Sunteți pe pagina 1din 2

Fișă de caracterizare psiho-pedagogică a elevului

I. Date familiale:
A. Băiatul locuiește împreună cu mama şi bunica din partea mamei. …a venit în
clasa noastră în timpul anului școlar 2017-2018.
      B. Conditii materiale:
Condițiile materiale pot fi definite ca fiind bune deoarece elevul are tot ceea ce îi este
necesar pentru a-și desfășura activitatea școlară în bune condiții.        
       C. Climat afectiv:
Relaţiile afective din familie le pot defini ca fiind calme. Cea care se ocupă cel mai
mult de elev este mama. Aceasta a participat la activităţile şi şedinţele cu părinţii
organizate la nivelul clasei.

II.Date despre dezvoltarea fizica si starea sanatatii:


A. Dezvoltarea fizică: Elevul este dezvoltat armonios, în limitele specifice vârstei.
Conform ultimului control medical efectuat la şcoală la începutul acestui an
calendaristic este sănătos clinic.
B. Dificultăți la învățătură: Elevul întâmpină dificultăţi minore la învățătură, are o
bună capacitate de învățare și un potential creativ bun. Are nevoie de mai multă
atenție și sprijin în realizarea temelor. De cand a venit am observant un progres
la învăţătură. Dacă în primele săptămâni costant lua calificative de ”S” atât în
scris cât şi la oral, pe parcurs implicarea lui în desfăşurarea activităţilor la clasă
este în creştere (în special la oral). Acest fapt se reflectă prin calificative de ”B”
şi, ”FB” (în special la desterităţi) primite. A fost remarcată plăcerea şi ambiţia
cu care doreşte să răspundă, să fie scos la tablă (în special la matematică).

III. Date psihologice:


1.Intelectul 
A. Spirit de observație: Are un spirit de observatie dezvoltat, fiind capabil să distingă
cu usurintă elementele semnificative ale fenomenului observat.
B. Nivelul de dezvoltare al imaginației: Dispune de o bogată imaginație, este pasionat
de activităţile practice.
C. Capacitatea de înțelegere: Elevul înțelege materialul oral și scris și dovedește o
bună capacitate de înțelegere.
D .Nivelul de dezvoltare al memoriei: Are nevoie de mai multe repetiții pentru a
realiza o bună împărțire a informațiilor, însă conservarea informatiilor este fidelă și de
lungă durată. Memoria mecanică nu este foarte dezvoltată, ea fiind însă suplinită şi
îmbogăţită de o memorie vizuală înalt funcțională.
E.Stilul de învăţare: Elevul tinde să-și construiască propriul stil de învățare în funcție
de capacitățile de care dispune. Nu reușește să-și îndeplinească singur toate sarcinile,
mai are nevoie de ajutor și sprijin.

2.Afectivitatea:
Elevul își exteriorizează cu usurință unele dintre trăirile afective, dar are și unele
rezerve în acest sens. Poate dezvolta sentimente puternice care au, în plus, un grad de
sensibilitate ridicat.

3. Insusiri de personalitate:
Elevul este sociabil, doreste să-și ajute colegii, este modest și sincer. Este vesel, a
reuşit să-şi facă prieteni cu destulă usurinta.

IV. Date referitoare la conduită: Conduita în grupul de copii este una obișnuită, are
prieteni și este în general dezinvolt. Este politicos și toți profesorii care predau la clasă
(Religie și Engleză) sunt mulțumiți de comportamentul lui în cadrul orelor. De când a
venit în acest colectiv, s-a făcut remarcat prin bunul simț de care a dat și dă dovadă.

V. Concluzii:
Dezvoltarea elevului în plan psihic se desfăsoară în limitele specifice vârstei.      

Director, Prof.inv.primar,
……………… Stroe Gabriela