Sunteți pe pagina 1din 2

MATERIALE COMPOZITE

Tipuri de matrici utilizate

Matricea compozitelor trebuie să fie constituită dintr-un material capabil să înglobeze


componenta dispersă, pe care să nu o distrugă prin dizolvare, topire, reacţie chimică sau
acţiune mecanică. Rezistenta compozitului la temperatură şi la coroziune sau oxidare
este determinată în primul rând de natura matricei. În cele mai multe cazuri, aceasta
reprezintă partea deformabilă a materialului, având o rezistenţă mecanică mai scăzută
decât materialul complementar pe care îl include. Alegerea matricei se face în funcţie
de scopul urmărit şi de posibilităţile de producere a compozitului. În tehnologiile actuale
se folosesc numeroase tipuri de matrici: metalică, ceramică, sau organică.

Matricea reprezintă aşadar, o parte a materialului compozit care asigură atât transferul
solicitărilor exterioare la ranforsat, cât şi protecţia elementelor de ranforsare împotriva
distrugerilor mecanice şi prin eroziune.

Matrici organice

Matricele organice sunt executate din materiale plastice. Se pot folosi fie materiale
termoplastice: polietilenă, polistiren, poliester, cetonă, etc., fie materiale termorigide:
răşini de poliester, răşini epoxy, răşini fenolice, răşini poliamidice, răşini melamine.
Matricile din răşini asigură compozitului proprietăţi mecanice şi chimice crescute, chiar
la temperaturi de până la 450oC, în cazul răşinilor fenolice.

Matricile organice au utilizarea cea mai largă în domeniul materialelor compozite.


Dintre acestea, materialele polimerice prezintă o serie de avantaje:

• sunt uşoare
• asigură transparenţă
• sunt izolatoare electric şi termic
• sunt impermeabile
• au rezistenţă mare a coroziune
• asigură autolubrifierea
• se poate obţine un comportament elastic sau plastic.

Proprietăţile acestor materiale sunt dependente aproape în exclusivitate de temperatură,


comportarea lor fiind determinată de mărimea forţelor de legătura dintre atomi, numărul
de legături chimice pe unitatea de volum şi rezistenţa la degradare a legăturilor sub
acţiunea unor agenţi externi. Deşi matricele de natură organică satisfac cele mai multe
dintre cerinţele care se impun pentru a putea fi folosite la producerea materialelor
compozite, ele prezintă şi numeroase dezavantaje: rezistenţă mecanică redusă la
temperaturi înalte, o durată scurtă de menţinere în stare lichidă după preparare,
conductivitate termică redusă, un coeficient mare de dilatare termică şi rezistenţă relativ
mică la şoc mecanic.

Principalul neajuns al matricelor organice, şi anume slaba rezistenţă la temperatură, a


menţinut în atenţie materialele organice gen sticlă şi pentru matrice. Se pot obţine astfel
compozite cu temperaturi de lucru între 500°…1200 °C.

În funcţie de structură, matricile organice pot fi:

• matrici amorfe (sunt transparente):


• matrici neamorfe (pe măsură ce scade gradul de amorfizare scade şi transparenţa).

Material compozit cu matrice organică amorfa

În general, există două familii de matrici organice:

• matrici organice termorigide:


• matrici organice termoplastice.

Matrici termorigide

Acestea au proprietatea ca prin încălzire devin suficient de plastice, iar după răcire
(solidificare) se întăresc ireversibil (se pot forma o singură dată) datorită transformărilor
chimice suferite. Astfel, după polimerizarea răşinii, sub acţiunea căldurii, şi în prezenţa
unui catalizator, se obţine o structură tridimensională, care nu poate fi distrusă decât la
temperaturi ridicate. Se obţin astfel o serie de proprietăţi mecanice şi termomecanice
favorabile. Proprietăţile mecanice ale compozitelor polimerice depind de unităţile
moleculare care formează reţeaua şi respectiv de lungimea şi densitatea legăturilor.

termoplastice: polietilenă, polistiren, poliester, cetonă, etc., fie materiale termorigide: răşini de
poliester, răşini epoxy, răşini fenolice, răşini poliamidice, răşini melamine. Matricile din răşini asigură
compozitului proprietăţi mecanice şi chimice crescute, chiar la temperaturi de până la 450oC, în cazul
răşinilor fenolice.

Matricile organice au utilizarea cea mai largă în domeniul materialelor compozite. Dintre acestea,
materialele polimerice prezintă o serie de avantaje: termoplastice: polietilenă, polistiren, poliester,
cetonă, etc., fie materiale termorigide: răşini de poliester, răşini epoxy, răşini fenolice, răşini
poliamidice, răşini melamine. Matricile din răşini asigură compozitului proprietăţi mecanice şi
chimice crescute, chiar la temperaturi de până la 450oC, în cazul răşinilor fenolice.

Matricile organice au utilizarea cea mai largă în domeniul materialelor compozite. Dintre acestea,
materialele polimerice prezintă o serie de avantaje: