INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

● CADRUL INSTITUȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE

 Uniunea dispune de un cadru instituțional unic. Instituțiile Uniunii Europene

sunt:
 Parlamentul European;
 Consiliul European;
 Consiliul;
 Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”);
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
 Banca Centrală Europeană;
 Curtea de Conturi.
 Cadrul instituțional al Uniunii Europene1 este mai larg decât cel comunitar2,
prin adăugarea a două instituții: Consiliul European și Banca Centrală
Europeană.
Prin Tratatul de la Lisabona, din 2009, Uniunea preia, prin succesiune, cele
cinci instituții comunitare, la care adaugă Consiliul European și Banca
Centrală Europeană.
 Instituțiile comunitare au fost concepute după modelul și potrivit principiilor
dreptului public intern, „prin urmare nu suntem în prezența unor instituții
internaționale, ci a unor instituții interne ale unei Comunități”.
Cu toate acestea, principiul de organizare al Comunităților, din perspectivă
instituțională, nu se conformează separației tradiționale a puterilor între sferele
legislativă, executivă și judecătorească, ci mai degrabă al reprezentării
intereselor, particularitate menținută și prin Tratatul de la Lisabona.
Deci, fiecare instituție comunitară reprezintă un interes specific în cadrul
procesului decizional comunitar, după cum urmează:
 Curtea de Justiție asigură respectarea dreptului;
 prin intermediul Consiliului, statele intervin în funcționarea Comunităților,
această instituție fiind compusă din „câte un reprezentant din fiecare stat
membru (...)”3;
 Comisia reprezintă interesul general al Comunităților;
 Parlamentul European reprezintă interesul popoarelor/al cetățenilor;
 Curtea de Conturi verifică legalitatea, regularitatea și fiabilitatea folosirii
fondurilor de către instituțiile comunitare.

1
A se vedea A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ed. a 5-a, revăzută şi adăugită după Tratatul de la
Lisabona, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 84 şi urm.
2
A se vedea R. Joliet, Le droit institutionnel des Communautés Européennes, Faculté de Droit d’Economie et
de Sciences Sociales de Liège, 1981.
3
Art. 203 alin. (1) TCE.

1
 Aceleași interese sunt reprezentate și prin Tratatul de la Lisabona, cu
singura deosebire a înlocuirii termenului de „comunitate” cu „uniune”.
Adăugăm „interesul” reprezentat de Consiliul European și de Banca Centrală
Europeană – BCE.
Astfel, Consiliul European reprezintă interesele politice generale ale Uniunii,
prin definirea orientărilor și priorităților acesteia, în timp ce BCE și băncile centrale
naționale ale statelor membre conduc politica monetară a Uniunii.
Fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin
tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de
acestea (art. 13 par. 2 TUE).

● ORGANISMELE ȘI ORGANELE UNIUNII

Organismele și organele Uniunii – oficiile și agențiile acesteia – au fost
create în vederea exercitării atribuțiilor conferite prin tratate.
 Structura instituțională se completează cu organisme/organe ale Uniunii
care îndeplinesc funcții consultative sau cu caracter tehnic ori financiar4.
Unele dintre acestea sunt create prin tratate, în timp ce altele sunt create de
instituții, în baza tratatelor, în vederea exercitării atribuțiilor conferite prin
tratate5.
 Următoarele organisme/organe sunt prevăzute de tratate:
- Comitetul Economic și Social European (CESE) este reglementat
de art. 13 alin. (4) TUE, art. 301-304 TFUE și Decizia (UE, Euratom) 2015/1790 a
Consiliului din 1 octombrie 2015 de numire a membrilor în cadrul Comitetului
Economic și Social European pentru perioada 21 septembrie 2015-20 septembrie
2020; - Comitetul Regiunilor6 (CR) este reglementat de art. 13
alin. (4) TUE, art. 300 și art 305-307 TFUE și Decizia (UE) 2015/116 a Consiliului
din 26 ianuarie 2015 de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului
Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2015-25 ianuarie 2020;
- Comitetul Tehnic Euratom sau Agenția de aprovizionare Euratom7 are
personalitate juridică și autonomie financiară și este prevăzut de art. 54 TEuratom.
Agenția de aprovizionare a Euratom a fost instituită prin Tratatul Euratom. A
devenit operațională la 1 iunie 1960.
Aceste organisme exercită funcții consultative.
Banca Europeană de Investiții este reglementată de art. 308 și art.
4
Consiliul şi Comisia sunt asistate de numeroase grupuri şi comitete, motiv pentru care o clasificare care să
cuprindă organele create de instituţii este dificil de realizat. Comisia a întocmit o listă în care sunt prezentate
organele subsidiare. A se vedea R. Munteanu, op. cit., p. 259 (şi operele citate acolo).
5
A se vedea R. Munteanu, op. cit., pp. 258-259.
6
A se vedea T. Ştefan, B. Andreşan-Grigoriu, op. cit., p. 45.
7
A se vedea Decizia Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a Statutului Agenţiei de aprovizionare a
Euratom (Jurnalul Oficial L 41 din 15 februarie 2008); 2008/114/CE, Euratom.

2
309 TFUE. Dispoziții suplimentare privind BEI sunt incluse în art. 15, art. 126, art.
175, art. 209, art. 271, art. 287, art. 289 și art. 343 TFUE. BEI este organ cu
caracter financiar, cu personalitate juridică, ce finanțează proiecte de investiții într-o
astfel de manieră încât să contribuie la o dezvoltare echilibrată a Uniunii (art. 308
TFUE). BEI finanțează proiecte de investiții prin intermediul Fondului European de
Investiții (FEI).
 Dintre organismele/organele înființate de instituții, în baza tratatelor, în
vederea exercitării atribuțiilor conferite:
 Comitetul reprezentanților permanenți – Coreper – este compus din
reprezentanții permanenți ai guvernelor statelor membre. Comitetul răspunde de
pregătirea lucrărilor Consiliului și de executarea mandatelor care îi sunt încredințate
de către acesta. Comitetul poate adopta decizii de procedură în cazurile prevăzute de
regulamentul de procedură al Consiliului (art. 240 par. 1 TFUE);
 Comitetul Politic și de Securitate (art. 38 TUE) 8 este creat să urmărească
situația internațională în domeniile ce țin de politica externă și de securitate comună
și să contribuie la definirea politicilor, emițând avize adresate Consiliului la cererea
acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate sau din proprie inițiativă.
 Fondurile structurale, deși nu au personalitate juridică, au o anumită
autonomie financiară. Obiectivele Uniunii care privesc coeziunea economică,
socială și teritorială sunt susținute de Uniune prin intermediul fondurilor
structurale: - Fondul European de Orientare și de Garantare Agricolă –
FEOGA – secțiunea „Orientare” [art. 175 alin. (1) TFUE];
- Fondul Social European [art. 175 alin. (1) TFUE];
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), al BEI și al
celorlalte instrumente financiare existente (art. 175 TFUE). FEDER este menit să
contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin
participarea la dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă și la
reconversia regiunilor industriale aflate în declin (art. 176 TFUE);
- Fondul de coeziune. Acest fond contribuie financiar la realizarea de
proiecte în domeniul mediului și în acela al rețelelor transeuropene de infrastructură
a transporturilor [art. 177 alin. (2) TFUE].
 Organele interinstituționale ale Uniunii Europene: Oficiul pentru
Publicații Oficiale al Uniunii Europene și Oficiul de Selecție a Personalului
Comunităților Europene; Școala Europeană de Administrație (EAS).

8
Spre exemplu, Coreper a înfiinţat Comitetul politic şi de securitate şi Comitetul monetar şi financiar.

3
 Oficiul pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene (EUR–OP). Potrivit
Deciziei 2009/496/CE, Euratom9, EUR–OP este un oficiu interinstituțional care
asigură editarea publicațiilor instituțiilor Uniunii.
Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO). A fost înființat prin
Decizia 2002/620/CE, organizarea și funcționarea Oficiului fiind reglementate prin
Decizia 2002/621/CE.
Școala Europeană de Administrație (EAS) a fost înființată prin Decizia
2005/118/CE și, din motive economice și eficiență, a fost afiliată Oficiului pentru
Selecția Personalului Uniunii Europene.
 Agenții descentralizate ale Uniunii Europene. Agențiile descentralizate
acoperă ca noțiune mai multe organisme cu denumiri oficiale diferite: oficiu, centru,
fundație, autoritate, colegiu etc. Aceste agenții au fost create pentru a îndeplini
anumite sarcini tehnice și științifice. Rolul lor este să ajute instituțiile UE să ia
decizii și să implementeze politici.
Acestea sunt înființate printr-un act legislativ. Exemplificăm :
1. agenții care adoptă decizii individuale obligatorii din punct de vedere juridic
față de terți: Oficiul Comunitar pentru soiuri de plante (CVPO), Oficiul pentru
armonizare în piața internă (OHIM), Agenția Europeană de Siguranță a Aviației
(AESA), Agenția Europeană pentru Produse Chimice (AEPC);
2. agenții care oferă asistență directă Comisiei și, după caz, statelor membre, sub
forma consultanței tehnice și științifice și/sau a rapoartelor de inspecție;
3. agenții însărcinate cu activități operaționale;
4. agenții responsabile de colectarea, analizarea, transmiterea sau introducerea în
rețea de informații obiective, fiabile și ușor accesibile;
5. organe ale Uniunii care furnizează servicii altor agenții sau instituții;
 Pe lângă sistemul instituțional al Uniunii prezentat, prin Tratatul de la
Maastricht s-a conturat în cadrul TCE o structură organizatorică specifică uniunii
monetare. Aceasta cuprinde Sistemul european al băncilor centrale (SEBC),
compus din Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale.
SEBC i-a fost recunoscută totală independență atât prin TCE, cât și prin Tratatul
de la Lisabona. În acest sens, art. 130 TFUE prevede că „în exercitarea
competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost conferite
prin tratate și prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile
centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta
instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a
guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism”.
9
Decizia 2009/496/CE, Euratom, a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curţii de Justiţie, a
Curţii de Conturi, a Comitetului Economic şi Social European şi a Comitetului Regiunilor din 26 iunie 2009 privind
organizarea şi funcţionarea EUR–OP, publicată în JOUE L 168 /41 din 30 iunie 2009. Această Decizie reprezintă
ultima reviziure a organizării şi funcţionării EUR–OP.

4
● PRINCIPII PE CARE SE FUNDAMENTEAZĂ STRUCTURA
INSTITUȚIONALĂ A UNIUNII EUROPENE
Doctrina juridică10 cuprinde următoarele principii referitoare la structura
instituțională: principiul echilibrului instituțional, al autonomiei instituțiilor și al
cooperării loiale între instituții.
 Principiul echilibrului instituțional11 guvernează raporturile dintre
instituțiile Uniunii. Curtea de Justiție a precizat că principiul echilibrului
instituțional presupune că fiecare instituție să-și exercite competențele sale
respectând totodată competențele celorlalte instituții. Principiul pune în lumină
îndeosebi „triunghiul instituțional” format din Consiliu, Comisie și Parlamentul
European, care participă la mecanismul decizional12 – la realizarea obiectivelor
fixate de tratate; aceste instituții „neputând fi puse de acord, în mod clar, cu
tradiționala distincție între puterile legislativă, executivă, judecătorească și
consultativă (în acest sens, se distinge Comisia, care este cunoscută ca reprezentând
executivul dintre instituțiile Uniunii).
 Principiul autonomiei instituțiilor presupune că instituțiile Uniunii își pot
adopta ele însele în baza tratatelor regulamentul interior. Principiul autonomiei
protejează sfera organizării interne a fiecărei instituții, astfel încât acestea impun
statelor membre să se abțină de la orice măsură care ar putea pune în pericol
realizarea obiectivelor Uniunii (art. 4 par. 2 TFUE).
 Principiul cooperării loiale între instituții. Anterior Tratatului de la
Lisabona, Curtea de justiție a interpretat art. 10 TCE (în prezent, abrogat și înlocuit
cu art. 4 TUE) în sensul creării unei obligații de cooperare loială între statele
membre și instituții13. Tratatele comunitare au organizat în anumite cazuri
cooperarea între instituții, în special în cadrul procesului decizional, spre exemplu,
procedura co-deciziei în care sunt implicate instituțiile Consiliului și Parlamentului
European sau procedura de încheiere a acordurilor interinstituționale, care urmează
să completeze tratatele (spre exemplu, art. 295 TFUE). În prezent, art. 13 alin. (2)
TUE prevede în mod expres că „instituțiile cooperează unele cu altele în mod loial”.
 Principiul atribuirii competențelor
Principiul este prevăzut expres în tratate, într-un prim caz se referă la
competențele atribuite instituțiilor, iar în al doilea caz, are în vedere competențele
atribuite Uniunii.
10
A se vedea R, Munteanu, op. cit., pp. 190-196.
11
A se vedea G. Guillermin, Le principe de l’équilibre institutionnel dans la jurisprudence de la Cour de
justice des Comunnautés européennes, în Journal du Droit international nr. 2/1992, p. 319 şi urm.
12
Triunghiul instituţional este pus în lumină de art. 289 par. 1 și 2 TFUE, prin care se reglementează
procedurile legislative de adoptare a actelor Uniunii; ordinară (co-decizia) şi specială.
13
A se vedea V. Constantinesco, L’article 5 CEE, de la bonne foi à la loyauté communautaire, în Du droit
international au droit de l’intégration Liber Amicorum Pierre Pescatore, Nomos Verlag, Baden-Baden, 1987, pp.
97-114.

5
 În primul caz, potrivit art. 13 par. 2 TUE, „fiecare instituție acționează în
limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate în conformitate cu procedurile,
condițiile și scopurile prevăzute de acestea”.
În al doilea caz, „Uniunea asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni,
ținând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii și respectând principiul de
atribuire a competențelor” (art. 7 TFUE) sau „delimitarea competențelor
Uniunii este guvernată de principiul atribuirii” (art. 5 TUE
 Principiul reprezentării intereselor
Reprezentarea intereselor este un concept care se regăsește atât în componența
fiecărei instituții în parte, cât și în analiza atribuțiilor pe care le are fiecare instituție a
Uniunii.
 Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii
(art. 14 par. 2 TUE). Cetățenii sunt reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în
Parlamentul European (art. 10 par. 2 TUE). Prin urmare, Parlamentul reprezintă
interesele cetățenilor Uniunii. Membrii Parlamentului sunt aleși prin vot universal
direct, liber și secret, dintre cetățenii celor 27 de state membre. Pornind de la
dispozițiile Tratatului de la Maastricht, potrivit cărora se urmărea crearea unei uniuni
cât mai strânsă între popoarele Europei, în care „decizia să fie luată cât mai aproape
de cetățean”, în prezent Parlamentul European (împreună cu Consiliul), în calitate de
co-legislator, exercită funcții legislative și bugetare exercitând în același timp și
funcții de control politic și consultative asupra instituțiilor Uniunii (art. 15 TUE).
 Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al
fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe
care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot (art. 16 par. 2 TUE). Consiliul
reprezintă deci interesele statelor membre. Statele membre sunt reprezentate în
Consiliu de guvernele lor, care, la rândul lor, răspund în mod democratic fie în fața
parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor (art. 10 par. 2 TUE).
 Comisia Europeană, potrivit competenței sale, promovează, deci reprezintă
interesul general al Uniunii prin inițiativele și propunerile legislative pe care le ia
în acest scop, prin supravegherea aplicării dreptului Uniunii și prin reprezentarea
externă a acesteia, cu excepția PESC (art. 17 TFUE).
 Consiliul European, în compunerea sa din șefi de stat și de guvern ai statelor
membre, reprezintă interesele statelor și ale guvernelor lor, dar și ale Uniunii
prin atribuțiile acestuia de a oferi Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și
prin aceea că definește orientările și prioritățile politice generale (art. 15 par. 1 și 2
TFUE). Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat și
de guvern, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor
naționale, fie în fața cetățenilor lor (art. 10 par. 2 TUE).
 Curtea de Justiție a UE, care se compune din câte un judecător din fiecare
stat membru, reprezintă interesul dreptului, asigură garanția respectării dreptului
6
în interpretarea și aplicarea tratatelor (art. 19 par. 1 TUE). Curtea de Justiție
colaborează cu instanțele judecătorești naționale asigurând interpretarea autentică a
dreptului Uniunii.
 Curtea de Conturi, compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru,
își exercită atribuțiile în deplină independență, în interesul general al Uniunii.
Curtea de Conturi garantează prin activitatea sa că sistemul Uniunii Europene
funcționează economic, eficient, efectiv și transparent14.
 Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre
a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a
Uniunii (art. 282 par. 1 TFUE). Prin urmare, BCE acționează în interesul politicii
monetare.

● PARLAMENTUL EUROPEAN
Reglementarea instituției Parlamentului European
Temeiul juridic al Parlamentului European este cuprins în
dispozițiile: art. 14 și art. 16 TUE, art. 223-234 TFUE.

„Parlamentul European este adunarea aleasă în conformitate cu tratatele (TUE și

TFUE, n.a), cu Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor PE prin
vot universal direct și cu legislațiile naționale adoptate în aplicarea tratatelor”15.
Parlamentul European16 este instituția Uniunii Europene compusă din
reprezentanții cetățenilor Uniunii (art. 14 par. 2 TUE). Prin urmare, cetățenii sunt
reprezentați direct la nivelul Uniunii în Parlamentul European.
Instituția Parlamentului European – denumită în continuare PE – își exercită
puterile care îi sunt conferite prin tratate, având prin urmare competență de
atribuire.
„Reprezentanții în Parlamentul European ai popoarelor reunite în
Comunitate vor fi aleși prin vot universal direct” (art. 1). Primele alegeri s-au
desfășurat în perioada 7-10 iulie 1979.
Tratatul de la Lisabona a preluat expres această dispoziție precizând că
„membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și
secret, pentru un mandat de cinci ani” (art. 14 par. 3 TUE).
Numărul membrilor PE a fost modificat succesiv. În urma alegerilor pentru PE,
care au avut loc în anul 2009, această instituție număra 736 de membri. Tratatul de
la Lisabona prevede expres că numărul membrilor Parlamentului nu poate
depăși șapte sute cincizeci, plus președintele Comisiei (art. 14 par. 2 TUE).
14
A se vedea D. Vătăman, Dreptul Uniunii…, op. cit., p. 157.
15
A se vedea art. 1 din regulamentul de procedură al PE.
16
Instituţia Parlamentului European a fost denumită iniţial Adunare Parlamentară, prin Tratatul CECO.

7
 Reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un
prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i
se atribuie mai puțin de șase locuri și nici mai mult de nouăzeci și șase de locuri
(art. 14 par. 2 TUE).

Componența și organizarea Parlamentului European

 Deputații în Parlamentul European. Parlamentul European are 705 de
deputați, reprezentând toate țările UE. Plecând de la o propunere a PE din
februarie 2018, Consiliul European a adoptat, în iunie 2018, o decizie privind
compoziția Parlamentului European. Aceasta stabilește numărul reprezentanților
din fiecare stat membru care urmează să fie aleși pentru legislatura 2019-2024.
Formatul cu 751 de deputați s-a aplicat perioadei în care Regatul Unit a fost încă
membru al UE, până la 31 ianuarie 2020. Noul format, redus de la 751 la 705 de
deputați, a intrat in vigoare imediat după retragerea Regatului Unit.
 Referitor la alegerile membrilor Parlamentului European, deoarece nu este
prevăzută o procedură unică de alegere a reprezentanților Parlamentului, prin
Decizia Consiliului nr. 2002/772 din 25 iunie și din 23 septembrie 2002, prin care se
modifică Actul privind alegerea reprezentanților Parlamentului European prin vot
universal direct, se prevede ca „alegerea să se facă după o procedură uniformă în
toate statele membre, conform normelor constituționale”17. De asemenea, prin
aceeași decizie, se recomandă statelor membre „ca alegerea să se facă pe baza
reprezentării proporționale”.
În același sens, art. 223 par. 1 TFUE și art. 7 par. 1 și 2 din Actul menționat
prevăd că această instituție „elaborează un proiect pentru a stabili dispozițiile
necesare care să permită alegerea membrilor săi prin vot universal direct în
conformitate cu o procedură uniformă în toate statele membre sau în conformitate cu
principii comune tuturor statelor membre”.
Procedura electorală prin care se aleg membrii PE este guvernată de legislația
fiecărui stat membru potrivit normelor sale constituționale. Toate statele membre
aplică, cu mici deosebiri, un sistem de reprezentare proporțională prin intermediul
listelor de partid.
Cu toate acestea, alegerile europene respectă deja o serie de reguli comune: votul
universal direct, reprezentarea proporțională și un mandat de cinci ani care se
poate reînnoi. Ca regulă generală, locurile în Parlament sunt distribuite în mod
proporțional cu populația fiecărui stat membru18.

17
Fiecare stat membru hotărăşte cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor, aplicând, însă, aceleaşi reguli
democratice: dreptul de vot începând cu vârsta de 18 ani, egalitatea între sexe şi votul secret.
18
Astfel că fiecare stat membru dispunea, în anul 2009, de un număr fix de locuri, maximum 99 şi minimum 5.
În ceea ce priveşte paritatea bărbaţi-femei, reprezentarea femeilor în Parlamentul European este în continuă creştere.
În prezent, aproximativ o treime din deputaţi sunt femei.

8
 De asemenea, Actul privind alegerile directe ale membrilor PE cuprinde și
prevederi referitoare la incompatibilități19.
Reprezentanții în PE se grupează după partide politice, reflectând în mare
„preferințele ideologice de la nivel național”20.
 Deputații în PE își exercită mandatul în mod independent. Aceștia nu sunt
obligați prin instrucțiuni și nu pot primi mandat imperativ21.
 În ceea ce privește timpul de lucru al deputaților, este împărțit între
Bruxelles, Strasbourg și circumscripțiile lor electorale, astfel22:
- la Bruxelles participă la reuniunile comisiilor parlamentare și ale grupurilor
politice, precum și la perioadele de sesiune suplimentare;
- la Strasbourg au loc ședințele plenare. Perioadele de sesiune durează o
săptămână pe lună (cu excepția lunii august), dar au loc și ședințe
suplimentare cu o durată mai mică (acestea se țin la Bruxelles);
- în paralel cu aceste activități, deputații trebuie să aloce timp și
circumscripțiilor lor electorale din țările de origine.
 Statutul deputaților. Deputații în Parlamentul European23 nu se grupează în
funcție de naționalitate, ci în funcție de afinitățile lor politice. Aceștia își exercită
mandatul în mod independent.
 Deputații se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute în Protocolul nr. 7
privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene24.
 Regulamentul de procedură distinge între:
 deputații care îndeplinesc funcțiile de: președinte al PE, vicepreședinți
și chestori25;
 deputații care se organizează în cadrul biroului, al Conferinței
președinților, al Conferinței președinților de comisie și al Conferinței
președinților de delegație;
 Președintele PE, vicepreședinții și chestorii. Aceștia sunt aleși prin vot
secret. Mandatul lor este stabilit pentru doi ani și jumătate, adică jumătate
din legislatura parlamentară, cu posibilitatea de a fi reînnoiți.

19
A se vedea art. 3 par. 2 din regulamentul de procedură al PE, care prevede, în acest sens, că „orice deputat a a
cărui alegere este notificată PE trebuie să declare în scris, înainte de a participa la lucrările parlamentare, că nu
deţine o funcţie incompatibilă cu cea de deputat în PE”.
20
A se vedea T. Ştefan, B. Andreşan-Grigoriu, Drept comunitar, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 48.
21
A se vedea art. 2 din regulamentul de procedură al PE.
22
A se vedea A. Popescu, I. Diaconu, Organizaţii europene…, op. cit., p. 219.
23
Deputaţii din Parlamentul European ale căror atribuţii sunt din ce în ce mai importante influenţează toate
domeniile vieţii cotidiene ale cetăţenilor Uniunii: mediul, protecţia consumatorilor, transporturile, precum şi
educaţia, cultura, sănătatea etc.
24
Acest protocol se completează cu dispoziţiile art. 5-7 din regulamentul de procedură al PE.
25
A se vedea art. 12-19 din regulamentul de procedură al PE.

9
  Deputații în cadrul PE se organizează în cadrul biroului, al Conferinței
președinților, al Conferinței președinților de comisie și al Conferinței
președinților de delegație.
 Grupurile politice. Parlamentul European nu evaluează afinitățile politice ale
membrilor unui grup, ci deputații în cauză recunosc, prin definiție, că au aceleași
afinități politice26.
Grupurile politice ale PE în legislatura 2014-2019 sunt următoarele27:
1. Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) – EPP;
2. Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul
European – S&D;
3. Conservatorii și Reformiștii – ECR;
4. Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa – ALDE;
5. Stânga Unită Europeană/Stânga verde Nordică – GUE/NGL;
6. Verzi/Alianța Liberă Europeană – Greens/EFA;
7. Grupul Europa Libertății și Democrației Directe – EFDD;
8. Europa Națiunilor și Libertății – ENF.
Declarația de constituire a unui grup se publică în J. Of. al UE. În cadrul
organigramei Secretariatului general, grupurile politice dispun de un secretariat, de
facilitați administrative și de creditele prevăzute în bugetul PE.
Grupurile politice asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte
(sau a doi președinți, în cazul anumitor grupuri), al unui birou și secretariat.
Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție de apartenența
politică, de la stânga la dreapta, cu acordul președinților de grup.
Grupul politic adoptă o poziție în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui
membru nu i se poate impune o anumită variantă de vot.
 Intergrupurile
Intergrupurile sunt formate din deputați din oricare grup politic sau comisie.
Scopul constituirii lor fac obiectul unor schimburi informale de opinii referitoare la
anumite teme și al promovării contactului între deputați și societatea civilă.
Intergrupurile nu sunt organe parlamentare, prin urmare nu exprimă
opiniile Parlamentului.
 Serviciile administrative. Secretariatul General al Parlamentului
European
Parlamentul European este asistat de un Secretar General numit de Birou.
Secretarul general își ia angajamentul solemn în fața Biroului de a-și exercita
funcțiile în deplină imparțialitate și corectitudine.

26
A se vedea art. 30 din regulamentul de procedură al PE.
27
A se vedea J. Echkenazi, op. cit., p. 24.

10
 Secretariatul general își află sediul la Luxemburg și la Bruxelles 28, având
misiunea de a coordona lucrările legislative, de a organiza ședințele plenare și
celelalte reuniuni.
 Parlamentul European se distinge de alte organizații internaționale prin
obligația de a asigura un multilingvism integral.
Parlamentul lucrează în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, în 24 de
limbi, după aderarea Croației la 1 iulie 2013. Toate documentele din cadrul
ședințelor plenare trebuie traduse în cele 24 de limbi, o excepție parțială
aplicându-se în cazul limbilor irlandeză și malteză, deoarece numai anumite
documente se traduc în aceste două limbi.
Parlamentul European dispune de un serviciu de interpretare, astfel încât fiecare
deputat să se poată exprima în limba sa maternă.
Parlamentul European este, prin urmare, cel mai mare angajator din lume de
interpreți și traducători, aceștia reprezentând o treime din personalul instituției.
 Cu privire la Sesiunile Parlamentului, PE se întrunește în sesiune anuală.
PE se întrunește de drept în a doua zi de marți a lunii martie. De asemenea, se poate
întruni în perioada de sesiune extraordinară, la cererea majorității membrilor săi, a
Consiliului sau a Comisiei (art. 229 TFUE).
o Comisiile Parlamentare. În vederea pregătirii ședințelor plenare ale
Parlamentului, deputații se constituie în comisii permanente specializate pe anumite
domenii29. În prezent, în PE funcționează 23 de comisii parlamentare30. Fiecare
comisie are un președinte, un birou și un secretariat 31. Comisiile parlamentare se
reunesc o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles. Dezbaterile acestora sunt
publice.
 La propunerea conferinței președinților, PE poate constitui, în orice moment,
comisii speciale, ale căror atribuții, componență și mandat sunt stabilite în același
timp de decizia de constituire a acestora32.

28
Aproximativ 5000 de funcţionari, selectaţi prin concurs din toate ţările Uniunii şi aflaţi sub autoritatea unui
Secretar General, lucrează pentru Parlamentul European.
29
A se vedea art. 188 din regulamentul de procedură al PE.
30
A se vedea Anexa nr. VII la regulamentul de procedură al PE. Comisiile permanente sunt: Comisia pentru
afaceri externe; Comisia pentru dezvoltare; Comisia pentru comerţ internaţional; Comisia pentru bugete; Comisia
pentru control bugetar; Comisia pentru afaceri economice şi monetare; Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi
afaceri sociale; Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentară; Comisia pentru industrie, cercetare
şi energie; Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor; Comisia pentru transport şi turism; Comisia
pentru dezvoltare regională; Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală; Comisia pentru pescuit; Comisia pentru
cultură şi educaţie; Comisia pentu afaceri juridice; Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne; Comisia
pentru afaceri constituţionale; Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen; Comisia pentru petiţii. O
comisie este alcătuită din 28 până la 86 de deputaţi. Pentru atribuţiile comisiilor parlamentare permanente, a se
vedea anexa menţionată.
31
Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare.
32
A se vedea art. 184 din regulamentul de procedură al PE.

11
  Parlamentul poate constitui, în cadrul competențelor sale de control, la cererea
unui sfert dintre membrii care îl compun, o comisie de anchetă33, pentru examinarea
presupuselor încălcări ale dreptului Uniunii, sau cazuri de administrare defectuoasă
în aplicarea dreptului Uniunii, care ar reprezenta fapta fie a unei instituții sau a unui
organ al Uniunii, fie a administrației publice a unui stat membru, fie a unor persoane
mandatate prin dreptul Uniunii să îl pună în aplicare (art. 226 TFUE)34.
 Delegațiile Interparlamentare. La propunerea Conferinței președinților,
Parlamentul constituie delegații interparlamentare permanente și stabilește natura
acestora și numărul de membri în funcție de atribuțiile fiecăreia.
 Organele PE, în special comisiile, cooperează cu organele corespondente
din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în domeniile de interes
comun, în special în vederea îmbunătățirii eficacității lucrărilor și pentru a evita
suprapunerile35.
 PE poate constitui comisii parlamentare mixte împreună cu parlamentele
statelor asociate la Uniune sau ale statelor cu care au fost angajate negocieri în
vederea aderării36.
Aceste comisii pot formula recomandări adresate parlamentelor participante.
 Parlamentul European lucrează în strânsă colaborare cu alte instituții ale
Uniunii.
 În esență, colaborarea între Comisia Europeană – în calitate de gardian al
tratatelor și de organ executiv – și Parlamentul European se materializează prin
următoarele:
- Comisia prezintă, explică și susține propuneri legislative în fața comisiilor
parlamentare și este obligată să țină seama de modificările solicitate de Parlament;
- Comisia poate asista la toate ședințele Parlamentului European și, la cererea sa,
este audiată. Comisa răspunde oral sau în scris la întrebările pe care i le adresează
PE sau membrii acestuia (art. 230 TFUE);
- Comisia, în calitatea sa de organ colegial, răspunde în fața Parlamentului
European (art. 17 par. 8 TUE);
- după consultarea Conferinței președinților, Președintele PE poate invita
Președintele Comisiei, comisarul responsabil cu relațiile cu PE sau, în urma unui
acord, un alt membru al Comisiei să prezinte o declarație în fața Parlamentului
după fiecare reuniune a Comisiei, pentru expunerea principalele decizii adoptate37.
 În privința colaborării Parlamentului European cu Consiliului Uniunii
Europene, sintetizăm următoarele:
33
A se vedea prezentul Capitol VI, 4.3.c. O comisie de anchetă este ,,Spălarea de bani, evitarea sarcinilor
fiscale și evaziune fiscală; a se vedea http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/parliamentary-committees.html.
34
A se vedea şi art. 185 din regulamentul de procedură.
35
A se vedea art. 199 din regulamentul de procedură.
36
A se vedea art. 200 din regulamentul de procedură.
37
A se vedea art. 111 din regulamentul de procedură al PE.

12
 - Consiliul Uniunii Europene, prin Președintele său, participă la lucrările
Parlamentului;
- poate interveni în oricare dintre dezbaterile din cadrul ședințelor plenare ale
Parlamentului, reprezentat de Președintele său;
- Președintele Consiliului Uniunii Europene (la începutul fiecărui mandat) își
prezintă programul în fața Parlamentului European reunit în ședință plenară și
inițiază o dezbatere cu deputații. La sfârșitul celor 6 luni de mandat, Președintele
prezintă în fața Parlamentului European bilanțul său politic.
 Consiliul European este reprezentat în fața PE de președintele Consiliului
European. La sfârșitul fiecărei reuniuni la nivel înalt, Președintele Consiliului
European prezintă Parlamentului un raport cu privire la fiecare reuniune a
Consiliului European [art. 15 par. 6 lit. d) TUE]38.
 Președintele Curții de Conturi poate fi invitat de către PE, în cadrul
procedurii de descărcare de gestiune sau în cadrul activităților de control bugetar ale
Parlamentului, să ia cuvântul pentru a prezenta observațiile conținute în
raportul anual, în rapoartele speciale sau în avizele Curții, precum și pentru a
explica programul de activitate al Curții39.
 Președintele Băncii Centrale Europene prezintă Parlamentului raportul
anual al Băncii privind activitățile Sistemului European al Băncilor Centrale și
politica monetară pentru anul precedent și anul în curs40.

Funcțiile Parlamentului European

Reglementarea funcțiilor Parlamentului European
Cu fiecare tratat ulterior tratatelor institutive41, Parlamentul European a dobândit
puteri noi, întărite, pornind de la „cele consultative și de supraveghere” (până la
AUE) continuând cu procedura de cooperare instituțională42 (introdusă de AUE) și
cu procedura codeciziei – introdusă prin TUE, extinsă și simplificată prin Tratatul
de la Amsterdam – generalizată prin Tratatul de la Lisabona.
O creștere a rolului Parlamentului European în mai multe domenii a început și a
continuat în mod progresiv începând cu anii 1970.
Astfel, în domeniul bugetar se stabilește un sistem de resurse proprii ale
Comunităților Europene43, în cadrul căruia Parlamentul dobândește importante
38
A se vedea art. 5 din regulamentul de procedură al Consiliului European.
39
A se vedea art. 112 din regulamentul de procedură al PE.
40
A se vedea art. 113 din regulamentul de procedură al PE.
41
Cu referire la TCEE, TCECO şi TEuratom.
42
Procedura de cooperare instituţională – între Consiliu, Comisie şi Parlament – a fost introdusă de Actul Unic
European în privinţa deciziilor referitoare la piaţa internă.
43
A se vedea Decizia Consiliului din 20 aprilie 1970 cu privire la înlocuirea contribuţiilor financiare ale statelor
membre prin resurse proprii ale Comunităţilor (JOCE, nr. L. din 28 aprilie 1970, p. 19); această decizie a fost
înlocuită prin Decizia din 24 iunie 1988 referitoare la resursele proprii ale Comunităţilor (JOCE, nr. L. 185 din 15

13
prerogative. În acest sens, prin Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970,
Parlamentul European are posibilitatea de a propune modificări la proiectul de
buget stabilit de Comisie, iar în privința cheltuielilor neobligatorii (denumite astfel
pentru că nu decurg din Tratat sau din acte adoptate de instituții) dispune de ultimul
cuvânt44.
Prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, Parlamentul European are
dreptul de a respinge în bloc bugetul și de a da sau nu descărcare Comisiei cu
privire la execuția bugetului.
Actul Unic European introduce o nouă procedură, numită de cooperare, în
procesul legislativ, iar în acordurile de aderare și de asociere i se recunoaște
Parlamentului un drept de aviz conform.
Prin TMs, cele două proceduri introduse de AUE au fost extinse și la alte
domenii, instituindu-se totodată și procedura co-deciziei, care se caracterizează prin
acordarea dreptului de veto PE, iar în caz de dezacord, se creează posibilitatea unui
dialog direct între PE și Consiliu în cadrul unui comitet de conciliere45.
Cu toate că TA extinde și simplifică procedura co-deciziei în procesul de
adoptare a actelor legislative comunitare, lărgindu-se astfel rolul PE în procesul
legislativ comunitar, funcția legislativă în cadrul Uniunii revine – în perioada de față
– în principal Consiliului. Parlamentul European are drepturi limitate de co-decizie,
chiar și în urma modificărilor aduse prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam și
Nisa46.
 În prezent, prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European se află pe
aceeași poziție cu Consiliul în privința celor mai importante funcții pe care le
îndeplinește o instituție a Uniunii, legislativă și bugetară.
Astfel că Parlamentul își exercită atribuțiile potrivit art. 14 par. 1 TUE și art.
225, art. 227, art. 228, art. 230, art. 233, art. 234, art. 294, art. 314 TFUE.
 Enumerarea atribuțiilor Parlamentului European
1. Potrivit art. 14 par. 1 TUE, Parlamentul European:
a) exercită, împreună cu Consiliu, funcțiile:
 legislativă (potrivit art. 294 TFUE, respectiv procedura co-deciziei) și
 bugetară (potrivit art. 314-315, art. 322, art. 318-319 TFUE);
b) exercită funcții de:
 control politic cu privire la celelalte instituții ale Uniunii (art. 226, art.
227, art. 228, art. 234, art. 230, art. 233, art. 234 TFUE) și
 consultative [art. 127 alin. (6), art. 129 alin. (4), art. 332, art. 333 TFUE
și altele] în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate;
iulie 1988, p. 24).
44
A se vedea R. Munteanu, op. cit., p. 227; procedura bugetară, aşa cum a fost stabilită prin Tratatul de la
Luxemburg, nu a fost modificată prin TMs.
45
Idem.
46
A se vedea G. Gornig, I.E. Rusu, Dreptul Uniunii Europene, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 42.

14
 c) alege președintele Comisiei (potrivit art. 17 par. 7 TUE).
2. Statutul jurisdicțional al Parlamentului este determinat de posibilitatea
intervenției pe cale judecătorească a acestei instituții în cazurile aflate pe rol în fața
Curții de Justiție a UE (art. 263 și art. 265 TFUE).

Bibliografie: Ioana-Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Ediția a III-a,

București, Editura Universul Juridic, 2017, pag. 183 - 202

15