.

Informare si educare pentru combaterea

dopajului in sport

Fenomenul folosirii ilegale a substantelor interzise s-a

accentuat foarte mult in ultimii ani. Cum era si firesc, factorii
educationali implicati direct in asigurarea eticii sportive si a
sanatatii sportivilor s-au mobilizat si au luat masuri in aceasta
directie. Ca urmare, a aparut disputa dintre cei ce folosesc
substantele interzise si organizatiile sportive, precum si
laboratoarele anti-doping.
Factorii care conduc la folosirea substantelor interzise, la
tolerarea lor si la cresterea fenomenului sunt foarte diversi.
Pornirea sportivilor de a se dopa si în felul acesta trisând,
înselând, mintind colegii, oficialii, spectatorii, o lume întreaga, are
radacini puternice si adânci atât în însasi fiinta umana lipsita de
autocontrol si moralitate, cât si în ambianta sociala-culturala si
economica (sportiva sau civila).
Pe primul loc este plasata structura de personalitate a
sportivului, tendintele si motivele fiind foarte variate si diverse, atât
ca origine, cat si ca învatare comportamentala.
Pe planul al doilea se afla caracteristicile sportului actual,
profesionalizat, comercializat, interesat de performanta si
spectacol, si nu de fiinta umana, aceasta fiind supusa
manipularilor din partea patronilor, sponsorilor, mass-mediei,
fanilor.
Pe planul al treilea se afla societatea în ansamblu, cu
caracteristicile „moderne", în care goana dupa un loc pe podium
creeaza mituri si eroi falsi, în care performantele neobisnuite sunt
mediatizate si în care însusi omul a devenit marfa (sportivii au
devenit proprietati ale patronilor de cluburi).
Pe planul urmator se afla interrelatiile personalitatii
sportivului, mai mult sau mai putin „accentuata", cu ambianta
sportiva si social-culturala. La tendintele individului pentru
manifestarea nevoii lui de performanta si prestigiu social, se
adauga presiunea enorma a ambiantei, care cere performanta cu
orice pret. Si aceasta pentru ca înalta performanta înseamna
spectacol sportiv si spectacolul atrage un public numeros în arena,
acolo unde sunt reclame ale diferitelor produse, unde sportivii

1
poarta tricouri cu blazonul sponsorilor, sau în fata televizoarelor
unde reclamele produselor apar nu numai în pauze, ci si în timpul
evenimentului întrerupând cursivitatea acestuia.

În acest context, problema folosirii substantelor interzise

pentru cresterea performantelor sportive constituie una dintre
preocuparile majore ale factorilor cu atributii de prevenire si
educare a sportivilor în spiritul fairplay-ului si de respingere a ideii
de „victorie cu orice pret".
La sfârsitul secolului trecut s-a spus, si pe buna dreptate, ca
„analfabetii zilelor noastre nu sunt cei care nu stiu sa scrie si sa
citeasca, ci aceia care nu se informeaza". Cu totii stim ca a te
informa este un concept foarte larg, în care este cuprinsa si
scolarizarea (daca se poate, pâna la nivelul postuniversitar),
pregatirea si specializarea profesionala si are la baza nevoia de
perfectionare si dorinta de a fi cult si instruit.
Într-o maniera asemanatoare poate fi pusa problema
informarii în domeniul dopajului, arie de cunoastere care a
cunoscut de la an la an o dezvoltare impresionanta, acumulând
cunostinte din domeniul medicinei, biochimiei, legislatiei,
antrenamentului sportiv, psihologiei si pedagogiei. În consecinta,
pregatirea specialistilor trebuie sa vizeze competente care sa le
permita, ca la rândul lor, sa transmita informatii si sa formeze
atitudini adecvate la sportivii cu care lucreaza.

Factori educationali în prevenirea si combaterea dopajului

În procesul de prevenire si combatere a dopajului sunt

implicati numerosi factori care detin responsabilitati în instruirea si
educarea sportivilor. Dintre acestia, amintim antrenorul, psihologul,
medicul, ca membri ai echipei interdisciplinare, precum si
organizatiile sportive.
Antrenorul
Se considera ca antrenorul este persoana care detine cele
mai importante functii în cadrul sportului de performanta. Printre
acestea amintim functia instructiva si educativa a antrenorului,
alaturi de cele de antrenare, conducere, consiliere etc.
Antrenoriatul (cuvânt recent intrat în vorbire, în locul celui de
antrenorat) este meseria cea mai grea în rândul celor care îi
pregatesc pe altii. Sunt mai multe cauze: prima si cea mai
importanta este aceea ca antrenorul trebuie sa aiba competente
multi- si interdisciplinare (în domeniul anatomiei fiziologiei
efortului,biochimiei, psihologiei, pedagogiei, sociologiei, tehnicii si

2
tacticii sportive, controlului medical, refacerii, recuperarii si, uneori,
chiar al psihoterapiei), el lucrând cu corpul, mintea si spiritul
sportivilor, în conditii de aspiratie spre excelenta si de concurenta
evaluata foarte exigent pe plan social.
Antrenorul model este o fictiune, o imagine frumoasa a celui
care ar putea fi cel mai performant. Realitatea este ca fiecare tinde
sa fie bun si foarte bun în ceea ce face, în functie de înzestrarea
sportivilor si conditiilor manageriale si, în mod deosebit, de
structura sa de personalitate în care sa îmbine dragostea pentru
sport si meserie, motivatia de succes, inteligenta sociala, abilitatea
de a cunoaste si trata pe fiecare sportiv si fiecare grup cu respect,
capacitatea de municare, autocontrolul si dorinta de progres.
Atitudinea fata de performanta a antrenorilor poate fi foarte
diferita, de la individ la individ. Ne concentram asupra muncii cu
copiii si adolescentii. Ce înseamna, în cazul lor, „performanta":
nivel superior de sanatate, dezvoltare fizica armonioasa, buna
învatare a tehnicii si tacticii sportului, nivel crescut al aptitudinilor
motrice solicitate de specificul sportului sau probei, comportament
corect în relatiile cu colegii, buna pregatire scolara, seriozitate si
dorinta de progres în sport, disciplina, corectitudine. Se mai pot
adauga si alte scopuri pe care le poate urmari si stimula antrenorul
la elevii sai.
Ce facem însa cu dorinta de a câstiga, de a fi în fruntea
clasamentelor, de a lua diplome si medalii. Cu cele enumerate mai
sus putem câstiga? Daca gândim corect, raspunsul este DA. Bine
ar fi sa nu continuam Da-ul cu „dar" sau I „însa"... e greu, unii
adversari nu sunt corecti, unii antrenori si manageri folosesc
metode nesportive pentru motivarea si influentarea psihologica a
sportivilor etc. Cine foloseste acest dar risca sa treaca peste
granita corectitudinii si a fairplay-ului, caci a gândi asa este o
tentatie de a face asa, cu alte cuvinte de a cauta victoria cu alte
mijloace decât cele corecte, uneori chiar cu atitudinea de „victorie
cu orice pret", atitudine însotita si de speranta (falsa) ca merita.
Asemenea pret este prea mare. El încalca toate regulile moralei
comune si ale moralei sportului.
Nu mergem mai departe cu presupusa exemplificare la
sportul de mare performanta. Deosebirea de sportul „obisnuit” este
ca la marea performanta maximizam capacitatile individului, numai
ca acestea nu se pot manifesta fara “maximizarea personalitatii"
sportivului. Pericolul de a recurge la metode nepermise si la
înselatorie este mult mai mare, întrucât ambitia de performanta a
celor doi actori, antrenorul si sportivul, este amplificata si sustinuta

3
de bani si de mediatizare, care nu este întotdeauna corecta în
evaluarea performantelor sportivilor.

Psihologul sportiv
Perspectiva psihologica. Psihologul sportiv al unei echipe
sau club, având si rol de consilier, îl asista pe antrenor în
asigurarea continutului psihologic al întregului proces de pregatire,
acordând atentie, de data aceasta, aspectelor de psihoprofilaxie si
psihoterapie specifica. Sportivul trebuie sa fie constient ca este
subiect de frauda si ca înseala asteptarile colegilor, oficialilor si
chiar ale familiei. Blamul descoperirii starii de dopat îl va urmari
mult timp; imaginea lui va fi serios deteriorata.
Dopingul nu are numai efecte asupra sanatatii fizice, dar si
asupra sistemului psihic al sportivului. Impactul psihologic negativ
al dopajului este descris si în documentele privind folosirea
substantelor interzise în sport elaborate de Federatia Europeana
de Psihologia Sportului si Activitatilor Corporale (FEPSAC):
1. Unele substante (steroizii) cresc tendintele agresive.
2. Atribuirea succesului unei surse externe (drogul) reduce
motivatia si poate avea consecinte negative motivationale de lunga
durata cum este, de exemplu, diminuarea încrederii în eficacitatea
sinelui.
3. Atribuirea succesului prin drog conduce la scaderea stimei
de sine.
4. Sportivul traieste cu teama de a fi prins, ceea ce mareste
nivelul stresului.
5. Descoperit ca a folosit substante interzise, sportivul va fi
etichetat ca trisor si va suferi un puternic stigmat social, care poate
sa îi ruineze starea psihica. Cu atât mai mari sunt efectele în
sportul de mare performanta, unde rusinea este subliniata de
media, prin raul produs celorlalti sportivi
6. Sportivul care recurge la substante interzise este constient
ca încalca spiritul fairplay-ului si al corectitudinii în competitie si
poate trai sentimentul de vinovatie, ceea ce conduce la o si mai
mare anxietate si la distres.
7. Sportivul care recurge la substante interzise traieste
sentimentul vinovatiei, al exemplului rau dat sportivilor tineri.
8. Recurgerea la substante interzise provoaca un efect
negativ asupra relatiilor sociale.
Adaugam la cele de mai sus sentimentele confuze de
vinovatie pe care le încearca antrenorii, medicii sau apropiatii
sportivilor care le administreaza sau îi îndeamna sa foloseasca
produsele dopante. O situatie deosebita apare atunci când

4
sportivilor Ii se administreaza aceste substante de catre antrenorii
sau apropiatii necinstiti si lipsiti de simtul raspunderii, fara ca
acestia sa stie despre ele si apoi sunt descoperiri si chiar
sanctionati.
Psihologul va discuta cu sportivii, individual si în grup, cu
antrenorii si medicii, faptul ca tentatia de a folosi substantele
interzise este întarita de situatia ca, de multe ori, cei care s-au
dopat au scapat de control. Sportivii vor fi sfatuii convinsi sa nu
riste, sa nu se bazeze pe faptul ca pot evita controlul sau
probabilitatea de a fi prinsi este foarte mica.
Cunoasterea trasaturilor de personalitate a sportivului îi
poate indica psihologului cine este înclinat sa se abata de la
regulile fairplay-ului. Interviul si unele teste psihologice sunt de
mare ajutor în privinta aceasta. El va folosi cu acesti sportivi
metodele sugestive si persuasive, le va prezenta exemple din
lumea marilor performeri si le va recomanda tehnici pentru
formarea deprinderilor de autoreglare.
Chiar daca sportivii stiu ca exista situatii în care unele
substante nu pot fi descoperite, trebuie convinsi sa reziste la
tentatii.
Când a constatat abaterea sportivului, chiar daca nu a fost
confirmata oficial cu atât mai mult când a fost sanctionat,
psihologul intra în rolul de consilier, si va trebui sa îl ajute pe
sportiv sa îsi schimbe radical atitudinea, sa nu considere injuste
sanctiunile si, apoi, sa îsi refaca imaginea de sine, sa elimine
complexul de vinovatie si sa îsi impuna sa nu recidiveze. În acest
demers, psihologul va utiliza ajutorul celorlalti sportivi si al celor din
ambianta. Atitudinea acestora trebuie sa fie de sprijin, dar si de
condamnare a gestului incorect
Medicul
Cu ajutorul medicului, sportivii vor fi informati despre
substantele aflate pe lista produselor interzise, despre efectele lor
si despre faptul ca unele medicamente aflate în farmacii pentru
tratamentul unor stari banale (dureri de cap sau nas înfundat, de
exemplu), contin componente din lista celor interzise, asa ca
trebuie sa îl întrebe pe medic sau farmacist. Întreaga echipa
tehnica trebuie sa urmareasca asigurarea sanatatii sportivilor
, chiar în conditiile în care solicitarea fizica si psihica a acestora
este foarte mare. El trebuie sa colaboreze cu medicul pentru a
limita exagerarea presiunii exercitate de „nevoia de performanta cu
orice pret*, exprimata de sportivii însisi, de antrenor, patron sau
fani.
Organizatii anti-doping

5
 Alaturi de echipa de specialisti care asigura pregatirea
sportivilor, activitatea de informare si educare în problematica
dopajului poate fi realizata de institutii, organizatii abilitate din
lumea sportului. Astfel, AMAD, constituita în 1999, care are functii
de coordonare a activitatii organismelor din întreaga lume, pune un
accent deosebit pe aspectele educationale, formulând linii
generale de actiune pentru organizatiile nationale. În acord cu
prevederile documentelor oficiale ale AMAD, ANAD, constituita în
2005 ca organ guvernamental initiat si a desfasurat o serie de
campanii educative, care s-au adresat atât sportivilor, cât si
specialistilor implicati în pregatirea lor („Nu dopajului!”, “Campioni
pentru un sport curat", „Ambasadorii sportului curat” si Beijing
2008 sansa sportivilor curati").
Organizatiile care lupta pentru „sportul curat” prevad o serie
de actiuni si masuri cu scop educational, organizând campanii,
actiuni sistematice, colaborari cu alte institutii si organizatii, facând
apel la mass-media si la activisti voluntary.
Activitatea educationala în domeniul prevenirii
si combaterii dopajului
Activitatea educativa în acest domeniu are ca obiectiv
principal formarea atitudinilor corecte ale sportivilor fata de
fenomenul dopajului. Aceste atitudini se refera la:
- respingerea ideii de crestere artificiala a performantei sportive
prin con- sum de substante interzise sau folosire de metode
interzise;
- refuzarea propunerilor formulate de diferite persoane din
anturajul sportivului;
- participarea la campaniile educative organizate de forurile
abilitate;
- implicarea în procesul de prevenire a consumului de substante
interzise de catre alti sportivi etc.
Teoretic, pare simplu, dar, în realitate, formarea unor sportivi
educati si instruiti în acest domeniu angreneaza eforturi rationale si
sustinute ale unui întreg complex de factori sociali, de la însusi
sistemul social si educational la facilitati de pregatire, traditie si
cultura, conditii de viata si buna-stare.
La baza formarii atitudinilor corecte sta nivelul de cunoastere
a fenomenlui respectiv de catre sportivi. Acest nivel depinde de
pregatirea teoretica a sportivilor, care trebuie sa cuprinda si
cunostinte despre dopaj, si anume:
- denumirea substantelor si metodelor interzise;
- consecintele folosirii lor asupra starii de sanatate;

6
- consecintele de natura morala ale consumului de substante
interzise;
- sanctiunile aplicate în cazul depistarii celor care apeleaza la
astfel de
metode si mijloace etc.
Desigur ca aceste informatii se integreaza în ansamblul
cunostintelor teoretice ale sportivilor, cunostinte care vor include si
drepturile, obligatiile si responsabilitatile care le revin din statutul
de sportiv, conceptele de fairplay si sportivitate, regulile privind
alimentatia si odihna, notiunile tehnice si tactice specifice ramurii
de sport practicate.
Revenind la aspectul educativ al muncii antrenorilor în
domeniul dopajului, mentionam ca eforturile se vor îndrepta spre
formarea unor atitudini care sa favorizeze obtinerea performantelor
sportive. Ele pot fi grupate în atitudini fata de sine si fata de altii,
atitudini fata de munca, atitudini fata de societate, atitudini
cognitive, atitudini morale si afective (multe dintre ele se
întrepatrund, caracterul omului fiind o unitate valoroasa atunci
când aceste atitudini sunt dublate si de un comportament
consecvent).
Metode si mijloace folosite în activitatile educationale
Informarea privind activitatea de prevenire si eliminare a
dopajului din sport a fost realizata în paginile anterioare ale lucrarii.
In cele de mai jos vom prezenta câteva modalitati de realizare a
educarii sportivilor în spiritul corectitudinii morale si fairplay-ului.
Conditii prealabile
Atitudinea si obligatia antrenorului de a-si îngriji si proteja
sportivii, de a manifesta ceea ce se numeste „nurturanta", de a
face totul pentru completa lor educare.
Studierea prezentei lucrari, a documentelor care vor fi
difuzate ulterior, privind noi reglementari, lista substantelor
interzise etc, a publicatiilor Agentiei Anti-Doping din România,
precum si a altor lucrari de specialite.
Pregatirea textelor, ilustratiilor si a altor informatii care vor fi
prezentate sportivilor în cadrul diferitelor tipuri de activitati.
Metode si mijloace
Cele mai adecvate metode de informare si educare folosite
în domeniul acesta sunt:
• Discutiile individuale, când antrenorul este solicitat de sportiv
sau sportiva sa raspunda la unele întrebari sau sa rezolve anumite
„probleme". De regula, ca si în alte situatii, antrenorul nu va vorbi
altora despre problemele personale ale sportivilor (va respecta

7
principiul confidentialitatii), dar va putea cere sprijin discret pentru
asistenta psihologica.
Unele discutii pot deveni „interviuri", prin care antrenorul
cauta sa îl cunoasca mai bine pe sportiv, situatia lui familiala,
scolara, aspiratiile, gândurile, atitudinile în fata unor situatii-limita
etc.
În toate cazurile, antrenorul va urmari sa îl convinga pe
sportiv despre ceea ce este bine sa faca, cum sa se fereasca de
tentatiile dopajului, drogurilor sau ale altor activitati nocive
performantei.
În functie de caracteristicile personale ale celor doi,
persuasiunea va fi cu apel la “coarda sensibila” sau cu apel la
logica, la ratiunea actiunilor pragmatice. Sa fim atenti: sustinatorii
„victoriei cu orice pret" evidentiaza avantajele folosirii substantelor
interzise, argumentând cu libertatea omului de a decide pentru el
însusi, cu respectarea intimitatii, cu egalitatea celor ca ei în
întreceri, cu faptul ca multi o fac, dar putini sunt prinsi. Argumentul
supravietuirii celor mai puternici, dezvoltat de Darwin în legatura cu
selectia naturala a speciilor, poate si trebuie combatut cu
argumentul antropologiei sociale si al moralei: oamenii nu traiesc
singuri si au devenit oameni pentru ca si-au constituit comunitati
pe baza de comunicare si colaborare. Principiul egalitatii priveste
sansele fiecarui sportiv de a concura cu altul tot atât de curat ca si
el, priveste respectarea de catre toti si în acelasi fel a regulilor de
pregatire si de întrecere. Nu trebuie subestimat blamul moral pe
care îl suporta cel care a fost necinstit, a trisat, a folosit metode si
mijloace nepermise.
O metoda aparte este aceea a consilierii si care este
conditionata de un bun nivel de încredere reciproca sportiv-
antrenor.
• Discutiile în grup, cu toata echipa, inclusiv cu cei care
contribuie la
pregatire (medic, masor, preparator fizic etc), pe teme tintite, cu
obiective clare. Uneori, la aceste discutii, pot fi invitate persoane
care au ce spune si au competente în legatura cu tema.
Discutiile cu sportivii se pot face oricând, dar uneori este
nevoie de spatiu si conditii propice (o sala amenajata), pentru o
dezbatere mai larga, cu participarea unor invitati sau când se
anunta prezenta ofiterilor ANAD. Foarte multe discutii pot fi
angajate „din întâmplare", fara premeditare, cu diferite ocazii
(calatorii, plimbari). Important este faptul ca antrenorul trebuie sa
aiba si o astfel de dominanta: de a folosi orice prilej pentru a
convinge sportivii si pe cei din jurul lor de cele spuse mai sus.

8
• Participarea la campaniile educationale ale organizatiilor
abilitate în domeniul luptei împotriva dopajului.
• Publicarea unor materiale educationale destinate sportivilor
(de exemplu,
Participarea la viata sportiva cere tuturor celor care se
dedica pregatirii portivilor sa contribuie permanent la reusita
campaniilor si actiunilor organizate pentru dezvoltarea unor
atitudini si comportamente caracteristice sportului curat, curatat de
cei care trisează si, totodata, de agresivitatea instrumentala din
care face parte si dopajul.

Bibliografie:

1. Dragan, I. Medicina sportive aplicata. Edit. Editis,

Bucuresti,1994, 353-354
2. Vajiala, G. Dopajul in sport. Prevenire si combatere. Edit.
Fest, Bucuresti, 2007, 121-129