Sunteți pe pagina 1din 4

Principalele deosebiri dintre dreptul penal şi alte ramuri de drept

Dreptul penal este acea ramura a sistemului de drept românesc care cuprinde totalitatea
normelor juridice prin care se arata în ce conditii o fapta este infraciune, felul acestor infraciuni,
sanctiunile ce se aplica în cazul comiterii lor, precum şi raspunderea penala, în vederea apararii
ordinii de drept în România împotriva unor asemenea fapte. Acest ansamblu de norme juridice
este structurat într-un sistem, în jurul institutiilor fundamentale ale dreptului penal - infraciunea,
sanciunile penale şi raspunderea penala.

Dreptul penal, ca ramura de drept, are doua parti componente: partea generala şi partea
speciala. Prima se refeara la norma penala, infracitunea, sanctiunile penale şi raspunderea penala,
în timp ce a doua priveşte incriminarea fiecarei infractiuni. Legatura dintre aceste parti este
evidenta, ele formând un tot unitar.

În cadrul sistemului de drept, dreptul penal nu se prezintă ca o ramură de drept izolată, ci


prezintă o serie de interferenţe cu numeroase alte ramuri de drept, atât din cadrul dreptului
public, cât şi al celui privat.

Existenta unor raporturi între dreptul penal şi alte ramuri de drept determina acelaşi gen de
raporturi şi între ştiinta dreptului penal şi celelalte ştiinte de ramura normative (drept procesual
penal, drept constituional, drept civil, drept administrativ etc.) şi nenormative (criminologie,
criminalistic, psihologie judiciar, psihiatrie judiciar, penologia şi ştiinta penitenciara, medicina
legala etc.).

Astfel, legătura cea mai strânsă o prezintă dreptul penal cu dreptul procesual penal.
Legătura dintre dreptul penal şi dreptul procesual penal are un caracter organic şi funcţional1,
deoarece se referă la normele care reglementează, pe de o parte, dreptul statului de a pedepsi pe
infractori, iar, pe de altă parte, mijlocul prin care se realizează acest drept. Sub acest aspect, s-a
susţinut, că dreptul penal ar fi ineficace fără dreptul procesual penal2 care îi fixează procedura de
stabilire şi identificare a infracţiunilor săvârşite şi a persoanelor ce le-au săvârşit, precum şi căile
şi procedura de judecare şi stabilire a răspunderii penale a celor vinovaţi.

Apoi, dreptul procesual penal fără dreptul penal ar fi steril şi fără conţinut, întrucât acesta din
urmă fixează faptele infracţionale, pedepsele, gradul de răspundere penală şi altele.3
Dar, cea mai strânsă legătură dintre cele două ramuri de drept rezultă din expresia „Dreptul penal
fără procedura penală este ca un cuţit fără mâner, iar procedura penală fără drept penal ca un
mâner fără tăiş”4

1 Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ed. 2, Ed. Hamangiu, 2008, p. 25.


2 Traian Pop, Drept procesual penal, vol. I, Tipografia Naţională Cluj, 1946, p. 17.
3 I. Oancea, op. cit., p. 15.
4 T. Mammsen. Droit pénal romain, citat de V. Păvăleanu, Drept penal general, op. cit., p. 17.
O strânsă legătură o mai prezintă dreptul penal şi cu dreptul executional penal.
Executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal este o problemă care
prezintă importanţă sub aspectul finalităţii normelor juridice penale, apărarea valorilor sociale
fundamentale ale statului de drept şi prevenirea infracţiunilor. S-a susţinut chiar că acesta este
momentul decisiv pentru valoarea practică a dreptului penal întreg5.

Obiectul dreptului execuţional penal constă în relaţiile sociale ce apar după aplicarea


pedepsei şi privesc executarea efectivă a acesteia. În prezent există o nouă lege privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nr.
275 din 4 iulie 2006.6, însă la intrarea în vigoare a noilor coduri penale şi de procedură penală ar
trebui elaborată o nouă lege care să fie armonizată cu cele două acte normative.

Părăsind sfera disciplinelor penale, dar rămânând în cadrul dreptului public, dreptul penal
prezintă conexiuni cu dreptul constitutional de unde îşi extrage anumite principii, cum ar fi
neretroactivitatea legii penale, legalitatea, egalitatea în faţa legii penale sau aplicarea legii penale
mai favorabile, cu dreptul administrativ, la care adaugă normele infracţionale ce sancţionează
acele conduite ce depăşesc sfera ilicitului administrativ, aceeaşi situaţie regăsindu-se şi în
raporturile cu dreptul financiar şi fiscal, vamal, dreptul mediului sau cu normele dreptului
muncii.

Constituţia, ca izvor principal al dreptului constituţional, este în acelaşi timp şi izvor


principal pentru întregul sistem de drept şi deci, orice ramură de drept, inclusiv dreptul
penal şi găseşte fundamentul juridic în normele din Constituţie7. Alţi autori8 susţin că este firesc
ca dreptul constituţional să determine conţinutul normelor celorlalte ramuri de drept al căror izvor
principal îl constituie diferite legi organice sau ordinare, cum este Codul penal pentru dreptul
penal.

În literatura juridică s-a exprimat opinia că, parametrii constituţionali de control asupra


legislaţiei penale pot fi grupaţi în două mari categorii: principiile constituţionale ale dreptului
penal şi principiile constituţionale incidente în materia dreptului penal.

Principiile constituţionale ale dreptului penal sunt cele consacrate de constituţie cu aplicabilitate
în sfera dreptului penal. În această privinţă reţinem că, în Constituţia României,art. 15 alin. 2
consacră principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, art. 19 prevede o serie de limitări
în materia extrădăriişi expulzării,art. 22 alin.3 interzice pedeapsa cu moartea, art. 23 alin. 12
consfinţeşte principiul legalităţii pedepsei, art. 44 alin. 8 instituie interdicţia confiscării averii
dobândită licit etc. Aceste dispoziţii sunt direct aplicabile de către instanţele de judecată, chiar în
absenţa unor precizări expres aduse de legiuitorul ordinar9.

5 Traian Pop, op. cit., p. 20.


6  Publicată în M. Of. nr. 627 din 20 iulie 2006, modificată
7 I. Muraru, Drept constituţionalşi instituţii politice, Ed. Actami, Bucureşti, 1995, p. 41.
8 Genoveva Vrabie, Drept constituţionalşi instituţii politice, col. I, Ed. Cugetarea Iaşi, 1997, p34
9 M. Cobo del Rosal, T.S. Vives Anton, Derecho penal. Parte generale, Ed. Tirant 1o Blanch, Valencia, 1999,p. 50
Constituţia limitează apoi sfera izvoarelor dreptului penal, din moment ce prin art. 73alin. 3
lit. h prevede că materia infracţiunilor, pedepselor şi regimul executării constituie un domeniu
rezervat legii organice.

Principiile constituţionale incidente în materia dreptului penal sunt acele principii constituţionale
nespecifice dreptului penal, dar care sunt apte de a influenţa obiectul şi întinderea protecţiei
penale. În această privinţă , art.4 alin.2 şi art.16 alin. 1 din Constituţie, consacră  principiile
egalităţii între cetăţeni şi egalităţii în drepturi. Pe baza acestor texte, Curtea Constituţională a
constatat neconstituţionalitatea art. 81 alin. 4 C.pen.11 şi a altor articole 214 alin. 3, 217 alin. 6şi
220 alin. 4.

Legătura dreptului penal cu  dreptul administrativ. Dreptul administrativ ca ramură a


dreptului public reglementează, printre altele, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice,
drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici, precum şi formele de răspundere a acestora în
cazul încălcării obligaţiilor de serviciu. Dreptul penal intervine şi sancţionează unele încălcări
grave ale normelor de drept administrative şi anume: abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu,
purtarea abuzivă, luarea demită, primirea de foloase necuvenite etc

În ceea ce priveşte relaţia dreptului penal cu ramurile de drept ce intră în componenţa


dreptului privat, cum ar fi dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul concurenţei,
pentru toate aceste ramuri dreptul penal este cel care ocroteşte anumite relaţii sociale ce intră şi
în sfera de reglementare a acestor ramuri.

Legătura dreptului penal cu dreptul civil.


Dreptul civil reglementează relaţiile privind patrimoniul, iar încălcarea dreptului de proprietate
atrage răspunderea penală a persoanelor respective prin încriminarea faptelor: furtul, tâlhăria,
înşelăciunea, distrugerea, tulburarea de posesie etc. Apoi, răspunderea civilă, care are ca temei o
faptă prevăzută de legea penală se realizează în baza legii civile.

Legătura dreptului penal cu dreptul familiei.


Dreptul penal sancţionează faptele de abandon de familie, bigamie, nerespectarea măsurilor
privind încredinţarea minorului etc.,şi deci vine în sprijinul prevederilor din Codul civil 2009,
partea a II-a, despre familie.

Legătura dreptului penal cu dreptul comercial.


Dreptul penal încriminează fapte privind activitatea societăţilor comerciale care fac obiectul
Legii nr. 31/1990şi prin aceasta se asigură normala desfăşurare a activităţii commercia
BIBLIOGRAFIE

1. Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ed. 2, Ed. Hamangiu, 2008

2. Viorel Pasca – Drept penal. Partea generala editia IV-a, revazuta si adaugita, Editura
Universul Juridic, Bucuresti, 2015;

3. I. Muraru` Drept constituţionalşi instituţii politice, Ed. Actami, Bucureşti, 1995

4. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul juridic, București, 2014;

5. Traian Pop, Drept procesual penal, vol. I, Tipografia Naţională Cluj, 1946

6. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială. Conform noului Cod penal, Editura C.H. Beck,
București, 2014;