UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE BIOLOGIE ŞI PEDOLOGIE

CATEDRA ECOLOGIE, BOTANICĂ, ŞI SILVICULTURĂ

Teza de magistru

Evaluarea ecologică a solurilor

în scopul încadrării în practicile agricole ecologice şi rolul algelor
în sporirea fertilităţii lui şi productivităţii plantelor de cultură

A elaborat:
Negara Corina
Specialitatea: Biodiversitatea
şi protecţia resurselor naturale

Conducător ştiinţific:
Dr. hab. în biol., prof. univ.
Şalaru Victor

Chişinău 2010
 Cuprins
INTRODUCERE ............................................................................................................ 3
CAPITOLUL I. CONCEPTUL ŞI PRINCIPIILE DE BAZĂ AL AGRICULTURII
ORGANICE.................................................................................................................................. 5
1.1 Situaţia curentă în Republica Moldova ....................................................................... 6
1.2 Agricultura organică – suport al biodiversităţii ........................................................... 9
1.3 Solurile pretabile pentru agricultura organică a Republicii Moldova.......................... 10
1.4 Caracteristica terenurilor favorabile pentru agricultura organică................................. 11
1.5 Nutriţia plantelor şi calitatea solurilor.......................................................................... 13
CAPITOLUL II. CALITATEA SOLURILOR - FACTOR DE BAZĂ LA
IMPLEMENTAREA PRACTICILOR AGRICOLE ECOLOGICE
2.1 Parametrii de calitate a solului ...................................................................................... 16
2.2 Starea fizică a solului .................................................................................................... 19
2.2.1. Textura solului ............................................................................................... 19
2.2.2. Structura solului ............................................................................................ 22
2.2.3. Tasarea sau compactarea solului .................................................................. 23
2.2.4. Eroziunea solului ........................................................................................... 25
2.3 Starea chimică a solului ................................................................................................. 31
2.3.1. Regimul de microelemente ............................................................................ 33
2.4 Impactul practicilor agricole asupra mediului ............................................................... 34
CAPITOLUL III. CRITERII ŞI PRINCIPII APLICATE LA EVALUAREA
SOLURILOR ÎN SCOPUL ÎNCADRĂRII PRACTICILOR AGRICOLE ECOLOGICE
3.1 Descrierea activităţilor de efectuare a controlului calităţii solului ................................ 42
CAPITOLUL IV. ROLUL ALGELOR ÎN SPORIREA FERTILITĂŢII SOLULUI ŞI
PRODUCTIVITĂŢII PLANTELOR DE CULTURĂ. ……………………………………….. 48
4.1 Algele edafice în calitate de bioindicatori ...................................................................... 50
4.2 Fixarea azotului atmosferic de algele edafice ................................................................. 53
4.3 Interrelaţiile algelor cu alte organisme ……... ............................................................. 54
4.4 Rolul antierozional al algelor……................................................................................. 58
4.5 Influenţa algelor edafice asupra biocenozei ................................................................ 60
MATERIALE ŞI METODE …………………………………................……………… 62
REZULTATE OBŢINUTE. …………………………… …………………………… 64
CONCLUZII ..................................................................................................................... 73
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ................................................................................. 74

2
 Introducere
În condiţiile exploziei demografice din a doua jumătate a secolului XX, a devenit tot mai
acut deficitul global în alimentaţia umană, cu extinderea subnutriţiei pe areale în creştere continuă.
Pentru sporirea producţiei agricole pe actualele suprafeţe cultivate a fost necesară elaborarea şi
implementarea unor tehnologii, bazate pe folosirea soiurilor şi hibrizilor intensivi şi pe aplicarea
îngrăşămintelor chimice, pesticidelor, irigaţiilor etc. În aceste condiţii agricultura a devenit una din
sursele principale de agenţi poluanţi cu impact negativ asupra calităţii mediului ambiental prin
degradarea sau chiar distrugerea unor ecosisteme. Astăzi este practic unanim acceptat că agricultura
intensivă poate conduce la poluarea solului şi apei prin utilizarea excesivă a îngrăşămintelor,
pesticidelor, a apei de irigaţie necorespunzătoare calitativ şi cantitativ, în special pe terenurile
arabile excesiv afânate prin diferite lucrări.
O alternativă a agriculturii intensive este agricultura organică sau ecologică. Sistemul de
agricultură organică se bazează pe standarde de producere şi de marketing specifice şi precise.
Produsele alimentare obţinute la toate etapele: de producere, depozitare şi marketing sunt supuse
inspectării şi certificării.
La baza agriculturii organice stă obţinerea de recolte sănătoase prin utilizarea
îngrăşămintelor organice corespunzătoare pentru înviorarea activităţii biologice şi ameliorarea
însuşirilor fizico – chimice ale solului. Pierderile posibile de azot din sol sunt reduse la minim, dacă
îngrăşămintele organice sunt aplicate în doze optime în funcţie de caracteristicile specifice locale şi
cerinţele plantelor cultivate.
O sursă importantă de fixare a azotului în sol îl au algele azot fixatoare din filumul
Cyanophyta. Azotul atmosferic fixat de acestea joacă un rol important în bilanţul natural şi în
practicile agricole. Algele îmbogăţind solul cu compuşi organici ai azotului stimulează creşterea şi
dezvoltarea plantelor superioare, care la rîndul lor în urma descompunerii litierei îmbogăţesc solul
cu diferite elemente absorbite selectiv de alge.
Reieşind din cele relatate mai sus în lucrare a fost stabilit următoarul scop:
Evaluarea factorilor favorizanţi şi limitativi ai producerii agriculturii ecologice pe exemplu
calităţii solului şi stabilirea importanţei algelor în sporirea fertilităţii solului;
Obiectivele tezei fiind:
- Utilizarea tulpinelor de alge noi azoto-fixatoare Cylindrospermum licheniforme şi
Anabaenopsis sp în scopul fixării azotului atmosferic.
- Determinarea cantităţii azotului amoniacal fixat la inocularea cu
Cylindrospermum licheniforme în concentaţii de 1,5 kg algă/ha, 2 kg/ha, 2,5 kg/ha în sol
şi nisip.

3
- Determinarea cantităţii azotului sub formă de nitraţi fixat la introducerea algei
Cylindrospermum licheniforme în concentaţii de 1,5 kg algă/ha, 2 kg/ha, 2,5 kg/ha în solul
şi nisip.
- Determinarea cantităţii azotului amoniacal acumulat în solul şi nisip de
Anabaenopsis sp. la concentaţiile de 1,5 kg algă/ha, 2 kg/ha, 2,5 kg/ha.
- Determinarea cantităţii azotului nitric la inocularea solului şi nisipului cu
Anabaenopsis sp. în concentaţii de 1,5 kg algă/ha, 2 kg/ha, 2,5 kg/ha a.

4
 CAPITOLUL I. CONCEPTUL ŞI PRINCIPIILE DE BAZĂ AL AGRICULTURII
ORGANICE
Agricultura organică purcede de la conceptul că:
- Solul este un organism viu;
- Unele intervenţii ale omului în procesele biologice din sol pot avea influenţă pe o
perioadă de timp destul de îndelungată;
- Aplicarea în ciclul biologic a unor substanţe chimice (îngrăşăminte minerale,
pesticide, stimulatori, etc.) pot afecta negativ vietăţile din sol, plantele, animalele, cât şi
organismul uman.
Dintre principiile de bază ale agriculturii organice menţionăm următoarele:
 Excluderea totală din tehnologii a substanţelor chimice obţinute pe cale industrială
(îngrăşăminte minerale, pesticide şi stimulatori) şi combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor
plantelor prin metode ecologice integrate, cultivarea soiurilor şi hibrizilor cu plasticitate biologică,
rezistenţi la boli şi dăunători;
 Sporirea conţinutului de materie organică în sol se realizează prin aplicarea cantităţilor
necesare de îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, composturi, îngrăşăminte verzi ş.a.) în baza
dezvoltării în concordanţă a fitotehniei şi zootehniei;
 Utilizarea de forme minerale şi naturale greu solubile (granit fin mărunţite, săruri
potasice naturale, fosforite măcinate ş.a.);
 Implementarea asolamentelor cu specii leguminoase în calitate de îngrăşăminte verzi
(siderate);
 Efectuarea lucrării solului cât mai la suprafaţă fără întoarcerea brazdei, urmată periodic
la 4 -5 ani de un subsolaj;
 Aplicarea irigaţiei fără pericol de a polua solul şi recoltele, sau de a provoca degradarea
terenurilor;
 Monitoringul sistematic asupra conţinutului substanţei organice din sol inclusiv a fracţiei
active şi a conţinutului elementelor nutritive mobile, efectuând analize de laborator şi observaţii
vizuale pe teren;
 Organizarea certificării proceselor tehnologice, cât şi a calităţii producţiei agricole
ecologice obţinute;
 Promovarea în practică a unui ansamblu de mecanisme economice de reglementare şi
stimulare atât la nivel naţional, cât şi local, pentru obţinerea şi fabricarea produselor agro-
alimentare ecologice.

5
 Implementarea sistemului de agricultură organică în gospodăriile existente în Moldova
necesită o perioadă de tranziţie (conversie) de cel puţin 2-3 ani. Durata acestei perioade depinde de
aşa factori specifici ca: istoria terenurilor agricole, tipul de produse şi animale ce urmează a fi
crescute.
Autorităţile oficiale de certificare vor decide în unele cazuri de a extinde sau a reduce
această perioadă. Indiferent de durata perioadei de conversie, ea poate începe numai după ce
unitatea agricolă va fi luată la evidenţă de autorităţile competente, organele de inspecţie oficiale
recunoscute şi după ce unitatea de producţie a început implementarea legislaţiei în vigoare,
referitoare la producerea, depozitarea şi transportarea produselor ecologice.
La finele perioadei de conversie Organul Oficial de certificare efectuează certificarea
gospodăriei. Prin această procedură se confirmă corespunderea producerii agricole cerinţelor
standardelor naţionale şi internaţionale [5].
1.1. Situaţia curentă în Republica Moldova
Printre obiectivele de bază cu privire la implementarea agriculturii organice în Moldova,
care reiese din Concepţia Naţională a agriculturii ecologice, fabricării şi comercializării produselor
alimentare ecologice şi genetice nemodificate (aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova Nr. 863 din 21 august 2000) menţionăm următoarele:
- Elaborarea legislaţiei şi standardelor naţionale în corespundere cu cerinţele
standardelor internaţionale ce ţin de domeniul respectiv;
- Crearea sistemului instituţional privind managementul şi susţinerea economică a
agriculturii organice;
- Testarea terenurilor potrivite pentru obţinerea producţiei agricole ecologice în
baza analizei cercetărilor pedologice şi agrochimice;
- Elaborarea şi implementarea sistemelor de asolamente, fertilizare şi protecţie
antierozională a solurilor în corespundere cu standardele agriculturii organice;
- Elaborarea principiilor şi metodelor dezvoltării sectorului zootehnic care să
asigure necesarul de gunoi de grajd folosit pentru fertilizarea solului în cadrul gospodăriilor ce
practică agricultura organică;
- Elaborarea şi implementarea tehnologiilor de creştere a diferitor culturi, inclusiv
a sistemului integrat de protecţie a plantelor, în conformitate cu standardele agriculturii
organice;
- Determinarea strategiei de producere a produselor ecologice pentru fiecare zonă
pedo-climaterică (spectrul de culturi, producţia alimentară vegetală şi animalieră);

6
 - Crearea infrastructurii necesare pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea şi
comercializarea produselor agroalimentare ecologice;
- Elaborarea programului naţional de inspecţie şi certificare a produselor
agroalimentare ecologice, conform cerinţelor şi reglementărilor internaţionale;
- Elaborarea programului de finanţe preferenţială a gospodăriilor care practică
agricultura organică;
- Elaborarea unui program de asigurare ştiinţifică, pregătire şi încadrare în
domeniul agriculturii organice şi comercializarea produselor ecologice [2].
Actualmente, aproximativ 61 de unităţi (0,1%) din numărul total de gospodării agricole în
Moldova cu o suprafaţă totală de 574 ha sunt înregistrate ca producări de produse ecologice,
recunoscute conform regulamentului CEE 2092/91 şi Standardului SM SR 13454:2001.
Prezentăm date succinte despre gospodăriile fermiere din Moldova, care sunt deja pregătite
pentru implementarea perioadei de tranziţie la agricultura organică:
- „Creţoaea” Anenii Noi – Iurie Stratan – livada „coarne” (Cornelius cires) - 17 ha;
- „Malatova” Dubăsari – Didenco Mihai – livadă „migdale” – 25 ha;
- „Jora De Mijloc” Orhei – Savin Mihai – plantaţie pepinieră „nuci” – 10 ha;
- „Gura Bîcului” Anenii Noi – plantaţie legume – 7,5 ha;
- „Socoleni” Anenii Noi – Scurtu Gheorghe – gospodărie model – 60 ha;
- „Călăraşi” Eşanu Corneliu – teren agricol – 200 ha;
- „Climăuţi” Donduşeni – Roşca Petru – gospodărie ecologică – 7,5 ha
- „Selecţia” Bălţi ICCC – teren-experienţe de lungă durată în
Agricultură Ecologică cu durata 40 ani –
41 ha;
- „Bahmut” Ungheni - „ONGAltAgro” – 4,8 ha
Din produsele lor principale, posibil clasificate „ecologice”, fac parte următoarele:
Legume, fructe uscate (miez de nucă), coarne, caise, cireşe, vişine, salate, verdeţuri, precum şi
vin. În prealabil, se estimează că ponderea produselor ecologice în consumul total de produse
alimentare poate constitui 0,5%. Comerţul cu aceste produse poate fi estimat 0,02% (560 – 840 mii
dolari SUA) din valoarea totală a comerţului cu produse alimentare în Moldova.
Cea mai mare parte a produselor ecologice (90%) poate fi comercializată prin exploatarea lor în
Europa şi Rusia. Reţeaua de comercializare locală de asemeni poate fi un promovator important,
prin reclama produselor ecologice, pentru dezvoltarea cererii şi ofertei la aceste produse.
O cantitate relativ mare de legume, fructe şi pomuşoare ecologice poate fi exportată în Ungaria
şi Cehia. Plus la aceasta Belgia, Franţa şi Italia sunt interesate în diferite produse de acest tip. Cea

7
mai mare parte a exportului produselor ecologice din Moldova o constituie miezul de nucă, exportat
în special spre piaţa Germaniei.
În prezent sunt certificate ecologic 180 ha livadă „nuci” – Rezina, 125 ha livadă „nuci”, Otaci –
Soroca, certificat eliberat de compania germană „BCS – OkoGaranţia GmbH”. „Xenie” are contract
de export pentru „miez de nucă ecologic” – 25 tone în Germania cu compania GmbH ”Egert-
Naturproducte” Gamburg.
În Republica Moldova sunt înregistraţi în calitate de membru al IFOAM două organizaţii cu
dreptul de a efectua expertiza ecologică: ONG „EcoProdus” şi AŞP „Selecţia” [16].
Tabelul 1.1.
Unele aspecte ale situaţiei agriculturii organice în Republica Moldova

Suprafaţa prelucrată ecologic 574 ha

247 ha – în conversie
Numărul fermierilor cu practică ecologică 61
14 în perioada de conversie
Principalele produse ecologice neprocesate Legume şi miez de nucă
Principalele produse ecologice procesate Fructe uscate şi vin
Numărul de întreprinderi de procesare 2
Cantitatea de produse ecologice exportate 81%
Valoarea produselor ecologice exportate (EUR) 873000
Principalele destinaţii de export Germania, Austria, Danemarca
Produse ecologice comercializate faţă de producţia 0,01
globală
Valoarea produselor ecologice pe piaţa locală (EUR) 58000
Produse ecologice importate faţă de importul total al 0,05%
produselor alimentare
Principalele ţări din care se importă produse ecologice Austria, Polonia, Italia
Creşterea anuală (%) a suprafeţelor ecologice (ha) în ultimii 5 3% - (247 ha)
ani
Estimarea creşterii suprafeţelor (%) în următorii 5 ani 3%
Existenţa standardelor ecologice şi a condiţiilor tehnice de Da
producere
Anul de adoptare a standardelor 2001
Este protejată activitatea în agricultură? Nu
Este promovată de către organele de stat de agricultură Nu
ecologică?
Sunt înregistraţi în calitate de membru al IFOAM? 2 membri
Subsidii directe pentru agricultura ecologică (EUR) Nu
Subsidii directe pentru dezvoltarea sectorului zootehnic Nu
Monitorizarea agriculturii ecologice
Statală (minister, guvern) Nu
Alte organizaţii Biroul de coordonare a activităţilor
în agricultura ecologică (în baza
„EcoProdus”+ „selecţia” membre
ale IFOAM)

8
 1.2. Agricultura organică – suport al biodiversităţii
Agricultura este esenţială în menţinerea biodiversităţii, iar mediului rural îi revine o cotă
majoră a moştenirii de la generaţiile anterioare. Spre regret, agricultura intensivă a avut un impact
imens asupra vieţii din natură. Suprafeţele ocupate de ecosistemele naturale s-au redus dramatic şi
în pofida îngrijorării publice, această tendinţă este în creştere. S-a constatat că Europa de Vest, în
rezultatul aplicării agriculturii intensive diversitatea speciilor a diminuat considerabil, astfel din
1970 până în 1990 numărul de specii de plante pe teritoriile cultivate s-a redus cu 30%. Uzarea
excesivă a păşunilor şi pajiştilor a redus diversitatea speciilor, pajiştile şi fineţurile bogate floristic
au fost înlocuite cu specii în monocultură. Datorită abuzului de pesticide s-a redus numărul de
specii de fluturi şi păsări.
Diversitatea animalelor la fel a diminuat mult. Pe parcursul secolului 20 în Europa au
dispărut 750 de rase de animale (cai, bovine, ovine, suine, păsări), iar alte 770 de rase sunt în
pericol de dispariţie până în 2010. Creşterea animalelor pe principii industriale a făcut-o mai
productivă, dar a provocat o serie de probleme legate de sănătatea animalelor şi securitatea
produsului final: carne, ouă etc. Multe din rasele locale au fost înlocuite cu cele ameliorate, acum
fermierii care practică agricultura ecologică revin la rasele autohtone.
Experienţa ţărilor Europei occidentale arată că agricultura organică a favorizat diversitatea
speciilor. În timpul de faţă fermierii cultivă o varietate mare de cereale, legume, culturi pentru
rădăcini, leguminoase, pomi. În ţările în curs de dezvoltare situaţia nu este mai bună, deoarece
problemele ecologice sunt de o atenţie minoră. Pământul fermierilor atât în folosinţă comună, cât şi
privată, fiind permanent într-un stres financiar, a fost exploatat excesiv în scopuri de supravieţuire şi
pentru realizarea obiectivelor imediate, de aceea problema restabilirii sau menţinerii biodiversităţii
este nu mai puţin acută ca în ţările unde a predominat agricultura intensivă.
Diversitatea biologică tinde a menţine sau a restabili echilibrul natural, rezultând într-un
sistem mai stabil, cu mai puţine fluctuaţii biologice dramatice atât asupra fermei, cât şi asupra
mediului. Teritoriile cu vegetaţie naturală trebuie să asigure evitarea poluării şi alte tipuri de
degradare ce rezultă din activităţile agricole. Utilizarea resurselor neregenerabile trebuie
minimalizată.
Multe din tehnologiile adaptate în agricultura organică sunt polifuncţionale, aceasta
înseamnă că au consecinţe în câteva aspecte ale sistemului de fermier. Spre exemplu, fâşiile
naturale de protecţie stabilite în jurul fermei au ca destinaţie să contribuie la dezvoltarea vieţii
naturale şi, totodată să protejeze câmpurile de vânturi puternice, astfel reducând eroziunea solului.
Leguminoasele sunt introduse în rotaţii pentru fixarea azotului. Fâşiile de ierburi împiedică
scurgerile de ape de la suprafaţă şi pot fi utilizate ca sursă de hrană pentru animale etc. [5].

9
  Protejarea îndelungată a fertilităţii pentru susţinerea nivelului materiei organice
(humusului), stimularea activităţii biologice ale solului şi prudenţa intervenţiei mecanice;
 Asigurarea indirectă a nutriţiei plantelor prin consumul surselor de nutriţie relativ
insolubile, care devin valabile prin acţiunea microorganismelor solului;
 Asigurarea culturilor agricole cu azot prin folosirea leguminoaselor şi fixarea biologică a
azotului cât şi reciclarea efectivă a materialelor organice inclusiv resturilor vegetale, gunoiul de
grajd, etc. [3].

1.3. Solurile pretabile pentru agricultura organică a Republicii Moldova

Solurile favorabile pentru agricultura organică sunt: cernoziomurile podzolice (luvice),
cernoziomurile levigate (cambice), cernoziomurile tipice, cernoziomurile obişnuite şi carbonatice.
Cernoziomurile podzolice (luvice)
Profilul cernoziomurilor podzolice arabile se exprimă prin orizonturile: Ap-A-Bt1-Bt2-Bct-
BCk-Ck.
Aceste soluri se caracterizează prin acumularea intensivă a humusului şi un profil - iluvial
slab diferenţiat. Ele ocupă 117,7 mii ha sau 3,5 % din teritoriul Republicii. Se repartizează în partea
de Nord la altitudini absolute 240-220 m şi în zona Centrală – 260-200 m. Particularităţile –
existente prafului de Si de culoare deschisă, care acoperă fragmentele structurale în partea inferioară
a orizontului A şi în partea de sus a orizontului AB. Efervescenţa de CHL se începe în materialul
paralel la adâncimea 80-90 cm. Conţinutul de humus în stratul 0-20 cm corespunde 4,0-4,2%,
raportul între C:N=21-14, iar suma cationilor adsorbtivi (Ca-Mg) constituie 30-32 m.e./100 g sol,
dintre care Ca alcătuieşte 84-86% PHH2O=6,2. Conform analizei globale se evidenţiază orizontul
iluvial prin acumularea Fe, Al şi orizontul A este bogat în Si şi sărac în Al şi Fe.
Indicii de bonitate: după proprietăţile solului – 88 puncte, după recolta culturilor de câmp –
83-94 puncte.
Cernoziomuri levigate (cambice)
Profilul este constituit din următoarele orizonturi: Ap-A-Bw1-Bw2-BCw-BCk-Ck.
Aceste soluri se caracterizează prin îmbinarea proceselor de acumulare intensivă a
humusului şi de levigate a carbonaţilor şi printr-o diferenţiere iluvialo-iluvială slabă a profilului în
privinţa repartizării argilei şi alumino-silicaţilor. În Republică ocupă 396 mii ha (11,7%) din
teritoriu. Se repartizează în partea de Nord pe altitudini absolute 240-280 m şi în Codrii Tigheciului
-183 m.
Conţinutul humusului alcătuieşte în mediu 4,2% în stratul 0-20 cm, iar raportul între
C:N=15-13; suma cationilor bazici de schimb (Ca+Mg) alcătuieşte 33-34 m.e./100g sol din care Ca

10
formează 86-87%, PHH2O=6,3-6,6. Bonitatea acestor cernoziomuri după proprietăţile lor se exprimă
prin 94 puncte, după recoltă pentru porumb şi floarea soarelui 103-104, iar pentru grâu şi sfecla de
zahăr – 89-96 puncte.
Cernoziomuri tipice
Profilul se caracterizează prin ansamblul orizonturilor: Ap-A-B1-B2-BCk-Ck.
Ele ocupă 282 mii ha sau 8,4% din teritoriu. Se repartizează la Nord (mai ales în Stepa
Bălţilor) la altitudinea relativ mare de acumulare a humusului (4,3-5,8%) în stratul 0-20 cm,
azotului (C:N=10-11) şi elementelor de cenuşă; levigarea slab pronunţată a carbonaţilor şi lipsa
diferenţierii eluvialo-iluviale a profilului după argilă, Fe şi Al.
Capacitatea de schimb pentru baze alcătuieşte 35-36 m.e./100 g sol, inclusiv Ca absorbtiv
85-87%. Oxizii principali (SiO2, Al2O3, Fe2O3 cît şi Mg) se repartizează pe profil omogen. În stratul
0-50 cm se acumulează elemente biologice – fosforul, sulful şi potasiul. Este bine pronunţat
tendinţa de formare a micro-agregatelor şi acumulării argilei în partea superioară a profilului.
Reacţia este neutră (pH=6,5-6,7). Indicii de bonitate: după proprietăţile solului - 88 puncte, după
recolta culturilor de câmp – 83-94 puncte.
Cernoziomuri obşnuite şi carbonatice
Alcătuirea profilului: Ap-A-Abk-Bk-Ck.
În Republica Moldova cernoziomurile obişnuite şi tipice ocupă peste 1200 mii ha sau 38%
din teritoriu. Sunt formate de regulă pe luturi loessoidale la altitudinea 150-135 m. Compoziţia
chimică globală la cernoziomurile obişnuite ca şi cele tipice este omogenă până la 300 cm, iar
raportul SiO2:R2O3 variază în limite înguste. În orizonturile superficiale are loc acumularea
biologică a elementelor, inclusiv Mn şi S. Cantitatea de humus în stratul arabil este circa 4% în
stratul 0-20 cm, suma cationilor (Ca+Mg) absorbtivi 35-36 m.e./ 100 g sol cu conţinutul de Ca 90%
din această sumă pH=6,9-7,0.
Bonitatea proprietăţilor se apreciază cu 82 puncte, după recolta diferitor culturi de câmp –
61-91 puncte. Cernoziomurile carbonatice se caracterizează prin acumularea carbonaţilor de la
suprafaţă, păstrând în principiu profilul cernoziomurilor obişnuite, deosebindu-se de ele printr-o
cantitate mai mică de humus (circa 3%) în stratul 0-20 cm şi o posibilitate mai mare de a dezvolta
procesele de nitrificare. După proprietăţile lor se valorifică cu 71 puncte, iar după recolta culturilor
de câmp 66-78 puncte, în viticultură - 100 puncte [5].

1.4. Caracteristica terenurilor favorabile pentru agricultura organică

Din punct de vedere a posibilităţii de dezvoltare a agriculturii organice terenurile se
apreciază după pretabilitate, privind folosirea lor pentru culturile de câmp şi legume (terenuri

11
arabile), viţa de vie (pentru struguri de masă şi prepararea vinurilor) şi pomi fructiferi, cât şi după
favorabilitate pentru specii concrete de cultură (la plantele multianuale şi specii de portaltoi). De
regulă aceste terenuri sunt fără limitări reduse în cazul utilizării, de exemplu ca arabil.
Particularităţile principale sunt: grosimea solului fiziologic utilă (până la roca compactă) – 50 cm;
textura –lutoasă şi luto-argiloasă; gradul de tasare de la afânat până la slab tasat. Câmpurile cu
agricultură organică trebuie să fie îndepărtată faţă de câmpurile cu agricultură tradiţională ca să fie
exclusă posibilitatea poluării acestor câmpuri.
REGIUNEA AGRICOLĂ DE NORD. Specializarea – livezi de măr, păr, nuc; pe terasele
joase a Nistrului şi Prutului plantaţiile viticole şi livezile de sâmburoase; cereale, tutun, cartofi,
legume, sfecla de zahăr, floarea soarelui, culturi leguminoase etc.
Podişul Moldovei de Nord (233,5 mii ha), altitudinea medie 213 m. Ocupă judeţul Edineţ
cu sectoarele Briceni, Edineţ, Ocniţa şi Donduşeni.
Câmpia slab deluroasă a Moldovei de Nord (câmpia Bălţului) - 209,8 mii ha. Ocupă
judeţul Bălţi cu sectoarele Drochia, parţial Floreşti, Rîşcani, Glodeni şi Făleşti.
Câmpia slab deluroasă a Prutului de Mijloc (169,2 mii ha), altitudinea medie 162 m.
Ocupă sectorul Glodeni şi parţial sectorul Făleşti din judeţul Bălţi.
Dealurile înălţimii Ciuluc (379 mii ha) altitudinea 646 m. Ocupă sectorul Sîngerei din
judeţul Bălţi.
Dealurile Prenistrene care ocupă teritoriul dintre văile Răutului şi Nistrului de la Soroca
până la Orhei.
REGIUNEA AGRICOLĂ DE CENTRU. Specializarea: plantaţiile viticole, livezi, cereale,
legume, culturi leguminoase etc.
Podişul Moldovei Centrale (Podişul Codrilor) care reprezintă o morfostructură originală,
are altitudinea medie 239 m cu dealurile cele mai înalte din ţară (Măgura cu altitudinea 400 şi
Bălăneşti cu înălţimea preponderentă 429,5 m) suprafaţa totală 392,6 mii ha. Ocupă judeţul
Ungheni cu sectoarele Călăraşi, Nisporeni şi Ungheni; judeţul Orhei sectorul Teleneşti şi judeţul
Lăpuşna cu sectorul Hînceşti.
REGIUNEA AGRICOLĂ DE SUD. Specializarea: soiuri preţioase de viţă de vie de tipul
Cabernet, cereale păioase, livezi de sâmburoase, pajişti pentru oi etc.
Câmpia deluroasă a Moldovei de Sud are suprafaţa de 836 mii ha, altitudinea 133 m.
Ocupă judeţul Lăpuşna cu sectoarele Basarabeasca şi Cimişlia; judeţul Tighina sectoarele Căuşăni,
Ştefan Vodă; judeţul Taraclia şi Unitatea Autonomă Găgăuzia.
Dealurile Tigheciului reprezintă o formaţiune geomorfologică specifică izolată, care se
evidenţiază în partea de vest a Câmpiei de Sud.

12
 Stepa Bugeacului (169 mii ha) la altitudinea 61-49 m. Ocupă sectoarele Vulcăneşti,
Ceadăr-Lunga, parţial Ştefan Vodă.
În alte sectoare şi gospodării din această zonă cât şi din alte regiuni agricole pot fi terenuri
cu suprafeţe 500-1000 ha, care se caracterizează prin cernoziomuri fertile cu bonitatea cca. 70-80
puncte şi pot fi folosite cu succes în agricultura organică [5].

1.5. Nutriţia plantelor şi calitatea solurilor

Noţiunea de calitate a produselor agricole include trei aspecte:
 Biologic (conţinutul de proteine, zaharuri, lipide, vitamine, săruri minerale etc.);
 Organoleptic (culoarea, mărimea, aroma, gustul etc.)
 Igienic (absenţa microorganismelor patogene sau a unor reziduuri toxice, cum ar fi
pesticidele etc.).
În agricultura organică un accent deosebit se pune pe calitatea biologică şi igienică a
produsului ce se comercializează.
Conţinutul de substanţe nutritive necesare pentru funcţionarea normală a organismului
animal, conferă valoarea energetică a produselor. Stabilirea valorii energetice a unui produs se
efectuează, înmulţind conţinutul acestuia în proteine, glucide sau lipide cu coeficienţii calorigeni
stabiliţi experimental: glucide = 4,1 kcal/g; lipide = 9,3 kcal/g; proteine = 4,1 kcal/g.
Numeroase cercetări au demonstrat că îngrăşămintele reprezintă factorul cel mai eficace în
ridicarea calităţii recoltelor. Prin administrarea îngrăşămintelor se poate dirija, într-o anumită
măsură, acumularea proteinelor, amidonului, grăsimilor şi a altor substanţe în produsele alimentare
vegetale. O asemenea influenţă depinde de numeroşi factori: planta de cultură, tipul de sol, nivelul
hidric, şi deosebit de important metoda, epoca şi doza de aplicare a îngrăşămintelor [5].
Aprovizionarea corespunzătoare a plantelor cu azot este o condiţie esenţială pentru
biosinteza proteinelor. Acumularea în bob a acestor substanţe de regulă este însoţită de micşorarea
conţinutului de amidon.
Conţinutul proteic al grâului se măreşte odată cu majorarea dozei de azot. Îngrăşămintele de
azot în doze până la 200 kg/ha sporesc conţinutul de gluten, ceea ce are ca efect pozitiv creşterea
volumului pâinii. Cele două fracţiuni generatoare de gluten – gludinele şi glutelinele – sunt cele mai
receptive la îngrăşămintele de azot.
Dozele excesive de îngrăşăminte de azot pot fi însoţite de efecte dăunătoare pentru plante,
care pot fi înlăturate sau micşorate dacă o fracţiune din doză se aplică în fazele târzii de dezvoltare a
plantelor, când creşterea organelor vegetative este terminată, iar azotul este utilizat la formarea
organelor de reproducere şi la sinteza proteinei ca substanţă de rezervă în bob.

13
 Absorbţia azotului de către plantă şi sinteza proteinei depind de condiţiile nutriţiei cu alte
elemente minerale, în primul rând cu fosfor, potasiu, sulf etc. În prezenţa unor cantităţi ridicate de
fosfor acumularea proteinei este defavorizată, ceea ce se explică prin efectele de inhibare pe care le
manifestă fosforul acumulat în exces în plantă, asupra unor mecanisme biochimice de care depind
creşterea şi dezvoltarea plantelor.
La porumb cea mai mare creştere a recoltei şi cantităţii de proteină vegetală din bob se
obţine prin folosirea îngrăşămintelor cu azot.
În rezolvarea necesarului organismelor umane şi animale de proteine vegetală un rol
important revine leguminoaselor pentru boabe, ele conţinând de 2-3 ori mai multă proteină decât
cerealele. Calitatea recoltei şi conţinutul proteic la aceste specii sunt determinate, în mare măsură,
de intensitatea fixării azotului de către bacteriile simbiotice. Pentru obţinerea de recolte mari este
nevoie de condiţii care să favorizeze fixarea azotului din atmosferă. Dintre aceste condiţii fac parte,
în primul rând, inocularea leguminoaselor cu tulpini corespunzătoare de bacterii fixatoare de azot,
folosirea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu care stimulează formarea nodozităţilor şi intensifică
fixarea azotului.
La soia se constată o strânsă dependenţă între conţinutul de proteină şi aplicarea
îngrăşămintelor de azot. Inocularea seminţelor de soia înainte de însămânţat, cu tulpini de bacterii
cu capacitate ridicată de fixare a azotului din atmosferă poate produce sporuri de recoltă şi proteină
echivalente dozelor mari de îngrăşăminte cu azot.
Proteina constituie un elemente principal al calităţii furajului. Aplicarea îngrăşămintelor cu
azot şi fosfor duce la mărirea semnificativă a producţiei şi la creşterea calităţii. În acelaşi timp,
aplicarea dozelor excesive de îngrăşăminte cu azot, sporeşte acumularea azotului nitric în plantele
furajere (sfecla pentru nutreţ, porumbul pentru siloz, raigrasul, golomăţul şi altele), care poate
deveni toxic pentru animale când depăşeşte o anumită limită. În atmosfera lipsită de oxigen din
rumenul rumegătoarelor nitraţii sunt reduşi la nitriţi, care duc la inactivarea hemoglobinei. Se
admite că pentru o vită de 225 kg ingestia a 5,5 kg fân ce conţine 0,7% azot nitric este mortală, iar
pentru un furaj care nu conţine decât 0,2% azot nitric se constată o pierdere în greutatea animalelor.
La floarea soarelui un interes deosebit prezintă conţinutul de grăsimi. Acestea se formează
din glucide, iar între conţinutul de proteine şi grăsimi există o relaţie inversă: dacă creşte conţinutul
de grăsimi din seminţe scade cel de proteine şi invers. Pentru creşterea conţinutului de grăsimi din
seminţe este necesar să se creeze condiţii de nutriţie a plantelor, care să contribuie la acumularea
glucidelor, creşterea sintezei grăsimilor şi scăderea conţinutului de proteine. Un efect pozitiv asupra
cantităţii de ulei din seminţe au îngrăşămintele cu fosfor şi cele de potasiu. Fosforul sporeşte
evident procentul de ulei din seminţe şi contribuie la creşterea producţiei.

14
 La cultura tutunului, fertilizarea abundentă cu azot şi clima umedă măresc conţinutul
nicotinei în frunză, frunzele devin grosiere, cu un procent ridicat de nervuri şi combustie slabă.
Pentru îmbunătăţirea calităţilor frunzelor (elasticitatea, culoarea, combustie), raportul dintre azot,
fosfor şi potasiu trebuie să fie echilibrat. Potasiul afectează combustia tutunului. Când frunzele
conţin 5% potasiu, ţigările ard bine, iar la 7% arderea este foarte bună. Este foarte important ca
îngrăşămintele potasice să nu conţină clor, acest element dăunând arderii.
La cereale, rădăcinoase, tuberculifere, pomi şi viţa de vie recolta este reprezentată, în cea
mai mare parte, de glucide. Cantitatea şi calitatea acestora este strânsă corelaţie cu factorii de
mediu, inclusiv cu cei de nutriţie. Azotul şi potasiul influenţează pozitiv suprafaţa foliară şi, în final
sinteza glucidelor.
Cartoful este o cultură mare consumătoare de potasiu. Un nivel adecvat de potasiu în sol
stimulează asimilaţia CO2 şi translocarea glucidelor din frunze spre tuberculii de cartof. De aceea,
plantele bine aprovizionate formează tuberculi cu conţinut ridicat de amidon. Îngrăşămintele cu azot
măresc recolta de tuberculi, dar micşorează concomitent procentul de amidon din tuberculi.
Calitatea sfeclei pentru zahăr depinde, în primul rând, de conţinutul rădăcinilor în zahăr,
compuşi amino-solubili şi de elemente minerale, în special potasiu şi sodiu. Prezenţa unor cantităţi
mari de compuşi amino-solubili şi de elemente minerale frânează cristalizarea în timpul afinării
zahărului. O nutriţie adecvată cu potasiu este însoţită de mărirea conţinutului de zahăr şi de scădere
conţinutului de compuşi amino-solubili [2].

15
 Capitolul II. Calitatea solurilor - factor de bază la implementarea practicilor agricole –
ecologice
2.1. Parametrii calităţii solului
Calitatea solului - ansamblu al tuturor proprietăţilor fizice, chimice şi biologice care
definesc obişnuite, pozitive sau negative, care se referă la folosirea, fertilitatea, productivitatea şi
funcţiunile solului la un moment dat.
Terenurile agricole de calitate reprezintă solurile care deţin cea mai bună combinaţie de
caracteristici fizice şi chimice pentru producerea cerealelor, legumelor şi a fructelor, a furajelor, a
culturilor de plante industriale şi sunt disponibile pentru aceste utilizări (terenurile pot fi arabile,
păşuni şi fâneţe, livezi şi vii, păduri sau alte terenuri, cu excepţia suprafeţelor construite şi a apelor).
Aceste soluri au calitatea şi umiditatea necesară, sunt situate în zone unde plantele se pot dezvolta
astfel încât să se producă recolte rentabile din punct de vedere economic folosind metode de tratare
şi exploatare acceptabile (inclusiv managementul apelor) [1].
În general terenurile ce pot fi utilizate în agricultură sunt suficient alimentate cu apă din
precipitaţii sau irigaţii, au temperaturi ce permit creşterea plantelor, aciditatea sau alcalinitatea
corespunzătoare, conţinut de sare acceptabil şi nu sunt pietroase. Ele sunt suficient de permeabile
pentru aer şi apă, nu sunt erodate, nu sunt saturate cu apă pe o perioadă lungă şi nu sunt inundabile
frecvent sau sunt protejate de inundaţii. Dată fiind pierderea continuă de terenuri agricole în
favoarea dezvoltărilor industriale şi a locuinţelor, terenurile ce pot fi utilizate în agricultură capătă o
tot mai mare importanţă. Ele ar trebui să se bucure de un regim special de protecţie în interesul
dezvoltării durabile a comunităţilor.
Particularităţile actuale de calitate a învelişului de sol sunt enumerate în tabelul 2.1. Solurile
cu nota de bonitate înaltă cuprinsă între 80 şi 100 puncte ocupă circa 27% din suprafaţa totală a
terenurilor agricole. Pe aceste soluri prezentate de regulă prin cernoziomuri tipice şi levigate cu un
conţinut de humus >3,6%, se poate obţine din contul fertilităţii efective câte 32-40 q/ha grâu de
toamnă. Clasa a doua de bonitate cu 70-80 puncte ocupă 21% sau 536 mii ha.
Productivitatea solurilor din această clasă este de asemenea destul de înaltă şi asigură o
recoltă de 24-32 q/ha grâu de toamnă. Suprafaţa totală a solurilor din aceste două clase de bonitate
constituie 1225 mii ha sau 48%.

16
 Tabelul 2.1.
Starea calitativă a învelişului de sol al Republicii Moldova
% din suprafaţa
Clasa de Nota de bonitate Suprafaţa mii Recolta grâului
bunurilor
bonitate (puncte) ha de toamnă q/ha
agricole
I 80-100 27 689 32-40
II 70-80 21 536 28-32
III 60-70 15 382 24-28
IV 50-60 15 382 20-24
V 40-50 9 303 16-20
VI 20-40 6 153 8-16
VII <20 7 178 -
Media pe ţară 65 100 2556 26

Solurile din clasele III - VII-a de bonitate cu 70 şi mai puţine puncte, ocupă 52 % din
suprafaţa terenurilor agricole şi sunt slab, moderat şi puternic degradate sau deteriorate. În clasa
VII-a de bonitate sunt înglobate terenurile agricole deteriorate sau complet distruse de ravene şi
alunecările active cu o suprafaţă de 178 mii ha şi cu productivitate foarte scăzută [17].
În ultimii ani protecţia solurilor a devenit mult mai anevoioasă, iar reformele agrare
efectuate în lipsa unei concepţii bine gândite (în particular, distribuirea terenurilor a fost efectuată
fără a ţine cont de particularităţile geo-ecologice), au condus la reducerea productivităţii solurilor şi
activarea proceselor dăunătoare, cum sunt dehumificarea şi diminuarea conţinutului elementelor
biofile (procese care condiţionează transformarea compoziţiei şi proprietăţilor solului),
destructurarea, tasarea, poluarea, eroziunea hidrică şi eoliană, alunecările, salinizarea, alcalinizarea,
supraumezirea, înmlăştinirea (procese care reduc calitatea şi productivitatea lui).
Fragmentarea terenurilor agricole a redus posibilitatea practicării unei agriculturi durabile
bazată pe tehnologii moderne de prelucrare şi menţinere a fertilităţii solului.
Humusul este unul din indicii principali ai fertilităţii solului. Asigurarea culturilor agricole şi
biotei solului cu nutriţie minerală depinde în mod direct de cantitatea materiei organice din sol.
Procesul de humificare (sinteza humusului) rămâne în urmă faţă de procesul de mineralizare, ceia
ce conduce la pierderi. Aceasta se petrece în condiţii de aeraţie normală a solului, când cantitatea de
rămăşiţe din plante nu asigură perpetuarea cantităţilor necesare de carbon. Valorificarea solurilor
virgine şi folosirea lor în agricultură au condus la pierderi ale humusului până la valori de 20-30%.
Cernoziomurile Republicii Moldova au un conţinut de humus înalt (de la 2,5-3 % până la 5-6 %) nu
numai în stratul arabil de la suprafaţă, dar şi în cele mai adânci, posedă o fertilitate potenţial înaltă,

17
proprietăţi fizico-chimice bune şi o structură granulată care le permite să absoarbă uşor precipitaţiile
atmosferice şi apa la irigaţie.
I. Krupenikov (1985) menţionează că solurile din Republica Moldova au acumulat în stratul
de 1 metru circa 1 mlrd. tone de humus, 50 mln. t azot, 60 mln. t de fosfor, 700 mln. t de potasiu.
Solurile diferă după fertilitate, proprietăţile fizice etc. În zona de Nord predomină
cernoziomurile tipice şi levigate (50%) apropiate după proprietăţile lor fizico-chimice şi
agrochimice, care se întâlnesc şi în unele microraioane din partea de Centru a Republicii. Din toate
tipurile de cernoziomuri ele sunt cele mai fertile şi conţin în stratul arabil până la 4 % de humus,
rezervele lui în stratul de 0-50 cm atingând cifrele de 270-290 t/ha. Cantitatea de azot sumar în
acelaşi strat alcătuieşte 16-17 t/ha.
În raioanele de Sud şi de Sud–Est sunt răspândite pe larg cernoziomurile obişnuite carbonate
(77 %) ce se caracterizează printr-o fertilitate mai mică. În stratul arabil ele conţin 3-45 de humus,
în stratul de 0-50 cm rezervele lui constituind 240 t/ha, iar de azot 13 t/ha.
Bilanţul humusului în solurile arabile în funcţie de factorii de acumulare şi descompunere
este prezentat în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2.
Bilanţul humusului în solurile arabile în perioada anilor 1990-1999
Bilanţul Necesarul
Humusul stocat în sol, mii tone Humusul humusului suplimentar de
Anul Resturi Îngrăşăminte mineralizat,
îngrăşăminte
Total mii tone Mii tone t/ha
vegetale organice organice, mii tone
1990 1203 417 1620 1707 -87 -0,06 870
1991 1126 371 1497 1669 -172 0,10 1720
1992 856 228 1084 1180 -96 -0,07 960
1993 1106 133 1239 2085 -846 -0,6 8460
1994 607 60 667 1195 -528 -0,43 5280
1995 825 64 889 1638 -749 -0,60 7490
1996 608 34 637 1361 -724 -0,57 7240
1997 953 - 953 2042 -1089 -0,83 10890
1998 684 - 684 1453 -769 -0,62 7690
1999 888 - 888 1094 -1006 -0,78 10060
total - 1016 1542 -526 -0,47 -

Perioada anilor 1990-1999 se deosebeşte esenţial privitor la cantităţile de humus în sol.

Bilanţul a fost uşor negativ, foarte apropiat de cel de echilibrat. În anul 1990 pierderile
necompensate au avut valoare minimă egală cu 87 mii tone pe întreaga suprafaţă arabilă. La o
unitate de suprafaţă pierderile de humus au constituit numai 60 kg/ha. Această situaţie s-a menţinut
încă 2 ani (1991, 1992) apoi s-a schimbat destul de brusc. Începând cu anul 1993 şi până în 2002 în

18
solurile arabile s-a stabilit un bilanţ profund negativ al humusului. Pierderile anuale au variat în
această perioadă în limitele de 0,43 – 0,83 t/ha.
Pentru asolamentul cerealier cu culturi prăşitoare constituie 0,9-1,5 t/ha, iar în ogor negru cu
monocultură 1,9-2,0 t/ha. Resturile vegetale ce se acumulează în solul neîngrăşat în cantitate de 30-
35 q/ha pe an, substanţă organică a cărora se humifică în proporţie de 14 - 15 % completează
pierderile de humus doar cu 27 - 40 [36].

2.2. Starea fizică a solului

Lucrările de monitorizare a calităţii fizice a solului în cadrul unor terenuri de referinţă care
aparţin de diverse structuri pedo-climaterice arată că aceasta este într-un declin favorizat de
fenomenele de compactare, dezagregare şi pulverizare a structurii; prăfuire şi comatare a spaţiilor
macroporoase în faze climatice uscate; înmuierea şi înnămolirea agregatelor structurale în faze
prelungit umede; crustificare, vertisolaj (crăpare) şi formare a căilor preferenţiale de curgere a apei
etc. [4].
2.2.1 Textura solului
Textura este una din principalele însuşiri fizice ale solului, de care depind în mod direct
multe proprietăţi chimice, biologice, mecanice.
Compoziţia granulometrică de rând cu cea mineralogică practic nu poate fi supusă
intervenţiilor antropice, ceea ce impune adaptarea cultivării culturilor agricole la condiţii cu diferite
clase texturale de sol [10].
În Republica Moldova predomină solurile cu texturi medii (luto-argiloase şi mai puţin
argilo-lutoase), care constituie 63% din suprafaţă. Din suprafaţa totală 18 la sută le revin solurilor
cu structură grosieră şi 1,5% - celor scheletice. Solurile textural eterogene (deluviale, stratificate
etc.) ocupă 17,5%. În tabelul 2.3. se prezintă principalele însuşiri fizice ale unor tipuri şi subtipuri
de sol agricole cu compoziţia granulometrică luto-argiloase, ceea ce demonstrează că pentru solurile
cenuşii de pădure este caracteristică majoritatea substanţială a conţinutului de argilă fizică şi fină în
adâncime cu 7,8 şi respectiv 11%. Acumularea maximă a fracţiunii cu diametrul sub 0,001 mm se
observă în orizontul iluvial. Distrugerea argilei pe profilul celorlalte subtipuri de cernoziom este
uniformă. Prezintă interes conţinutul de argilă hidropeptizată. Valorile acestui indice în solurile
cenuşii de pădure sunt cuprinse între 2,2 - 5,9%, iar în cernoziomuri nu depăşesc 1,3 - 4,1%
coeficientul de dispersie pentru aceste două tipuri de sol alcătuieşte 8 - 25 şi respectiv 4 - 10%,
indici ce corespund capacităţii mijlocii şi mari de structurare a solurilor.

19
 Densitatea aparentă în cuplu cu spaţiul lacunar caracterizează starea de aşezare a solului.
Această însuşire este influenţată atât de factori naturali (textura, structura, conţinutul de materie
organică), cât şi de cei antropici (trafic exagerat, sistem de lucrare a solului etc.).
Densitatea aparentă a stratului arabil în cernoziomurile tipice şi obişnuite se încadrează în
clasa „foarte mică” (1,14 - 1,17 g/cm3), iar acesta se defineşte ca „moderat afânat”. Straturile
subarabile ale solurilor cernozomice sunt „slab afânate”, cu valori ale densităţii aparente cuprinse
între 1,25 - 1,31 g/cm3 în solurile cenuşii de pădure acest indice este mai înalt (1,35 g/cm 3) iar
stratul respectiv se apreciază ca „slab tasat”.

Tabelul 2.3.
Însuşirile fizice ale principalelor tipuri şi subtipuri de soluri
Adâncimea cm

Porozitatea
Tipul, Conţinutul Densitate Densitate Coeficient Capacitate
subtipul de de argilă, % aparentă de (%) a de (%)
sol
(<0,001mm)Fină

Apă în câmp
Higroscopi-citate

Ofilire
(<0,01mm)Fizică

g/cm3 Apă
utilă

Cenuşiu de 0-20 49,7 28,1 2,64 1,20 54,6 9,04 13,2 26,4 13,2
pădure
20-50 50,1 30,5 2,67 1,35 49,4 9,35 12,1 24,8 12,7
50-100 57,5 39,1 2,71 45,8 10,6 13,9 23,5 9,6
1,47
7
Cernoziom 0-20 51,9 32,0 2,63 1,17 55,5 7,66 11,8 24,6 12,8
argiloiluvial 20-50 55,2 35,3 2,65 1,31 50,6 8,16 12,2 22,4 10,2
50-100 55,3 36,1 2,71 1,48 45,4 9,34 12,4 21,2 8,8
Cernoziom 0-20 54,5 35,3 2,64 1,21 54,2 8,37 12,1 27,3 15,2
livigat 20-50 57,8 36,5 2,65 1,30 51,0 9,36 12,9 25,5 12,6
50-100 56,6 35,9 2,69 1,41 47,6 9,29 12,5 23,1 10,6
Continuarea tabelului2.3.
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.
Cernoziom 0-20 50,6 33,4 2,62 1,17 55,4 9,08 12,1 30,2 18,1
tipic 20-50 50,4 35,1 2,65 1,25 52,8 10,8 12,2 26,0 13,8
50-100 50,7 33,6 2,69 1,36 49,4 9,76 11,6 24,5 12,9
Cernoziom 0-20 53,3 32,4 2,64 1,14 56,8 9,56 12,1 29,4 17,3
obişnuit 20-50 53,4 32,2 2,66 1,27 52,3 9,91 12,2 26,6 14,4
50-100 52,3 32,6 2,69 1,34 50,2 9,14 11,6 24,2 12,6
Cernoziom 0-20 53,2 31,5 2,64 1,20 54,6 9,98 12,3 28,2 15,9
carbonatic 20-50 53,2 32,2 2,66 1,27 52,3 10,0 12,8 25,6 12,8
8

20
 50-100 50,9 31,3 2,69 1,33 50,6 9,56 11,9 24,2 12,3

În stratul arabil porozitatea totală este de ordinul 54 - 57% şi se încadrează în clasa de valori
„mare” sau „foarte mare”. Pe profil ea se reduce treptat până la 45 - 50%, valori ce ţin de clasa
„mică” şi „mijlocie”. După aceşti indici solul se apreciază ca slab sau moderat tasat.
Pentru culturile agricole, în special, cele irigate, prezintă interes porozitatea de aeraţie la
capacitatea de câmp. Calculele demonstrează că porozitatea de aeraţie în orizonturile superioare
este înaltă, cu valori cuprinse între 20 - 27%. În adâncime ea se micşorează până la 11 - 18%.
Pentru dezvoltarea normală a plantelor porozitatea de aeraţie se află în limitele a 15 - 20%.
Dintre indicii hidrofizici prezintă un deosebit interes coeficientul de ofilire şi capacitatea de
apă în câmp. Primul caracterizează limita inferioară a umidităţii accesibile, iar cel secund – nivelul
superior de accesibilitate a apei în sol. Solurile cernoziomice se caracterizează printr-un coeficient
de ofilire „mare” în stratul arabil şi subarabil. În orizonturile inferioare acest indice este „mijlociu”.
Solurile cenuşii de pădure au coeficientul de ofilire „mare” pe întreg profilul (12,1 - 13,9).
Capacitatea de apă în câmp depinde în mare măsură de densitatea aparentă. După acest
indice profilul solurilor agricole este stric diferenţiat. În straturile superioare valorile capacităţii de
apă în câmp sunt „mari” (26 - 30%) în orizonturile de tranziţie şi inferioare –„mijlocii” (21 - 25).
Umiditatea solului cuprinsă între coeficientul de ofilire şi capacitatea de câmp alcătuieşte
capacitatea de apă utilă sau productivă. Subtipurile de cernoziom tipic, obişnuit şi carbonatic se
caracterizează prin capacitatea de apă utilă „foarte mare”(16 - 18%) în straturile superioare şi
„mare” – în cele subiacente (12 - 14%). În solurile cenuşii de pădure, cernoziomul argiloiluvial şi
levigat intervalul umidităţii active este, în general, „mare” pentru stratul arabil şi subarabil (13
-15%) şi „mijlociu” sau „mic” în adâncime [13].
2.2.2 Structura solului
Structura solului - este proprietatea materialului de sol de a avea particule primare şi
microagregate reunite în agregate de formă şi dimensiuni diferite, separate între ele prin suprafeţe
de contact cu legături mai slabe sau goluri.
La degradarea structurii solului contribuie două grupe de cauze principale:
- Modificarea chimismului solului prin scăderea conţinutului de humus şi în unele
situaţii prin alcalizare sau acidifiere, ca urmare a fertilizării neechilibrate sau a irigării cu apă de
calitate necorespunzătoare;
- Acţiuni mecanice directe ale lucrărilor excesive, ale lucrării la o stare de
umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picăturile de ploaie din precipitaţii şi
apă de irigaţie, păşunatul excesiv.

21
 - Destructurizarea are ca consecinţă modificarea proprietăţilor fizice a solului:
- se reduc permeabilitatea şi aerisirea,
- se produce tasarea crustei şi formarea crustei.
Toate aceste efecte negative de rând cu compactarea – stratificarea stratului arabil şi
diferenţierea structural – funcţională a profilului de sol împiedică acţiunea exploatatoare a
rădăcinilor, reducând volumul util al elementelor nutritive pentru plantă. Astfel degradarea fizică a
solului conduce inevitabil la decompensarea bilanţului elementelor biofile şi al apei în stratul arabil
şi apariţia unui deficit al acestora. Efectele finale ale proceselor de degradare a solului presupun
reducerea permeabilităţii şi capacităţii pentru apă, a conductivităţii hidraulice, a gradului de
mobilitate şi accesibilitate a apei.
Modificarea însuşirilor fizico-chimice ale solurilor arabile este în funcţie de caracterul
utilizării agricole. Menţinerea îndelungată a ogorului negru duce la diminuarea capacităţii de
schimb şi a conţinutului cationilor schimbabili în comparaţie cu solul utilizat în asolamente.
Procesul de deteriorare a structurii şi de compactare secundară a solurilor se extinde pe întreaga
suprafaţă de soluri, cuprinsă de lucrări agrotehnice intensive. Deteriorarea structurii este
condiţionată şi de procesul intensiv de dehumificare a solurilor arabile. Ca rezultat al compactării
secundare fertilitatea solurilor s-a redus în medie cu 10% pentru întreaga suprafaţă a terenurilor
agricole [9].
Pentru prevenirea degradării structurii solului sunt recomandate următoarele:
1. Efectuarea lucrărilor solului şi a traficului pe teren în condiţii limitate la strictul
necesar a numărului de lucrări şi a masei utilajului şi numai la umiditatea corespunzătoare a
solului.
2. Utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu lăţime de lucru variabilă, pluguri
oscilante, pluguri cu brazdă în trepte
3. Utilizarea a semănătorilor specializate pentru însămânţare şi aplicare a
îngrăşămintelor direct în mirişte.
4. Separare a drumurilor de acces de suprafaţa cultivată.
5. Reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cât posibil
6. Menţinerea în limite optime a reacţiei solului şi a compoziţiei cationilor schimbabili
7. Folosirea la irigaţie a apei convenţional curată de calitate
8. Structura de culturi variată, cu rotaţii de lungă durată, în care să fie incluse plante
amelioratoare
9. Favorizarea activităţii mezofaunei (râmelor)

22
 10. Mărirea suprafeţei de contact a roţii cu solul prin utilizarea pneurilor cu presiune
mică, utilizarea pneurilor cu lăţime mare şi a roţilor duble [14].

2.2.3. Tasarea (compactarea)

Tasarea (compactarea) solului este un proces în urma căruia densitatea aparentă a acestuia
creşte peste valorile normale, concomitent cu scăderea porozităţii totale sub valori normale, tasarea
sau compactarea solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerată a masei solului pe
unitate de volum.
Din punct de vedere al originii compactarea solului poate fi naturală (primară) şi antropică
(artificială, secundară).
Compactarea naturală este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea
solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează
straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor
argiloiluviale.
Compactarea artificială, antropică sau secundară este datorată de regulă, greşelilor
tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări
agricole, hidro-alimeliorative, transport, în special în condiţii inadecvate de umiditate. Acest proces
este specific agriculturii intensive, puternic mecanizate, având tendinţa de a se accentua odată cu
creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a
intensităţii de lucrare a acestuia.
Intensitatea compactării secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau
vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinată de: compoziţia granulometrică
neechilibrată, de structura nestabilă, de conţinutul redus de humus.
Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important al creşterii şi dezvoltării
sistemului radicular, reducând infiltrarea apei în sol şi crescând riscul excesului de umiditate la
suprafaţă, dar şi pe profilul de sol. Pot creşte procesele de scurgere care măresc riscul inundaţiilor,
cresc astfel şi procesele erozionale şi transferul potenţialilor poluanţi (nutrienţi şi pesticide) la
suprafaţa apelor potabile [11].
Cauze ale compactării secundare
 Folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu-porumb.
 Absenţa culturilor amelioratoare, cum sunt leguminoasele perene (trifoi şi lucerna), ierburi
perene (Lolimu Multiflorim) etc.
 Bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizării
reduse, a absenţei aplicării fertilizării minerale.

23
  Efectuare lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate
 Aplicarea necorespunzătoare a udărilor.
Efecte ale compactării solului:
o Scăderea permeabilităţii solului la apă şi aer;
o Reducerea capacităţii de reţinere a apei;
o Înrăutăţirea regimului aerohidric;
o Creşterea rezistenţei la penetrare şi inhibarea creşterii sistemului radicular;
o Creşterea rezistenţei la arat şi în consecinţă creşterea consumurilor;
o Degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilităţii lor;
structura solului;
o Calitatea necorespunzătoare a arăturilor şi a pregătirii patului generativ;
o Impactul picăturilor de ploaie, păşunatul excesiv, etc.
Fertilitatea şi capacitatea de producţie a solului ca urmare a efectelor compactării scade
considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate.
Prevenirea compactării sau tasării antropice a solului se realizează prin adaptarea sistemului
de agricultură, agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele
negative.
În acest sens se recomandă eliminarea cauzelor compactării secundare, prin aplicarea
următoarelor măsuri:
 Efectuarea lucrărilor solului la starea sa de umiditate optimă
 Eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate
 Folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii pe sol, prin:
utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a şinelor, a roţilor duble, creşterea vitezei de
lucru
 Rotaţii de lungă durată care să includă şi plante amelioratoare
 Măsuri de creştere a bilanţului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în
special prin aplicarea de îngrăşăminte organice
 Evitarea păşunatului excesiv
 Redarea însuşirilor normale a solului tasat presupune dislocarea structurilor
compactate şi crearea de spaţii largi între agregatele de sol, care să permită circulaţia
apei, schimbul de gaze şi dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.
Totodată este reconstruită porozitatea solului. În general această regenerare se obţine prin
afânare, utilajele şi metodele folosite fiind diferite mai ales în funcţie de adâncimea compactării [6].

24
 2.2.4 Eroziunea
Eroziune - proces prin care particulele de sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse şi
îndepărtate din loc prin acţiunea apei de scurgere de la suprafaţa solului sau prin aceea a aerului.
Procesul de eroziune este ireversibil, solurile erodate practic nu se restabilesc (restabilirea în lipsa
totală a eroziunii, se poate produce în decurs de milenii). Cu cât gradul de eroziune a solului este
mai mare, cu atât rezistenţa antierozională este mai mică şi procesul de eroziune mai intens [8].
Eroziunea prin apă - duce la pierderea solului de pe terenurile arabile situate pe pantă, ca şi
de pe terenurile care sunt alternativ sub folosinţă la arabil şi apoi cultivate cu plante perene dacă
sunt situate pe pante. Procesele erozionale se produc atunci când cantitatea de apă din precipitaţii
este mai mare decât cea pe care o poate absorbi solul.
Eroziunea prin apă s-a intensificat mai ales datorită cultivării prăşitoarelor, urmelor ce
rămân pe sol în urma efectuării operaţiilor din amonte în aval şi invers, pregătirii unui pat geminativ
fin şi îndepărtării gardurilor vii şi altor bariere de protecţie.
Eroziunea eoliană - afectează cu precădere solurile nisipoase, turboase, prăfoase mai ales
dacă nu sunt acoperite cu vegetaţie. Este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie
diferită care-i asigură regenerarea şi refacerea şi îl protejează de acţiunea distructivă a unor factori
naturali agresivi, cum este eroziunea eoliană, mai ales pe terenurile situate în pantă [7].
Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene ca şi pentru protecţia culturilor agricole
sunt necesare perdele de protecţie, pomi cultivaţi în rânduri sau garduri vii, perdelele conduc la
reducerea vitezei vântului cu până la 30-50%, cu cât distanţa dintre perdeaua de protecţie este mai
mare cu atât sunt mai eficiente [12].
Sunt elaborate circa 25 de clasificări diferite ale solurilor erodate. Ne vom opri la acelea care
sunt propuse pentru cernoziomuri şi au fost aplicate şi se aplică până acum în Republica Moldova.
Tabelul 2.4.
Nomenclatura cernoziomurilor erodate după S.S. Sobolev (1960)
Gradul de eroziune Caractere diagnostice
Erodate slab Este erodat mai puţin de jumătate din orizontul A.
Se ară orizontul A trunchiat
Erodate moderat Este erodat mai mult de jumătate sau complet
orizontul A. Se ară complet sau parţial orizotul de
tranziţie B
Erodate puternic Este erodat parţial sau complet orizontul B1. Se ară
partea de mijloc sau cea inferioară a orizontului de
tranziţie B2.

25
 În anul 1966 Zaslavschi a propus o clasificare a cernoziomurilor după categoriile de
erodabilitate (tabelul 2.4.). Ea este bazată pe observaţiile efectuate într-o perioadă de 15 ani în
Republica Moldova pe poligoanele erozionale (staţionare), datele de recunoaştere prin cutrierarea a
teritoriului Republicii şi pe puţinele informaţii privind conţinutul de humus în sol. Conţine un şir de
completări valoroase (culoarea solurilor cu diverse grade de eroziune, micşorarea grosimii lor,
exprimată în procente, precum şi reducerea rezervei de humus în %, în stratul de 0-50 cm, în
comparaţie cu profilul normal.
Nemodificând principiile de cartografiere a solurilor erodate, clasificarea lui Zaslavschi a
introdus unele criterii de verificare noi în diagnoza lor (tabelul 2.5.).
Tabelul 2.5.
Clasificarea schematică a cernoziomurilor din Republica Moldova pe categoriile de erodabilitate
după M.N. Zaslavschi
Gradul de Culoarea stratului Gradul de Micşorarea Reducerea
eroziune superficial eroziune a grosimii rezervei de humus
orizonturilor profilului solului, în stratul de 0-50
genetice % cm, %
Slab Foarte slab Sub 50% a or. A Sub 30 Sub 20
deschisă
Moderat Slab deschisă Peste 50% sau 30-50 20-50
complet or. A
Puternic Deschisă Parţial sau Peste 50 Peste 50
complet or. B1
În 1994 o variantă a unei clasificări mai fracţionate a acestor soluri cu separarea a şase grade
de eroziune (tabelul 2.6.) a fost propusă pentru Republica Moldova de V. Cerbari şi I. Krupenikov.
Aplicarea ei era justificată din punct de vedere teoretic, dar este greu de realizat în practică, este
deosebit de dificilă separarea pe teren a solurilor foarte slab erodate, la care este erodat mai puţin de
un sfert din orizontul A, adică sub 11-12 cm, şi în afară de aceasta poate să apară încă mai clar rolul
solurilor moderat profunde. Ţinând cont de situaţia erozională actuală în Republică o importanţă
majoră prezintă separarea solurilor foarte puternic erodate. Solurile complet erodate deja nu sunt
soluri şi ele urmează să fie denumite prin termenii geologici respectivi.
Tabelul 2.6.
Clasificarea fracţionară a solurilor erodate ale Republicii Moldova după gradul de eroziune
(1994)
Gradul de eroziune Caractere diagnostice
Foarte slab erodate Este erodat mai puţin de un sfert din or. A
Slab erodate Este erodat de la un sfert până la jumătate din

26
 or. A
Moderat erodate Este erodat mai mult decât pe o jumătate sau
complet or. A
Puternic erodate Este erodat parţial sau complet or. B1
Foarte puternic erodate Este parţial erodat or. B2
Complet erodate Este erodat complet or. B2, la suprafaţă iese or.
BC sau C

Fragmentarea terenurilor agricole a redus posibilitatea practicării unei agriculturi durabile

bazată pe tehnologii moderne de prelucrare şi menţinere a fertilităţii solului.
Relieful accidentat, caracterul torenţial al precipitaţiilor în perioada caldă a anului, gradul
scăzut de împădurire sunt factori care favorizează procesele de eroziune a solului. Însă elementul
cheie în extinderea acestui fenomen sunt activităţile umane, în special practicarea agriculturii
intensive şi gestionarea defectuasă a terenurilor agricole. Eroziunea afectează în primul rând stratul
arabil. Productivitatea solurilor slab erodate se reduce cu circa 20 - 25%, a celor moderat erodate cu
40 - 50%, iar a celor puternic erodate cu 60 - 80%. Solurile erodate, la rândul lor, devin mai
vulnerabile la eroziunea ulterioară şi acest proces poate deveni rapid unul ireversibil.
Pe parcursul ultimilor 40 de ani, suprafaţa solurilor erodate a avansat în medie cu peste 7 mii
hectare anual. Nivelul înalt de erodare a solurilor aflate în circuitul agricol este înregistrat în
raioanele Centrale şi de Sud ale ţării (Călăraşi 56%, Cahul 44%, Ungheni 43% şi Nisporeni 43%).
Dacă luăm în considerare numai solurile supuse eroziunii şi le excludem pe cele scutite de
ea (solurile aluviale din lunci, solurile deluviae, înmlăştinite etc.) nivelul general al erodabilităţii
învelişului de sol va creşte până la 31%, până la aproape o treime din suprafaţa totală a solurilor
(fig. 2.1, 2.2, 2.3) [36].

27
 Fig. 2.1. Cota solurilor erodate pe raioanele pedo-geografice
ale Moldovei din anii 80, % din terenurile agricole:
1 – 30; 2 – 30 - 35;3 – 35 – 50; 4 – peste 50

Fig. 2.2. Coeficientul de creştere anuaIă a Fig.2.3. Coeficientul de creştere anuală a erodate
suprafeţelor de soluri slab erodate: suprafeţelor de soluri erodate moderată şi puternic :

28
1 – 0,2; 2 – 0,2 - 0,3; 3 – 0,3 - 0,5; 4 – peste 0,5 1 – 0,3; 2 – 0,3 - 0,5; 3 – 0,5 - 0,7; 4 – peste 0,7

Cel mai mult sunt supuse eroziunii cernoziomurile carbonatice (44,2%), după ele urmează
cernoziomurile levigate (31,6%). Două subtipuri centrale de cernoziomuri – obişnuite şi tipice (22,4
şi 22,6%) – demonstrează particularităţi similare precum şi în ce priveşte valoarea afectării totale
(22,5). Lăsând fără examinare solurile puţin răspândite, remarcăm că solurile cenuşii şi cenuşii
închise (22,8 şi 22%), precum şi cernoziomurile podzolice (17,3%) pe suprafeţe considerabile sunt
ocupate de păduri şi de aceea datele obţinute pentru ele sunt micşorate potrivit variantelor lor
cultivabile. După suprafaţa totală a solurilor moderat şi puternic erodate, pe primul loc se află
cernoziomurile carbonatice (20,5%) şi levigate (10,2%); cele obişnuite (6,4%) şi tipice (6%), sunt
apropiate şi în acest caz unul de altul şi de indicele mediu pe Republică în ansamblu (8,5) (tabelul
2.7.).

Tabelul 2.7.
Suprafeţele solurilor republicii Moldova cu profil întreg şi erodate, 1 - mii ha, 2 - %
din suprafaţa solului.
Cu profil Erodate
Subtipul
întreg Slab Moderat Puternic Total
solului
1 2 1 2 1 2 1 2 1 2
Brune 19332 92,5 956 4,6 603 2,9 0 0 1559 7,5
Cenuşii
3905 96,2 145 3,6 9 0,2 0 0 154 3,8
deschise
Cenuşii 102283 77,2 17471 13,2 11167 8,4 1546 1,2 30184 22,8
Cenuşii
119781 78,0 24583 16,0 8510 5,5 738 0,5 33831 22,0
închise
Cernoziomuri:
Carbonatice 359612 55,8 160122 24,2 101082 15,5 32864 5,0 294068 44,2
Obişnuite 492148 77,6 101574 16,0 36355 5,8 4023 0,6 141952 22,4
Xerofite de
14579 80,9 2966 16,3 596 3,3 0 0 3562 19,6
pădure
Tipice 217780 77,4 46838 16,6 14947 5,3 1972 0,7 63757 22,6
Levigate 270461 68,4 84844 21,4 34778 8,8 5452 1,4 125074 31,6
Podzolice 97364 82,7 15203 12,9 4899 4,2 271 0,2 20373 17,3

29
 Compacte 11596 84,5 1228 9,0 664 4,9 217 1,6 2109 16,5
Solonetizate
10504 61,0 3005 17,4 3438 20,0 278 1,6 6721 29,0
şi sărăturate
Rendzine 13824 42,7 6457 19,9 9970 30,8 2146 6,6 18573 57,3
Total
1733169 455392 227018 49507 741917
suprafaţă
% din
suprafaţa
52 14 7 1,5 22,5
R.M. (3 mln
376 mii ha)
% din
suprafaţa
solurilor
supuse 69,5 18 9,5 2,0 31,5
eroziunii (2
mln 482 mii
ha)

Impactul eroziunii se extinde şi asupra altor sectoare prin înnămolirea bazinelor acvatice,
poluarea solurilor şi apelor cu pesticide şi fertilizanţi, distrugerea căilor de comunicare, a
construcţiilor hidrotehnice etc.
Paralel cu eroziunea de suprafaţă o răspândire mare în Republică o are şi eroziunea de
adâncime ce conduce la apariţia şi dezvoltarea diferitor forme liniare – şiroire, rigole, ogaşe, ravene,
care se formează individual, apoi se pot uni în sisteme, provocând distrugerea unor porţiuni mari de
teren. În ultimii 2 - 4 ani se întreprind unele măsuri de împădurire a versanţilor afectaţi de ravene,
fapt ce contribuie la protejarea învelişului de sol. Pe parcursul anului 2006, Agenţia Relaţii Funciare
şi Cadastru a investit 31 milioane lei în lucrări de valorificare a terenurilor noi, combaterea eroziunii
şi restabilirea fertilităţii solului. Pentru minimizarea eroziunii solului şi protecţia câmpurilor
agricole au fost sădite 22 ha de fâşii forestiere. Au fost efectuate lucrări de desecare a terenurilor
supraumezite pe o suprafaţă de 1520 ha. În prezent suprafaţa terenurilor ameliorate constituie 297,4
mii ha, inclusiv 228,2 mii ha irigate şi 69,2 mii desecate [12].
În scopul prevenirii şi combaterii eroziunii pe terenurile arabile înclinate sunt recomandate
următoarele măsuri:
 Executarea lucrărilor şi semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel;
 Folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a îngrăşămintelor verzi;
 Practicare pe curbe de nivel de culturi în fâşii cu lăţimi în funcţie de pantă;
 Practicare de culturi în fâşii, intercalate cu benzi înierbate permanent, orientate pe
curbele de nivel sau cu o abatere de 3-5%;
 Practicarea de asolamente speciale cu plante protectoare împotriva eroziunii;

30
  Înfiinţarea de plantaţii antierozionale sub forma de perdele de 10-15 m lăţime,
orientate pe curbele de nivel, la pante de 20-25 %;
 Efectuare de lucrări adecvate la îmbunătăţirea funciară [15].

2.3. Starea chimică a solului

Bilanţul elementelor nutritive (NPK) s-a calculat în solurile arabile şi inclusiv pierderile din
contul eroziunii solului, pentru argumentarea ştiinţifică a măsurilor îndreptate spre conservarea şi
sporirea fertilităţii lor.
Bilanţul azotului - în solurile arabile (tabelul 2.8) demonstrează că într-o perioadă de 185
ani în aportul şi consumul azotului a avut loc schimbări ce au condus la diminuarea fertilităţii
solurilor. Astfel în anii 1810-1870 cu recolte la nivel de 5q/ha unităţi cerealiere, consumul acestui
element constituia 20 kg/ha. Pierderile totale de azot din solurile agricole constituiau 43 kg/ha.
Această situaţie s-a menţinut şi în perioada anilor 1870-1910 cu recolte medii de 7-10 q/ha.

Tabelul 2.8.
Bilanţul elementelor nutritive în solurile arabile ale Republicii Moldova
Azot Fosfor Potasiu
Anii
Kg/ha Mii t. Kg/ha Mii t. Kg/ha Mii t.
1810-1910 -3,0 -3,10 -11,7 -11,9 -157 -160
1911-1950 -24,6 -41,1 -19,7 -32,9 -239 -399
1951-1970 -36,7 -64,5 -21,3 -37,3 -285 -501
1971-1990 -10,4 -8,3 +22,5 +40,1 +217 -387
1991-1995 -46,2 -71,7 -17,4 -31,2 -278 -498
1996-2001 -40,3 -61,7 -21,7 -33,1 -201 -309
În total pe
-2699 -2166 -2151 -2805 -37896 -52210
191 de ani

La începutul secolului trecut (1911 - 1930) bilanţul azotului a fost de asemenea negativ şi
constituia 40,2 Kg/ha. Valoarea deficitului s-a stabilit la nivelul de 33%. Deficitul bilanţului către
anii 1951 - 1960 a crescut, atingând valori egale cu 73,9 Kg/ha.
Bilanţul azotului s-a ameliorat esenţial în perioada anilor 1970 - 1990 datorită aplicării cu
îngrăşăminte organice a 22 - 27 kg/ha şi cele industriale – câte 41 - 70 kg/ha azot. Micşorarea

31
bruscă a folosirii îngrăşămintelor cu azot în agricultură în anii 1996-2001 a condus la formarea
bilanţului negativ a acestui element, egal cu 40,3 kg/ha. Această situaţie caracterizează starea
actuală a bilanţului azotului în agricultura Moldovei.
Bilanţul fosforului – în solurile arabile a fost deficitar până în anii 1970 (tabelul 2.8.). În
perioada 1970 - 1990 în solurile Moldovei s-a creat un bilanţ echilibrat şi pozitiv de fosfor (+22,5
kg/ha) din contul îngrăşămintelor organice (23 - 33 kg/ha) şi celor industriale (59 - 66 kg/ha P 5O5).
Exportul total a constituit 53 - 62 kg/ha.
În perioada actuală s-a stabilit un bilanţ negativ al fosforului (22 kg/ha) cu variaţii între 15
-50 kg/ha, cauza fiind legată de reducerea bruscă a administrării îngrăşămintelor de fosfor în
agricultură.
Bilanţul potasiului - din sol a fost negativ în toate perioadele de studiu (tabelul 2.8.). În anii
chimizării intensive a agriculturii (1970 - 1990) bilanţul negativ al potasiului a constituit 232 - 202
kg/ha. La etapa actuală bilanţul acestui element rămâne deficitar la nivelul de 187 - 296 kg/ha.
Sarcina de bază în micşorarea pierderilor de potasiu din solurile arabile este minimalizarea
eroziunii solului, aplicarea îngrăşămintelor organice, resturi vegetale, producţiei secundare şi
îngrăşămintelor industriale [19].

2.3.1. Regimul de microelemente

Necesarul de microelemente nutritive pentru formarea 1 t. De producţie principală a diferitor
culturi variază de la 0,2 până la 81 g/t.
Starea actuală a regimului de microelemente a fost apreciată în baza cercetărilor efectuate de
Serviciul Agrochimic de Stat în perioada anilor 1986-1990 (tabelul 2.9.).
Tabelul 2.9.
Clasificarea solurilor după conţinutul de microelemente mobile în stratul arabil, g/t
Limitele conţinutului de microelemente în sol
Microelementul Foarte Relativ
Scăzut Moderat Ridicat LMA
scăzut optim
Bor (B) <0,03 0,3-0,9 0,9-0,12 1,2-3,6 3,6-4,5
Cobalt (Co) <0,2 0,2-0,5 0,5-0,9 0,9-1,5 1,5-2,0 5,0
Cupru (Cu) <0,1 0,1-0,3 0,4-0,7 0,8-2,1 2,1-2,5 3,0
Mangan (Mg) <15 16-25 26-40 41-55 56-80 200,0
Molibden (Mo) <0,05 0,5-0,15 0,15-0,3 0,3-0,5 0,5-0,7
Zinc (Zn) <0,3 0,3-0,9 1,0-1,5 1,6-2,5 2,6-4,5 23

Suprafaţa solurilor arabile cu gradul de asigurare cu mangan „scăzut” şi „foarte scăzut”

constituie – 55,7%; cu zinc – 32,1%; cu cupru – 50,4% (tabelul 2.10.).

32
 Suprafeţele cu conţinut scăzut de mangan în zonele de Nord şi Centru alcătuiesc 68,6%, iar
în raioanele de Sud – 44,7% din terenurile cercetate.
Tabelul 2.10.
Repartiţia terenurilor agricole după gradul de asigurare a solului cu microelemente
(anii 1986-1990, din suprafaţa cercetată)
Gradul de aprovizionare cu micro-elemente %
Zona
Microelementul Foarte
agropelogică Scăzut Moderat Ridicat
scăzut
Mn 23,1 35,6 27,3 14,0
Nord Zn 3,5 69,1 24,1 3,3

Continuarea tabelului 2.10.

1. 2. 3. 4. 5. 6.
Cu 43,9 37,3 15,8 3,0
Mn 32,6 40,0 19,0 8,4
Centru Zn 13,3 65,6 17,6 3,5
Cu 9,3 21,6 67,6 31,5
Mn 9,4 26,5 32,6 31,5
Sud Zn 15,5 56,9 17,4 10,2
Cu 15,7 23,3 30,6 30,4
Republica Mn 21,7 34,0 26,3 10,9
Zn 10,8 21,3 19,7 5,7
Moldova Cu 23,0 27,4 28,0 21,6

Rezultate cercetărilor agrochimice demonstrează că solurile Republicii Moldova se

caracterizează printr-un conţinut scăzut de mangan, zinc şi cupru, mai ales în solurile arabile. Prin
urmare în scopul optimizării nutriţiei minerale a culturilor şi obţinerea recoltelor înalte de calitate
superioară este necesară aplicarea raţională a micro-îngrăşămintelor. Dozele de utilizare variază în
funcţie de conţinutul microelementelor mobile în sol, normele de aplicare a îngrăşămintelor
organice, precum şi particularităţilor fiziologice ale fiecărei culturi.
Suprafaţa totală a terenurilor agricole cu conţinut „foarte scăzut” şi „scăzut” de mangan, zinc
şi cupru care necesită optimizare, constituie corespunzător: 1091292 ha – 55,9%; 1376004 ha –
70,5%; 917432 ha – 47,0 din suprafaţa agricolă de 1952351 ha [19].

2.4.. Lucrarea solului

Lucrarea solului influenţează şi modifică proprietăţile fizice, chimice şi biologice al lui,
creează condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor agricole.
În dependenţă de scopurile urmărite de a se realiza prin lucrările solului, sistemele de lucrări
cuprind 3 grupe mari:

33
 - Sistemul clasic (convenţional) de lucrări, a cărui caracteristică principală este arătura cu
plugul cu cormană prin care se întoarce brazda;
- Sistemul neconveţional, care înseamnă renunţarea la arătura cu plugul cu cormană total sau
periodic, raţionalizarea numărului de lucrări şi păstrarea la suprafaţa solului a cel puţin 30%
din totalul de resturi vegetale. Acest sistem este cunoscut şi sub denumirea de „sistem de
lucrări pentru conservarea solului”;
- Sistemul de semănat direct este procedura prin care semănatul se face direct într-un sol
nelucrat, renunţându-se la orice lucrare a solului.
Fiecare sistem din cele trei grupe are mai multe variante, la care lucrările de bază şi de pregătire
a solului pentru semănat se fac într-o anumită succesiune, care depinde de tipul de sol, planta
premergătoare, planta care urmează să fie cultivată, starea de îmbunătăţire a solului, caracteristica
terenului, etc.
În agricultura organică preferinţe se dă sistemelor neconveţionale de lucrare a solului, care
conduc la conservarea solului, la reducerea pierderilor de sol şi apă, comparativ cu sistemul
convenţional.
Sistemele neconvenţionale de lucrare a solului au apărut ca alternativă de reducere a
eroziunii, lăsând pe planul doi nivelul de producţie şi neglijând, la început, avantajele legate de
reducerea consumurilor de combustibil.
Avantajele şi dezavantajele sistemului neconveţional de lucrare a solului
Sistemul neconveţional sau de conservare a solului are diverse variante dintre care mai pe
larg se foloseşte sistemul minim de lucrare a solului. Acest sistem prevede îndeplinirea
următoarelor cerinţe principale:
- Lucrarea de bază a solului se efectuează fără întoarcerea brazdei şi se execută cu cizelul,
paraplow, grapa cu discuri, grapa rotativă, cultivatorul cu piese active de tip săgeată;
- Numărul total de lucrări să fie redus, în comparaţie cu sistemul conveţional;
- Resturile vegetale, tocate înainte de lucrarea de bază sunt încorporate superficial şi parţial
prin lucrarea de bază, restul de 30-60% rămân la suprafaţa solului, îndeplinind rolul principal, în
majoritatea cazurilor, de mulci.
Avantajele sistemului minim de lucrări ale solului:
o Reducere efectelor mecanice ale maşinilor agricole asupra agregatelor
structurale şi refacerea structurii solului;
o Creşterea capacităţii totale pentru apă a solului prin sporirea volumului
porilor mijlocii. Se reduc pierderile de apă prin evaporarea datorită mulciului şi a
numărului redus de lucrări pentru mobilizarea solului;

34
 o Reducere eroziunii solului;
o Creşterea biomasei râmelor din sol;
o Creşterea conţinutului de carbon organic şi de azot în stratul 0-3 cm ca
urmare a activităţii enzimatice mai intense şi a surplusului de resturi vegetale.
Din punct de vedere economic sistemul minim de lucrări ale solului este avantajos, după
cum urmează: creşte productivitatea muncii, se reduce perioada de efectuare a lucrărilor solului,
semănatul se poate face în epoca optimă şi consumul de energie se reduce.
Dezavantajele acestui sistem constau în:
 Necesitata dotării cu o sistemă nouă de maşini, inclusiv bază energetică;
 Reconsiderarea unor concepte de combatere a buruienilor, utilizarea îngrăşămintelor şi a
amendamentelor; pe terenurile lucrate după acest sistem îmburuienirea este mai mare
comparativ cu sistemul clasic şi predomină buruienele monocotiledonate anuale şi perene,
urmate de dicotiledonate perene [4].
Tabelul 2.11.
Impactul practicilor agricole asupra mediului.
Activităţi Natură şi
din Atmosferă Apă Sol vieţuitoarele
agricultură sălbatice peisaje
1 2 3 4 5
Specializare - Extinderea - Îndepărtarea - Îndepărtarea - Pierderea
şi suprafeţelor covorului covorului tufărişurilor,
concentrare arabile, vegetal → vegetal → suprafeţelor
lucrări de creşterea eroziunea împădurite,
combatere a scurgerilor pe solului micilor cursuri
eroziunii pantă şi a - Management de apă, bălţilor
solului, încărcărilor cu neadecvat → → reducerea
îndepărtarea aluviuni → rată degradarea varietăţii
covorului crescută de solului peisajelor şi a
vegetal. sedimentare, biodiversităţii
contaminare, - Degradarea
eutrofiere solului dacă
activitatea
întreprinsă nu
este adecvată

35
 terenului
respectiv.

Continuarea tabelului 2.11.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

- Dezvoltarea - Emisie de - Efluenţi de la - Împrăştierea - Construirea de

intensivă a metan, silozuri → îngrăşăminteor silozuri →
creşterii de amoniac materie cu conţinut schimbări de
animale organică şi bogat în peisaje
nutrienţi în metale grele
bazinele de apă → creşterea
concentraţiilor
de metale
grele în sol
- Dezvoltarea - Eroziunea - Pierdere de - Extinderea
intensivă a solului → materie suprafeţelor
culturilor antrenarea unor organică în sol arabile şi
cantităţi → combaterea
crescute de deteriorarea eroziunii
aluviuni → structurii solicitată →
poluarea apei solului şi a schimbări ale
activităţii peisajelor
biologice a
acestuia →
diminuarea
fertilităţii şi a
capacităţii de
absorbţie a
solului →
creşterea
eroziunii şi a
scurgerilor pe
pantă
Fertilizare Îngrăşăminte Volatilizarea - Scurgeri de - Acumulări - Potenţială

36
 animale amoniacului materie de metale pierdere a

Continuarea tabelului 2.11.

1. 2. 3. 4. 5. 6.
(compostare şi a oxidului organică şi grele şi de habitatelor
sau solide) de azot nutrieţi în fosfaţi în sol sărace în
- Mirosuri sursele de apă - Fertilizare nutrieţi
neplăcute → eutrofizare abuzivă →
→ exces de alge posibilă
şi de plante → acidifiere
moartea lor şi locală a
încărcarea solului
organică →
scăderea
oxigenului
acvatic, mai
puţini peşti
- Scurgeri în
apele subterane
→ poluarea
rezervelor de
apă potabilă
Îngrăşăminte - Eliberare - Scurgeri de - Acumulare
artificiale de amoniac nitraţi şi de de metale
(azot, fosfor) şi de oxid de fosfaţi → grele →
azot creşterea efectele asupra
nivelelor de microflorei
nutrieţi → solului şi
eutrofizarea pătrunderea în
apelor dulci şi lanţul trofic
de coastă şi de
contaminare
acviferului

37
 Continuarea tabelului 2.11.
1. 2. 3. 4. 5. 6.
- Nămol - Scurgeri de - Fertilizare - Contaminare
activ de la nutrieţi şi de abuzivă → directă a faunei
epurare alte chimicale în acidifiere şi florei cu
acvifer locală → agenţi
deteriorarea microbieni şi
structurii substanţe
solului, chimice
dezechilibrul
de nutrieţi
- Acumularea
de metale
grele şi de
micropoluanţi
organici (pot
pătrunde în
lanţul trofic)
Folosirea de Evaporarea şi Scurgeri de - Acumulare de Posibilele
pesticide angrenarea reziduuri pesticide incidente de

(insecticide, pesticidelor instalabile şi de persistente şi otrăvire a unor

→ efecte produse de degradarea specii de animale
fungicide,
adverse în degradare → ape produselor → sălbatice
ierbicide)
ecosistemele subterane → contaminare şi pierderea
învecinate→ posibil impact scurgeri în habitatului şi
transportul pe asupra apele subterane sursei de hrană
distanţe lungi vieţuitoarelor - Utilizarea - Apare
al acvatice, mai ales unor pesticide rezistenţa la
pesticidelor a peştilor şi a cu spectru larg pesticide la
prin apele resurselor de apă → impact
organisme
meteorice potabilă asupra
microflorei
solului

Continuarea tabelului 2.11.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

38
Irigaţii / - Creşterea - Scăderea - Exces de - Salinizarea /
Desecare emisiilor de nivelului freatic umiditate → alcalinizarea
oxid de azot → salinizare / salinizare / solului →
şi metan alcalinizare a alcalinizare a pierderea
(gaze cu solului → solurilor speciilor,
efect de impact asupra - Utilizarea deşertificare
seră) apelor de apelor sărace
suprafaţă şi sau sălciilor
subterane → pentru irigare
apă potabilă a zonelor cu
climă caldă
(grad înalt de
evaporare)
- Desecare - Creşterea - Secarea
excesivă precipitării elementelor
necesară pentru sărurilor şi naturale care
anumite culturi carbonaţilor afectează
→ presiuni → posibila ecosistemele de
asupra salinizare / râu
resurselor din alcalinizare
anumite zone
Canalizarea - Modificări - Canalizarea → - Oxidarea - Pierderea
chimice în sol modificări solurilor → potenţială a
→ gaze cu hidrologice → reducerea zonelor umede şi
efect de seră posibile reduceri conţinutului modificări în
ale biodiversităţii organic, compoziţia
acvatice acidifiere şi vegetală a
- Pierderea modificări în păşunilor,
apei→ scăderea structura solului mlaştinilor şi a
nivelului freatic altor habitate

Continuarea tabelului 2.11.

1. 2. 3. 4. 5. 6.
Mecanizare - Arat, - Creşterea - Creşterea - Arătura în
Brăzdat prafului şi a scurgerii apelor pantă →

39
 particulelor de suprafaţă, a eroziunea
în suspensie încărcăturii cu solului
din aer aluviuni şi a (precipitaţii şi
particulelor vânt)
asociate → rată
ridicată de
sedimentare,
contaminare,
eutrofizare
- Folosirea - Compactarea Compactarea
maşinilor solului → şi eroziunea
grele creşterea solului la
scurgerilor pe suprafaţă
pantă şi
încărcarea cu
sedimente →
sedimentare,
contaminare,
eutrofizare

40
 Capitolul III. Criterii şi principii aplicate la evaluarea solurilor în scopul încadrării
practicilor agricole – ecologice
3.1. Activităţile efectuare a controlului calităţii solurilor
Activităţile de evaluare a calităţii solurilor sunt destinate stabilirii potenţialului productiv al
acestora, conţinutul de substanţe poluatoare (radionuclizi, rezidii ale substanţelor de uz fitosanitar,
metale grele) care limitează încadrarea terenurilor în circuitul agricol ecologic şi pretabilitate a
solurilor pentru diverse culturi agricole.
Lucrările de evaluare a calităţii solurilor comportă 3 faze: de teren, de laborator şi de birou.
Faza de teren.
În vederea recoltării probelor de sol este necesar să se constituie o bază materială şi să se
stabilească anumite criterii de recoltare a probelor în funcţie de natura folosirii terenului, de gradul
de uniformitate a învelişului de sol şi a activităţilor agricole.
Baza materială este formată din: hărţi şi planuri topografice şi pedologice, sonde
agrochimice, cutii şi lăzi pentru probe, mijloace de efectuare a lucrărilor de săpare.
Hărţile şi planurile topo - pedologice trebuie să fie alcătuite la scara 1: 10000 pentru terenuri
plane, folosite în cultura mare, fâneţe şi păşuni; 1: 5000 pentru terenurile neuniforme din cultura
mare şi pentru plantaţiile de pomi şi viţă de vie; 1: 2000 sau 1: 1000 pentru culturile legumicole din
câmp, sere şi solarii.
Baza topo-pedologică este folosită la constituirea parcelelor de recoltare a probelor medii.
Divizarea terenurilor în parcele elementare se efectuează în cadrul câmpurilor ţinând cont de
componenţa plantaţiilor anuale şi multianuale, învelişului de sol, relief, mărimea şi configuraţia
sectoarelor.
De regulă, parcela elementară se stabileşte în formă de dreptunghi, iar pe terenurile erodate
latura alungită a parcelei se amplasează de-a curmezişul versantului.
În dependenţă de suprafaţa parcelelor elementare pentru formarea unei probe medii este
necesar de a colecta următorul număr de probe individuale de sol:
1. Pe terenurile agricole cu culturi anuale:
- cu suprafaţa de 0,03-0,5 ha – 3-5 probe
- cu suprafaţa de 0,5-5,0 ha – 10 probe
- cu suprafaţa mai mare de 5,0 ha – 25 probe
2. Pe terenurile agricole cu soluri tehnogen transformate:
- cu suprafaţa de 0,03-1,0 ha – 3-5 probe
- cu suprafaţa de 2,0-5,0 ha – 10-25 probe
3. În plantaţiile multianuale:

41
 - cu suprafaţa de 0,03-0,5 ha – 3 probe
- cu suprafaţa de 1,0-2,0 ha – 3-5 probe
- cu suprafaţa de 5,0-10,0 – 2-25 probe.
Colectarea probelor individuale de sol trebuie să fie efectuate prin metodele: uniformă, pe
diagonală, zigzag.
Pe terenurile erodate se recomandă:
- la suprafaţa de 0,03-1,0 ha este suficient să fie colectate 5 probe individuale pentru formarea
unei probe medii;
- la suprafaţa de 2,0-5,0 ha – se recoltează 5-10 probe individuale;
- la suprafaţa de 5-10 ha se recoltează 25 de probe individuale.
Pe terenurile erodate cu suprafeţele de 0,03-0,12 ha, pentru determinarea conţinutului de
mangan mobil sunt necesare 5-10 probe individuale, iar pe cele mai mari - 25 probe.
1. În cadrul terenurilor erodate se colectează un număr mai mare de probe individuale
pentru alcătuirea unei probe medii decât în cadrul terenurilor neerodate.
2. Nu se admite includerea într-o parcelă elementară a solurilor cu grad diferit de
erodare.
3. Numerotarea parcelelor elementare trebuie să fie unică pentru întreg teritoriul
gospodăriei
4. În cadrul plantaţiilor multianuale, la divizarea teritoriului în parcele elementare se
admite includerea a două soiuri în aceeaşi parcelă numai atunci când acestea sunt de aceeaşi
vârstă şi sunt asemănătoare după particularităţile biologice, fiziologice şi sistemul agrotehnic
aplicat. Nu se admite încadrarea într-o parcelă elementară a plantaţiilor cu vârstă diferită, chiar
dacă acestea sunt asemănătoare prin particularităţile fiziologice şi agrotehnice. De pe fiecare
atare terenuri se vor colecta probe medii aparte.
5. De pe terenuri cu înveliş de sol complex se vor colecta probe medii aparte pentru
fiecare tip de sol.
Termeni de colectare a probelor de sol.
Colectarea probelor de sol atât din plantaţiile anuale cât şi din cele multianuale se efectuează
pe parcursul perioadei de vegetaţie.
Metode şi frecvenţa de colectare a probelor de sol.
Probele de sol se colectează cu sonda agrochimică. Adâncimea de recoltare a probelor
alcătuieşte 0-30 cm pe terenurile arabile, păşuni şi fâneţe. În plantaţiile multianuale probele de sol
se recoltează de la adâncimea de 0-30 şi 30-60 cm. în sere se recoltează din stratul 0-30 cm.

42
 Fiecare probă individuală colectată se introduce într-o cutie sau pungă, constituindu-se astfel
proba medie.
Pentru plantaţiile anuale probele de sol pot fi recoltate prin metodele: uniformă, pe diagonală
şi zigzag.
În cadrul plantaţiilor multianuale se recomandă recoltarea probelor prin zigzag, în spaţiul
dintre rânduri, la distanţa de 50-60 cm de la butuci, pomi, arbuşti. Pe versanţi punctele de colectare
a probelor individuale se repartizează perpendicular direcţiei de înclinare a versantului în două-trei
spaţii dintre rânduri.
1. Dacă la suprafaţa solului se evidenţiază areale relativ mici care se deosebesc de
restul suprafeţei prin culoare, sau prin gradul de dezvoltare a culturilor agricole, din ele se
recoltează probe aparte care se vor examina conform unui plan aparte.
2. Colectarea probelor individuale din cadrul terenurilor aferente căilor de
comunicare (şosele, drumuri naţionale, etc.) se efectuează de-a lungul lor la distanţa 25, 50, 100 şi
200 m de la acestea.
3. Punctele de colectare a probelor individuale pentru alcătuirea unei probe medii
nu pot fi amplasate pe locuri netipice: movile, dâmburi, elemente de microrelief etc.
Probele medii de sol se numerotează în ordinea colectării lor. Pe eticheta probei medii de sol
se indică denumirea gospodăriei, raionul, data colectării, numărul probei, numărul parcelei
elementare, adâncimea probei de sol, cultura, numele specialistului executant.
Probele de sol aduse în laborator se înregistrează în registrul de intrare a probelor de sol şi se
lasă pentru a se usca în camere speciale pentru păstrarea probelor.
Faza de laborator
După uscare probele de sol se supun mojorării preventive, îndepărtării resturilor organice şi
mojorării fine în vederea intrării fine în vederea intrării în fluxul analitic curent.
La discreţia beneficiarilor se propun mai multe modele de evaluare a terenurilor pentru
încadrarea în perioada de conversie. Tabelul 3.1.
Analiza apei pentru irigare include determinarea alcalinităţii carbonatice (CO 32-) şi
bicarbonatice (HCO3-), cloriţilor, sulfaţilor, calciului, magneziului, sodiului, reziduului fix, valorilor
pH. În mod obligatoriu se determină reziduurile de pesticide, radionuclizi şi conţinutul metalelor
grele.

43

Lista analizelor şi investigaţiilor în cadrul prospecţiunilor pedologice şi agrochimice
pentru încadrarea în perioada de conversie la agricultura ecologică
Specificarea
1 2
I. Evaluarea agrochimică
II. Evaluarea pretabilităţii terenurilor
pentru plantaţiile viticole
III. Evaluarea pretabilităţii terenurilor
pentru plantaţiilor pomicole
IV. Evaluarea agroecotoxicologică a
solurilor
V. Evaluarea solurilor în scopul
aplicării irigaţiilor
Tabelul 3.1.
Analize
1. Determinarea conţinutului de humus.
2. Determinarea conţinutului de fosfor mobil
3. Determinarea conţinutului de potasiu schimbabil
4. Determinarea conţinutului formelor mobile de zinc,
cupru, mangan
5. Determinarea valorilor pH
1. Determinarea conţinutului de humus
2. Determinarea conţinutului de fosfor mobil
3. Determinarea conţinutului de potasiu schimbabil
4. Determinarea conţinutului formelor mobile de zinc,
cupru, mangan
5. Determinarea valorilor pH
6. Determinarea conţinutului carbonaţilor
7. Determinarea permeabilităţii pentru apă a rocii mamă
8. Determinarea componenţei granulometrice
10. Determinarea gradului de salinizare
11. Determinarea gradului de alcalinizare
1. Analizele stipulate în punctul II
2. Determinarea conţinutului de fier mobil
3. Determinarea conţinutului de bor mobil
1. Investigaţii în scopul evaluării agrochimice (I)
2. Determinarea formelor totale şi mobile de metale grele
(plumb, mercur, arseniu, cadmiu, crom, nichel)
3. Determinarea rezidurilor de pesticide şi erbicide
prevăzute de tehnologiile de cultivare a plantelor agricole
4. Determinarea conţinutului de radionuclizi
1. Analizele stipulate în punctul I
2. Determinarea densităţii aparente
3. Determinarea componenţei granulometrice
4. Determinarea conţinutului de Ca şi Mg schimbabili
5. Determinarea sodiului schimbabil
Analiza extractului apos
La solicitare:
1. Determinarea porozităţii totale
44
 2. Analiza structural – agregatică

Faza de birou.
Faza de birou include totalitatea activităţilor de evaluare şi interpretare a datelor analitice.
Interpretarea datelor analitice se face după instrucţiunile şi actele normative aprobate în acest scop.
Datele analitice se prezintă în tabele şi sub formă de cartograme. Cartogramele se efectuează
la scara la care s-au făcut lucrările de cartare şi prospecţiuni pedologice. În cazul evaluării
agrochimice se alcătuiesc cartograme în parte pentru fiecare indicator agrochimic testat: pH, stare
de aprovizionare cu humus, azot, fosfor, potasiu ş.a. Pentru redarea contrastantă a stării de asigurare
a solului cu humus, N, P, K ş.a. se aplică colorarea suprafeţelor de teren cu culori aparte pentru
fiecare din acestea în funcţie de gradul de aprovizionare cu elementul analizat.
În baza datelor analitice şi a cartogramelor sunt evaluate priorităţile şi restricţiile şi se
stabileşte pretabilitatea terenurilor pentru diverse culturi agricole şi componenţa asolamentelor dar
şi măsurile de utilizare cu maximă eficienţă, protecţie şi reproducere a potenţialului productiv al
solurilor.
Sursa agrotoxicologică a solurilor se evaluează în baza STAS-urilor şi actelor normative în
vigoare.
În baza datelor analitice de la analiza apei se calculează indicii de evaluare a apei pentru
irigare, se apreciază riscurile în cadrul practicilor agricole irigabile şi se elaborează măsurile de
combatere a acestora şi de protecţie a solurilor.
Cercetările complexe a factorilor fizico – geografici şi solurilor se generalizează în hărţi
pedologice. Acestea sunt de mai multe feluri. (tabelul 3.2.)
Tabelul 3.2.
Categoriile şi tipurile de hărţi pedologice
Categoria Tipul
1.1 tipologice
1. Hărţi pedologice de bază (propriu-zise) 1.2 factoriale (tematice simple)
1.3 de regionare
2.1 de evaluare
2. Hărţi pedologice interpretative de
2.2 de pretabilitate
favorabilitate în diferite scopuri
2.3 pedotehnice
3. Hărţi pedologice de prognostica 3.1 de evoluţie a solurilor
3.2 de risc de degradare

45
 3.3 de vulnerabilitate la diferiţi agenţi poluanţi

Anexă
Chestionar
De preevaluare pentru controlul terenurilor
în scopul încadrării în circuitul ecologic
1. Istoria câmpului (terenului) pe parcursul
ultimilor 5 ani
1.1 Culturile şi consecutivitatea cultivării
1.2 Nivelul de producţie pe ani
1.3 Substanţele chimice folosite pentru protecţia
plantelor (grupa, preparatul, cantităţile)
1.4 Îngrăşămintele administrate
1.4.1 Organice (forma, cantităţile)
1.4.2 Minerale (grupa, cantităţile)
1.5 Irigare (cantităţile mediii de apă pe ani)
2. Sursele poluatoare
2.1 Complexele animaliere
2.2 Depozite de stocare a îngrăşămintelor şi
substanţelor de uz fitosanitar.
2.3 Platforme de preparare a chimicalelor
2.4 Obiecte poluatoare (staţii de epurare, uzine
de vin, fabrici, gunoişti etc.)
2.5 Căi de comunicare (cale ferată, drumuri
internaţionale, naţionale etc.) distanţa de la
acestea
3. Riscuri
3.1 Inundaţii
3.2 Depozitare de pedolit nefertil
3.3 Formare de scurgeri superficiale
3.4 Alunecări de teren
3.5 Salinizare – Solonetizare
3.6 Supraumezire
4. Alte informaţii la discreţia beneficiarului

CAPITOLUL IV. ROLUL ALGELOR ÎN SPORIREA FERTILITĂŢII SOLULUI ŞI

PRODUCTIVITĂŢII PLANTELOR DE CULTURĂ
Algele edafice sunt amplasate la suprafaţa şi în stratul de sol, majoritatea lor fiind de
dimensiuni microscopice. Acele organisme ce se găsesc la suprafaţa şi în stratul de solul, se nutresc

46
pe cale fotosintetică, iar cele ce habitează la adâncimi - sunt saprofite ce se nutresc cu substanţe
dizolvate în mediul edafic, fiind incolore.
Studiile în domeniul algologiei s-au început în anii 20 ai secolului XX. Datorită multiplelor
cercetări s-au acumulat date despre compoziţia şi structura comunităţilor de alge în diverse regiuni
precum şi rolul lor în activitatea biologică.
La ora actuală numărul total de taxoni studiaţi sunt cca. 2000. Se constată că acestea sunt
doar 10% din totalitatea lor în natură, zilnic descoperindu-se noi tipuri de alge. Un rol aparte îi revin
algelor de sol.
În sol, se dezvoltă în principal 4 filumuri de alge: Clorophyta (algele verzi), Xantophyta
(algele galben verzui), Bacillariophyta (diatomeele) şi Cyanophyta (algele albastre verzui) , foarte
rar se întâlnesc Rhodophyta (algele roşii) şi Euglenophyta (euglenofitele).
O parte impunătoare a algelor edafice sunt cele diatomee, cu toate că în unele locuri
habitează în abundenţă algele verzi, algele galbene, algele aurii [29].
Algele edafice sunt componente fitocenotice indispensabile în orice ecosistem. Acestea
îndeplinesc multiple funcţii:
1. Sintetizează substanţe organice
2. Stimulează activitatea microorganismelor edafice
3. Participă la fixarea azotului atmosferic
4. Aerarea solului
5. Participă în procesele de purificare a solului [31].
Un rol de bază le revine în procesul de transformare a energiei solare, dioxidului de carbon
şi a altor substanţe nutritive în glucide, proteine şi alţi compuşi complexi benefici pentru
ciclul nutritiv şi structurii solului arabil.
De menţionat faptul că ele participă activ la diferite procese biologice ce permit funcţionarea
normală a biotei edafice în ansamblu. Algele sunt sensibile la schimbările condiţiilor de viaţă din
sol, acestea fiind la baza utilizării în diagnosticarea proceselor tehnologice. În calitate de indici de
testare se folosesc caracteristicile taxonomice a algelor, structura comunităţilor de alge, complexele
dominante şi anumite tipuri de indicatori (indivizi separaţi).
Cantitatea algelor în diferite regiuni variază de la câteva mii până la câteva milioane de
celule într-un gram de sol. De exemplu: într-un gram de sol bine afânat se pot detecta cca., 1 mln.,
de exemplare individuale. În condiţii favorabile algele de diferite tipuri se dezvoltă masiv la
suprafaţa solului, observându-se urme de diferite forme şi dimensiuni de culoare verde, neagră [26].
Variaţia în diferite zone a caracteristicei taxonomice, structurii comunităţilor şi complexelor
dominante este determinată de diferite condiţii ecologice, ce cuprind caracteristicile solului (tipul

47
solului, umiditatea, compoziţia chimică, gradul de poluare) compoziţia şi structura fitocenozei etc.
[28].
Sinteza şi transformarea substanţelor organice la alge este un proces foarte dinamic.
Biomasa algelor se poate reface în decursul a 3 - 5 zile, de aceea ponderea lor în producţia primară a
ecosistemei este de sute şi de mii de ori mai mare decât mărimea biomasei.
Algele edafice sunt printre primele organisme ce populează substratele lipsite de viaţă ca:
stâncile munţilor, depozitele cu deşeuri industriale, terenurile degradate şi deteriorate în urma unor
catastrofe (erupţii vulcanice, accidente nucleare, incendii etc.), participând la mărirea arealelor altor
organisme. Acestea fiind printre ultimele organisme care se retrag sub influenţa factorilor  nocivi de
mediu (de tip natural şi antropic). În aceste cazuri distrugerea comunităţilor de alge duce la
distrugerea întregii biocenoze [27].
Stoparea dezvoltării plantelor superioare sub influenţa crescândă a industriei conduce la
creşterea rolului algelor edafice ca parte a blocului autotrof al ecosistemei.
Creşterea numărului de specii şi dezvoltarea intensivă a algelor în fitocenozele degradate sub
influenţa factorului antropic este un mecanism ce echilibrează şi stabilizează blocul autotrof şi a
ecosistemei în întregime.
În ecosistemele deja formate algele edafice se întâlnesc printre plantele superioare, ocupând
spaţiile libere dintre ele şi acele locuri neprielnice pentru dezvoltarea fructuoasă a plantelor
superioare. Fiind o parte componentă a microflorei solului, algele se dezvoltă continuu şi intră în
diferite tipuri de relaţii cu microorganismele edafice şi plantele superioare.
De menţionat faptul că algele mai servesc ca hrană pentru organismele heterotrofe şi
participă în relaţii de simbioză cu diferite componente ale ecosistemei. Fiind evidenţiate şi
interrelaţiile de concurenţă (cu plantele superioare - pentru elementele minerale nutritive),
comensalism (habitând furnicarii), parazitism (servesc drept hrană şi adăpost pentru bacterii şi
ciupercile microscopice ce trăiesc în mucoasa lor) [31].
Multe specii de alge din filumul Cyanophyta sunt azoto-fixatoare. Împreună cu speciile
(Azotobacter), alge verzi albastre sunt unice, deoarece au capacitatea de a fixa azotul în prezenţa
oxigenului la interfaţa sol/aer, precum şi secreţia substanţelor care au rol de lipici a particulelor
solului în agregate [20].
După unele date, algele azoto-fixatoare pot fixa între 2 – 51 kg/ha de azot în solurile din
zona moderată.
Pe lângă proprietatea de fixare a azotului atmosferic, algele edafice sintetizează şi elimină în
mediul înconjurător diferite substanţe care duc la schimbarea proprietăţilor fizico-chimice a solului,
de exemplu: pH, îmbunătăţind regimul de apă şi aeraţie a solului. Prin absorbţia selectivă a diferitor

48
elemente chimice (concentrându-le în celule) şi substanţe radioactive algele influenţează asupra
echilibrului şi componenţei microorganismelor din sol. [31]

4.1. Algele edafice în calitate de bioindicatori.

Actualmente, determinarea stării biotei solului şi determinarea biodiversităţii acestora, are o
mare însemnătate în rezolvarea problemelor de mediu:
1. În determinarea zonelor nefavorabile din punct de vedere ecologic,
2. În determinarea stabilităţii ecosistemelor,
3. Estimării impactului adus de anumiţi factori antropogeni.
Pentru identificarea direcţiilor de modificări structurale în ecosistemele terestre pot fi
utilizate comunităţile de alge edafice, ce reprezintă o componentă indispensabilă a lanţului
autotrofic în sol [23].
Diferenţierea comunităţilor de alge pentru anumite tipuri de sol a condus la afirmarea că
algele pot fi indicatori ai solului. Componenţa speciilor reflectă mai bine acest fenomen decât
numărul lor în stratul de sol.
Asemănându-se după tipul de nutriţie, dar diferenţiindu-se după gradul de organizare, algele
reacţionează mai repede la schimbările ecologice, decât plantele superioare[29].
Microorganismele şi metaboliţii lor ne oferă posibilitatea de a întreprinde diagnostica
timpurie a diverselor modificări a mediului înconjurător, în mod deosebit a celor de natură
antropogenă, şi ceea ce este mult mai important, de a prognoza impactul acestor factori. Nu ultimul
rol în aceste procese le revine algelor edafice[21].
Una din trăsăturile caracteristice ale algocenozelor este fototropismul, ceea ce permite
caracterizarea algosinuziilor după aceleaşi criterii, care se folosesc şi la caracteristica comunităţilor
de plante superioare, adică se stabileşte componenţa specifică, prezenţa speciilor dominante,
frecvenţa anumitor specii şi grupe de alge, repartizarea algelor în profilurile de sol, precum şi
determinarea caracteristicilor cantitative. O deosebită atenţie se acordă stabilirii speciilor
edificatoare, deşi la formarea algosinuziilor edafice participă un întreg complex de factori ecologici.
Drept reacţii de răspuns a algelor la acţiunile exterioare pot fi considerate: suprimarea unor
specii sau chiar dispariţia lor, substituirea unor comunităţi de alge prin altele şi în cazuri extremale,
sterilizarea parţială a solului, adică dispariţia algosinuziilor.
Bioindicarea cu utilizarea algelor edafice este posibilă la diferite nivele de organizare – la
nivel de organism, populaţie şi cenoză, astfel s-au delimitat trei direcţii de bază de utilizare a algelor
edafice în scopuri de biodiagnostică a solurilor.

49
 Prima constă în determinarea particularităţilor grupărilor de alge, caracteristice anumitor
tipuri de soluri. În al doilea rând se prevede stabilirea speciilor indicatoare pentru fiecare tip de sol.
Cea de a treia direcţie se referă la utilizarea anumitor specii în calitate de test-obiecte în analizele
stării actuale a solului în condiţii naturale sau în sisteme modelate.
Acţiunea antropogenă de obicei este strâns legată de reducerea biodiversităţii, dar sunt
cazuri când dimpotrivă are loc o creştere considerabilă a biodiversităţii. De obicei creşterea
biodiversităţii speciilor are loc odată cu creşterea gradului de degradare a landşaftului.
Micşorarea numărului de specii are loc mai ales pe contul speciilor sensibile, care “părăsesc”
asociaţia în rezultatul dispariţiei definitive, sau prin trecerea în stare inactivă. Astfel repartizarea
algelor edafice pe teritoriul municipiului şi formarea comunităţilor algale este în strânsă dependenţă
de gradul de poluare a teritoriilor. Repartizarea speciilor de alge stă la baza bioindicării, adică a
utilizării lor în calitate de indicatori ai stării mediului.
În general complexul de dominanţi a asociaţiilor algale din solurile intens poluate constă din
Phormidium autumnale, Ph. paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph. molle,
Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O. latevirens, O. tenuis din algele albastre, din cele
verzi predomină – Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch.
gloeogama, din diatomee – Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare.
Solurilor cu o poluare medie sunt caracteristice speciile – Phormidium autumnale, Ph.
corium, Ph. frigidum, Oscillatoria attenuata, Microcolleus vaginatus (care este şi un indicator al
erodării solului), Chlorococcum sp., Ch. dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica
var.mutica, N. mutica var.nivalis. Important pentru procesele de biomonitoring este de a determina
speciile caracteristice şi indicatoare pentru anumite teritorii supuse acţiunii diferitor factori. Specii
euritope, care se întâlnesc cu o frecvenţă înaltă în toate tipurile de soluri. La aceste alge se referă
Nostoc commune, N. punctiforme, Phormidium autumnale, Ph. faveolarum, Lyngbya
amplivaginata, Microcoleus amplivaginatus, Chlorella terricola, Hantzshia amphioxys, Navicula
mutica.
Unele specii preferă anumite tipuri de soluri, în care se întâlnesc cu o frecvenţă destul de
înaltă. În alte tipuri de soluri se întâlnesc rar, sau lipsesc complet. Aceste alge se referă la grupul de
specii stenotope. Din cadrul lor putem menţiona Phormidium paulsenianum, Ph. fragile, Ph.
jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O. tenuis, Scenedesmus
acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch. gloeogama, Diatoma vulgare – care preferă solurile
intens poluate. Astfel de specii ca Phormidium corium, Ph. frigidum, Oscillatoria attenuata,
Chlorococcum dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica var.mutica, N. mutica

50
var.nivalis au o frecvenţă maximală în solurile cu un grad mediu de poluare, lipsind în cele foarte
poluate şi având o frecvenţă redusă în solurile «curate».
În solurile antropogene se reduce considerabil ponderea algelor xantofite, care în mare parte
sunt specii sensibile la poluare, şi numai aşa specii ca Bumilleriopsis terricola, Botridiopsis arhiza,
Heterothrix exilis ş.a. denotă un grad înalt de poluare a solului. În felul acesta se poate afirma cu
toată certitudinea că speciile de alge pot fi folosite în monitoringul ecologic, în scopul determinării
gradului de poluare, şi în mare măsură la determinarea originii poluării solului.
Diversitatea speciilor precum şi numărul mare de anumite specii pot determina gradul de
poluare a solului precum şi fertilitatea lui [23].
Pentru identificarea direcţiilor de modificări structurale în ecosistemele terestre pot fi
utilizate comunităţile de alge edafice, ce reprezintă o componentă indispensabilă a lanţului
autotrofic în sol.
În calitate de bioindicatori , algele au un şir de avantaje faţa de alte organisme edafice:
1. Sunt identificaţi relativ uşor până la specie, ceea ce permite analiza şi compararea algoflorei
diferitor soluri;
2. Reacţionează repede la schimbările condiţiilor solului;
3. Algele sunt similare cu plantele superioare la schimbările condiţiilor solului;
4. Cultivarea algelor este ieftină şi simplă [37].
În utilizarea algelor ca indicatori ai solului se pot folosi două metode:
I. Testele algologice – ce constă în faptul ca din l g cercetat sunt extrase algele şi după
reacţia acestora se analizează solul.
II. Algele indicatoare – calitatea solului este determinată de starea algelor edafice pe
diferite niveluri: organism, populaţional şi cenobiotic[31].

4.2. Fixarea azotului din atmosferă de către algele edafice

Un rol important în menţinerea echilibrului solului îi aparţine procesul biologic de fixare a
azotului. Prin azoto-fixare se subînţelege posibilitatea utilizării de organism a azotului molecular
(N2) din atmosferă şi transformarea lui în compuşi ai azotului. Azoto-fixarea este strâns legată de
activitatea complexului enzimatic nitrogenaza. Prin urmare are loc recuperarea azotului până la
amoniac, apoi se formează moleculele ce conţin azotul organic. În prezenţa oxigenului molecular
nitrogenaza se inactivează [31].
Proprietatea de a fixa azotul din atmosferă este caracteristică nu numai algelor cianofitelor
ce au heterociste, dar şi celor la care heterocistele lipsesc.

51
 Din alge cianofite azoto-fixatoare putem enumăra: Nostoc punctiforme, N. paludosum, N.
muscorum, Anabaena cylindrica, Cylindrospermum muscicola, Tolypothrix tenuis. Inocularea
acestor tulpini în sol pe o durată de 3 luni asigură acumularea azotului de la 3,6 pînă la 15,1
mg/100 g sol. Cea mai răspândită algă fixatoare de azot s-a dovedit a fi Nostoc commune. În luncile
inundabile productivitatea anuală a acestei alge este de 30 – 45g masă uscată [38].
Acumularea azotului în sol este strâns legată cu păstrarea algelor în forma "vie". Rata  de
supravieţuire a algelor şi acumulărilor  de azot în sol este dependentă de umiditate, prezenţa surselor
de azot ca săruri de amoniac şi nitraţi, iar în unele cazuri de vârsta culturii [34].
Algele participă nu numai în mod direct, dar şi indirect la acumularea azotului în sol, aceasta
manifestându-se prin mărirea activităţii altor microorganisme azoto-fixatoare (ca: Azotobacter,
Clostridium pasteurianum, Oligonitrofil) [45].
Activitatea de azoto-fixare a organismelor edafice de regulă este la organismele oligotrofe
0,5-6,0 mg iar la cele simbiotrofe 1,0-10,0 mg. Algele cianofite fixează din aer între 1,2-6,0 mg de
azot la 10 mg, din mediul cu insuficienţă de azot pe parcursul a 30 de zile de cultivare. În solurile
cernoziomice mazărea, fasola, si soia fixează 58-91 kg de azot într-un an/ha.
Multiplele cercetări au demonstrat că asociaţiile de organisme heterotrofe azoto-fixatoare
sunt mai bine exprimate în cernoziomuri, în cantităţi mai mici se întâlnesc în solurile de pădure,
cernoziomurile carbonatice şi obişnuite [41].
Cantitatea de azot fixat în sol depinde şi de specia algei utilizate, astfel în culturile pure de
Anabaena variabilis şi Nostoc puctiforme în decursul a 2 luni se observă fixarea azotului de la 2-3
mg/250 ml de mediu, iar în cazul algei Anabaena cilindrica până la 17,5 mg/100 ml. La
introducerea azoto-fixatorului Calothrix brevissima în sol s-a constatat că sporirea cantităţii de azot
era egală cu doza de algă introdusă, adică 15 mg la vas. Ca urmare acţiunea algelor se exprimă prin
mărirea cantităţii de azot în acest mod: în 100 g de sol uscat în stratul superior şi cel inferior de 34
mg azot (30,5 mg în proba de control), în stratul inferior cu 18,6 mg (2,0 mg în cea de control). În
condiţii de câmp s-au obţinut valori mai convingătoare, astfel după mai mulţi autori cantitatea de
azot fixat varia de la 14,5 kg/ha până la 53 kg/ha în decursul unei luni.
Algele din filumul Cyanophyta azoto-fixatoare se dezvoltă bine în cernoziomurile levigate şi
în cantităţi reduse în solurile cenuşii şi brune de pădure. În solurile levigate domină speciile genului
Anabaena, în diferite subtipuri de cernoziom se întâlnesc mai des reprezentanţii genurilor  Nostoc,
Anabaena, Cylindrospermum.
O influenţă mare are durata de lumină la care sunt supuse probele. Iluminarea 24/24 ore
substanţa uscata de Nostoc muscorum e de 1,5 - 4 ori mai mare, decât a probelor iluminate în timp

52
de 14 ore zilnic. Capacitatea de azoto-fixare a algelor pentru 1 g este mai mare la iluminarea de 14
ore [41].
Algele din filumul Cyanophyta azoto-fixatoare foarte rar se întâlnesc în solurile acidificate
şi în prezenţa dozelor ridicate de azot mineral, deoarece acestea stopează fixarea azotului [46].
Criterii pentru selecţia suşelor de alge sunt:
1. Viteza de creştere (algelor uscate)
2. Acumularea azotului fixat (azotul total se măsoară după metoda Kiendal)
3. Acumularea azotului de către suşele de alge variază intre 0,79 - 4,96 mg la 50 ml mediile
fără azot.
4. Intensificarea creşterii şi fixării azotului în mare parte depinde de condiţiile de mediu [42].

4.3. Relaţiile algelor cu alte organisme edafice.

Fiind o parte componentă a microflorei solului, algele se dezvoltă continuu şi intră în diferite
relaţii cu microorganismele edafice şi plantele superioare [43].
Un interes deosebit îl reprezintă relaţiile  care se stabilesc între algele edafice şi rădăcinile
plantelor. Relaţiile şi influenţele reciproce a diferitor grupe de alge şi plante superioare în condiţii
obişnuite şi în culturi este cercetată încă foarte puţin.
Dezvoltarea algelor în rizosfera culturilor agricole (cu adâncimea stratului 10-20 cm) este
mai intensivă decât la suprafaţa solului (adâncimea 0-3 cm) şi în solul fără plante.
În rizosfera plantelor domină algele verzi (filumul Chlorophyta) şi algele verzi albastre
(filumul Cyanophyta), cele mai dezvoltate fiind formele sferice, globulare. Cea mai mare varietate
de alge în sol s-au observat pe terenurile cultivate cu grâu de toamnă.
Adaptarea anumitor grupe de alge la rizosfera diferitor plante superioare este determinată de
secreţiile sistemului radicular a substanţelor formate în urma descompunerii rezidurilor. Prin
secreţiile lor, microorganismele ce populează zonele bazale ale rădăcinilor plantelor superioare,
participă la formarea condiţiilor specifice pentru rizosferă: ca temperatură, umiditate, regimul de
gaz şi o cantitate mare de substanţe organice (sărurile de fosfor, azot şi acizi) [39].
Variaţiile de temperatură şi umiditate, precum şi substanţele eliminate de alge duce la
modificarea ritmului vital al organismelor şi consumului substanţelor de către rizosfera plantelor
superioare.
Secreţiile algelor precum şi a microorganismelor din sol, influenţează diferit asupra creşterii
şi dezvoltării plantelor inferioare şi a celor superioare. O parte din secreţii având un rol benefic,
altele din contra inhibă creşterea şi dezvoltarea organismelor, care conduc la moartea organismului.

53
 Modificările condiţiilor hidrotermice din sol determină restructurarea complexului de
microorganisme din rizosferă. Insuficienţa de umiditate sau elemente nutritive, determină formarea
legăturilor contradictorii dintre unii reprezentanţi ai grupurilor de microorganisme, cât şi dintre
microflora rizosferei şi plantelor superioare. Cercetările efectuate de către savanţii Knapp R. şi
Lieth H. au demonstrat că capacitatea de creştere a algelor din filumul Cyanophyta este dependentă
de nivelul de concurenţă cu plantele superioare. În vasele unde se cultivau plantele Lolium perenne,
Festuca rubra şi Trifolium repens absorbţia substanţelor nutritive era atât de intensă încât algele
cianofitele nu obţineau cantitatea necesară de substanţe nutritive pentru dezvoltare.
Pe aceleaşi tipuri de sol în condiţiile absenţei plantelor superioare enumerate mai sus, algele
se dezvoltau bine, chiar şi în prezenţa unor cantităţi neînsemnate de săruri.
Odată cu creşterea cantităţii elementelor nutritive în sol se intensifică dezvoltarea algelor pe
contul nutriţiei autotrofe şi scade conţinutul lor în rizosferă. În aşa mod, corelaţia algelor şi
plantelor superioare se intensifică în condiţiile insuficienţei substanţelor nutritive şi se micşorează
în condiţii de sol bogat în minerale.
În condiţiile zonei podzolice, în rizosfera secării de iarnă se acumulează reprezentanţii
algelor diatomee monocelulare şi pe alocuri algele verzi. În culturile păioase de fasolă, floarea
soarelui şi hrişcă s-a observat creşterea numărului de alge verzi şi micşorarea diatomeelor. În
rizosfera cartofului şi sfeclei furajere s-a constatat o cantitatea mare a tuturor grupelor de alge, în
deosebi algelor verzi şi diatomeelor.
Algele edafice în condiţii naturale formează cu plantele superioare asociaţii. Pe solonceacuri
acestea formează un grup stabil, având avantaje reciproc favorabile. Algele îmbogăţind solul cu
compuşi organici ai azotului, stimulează creşterea şi dezvoltarea reprezentanţilor plantelor
superioare, care la rândul lor în urma descompunerii litierei îmbogăţesc solul cu diferite elemente
absorbite selectiv de alge.
În soloneţuri algele formează o crustă umedă, subţire şi elastică ce permite infiltrarea
umidităţii în sol.
În mediul extern se elimină substanţe fiziologic active (vitamine, stimulatori de creştere)
care sunt absorbiţi de plantele superioare şi în consecinţă le măreşte viteza de creştere. Analizele
efectuate asupra algelor introduse în perioada de vegetaţie a ovăzului au arătat că masa totală de
ovăz recoltat este mai mare cu 11-25%, decât a probelor de control. O influenţă mai mare asupra
recoltei de ovăz o aveau amestecul de alge introduse.
Rezultatele experimentelor de teren au demonstrat că algele introduse în sol, influenţează
creşterea, dezvoltarea şi intensifică procesele fiziologice şi biochimice la grâul de toamnă şi în
deosebi la varză.

54
 Algele introduse în sol unde vegetează varza influenţează în primul rând asupra balansului
de azot în frunzele plantei. Astfel conţinutul total de azot în frunzele de varză luate sub evidenţa, la
introducerea a 2 g de alge la 1 kg de sol pe durata de vegetaţie a fost mai mare decât a celor de
control, schimbări asemănătoare s-au obţinut şi în concentraţiile de azot neproteic.
Probele de alge extrase din rizosfera plantelor de cultură se caracterizează printr-o activitate
catalitica diferită. O  activitate catalitică mare s-a observat la algele din rizosfera porumbului, iar
cea mai mică la rizosfera trifoiului si lucernei.
Din cercetările efectuate s-a constatat că la dezvoltarea fructuoasă a culturilor agricole
influenţează pozitiv algele extrase din solul aceleiaşi culturi. Iar algele extrase din rizosfera altor
culturi la dezvoltarea culturii cercetate nu s-a constatat.
Pe parcelele unde s-au introdus îngrăşăminte cantitatea de alge este mai mare şi intensitatea
dezvoltării lor este mai mare în comparaţie cu terenurile unde nu s-au folosit îngrăşăminte.
Introducerea îngrăşămintelor organice şi oxizilor de calciu stimulează dezvoltarea algelor spre
deosebire de îngrăşămintele minerale.
Inocularea solului cu cultura vie de Nostoc punctiforme de asemenea a contribuit la creşterea
concentraţiei de azot total în frunze, în mare parte de către fracţia sa neproteică.
Îngrăşămintele de alge influenţează asupra dinamicii şi concentraţiei de fosfor şi calciu în
organele terestre a plantei. S-a constatat că o concentraţie mai mare de fosfor se conţine în frunzele
de varză în perioada de formare a probelor experimentale în comparaţie cu cele de control.
Îngrăşămintele de alge influenţează semnificativ asupra nivelului de acumulare a clorofilei
"a" si "b" în frunzele de varză, fapt ce se manifestă în etapele mai înaintate ale dezvoltării plantei.
Schimbul de gaze în organele terestre este semnificativ  sub influenţa îngrăşămintelor de
alge, îndeosebi la sfârşitul perioadei de vegetaţie, fiind exprimată prin mărirea cantităţii de absorbţie
a oxigenului la probele de plante analizate în comparaţie cu cele de control. Schimbări analogice
s-au constatat şi în cazul schimbului de carbon în varză.
Reacţia grâului la introducerea îngrăşămintelor de alge este diferită. În perioada de toamnă
în boabele de grâu în stadiile incipiente de dezvoltare nu s-au constat diferenţe între probele de
control şi cele experimentale, a conţinutului total de azot, dar şi azotul proteic avea un conţinut mai
mare în probele cu îngrăşăminte de alge decât în cele de control. Influenţa asupra conţinutului de
fosfor nu s-a observat, în timp ce conţinutul de kaliu era mai mare decât în cele de control. În
aceleaşi plante s-au constatat un conţinut mare de substanţă uscată şi un conţinut mare de
monozaharide [40].
Relaţiile dintre alge şi microorganismelor solului:

55
 1. Relaţiile dintre ciuperci şi alge în sol se manifesta în diferite forme - de la simbioză
până la relaţiile de antagonism.
2. În multe culturi de alge edafice s-a  constatat prezenţa ciupercilor. Astfel în locurile
unde se dezvoltă algele, mediul este prielnic pentru dezvoltarea intensivă a ciupercilor. S-a
constatat că unele tipuri de ciuperci s-au acomodat pentru anumite tipuri de alge. De exemplu:
două tulpini testate de Nostoc muscorum (vârsta 5 luni), erau însoţite de ciuperci ca Fusarum
sp. şi Aspergillus niger, alga Tolypothris Tenuis de Penicillium sp.
3. În condiţiile schimbării condiţiilor de mediu, agravării sau stimulării activităţii
ciupercilor, s-a observat fenomenul de parazitism dintre ciuperci şi alge, similar cu descrierea
lui M. A. Litfinovim (1956) algofagiei.
4. Manifestările de antagonism se observă şi de partea algelor. Cultivarea pe agar între
coloniile de Anabaena cylindrica şi Tolypothrix tenuis se observă zone repulsive cu diametrul 7-
8 mm. În aceste zone pe perioade îndelungate (35-40 zile) dezvoltarea ciupercilor nu se
efectuează [22].
În urma analizelor efectuate pentru analizarea relaţiilor ce se stabilesc între alge şi
microorganismele edafice s-a constatat:
1. Speciile se completau una pe cealaltă şi convieţuiau împreună.
2. La început ambele se dezvoltau în mod egal, iar după o perioadă domina doar un singur
reprezentat.
3. Ambele specii erau puţin active sau nu erau capabile să se dezvolte în preajma celuilalt
organism.
4. Pe agar se observau zone antagoniste pentru ambele culturi.
Jukob H. a constatat că în filtratul de Nostoc mucorum – antibiotic, este asupritor al algelor
diatomee, euglenofitelor şi că filtratul nu îşi pierdea din toxicitate chiar după fierberea în decurs de
45 minute [25].

4.4. Rolul antierozional

Una dintre cele mai importante influenţe a algelor asupra solului este rolul antierozional al
algelor.
Mecanismul antierozional de activitate al algelor este divers:
1. Consolidarea particulelor de sol de către filamentele puternic răsucite şi împletite între ele
2. Cimentarea aceloraşi particule prin intermediul substanţelor mucilaginoase secretate
3. Protejarea pierderii umidităţii din sol.

56
 Algele din filumul Cyanophyta sunt componente fundamentale în orice ecosistem. Acestea
reprezintă o componentă activă a microflorei edafice, interacţionând cu toate componentele
ecosistemului - cu solul şi plantele superioare.
În solurile neerodate s-au constat 95 specii de alge din filumul Cyanophyta care aparţineau
la 2 clase (Chroococcophyceae, Hormogoniophyceae), 5 ordine (Chroococcales, Tubiellales,
Stignonematales, Oscillatoriales, Nostocales), 13 familii, 20 de genuri [30].
În solurile slab erodate au fost evidenţiate 61 specii, dintre care din filumul Cyanophyta 32,
Clorophyta 19, alge Xantophyta 5 şi diatomee 6. Printre cianofite mai caracteristice sunt speciile 
genurilor Oscillatoria (13 specii), Phormidium (10 specii) şi Lyngbya (4 specii). Ordinul Nostocales
era prezentat prin speciile Nosctoc punctiforme, N. commune; 2 specii din Anabaena şi 2 specii din
Cylindrospermum.
Pe solurile puternic erodate cantitatea speciilor este de 51, dintre care 26 alge din filumul
Cyanophyta, Clorophyta 12, alge Xantophyta 5 şi Diatomee 8.
Spre deosebire de solurile slab erodate, solurile puternic erodate sunt mai populate de
speciile din ordinul Nostocales: genul Anabaena fiind reprezentat de 6 specii, genul
Cylindrospermum 4 specii. Diferenţe semnificative dintre solurile slab şi puternic erodate pentru
algele verzi şi diatomee nu s-a constatat. Gestionarea abilă a creşterii algelor poate fi o metodă de
preîntâmpinare a erodării solurilor [44].
Procesele de eroziune conduc la schimbarea componenţei algelor: pe terenurile arabile are
loc micşorarea numărului de specii de alge din filumul Cyanophyta, în timp ce pe terenurile
neprelucrate de rând cu scăderea speciilor azoto-fixatoare (reprezentanţii formelor CF), se observă
creşterea de alge filiforme (forme P). 
O parte însemnată a speciilor sunt prezentate de familiile Oscilatoriaceae (33),
Anabaenaceae (15), Nostocaceae (12). Reprezentanţii fiind: Phormidium, Oscillatoria, Nostoc,
Anabaena, Cylindrospermum, Plectonema.
În solul înţelenit (atât cel erodat cât şi cel neerodat) componenţa specifică a algelor din
filumul  Cyanophyta este mai mare decât în solul prelucrat. Aceasta este datorată faptului că în solul
neprelucrat lipseşte activitatea antropogenă ca păşunatul, aratul şi alte activităţi ce încalcă
activitatea biologică normală  la suprafaţa solului.
Terenurile necultivate (erodata şi neerodate) se caracterizează prin preponderenţa formelor
P, care sunt cianofite filiforme ce nu formează mucozitate evidentă. Pătrund în interiorul solului,
împleticind particulele solide sau formează la suprafaţa lui pelicule fine şi dense. Xerofite tipice,
predominante în solurile aride (rezistente la insuficienţa de umiditate şi variaţiile mari de
temperatură). Deşi au o manta protectoare mucilaginoasă, rezistenţa împotriva secetei se explică

57
prin capacităţile protoplastului. Tind spre terenurile pustii ale solurilor degradate şi ocupă locul liber
dintre plante.
Trecerea de la solurile neerodate spre cele erodate se observă tendinţa de: epuizare a
ecobiomorfelor în detrimentul formelor amph şi X pe terenurile necultivate şi PF pe cele arabile.
Formele X - sunt algele monocelulare galbe verziu (Xanthophyta) şi un număr mare de alge
verzi, ce preferă condiţiile de umbră printre particulele de sol, dar puţin rezistente la secetă şi la
temperaturile extremale.
Formele PF - sunt algele microscopice fixatoare de azot: Anabaena, Cylindrospermum,
Nostoc.
Pe solurile neprelucrate supuse eroziunii se întâlnesc destul de des algele filamentoase :
Microcoelus vaginatus, Nostoc commune, speciile din Phormidium. Anume acestor specii le este
specifică dezvoltarea în masă la suprafaţa solului [44].
Algele datorită filamentelor lor (în special Microcoleus vaginatus) se fixează de particulele
mai mici ale solului şi le lipesc cu secreţiile lor, menţinând structura solului. În stratul superior,
unde biomasa algelor este neînsemnată şi unde lipsesc algele filamentoase din filumul Cyanophyta,
solul este nestructurat şi pulverizat [33].
Mecanismul antierozional al algelor este dublu:
- Substanţa mucoasa a membranelor celulelor alipesc particulele solului şi filamentele
algelor se răsucesc şi fixează particulele. Rolul de fixare a algelor se observă la algele filiforme, de
exemplu la Cylindrospermum sp. pe solul podzolic lungimea filamentelor ajunge până la 14 m/cm 2,
în perioada de primăvară pe terenurile cultivate din toamnă lungimea la Hormidium nitens ajunge
până la 110 m/cm2.
- Fixarea biologică a îngrăşămintelor vulnerabile eroziunii. Astfel în regiunile mai joase ale
pantei se dezvoltă straturi de alge care fixează o parte din sărurile minerale spălate de pe crestele
dealurilor [46].
Analizând solurile neerodate şi cele erodate putem constata că:
1. Micşorarea speciilor de alge din filumul Cyanophyta şi Chlorophyta în
solurile erodate.
2. Tendinţa spre simplificare taxonomică şi ecologică.
3. Micşorarea cantităţii de alge din filumul Cyanophyta în probe  (în medie în
solurile neerodate fiind 8.3, în cele erodate 5.8)
În acelaşi timp s-a observat pe unele sectoare dezvoltarea intensivă a algelor capabile să
reziste la condiţiile nefavorabile (sp. Oscillatoria, Phormidium, Plectonema, Anabaena, Nostoc)
[44].

58
 4.5. Influenţa algelor  edafice asupra biocenozei
La ora actuală s-a studiat nu doar procesele de producţie şi azoto-fixare a algelor, dar şi
schimbările fizico-chimice produse de alge în sol, influenţa asupra regimului gazos, hidric, şi
formarea substanţelor organo-minerale, cât şi rolul de indicator al algelor în sol.
Particularităţile ecologo-biologice a algelor edafice şi capacitatea acestora de a forma
substanţe organice determină rolul algelor în biocenozele diferitor zone pedo - vegetale.
Algele edafice valorifică foarte uşor terenurile eliberate în urma regresiei plantelor
superioare (ca stratul superior al solurilor de pe câmpuri, lunci, terenurile erodate a altor fitocenoze,
terenurile antropizate şi degradate) [35].  
Participă la formarea substanţelor organice ce pot servi drept sursă de nutriţie pentru diferite
organisme nevertebrate. Biomasa de alge în absenţa proliferărilor macroscopice atinge 1 t/ha şi în
procesul de eutrofizare a solului până la 1,5 t/ha. Rolul algelor edafice ca acumulatori ai substanţei
organice creşte semnificativ în cazul introducerii îngrăşămintelor minerale.
Produsele extracelulare eliminate de alge în mediul înconjurător şi mucoasa membranelor
formează chelaţi ce influenţează asupra proprietăţilor fizico-chimice a solului. În aceste secreţii se
găsesc variate substanţe ca: glucide, aldehide, acizi graşi, polipeptide solubile, aminoacizi, acizi
organici, substanţe de natură lipidică etc. După datele lui Fogga, filtratul de cultură sănătoasă de
alge cianofite poate conţine până la 50% de azot fixat transformat în substanţe organice solubile
[24].
Raportul azotului total la cel hidrolizat în alge şi crustă indică fluxul semnificativ a formelor
mobile de azot.
Determinarea compoziţiei compuşilor organici în crustă, ce se formează prin intermediu
algelor, indică un conţinut  semnificativ de acid fulvic. Caracteristicile compoziţiei organice sunt
observate din raportul limitat dintre carbon şi azot, cauzat de absorbţia intensivă şi acumularea
azotului de  către alge.
Pe lângă elementele esenţiale de potasiu fosfor şi calciu algele conţin o cantitate
semnificativă de plumb, crom, aluminiu şi nichel. Din substanţele radioactive algele acumulează
rodiu, uraniu şi toriului. Energia eliberată din urma dezintegrării atomilor influenţează asupra părţii
minerale a solului. Sub acţiunea acestei energii se formează diferite conexiuni organice şi organo-
minerale. Algele au un rol important în schimbările reacţiilor de oxidoreducere şi în al pH solului.
Acumulările de alge de la orizonturile superioare ale solului conduc  la formarea unei texturi
complexe, mărirea umidităţii şi modifică alte proprietăţi fizico-chimice a solului.
Solurile formate cu participarea algelor au profiluri disecate în orizonturi [25].

59
 Pe parcursul vieţii algele influenţează asupra pH-lui solului. Culturile de alge pe o perioadă
de 3 luni au schimbat de la 7,2 până la 9,2.
Studiind modul de nutriţie la Oscillatoria Splendida, Успенская a demonstrat că această
algă în decursul a 2 luni a schimbat pH solului de la 7,5 până la 8,2. Concomitent schimbarea pH
solului s-a constatat creşterea oxidării solului de la 4 la 20 mg O2/l la sfârşitul experimentului [24].
Acumularea în stratul superior al solului a algelor şi formarea legăturilor organo-minerale
conduce la schimbarea compoziţiei mecanice şi particularităţilor fizico-mecanice a solului. Pe
măsura creşterii masei organice pe fondul irigării îndelungate se măreşte cantitatea particulelor
< 0,001 mm, precum şi suma particulelor < 0,01mm [46].
Rolul algelor în biocenoză:
1. Îmbogăţirea solului cu substanţe organice, de asemenea cu azot organic
2. Stimularea activităţii bacteriilor azoto-fixatoare.
3. Începutul procesului de humificare, fiind pionerii pe substraturile minerale.
4. Aeraţia solului îndeosebi a celor mlăştinoase, datorită oxigenului eliminat la fotosinteză.
5. Stimularea creşterii dezvoltării organismelor simple.
6. Consumul parţial a substanţelor organice din sol (la organismele heterotrofe) şi a sărurilor
minerale pe o durată scurtă de timp, şi prevenirea scurgerii lor din straturile superioare a
solului
7. Prezenţa algelor în rizosfera plantelor.
8. Îmbunătăţirea structurii solului şi scăderea gradului de eroziune a solului.
9. Influenţa asupra procesului de germinare a seminţelor
10. Valorificarea algelor în calitate de nutrienţi pentru organismele primitive din sol [36].

MATERIALE ŞI METODE
Accesibil pentru plantă este azotul ce intră în componenţa sărurilor de nitraţi şi
amoniu. Azotul amoniacal (NH4) şi cel nitric (NO3) sunt principalele forme utilizate de plante. În

60
general se consideră că mediul acid favorizează absorbţia azotului nitric, iar cel alcalin – absorbţia
azotului amoniacal. Asimilarea azotului de către plante are loc în decursul întregii perioade de
vegetaţie cu diferite intensităţi în funcţie de creştere şi dezvoltare. Deoarece cantitate de azot în sol
asimilabil de către plante e foarte mică, e necesar de a determina fiecare formă prin metoda
calorimetrică.
Pentru determinarea cantităţii de azot fixat în proba de sol şi nisip s-au introdus două culturi
noi de alge azot-fixatoare: Cylindrospermum licheniforme şi Anabaenopsis sp. la concentraţiile de
1,5 kg algă/ha, 2 kg/ha şi 2,5 kg/ha. Cylindrospermum licheniforme şi Anabaenopsis sp. s-au pus în
cîte două probe pentru fiecare concentraţie. Astfel la etapa iniţială a experienţei s-a înregistrat 0,2
mg/100g de azot amoniacal în proba de sol, iar în nisip de 0,9 mg/100g. Azot acumulat sub formă
de nitraţi în proba iniţială de sol era de 0,125 mg/100g, iar în cea de nisip - 0,06 mg/100g.
Pe durata experienţei temperatura varia de la 13ºC pînă la 20ºC. Analizele efectuîndu-se
odată la 15 zile în decurs la 5 săptămîni.
Efectuarea analizei pentru determinarea azotului sub formă de nitraţi:
20 g sol (nisip) se tranferă într-un balonaş de sticlă cu volum 250 m şi se toarnă o cantitate
de 5 ori mai mare de apă distilată ce nu conţine amoniac, se agită 5 min. Compoziţia se filtrează
prin fitratul gofrat cu pori cît mai denşi. Pîlniile se iau cît mai mari, ca toată compoziţia să fie
transferată imediată pe filtru. 10 ml de extras se transferă în ceşculiţa de proţelan şi se pune la
evaporat. După evaporare ceşculiţa cu rezidul uscat se răceşte şi se adaugă căte 1 ml de acid
disulfofenolic cu rezidul uscat nu numai la fundul ceşculiţei, dar şi pe pereţi. Din momentul acesta
bastonaşul de sticlă rămîne în ceşculiţă pînă terminăm lucrarea. După prelucrare, se lasă timp de 10
min, apoi în fiecare se toarnă cîte 10 ml de apă distilată cu scopul de a neutraliza acidul sulfuric
liber ce s-a format ca rezultat al procesului de nitratare. Se adaugă uniform umezind pereţii
ceşculiţei ca să fie adunate toate produsele în centrul ei. Apoi 1 sec se neutralizează soluţia acidă cu
soluţia de bază de 20 % NaOH pînă mediul devine alcalin. Cît timp reacţia mediului este acidă,
culoarea galbenă apare şi dispare, dar cînd culoarea se stabileşte, se mai adaugă o picătură de bază.
Soluţia colorată în galben este transferată analitic în colbe cotate de 50 ml, ceşculiţa se clăteşte de
cîteva ori cu apă distilată şi se aduce pînă la cotă cu apă distilată, se astupă cu un dop de cauciuc şi
se agită de cîteva ori.
Dacă soluţia este tulbure, atunci se filtrează. Compararea souţiilor căpătate cu soluţiile
etalon se efectuează imediat, deoarece souţiilor obţinute pot să-şi schimbe culoarea. Dacă
intensitatea culorii e mai mare, atunci diluam souţia în aşa caz la calcule trebuie de avut în vedere
numaidecît diluarea probei.
Conţinutul nitraţilor se calculează în mg la 100 g sol (nisip):

61
 X =100*K/n
Unde: X – conţinutul de nitraţi în mg a 100 g sol (nisip);
K – datele de pe grafic în mg la 100 g sol (nisip);
n – proba de sol (nisip) în grame corespunzător volumuui de soluţie analizată
Efectuarea analizei pentru determinarea azotului amoniacal:
20 g sol (nisip) se tranferă într-un balonaş de sticlă cu volum 250 m şi se toarnă 100 ml de
apă distilată ce nu conţine amoniac, se agită 5 min. Compoziţia se filtrează prin fitratul gofrat cu
pori cît mai denşi. Pîlniile se iau cît mai mari, ca toată compoziţia să fie transferată imediată pe
filtru. 10 ml de extras se transferă într-o colbă de 100 ml, se adaugă 2 ml de tartrat de kaliu şi 2 ml
de reactivul lui Nessler, apoi se toarnă apă distilată pînă la limitacobei. După care probele sunt
analizate la fotocolorimetru.
Conţinutul amoniului se calculează după formula:
x =100*K/n
Unde: X – conţinutul de nitraţi în mg a 100 g sol (nisip);
K – datele de pe grafic în mg la 100 g sol (nisip);
n – proba de sol (nisip) în grame corespunzător volumuui de soluţie analizată

REZULTATELE OBŢINUTE

62
 Utilizarea algelor cianofite (fixatoare de azot) în calitate de producenţi a îngrăşămintelor
organice în producţia agricolă reprezintă o perspectivă în agricultură, care se încadrează în contextul
măririi reţelelor de irigare şi cantităţii de apă utilizată pentru aceasta.
Algele azoto-fixatoare reprezintă o sursă suplimentară de fixare a azotului în sol în formă
minerală, facilitând procesul de absorbţie şi acumularea ulterioară a lui în plantă şi mărirea cantităţii
de recoltă la hectar (t/ha).
La inocularea solului şi nisipului cu tulpinele de Cylindrospermum licheniforme şi
Anabaenopsis sp. s-a observat o creştere în acumularea azotului amoniacal şi nitric în toate probele
analizate în raport cu probele iniţiale.
În tabelul 4.1. sunt reprezentate cantităţile de azot amoniacal acumulat în nisip de către alga
Cylindrospermum licheniforme. Azotul fixat în ziua a 15-a de experienţă pentru dozele de 1,5 kg/ha
şi 2 kg algă/ha s-a mărit cu 8 % şi respectiv cu 67 %, însă pentru concentraţia de 2,5 kg/ha
cantitatea de azot era mai mică cu 9 % în comparaţie cu proba martor.
Tabelul 4.1.
Cantitatea azotului amoniacal fixat în nisipde către alga Cylindrospermum licheniforme
Zilele Cylindrospermum Cylindrospermum Cylindrospermum Martor
de licheniforme la licheniforme la licheniforme la
analiză concentraţia de 1,5 concentraţia de 2 concentraţia de 2,5
kg/ha kg/ha kg/ha
1 0,9 0,9 0,9 0,9
15 1,75 2,7 1,48 1,62
30 2,06 3,5 2,77 1,27
45 4,25 3,3 3,2 2,7

mg/100g
4,5
4
3,5
3 1 kg/ha
2,5 1,5 kg/ha
2 2 kg/ha
1,5 Martor
1
0,5
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.1. Cantitatea azotului amoniacal fixat în nisip de către alga Cylindrospermum licheniforme
Cantitatea cea mai ridicată de azot acumulat în nisip în comparaţie cu martorul s-a observat
la a 30-a zi în concentraţia de 2 kg algă /ha care era mai mare cu 175 %. O creştere semnificativă s-

63
a observat şi în cazul utilizării dozei de 2,5 kg/ha fiind de 118 %. Astfel azotul amoniacal fixat în
nisip de către alga Cylindrospermum licheniforme a cunoscut o creştere pentru toate concentraţiile
(1,5 kg/ha, 2 kg/ha şi 2,5 kg/ha) în perioada a doua, acestea dublându-se şi triplându-se în
comparaţie cu martorul.
În ultimile 15 zile de experienţă se observă o micşorare a cantităţii azotului amoniacal fixat
comparativ cu cea de pînă la a 30 – a zi.
Cylindrospermum licheniforme a fixat cel mai mut azot amoniacal în ziua a 45-a la doza de
1,5 kg algă/ha în cantitate de 4,25 mg/100g (fig 4.1.).
Din tabelul 4.2 s-au constatat valori înalte în cea de a 30 – a zi, pentru toate dozele de
Anabaenopsis sp introduse în nisip. Creşterea fiind de 70% pentru concentraţia de 1,5 kg/ha (adică
2,7 mg/100g), 86% pentru 2 kg/ha (2,37 mg/100g) şi de 73% pentru 2,5 kg/ha (2,2 mg/100g), în
martor înregistrându-se doar 1,27 mg/100g de azot amoniacal.
Tabelul 4.2.
Cantitatea azotului amoniacal fixat în nisip de către alga Anabaenopsis sp
Zile de Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Martor
analiză concentraţia de concentraţia de concentraţia de
1,5 kg/ha 2 kg/ha 2,5 kg/ha
1 0,9 0,9 0,9 0,9
15 1,60 2,7 2,25 1,62
30 2,17 2,37 2,2 1,27
45 5,3 2,75 3,85 2,7

mg/100g

6
5
4 1,5 kg/ha
2 kg/ha
3
2,5 kg/ha
2
Martor
1
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.2. Cantitatea azotului amoniacal fixat în nisip de către alga Anabaenopsis s
La concentraţia de 1,5 kg/ha s-a observat o dinamică progresivă în creşterea acumulării
azotului în nisip. Cantitatea de azot fixat de 5,3 mg/100g în a 45-a zi de experienţă era de 6 ori mai
mare decît cea estimată la etapa iniţială - 0,9 mg/100g.

64
 Anabaenopsis sp a fixat cea mai mare cantitatea de azot amoniacal la concentraţia de 1,5 kg
algă/ha în ziua a 45-a de 5,3 mg/100g (fig. 4.2.).
Tabelul 4.3.
Cantitatea azotului amoniacal fixat în sol de către alga Cylindrospermum licheniforme
Zilele Cylindrospermum Cylindrospermum Cylindrospermum Martor
de licheniforme la licheniforme la licheniforme la
analiză concentraţia de 1,5 concentraţia de 2 concentraţia de 2,5
kg/ha kg/ha kg/ha
1 0,2 0,2 0,2 0,2
15 2,37 1,92 1,95 2,06
30 2,9 2,7 1,37 2,15
45 1,72 3,0 2,4 1,42
Zile de Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Martor
analiză concentraţia de concentraţia de concentraţia de
1,5 kg/ha 2 kg/ha 2,5 kg/ha
1 0,2 0,2 0,2 0,2
15 1,87 2,3 2,02 2,06
30 2,55 2,05 1,62 2,15
45 1,9 1,85 2,05 1,72

mg/100g
3
2,5
2 1,5 kg/ha
2 kg/ha
1,5
2,5 kg/ha
1
Martor
0,5
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.4. Cantitatea azotului amoniacal fixat în sol de către alga Anabaenopsis sp

Cantitatea de azot pentru concentraţia de 1,5 kg/ha creşte cu 18% (ziua a 30-a), în timp ce
pentru concentraţia 2,5 kg/ha cantitatea de azot amoniacal scade în raport cu martorul cu 25%.
Creşterea acumulărilor de azot amoniacal se observă pe durata ultimilor 45 de zile pentru
toate concentraţiile, maxima fiind inregistrată la concentraţia de 2,5 kg/ha - 19%.

65
 Maximum de 2,55 mg/100g azotul amoniacal acumulat în sol de Anabaenopsis sp s-a stabilit
la concentraţia de 1,5 kg algă/ha (în a 30-a zi) (fig. 4.4).
Analizând tabelul 4.5. şi fig. 4.5. am constatat că cantitatea de azot sub formă de nitraţi
fixată în nisip de alga Cylindrospermum licheniforme pentru concentraţiile de 1,5 kg/ha era cu 9 %,
pentru 2 kg/ha de 24 %, şi respectiv pentru 2,5 kg/ha cu 26 % mai mică decît în martor.
Tabelul 4.5.
Cantitatea azotului fixat în nisip sub forma de nitraţi de către alga Cylindrospermum
licheniforme
Zilele Cylindrospermum Cylindrospermum Cylindrospermum Martor
de licheniforme la licheniforme la licheniforme la
analiză concentratia de 1,5 concentratia de 2 concentratia de 2,5
kg/ha kg/ha kg/ha
1 0,06 0,06 0,06 0,06
15 0,28 0,35 0,39 0,36
30 0,4 0,38 0,37 0,44
45 0,45 0,52 0,6 0,43

mg/100g
0,7
0,6
0,5 1,5 kg/ha
0,4 2 kg/ha
0,3 2,5 kg/ha
0,2 Martor
0,1
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.5. Cantitatea de azot sub formă de nitraţi fixat în nisip de alga Cylindrospermum
licheniforme

Acumulările de azot au fost sesizate doar în ultima perioadă a experienţei pentru toate
concentraţiile la 2,5 kg algă/ha de 39 %, 2 kg/ha de 20%, iar pentru 1,5 kg/ha fiind doar de 5%.
Optimul de acumulare a azotului nitrificat de către Cylindrospermum licheniforme în nisip a
fost de 0,6 mg/100g la concentraţia de 2,5 kg/ha în ziua a 45-a.
Tabelul 4.6.

66
 Cantitatea azotului fixat în nisip sub forma de nitraţi de către alga Anabaenopsis sp
Zile de Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Martor
analiză concentraţia de concentraţia de concentraţia de
1,5 kg/ha 2 kg/ha 2,5 kg/ha
1 0,06 0,06 0,06 0,06
15 0,36 0,48 0,36 0,36
30 0,39 0,41 0,4 0,44
45 0,66 0,53 0,59 0,43

mg/100g

0,7
0,6
0,5 1,5 kg/ha
0,4 2 kg/ha
0,3 2,5 kg/ha
0,2 Martor
0,1
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.6. Cantitatea de azot sub formă de nitraţi fixat în nisip de alga Anabaenopsis sp

Anabaenopsis sp a fixat azot nitrificat în nisip doar la concentraţia de 2 kg/ha de 0,48

mg/100g, celelalte două concentraţii înregistrînd 0,36 mg/100g - cantitate egală cu proba martor (a
15 zi).
În perioada a doua cantităţile de azot fixate erau mai mici decît în martor cu aproximativ 9
%. La cea de a 45 zi de experiment s-au observat creşteri semnificative la concentraţia de 1,5 kg
algă/ha cu 53 % şi respectiv cu 37 % pentru concentraţia de 2,5 kg/ha, pe cînd la cea de 2 kg/ha
creşterea a fost de doar 23 %.
Cea mai înaltă cantitate de azot nitritificat fixat de 0,66 mg/100g s-a remarcat în a 45 zi de
experienţă la concetraţia de 1,5 kg algă/ha (tabelul 4.6).
Cylindrospermum licheniforme a fixat în prima parte a experienţei azot nitrificat în sol cu 20
%, şi respectiv 18 % pentru dozele de 1,5 kg/ha şi 2 kg/ha mai mult în raport cu martorul, pe cînd
la concentraţia de 2,5 kg/ha a fost mai mică cu 5 % (Fig. 4.7.).
Tabelul 4.7.

67
 Cantitatea azotului fixat în sol sub forma de nitraţide către alga Cylindrospermum
licheniforme
Zilele de Cylindrospermum Cylindrospermum Cylindrospermum Martor
analiză licheniforme la licheniforme la licheniforme la
concentraţia de concentraţia de concentraţia de
1,5 kg/ha 2 kg/ha 2,5 kg/ha
1 0,125 0,125 0,125 0,125
15 0,60 0,59 0,475 0,5
30 0,46 0,53 0,6 0,56
45 0,60 0,65 0,54 0,48
Zile de Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Anabaenopsis sp la Martor
analiză concentraţia de concentraţia de concentraţia de
1,5 kg/ha 2 kg/ha 2,5 kg/ha
1 0,125 0,125 0,125 0,125
15 0,475 0,499 0,49 0,5
30 0,66 0,71 0,6 0,56
45 0,57 0,50 0,52 0,42

mg/100g
0,8
0,7
0,6 1,5 kg/ha
0,5
2 kg/ha
0,4
2,5 kg/ha
0,3
0,2 Martor
0,1
0
1 15 30 45
zile de analiza

Fig. 4.8. Cantitatea de azot sub formă de nitraţi fixat în sol de alga Anabaenopsis sp

La ziua a 30-a s-a constatat cantitatea cea mai mare de acumulare a azotului în sol de
Anabaenopsis sp la concentraţia de 2 kg/ha – 0,71 mg/100g. Creşterea cantitaţii de azot acumulat
în sol în ziua a 30-a a fost observat pentru toate concentraţiile, cu 30% pentru 2 kg algă/ha, 17% -
1,5 kg algă/ha, 7 % - 2,5 kg algă/ha (fig 4.8.).
Din cele expuse mai sus putem conclude că tulpinele de alge Anabaenopsis sp şi
Cylindrospermum licheniforme au fixat în sol la toate concentraţiile de algă întrodusă (1,5 kg
algă/ha, 2 kg/ha, 2,5 kg/ha).

68
 S-a confirmat experimental, că cea mai favorabilă concentraţie este la administrarea algei
Cylindrospermum licheniforme pe nisip la concentraţia de 1,5 kg/ha - 4,25 mg/100g, pe sol la
concentraţia de 2 kg/ha – 3,0 mg/100g azot amoniacal.
Acumularea maximă a azotului amonical are loc la cultivare algei Anabaenopsis sp. în nisip
la concentraţia de 2 kg algă/ha – 5,3 mg/100g, iar pentru sol la concentraţia 1,5 kg/ha - 2,55
mg/100g.
Sporirea maximă a cantităţii acumulate de azot nitritic a fost remarcată pentru concentraţia
de 2kg/ha de algă Anabaenopsis sp. în sol – 0,71 mg/100g şi pentru nisip la concentraţia de 1,5
kg/ha - 0,66. Pentru Cylindrospermum licheniforme cantitatea maximă de azot nitritic în sol a fost
de 0,65 mg/100g la concentraţia de 2 kg algă/ha, în nisip la concetraţia de 2,5 kg/ha de 0,6
mg/100g.
În calitate de concluzie generală la acest compartiment a fost inaintată afirmaţia că ambele
tulpini de alge Cylindrospermum licheniforme şi Anabaenopsis sp. pot fi considerate ca fixatori ai
azotului atmosferic.

Concluzii

69
 Republica Moldova este situată într-o zonă geografică cu condiţii climaterice extrem de
favorabile şi soluri foarte fertile, combinaţia cărora reprezintă o oportunitate enormă pentru sectorul
agricol al economiei naţionale şi care permite obţinerea unei recolte bogate de o calitate înaltă, fără
necesitatea aplicării intense a diferitor fertilizanţi şi îngrăşăminte neorganice, sau cu aplicarea
fertilizanţilor.
În calitate de concluzii generale la teză sunt înaintate afirmaţiile:
1. În agricultura organică accentul este pus pe o diversitate mai mare de culturi, integrarea
ramurilor de fitotehnie şi zootehnie respectând cerinţele faţă de prevenirea poluării şi degradării
mediului ambiant.
2. Fiecare verigă a lanţului ecologic este concepută în vederea menţinerii şi unde e posibil, a
creşterii biodiverstăţii solului.
3. Algele edafice în ecosisteme sunt producenţi ai substanţelor organice.
4. Funcţia principală a algelor în sol este participarea în circulaţia substanţelor, inclusiv la
procesele de transformare a oxigenului, carbonului, azotului, sulfului, fierului şi al altor elemente.
5. Tulpinile algelor Cylindrospermum licheniforme şi Anabaenopsis sp. pot fi utilizate în
agricultură ca fixatori ai azotului atmosferic.
6. La administrarea algei Cylindrospermum licheniforme pe nisip, s-a observat acumularea
celei mai mari cantităţi de azot amoniacal la doza de 1,5 kg/ha - 4,25 mg/100g, iar pe sol la cea de 2
kg/ha – 3,0 mg/100g.
7. La inocularea nisipului cu alga Anabaenopsis sp, cantitatea maximală de azot amoniacal
s-a observat la concentraţia de 2 kg algă/ha – 5,3 mg/100g, iar pentru sol la concentraţia 1,5 kg/ha
- 2,55 mg/100g.
8. Sporirea maximă a cantităţii acumulate de azot sub formă de nitraţi a fost remarcată
pentru concentraţia de 2 kg/ha de algă Anabaenopsis sp. în sol – 0,71 mg/100g şi pentru nisip la
concentraţia de 1,5 kg/ha - 0,66.
9. Pentru Cylindrospermum licheniforme cantitatea maximă de azot sub formă de nitraţi în
sol a fost de 0,65 mg/100g la concentraţia de 2 kg algă/ha, iar în nisip la concetraţia de 2,5 kg/ha de
0,6 mg/100g.

Bibliografie

70
1. Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a
Republicii Moldova, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru pe lângă guvernul
Republicii Moldova, Institutul de Cercetare pentru Pedologie şi Agrochimie "Nicolae
Dimo". Eroziunea Solului - esenţa, consecinţele, minimalizarea şi stabilirea procesului.
Ed. Pontos, Chişinău 2004. p 60.
2. Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. Cod de bune practici agricole. Chişinău
2007. p 54.
3. Andrieş Serafim. Cod de bune practici agricole. Ed. Mediul Ambiant, Chişinău 2007. p
34.
4. Aureliu Overcenco, USAID/PDBA. Bunele practici agricole pentru protecţia mediului.
Chişinău 2006. p 67.
5. Brînzan L. Agricultura Ecologică - element esenţial al dezvoltării rurale pentru
Republica Moldova. Chişinău 2006. p 40.
6. Cerbari V. Gestionarea şi protecţia resurselor de sol. ICŞITE – 60 p;
7. Constantinov I. Studierea eroziunii solului - totalizări, starea şi perspectivele de
protecţie. Publicat: Solul - una din problemele principale ale secolului XXI, Ed. Pontos
2003. 119 p.
8. Constantinov I., Krupenicov I. Eroziunea solului şi metodele de combatere. Chişinău
2006. 45 p.
9. Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie. Cod de bune practici agricole
pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din sursele agricole. Bucureşti 2005.
p 67.
10. Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie. Cod de bune practici agricole,
Vol. I "Protecţia apelor împotriva poluării şi prevenirea fenomenelor de degradare a
solului provocate de practicile agricole". Bucureşti 2003, p 43.
11. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia
Mediului. Cod de bune practici în fermă. ICPA Bucureşti 2004. p 67.
12. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Cercetări privind eroziunea şi măsurile
de combatere a acesteia pe terenurile arabile din Podişul Central Moldovenesc.
Redacţia Materiale de Propagare Agricolă, Bucureşti 1977. p 54.
13. Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al Republicii Moldova, Comisia
Naţională pentru Combaterea Deşertificării în Republica Moldova. Degradarea solurilor
şi deşertificarea. Chişinău 2000, p. 42.

71
14. Mirela Mireşan, Ioan Hosu, Alexandru Săvulescu. Elaborarea strategiilor de dezvoltare
durabilă la nivel local. Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă, 2002. 34 p.
15. Ungureanu V, Cerbari V, Magdil A, Gherman E. Practici agricole prietenoase mediului
– îndrumar. Chişinău 2006, pag 7.
16. Ungureanu V. "Particularităţile agriculturii organice" Chişinău 2007. 26 p.
17. Ursu A. Protecţia solurilor, restabilirea şi sporirea fertilităţii. Chişinău 1985. 48 p.
18. Ursu A. Raioanele pedogeografice şi particularităţile regionale de utilizare şi protejare a
solurilor. Tipografia Academiei de Ştiinţe 2006, p 232;
19. Zagorcea C. Evoluţia circuitului şi bilanţului elementelor biofile în agrocenozele din
Republica Moldova în ultimul secol. Chişinău 1994. 26 p.
20. Maki M. Algae – A new source of soil fertility. http:
//www.tilthproducers.org/tpqpdfs/27.pdf (vizitat 15.09.09).
21. АНДРОСОВА Е.Я. О составе водорослей почв Новосибирска и его окрестностей.
В кн.: Водоросли и грибы Западной Сибири. Изд. АН СССР. Новосибирск, 1964.
c. 178.
22. Бажина Е. В. Взаимосвязи некоторых почвенных водорослей и грибов.
Современное состояне и перпективы изучения почвенных водорослей СССР. 4 с.
23. Безкоровайная И. Н. Биологическая диагностика и индикация почв. Краснояр.
гос. аграр. ун-т. - Красноярск, 2001. http: //ecocentr.kob.ru/metod/bio_diagnos.doc
(vizitat 20.10.09).
24. Болышев Н. Н. Водоросли и их роль в оброзовании почв. Издательство
Московского университета. 1968. 48 с.
25. Болышев Н. Н. Роль водорослей в образовании почв. Московский университет. В:
Современнное состояние и перспективы изучения почвенных водорослей СССР.
1966, 7 с.
26. Водоросли. Биология. Наука и техника: http: //
www.krugosvet.ru/enc/nauka_i_tehnika/biologiya/VODOROSLI.html (vizitat
21.10.09).
27. Горленко Т. Водоросли. Издательство Аванта+. 1986. 46 c.
28. Громов Б. В. Цианобактерии в биосфере Санкт-Петербург. Государственный
университет, 1996. http: //www.pereplet.ru/obrazovanie/stsoros/162.html (vizitat
13.11.09).

72
29. Доценко К.А. Изучение почвенных водорослей в качестве биоиндикаторов в
районе нефтедобычи. В: Научный журнал КубГАУ, № 41 (7), 2008. http:
//ej.kubagro.ru/2008/07/pdf/17.pdf (vizitat 13.10.09).
30. Закирова З., Дубовик И. Состав и распространение сине-зеленых водорослей в
эродированных почвах. http: //www.ksu.ru/conf/botan200/sd.rtf (vizitat 20.10.09).
31. Кабиров Р.Р., Пурина Е.С., Сафиуллина Л.М. Почвенные водоросли:
качественный состав, количественные характеристики, использование при
проведении экологического мониторинга B:"Успехи современного
естествознания №5, 2008 год Уфа, Россия http: /www.rae.ru (vizitat 01.09.09).
32. Крупенников И. А. Деградация почв и грядущие судьбы Молдовы // Agricultura
Moldovei – 2000-N2-P3-7. 58 c.
33. Маркова Г. И. Противоэрозионная роль Microcoleus vaginatus. Институт ботаники
А.Н. Таджикской ССР. В: Развитие и значение водорослей в почвах
нечерноземной зоны. Пермь 1977, с. 61.
34. Метейко Е. Я. Использование азотфиксирующих синезеленых водорослей в
рисосеянии. Институт гидробиологии АН УССР, Киев. 1976. с 135.
35. Миненко А.К. Агрономические функции микробиоценозов дерново-подзолистых
почв УДК 631.46 http://www.agroecoinfo.narod.ru/journal/STATYI/2008/1/st_08.doc
(vizitat 13.10.09).
36. Новичкова-Иванова Л.Н. О роль почвенных водорослей в биоценозах.
Ботанический институт А.Н. СССР им. В. Л. Комарова. В: Развитие и значение
водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь 1977, с. 62.
37. Патова Е. Почвенные водоросли в различных зонах влияния
нефтеперерабатывающего завода http: patova@ib.komisc.ru (vizitat 21.09.09)
38. Перминова П. Н. Участие сине-зеленых водорослей в накаплении азота в дерно-
подзолистой почве. Кировский сельскохозяйственный институт. В:
Современнное состояние и перспективы изучения почвенных водорослей СССР.
1966 с. 36.
39. Почвенная микрофлора. http://www.ogorod-bez-zabot.ru/?p=206 (vizitat 25.02.10)
40. Проценко Д. Ф., Метейко Т. Я. Влияние водорослевых удобрений на физиолого-
биохимических показатели некоторых сельскохозяйственных растений. Киевский
университет. В: Современнное состояние и перспективы изучения почвенных
водорослей СССР. 1966, с. 47.

73
41. Сабелиникова В. И., Мехтиев С. Я., Пресман Л.И., Негру М. А.
Азотофиксирующие микроорганизмы разных типов и подтипов почв. В: Развитие
и значение водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь 1977. с-33.
42. Третьякова А.Н. Изыскание активных штаммов почвенных азотофиксирующих
водорослей. Кировский сельскохозяйственный институт. В: Современнное
состояние и перспективы изучения почвенных водорослей СССР. 1966, с. 51.
43. Уласевич Э. И. Развитие почвенных водорослей в ризосфере некоторых
сельскохозяйственных растений. Украинский научно-иследовательский институт
земледелия. В: Современнное состояние и перспективы изучения почвенных
водорослей СССР. 1966, с. 4.
44. Умарова Ш. У., Мананова А., Урманов З. О развитии водорослей на слабо
эродированных и сильно эродированных почвах. В: Развитие и значение
водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь 1977, с. 38.
45. Федоров М.В. Микробиология. Государственное издательство
сельскохозяйственной литературы. Москва 1955. с 92.
46. Штина Э. А. Водоросли нечерноземных и их роль в создании почвенного
плодородия. Кировский сельскохозяйственный институт. В: Развитие и значение
водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь 1977, с. 71.

74