Sunteți pe pagina 1din 15

Lecţia 5.

Tema: „Organizarea asistenţei medicale. Reforma şi strategiile de dezvoltare a


sistemului de sănătate în RM. Organizarea asistenţei medicale primare a populaţiei.
Organizarea asistenţei de urgenţă. Organizarea asistenţei medicale mamei şi
copilului. Sistemul asistenţei cu medicamente. Reabilitarea medico-socială şi
profesională. ”

OBIECTIVE GENERALE:
- Organizarea asistenţei medicale a populaţiei.
- Reforma şi strategiile de dezvoltare a sistemului sănătăţii în RM.
- Organizarea asistenţei medicale primare a populaţiei.
- Bazele organizării asistenţei medicale a populaţiei.
- Structura asistenţei medicale primare.
- Secţia asistenţa medicală primară şi asociaţia medicală teritorială.
- Organizarea asistenţei medicale primare a populaţiei urbane.
- Organizarea asistenţei de staţionar a populaţiei urbane.
- Analiza activităţii instituţiilor medicale.
- Interdependenţa activităţii instituţiilor curativo-profilactice.
- Organizarea asistenţei medicale de urgenţă.
- Componentele sistemului de asistenţă.
- Obiectivele dezvoltării asistenţei medicale de urgenţă.
- Reformarea sistemului de asistenţă medicală de urgenţă în RM.
- Organizarea asistenţei medicale mamei şi copilului.
- Organizarea asistenţei obstetrico-ginecologice.
- Ocrotirea sănătăţii copilului.
- Sistemul asistenţei cu medicamente.
- Reabilitarea medico-socială. şi profesională.

Organizarea asistenţei medicale.


Unul din drepturile fundamentale umane proclamat de către Organizaţia
Naţiunilor Unite şi reflectat în Constituţia Republicii Moldova este dreptul la sănătate
şi securitatea ei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a formulat următoarea definiţie a
sănătăţii: «Sănătatea este determinată de bunăstarea fizică, mintală şi socială şi nu
numai de lipsa maladiilor sau a infirmităţii».
Există o mulţime de factori care influenţează sănătatea umană: condiţiile socio-
economice, mediul înconjurător, modul de viaţă, conduita individuală etc. Sistemul
curativ care prestează servicii pentru prevenirea şi tratamentul maladiilor este unul din
aceşti factori. Iată de ce succeselor şi insucceselor lui li se acorda o atenţie majoră în
societate. Criza socio-economică din ultimul timp, finanţarea limitată, lipsa
echipamentului modern etc. impun necesitatea de a perfecţiona activitatea sistemului
sănătăţii. în această activitate republica beneficiază de sprijinul ţărilor-membre ale
O.M.S. care ne ajută la elaborarea şi implementarea reformelor. Este clar că metodele
de influenţă pentru obţinerea unui rezultat efectiv şi pentru a asigura o eficienţă mai
1
înaltă a cheltuielilor trebuie să fie echilibrate cu principiile fundamentale ce ţin de
menţinerea accesului universal la asistenţa medicală necesară, solidaritate, demnitate
umană şi îmbunătăţirea serviciilor de sănătate acordate tuturor grupelor sociale.

Reforma şi strategiile de dezvoltare a sistemului sănătăţii în RM.


Principiile de reformă a sistemului de sănătate au fost elaborate în baza
experienţei internaţionale şi reflectă scopurile declarate de ţările europene la
Conferinţa Internaţională de la Lubliana privind Reformele în Domeniul Ocrotirii
Sănătăţii.
Principiile reformei sistemului sănătăţii din Republica Moldova sunt:
1. Determinarea valorilor fundamentale ca un element major: demnitatea
umană, echitatea, solidaritatea şi etica profesională.
2. Finanţarea stabilă, managementul şi asigurarea populaţiei cu asistenţă
medicală accesibilă şi calitativă. Finanţarea sistemului de sănătate trebuie să
permită ca îngrijirile să fie acordate tuturor în mod egal şi să asigure dreptul
fiecărui individ la plata prestaţiilor şi accesul echitabil la îngrijiri.
3. Prioritatea asistenţei medicale primare şi integrarea serviciilor primare
cu cele secundare şi terţiare, cu accentul pe măsurile de prevenire şi profilaxie a
maladiilor.
4. Prestarea asistenţei medicale calitative, cu utilizarea tehnologiei
progresiste, având ca scop principal îmbunătăţirea sănătăţii.
5. Diversitatea formelor de organizare a serviciilor de sănătate (bugetară,
asigurări sociale de sănătate, contra plată).
6. Luarea în consideraţie a opiniei cetăţenilor, încurajarea participării lor
active în funcţionarea sistemului de sănătate, asigurarea posibilităţilor de a-şi
alege medicii şi serviciile de care au nevoie şi responsabilităţii fiecărei persoane
pentru sănătatea proprie.
7. Activitatea prin intermediul sistemului multisectoral, susţinut de factorii
de decizie, autorităţile locale, comunităţi şi organizaţii profesionale. Sistemului
de sănătate i se va acorda prioritatea în societate, drept criteriu important pentru
dezvoltarea cu succes a naţiunii.
8. Asigurarea nivelului corespunzător de activitate profesională a medicilor,
respectarea eticii profesionale, prestarea serviciilor medicale adecvate şi
asigurarea remunerării muncii în funcţie de volumul şi calitatea serviciilor de
sănătate executate.
9. Descentralizarea în sistemul de conducere.

Unul din principiile prioritate ale Reformei sistemului de sănătate este


reorientarea de la serviciile specializate la serviciile asistenţei medicale primare.
Direcţiile de reformare a asistenţei medicale primare în Moldova sunt:
1. Dezvoltarea asistenţei medicale primare va fi prioritară în procesul integru
de reforme, fapt ce va necesita reorganizarea fundamentală a serviciilor - de la
spitale şi asistenţa specializată la medicina primară.
2. Elementul central în sistemul primar de sănătate este medicul de familie.

2
3. Pentru a urgenta participarea activă a comunităţilor, în executarea
serviciilor se va promova o atitudine judicioasă faţă de activităţile
multisecrtoriale. Vor fi definite drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor, ale
factorilor de decizie, ale autorităţilor, pacienţilor, organizaţiilor şi vor fi stabilite
formele de cooperare. Aceste activităţi vor fi îmbinate cu procesul de
descentralizare.
Obiectivul în cauză va fi atins cu condiţia că opinia şi alegerea cetăţenilor vor fi
considerate factori importanţi şi decisivi pentru funcţionarea normală a sistemului
curativ.
4. Statul va asigura finanţarea stabilă a pachetului de bază al serviciilor de
sănătate pe baza bugetului de stat (prin impozite) pentru tratamentul persoanelor
din grupele vulnerabile şi fără venituri, precum şi pentru profilaxia maladiilor.
Vor fi stabilite mecanisme pentru a asigura decontarea la timp şi completarea
fondurilor de asigurare din bugetele locale şi centrale. în acelaşi timp, vor fi
introduse plăţi parţiale pentru unele proceduri şi servicii incluse în pachetul de
bază de servicii medicale, precum şi plăţi integrale în afara acestui pachet, având
ca scop sporirea resurselor disponibile pentru serviciile medicale.
5. Odată cu determinarea responsabilităţilor autorităţilor locale privind
serviciile curative va fi elaborată şi perfecţionată baza legislativă pentru
optimizarea sistemului financiar descentralizat.
6. Elaborarea normativelor pentru activităţile din cadrul asistenţei medicale
primare, inclusiv numărul de persoane deservite de medicul de familie, precum
şi standardele privind intervenţiile curative şi preventive, echipament şi
medicamente etc.
7. Asigurarea integrării dintre asistenţa medicală primară şi cea secundară,
cu divizarea concretă a responsabilităţilor, a principiilor de deservire a pacienţilor
şi distribuire a finanţelor. Toate aceste schimbări trebuie să fie reflectate în actele
normative respective.
8. Funcţionarea sistemului complex de pregătire şi perfecţionare a medicilor
de familie. El trebuie să asigure o practică eficientă, efectivă şi adecvată cerinţelor
actuale în baza programelor de instruire existente.
9. Asigurarea priorităţilor sistemului primar al serviciilor de sănătate. In
astfel de situaţii tot personalul medical va fi încurajat să întreprindă mai multe
activităţi de prevenire a bolilor prin informarea familiilor despre importanţa
imunizărilor, fortificării sănătăţii mamei şi copilului, planificării familiei, modului
sănătos de viaţă etc.
10. Elaborarea principiilor de activitate a sectorului primar şi integrarea lui
cu cel secundar şi terţiar în condiţiile judeţelor.
11. Optimizarea sistemului de remunerare a medicilor de familie şi a
asistenţilor medicali prin realizarea unor mecanisme suplimentare, cum ar fi
plăţile pentru lucrul suplimentar şi asistenţa medicală la domiciliu, pentru
activitatea cu scop preventiv, educaţional şi informaţional etc.
12. Asigurarea dreptului fiecărui cetăţean de a alege liber medicul şi instituţia
medicală.

3
Bazele organizării asistenţei medicale a populaţiei.
Asistenţa medico-sanitară este un sistem statal de asigurare a populaţiei cu
asistenţă curativă şi de profilaxie, aceasta fiind funcţia de bază a sistemului sănătăţii.
Caracterul de stat, accesibilitatea şi minimul garantat gratuit al asistenţei medicale
sunt principiile de bază de organizare a acestui sistem, orientat spre satisfacerea
necesităţilor populaţiei în asistenţă medicală înalt calificată.
Accesibilitatea asistenţei medicale este asigurată de reţeaua largă a instituţiilor
medico-sanitare existente, care sunt repartizate după principiul teritorial şi de
producţie.
Sistemul unic de organizare a asistenţei medico-sanitare a populaţiei influenţează
asupra tipului instituţiilor, locului şi rolului lor în sistemul general al ocrotirii
sănătăţii.
Dezvoltarea asistenţei medico-sanitare impulsionează perfecţionarea
nomenclaturii instituţiilor, diferenţierea celor existente şi crearea de noi tipuri.
Nomenclatura instituţiilor medico-sanitare este periodic reexaminată şi aprobată de
Ministerul Sănătăţii. în afară de aceasta, Ministerul Sănătăţii stabileşte categoria
acestor instituţii în funcţie de capacitatea lor, contribuind astfel la repartizarea
raţională a reţelei instituţiilor şi personalului medical etc.
Apariţia formelor noi de organizare se reflectă nu numai asupra nomenclaturii
instituţiilor medico-sanitare, ci şi asupra specialităţilor şi funcţiilor medicale, fapt ce
condiţionează revizuirea periodică şi introducerea schimbărilor corespunzătoare în
actele normative.
O problemă deosebit de importantă legată de intensificarea procesului medico-
sanitar este calitatea şi eficienţa acestuia. Nivelul dezvoltării asistenţei medicale
primare se apreciază pe baza calităţii şi eficacităţii activităţii instituţiilor, adică din
punct de vedere al efectului medical, social şi economic.
Asistenţa medico-sanitară include un sistem de măsuri social-igienice, medico-
biologice, organizatorice şi de planificare. Calitatea şi eficienţa ei sunt determinate de
starea bazei tehnico-materiale. De aceea dezvoltarea şi modernizarea reţelei
instituţiilor medico-sanitare este unul din factorii şi criteriile principale de apreciere a
nivelului asistenţei medicale primare.
Sporirea calităţii şi eficacităţii asistenţei medicale sunt asigurate de elaborarea,
însuşirea şi aplicarea în practică a noilor tehnologii, precum şi a metodelor moderne
de profilaxie, diagnostic şi tratament, de dezvoltarea ştiinţei, de perfecţionarea
formelor şi metodelor de organizare a serviciilor medico-sanitare, de dezvoltarea
asistenţei medicale specializate, precum şi de sporirea nivelului profesional al
medicilor. Procesul unic de reabilitare pe etape, orientarea activităţii instituţiilor
medico-sanitare spre medicina preventivă, efectuarea dispensarizării populaţiei,
aplicarea unui complex de măsuri privind prevenirea morbidităţii, îmbunătăţirea
educaţiei sanitaro-igienice a populaţiei şi propagarea modului de viaţă sănătos etc.
sunt unele din cele mai importante aspecte, care contribuie la fortificarea sănătăţii şi
satisfacerea deplină a necesităţilor populaţiei în asistenţă medicală calificată.

4
PREMISELE ORGANIZĂRII ASISTENŢEI MEDICALE PRIMARE POPULAŢIEI.
În corespundere cu prevederile Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.
1134 din 09.12.1997 "Cu privire la dezvoltarea asistenţei medicale primare" în scopul
accelerării procesului de reformare a sistemului sănătăţii a fost emis ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 163 din 21.05.1998 "Referitor la continuitatea reformelor
asistenţei medicale primare pe principiul medicului de profil general (de familie)" în
scopul realizării măsurilor de trecere la noua formă de asistenţă medicală - Asistenţă
Medicală Primară (AMP), în baza principiului medicului de familie, pregătirii
calitative a specialiştilor în sectorul primar, majorării volumului şi calităţii asistenţei
medicale şi unificării cerinţelor ce ţin de organizarea şi estimarea activităţii acestui
sistem. Acest ordin aprobă:
1. Regulamentul liberei alegeri a medicului de profil general (de familie).
2. Regulamentul medicului de familie.
3. Profesiograma (caracteristica de calificare) a medicului de familie.
4. Regulamentul asistentei medicale de profil general.
5. Profesiograma asistentei medicale de profil general.
6. Paşaportul de sănătate al cetăţeanului.
Trecerea la noua formă de asistenţă medicală primară necesită schimbarea
programelor de pregătire a cadrelor (medicilor de familie şi asistentelor din sistemul
primar), reformarea bazei instituţiilor medicale (contopirea instituţiilor pentru copii şi
maturi cu consultaţiile de femei) şi pregătirea populaţiei pentru această noua formă de
asistenţă medicală, care necesită susţinerea permanentă a organelor administraţiei
publice locale, ce poartă într-o bună parte responsabilitate de starea de sănătate a
populaţiei.
Totodată acest sistem necesită şi resurse financiare îndreptate spre susţinerea
sectorului primar în scopul întăririi bazei tehnice-materiale, pregătirii cadrelor şi
măsurilor profilactice pe teritoriu.

5
Organizarea asistenţei medicale primare a populaţiei urbane.
Fiind una din cele mai accesibile forme, asistenţa de ambulatoriu are o importanţă
primordială în deservirea medicală a populaţiei. Asistenţa de ambulatoriu constituie
90-95% din volumul medico-sanitar acordat populaţiei. Deci, populaţia în prezent
preferă asistenţa medicală acordată la punctele medicale, centrele de sănătate, centrul
medicilor de familie, şi doar în jur la 10% se tratează în spitale.
în urbe se acordă o atenţie mare dezvoltării şi consolidării asistenţei medicale
primare. Astfel, în ultimii ani a crescut numărul circumscripţiilor teritoriale. Ca
rezultat s-a micşorat considerabil numărul de persoane ce revin unui medic de familie
- de la 3065 în 1970 la 1700 locuitori în prezent.
De regulă, medicii de familie se unesc în centrul medicilor de familie (fostele
policlinici orăşeneşti) după principiul teritorial în secţii de medicină generală a câte 6-
12 sectoare. Şefii acestor secţii sunt pregătiţi pe problemele terapeutice, pediatrice şi
obstetrică şi ginecologie în plan metodologic şi organizatoric.

SARCINILE DE BAZĂ ALE CMF ÎN MEDIUL URBAN.


Sarcinile de bază ale CMF în mediul urban sunt:
- organizarea şi efectuarea unui complex de măsuri profilactice orientate
spre scăderea morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii în populaţia deservită;
- organizarea şi efectuarea dispensarizării populaţiei (sănătoase şi bolnave);
- organizarea şi efectuarea măsurilor de educaţie pentru sănătate a populaţiei,
programarea modului sănătos de viaţă;
- acordarea asistenţei medicale calificate populaţiei la domiciliu şi în CMF;
Realizând aceste sarcini CMF este obligat:
- să acorde asistenţă medicală primară şi de urgenţă în caz de boli, traume,
intoxicaţii acute şi alte accidente, atât la domiciliu, cât şi în CMF;
6
- să efectueze depistarea precoce a bolilor prin examinarea calificată şi
deplină a bolnavilor ce se adresează la primire în CMF;
- să spitalizeze la timp persoanele care necesită tratament în staţionar;
- să efectueze tratamentul de recuperare al bolnavilor, examenele profilactice
şi dispensarizarea persoanelor (sănătoase sau bolnave), care au nevoie de
supraveghere în dinamică;
- să supravegheze în dinamică starea sănătăţii adolescenţilor;
- să efectueze împreună cu Centrul de medicină preventivă măsurile
antiepidemice ce se impun (vaccinări, depistarea bolnavilor cu boli contagioase,
supravegherea în dinamică a contacţilor cu bolnavii de boli contagioase, a
recovalescenţilor etc);
- să efectueze expertiza incapacităţii temporare de muncă;
- să efectueze educaţia pentru sănătate, antrenând în acest lucru voluntari;
- să ridice permanent calificarea medicilor şi personalului medical mediu.

Organizarea asistenţei de staţionar a populaţiei urbane.


Asistenţa medicală de staţionar se planifică de către medicii de familie.
Accesibilitatea acestei forme de asistenţă medicală este asigurată de o reţea largă de
instituţii de diverse tipuri:
1. staţionar la domiciliu;
2. staţionar de zi în condiţii de ambulatoriu;
3.spitalizarea în staţionare specializate.
Staţionar la domiciliu
Acordarea acestei forme de asistenţă medicală poate fi efectuată de către medicul
de familie sau o echipă specială compusă din medic, asistentă medicală şi nursă.
Echipa poate fi organizată pe lângă instituţia medicală din sistemul medicinii primare
(CMF) sau pe lângă spitale.
Indicaţiile şi contraindicaţiile se apreciază de instituţia medicală. Această formă
nu este costisitoare pentru bolnavi deoarece ei suportă cheltuielile numai pentru
medicamente. Confortul şi îngrijirea diferă esenţial de cele din spital.
Staţionar de zi în condiţii de ambulatoriu
Această formă este folosită pentru tratarea bolnavilor care necesită recuperare
după externarea din spital şi cei de la staţionarele de la domiciliu după ameliorarea
stărilor acute. Atât prima, cât şi a doua categorie din cele sus-numite constituie 15%
din numărul celor trataţi la staţionarele de zi. Majoritatea pacienţilor staţionarelor de
zi din ambulatorii sunt cei ce suferă de maladii cronice care periodic se acutizează.
Această formă de asistenţă medicală poate fi folosită când bolnavul nu pierde
capacitatea de muncă, ea nu este costisitoare, previne acutizările şi complicaţiile
nedorite. Selectarea pacienţilor se efectuează prin dispensarizare calitativă de către
medicul de familie.

Analiza activităţii instituţiilor medicale.


Ministerul Sănătăţii şi instituţiile medicale în activitatea lor curentă şi de
perspectivă utilizează permanent datele statistice cu privire la sănătatea publică,
reţeaua instituţiilor, organizaţiilor şi asigurarea serviciului ocrotirii sănătăţii cu cadre
medicale.
7
Sistemul statistic tradiţional al ocrotirii sănătăţii se bazează pe datele parvenite
sub formă de dări de seamă, întocmite în instituţiile de bază şi vizate la nivelurile
intermediare şi superioare.
Schema generală a analizei include următoarele compartimente:
I. Caracteristica generală.
II.Organizarea lucrului.
III. Indicii specifici ai activităţii.
IV. Calitatea asistenţei medicale.
V.Succesiunea în activitatea instituţiei.
Schema analizei indicilor de activitate:
1. Date generale despre instituţia medicală.
2. Organizarea lucrului instituţiei medicale:
- numărul de consultaţii efectuate;
- date privind asistenţa medicală la domiciliu;
- informaţia privind sarcina medicilor.
3. Efectuarea măsurilor profilactice în policlinică şi rezultatele lor:
- examenele periodice în masă;
- examenele cu destinaţie specială.
4. Calitatea diagnosticării şi tratamentului bolilor.
5. Succesiunea tratamentului din ambulator şi staţionar.

Schema analizei activităţii staţionarului:


1. Informaţii generale.
2. Organizarea lucrului.
3. Calitatea procesului curativo-diagnostic.
4. Calitatea diagnosticării medicale.
5. Activitatea secţiilor specializate.
6. Succesiunea între secţiile staţionarului şi a staţionarului cu alte instituţii.

Interdependenţa activităţii instituţiilor curativo-profilactice.


Activitatea instituţiei curativo-profilactice este determinată de multiple condiţii:
dezvoltarea economică a ţării, situaţia demografică, condiţiile climato-geografice etc.
La analiza interdependenţei activităţii instituţiilor curativo-profilactice se utilizează
indicii de interdependenţă internă şi externă.
Legăturile interne într-un subsistem, exprimate prin indici, pot fi prezentate sub
formă de tabel, unde indicii ce caracterizează activitatea unei instituţii medicale sunt
în relaţii de reciprocitate.
Indicii externi sunt aceea cu ajutorul cărora sistemul studiat interacţionează cu
sistemele externe.
Indicii externi sunt legaţi de indicii interni, un mare interes prezentând
interacţiunea lor.

Organizarea asistenţei medicale de urgenţă.

8
Definiţie: Medicina de urgenţă este specialitatea care diagnostichează, tratează
şi stabilizează funcţiile vitale ale bolnavului sau accidentatului la locul solicitării,
în timpul transportului şi în departamentele de medicină de urgenţă ale spitalelor.
Medicina de urgenţă, ca parte componentă a sistemului de sănătate publică, este
deja bine conturată din punct de vedere organizatoric, cu standarde profesionale de
educaţie şi cercetare, dar încă în evoluţie, tinzând spre o perfecţionare şi dezvoltare
continuă.
Sub raportul principiilor de bază medicina de urgenţă este unică, dar cu
particularităţi, după cum se practică în afara sau în interiorul spitalului.
Ideea organizării serviciului de asistenţă medicală urgentă, pentru deservirea
urgenţelor prespitaliceşti, a luat fiinţă după tragicul eveniment din 1881 din Viena,
când în urma incendiului în Teatrul de Operă au suferit o mulţime de oameni. Ore în
şir oamenii suferinzi nu au primit nici un ajutor medical, cu toate că în oraş existau
multe clinici şi spitale. După acest eveniment medicul vienez Iaroslav Mundi a propus
organizarea unui punct permanent de serviciu al medicilor, gata în orice timp să
acorde ajutorul necesar şi a numit acest punct "Staţiune de salvare sau de urgenţă".
în Republica Moldova staţia de salvare Chişinău a fost organizată în 1944.
Ulterior (1959) ea a fost reunită cu Spitalul orăşenesc nr. 1 şi reprofilată în Spitalul
Orăşenesc de Salvare. Pe parcursul anilor a fost creat un sistem diversificat de
asistenţă medicală urgentă, care la 1.01.2001 includea: 15 staţii judeţene şi
municipale, 39 substaţii pe lângă Spitalele Sectoriale şi 51 puncte de salvare în
teritoriu, inclusiv 3 staţii de salvare în oraşele Tiraspol, Bălţi, Bender şi Spitalul
Clinic Municipal de Urgenţă Chişinău cu serviciul de asistenţă medicală urgentă
prespitalicească în componenţa sa. în cadrul serviciului prespitalicesc de asistenţă
medicală urgentă la 1.01.2001 activau 840 medici de urgenţă şi 1476 unităţi de felceri
şi asistenţi medicali de urgenţă.
Experienţa internaţională de organizare a asistenţei medicale prespitaliceşti de
urgenţă confirmă că modurile în care se practică medicina de urgenţă se împart
distinct în două categorii de sisteme de organizare:
A. Sisteme în care medicina de urgenţă este aplicată chiar în teren de către
medici şi cadre medii cu pregătire în medicina de urgenţă, capabile să intervină
eficient şi prompt în urgenţele medico-chirurgicale.
B. Sisteme în care medicina de urgenţă este aplicată în teren de personal
nemedical, dar specializat - "paramedici". Medicaîizarea precoce de către
nemedici a impus stabilirea unor protocoale riguroase, reducerea la maxim a
intervalelor de transportare la serviciile spitaliceşti, a volumului de asistenţa
medicală acordată la etapa de prespital, crearea de servicii dotate cu mijloace
tehnice de înalt nivel, echipate cu tehnologii avansate de stabilizare şi menţinere a
funcţiilor vitale şi posibilităţi tehnice operative de transport.

Componentele sistemului de asistenţă.

Sistemul de asistenţă medicală urgentă are următoarele funcţii:


1. Recunoaşterea urgenţelor medico-chirurgicale şi iniţierea primului ajutor
prin instruirea populaţiei, contigentelor menite să acorde primul ajutor, cadrelor
medico-sanitare din sectorul medicinii primare.
9
2. Asigurarea accesibilităţii populaţiei rurale şi urbane la asistenţa medicală
de urgenţă şi activarea (alertarea) la timp a serviciului, precum şi asigurarea
capacităţii serviciului de reacţionare operativă.
3. Iniţierea de către personal în timp util a tratamentului în urma evaluării
competente a diagnosticului şi stabilirea priorităţilor în acordarea asistenţei
medicale de urgenţă.
4. Stabilizarea şi transportarea operativă a pacientului la serviciile
specializate de către serviciul de asistenţă medicală de urgenţă cu structura,
cadrele şi tehnologiile adecvate.
5. Restructurarea secţiilor de primire în departamentele de medicină de
urgenţă cu structură, cadre şi tehnologii adecvate pentru primirea şi tratamentul
urgenţelor medico-chirurgicale.
6. Tratamentul în sălile de operaţie, serviciile de reanimare, terapie intensivă.
7. Organizare şi succesivitate interdisciplinară.
8. Planificare, instruire, evaluare.
9. Cercetări ştiinţifice în domeniu.
Investigaţiile epidemiologice referitoare la diagnosticul, incidenţa şi tratamentul
urgenţelor medico-chirurgicale ne oferă date importante de argumentare ştiinţifică a
necesităţii populaţiei în asistenţa medicală de urgenţă la etapa prespitalicească.

10
Obiectivele dezvoltării asistenţei medicale de urgenţă.

1. Reducerea mortalităţii, invalidităţii şi morbidităţii prin acordarea asistenţei


medicale operative şi calitative în caz de urgenţe medico-chirurgicale.
2. Reducerea timpului de alarmare sub 90 de secunde şi a timpului de
ajungere la caz (de la solicitare până la sosirea la caz) sub 10 min. - în centrele
municipale, judeţene şi oraşe şi sub 15 min. - în localităţile rurale.
3. Constituirea unui sistem judeţean de asistenţă medicală urgentă, reprezentat
prin staţia judeţeană de asistenţă medicală urgentă cu substaţii în centrele municipale
şi în sectoare (raioane) şi puncte de asistenţă medicală urgentă în teritorii.
4. Implementarea tehnologiilor şi metodelor de resuscitare şi terapie
intensivă, aprobate prin ordinele şi dispoziţiile Ministrului Sănătăţii şi OMS la
toate nivelurile de organizare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă.
5. Asigurarea echităţii sociale în aspect de accesibilitate la asistenţa medicală
de urgenţă, atât a populaţiei urbane, cât şi a celei rurale.
6. Stabilirea ca normativ a incidenţei solicitărilor egală cu: 270 în mediul
urban, 230 în cel rural şi 250 în medie pe republică (la 1000 de locuitori).
7. Stabilirea normativelor de asigurare a populaţiei cu echipe de asistenţă
medicală urgentă şi cu unităţi de transport specializat de 0,7 echipe/tură şi o
autosanitară la 10 mii locuitori.
8. Restructurarea secţiilor de primire în departamente de medicină de
urgenţă, care să dispună de cadre şi tehnologii adecvate primirii şi tratamentului
urgenţelor medico-chirurgicale polidisciplinare.
9. Elaborarea şi implementarea standardelor de acordare a asistenţei medicale
de urgenţă la etapa prespitalicească şi în departamentele medicinii de urgenţă.
10. Reînfiinţarea Serviciului Sanitar Aerian.
11. Crearea unui sistem integrat, pre- şi intraspitalicesc de acordare a
asistenţei medicale de urgenţă pe baza cooperării în domeniu şi standardizării
asistenţei medicale în caz de urgenţe medico-chirurgicale, de la preluarea pacientului
până la internarea lui în departamentul medicinii de urgenţă şi sectorul intraspitalicesc
specializat.

Reformarea sistemului de asistenţă medicală de urgenţă în RM.

Pentru reformarea şi dezvoltarea sistemului de asistenţă medicală urgentă se


impune realizarea cerinţelor de mai jos:
1. Acoperirea geografică a populaţiei cu servicii de asistenţă medicală
urgentă prin amplasarea pe o rază de până la 25 km a subdiviziunilor serviciului
de asistenţă medicală urgentă şi regionalizarea acestui serviciu la nivel de judeţ,
ceea ce va asigura:
- reducerea timpului de adresare (solicitare - start) sub 90 secunde;
- reducerea timpului de ajungere la caz (de la solicitare până la sosirea la
caz) sub 10 minute în centrele municipale şi oraşe şi sub 15 minute în restul
localităţilor judeţene;
- îmbunătăţirea succesivităţii serviciului de asistenţă medicală urgentă -
spital (de la oprirea autosanitarei până la primul contact cu medicul spitalului)
sub 90 secunde;

11
- reducerea solicitărilor şi transporturilor neîntemeiate;
- îmbunătăţirea asistenţei pacientului la caz şi în perioada transportării lui;
- optimizarea transportării pacientului spre spital;
- utilizarea eficientă a parcului de autosanitare (asigurarea disponibilităţii
continue) şi a echipamentelor din dotarea ambulanţelor.
2. Crearea de unităţi judeţene pentru primirea urgenţelor (într-unui sau mai
multe spitale din judeţ după caz) polidisciplinare şi asigurarea acestora cu:
- capacitatea sporită de intervenţie/tratament;
- posibilitatea rezolvării urgenţelor medico-chirurgicale polidisciplinare.
3. Optimizarea capacităţilor analitice ale componentelor sistemului judeţean.
4. Asigurarea informării/comunicării între toate componentele sistemului.
Crearea în cadrul Centrului Naţional practico-ştiinţific în domeniul medicinei de
urgenţă în baza Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Chişinău a unei secţii
organizatorico-metodice, care se va ocupa de asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii
asistenţei medicale urgente la nivel naţional, precum şi de adoptarea/implementarea
unui set de reglementări-standard vizând AMU.

Organizarea asistenţei medicale mamei şi copilului.


Sănătatea mamei şi copilului include un sistem de măsuri statale şi sociale,
orientate spre menţinerea sănătăţii mamei şi copilului şi care permite ca femeia să
poată îmbina maternitatea şi educarea copiilor cu participarea activă în producţie şi
viaţa socială.
Importanţa socio-medicală a sistemului sănătăţii mamei şi copilului este
determinată de rolul lui în ocrotirea sănătăţii femeii, scăderea mortalităţii materne şi
infantile, de educarea, începând cu vârsta cea mai fragedă, a unei generaţii tinere cu o
dezvoltare complexă din punct de vedere fizic şi spiritual.
în cadrul principiilor generale de ocrotire a sănătăţii întregii populaţii - ce-şi au
aici completă valabilitate — se disting câteva particularităţi pentru aceste grupuri de
populaţie. La nici un alt grup de populaţie, profilaxia largă în ocrotirea sănătăţii şi
atitudinea preventivă în asistenţa medicală nu sunt aplicate atât de sistematic şi de
diferenţiat ca în promovarea, ocrotirea şi refacerea sănătăţii mamei şi copilului.
în sistemul sănătăţii mamei şi copilului deosebim următoarele etape ale asistenţei
curativo-profilactice.
Etapa I - planificarea familiei şi pregătirea femeii către maternitate. Instruirea
tineretului în probleme de sexologie, profilaxie a bolilor sexual-transmîsibile, evitare
a gravidităţii nedorite şi a familiilor tinere - în problemele igienei căsniciei şi
profilaxiei avorturilor.
Etapa a 1-a - organizarea unui complex de măsuri cu scop de ocrotire antenataîă a
latului. Din aceste măsuri fac parte activitatea medicilor de familie din centrele de
asistenţă medicală primară, centrelor de sănătate a femeii (CSF) şi cabinetelor de
planificare a familiei.
Etapa a 2-a - ocrotirea întranatală a fătului, la baza căreia stă ajutorul la naştere.
Tot volumul asistenţei la această etapă este acordat în Centrele de Perinatologie de
nivelurile 1, 2 şi 3.
Etapa a 3-a - ocrotirea sănătăţii nou-născutului, efectuată în CME, centrele de
sănătate şi secţii specializate. Aceasta include în primul rând controlul alimentaţiei,
supravegherea dezvoltării fizice, îngrijirea nou-îiăscutuîui,

12
Etapa a 4-a - ocrotirea sănătăţii copiilor în perioada preşcolară, controlul asupra
dezvoltării lor fizice, alimentaţiei raţionale, statutului imunologic al copilului.
Etapa a 5-a - ocrotirea sănătăţii copilului în perioada şcolară, controlul periodic
asupra dezvoltării lui fizice şi psihice, aprecierea funcţiilor de bază ale sistemelor
organismului în creştere, depistarea şi corectarea devierilor în starea sănătăţii copiilor.
Realizarea consecventă a măsurilor conform etapelor indicate determină unitatea
organizatorică a sistemului ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, care include 2
compartimente principale - asistenţa obstetrico-ginecologică mamei şi asistenţa
curativo-profilactică a copiilor.

Reabilitarea medico-socială. şi profesională


Dacă în trecut misiunea medicului era de a salva bolnavul şi a-i păstra viaţa,
actualmente el are sarcina de a-i păstra şi activitatea socială şi a-i asigura posibilitatea
unei vieţi fericite. în prezent, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa
11% din întreaga populaţie a globului suferă de diferite grade de invaliditate. Din
aceste considerente se impune crearea unui sistem adecvat de reabilitare în fiecare
ţară.
Reabilitarea medicală (lat. rehabilitatio - a restabili, a recupera), reprezintă un
complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale şi juridice, care au scopul de a
restabili, recupera, reabilita (sau compensa) funcţiile dereglate ale organismului şi
capacităţile de muncă ale bolnavilor şi invalizilor.
Noţiunea de reabilitare există din 1946, când a fost adoptată la Congresul de
reabilitare a bolnavilor de tuberculoză (Washington). în diverse ţări savanţii au
concepţii diferite în privinţa definiţiei reabilitării, sensul ei fiind însă acelaşi.
Scopul reabilitării este sanarea bolnavului şi acordarea ajutorului pentru
restabilirea sau dezvoltarea deprinderilor profesionale, în funcţie de boala suportată.
Există următoarele tipuri de reabilitare medicală:
- adaptarea pacientului la locul precedent de muncă;
- readaptarea pacientului la un loc nou de muncă la aceeaşi întreprindere;
- activitatea la un loc nou de muncă conform calificării noi obţinute, dar cu
reducerea sarcinii;
- schimbarea calificării cu încorporarea la aceeaşi întreprindere;
- schimbarea calificării în centrul de reabilitare şi incorporarea în altă
specialitate.
Sarcinile reabilitării medicale sunt:
- a-1 face pe pacient membru activ al societăţii;
- a crea condiţiile necesare pentru activarea pacientului în procesul de
producţie, acesta fiind factorul hotărâtor în tratamentul şi reabilitarea pacientului.
Conform scopului şi sarcinilor indicate deosebim următoarele tipuri de asistenţă
medicală pentru reabilitarea bolnavilor:
- reabilitarea medicală - constă dintr-un complex de măsuri dozate pentru
recuperarea funcţiilor dereglate şi însănătoşirea pacientului, măsuri realizate de
diverşi specialişti (traumatologi, neuropatologi, cardiologi etc.) în cabinete
specializate (acupunctura, oxigenoterapie, balneoterapie etc.) cu folosirea diverselor
metode de tratament (fizioterapie, gimnastică medicală, bazine curative etc);
- reabilitarea socială - se efectuează de către medicii psihoneurologi şi
logopezi prin metode speciale şi are ca scop recuperarea graiului, mersului,
orientării în viaţa societăţii etc;

13
- reabilitarea activităţii casnice - se efectuează în camere de locuit şi
bucătării amenajate corespunzător;
- recuperarea productivă - este realizată de către specialişti în ateliere
pentru tratamentul prin muncă, dotate şi amenajate conform capacităţilor
pacientului (de croitorie, lemnărie, mecanice, strungărie etc).

Sistemul asistenţei cu medicamente.


Sistemul asistenţei cu medicamente a populaţiei este parte componentă a
serviciului farmaceutic, care la rândul său este indispensabil sistemului ocrotirii
sănătăţii. Scopul principal al serviciului farmaceutic constă în asigurarea oportună a
populaţiei şi instituţiilor curativo-profilactice cu medicamente eficiente, inofensive,
de bună calitate şi accesibile precum şi cu alte obiecte de uz medical (materiale de
pansament, obiecte de îngrijire a bolnavilor etc). Astfel, sistemul asistenţei cu
medicamente prezintă o verigă de legătură între producătorii şi furnizorii de
medicamente şi consumatori.
Activitatea practică a sectorului farmaceutic se bazează pe un complex întreg de
ştiinţe farmaceutice, principalele dintre care sunt: tehnologia medicamentelor, chimia
farmaceutică, farmacognozia, organizarea şi economia farmaceutică.
In conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea
farmaceutică, din numărul întreprinderilor farmaceutice fac parte: uzinele chimico-
farmaceutice şi laboratoarele de microproducţie, depozitele farmaceutice, farmaciile,
laboratoarele de control al calităţii medicamentelor. Aceste întreprinderi pot fi publice
(de stat) sau private.
Locul principal în asistenţa cu medicamente îl ocupă farmacia.
Unul din principiile de bază de clasificare a farmaciilor este particularitatea
activităţii economice. Celelalte principii de clasificare (particularităţile procesului de
producţie, administrative, de amplasare) sunt secundare şi pot fi îmbinate cu
principiul de bază. De exemplu, farmacia producătoare de medicamente poate fi
comunitară, de spital sau interspitalieră, autogestionară sau bugetară.
Farmacia comunitară asigură cu medicamente şi alte produse medico-
farmaceutice populaţia prin achitare contra numerar. Poate deservi şi instituţii
curativo-profilactice.
Farmacia autogestionară interspitalieră deserveşte câteva instituţii curativo-
profilactice, nu deserveşte populaţia şi îşi îndeplineşte funcţia financiar-economică în
bază de autogestiune.
Farmacia bugetară (sau farmacia instituţiei curativo-profilactice) nu deserveşte
populaţia şi îşi acoperă cheltuielile în baza bugetului de stat.

Bibliografie:
- Popuşoi E. şi colab. „Sănătatea publică şi management”. Chişinău, 2002
- Duda R. „Sănătatea publică şi management”. Iaşi, 1996.
- Eţco C., Goma L., Reabov E. „Economia ocrotirii sănătăţii”. Chişinău, 2000.

14
15