Sunteți pe pagina 1din 15

CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

CAPITOLUL 5 
SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

Încercările de creare a unui sistem monetar internaţional, precum şi înfiinţarea acestuia


sunt strâns legate de evoluţia relaţiilor dintre ţările lumii, a comerţului, mişcărilor de capital,
investiţiilor, procesului de dezvoltare economică, fiind determinate de nevoia, pe plan
internaţional, a unor reglementări în măsură să dirijeze tranzacţiile dintre state şi să impună o
ordine care să fie respectată de toţi participanţii în vederea evitării dezechilibrelor şi crizelor
financiare.
Sistemul monetar internaţional poate fi definit ca ansamblul principiilor, normelor,
mecanismelor şi instituţiilor care permit persoanelor fizice sau juridice din ţări diferite să
efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar.
După alte opinii, sistemul monetar internaţional cuprinde norme şi principii stabilite şi
aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaţionale, precum şi
mecanismele de finanţare a schimburilor economice internaţionale.
Sistemul monetar internaţional presupune un ansamblu de reguli, infrastructuri şi
instituţii stabilite de statele membre în scopul dezvoltării schimburilor economice internaţionale
şi al promovării cooperării monetare internaţionale.
Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,
organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia monedelor internaţionale.
Rolul sistemului monetar internaţional decurge din funcţiile sale principale, şi anume:
 asigurarea schimbului şi circulaţiei monedelor;
 furnizarea de lichidităţi monetare internaţionale necesare derulării tranzacţiilor
internaţionale;
 ajustarea balanţelor de plăţi externe în condiţiile înregistrării unor dezechilibre între
încasările şi plăţile în valută înregistrate în cadrul lor.
 
5.1. Crearea sistemului monetar international (SMI) de la Bretton Woods 

Până la finele celui de-al doilea război mondial, relaţiile monetare dintre state se derulau
pe baze bilaterale, fără să existe reglementări sau norme de conduită monetară adoptate de
majoritatea ţărilor.
In a doua jumătate a secolului al XlX-lea, majoritatea statelor dezvoltate se confruntau
cu dificultăţi de ordin monetar, ca urmare a funcţionării neadecvate a bimetalismului sau
monometalismului argint.
În vederea stopării acestor dezechilibre, unele state au înfiinţat uniuni monetare, care
reprezintă, totodată, şi încercări de creare a unui sistem monetar internaţional. Cele mai
cunoscute uniuni monetare sunt: Uniunea Monetară Germană, 1857- 1878 şi Uniunea Monetară
Latină 1865-1927.
O altă încercare de aliniere a sistemelor monetare naţionale a reprezentat-o Conferinţa
de la Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, şi la care au participat 33 de state.
Nici unul din acordurile monetare internaţionale încheiate în perioada anilor ′30 până la
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

începutul celui de-al doilea Război Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar
internaţional.
Criza economică mondială din anii 1929-1933, a determinat intensificarea preocupărilor
pentru crearea unui cadru internaţional de cooperare monetară.
În acest scop s-a organizat la Bretton-Woods (SUA), între 1 şi 22 iulie 1944, Conferinţa
Monetară şi Financiară Internaţională, la care au participat reprezentanţi din 44 de state şi care
a abordat pentru prima dată problema creării unui sistem monetar internaţional, bazat pe
etalonul aur-devize şi, în cadrul acestuia, pe dolarul SUA ca principală monedă de rezervă.
În cadrul conferinţei au fost dezbătute două proiecte care au avut puncte comune în ceea
ce priveşte adoptarea unui regim de cursuri de schimb fixe şi crearea unui organism
internaţional însărcinat cu acordarea de împrumuturi ţărilor cu dezechilibre tranzitorii ale
balanţelor de plăţi externe.
Acordurile de la Bretton-Woods:
 au instituit etalonul aur-devize la baza sistemului monetar internaţional şi
 au reflectat poziţia dominantă a dolarului american faţă de celelalte valute, în calitate de
valută de rezervă, singura considerată egală cu aurul şi declarată convertibilă oricând şi
fără restricţii în aur.
5.1.1. Obiectivele SMI

Sistemul monetar de la Bretton-Woods a avut ca obiective:


 susţinerea creşterii comerţului internaţional şi, implicit, sprijinirea dezvoltării
economice şi a ocupării forţei de muncă;
 promovarea cooperării monetare internaţionale, prin mecanisme de consultare şi
colaborare în problemele monetare internaţionale;
 promovarea stabilităţii cursurilor de schimb şi evitarea deprecierilor
competitive;
 eliminarea restricţiilor din schimburile internaţionale;
 asigurarea de asistenţă financiară ţărilor membre în vederea reducerii şi
înlăturării dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe.

5.1.2. Principiile SMI

Pentru atingerea obiectivelor urmărite, mecanismele sistemului de la Bretton-Woods au


avut la bază anumite principii, printre care, cele mai importante vizau:
 alegerea etalonului monetar;
 stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb;
 convertibilitatea monedelor;
 constituirea de rezerve monetare oficiale (lichiditate);
 echilibrarea balanţelor de plăţi externe ale ţărilor membre.
Analiza fiecărui principiu şi a modului în care acesta a fost aplicat de ţările membre
şi de FMI dă posibilitatea unei aprecieri de ansamblu asupra Sistemului Monetar
International creat la Bretton Woods.
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

1. Etalonul monetar. Sistemul monetar internaţional creat la Bretton-Woods a avut la


bază etalonul aur-devize. SUA fiind singura ţară a cărei monedă era convertbilă în aur la extern
(în 1944, banca centrală americană deţinea 60% din stocul mondial de aur), la baza sistemului,
a fost aşezat, de fapt, etalonul aur-dolar american. Raportul de valoare dintre dolar şi aur a fost
stabilit la nivelul de 35 dolari/uncia aur (o uncie = 31,1035 grame de aur) şi, prin urmare,
valoarea paritară a dolarului era de 0,888671 g de aur.
Valoarea paritară a dolarului= valoarea oficială exprimată printr-o cantitate de aur.
2. Stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb. În urma acordurilor de la
Bretton-Woods au fost instituite cursurile fixe cu abatere de la paritate de ± 1%. Fiecare ţară
membră a FMI era obligată să declare paritatea monedei sale în aur sau în dolari şi să
supravegheze evoluţia cursului de piaţă în limitele amintite. Menţinerea cursului de piaţă în
cadrul marjelor de ± 1% se realiza prin intervenţii ale băncilor centrale pe piaţa valutară (prin
vânzări-cumpărări de valută). In afara marjelor de fluctuaţie de ± 1% s-a prevăzut şi
posibilitatea de ajustare a parităţilor (prin devalorizarea sau revalorizarea monedei naţionale),
însă numai în scopul corectării unui dezechilibru fundamental în economia unei ţări şi cu
aprobarea modificării respective de către FMI.
3. Convertibilitatea monedelor. Convertibilitatea monetară a fost privită sub două
forme, şi anume:
 convertibilitatea dolarului american, în calitatea sa de etalon, monedă de rezervă
şi de plată în cadrul sistemul monetar internaţional; Dolarul american era singura
monedă convertibilă în aur, autorităţile monetare americane angajându-se să
preschimbe propria monedă contra aurului, la paritatea declarată (35 USD/uncia
aur), în condiţiile în care se manifestau cereri din partea băncilor centrale străine.
 convertibilitatea monedelor naţionale ale celorlalte ţări membre ale FMI.
Monedele celorlalte ţări erau convertibile în aur, în mod indirect, prin
intermediul dolarului american.
4. Constituirea de rezerve monetare oficiale. Băncile centrale ale ţărilor membre ale
FMI aveau obligaţia să-şi constituie rezerve monetare necesare, în principal, pentru asigurarea
stabilităţii cursului valutar în cadrul marjelor de ± 1% şi pentru convertirea sumelor solicitate
de băncile centrale ale altor state membre. În structura rezervelor oficiale erau incluse aurul,
rezervele valutare (în principal, rezervele de dolari), creanţele faţă de FMI.
5. Echilibrarea balanţelor de plăţi. Ţările membre ale FMI aveau obligaţia să asigure
menţinerea echilibrului balanţelor de plăţi externe. În situaţia în care o ţară înregistra deficite
sau excedente fundamentale, avea posibilitatea - în consultare cu FMI - să recurgă la
devalorizarea sau revalorizarea monedei proprii cu scopul de a restabili echilibrul balanţei de
plăţi. De la acest principiu făcea excepţie SUA, care, în baza poziţiei dominante a dolarului în
cadrul sistemului, îşi acoperea deficitul balanţei de plăţi prin emisiune de moneda proprie.
 
5.2. Prăbuşirea sistemului de la Bretton Woods și necesitatea reformării acestuia

Sistemul monetar internaţional înfiinţat în anul 1944 a funcţionat, fără perturbări


importante, până în anii 1957-1958. După această perioadă, sistemul monetar a intrat într-o
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

profundă criză structurală, nemaifiind realizate decât într-o mică măsură principiile sale
fundamentale.
Funcţionarea sistemului de la Bretton Woods a fost dereglată de câteva fenomene cum
ar fi:
 creşterea continuă a deficitului balanţei de plăţi americane;
 acumularea unor sume tot mai mari de dolari la băncile centrale străine;
 diminuarea rezervelor de aur ale SUA datorită creşterii cererilor de convertire a
dolarilor au condus la scăderea încrederii în moneda americană. Prăbuşirea cursului dolarului
şi creşterea angajamentelor autorităţilor monetare americane faţă de băncile centrale străine de
a converti sumele deţinute în dolari americani în aur (care se ridicau la 50,6 miliarde dolari în
iunie 1971, faţă de rezervele de aur americane, estimate la doar 10,5 milioane dolari) au
determinat administraţia Nixon, aflată la conducerea S.U.A., ca la 15 august 1971 să suspende
convertibilitatea în aur a dolarului. În decembrie 1971, în urma acordului de la Washington, s-
a decis lărgirea marjelor de fluctuaţie faţă de dolarul american de la ±1%la± 2,25%. Dolarul
american înregistrează prima devalorizare oficială (după 1934), realizată cu scopul de a se stopa
scurgerea aurului din rezerva federală în afara S.U.A, iar preţul oficial al aurului a crescut de la
35 la 38 dolari uncia. În anul 1973, după cea de-a doua devalorizare a dolarului, preţul unciei
de aur s-a ridicat la 42,2 dolari uncia. În martie 1973, cursurile valutare fixe, instituite în urma
acordului de la Washington, au fost abandonate şi s-a trecut la cursurile valutare flotante. Prin
urmare, a fost eliminat un alt principiu de funcţionare a sistemului monetar de la Bretton-
Woods, şi anume stabilitatea cursurilor de schimb.

5.3. Sistemul monetar internaţional actual 

Un moment semnificativ în procesul de elaborare a proiectelor pentru reforma


sistemului monetar internaţional l-a constituit hotărârea Consiliului Guvernatorilor din cadrul
FMI de creare, la 26 iulie 1972, a „ Comitetului celor 20", organism care la data de 14 iulie
1974 a prezentat schiţa proiectului de reformă, care a prevăzut:
 creşterea rolului FMI în calitate de organism de supraveghere şi sprijinire a
sistemului monetar internaţional;
 elaborarea unor proceduri mai eficiente de ajustare a balanţelor de plăţi externe
ale ţărilor membre;
 ridicarea DST la rangul de instrument principal de rezervă concomitent cu
reducerea rolului aurului şi a valutelor de rezervă în această funcţie.
În luna ianuarie 1976, s-a organizat la Kingstone (Jamaica) Conferinţa monetară
internaţională, care a adoptat următoarele decizii fundamentale:
 demonetizarea aurului;
 libertatea alegerii regimului de schimb de către fiecare ţară membră a FMI;
 modificarea statutului FMI astfel încât să permită creşterea rolului DST.
În urma acestor decizii s-a creat sistemul monetar internaţional actual, care se bazează
pe anumite principii şi instituţii ale sistemului de la Bretton-Woods, dar este diferit de acesta
din urmă în numeroase privinţe.
Noile principii de funcţionare ale SMI actual
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

Acestea se regăsesc în modificările Statului FMI aduse cu ocazia Conferinţei de la


Kingston (Jamaica) şi se referă la:
 înlocuirea etalonului aur devize cu etalonul putere de cumpărare, astfel aurul şi-
a pierdut rolul monetar;
 utilizarea mai multor valute de largă circulaţie internaţională ca monedă de
rezervă, precum dolarul american, marca germană, yenul japonez, lira sterlină şi
francul francez;
 trecerea la mecanismul cursurilor flotante, începând cu 1973, cursul de piaţă
fiind lăsat să oscileze în raport direct cu poziţia economiei ţării emitente a
monedei în cadrul economiei mondiale (majoritatea ţărilor practică în prezent o
flotare liberă, dar supravegheată);
 Sporirea capacităţii FMI de a corda asistenţă financiară ţărilor membre în
vederea echilibrării balanţelor de plăţi externe ale acestora.
Statutul actual al FMI prevede obligativitatea ţărilor membre de a colabora cu această
instituţie cât şi cu celelalte state membre în vederea asigurării menţinerii unor regimuri valutare
ordonate şi a promovării unui sistem stabil de cursuri de schimb. În principal, fiecare stat
membru se angajează:
 să-şi orienteze politica economică şi financiară în vederea asigurării unei creşteri
economice ordonate, bazate pe stabilitatea preţurilor;
 să promoveze stabilitatea economică în condiţiile unui sistem monetar care să
nu fie o sursă de perturbaţii pentru sistemele altor ţări;
 să evite practica manipulării cursurilor de schimb în scopul ajustării balanţelor
de plăţi externe sau al asigurării unor avantaje concurenţiale inechitabile faţă de
alte state membre;
 să promoveze politici valutare compatibile cu angajamentele menţionate
anterior.
Ţările membre FMI pot opta, în prezent, pentru una din următoarele forme de exprimare
a cursului valutar:
 definirea monedei naţionale prin raportarea la DST sau la un alt denominator, cu
excepţia aurului;
 definirea monedei naţionale prin raportarea la moneda sau monedele altor state,
în cadrul unor mecanisme de cooperare (de exemplu, Sistemul Monetar
European);
 alte regimuri valutare.
Deşi din punct de vedere numeric cele mai multe ţări membre FMI practică un regim de
cursuri fixe, se poate afirma că flotarea liberă a monedelor este predominantă în prezent,
deoarece aceasta este utilizată de principalele state industrializate (SUA, zona EURO, Japonia,
Marea Britanie, Canada), ţări care deţin o pondere de peste 80% din comerţul internaţional.
Odată cu crearea zonei euro, la 1 ianuarie 2002, în comerţul internaţional au devenit
predominante tranzacţiile efectuate în dolari americani, în euro şi în yeni japonezi. Sistemul
monetar internaţional actual a devenit, deci, un sistem tripolar asimetric, în care dolarul
american a continuat să deţină supremaţia.
Tendinţa ce se manifestă în prezent pe plan internaţional este orientarea spre întărirea
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

cooperării între cele trei mari blocuri monetare, în scopul asigurării stabilităţii sistemului
monetar internaţional actual. În vederea realizării acestui scop, un rol sporit revine FMI,
instituţie care este însărcinată cu asigurarea bunei funcţionări a sistemului.

 
5.4. Moneda DST. Semnificaţie şi utilizare 

DST este primul activ de rezervă, purtător de dobândă, creat prin decizie internaţională.
Existenţa lui este legată de completarea activelor de rezervă existente şi este alocat de către
FMI membrilor participanţi la Departamentul DST1.

5.4.1. Definirea DST 
În cadrul statutului FMI, conţinutul valoric al unei unităti DST a fost definit ca fiind
echivalentul a 0,88867 g aur fin, ceea ce corespundea valorii paritare a dolarului la 1 iulie 1944.
în anul 1974 s-a renunţat la definirea în aur a DST, trecându-se la o definire pe baza coşului
valutar.
În urma primului amendament al statutului Fondului (FMI), s-a creat, alături de contul
general (prin care se efectuează operaţiunile şi tranzacţiile ordinare ale FMI), un cont special
de tragere, prin care se alocă DST ţărilor participante.
DST-urile sunt „emise” şi „anulate” de către FMI. Acesta are autoritatea, conform
statutului, să creeze lichidităţi prin alocarea de DST membrilor săi, proporţional cu cotele
acestora în cadrul FMI. De asemenea, statutul FMI dă posibilitatea anulării Drepturilor Speciale
de Tragere, deşi până în prezent nu a avut loc nicio astfel de operaţiune. În cadrul statutului este
prevăzut că orice decizie de alocare de DST trebuie să aibă la bază nevoia globală, pe termen
lung, de suplimentare a rezervelor de mijloace de plată internaţionale. Suma DST alocată
fiecărui membru se determină într-un raport procentual faţă de cota de participare a ţării
membre la Fond. Alocarea se face gratuit, fără obligaţia efectuării unei contraprestaţii din partea
beneficiarului. Anulările de DST se calculează ca procent asupra alocării cumulative nete de
DST ale fiecărui membru. Metoda iniţială de evaluare a DST prin intermediul aurului a rămas
în vigoare până la 30 iunie 1974. În 1970, când a început să funcţioneze Contul Special de
Tragere, 1 DST era egal cu 1 USD. În Iulie 1974, Structura coșului DST era următoarea:

Tabel nr.1 Structura DST în 1974


Moneda Procentul Cantitatea Moneda Procentul Cantitățile
Dolarul 33,0 0,40 Francul 3,5 1,6 3
SUA belgian
Marca 12,2 0,38 Coroana 2,5 0,13
germană suedeză
Lira 9,0 0,045 Dolarul 1,5 0,012 ’
sterlină australian
Francul 7,5 0,44 Peseta 1,5 U
francez spaniolă

1
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

Yenul 7,5 26,0 Coroana 1,5 1 0,099


japonez norvegiană
Dolarul 6,0 0,076 Coroana 1,5 0,11
american daneză
Lira 6,0 47,0 Şilingul 1,0 0,22
italiană austriac
Guldenul 4,5 0,14 Rândul sud 1,0 0,0082
olandez african
Începând cu iulie 1974, DST au fost definite pe baza unui coş de 16 monede naţionale
ale ţărilor care deţineau în comerţul internaţional o pondere mai mare de 1%. Ponderea aleasă
pentru fiecare monedă a fost bazată pe participarea emitentului la exportul mondial. Dolarul
făcea excepţie de la această regulă, considerându-se că importanţa sa în tranzacţiile
internaţionale este mai mare decât partea din exportul mondial care revenea SUA.
Din 1981, coşul a inclus monedele a cinci ţări membre ale FMI, care aveau ponderea
cea mai mare în comerţul mondial de bunuri şi servicii. Acestea erau cele cinci monede liber
utilizabile: dolarul american, marca germană, yenul japonez, francul francez şi lira sterlină.
Procentul deţinut de fiecare valută în total rezultă din importanţa fiecărei valute în comerţul şi
plăţile internaţionale.

Monedă 1981-1995 1986-1990 1990-1995 1995-2000


Dolar 42% 42% 40% 39%
Marca Germană 19% 19% 21% 21%
Yen Japonez 13% 15% 17% 18%
Francul Francez 13% 12% 11% 11%
Lira Sterlină 13% 12% 11% 11%

După lansarea euro, anul 2002, (momentul în care monedele naționale au fost înlocuite
cu euro, deci cantitatea de mărci germane și franci francezi din structura compozită a DST a
fost înlocuită cu o cantitate echivalentă de EURO pe baza ratelor de schimb dintre EURO,
marca germană și francul francez) structura coșului este dată proncetual de:

Monedă 2002 1 ianuarie 1 octombrie


(lansarea 2011 2016
euro)
Dolar 43% 41,9% 41,73%
Yen Japonez 12% 9,4% 8,33%
Lira 9% 11,3% 8,09%
Euro 36% 37,4% 30,93%
Yuan - - 10.92%

După lansarea euro, structura coşului este dată de2:


• dolarul (43%);

2
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

• yenul japonez (12%);


• lira (9%);
• euro (36%).
Valoarea unui DST se determina prin însumarea valorilor în dolari ale monedelor din
compoziţia DST. Aceasta este calculată zilnic, iar valoarea coşului este ajustat la fiecare cinci
ani.De exemplu, la 11 martie 2009, valoarea coşului DST se prezenta astfel:

Tabelul 2. Valoarea coşului DST


Monedă Contribuția la Curs de schimb Echivalent în dolari
coș față de dolar al monedelor
Euro 0,41 € 0,783 €/$ 0,53201
Yen Japonez 18,4 Y 98,31 Y/$ 0,187163
Lira sterlină 0,903 £ 0,723 £/$ 0,124768
Dolar SUA 0,6320 $ 1$ 0,632000
Total 1,467132
Conform statutului FMI, DST îndeplinesc următoarele funcţii3:
 funcţia de etalon monetar internaţional, prin DST putându-se exprima parităţile şi
cursurile valutare;
 funcţia de mijloc de rezervă, DST figurând între rezervele ţărilor, alături de aur şi
valutele de rezervă. Rolul DST ca mijloc de rezervă internaţională rămâne limitat în mare parte,
deoarece moneda FMI poate fi deţinută şi utilizată numai la nivel oficial de ţările membre. Deşi
a fost creat şi „DST-ul privat”, piaţa sa a rămas limitată; funcţia de instrument de credit, de
procurare de monedă convertibilă prin intermediul FMI şi în anume condiţii;
 funcţia de mijloc de plată, limitată la plata de dobânzi şi comisioane datorate FMI.
O ţară membră a Fondului care primeşte DST de la FMI le poate utiliza astfel:
 participantul căruia i s-au alocat DST are dreptul să obţină în schimbul lor o sumă
echivalentă în valută de la un alt membru al FMI, indicat de către Fond;
 pentru ca un participant să fie desemnat de Fond ca furnizor de valută, este necesar ca
el să aibă o balanţă de plăţi şi rezerve monetare suficient de puternice. Participantul care
furnizează valută unui alt participant va primi o sumă echivalentă în DST.
FMI presupune că toate operaţiile cu DST sunt efectuate doar pentru a face faţă unor
nevoi ale balanţei de plăţi sau pentru cazul unei evoluţii nefavorabile a structurii rezervelor
monetare internaţionale, după cum urmează4:
 participantul poate plăti cu DST dobânzi şi comisioane către FMI sau poate răscumpăra
cu DST moneda sa aflată la FMI, cu anumite excepţii;
 DST-urile pot fi utilizate pentru creşterea rezervei monetare corespunzător cotei alocate;
 încheierea de acorduri swap, prin care un membru poate transfera altuia DST, în
schimbul altui activ de rezervă, cu excepţia aurului; cu obligaţia de a restitui valuta la o
dată viitoare şi la un curs stabilit de comun acord;
 efectuarea de operaţiuni forward, prin care o ţară membră a FMI poate vinde sau

3
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
4
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

cumpăra DST cu obligaţia plăţii la o dată viitoare, în schimbul oricăror active monetare,
cu excepţia aurului, la un curs la termen previzionat în momentul încheierii tranzacţiei;
 DST pot fi folosite pe piaţa financiară internaţională, prin emiterea de obligaţiuni
exprimate în această monedă.
Prima alocare de DST s-a realizat în 1970. Din 1981 au aderat la Fond 38 de ţări, iar
faptul că ele nu au beneficiat de alocaţii de DST ridică anumite întrebări. În septembrie 1996,
Comitetul interimar a cerut Consiliului executiv să-şi finalizeze activitatea printr-un
amendament la statut privind furnizarea de alocaţii de DST, astfel încât toţi membrii să
primească o parte echitabilă din alocările cumulative de DST.

5.4.2. Rata de dobândă a DST 

Ca activ de rezervă, DST este purtător de dobândă, cu scopul ca moneda FMI să devină
atractivă pentru deţinători. Astfel, toţi deţinătorii de DST primesc dobândă pentru deţinerile lor,
iar fiecare participant plăteşte un comision Fondului pentru suma alocărilor de DST. Rata de
dobândă a DST este o medie ponderată a ratelor dobânzilor pentru instrumentele pe termen
scurt de pe pieţele monetare ale acelor state ale căror monede alcătuiesc DST. Ponderile ratelor
dobânzilor pentru fiecare monedă în rata dobânzii exprimată în DST sunt similare ponderilor
fiecărei monede în coşul DST.

Emisiuni de titluri exprimate în DST

Cumpărarea unei obligaţiuni exprimate în DST se realizează plătindu-se


contravaloarea acesteia, exprimată în dolari, la cursul pieţei. Dacă peste un anumit timp
obligaţiunea în DST este vândută de către deţinător, vânzarea se face la cursul dolar/DST din
momentul respectiv.
Astfel, deşi numai autorităţile desemnate pot deţine DST, înscrisurile exprimate în
DST pot fi deţinute şi de persoane fizice sau juridice. DST-urile utilizate în tranzacţii în afara
Fondului, în sectorul privat, se numesc DST-uri private. Dezvoltarea operaţiunilor de DST a
avut la bază jdeea de a oferi acestei monede internaţionale un loc cât mai important în ansamblul
relaţiilor valutar-fmanciare internaţionale, înlocuind aurul sau monedele naţionale cu funcţii
internaţionale.

5.4.3. Avantaje și limite ale utilizării DST 

Avantaje ale utilizării DST


Cu privire la utilizarea DST ca instrument de rezervă, au fost evidenţiate următoarele
aspecte pozitive5:
 DST este mai stabil decât orice monedă naţională.
 DST este emis de un organism internaţional (FMI), fiind astfel independent de
situaţia economică şi financiară a unei ţări. De asemenea, nu propagă situaţii negative în
economia mondială (aşa cum s-a întâmplat cu dolarul american).

5
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

 DST poate servi mai bine la menţinerea unor rezerve monetare internaţionale
echilibrate, având în vedere că emisiunea acestora este dozată de FMI, în funcţie de nevoile
efective de lichiditate ale economiei mondiale.
 Sunt alocate în mod gratuit de Fond şi, deci, nu imobilizează niciun activ
financiar al unei ţări.

Limite al utilizării DST6:

 DST nu îndeplineşte decât parţial funcţiile unei monede internaţionale, el nu este un


mijloc direct de plată, ci indirect, prin mecanismul său de convertire în valute.
 DST nu circulă decât între autorităţile monetare (FMI, BRI, bănci centrale).
 Inflaţia şi deflaţia de DST nu sunt excluse, FMI putându-se orienta greşit în
determinarea necesarului de emisiune.
 Ca urmare a repartizării emisiunilor de DST proporţional cu cota subscrisă de către
fiecare ţară la FMI, majoritatea alocărilor revin ţărilor industrializate, astfel că ţările în
curs de dezvoltare - ale căror nevoi sunt cele mai mari - primesc alocările cele mai mici.

5.5. Instituţiile internationale și rolul lor în cadrul Sistemului Monetar Internaţional 

Pentru promovarea cooperării internaţionale în domeniul monetar şi financiar, prin


acordurile încheiate la Bretton Woods, au fost înfiinţate două instituţii interguvernamentale.
Conferinţa de Bretton-Woods a avut în vedere înfiinţarea următoarelor instituţii:
 Fondul Monetar Internaţional însărcinat să supravegheze respectarea
normelor de conduită monetară şi să gestioneze rezervele monetare din care să acorde credite
pe termen scurt în scopul acoperirii unor deficite din balanţele de plăţi externe ale ţărilor
membre.
 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu atribuţii în
domeniul dezvoltării economice.
Cele două organisme sunt instituţii interesate de sprijin reciproc, cu statut de organisme
specializate ale O.N.U.
5.5.1. Fondul Monetar Internaţional (FMI) 

Cea mai importantă realizare a Acordului de la Bretton


Woods a fost crearea, pentru prima dată în istorie, a unei instituţii
monetare internaţionale - Fondul Monetar Internaţional.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o instituţie
financiară internaţională creată ca urmare a acordurilor semnate
la Conferinţa Financiară şi Monetara de la Bretton Woods din
anul 1944. Obiectivul acestui tratat era stabilirea unei ordini
monetare şi financiare, care să favorizeze reconstrucţia şi
creşterea economiei mondiale după recesiunea anilor '30 şi cel de-al doilea război mondial.
De la crearea sa, FMI şi-a fixat o serie de obiective, şi anume:

6
Dardac, N., Barbu, T., Monedă, Ed. ASE, București, 2009, pp. 196-211
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

 promovarea cooperării monetare internaţionale;


 favorizarea creşterii echilibrate a schimburilor comerciale internaţionale;
 menţinerea parităţii monedelor ţărilor membre, în cadrul sistemului de cursuri fixe, care
a fost în vigoare până în anul 1971;
 promovarea stabilităţii cursurilor valutare şi evitarea devalorizării monetare ca mijloc
de concurenţă internaţională sau manevrarea cursurilor în scop de concurenţă;
 acordarea de credite ţărilor care se confruntă cu dificultăţi în vederea menţinerii
echilibrului balanţei de plăţi, a finanţării proiectelor de ajustare şi a reformelor
macroeconomice.
 acordarea de consiliere în materie de politică economică şi fiscală ţărilor membre;
 acordarea de asistenţă tehnică băncilor centrale, în materie de contabilitate, fiscalitate şi
alte probleme financiare;
Ca instituţie financiară internaţională Fondul Monetar Internaţional exercită o serie de
funcţii specifice şi anume:
1. Funcţia de supraveghere. Este o funcţie care se impune prin art IV din Statutul
FMI şi care obligă fiecare ţară membră să colaboreze cu FMI şi cu celelalte state cu scopul de
a asigura funcţionarea şi stabilitatea sistemului de schimburi. Astfel, fiecare stat are obligaţia
de a furniza FMI un flux de informaţii amplu şi constant, asupra propriei situaţii economice. În
mod uzual, se distinge:
 o acţiune de supraveghere bilaterală, în scopul aprecierii politicilor economice a
ţării membre FMI, şi
 o acţiune de tip multilateral, în care FMI reuneşte demersurile economice şi ale
politicilor naţionale în plan global.
Din punct de vedere al conţinutului, acţiunea de supraveghere bilaterală se exercită pe
două nivele;
 unul este acela al politicii schimbului, sau, mai bine spus, al sistemului
multilateral al plăţilor curente, iar
 celălalt vizează adecvarea politicilor economice ale ţării membre în raport cu
situaţia balanţei sale de plăţi şi de schimb. Supravegherea bilaterală nu este
altceva decât o dimensiune a supravegherii multilaterale, pe care FMI o
desfăşoară pentru a asigura congruenţa politicilor economice la nivel global, rnai
ales ale ţărilor mai mari, cu impact major în exterior.
2. Funcţia financiară. Fondul Monetar Internaţional pune la dispoziţia ţarilor
membre propriile resurse financiare, pentru ca acestea să-şi poată elimina dezechilibrele
externe, şi care se pot manifesta fie în deficitul balanţei de plăţi, fie într-o poziţie precară a
rezervelor valutare. Funcţia financiară are scopul de a evita ca ţările membre să recurgă la
măsuri extreme, uneori cu efect distructiv al prosperităţii naţionale sau internaţionale . În
exercitarea acestei funcţii, FMI caută întotdeauna un echilibru just între împrumuturile acordate
şi gradul de corectitudine al politicilor economice, pe scurt, între finanţarea externă şi ajustarea
internă. Pentru aceasta, cheltuirea fondurilor este întotdeauna corelată, total sau parţial, cu
actualizarea măsurilor colective de politică economică stabilite împreună cu autorităţile acelei
ţări. Această practică este numită în mod convenţional „condiţionalitate".
3. Funcţia de asistenţă tehnică . O altă funcţie de importanţă deosebită este aceea
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

de asistenţă tehnică, pe care FMI o furnizează mai ales ţărilor membre, în special în domeniul
economic (în sectorul fiscal, sectorul monetar, balanţă de plăţi, statistică). O asemenea formă
de asistenţă, preponderent gratuită, se realizează fie cu experţii săi la faţa locului, fie prin cursuri
de formare şi de orientare ţinute la sediile FMI. Obiectivul asistenţei tehnice se schimbă în
funcţie de nevoile ţărilor membre şi de strategiile FMI. Actualmente, un sector de importanţă
majoră este acela al standardelor internaţionale fixate în numeroase domenii, şi la care se cere
ţărilor membre să se adapteze.
4. Funcţia statistică FMI dezvoltă un rol foarte important în domeniul statisticilor
internaţionale, aşa încât s-ar putea vorbi despre o funcţie statistică a FMI. Ţările membre sunt,
în fapt, obligate să comunice FMI o serie de date asupra situaţiei lor economice şi, astfel, FMI
dispune de o enormă cantitate de informaţie. Contribuţia sa în acest domeniu se concretizează
fie în punerea la dispoziţia întregii Comunităţi a acestor statistici, printr-o serie de publicaţii,
cea mai de seamă fiind, poate, „International Financial Statistics", fie în derularea în anumite
domenii, cum ar fi balanţele de plăţi, a unei activităţi mai bine armonizate în domeniul statistic.
FMI sprijină statele membre, prin următoarele modalităţi:
 examinarea şi urmărirea evoluţiei situaţiei economice şi financiare la nivel naţional şi
internaţional şi consilierea în domeniul economic;
 acordarea de împrumuturi în valută pentru susţinerea politicilor de ajustare şi a
reformelor necesare pentru corijarea dezechilibrelor şi promovarea creşterii durabile;
 acordarea de asistenţă tehnică diversificată etc.
Principalele măsuri sugerate de FMI ţărilor membre în cadrul planurilor lor de redresare
economică sunt:
 deprecierea monedei naţionale. Aceasta este o măsură care favorizează exporturile,
diminuează importurile şi permite resorbirea deficitului balanţei comerciale;
 diminuarea cheltuielilor publice, care se concretizează în reducerea sau suprimarea
subvenţiilor de care beneficiază anumite produse şi în privatizarea unor întreprinderi
publice, cu scopul de a ameliora gestiunea acestora;
 blocarea salariilor este o măsură care vizează reducerea inflaţiei şi stimularea
investiţiilor;
 participarea mai amplă la comerţul internaţional prin stimularea exporturilor, cu scopul
de a restabili competitivitatea economiei şi a permite o mai bună alocare a resurselor.
FMI este responsabil faţă de 184 de state membre şi această responsabilitate este
esenţială pentru eficacitatea sa. Cea mai înaltă autoritate a FMI este Consiliul Guvernatorilor,
în care sunt reprezentanţi ai tuturor ţărilor membre şi care se reuneşte o dată pe an. Principalele
probleme care vizează SMI sunt examinate de către un Comitet al Guvernatorilor, numit
Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional.
Resursele Fondului provin, în principal, din subscrieri ale statelor membre, acestea fiind
denumite cote-părţi. Devenind membră a FMI, fiecare ţară trebuie să verse cota-parte în
momentul adeziunii. Suma cotei- părţi diferă în funcţie de puterea economică a ţării pe plan
internaţional.
România a devenit membră cu drepturi depline a acestui organism internaţional prin
semnarea Acordului de la Bretton Woods şi prin vărsarea cotei de participare, la 15 decembrie
1972. Aderarea României a lărgit sfera cooperării monetare şi financiare cu celelalte state
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

membre ale F.M.I., România fiind al 125-lea stat membru al F.M.I.


Prin aderarea la fond, ţara noastră a dobândit o serie de drepturi: obţinerea de credite în
monedele altor ţări membre sau în D.S.T., din resursele generale ale Fondului, în schimbul unei
sume în monedă naţională, în condiţii mult mai avantajoase decât cele ale pieţei. Pentru
obţinerea acestor credite a fost necesar să se respecte o serie de condiţii impuse de către F.M.I.
ţărilor membre. Începând cu 1972, România a folosit resursele FMI ca suport financiar al
programelor economice ale Guvernului. România a făcut uz atât de credite curente în tranşe,
cât şi de credite stand-by şi de finanţarea compensatorie.
Avantajele ţărilor care contractează împrumuturi la F.M.I. sunt semnificative:
 primul avantaj îl constituie nivelul dobânzii percepute de F.M.I.;
 al doilea avantaj rezidă în faptul că acordarea unui împrumut de către Fond este
considerată de către piaţa financiară internaţională ca o confirmare a bonităţii ţării respective,
ceea ce echivalează cu atragerea de noi împrumuturi de pe această piaţă.
Pe lângă aceste avantaje, trebuie evidenţiat că programele de ajustare ale F.M.I. au
propriile lor costuri. Din acest motiv programele convenite cu Fondul sunt adesea criticate, mai
ales atunci când au efecte negative asupra populaţiei sărace.
România la fel ca şi celalate ţări care aderă la FMI îşi asumă o serie de obligaţii cu titlu
general:
 furnizarea de date economice şi financiare necesare derulării operaţiunilor
F.M.I.;
 eliminarea restricţiilor asupra efectuării de plăţi şi transferuri pentru tranzacţii
internaţionale curente;
 eliminarea practicilor monetare discriminatorii şi a celor multiple;
 convertibilitatea, la cerere, a sumelor în monedă proprie deţinute de alte state.

5.5.2. Banca mondială

Această instituţie a fost creată în decembrie 1947 sub denumirea Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, după semnarea Acordului de la Bretton Woods. La 25 iunie
1946 acorda primul său împrumut Franţei (în valoare de 250 milioane dolari, suma actualizată).
Banca Mondială a fost creată, în principal, pentru a ajuta Europa şi Japonia în procesul lor de
reconstrucţie după al Doilea Război Mondial. De asemenea, a avut ca obiectiv suplimentar
încurajarea creşterii economice în ţările în curs de dezvoltare. La începuturile sale, Banca
Mondială a finanţat mari proiecte de investiţii de infrastructură (centrale electrice, autostrăzi,
aeroporturi etc.).
După relansarea economică a Europei şi a Japoniei, Banca Mondială a fost preocupată
exclusiv de ţările în curs de dezvoltare, iar după anii ’90 de finanţarea ţărilor post-comuniste.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, membră a Grupului
Băncii Mondiale, a fost creată ca un nou tip de instituţie interstatală, de finanţare a investiţiilor
şi s-a evidenţiat printr-o activitate concretă în planul reconstrucţiei şi dezvoltării economice a
tuturor ţărilor membre.
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

Cu apelativul „Banca Mondială” sunt desemnate în prezent cinci,


instituţii:
• BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare);
• AID (Asociaţia Internaţională de Dezvoltare), creată în anul 1960,
împrumuturile sale fiind rezervate ţărilor slab dezvoltate;
• SFI (Societatea Financiară Internaţională), fondată în 1956 pentru a finanţa
întreprinderile private;
• Centrul internaţional pentru reglementarea diferendelor referitoare la investiţii, fondat
în 1966;
• Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor, fondată în 1986.
Obiectivele Băncii Mondiale au evoluat în decursul anilor, dar pot fi sintetizate astfel:
 reducerea sărăciei; este un obiectiv care l-a înlocuit în ultimii ani pe cel de
creştere economică;
 favorizarea constituirii de mici întreprinderi;
 sprijinirea proiectelor de finanţare a educaţiei şi dezvoltării durabile;
 promovarea de politici în favoarea protejării mediului înconjurător şi în favoarea
protecţiei sociale.
Această instituţie acordă împrumuturi la rate de dobândă preferenţiale ţărilor membre
aflate în dificultate. În schimb, solicită acestor ţări să aplice politici de ajustare structurală,
pentru limitarea corupţiei, menţinerea echilibrului bugetar sau facilitarea democraţiei.
Acţiunile Băncii Mondiale sunt deseori criticate, în mod special de guvernele care
trebuie să adopte măsuri anticorupţie şi alegeri democrate, precum şi de susţinătorii mişcării
antiglobalizare.
De asemenea, BIRD a făcut obiectul unor critici legate de lipsa de eficacitate a acţiunilor
sale în favoarea dezvoltării economice şi, în plus, de consecinţele sociale şi de mediu ale
proiectelor susţinute şi finanţate în ţările slab dezvoltate. În acest context, este criticat rolul
modest al Băncii Mondiale în dezvoltarea economică a acestor ţări în favoarea capitalurilor
private, investite în proiecte rentabile. Acţiunile Băncii Mondiale s-au concentrat, îndeosebi, în
direcţia ţărilor cu venituri medii: China, India, Mexic, Brazilia sau Maroc. O altă critică adusă
Băncii Mondiale este cea privind influenţa SUA, în sensul că acestea îşi promovează prin
finanţările Băncii Mondiale propriile interese în ţările slab dezvoltate.
România a aderat la Banca Mondială în 1973, cu o subscripţie de 162,1 mil.$ (1621
părţi), aceasta reprezentând în 1982: 0,41% din totalul fondurilor băncii respectiv 0,43% din
voturi.
După mărimea fondurilor subscrise, ţara noastră se plasează în primele 50 de state
membre ale B.I.R.D. Potrivit statului Băncii, vărsămintele iniţiale de capital se fac în cotă de
1% în aur sau dolari, sumele putând fi utilizate liber de Bancă pentru oricare dintre operaţiile
sale, şi 9% în moneda statului subscriptor. Cota de 9% se poate utiliza numai cu acordul ţării
membre a cărei monedă este în joc. Diferenţa de 90% din părţile subscrise nevărsate serveşte
la protecţia obligaţiilor.
Deşi Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional constituie entităţi distincte, cele
două organisme lucrează împreună, într-o strânsă cooperare.
CURS MONEDĂ SI CREDIT - SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL

Prezentă încă de la înfiinţare, această cooperare a devenit mai pronunţată începând din
anii 1970. Principalele trăsături ale celor două instituţii create la Bretton Woods, sunt prezentate
în următorul tabel:
Fondul Monetar Internaţional Banca Mondială

 supraveghează sistemul monetar promovează dezvoltarea economică în


internaţional ţările cele mai sărace ale lumii
 promovează stabilitatea cursului de asistă ţările în curs de dezvoltare prin
schimb şi cooperarea monetară internaţională finanţarea pe termen lung a proiectelor şi
în rândul ţărilor membre programelor de dezvoltare
 acordă asistenţă tuturor ţărilor oferă ţărilor în curs de dezvoltare şi
membre - atât ţărilor industrializate, cât şi celor mai sărace, asistenţă financiară specială
celor în curs de dezvoltare – care se confruntă prin intermediul Asociaţie Internaţionale
cu deficite temporare ale balanţei de plăţi, pentru Dezvoltare
oferindu-le credite pe termen scurt şi mediu încurajează întreprinderile private din
 suplimentează rezervele valutare ale ţările în curs de dezvoltare prin organismul
ţărilor membre prin alocările de D.S.T. afiliat, Corporaţia Financiară Internaţională
 îşi procură resursele financiare în îşi procură majoritatea resurselor prin
principal din subscrierile cotelor ţărilor împrumuturi pe piaţa internaţională a
member, dar și pe bază de împrumuturi obligaţiunilor

În concluzie, atât Banca Mondială cât şi FMI oferă sprijinul lor guvernelor statelor
membre care îşi elaborează propriile strategii. Banca Mondială, de exemplu, are un rol - cheie
în stabilirea proiectelor sociale ale ţărilor membre, pentru reducerea sărăciei; FMI îşi dă avizul
său asupra domeniilor în care îşi execută mandatul său tradiţional şi încurajează, în special,
guvernele acestor ţări în derularea unei politici macroeconomice prudente. Cele două instituţii
au competenţe şi asupra unor domenii precum: finanţe publice; execuţie şi transparenţă
bugetară; administrarea fiscală şi vamală.