Sunteți pe pagina 1din 2

Jurnalism – clasa a IX-a

Lecția 3 –Subiectiv vs. obiectiv

Citiţi aceste articole şi reflectaţi pe marginea lor. Răspundeţi la întrebări

Fiul lui Teriohin îşi face stagiul în ministerul tatălui său,


iar serviciul de presă ascunde acest lucru

Kirill, fiul ministrului economiei, Serghei Teriohin, a fost admis ca stagiar în ministerul condus de
tatăl său.
Potrivit relatărilor „Obkom”-ului (o ediţie ucraineană pe Internet), vineri, la minister, „a avut loc
ceremonia solemnă de admitere la stagiu a vreo douăzeci de studenţi, dintre cei mai buni, de la
instituţiile de învăţământ superior din Ucraina, acestora înmânându-li-se şi actele ce le confirmă
statutul”.
„Printre aceşti fericiţi era şi un tânăr cu numele Teriohin Kirill Sergheievici. După ceremonia de
înmânare a documentelor, Serghei Teriohin a confirmat că Kirill Sergheievici este feciorul său”, menţi-
onează ediţia.
Potrivit informaţiei de care dispune ediţia „Obkom”, ministrul a menţionat că nu a intervenit ca
Teriohin-juniorul să-şi facă stagiul la minister şi că selecţia „laureaţilor” a fost făcută în cadrul şcolilor
superioare.
Încercările ziariştilor de a-l aborda pe Kirill, pentru a afla opinia acestuia, au eşuat, angajatele
servi- ciului de presă „făcând zid” în jurul său, acoperindu-l astfel de ochiul camerelor tv şi ale
reporterilor.
Potrivit aceleiaşi surse, angajatele serviciului de presă au deschis uşa de la ieşirea în caz de
incendiu, scoţându-l astfel pe Kirill din sala de şedinţe.
Ministrul s-a arătat mirat de acest fapt şi, potrivit ediţiei, a declarat că „acest lucru nu era necesar
şi că (…) Kirill ar fi acceptat să acorde un interviu”.
Ukrainskaia pravda. 29.07.2005

Întrebări:
1. În ce mod îşi exprimă autorul atitudinea faţă de eveniment?
2. Cât de obiectiv este autorul? Prin ce se relevă imparţialitatea/parţialitatea sa?
3. Care sunt sursele de care uzează autorul? Exprimă acestea poziţia părţilor aflate
în conflict?
4. Sunteţi de acord cu felul în care au fost alese sursele?
5. Puteţi califica acest articol ca „bun”? Evaluaţi-l în baza unei scale de cinci
puncte. Motivaţi evaluarea făcută.

Timoşenko este ameninţată cu moartea

Se pregătea un atentat la viaţa premierului ucrainean

Viaţa şefului executivului ucrainean, Iulia Timoşenko, a fost ameninţată de un atentat în curs de
pregătire. Această informaţie a fost difuzată de serviciul de securitate al Ucrainei, cu trimitere la „surse
diplomatice demne de încredere”. Şeful acestui serviciu, Aleksandr Turcinov, este unul dintre
comilitonii cei mai apropiaţi ai Iuliei Timoşenko. Acest fapt ne permite să acredităm ideea că declaraţia
serviciilor speciale are ca scop creşterea ratingului premierului ucrainean.
Potrivit unor informaţii preliminare, atentatul putea fi pus la cale de structuri ce au legătură cu
Combinatul siderurugic de la Nikopol. Unul dintre coproprietarii acestuia este Viktor Pinciuk, ginerele
ex-preşedintelui ucrainean Leonid Kucima. Recent, Pinciuk a învinuit-o pe Timoşenko că aceasta ar
dori să se răfuiască cu el. „Ar face mai bine să se ocupe de problemele statului, nu să regleze conturile
Jurnalism – clasa a IX-a
Lecția 3 –Jurnalismul faptului sau jurnalismul „adevărului”?

cu cineva”, a declarat Pinciuk, care este nemulţumit că Timoşenko a făcut un demers la


Procuratura Generală, solicitându-i să atace în justiţie o hotărâre a Curţii economice, care a
confirmat că acţiunile Combinatului aparţin lui Pinciuk.
Lupta Iuliei împotriva oligarhilor ucraineni i-a adus nu numai reputaţia de cel mai popular
om politic din Ucraina, ci a propulsat-o pe locul al treilea între cele mai influente femei din lume,
potrivit unui top publicat de revista „Forbes”. La ora actuală, Timoşenko se bucură de o
popularitate mai mare chiar decât a preşedintelui Viktor Iuşcenko. Aceasta supără elitele ucrainene
aflate la putere şi condu- ce, permanent, la fricţiuni între adepţii preşedintelui şi cei ai primului
ministru.
Revista „Forbes” scrie despre Timoşenko ca despre „o femeie de un curaj ieşit din comun”.
În Ukraina, Timoşenko este un simbol al „mâinilor curate”, pe care Iuşcenko le-a promis
alegătorilor. Evghenia, fiica dnei Timoşenko a renunţat la gărzile de corp şi intenţionează să se
mărite cu un rocker britanic de condiţie modestă. În acelaşi timp, Andrei, fiul lui Iuşcenko, circulă
în automobile de lux şi, potrivit ziariştilor ucraineni, s-a instalat într-o locuinţă scumpă din centrul
Kievului.

Ivanna GORINA,
Kiev
Rossiiskaia gazeta. 01.08.2005

Ediţia poloneză a revistei „Playboy” a desemnat-o pe dna Timoşenko „omul lunii”. Revista
„Elle”, de asemenea, îi remarcă eleganţa şi rafinamentul. Ea este apreciată ca „o graţioasă femeie-
politician, care a mângâiat inimile cititorilor revistei „Playboy”. Timoşenko însă a declarat că nu
va accepta să se fotografieze pentru „Playboy”, întrucât „nu corespunde standardelor” acesteia.

Întrebări:
1. Este exprimată în acest articol atitudinea autorului? Dacă da, atunci prin ce
mijloace?
2. Cât de obiectiv este autorul? Prin ce se relevă obiectivitatea/parţialitatea sa?
3. Faptele sunt expuse logic sau nu?
4. Articolul are toate elementele necesare? Ce anume îi lipseşte şi de ce?
5. Este acesta un articol bun? Evaluaţi-l în baza unei scale de cinci puncte.