Sunteți pe pagina 1din 25

Caracteristici ale sculelor aschietoare

Dr. ing. dr. ec. Cezarina Adina TOFAN


În timpul procesului de aşchiere, scula înlătură de pe suprafaţa de aşchiat a
piesei. adaosul de prelucrare.
Suprafaţa de pe care se îndepărtează aşchiile se numeşte suprafaţă de
aşchiere, iar suprafaţa rezultată în urma prelucrării, suprafaţă aşchiată.

În general o sculă aşchietoare are o parte activă A, cu care realizează


detaşarea aşchiilor, şi o parte de prindere B. Elementul cel mai important este
partea activă a sculei aşchietoare.
Elementele geometrice ale capului cuţitului de strung

Faţa de aşezare principală, îndreptată spre suprafaţa de aşchiere.


Faţa de aşezare secundară, îndreptată spre suprafaţa prelucrată.
Tăişul principal, rezultă din intersecţia feţei de degajare cu faţa de aşezare principală .
Tăişul secundar, rezultă din intersecţia feţei de degajare cu faţa de aşezare secundară .
Vârful cuţitului, rezultă din intersecţia dintre tăişul principal şi cel secundar.
FENOMENE SPECIFICE PROCESULUI DE AŞCHIERE

Prelucrarea metalelor prin aşchiere are loc în


condiţiile unui proces de deformare plastică intens,
însoţit de o serie de fenomene specifice.
Fenomene termice

În timpul desfăşurării procesului de aşchiere, o


mare parte din lucrul mecanic de deformare se
transformă în căldură, la care se mai adaugă căldura
rezultată din frecarea între sculă şi aşchiere, dintre
piesa de prelucrat şi scula aşchietoare precum şi din
frecarea internă între elementele componente ale
aşchiei.
Căldura astfel dezvoltată conduce la încălzirea
sculei aşchietoare, a piesei de prelucrat, a aşchiilor
detaşate în timpul prelucrării
Depunerile pe tăiş
La prelucrarea metalelor prin aşchiere, în special a
celor cu o bună plasticitate, pe suprafaţa de degajare, în
apropierea vîrfului cuţitului, apare un strat de metal
presat, dur, numit depunere pe tăiş.
Această depunere pe tăiş este de 1—3 mm şi depinde
de natura materialului de prelucrat, de geometria sculei
aşchietoare, de regimul de aşchiere şi în special de viteza
de aşchiere. Din cauza depunerilor pe tăiş dimensiunile
pieselor prelucrate se modifică.
Depunerile pe tais
Uzura sculei aşchietoare. În procesul de aşchiere are loc
un fenomen de erodare mecanică, chimică, electrochimică, termică
etc. a materialului sculei, care duce la modificarea configuraţiei
iniţiale a părţii active.
Acest fenomen se numeşte uzura sculei aşchietoare.
Uzura se materializează în modificarea părţii active pe
feţele de degajare şi de aşezare. Pe faţa de degajare, din cauza
frecării puternice cu aşchiile detaşate, apare o adancitură şi o
îndepărtare de material de pe faţa de aşezare, ca urmare a frecării
cu piesa de prelucrat.
Durabilitatea sculei, factorii de influenţă

Durabilitatea sculei reprezintă timpul de


utilizare efectivă între două reascuţiri.
Dintre factorii care influenţează puternic
asupra durabilităţii sculei se menţionează: materialul
sculei şi al piesei de prelucrat, geometria sculei,
regimul de aşchiere etc.
Durabilitatea sculei, factorii de influenţă

Materialul sculei este elementul de bază în


determinarea durabilităţii. Cu cat el este mai rezistent la
solicitări mecanice, termice, de uzură etc. cu atat uzura este
mai mică şi durabilitatea mai mare.
Materialul piesei influenţează asupra durabilităţii
prin rezistenţa mecanică pe care o opune în timpul
procesului de aşchiere. Cu cat acesta este mai rezistent cu
atat uzura este mai mare şi deci durabilitatea mai mică.
Regimul de aşchiere influenţează asupra durabilităţii
în special prin viteza de aşchiere. Cu creşterea vitezei de
aşchiere creşte şi uzura sculelor. Adancimea de aşchiere şi
avansul influenţează durabilitatea în mod similar vitezei
însă cu o intensitate mai mică.
Durabilitatea sculei, factorii de influenţă

Procesul de uzură poate fi diminuat foarte mult


prin folosirea lichidelor de răcire şi ungere. Asupra
uzurii influenţează şi netezimea suprafeţelor active
ale sculei. Cu cat acestea sunt mai netede, cu atat
uzura este mai mică.
Regimul de aşchiere reprezintă
totalitatea parametrilor ce
caracterizează desfăşurarea
procesului de aşchiere.
Aceşti parametri sunt:

viteza de aşchiere;

Avansul;

adancimea de
aşchiere;
Avansul s este spaţiul parcurs de scula aşchietoare în decursul
unei rotaţii complete a piesei şi se măsoară în milimetri pe rotaţie
(mm/rot).
Adîncimea de aşchiat t este distanţa dintre suprafaţa de aşchiat şi
suprafaţa aşchiată, măsurată în direcţia normală pe suprafaţa
prelucrată. Se exprimă în milimetri.
Viteza de aşchiere v este spaţiul parcurs de tăişul sculei în raport
cu piesa de prelucrat, în unitatea de timp, şi se măsoară în metri pe
minut (m/min).
Un alt criteriu important de clasificare al
prelucrarilor prin aschiere, este cel al preciziei
prelucrarilor. Din acest punct de vedere,
prelucrarile pot fi:
- de degrosare;
- de semifinisare;
- de finisare;
- de superfinisare.
FORŢELE ÎN PROCESUL DE AŞCHIERE.

Mărimea efortului aplicat asupra sculei, pentru a produce aşchierea,


depinde de materialul piesei de prelucrat, de materialul şi geometria sculei
aşchietoare, de parametrii regimului de aşchiere etc.
Direcţia forţei de aşchiere aplicată asupra cuţitului este orientată în
spaţiu, în funcţie de geometria sculei aşchietoare, poziţia acesteia în raport cu
piesa etc. Efortul aplicat asupra sculei se
descompune în trei componente Fx, Fy,
Fz, după trei direcţii perpendiculare x, y,
z , adică după direcţia avansului, după
direcţia normală pe suprafaţa de
prelucrat şi după direcţia vitezei de
aşchiere.
Componenta Fx se numeşte
forţă de avans, Fy forţă radială, iar Fz
forţă tangenţială.
Componenta Fz se mai numeşte
şi forţă principală de aşchiere.
MATERIALE PENTRU SCULELE AŞCHIETOARE
Sculele utilizate la aşchierea metalelor sunt
executate din oţel carbon pentru scule, oţel rapid,
carburi metalice, materiale mineraloceramice,
materiale abrazive, diamant.
Oţelul carbon pentru scule. Oţelul carbon pentru scule se fabrică
în mai multe calităţi, utilizarea lui fiind legată de destinaţia sculelor.
Oţelul aliat pentru scule. Oţelurile aliate pentru scule se deosebesc
de oţelul carbon pentru scule prin aceea că îşi păstrează mai bine
proprietăţile de duritate, tenacitate şi rezistenţă mecanică cand sunt
folosite la temperaturi ajungînd pînă la 500°C.
Oţeluri rapide. Oţelurile rapide sunt oţelurile aliate destinate
aşchierii cu viteze mari, avand capacitatea de prelucrare mare la
temperaturi de 550—700°C.
 Carburi metalice. Carburile metalice de wolfram, titan,
cobalt etc.
- se caracterizează prin duritate foarte mare care se
menţine şi la temperaturi de 900—1 000°C. Ele se utilizează
cu rezultate deosebite la prelucrarea cu viteze mari şi foarte
mari. Carburile metalice sunt foarte rezistente la uzură însă
sunt sensibile la şocuri.

Carburile metalice se prepară sub formă de pulbere din care se


realizează prin presare plăcuţe de diferite forme şi dimensiuni, care se lipesc
sau se fixează mecanic pe corpul sculei.
Oxizi sinterizaţi. Plăcuţele din oxizi sinterizaţi, cunoscute şi sub denumirea
de plăcuţe mineralo-ceramice, sunt realizate prin sinterizare la temperaturi de
1500-20000C în cuptoare cu vid, din granule fine de oxid de aluminiu pur sau cu
adaosuri de elemente de aliere (cel mai adesea carburi metalice) şi metale pure ca
liant.
Se caracterizează printr-o duritate şi rezistenţă la uzură mult superioare
carburilor metalice. De asemenea, ca urmare a conductivităţii termice mici, a
temperaturii de înmuiere înalte şi a stabilităţii faţă de reacţii chimice, aceste
materiale îşi păstrează proprietăţile aşchietoare şi rezistenţa la uzură la temperaturi
înalte, permiţând utilizarea unor viteze de 1,5-2,5 ori mai mari decât în cazul
plăcuţelor din carburi metalice.
Materiale superdure. Materialele superdure folosite în construcţia
sculelor aşchietoare au ca elemente de bază diamantul sau nitrura cubică de bor
(naturale sau sintetice), utilizate ca monocristale sau policristale.
Diamantele au duritatea cea mai ridicată dintre materialele utilizate la
confec-ţionarea sculelor, ceea ce le asigură o mare rezistenţă la uzură. Se folosesc
pentru prelucrări de finisare, unde este esenţială micşorarea variaţiei dimensionale
prin uzură şi o bună netezime a suprafeţelor prelucrate.
Materiale abrazive. Materialele abrazive au
proprietatea de a detaşa aşchii din metal şi se prezintă sub
formă de pulbere, panze şi pietre abrazive. In general, ele
se utilizează pentru prelucrarea metalelor dure, in vederea
unei precizii şi calităţi superioare a suprafeţei.
VĂ MULŢUMESC!