EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

ÎNTRU SLAVA SFINTEI ŞI CELEI DE O
FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI

NEDESPĂRŢITEI TREIMI
Prof. Costel Neacşu
EROII ȘI MARTIRII
ORTODOXIEI
din toate timpurile
și neamurile
Ediția a II-a
Cuprins:
CUVÂNT
INTRODUCTIV..............................................................................3
I. ANTICHITATE (33-
476).................................................................. 6
II. MEDIEVALITATE (476-

1492)............................................... 129
III. MODERNITATE (1492-

1918)............................................. 155
IV. Contemporaneitate (1918-2018).............................. 224
2
Cuvânt introductiv
”Iar credința este încredințarea celor nădăjduite,

dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime
au dat buna lor mărturie (...) Toți aceștia au murit întru
credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de
departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei
sunt străini și călători (...) socotind că batjocorirea pentru
Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului,
fiindcă (Moise – n.a) se uita la răsplătire (...) Unele femei și-au
luat pe morții lor înviați, iar alții au fost chinuiți, neprimind
izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere. Alții au suferit
batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare. Au fost uciși cu
pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au
murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de
capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu
era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în
crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin
credință, n-au primit făgăduința, pentru că Dumnezeu
rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi
desăvârșirea” (Evrei, capitolul 11).
Cel căruia Domnul Dumnezeu îi va rândui să citească

această primă ediție a cărții, impresionantă prin măreția cu care
atâția semeni de-ai noștri au înțeles să își dea sufletele din iubire
față de Hristos, Evanghelie și neamul lor, nu va mai putea să
3
rămână același, în felul de a gândi și trăi, văzând cum aceste
”faruri călăuzitoare” ale Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timplului
istoric, s-au ridicat cu atâta curaj, deasupra deșertăciunilor acestei
lumi vremelnice, astfel încât prin credința lor înflăcărată, întărită
de harul divin, să biruiască ispite neobișnuite, să cutremure
împărății, să rabde chinuri de neimaginat, să îi rușineze pe
dușmanii sălbatici ai creștinismului și să plece dintre noi ”arzând”
de dorul făgăduinței că vor fi veșnici în Împărăția lui Dumnezeu.
Prin pilda lor, fiecăruia dintre noi ni se îngăduie ocazia
să ne oprim din zbuciumul cotidian provocat, să luăm aminte
sincer la cât de mult ne apropiem sau ne îndepărtăm de Credința
milioanelor de Eroi și Martiri, cunoscuți și necunoscuți, fiindcă ne
aflăm într-un stadiu în care semnele vremurilor ne arată cu câtă
perfidie și nerușinare dau buzna globaliștii peste omenire, uneltele
lui Antihrist, ca să ne alinieze pe frontul pierzării, în iluzia lor că
ne amăgesc inclusiv cu false martiraje ale vreunui eretic din
anume secte, ca să ne arunce în derizoriu tezaurul prea bogat al
martirajului din Biserica Drept Slăvitoare și să ne abată de pe
calea mântuirii făcându-ne să ”trăim” într-o viitoare societate nu
omenească, ci diavolească. Despre faptul că va trebui să ieșim din
această cursă, noi fiind însă cu Dumnezeu și nu cu duhul lumii,
iată ce ne amintește Părintele prof. univ.dr. Mihai Valică:
”Martirii sunt cei care au probat prin viața lor, prin sângele lor,
statutul de om. Pentru că, de fapt, chipul lui Dumnezeu în noi este
reabilitat atunci când noi devenim martiri. Deci imaginea
originala a omului este atunci când noi ne asemănăm cu
Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu S-a martirizat pentru noi, și noi
trebuie să ne martirizăm pentru Dumnezeu. Abia când Îi urmăm
lui Hristos primim mărturia conștiinței noastre martirice... A fi
mărturisitor în contextul actual, în sensul real al cuvântului,
înseamnă să fii în sensul invers lumii – pentru că Ortodoxia și
martirajul înseamnă să fii în sensul invers lumii. În acest context
spune Hristos: ”Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de
bine”. Pentru că atunci când te vorbește lumea de bine înseamnă
că mergi în duhul lumii, dar când nu te vorbește de bine înseamnă
că mergi în sensul invers lumii. Aceasta este mărturia practică a
vieții noastre creștine. În momentul în care noi ne uităm la ce
spune lumea, la ce spun legile sau ne gândim să nu deranjăm pe
cineva prin vorbele noastre, înseamnă că nu facem altceva decât
4
să ducem Biserica într-un sistem al lumii. Și atunci nu cred că
suntem martiri ai Cuvântului”.
Supunerea întregii omeniri la un nou experiment de
remodelare forțată a conștiințelor, printr-o ”ciocnire a
civilizațiilor” cum n-a fost pe planetă și nici nu va mai fi, este însă
o strâmtorare permisă de Dumnezu, Cel pe Care foarte mulți
”adormiți” din lume L-au scos și predat (din minte și inimă)
”trupelor de asalt” din Media, dar noi știm că Domnul nostru
Iisus Hristos este cu noi – prin Biserica Sa – până la sfârșitul
veacului și martirii Săi vor fi în picioare la A Doua Venire! Este
așadar momentul ca și noi, înțelegând tăria specială pe care ne-o
va da Domnul Dumnezeu în vremurile grele de încercare, să ne
plângem cu amar păcatele, să ne desăvârșim neîncetat, să fim gata
să refuzăm apostazia generală (lepădarea de credință) chiar cu
prețul vieții noastre, să îL iubim cu adevărat pe Dumnezeu și, nu
în ultimul rând, să mulțumim pentru toate luînd seama la acest
îndemn: ”Mărturisirea face parte din datoriile creștinului, mai
ales în vremuri grele. Că putem noi să facem toate rugăciunile și
toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie,
ni se socotește ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că
tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor
noastre (...) Cum poți să dormi liniștit când dai o țară întreagă pe
mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să
dai sufeltul unei nații – Biserica?! De aceea să fim responsabili,
pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii și
strănepoții noștri (...) Prin relativizarea valorilor, masoneria
umărește să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul
ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu
globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern
și stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop
formarea unei singure religii care să le unifice pe toate în una -
toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului
om, antihrist (...) Pământul acestei țări este sfânt prin martirii și
sfinții pe care îi adăpostește în adânc, iar sângle și rugile lor s-
au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a și rămas de
altfel țara ortodoxă care și-a păstrat tradițiile și evlavia mai mult
decât toate celelalte țări ortodoxe (...) În vreme de prigoană
creștinii să se adune în jurul preoților (...) Pentru creștinul
adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul
5
adevărat este mereu gata și pregătit să îL întâmpine pe Mirele cel
ceresc cu candela sufletului aprinsă (...) Cine spune adevărul
poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă
nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare
și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu” (Părintele Justin
Pârvu)... Sus inima, români! Cu noi este Dumnezeu!
Amin! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Anul Domnului 2018 Săptămâna Patimilor
ANTICHITATE
(33-476)
Între anii 33-313 după Hristos, romanii, iudeii şi păgânii

au dezlănţuit prigoane de o grozăvie inimaginabilă împotriva
Bisericii creştine. Întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu
numai că nu a fost acceptată de idolatri şi păgâni, dar aceştia i-au
calomniat şi acuzat pe creştini de apostazie de la tradiţia
strămoşilor, făcându-i responsabili că aduc ofensă Statului Roman
(pentru că refuzau să îl adore pe împărat ca zeu şi că îi nesocoteau
pe zeii „protectori”) şi că orice dezastru natural li se datorează
deoarece i-au mâniat pe zei şi zeiţe. Astfel, cu o cruzime nedemnă
de cinstea la care a fost ridicat omul de către Dumnezeu, romanii
au pornit mai multe persecuţii de nimicire a creştinilor: Lactanţiu
credea că au fost 6, Sulpiciu Sever – 9, Fericitul Augustin – 10.
Dar, din izvoarele istorice de care dispunem astăzi, reiese că au
fost mai multe prigoane. Ele au fost „justificate” legal atât în
rescripte aplicate în regiuni anume, de la Traian (95-117) la
Deciu (249-251), cât şi prin edicte valabile în întreg Imperiul (de
la sfârşitul domniei lui Diocleţian – 284-305). Pe toţi aceşti
prigonitori nu îi interesa dacă creştinii aveau vreo vină, prevăzută
şi pedepsită de legile în vigoare, ci doar calitatea lor de creştini şi
mărturisitori ai lui Hristos. Cei mai importanţi împăraţi romani
persecutori au fost: Nero (54-68), cel care i-a învinuit pe creştini
6
de incendierea Romei la 19 iulie 64 (ca să scape de furia
mulţimii), emiţând şi un decret prin care creştinii erau atenţionaţi
că „nu vă e permis să existaţi”; Domiţian (81-96), cel care i-a
persecutat pe creştini pentru motivul că nu au vrut să plătească
impozitul perceput de la iudei (ei declarând că nu sunt iudei);
Traian (98-117), cel care i-a pedepsit pe creştini pe baza
denunţurilor împotriva lor; Antonin Piosul (138-161), cel care a
declanşat prigoana în Smirna; Marcu Aureliu (161-180), cel care
a pornit persecuţia servindu-se de legea conform căreia nu le era
permisă existenţa creştinilor şi a incitat poporul la ură şi denunţuri
anti-creştine; Comod (180-192), cel care a dus o viaţă
scandaloasă; Septimiu Sever (193-211) cel care a interzis
misionarismul creştin; Caracalla (211-217), cel care l-a asasinat
până şi pe fratele său, Geta, în braţele mamei sale; Maxim Tracul
(235-238), cel care a poruncit uciderea conducătorilor Bisericii,
vinovaţi de învăţătura cea după Evanghelie”; Deciu (249-251),
cel care a dat un edict prin care creştinii erau obligaţi să se
prezinte în faţa unei comisii de stat să facă acte de adeziune la
păgânism (sacrificii, libaţiuni, participarea la ospeţele „sacre”), să
sacrifice zeilor (Biserica i-a obligat pe apostaţi să facă pocăinţă);
Trebonius Gallus (251-253), cel care a dus mai departe ideile lui
Deciu; Valerian (253-260), cel care a interzis adunările creştine
sub pedeapsa cu moartea, dar şi cu alte pedepse cum ar fi exilul,
degradarea, confiscarea averii, închisoarea, munca în mine etc (el
a murit jupuit de viu de perşi, care i-au pus trupul umplut cu paie
într-un templu); Aurelian (270-275), cel care a adoptat cultul
soarelui şi a dat un edict împotriva creştinilor; Diocleţian (284-
305), acela care introdus Dominatul (toţi trebuiau să îl adore ca pe
un zeu şi să i se prosterneze), i-a înlăturat pe creştini din armată, a
emis decrete de prigoană sub lozinca „numele de creştin să fie
nimicit”, a cerut dărâmarea lăcaşelor de cult creştine, a interzis
adunările creştinilor, a cerut arderea cărţilor sfinte, i-a pedepsit pe
cei care nu doreau să apostazieze, a astupat multe catacombe ale
Romei cu nisip, i-a trimis la închisoare pe ierarhi, a recurs la
pedepse groaznice, a făcut tot ce era posibil pentru desfiinţarea
Bisericii. Persecuţiile au durat până în vremea lui Constantin cel
Mare (306-337), primul împărat roman creştin. Acest împărat,
care a învins, lângă Tibru, armata mult mai puternică a lui
Maxenţiu, a avut parte de semne divine minunate: a văzut pe cer o
7
cruce luminoasă înconjurată de cuvintele „întru aceasta vei
învinge”, văzându-L pe Hristos, într-un vis, cum l-a îndemnat să
pună pe steag semnul crucii. Aşa a reuşit să câştige bătălia. Ca
urmare, în anul 313 a emis Edictul de la Milan prin care se acorda
libertate de manifestare a creştinismului. Convertirea lui
Constantin cel Mare (306-337) la creştinism a dat un nou curs
istoriei universale. Biserica Ortodoxă a reintrat în drepturile sale,
deşi va mai continua o vreme să fie obstrucţionată de împăratul
Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să restaureze
păgânismul – ca religie favorizată a Imperiului roman – şi să reia
persecuţia creştinilor. Intenţiile lui au eşuat. Biserica primară,
însă, vreme de trei veacuri, şi-a arătat măreţia divino-umană prin
care Capul său nevăzut, Hristos, i-a întărit în credinţă şi luptă pe
atâţia martiri şi mărturisitori. Ei au suferit cu bucurie toate
torturile şi pedepsele, fără împotrivire, încrezători în dreptatea
cauzei lor sfinte, senini şi rugători. Au răbdat chinuri mai presus
de puterile fireşti, s-au dat pe sine la suferinţă pentru Hristos şi au
avut conştiinţa că sunt asistaţi de Dumnezeu Însuşi. Cu sângele lor
vărsat, ca adevăraţi „martori” ai lui Hristos (F.Ap. 1,8), şi-au şters
toate păcatele şi, acum, ne ajută şi pe noi, în opera de mântuire,
prin rugăciunile şi moaştele lor. Iar noi, cum spunea Sf. Policarp,
„ne închinăm lui Hristos, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar
pe martiri îi cinstim după vrednicie, ca pe ucenicii şi imitatorii
Domnului”.
Nume: Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon

Ştefan;
Pomenire în calendar: 27 decembrie;
Naştere în cer: anul 33;
Martiriu: La o adunare a saducheilor, fariseilor şi elinilor
s-a pus întrebarea cine este Domnul nostru Iisus Hristos. Şi s-a
spus fie că este prooroc, fie înşelător, fie Fiul lui Dumnezeu. Iar
Sfântul Ştefan le-a zis: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit
răutăţile voastre şi este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul
acela care crede şi nu se îndoieşte de Iisus Hristos, că El este Cel
ce a plecat cerurile şi s-a pogorât pentru păcatele noastre, Care
S-a născut din Fecioara cea sfântă şi curată, mai înainte de
întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat. Că pe cei
8
orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit, dracii i-a gonit şi
pe toţi ne-a mântuit”. Când au auzit aceasta, potrivnicii l-au adus
la arhierei şi au adus acolo şi martori mincinoşi. Şi, pe când îl
învinuiau, faţa Sfântului Ştefan strălucea. Atunci, umplându-se de
râvnă, Sfântul i-a mustrat. Iar potrivnicii, mânioşi, scrâşneau din
dinţi asupra lui. Când însă privea la cer, Sfântul a văzut slava lui
Dumnezeu şi, văzându-L de-a dreapta slavei pe Iisus, le-a zis:
„Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta
lui Dumnezeu” (F.Ap. 7,56). Atunci, necredincioşii l-au scos
furioşi din cetate şi, pe când îl ucideau cu pietre, Sfântul se ruga
pentru ei şi zicea: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Şi
aşa a adormit. La uciderea lui s-a învoit şi un tânăr, Saul, care a
păzit atunci hainele ucigaşilor. Însă rugăciunea şi sângele
Sfântului Ştefan au învins, căci acest Saul, după ce I S-a
descoperit Dumnezeu pe drumul Damascului, s-a convertit la
creştinism şi a devenit Sfântul Apostol Pavel.
Nume: Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedei;

Pomenire în calendar: 30 aprilie;
Martiriu: Sfântul, originar din Betsaida Galileii, făcea
parte dintr-o familie de pescari. A fost unul din cei 12 Apostoli,
chemat de Domnul la ucenicie „de la pescuirea minunată”. Mai
este cunoscut şi sub numele lui Iacov cel mare, fiind fratele
Sfântului Evanghelist Ioan. Amândoi L-au iubit pe Domnul într-
atât încât au dorit ca, peste toţi cei ce nu credeau în El, să se
pogoare foc din cer. Ei s-au bucurat, alături de Sfântul Apostol
Petru, de mai multe descoperiri dumnezeieşti (Tabor, Ghetsimani).
După ziua Cincizecimii, Sfântul a fost trimis în Spania, unde a
propovăduit cu îndrăzneală pe Mesia, Mântuitorul lumii. Iar când
a început prigoana Bisericii lui Hristos, sub Irod Agripa, acesta a
pus mâna pe câţiva fruntaşi ai Bisericii şi pe Sfânt a vrut să îl
ucidă. Ca urmare, Sfântul a fost ucis cu sabia. Apoi, ucenicii i-au
luat trupul şi l-au înmormântat în Spania, unde, la Compostella, se
săvârşesc multe minuni.
9
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacov, ruda
Domnului;
Pomenire în calendar: 23 octombrie;
Martiriu: Pentru că acest Sfânt mai era denumit şi
„fratele Domnului” (Gal.1, 9), nu trebuie înţeles că a fost un frate
după trup al Domnului, ci aceşti aşa-numiţi „fraţi ai Domnului” nu
o aveau ca mamă pe Maica Domnului. Mama lor era de fapt soră
cu Maica Domnului, deci se înrudeau cu Domnul prin faptul că
erau verişori. De asemenea, Sfântul Iacov, „fratele Domnului”, nu
este Iacov al lui Alfeu, fiul lui Zevedei. El este primul episcop al
Ierusalimului, rânduit de Apostoli, deşi nu a făcut parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi de Domnul. Sfântul despre care vorbim a
fost, pentru asprimea ascezei lui, mult iubit de popor. Pentru că
obişnuia să se roage mult în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer,
i s-a îngroşat pielea genunchilor ca şi la cămilă. A fost numit de
popor „cel drept”, pentru judecata lui dreaptă la Soborul
Apostolilor din Ierusalim, în anul 51. Lui i se datorează faptul că
păgânii convertiţi la creştinism nu mai erau ţinuţi să păzească
Legea lui Moise, fiindu-le suficient să îşi lucreze mântuirea prin
credinţă în Hristos şi fapte bune. De la acest Sfânt, ne-a rămas o
Epistolă a Noului Testament şi o Sfântă Liturghie, specifică şi
astăzi Bisericii Ortodoxe din Grecia (se săvârşeşte o dată pe an, de
ziua Sf. Iacov, la 23 octombrie). Conform Tradiţiei, Sfântul şi-a
dat sufletul ca mucenic, fiind aruncat de pe Templul din Ierusalim
şi ucis cu pietre. L-a rugat pe Hristos să îi ierte pe ucigaşii săi,
spunând ca şi Domnul că nu ştiu ce fac.
Nume: Sfântul Apostol Matia;

Pomenire în calendar: 9 august;
Martiriu: Sfântul a făcut parte, în locul lui Iuda
Iscarioteanul, din ceata neîmplinită a celor 12 Apostoli. Alegerea
s-a făcut prin tragere la sorţi, fiind întărită curând prin trimiterea
asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc. Sfântul şi-a
închinat viaţa propovăduirii Evangheliei, fiind ucis cu pietre.
10
Nume: Sfinţii Apostoli Vartolomeu şi Varnava;
Pomenire în calendar: 11 iunie;
Naştere în cer: secolul I (anul 64);
Martiriu: Sfântul Vartolomeu, ales de Domnul în ceata
celor 12 Apostoli, a mers împreună cu Apostolul Filip, după ce au
primit Duhul Sfânt, în Siria şi Asia. A binevestit Evanghelia lui
Hristos în Libia, Moesia şi, când au ajuns în Frigia, s-a pornit
prigoană împotriva lor. În cele din urmă, Sfântul a învăţat şi
întemeiat biserici în Arabia, Persia, India, Armenia (aici, după ce
l-au răstignit cu capul în jos, i-au tăiat capul). Iar celălalt Sfânt,
Varnava, originar din Cipru, a fost unul din cei 70 de Apostoli. El
este cel care, după convertirea lui Saul (Sfântul Pavel), a dat o
bună mărturie Apostolilor despre cel convertit şi aşa a fost primit
acesta printre creştini. Apoi, alături de Sfântul Pavel, a
propovăduit Evanghelia în Antiohia, Cipru, Frigia, Ierusalim. În
cele din urmă, a fost ucis cu pietre de păgâni, în Cipru, în anul 64.
Nume: Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sasipatru, Erast,

Cuart şi Terţiu;
Pomenire în calendar: 10 noiembrie;
Martiriu: Cei şase Sfinţi au făcut parte din ceata celor 70
de Apostoli ai Domnului. Din slujirea lor sfântă s-au păstrat foarte
puţine informaţii. Doar despre Sfinţii Olimp şi Rodion se cunoaşte
că au urmat pe Sfântul Apostol Pavel la Roma. Celor doi, din
porunca împăratului roman Nero (54-68), li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70;

Pomenire în calendar: 26 mai;
Martiriu: Sfântul, originar din Troada Asiei, a fost unul
din cei 70 de Apostoli chemaţi de Mânuitorul Hristos ca să
răspândească Cuvântul Său. Conform Tradiţiei, Sfântul a fost
episcop în cetatea Veria, din Tracia. Despre tăria credinţei lui,
Sfântul Dionisie Areopagitul a mărturisit că Sfântul nu începea să
săvârşească Liturghia dacă nu vedea un semn dumnezeiesc din
cer. Prin botez, i-a despărţit pe credincioşi de necredincioşi, iar pe
11
iudei i-a învăţat că Hristos Cel Răstignit este Dumnezeu adevărat
şi Făcătorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. A fost ucis de cei
ce nu au crezut.
Nume: Sfântul Apostol Irodion şi cei dimpreună cu

dânsul;
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Nero (54-68). A fost unul din cei 70 de
Apostoli ai Domnului. Mult avea să pătimească, fiind episcop, din
partea rătăciţilor idolatri: lovituri cu lemne peste cap, sfărâmarea
gurii cu pietre, înjunghiere cu cuţitul. Pe toate le-a îndurat, cu
răbdare, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu alături de Sfântul
Apostol Pavel. Iar în anul 67, când Sfântul Apostol Petru a fost
răstignit, a fost tăiat şi Sfântul Apostol Irodion (alături de Sfântul
Olimp şi de mulţi alţi credincioşi).
Nume: Sfântul Apostol (din cei 70) Trofim;

Martiriu: Sfântul, originar din Efes, l-a însoţit –
împreună cu Sfinţii Apostoli Aristarh şi Pudens – pe Sfântul
Apostol Pavel în toate călătoriile sale din Asia, Grecia şi Iudeea. A
luat moarte de mucenic, prin tăierea capului cu sabia, după
tăierea Sfântului Apostol Pavel la Roma.
Nume: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel;

Naştere în cer: anul 67, iunie 29;
Martiriu: Pe cei doi chemaţi la mărturisire, Dumnezeu i-
a fericit numindu-i „Piatră” (Sfântul Apostol Petru) şi „Vas ales”
(Sfântul Apostol Pavel). Primul dintre ei, Sfântul Apostol Petru,
era originar din Betsaida (Marea Galileii), fiind frate cu Întâiul
chemat, Sfântul Apostol Andrei. Deoarece era cel mai în vârstă
dintre Apostoli, având şi o fire de om înflăcărat, deseori obişnuia
să vorbească în numele Apostolilor şi a fost cel care L-a rugat pe
12
Învăţător să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. A arătat însă
şi slăbiciune, căci s-a lepădat de Domnul de trei ori, tocmai când
Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar întreita sa
lepădare şi-a ispăşit-o cu lacrimi amare şi cu mult zbucium
sufletesc. Iar când a fost cea de-a treia arătare a Domnului Înviat,
Sfântul a mărturisit de trei ori dragostea faţă de Mântuitor şi
redobândind astfel vrednicia de Apostol. A vestit adevărul
mântuirii, după Înălţarea la Cer şi pogorârea Duhului Sfânt,
străbătând drumuri lungi şi grele: Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia,
Capadocia, Bitinia, Roma. Peste tot a întemeiat biserici, iar când a
fost Sinodul Apostolilor, în anul 51, s-a supus hotărârilor luate. Şi-
a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pe când se afla la Roma,
fiind răstignit cu capul în jos pe Colina Vaticanului, în ziua de 29
iunie 67, sub împăratul scelerat Nero (54-68).
Celălalt Sfânt Apostol, Pavel, a cunoscut învăţătura
vremii, fiind rabin în religia evreilor. Era originar din Tarsul
Ciliciei şi, înainte de a fi creştin, se numea Saul. Convertirea lui s-
a înfăptuit după ce a primit împuternicire, de la Sinedriul din
Ierusalim, să îi prigonească pe creştinii care propovăduiau
Învierea lui Hristos. Atunci, chiar pe când se îndrepta spre cetatea
Damascului, Domnul i s-a arătat în chip minunat şi a crezut
imediat în El. De atunci, Apostolul neamurilor a dus vestea cea
bună a Evangheliei la popoarele păgâne: Grecia (Atena şi Corint),
Asia, Macedonia, Roma. Neînfricatul propovăduitor a îndurat
multe şi grele primejdii: a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat
foame şi sete. Peste tot, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine.
Totodată, de la Sfântul Apostol Pavel ni s-au păstrat 14 epistole.
În cele din urmă, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, i s-a tăiat
capul, la marginea Romei, cu sabia.
Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu;

Martiriu: Sfântul, originar din Ierusalim, a trăit în
vremea împăratului roman Nero (54-68) şi a fost unul din cei 70
de ucenici ai Domnului. în casa mamei sale, Maria, s-au adunat
primii creştini din Ierusalim. Fiind fiu duhovnicesc al Sfântului
apostol Petru, l-a însoţit pe acesta la Roma, a scris o Evanghelie
13
cu predica părintelui său duhovnicesc, a întemeiat biserici în Italia
şi Egipt, a fost primul episcop şi binevestitor al lui Hristos în
Egipt, Libia, Pentapole. În cele din urmă, păgânii l-au prins în
Alexandria şi a fost dat la chinuri: l-au legat cu funii şi l-au târât
pe pământ, prin tot oraşul, până când pietrele de pe drum s-au
înroşit de sângele lui şi astfel şi-a dat duhul.
Nume: Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat,

ocrotitorul României;
Martiriu: Originar din Betsaida, Sfântul a fost fiul lui
Iona din Galileea şi fratele lui Petru. A fost ucenic al Sf. Ioan,
Botezătorul Domnului, pe care l-a lăsat ca să îL poată urma pe
Hristos. L-a atras la dragostea pentru Hristos şi pe fratele său,
Petru, zicându-i: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte: Hristos”
(In. 1, 41). Sfântul a fost martor la multe minuni, la Patimi şi la
Ziua Învierii. Conform Tradiţiei, după Înălţarea la cer a Domnului
şi ziua Cincizecimii, Sfântul a fost rânduit să propovăduiască
Cuvântul lui Dumnezeu în Bitinia, Bizantia, Tracia, Macedonia,
Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. A hirotinit ca preot pe
Stahie în Bizantion, iar în Pelopones a atras pe mulţi de la idoli la
Hrostos. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos, în tot timpul şi locul,
a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X (căreia i s-
a spus mai apoi „Crucea Sfântului Andrei”).
Nume: Sfântul Mucenic Leontie şi cei dimpreună cu

dânsul: Ipatie şi Teodul;
Martiriu: Sfântul, originar din Elada, a trăit în vremea
împăratului roman Vespasian (69-79). Pe cât era acesta de viteaz
în războaie, pe atâta era de cuminte şi cu înţeleaptă socotire. Când
14
stăpânitorul Feniciei a aflat că Sfântul se închina lui Dumnezeu, la
Tripoli, a trimis la el pe tribunul Ipatie şi pe alţi doi ostaşi (pe unul
îl chema Teodul). Fiind ei pe cale, Ipatie a avut o vedenie cu un
înger care îi poruncea că, de va dori să se vindece de boala sa, să
cheme în ajutor de trei ori pe Dumnezeul lui Leontie. Iar când au
ajuns, s-au prefăcut mai întâi că sunt nişte prieteni de-ai săi, apoi
au căzut înaintea lui şi i-au cerut Sfântului să le dea har, ca să fie
şi ei robii lui Hristos. Când a văzut aceasta, Sfântul s-a rugat şi,
venind un nor de apă din cer, au fost botezaţi şi s-au luminat. Dar
când au aflat necredincioşii, cei trei au fost duşi în faţa
dregătorului. Mărturisindu-i acestuia credinţa lor creştină, i-au dat
la chinuri: pe Sfântul Ipatie l-au spânzurat de un lemn şi l-au
strujit, pe Sfântul Teodul l-au bătut cu săbii de lemn, iar pe Sfântul
Leontie l-au lovit mai întâi cu toiege şi, strujindu-l, l-au legat de
patru stâlpi şi, în bătăi, şi-a dat sufletul. Celorlalţi doi Sfinţi, li s-
au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului;

Martiriu: Sfântul, originar din Galileea, a fost unul din
cei 12 Apostoli chemaţi de Domnul la mărturisirea Evangheliei.
Evangheliştii Marcu şi Matei l-au mai invocat şi cu numele de
Levi şi Tadeu. După Înălţarea lui Hristos la Cer, Sfântul a
propovăduit în Galileea, Samaria, cetăţile Arabiei, Siria,
Mesopotamia, Edesa, Persia. În cele din urmă, la Ararat (în
Armenia), a fost săgetat de necredincioşi şi spânzurat.
Nume: Sfântul Apostol Onisim, unul din cei 70;

Pomenire în calendar: 15 februarie;
Martiriu: În casa episcopului Filimon, din cetatea Colose
a Frigiei, slujea ca rob Sfântul Onisim. Fiindcă Sfântul a greşit cu
ceva faţă de stăpânul său, a fugit la Roma, unde l-a auzit pe
Sfântul Apostol Pavel cum, în lanţuri, îL propovăduia pe Hristos.
A primit botezul de la acesta, rămânând împreună cu tânărul Tihic
în slujba marelui Apostol. Apoi, Apostolul l-a trimis pe Sfântul
15
Onisim cu o scrisoare către Filimon (fostul său stăpân), unde îl
ruga să îi ierte robului greşeala şi să îl primească înapoi ca pe un
frate: „primeşte-l pe el, ca pe mine” (10-17). Fiind iertat şi eliberat
din robie, Sfântul s-a întors la Roma şi îl însoţea pe acesta oriunde
propovăduia Evanghelia (până în Spania). După ce Sfântul Onisim
a fost sfinţit episcop de către Apostolul neamurilor, nu a încetat să
propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu, mergând din cetate în
cetate. Rămânând în multe chinuri drept în credinţă, în vremea
împăratului roman Domiţian (81-96), i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Dionisie

Areopagitul;
Martiriu: Fiind la origine grec, din Atena, Sfântul
Dionisie era un bărbat de vază din Sfatul înţelepţilor (Areopag). A
fost căsătorit, iar la 25 de ani ocârmuia cetatea. Când Sf. Pavel a
venit în mijlocul Areopagului, în anul 51 (sub împăratul Claudiu),
Sfântului i-a pătruns la inimă cuvintele acestuia. Şi atunci, l-a
întrebat pe Pavel: „Cine este acest necunoscut Dumnezeu?”. Iar
apostolul Pavel, care tocmai spusese în Areopag că a văzut în
Atena un altar ridicat unui dumnezeu necunoscut, i-a răspuns:
„Acum Dumnezeu Acela a venit şi S-a născut din Preacurata
pururi Fecioară Maria şi a răbdat pentru mântuirea noastră,
pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit
la ceruri. În Acesta să crezi, frate Dionisie, pe Acesta să-L cunoşti
şi Lui să-i slujeşti: adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos”. Mişcat
de cele auzite, Sfântul s-a botezat, şi-a lăsat femeia, copiii şi toată
casa lui, urmându-i Apostolului neamurilor timp de trei ani şi
învăţând de la el tainele lui Dumnezeu. Chiar Sf. Pavel l-a aşezat
apoi episcop în Atena. Pentru că Sfântul a vrut să propovăduiască
şi în alte ţări, a pătimit în locuri străine până la sânge, pentru
numele Domnului. Când a început însă a doua prigoană împotriva
creştinilor, sub împăratul roman Domiţian (81-96), Sfântul a fost
prins din prunca dregătorului şi, o dată cu el, ceilalţi prieteni ai
săi: episcopul Luchian, preotul Rustic, diaconul Elefterie. Cu toţii
16
au fost chinuiţi şi li s-au tăiat capetele. Tradiţia spune că Sfântul
nonagenar a mai mers câţiva paşi, cu capul în mâini,
încredinţându-l creştinei Catula.
Nume: Sfântul Apostol Timotei;

Pomenire în calendar: 22 ianuarie;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Listra, cunoştea
încă din pruncie Sfânta Scriptură şi a fost ucenicul iubit al marelui
Pavel (51-68). Împreună, l-au propovăduit pe Hristos la Efes
(unde a şi fost hirotonit ca episcop), Corint, Macedonia, Atena,
Roma, Ierusalim, Spania etc. apoi, a purtat de grijă bisericilor din
Asia, primind de la Sf. Apostol Pavel două epistole cu învăţături
creştine. În cea de-a doua epistolă, marele Pavel şi-a exprimat
dorinţa să-l vadă la Roma înainte de a-şi da sufletul. Sfântul
Apostol Timotei s-a mutat la Domnul ucis cu pietre şi cu pari la
sărbătoarea barbară din Efes, în anul 97. Moaştele sale au fost
aduse la Constantinopol, din porunca împăratului Constanţiu, la
356.
Nume: Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie;

Pomenire în calendar: 12 iulie;
Martiriu: Sfinţii, originari dintr-o cetate apropiată
Ancirei, au trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117).
Primul care a pătimit a fost Sfântul Proclu. Adus la cercetare,
acesta a spus: „Neamul meu este Hristos”. Apoi, dregătorul l-a dat
la chinuri: l-au spânzurat pe un lemn, i-au legat o piatră grea de
picioare, i-au jupuit trupul cu unghii de fier. Iar Sfântul, răbdând,
nu grăia nimic şi doar privea cerul. Apoi, l-au dus cu sila pe lângă
nişte cai, care alergau iute spre cetatea Calipta. Pe la jumătatea
căii, Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu să nu îl lase pe dregător până
când nu va mărturisi şi el credinţa în Dumnezeu. Deodată, trăsura
dregătorului s-a oprit, ca ţintuită pe loc, de către nevăzuta putere a
lui Dumnezeu. Degeaba îi băteau pe cai sau îi înhămau pe alţii. Şi,
când au văzut că nici măcar pe dregător nu reuşeau să îl scoată din
trăsură, l-au acuzat pe Sfânt că la mijloc sunt „vrăjile” lui. Atunci,
17
Sfântul i-a spus că se va putea mişca doar dacă îL va mărturisi şi
el pe Domnul Hristos. Iar când acesta a făcut mărturisirea, în scris,
s-au pornit din loc şi caii şi ostaşii. Dar, când au ajuns în cetatea
Calipta, dregătorul l-a silit pe Sfânt să jertfească idolilor şi, cum
nu a reuşit să îl înduplece, a poruncit să i se ardă pântecele şi
coastele cu lumânări aprinse. Iar Sfântul, răbdând chinurile, a zis:
„Chiar de voi muri, iarăşi voi fi viu”. Şi, văzându-l pe Sfânt în
chinuri, nepotul său Ilarie i s-a închinat, l-a îmbrăţişat şi a spus că
este şi el creştin. Când au auzit acest lucru, ostaşii l-au întemniţat
pe Sfântul Ilarie, iar pe Sf. Proclu l-au răstignit pe lemn şi,
trăgând în el cu arcurile, şi-a dat sufletul. Iar nepotului, care cânta
în temniţă, i s-a arătat Îngerul Domnului ca să îl îmbărbăteze.
Apoi, după trei zile, a fost scos la cercetare şi a mărturisit că este
creştin. Ca urmare, l-au scos afară din cetate. Pământul s-a înroşit
de sângele lui, iar Sfântul cânta. În cele din urmă, i s-a tăiat capul
şi aşa a primit cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Apostol Anania;

Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Printre cei 70 de apostoli ai Domnului s-a
numărat şi Sfântul Anania, devenit
episcop în Damasc. Despre Sfânt dispunem de informaţii chiar din
relatările Evangheliei, când aflăm că acesta, chiar la ceasul
„minunii din drumul Damascului”, Domnul Hristos S-a descoperit
în slavă şi l-a convertit pe marele prigonitor al creştinilor, Saul, în
marele misionar creştin Pavel. La acest eveniment special, Hristos
Şi-a îndreptat atenţia către slujitorul Anania, căruia i-a poruncit să
îl caute pe Saul pe uliţa ce se cheamă „Dreaptă”, unde îl aşteaptă.
Deşi mai întâi Sfântul s-a lepădat, pentru că ştia cum îi prigonise
Saul pe sfinţii din Ierusalim şi de ce anume venea el în Damasc,
Domnul Hristos l-a îndemnat zicându-i: „Mergi, fiindcă acesta
Îmi este vas ales”. Atunci, Sfântul a făcut ascultare şi, găsindu-l pe
Saul, a pus mâinile peste el spunându-i: „Frate Saul, Domnul
Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca
să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt”. Şi Saul a început să
vadă, iar Sfântul este cel care l-a botezat (Faptele apostolilor 9,
10-18). Rămânând în Damasc, Sfântul i-a păstorit cu vrednicie pe
18
creştinii de aici, dar mai târziu a fost prins de prigonitori şi omorât
cu pietre.
Nume: Sfântul Apostol Toma;

Martiriu: Acest pescar, originar din cetatea Galileii, L-a
urmat pe Hristos (cu suflet cinstit şi curajos) făcând parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi. Îl cunoaştem din Evanghelie, ca fiind
singurul apostol care a contestat Învierea Domnului din morţi.
Dar, după 8 zile de la Înviere, Apostolii s-au adunat în acelaşi loc
şi lor li s-a arătat din nou Domnul Înviat. Atunci, Hristos s-a
adresat lui Toma: „Adu degetul tău… Când Sfântul Toma L-a
pipăit, încredinţându-se că este Domnul înviat, Sfântul a strigat
înspăimântat: Domnul meu şi Dumnezeul meu” (In. 20, 28).
Trupul pipăit nu era un alt trup, ci acelaşi cu care Hristos a pătimit
şi murit. Astfel, Hristos ne-a deschis nouă, tuturor, calea spre
înviere. După Înălţarea la cer şi Cincizecime, Apostolii au tras la
sorţi care încotro să propovăduiască. Sfântului Toma i-a revenit să
meargă în India, unde a ridicat multe biserici şi pe mulţi i-a
încreştinat. Sfântul a primit cununa muceniciei, la porunca unui
rege păgân, fiind străpuns de soldaţi cu suliţa.
Nume: Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie şi

Chelasie;
Martiriu: Sfântul Nazarie era originar din Roma, fiul
unor părinţi încreştinaţi de Sf. Ap. Pavel. Propovăduind
creştinismul în mai multe locuri din Italia, a fost prins de
prigonitori la Milano şi, împreună cu Sfântul Chesarie (însoţitorul
său), au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au întâlnit cu Sfinţii
Ghervasie şi Protasie, fraţi, cei dintâi mucenici ai Bisericii din
Milano. Toţi patru au pătimit în vremea împăratului roman Nero
(54-68), după ce au fost martirizaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,
fiind osândiţi la tăierea capului.
19
Nume: Sfântul Mucenic Longhin sutaşul;
Martiriu: Sfântul Longhin, originar din Capadocia, a trăit
în vremea împăratului roman Tiberiu (14-37). A slujit în oaste ca
sutaş, fiind orânduit de Ponţiu Pilat (cârmuitorul Palestinei) să
slujească la Sfintele Patimi şi la Învierea Domnului. Acesta este
cel care L-a împuns pe Hristos cu suliţa în coastă, străjuind cu
ostaşii lui – după îngropare – la mormântul Domnului, până la
Înviere. Este martorul care a văzut toate semnele ce s-au făcut la
Patima lui Hristos: cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric,
strălucirea îngerului Învierii. Luminându-se în inimă şi crezând în
Domnul, alături de alţi doi ostaşi, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era acesta” (Mt.27, 54). De aceea, nici nu a primit
arginţii iudeilor pentru a tăgădui Învierea şi a da mărturie
mincinoasă că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Apoi
şi-a părăsit slujba, întorcându-se în Capadocia unde, ca un
Apostol, a propovăduit creştinismul (învierea lui Hristos).
Conform Tradiţiei, Ponţiu Pilat l-a anunţat pe împăratul
Tiberiu că Sfântul Longhin a abandonat dregătoria de ostaş. După
care, s-a dat poruncă împărătească pentru uciderea Sfântului. Ca
urmare, Ponţiu Pilat a trimis ostaşi şi aceştia i-au tăiat capul
Sfântului şi celor doi ostaşi creştini. Capul Sfântului a fost dus la
Ierusalim, unde Ponţiu Pilat l-a aruncat la gunoi în afara cetăţii.
Capul i-a fost descoperit însă, în urma unei vedenii, de o femeie
nevăzătoare care avea pe fiul său decedat. După ce l-a descoperit,
s-a tămăduit de ochi şi l-a văzut în vis şi pe fiul ei, în cinste. Apoi,
această femeie i-a aşezat moaştele într-o biserică ridicată chiar de
ea.
Nume: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban,

Aristobul şi Narcis;
Martiriu: Cei şase Sfinţi, făcând parte din rândul celor 70
de Apostoli ai Domnului, au lucrat împreună cu Sfântul Apostol
Pavel la întemeierea bisericii din Roma (Romani 16, 8-11). Cu
20
toţii s-au învrednicit de dumnezeiasca luptă în a continua, după
mutarea la cer a marelui apostol, lucrarea mântuirii în Biserica lui
Hristos. Doi dintre ei, Sfinţii Amplie şi urban, au fost puşi
episcopi (primul la Diosopolis, al doilea în Macedonia) de Sfântul
Apostol Andrei. Amândoi au fost ucişi pentru numele lui Hristos.
Nume: Sfinţii mucenici Nicandru (episcop) şi Ermeu

(preot);
Martiriu: Pentru că pe mulţi păgâni idolatri îi aduceau la
Hristos, aceşti Sfinţi au fost pârâţi la dregătorul cetăţii Mirelor,
Libaniu, care i-a dat la multe chinuri: caii de război i-au târât până
când li se rupea carnea de pe trup; au fost ştrangulaţi pe lemn,
strujiţi cu unghii de fier şi arşi cu făclii; i-au băgat într-un cuptor
ars în foc. Rămânând ei nevătămaţi, prin purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, li s-au bătut lor apoi piroane în inimi, capete şi
pântece. În cele din urmă, fiind încă în suflete, şi-au dat duhul
după ce au fost băgaţi în groapă şi acoperiţi cu pământ.
Nume: Sfântul Apostol Filip;

Martiriu: Sfântul Filip, din Betsaida Galileii, a făcut
parte din ceata celor 12 Apostoli. Însuşi Domnul, pe Care îL
aştepta, l-a aflat când trecea prin Galileea şi i-a zis: „Urmează-
Mi” (In. 1, 43). Şi cunoscându-L astfel Sfântul pe Mesia, în
persoana lui Hristos, a lăsat totul şi L-a însoţit cu deosebit
devotament pe Hristos. Sfântul este cel care l-a adus şi pe
prietenul său Natanail, numit Vartolomeu în Evanghelie, la
Hristos (In.1, 45). Când a venit însă vremea ca Apostolii să
propovăduiască în lume, după pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul a
vestit Evanghelia în cele două Frigii din Asia Mică şi în Ierapole.
21
Pe când străbătea Siria, Asia Mică, Sfântul l-a întâlnit pe Sfântul
Apostol Vartolomeu şi au început să lucreze împreună la
mântuirea sufletelor. Cu aceşti Sfinţi era şi Mariam, sora după trup
a Sfântului Filip. Când se aflau cu toţii în Lidia, au fost primiţi
acolo cu duşmănie de păgâni şi aşa vor începe să pătimească
pentru numele lui Hristos: au fost închişi în temniţă, bătuţi cu
toiege, loviţi cu pietre. Le-a venit însă în ajutor creştinul Ir, care
le-a înlesnit să plece nevătămaţi, nu însă înainte de a-i boteza pe
păgânii din cetate şi de a rămâne Ir episcop acolo. Trecând în
drumul lor prin Asia, cei doi Sfinţi s-au întâlnit şi cu Sfântul
Apostol Ioan. Împreună, au mers într-o cetate plină de idoli –
Ierapole. Aici l-au vindecat pe Stahie, un bărbat orb de 40 de ani,
pe care l-au şi botezat împreună cu familia lui. Deoarece vestea
vindecării minunate s-a răspândit în toată cetatea, mult popor şi-a
dorit să fie botezat. Dar, aflând de toate acestea, dregătorul cetăţii
a poruncit să fie prinşi şi pedepsiţi: au fost puşi în lanţuri, iar
Sfântului Filip, fiind răstignit cu capul în jos, i-au găurit cu
sfredelitorul gleznele picioarelor şi, în rugăciuni, Sfântul şi-a dat
duhul. Atunci, pământul s-a cutremurat şi, despicându-se, a
înghiţit mult popor şi pe dregător. Cei care au rămas nevătămaţi,
fiind îngroziţi de cele petrecute, au căzut la picioarele Sfinţilor şi
i-au eliberat. După ce L-au aşezat pe Stahie ca episcop al noii
Biserici, îngropându-i acolo şi moaştele Sfântului Filip, Sfântul
Vartolomeu şi-a dat sufletul în Armenia, unde a fost răstignit.
Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei;

Martiriu: Înainte de a se converti la creştinism, Sfântul a
locuit lângă lacul Galileii şi a fost vameş (vameşii erau consideraţi
cei mai din urmă ticăloşi) în Capernaum. Având numele de Levi,
era urât de popor pentru că aduna biruri şi le amintea că sunt
supuşi romanilor. Sfântul a fost însă unul din aleşii Domnului,
ajungând să fie Apostol şi primul care, cu puterea Duhului Sfânt, a
fost atunci când Hristos i-a spus: „Vino după Mine” (Mt.9, 9), iar
acesta a lăsat toate şi L-a urmat. Apoi, după Înălţarea la cer şi
Cincizecime, Sfântul a propovăduit la perşi, etiopieni şi nubieni.
22
Conform Tradiţiei, Sfântul Matei a primit de la Dumnezeu cununa
muceniciei în Etiopia, unde a fost ars de necredincioşi.
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Filimon, Arhip,

Onisim şi Apfia;
Naştere în cer: sfârşitul secolului I;
Martiriu: Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrau în cetatea
Colose din Frigia, iar Sfântul Onisim era însoţitorul Sfântului
Apostol Pavel la Roma. Fiind ei ucenicii Apostolului neamurilor,
au răspândit în locuri diferite credinţa cea adevărată şi tot aşa au şi
pătimit. Despre aceşti Sfinţi aflăm din Epistola către Filimon a
Sfântului Pavel: în casa Sfântului Filimon era biserica din Colose;
Sfânta Apfia era soţia lui, iar Sfântul Onisim, dintr-un rău-făcător
ce fusese, a ajuns egal în vrednicie cu fostul său stăpân Filimon.
Pentru că şi-au mărturisit credinţa în Hristos, Sfânta Apfia şi
creştinii din Colose au fost ucişi cu pietre în vremea împăratului
Nero (54-68) la „sărbătoarea” zeiţei Artemida din Efes, iar
Sfântului Onisim, după ce a îndurat multe chinuri, i s-a tăiat capul
în timpul domniei împăratului roman Domiţian (81-96).
Nume: Sfântul Mucenic Ipolit (episcop al Romei) a celor

împreună cu el (Censorin, Sabin, Hrisia) şi a celorlalţi 20 de
mucenici;
Martiriu: Aceştia au trăit în vremea împăratului roman
Claudiu (41-54), primul împărat mare persecutor al creştinilor.
Unul din cei care L-au mărturisit atunci pe Hristos a fost chiar
întâiul sfetnic al Curţii, Censorin. Aruncat de prigonitori în
temniţă, acesta a făcut mari minuni, li s-au tăiat capetele ca unora
ce şi-au mărturisit credinţa în Hristos. Mult a pătimit şi fecioara
creştină Hrisia, pe care au bătut-o, i-au ars coastele cu foc şi au
aruncat-o în temniţă. Apoi, după câteva zile, cu pietre i-au
sfărâmat fălcile, au bătut-o pe spate cu ciocan de plumb, i-au legat
de gât o piatră şi au aruncat-o în mare. Şi astfel şi-a dat sufletul.
Cât îl priveşte pe mucenicul Sabin, acesta a fost lovit pe trup cu
23
ciocanul şi, fiind atârnat pe lemn, a fost ars cu făclii. Astfel,
mulţumind pentru toate, s-a strămutat la Domnul. Când a aflat de
acestea, arhiereul Ipolit l-a mustrat pe dregătorul Romei. Pentru
cutezanţa sa, de a-L mărturisi pe Hristos, a îndurat bătăi şi, în cele
din urmă, i-au legat mâinile şi picioarele şi l-au aruncat în mare.
În acest fel şi-a luat cununa muceniciei.
Nume: Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa Apfia;

Naştere în cer: sfârşitul secolului I;
Martiriu: Cei doi Sfinţi, Arhip şi Filimon, au fost bărbaţi
apostolici. Primul Sfânt a fost „tovarăş de lucru” al marelui Pavel,
iar când acesta era închis la Roma, a slujit Cuvântul lui Dumnezeu
ca episcop al cetăţii Colose din Frigia. Al doilea Sfânt, fiind adus
la credinţă tot de Apostolul neamurilor, a acceptat ca propria casă
să devină Biserica din Colose, iar soţia sa Apfia, slujea şi ea, cu
post şi rugăciune, Bisericii. Slujitor în diferite cetăţi devenise şi
soţul acesteia, deoarece chiar Apostolul Pavel îi încredinţase
misiunea de episcop călător. Însă, pe când la Colose toţi cetăţenii
au fost chemaţi să aducă închinare şi jertfă la capiştea zeiţei
Artemida, un grup de creştini s-a adunat la rugăciune în biserica
din casa lui Filimon. Când au aflat aceasta, idolatrii au năvălit
peste creştini şi, lovindu-i, pe unii i-au împrăştiat, iar pe alţii i-au
ucis. Cei găsiţi „vinovaţi” de adunarea creştinilor, Sfinţii Arhip,
Filimon şi Apfia, au fost duşi la mai marele cetăţii Efesului, care a
poruncit să fie daţi morţii dacă nu se vor lepăda de Hristos. Cum
Sfinţii L-au mărturisit pe Hristos, au fost schingiuiţi şi, în cele din
urmă, s-au mutat la ceruri după ce au fost îngropaţi până la brâu
şi apoi ucişi cu pietre.
Nume: Sfântul Apostol Ermie, unul din cei 70;

24
Martiriu: Sfântul, fiind un ostenitor de mare ajutor
apostolilor, a fost episcop în Filipoli, în Tracia. Pentru tăria
credinţei sale, prigonitorii creştinilor i-au tăiat capul şi, astfel, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Pangratie;

Martiriu: Sfântul, originar din Antiohia, i-a cunoscut pe
Sfinţii Apostoli şi s-a aprins sufletul lui de dragostea lui
Dumnezeu. A fost botezat de Sfântul Apostol Petru, fiind apoi
sfinţit ca episcop al Tavromeniei. Sfântul era un mare
propovăduitor, ziditor al Bisericii lui Hristos. După o viaţă
petrecută în râvnă creştină, Sfântul a fost ucis cu pietre de păgâni.
Nume: Sfântul Apostol Acvila, unul din cei 70;

Martiriu: Sfântul, originar din Pont, a fost un iudeu care
a trăit în vremea împăratului roman Claudiu (41-54). Retrăgându-
se în Corint, din cauza prigoanei imperiale faţă de iudei, s-a
ocupat (alături de soţia sa, Priscila) cu ţeserea de corturi. L-a
găzduit în casa sa pe Sfântul Apostol Pavel, care, învăţându-i să
creadă în Hristos, i-a botezat pe amândoi. Apoi, cu fierbinte şi
duhovnicească dragoste, l-a însoţit pe Apostolul neamurilor nu
numai printre iudeii şi elinii din Corint, ci şi printre cei din Asia.
Însă, peste o vreme, s-au despărţit: Sfântul Apostol Acvila învăţa
la Efes, iar Sfântul Apostol Pavel învăţa la Ierusalim. Apoi, de la
Efes, Sfântul şi soţia sa au mers, după moartea împăratului
persecutor Claudiu, la Roma. Însuşi marele Pavel, într-o epistolă,
i-a salutat ca pe unii ce şi-au pus viaţa în pericol pentru lucrul lui
Hristos. În cele din urmă, au ajuns la Efes, unde Sfântul Apostol
Pavel l-a rânduit ca episcop propovăduitor. L-a ajutat şi pe Sfântul
Timotei, răspândind credinţa printre păgânii Asiei, Ahaiei, Iracliei.
Şi-a sfârşit viaţa pământească fiind ucis de necredincioşi.
25
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Prohor, Nicanor,
Timon, Parmena;
Martiriu: Cei patru Sfinţi, prin punerea mâinilor de către
Apostoli, au făcut parte din primii 7 diaconi ai Bisericii (alături de
Ştefan, Filip şi Nicolae). Primul dintre ei, Sfântul Prohor, a fost
surghiunit în insula Patmos, alături de Sfântul Apostol Ioan, fiind
ucis de păgânii Antiohiei în timp ce propovăduia. Sfântul Nicanor
a fost şi el ucis, în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, în timp ce Sfântul
Timon a fost răstignit pe cruce la Bosra (în Arabia), iar Sfântul
Parmena a primit şi el moarte de mucenic.
Nume: Sfântul Mucenic Eutifie;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastopolul Palestinei,
şi-a lăsat părinţii şi rudele şi a învăţat cereasca înţelepciune de la
Sfinţii Apostoli Ioan şi Pavel. Sfântul a fost uns ca episcop de
către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. L-a mărturisit pe Hristos în
multe ţări, suferind multe şi grele chinuri: l-au legat, l-au bătut, l-
au înfometat, i-au strujit trupul cu unghii de fier, a fost aruncat în
foc şi, ducându-l apoi în patria sa, l-au decapitat.
Nume: Sfântul Apostol Vartolomeu ;

Martiriu: Sfântul, cunoscut şi sub numele de Natanail, a
fost unul dintre cei 12 Apostoli aleşi de Mântuitorul Hristos. Era
originar din Cana Galileii. A propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu
în Siria, Asia Mică, Frigia, Ierapole, India, Armenia cea Mare.
Peste tot, a făcut biserici, a vindecat, a suferit chinuri. În cele din
urmă, a fost răstignit pe cruce cu capul în jos în cetatea Albana
(Armenia). Iar când se afla pe cruce, îi îndemna pe oameni să
cunoască adevărul şi să se întoarcă de la întuneric la Lumină. Apoi
l-au jupuit, dar, pentru că era tare în răbdare, s-au văzut nevoiţi să
îi taie capul. Păgânii i-au aruncat racla cu moaştele în mare,
26
alături de ale altor patru Sfinţi Mucenici, dar acestea pluteau pe
apă. Racla Sfântului a ajuns în insula Lipare, fiind luată cu cântări
de creştinii şi episcopul de acolo.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Foca (episcopul din

Sinope) şi Sfântul Mucenic Foca (grădinarul)
Pomenire în calendar: 22 septembrie;
Naştere în cer: 101;
Martiriu: Cei doi Sfinţi au trăit în oraşul Sinope, din
Pont, dar episcopul făcător de minuni în vremea împăratului
Traian, iar grădinarul în vremea împăratului Diocleţian. Ca
episcop al cetăţii Sinope, primul a trăit fără prihană şi pe mulţi i-a
întors de la închinarea idolilor. Acesta, într-o vedenie, a văzut cum
un porumbel i s-a aşezat pe cap şi i-a pus cunună, glăsuindu-i
omeneşte: „Pahar ţie s-a gătit şi trebuie să-l bei”. Cuvintele
acestea s-au împlinit sub domnia împăratului Traian, când Sfântul
a fost tăiat cu sabia şi trupul i s-a ars în foc.
Celălalt Sfânt, grădinarul, se hrănea din munca sa şi îi ajuta pe cei
săraci. Trăind în dreapta-credinţă, acest Sfânt i-a întors pe mulţi de
la idolatrie. Aflând de aceasta, dregătorul locului şi-a trimis
slujitorii să îl ucidă. După ce l-au găsit, Sfântul i-a cinstit cu ospăţ
şi, în cele din urmă, a aflat de la slujitori că dregătorii i-au trimis
ca să îl omoare pe grădinar. Sfântul, dându-le să mănânce şi să bea
până dimineaţa, le-a spus că îl cunoaşte pe cel căutat de ei şi că în
zorii zilei îl vor da în mâinile lor. Noaptea, Sfântul şi-a gătit
mormântul, a rânduit cele de îngropare, a împărţit averea la săraci
şi şi-a petrecut noaptea în rugăciune. A doua zi, când slujitorii l-au
întrebat unde este cel căutat de ei, Sfântul le-a răspuns: ”Eu sunt
Fotie, pe care voi căutaţi să-l ucideţi. Eu sunt robul lui Hristos,
care de idolii voştri spurcaţi mă lepăd, deci omorâţi-mă”. Dar
deşi soldaţii au vrut să-l cruţe, spunând că nu l-au găsit, Sfântul i-a
rugat să-şi facă datoria, zicându-le: „Aşa îmi veţi face cel mai
bine”. Şi a fost ucis de soldaţi, dându-şi astfel duhul.
27
Nume: Sfântul Clement;
Martiriu: Acest Sfânt a fost adus la creştinism de Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, devenind al treilea episcop al Romei
(după Lin şi Anaclet). Sfântul a intervenit printr-o Epistolă, scrisă
în anul 96, când în biserica din Corint a izbucnit o răzvrătire
împotriva preoţilor. Când creştinii din Corint au luat cunoştinţă de
acest text, şi-au recunoscut greşeala şi s-a făcut pace. Conform
Tradiţiei, Sfântul a făcut parte dintre martirii prigoniţi în vremea
împăratului roman Traian (98-117). Pentru că nu s-a supus
poruncii acestuia, Sfântul a fost surghiunit în cetatea Crimeea, iar
acolo l-au osândit la aruncarea în mare cu o ancoră de corabie
legată de gât.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie, purtătorul de

Dumnezeu;
Martiriu: Pe când împărat la Roma era Traian (98-117),
Sfântul a fost episcop în Antiohia Siriei. Ca ucenic devotat al Sf.
Apostol Ioan, Sfântul l-a mărturisit pe Hristos şi a primit osânda
de a fi dat ca mâncare fiarelor din circul Romei. Pe drumul către
Roma a fost însoţit de o gardă de 10 soldaţi aprigi, pe care îi
numea „cei 10 leoparzi ai mei”. Peste tot, în cale, îi întărea pe
creştini spunându-le: „Nu vă poruncesc, ci vă sfătuiesc, feriţi-vă
de rătăcire. Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, şi unde-i Biserica
şi episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată. Totul este credinţa
în Hristos şi dragostea. Vreau să mă asemăn lui Hristos, primind
moarte de mucenic ca şi El”. Când a ajuns la Roma, având dorinţa
să fie „măcinat de dinţii fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită
a lui Hristos” (Epistola către romani), a fost sfâşiat de lei şi
moaştele rămase s-au dus la Biserica Sf. Clement din Roma.
28
Nume: Sfântul Mucenic Simeon;
Martiriu: Sfântul, al cărui tată era frate cu logodnicul
Fecioarei Maria, Iosif, a fost deci o rudă a Domnului şi unul din
cei 70 de Apostoli. Văzând minunile Domnului, Sfântul a crezut
în Hristos. Apoi, după Înviere, s-a ostenit cu ceilalţi apostoli să îL
binevestească pe Hristos prin cetăţi şi sate. aflând că întâiul
episcop al lor (Iacov) a fost ucis de necredincioşi, Apostolii şi
ucenicii s-au adunat la Ierusalim şi l-au ales pe Sfântul Simeon al
doilea episcop al Ierusalimului. Dar, venind romanii conduşi de
generalul Tit, aceştia au distrus Ierusalimul, iar creştinii s-au văzut
nevoiţi să plece cu episcopul lor, prin anul 70, dincolo de Iordan
în cetatea Pella. Însă, peste puţin timp s-au întors în Ierusalimul
dărâmat şi au lucrat cu înţelepciune la înflorirea Bisericii. Iar
Sfântul, pentru că a mărturisit că este creştin, a fost osândit la
răstignire pe cruce.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa

Teopisti, cu cei doi fii ai lor,
Agapie şi Teopist ;
Martiriu: Sfântul făcea parte dintr-o familie bogată, dar
milostivă, care trăia la Roma în vremea împăratului Traian (98-
117). Fiind căpitan de oşti, deprins deci cu armele, se îndeletnicea
şi cu vânătoarea. Pe când se afla la vânătoare, a văzut cum din
cireadă s-a desprins un cerb frumos între ale cărui coarne strălucea
Sfânta Cruce şi pe ea era chipul lui Hristos. Sfântul, al cărui nume
de păgân era Plachida, a auzit un glas venit, de la Cruce, zicându-
i: „Pentru ce mă goneşti, Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la
unul din preoţii mei creştini şi el îţi va arăta calea pe care s-o
urmezi”. Botezându-se, cu familia, şi-a luat numele de Eustatie,
soţia sa Teopista, iar fiii de Agapie şi Teopist. Apoi, au fost
învăţaţi de un preot calea mântuirii, sărăcia şi primejdiile prin care
aveau să treacă, fiind sfătuiţi să primească necazurile şi să le
rabde. Iar Sfântul a zis: „Doamne, de nu se poate altfel să treacă
29
acele ispite, dă-mi-le acum să le rabd, fără numai trimite-mi şi
ajutorul Tău, ca să nu mă biruiască răutatea lor”. Şi diavolul i-a
dat război mare: a pierdut averea, şi-a văzut femeia luată în robie,
iar el a cunoscut sărăcie mare, smerenie şi înstrăinare în Egipt.
Căutându-l însă iscoadele împăratului Traian, a fost găsit şi, pe
când se întorcea la Roma, Sfântul şi-a găsit atât soţia, cât şi pe cei
doi copii ai săi. Ajungând la Roma, din ordinul împăratului a fost
pus în cinstea lui cea dintâi. Dar, după decesul lui Traian, Sfântul
şi-a început din nou suferinţa sub tiranul Adrian (117-138). Fiind
chemat la templu, împreună cu familia, Sfântul nu a vrut să aducă
jertfă idolilor şi împăratul, Adrian, a hotărât ca alături de familie,
să fie dat la fiare. Pentru că animalele nu s-au atins însă de ei,
împăratul i-a osândit pe toţi la moarte, prin ardere de vii, într-
un bou de aramă înroşit în foc. Şi astfel s-au învrednicit ei de
cununa muceniciei.
Nume: Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis, Agapi şi a maicii

lor, Sofia;
Martiriu: Originare fiind din Italia, cele trei fecioare erau
fiicele unei văduve sărace: Pistis avea 12 ani, Elpis 10, iar Agapi
9. Numele lor semnifica cele trei virtuţi teologice: Pistis
(credinţa), Elpis (nădejdea) şi Agapi (dragostea). Trăiau, în fiecare
zi, în rugăciune şi fapte bune. Când au fost chemate la scaunul
împărătesc să îşi mărturisească credinţa, mama lor le-a povăţuit pe
drum să nu se lepede de Hristos chiar cu preţul sacrificiului
suprem. Muceniţele şi-au ascultat mama, dându-şi sufletele în
chinuri groaznice. Fecioara Pistis a fost bătută cu toiege, iar când i
s-au tăiat sânii cu fierul a curs lapte în loc de sânge. După ce au
întins-o pe un grătar ars în foc, rămânând nevătămată, i s-a tăiat
capul. Fecioara Elpis a fost bătută cu vâna de bou, apoi aruncată
în foc, spânzurată şi strunjită cu unghii de fier. După ce a fost
cufundată într-o căldare cu smoală topită, a sfârşit prin sabie.
Fecioara Agapi a fost spânzurată cu capul în jos, dar, pentru că a
rămas nevătămata i s-a tăiat capul. Mama muceniţelor, Sofia, şi-a
dat sufletul în mâna Domnului după ce a plâns trei zile la
mormântul lor.
30
Nume: Sfânta Muceniţă Paraschiva;
Martiriu: Sfânta, originară din Roma, a trăit în vremea
împăratului roman Antonin (138-161). Tunzându-se în monahism,
L-a propovăduit pe Hristos şi pe mulţi păgâni i-a întors la
creştinism. Auzind de aceasta, dregătorul a chemat-o la el şi s-a
mirat de priceperea şi frumuseţea ei. Însă Sfânta i-a spus: „Să nu-
mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar
zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară”. Atunci, Sfânta a
fost dată la chinuri: i-au pus pe cap un coif înroşit în foc (dar,
primind dumnezeiască rouă, a rămas nevătămată), a fost aruncată
într-o căldare de aramă clocotind, plină cu untdelemn, smoală şi
plumb (a rămas, iar, nevătămată). În cele din urmă, tăindu-i-se
capul cu sabia, s-a înălţat la cereştile lăcaşuri.
Nume: Sfânta Muceniţă Glicheria;

Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Trainopole, a trăit
în vremea împăratului roman Antoniu (138-161). Sfânta,
însemnându-se pe frunte cu semnul crucii, a mers la dregător şi a
mărturisit că este creştină. La porunca dregătorului, care dorea să
o facă să jertfească zeilor, a intrat în capişte şi, cu puterea
rugăciunii, a făcut ca idolul să cadă zdrobit la pământ. Atunci, pe
când păgânii doreau să o omoare cu pietre, Sfânta a îndurat
chinuri grele: au atârnat-o fiind prinsă de cosiţe, i-au strujit tot
corpul, au întemniţat-o şi înfometat-o. Dar, rămânând nevătămată,
a fost hrănită de înger. Apoi, aruncând-o într-un cuptor de foc, cei
de faţă s-au minunat că focul s-a stins cu rouă din cer. În cele din
urmă, i-au jupuit pielea de pe cap până pe frunte, au legat-o şi
aruncat-o pe un pat de pietre ascuţite în temniţă. Dar, din nou, un
înger al Domnului a dezlegat-o şi a vindecat-o la cap. Când a
văzut aceasta temnicerul Laodichie, uimit, L-a mărturisit şi el pe
Hristos şi, îndată, i s-a tăiat capul. Iar Sfânta, a fost dată fiarelor
şi, astfel, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
31
Nume: Sfântul Mucenic Victor;
Martiriu: Sfântul s-a nevoit în timpul domniei
împăratului roman Antonin Piul (138-161). Pentru că nu a dorit să
se lepede de Hristos, a fost dat la aspre chinuri: i-au sfărâmat
degetele, l-au ţinut trei zile într-un cuptor încins (din care avea să
iasă sănătos), l-au silit să bea licori otrăvite. Când au văzut însă că
Sfântul rămâne nevătămat, au devenit creştini şi cei care pregăteau
otrava. Apoi, l-au chinuit şi mai mult: i-au tăiat vinele de la mâini
şi picioare, l-au băgat într-o căldare cu untdelemn fierbinte, l-au
ştrangulat pe lemn, l-au ars cu focul, l-au ţinut trei zile spânzurat
cu capul în jos. În cele din urmă, a fost despuiat de piele şi,
tăindu-i-se capul cu toporul, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfânta Muceniţă Ştefanida;

Naştere în cer: 11 noiembrie 160;
Martiriu: Sfânta, rămânând văduvă, a fost martoră la
patimile cele mai presus de om ale Sfântului Victor. Sfânta,
fericindu-l pe acesta pentru cununile pe care avea să le primească
de la Dumnezeu, a mărturisit şi ea dumnezeirea cea mai înainte de
veci a lui Hristos. Pentru aceasta, Sfintei i s-au legat mâinile de
vârfurile a doi copaci de finic îndoiţi dinadins. Când le-au dat însă
apoi drumul, ca să revină la starea firească, trupul Sfintei a fost
spintecat în două şi în acest fel şi-a dat duhul.
Nume: Sfântul Mucenic Policarp, episcopul Smirniei;

Martiriu: Sfântul, originar din Efes (Asia Mică), s-a
născut din părinţi creştini (amândorura, fiind osândiţi la moarte, li
s-au tăiat capetele) şi a fost îngrijit din pruncie de o creştină.
Aceasta este cea care l-a botezat cu numele de Policarp şi l-a
32
învăţat dreapta-credinţă după Evanghelia Domnului. când a ajuns
să aibă 20 de ani, Sfântul s-a aprins de dorinţa să îl vadă pe
Sfântul Apostol Ioan, care propovăduia Cuvântul Domnului prin
părţile Asiei. Găsindu-l, pe când era împreună cu Sfinţii Ignatie
Teoforul şi Vucol, a rămas cu ei. Multe au avut de înfruntat, cu
toţii, în misiunea lor creştină. Iar Sfântul, pe când Sfântul Apostol
Ioan era surghiunit în insula Patmos, sub împăratul roman Traian
(98-117), a fost rânduit de Apostolul cel iubit ca ajutor Sfântului
Vucol, episcopul Smirnei. Şi acesta, încredinţat că pe mulţi îi va
aduce la dreapta-credinţă, l-a aşezat episcop pe Policarp în locul
său. Către anul 158, sub împăratul Antonin cel Pios (138-161),
Sfântul a mers la Roma. Iar acolo, sub împăratul filosof Marcus
Aurelius (161-180), i s-a cerut să îl blesteme pe Hristos. Dar
Sfântul a zis: „De 86 de ani îL slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut
niciodată nici un rău. Cum aş putea blestema pe binefăcătorul şi
Mântuitorul meu?”. Ca urmare, a fost ars de viu.
Nume: Sfântul Mucenic Iustin Filosoful;

Martiriu: Sfântul, originar din Samaria, a trăit în vremea
împăratului filosof Marcus Aurelius (161-180). După o lungă
căutare a sensului existenţei, se plimba în linişte pe malul mării
când, întâlnind un bătrân, acesta l-a îndemnat să cerceteze cărţile
Proorocilor şi să se roage pentru a i se deschide porţile vieţii.
Sfântul a înţeles că singura filozofie de folos este cea creştină. A
încercat, în faţa împăratului, să dovedească păgânilor nevinovăţia
creştinilor. A mai afirmat că filosofii păgâni au cunoscut şi ei pe
Dumnezeu Cel adevărat, fie prin Scripturi, fie prin lucrarea în
lume a Logosului. Când a ajuns la cercetare în faţa dregătorului
Romei, a fost întrebat: „Cu ce te îndeletniceşti tu?”. Şi a răspuns:
„Am studiat toate ştiinţele. Am sfârşit prin a mă lipsi de
învăţătura cea dreaptă, a creştinilor”. Apoi a fost biciuit şi i s-a
tăiat capul. Nu s-a mutat singur la Domnul, ci alături de cei şase
ucenici ai săi.
33
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie;
Martiriu: În timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), o
femeie din Roma, Antia, rămasă văduvă, l-a făcut cleric pe fiul
său, Sfântul Elefterie, mai întâi acesta fiind hirotonit diacon (la
vârsta de 18 ani), apoi preot (la 18 ani) şi episcop de Iliric (la 20
de ani). Sfântul a mărturisit dumnezeirea lui Hristos nu doar în
faţa oamenilor, ci şi a împăratului Adrian. Pentru aceasta, dar şi
pentru că a defăimat căderea în idolatrie, Sfântul a fost dat la
groaznice chinuri: l-au culcat pe un pat de aramă şi i-au dat foc, l-
au pus pe un grătar înroşit în foc, l-au forţat să stea într-o căldare
plină cu smoală în clocot. La toate încercările, a rămas nevătămat.
Au urmat apoi şi alte chinuri: l-au aruncat într-un cuptor de aramă
încins (de unde a ieşit nevătămat) l-au dat la temniţă, l-au legat de
un car tras de cai sălbatici. Însă, îngerii lui Dumnezeu l-au slobozit
şi l-au dus la un munte înalt. Aici, trăind în pace cu fiarele
sălbatice, s-a botezat. Sfântul a fost prins în cele din urmă, dus la
împărat şi dat fiarelor să îl mănânce. Când a văzut însă împăratul
că a rămas nevătămat şi de această dată, le-a dat poruncă la doi
slujitori şi aceştia l-au ucis cu suliţele. Iar mamei sale, când îi
săruta trupul ucis, i s-a tăiat şi ei capul cu sabia.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor şi cei dimpreună cu

dânsul;
Naştere în cer: secolul II;
Martiriu: Sfântul, originar din Perga Pamfiliei (Asia
Mică), a trăit în timpul împăratului roman Antoniu (138-161).
Nevrând să se supună dregătorului, care i-a poruncit să se închine
idolilor, Sfântul a fost dat la chinuri de moarte. Ca chinurile să îl
poată birui a se lepăda de Hristos, a fost chemat la faţa locului şi
un slujitor idolesc, dar acesta a recunoscut că, acolo unde Hristos
este chemat, se strică rânduielile vrăjitoreşti. Mai mult, văzând
puterea credinţei Sfântului a spus că şi el crede în Hristos şi vrea
să fie ostaş al lui Hristos împreună cu Sfântul. Atunci, la porunca
34
dregătorului, Sfântul a fost osândit la cuptorul cel încins şi,
mulţumindu-I lui Dumnezeu, a luat cununa muceniciei ca tâlharul
de pe cruce. Iar Sfântul, fiind scos din temniţă şi dat la chinuri, a
văzut-o pe mama sa, Filipa, cum a venit să îi dea curaj să rabde
tortura. În cele din urmă, Sfântul a fost răstignit pe cruce, iar
mamei sale i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mucenic Ermie;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Comane, a trăit în
vremea împăratului Antonin (138-161). A fost adus în faţa
dregătorului, care l-a condamnat la chinuri grele: i-au zdrobit
fălcile, i-au despuiat obrajii, i-au dezrădăcinat dinţii. A fost şi
otrăvit, dar, rămânând sănătos, a adus la credinţă şi pe cei care i-au
pregătit otrava. A mai îndurat apoi şi scoaterea vinelor trupului,
împungerea ochilor, spânzurarea cu capul în jos. În cele din urmă,
i s-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Fluor şi Luvru;

Martiriu: Sfinţii, originari din Iliric, au fost fraţi.
Amândoi, fiind ziditori în piatră, au fost trimişi de dregător la
stăpânitorul altei ţări, ca să ridice acolo o măreaţă capişte în
„cinstea” zeilor păgâni. Cei doi Sfinţi, trăind în post şi rugăciune,
au dat săracilor plata pentru munca lor şi pe mulţi i-a adus la
credinţa în Hristos. L-au vindecat şi pe fiul unui slujitor idolesc,
rănit la ochi de o aşchie desprinsă dintr-o piatră. După multă
rugăciune, Sfinţii au însemnat ochiul vătămat cu semnul sfintei
cruci şi îndată fiul s-a făcut sănătos. Iar fiul a crezut, ca şi tatăl
său, în Hristos. Apoi, când Sfinţii au terminat lucrarea, au sfinţit-o
spre slava Domnului nostru Iisus Hristos şi, punând în interiorul
clădirii cinstita Cruce, au adus acolo 300 de săraci şi au făcut
cântări de laudă pentru Hristos toată noaptea. Şi, pe când o lumină
cerească a inundat încăperea, creştinii prezenţi au sfărâmat idolii.
În cele din urmă, dregătorul i-a osândit pe tată şi pe fiu să fie arşi
35
de vii, iar pe Sfinţi, trimiţându-i la Iliric, i-au aruncat într-un puţ
adânc şi i-au acoperit cu pământ.
Nume: Sfântul Mucenic Haralambie;

Martiriu: Sfântul, originar din Magnezia (Asia), a
propovăduit cu râvnă pe Hristos în calitate de episcop. A fost adus
la judecată, în timpul împăratului Sever (13-211), mărturisindu-L
pe Hristos chiar în faţa mai marelui cetăţii. Pentru aceasta, l-au dat
la chinuri: l-au dezbrăcat, i-au jupuit trupul bătrân cu unghii de
fier, i-au tăiat fâşii de piele din trup. Sfântul, mulţumind pentru
tot, şi-a îmbrăcat astfel sufletul în haina cea nouă a suferinţelor
pentru Hristos şi mulţi din cei care au fost martori au devenit
creştini. La toţi, din porunca dregătorului, li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas;

Martiriu: Sfintele, originare din Cartagina, nu erau
botezate. Au primit însă botezul pe când au fost date amândouă,
pentru credinţa lor creştină, în temniţă. Ambele se aflau într-o
situaţie aparte: Sfânta Perpetua avea un copil pe care îl alăpta, iar
Sfânta Felicitas abia născuse în temniţă. Când au fost scoase la
întrebare, nu s-au lăsat înduplecate nici de dragostea pentru
prunci, nici de stăruinţele părinţilor şi rudelor, ci, cu tărie, L-au
mărturisit pe Hristos. Cele două Sfinte au luat cununa muceniciei
prin tăierea capului cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Cecilia, Valerian şi Tiburtie;

Martiriu: Sfânta Cecilia s-a născut la Roma, în vremea
împăratului Alexandru Sever (222-235), din părinţi idolatri. Aceşti
părinţi, vrând să o mărite, au însoţit-o prin nuntă cu tânărul
Valerian. Însă, încă din prima zi de căsătorie, soţia i-a descoperit
36
soţului ei că şi-a închinat fecioria lui Hristos şi l-a convins şi pe el
să petreacă în feciorie. Cecilia a fost apoi botezată, de episcopul
Urban (223-230), într-una din catacombele Romei. Iar soţul ei,
Sfântul Valerian, l-a întors la credinţă şi pe fratele lui, Tiburtie,
care vorbea cu îngerii lui Dumnezeu în toate zilele. Aceşti doi
fraţi, pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au fost duşi înaintea
guvernatorului cetăţii (Almatie). Amândoi au fost apoi daţi în
seama comandantului maxim, pentru tăierea capetelor. Când însă
acest Maxim i-a văzut pe îngerii lui Dumnezeu cum duceau la cer
sufletele Sfinţilor Valerian şi Tiburtie, a crezut în Hristos
împreună cu toată casa lui. Cât priveşte pe Sfânta Cecilia, aceasta
a fost închisă timp de trei zile într-o baie foarte fierbinte, de unde
însă a ieşit nevătămată prin minune. I s-a tăiat însă capul chiar
acolo, în baie, fiind înmormântată în cimitirul Calist al Romei.
Nume: Sfânta Muceniţă Tatiana;

Martiriu: Sfânta, originară din Roma, a trăit în vremea
împăratului roman Alexandru Sever (222-235). A trăit la cinstiţii
săi părinţi, amândoi creştini, doar cu gândul să fie mireasa lui
Hristos. Pentru devoţiunea ei, ziua şi noaptea, s-a învrednicit să
urmeze rânduielile Bisericii ca diaconiţă. Când a venit prigoana,
Sfânta a mărturisit că este creştină şi, nevrând să se lepede de
Hristos, a fost dată la Chinuri: au bătut-o, i-au scos ochii, au
dezbrăcat-o, i-au tăiat sânii, au dat-o la fiare, au spânzurat-o i-au
strujit trupul la stâlp, au aruncat-o în foc. Toate încercările le-a
îndurat cu putere de Sus, ca şi cum nu ar fi simţit nimic: a vestit
neîncetat poporului puterea şi chemarea lui Hristos. Atunci, i s-a
tăiat capul (ca şi tatălui ei), fiind păstrat spre închinare la
Catedrala Mitropoliei Olteniei.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul;

Martiriu: În vremea împăraţilor creştini, Arcadius şi
Honorius, Sfântul a fost un mare dregător la curtea regelui
37
perşilor. Având parte de o femeie creştină, a trăit în cinste şi în
bogăţie. Dar, când regele a declarat război creştinilor, acesta a
căzut de la credinţa în Hristos şi a jertfit idolilor împreună cu
regele. De păcatul lui s-au îndepărtat însă mama lui, soţia sa, care
l-au mustrat prin scrisori că a ales osânda veşnică pentru o slavă
trecătoare. În faţa acestei situaţii, Sfântul s-a pocăit cu lacrimi şi a
mărturisit din nou creştinismul. Când însă a auzit de fapta
Sfântului, împăratul a poruncit să fie dat pedepselor: i s-au tăiat
încheieturile trupului, până când i-au rămas doar capul şi
trunchiul. Apoi, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mucenic Autonom;

Martiriu: Pe când Imperiul roman era condus de
împăratul Diocleţian, Sfântul Mucenic Autonom era episcop în
Italia. Din cauza prigoanei, s-a mutat în Bitinia, unde vieţuiau mai
mulţi păgâni decât creştini. A lucrat cu vrednicie la trezirea
sufletelor oamenilor şi a zidit o biserică. Ostenelile sale i-au făcut
pe păgâni să intre furioşi în biserică, izgonindu-i pe creştinii aflaţi
acolo. Pe Sfânt l-au scos afară din cetate şi l-au ucis cu pietre.
Nume: Sfântul, sfinţitul Mucenic Vavila şi a celor trei

tineri împreună cu dânsul;
Martiriu: Renumit fiind printre vechii patriarhi ai
Antiohiei, acest sfinţit Mucenic a păstorit Biserica, sub împăraţii
Gordian, Filip şi Deciu, între anii 237-250. I-a oprit pe împăratul
Filip şi pe soţia sa să intre în Biserică, deoarece ucisese un om şi
Sf. Mucenic Vavila i-a atras atenţia că pentru acest păcat al lui are
un canon de pocăinţă de împlinit. Sub urmaşul lui Filip, împăratul
Decius, Sf. Vavila a fost întemniţat alături de trei copii la care le
era dascăl. Pentru că nici unul nu a vrut să se lepede de Hristos, au
fost puşi în lanţuri şi li s-au tăiat capetele. Sfântul a fost înapoiat
împreună cu lanţurile cu care fusese legat.
38
Nume: Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi
Agatonica;
Martiriu: Sfinţii aceştia au trăit în timpul domniei
împăratului roman Decius (250-253) şi a lui Valerian
(conducătorul Asiei). Sfântul Carp era episcop de Tiatira, iar
Sfântul Papil era diaconul său. Acuzaţi că nu vor să îi cinstească
pe zei, dar şi că îi îndeamnă pe alţii să se lepede de idoli, amândoi
au fost aduşi la Tiatira din ordinul marelui prigonitor Valerian.
Mărturisindu-L aceştia pe Hristos, au fost daţi la chinuri.
Legându-i de cai iuţi, au fost târâţi de la Tiatira la Pergam (oraşul
lor natal), unde au răbdat bătaie cu toiege cu spini şi au cunoscut
suferinţa de a le fi date trupurile să fie arse cu făclii. Din aceste
chinuri şi-a dat sufletul însă doar Sfântul Agatador, slujitorul lor.
Ceilalţi doi, Sfinţii Carp şi Papil, au fost spânzuraţi în continuare
pe lemn. Când li se strujeau trupurile, Sf. Carp a zâmbit în chinuri.
La întrebarea „De ce ai zâmbit, Carp”, acesta a răspuns: „Am
văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat”. Furioşi,
prigonitorii i-au tăvălit prin spini, dându-i să fie mâncaţi de fiare.
Rămânând însă nevătămaţi, L-au mărturisit pe Hristos. Au fost
osândiţi apoi să fie arşi în focul cuptorului. Când acesta se
înfierbântase, a venit acolo şi Sfânta Agatonica, sora Sfântului
Papil. Mărturisind şi ea lui Valerian că este creştină, a cerut să fie
părtaşă la chinurile mucenicilor. Toţi trei au fost aruncaţi în
cuptorul încins, dar, rămânând nearşi, au fost decapitaţi cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi;

Martiriu: Cei doi Sfinţi (Galaction în vârstă de 30 de ani,
iar Epistimi de 16) au fost căsătoriţi, în cetatea Emesa din Fenicia,
în vremea împăratului roman Decius (250-253). Însă hotărând să-
şi păzească fecioria, s-au făcut monahi. Pentru credinţa lor în
Hristos, au fost interogaţi de stăpânitorul Ursus, după care au fost
aspru chinuiţi: i-au bătut, i-au înţepat cu trestii ascuţite sub
39
unghiile mâinilor şi picioarelor. În timp ce erau chinuiţi, Sfinţii
răbdau strigând că slujesc lui Hristos şi se leapădă de zei. În cele
din urmă, li s-au tăiat mâinile, picioarele şi, apoi, capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Paramon şi cei împreună cu

dânsul;
Martiriu: Pe când împărat în Imperiul roman era Decius
(250-253), un dregător – prigonitorul de creştini Achilin – a
adunat în temniţă 370 de creştini şi i-a silit să jertfească idolilor de
la capiştea zeului Poseidon. Aceştia, însă, au refuzat. Trecând pe
acolo creştinul Paramon, acesta a strigat cu glas mare: „O, atâţia
drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se
închină idolilor lui celor mulţi şi fără de suflet”. Din porunca
dregătorului a fost dat la chinuri: i-au scos afară limba şi i-au
împuns (ca şi alte părţi ale trupului) cu trestii ascuţite. Apoi, l-au
străpuns pe Sfânt cu suliţele şi aşa şi-a dat sufletul. Tot acolo, cei
370 de mucenici au fost tăiaţi, lângă capiştea lui Poseidon, pentru
că L-au mărturisit pe Hristos.
Nume: Sfinţii Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic;

Martiriu: Pe când guvernau împăratul roman Decius
(250-253) şi dregătorul Cumvrichie (stăpânul Bitiniei şi
Nicomidiei), L-au mărturisit pe Hristos şi aceşti Sfinţi Mucenici.
Sfântul Levchie, un bărbat cinstit de mai marii cetăţii, şi-a dat
sufletul în mâinile lui Dumnezeu după ce prigonitorii i-au strujit
carnea de pe trup şi mai apoi i-au tăiat capul. Pe Sfântul Tirs, care
L-a mărturisit pe Hristos că este Mântuitor şi Dumnezeu în faţa
dregătorului din Helespont, mustrându-l pentru că era idolatru,
prigonitorii l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, i-au
legat la un loc mâinile şi picioarele, i-au băgat ace în pleoape şi
ochi, i-au sfărâmat picioarele cu măciuci de aramă şi i-au turnat
plumb topit pe spinare. Rămânând nevătămat, prin minune, l-au
băgat apoi cu capul în jos într-un butoi cu apă (dar vasul s-a spart),
40
l-au aruncat de pe un zid înalt într-un loc unde erau ţepi şi cuie
ascuţite. Fiind şi de această dată nevătămat, l-au dat apoi şi la alte
chinuri: a fost pus într-un sac şi aruncat în mare (dar sacul s-a
spart şi a fost scos de îngerul lui Dumnezeu), a fost dus la
„rugăciune” în capişte idolească (dar idolii s-au surpat), l-au dat
să-l mănânce fiarele (dar ele nu s-au atins de el), l-au bătut până
când cădea carnea de pe el. Atunci avea să vină la credinţa în
Hristos şi Sfântul Calinic, cel ce a renunţat la slujirea idolească
pentru credinţa în dumnezeirea lui Hristos. Pentru convingerea lor,
Sfântului Calinic i s-a tăiat capul, iar Sfântului Tirs, după ce l-au
băgat într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul până când
slugile nu mai puteau să tragă de el. Pe când acesta şi-a dat
sufletul, s-a auzit un glas din cer care l-a fericit pentru binele care
îl aştepta.
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul, Satornic, Eupor,

Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatopus, Pompie, Vasilid şi
Evarest;
Martiriu: Sub Decius, împăratul Romei (250-253), s-au
nevoit, în insula Creta, creştini din diferite locuri. Cu toţii au fost
daţi pe mâna dregătorului, care poruncise să fie aduşi la el cei ce
credeau în Hristos. La porunca lui, slugile i-au purtat pe cei zece
creştini – timp de 30 de zile – pe la capiştile idolilor, dar fără
rezultat: Sfinţii mucenici nu s-au lepădat de Hristos. Ca urmare, au
fost groaznic batjocoriţi: i-au alergat, i-au târât pe jos prin
gunoaie, i-au lovit. Când a venit însă ziua să fie duşi la judecată,
Sfinţii erau plini de bucurie şi de îndrăzneală. Stând ei tari în
credinţa în Hristos, au fost osândiţi de dregători la ucidere cu
sabia. Înainte de aceasta, ei s-au rugat: „Iartă, Doamne, pe robii
Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru
rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara ca să scape de
întunericul necunoştinţei şi cu ochii curaţi să vadă credinţa cea
bună şi să te cunoască pe Tine, lumina cea adevărată, veşnice
Împărat”. Apoi, călăii le-au tăiat capetele, iar creştinii le-au luat
moaştele şi le-au îngropat cu cinste.
41
Nume: Sfântul Mucenic Trifon;
Martiriu: Sfântul, originar din Frigia, a trăit în vremea
împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Decius (250-253). Încă
din copilărie a cunoscut credinţa creştină, fiind din acelaşi loc cu
Sfântul Respice. Când s-a dezlănţuit prigoana lui Decius, Sfântul a
fost întemniţat la Niceea din porunca mai marelui Bitiniei. A fost
dat la chinuri pentru că L-a mărturisit pe Hristos şi nu a vrut să
jertfească idolilor: l-au tras pe roată, l-au purtat desculţ pe timp de
iarnă (până i-au degerat picioarele), l-au legat de cai, i-au bătut
cuie în picioare, l-au ars pe coaste cu făclii, i-au sfâşiat trupul cu
gheare de fier. Dar Sfântul, considerându-se fericit a suferi pentru
Fiul lui Dumnezeu, nu înceta să îi îndemne pe creştini la credinţa
în Hristos. În aceste chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Hristofor;

Martiriu: Sfântul, originar dintr-o ţară sălbatică, a trăit în
vremea prigoanei împăratului roman Decius. Avea trupul uriaş şi
înfăţişarea fioroasă. Fiind luat ca rob în război de romani, a învăţat
limba romanilor şi a fost botezat în Antiohia de Sfântul episcop
Vavila. Când l-a văzut, împăratul s-a înspăimântat şi, vrând să îl
facă slujitor, i-a trimis două desfrânate, cu chipuri frumoase,
pentru a păcătui. Iar Sfântul, mustrându-le, le-a îndemnat să se
pocăiască şi să se boteze. După multe chinuri, Sfântului i s-a tăiat
capul şi aşa s-a mutat la Domnul.
Nume: Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian,

Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin;
Martiriu: Sfinţii, care erau fiii dregătorului cetăţii Efes,
au trăit în timpul prigoanei împăratului Decius. După ce ei au
42
refuzat să împlinească porunca împăratului de a veni în faţa lui în
lanţuri, au mers la casa părintească şi, luîndu-şi de acolo aur şi
argint pentru a face rost de hrană, s-au ascuns într-o peşteră din
muntele Ohlon. Dar împăratul a aflat unde erau şi, furios, a
născocit o osândă cumplită: i-a pus pe slujitorii imperiali să
zidească gura peşterii, ca cei 7 să moară de foame. Şi aşa au
adormit în Domnul. Însă, printr-o minune, cei 7 au înviat din morţi
ca şi cum s-ar fi culcat cu o seară înainte. Şi s-a dus Sfântul
Iamblic, cum era obişnuit, să cumpere hrană cu bani de aur având
chipul împăratului Decius. S-a mirat când, în Efes, a văzut atâtea
biserici şi semnul crucii pus pe ziduri. Şi s-a întrebat: „Oare
acesta este Efesul?”. Făcându-se cercetare, de către Episcop şi
dregător, s-a constatat că la intrarea în peşteră era un sicriaş de
aramă cu două tăbliţe de plumb pe care era scrisă chinuirea
Sfinţilor. Şi, când au intrat în peşteră, i-au văzut pe cei 7 ca treziţi
dintr-un somn…
Nume: Sfânta Muceniţă Agatha;

Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Palermo, era o
fecioară de neam ales. Deşi avea multă avere pământească,
adevărata ei podoabă sufletească era dragostea pentru Hristos. În
timpul prigoanei dezlănţuite de împăratul Decius, Sfânta dorea să
pătimească moarte de mucenic. Când a fost dusă înaintea
conducătorului Siciliei, L-a mărturisit cu tărie pe Hristos şi, ca
urmare, a fost dată la chinuri: i-au tăiat amândoi sânii. În acest
timp, Sfânta îl mustra pe dregător: „Nu te sfieşti, călăule, a tăia
piept de femeie, pe care şi tu l-ai supt la maica ta ?” Însă noapte,
în temniţă, i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel şi a fost vindecată. În
cele din urmă, dându-şi încă o dată mărturia de credinţă în faţa
judecătorului, a fost târâtă prin cărbuni ascuţiţi, arsă cu cărbuni
aprinşi, întemniţată. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
43
Nume: Sfântul Mucenic Nicon şi cei 159 de ucenici ai
săi;
Pomenire în calendar: 23 martie;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Neapole, s-a
născut într-o familie cu tată păgân şi mamă creştină. Fiind un
bărbat cu chip frumos, acest Sfânt obişnuia să se ocrotească cu
semnul Sfintei Cruci, aşa cum învăţase de la mama lui. Când s-a
întors din război, i-a spus mamei sale că vrea să se boteze. Atunci,
sfătuit de mamă, a plecat în Răsărit unde, stând 7 zile în post,
rugăciune şi priveghere în insula Chios, în zonă montană, a avut o
vedenie: un înger, ca preot, i-a vestit să se coboare la mare. A
urcat într-o corabie şi a ajuns la muntele Ganos. Aici a fost
întâmpinat de episcopul Teodosie, egumenul unei obşti de 190 de
monahi, care i-a dat învăţătură în numele Sfintei Treimi şi, după ce
s-a botezat şi împărtăşit, s-a făcut monah. Apoi, după trei ani,
Sfântul a fost hirotonit preot şi episcop. Însă, după ce episcopul
Teodosie s-a mutat la Domnul, Sfântul a plecat cu cei 190 de
monahi la Mitilene, apoi în Sicilia. Aşezându-se la muntele
Tauromeniei, nu înainte să îşi îngroape maica, i-a încreştinat pe
nouă din foştii soldaţi şi a întemeiat o mănăstire. În cele din urmă,
a fost adus să dea socoteală, cu toată obştea, înaintea dregătorului.
Şi, pentru că nu a vrut să se întoarcă la păgânism, au fost daţi la
chinuri: i-au trântit şi, sugrumându-i, le-au tăiat capetele. Iar pe
Sfânt l-au ars cu torţe şi, târându-l pe un drum pietruit, în goana
calului, i-au tăiat cu sabia limba şi capul.
Nume: Sfântul Mucenic Polieuct;

Martiriu: Pe când Roma imperială era ocârmuită de
împăraţii Decius (250-253) şi Valerian (253-260), Sfântul era un
ostaş de vază în Meletina din Armenia. Ştiind că ordinele
imperiale îi obligau pe creştini să se lepede de Hristos şi să se
închine la idoli, Sfântul a făcut un legământ cu prietenul său,
mucenicul Nearh, să nu se dezică de credinţa în Hristos. Sfântul,
rămânând de neclintit în timpul prigoanei, socotea bătăile ca pe
ceva neînsemnat. Degeaba i s-au făgăduit dregătorii înalte, căci
44
Sfântul a rămas neînduplecat chiar dacă, cu lacrimi fierbinţi, l-au
rugat şi femeia şi copiii lui să se lepede de Hristos. Când mergea
spre locul de ucidere, fiind osândit la tăierea capului, Sfântul i-a
îndemnat pe toţi de pe cale să se lepede de idoli şi să creadă în
Hristos. După ce l-au ucis, trupul i-a fost luat de creştini şi
îngropat în pământul ţării sale.
Nume: Sfinţii Mucenici Laurenţiu (arhidiacon), Sixt şi

Ipolit (episcopi ai Romei);
Martiriu: Aceşti Sfinţi au trăit în vremea împăraţilor
Decius şi Valerian. Pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au fost
chinuiţi şi ucişi în diferite moduri. Astfel, Sfântului Sixt i s-a tăiat
capul, chiar în faţa împăratului Decius. Apoi, a fost scos la
cercetare imperială Sfântul Laurenţiu. Acesta a cerut împăratului
să îl lase, trei zile, ca să îi aducă vistieriile de seamă ale Bisericii.
După cele trei zile, Sfântul a venit cu căruţe pline de săraci,
şchiopi, orbi, muţi, văduve şi orfani care trăiau din milosteniile
Bisericii. Şi arătându-i împăratului, i-a zis: „Iată comorile de mult
preţ ale Bisericii noastre, avuţii pe care furii nu le fură şi rugina
nu le strică şi care vor preţui mai mult în faţa Dreptului
Judecător”. Atunci, împăratul l-a dat la chinuri: l-au bătut, l-au
întemniţat, l-au întins pe un grătar de fier ars în foc pe care şi-a
dat sufletul. Sfântul a fost apoi îngropat cu cinste de către
episcopul Ipolit. Şi acest Sfânt avea să fie dat la chinuri: l-au bătut
cu toiege de fier cu ghimpi… Şi-a dat sufletul în vreme ce, fiind
legat de nişte cai sălbatici, a fost târât mult.
Nume: Sfântul Mucenic Nichifor;

Martiriu: Sfântul, de loc din Antiohia Siriei, s-a
împrietenit cu preotul Saprichie. Însă vrăjmaşul a sădit atâta
vrajbă între ei încât, dacă se întâlneau pe drum, se ocoleau.
Sfântul, dându-şi însă seama că a greşit, i-a rugat pe prietenii săi
să meargă la preot şi să îl roage să îl ierte. Cum acesta nu a vrut,
45
Sfântul s-a dus chiar el şi i-a căzut la picioare, zicându-i: „Iartă-
mă părinte, pentru Domnul, iartă-mă”. Dar, fără să i se dea
iertare, a plecat de acolo. Venind însă timpul unei mari prigoane,
în vremea împăraţilor romani Valerian şi Galeriu, preotul şi-a
mărturisit credinţa creştină în faţa dregătorului şi, nevrând să
aducă jertfă zeilor, i-a spus: „Noi creştinii, o, stăpâne, pe Hristos
îL avem Dumnezeu, că Acela Unul este împăratul – Dumnezeu,
Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al celor ce sunt într-
însa, iar toţi dumnezeii păgânilor sunt draci, sortiţi să piară de pe
faţa pământului, fiind făcuţi de mâini omeneşti şi neputând să
ajute nimănui”. Apoi, fiind dat la chinuri, le-a răbdat pe toate cu
bărbăţie şi aştepta împlinirea poruncii de a i se tăia capul. Când a
auzit Sfântul, din nou, a căzut la picioarele lui şi i-a zis:
„Mucenice al lui Hristos, iartă-mă, că ţi-am greşit ţie”. Deşi a fost
rugat de mai multe ori, preotul nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi,
pentru că preotul şi-a închis urechile inimii, Dumnezeu i-a luat
darul său şi s-a lipsit astfel de cununa cea împletită lui. Apoi, când
să i se taie capul, preotul a cerut prigonitorilor să nu îl ucidă că se
va lepăda de Hristos. Nefiind însă înduplecat nici de lacrimile
Sfântului, să nu se lepede, Sfântul a strigat cu glas mare către
slujitori: „Eu sunt creştin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos:
deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiaţi-mă”. Iar slugile nu au
cutezat să îl ucidă, fără poruncă de la dregător. În cele din urmă,
dregătorul a poruncit să îl lase liber pe preot şi Sfântului Nichifor
i s-a tăiat capul.
Nume: Sfânta Muceniţă Marina;

Martiriu: Sfânta, originară din Antiohia Pisidiei, a trăit în
vremea împăratului roman Aurelian (270-275). Când a ajuns la
vârsta de 12 ani, auzind de Hristos, s-a rugat de oamenii din satul
ei să o înveţe şi pe ea credinţa creştină. Dar după trei ani, a fost
pârâtă dregătorului că se închină idolilor. Iar dregătorul, văzându-i
frumuseţea cea peste fire, a rugat-o să-i fie lui soţie. Atunci,
Sfânta a mărturisit credinţa „în numele Domnului meu, Hristos”,
de Care nicidecum nu a vrut să se lepede. Apoi, a fost dată la
46
chinuri: au bătut-o cu toiege până când pământul s-a înroşit de
sângele ei, i-au frânt trupul cu unelte ascuţite, au dat-o la temniţă,
a fost arsă cu făclii, au aruncat-o cu capul în jos într-un vas plin cu
apă. În cele din urmă, i-au tăiat capul cu sabia. Mulţi martori,
văzându-i răbdarea şi credinţa în chinuri, au crezut în Hristos şi li
s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Sava Stratilat;

Martiriu: Sfântul, got de neam, a trăit în vremea
împăratului roman Aurelian (270-275). Cuvântul stratilat, asociat
numelui său, are semnificaţia conducător de oaste (dregătoria pe
care a avut-o Sfântul). Acest Mucenic obişnuia să îi cerceteze pe
cei care pătimeau în temniţe pentru Hristos şi să alunge din
oameni duhurile necurate. Chiar când s-a prezentat în faţa
împăratului, cu tărie, L-a mărturisit pe Hristos şi s-a lepădat de
dregătoria de ostaş. Iar apoi, a fost dat la chinuri: l-au bătut, l-au
ars cu făclii, l-au aruncat într-o căldare cu smoală fiartă. Dar, din
toate, a ieşit nevătămat. Când au văzut aceasta, cei 70 de ostaşi
prezenţi au crezut în Hristos şi L-au mărturisit. Cu toţii au luat
cununa muceniciei, fiind tăiaţi. Apoi, Sfântul a fost întemniţat şi,
pe când se ruga acesta în toiul nopţii, i S-a arătat Hristos
luminându-l cu Lumina Slavei Sale şi poruncindu-i să nu se
teamă. Iar Sfântul, venind neînfricat la a doua înfăţişare, nu s-a
clintit din iubirea sa faţă de Stăpânul Hristos. L-au aruncat într-un
râu şi, astfel, Sfântul a ajuns la malul cel neînviforat al Împărăţiei
lui Hristos.
Nume: Sfântul Mucenic Mamant;

Martiriu: Rămas orfan de părinţi, pentru că aceştia au
refuzat să jertfească idolilor, pruncul Mamant (multă vreme rostea
numai cuvântul mamant, care înseamnă mamă în limba siriană) şi-
a mărturisit credinţa creştină în vremea împăratului roman
Aurelian (270-275). Fiind dat la chinuri, pentru că nici el nu a vrut
47
să aducă jertfă idolilor, a fost străpuns cu furca. Şi-a dat duhul
într-o peşteră, în şiroaie de sânge.
Nume: Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont;

Martiriu: Cei trei Sfinţi au trăit în vremea împăratului
roman Probus (276-282), când, sub stăpânirea dregătorului
Eliodor, creştinii erau prigoniţi în Antiohia. Aici au sosit din afara
cetăţii doi creştini, Trofim şi Savatie, care nu au vrut să se
veselească alături de păgâni la ospeţele lor. Acesta a fost motivul
pentru care au fost aruncaţi, despărţiţi, fiind în temniţă. La
cercetare, Trofim şi-a mărturisit credinţa în Hristos, după care a
fost dezbrăcat şi bătut cu toiege până la ţâşnirea sângelui. Apoi,
după ce i-a fost strujit trupul până la oase, a fost aruncat în temniţă
şi i s-au scos ochii cu ţepuşele. La fel şi-a mărturisit credinţa în
Hristos şi Savatie, care, strujit fiind cu unghii de fier, şi-a dat
duhul în temniţă, în timp ce Dorimedont a fost şi el chinuit, i s-au
scos dinţii şi a fost ars cu foc. Mai la urmă, Sfinţii Trofim şi
Dorimedont au fost daţi spre mâncarea fiarelor şi, pentru că
acestea i-au lăsat nevătămaţi, li s-au tăiat capetele cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria;

Martiriu: Sfântul, originar din Alexandria Egiptului s-a
mutat cu păgânul său tată - ce avea să fie numit ca senator la
Roma. Avându-l însă ca dascăl pe un preot ascet într-o peşteră din
munţi, fiul a respins filosofia păgânească şi s-a botezat în Biserica
lui Hristos. Când a aflat însă că fiul său a devenit creştin, tatăl lui
s-a mâhnit mult şi, certându-l, l-a închis în casă. Apoi, tatăl l-a
însoţit cu o frumoasă fecioară ateniană, dar păgână, Daria, însă şi
aceasta, în loc să îl întoarcă de la credinţă, a ales să primească
botezul. Pentru că amândoi au dorit să îL slujească pe Hristos, au
făcut legământ să vieţuiască în feciorie. Şi, după ce şi-au dat
averile la săraci, i-au sfătuit pe tineri să trăiască în feciorie şi le
zideau case. Fiind pârâţi pentru lucrarea lor, au fost daţi la chinuri
48
ca să se lepede de Hristos. Atât de tari au fost însă în credinţa şi
înţelepciunea lor încât, inclusiv pe tribun şi pe ostaşii lui, i-au
adus la dreapta-credinţă. Când vestea aceasta a ajuns la împărat, s-
a dat ordin să fie ucişi. Mai întâi, tribunul Claudiu a fost înecat în
apă, iar ostaşii lui au fost decapitaţi. Apoi, pe Sfinţii Hrisant şi
Daria i-au pus într-o groapă şi, pentru că L-au mărturisit pe
Hristos până la capăt, au fost înmormântaţi de vii. Moaştele lor au
fost aşezate, în vremea Sfântului Constantin cel Mare, în
catacomba de pe Calea Salaria din Roma.
Nume: Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian;

Martiriu: Cei doi Sfinţi, originari din Roma, au fost fraţi
(doctori) şi au trăit în vremea împăratului roman Carus (282-284).
Pentru că nu luau plată, pentru munca lor, mulţi din cei care s-au
lecuit au crezut în Hristos. Amândoi au fost pârâţi la împărat, de
către pizmaşii păgâni, că fac vindecări prin meşteşug vrăjitoresc.
Au fost căutaţi de soldaţii romani, dar – negăsindu-i – aceştia i-au
legat cu lanţuri ş i-au dus la Roma pe nişte bărbaţi nevinovaţi. Însă
cei doi Sfinţi, nevrând ca alţii să sufere pentru ei, s-au înfăţişat de
bunăvoie în faţa împăratului şi acei bărbaţi au fost eliberaţi. Apoi,
pe când erau ei judecaţi de împărat, capul acestuia s-a sucit şi nu
mai putea să îl întoarcă. Văzând aceasta, Sfinţii l-au vindecat şi, ca
urmare, împăratul şi toată casa lui au crezut în Hristos. Chiar dacă
au fost eliberaţi, Sfinţii au fost ucişi, în cele din urmă, cu pietre.
Nume: Sfântul Mucenic Talaleu;

Martiriu: Sfântul, originar din părţile Libanului, a trăit în
vremea împăratului roman Numerian (282-284). Era milostiv faţă
de săraci şi, fără să le ceară bani, îi vindeca de boli. Deoarece îL
propovăduia cu râvnă pe Hristos, s-a învrednicit de daruri
apostoleşti. Ca urmare, fiind tămăduitor al trupurilor şi al
sufletelor, îi învăţa pe oameni să se pocăiască şi să îşi îndrepte
viaţa. Pe când se afla la Edesa, făcând acolo multe tămăduiri,
49
Sfântul a auzit de porunca imperială ca să fie ucişi toţi creştinii.
Prin această poruncă, împăratul dorea ca numele lui Hristos să se
stingă în lume. Atunci, curajos, Sfântul L-a mărturisit pe Hristos
chiar în faţa dregătorului. Pentru aceasta, a îndurat multe chinuri:
l-au bătut, i-au găurit gleznele, l-au atârnat de un stâlp, i-au
brăzdat trupul cu unghii de fier şi de foc. Pe toate le-a răbdat cu
bărbăţie, fiindcă simţea că în el este Hristos, Care îi uşura
patimile. Apoi, Sfântul a fost aruncat la fiare şi, pentru că acestea
l-au lăsat nevătămat, s-a poruncit ca, la Edesa Egeii, să i se taie
capul împreună cu al ostaşilor Alexandru şi Asterie. Astfel, toţi au
luat cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul;

Martiriu: Sfântul, originar din Egipt, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Când a început prigoana,
tulburându-se tot Egiptul, mulţi creştini au fost chinuiţi şi ucişi.
Sfântul, care avea o dregătorie mare în cetatea sa, a ieşit din ea pe
ascuns şi s-a dus într-un sat îndepărtat unde erau mulţi creştini. Şi
acolo, într-o casă mică şi sărăcăcioasă, petrecea în post şi în
rugăciune. Dar a fost, curând, pârât la închinătorii de idoli. Aceştia
s-au dus la casa Sfântului, unde mai erau 6 creştini. Toţi au fost
legaţi, dar pe Sfânt l-au legat cu lanţuri mai grele. Şi,
mărturisindu-L pe Hristos în faţa dregătorului, l-au dat la chinuri:
l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc şi, în cele din urmă, l-
au înecat într-un râu. Asemenea şi ceilalţi şase creştini. Au
câştigat aceeaşi slavă, de la Hristos, în ceruri.
Nume: Sfântul Mucenic Sozont;

Martiriu: Acest Sfânt, fiind păstor de oi în Licaonia, a
propovăduit cu tărie credinţa în Hristos şi pe mulţi i-a adus la
botez. Pe când se afla cu turma la păscut, a adormit şi, în somn, a
avut o vedenie care îl chema la nevoinţă mucenicească şi a fost
încredinţat că mulţi se vor mântui prin el. Părăsindu-şi turma, a
50
plecat în cetatea Pompeiopol unde, intrând într-o capişte de idoli,
a sfărâmat acolo mâna de aur a idolului şi a dat-o săracilor. Atunci
păgânii, furioşi, au început să caute mâna cu pricina şi, pentru a o
afla, au chinuit oameni nevinovaţi. Sfântul, ca să curme durerile
sărmanilor care erau pedepsiţi, a recunoscut fapta sa în faţa
dregătorului Maximian şi L-a mărturisit pe Hristos. Când a fost
întrebat de ce a făcut aceasta, Sfântul Sozont a răspuns: „Am făcut
aceasta ca să vă încredinţez că idolul vostru, de ar fi fost
Dumnezeu adevărat şi viu, s-ar fi împotrivit şi nu m-ar fi lăsat să
fac rău, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă de el!”.
După ce a fost bătut cu cruzime, Sfântului i s-au frânt mâinile şi
picioarele, iar în cele din urmă, îndurând totul cu credinţă mare,
şi-a dat sufletul în timpul caznelor.
Nume: Sfântul Mucenic Sebastian şi a celor împreună cu

el: Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul,
Marcellin şi Marcu
Martiriu: Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian
(284-305), Sfântul Sebastian era unul dintre sfetnicii împărăţiei şi
comandantul ostaşilor Romei. Gândul său ascuns, fiind creştin din
copilărie, era să îi ajute pe creştini să mărturisească credinţa în
Hristos la ceasul greu al chinurilor. Când a auzit că fraţii Marcelin
şi Marcu (cărora se hotărâse a li se tăia capetele) sunt aproape să
se lepede de Hristos din cauza insistenţei părinţilor lor păgâni,
Sfântul Sebastian i-a întors pe toţi să stea cu bărbăţie în credinţă în
faţa chinurilor. Făcând Dumnezeu minuni prin el, Sfântul a
vindecat de muţenie pe Zoe (femeia scriitorului împărătesc
Nicostrat) şi i-a adus pe Calea Vieţii. De asemenea, prin Sfinţii
Policarp şi Sebastian s-au botezat ca la 60 de ucenici (printre care
şi Tranchillin şi Marcia), eparhul Caludiu şi copiii lui (eparhul
Romei, Hromatie, cu fiul său Tiburtie). Pentru credinţa lor în
Hristos, Gaius (episcopul Romei) i-a hirotonit ca diaconi pe fraţii
Marcellin şi Marcu, ca preot pe tatăl lor (Tranchilin) şi ca apărător
al Bisericii pe Sfântul Sebastian (ca unul ce purta haine ostăşeşti).
Când a început însă marea prigoană împotriva creştinilor,
Nicostrat, Caludiu, Castor, Tiburtie şi Zoe şi-au dat sufletele în
51
multe feluri de chinuri. Şi-au mai dat duhul şi preotul Tranchilin
(fiind ucis cu pietre la mormântul Sf. Apostol Pavel) cu feciorii
săi Marcelin şi Marcu (au fost spânzuraţi cu capul în jos şi
străpunşi de lănci). În ce îl priveşte pe fericitul Sebastian, acesta a
fost chemat la împăratul Diocleţian şi, pentru că L-a mărturisit pe
Hristos, ostaşii i-au străpuns cu săgeţi tot trupul. Pe când era însă
încă viu, i-au zdrobit trupul cu toiege şi, tăindu-l în bucăţi, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Moaştele Sfântului
Sebastian se găsesc în catacombele Romei.
Nume: Sfinţii Mucenici Teopemt episcopul şi Teona;

Martiriu: Sfântul Teona a făcut parte din mulţimea de
creştini prigoniţi la porunca împăratului roman Diocleţian (284-
305). Pentru că L-a mărturisit pe Hristos, Sfântul a fost osândit de
împărat să fie aruncat într-un cuptor de foc, dar a ieşit din el
nevătămat. Deşi apoi i s-a scos un ochi, fiind adăpat şi cu otravă,
Sfântul a rămas sănătos şi l-a întors la credinţa în Hristos pe
vrăjitorul Teona (cel care îi dăduse otravă). În cele din urmă,
pătimind şi alte chinuri, i s-a tăiat capul. Iar pe Sfântul Teona l-au
îngropat de viu, cu capul în jos. Şi astfel a primit cununa
muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Neofit;

Martiriu: Sfântul, provenind dintr-o familie creştină din
Niceea Bitiniei, a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian
(284-305). Fiind plin de dar dumnezeiesc, la vârsta de 9 ani făcea
rugăciune cu copiii, iar o porumbiţă venea şi zbura dimprejurul
patului lui. Aceasta l-a călăuzit într-o peşteră din muntele
Olimpului, unde Sfântul şi-a făcut locaş şi a fost hrănit de
dumnezeiescul înger. Când Sfântul copil avea vârsta de 11 ani, s-a
coborât – din arătare dumnezeiască – din munte, şi-a îmbrăţişat
părinţii şi, după ce aceştia şi-au dat sufletele, fiul lor a împărţit
averea la săraci şi s-a întors din nou în munte. Şi, pe când avea 15
52
ani, Sfântul a stat cu îndrăzneală creştină înaintea dregătorului
Dechie. În cele din urmă, a fost mult chinuit: l-au băgat într-un
cuptor aprins şi l-au dat ca mâncare fiarelor. Dar, pentru că din
toate a rămas nevătămat, un barbar l-a ucis cu suliţa.
Nume: Sfântul Mucenic Calinic;

Martiriu: Sfântul, originar din Cilicia, a fost un dascăl al
mântuirii oamenilor. Pentru că îi îndemna pe păgâni să îL
cunoască pe Dumnezeu, a fost dat la chinuri: i-au strujit trupul cu
piepteni de fier, i-au pus în picioare încălţăminte de fier (care avea
piroane ascuţite), l-au silit să alerge până la cetatea Gangra (dar,
după ce au parcurs câteva stadii, soldaţii care îl însoţeau s-au oprit
din cauza setei). Atunci, Sfântul s-a rugat şi a izvorât apă dintr-o
apă seacă. Apoi, când au ajuns la Gangra, l-au aruncat într-un
cuptor de foc şi aşa s-a mutat la Domnul.
Nume: Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra, soţia lui;

Martiriu: Sfântul, originar din satul Penapion, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). La nici 20 de zile
de la nunta sa, cu fecioara Mavra, a început prigoana. A fost prins
şi dus înaintea dregătorului, pentru cercetare. Acolo, Sfântul a
refuzat să îi aducă dregătorului cărţile creştine, pe care le avea: i-a
spus că acestea îi sunt ca nişte copii şi nimeni nu îşi dă de
bunăvoie copiii la moarte. A început apoi multe chinuri: i-au
străpuns urechile cu fiare înroşite în foc (până când i s-au scurs
ochii); i-au legat gleznele cu roata şi i-au pus zăbală în gură (apoi
l-au spânzurat cu capul în jos, atârnându-i de grumaji o piatră).
Apoi, prigonitorii au încercat să o convingă pe Sfânta Mavra să
slujească idolilor. Dar ea, ascultând la ce o învăţase soţul, a
refuzat şi a mărturisit că este creştină. A fost dată la chinuri şi
Sfânta: i-au smuls părul de pe cap, i-au tăiat degetele şi au
aruncat-o într-un cazan cu apă clocotită. Prin urmare, a rămas
nevătămată. Atunci, dregătorul a cerut, crezând că apa din cazan e
53
rece, să i se toarne şi pe mână. Şi i s-a jupuit lui pielea. În cele din
urmă, Sfinţii au fost răstigniţi unul în faţa altuia, iar după zile de
chin şi-au dat duhul.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de

biruinţă;
Naştere în cer: 23 aprilie 296;
Martiriu: Sfântul, născut în Capadocia, a urmat în
tinereţe cariera armelor. Pe timpul prigoanei anticreştine din
vremea lui Diocleţian, a fost întrebat de prigonitori cine l-a
îndemnat să vorbească cu atâta înverşunare în a-L mărturisi pe
Hristos. Iar el a răspuns: „Adevărul!”.
Ca urmare, a suferit cu bărbăţie duhovnicească, lăudându-
L pe Dumnezeu şi fără să scoată un suspin, groaznice torturi:
întemniţare, legare de gât a unei pietre mari, sfâşiere în fiarele
ascuţite ale unei roţi, aruncare într-o groapă cu var nestins,
încălţăminte de fier cu piroane lungi, lovire cu vine de bou. În cele
din urmă, i s-a tăiat capul. Noi, românii, îl considerăm protectorul
oştirii.
Nume: Sfânta Muceniţă Anisia, fecioara din Tesalonic;

Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Maximian,
în Tesalonic, având părinţi cinstitori de Dumnezeu. Rămânând
orfană, Sfânta a vândut toate avuţiile, îi ajuta pe săraci, îi slujea pe
creştinii care se aflau legaţi în temniţe şi îşi câştiga hrana cu
sudoarea frunţii. Într-o zi, mergând la biserică, unul din ostaşii
idolatri a silit-o să jertfească idolilor. Dar, cum sfânta nu a vrut,
ostaşul s-a mâniat (a vrut să-i smulgă acoperământul de pe cap,
dar aceasta l-a scuipat pe obraz), a scos sabia şi a înfipt-o în
coastele Sfintei. Şi aşa a primit slăvita naştere în cer.
54
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatoped;
Martiriu: Sfinţii, originari din Tesalonic, erau doi clerici
a căror vieţuire era bineplăcută lui Dumnezeu. Au trăit amândoi,
în vreme de prigoană, sub împăraţii păgâni Diocleţian şi
Maximian. Când a început persecuţia, unii creştini au fugit, iar
alţii – printre care şi cei doi Sfinţi – au rămas în Biserică. Ostaşii,
găsindu-i, i-au aruncat în temniţă. Timp de câteva zile, prin
felurite mijloace, s-a încercat îndepărtarea lor de la dreapta-
credinţă. Zadarnic însă. Atunci, au fost aruncaţi din nou în temniţă
unde, binevestind Cuvântul lui Dumnezeu, au fost iarăşi chinuiţi.
Când i-au scos din nou afară, pentru a-i chinui în faţa poporului,
care îi iubea, Sfinţii mărturiseau neîncetat „Suntem creştini”! Iar
pe împăraţi i-au numit tirani, zicând că nu se mulţumesc doar să
robească trupurile supuşilor, ci vor să le robească şi cugetul. După
ce au fost cercetaţi a treia oară, rămânând tari în credinţă, Sfinţilor
li s-au atârnat pietre grele de grumaz şi, cu mâinile legate la spate,
au fost aruncaţi în mare şi astfel au luat de la Hristos cununa
pătimirii.
Nume: Sfânta Muceniţă Hristina;

Naştere în cer: secolul III;
Martiriu: Sfânta, originară din cetatea Tirului, a trăit în
vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). Tatăl
Sfintei, fiind general, a dorit ca ea să slujească tot idolilor, de
aceea i-a rânduit să locuiască în cel mai înalt turn al palatului său
(unde erau şi zeii din aur şi argint). Dar Sfânta, sfărâmându-i pe
idoli, a dat sfărâmăturile săracilor şi i-a spus tatălui său: „Eu cred
în Dumnezeul cel viu, de aceea am aruncat idolii cei
neputincioşi”. Atunci, tatăl a dat-o la chinuri: au înfometat-o în
temniţă (dar Sfânta a primit de la Înger mâncare şi vindecare de
răni), au aruncat-o în mare (dar şi aici a fost ajutată de Înger), au
bătut-o, au aruncat-o într-un cuptor de foc (a rămas nevătămată), i-
au tăiat sânii şi limba. În cele din urmă, a fost ucisă cu suliţele şi
aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
55
Nume: Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana;
Naştere în cer: secolul III,
Martiriu: Această tânără romană, rămânând orfană de la
trei ani, a crescut la o mănăstire (de lângă Roma) în vremea
împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). Mulţi, aflând
de frumuseţea şi înţelepciunea ei, au venit şi au cerut-o în
căsătorie. Însă Sfânta şi-a dorit ca, toată viaţa, să fie mireasa lui
Hristos. Auzind aceasta, guvernatorul Romei, Prov, a trimis ostaşi
care au legat-o şi au dus-o în faţa lui în lanţuri. Guvernatorul,
impresionat de frumuseţea Sfintei, a sfătuit-o să se mărite. Dar
Sfânta i-a zis: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus
Hristos, pentru care de 100 de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a
muri”. Pentru că L-a mărturisit astfel pe Hristos, a fost chinuită cu
sălbăticie: au bătut-o peste obraz, i-au sfâşiat veşmintele, au
afumat-o cu fum de pucioasă şi smoală, au bătut-o cu toiege, i-au
zdrobit oasele pe roată. Atât de mult a fost chinuită, că poporul a
început să murmure de cruzimea pedepselor. Unii din cei prezenţi,
văzându-i tăria cu care L-a mărturisit pe Hristos, au primit
botezul. În cele din urmă, Sfânta a fost scoasă afară din cetate şi i
s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Mercurie;

Martiriu: Sfântul îl avea ca tată pe scitul Gordian şi, în
vremea împăraţilor Decius (250-253), făcea parte din ceata
vitejilor. Arătându-i-se îngerul Domnului, Sfântului i s-a insuflat
atâta vitejie că i-a învins pe barbari. De aceea, împăratul i-a
acordat funcţiile de general şi de sfetnic al său. Dar, apoi,
împăratul l-a chemat pe acest militar voinic şi frumos ca să aducă
jertfă de mulţumire zeiţei Artemida. Cum însă Sfântul avea să îL
mărturisească pe Hristos în faţa împăratului, a fost legat de patru
stâlpi şi i s-a tăiat din trup cu cuţitele. L-au întors apoi deasupra
unui foc, stins de sângele care şiroia din Sfânt. L-au spânzurat
apoi cu capul în jos, legându-i-se o piatră de grumaji şi bătându-l
cu bice de ştreang. Pentru că din toate aceste chinuri a ieşit
56
nevătămat, a fost dus în Cezareea Capadociei, unde i s-a tăiat
capul.
Nume: Cuvioasa Muceniţă Evdochia;

Naştere în cer: sfârşitul secolului III;
Martiriu: Cuvioasa, originară din Libanul Feniciei, a trăit
în vremea împăratului roman Adrian (270-275). Această
samarineancă, fiind peste măsură de frumoasă şi bogată, a fost la
început o desfrânată a cărui veste i s-a dus şi în alte ţări. Când însă
pustnicul Germano a trecut prin cetatea ei, găsind sălaş chiar lângă
casa samarinencei, aceasta a auzit din propria casă neîncetatele
cântări, citiri şi rugăciuni făcute de către sihastru în odaia sa. Iar
sufletul desfrânatei s-a cutremurat, smerit, auzind cuvintele „Vai
vouă, bogaţilor!”. Atunci, luminându-se la cuget, Evdochia s-a
căit în inima ei de cele făcute şi a mers la omul lui Dumnezeu să o
înveţe calea mântuirii. După ce pustnicul a învăţat-o dreapta-
credinţă, Cuvioasa a primit botezul de la Sfântul episcop Teodot.
Şi-a schimbat cu totul vieţuirea şi, împărţind averea la săraci, a dat
slobozenie la toţi robii săi. Apoi s-a dus într-o mănăstire şi trăia
acolo cu post şi cu rugăciune. Dar, pentru că devenise creştină, a
fost pârâtă la împăratul Aurelian. Văzând-o, însă, împăratul s-a
îmblânzit atât de ea, dar mai apoi, când acesta a decedat, Cuvioasa
a fost dată la chinuri pe vremea dregătorului Diogen. Acesta,
zguduit de câte a văzut că poate să rabde Cuvioasa, a slobozit-o.
Însă, după ce a îndurat multe chinuri sub dregătorul Vichentie,
Cuvioasei i s-a tăiat capul şi astfel a dobândit cununa muceniciei.
Nume: Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel

şi Crescent;
Martiriu: Sfinţii Mucenici, originari din Corint, au trăit
în vremea împăraţilor romani Decius şi Valerian (250-260). Când
s-a declanşat prigoana, mulţi creştini au ales să îşi păzească
credinţa prin a se ascunde în pustiuri şi în munţi. Toţi cei cinci
Sfinţi Mucenici, fiind daţi în temniţă, au povăţuit pe cei închişi
57
acolo să nu se lepede de Hristos. Iar când au fost scoşi la judecată,
L-au mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta, au fost daţi la chinuri: i-
au bătut şi strujit. Au fost apoi arşi cu foc şi târâţi prin cetate. În
cele din urmă, le-au tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Terentie, African, Maxim,

Pompeius şi alţi 36;
Martiriu: Sfinţii Mucenici, africani de neam, au pătimit
în vremea împăratului roman Decius. Atunci, Africa se afla sub
stăpânire romană. Aşa se face că, imediat după înscăunare,
împăratul a dat poruncă să nu se îngăduie la nimeni să fie creştin.
I-au stat însă împotrivă, cu vitejie trupească şi sufletească, Sfinţii
Terentie, Pompeius şi ceilalţi dimpreună cu aceştia. Ei l-au
mărturisit pe Hristos, fără frică, gândindu-se la Cuvântul
Domnului: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu
pot să-l ucidă” (Mt. 10, 28). Pentru aceasta, au fost daţi la temniţă
şi, încercând să îi întoarcă, au adus câteva soţii (ale fericiţilor
Zenan, Alexandru şi Teodor) pentru a-i îndemna să se lepede de
Hristos. Şi, deoarece Sfinţii nu au vrut să se lepede de Hristos, i-au
dat la aspre chinuri: i-au bătut cu toiege cu ghimpi (şi cu vine de
bou) până când s-a desprins carnea de pe ei. Apoi: le-au străpuns
spinările cu ţepuşe de fier înroşite în foc, le-au turnat peste răni
oţet amestecat cu sare, i-au întemniţat, i-au legat cu lanţuri grele,
i-au silit să se culce pe ţepi de fier, nu le-au dat mai multe zile
mâncare şi apă. În cele din urmă, văzând că nu există nici o
nădejde să îi întoarcă de la credinţa în Hristos, le-au tăiat capetele
şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfânta Muceniţă Tomaida;

Martiriu: Sfânta, având ca loc natal Alexandria, s-a
născut din părinţi binecredincioşi. Pe când avea vârsta de 15 ani a
fost măritată de părinţi, cu nuntă, cu un creştin. Vieţuind cu cinste
în casa bărbatului, unde stătea şi socrul ei, acesta s-a gândit la
58
frumuseţea ei. Când soţul ei a plecat într-o noapte la pescuit, fiind
pescar, socrul a vrut s-o silească la păcat. Atunci, Sfânta i-a zis:
„Ce faci, tată? Fă-ţi semnul crucii asupra ta şi te du, că diavolesc
este lucrul acesta”. Dar socrul, insistând, a tăiat-o în două cu o
sabie. A venit însă peste el pedeapsa lui Dumnezeu, căci a orbit şi
nu putea să fugă din casă. L-au găsit nişte pescari, care veniseră să
îl ia pe fiul lui la pescuit. Când aceştia l-au întrebat cu spaimă ce
s-a întâmplat, bătrânul şi-a mărturisit păcatul şi i-a rugat să îl ducă
să fie pedepsit de divan (şi-a luat pedeapsa prin sabie). Iar când
tatăl s-a întors, văzând ce s-a întâmplat, s-a umplut de jale şi
ruşine. Apoi, cu cinste, moaştele Sfintei au fost îngropate la
Mănăstirea Octodecat.
Nume: Sfinţii Mucenici Teognis, Ruf, Antipatru,

Teostin, Artemas, Magnon Teodot, Tavmasie, Filkmon;
Martiriu: Sfinţii, originari din cetatea Cizia (lângă Marea
Helespontului, care desparte Asia de Europa), defăimau cinstirea
idolilor ca pe o închinare adusă diavolului. Pentru aceasta, în
timpul unei prigoane în care mulţi creştini fugeau în munţi şi în
pustii, au fost aruncaţi în temniţă şi chinuiţi. Cu toţii, şi-au luat
cununa de mucenici prin tăierea capetelor. Mai târziu când
prigoana a încetat, moaştele celor Nouă sfinţi au fost găsite
nestricate. Creştinii le-au pus în racle şi au zidit o biserică spre
pomenirea lor. Prin ele, mulţi creştini s-au tămăduit în chip
minunat.
Nume: Sfântul Mucenic Codrat şi cei dimpreună cu

dânsul;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Nicomidiei, a trăit
în vremea împăraţilor romani Decius şi Valerian. Deoarece L-a
mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, în faţa dregătorului, Sfântul a
îndurat chinuri grele: a fost trântit la pământ, bătut cu vine de bou
uscate (până când şiroia din el sânge), ferecat cu lanţuri, aruncat în
59
temniţă. Apoi l-au scos şi l-au dus în faţa dregătorului din Niceea.
Iar a fost bătut şi iar întemniţat. Celor aflaţi în temniţă le-a adus
însă aminte de suferinţele lui Hristos şi de frica Judecăţii lui
Dumnezeu. Aceştia, întărindu-se în credinţă, au fost daţi să fie
arşi de vii. Iar Sfântul, fiind dus la un templu să jertfească zeilor, a
dărâmat toţi idolii şi i-au sfărâmat. Şi din nou a fost dat la chinuri:
spânzurare de mâini, strujire, bătaie cu vine de bou (după ce a fost
băgat într-un sac). Văzându-i credinţa în atâtea suferinţe, soldaţii
Saturnin şi Rufin au crezut şi ei în Hristos şi li s-au tăiat capetele.
În cele din urmă, Sfântul a fost dus şi chinuit, la Apolonida: i-au
turnat peste răni oţet amestecat cu sare, l-au frecat cu gheme de
păr, i-au rănit coastele cu fiare arse. Apoi, dregătorul l-a luat la
Empoli, într-un car, căci Sfântul nu mai putea să umble. Ajunşi la
Empoli, l-au aşezat pe un grătar de fier înroşit în foc, uns cu
untdelemn şi cu smoală. I-au dat foc şi, apoi, i-au tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel,

Venedim, Paulin, Iraclie, Cristina fecioara;
Martiriu: Sfântul Petru, originar din cetatea
Helespontului, a trăit în vremea împăratului roman, pustiitor al
Bisericii lui Hristos, Decius (250-253). A fost silit de dregător să
se „închine” zeiţei Afrodita, dar a refuzat şi a spus că se închină
doar Mântuitorului Hristos. Neputându-l despărţi de Acesta, după
ce i-ai zdrobit trupul cu butuci şi cu roţi, i s-a tăiat capul. Cât
priveşte pe Pavel şi Andrei, originari din Mesopotamia, aceştia
erau ostaşi. Pe când s-au dus ei să-i păzească pe cei întemniţaţi la
Atena, au cunoscut acolo pe Sfinţii Dionisie şi Cristina. Iar
soldaţii care îi păzeau, au încercat să o facă pe frumoasa fecioară
să desfrâneze. Când au văzut că nu reuşesc, soldaţii au mărturisit
şi ei pe Hristos. Şi ei şi Dionisie au fost ucişi cu pietre, ca urâtori
de zei, de către mulţimea idolatră. Apoi, Sfintei fecioare i s-a tăiat
capul. Ceilalţi pomeniţi, adică Sfinţii Iraclie, Paulin şi Venedim,
erau originari din Atena. Cu toţii, au propovăduit, printre păgâni,
Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost bătuţi, chinuiţi, aruncaţi într-un
cuptor încins. Rămânând însă nevătămaţi, prin puterea lui
Dumnezeu, li s-au tăiat capetele.
60
Nume: Sfântul Mucenic Luchilian cu cei 4 tineri (Ipatie,
Pavlu, Dionisie, Claudiu) şi a Sfintei Muceniţe Paula;
Martiriu: Sfântul, originar din Nicodimia, a trăit în
vremea împăratului roman Aurelian (270-75). Pentru că s-a întors
de la păgânism la creştinism, a fost adus înaintea dregătorului şi
acesta l-a dat la chinuri: i-au zdrobit fălcile, l-au bătut cu toiege, l-
au spânzurat cu capul în jos şi l-au întemniţat. Pe când era în
temniţă, a cunoscut pe cei patru tineri închişi pentru Hristos. Când
i-au scos din nou pe toţi, la cercetare, Sfântul a fost aruncat cu cei
patru într-un cuptor înroşit în foc. Ieşind ei sănătoşi din această
încercare, au fost duşi în Bizanţ. Acolo, la cei patru li s-au tăiat
capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat
sufletul la Dumnezeu. Prezentă la supliciu a fost şi Sfânta Paula,
fecioara, care pe drum purtase grijă de rănile lor şi mai apoi de
moaştele acestora. Şi ea, pentru că a refuzat să jertfească idolilor,
a fost dată la chinuri: au dezbrăcat-o, au bătut-o cu bice. Dar, prin
arătare de înger, s-a făcut sănătoasă. Apoi au scos-o din nou la
cercetare şi iar au trecut prin suferinţe: au bătut-o peste gură, a fost
aruncată în cuptorul ars în foc. Când au văzut-o însă prigonitorii
că a ieşit nevătămată, a fost dusă la locul unde a fost ucis Sfântul
(cu cei patru tineri) şi i s-a tăiat capul.
Nume: Sfintele Muceniţe Chiriachi, Caleria şi Maria;

Martiriu: Sfintele, originare din Cezareea Palestinei, s-au
lepădat de idoli şi au primit botezul creştinesc. Pe timpul prigoanei
diocleţiene, au fost chinuite pentru dragostea lor faţă de Hristos: în
bătăi fără de milă şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sf.
Chiriachi a spus, mai înainte de aceasta, prigonitorului: „Cu nici
un chip nu mă poți abate de la credința mea. De mă vei arunca în
foc, îi am ca pildă pe cei 3 tineri, dacă mă arunci înaintea fiarelor
sălbatice, îl am pildă pe Daniil Proorocul, de mă azvârli în mare,
am pilda lui Iona, de mă dai ascuțișului sabiei, îmi voi aduce
61
aminte de cinstitul înaintenergător. Viața mea este a muri pentru
Hristos”.
Nume: Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail;

Martiriu: Sfinţii, originari din Persia, au fost fraţi şi au
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul. Cei trei au
slujit, cu trupul, în armata imperială persană, iar cu duhul au slujit
lui Hristos. Aceşti Sfinţi au fost trimişi la împăratul roman, ca soli
de pace, chiar pe când la Calcedon era o sărbătoare idolatră.
Acolo, împăratul roman s-a „închinat” idolilor împreună cu
mulţimea, au dănţuit şi s-au ospătat, în nelegiuiri, în vreme ce
Sfinţii s-au dat deoparte de la toate acestea şi s-au mâhnit pentru
înşelarea poporului roman. Atunci, cei trei s-au rugat la Dumnezeu
să îi păzească de rătăcire, iar pe romani să îi aducă la cunoştinţa
adevărului. Apoi, împăratul apostat i-a trimis la temniţă, ca pe unii
ce nu vroiau să se lepede de Hristos. Ca urmare, au fost daţi la
chinuri: au fost bătuţi, i-au străpuns cu piroane la glezne, i-au ars
la subţiori cu făclii, le-au bătut piroane pe spate şi în cap, i-au lovit
cu trestii ascuţite. În cele din urmă, i-au lovit cu trestii ascuţite.
Apoi, lângă o râpă dinspre Tracia, le-au tăiat capetele. Aflând de
aceasta, împăratul perşilor a trimis armată la hotarele romanilor şi,
într-o confruntare armată, printre cei ucişi s-a aflat şi împăratul
apostat al romanilor.
Nume: Sfântul Mucenic Metodiu;

Martiriu: Acest plăcut al lui Dumnezeu, fiind episcop în
cetatea Paterelor, a trăit în vremea împăratului roman Aurelian
(270-275). Sfântul, ca vas curat al Sfântului Duh, a înfruntat prin
viu grai şi în scris erezia lui Origen. Iar cum cuvântul său avea să
strălucească în toată lumea, slugile văzute (păgânii idolatri) ale
diavolului s-au pornit împotriva Sfântului şi, în cele din urmă,
elinii i-au tăiat capul cu sabia şi aşa s-a mutat la viaţa cea mai
bună.
62
Nume: Sfânta Muceniţă Agripina;
Martiriu: Sfânta fecioară, originară din Roma, a trăit în
vremea împăratului roman Valerian. Pe timpul prigoanei
împotriva creştinilor, L-a mărturisit cu tărie în credinţă pe Hristos.
A fost bătută cu toiege şi, fiind strânsă cu legături până la
desfacerea oaselor, astfel şi-a dat duhul său lui Dumnezeu. Trupul
i-a fost luat de alte mirese ale lui Hristos, Agatonica, Vasa şi
Paula, care l-au dus în Sicilia (la care mulţi închinători s-au
vindecat).
Nume: Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan;

Pomenire în calendar: 28 iunie (aflarea moaştelor);
Martiriu: Sfântul Chir era originar din Alexandria, iar
Sfântul Ioan era din Edesa. Amândoi, trăind în vremea împăratului
roman Diocleţian (284-305), au rămas în istoria Bisericii ca fiind
doctori fără de arginţi, care tămăduiau bolile suferinzilor în
virtutea credinţei lor în Adevăratul Doctor, Mântuitorul Hristos.
Pentru aceasta, au îndurat grele chinuri, iar în cele din urmă li s-
au tăiat capetele cu sabia. Cinstitele lor moaşte s-au aflat peste
100 de ani, în vremea împăratului bizantin Arcadius.
Nume: Sfântul Mucenic Miron;

Martiriu: Sfântul, originar din Ahaia (Grecia), a trăit în
vremea împăratului roman Decius. Pe timpul prigoanei, fiind
preot, l-a dojenit părinteşte pe dregătorul care, căutându-i pe
creştini, intrase în biserica unde slujea acesta. Atunci, Sfântul a
fost dat la chinuri: i-au strujit trupul cu piepteni de fier, ia-u ars
rănile cu tăciuni aprinşi, l-au trecut prin văpăi de foc (dar focul s-a
63
preschimbat în răcorire), l-au jupuit şi i-au dat pielea la fiare.
Văzând cum răbdătorul de chinuri al lui Hristos rămâne
nevătămat, dregătorul s-a sinucis. În cele din urmă, Sfântul a fost
dus în cetatea Cizicului şi, tăindu-i-se capul, a intrat în bucuria
Domnului.
Nume: Sfântul Mucenic Lupu;

Martiriu: Sfântul, aflat în robie, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Ştiind că este
mărturisitor al lui Hristos, păgânii s-au pornit asupra lui cu săbiile,
iar Sfântul sta în mijlocul lor şi-l propovăduia pe Hristos. Au vrut
să-l prindă, dar îi oprea puterea lui Hristos. Nici săgeţile trase spre
el nu l-au atins. Atunci, Sfântul s-a rugat – pentru că nu era
botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor lui ca un
păgân - şi s-a vărsat din cer apă (ca o ploaie) peste el. Şi s-au mirat
păgânii, văzând o astfel de ploaie dumnezeiască. Apoi, Sfântul s-a
dat singur, ca un miel la junghiere, în mâinile prigonitorilor. În
faţa dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos şi nu s-a lăsat
înduplecat de făgăduinţa că îl vor slobozi din robie. În cele din
urmă, a fost tăiat cu sabia.
Nume: Sfinţii Mucenici Efrem, Vasilievs, Evghenie,

Agatodor, Elpidie, Capiton, Eterie;
Martiriu: Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Atunci, în al 17-lea an al
domniei, patriarhul Ierusalimului a trimis episcopi apostolici care
să vestească şi la alte neamuri Cuvântul lui Dumnezeu. Doi dintre
ei, episcopii Efrem şi Vasilievs, au fost trimişi ca misionari unul
în zona Dunării şi altul în Crimeea. Ultimul dintre aceşti Sfinţi,
fiind bătut şi alungat din cetate, s-a dus în munte într-o peşteră ce
se numea Partenon. O vreme, s-a bucurat cu duhul că s-a
învrednicit de suferinţele cele pentru Hristos, dar la scurtă vreme
poporul l-a adus din nou la scaunul său din lume. Dar, făcând aici
64
multe minuni, a stârnit din nou furia necredincioşilor. Care,
târându-l pe uliţe, l-au ucis călcându-l în picioare la 7 martie.
Celălalt episcop, Sfântul Efrem, a devenit mucenic tăindu-i-se
capul, iar Sfântul Eterie, episcopul, şi-a dat sufletul pe când
călătorea spre Constantinopol. Apoi, la scaunul din Cherson, au
venit şi alţi episcopi: Evghenie, Elipidie şi Agatodor. Şi aceştia,
punând multă râvnă în propovăduirea creştinismului, au îndurat
multe chinuri şi au luat toţi cununa muceniciei. Un alt episcop,
Sfântul Capiton, a vrut în cele din urmă să călătorească pe mare
până la Constantinopol şi să ducă acolo vestea biruinţei credinţei
la Cherson. Dar s-a iscat o puternică furtună pe mare şi, căzând în
mâinile păgânilor, toţi de pe corabie au fost aruncaţi în mare şi
aşa Sfântul Capiton a luat cununa muceniciei.
Nume: Sfântul Mucenic Platon;

Martiriu: Sfântul, originar din ţara Galatei, s-a născut
într-o familie de părinţi creştini. Pentru că răspândea învăţătura lui
Hristos, printre închinătorii la zei, a fost dus la judecată înaintea
dregătorului Agripin. Când l-a auzit pe Sfânt că nu se închină
idolilor, acesta a pus 12 slujitori să îl bată pe rând. Sfântul a răbdat
şi a mărturisit credinţa în Hristos chiar dacă l-au dat la multe
chinuri: l-au întins pe un pat de aramă înroşit în foc, l-au bătut cu
toiege, l-au ars la subsuori şi pe coaste cu măciuci de fier încins.
Când însă l-au dat jos de pe pat, toţi se mirau că Sfântul rămăsese
nevătămat. În cele din urmă, i-au scos fâşii de piele de pe spinare
în formă de curele, i-au frecat carnea şi coastele cu ţesala. Iar apoi,
dregătorul i-a tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, episcopul

Nicomidiei;
Pomenire în calendar: 3 septembrie:;
Martiriu: În vremea celei mai cumplite prigoane
împotriva creştinilor, când erau la conducere împăraţii Maximian
şi Diocleţian (282-305), bisericile au fost dărâmate, iar creştinii
65
care au refuzat să se lepede de Hristos au fost supuşi la chinuri de
neimaginat şi şi-au dat duhul în vărsări de sânge nemaivăzute.
Episcopul Nicomidiei a fost dus la împăratul Maximian, în faţa
căruia erau toate uneltele de tortură. Pentru că episcopul l-a
mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, a suportat chinuri din cele
mai grele: a fost împuns cu fiare arse, bătut cu toiegele, încălţat cu
încălţăminte de aramă arsă. Cu oasele trupului zdrobite, a fost
legat şi, în cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul Iacob al lui Alfeu;

Martiriu: Acest Sfânt a făcut parte din ceata celor 12
apostoli. A fost un om drept, fără răutate. După Cincizecime, a
propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu la neamurile din sudul
Palestinei şi Egipt. Şi-a dat sufletul fiind pironit pe cruce. Este
altul decât Iacov, „fratele Domnului” cel care a fost episcopul
Ierusalimului şi scriitorul epistolei din Noul Testament.
Nume: Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia;

Martiriu: În timpul domniei lui Maximian, s-a dezlănţuit
o prigoană în care mulţi se ascundeau în munţi şi pustietăţi.
Tânărul Evlampie, pe când se ducea să cumpere pâine, a fost prins
de închinătorii la idoli în momentul în care citea din cărţile
împărăteşti aflate la porţile cetăţii. Dus la judecător, a mărturisit că
este creştin. După ce a fost chinuit, l-au dus să se închine lui
Marte, zeul războiului. La cuvântul Sfântului Evlampie, care a
poruncit idolului să cadă, acesta s-a prăbuşit şi s-a făcut ţăndări.
Pe când era Sfântul dat la chinuri şi mai grele, a venit să îl vadă şi
sora sa Evlampia. Şi, mărturisind că este creştină, s-a rugat de
prigonitori să fie şi ea părtaşă la chinurile pentru Hristos ale
fratelui său. Puşi într-un cazan cu apă în clocot, au ieşit amândoi
nevătămaţi. Pentru că mulţi au crezut atunci în Hristos, li s-au
tăiat capetele celor doi fraţi şi tuturor celor împreună cu ei.
66
Nume: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de
Mir;
Naştere în cer: 26 octombrie 303;
Martiriu: Nu doar în Grecia, ci pretutindeni, martirajul
Sfântului Dimitrie impune o mare cinstire printre creştini. Sfântul
a fost numit de împăratul Maximilian, cu porunca de a-i persecuta
pe creştini, în funcţia de mare dregător al Solunului. Însă, ca şi
Sfântul Pavel, Sfântul Dimitrie avea să îL mărturisească pe
Hristos în chip martiric. Mânios, împăratul idolatru l-a aruncat
într-o baie veche din Palatul imperial. Aici, îngerul Domnului l-a
cercetat şi i-a spus: „Pace ţie, celui ce pentru Domnul Hristos
pătimeşti! Îmbărbătează-te, Dimitrie, ca să poţi birui pe vrăjmaşii
tăi!”. După ce îngerul i-a aşezat o cunună pe cap, Sfântul a
răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu,
Mântuitorul meu!”.
Ordinul imperial, de a-i omorî pe creştini în lupte, îl
executa un vandal puternic şi înfricoşător la chip, Lie. El a fost
biruit, cu binecuvântarea Sfântului cel osândit, de tânărul creştin
Nestor – ce avea să fie ucis şi el (prin tăierea capului) la ordinul
furiosului împărat. Totodată, împăratul a cerut ostaşilor să îl ucidă
şi pe Sfântul întemniţat. Ordinul a fost executat în zorii zilei de 26
octombrie. Atunci, ostaşii au intrat în temniţă şi, în timp ce
Dimitrie se ruga, l-au împuns cu suliţele. Prima împunsătură a fost
în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos pe Sfânta Cruce. Moaştele
Sf. Dimitrie sunt întregi şi nestricate. Din ele izvorăşte un mir bine
mirositor, tămăduitor pentru cei care le cinstesc cu credinţă.
Intenţia de a lua o parte din acestea, pentru Catedrala Sf. Sofia din
Constantinopol, a avut-o împăratul Justinian … Când însă
slujitorii săi s-au apropiat de raclă, au văzut cum iese foc şi au
auzit un glas înfricoşător care le-a spus: „Aceasta să nu îndrăzniţi
a face!” Înspăimântaţi, trimişii împăratului au căzut la pământ şi
s-au întors fără să ducă ceva…
67
Nume: Sfântul Mucenic Nestor;
Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu (293-311). În semn de
recunoştinţă, pentru că Sf. Dimitrie îl învăţase credinţa în Hristos,
Sfântul şi-a arătat devotamentul faţă de acesta când a venit
împăratul înTesalonic. Cu această ocazie, pe când Sf. Dimitrie era
întemniţat pentru credinţa în Hristos, împăratul a vrut să asiste la
luptele din stadion şi să îl vadă pe Lie (luptătorul imperial) cum se
înfruntă cu voinicii. Acest războinic avea o statură mai mare decât
a altor oameni, iar chipul îi era ca de fiară. Intrase în graţiile
împăratului pentru puterea lui nebiruită de a ucide, inclusiv pe
mulţi creştini puşi dinadins să lupte cu el, iar toţi cei învinşi de el
erau aruncaţi în suliţe. În ziua aceea, era acolo şi tânărul Nestor.
Acesta, vrând să îl biruiască pe Lie, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi,
căzându-i la picioare, i-a zis: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să
mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele
Domnului Hristos”. Sfântul l-a însemnat atunci pe frunte şi pe
piept cu semnul Sfintei Cruci, zicându-i: „Du-te şi pe Lie vei birui
şi pe Hristos vei mărturisi”. Când a ajuns în arenă, chiar sub
privirea împăratului, Sfântul Nestor a zis: „Dumnezeul lui
Dimitrie, ajută-mă!” şi, dintr-o lovitură în inimă, l-a omorât pe
înfricoşătorul Lie. Atunci, tulburat, din cauză că Sfântul Dimitrie a
pricinuit moartea luptătorului lui, împăratul a trimis ostaşi şi l-au
ucis cu suliţele pe Sfântul Dimitrie, în temniţă. Apoi, Sfântului
Nestor i s-a tăiat capul, chiar cu sabia sa.
Nume: Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona

şi Aviv;
Naştere în cer: anul 303?
Martiriu: Sfinţii Gurie şi Samona s-au nevoit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Aducându-li-se acuzaţia
că nu fac jertfă idolilor, au fost daţi la chinuri: i-au spânzurat de
către o mână şi le-au atârnat pietre grele de picioare (până când li
68
s-au desfăcut încheieturile de la mâini şi de la picioare). Apoi, au
fost băgaţi 4 luni într-o temniţă umedă şi întunecoasă, cu
picioarele prinse în butuci, unde în legături au suferit de foame şi
de sete. Sfâşiaţi de durere, apoi au fost scoşi afară: i s-a tăiat capul
imediat, dar pe Sfântul Samona, înainte de a fi şi acesta decapitat,
l-au spânzurat de un picior cu capul în jos până i s-au desprins
genunchii. Celălalt Sfânt, Aviv diaconul, a fost pârât sub
împăratul Liciniu (302-324) că învaţă Cuvântul Domnului. Pentru
că nu a vrut să se lepede de Hristos, l-au spânzurat pe lemn şi l-au
bătut cu mare cruzime. A fost băgat în foc şi astfel şi-a dat sufletul
în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Romano şi copilul Varula;

Martiriu: Sfântul, trăind în vremea lui Maximian (305-
313), îi oprea pe păgânii Antiohiei (inclusiv pe dregătorul
Ascipiade) de a intra în capiştea idolilor. Pentru că L-a mărturisit
pe Hristos Dumnezeu, a răbdat cu vitejie bătăi peste gură şi
ştrangulare cu strujirea coastelor. De faţă la pătimirile Sfântului
era şi copilul Varula. Văzându-l, l-a privit pe copil şi i-a zis
dregătorului: „Mai priceput este copilul acesta decât tine, om
bătrân”. Şi dregătorul cheamă pe copil şi îi zice:
- Dregătorul: „Pe care Dumnezeu cinsteşti?”;
- Copilul: „Pe Hristos cinstesc”;
- Dregătorul: „Cum este mai bine, a cinsti un
Dumnezeu sau mai mulţi”;
- Copilul: „Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu
Iisus Hristos”;
- Dregătorul: „Prin ce este mai bun Hristos decât toţi
zeii?”
- Copilul: „Cu aceasta este mai bun Iisus Hristos: că
este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit şi ne-a mântuit
pe noi toţi, iar zeii voştri sunt diavoli”. Când a auzit
acest ultim răspuns al copilului, cei de faţă s-au minunat. Atunci,
dregătorul mânios a poruncit să fie bătut copilul cu vergi, de faţă
cu mama lui. Iar copilului, fiindu-i sete, mama lui i-a zis: „Nu
bea, fiul meu, din această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Şi
69
mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului şi i-a tăiat
capul. În ce priveşte pe Sfântul Romano, acestuia i-au tăiat limba,
dar şi aşa a continuat să vorbească, mulţumindu-i lui Dumnezeu.
Când a aflat de această minune, împăratul însuşi a dat poruncă şi
Sfântul a fost sugrumat în temniţă.
Nume: Sfântul Mucenic Irinach şi cei împreună cu

dânsul;
Martiriu: Pe când era tânăr, în Sevastia, acesta se
îndeletnicea şi el cu chinuirea mucenicilor. Dar sufletul avea să îi
fie luminat de dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu când, văzând
cum 7 femei creştine se îmbărbătau pentru Hristos şi îl ruşinau pe
tiranul Maxim cu minunile pe care le făceau, Sfântul L-a
mărturisit cu tărie pe Hristos. Ca urmare, a fost aruncat într-un
cuptor încins, de unde – prin minune – a ieşit nevătămat. Apoi
ucigaşii i-au tăiat capul, ca şi celui care îl botezase, preotul
Acachie.
Nume: Sfinţii Mucenici Filimon, Apolonie şi Arian cu

însoţitorii lor;
Martiriu: Sfinţii Mucenici au trăit în timpul guvernării
împăratului roman Diocleţian (284-305) şi a dregătorului Arian
din Tebaida Egiptului. Atunci, 37 de creştini au fost duşi înaintea
dregătorului ca să dea socoteală pentru credinţa în Hristos. Însă
unul din ei, citeţul Apolonie, de frică să nu cadă de la credinţă în
urma chinurilor, i-a dat hainele sale şi l-a plătit pe comediantul
cetăţii, Filimon, ca să jertfească idolilor în locul lui. Dar acest
comediant, pe lângă haine s-a îmbrăcat şi cu credinţa în Hristos,
dând mărturie că este creştin. Văzând aceasta, dregătorul a
poruncit să vină Filimon, să cânte şi să joace pentru a-i îndemna
astfel pe creştini să se lepede de Hristos. Atunci, Filimon, a
recunoscut că de fapt a luat chipul lui Apolonie şi L-a mărturisit şi
el pe Hristos. Iar dregătorul, mustrându-l, i-a spus că în zadar
70
mărturiseşte că este creştin dacă nu e botezat. Şi s-a rugat în acele
clipe Sfântul Filimon, iar Dumnezeu a dat ploaie numai peste el şi
astfel s-a considerat botezat de Sus. Şi toţi s-au minunat. Atunci,
dregătorul l-a chemat la el pe Apolonie şi, pentru că acesta a
mărturisit credinţa în Hristos, prigonitorii i-au tăiat venele
picioarelor, l-au târât prin cetate, a fost spânzurat de un măslin, au
trimis săgeţi asupra lui (dar l-au ocolit), iar una din ele l-a orbit pe
dregător. Atunci, Sfântul Filimon i-a promis dregătorului că îl va
face sănătos şi i-a zis: „După mărturisirea mea, de vei lua ţărână
din mormântul meu şi o vei pune peste ochiul tău, îl vei avea
sănătos”. La amândoi Sfinţii, Filimon şi Apolonie, li s-au tăiat
capetele. După aceea dregătorul s-a dus la mormântul Sfântului
Filimon şi, luând ţărână, s-a făcut sănătos. Şi a avut loc o minune:
el, cu toată casa şi cei dimpreună cu el, s-au botezat şi i-au eliberat
pe creştini din temniţe. Când a aflat însă împăratul Diocleţian, a
cerut să fie adus la el şi dregătorul Arian. Ca pedeapsă, l-au legat
cu lanţuri de fier, i-au atârnat o piatră de gât, l-au coborât într-o
prăpastie şi l-au acoperit cu ţărână. Văzându-l atunci împăratul că
Sfântul Arian rămâne nevătămat, a poruncit să fie aruncat în mare
cu 4 slujitori imperiali, creştini. Toţi cei 5 au fost închişi în saci
îngreunaţi cu nisip şi astfel s-au mutat la Domnul. Dar un delfin,
în chip minunat, a tras toţi sacii la ţărmurile mării Alexandriei.
Moaştele Sfinţilor au fost luate cu evlavie de creştini şi
transportate în zona mitropoliei antinoiţilor. Acolo, un glas din cer
le-a spus unde anume să le îngroape. Fiind aşezate la loc slăvit, cu
cinste, Dumnezeu tămăduieşte prin ele pe mulţi creştini.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de

biruinţă;
Martiriu: Sfântul, originar din Capadocia, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Rămânând din
copilărie fără tată, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde
aveau multe averi. Când s-a declanşat cutremurătoarea prigoană
contra creştinilor, dintre anii 303-313, Sfântul s-a prezentat de
bunăvoie la împărat şi a mărturisit că este creştin în faţa Curţii
imperiale. Împăratul, uimit, a dat poruncă şi a fost întemniţat.
71
Sfântul a suportat apoi toate chinurile muceniciei: împunsături cu
suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată,
groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaie cu
vine de bou… Cei de faţă, văzând că Hristos îl luminează cu
putere dumnezeiască în răbdarea chinurilor, au trecut şi ei la
creştinism. Până şi soţia împăratului, Alexandra, a mărturisit
credinţa în Hristos după ce a aflat că Sfântul s-a atins de un mort
în temniţă şi acesta a înviat. Degeaba i-a promis împăratul că îi dă
averi şi funcţii, căci Sfântul nu a vrut să se lepede de Hristos. În
cele din urmă, împăratul a poruncit să li se taie capetele la
amândoi. Însă, pe când erau scoşi din cetate, datorită slăbirii
trupului Alexandrei, soţia împăratului şi-a dat duhul, iar Sfântului
i s-a tăiat capul cu sabia. Pe steagul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
trimis la Athos, este lucrat chipul Sfântului Gheorghe doborând
balaurul.
Nume: Sfinţii Mucenici Maxim şi Quitilian;

Martiriu: Cei doi Sfinţi au trăit în vremea prigoanei
împăratului roman Diocleţian (284-305). Fiind pârâţi la dregător
că sunt creştini, au fost legaţi cu lanţuri de fier şi duşi pentru
cercetare în faţa dregătorului. Acesta le-a cerut să se lepede de
Hristos, ca să poată aduce jertfă „împăratului” Zeus. La care
Sfântul Maxim a răspuns că nu Zeus cel desfrânat este împărat, ci
Hristos. Atunci, Sfinţii au fost daţi la temniţă, unde L-au
mărturisit pe Hristos. De aici, au fost scoşi la judecată, după care
i-au dezbrăcat, i-au întins pe pământ şi i-au bătut cumplit. Apoi,
fiind din nou întemniţaţi, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Patrichie şi cei dimpreună cu

dânsul: Acachie, Menandru, Polien;
Martiriu: La izvorul cu ape fierbinţi ale oraşului Brusa,
din ţinutul Bitiniei, veneau mulţi bolnavi să se tămăduiască. Acolo
au aşezat romanii şi o statuie a lui Esculap, un zeu considerat
72
„vindecător” de boli, unde cei „vindecaţi” lăsau ca mulţumire un
„semn” al cinstirii lor. Printre cei „vindecaţi” era şi dregătorul
cetăţii. El a adus jertfă zeului păgân, silindu-i la aceasta şi pe
creştini. Mai întâi, l-au adus acolo pe episcopul Patrichie, căruia i-
au cerut să se lepede de Hristos şi să mărturisească zeul. Sfântul,
însă, a spus că nu un zeu fără viaţă poate să facă tămăduirile din
acele ape, ci Domnul nostru Iisus Hristos. La auzul acestor
cuvinte, dregătorul l-a întrebat pe Sfânt dacă, de îl va arunca într-o
apă fierbinte, îL va ajuta Hristos. Iar Sfântul i-a răspuns: „Hristos
poate să-mi păzească viaţa în mijlocul acestor ape, dar poate să
mi-o şi ridice, tot prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor
nu se clinteşte fără ştirea lui”. Atunci, s-a poruncit ca Sfântul să
fie aruncat în clocotul apelor. Ieşind însă nevătămat, L-a mărturisit
pe Hristos. În cele din urmă, Sfântului i s-a tăiat capul cu toporul.
La fel şi celorlalţi trei preoţi, împreună cu dânsul: Acachie,
Menandru, Polien. Şi aşa şi-au dat duhul.
Nume: Sfânta Muceniţă Achilina;

Martiriu: Sfânta, originară din Palestina, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Pe când era cu
vârsta de 15 ani, fiind fiica unui bărbat renumit, Sfânta a întors la
credinţa în Hristos pe fetele care erau de vârsta ei. Fiind adusă la
cercetare, în faţa dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos. După
care, Sfânta a fost dată la multe chinuri: a fost bătută cu vergi, i-au
străpuns urechile cu ţepuşe de fier înroşite în foc şi, în cele din
urmă, i s-a tăiat capul. Trupul i-a fost îngropat la Biblos, cetatea
sa.
Nume: Sfântul Mucenic Procopie;

Martiriu: Sfântul, originar din Ierusalim, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Deprins fiind cu
filosofia greacă, deci un om învăţat, a fost ajutor al dregătorului
cetăţii Alexandriei. Pe când mărşăluia cu sute de ostaşi, cu
73
poruncă să îi omoare pe creştini, a avut o vedenie în care i-a grăit
Hristos în chipul unei cruci ca de cristal: „Eu sunt Hristos Cel
Răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Apoi, întorcându-se din drum,
Sfântul a poruncit unui argintar să îi facă o cruce la fel ca cea
arătată (o cruce cu trei icoane). A ajuns în faţa dregătorului din
Cezareea Palestinei, pârât de mama sa că este creştin. Pentru
numele lui Hristos, a fost atât de bătut încât, când l-au închis în
temniţă, era aproape mort. Văzând aceasta, nu doar mama sa –
Teodosia – a venit la credinţă, ci şi mulţi alţi căzuţi la idolatrie. La
toţi aceştia, li s-au tăiat capetele, iar în cele din urmă şi Sfântul,
cu bucurie plecându-şi capul, a fost decapitat.
Nume: Sfântul Mucenic Atinoghen;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastia Capadociei, a
trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Pentru că L-a
mărturisit pe Hristos, acest Sfânt – sfinţit ca episcop – a răbdat
multe chinuri şi şi-a primit sfârşitul prin tăierea capului.
Nume: Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil împreună cu cei

13;
Martiriu: Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea
împăratului roman Dicleţian (284-305). Pentru că L-au mărturisit
pe Hristos, au fost daţi de către prigonitori la chinuri: le-au strujit
trupurile cu fiare ascuţite, i-au lovit cu pietre, le-au sfărâmat
fluierele picioarelor, i-au aruncat în foc. Cu tăria lui Dumnezeu,
le-au răbdat pe toate şi au rămas nevătămaţi. În cele din urmă,
pentru Capul a toată Biserica, li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Mucenic Iulian;

74
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Avea 18 ani
când, venind marea prigoană, a fost dus, pentru că era creştin, în
faţa dregătorului. Sfântul a răbdat multe schingiuiri: un an a fost
purtat prin toate cetăţile spre a fi bătut, cu toiege, până i se
desprindea carnea de pe trup. Iar mama lui, care l-a însoţit pe tot
drumul, se ruga neîncetat la Domnul ca copilul să rabde până la
sfârşit. Şi, fiind ea însăşi prinsă, l-a rugat pe dregător să o lase trei
zile lângă fiul ei, ca să îl „sfătuiască” să se închine idolilor.
Primind încuviinţare, mama Sfântului a stat trei zile cu el şi, cu
lacrimi, îl îndemna să rabde chinuirea pentru veşnicele bunătăţi şi
să se învrednicească de ceata mucenicilor. Apoi, după trei zile, au
mers înapoi la dregător. Stând în faţa acestuia, ea L-a mărturisit cu
glas mare pe Hristos şi a mustrat păgâneasca idolatrie. În cele din
urmă, mamei i s-au tăiat călcâiele picioarelor, iar fiului ei,
Sfântul, l-au băgat într-un sac de nisip şi l-au aruncat în mare.
Trupul său, scos de valuri, a fost dus la Alexandria şi apoi la
Antiohia.
Nume: Sfântul Mucenic şi tămăduitor Pantelimon;

Martiriu: Sfântul, originar din Nicomidia, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu. A învăţat filosofia în
şcolile vremii, apoi a fost trimis ca ucenic la un doctor. Cât
priveşte însă meşteşugul duhovnicesc al tămăduirii, în Domnul, pe
acesta l-a deprins de la bătrânul preot Ermolae. A avut, de la
Domnul, darul facerii de minuni. Fiind pârât că este creştin, a fost
dat la chinuri: l-au ars cu făclii (dar a fost întărit de Hristos), l-au
dat la fiare (a rămas însă nevătămat), l-au legat de o roată cu colţi
de fier şi au aruncat-o de la înălţime (dar roata s-a sfărâmat în
bucăţi). În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia.
Nume: Sfânta Muceniţă Lucia, fecioara din Siracuza

(Sicilia);
75
Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Diocleţian
(284-305). A dorit să trăiască o viaţă curată, dăruită lui Hristos,
însă părinţii au logodit-o fără voia ei. Sfânta, pe când mergea cu
mama ei la Catania (ca să facă rugăciune la moaştele Sfintei
Muceniţe Agatha, pentru izbăvirea mamei de curgerea sângelui), a
văzut-o în vis pe Sfânta Agatha cum îi tămăduia mama, iar ei i-a
proorocit mucenicia pentru Hristos. Când s-a produs însă minunea
vindecării, mama ei a împărţit averea la săraci, iar Sfânta – al cărei
logodnic a pârât-o pentru credinţa în Hristos – a stat înaintea
dregătorului Pashasie şi aceasta a dat poruncă să fie dusă într-o
casă de desfrâu. Însă, cu darul lui Dumnezeu, Sfânta a rămas
curată. Fiind apoi mult chinuită, cu trupul plin de răni, a fost
aruncată în temniţă şi i s-a tăiat capul.
Nume: Sfintele Muceniţe Minodora, Mitradora şi

Nimfodora, fecioare şi surori;
Martiriu: Cele trei Sfinte Muceniţe, surori şi fecioare, au
vieţuit în singurătate în vremea împăratului păgân Maximian.
Când au fost întrebate de dregătorul Fronton despre credinţa lor,
Sf. Muceniţă Minodora (cea mai mare) L-a mărturisit pe Hristos.
Cum nu a vrut să se lepede de credinţă, a fost bătută cu toiege
până când fluierele picioarelor i s-au sfărâmat şi şi-a dat sufletul
rugându-se. Apoi, ca să le înfricoşeze pe celelalte două surori,
Fronton a cerut ca trupul muceniţei Minodora să fie aruncat în faţa
acestora. Şi, pentru că surorile au refuzat să se lepede de Hristos, a
poruncit să fie ucise. Slugile, luând uneltele de fier, le-a sfărâmat
mădularele şi astfel şi-au dat duhul. Deasupra mormântului lor,
aflat lângă apele calde ale Pitiei, s-a zidit o biserică – în vremea
primului împărat roman creştin, Constantin cel Mare – unde multă
vreme s-au făcut tămăduiri.
Nume: Sfântul Mucenic Calistrat şi cei dimpreună cu

dânsul;
Naștere în cer: anul 304;
76
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului
Diocleţian, fiind ostaş la Roma. Mărturisind că este creştin, a fost
prins din ordinul dregătorului Persentin, în faţa căruia a mărturisit
că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta, a fost bătut
până la sânge. Potrivnicii l-au băgat apoi într-un sac, aruncându-l
în mare. Sacul însă s-a rupt, iar Sfântul a ieşit nevătămat din apă.
Atunci, prin minune, cei 45 de slujitori care l-au lovit au crezut în
Hristos. Dar, când dregătorul a aflat, a dat ordin să fie bătuţi şi
aceştia, fiind trimişi în temniţă cu toţii. În temniţă, Sfântul le-a
vorbit despre Judecata lui Dumnezeu, Înviere, suflet… Apoi, după
ce au fost scoşi din temniţă, în timp ce mergeau spre judecată au
trecut pe lângă un templu păgân. Făcând rugăciune lângă acesta,
toţi idolii s-au sfărâmat ca de un cutremur şi au căzut la pământ.
Toţi cei 184 de oameni, aflaţi la faţa locului, văzând aceasta L-au
mărturisit pe Hristos. La toţi li s-au tăiat capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic;

Martiriu: Cei trei, aflându-se în cetatea Pompeiapole, au
fost prinşi că sunt creştini. Pentru credinţa lor în Hristos, în
vremea prigoanei lui Diocleţian, aceştia au fost duşi la judecător în
faţa dregătorului Flavian. Au pătimit chinuri din cele mai grele:
bătaie peste gură, zdrobirea fălcilor cu pietre, smulgerea dinţilor,
bătaie cu vergi peste pântece, împungerea în piept cu ţepuşe
înroşite în foc. Continuând să-L mărturisească pe Hristos, au
suferit apoi cazne şi mai înspăimântătoare: au fost tăvăliţi pe
cărbuni aprinşi, spânzuraţi cu capul în jos (pe dedesubt fiind
înăbuşiţi cu un fum greu şi înecăcios), li s-a turnat pe nări oţet cu
sare şi muştar, le-au fost tăiate buzele, limba şi urechile, iar în cele
din urmă le-au despicat capul de piele. Pe când trupurile lor erau
nevătămate de atâta durere, au fost aruncaţi la fiare. Pentru că
animalele nu i-au sfârtecat, aşezându-se lângă ei, toţi trei au fost
tăiaţi în bucăţi cu sabia.
Apoi, trupurile lor au fost amestecate cu ale altor
întemnițați uciși. De aceea, când 3 creștini au venit noaptea să le
ia, ei s-au rugat Domnului să le arate care din acestea sunt. Și,
77
îndatî, deasupra celor trei trupuri de mucenici s-au arătat 3
lumânări.
Nume: Sfântul Mucenic Uar şi cei împreună cu el;

Fericita Cleopatra şi fiul ei Ioan;
Martiriu: Sfântul Uar s-a născut în Egipt, în vremea
împăratului Galeriu (291-311). Acesta, milostiv, purta de grijă
celor şapte sfinţi aflaţi în închisoare în Egipt. Când a venit ziua ca
unul dintre ei să îşi dea duhul, Sfântul s-a dus în închisoare în
locul lui. Fiind ei scoşi să dea socoteală în faţa stăpânitorului, l-au
bătut pe Sfânt cu toiege şi o vreme îndelungată i-au strujit
coastele. Apoi, l-au pironit pe lemn, şi astfel şi-a dat sufletul. Dar
pentru că prigonitorii nu au crezut că a decedat, l-au bătut şi
chinuit în continuare. Au purces apoi să îl scoată afară din cetate,
dându-l spre mâncare câinilor. Era de faţă atunci şi văduva
Cleopatra, originară din Palestina. Aceasta avea un fiu, Ioan, care
văzuse din depărtare cum fusese Sfântul chinuit. Fericita lui mamă
s-a dus însă noaptea, a luat trupul Sfântului şi i-a săpat un
mormânt în camera din casa ei. În ziua următoare, au fost scoşi
din temniţă şi ceilalţi mucenici, fiind tăiaţi cu sabia şi aruncaţi
afară din cetate. Şi cinstitele lor trupuri au fost îngropate, cu
evlavie, de creştini.
Iar în ce priveşte pe Fericita Cleopatra, aceasta aprindea
lumânări la mormântul Sfântului şi se ruga. Având gândul să se
întoarcă în patria ei, cu moaştele Sfântului, a făcut un dar şi l-a
rugat pe stăpânitor să o lase să plece, zicându-i că bărbatul a fost
dregător în oaste şi a murit. Totodată, i-a cerut să îi îngăduie să ia
cu ea şi moaştele bărbatului, ca să îl poată îngropa cu cinste şi
astfel să nu se mai despartă de el nici după moarte. dacă nu ar fi
făcut aşa, creştinii din cetate nu i-ar fi dat voie să plece cu
moaştele Sfântului. Cum stăpânitorul avea să fie de acord, Fericita
a dus moaştele din Egipt în Palestina şi, în fiecare zi, tămâia
mormântul şi aprindea lumânări. Mulţi creştini veneau acolo,
tămâindu-se. Dar, pe când se gândea Fericita să ridice o biserică în
numele Sfântului, fiul ei Ioan a fost chemat la oaste. Mama lui nu
a dorit ca fiul ei să plece până când nu va ridica această biserică.
78
Când a ridicat-o, chemând acolo episcopi, preoţi şi călugări, a luat
moaştele Sfântului din mormânt şi le-a pus pe un pat. Deasupra
moaştelor, pentru a se sfinţi, a pus brâul şi haina ostăşească a
fiului. Apoi, l-a rugat pe Sfânt să îl ajute pe fiul ei, pe care l-au
binecuvântat toţi arhiereii şi preoţii. Pe când se aflau în faţa
poporului, Fericita şi fiul ei au luat moaştele Sfântului, le-au dus
în biserică şi s-a făcut acolo dumnezeiasca Liturghie. Făcând
rugăciuni la moaşte, Fericita l-a implorat pe Sfânt să ceară pentru
ea la Dumnezeu ca „Voia Lui cea bună, desăvârşită, să se
desăvârşească între noi”. La ospăţul care a urmat, Fericita şi fiul
ei nu au gustat nimic. Dar, năpraznic, fiul Ioan s-a îmbolnăvit şi s-
a dus la patul lui. Când Fericita l-a chemat şi pe el să mănânce
rămăşiţele, a văzut că fiul ei nu putea vorbi. Atunci, mama lui s-a
hotărât să nu mănânce nimic până când va vedea ce se va întâmpla
cu acesta. Însă, la miezul nopţii, tânărul a răposat. Mâhnită,
Fericita s-a dus atunci la mormântul Sfântului, reproşându-i lui
Dumnezeu cum de se poate să fie astfel răsplătită şi cerându-i:
„sau pe fiul meu dă-mi-l, precum oarecând Elisei pe fiul
samaritencei, ori pe mine îndată să mă iei”. Cuprinsă fiind de
somn, Fericitei i s-a arătat Sfântul, purtându-l în braţe pe fiul ei.
Amândoi erau cuprinşi de o lumină ca soarele, aveau haine albe ca
zăpada, brâie de aur şi cununi pe cap. Văzându-i într-o astfel de
negrăită podoabă, Fericita s-a închinat lor. Iar după ce a ridicat-o,
Sfântul a întrebat-o: „Au nu ascult eu totdeauna rugăciunile tale?”
Şi a continuat: „Mai întâi m-am rugat lui Dumnezeu, este
adevărat, pentru neamul tău, cu care împreună m-ai pus în
mormânt, ca să li se ierte lor păcatele. Apoi, pe fiul tău l-am luat
în oastea Împăratului ceresc. Au, nu tu singură m-ai rugat aici ca
să-ţi cer ţie, de la Dumnezeu, ceea ce Îi este Lui plăcut, iar ţie şi
fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu şi a
binevoit, după a Sa negrăită bunătate, ca să facă pe fiul tău ostaş
al Său, în oştile cele cereşti; şi iată, fiul tău, precum vezi, este
unul din cei ce stau înaintea înaltului său Scaun, iar, de voieşti,
ia-i-l pe el şi-l trimite la slujba împăratului celui pământesc şi
vremelnic, de vreme ce nu voieşti să slujească fiul tău Împăratului
celui ceresc şi veşnic”. Iar fiul ei, stând în braţele Sfântului, a zis
către acesta: „Nu, stăpânul meu, nu asculta pe maica mea, nu mă
da în lumea cea plină de nedreptate şi de toată fărădelegea,
dintru care, prin venirea ta, m-am izbăvit. Nu mă izgoni pe mine,
79
părinte, de la împărtăşirea şi din petrecerea cu sfinţii”. Apoi, i-a
zis mamei lui: „De ce strigi aşa, o, maică ? Eu la Împăratul
Hristos în oaste sunt rânduit şi mi s-a dat mie să stau înaintea
Lui, dimpreună cu îngerii din cer, iar tu, acum, ceri să mă iei pe
mine de la împărăţie la sărăcie?”. Văzându-l aşadar Fericita pe
fiul său îmbrăcat în rânduială călugărească, le-a zis acestora:
„Lăsaţi-mă, dar, şi pe mine cu voi, ca şi eu să fiu cu voi”. Iar
Sfântul i-a răspuns: „Şi aici fiind, eşti cu noi, deci mergi acum cu
pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni şi te
vom lua pe tine”.
După toate acestea, cei doi s-au făcut nevăzuţi de la ochii
ei, iar Fericita s-a trezit având inima plină de bucurie. S-a dus apoi
şi le-a spus preoţilor visul ei, după care şi-a îngropat fiul lângă
mormântul Sfântului. În cele din urmă, Fericita şi-a împărţit
averea, s-a lepădat de lume şi a trăit zi şi noapte în post şi
rugăciune. În duminici, când se ruga, i se arătau Sfântul şi fiul ei
în slavă. Astfel vieţuind, după 7 ani, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Orest;

Martiriu: Sfântul era originar din cetatea Tiana, ţara
Capadociei. S-a ocupat, ca doctor şi creştin, atât cu tămăduirea
trupurilor, cât şi a sufletelor. Pentru că nu a vrut să aducă jertfă
idolilor, care s-au prăbuşit la simpla lor suflare, prigonitorii l-au
bătut cu toiege şi l-au închis în temniţă. După 7 zile, cât a stat
înaintea judecătorului Maximian, a refuzat din nou să aducă jertfă
idolilor. În cele din urmă, şi-a dat duhul după ce i-au bătut piroane
în glezne, l-au legat cu lanţul de un cal sălbatic care l-a târât 24 de
mile, departe de cetatea Tiana.
Nume: Sfântul Mare Mucenic Mina;

80
Martiriu: Egiptean la origine, Sfântul a trăit în vremea
împăraţilor Diocleţian şi Maximian (286-305), fiind ostaş în ceata
tribunului Firmilian. Când păgânii au dat ordin ca cei ce nu se
închină zeilor să fie daţi chinurilor de moarte, Sfântul şi-a lepădat
ostăşia şi s-a dus în pustietăţile munţilor. Dar, când Sfântul a auzit
că în cetatea Cotiani va avea loc un „praznic” idolatru, a plecat din
munţi şi a venit în cetatea cu pricina. Şi acolo, de pe un loc înalt,
L-a propovăduit oamenilor cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru
această cutezanţă, Sfântul a fost adus în faţa dregătorului
Arghirisc, care l-a dat chinurilor: a fost bătut cu vergi, târât prin
cioburi ascuţite, frecat cu gheme de păr aspru, tras pe roată.
Sfântul striga însă, cu glas tare, că este al lui Hristos şi nu al
idolilor. În cele din urmă, din porunca dregătorului, Sfântul şi-a
primit cununa mucenicească prin tăierea capului.
Nume: Sfântul Mucenic Varlaam;

Martiriu: Acest Sfânt, originar din Antiohia Siriei, era un
bătrân mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu a vrut să jertfească
idolilor, a fost dus la dregător şi, după interogatoriu, l-au dat la
cazne: a fost bătut cu vine de bou şi i-au smuls unghiile. Apoi, l-au
dus la un „altar” idolesc. La porunca dregătorului, Sfântului i s-a
deschis cu forţa mâna lui cea dreaptă, punându-i cărbuni aprinşi şi
tămâie în speranţa că nu va putea suferi şi, aruncând cărbunii cu
tămâia peste „altarul” lor, se va socoti că a adus jertfă idolilor.
Dar, cu mare bărbăţie, Sfântul a stat până când focul i-a mistuit
carnea palmei lui celei drepte şi astfel a refuzat să lase impresia
păgânilor că a adus jertfă demonilor. În nevoinţa aceasta, Sfântul
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Eustratie, Avsentie, Evghenie,

Mardarie şi Orest;
Martiriu: Sfinţii aceştia Mucenici au trăit în vremea
împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian (284-305), a
81
dregătorului Lisis (comandantul grănicerilor din Armenia) şi a lui
Agricola (stăpânitorul Capadociei). În timpul persecuţiei, fiind
creştini, s-au ascuns de frica prigonitorilor. Primul dintre ei,
Sfântul Eustratie, făcea parte din ceata lui Lisis. Pentru că ardea de
dorinţa să îL mărturisească pe Hristos, Sfântul a ieşit în faţa lui
Lisis şi a mărturisit credinţa creştină, pe când înaintea ochilor lor
erau chinuiţi creştinii. Atunci, Lisis a dat poruncă să-l chinuiască
pe Sfânt: L-au dezbrăcat până la piele, l-au trântit la pământ în
bătăi, l-au legat cu ştreanguri, l-au ars cu foc pe dedesubt, i-au
turnat apă, sare şi oţet peste arsuri, l-au frecat pe coaste cu cioburi.
Din toate acestea, în chip minunat, a rămas nevătămat. De un gând
cu Sfântul a fost şi Evghenie. Atunci, l-au încălţat pe Sfânt cu
încălţăminte de fier şi, împreună cu Evghenie, au fost alergaţi
până la Nicopole. Văzând aceasta, Mardarie îl fericea pe Sfânt –
un om bătrân pus la chinuri. Astfel Mardarie s-a dus şi a luat sfat
de la soţia lui, spre acea chinuire, după care şi-a lăsat copiii pe
seama lui Dumnezeu şi, alăturându-se Sfântului Eustratie,
prigonitorii i-au legat pe amândoi. Mărturisind ei că sunt creştini,
în faţa judecătorului Lisis, s-au întâmplat următoarele: i s-a tăiat
capul preotului Avsentie, Sfântul Mardarie a fost spânzurat cu
capul în jos şi l-au ars pe spate cu ţepuşe înroşite în foc, Sfântului
Evghenie i-au tăiat limba şi i-au rupt fluierele picioarelor cu
toiege (până şi-au dat sufletul). Apoi, Sfântul Eustratie a fost
trimis, împreună cu un alt creştin mărturisitor, Sfântul Orest, la
Agricola. Acest tiran, când a auzit din gura Sf. Eustratie cum
defaimă rătăcirea păgânească, s-a înfricoşat. În cele din urmă, cei
doi Sfinţi au fost ucişi în chinuri cumplite: Sfântul Orest a fost
întins pe un pat de fier ars, iar Sfântul Eustratie a fost aruncat
într-un cuptor aprins. Aşa au luat aceştia cununa muceniciei.
Nume: Sfânta Muceniţă Iuliana cea din Nicomidia;

Martiriu: În vremea împăratului Maximian (304-311),
Sfânta a fost logodită pe când avea 16 ani, de părinţii ei, de neam
ales, cu un păgân care era sfetnic împărătesc. Opunându-se
dorinţei logodnicului să facă nuntă, Sfânta i-a spus acestuia că vor
face nuntă doar dacă va fi eparhul cetăţii. Apoi, după ce acesta a
82
ajuns eparh, i-a spus că va primi nunta doar dacă se va lepăda de
legea idolească şi va veni la credinţa în Hristos. Logodnicul,
încurcat fiind, i-a spus tatălui ei totul. Şi, cum nici tatăl nu a reuşit
să-şi întoarcă fiica de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna
eparhului logodnic să facă ce va voi cu ea. Atunci, neputând
acesta să o înduplece la scaunul de judecată, a poruncit să fie
chinuită: au bătut-o cu vine de bou crude, au spânzurat-o de cosiţe
(până când i s-a dezlipit pielea de pe cap), i-au ars coastele, i-au
străpuns trupul cu fiare arse în foc, i-au legat mâinile şi au
aruncat-o în temniţă. Pe când se ruga Sfânta, acolo, i-a apărut
diavolul în chip de înger şi a îndemnat-o să jertfească idolilor ca
să scape. Dar Sfânta l-a făcut să spună, însă, cine era de fapt.
Apoi, ducând-o din nou la eparh, Sfânta a rămas statornică în
dragostea pentru Hristos şi a fost iar dată la chinuri: au aruncat-o
într-un cuptor încins (dar, cum acesta s-a răcit prin minune, mulţi
au venit la credinţa în Hristos). Sfânta s-a făcut mireasa lui Hristos
prin mucenicie, pe când avea vârsta de 18 ani, prin tăiere cu sabia.
Nume: Sfânta Muceniţă Anastasia;

Martiriu: Sfânta a trăit în timpul domniei împăratului
Diocleţian (284-305) şi a avut parte de o educaţie creştină din
partea mamei sale (tatăl era păgân). Mutându-se mama ei din
această viaţă, Sfânta a fost dată de tatăl ei după un bărbat păgân.
Cum însă aceasta nu putea suporta o însoţire fără dragoste, Sfânta
se îmbrăca sărăcăcios şi, pe ascuns, mergea în temniţele unde se
chinuiau creştinii şi le dădea ajutor. Când însă bărbatul ei a aflat
ce făcea, Sfânta a fost dată la chinuri şi, pusă fiind sub strajă
severă, nu a mai putut să iasă afară. S-a izbăvit doar când bărbatul
ei, trimis de împărat, s-a scufundat pe mare cu corabia în care se
afla. Iar atunci, văzându-se Sfânta liberă, era mereu alături de cei
care se nevoiau în Hristos, îi îndemna spre mucenicie şi se îngrijea
de înmormântări. În cele din urmă, dregătorul a poruncit să fie
pusă între 4 pari şi a fost arsă în foc.
Nume: Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia;

83
Martiriu: Socotind că zeii i-au adus biruinţa împotriva
etiopienilor, împăratul Maximian (304-311) a hotărât să aducă
jertfă de mulţumire idolilor în Nicomidia. El a trimis vestitori ca
toată lumea să se închine chipului zeilor. S-au strâns atât de mulţi
oameni, încât aşteptau porunca împăratului până şi pe câmp şi
uliţe. În mulţimea adusă cu sila de ostaşi, chiar pe când era
Praznicul naşterii Domnului, se aflau şi mulţi creştini care au mers
la Sf. Liturghie în biserica cetăţii. Când a aflat aceasta, împăratul a
trimis ostaşi la biserică. Aceştia au încuiat pe dinafară uşile, au
pus lemne în jurul bisericii şi s-au pregătit să îi dea foc. Atunci,
episcopul s-a grăbit să-i boteze pe cei care nu erau botezaţi, să îi
împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului şi să îi îmbărbăteze
să primească moartea pentru Hristos. În cele din urmă, slujitorii
imperiali au dat foc bisericii şi toţi creştinii din interior au ars ca
nişte făclii vii. Iar afară, ostaşii au continuat masacrul şi i-au tăiat
cu săbiile. S-au învrednicit de cununa muceniciei ca la 20.000 de
creştini.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor Tiron;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Homialon, a trăit
în timpul împăratului roman Diocleţian. În timpul prigoanei, fiind
ostaş, nu a vrut să facă parte dintre ostaşii obligaţi să aducă jertfă
zeilor. Când a fost scos la întrebare, Sfântul, mărturisind
dumnezeirea lui Hristos, a zis: „Fiecare ştie cui ostăşeşte, iar eu
ostăşesc Stăpânului meu Hristos”. L-au mai lăsat câteva zile, ca să
aibă timp să aleagă, însă noaptea s-a dus în locul în care era
capiştea zeiţei şi i-a dat foc. Aflând de aceasta, dregătorul l-a dat
la chinuri: l-au bătut cu vergi, l-au întins pe roată, i-au strujit
trupul cu unghii de fier. Văzând cum continua a mărturisi cu
bucurie credinţa în Hristos („Cu Hristos al meu am fost, sunt şi
voi fi”), a fost aruncat într-un cuptor aprins şi ars de viu. Astfel
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
84
Nume: Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc;
Martiriu: Sfinţii, originari din Pontul Capadociei, au trăit
în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305) şi au fost
împreună ostaşi (de acelaşi neam) cu Sfântul Teodor Tiron. Cei
trei tineri ostaşi, ca şi Sfântul Teodor Tiron, au fost întemniţaţi şi,
cu bucurie, L-au mărturisit pe Hristos înaintea dregătorului.
Degeaba li s-au făgăduit înalte dregătorii, căci Sfinţii Mucenici au
rămas statornici în credinţă. Mai întâi, Sfântul Eutropiu a fost
bătut peste gură, peste trup, până când i s-a desprins carnea de pe
oase. Apoi, peste toţi, au turnat găleţi de smoală topită şi au fost
aruncaţi din nou în temniţă. I-au dus apoi în capiştea Artemidei ca
să aducă jertfă, dar – la rugăciunea lor către Dumnezeu – idolul s-
a sfărâmat. În cele din urmă, fiind învinuiţi pentru vrăjitorie,
Sfinţii Eutropiu şi Cleonic au fost răstigniţi pe cruce, iar Sfântului
Vasilic i s-a tăiat capul (după ce i-au refuzat rugămintea de a fi
răstignit împreună cu prietenii săi). Şi astfel au luat cununa
muceniciei.
Nume: Sfinţii Mucenici Teodora şi Didim;

Martiriu: Sfinţii, pe când mai mare în Alexandria era
dregătorul Eustratie, au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi
Maximian. Fiind ani de prigoană, s-a dat poruncă imperială ca
acei creştini care nu vor să jertfească zeilor să fie chinuiţi. Aşa a
fost şi cu creştina Teodora, pe care au scos-o din temniţă şi au
dus-o în faţa dregătorului. Acesta a ameninţat-o că, de nu se va
închina la idoli, va fi dată la o casă de desfrânare. La care Sfânta i-
a răspuns: „Şi chiar de vei porunci, precum te lauzi, să mă
necinstească cu sila, aceea nu va fi necurăţia trupului meu, ci
silire şi pătimire. Dacă mi-ai tăia capul sau mâna, sau piciorul, şi
de-mi vei lua fecioria cu sila, tot muceniţă a lui Hristos mă vei
face, iar nu desfrânată”. Atunci, i s-au dat trei zile ca să se
gândească, apoi a fost adusă din nou la judecată. Şi, mărturisind
Sfânta că este creştină, dregătorul a poruncit să fie dată la
batjocură. Pe când se ruga, să fie izbăvită de desfrânaţi, aceştia se
85
certau care să intre mai întâi la ea. Şi a intrat cu forţa la fecioară
un tânăr voinic, ostaşul Didim, care, îndemnat de Dumnezeu, a
venit s-o apere pe Sfântă. Acesta i-a spus: „Nu te teme, soră, că,
deşi mă vezi lup pe dinafară, pe dinăuntru sunt mieluşel şi frate
cu tine în sfânta credinţă. Eu am venit aici să te izbăvesc pe tine,
care eşti roaba şi porumbiţa Dumnezeului meu. Deci, să
schimbăm hainele: tu te îmbraci într-ale mele şi eu într-ale tale,
ca aşa acoperită cu hainele mele, să duci de aici, fecioria ta
întreagă, iar eu, în îmbrăcămintea ta, voi intra în nevoinţă
mucenicească, să arăt că sunt adevărat ostaş al lui Hristos. Când
vei ieşi de aici, să-ţi acoperi faţa, ca şi cum te-ai ruşina… şi astfel
nu vor cunoaşte, având faţa acoperită”. Atunci Sfânta Teodora,
înţelegând că aceasta este de la Dumnezeu, a acceptat. Iar când a
intrat primul desfrânat, văzând că înăuntru este de fapt un bărbat,
s-a înspăimântat, a ieşit afară şi a strigat: „Să fugim de aici, să
fugim, mai înainte de a nu ne preface Hristos în femei”! Au fugit
cu toţii şi i-au vestit judecătorului toate cele petrecute. Atunci,
chemat fiind la cercetare, Sfântul a spus: „Sunt robul lui Hristos şi
mă numesc Didim”, iar Teodora „este roaba bună şi credincioasă
a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi mărturiseşte
preasfânt numele Lui”. Şi a spus apoi tot ce s-a petrecut. Atunci,
stăpânitorul s-a mâniat şi a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar
trupul lui să îl arunce în foc. Când a aflat Sfânta, a fugit la Sfânt şi
l-a rugat să îi lase ei cununa muceniciei. La care Sfântul a refuzat-
o, zicându-i: „Eu nu vreau să mor pentru mine”. Şi s-au întrecut,
între ei, pentru dragostea lui Hristos. În cele din urmă, au fost
decapitaţi amândoi. Iar trupurile lor au fost aruncate în foc.
Nume: Sfântul Mucenic Caliopie;

Martiriu: Sfântul, originar din Perga Pamfiliei, a trăit în
vremea împărăţiei lui Maximian. Pe când a început prigoana
împotriva creştinilor, de bunăvoie s-a înfăţişat dregătorului şi a
mărturisit că se închină lui Hristos. Pentru dragostea lui
Dumnezeu a îndurat multe chinuri: biciuire, tragere pe roată,
ardere pe pântece cu făclii aprinse. Apoi l-au aruncat în temniţă,
având carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi. Iar
86
nedespărţita sa mamă îi ştergea sângele, îi curăţa rănile şi îl
îndemna să rabde toate pentru dragostea şi slava Domnului
Hristos. Această vrednică mamă, devotată fiind lui Hristos, îşi
împărţise averea săracilor, îi eliberase pe robi şi, în clipele de
mucenicie ale fiului său, dorea să îi fie alături până la sfârşit. Ca să
îl mângâie şi să îl întărească. În cele din urmă, mai marele cetăţii a
poruncit ca Sfântul să fie răstignit chiar în Joia cea mare din
Săptămâna Patimilor Domnului. Atunci, îndurerata sa maică, l-a
rugat pe tiran să îngăduie să fie răstignit în Vinerea Mare, cu capul
în jos, ca astfel fiul ei să îşi arate dragostea şi smerenia faţă de
Jertfa Domnului. După ce i s-a împlinit voia, pe când îl pogora pe
Sfânt de pe cruce, L-a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă
nicicum de fiul ei drag. Şi, pe când îşi ţinea fiul răposat în braţe,
şi-a dat şi ea sufletul şi au fost înmormântaţi împreună.
Nume: Sfântul Mucenic Artemon;

Martiriu: Sfântul, originar din Laodiceea, o cetate din
Asia Mică, a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian (284-
305). Deşi era în vârstă, fiind preot de 33 de ani, L-a mărturisit cu
tărie printre păgâni pe Hristos. Patimile Sfântului au început de
când dregătorul cetăţii, vrând să mulţumească în capiştea zeiţei
Artemida, a găsit acolo idolii făcuţi ţăndări. Mânios, aflând şi
minciuna că idolii fuseseră dărâmaţi de episcopul Sisinie şi preotul
Artemon, a poruncit să fie prinşi toţi creştini şi s-a pornit să dea
foc bisericii. Însă, pentru că s-a îmbolnăvit pe drum, s-a întors
acasă şi l-a rugat pe episcopul Sisinie să se roage pentru el.
Episcopul i-a răspuns în sens că, de va crede în Hristos, se va
vindeca. Dar dregătorul, deşi a mărturisit aceasta, şi-a încălcat
cuvântul şi a rămas tot prigonitor. Atunci, mergând în Cezareea
Capadociei, a poruncit ca Sfântul să fie adus şi să jertfească
idolilor. Şi, pentru că Sfântul a refuzat, a fost dat la chinuri: l-au
pus pe o tăblie de fier încins; l-au înţepat cu o ţepuşă de fier
înroşită în foc; i-au tăiat din trup cu fiare ascuţite. Pe toate le-a
răbdat, cu harul lui Dumnezeu, fiind apoi întemniţat. În cele din
urmă, Sfântul a luat cununa muceniciei prin tăierea capului.
87
Nume: Sfintele Muceniţe Irina, Agapia şi Hionia;
Martiriu: Sfintele Muceniţe, originare din Tesalonic, au
trăit în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305) şi au avut
părinţi închinători la idoli. Când au fost duse înaintea dregătorului,
Sfintele L-au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos şi au spus că
sunt fericite să îşi dea viaţa pentru El. Dar dregătorul, făcându-i-se
milă de frumuseţea lor, le-a trimis în temniţă. În cele din urmă,
văzând stăruinţa lor în credinţă, dregătorul a poruncit ca Sfintele
Agapia şi Hionia să fie arse de vii. Şi astfel, în cântece de laudă şi
mulţumire, Sfintele şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Iar pe Sfânta Irina, fiind ameninţată cu aceeaşi moarte, au vrut să
o ducă la o casă de desfrâu. Pe când o duceau însă la casa de
desfrâu, chiar înainte de Paşti, unul dintre ostaşi a ucis-o cu arcul.
Nume: Sfântul Marcelin, episcopul Romei;

Martiriu: Sfântul a trăit pe vremea cumplitei prigoane a
împăratului roman Diocleţian (284-305), când numai la Roma
fuseseră ucişi, în 30 de zile, 17.000 de creştini. Mai întâi, Marcelin
a slujit idolilor, fiindu-i teamă de chinuri. Atunci, împăratul l-a
îmbrăcat într-o haină de mare preţ şi l-a numit prieten. Însă
Sfântul, ajuns acasă se osândea pe sine, cu inimă zdrobită, pentru
că se lepădase de Hristos. Dar, când a aflat că la Sinuesa va fi un
Sobor al 180 de episcopi şi preoţi, s-a îmbrăcat în sac de păr, şi-a
presărat cenuşă pe el şi a intrat înăuntru cu inimă sfărâmată. Şi-a
mărturisit păcatul plângând şi cerând să fie judecat. Iar sinoidalii i-
au zis: „Singur, cu gura ta, judecă-te pe tine (…) Ştim că, încă şi
Sfântul Petru, din frică, s-a lepădat de Hristos, dar, plângând cu
amar, a câştigat cea dintâi milă de la Domnul său”. Atunci,
Sfântul a cerut să nu mai fie arhiereu, iar la moarte să nu fie
88
îngropat, ci să fie lepădat câinilor şi, oricine va îndrăzni să îl
îngroape, să cadă sub blestemul său. Apoi, Sfântul s-a dus la
Roma şi, înaintea împăratului, i-a aruncat haina înainte şi i-a
blestemat pe zei. Şi a fost dat la chinuri: a fost dus afară din cetate,
la tăiere, cu trei credincioşi (Claudiu, Chirin şi Antonin). Ajunşi
acolo, Sfântul a poruncit ca trupul să-i fie dat la câini, „că nu sunt
vrednic de îngropare omenească”. La toţi cei patru li s-au tăiat
capetele, iar trupurile le-au fost aruncate pe câmp. Şi a zăcut
trupul Sfântului pe câmp timp de 36 de zile, până când s-a arătat
Sfântul Apostol Petru lui Marcel (noul episcop) şi l-a întrebat pe
acesta de ce n-au îngropat trupul fostului episcop. Atunci, noul
episcop i-a spus că se teme de blestemul lui. Iar Sfântul Petru i-a
spus să meargă să îl îngroape, căci „Cel ce se smereşte pe sine, se
va înălţa”.
Nume: Sfânta Muceniţă Fevronia;

Martiriu: Sfânta, care era atât de frumoasă încât nici
zugravii nu ar fi reuşit să o zugrăvească, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Încă din tinereţe, a fost
monahie în cetatea Nisibi. Când a venit în Nisibi un sângeros
dregător imperial, mare prigonitor, mulţi creştini şi-au părăsit
casele şi s-au ascuns. Când au ajuns la mănăstire, ostaşii imperiali
au spart porţile cu topoarele, au intrat în forţă şi, luând-o pe
Sfântă, au dus-o la dregător. Au venit acolo şi creştinele Vriena,
Ieria şi Tomaida. Ele au încurajat-o să ia aminte la sora Livia
(căreia i s-a tăiat capul), la Leonida (care a fost aruncată în foc) şi
la copila Eutropia (care, auzindu-şi mama zicând „Nu fugi, fiică”,
şi-a pus mâinile la spate, şi-a plecat grumajii şi a primit că tărie să
fie ucisă). Şi astfel, când Sfânta a ajuns în faţa dregătorului, a
mărturisit că este creştină.
Nume: Sfântul Mucenic Vasilisc;

89
Martiriu: Sfântul, originar din Amasia, a trăit în vremea
lui Maxim – Galeriu. Avea slujbă de ostaş, fiind nepot al Sfântului
Teodor Tiron. Acest Sfânt a ieşit la luptă mucenicească împreună
cu Sfinţii, ostaşi şi ei, Cleorie şi Eutropiu. Ajuns în temniţă,
Sfântul ardea de dorinţă să moară pentru Hristos şi se ruga ca
prigonitorii să nu îl despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie. Într-una
din zile, s-a învrednicit de arătarea lui Hristos în temniţă, cerându-
i să purceadă la propovăduirea Evangheliei în satul Comane. Pe
când le vorbea oamenilor despre dreapta-credinţă, a fost prins de
ostaşi şi dat la chinuri: i-au pus în picioare încălţăminte de fier,
având cuie ascuţite pe tălpi; l-au lovit cu biciul; l-au gonit pe
drumul ce duce la Comane. De la sângele său, scurs din tălpile
înţepate de cuie, s-a înroşit pulberea drumului. Dar Sfântul nu se
tânguia, ci – mai mult – îL mărturisea pe Hristos. Iar când a ajuns
în satul Dacnon, Sfântul a vegheat întreaga noapte, rugându-se şi
mulţumindu-i lui Dumnezeu că a fost învrednicit să sufere pentru
Hristos. Dimineaţa, paltinul sub care stătuse era înverzit şi
înmugurit, iar din locul unde stătuse a ţâşnit un izvor. Cei de faţă,
văzând minunea, au crezut şi ei în Hristos. În cele din urmă,
Sfântul a fost dus la dregătorul din Comane, unde – nevrând să
slujească idolilor – s-a rugat şi, căzând foc din cer, a ars toată
capiştea idolească. Apoi, i s-a tăiat capul, iar corpul i-a fost
aruncat în râu. Şi aşa şi-a dat sufletul.
Nume: Sfinţii Mucenici Chiric şi Iudita;

Martiriu: Sfânta Iudita, originară din Licaonia, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Era o femeie
tânără, de neam imperial. Căsătorindu-se, a născut pe pruncul
Chiric şi, după oarecare timp, a rămas văduvă. Când a venit
prigoana, Sfântul a abandonat toate cele lumeşti pentru dragostea
lui Hristos şi, împreună cu copilul şi cu două slugi credincioase, a
ieşit noaptea şi a plecat printre străini: mai întâi în Seleucia, apoi
în Tarsul Ciliciei. Dar şi aici era, însă, prigoană. Fiind pârâtă că
este creştină, Sfânta a fost dusă, cu copilul în braţe, în faţa
dregătorului: şi, fără să se teamă, L-a mărturisit pe Hristos.
Atunci, dregătorul a poruncit să i se ia pruncul, dar copilul, văzând
90
că mama lui este dezbrăcată şi bătută fără cruţare, a început să
plângă şi să se zbată ca să ajungă la mama sa. Iar dregătorul,
văzându-l, a cerut să i se aducă pruncul. L-a pus pe genunchi şi,
mângâindu-l, încerca să îl sărute şi îi spunea cuvinte dulci. Dar
copilul, ferindu-şi capul, se apăra şi se trăgea din mâinile lui. Şi,
privindu-şi mama, cum era bătută, copilul plângea şi striga:
„Creştin sunt, lasă-mă la mama mea”. Văzând că nu îl poate
amăgi pe copil, care se zbătea şi îl zgâria cu unghiile, dregătorul l-
a aruncat jos şi, izbindu-l cu piciorul în coaste, copilul a căzut cu
capul pe colţurile cele ascuţite ale treptelor şi astfel şi-a dat
sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Atunci, mama lui s-a ridicat şi,
văzându-şi copilul zăcând în sânge, i-a mulţumit lui Dumnezeu că
l-a învrednicit pe copil de a primi cununa veşniciei: „Îţi
mulţumesc, Ţie Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai
chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l pe el a
pătimi, pentru numele Tău cel sfânt şi înfricoşător”. Apoi, i s-a
tăiat capul, iar cinstitul ei trup a fost aruncat lângă cel al copilului
său Sfânt şi călăii au plecat. Noaptea însă, cele două slujnice au
luat trupurile şi le-au îngropat departe. Mai apoi, una din slujnice a
trăit până în vremea împăratului creştin Constantin cel Mare,
căruia i-a arătat locul unde se păstrau moaştele. Şi moaştele
Sfinţilor erau întregi, răspândind bună mireasmă.
Nume: Sfântul Mucenic Evplu (arhidiacon);

Martiriu: Sfântul, originar din Sicilia, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost pârât la dregător
că cheamă numele lui Iisus, purtând cu el oriunde cartea
Evangheliei şi vorbind oamenilor de Dumnezeu. Pentru credinţa
lui, a fost dat la chinuri: i-au legat mâinile şi picioarele de
genunchi, a fost strujit cu gheare de fier, i-au zdrobit trupul cu
ciocane de fier, l-au aruncat în temniţă având Evanghelia legată de
grumaji, a fost înfometat 7 zile. Sfântul a auzit însă un glas din
cer, zicându-i: „Fii tare, Evplu, că hainele cele adevărate îţi sunt
gătite ţie”. Apoi, după ce l-au scos din nou la cercetare, Sfântului
i-au pătruns urechile cu ţepuşe de fier înroşite în foc şi i s-a tăiat
capul.
91
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sf. Mucenică
Iustina fecioara;
Martiriu: O foarte frumoasă fecioară din Antiohia, Iustina,
deşi se născuse din părinţi păgâni, L-a slujit pe Hristos şi i-a adus
la credinţă şi pe părinţii ei. Când însă un tânăr grec, Aglaid, a aflat
despre viaţa curată a Sfintei, a mers şi a cerut-o de soţie. Sfânta
însă l-a refuzat, pentru că se jurase să fie mireasa lui Hristos.
Văzând aceasta, Aglaid l-a rugat pe un vestit filosof şi vrăjitor
păgân, Ciprian, să îl ajute să o cucerească pe fată cu vrăjile lui.
Acesta a trimis de trei ori vrăji către Sfântă, dar nu a reuşit nimic.
Ca urmare, după ce şi-a vândut la săraci averea şi şi-a ars cărţile
vrăjitoreşti, a devenit creştin şi L-a slujit pe Hristos ca episcop de
Cartagina.
Când împăratul Diocleţian şi-a început crunta prigoană împotriva
creştinilor, Sf. Ciprian şi Sf. Iustina au fost duşi la stăpânitorul din
Damasc, unde, deşi au fost sfâşiaţi cu gheare de fier, au rămas
nevătămaţi. Fiind apoi trimişi înaintea împăratului Nicodimiei, li
s-au tăiat la amândoi capetele din porunca împăratului Diocleţian.
Nume: Sfânta Muceniţă Haritinia;

Martiriu: Orfana Haritinia a trăit în vremea împăratului
roman Diocleţian. Un milostiv, Claudie, s-a îndurat şi a luat-o ca
slujnică în casă şi a îngrijit-o ca pe fiica lui. Dar pentru că Sfânta,
jurând în taină să fie mireasa lui Hristos, aducea pe mulţi
necredincioşi la credinţă, dregătorul a aflat că este creştină şi a
cerut să fie cercetată. În faţa lui Claudie, care s-a împotrivit să o
lase, Sfânta i-a spus: „Nu te mâhni domnul meu, ci te bucură că
mă voi socoti jertfă lui Dumnezeu şi pentru păcatele tale şi pentru
ale mele”. Atunci, Claudie a rugat-o zicându-i: „Pomeneşte-mă şi
92
pe mine la cerescul Împărat”. Când ostaşii trimişi să o ia au dus-o
la dregător, Sfânta L-a mărturisit cu tărie pe Hristos. Au urmat
apoi chinurile: i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratec de cărbuni
aprinşi, i-au împuns pieptul şi coastele cu frigări de fier înroşit în
foc, i-au legat de gât o piatră grea şi au aruncat-o în mare. Ieşind
însă nevătămată, s-a arătat din nou dregătorului, care şi mai mult a
chinuit-o: i-au scos nu doar dinţii, ci şi unghiile de la mâini şi
picioare. Şi astfel şi-a dat sufletul.
Nume: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah;

Naştere în cer: anii 303-305;
Martiriu: Cei doi Sfinţi au fost cetăţeni romani, dregători
de frunte în vremea lui Maximian 286-305). Pentru vitejia lor,
aceştia se aflau în cinste mare la curtea imperială. În taină, însă,
amândoi se închinau la Hristos. Denunţaţi fiind că sunt creştini, au
fost chemaţi de împărat şi li s-a poruncit să li se închine idolilor.
Pentru că au refuzat, au fost mai întâi batjocoriţi: după ce li s-au
luat hainele şi podoabele de preţ, au fost îmbrăcaţi în veşminte
femeieşti şi purtaţi în lanţuri pe uliţele cetăţii. În cele din urmă, au
fost trimişi în Antiohia Siriei, unde Sf. Vah în bătăi de moarte şi-a
dat duhul şi Sf. Serghie a fost decapitat după ce a îndurat chinuri
grele. Capetele Sfinţilor sunt cinstite de creştini, astăzi, la
Mitropolia din Craiova.
Nume: Sfinţii Terentie şi Neonila cu cei şapte fii ai lor;

Martiriu: Această fericită familie, pe timpul marilor
prigoane, a mărturisit dumnezeirea lui Hristos şi a defăimat pe
idoli, în faţa judecătorului. Cu toţii, au fost daţi la chinuri: au fost
spânzuraţi pe lemn, strujiţi, stropiţi pe răni cu oţet, arşi în foc.
Răbdând însă, în tăcere, se rugau la Dumnezeu şi se îndemnau unii
pe alţii la mucenicie. În grelele lor suferinţe, îngeri nevăzuţi îi
slobozeau din legături şi îi tămăduiau, făcându-i pe prigonitori să
93
îi tortureze mai mult. Ei au fost bătuţi fiind legaţi pe o roată,
părând a fi morţi, dar nu pătimeau nici o durere. I-au dat apoi ca
mâncare fiarelor, însă la porunca lui Dumnezeu şi acestea au avut
blândeţe. În cele din urmă, păgânii le-au tăiat capetele.
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Zenovie (episcopul

Ciliciei) şi Sfânta Muceniţă Zenovia (soră);
Martiriu: Părinţii lor, creştinii din cetatea Egeea, s-au
mutat la Domnul de tineri şi, fiindcă erau înstăriţi, le-au lăsat
copiilor multă avere. Dar Sfânta Zenovia, plecând la mănăstire, şi-
a dat partea fratelui său ca să o dea săracilor. Fratele ei, împărţind
averea, propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. Ajungând mai apoi
episcop de Egeea, Sfântul a primit de la Dumnezeu darul facerii
de minuni. Când însă a început prigoana cea mare, l-au dus pe
episcop în faţa dregătorului Lisias. Refuzând Sfântul să se închine
idolului, i-a zis lui Lisias: „Viaţa cea vremelnică, pe pământ, fără
Hristos, nu este viaţă, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru
credinţa în Hristos, nu este moarte, ci viaţă veşnică”. Despre
crunta chinuire a Sfântului, care a urmat, a prins de veste şi sora sa
Zenovia. Aceasta a alergat la el şi, în faţa dregătorului, a mărturisit
că este creştină. Ca urmare, au fost chinuiţi împreună pentru
credinţa în Hristos şi, păziţi fiind de har şi rămânând nevătămaţi,
au primit cununa muceniciei prin tăiere cu sabia.
Nume: Ieron şi cei 33 de mucenici din Melitinia;

Martiriu: În vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian
era un plugar, Teron, puternic la trup şi viteaz. Slujitorii zeilor l-au
găsit pe când era la ogor, dar au fost alungaţi pentru că Ieron,
mânios, şi-a făcut armă din grindeiul plugului şi a scăpat de ei cu
sudori şi cu sânge. Ducându-se apoi de bunăvoie la dregător, unde
a fost interogat, i s-a tăiat mâna dreaptă din cot. Ieron şi alţi
creştini închişi în cetatea Melitina au fost osândiţi la cazne grele,
94
întinşi pe pământ şi bătuţi cu vine de bou. Tuturor li s-au tăiat
capetele.
Nume: Sfinţii Mucenici Onisifor şi Porfirie;

Martiriu: Sfinţii L-au mărturisit pe Hristos, ca
Dumnezeu adevărat, în vremea împăratului roman Diocleţian.
Pentru aceasta au pătimit bătăi şi răni pe tot trupul. Au fost
aruncaţi în cazan clocotind, arşi pe grătar înroşit, dar în toate erau
uşuraţi cu puterea lui Dumnezeu. În cele din urmă, le-au legat
picioarele de cai sălbatici, au fost târâţi prin spini, bălţi, pietre
colţuroase – până la ruperea cărnii de pe ei. În astfel de chinuri,
şi-au dat sufletul.
Nume: Sfânta Muceniţă Ecaterina;

Martiriu: această Sfântă, înţeleaptă şi frumoasă, a trăit în
vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian. S-a născut în
Alexandria şi a fost fiică de neam împărătesc. Deşi era tânără,
ajunsese printre cei mai înţelepţi oameni din timpul ei. Sfânta,
care îL iubea pe Domnul ca o logodnică, L-a mărturisit pe Hristos
chiar în faţa împăratului prigonitor Maximian. După ce a fost
bătută până la sânge, împăratul a silit-o să se înfrunte cu o adunare
de filosofi păgâni. Dovedindu-se mai înţeleaptă decât aceştia,
Sfânta i-a înduplecat şi pe cei 150 de învăţaţi să creadă în Hristos.
Toţi aceştia au fost arşi în foc. Apoi, scăpând în chip miraculos de
învârtirea roţii, Sfintei i s-a tăiat capul. Moaştele sale sunt la
Mănăstirea Sf. Ecaterina, de pe muntele Sinai.
Nume: Sfântul Mucenic Isihie, omul împărătesc;

95
Martiriu: Acest Sfânt a trăit în vremea împăratului
Maximilian (303-313), fiind cel dintâi dintre dregătorii de la Palat.
Aflând împăratul că mulţi ostaşi erau creştini, a poruncit să li se ia
la toţi centurile, de nu se vor lepăda de Hristos, obligându-i astfel
să vieţuiască fără de cinste. Printre aceştia s-a aflat şi Sfântul.
Atunci, împăratul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele de mare
preţ, pentru a îmbrăca o haină de păr, ponosită şi fără mâneci, ca
să poată vieţui cu rândaşii spre necinstea şi ruşinea sa. În cele din
urmă, împăratul a cerut să vină la el Sfântul şi, văzându-l, l-a
întrebat dacă nu se ruşinează că a pierdut cinstea magistraţilor.
Atunci, Sfântul i-a răspuns că cinstea cea de faţă este vremelnică,
dar cinstea lui Hristos este veşnică. La porunca împăratului,
Sfântului i s-a legat de gât o piatră de moară şi a fost aruncat în
mijlocul râului Oronte din Antiohia. Şi astfel şi-a dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Agapie, Plissiu, Timolau, Romil,

Alexandru, Dionisie, Alexandru, Dionisie;
Martiriu: Sfinţii Mucenici au trăit în vremea împăratului
roman Diocleţian (284-305). Sfântul Agapie, originar din Gaza, L-
a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală. Râvnind a se face urmaş al
Apostolilor, Sfântul a făcut legământ cu 7 tineri ca, indiferent de
primejdii, să nu înceteze să propovăduiască Evanghelia. Cei 7
erau: Timolau (din Pont), Plisiu şi doi creştini cu numele de
Alexandru (din Egipt), Romil (ipodiacon din Diospolis) şi doi
bărbaţi cu numele de Dionisie (unul din Tripolisul Feniciei, altul
din Egipt). Toţi aceştia, când s-a dat poruncă păgână de prigoană a
creştinilor, au pătimit în Cezareea Palestinei. Atunci, pe când era
mulţime de oameni la o „sărbătoare” păgânească, cei 8 viteji
mucenici au strigat cu glas mare că sunt creştini. Degeaba a
încercat dregătorul să îi amăgească cu felurite daruri şi făgăduinţe
de cinstiri şi averi. Sfinţii Mucenici au răbdat toate ispitele şi
chinurile. În cele din urmă, li s-au tăiat la toţi capetele şi astfel şi-
au agonisit Biserica cea din ceruri.
96
Nume: Sfântul Mucenic Ianuarie şi cei dimpreună cu
dânsul: diaconii Proclu, Soson şi Faust; citeţulDezideriu;
mirenii Eotihie şi Acution;
Martiriu: Sfântul Ianuarie, originar din Neapole, a trăit
în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost episcop
de Nola şi, alături de alţi creştini, a cunoscut urgia prigoanei
anticreştine. Fiindcă a mers să îi vadă pe mărturisitorii închişi
(Soson, Proclu, Eutihie, Acution), Sfântul a fost şi el pus în
lanţuri. Iar când au venit să îl vadă episcopii Faust şi Dezideriu, au
fost legaţi şi aceştia. După multe chinuri, au fost osândiţi cu toţii
la fiare, în circ. Dar acolo, fiarele (neatingându-se de ei) i-au
cruţat. Socotind această minune drept o „vrăjitorie”, s-a dat
poruncă şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununa muceniciei.
Nume: Sfânta Muceniţă Pelaghia;

‍Naştere în cer: anii 303-305;
Martiriu: Sfânta, originară din ţinutul Ciliaiei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost fiica unei
femei văduve, bătrâne. Fiind minunată la frumuseţe şi plină de
frica lui Dumnezeu, s-a logodit cu ea însuşi fiul împăratului. Când
a auzit de Hristos, Sfânta s-a aprins de dragoste şi, primind de la o
slujnică Sfânta Evanghelie, a avut un vis cu un episcop care o
boteza. Sfânta s-a dus - pe ascuns - şi s-a botezat la un episcop.
Apoi, i-a transmis logodnicului ei că nu mai doreşte să îi fie soţie,
deoarece şi-a închinat întreaga viaţă Mântuitorului. Iar acesta,
când a auzit, s-a sinucis cu sabia. În cele din urmă, chiar din
porunca împăratului, Sfânta a fost aruncată într-un bou de aramă
şi astfel şi-a luat cununa mărturisirii.
Nume: Sfântul Mucenic Mochie;

Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Amfipoli (în
părţile Macedoniei), a trăit în vremea împăratului roman
97
Diocleţian (284-305). Fiind preot în Biserica lui Hristos, a
propovăduit păgânilor creştinismul şi lepădarea de idoli. Inclusiv
pe timpul prigoanei, Sfântul s-a hotărât să dea creştinilor o pildă
de bărbăţie în credinţă şi, chiar pe când se afla în capiştea idolilor,
cu glas mare a condamnat deşertăciunea politeistă şi a devastat
capiştea zeului Dionisos. După ce a fost dus la dregător, pentru
cercetare, Sfântul a trecut prin toate vămile muceniciei: l-au
strujit, l-au aruncat într-un cuptor cu smoală a cărui flacără se
înălţa ca la 7 coţi, l-au întemniţat, apoi l-au zdrobit cu două roţi, l-
au dat la fiare. La toate aceste cazne, a rămas nevătămat. În cele
din urmă, a fost trimis în Bizanţ şi, acolo, i s-a tăiat capul. În acel
loc, împăratul Constantin cel Mare a ridicat o biserică.
Nume: Sfântul Mucenic Solohon;

Martiriu: Sfântul, originar din Egipt, a trăit în vremea
împăratului roman Maximian. Când s-a dat poruncă imperială ca
ostaşii să aducă jertfă idolilor, Sfântul a refuzat şi, împreună cu el,
alţi doi ostaşi: Pamfamir şi Pamfalon. Ei au spus că nu se vor
lepăda de Hristos, chiar de-ar fi să pătimească chinuri cumplite.
Iar pe când cei doi şi-au dat sufletele, în chinuri groaznice, Sfântul
s-a întărit chemându-L cu îndrăzneală pe Hristos. Atunci,
prigonitorii au vrut să îi deschidă gura cu sabia şi să îi toarne vin
de la jertfa idolilor. Dar Sfântul a apucat fierul cu dinţii, l-a rupt în
două, şi eliberându-se din legăturile cu care era ţinut, a dat mărire
dumnezeirii lui Hristos şi a mustrat îndrăcirea păgânilor. Apoi, a
auzit un glas din cer îndemnându-l spre vitează pătimire. Şi a
îndurat groaznice chinuri: l-au bătut, l-au târât gol peste vârfuri de
pietre ascuţite, l-au spânzurat de mâna dreaptă având legat de
piciorul stâng o piatră mare. Iar când i-au tăiat funia, Sfântul a stat
drept pe pământ şi a rămas neclintit în dragostea faţă de Hristos. În
cele din urmă, i-au înfipt în ureche o trestie ascuţită şi, în timp ce
se ruga, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina;

98
Martiriu: Sfinţii, originari din satul Cordam, au trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Ca pedeapsă,
pentru credinţa sa în Hristos, Sfânta a fost dusă într-o casă de
desfrâu. Şi acolo, refuzând să mănânce trei zile, într-o noapte a
avut o vedenie: i s-a arătat o lumină şi a auzit un glas din cer. Iar
dimineaţa, când a fost dusă în faţa dregătorului, a fost mult
chinuită pentru statornicia în credinţă: au bătut-o cu picioarele, au
lovit-o cu sabie de lemn. Apoi, scoţând-o afară, au dus-o din nou
la casa de desfrâu, unde – prin descoperire de înger – a intrat
Sfântul Alexandru (având 23 de ani, s-a prefăcut că merge acolo
pentru păcat). Sfântul a scos-o din casă, acoperindu-i capul cu
haina lui, iar el a rămas înăuntru. Mai târziu, a mărturisit în faţa
dregătorului fapta sa. Pentru cutezanţa lui, mai întâi a fost bătut cu
sabia de lemn. În cele din urmă, după ce au prins-o şi pe Sfânta
Antonina, le-au tăiat la amândoi degetele de la mâini şi picioare,
apoi le-au uns trupurile cu catran şi, aruncându-i într-o groapă cu
foc, şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Nume: Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit;

Martiriu: Sfinţii, originari din Nicomidia, au trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Erau rude:
Sfântul Fotie era nepotul Sfântului Anichit, slujbaş imperial.
Unchiul său, Sfântul Anichit, s-a dus singur şi a mărturisit credinţa
în Hristos în faţa împăratului. Sfântul a fost dat la chinuri: l-au
întins pe o roată ascuţită cu ţepuşe ascuţite, l-au aruncat într-o
căldare cu plumb topit. Văzând puterea credinţei unchiului său,
Sfântul Fotie s-a dus şi el şi a mărturisit că este creştin. Amândoi
au primit cununile biruinţei, fiind arşi de vii.
Nume: Sfântul Mucenic Andrei Stratilat şi cei 2593 de

ostaşi împreună cu el;
99
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). Fiind căpetenie de ostaşi, adică stratilat, a
fost trimis de mai marele său să lupte cu perşii care invadaseră
Siria. Şi a învins, în luptă, cu ajutorul lui Hristos. Atunci, mulţi
soldaţi au venit la credinţa în Hristos. Vestea convertirii lor a
ajuns până la comandantul oastei. Cu toţii, au fost daţi la chinuri:
pe Sfânt l-au întins pe un pat de fier ars în foc, dar a rămas
nevătămat. Până la urmă, pentru că erau viteji în război, i-a lăsat
liberi. Şi au mers ei în Cilicia, unde s-au botezat. În cele din urmă,
au primit cununa mucenicilor prin decapitare.
Nume: Sfânta Muceniţă Vasa şi fiii săi: Teognie, Agapie,

Pistos;
Martiriu: Sfânta, originară din Edesa, a trăit în vremea
împăratului roman Diocleţian (284-305). Sfânta a fost pârâtă, că
este creştină, chiar de către bărbatul ei. Când a ajuns în faţa
dregătorului, L-a mărturisit pe Hristos. A fost aruncată în temniţă
cu cei trei fii ai săi. Apoi, fiii au fost scoşi şi chinuiţi chiar sub
privirile ei: pe Sfântul Agapie l-au jupuit de pielea de pe cap (până
la piept), iar pe Sfinţii Pistos şi Teognie i-au muncit în tot chipul.
Mama lor, privindu-i, îi îmbărbăta spre mucenicie. În cele din
urmă, toţi trei au fost tăiaţi cu sabia. Atunci, Sfânta s-a bucurat că
şi-a trimis fiii înainte la Hristos. Au dat-o apoi şi pe ea la chinuri:
au înfometat-o în temniţă (dar a luat hrană din mâna Îngerului), au
aruncat-o în mare şi în foc ( a rămas nevătămată), au dus-o să
jertfească la idoli (dar a sfărâmat idolul), au dat-o spre mâncare
fiarelor (dar nu s-au atins de ea), au bătut-o crunt şi, la sfârşit, i-au
tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Agatonic, Zotic, Zinon,

Teoprepie, Arcchindin, Severian şi a celor dimpreună cu dânşii;
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Pe timpul
100
prigoanei, Sfântul Agatonic era cârmuitor împărătesc, închinător şi
el la Hristos. A fost prins şi, alături de ceilalţi Sfinţi, întemniţat.
Apoi, dregătorul cetăţii s-a dus în Pont şi, acolo, l-a cunoscut pe
Sfântul Zotic şi pe ucenicii lui. I-a osândit pe ucenici la moarte pe
cruce, iar pe Sfântul Zotic l-a luat şi s-a întors în Nicomidia.
Acolo, l-au legat cu ceilalţi întemniţaţi şi i-a dus în Tracia. Pe
lungul drum, primind lovituri de moarte, Sfinţii şi-au dat duhul.
Iar Sfântului Agatonic, ajuns cu greu în Silviria, în faţa
împăratului, i s-a tăiat capul pentru Hristos chiar în faţa
împăratului.
Nume: Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia;

vremea împăratului Maxim Galeriu. Cei doi erau căsătoriţi, de 13
luni, când a început prigoana. Persecutorii i-au prins pe 23 de
creştini ascunşi în peşteri, pe care i-au legat cu lanţuri şi i-au dus
în faţa împăratului. Când i-a văzut, Sfântul Adrian (unul din mai
marii cetăţii) i-a întrebat pe creştini pentru ce rabdă aceste patimi.
Creştinii i-au răspuns: ”Ca să dobândim bunătăţile ce sunt
pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care nici
auzul nu poate să le audă, nici cuvântul să le povestească”.
Atunci, Sfântul a cerut ca şi numele lui să fie scris în cartea de
judecată. După ce l-au scris, a fost dat la chinuri: l-au întemniţat,
l-au dat la fiare. Şi când a aflat soţia sa, Sfânta Natalia, a alergat la
temniţă şi, sărutându-i lanţurile de pe grumaji, îl fericea şi îi ruga
pe creştini să se roage pentru el. Sfântul, plătindu-i pe păzitori, a
reuşit să meargă să îi spună soţiei ziua sfârşitului lui pământesc.
Însă Sfânta, crezând că a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos,
l-a numit fricos şi iubitor de dezmierdări. Văzând aceasta, Sfântul
i-a răspuns: ”Nu, doamna mea, deschide, căci n-am fugit de
chinuri. Eu am venit, precum ţi-am făgăduit, să te iau, ca să vezi
sfârşitul nostru chezăşind Mucenicii pentru mine, şi trebuie să fiu
acolo, la ceasul hotărât”. Când a auzit, Sfânta s-a bucurat şi,
împreună, au mers la tiran. Şi săruta lanţurile Sfinţilor, ştergându-
le rănile cu pânză curată. Iar în faţa judecătorului, Sfântul a
mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Ca urmare, l-au
101
dat la chinuri: l-au pus cu faţa în jos, l-au bătut cu toiege pe
pântece până când i se vedeau măruntaiele, i-au tăiat mâinile şi
picioarele, i-au zdrobit fluierele picioarelor şi mâinilor cu o
nicovală şi un ciocan de fier - şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu. Apoi, s-a poruncit ca trupurile Mucenicilor să fie arse
în foc, dar focul a fost stins de o ploaie cu tunete şi fulgere
îngrozitoare. Unii păgâni au fugit, iar alţii au fost ucişi de trăznete.
Moaştele Sfântului au fost duse la Arghiropol (lângă Vizanta),
unde s-a dus şi Sfânta ca să se păzească pentru curăţie.
Nume: Sfânta Mare Muceniţă Varvara;

Martiriu: Sfânta a trăit în vremea împăratului Maximian
(306-311). Fiind creştină, era păzită de tatăl ei – pentru frumuseţea
sa cea după trup – într-un turn înalt. Mărturia ei pentru Hristos a
început de la construirea unei băi. Astfel, când tatăl său a poruncit
să se facă două ferestre la această baie, Sfânta a poruncit să se facă
trei. Văzând aceasta, tatăl a întrebat-o nedumerit de ce a dorit aşa,
iar Sfânta a spus că le-a făcut în număr de trei în numele Tatălui,
al Fiului şi al Sfântului Duh. Atunci, furios, tatăl a vrut s-o ucidă
cu sabia, dar ea a fugit şi, intrând într-o piatră ce s-a deschis ca
prin minune, s-a ascuns acolo. Dar tatăl a găsit-o şi, luând-o de
şuviţe, a dus-o la domnitorul ţării. Pentru că a mărturisit în faţa
acestuia pe Hristos, ocărându-i pe idoli, a fost bătută cumplit,
strujită pe trup şi arsă la coaste. Au lovit-o apoi în cap cu nişte
măciuci, au purtat-o dezbrăcată prin cetate şi, în bătăi, a fost
tăiată chiar de tatăl ei. După această faptă grea, tatăl Sfintei a
murit lovit de un trăznet.
Nume: Sfântul Mucenic Bonifatie;

Naştere în cer:anul 307
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). A fost rob al unei femei bogate, Aglaia,
fiica prefectului Romei. Cu aceasta trăia în păcate trupeşti, fiind
102
beţiv. Amândoi erau însă milostivi şi suspinau către Dumnezeu
pentru păcatele lor. Cum însă Dumnezeu a îngăduit spălarea
păcatelor acestora, stăpâna l-a rugat pe rob într-o zi să meargă în
Răsărit, unde mărturiseau sfinţii, ca să-i aducă moaşte de mucenici
pentru mântuirea lor. Iar robul i-a zis: „De vor aduce moaştele
mele le vei primi oare ?” Dar stăpâna i-a răspuns: „Beţivule”.
După aceea, Sfântul a plecat şi a ajuns acolo unde sfinţii erau daţi
la chinuri, în Calicia. Pe când se afla acolo în faţa dregătorului,
Sfântul a mărturisit că este creştin. Pentru aceasta, a fost dat la
grele chinuri: l-au spânzurat cu capul în jos, l-au strujit, l-au
împuns cu trestii ascuţite sub unghii, i-au dat plumb topit pe gură,
l-au băgat cu capul în jos într-o căldare cu smoală fierbinte. Din
toate caznele, a ieşit nevătămat. Apoi, din porunca dregătorului, i-
au tăiat capul. Slugile cu care venise Sfântul, crezând că acesta
zăboveşte după obicei prin cârciumi, au aflat ce s-a întâmplat şi i-
au cumpărat trupul cu 500 de galbeni ca să îl ducă la Roma. L-au
plâns cu amar, cerându-şi iertare de la el că îl grăiseră de rău. Cât
priveşte pe Aglaia, stăpâna lui, aceasta l-a primit cu cinste şi,
ridicându-i o biserică cu numele lui, i-a dus moaştele în ea pentru
tămăduiri.
Nume: Sfânta Muceniţă Eufimia;

Martiriu: Sfânta, originară din Calcedon (Bitinia), a trăit
în vremea împăratului roman Galeriu (305-311). Purtându-se ca o
tânără fecioară, care îşi închina viaţa lui Hristos, a fost pedepsită
de prigonitori mai întâi cu roata, apoi au dat-o la fiare şi, în cele
din urmă, a fost arsă de vie. Prin cinstitele sale moaşte, Dumnezeu
a făcut o minune în timpul desfăşurării lucrărilor Sinodului de la
Calcedon din 451 (unde Sfinţii Părinţi au osândit erezia care
învăţa că Hristos este o persoană numai cu o fire şi o lucrare,
totodată mărturisind învăţătura că Dumnezeu Cel întrupat este
Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi – de
Dumnezeu şi de om – unite între ele şi lucrând împreună la
mântuirea noastră). Ca să lămurească problema, prin descoperire
divină, Sfinţii Părinţi au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte,
103
mărturisirea credinţei noastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea
noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la
racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi,
să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere
credinţa cea dreaptă”. Apoi, au pecetluit racla şi au pus păzitori.
După trei zile, când au deschis racla, au găsit scrierea drept-
credincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe a ereticilor la
picioarele ei. De aceea, Sfânta este pictată cu o scrisoare în mâna
dreaptă.
Nume: Sfânta Muceniţă Raida, fecioara;

Martiriu: Această Sfântă, fiică de preot, s-a născut în
Egipt. Din iubire pentru Hristos, la vârsta de 12 ani, a intrat în
monahism. Pe când mergea să scoată apă la fântână, împreună cu
alte fecioare, a văzut o mulţime de creştini care erau duşi legaţi
(din ordinul dregătorului Lucian) pe o corabie. Şi atunci, aflând
Sfânta că erau legaţi pentru credinţa în Hristos, s-a urcat în corabie
ca să pătimească alături de ceilalţi creştini. Mai apoi, a stat cu
dârzenie în faţa dregătorului, batjocorindu-i idolii şi mustrându-l
pentru batjocura lui faţă de creştini. În cele din urmă, i s-a tăiat
capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Pamfil, Valent, Pavel, Seleucus,

Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil, Daniil;
Martiriu: Cei 12 Sfinţi Mucenici au pătimit pentru
Hristos în Cezareea Palestinei, sub împărăţia lui Maximian –
Galeriu (305-311). Primul dintre ei, Pamfil, era un preot care îşi
părăsise averea şi casa. Pentru râvna pe care o avea, de a-i aduce
pe mulţi oameni la dreapta-credinţă, a atras mânia cârmuitorului
Palestinei. Din această cauză, a fost chinuit şi a pătimit, doi ani,
într-o temniţă unde erau închişi şi alţi creştini. Al doilea Sfânt
Mucenic, Valent, era un diacon din Ierusalim. Având acesta multă
104
înţelepciune, ştia pe de rost Sfânta Scriptură, în vreme ce al
treilea, Pavel, din Ianina Palestinei, pentru că fierbea şi el cu
duhul, suferise mai dinainte arderea cu foc. Fiind toţi trei
condamnaţi la temniţă, pentru că L-au mărturisit pe Hristos, au
cunoscut acolo şi pe alţi creştini mărturisitori (au mai fost închişi
– fiind în trecere spre ţara lor – şi alţi cinci tineri creştini din
Egipt: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil). Când a auzit poporul
că aceştia opt au fost osândiţi la moarte, au venit la locul cu
pricina mai mulţi, gata să protesteze împotriva prigonitorilor.
Printre cei care şi-au ridicat glasul au fost tânărul Porfirie (în
vârstă de 18 ani), dregătorul Selevcus şi sclavul Teodul. Atunci,
dregătorul cetăţii, i-a osândit pe cei 11 Sfinţi Mucenici la pedepse
capitale: ardere de vii, înjunghiere, răstignire, decapitare. Al
doisprezecelea Sfânt Mucenic, râvnitorul de creştinism Iulian, a
fost ars de viu fiind văzut că săruta noaptea trupurile Mucenicilor.
Şi astfel a luat cununa biruinţei.
Nume: Sfântul Mucenic Petru;

Martiriu: Acest episcop al Alexandriei a păstorit Biserica
lui Hristos în vremea împăratului roman Diocleţian şi a urmaşilor
lui. În vremurile acelea de groază, Sfântul a călătorit ca misionar
în Fenicia şi Palestina, cerându-i lui Dumnezeu darul Duhului
Sfânt pentru cei pe care îi învăţa creştinismul. Conform Tradiţiei,
Sfântul a avut o vedenie despre răul pe care avea să îl aducă
ereticul Arie în Biserică. Sfântul L-a văzut pe Domnul, la vârsta
copilăriei, la vreo 12 ani, care strălucea mai puternic decât soarele
şi purta o haină ruptă. Când Sfântul L-a întrebat de ce Îi este ruptă
haina, Hristos i-a spus că Arie este cel care i-a rupt-o (erezia lui
Arie a produs o ruptură între Tatăl şi Fiul). Şi Domnul i-a mai
spus: „Să nu-l faci pe el urmaşul tău!”. Aflând însă împăratul că
Sfântul pe mulţi i-a întors de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi şi
aceştia l-au închis în temniţă. Însuşi împăratul a trebuit să vină în
Alexandria (căci poporul credincios era dârz) şi, prin a lui
poruncă, i s-a tăiat capul Sfântului.
105
Nume: Sfântul Mucenic Gordie;
Martiriu: Acest Sfânt, originar din Cezareea Capadociei,
a trăit în vremea lui Licinius al Romei. Nu a fost doar un ostaş de
seamă, ci şi un bun creştin. Când a venit însă prigoana creştinilor
din Biserică, iar unii s-au văzut nevoiţi să plece în pustiuri, Sfântul
şi-a lepădat haina ostăşească şi s-a retras în munţi vieţuind cu
fiarele. Dar apoi, ca un leu, a alergat înapoi în cetate cu gândul să-
i înfrunte pe prigonitori. Şi, pe când idolatrii îl sărbătoreau pe zeul
Marte, Sfântul a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos şi a întors
cu faţa spre sine tot poporul. Atunci, fiind de faţă chiar împăratul,
acesta a poruncit să fie adus înaintea lui. Şi, văzând că Sfântul stă
neclintit în dragostea faţă de Hristos, i-a tăiat capul.
Nume: Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic;

Martiriu: Sfinţii au trăit în timpul împăratului roman
Licinius (308-321), când ara porunca să fie răsplătiţi toţi cei ce îi
divulgă pe creştini. Astfel, un soldat avea să îl pârască pe Sfântul
Ermil. Acesta, fiind şi diacon la Biserica lui Hristos, nu numai că a
spus că este creştin, dar i-a şi batjocorit pe zei (spunând că sunt
nişte simple pietre şi lemne, surde şi mute). Chinurile la care a fost
supus l-au rănit la inimă şi pe prietenul său, Sfântul Stratonic,
străjer la temniţa unde fusese aruncat Sfântul. Când l-au scos din
nou afară, Sfântul iar L-a mărturisit pe Hristos. Apoi, după ce l-au
bătut cu toiege până i-au spart pântecul, l-au dat încă o dată la
temniţă. Văzându-l, Sfântul Stratonic a plâns pentru el şi a
mărturisit că îi este prieten. Pentru că nici el nu a vrut să jertfească
idolilor, dregătorul a poruncit să fie amândoi aruncaţi în mare.
Prigonitorii i-au învelit în mreje, după care i-au înecat.
Nume: Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf;

106
Martiriu: Cei trei Sfinţi au trăit în vremea împăratului
Maximian (305-313). Primul, înţeleptul atenian Mina, a fost trimis
de împărat pentru a afla pricinile de tulburare în Alexandria şi,
ajungând acolo, pe mulţi alexandrini i-a luminat cu credinţa în
Hristos. Aflând aceasta, împăratul l-a trimis pe Ermoghen ca să îl
convingă pe Sfântul Mina să renunţe le creştinism, ameninţându-l
cu moartea. Iar cum Sfântul nu s-a lăsat înduplecat, a fost chinuit
prin scoaterea tălpilor picioarelor, a ochilor şi a limbii. Văzând
însă Ermoghen că Sfântul se tămăduia în chip minunat prin părţile
vătămate, păzit fiind de doi îngeri care îi acopereau capul, s-a
întors la împărat şi a crezut şi el în Hristos. A fost imediat botezat,
devenind chiar arhiereu. Apoi, furios, împăratul a cerut ca
amândoi să fie aduşi la curtea sa. Pentru că şi în faţa lui cei doi
Sfinţi L-au mărturisit pe Hristos, au fost daţi la chinuri: dar, fiind
păziţi de îngerii lui Dumnezeu, au rămas nevătămaţi cu toată
asprimea pedepselor. Şi, cu o mai multă asprime, l-au mustrat şi
pe împăratul păgân. La fel a făcut şi Sfântul Evgraf, scriitorul,
care, pentru că L-a mărturisit pe Hristos, a fost ucis cu sabia, chiar
de împărat. În acelaşi timp, slugile împăratului i-au ucis cu
cuţitele şi pe Sfinţii Mina şi Ermoghen. La moaştele lor, păstrate
la loc de cinste în Bizanţ, mulţi creştini s-au vindecat de boli.
Nume: Sfântul Mucenic Vlasie;

Martiriu: Sfântul, originar din Sevastia Capadochiei, a
trăit în vremea împăratului Licinius (308-321). A fost un vrednic
episcop, având de la Dumnezeu darul tămăduirii. S-a nevoit în
ascuns în peştera unui munte, Argheos, ajungând să îmblânzească
fiarele sălbatice. Când a fost însă descoperit, de nişte vânători, a
fost dus la dregătorul cetăţii ca să dea socoteală pentru credinţa sa
în Hristos. În cele din urmă, l-au dat la chinuri: a fost bătut cu
toiege, i-au strujit trupul întins pe stâlp, l-au închis în temniţă cu
alţi creştini. La toţi li s-au tăiat capetele. Şi aşa s-au învrednicit a
primi răsplata cununii muceniceşti de la Hristos.
Nume: Sfântul Mucenic Teodor Stratilat;

107
Martiriu: Sfântul, de neam originar din Evhaita, a trăit în
vremea împăratului Licinius (308-321) şi a fost un mare
conducător de oaste. Pe mulţi îi întrecea cu podoaba sufletului,
frumuseţea trupului şi puterea cuvântului. Auzind de Sfânt,
împăratul a dat poruncă să fie cercetat. Şi, pe când a mers
împăratul în Heracleea, Sfântul a cerut să i se dea acasă idolii de
aur spre a-i cinsti. Însă, ajungând acasă, i-a sfărâmat în bucăţi şi i-
a împărţit la săraci. Când a auzit, împăratul s-a mâniat şi a
poruncit să îl aducă pe Sfânt înaintea sa. După ce Sfântul i-a
mărturisit împăratului că este adevărat ce i s-a spus despre el, a
fost dat la chinuri: s-a săvârşit la 8 februarie prin tăierea capului.
Sfintele lui moaşte au fost îngropate în cetatea Evhaita, iar în 1260
au fost aduse la Veneţia.
Nume: Sfântul Mucenic Vasilie;

Martiriu: Sfântul a fost mitropolit, în Amasia Pontului,
în vremea ultimului împărat roman care i-a prigonit pe creştini
(Lichiu). Acest împărat s-a aprins de poftă faţă de Glafira, o
fecioară frumoasă aflată în slujba imperială. Această creştină, cu
sfatul împărătesei Constantina, s-a învoit să plece – din această
pricină – înspre ţinutul Armeniei. Însă, mai înainte de a ajunge, a
făcut un popas în cetatea Amasia. Şi a hotărât, pentru frumuseţea
locului, să rămână acolo. Apoi a dat episcopului Vasilie mult aur
ca să zidească în cetate o biserică pentru cinstirea lui Hristos.
Aflând însă împăratul Liciniu, acesta a poruncit ca slujitoarea
Glafira şi episcopul Vasilie să fie trimişi la fiare în Nicodimia.
Dar, cum între timp Glafira s-a dus la Domnul, doar Sfântul a fost
pus în lanţuri şi l-au dus la împărat. În noaptea când Sfântul a fost
scos de împărat la cercetare, fiind îndemnat să se lepede de
Hristos, Sfântul i-a răspuns: „Niciodată nu vei putea să-mi dai
atâtea câte voieşti să-mi iei, dacă te sileşti a mă despărţi de
Dumnezeul meu cel viu”. Apoi, păgânii i-au tăiat capul. Iar trupul
său, aruncat în mare, a fost scos şi înmormântat cu cinste.
108
Nume: Preot Daniil şi Verda fecioara;
Naştere în cer: 21 februarie 334;
Martiriu: Trei luni, în Persia, au pătimit muncile cele
mai grozave. Având picioarele străpunse, stăruind în credinţa lor,
au şezut timp de 5 zile în gheaţă. Apoi, în al 31-lea an al lui Sapor
III, li s-au tăiat capetele la amândoi.
Nume: Sfântul Mucenic Simeon şi cei dimpreună cu

dânsul: preotul Avdela, Gotazat, Fusic şi alţi 1150 de creştini;
Martiriu: Sfântul Simeon, fiind episcop al cetăţilor
persane Ctesifon şi Salic, a trăit în vremea împăratului persan
Saporie. Era o vreme când cu perşii, împotriva creştinilor, s-au uit
şi evreii. Atunci, împăratul a pus dajdii mari pentru creştini,
rânduind totodată dregători sălbatici care să le strângă: s-au
dărâmat biserici şi au fost ucişi mulţi slujitori ai Bisericii. Pe Sfânt
l-au adus la împărat, împreună cu preoţii Avdela şi Anania, ferecat
în lanţuri. De aici, unde a mărturisit că nu se închină decât lui
Dumnezeu, a fost trimis spre temniţă. În drum, l-a zărit pe
bătrânul Gotazat, cunoscut ca închinător la Soare. Acesta, văzând
batjocorirea episcopului, s-a luminat la suflet, a plâns cu amar şi l-
a rugat pe împărat să îl elibereze din lanţuri pe Sfânt. Atunci,
înţelegând împăratul că Gotazat s-a întors la Hristos, a dat poruncă
şi slugile i-au tăiat capul. Iar în Vinerea Mare au fost scoşi din
temniţă, împreună cu episcopul lor Simeon, încă 1150 de creştini.
Acestora, după multe chinuri şi batjocoriri îndurate de la
prigonitorii creştinilor, li s-au tăiat capetele.
Nume: Cuviosul Varsava şi cei dimpreună cu dânsul;

Naştere în cer: 3 iunie 342;
Martiriu: Sfântul, ucenic al marelui Antonie, a întemeiat
o mănăstire în Nisibe, Persia. Acuzat că vrea să distrugă cultul
magilor, alături de cei 10 fraţi monahi, a suferit chinuri în timpul
marii persecuţii a lui Sapor. Celor 11, plus un mag convertit la
Ortodoxie în vreme ce privea martirajul lor, li s-au tăiat capetele.
109
Nume: Lazdundocta cu cei 120 de martiri;
Martiriu: Martirii aceştia au fost originari din Adiabena,
Persia, luându-şi cununa muceniciei, pentru Împărăţia cerurilor,
pentru că refuzau să se închine soarelui. Au pătimit cu toţii la
Selencia, tăindu-li-se capetele, după ce au afirmat că mai bine
preferă moartea decât apostazia.
Nume: Sfinţii mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie,

Elpidifor şi Anempodist;
Martiriu: Sfinţii au trăit în Persia, în vremea domniei
împăratului Saporie cel mare (310-379). Trei dintre ei, Achindin,
Pigasie şi Anempodist, erau creştini care lucrau la curtea acestui
împărat. Pornind însă împăratul prigoană contra creştinilor au fost
pârâţi la împărat pentru credinţa lor în Hristos şi „vătămarea”
altora cu învăţătura creştină. Au fost acuzaţi şi că au dărâmat un
idol al perşilor. Prigonitorii lor au intrat în casa în care se rugau, i-
au legat şi dus la împărat. Acolo, mărturisindu-L pe Hristos, au
fost daţi la chinuri: au fost bătuţi cu toiege cu ghimpi, ştrangulaţi,
arşi pe coaste cu făclii aprinse, întinşi pe paturi de fier arse în foc,
băgaţi în căldări cu smoală şi cu plumb topit în clocot, aruncaţi în
mare. Din toate pedepsele acestea, au ieşit prin minune
nevătămaţi. De asemenea, ei i-au adus la credinţă şi pe alţi curteni
de seamă, precum Elpidifor, cel dintâi din Sfatul împărătesc, dar şi
pe Aftonie. Lor, dar şi altor 7000 de oameni, împreună chiar cu
mama împăratului, li s-au tăiat capetele. Ceilalţi trei au fost duşi
la groapa cu fiare, ieşind însă de acolo nevătămaţi. În cele din
urmă, au fost închişi într-un cuptor ars în foc şi aşa şi-au dat
sufletele.
Nume: Sfintele Muceniţe Tecla, Enata, Mariani, Marta,

Maria;
110
Naştere în cer: anul 346
Martiriu: Sfintele fecioare, originare din satul Aza, au
trăit în vremea împăratului perşilor Saporie. Cele cinci fecioare,
împreună cu preotul lor, Pavel, au stat în faţa magului împărătesc
pentru cercetare. Sfintele, nevrând să se lepede de Hristos, l-au
scuipat pe acesta. Însă preotul, intrând diavolul în inima sa, a
consimţit să jertfească idolilor. Atunci, prigonitorul imperial a
poruncit ca fecioarele să fie bătute multe ceasuri cu toiegele, iar
preotul să le ucidă cu sabia. În cele din urmă, Sfintelor Muceniţe
li s-au tăiat capetele de către preot, iar mai la urmă a fost
spânzurat şi călăul lor.
Nume: Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie, notarii;

Martiriu: succesorul primului împărat roman creştin,
Constantin cel Mare, a fost Constanţiu (337-361). Pentru că acesta
a căzut la arianism, deşi această erezie fusese osândită la Sinodul
de la Niceea din 325, în Imperiul roman crescuse îndrăzneala şi
puterea arienilor. În special, la curtea imperială, doi dregători
(Eusebie şi Filip) supravegheau Biserica lui Hristos. Din cauza lor
a fost sugrumat de arieni Patriarhul din Constantinopol, Pavel
Mărturisitorul, ajungând în locul lui arianul Macedonie. La fel s-a
întâmplat şi cu ceilalţi mucenici, Sfinţii Marcian şi Martirie.
Ucenicii aceştia, ai Patriarhului ucis, erau atât notari (scriau
învăţăturile Patriarhului), cât şi citeţ (Marcian) şi ipodiacon
(Martirie) în Biserica lui Hristos. Fiind ei învăţaţi, întrucât
cunoşteau adâncimea Sfintei Evanghelii, arătau multă îndemânare
în mânuirea condeiului şi astfel apărau Biserica de săgeţile
ereticilor. Şi, pentru că toate încercările arienilor de a-i atrage la
erezia lor au eşuat, Sfinţii martiri au fost osândiţi la moarte. În
cele din urmă, mărturisind amândoi dumnezeirea lui Hristos, li s-
au tăiat capetele. Trupurile le-au fost îngropate la porţile
Constantinopolului, iar Sfântul Ioan Gură de Aur le-a ridicat o
biserică în semn de cinstire.
111
Nume: Sfântul Mare Mucenic Artemie;
Martiriu: Acest Sfânt a fost voievod, mare dregător
împărătesc în Alexandria, pus în mare cinste la curtea împăratului
roman creştin Constantin cel Mare (306-337). Dar şi în vremea
împăratului apostat Iulian (361-363), care s-a lepădat de Domnul,
Sfântul se afla cu oastea lui în faţa acestui prigonitor al creştinilor.
Văzând cum sunt chinuiţi creştinii, Sfântul s-a apropiat de împărat
şi i-a zis: „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie
oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta-credinţă?”.
Surprins, împăratul a întrebat cine este acest om. Cei de faţă i-au
răspuns: „Ducele Alexandriei este, stăpâne”. Atunci, păgânii l-au
învinuit pe Sfânt pe nedrept, acuzându-l că le-a dărâmat templele
zeilor şi că le-a sfărâmat idolii din Egipt. Împăratul a poruncit
atunci ca Sfântul să fie dezbrăcat şi să fie bătut cu vine de bou.
Apoi, l-au dat la grozave chinuri: l-au tăiat pe spinare cu bice
ascuţite, i-au pătruns coastele şi tâmplele arse în foc, l-au pus între
două pietre mari, zdrobindu-i până la ieşirea ochilor din orbite. La
toate acestea, prin minune, Sfântul a rămas viu şi a continuat să-L
mărturisească pe Hristos. În cele din urmă, la ordinul împăratului,
Sfântului i s-a tăiat capul cu sabia. Se spune că împăratul Iulian,
răpus în luptă, s-ar fi adresat înainte de a muri lui Hristos: „M-ai
biruit, Galileene”. Şi biruiţi au fost şi vor fi toţi cei care s-au
crezut şi se cred invincibili în lupta cu Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Vasile;

Martiriu: Sfântul, fiind preot în Ancira (Ankara), a trăit
în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). În fiecare zi, în
cetate, învăţa dreapta-credinţă şi se împotrivea învăţăturii
rătăciţilor (arianişti, idolatri etc). Dus în faţa dregătorului, Sfântul
nu a vrut să se lepede de Hristos şi a spus că doreşte mai degrabă
moartea. Ca urmare, a fost dat la chinuri: l-au bătut, i-au strujit tot
trupul, l-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă. La fel de
dârz în credinţă a fost Sfântul şi când s-a aflat în faţa împăratului.
Atunci, împăratul l-a dat în seama căpeteniei gărzii sale ca să îi
112
scoată, de pe trup, „curele” de piele. I s-au scos atât de multe,
dinainte şi dinapoi, încât îi spânzurau pe umeri. Iar apoi Sfântul,
rupându-şi o curea din pielea trupului lui, a aruncat-o în obrazul
împăratului. În cele din urmă, împăratul a poruncit să fie omorât în
chinuri: l-au ars cu ţepuşe de fier înroşite în foc, i-au găurit toate
încheieturile şi, astfel, şi-a dat sufletul preamărind pe Dumnezeu.
Nume: Sfântul Mucenic Evpsihie;

Martiriu: Sfântul, originar din Cezareea Capadociei, a
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). S-a
născut într-o familie de creştini, mari dregători ai cetăţii. Sfântul s-
a umplut de râvnă pentru Domnul, apoi, imediat după nunta sa, a
mers şi a dărâmat idolii împreună cu alţi creştini. Când a auzit
împăratul, a poruncit ca vinovaţii să fie ucişi, iar pe ceilalţi rămaşi
să îi trimită în surghiun, să le confişte averea şi pe clerici să îi
trimită la oaste. A mai pus şi o dajdie mare pe creştini, până când
aceştia aveau să ridice o altă capişte idolească. Iar Sfântul,
mărturisindu-L pe Hristos în faţa păgânilor, a fost dat la chinuri: l-
au atârnat de un lemn, l-au strujit cu „piepteni” de fier şi, în cele
din urmă, i-au tăiat capul. În semn de cinstire, după moartea
împăratului, poporul a zidit o biserică chiar deasupra mormântului
Sfântului.
Nume: Sfântul Mucenic Emilian;

Martiriu: Sfântul, originar din Durostorum (Moesia), a
trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul. Când a aflat că
în această cetate nu există nici un creştin, dregătorul a poruncit să
se facă un mare ospăţ al politeiştilor. Atunci, Sfântul – care era
rob al unui mare bărbat ale cetăţii – a intrat în capiştea idolilor cu
un ciocan de fier şi a sfărâmat idolii. Atunci, Sfântul a mărturisit
că este creştin şi, ca urmare, l-au dat la chinuri: l-au bătut până
când pământul s-a înroşit de sângele lui, au aprins un foc mare...
113
Pe când sta în foc cu faţa spre Răsărit, fără ca văpaia focului să îl
atingă pe el, ci pe necredincioşii din jur, se însemna cu semnul
crucii, îL binecuvânta pe Dumnezeu şi se ruga să îi primească
duhul. Şi astfel şi-a luat cununa muceniciei. Trupul, însă, i-a
rămas nevătămat şi a fost îngropat cu cinste într-un loc numit
Ghizdina.
Nume: Sfântul Mucenic Evsignie;

Martiriu: Sfântul, originar din Antiohia, a fost ostaş sub
împărăţii Diocleţian, Constantin cel Mare şi fiii lui. El era prezent
când, tăindu-i-se capul Sfântului Vasilisc, a văzut cum mulţime de
Îngeri au luat sufletul Sfântului, l-au înălţat la cer şi a fost primit
de Domnul Hristos. Acelaşi Sfânt a mai văzut pe cer crucea,
întruchipată din stele, sub marele împărat Constantin. Atunci,
Sfântul s-a îmbărbătat cu puterea crucii şi, după 60 de ani de
ostăşie, a fost pârât că este creştin chiar împăratului Iulian
Apostatul. Sfântul l-a certat pe împărat că s-a lepădat de Hristos şi
că, neînţelegând măreţia credinţei în Hristos a împăratului
Constantin cel Mare, s-a făcut pe sine vânzător al cinstirii lui
Dumnezeu. Venerabilului Sfânt, în vârstă de 110 ani, i s-a tăiat
capul.
Nume: Preot Davsas cu cei 275 ortodocşi statornici;

Martiriu: Acest vrednic preot, alături de numeroşi
călugări şi călugăriţe, au fost de neclintit în a-L mărturisi pe
Hristos în faţa necredincioşilor. Au fost cu toţii măcelăriţi, în al
53-lea an al domniei lui Sapor, în contextul în care perşii,
atacându-i pe creştini în cetatea Betzarde (pe Tigru), au luat atunci
în captivitate 9000 de prizonieri.
Nume: Sfântul Mucenic Terapont;

114
Martiriu: Sfântul, episcop al Sardelor, a întors pe mulţi
păgâni la creştinism şi i-a luminat cu Sfântul Botez. În vremea
stăpânitorului Iulian (361-363), a suferit pedepse grele: l-au pus în
lanţuri, întemniţat, înfometat. Apoi, l-au schingiuit la râul Astalin.
Aici, l-au întins gol cu faţa la pământ şi, legându-l de patru pari
uscaţi ce erau înfipţi în pământ, l-au bătut până ce îi cădea carnea
de pe oase şi pământul se roşise de sângele lui. Apoi, l-au dus în
Lidia Traciei, aflată sub mitropolia Sardelor, unde a fost
înjunghiat pentru credinţa în Hristos. Iar parii de care fusese legat
mai înainte au înverzit, mulţi tămăduindu-şi neputinţele cu
ramurile şi frunzele lor.
Nume: Sfântul Mucenic Dometie;

Martiriu: Sfântul, originar din Persia, a trăit în vremea
împăratului roman Iulian Apostatul (361-363). După ce s-a
îmbrăcat în cinul monahicesc, în cetatea Nisibe, a mers la
Mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, urmând acolo viaţa
arhimandritului Nurvil (despre care se spune că 60 de ani nu a
gustat fiertură, iar somnul îi era puţin şi acela rezemat de un
toiag). Când a aflat că vor să îl facă preot, s-a suit pe un munte
pustiu unde, vieţuind în Dumnezeu, a suferit toate schimbările
văzduhului. Apoi, intrând într-o peşteră, a săvârşit multe minuni în
numele lui Hristos. În cele din urmă, din poruncă împărătească, a
fost ucis cu pietre împreună cu cei doi ucenici ai săi.
Nume: Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei;

Naştere în cer: 19 mai 363;
Martiriu: Sfântul, trăind în vremea împăratului Iulian
Apostatul, a fost ispitit de proconsulul Prusiei să se închine zeului
Esculap. Sfântul avea să-i răspundă, însă: „Eu nu dispreţuiesc pe
zeii voştri; cum se poate dispreţui ceva ce nu este? (…) să ştii că
muncile veşnice îi aşteaptă pe toţi acei care se închină, ca şi tine,
115
idolilor”. Ca urmare, proconsulul a poruncit mânios să fie aruncat
în apă clocotindă, dar prin minune dumnezeiască Sfântul a rămas
nevătămat. În cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Nume: Sfântul, Marele Mucenic Nichita;

Martiriu: Originar din Dacia, stăpânită de goţi, Sfântul
Marele Mucenic Nichita a trăit mai ales în vremea împăratului
Valens (364-378). În anul 370, păgânul Atanaric dezlănţuie o
prigoană împotriva creştinilor, în timpul căreia toţi creştinii care
nu se închinau unui idol purtat peste tot într-un car erau omorâţi.
Mulţi creştini au fost arşi prin casele lor şi prin biserici. Pentru că
îi ajuta pe creştini, ascunzându-i şi hrănindu-i, Sfântul a fost prins
şi dat la chinuri. Deoarece nu s-a lepădat de credinţa în Hristos, a
fost ars de viu.
Nume: Sfântul Sava;

Martiriu: Sfântul, originar din răsăritul ţării noastre, a
trăit când, la Roma, împărăţea Valentinian (364-375). Când ţara
noastră era ocupată de goţi, iar Sfântul era tânăr creştin, regele
Atanasie a dat poruncă să fie prigoniţi creştinii şi omorâţi. Sfântul,
care nu avea altă avere decât haina de pe el, L-a mărturisit pe
Hristos. Pentru aceasta, la trei zile după Paşti, Sfântul şi preotul
Sansala au fost daţi la chinuri. Apoi, Sfântul a fost dus pe malul
râului Buzău, unde i s-a legat o greutate de gât şi a fost înecat în
apă. Scoţându-i-se însă trupul afară, de către unul dintre ostaşi,
creştinii l-au luat şi l-au îngropat.
Nume: Badem;
Martiriu: Badem s-a născut în oraşul persan Betlapet şi
s-a mutat la Cer în al 67-lea an al domniei regelui Sapor. După ce
a zidit şi condus o mănăstire, a cunoscut persecuţia fiind lovit cu
116
biciul în temniţă. În cele din urmă, la cererea lui Sapor, un apostat
– căruia i s-a promis o funcţie – i-a tăiat capul cu o sabie ţinută de
o mână tremurândă.
Nume: Sfântul Mucenic Eusebiu;

Martiriu: Sfântul, unul din vrednicii episcopi ai
Samosatelor, a trăit în vremea împăratului roman Constantin (fiul
primului împărat roman creştin). A cutreierat multe cetăţi, din
Siria şi până la Eufrat, punând preoţi şi episcopi în Biserica lui
Hristos. Pentru tăria credinţei sale, a fost surghiunit în Tracia, sub
împăratul roman Valens (364-378). Când însă împăratul a murit,
Sfântul s-a întors din surghiun şi a continuat călătoria sa
apostolească. S-a strămutat la cereştile lăcaşuri după ce, pe stradă,
o femeie eretică l-a lovit în cap.
Nume: Sfinţii Mucenici Achepisma (episcop), Iosif

(preot) şi Aitala (diacon);
Martiriu: Pe vremea împăratului persan Sapor, când
perşii obişnuiau să se închine la doi dumnezei (unul al binelui,
altul al răului), împotriva creştinilor a început o prigoană care a
durat 40 de ani. Pentru credinţa lor în Hristos, au fost ucişi până şi
oameni scumpi împăratului Cât priveşte pe episcopul cetăţii Anita,
fericitul octogenar Achepisma, nevrând să se închine soarelui şi
focului a spus: „Nu voi`vinde pe Dumnezeul cel din tinereţile
mele, pentru o viaţă de încă puţine zile”. A fost ìnsă dat la grele
pătimiri: l-au întins gol pe pământ, l-au bătut cu toiege noduroase
până când pământul de sub el s-a înroşit de sânge, l-au pus în
lanţuri, l-au închis în temniţă. Tot din acelaşi motive pentru care a
fost prigonit şi Sfântul, au fost prigoniţi preotul şi diaconul Iosif şi
Aitala. Şi ei au îndurat pedepse până când li s-a risipit carnea de
pe oase, întreg trupul lor fiind numai o rană. Au fost daţi, după ce
au fost puşi în lanţuri, în aceeaşi temniţă cu Sfântul. După ce au
răbdat dureri timp te trei ani, ostaşii l-au scos mai întâi pe Sfântul
117
Achepisma (a fost bătut până şi-a dat duhul) iar apoi pe Sfântul
Iosif şi Aitala (care şi-au dat duhul fiind spânzuraţi cu capul în
jos şi ucişi).
Nume: Sfinţii Mucenici Dada, Govdela şi Casdoas, fiul,

fiica şi rudenii ale împăratului perşilor Saporie;
Naştere în cer: secolul IV;
Martiriu: Pe când Persia era condusă de Saporie, Dada a
fost trimis să domnească în provinciile cucerite de perşi. Fiind
pârât la împărat că acesta este creştin, împăratul a trimis să
verifice situaţia pe cel mai mare dregător al său. Dregătorul trimis
îi confirmă împăratului situaţia lui Dada, printr-o scrisoare, iar
împăratul îi răspunde în scris că îi dă putere asupra oricărui
creştin. Şi scrisoarea a trimis-o prin fiul său, Govdela. Ca urmare,
au aprins un cuptor de foc foarte mare, îngrozitor. Şi l-au adus
acolo pe Dada, care se opunea păgânismului. Când s-a apropiat
însă de cuptor, Dada şi-a făcut semnul crucii şi, minune, cuptorul
s-a stins şi din el izvora apă. Surprins, fiul de împărat l-a întrebat
pe Dada cine l-a învăţat să facă astfel de farmece. Iar Dada i-a
răspuns: „Măcar de te-ai fi învrednicit şi tu să fi învăţat de la
dascălul meu”. Govdela i-a zis: „Dar de voi crede în Hristosul
tău, putea-voi să fac şi eu lucruri ca acestea?”. Dada a confirmat,
zicându-i: „Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dânsul împreună
vei împărăţi”. Apoi, la porunca lui Govdela s-a aprins din nou
cuptorul, şi, chemând el însuşi numele lui Hristos, cuptorul s-a
stins din nou. Căzând în genunchi în faţa lui Dada, a crezut şi fiul
de împărat în Hristos. Aflând însă împăratul că fiul său s-a făcut
creştin, a trimis slujitori cu porunca să îl aducă în faţa lui.
Împăratul a poruncit atunci să se taie toiege cu ghimpi şi a pus
patru slugi de l-au bătut. Când au obosit, au fost înlocuiţi cu alţi
prigonitori.
Fiului de împărat, pe când se ruga la Dumnezeu să i se
dea răbdare, i s-a arătat un arătat un Înger care l-a întărit zicându-i:
„Fii bărbat, că eu sunt cu tine”. Apoi a fost dat la temniţă pentru
cinci zile. Când fiul imperial a ieşit din ea, a fost bătut cu vine de
118
bou şi, rugându-se el cu stăruinţă, a osândit cu tărie legea tatălui
său. Văzând aceasta, un oarecare Gargal a poruncit să îi scoată
două fâşii de piele de pe tot corpul, spunând: „Lasă, că va veni, cu
adevăra, Hristos şi te va tămădui”. Apoi l-au băgat din nou, legat,
în temniţă. Dar legăturile i s-au dezlegat singure şi fiul împăratului
s-a făcut iar sănătos. Aflând împăratul de toate acestea, l-a trimis
încă o dată pe slujitorul Gargal, spunându-i: „Mergi de-l omoară
pe păgân, că nu-mi este fecior, ci-mi este vrăjmaş, de vreme ce a
crezut în Hristos”. Suferinţele fiului său au fost atunci de
nedescris: după ce i-au introdus o frigere arsă în ureche, răzbătând
prin cealaltă, a fost dat iar la temniţă. Rugându-se el acolo, din
nou a venit îngerul Domnului: i-a scos frigarea şi l-a făcut mai
tânăr. Mânia slujitorului imperial a crescut şi mai mult: l-au bătut
atunci cu vine de bou şi beţe de rugi, i-au zgâriat coastele cu
unelte de fier, l-au spânzurat pe cârlige de fier, i-au scos unghiile
de la mâini şi de la picioare (şi patru măsele mari). După fiecare
chin, era trimis la temniţă. Văzându-i marea răbdare, un
fermecător care şi el era închis i-a căzut la picioare zicând: „Rogu-
te, robul lui Dumnezeu, pomeneşte-mă şi pe mine înaintea
Hristosului tău”. Când fiul de împărat i-a cerut să creadă în
Hristos, fermecătorul a spus: „Cred întru Tine, Doamne Iisuse
Hristoase”. Şi după aceea s-a alăturat fiului de împărat. În ziua
următoare, au fost daţi amândoi la chinuri. Mai întâi, pe când era
bătut cu toiege, Gargal a început să se roage la Hristos să îl
întărească şi aşa şi-a dat duhul. A urmat Sfântul, fiul împăratului,
care, după ce a fost pus într-un teasc de lemn, i-au strujit
picioarele şi i-au ars subsuorile cu făclii aprinse. Trimis iar la
temniţă, cei închişi se ungeau cu sângele Sfântului şi se vindecau
rănile lor. Când l-au scos apoi afară, l-au aruncat într-o căldare
fierbinte, plină cu iarbă, pucioasă şi smoală, iar el a ieşit sănătos.
Au urmat apoi alte pedepse: l-au răstignit pe un lemn, au tras
asupra lui săgeţi, dar acestea îl ocoleau. Cei prezenţi, cutremuraţi,
au văzut cum cel ce a dat sfatul să fie săgetat Sfântul, a tras cu
arcul şi el împotriva acestuia, dar săgeata s-a întors şi i-a scos
ochiul drept. Disperat, împăratul a trimis atunci pe fiica sa,
Casdoas, să îl întoarcă pe fratele ei. Dar, pentru că s-a făcut şi ea
creştină, Sfânta a fost lovită cu toiege şi întemniţată. Atunci,
această soră l-a rugat pe fratele ei: „Roagă-te pentru mine, că nu
pot răbda chinurile”. Şi fratele i-a răspuns: „Să nu-ţi lipsească
119
credinţa în Hristos şi nădejdea în Acela în Care ai crezut, că nu te
vor mai birui chinurile, nici nu vei mai cunoaşte altă durere”.
Fratelui ei i s-au legat mâinile, fiind aruncat în picioarele
cailor de la moară, ca să-l strivească toată noaptea. Sfântul a ieşit
nevătămat şi din această încercare. Dimineaţa, l-au ars cu ţepi de
fier, i-au băgat două cârlige de fier prin mâini şi l-au spânzurat
între două lemne. Răbdând suferinţele, Sfântul le-a cerut
creştinilor care îi scriau chinurile să îi aducă apă şi untdelemn, ca
să se boteze, iar dacă nu se poate, să se roage pentru aceasta: a
binevoit Dumnezeu ca un norişor să îl acopere pe Sfânt, turnându-
i pe cap untdelemn şi multă apă. Când se petrecea acest lucru
minunat, Sfântul a auzit glasuri care îi ziceau: „Iată că ai primit
Sfântul Botez, fiule al lui Dumnezeu, Govdela”.
În cele din urmă, Sfântul a fost spânzurat pe lemn şi a fost
împuns peste tot trupul cu trestii ascuţite: după multe ceasuri, în
rugăciune, şi-a dat sufletul în aceste chinuri. Dar şi aşa, decedat,
picioarele i-au fost legate cu ştreanguri şi l-au dat cailor să îi
târască trupul gol în locuri pietroase. Ce a mai rămas din trupul
său, rupt în bucăţi în goana animalelor, l-au tăiat în trei părţi şi l-
au risipit. Însă trei preoţi creştini le-au adunat (Dadi, Avdin şi
Armazac) le-au înfăşurat în pânze aromate şi, ducându-le la casele
lor, le-au îngropat.
Cât priveşte pe Sfântul Dada cel slăvit, văr al împăratului, dup�

Limbă

EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EROII ȘI MARTIRII ORTODOXIEI Din Toate Timpurile Și Neamurile Ediția A II-a

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ÎNTRU SLAVA SFINTEI ŞI CELEI DE O

FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI

Prof. Costel Neacşu

II. MEDIEVALITATE (476-

III. MODERNITATE (1492-

IV. Contemporaneitate (1918-2018).............................. 224

”Iar credința este încredințarea celor nădăjduite,

Cel căruia Domnul Dumnezeu îi va rândui să citească

Anul Domnului 2018 Săptămâna Patimilor

Între anii 33-313 după Hristos, romanii, iudeii şi păgânii

Nume: Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon

Nume: Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedei;

Nume: Sfântul Apostol Matia;

Nume: Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sasipatru, Erast,

Nume: Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Apostol Irodion şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Apostol (din cei 70) Trofim;

Nume: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel;

Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu;

Nume: Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat,

Nume: Sfântul Mucenic Leontie şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului;

Nume: Sfântul Apostol Onisim, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Sfinţit Mare Mucenic Dionisie

Nume: Sfântul Apostol Timotei;

Nume: Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie;

Nume: Sfântul Apostol Anania;

Nume: Sfântul Apostol Toma;

Nume: Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie şi

Nume: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban,

Nume: Sfinţii mucenici Nicandru (episcop) şi Ermeu

Nume: Sfântul Apostol Filip;

Nume: Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei;

Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Filimon, Arhip,

Nume: Sfântul Mucenic Ipolit (episcop al Romei) a celor

Nume: Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa Apfia;

Nume: Sfântul Apostol Ermie, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Mucenic Pangratie;

Nume: Sfântul Apostol Acvila, unul din cei 70;

Nume: Sfântul Mucenic Eutifie;

Nume: Sfântul Apostol Vartolomeu ;

Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Foca (episcopul din

Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie, purtătorul de

Nume: Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa

Nume: Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis, Agapi şi a maicii

Nume: Sfânta Muceniţă Glicheria;

Nume: Sfânta Muceniţă Ştefanida;

Nume: Sfântul Mucenic Policarp, episcopul Smirniei;

Nume: Sfântul Mucenic Iustin Filosoful;

Nume: Sfântul Mucenic Teodor şi cei dimpreună cu

Nume: Sfântul Mucenic Ermie;

Nume: Sfinţii Mucenici Fluor şi Luvru;

Nume: Sfântul Mucenic Haralambie;

Nume: Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas;

Nume: Sfinţii Mucenici Cecilia, Valerian şi Tiburtie;

Nume: Sfânta Muceniţă Tatiana;

Nume: Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul;

Nume: Sfântul Mucenic Autonom;

Nume: Sfântul, sfinţitul Mucenic Vavila şi a celor trei

Nume: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi;

Nume: Sfântul Mucenic Paramon şi cei împreună cu

Nume: Sfinţii Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic;