Garagaianu Maria;

Martiriu: Această ţărancă, originară din Siliştea, a tras
clopotele bisericii, ca să adune lumea, când a început revolta
ţărănească. Atunci, un comunist a împuşcat-o pe fata, de 19 ani, în
stomac. Dar, continuând să tragă clopotele, fata a fost aruncată
jos, de către criminal, astfel dându-şi sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Bocu Sever;

Martiriu: A fost originar din Şiştarovăţ, judeţul Timiş. Pe
linie genealogică, l-a avut ca strămoş pe Pavel Bocu, tras pe roată
330
pe timpul răscoalei lui Horea. Încă de pe când era elev, jandarmii
maghiari l-au arestat şi interogat pentru că a susţinut Memorandul
românilor transilvăneni din 1892. După aceea, a lucrat ca redactor
la mai multe ziare, susţinând drepturile naţionale ale românilor din
Banat şi Transilvania. Până în 1912 a suportat peste 30 de procese
de presă, în 1904 fiind condamnat la 3 luni şi jumătate de temniţă.
Pentru activitatea sa de jurnalist în timpul războiului, refugiat fiind
în regatul României, un tribunal militar din Ungaria l-a
condamnat, în contumacie, la moarte. L-au mai condamnat încă o
dată la moarte, în contumacie, pentru „înaltă trădare”, sentinţă
publicată şi în Monitorul Oficial din Budapesta. Apoi, de la Paris,
a susţinut legitimarea internaţională a Marii Uniri, la Conferinţa
de Pace, în calitate de consilier tehnic. Între 1921-1946,
timişorenii de la Torontal l-au ales în toate legislaturile
parlamentare ale României. S-a mai remarcat şi pentru că, în 1932,
a organizat aducerea în ţară şi reînhumarea în pământul Banatului
a osemintelor revoluţionarului Eftimie Murgu, aduse dintr-un
cimitir al Budapestei. Apoi, în 1940, a semnat cu marii istorici
Iorga, Brătianu, Lapedatu etc. Protestul în legătură cu cedarea
Basarabiei şi Bucovinei de Nord către U.R.S.S. El este cel care a
rostit, atunci, emoţionantele cuvinte: „Toată ţara să fie
mobilizată. Ardealul nu poate fi dat… Poporul român nu poate fi
dezonorat”. Nu a putut rămâne nepedepsit de regimul comunist
ateu, mai ales pentru că a susţinut şi apărat Biserica Ortodoxă. Ca
urmare, l-au arestat în 1950 şi aruncat în temniţa de la Sighet.
Aici, după cum a relatat colegul său de celulă Coriolan Bălan (fost
prefect al judeţului Timiş – Torontal), un gardian l-a lovit cu
bocancii în cap, până când i-a zdrobit maxilarul, după care şi-a dat
sufletul. Mormântul nu îi este cunoscut.
Nume: Preot Şerban Radu Gheorghe;

Martiriu: Părintele, originar din comuna constănţeană
Saraiu, a slujit în biserica de la Corbul de jos. Implicat în
rezistenţa anticomunistă de la Babadag, părintele a fost dus mai
întâi la Aiud, apoi la mina de plumb din Baia Sprie. Pe când era la
mină, extenuat de muncă şi chinuri, a fost auzit în dialogul pe care
l-a avut cu un gardian. „Te împuşc”, i-a zis acesta. „Împuşcă-mă”,
331
i-a răspuns părintele. În cele din urmă, a fost împuşcat de către
Securitate.
Nume: Preot Aftenie Vasile, episcop auxiliar al

Episcopiei Banatului;
Martiriu: A decedat, în bătaie, în timpul anchetei la
Ministerul de Interne.
Nume: Murariu Traian;

Martiriu: S-a născut în comuna timişeană Pădureni, într-
o familie de ţărani harnici ai câmpiei bănăţene. În 1950, el i-a
găzduit pe doi tineri – îmbrăcaţi ţărăneşte – care îi ajutaseră pe
luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraş. Dar, în cursul nopţii,
7 miliţieni au pătruns cu forţa în casa unde se adăposteau tinerii
Nicolae Mazilu şi Ion Mogos, i-au ucis şi aruncat acolo într-o
groapă comună. Gazda celor doi, creştinul agricultor Munteanu, a
fost judecată de Tribunalul Militar Bucureşti şi executată la
Penitenciarul Jilava prin împuşcare.
Nume: Preot Dinescu Haralambie;

Martiriu: Părintele, originar din comuna argeşeană Şuici,
a fost duhovnicul partizanilor anticomunişti din Valea Vâlsanului.
A fost împuşcat de trupele de Securitate.

Martiriu: Părintele, fiind hirotonit pe seama parohiei
argeşene Şuici, a fost duhovnicul partizanilor anticomunişti de pe
valea Topologului. Securiştii l-au împuşcat în 1952, deoarece
botezase copilul luptătorului Silişteanu, născut în catacombele din
apropierea satului Cărpeniş.
332
Nume: Preot Luca Simion;
Martiriu: Părintele, originar din Ocna Sibiului, a fost
hirotonit preot pe seama parohiei sibiene Ruşi, în 1949. La puţin
timp după ce două persoane l-au reţinut, pe când ieşea din clădirea
Arhiepiscopiei, a fost găsit înecat în lacul Dumbrava Sibiului.
Nume: Preot Todea Gheorghe ;

Martiriu: Părintele, originar din Dej, a slujit ca preot în
parohia Borcut, în judeţul Someş, apoi la Târgul Lăpuşului.
Securitatea l-a închis în temniţa din Satu-Mare, unde l-a asasinat.

Martiriu: Părintele a fost duhovnicul partizanilor din
munţii Făgăraş. Comuniştii l-au împuşcat.
Nume: Iconom stavrofor Băldescu Ioan;

Martiriu: Comuniştii l-au ucis, la Coasta Galeş, în
Dobrogea.
Nume: Brătianu Gheorghe;

Martiriu: Pe când avea 30 de ani, la propunerea
savantului Nicolae Iorga, în 1928, a fost ales membru
corespondent al Academiei Române, iar membru titular va fi ales,
după uciderea lui Iorga, în 1942. În calitatea sa de istoric, a scris
mai multe lucrări ştiinţifice apreciate de specialişti în domeniul
cercetării izvoarelor documentare. În plan politic, s-a împotrivit
mutilării teritoriale săvârşite în România anului 1940, refuzând să
pactizeze cu comunismul. De aceea, în anii 1944-47 a fost supus
333
multor ameninţări şi denigrări în presa timpului. Ca urmare, a fost
dus de comunişti la închisoarea deţinuţilor politici din Sighetu
Marmaţiei, în 1950, suferind timp de trei ani regimul de temniţă
grea. Soţia sa, ca să poată supravieţui, a fost nevoită să îşi vândă
haine şi diferite lucruri din casă. Soţul ei, a fost dus la Sighet cu
alţi arestaţi, printre care C.D. Brătianu, C.C. Giurescu, Gheorghe
Tătărescu etc. Aici, la percheziţia corporală, i s-au confiscat „una
iconiţă metal alb” şi „una cruciuliţă din metal cu şnur roşu”.
Ambele se regăsesc expuse la Memorialul Victimelor
Comunismului din Sighet. A răposat în 1953, fiind îngropat fără
cruce în cimitirul săracilor de pe malul Izei. Cauza decesului,
conform multelor mărturii strânse de fiica sa Maria, a constat în
torturile fizice la care a fost supus. Mai târziu, în 1971, osemintele
marelui istoric au fost strămutate la Florica-Ştefăneşti, Argeş, în
acelaşi mormânt cu unchiul său, C.D. Brătianu. Lângă numele lor,
pe nişă, stă scris: „Ei au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor”.
Nume: Preot Roşescu Dumitru;

Martiriu: Părintele, originar din Râmnicu Sărat, a fost
ucis în bătaie în timpul anchetei de la Capu Midia, în 1953.
Nume: Metea Victor;

Martiriu: Originar din apropiere de Făgăraş, Braşov,
acest tânăr era student la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A
fost martor când, în 1948, comuniştii îi eliminau pe studenţii şi
profesorii consideraţi „periculoşi” pentru noul regim ateu. Tatăl
lui, pe nume Victor, era o „ţintă” a prigoanei, ca unul ce afirma că
„regimul comunist îşi bate joc de oameni”. În faţa arestărilor
făcute de Miliţie şi Securitate, Victor şi tatăl lui fug de acasă.
Amândoi intră în grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraş, format
din 12 persoane. Avea atunci 22 de ani. După un an de anchete şi
torturi, în 1957, a avut loc procesul „bandei din munţi”. Au fost
condamnaţi la moarte, iar Victor a refuzat să semneze cererea de
recurs. Anchetatorii s-au înfuriat. L-au constrâns, ulterior, să ceară
rejudecarea şi să fie obligat să dea explicaţii. A declarat, în cele
334
din urmă, că niciodată nu a avut încredere în justiţia comunistă. Ca
pedeapsă, l-au ţinut o iarnă la Jilava şi au continuat să îl
ancheteze. Deşi ceilalţi condamnaţi au fost executaţi în 1957, pe
Victor l-au mai reţinut până când, în 1958, l-au împuşcat.
Nume: Preot Nicolae Andreescu;

Martiraj: Părintele, originar din comuna argeşeană
Corbi, a fost hirotonit în 1943 pe seama parohiei doljene Maglavit.
S-a manifestat împotriva ideologiei comuniste, colaborând cu
grupul de rezistenţă comunistă din zonă în anii 1949-50. Într-o
predică, la 9 aprilie 1955, a spus credincioşilor: „Să nu vă luaţi
după descreieraţii zilei, care spun că nu e Dumnezeu”.
Autorităţile comuniste l-au acuzat de atitudine „duşmănoasă şi
contrarevoluţionară” şi de „favorizarea elementelor fugite în
munţi”. După interogări la Piteşti, a fost interogat chiar de
ministrul Drăghici. După ce l-au torturat, în 1959 a fost
condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată la penitenciarul
Jilava, cu pistoletul, de către echipa de militari comandată de
directorul închisorii. L-au împuşcat în aceeaşi zi cu preoţii Ion
Constantinescu, Ion Drăgoi şi fraţii Arnăuţoiu. A lăsat în urma sa
doi copii.
Nume: Preot Constantinescu Ion;

Martiriu: Părintele, originar din Argeş, a fost hirotonit pe
seama parohiei Poenărei, comuna Corbi. Comuniştii l-au învinuit
de legăturile pe care le avea cu membrii mişcării de rezistenţă
anticomunistă „Haiducii Muscelului”. Pe aceştia, de mai multe ori,
i-a aprovizionat cu alimente, îmbrăcăminte etc. Inclusiv cu Biblia
şi Cazania. O foarte importantă faptă a părintelui a fost aceea a
botezării fetiţei lui Toma Arnăuţoiu, născută într-o groapă săpată
în stâncă. Pentru acestea, comuniştii l-au condamnat, în 1959, la
moarte. Sentinţa s-a executat la Penitenciarul Jilava prin
împuşcare cu pistoletul.
335
Nume: Preot Drăgoi Ion;
Martiriu: Părintele, în 1940, era paroh în comuna
argeşeană Nucşoara. A fost duhovnicul grupului condus de
anticomunistul Toma Arnăuţoiu, motiv pentru care s-a refugiat din
zonă. Mai întâi, comuniştii i-au arestat soţia, fiul, apoi – în 1950 –
şi pe el. Ca urmare, comuniştii l-au dus la închisoarea Gherla, apoi
la Securitatea Piteşti unde, rapid, l-au acuzat de „favorizare de
acte de teroare”. În cele din urmă, fiind la închisoarea Jilava,
gardienii l-au scos, l-au legat la ochi şi l-au executat, prin
împuşcare, trei militari.
Nume: Moldovan Ioan;

Martiriu: Născut într-o familie de ţărani ardeleni, din
Cluj, acesta a fost şef de gară în localitatea Aurel Vlaicu din
Hunedoara. Pentru implicarea sa în activitatea organizaţiei
anticomuniste „Garda Albă”, a fost condamnat la moarte.
Convingerile sale creştineşti şi le-a exteriorizat printr-o atitudine
demnă, altruistă. Ca urmare, comuniştii l-au încarcerat la Gherla,
apoi l-au executat prin împuşcare.
Nume: Nistor Ioan;

Martiriu: S-a născut, dintr-o familie de oameni săraci, în
comuna hunedoreană Romos. A pus la temelia vieţii sale credinţa
în Dumnezeu şi dorinţa de libertate a poporului român. Pentru că a
pus bazele unei organizaţii secrete anticomuniste în Hunedoara, în
1952-53, maistrul – mecanic Nistor a fost arestat în 1958 şi
anchetat cu brutalitate la Securitatea Deva. L-au judecat la
Tribunalul Militar din Cluj, în 1958, apoi l-au executat „prin
împuşcare cu arma de foc, cu spatele spre grupa de execuţie”.
Nume: Preot Nicolaev Boris;

336
Martiriu: Părintele, originar din Donduşeni (Basarabia),
a fost martirizat de antihriştii sovietici împreună cu dascălul
Trifon Rabei. Ambii, în 1961, au fost la o înmormântare. După
funeralii, când se întorceau acasă, le-au ieşit în cale vreo 6 oameni
şi i-au ucis. Părintele a fost omorât pe loc, în timp ce dascălul,
prefăcându-se decedat, a mai stat o vreme la pământ, până când
asasinii au fugit. Apoi, dascălul s-a ridicat şi, parcurgând o cale
scurtă până în sat, a început să strige „Oameni buni, ajutaţi-mă!
Eu sunt dascălul de la Basarabi!”. Dar sătenii, speriaţi, nu au ieşit
să vadă ce se întâmplă. În schimb, criminalii s-au reîntors, i-au
umplut gura cu pământ, şi i-au scos plămânii. Când l-au găsit şi l-
au întrebat cine l-a hăcuit, a mai avut putere să arate cu degetele
că erau cinci şi şi-a dat sufletul.
Nume: Sfântul Mucenic Filumen Aghiotofitul;

Sinaxarul ierusalimitean: 29 noiembrie;
Martiriu: Sfântul, originar din Cipru, a mers din tinereţe
la Locurile Sfinte şi a fost egumenul Mănăstirii ”Puţul lui Iacov”
din oraşul palestinian Nablus (fântâna aceasta este chiar sub
altarul bisericii, acolo unde şi astăzi se mai vede sânge la locul de
martiraj). Cel pe care Patriarhul Ierusalimului l-a numit ”înainte-
mergătorul săracilor”, Sfântul Filumen, a fost martirizat în seara
zilei de 29 noiembrie 1979: doi rabini s-au ascuns în livada cu
vişini şi, când Sfântul a intrat singur în biserică pentru Vecernie,
aceştia s-au apropiat şi l-au ucis în chinuri sălbatice: i-au scos un
ochi (şi i l-au împuns pe celălalt), i-au dislocat maxilarul inferior,
i-au tăiat degetele mâinii drepte, i-au lovit piciorul stâng cu
toporul, l-au lovit cu securea în cap în chipul crucii şi au distrus
lăcaşul de închinare aruncând o grenadă a armatei israeliene. După
5 ani, de la înfricoşătoarea mucenicie, Sfântul Sinod al Patriarhiei
Ierusalimului l-a proslăvit în Ceata Sfinţilor. Iar din moaştele
Sfântului izvorăşte mir, fiind izvor de har şi binecuvântări.
Nume: Sfântul Filomen de la Fântâna lui Iacob;

337
Martiriu: S-a născut la Lefcosia, în 1913. Abia avea
vârsta de 14 ani când, cu fratele lui geamăn, au mers la mănăstire.
În 1937 au fost tunşi, împreună, în monahism. Sfântul a fost
hirotonit preot în 1943. Martiriul său a avut loc pe când slujea la
biserica de la Fântâna lui Iacob. Atunci, evreii l-au ameninţat să-şi
ia icoanele şi să plece de acolo. Cum Sfântul a refuzat, evreii l-au
atacat cu securile tocmai când săvârşea seara slujba Vecerniei: l-
au lovit în cap, i-au tăiat degetele de la mâna dreaptă, au pângărit
Biserica şi l-au omorât. Deşi se afla atunci la multe mile depărtare,
fratele său l-a auzit prin puterea harului: „Frate, m-au ucis spre
slava lui Dumnezeu. Te rog să nu te întristezi!”
Trupul Sfântului a rămas, 5 zile, cald şi moale. Astăzi,
moaştele i se găsesc la biserica unde l-a preamărit, prin credinţa
sa, pe Dumnezeu.
Nume: Sorin Leia, Vasile Balmoş, Margareta Caceu,

Mariana Caceu, Dumitru Constantin, Constantin Iosub, Elena
Sava, Ioan Stanciu, Ioan Măriuţac, Vasile Nemţoc;
Martiriu: 11 eroi de Timişoara, pe când se aflau pe
treptele Catedralei Ortodoxe, au fost împuşcaţi în timp ce scandau
lozinca „Există Dumnezeu” şi agitau tricolorul României cu stema
comunistă decupată. Tot atunci, în zona Catedralei au mai fost 37
de victime ale represiunii armate, rănite în abdomen, picioare,
mâini, torace, gât şi spate. O mare mulţime de oameni, stând în
genunchi cu lumânări aprinse, în mâini, scandau „Dumnezeu e cu
noi”, „Există Dumnezeu”… pentru a fi împrăştiaţi, s-au aruncat
asupra lor grenade de instrucţie şi substanţe toxice. Se cuvine să îi
amintesc aici, pentru izbânda idealurilor lor creştine, pe toţi
martirii care, dându-şi viaţa pentru libertate şi demnitate naţională,
au contribuit în Decembrie 1989 la prăbuşirea unui regim ateist
impus în ţara noastră cu tancurile celor ce dirijează din umbră faţa
văzută a lumii.
Nume: Monahii Trofin, Terapont şi Vasile;

Naştere în cer: ziua Sfintelor Paşti ale anului 1993;
338
Martiriu: Cei trei vieţuitori, pătimitori pentru Hristos, au
aparţinut Mănăstirii ruseşti Optina. Ieromonahul Vasile, născut
în 1960, a locuit la Kuzminski, o suburbie din zona Moscovei. A
absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din
Moscova, în 1958. Încă din ultimul an de studenţie, a început să
practice sportul de performanţă, devenind jucător al echipei
naţionale de Polo a U.R.S.S. Însă, în el, se aprinsese fiorul
dragostei de Dumnezeu. Cu timpul, i-a adus la credinţă pe mulţi
coechipieri. Colegii de echipă au spus cum, în Postul mare, acesta
le spunea: „Important este să avem puteri duhovniceşti, iar cele
fizice vor veni după aceea. Puterile ni le dă duhul, nu trupul”. Şi
astfel, postind şi rugându-se, dădea goluri după goluri. Iar când şi-
a cumpărat Biblia în străinătate, la fel au făcut şi ceilalţi sportivi.
Presa nu a vrut să colaboreze, ca ziarist, ştiind că era dependentă
de autorităţi. Mai târziu, în 1988, Igor a plecat la Optina, unde – în
1990 – a fost hirotonit ieromonah. Apoi, în 1993, a fost desemnat
pentru a ţine predica din Sâmbăta Luminată, dar nu a mai
apucat… Înainte de Paşti, i s-a arătat în vedenie Cuviosul
Ambrozie, apoi s-a spovedit. A urmat stropirea sa cu apă sfinţită
de către un părinte, la care avea să-i spună: „Stropeşte-mă bine!”.
Acesta l-a stropit atât încât i-a udat toată faţa. În cele din urmă,
ieşind din biserică, părintele s-a îndreptat spre clopotniţă. Probabil
a auzit cum bătaia clopotelor trase de călugării Terapont şi Trofin,
amândoi tăiaţi cu un cuţit mare de un ucigaş, s-a întrerupt.
Nebănuind nimic, la fel a fost omorât şi părintele Vasile.
Criminalul, fugind, şi-a aruncat în urma sa mantaua soldăţească,
precum şi o sabie lungă de 60 cm pe care erau gravate numărul
666 şi inscripţia satana.
Monahul Terapont s-a născut, în 1955, în regiunea
Novosibirsk. După şcoală, a lucrat ca tehnician – silvicultor pe
malul lacului Aikal. Odată, înainte de a ajunge la Optina, a spus
unui apropiat: „Bine le este acelor oameni care mor ca mucenici
pentru Hristos. De m-aş învrednici şi eu de acest lucru!” La
Optina, de Paştile anului 1991, a fost îmbrăcat în rasă. Apoi, exact
peste doi ani, a mers cu părintele Terapont, când în curtea
mănăstirii nu mai era aproape nimeni, să tragă clopotele. Acolo,
sub loviturile cuţitului, călugării au căzut unul după celălalt.
Sângele lor mucenicesc a înroşit scândurile eşafodului de sub
clopote.
339
Monahul Trofin s-a născut în 1954, în Siberia, în
regiunea Irkutsk. A dobândit specializarea de electrician, fiind
plecat în cursă lungă cu trailerul de Sahalin, care prindea peşte
oceanic. Apoi, rămânând la ţărm, a început să lucreze la calea
ferată şi să fie foto-corespondent la ziarul local. La Mănăstirea
Optina a intrat, ca frate, în 1991. Iar în 1993, când obştea se
pregătea să îl tundă în monahism, a spus: „Nu voiesc să fiu nici
ierodiacon, nici preot, ci doar monah voiesc să fiu – monah
adevărat până la moarte”. Parcă a presimţit plecarea sa din
această lume, spunând în Postul Crăciunului: „Până la Crăciun
voi trăi, dar până la Paşti – nu sunt convins”. Avea să fie într-
adevăr ucis, de Paşti, într-un moment când, nu a observat cum, a
fost străpuns de sabia atacatorului.
Nume: Preot Petru Boiarski;

Martiriu: Părintele s-a născut în 1973, în satul ucrainean
Zagorie, în regiunea Târnopol. Părinţii lui, Mihail şi Nadejda, erau
muncitori. Văzându-şi copilul mereu bolnav, mama acestuia s-a
rugat la Dumnezeu, în disperare, să îl ţină măcar până la 20 de ani.
Şi creştea copilul, îngândurat, mai altfel decât ceilalţi copii. I-a şi
spus mamei sale, pe când era în clasele a treia, a şasea şi a opta, că
nu va trăi mult. Atunci, mama lui l-a întrebat, îngrijorată, de ce
vorbeşte astfel. „Veţi vedea”, a răspuns el. Mama însă tot îşi
spunea sieşi. Apoi, tânărul a luat examenul la Seminarul Teologic
din Zagorsk, însă nu a fost primit pentru că, tocmai atunci, se
producea separarea Ucrainei de Rusia. În această situaţie, a vrut să
intre în monahism, dar insistenţele părinţilor au fost atât de mari
încât s-a văzut nevoit să se supună. L-au căsătorit, în vreme scurtă,
cu o fată. Dar, în noaptea nunţii, o voce a trezit-o din somn pe
mama lui: „Treziţi-vă! Ce faceţi? Ea este nevrednică pentru el!
Nevrednică”. Înfricoşată, l-a trezit pe soţ şi i-a spus, dar acesta –
obosit – s-a răstit spunându-i că este doar un vis. Şi, chiar dacă
rânduiala căsătoriei a avut loc, voia lui Dumnezeu a fost alta. Nu
au avut binecuvântarea Lui. După căsătorie, tânărul a plecat să fie
hirotonit, iar soţia a rămas să locuiască o vreme cu părinţii lui.
Însă, „convinsă” de nişte „prieteni” că va fi săracă alături de Petru,
pentru că acesta va da banii cerşetorilor şi nu va face „decât” să se
340
roage, soţia a plecat şi a găsit alt mire. După multe ezitări ale
părinţilor, tatăl i-a spus într-o zi cum stătea situaţia, fiind oprit
însă de cuvintele: „Tată, nu trebuie să-mi spui, eu ştiu totul”. „De
unde, fiule?”, a fost întrebat. „Dumnezeu mi-a descoperit totul.
Te rog, nu mai vorbi despre ea”. Apoi, cu mult înainte de a pleca
din această lume, la vârsta de 20 de ani şi jumătate, Dumnezeu i-a
descoperit alesului său ce aveau să se petreacă. Inclusiv că va
cunoaşte sfârşit mucenicesc, iar trupul îi va fi găsit după trei zile şi
trei nopţi. Într-adevăr, i-au descoperit trupul, schingiuit, în a patra
zi. La puţin timp de la înmormântare, părintele i s-a arătat într-o
vedenie unui fiu duhovnicesc, căruia i-a dezvăluit ultima lui
nevoinţă şi faptul că ochii i-au fost arşi cu o lampă de sudură. De
altfel, sicriul cu trupul părintelui fusese sigilat, cu dispoziţia să nu
fie deschis indiferent de motiv. Oamenii au încălcat însă
instrucţiunile, la cererea foarte insistentă a mamei sale, având
ocazia astfel să constate neputreziciunea şi faptul că în toată
încăperea s-a răspândit o bună-mireasmă. Era a şaptea zi de la
deces. Însă, capul îi era umflat de mutilări, iar cutia craniană
prezenta o rană adâncă în care încăpea un pumn…
Nume: Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov ostaşul;

Pomenire în calendarul rusesc: 23 mai;
Martiriu: Sfântul, originar din Podolsk (lângă Moscova),
a fost singurul copil din familie. Când avea 12 ani, în 1989, a fost
dus de bunică să se spovedească. Preotul a văzut, atunci, că nu
avea cruce la gât şi, în timpul spovedaniei, i-a dat o cruce. Şi
copilul nu avea să o mai dea jos, de la gât, niciodată. Chiar dacă şi
mama lui l-a sfătuit să o scoată, să nu îl mai ridiculizeze colegii,
Sfântul nu i-a răspuns şi nu a ascultat-o. A fost tâmplar. Însă, în
1996, a fost repartizat în serviciu militar la posturile de frontieră
din Cecenia. Aici avea să fie luat ostatec, după o lună, cu încă trei
soldaţi. În timpul cât a fost captiv, adică 100 de zile, mama lui şi-a
primejduit viaţa căutându-şi fiul. Acesta, chiar din prima zi de
prizonierat, nu a vrut nicidecum să îşi renege credinţa ortodoxă.
Apoi, au încercat prin tot felul de mijloace să îl facă să îşi scoată
crucea, să devină musulman şi chiar să îl transforme în călău al
soldaţilor ruşi. Sfântul pe toate le-a răbdat şi, ca urmare, a fost dat
341
la chinuri. Astfel, chiar în ziua lui de naştere (23 mai), în 1996,
rebelii ceceni i-au adus pe cei patru prizonieri ca să îi omoare. Pe
trei dintre ei i-au ucis, apoi – zicându-i Sfântului să îşi scoată
crucea – i-au promis: ”Ne jurăm pe Allah că vei trăi”. Sfântul,
refuzându-i, a luat cununa muceniciei: deşi l-au omorât cu cuţitul,
tăindu-i capul cu totul, nu au îndrăznit să îi ia crucea de la piept.
Şi l-au îngropat, cu crucea la gât, fără cap. După 6 luni, când
mama lui l-a găsit, cecenii i-au cerut 4000 $ ca să îi dea trupul.
Mama lui şi-a vândut atunci apartamentul şi hainele, ca să le dea
banii ceruţi şi să aibă pentru deshumare şi reînhumare. Cecenii, în
”plus”, i-au dat şi caseta video cu mucenicia Sfântului. Astfel s-a
reuşit ca, la 20 noiembrie 1996, trupul Sfântului să fie adus în
satul natal şi îngropat creştineşte. După câteva zile însă, tatăl
Sfântului a murit de durere lângă mormântul fiului lui. Sfântul se
arată credincioşilor şi face minuni. Iar ucigaşii lui, după trei ani de
când l-au ucis, s-au omorât între ei.
Nume: Preotul rus Daniel Sâsoev;

Martiriu: Acest părinte rus, slujitor la o biserică din
sudul Moscovei, a fost împuşcat în biserică – alături de ajutorul
său Vladimir Strelbitskij – pentru activitatea sa misionară.
Părintele, fiind sclipitor în activitatea lui misionară printre
musulmani şi grupările sectare, a mărturisit adevărul de credinţă şi
după ce fusese ameninţat cu moartea, nevrând să facă nici un fel
de compromis faţă de curentele necreştine sau anticreştine din
Rusia. Este cel de-al 25-lea preot ucis, în Rusia, din 1990 şi până
acum.
Nume: Preot Tudor Marin;

Martiriu: Părintele, cu parohie în Focşani, a fost
înjunghiat de un tânăr care, influenţat de învăţăturile eretice ale
neoprotestanţilor, a intrat intempestiv în lăcaşul sfânt. El a declarat
Poliţiei că, în timpul Sfintei Liturghii, ar fi avut o „vedenie” în
urma căreia l-ar fi „văzut” pe preot în chipul diavolului şi ar fi
primit „ordin” de la Dumnezeu pentru a-l ucide. Prin actul
criminal s-a nesocotit porunca lui Dumnezeu de a nu ucide,
342
asasinul „justificându-şi” păcatul cu interpretarea deformată a unui
verset din Vechiul Testament. Televiziunile şi presa nu au
mediatizat cazul, decât „în treacăt”, deoarece erau „ocupate” cu
teme precum examenul de bacalaureat şi campionatul european de
fotbal. De fapt, goana presei după profit şi audienţă, cu preţul
sacrificării valorilor creştine şi a securităţii persoanelor, va genera
şi mai mult degradarea morală, satanismul, crimele…
Nume: Necunoscute (63 de ortodocşi sirieni care au

refuzat să treacă la islamism, din Maalaula, împreună cu alţi
5500 de creştini din restul Siriei);
Naştere în cer: septembrie 2013;
Martiriu: În Siria, de astăzi, vieţuiesc 1,6 milioane de
ortodocşi. Lor li se zice „melkiţi”, adică împărăteşti, ca unii care
au aparţinut cândva Imperiului bizantin. Pacea lor a fost
spulberată după ce, din 2011, ţara le-a fost atacată dinspre Turcia
de 300.00 de adepţi ai dogmei djihadiste. Aceştia au ajuns, cu
crimele şi devastările lor, inclusiv la Maalaula, singurul sat din
lume unde se mai vorbea aramaica, limba lui Hristos. Satul, în
proporţie de 90%, este ortodox şi vechi de cinci milenii.
Cei 6000 de terorişti străini, din care unii aparţin unor ţări
ale Europei occidentale, într-o singură zi au intrat şi au „ras” tot
satul. În rândul celor ucişi sunt şi 63 de ortodocşi, care nu au vrut
să treacă la islamism. Invadatorii au bombardat întregul sat, au
ruinat Mănăstirea Sfintei Thecla (prima muceniţă creştină), au
omorât pe soldaţii şi tinerii care apărau lăcaşul sfânt. 13 maici din
mănăstire, care nu au vrut să plece, au fost răpite împreună cu
mitropolitul Pavel, fratele trupesc al Preafericitului Ioan,
Patriarhul Antiohiei. La toate aceste atrocităţi, o lume întreagă nu
le-a acordat atenţie nici măcar cât unui film. Astfel, se poate
afirma că fraţii noştri ortodocşi din Siria sunt persecutaţi şi de
islamiştii arabi (pentru că îi consideră ca fiind „necredincioşi”) şi
de neoprotestanţii – catolici europeni (pentru că îi consideră…
„arabi terorişti”). Iar din satul istoric Maalaula, unde limba
Mântuitorului se mai vorbea încă, n-a mai rămas aproape nimic.
343
Sfinților mucenici, care bine v-ați nevoit și v-ați
încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele
noastre! Amin!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Bibliografie:
1) BIBLIA, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune

Ortodoxă, Bucureşti, 2013;
2) Arh. BILALIS, Spiridon, Martirii Ortodoxiei, ed.
Christiana, Bucureşti, 2016;
3) Dr. CORNEANU, Nicolae, Biserica românească
din nord-estul Transilvaniei în timpul prigoanei
344
horthyste, Ed. Institului Biblic şi de Misiune a
B.O.R., 1986;
4) DASCĂLU, Vincenţiu, Gulagul în Sinaxare (1917-
1989), ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013;
5) + LOVIŞTEANUL, Emilian, Sfinţii Martiri
Brâncoveni, ed. Sf. Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea,
2014;
6) LUPU, Corvin, Confruntări româno-evreieşti, ed.
Elion, 2017;
7) Sf. NICODIM, Aghioritul, Cuvioşii şi mucenicii
aghioriţi, ed. Egumeniţa, 2010;
8) Arh. PAPADAKIS, Vasilios, Străjerii Ortodoxiei,
ed. Egumeniţa, 2015;
9) PĂCURARIU, Mircea , Istoria B.O.R., ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti,
1992, vol.2;
10) Pr.prof.dr. PĂCURARIU, Mircea, Revoluţia
română din Transilvania şi Banat în anii 1848-49
(contribuţia Bisericii), Sibiu, 1995;
11) POLSKI, Mihail, Noii martiri ai Rusiei, ed.
Areopag, Meditaţii, 2012;
12) Pr.prof.dr. RĂMUREANU, Ioan, Istoria
bisericească universală, ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2004;
13) ROUX, Jean-Paul, Istoria războiului dintre islam şi
creştinătate (622-2007), ed. Artemis, Bucureşti,
2007;
14) SEICHE, Fabian, Martiri şi mărturisitori români
din secolul XX. Închisorile comuniste din
România, ed. Agaton, Făgăraş, 2010;
15) Pr.prof.dr. VALICĂ, Mihai, Prof.univ.dr. CHIRILĂ,
Pavel, Prigoana cea dinăuntru, ed. Christiana,
Bucureşti, 2011;
16) Dicţionar Aghiografic, ed. Pelerinul Românesc,
Oradea, 1998;
345
17) Istorie, manual pentru clasa a X-a, ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
18) Martiri pentru Hristos, din România, în perioada
regimului comunist, ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2007;
19) Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată,
vol.II, Chişinău, 2015, Centrul Editorial-Poligrafic al
U.S.M.;
20) Oştenii cereşti, ed. Egumeniţa, 2014;
21) Proloagele, vol.I-II, ed. Buna Vestire, Bacău, 1999;
22) Rusia pătimitoare (martirii sec. XX), ed.
Egumeniţa, ed. Cartea ortodoxă, 2005;
23) Revista Familia ortodoxă, colecţia 2009-2011;
24) Revista Iancule mare, nr. 58 (feb. 2015), ed. Altip,
Alba-Iulia, 2015;
25) Sfântul Munte Athos, Chilia Buna Vestire – Schitul
Lacu, Sf. Munte Athos, ed. Evanghelismos.
Contact: telefon 0756790082

costelneacsu_2007@yahoo.com
346

EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ÎNTRU SLAVA SFINTEI ŞI CELEI DE O

FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI

Prof. Costel Neacşu

II. MEDIEVALITATE (476-

III. MODERNITATE (1492-

IV. Contemporaneitate (1918-2018).............................. 224

”Iar credința este încredințarea celor nădăjduite,

Cel căruia Domnul Dumnezeu îi va rândui să citească

Anul Domnului 2018 Săptămâna Patimilor

Între anii 33-313 după Hristos, romanii, iudeii şi păgânii

Nume: Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon

Nume: Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedei;

Nume: Sfântul Apostol Matia;

Nume: Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sasipatru, Erast,

Nume: Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Apostol Irodion şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Apostol (din cei 70) Trofim;

Nume: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel;

Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu;

Nume: Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat,

Nume: Sfântul Mucenic Leontie şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului;

Nume: Sfântul Apostol Onisim, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Dionisie

Nume: Sfântul Apostol Timotei;

Nume: Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie;

Nume: Sfântul Apostol Anania;

Nume: Sfântul Apostol Toma;

Nume: Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie şi

Nume: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban,

Nume: Sfinţii mucenici Nicandru (episcop) şi Ermeu

Nume: Sfântul Apostol Filip;

Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei;

Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Filimon, Arhip,

Nume: Sfântul Mucenic Ipolit (episcop al Romei) a celor

Nume: Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa Apfia;

Nume: Sfântul Apostol Ermie, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Mucenic Pangratie;

Nume: Sfântul Apostol Acvila, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Mucenic Eutifie;

Nume: Sfântul Apostol Vartolomeu ;

Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Foca (episcopul din

Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie, purtătorul de

Nume: Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa

Nume: Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis, Agapi şi a maicii

Nume: Sfânta Muceniţă Glicheria;

Nume: Sfânta Muceniţă Ştefanida;

Nume: Sfântul Mucenic Policarp, episcopul Smirniei;

Nume: Sfântul Mucenic Iustin Filosoful;

Nume: Sfântul Mucenic Teodor şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Mucenic Ermie;

Nume: Sfinţii Mucenici Fluor şi Luvru;

Nume: Sfântul Mucenic Haralambie;

Nume: Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas;

Nume: Sfinţii Mucenici Cecilia, Valerian şi Tiburtie;

Nume: Sfânta Muceniţă Tatiana;

Nume: Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul;

Nume: Sfântul Mucenic Autonom;

Nume: Sfântul, sfinţitul Mucenic Vavila şi a celor trei

Nume: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi;

Nume: Sfântul Mucenic Paramon şi cei împreună cu

Nume: Sfinţii Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic;

Nume: Sfinţii Mucenici Teodul, Satornic, Eupor,