Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
EROII ȘI MARTIRII
ORTODOXIEI
din toate timpurile
și neamurile
Ediția a II-a
Cuprins:
CUVÂNT
INTRODUCTIV..............................................................................3
I. ANTICHITATE (33-
476).................................................................. 6
2
Cuvânt introductiv
3
rămână același, în felul de a gândi și trăi, văzând cum aceste
”faruri călăuzitoare” ale Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timplului
istoric, s-au ridicat cu atâta curaj, deasupra deșertăciunilor acestei
lumi vremelnice, astfel încât prin credința lor înflăcărată, întărită
de harul divin, să biruiască ispite neobișnuite, să cutremure
împărății, să rabde chinuri de neimaginat, să îi rușineze pe
dușmanii sălbatici ai creștinismului și să plece dintre noi ”arzând”
de dorul făgăduinței că vor fi veșnici în Împărăția lui Dumnezeu.
Prin pilda lor, fiecăruia dintre noi ni se îngăduie ocazia
să ne oprim din zbuciumul cotidian provocat, să luăm aminte
sincer la cât de mult ne apropiem sau ne îndepărtăm de Credința
milioanelor de Eroi și Martiri, cunoscuți și necunoscuți, fiindcă ne
aflăm într-un stadiu în care semnele vremurilor ne arată cu câtă
perfidie și nerușinare dau buzna globaliștii peste omenire, uneltele
lui Antihrist, ca să ne alinieze pe frontul pierzării, în iluzia lor că
ne amăgesc inclusiv cu false martiraje ale vreunui eretic din
anume secte, ca să ne arunce în derizoriu tezaurul prea bogat al
martirajului din Biserica Drept Slăvitoare și să ne abată de pe
calea mântuirii făcându-ne să ”trăim” într-o viitoare societate nu
omenească, ci diavolească. Despre faptul că va trebui să ieșim din
această cursă, noi fiind însă cu Dumnezeu și nu cu duhul lumii,
iată ce ne amintește Părintele prof. univ.dr. Mihai Valică:
”Martirii sunt cei care au probat prin viața lor, prin sângele lor,
statutul de om. Pentru că, de fapt, chipul lui Dumnezeu în noi este
reabilitat atunci când noi devenim martiri. Deci imaginea
originala a omului este atunci când noi ne asemănăm cu
Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu S-a martirizat pentru noi, și noi
trebuie să ne martirizăm pentru Dumnezeu. Abia când Îi urmăm
lui Hristos primim mărturia conștiinței noastre martirice... A fi
mărturisitor în contextul actual, în sensul real al cuvântului,
înseamnă să fii în sensul invers lumii – pentru că Ortodoxia și
martirajul înseamnă să fii în sensul invers lumii. În acest context
spune Hristos: ”Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de
bine”. Pentru că atunci când te vorbește lumea de bine înseamnă
că mergi în duhul lumii, dar când nu te vorbește de bine înseamnă
că mergi în sensul invers lumii. Aceasta este mărturia practică a
vieții noastre creștine. În momentul în care noi ne uităm la ce
spune lumea, la ce spun legile sau ne gândim să nu deranjăm pe
cineva prin vorbele noastre, înseamnă că nu facem altceva decât
4
să ducem Biserica într-un sistem al lumii. Și atunci nu cred că
suntem martiri ai Cuvântului”.
Supunerea întregii omeniri la un nou experiment de
remodelare forțată a conștiințelor, printr-o ”ciocnire a
civilizațiilor” cum n-a fost pe planetă și nici nu va mai fi, este însă
o strâmtorare permisă de Dumnezu, Cel pe Care foarte mulți
”adormiți” din lume L-au scos și predat (din minte și inimă)
”trupelor de asalt” din Media, dar noi știm că Domnul nostru
Iisus Hristos este cu noi – prin Biserica Sa – până la sfârșitul
veacului și martirii Săi vor fi în picioare la A Doua Venire! Este
așadar momentul ca și noi, înțelegând tăria specială pe care ne-o
va da Domnul Dumnezeu în vremurile grele de încercare, să ne
plângem cu amar păcatele, să ne desăvârșim neîncetat, să fim gata
să refuzăm apostazia generală (lepădarea de credință) chiar cu
prețul vieții noastre, să îL iubim cu adevărat pe Dumnezeu și, nu
în ultimul rând, să mulțumim pentru toate luînd seama la acest
îndemn: ”Mărturisirea face parte din datoriile creștinului, mai
ales în vremuri grele. Că putem noi să facem toate rugăciunile și
toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie,
ni se socotește ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că
tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor
noastre (...) Cum poți să dormi liniștit când dai o țară întreagă pe
mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să
dai sufeltul unei nații – Biserica?! De aceea să fim responsabili,
pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii și
strănepoții noștri (...) Prin relativizarea valorilor, masoneria
umărește să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul
ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu
globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern
și stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop
formarea unei singure religii care să le unifice pe toate în una -
toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului
om, antihrist (...) Pământul acestei țări este sfânt prin martirii și
sfinții pe care îi adăpostește în adânc, iar sângle și rugile lor s-
au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a și rămas de
altfel țara ortodoxă care și-a păstrat tradițiile și evlavia mai mult
decât toate celelalte țări ortodoxe (...) În vreme de prigoană
creștinii să se adune în jurul preoților (...) Pentru creștinul
adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul
5
adevărat este mereu gata și pregătit să îL întâmpine pe Mirele cel
ceresc cu candela sufletului aprinsă (...) Cine spune adevărul
poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă
nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare
și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu” (Părintele Justin
Pârvu)... Sus inima, români! Cu noi este Dumnezeu!
Amin! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
ANTICHITATE
(33-476)
6
de incendierea Romei la 19 iulie 64 (ca să scape de furia
mulţimii), emiţând şi un decret prin care creştinii erau atenţionaţi
că „nu vă e permis să existaţi”; Domiţian (81-96), cel care i-a
persecutat pe creştini pentru motivul că nu au vrut să plătească
impozitul perceput de la iudei (ei declarând că nu sunt iudei);
Traian (98-117), cel care i-a pedepsit pe creştini pe baza
denunţurilor împotriva lor; Antonin Piosul (138-161), cel care a
declanşat prigoana în Smirna; Marcu Aureliu (161-180), cel care
a pornit persecuţia servindu-se de legea conform căreia nu le era
permisă existenţa creştinilor şi a incitat poporul la ură şi denunţuri
anti-creştine; Comod (180-192), cel care a dus o viaţă
scandaloasă; Septimiu Sever (193-211) cel care a interzis
misionarismul creştin; Caracalla (211-217), cel care l-a asasinat
până şi pe fratele său, Geta, în braţele mamei sale; Maxim Tracul
(235-238), cel care a poruncit uciderea conducătorilor Bisericii,
vinovaţi de învăţătura cea după Evanghelie”; Deciu (249-251),
cel care a dat un edict prin care creştinii erau obligaţi să se
prezinte în faţa unei comisii de stat să facă acte de adeziune la
păgânism (sacrificii, libaţiuni, participarea la ospeţele „sacre”), să
sacrifice zeilor (Biserica i-a obligat pe apostaţi să facă pocăinţă);
Trebonius Gallus (251-253), cel care a dus mai departe ideile lui
Deciu; Valerian (253-260), cel care a interzis adunările creştine
sub pedeapsa cu moartea, dar şi cu alte pedepse cum ar fi exilul,
degradarea, confiscarea averii, închisoarea, munca în mine etc (el
a murit jupuit de viu de perşi, care i-au pus trupul umplut cu paie
într-un templu); Aurelian (270-275), cel care a adoptat cultul
soarelui şi a dat un edict împotriva creştinilor; Diocleţian (284-
305), acela care introdus Dominatul (toţi trebuiau să îl adore ca pe
un zeu şi să i se prosterneze), i-a înlăturat pe creştini din armată, a
emis decrete de prigoană sub lozinca „numele de creştin să fie
nimicit”, a cerut dărâmarea lăcaşelor de cult creştine, a interzis
adunările creştinilor, a cerut arderea cărţilor sfinte, i-a pedepsit pe
cei care nu doreau să apostazieze, a astupat multe catacombe ale
Romei cu nisip, i-a trimis la închisoare pe ierarhi, a recurs la
pedepse groaznice, a făcut tot ce era posibil pentru desfiinţarea
Bisericii. Persecuţiile au durat până în vremea lui Constantin cel
Mare (306-337), primul împărat roman creştin. Acest împărat,
care a învins, lângă Tibru, armata mult mai puternică a lui
Maxenţiu, a avut parte de semne divine minunate: a văzut pe cer o
7
cruce luminoasă înconjurată de cuvintele „întru aceasta vei
învinge”, văzându-L pe Hristos, într-un vis, cum l-a îndemnat să
pună pe steag semnul crucii. Aşa a reuşit să câştige bătălia. Ca
urmare, în anul 313 a emis Edictul de la Milan prin care se acorda
libertate de manifestare a creştinismului. Convertirea lui
Constantin cel Mare (306-337) la creştinism a dat un nou curs
istoriei universale. Biserica Ortodoxă a reintrat în drepturile sale,
deşi va mai continua o vreme să fie obstrucţionată de împăratul
Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să restaureze
păgânismul – ca religie favorizată a Imperiului roman – şi să reia
persecuţia creştinilor. Intenţiile lui au eşuat. Biserica primară,
însă, vreme de trei veacuri, şi-a arătat măreţia divino-umană prin
care Capul său nevăzut, Hristos, i-a întărit în credinţă şi luptă pe
atâţia martiri şi mărturisitori. Ei au suferit cu bucurie toate
torturile şi pedepsele, fără împotrivire, încrezători în dreptatea
cauzei lor sfinte, senini şi rugători. Au răbdat chinuri mai presus
de puterile fireşti, s-au dat pe sine la suferinţă pentru Hristos şi au
avut conştiinţa că sunt asistaţi de Dumnezeu Însuşi. Cu sângele lor
vărsat, ca adevăraţi „martori” ai lui Hristos (F.Ap. 1,8), şi-au şters
toate păcatele şi, acum, ne ajută şi pe noi, în opera de mântuire,
prin rugăciunile şi moaştele lor. Iar noi, cum spunea Sf. Policarp,
„ne închinăm lui Hristos, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar
pe martiri îi cinstim după vrednicie, ca pe ucenicii şi imitatorii
Domnului”.
9
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacov, ruda
Domnului;
Pomenire în calendar: 23 octombrie;
Naştere în cer: anul 62;
Martiriu: Pentru că acest Sfânt mai era denumit şi
„fratele Domnului” (Gal.1, 9), nu trebuie înţeles că a fost un frate
după trup al Domnului, ci aceşti aşa-numiţi „fraţi ai Domnului” nu
o aveau ca mamă pe Maica Domnului. Mama lor era de fapt soră
cu Maica Domnului, deci se înrudeau cu Domnul prin faptul că
erau verişori. De asemenea, Sfântul Iacov, „fratele Domnului”, nu
este Iacov al lui Alfeu, fiul lui Zevedei. El este primul episcop al
Ierusalimului, rânduit de Apostoli, deşi nu a făcut parte din ceata
celor 12 ucenici aleşi de Domnul. Sfântul despre care vorbim a
fost, pentru asprimea ascezei lui, mult iubit de popor. Pentru că
obişnuia să se roage mult în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer,
i s-a îngroşat pielea genunchilor ca şi la cămilă. A fost numit de
popor „cel drept”, pentru judecata lui dreaptă la Soborul
Apostolilor din Ierusalim, în anul 51. Lui i se datorează faptul că
păgânii convertiţi la creştinism nu mai erau ţinuţi să păzească
Legea lui Moise, fiindu-le suficient să îşi lucreze mântuirea prin
credinţă în Hristos şi fapte bune. De la acest Sfânt, ne-a rămas o
Epistolă a Noului Testament şi o Sfântă Liturghie, specifică şi
astăzi Bisericii Ortodoxe din Grecia (se săvârşeşte o dată pe an, de
ziua Sf. Iacov, la 23 octombrie). Conform Tradiţiei, Sfântul şi-a
dat sufletul ca mucenic, fiind aruncat de pe Templul din Ierusalim
şi ucis cu pietre. L-a rugat pe Hristos să îi ierte pe ucigaşii săi,
spunând ca şi Domnul că nu ştiu ce fac.
10
Nume: Sfinţii Apostoli Vartolomeu şi Varnava;
Pomenire în calendar: 11 iunie;
Naştere în cer: secolul I (anul 64);
Martiriu: Sfântul Vartolomeu, ales de Domnul în ceata
celor 12 Apostoli, a mers împreună cu Apostolul Filip, după ce au
primit Duhul Sfânt, în Siria şi Asia. A binevestit Evanghelia lui
Hristos în Libia, Moesia şi, când au ajuns în Frigia, s-a pornit
prigoană împotriva lor. În cele din urmă, Sfântul a învăţat şi
întemeiat biserici în Arabia, Persia, India, Armenia (aici, după ce
l-au răstignit cu capul în jos, i-au tăiat capul). Iar celălalt Sfânt,
Varnava, originar din Cipru, a fost unul din cei 70 de Apostoli. El
este cel care, după convertirea lui Saul (Sfântul Pavel), a dat o
bună mărturie Apostolilor despre cel convertit şi aşa a fost primit
acesta printre creştini. Apoi, alături de Sfântul Pavel, a
propovăduit Evanghelia în Antiohia, Cipru, Frigia, Ierusalim. În
cele din urmă, a fost ucis cu pietre de păgâni, în Cipru, în anul 64.
19
Nume: Sfântul Mucenic Longhin sutaşul;
Pomenire în calendar: 16 octombrie;
Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Sfântul Longhin, originar din Capadocia, a trăit
în vremea împăratului roman Tiberiu (14-37). A slujit în oaste ca
sutaş, fiind orânduit de Ponţiu Pilat (cârmuitorul Palestinei) să
slujească la Sfintele Patimi şi la Învierea Domnului. Acesta este
cel care L-a împuns pe Hristos cu suliţa în coastă, străjuind cu
ostaşii lui – după îngropare – la mormântul Domnului, până la
Înviere. Este martorul care a văzut toate semnele ce s-au făcut la
Patima lui Hristos: cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric,
strălucirea îngerului Învierii. Luminându-se în inimă şi crezând în
Domnul, alături de alţi doi ostaşi, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era acesta” (Mt.27, 54). De aceea, nici nu a primit
arginţii iudeilor pentru a tăgădui Învierea şi a da mărturie
mincinoasă că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Apoi
şi-a părăsit slujba, întorcându-se în Capadocia unde, ca un
Apostol, a propovăduit creştinismul (învierea lui Hristos).
Conform Tradiţiei, Ponţiu Pilat l-a anunţat pe împăratul
Tiberiu că Sfântul Longhin a abandonat dregătoria de ostaş. După
care, s-a dat poruncă împărătească pentru uciderea Sfântului. Ca
urmare, Ponţiu Pilat a trimis ostaşi şi aceştia i-au tăiat capul
Sfântului şi celor doi ostaşi creştini. Capul Sfântului a fost dus la
Ierusalim, unde Ponţiu Pilat l-a aruncat la gunoi în afara cetăţii.
Capul i-a fost descoperit însă, în urma unei vedenii, de o femeie
nevăzătoare care avea pe fiul său decedat. După ce l-a descoperit,
s-a tămăduit de ochi şi l-a văzut în vis şi pe fiul ei, în cinste. Apoi,
această femeie i-a aşezat moaştele într-o biserică ridicată chiar de
ea.
22
Conform Tradiţiei, Sfântul Matei a primit de la Dumnezeu cununa
muceniciei în Etiopia, unde a fost ars de necredincioşi.
24
Martiriu: Sfântul, fiind un ostenitor de mare ajutor
apostolilor, a fost episcop în Filipoli, în Tracia. Pentru tăria
credinţei sale, prigonitorii creştinilor i-au tăiat capul şi, astfel, şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
25
Nume: Sfinţii Apostoli din cei 70: Prohor, Nicanor,
Timon, Parmena;
Pomenire în calendar: 28 iulie;
Naştere în cer: secolul I;
Martiriu: Cei patru Sfinţi, prin punerea mâinilor de către
Apostoli, au făcut parte din primii 7 diaconi ai Bisericii (alături de
Ştefan, Filip şi Nicolae). Primul dintre ei, Sfântul Prohor, a fost
surghiunit în insula Patmos, alături de Sfântul Apostol Ioan, fiind
ucis de păgânii Antiohiei în timp ce propovăduia. Sfântul Nicanor
a fost şi el ucis, în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, în timp ce Sfântul
Timon a fost răstignit pe cruce la Bosra (în Arabia), iar Sfântul
Parmena a primit şi el moarte de mucenic.
27
Nume: Sfântul Clement;
Pomenire în calendar: 24 noiembrie;
Naştere în cer: anul 101;
Martiriu: Acest Sfânt a fost adus la creştinism de Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, devenind al treilea episcop al Romei
(după Lin şi Anaclet). Sfântul a intervenit printr-o Epistolă, scrisă
în anul 96, când în biserica din Corint a izbucnit o răzvrătire
împotriva preoţilor. Când creştinii din Corint au luat cunoştinţă de
acest text, şi-au recunoscut greşeala şi s-a făcut pace. Conform
Tradiţiei, Sfântul a făcut parte dintre martirii prigoniţi în vremea
împăratului roman Traian (98-117). Pentru că nu s-a supus
poruncii acestuia, Sfântul a fost surghiunit în cetatea Crimeea, iar
acolo l-au osândit la aruncarea în mare cu o ancoră de corabie
legată de gât.
28
Nume: Sfântul Mucenic Simeon;
Pomenire în calendar: 27 aprilie;
Naştere în cer: anul 107;
Martiriu: Sfântul, al cărui tată era frate cu logodnicul
Fecioarei Maria, Iosif, a fost deci o rudă a Domnului şi unul din
cei 70 de Apostoli. Văzând minunile Domnului, Sfântul a crezut
în Hristos. Apoi, după Înviere, s-a ostenit cu ceilalţi apostoli să îL
binevestească pe Hristos prin cetăţi şi sate. aflând că întâiul
episcop al lor (Iacov) a fost ucis de necredincioşi, Apostolii şi
ucenicii s-au adunat la Ierusalim şi l-au ales pe Sfântul Simeon al
doilea episcop al Ierusalimului. Dar, venind romanii conduşi de
generalul Tit, aceştia au distrus Ierusalimul, iar creştinii s-au văzut
nevoiţi să plece cu episcopul lor, prin anul 70, dincolo de Iordan
în cetatea Pella. Însă, peste puţin timp s-au întors în Ierusalimul
dărâmat şi au lucrat cu înţelepciune la înflorirea Bisericii. Iar
Sfântul, pentru că a mărturisit că este creştin, a fost osândit la
răstignire pe cruce.
33
Nume: Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie;
Pomenire în calendar: 15 decembrie;
Naştere în cer: anul 120;
Martiriu: În timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), o
femeie din Roma, Antia, rămasă văduvă, l-a făcut cleric pe fiul
său, Sfântul Elefterie, mai întâi acesta fiind hirotonit diacon (la
vârsta de 18 ani), apoi preot (la 18 ani) şi episcop de Iliric (la 20
de ani). Sfântul a mărturisit dumnezeirea lui Hristos nu doar în
faţa oamenilor, ci şi a împăratului Adrian. Pentru aceasta, dar şi
pentru că a defăimat căderea în idolatrie, Sfântul a fost dat la
groaznice chinuri: l-au culcat pe un pat de aramă şi i-au dat foc, l-
au pus pe un grătar înroşit în foc, l-au forţat să stea într-o căldare
plină cu smoală în clocot. La toate încercările, a rămas nevătămat.
Au urmat apoi şi alte chinuri: l-au aruncat într-un cuptor de aramă
încins (de unde a ieşit nevătămat) l-au dat la temniţă, l-au legat de
un car tras de cai sălbatici. Însă, îngerii lui Dumnezeu l-au slobozit
şi l-au dus la un munte înalt. Aici, trăind în pace cu fiarele
sălbatice, s-a botezat. Sfântul a fost prins în cele din urmă, dus la
împărat şi dat fiarelor să îl mănânce. Când a văzut însă împăratul
că a rămas nevătămat şi de această dată, le-a dat poruncă la doi
slujitori şi aceştia l-au ucis cu suliţele. Iar mamei sale, când îi
săruta trupul ucis, i s-a tăiat şi ei capul cu sabia.
38
Nume: Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi
Agatonica;
Pomenire în calendar: 13 octombrie;
Naştere în cer: anul 250;
Martiriu: Sfinţii aceştia au trăit în timpul domniei
împăratului roman Decius (250-253) şi a lui Valerian
(conducătorul Asiei). Sfântul Carp era episcop de Tiatira, iar
Sfântul Papil era diaconul său. Acuzaţi că nu vor să îi cinstească
pe zei, dar şi că îi îndeamnă pe alţii să se lepede de idoli, amândoi
au fost aduşi la Tiatira din ordinul marelui prigonitor Valerian.
Mărturisindu-L aceştia pe Hristos, au fost daţi la chinuri.
Legându-i de cai iuţi, au fost târâţi de la Tiatira la Pergam (oraşul
lor natal), unde au răbdat bătaie cu toiege cu spini şi au cunoscut
suferinţa de a le fi date trupurile să fie arse cu făclii. Din aceste
chinuri şi-a dat sufletul însă doar Sfântul Agatador, slujitorul lor.
Ceilalţi doi, Sfinţii Carp şi Papil, au fost spânzuraţi în continuare
pe lemn. Când li se strujeau trupurile, Sf. Carp a zâmbit în chinuri.
La întrebarea „De ce ai zâmbit, Carp”, acesta a răspuns: „Am
văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat”. Furioşi,
prigonitorii i-au tăvălit prin spini, dându-i să fie mâncaţi de fiare.
Rămânând însă nevătămaţi, L-au mărturisit pe Hristos. Au fost
osândiţi apoi să fie arşi în focul cuptorului. Când acesta se
înfierbântase, a venit acolo şi Sfânta Agatonica, sora Sfântului
Papil. Mărturisind şi ea lui Valerian că este creştină, a cerut să fie
părtaşă la chinurile mucenicilor. Toţi trei au fost aruncaţi în
cuptorul încins, dar, rămânând nearşi, au fost decapitaţi cu sabia.
41
Nume: Sfântul Mucenic Trifon;
Pomenire în calendar: 1 februarie;
Naştere în cer: anul 250;
Martiriu: Sfântul, originar din Frigia, a trăit în vremea
împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Decius (250-253). Încă
din copilărie a cunoscut credinţa creştină, fiind din acelaşi loc cu
Sfântul Respice. Când s-a dezlănţuit prigoana lui Decius, Sfântul a
fost întemniţat la Niceea din porunca mai marelui Bitiniei. A fost
dat la chinuri pentru că L-a mărturisit pe Hristos şi nu a vrut să
jertfească idolilor: l-au tras pe roată, l-au purtat desculţ pe timp de
iarnă (până i-au degerat picioarele), l-au legat de cai, i-au bătut
cuie în picioare, l-au ars pe coaste cu făclii, i-au sfâşiat trupul cu
gheare de fier. Dar Sfântul, considerându-se fericit a suferi pentru
Fiul lui Dumnezeu, nu înceta să îi îndemne pe creştini la credinţa
în Hristos. În aceste chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
43
Nume: Sfântul Mucenic Nicon şi cei 159 de ucenici ai
săi;
Pomenire în calendar: 23 martie;
Naştere în cer: anul 251;
Martiriu: Sfântul, originar din cetatea Neapole, s-a
născut într-o familie cu tată păgân şi mamă creştină. Fiind un
bărbat cu chip frumos, acest Sfânt obişnuia să se ocrotească cu
semnul Sfintei Cruci, aşa cum învăţase de la mama lui. Când s-a
întors din război, i-a spus mamei sale că vrea să se boteze. Atunci,
sfătuit de mamă, a plecat în Răsărit unde, stând 7 zile în post,
rugăciune şi priveghere în insula Chios, în zonă montană, a avut o
vedenie: un înger, ca preot, i-a vestit să se coboare la mare. A
urcat într-o corabie şi a ajuns la muntele Ganos. Aici a fost
întâmpinat de episcopul Teodosie, egumenul unei obşti de 190 de
monahi, care i-a dat învăţătură în numele Sfintei Treimi şi, după ce
s-a botezat şi împărtăşit, s-a făcut monah. Apoi, după trei ani,
Sfântul a fost hirotonit preot şi episcop. Însă, după ce episcopul
Teodosie s-a mutat la Domnul, Sfântul a plecat cu cei 190 de
monahi la Mitilene, apoi în Sicilia. Aşezându-se la muntele
Tauromeniei, nu înainte să îşi îngroape maica, i-a încreştinat pe
nouă din foştii soldaţi şi a întemeiat o mănăstire. În cele din urmă,
a fost adus să dea socoteală, cu toată obştea, înaintea dregătorului.
Şi, pentru că nu a vrut să se întoarcă la păgânism, au fost daţi la
chinuri: i-au trântit şi, sugrumându-i, le-au tăiat capetele. Iar pe
Sfânt l-au ars cu torţe şi, târându-l pe un drum pietruit, în goana
calului, i-au tăiat cu sabia limba şi capul.
54
Nume: Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatoped;
Pomenire în calendar: 5 aprilie;
Naştere în cer: anul 300;
Martiriu: Sfinţii, originari din Tesalonic, erau doi clerici
a căror vieţuire era bineplăcută lui Dumnezeu. Au trăit amândoi,
în vreme de prigoană, sub împăraţii păgâni Diocleţian şi
Maximian. Când a început persecuţia, unii creştini au fugit, iar
alţii – printre care şi cei doi Sfinţi – au rămas în Biserică. Ostaşii,
găsindu-i, i-au aruncat în temniţă. Timp de câteva zile, prin
felurite mijloace, s-a încercat îndepărtarea lor de la dreapta-
credinţă. Zadarnic însă. Atunci, au fost aruncaţi din nou în temniţă
unde, binevestind Cuvântul lui Dumnezeu, au fost iarăşi chinuiţi.
Când i-au scos din nou afară, pentru a-i chinui în faţa poporului,
care îi iubea, Sfinţii mărturiseau neîncetat „Suntem creştini”! Iar
pe împăraţi i-au numit tirani, zicând că nu se mulţumesc doar să
robească trupurile supuşilor, ci vor să le robească şi cugetul. După
ce au fost cercetaţi a treia oară, rămânând tari în credinţă, Sfinţilor
li s-au atârnat pietre grele de grumaz şi, cu mâinile legate la spate,
au fost aruncaţi în mare şi astfel au luat de la Hristos cununa
pătimirii.
55
Nume: Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana;
Pomenire în calendar: 29 octombrie;
Naştere în cer: secolul III,
Martiriu: Această tânără romană, rămânând orfană de la
trei ani, a crescut la o mănăstire (de lângă Roma) în vremea
împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). Mulţi, aflând
de frumuseţea şi înţelepciunea ei, au venit şi au cerut-o în
căsătorie. Însă Sfânta şi-a dorit ca, toată viaţa, să fie mireasa lui
Hristos. Auzind aceasta, guvernatorul Romei, Prov, a trimis ostaşi
care au legat-o şi au dus-o în faţa lui în lanţuri. Guvernatorul,
impresionat de frumuseţea Sfintei, a sfătuit-o să se mărite. Dar
Sfânta i-a zis: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus
Hristos, pentru care de 100 de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a
muri”. Pentru că L-a mărturisit astfel pe Hristos, a fost chinuită cu
sălbăticie: au bătut-o peste obraz, i-au sfâşiat veşmintele, au
afumat-o cu fum de pucioasă şi smoală, au bătut-o cu toiege, i-au
zdrobit oasele pe roată. Atât de mult a fost chinuită, că poporul a
început să murmure de cruzimea pedepselor. Unii din cei prezenţi,
văzându-i tăria cu care L-a mărturisit pe Hristos, au primit
botezul. În cele din urmă, Sfânta a fost scoasă afară din cetate şi i
s-a tăiat capul.
66
Nume: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de
Mir;
Pomenire în calendar: 26 octombrie;
Naştere în cer: 26 octombrie 303;
Martiriu: Nu doar în Grecia, ci pretutindeni, martirajul
Sfântului Dimitrie impune o mare cinstire printre creştini. Sfântul
a fost numit de împăratul Maximilian, cu porunca de a-i persecuta
pe creştini, în funcţia de mare dregător al Solunului. Însă, ca şi
Sfântul Pavel, Sfântul Dimitrie avea să îL mărturisească pe
Hristos în chip martiric. Mânios, împăratul idolatru l-a aruncat
într-o baie veche din Palatul imperial. Aici, îngerul Domnului l-a
cercetat şi i-a spus: „Pace ţie, celui ce pentru Domnul Hristos
pătimeşti! Îmbărbătează-te, Dimitrie, ca să poţi birui pe vrăjmaşii
tăi!”. După ce îngerul i-a aşezat o cunună pe cap, Sfântul a
răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu,
Mântuitorul meu!”.
Ordinul imperial, de a-i omorî pe creştini în lupte, îl
executa un vandal puternic şi înfricoşător la chip, Lie. El a fost
biruit, cu binecuvântarea Sfântului cel osândit, de tânărul creştin
Nestor – ce avea să fie ucis şi el (prin tăierea capului) la ordinul
furiosului împărat. Totodată, împăratul a cerut ostaşilor să îl ucidă
şi pe Sfântul întemniţat. Ordinul a fost executat în zorii zilei de 26
octombrie. Atunci, ostaşii au intrat în temniţă şi, în timp ce
Dimitrie se ruga, l-au împuns cu suliţele. Prima împunsătură a fost
în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos pe Sfânta Cruce. Moaştele
Sf. Dimitrie sunt întregi şi nestricate. Din ele izvorăşte un mir bine
mirositor, tămăduitor pentru cei care le cinstesc cu credinţă.
Intenţia de a lua o parte din acestea, pentru Catedrala Sf. Sofia din
Constantinopol, a avut-o împăratul Justinian … Când însă
slujitorii săi s-au apropiat de raclă, au văzut cum iese foc şi au
auzit un glas înfricoşător care le-a spus: „Aceasta să nu îndrăzniţi
a face!” Înspăimântaţi, trimişii împăratului au căzut la pământ şi
s-au întors fără să ducă ceva…
67
Nume: Sfântul Mucenic Nestor;
Pomenire în calendar: 27 octombrie;
Naştere în cer: 27 octombrie 303;
Martiriu: Sfântul, originar din Tesalonic, a trăit în
vremea împăratului Maximian Galeriu (293-311). În semn de
recunoştinţă, pentru că Sf. Dimitrie îl învăţase credinţa în Hristos,
Sfântul şi-a arătat devotamentul faţă de acesta când a venit
împăratul înTesalonic. Cu această ocazie, pe când Sf. Dimitrie era
întemniţat pentru credinţa în Hristos, împăratul a vrut să asiste la
luptele din stadion şi să îl vadă pe Lie (luptătorul imperial) cum se
înfruntă cu voinicii. Acest războinic avea o statură mai mare decât
a altor oameni, iar chipul îi era ca de fiară. Intrase în graţiile
împăratului pentru puterea lui nebiruită de a ucide, inclusiv pe
mulţi creştini puşi dinadins să lupte cu el, iar toţi cei învinşi de el
erau aruncaţi în suliţe. În ziua aceea, era acolo şi tânărul Nestor.
Acesta, vrând să îl biruiască pe Lie, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi,
căzându-i la picioare, i-a zis: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să
mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele
Domnului Hristos”. Sfântul l-a însemnat atunci pe frunte şi pe
piept cu semnul Sfintei Cruci, zicându-i: „Du-te şi pe Lie vei birui
şi pe Hristos vei mărturisi”. Când a ajuns în arenă, chiar sub
privirea împăratului, Sfântul Nestor a zis: „Dumnezeul lui
Dimitrie, ajută-mă!” şi, dintr-o lovitură în inimă, l-a omorât pe
înfricoşătorul Lie. Atunci, tulburat, din cauză că Sfântul Dimitrie a
pricinuit moartea luptătorului lui, împăratul a trimis ostaşi şi l-au
ucis cu suliţele pe Sfântul Dimitrie, în temniţă. Apoi, Sfântului
Nestor i s-a tăiat capul, chiar cu sabia sa.
74
Martiriu: Sfântul, originar din Tarsul Ciliciei, a trăit în
vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). Avea 18 ani
când, venind marea prigoană, a fost dus, pentru că era creştin, în
faţa dregătorului. Sfântul a răbdat multe schingiuiri: un an a fost
purtat prin toate cetăţile spre a fi bătut, cu toiege, până i se
desprindea carnea de pe trup. Iar mama lui, care l-a însoţit pe tot
drumul, se ruga neîncetat la Domnul ca copilul să rabde până la
sfârşit. Şi, fiind ea însăşi prinsă, l-a rugat pe dregător să o lase trei
zile lângă fiul ei, ca să îl „sfătuiască” să se închine idolilor.
Primind încuviinţare, mama Sfântului a stat trei zile cu el şi, cu
lacrimi, îl îndemna să rabde chinuirea pentru veşnicele bunătăţi şi
să se învrednicească de ceata mucenicilor. Apoi, după trei zile, au
mers înapoi la dregător. Stând în faţa acestuia, ea L-a mărturisit cu
glas mare pe Hristos şi a mustrat păgâneasca idolatrie. În cele din
urmă, mamei i s-au tăiat călcâiele picioarelor, iar fiului ei,
Sfântul, l-au băgat într-un sac de nisip şi l-au aruncat în mare.
Trupul său, scos de valuri, a fost dus la Alexandria şi apoi la
Antiohia.
77
îndatî, deasupra celor trei trupuri de mucenici s-au arătat 3
lumânări.
80
Martiriu: Egiptean la origine, Sfântul a trăit în vremea
împăraţilor Diocleţian şi Maximian (286-305), fiind ostaş în ceata
tribunului Firmilian. Când păgânii au dat ordin ca cei ce nu se
închină zeilor să fie daţi chinurilor de moarte, Sfântul şi-a lepădat
ostăşia şi s-a dus în pustietăţile munţilor. Dar, când Sfântul a auzit
că în cetatea Cotiani va avea loc un „praznic” idolatru, a plecat din
munţi şi a venit în cetatea cu pricina. Şi acolo, de pe un loc înalt,
L-a propovăduit oamenilor cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru
această cutezanţă, Sfântul a fost adus în faţa dregătorului
Arghirisc, care l-a dat chinurilor: a fost bătut cu vergi, târât prin
cioburi ascuţite, frecat cu gheme de păr aspru, tras pe roată.
Sfântul striga însă, cu glas tare, că este al lui Hristos şi nu al
idolilor. În cele din urmă, din porunca dregătorului, Sfântul şi-a
primit cununa mucenicească prin tăierea capului.
84
Nume: Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc;
Pomenire în calendar: 3 martie;
Naştere în cer: anul 304;
Martiriu: Sfinţii, originari din Pontul Capadociei, au trăit
în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305) şi au fost
împreună ostaşi (de acelaşi neam) cu Sfântul Teodor Tiron. Cei
trei tineri ostaşi, ca şi Sfântul Teodor Tiron, au fost întemniţaţi şi,
cu bucurie, L-au mărturisit pe Hristos înaintea dregătorului.
Degeaba li s-au făgăduit înalte dregătorii, căci Sfinţii Mucenici au
rămas statornici în credinţă. Mai întâi, Sfântul Eutropiu a fost
bătut peste gură, peste trup, până când i s-a desprins carnea de pe
oase. Apoi, peste toţi, au turnat găleţi de smoală topită şi au fost
aruncaţi din nou în temniţă. I-au dus apoi în capiştea Artemidei ca
să aducă jertfă, dar – la rugăciunea lor către Dumnezeu – idolul s-
a sfărâmat. În cele din urmă, fiind învinuiţi pentru vrăjitorie,
Sfinţii Eutropiu şi Cleonic au fost răstigniţi pe cruce, iar Sfântului
Vasilic i s-a tăiat capul (după ce i-au refuzat rugămintea de a fi
răstignit împreună cu prietenii săi). Şi astfel au luat cununa
muceniciei.
89
Martiriu: Sfântul, originar din Amasia, a trăit în vremea
lui Maxim – Galeriu. Avea slujbă de ostaş, fiind nepot al Sfântului
Teodor Tiron. Acest Sfânt a ieşit la luptă mucenicească împreună
cu Sfinţii, ostaşi şi ei, Cleorie şi Eutropiu. Ajuns în temniţă,
Sfântul ardea de dorinţă să moară pentru Hristos şi se ruga ca
prigonitorii să nu îl despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie. Într-una
din zile, s-a învrednicit de arătarea lui Hristos în temniţă, cerându-
i să purceadă la propovăduirea Evangheliei în satul Comane. Pe
când le vorbea oamenilor despre dreapta-credinţă, a fost prins de
ostaşi şi dat la chinuri: i-au pus în picioare încălţăminte de fier,
având cuie ascuţite pe tălpi; l-au lovit cu biciul; l-au gonit pe
drumul ce duce la Comane. De la sângele său, scurs din tălpile
înţepate de cuie, s-a înroşit pulberea drumului. Dar Sfântul nu se
tânguia, ci – mai mult – îL mărturisea pe Hristos. Iar când a ajuns
în satul Dacnon, Sfântul a vegheat întreaga noapte, rugându-se şi
mulţumindu-i lui Dumnezeu că a fost învrednicit să sufere pentru
Hristos. Dimineaţa, paltinul sub care stătuse era înverzit şi
înmugurit, iar din locul unde stătuse a ţâşnit un izvor. Cei de faţă,
văzând minunea, au crezut şi ei în Hristos. În cele din urmă,
Sfântul a fost dus la dregătorul din Comane, unde – nevrând să
slujească idolilor – s-a rugat şi, căzând foc din cer, a ars toată
capiştea idolească. Apoi, i s-a tăiat capul, iar corpul i-a fost
aruncat în râu. Şi aşa şi-a dat sufletul.
94
întinşi pe pământ şi bătuţi cu vine de bou. Tuturor li s-au tăiat
capetele.
96
Nume: Sfântul Mucenic Ianuarie şi cei dimpreună cu
dânsul: diaconii Proclu, Soson şi Faust; citeţulDezideriu;
mirenii Eotihie şi Acution;
Naştere în cer: 305;
Pomenire în calendar: 21 aprilie;
Martiriu: Sfântul Ianuarie, originar din Neapole, a trăit
în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305). A fost episcop
de Nola şi, alături de alţi creştini, a cunoscut urgia prigoanei
anticreştine. Fiindcă a mers să îi vadă pe mărturisitorii închişi
(Soson, Proclu, Eutihie, Acution), Sfântul a fost şi el pus în
lanţuri. Iar când au venit să îl vadă episcopii Faust şi Dezideriu, au
fost legaţi şi aceştia. După multe chinuri, au fost osândiţi cu toţii
la fiare, în circ. Dar acolo, fiarele (neatingându-se de ei) i-au
cruţat. Socotind această minune drept o „vrăjitorie”, s-a dat
poruncă şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununa muceniciei.
99
Martiriu: Sfântul a trăit în vremea împăratului roman
Diocleţian (284-305). Fiind căpetenie de ostaşi, adică stratilat, a
fost trimis de mai marele său să lupte cu perşii care invadaseră
Siria. Şi a învins, în luptă, cu ajutorul lui Hristos. Atunci, mulţi
soldaţi au venit la credinţa în Hristos. Vestea convertirii lor a
ajuns până la comandantul oastei. Cu toţii, au fost daţi la chinuri:
pe Sfânt l-au întins pe un pat de fier ars în foc, dar a rămas
nevătămat. Până la urmă, pentru că erau viteji în război, i-a lăsat
liberi. Şi au mers ei în Cilicia, unde s-au botezat. În cele din urmă,
au primit cununa mucenicilor prin decapitare.
105
Nume: Sfântul Mucenic Gordie;
Pomenire în calendar: 3 ianuarie;
Naştere în cer: anul 314;
Martiriu: Acest Sfânt, originar din Cezareea Capadociei,
a trăit în vremea lui Licinius al Romei. Nu a fost doar un ostaş de
seamă, ci şi un bun creştin. Când a venit însă prigoana creştinilor
din Biserică, iar unii s-au văzut nevoiţi să plece în pustiuri, Sfântul
şi-a lepădat haina ostăşească şi s-a retras în munţi vieţuind cu
fiarele. Dar apoi, ca un leu, a alergat înapoi în cetate cu gândul să-
i înfrunte pe prigonitori. Şi, pe când idolatrii îl sărbătoreau pe zeul
Marte, Sfântul a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos şi a întors
cu faţa spre sine tot poporul. Atunci, fiind de faţă chiar împăratul,
acesta a poruncit să fie adus înaintea lui. Şi, văzând că Sfântul stă
neclintit în dragostea faţă de Hristos, i-a tăiat capul.
108
Nume: Preot Daniil şi Verda fecioara;
Naştere în cer: 21 februarie 334;
Martiriu: Trei luni, în Persia, au pătimit muncile cele
mai grozave. Având picioarele străpunse, stăruind în credinţa lor,
au şezut timp de 5 zile în gheaţă. Apoi, în al 31-lea an al lui Sapor
III, li s-au tăiat capetele la amândoi.
111
Nume: Sfântul Mare Mucenic Artemie;
Pomenire în calendar: 20 octombrie;
Naştere în cer: anul 362;
Martiriu: Acest Sfânt a fost voievod, mare dregător
împărătesc în Alexandria, pus în mare cinste la curtea împăratului
roman creştin Constantin cel Mare (306-337). Dar şi în vremea
împăratului apostat Iulian (361-363), care s-a lepădat de Domnul,
Sfântul se afla cu oastea lui în faţa acestui prigonitor al creştinilor.
Văzând cum sunt chinuiţi creştinii, Sfântul s-a apropiat de împărat
şi i-a zis: „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie
oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta-credinţă?”.
Surprins, împăratul a întrebat cine este acest om. Cei de faţă i-au
răspuns: „Ducele Alexandriei este, stăpâne”. Atunci, păgânii l-au
învinuit pe Sfânt pe nedrept, acuzându-l că le-a dărâmat templele
zeilor şi că le-a sfărâmat idolii din Egipt. Împăratul a poruncit
atunci ca Sfântul să fie dezbrăcat şi să fie bătut cu vine de bou.
Apoi, l-au dat la grozave chinuri: l-au tăiat pe spinare cu bice
ascuţite, i-au pătruns coastele şi tâmplele arse în foc, l-au pus între
două pietre mari, zdrobindu-i până la ieşirea ochilor din orbite. La
toate acestea, prin minune, Sfântul a rămas viu şi a continuat să-L
mărturisească pe Hristos. În cele din urmă, la ordinul împăratului,
Sfântului i s-a tăiat capul cu sabia. Se spune că împăratul Iulian,
răpus în luptă, s-ar fi adresat înainte de a muri lui Hristos: „M-ai
biruit, Galileene”. Şi biruiţi au fost şi vor fi toţi cei care s-au
crezut şi se cred invincibili în lupta cu Dumnezeu.
Nume: Badem;
Naştere în cer: 9 aprilie 376;
Martiriu: Badem s-a născut în oraşul persan Betlapet şi
s-a mutat la Cer în al 67-lea an al domniei regelui Sapor. După ce
a zidit şi condus o mănăstire, a cunoscut persecuţia fiind lovit cu
116
biciul în temniţă. În cele din urmă, la cererea lui Sapor, un apostat
– căruia i s-a promis o funcţie – i-a tăiat capul cu o sabie ţinută de
o mână tremurândă.