Sunteți pe pagina 1din 8

ESEU LA DISCIPLINA : ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE

TEMA ESEULUI :

NOȚIUNILE DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE

INDEPENDENȚA, IMPARȚIALITATEA ȘI INTEGRITATEA- VALORI


DEONTOLOGICE

~ SUCEAVA 2017 ~
Cuprins

Etică și deontologie juridică..........................................................................................3


Independenţa, imparțialitatea și integritatea – valori deontologice specifice
magistraților...................................................................................................................4
1. Independența........................................................................................................4
2. Imparţialitatea......................................................................................................5
3. Integritate, demnitate, onoare...............................................................................6
Bibliografie....................................................................................................................8

2
Etică și deontologie juridică

Termenul de etică provine din grecescul ethos care înseamnă în traducere liberă, caracter,
obișnuință, datină.
În sens uzual, etica reprezintă un ansamblu de concepte și principii morale în conformitate cu
care societatea decide să reglementeze comportamentul membrilor săi determinând legitimul și
acceptabilul inițial.
  Etica reprezintă o știință despre învățătura care urmărește scopul formării unei noi
personalități unui om bun și mai onest raportate direct la concepțiile de divinitate dominante la acel
moment.
Etica presupune 3 dimensiuni fundamentale:

1. Dimensiunea normativă, adică etica constituie un ansamblu de norme și principii care


dirijează conduita umană.
2. Dimensiunea de justificare, se referă la toate circumstanțele care fac etica necesară și
argumentată.
3. Dimensiunea logică, este data de perspectiva metodică conștientizând ansamblul factorilor
care explică necesitatea eticii.
DEONTOLOGIA nu reprezintă decât o formalizare a eticii care se materializează trecând prin
codurile de conduita profesională, iar unele profesiuni sunt chiar direct implicate, cum ar fi
MAGISTRATII, MEDICII, FUNCTIONARII PUBLICI, AVOCATII, EXPERTII CONTABILI, etc.
Cele mai importante valori etice fundamentale ale magistraţilor consacrate în Codul
deontologic se referă la:
-independența magistraţilor
- promavarea supremaţiei legii
- imparţialitate
- îndeplinirea îndatoririlor profesionale
- integritate, demnitate, onoare

3
Independenţa, imparțialitatea și integritatea – valori deontologice
specifice magistraților

1. Independența

A fi independent se referă la persoana care nu depinde de cineva sau ceva, care se bazează pe
propriile puteri. Este un atribut care îi permite judecătorului să acţioneze în realizarea actului de
justiţie şi mai ales să decidă doar în baza legii şi a propriei conştiinţe, fără nici o subordonare sau
influenţă.
Independenţa implică lipsa oricărei ingerinţe din partea altor puteri ale statului sau a părţilor,
precum şi existenţa garanţii reale contra oricăror presiuni exterioare.
Judecătorii trebuie să îşi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, să se supună doar
legii şi să aplice legea la situaţia de fapt determinată pe baza evaluării materialului probator, fără a
da curs factorilor exteriori cu care interacţionează.
Independenţa are un înţeles dual:
- independenţa instituţională – funcţională - care priveşte relaţiile dintre judiciar şi alte sisteme
- independenţa individuală – personală - care se referă la independenţa de facto a magistratului
Relaţionarea celor două sensuri ale noţiunii de independenţă constă în faptul că un magistrat
poate avea acea stare de spirit sau atitudine specifică în exercitarea curentă a atribuţiilor judiciare
Independenţa justiţiei implică disocierea din punct de vedere instituţional şi structural de:
- legislativ,
- executiv,
- părţi/alte persoane
- mass-media
Independenţa fată de legislativ semnifică:
- legiuitorul nu poate interveni în procesul de judecată în altă formă decât cea a emiterii de acte
normative
- după pronunţarea unei hotărâri definitivă şi irevocabilă, aceasta nu mai poate fi modificată de nici o
autoritate nejudiciară în detrimentul procesului soluţionat definitiv.
Independenţa faţă de executiv semnifică:

4
- lipsa oricărei imixtiuni din partea puterii executive în activitatea deînfăptuire a justiţiei în afara
prerogativelor delegării legislative, în situaţia Guvernului, ori graţierii individuale în cazul
preşedintelui ţării.
Independenţa faţă de părţi:
- impune statelor obligaţia de a crea sisteme judiciare care să garanteze neutralitatea instanţei, care
conferă judecătorului poziţia de arbitru neutru faţă de părţile litigante .
Independenţa fată de alte organisme, persoane, mass-media:
- judecătorii nu sunt obligaţi să dea socoteală vreunei persoane străine de puterea judecătorească
asupra modului de soluţionare a cauzei cu care au fost investiţi.
Independenţa individuală implică:
- libertatea deplină de a lua decizii în baza legii, în afara oricăror forme de influenţă externă
- capacitatea de a conştientiza factorii externe ce infuenţează activitatea magistratului
- capacitatea de a respinge factorii de natură externă ce influenţează magistratul
Independenţa nu poate fi privită ca un privilegiu al magistratului, ci ca datoria, obligaţia
fundamentală a oricărei persoane care ocupă o atare funcţie, de a-şi dezvolta calităţile intelectuale şi
morale care stau la baza conduitei independente şi imparţiale în cercetarea şi judecarea fiecărui caz
Semnifică responsabilitatea impusă fiecărui magistrat, pentru ai permite acestuia să decidă
asupra unui litigiu în mod onest şi imparţial în baza legilor şi a probelor, fără presiune sau influenţă
externă şi teamă de intervenţie din partea nimănui.
În Statutul Universal al Judecătorilor adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999
la Taipei se stipulează (art. 1) că „judecătorul în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti,
trebuie să-şi poată exercita funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/
forţele de natură socială, economică şi politică şi chiar în raport cu alţi judecători şi în raport cu
administraţia judecătorească.

2. Imparţialitatea

A fi imparţial înseamnă de a fi capabil de a face o apreciere justă, obiectivă, de a fi


nepărtinitor, obiectiv, drept.
Noţiunile de „independenţă” şi „imparţialitate” nu se suprapun întrucât independenţa nu
presupune neapărat imparţialitate, sfera acesteia din urmă fiind mai largă, o instanţă putând fi
independentă, ceea ce nu înseamnă automat că va fi şi imparţială.

5
Potrivit Codului deontologic magistraţii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, să decidă obiectiv, liber de orice influenţe, să se abţină de la orice comportament care
ar fi de natură să altereze încrederea cetăţenilor în imparţialitatea lor.
Imparţialitatea semnifică:
- atitudinea magistratului în raport cu probele şi părţile dintr-un proces
- capacitatea magistratului de a conştientiza factori de presiune internă/externă, de a-i respinge şi de
decide fără părtinire
- absenţa oricărei prejudecăţi ori idei preconcepute, privitoare atât la procesul prin care este luată
decizia, cât şi la decizia în sine.
Cerinţele imparţialităţii:
- imparţialitatea subiectivă (personală) o se raportează la opinia judecătorului o să înlăture orice
motiv care să favorizeze sau defavorizeze vreo parte.
- imparţialitatea obiectivă (funcţională) o se raportează la opiniile altora o să nu existe fapte
determinate şi verificabile care ar justifica îndoielile cu privire la imparţialitatea judecătorului.
Garanţia imparţialităţii impune judecătorilor şi procurorilor următoarele interdicţii:
- de a interveni pentru soluţionarea unor cereri,
- de a pretinde ori accepta rezolvarea intereselor personale ori ale membrilor familiei sale altfel decât
în limitele cadrului legal;
- de a realiza imixtiuni în activitatea altor judecători sau procurori;
- de a fi influienţaţi în soluţiile pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de relaţiile de
familie şi sociale.
Magistraţii pot participa ca formatori în cadrul INM, SNG potrivit programului stabilit cu
conducerile instanţelor/ parchetelor în care formatorii îţi desfăţoară activitatea;
- de a desfăţura orice activitate legată de actul de justiţie în cazul în care presupune existenţa unui
conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor
generale ale societăţii.
În desfăşurarea dezbaterilor judiciare din timpul şedinţei de judecată, judecătorul trebuie să
manifeste o conduită corectă, onestă, civilizată, atentă faţă de părţile din procesul dedus judecăţii, de
a folosi un ton adecvat,politicos, de natură să menţină solemnitatea şedinţelor de judecată şi ordinea
dezbaterilor.

3. Integritate, demnitate, onoare


A fi integru semnifică a fi corect şi de bună credinţă, a fi onest, cumpătat, cinstit, incoruptibil.

6
Integritatea semnifică:
- calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricărui fel de influenţă asupra
procesului prin care el caută, admite probe şi deliberează
- a avea anumite principii morale şi a acţiona consecvent în raport cu acestea.
Componentele integrităţii se referă la onestitate şi moralitate judiciară
Nu există grade de integritate, această valoare este absolută sau lipseşte cu desăvârşire.
Sub aspectul integrităţii, se va aprecia dacă judecătorul evaluat:
- apără independenţa justiţiei, descurajând orice imixtiune în activitatea judiciară;
- este obiectiv şi imparţial în exercitarea funcţiei;
- aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii orice presiuni sau ingerinţe în actul de
justiţie;
- garantează prin atitudinea şi activitatea sa supremaţia legii;
- garantează prin atitudinea şi activitatea sa egalitatea cetăţenilor în faţa legii, demnitatea părţilor;
- asigură ordinea şi solemnitatea şedinţelor de judecată;
- nu dezvăluie informaţiile cu caracter confidenţial;
- este preocupat de creşterea performanţei profesionale;
- nu săvârşeşte acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie sau societate;
- apară prestigiul autorităţii judecătoreşti;
- dovedeşte respect şi bună credinţă în relaţiile cu colegii;
- îndeplineşte competent îndatoririle profesionale;
- respectă obligaţiile cu caracter administrativ.
Valoarea etică a integrităţii este dublată de cea a imparţialităţii sens în care magistratul este
dator să manifeste:
- preocupare pentru informarea completă şi corectă;
- să asigure egalitate de tratament pentru toate părţile din proces;
- să păstreze o atitudine echidistantă faţă de părţi în timpul şedinţei de judecată;
- motivarea hotărârilor să dovedească preocupare pentru o argumentare rezonabil echivalentă între
părţi;
- să evite exprimări/ manifestări ale propriilor convingeri de altă natură decât cele juridice şi
prejudecăţi în cursul şedinţei de judecată şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti.
În cadrul colectivelor din care fac parte magistraţii trebuie să aibă relaţii profesionale bazate pe
respect şi bună credinţă indiferent de vechime în profesie şi funcţia colegilor lor, fiindu-le interzis în
a-şi exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor.

7
Bibliografie

1. Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr.


328/2005, publicată în M. Of. nr. 815/08.09.2005;
2. Cristi Danileț, Concurs de admitere la INM și Magistratură 2014. Proba 3. Interviul.
Etică și deontologie judiciară, Editura C.H. Beck, București, 2014;
3. Cristi Danileț, Concurs de admitere la INM și Magistratură 2013. Proba 3. Interviul.
Etică și deontologie judiciară, Editura C.H. Beck, București, 2013;
4. Pivniceru M., Luca C., Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, Ed.
Hamangiu, București, 2008;

S-ar putea să vă placă și