Introducere

Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia.

Schimbările ce au intervenit în anii nouăzeci ai secolului trecut în viaţa social-
politică şi economică a societăţii au determinat apariţia nu numai a noilor
fenomene şi concepte, dar şi a unor noi metode şi strategii ale comunicării
mediatice, contribuind la revigorarea spectaculoasă a genurilor jurnalisticii, şi nu
în ultimul rând, a interviului. În noile condiţii, tocmai interviul, mai mult, poate,
decât alte genuri, ilustrează oportunităţile ce ţin de afirmarea reală a liberului
schimb de opinii, de degajarea stilului scrierilor jurnalistice, extinderea ariilor
problematice abordate, libertatea în alegerea conţinutului şi formei scrierilor
jurnalistice.
Interviul a convenit, poate cel mai mult, noii stări de spirit a societăţii,
marcând vectorul mişcării spre deschiderea democratică. Este una din
explicaţiile fenomenului proliferării interviului, care a întruchipat, probabil, în
modul cel mai adecvat, caracteristicile „discursului de tranziţie”.
Asigurarea unui dialog liber în societate, a unui schimb continuu de idei şi
valori reprezintă una din misiunile şi preocupările de bază ale mijloacelor de
comunicare în masă. Mass media poate stabili un contact simultan cu un număr
impunător de oameni aflaţi la mare distanţă de sursa mesajului comunicat şi în
mod clar separaţi unii de alţii. Un mesaj difuzat prin intermediul mass media –
articol de ziar, emisiune radiofonică sau de televiziune – îi poate antrena pe
reprezentanţii a două sau mai multor grupuri sociale, aflate într-o anumită
chestiune pe poziţii de adversitate, într-un dialog, fie el şi unul virtual, care, fără
mijlocirea presei, n-ar fi fost posibil poate că niciodată.
Dintre toate formele intervenţiei ziaristice interviul răspunde în cea mai
mare măsură dorinţei individului de a comunica. Apărut sub zodia dialogului,
interviul constituie una dintre cele mai eficiente modalităţi de asigurare a
comunicării: individ cu alt individ, individ cu grupul social pe care-l reprezintă,
un grup social cu alt grup social, o comunitate socială cu altă comunitate socială,
societatea cu factorii de decizie. Tocmai prin această particularitate, probabil, se
explică una din cauzele proliferării interviului, prin multiplele tipuri ce-l
caracterizează, în paginile presei scrise şi în programele de emisie ale posturilor
de radio şi de televiziune. Este, de fapt, şi ceea ce determină actualitatea acestei
teme de studiu.
În ultimii ani, problematica pusă în discuţie prin intermediul acestui gen s-a
extins, spectrul persoanelor intervievate s-a extins. De fapt, pentru mass media
nu mai există teme tabu, chestiuni ce n-ar putea fi abordate. Participanţii la
discuţii au devenit mai sinceri şi mai deschişi, atât în formularea întrebărilor, cât
şi în răspunsurile date. Bariera existentă odinioară – anumite lucruri pot fi spuse
şi date publicităţii, iar altele nu – a dispărut. Se evită şi cazurile, când răspunsul
la întrebarea solicitată era cunoscut până ca ea să fie formulată, pentru că opinia
expusă nu putea să se afle la mare distanţă de punctul de vedere oficial.
În zona atenţiei opiniei publice au apărut personalităţi noi (dar şi
„nomenclaturiştii” de ieri prezintă un nou interes pentru publicul larg în măsura
în care aceştia pot aduce în lumină multiple aspecte care până odinioară erau
categorisite drept o mare taină de stat). Astfel, acest gen poate fi considerat o
modalitate eficientă de punere în circulaţie, dar şi de valorificare a multiplelor
idei, opinii, exprimate atât de personalităţile publice, cât şi de orice persoană –
deţinătoare de informaţie utilă pentru publicul larg. În viziunea noastră, o
investigaţie a locului şi rolului interviului în comunicarea în presa culturală din
Republica Moldova, a modalităţilor de valorificare a potenţialului acestui gen ar
fi utilă nu numai pe plan teoretic, completând tabloul general al evoluţiei
sectorului mediatic şi contribuind în mod real la dezvăluirea stării actuale şi a
tendinţelor relevante, înregistrate în activitatea jurnalistică în circumstanţe noi,
dar şi pentru cei care practică interviul în presa culturală de azi.
 Scopul şi obiectivele tezei. Autoarea şi-a pus drept scop investigarea
interviului din presa culturală autohtonă în întreaga lui complexitate (definire,
tipologie, modalităţi de realizare şi, în fine, analiză comparativă).
În acest sens au fost formulate câteva obiective:
- identificarea rolului şi locului interviului şi în valorificarea
jurnalistică a realităţii noastre culturale la etapa actuală;
- determinarea dimensiunilor conceptuale ale interviului;
- realizarea unei tipologii a interviului;
- examinarea tehnicilor de redactare a interviului, în vederea
valorificării cât mai pregnante a mesajului comunicat.
- determinarea orientărilor şi tendinţelor actuale în evoluţia interviului
din presa culturală a Republicii Moldova.
Instrumentarul metodologic şi suportul teoretico-ştiinţific al lucrării.
Punctul de vedere din care a fost analizată arta dialogului în presa culturală este
cel oferit de teoria comunicării.
Întru elucidarea mai consistentă a construcţiilor textuale de tipul interviu, a
fost aplicată metoda cercetării comparative.
În plus, am utilizat câteva metode mai tradiţionale – demersul de tip
analitic, precum şi metodele inductivă şi deductivă.
Caracterul original al tezei. Într-o anumită măsură, elementul de noutate
al lucrării constă în încercarea de a analiza sturcturile textuale ale interviului din
presa noastră culturală.
Valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele investigaţiilor pot fi utilizate în
elaborarea unui studiu comparativ al interviui din presa culturală a Republicii
Moldova cu produse similare din alte spaţii mediatice.
Marea majoritate a studiilor consacrate interviului sunt efectuate în fiecare
caz doar dintr-o perspectivă – sau a prestaţiei jurnalistului, autorului de
interviuri, sau a construcţiei mesajului difuzat, pornindu-se de cele mai multe ori
de la ideea ce trebuie, dar nu şi ce aşteaptă consumatorul de informaţie.
 Structura lucrării de licenţă. Teza include o introducere, urmată de două
capitole cu subcapitolele respective, fiind finalizată prin concluziile de rigoare
din încheiere şi printr-o bibliografie selectivă a operelor şi a lucrărilor consultate
şi citate în textul propriu-zis.
Capitolul I al lucrării, intitulat „Interviul – gen publicistic. Delimitări
teoretice”, pune în lumină acest format jurnalistic în contextul celorlalte genuri
publicistice, bazate pe arta milenară a dialogului, încercând totodată să facă
delimitările necesare dintre genurile respective. Un accent deosebit a fost pus pe
încercarea de a clasifica structurile textuale de tipul interviu.
De asemenea, într-un compartiment aparte, a fost analizată – din mai multe
puncte de vedere – arta sau ştiinţa de a pune întrebări.
Capitolul II al tezei include Studiul de caz, axat pe analiza Interviului în
presa culturală autohtonă, conţinând trei secţiuni.
Prima dintre ele elucidează statutul jurnalistului în procesul de dialog cu
persoana intervievată, în funcţie de tipul de media.
Sunt, de asemenea, sintetizate modalităţile de pregătire a acestui format
dialogal, pornind de la predocumentare şi documentare, elaborarea setului şi
succesiunii de întrebări necesare pentru realizarea unui produs de bună calitate.
Ţinem să precizăm că în această analiză am utilizat o serie întreagă de interviuri
din presa noastră culturală, începând cu rubricile din ziarele cu caracter
generalist (şi terminând cu publicaţiile culturale proprii-zise, specializate (În
ultimul compartiment al tezei, ne-am propus să analizăm arta dialogului din
perspectivă comparativă, formatul respectiv fiind circumscris diferitor contexte
meditica, pentru a-i depista mai pregnant „virtuţile comunicaţionale”.