Sunteți pe pagina 1din 10

veche.hermeneia.

com

Budismul și psihiatria

Text ce urmează a fi prezentat în ședința din noiembria a.c.


a „Asociației psihiatrilor” - text re-s

1.

’ Ce există prin natura sa reprezintă un aspect ontologic, iar


faptul că existența aceasta poate fi cunoscută ca atare
reprezintă un altul epistemologic’ spun filosofii din cadrul
Contextului nostru cultural (europeano-atlantic-occidental).
Astfel, ei ne avertizează că nu trebuie să confundăm
întrebările ontologice cu cele epistemologice.

Budismul, în schimb, spune că ’ontologia este stabilită prin


cunoaștere, iar cunoașterea, la rândul ei, este de natură
ontologică fiind absurd să le despărțim’ . Acesta este o
atitudine holistică, net diferită de cartezianismul nostru al
„ideilor distincte”

2.

Ceea ce, în Budism, leagă onticul și epistemicul, sunt: așa


numita
„ Doctrina existenței instantanee” și „Teoria percepției
pure” .

3.
Ce spune „Doctrina existenței instantanee”?

Că există, cel puțin, un alt nivel al realității, ascuns în raport


cu cel empiric al lumii noastre de toate zilele (perceptibil
prin simțurile comune). Ea numește un astfel de nivel „Casa
conștiinței” . Evident, despre un astfel de nivel (și chiar mai
multe niveluri) vorbește și tradiția noastră culturală,
începând de la presocratici și până la psihologia abisală sau
fenomemenologia contemporană. Dar altfel decât o face
Budismul, așa cum se va vedea mai departe.

Ce se poate spune despre această „Casă a conștiinței”?

(a) Că este un areal fără „spațiu” (întindere) dar cu un


rudiment de „timp” – instantaneitatea (s.m., G.M.);
(b) Că orice eveniment care se întâmplă aici este și cauză și
efect și că el este determinat, instantaneu, de totalitatea
evenimentelor (cauze – efecte) existente într-o rețea infinit
dimensională;
(c) Că, de asemenea, orice eveniment întâmplat în „Casa
conștiinței” se proiectează în empiric în mod „spațial” (cu
întindere) și „temporal” (cu durată).

Referitor la caracteristica (b), o analogie între rețeaua


complexă - o plasă, ale cărei noduri sunt perle ce se
reflectă nu numai pe sine sau unele în altele, dar oglindesc
în ele întregul Cosmos ad infinitum (Jeweled Net of Indra
din ’The Avatamsaka Sutra- Hua-Yen Buddhism: The Jewel
Net of Indra’) cu unele teorii științifice contemporane din
fizica subcuantică , rețelele neuronale sau modul de
funcționare a internetului este imposibil de scăpat.

În fine, referitor tot la caracteristica (b) se mai poate spune


că este consistentă cu principiul „inseparabilității” din fizica
cuantică, dedus din inegalitățile lui Bell; care afirmă că dacă
două particule elementare au interacționat vre-o dată, orice
acțiune ulterioară asupra uneia dintre ele se resimte

distanța care le separă (de exemplu, dacă una se află pe


pământ iar cealaltă în cel mai îndepărtat colț al Universului
nostru).

3.

Ce înseamnă „percepția pură”?

Ea este un reflex al celui de al șaselea simț („simț interior” )


care sur-prinde un „punct” din dinamica instantaneu-
schimbătoare a „Casei conștiinței”.

„Percepția pură”, paradoxală din punctul de vedere


occidental, este „alcătuită”, la rândul său, din trei „faze”.
Care, însă, sunt și ele, împreună cu „intervalele” care le
separă, instantanee. Iată aceste „faze”:

(i) Contactul cu „punctul”;


(ii) Intuirea prezenței „punctului”;
(iii) Conștientizarea (fulgerătoare) a acestei „prezențe”

Mai trebuie adăugat că „percepția pură”, care cuprinde, în


final, și acea „conștientizare” (s-o numesc „intuitivă”)
dispare imediat ce a apărut, adică instantaneu. O oarecare
părere aproximativă despre o astfel de „percepție” ne-o
putem face pe baza așa numitei „reducții fenomenologice”
husserliene în cadrul căreia ’ obiectul ni se prezintă în
persoană, în carne și oase, în ipseitatea sa ’ ca apoi acesta
(„obiectul”) să înceapă să „interacționeze” cu noi ca și când
și el, la rândul său, ne „experimentează”.

4.

Ce urmează unei „percepții pure”?

„Mintea” noastră, pe care noi o asimilăm cu gândirea


„logică” („rațională”?!) intră în „spațialul” cu „durată” și
„temporalitatea” cu „întindere” și începe să „construiască”
prin intermediul simțurilor comune. Ele produc, prima dată,

extrem de vividă, urmată de o „descriere” a acesteia în


termeni „logici”. Dar o asemenea „descriere” (ca și apariția
imaginii care o premerge) introduce„distorsiuni”. Și acesta
deoarece din momentul în care a apărut „percepția pură” și
până în momentele în care mintea „construiește” și
desăvârșește „construcția” a trecut un „interval” (de timp)
în care ceea ce s-a perceput („pur”) s-a schimbat de un
număr infinit de ori (o analogie se poate face cu ce se
întâmpla când primim, după milioane sau miliarde de ani,
imaginea unei stele). Prin urmare, ceea ce se „descrie”,
presupune introducerea unui grad de iluzoriu în cadrul
cunoașterii. Cu toate acestea, Budismul este departe de a
nega cunoașterea umană. Precum și necesitatea ca aceasta
să fie transmisă într-un mod logic pentru a se putea realiza
inter-comunicarea, acceptând astfel o anumită relativitate a
„adevărului” . Cu o singură condiție: ea să se bazeze pe o
„percepție pură”. Iar atunci când nu este îndeplinită
această condiție esențială, suntem în prezența unei
cunoașteri absolut iluzorii.

5.

Aș mai vrea să adaug că niciodată, după câte am reușit să


cunosc, Budismul nu neagă existența reală a lucrurilor din
empiric. Singurul corectiv pe care îl adaugă este că ceea ce
reprezintă o cunoașterea sănătoasă a unor astfel de lucruri
prezintă un oarecare grad de iluzoriu. Și aceasta nu pentru
că modul nostru de „a cunoaște” nu este de natură
ontologică. Ci doar pentru că adevărata noastră
„cunoaștere ontologică", se petrece în alt/alte niveluri ale
existenței/realității prin intermediul „simțului interior”.
Despre care se vorbește și în Contextul nostru cultural.
(Printre altele, de exemplu, Paracelusus spune că ar exista
chiar un „organ”, evident „interior”, prin care avem astfel de
percepții).

6.
Nu se poate să nu se observe că:

cu ceace spune Heraclit. Cu diferența că prima este mult


mai detaliată și este corelată cu „percepția pură”.
 Leibnitz declară în prefața la Théodicée că
încurcătura în care rațiunea intră constă în contradicția
dintre continuitate și punctele indivizibile ce par a fi
elementele care o alcătuiesc. Pentru a reconcilia noțiunea
de substanță continuă cu cea contrară de elemente
discontinue, el introduce „monadele” care sunt unități ale
percepției;
 Bergson în Creative Evolution, ed. Henry Holt
and Company,1911, emite o teorie extrem de asemănătoare
postulând existența unui flux universal. Diferența constă în
faptul că Bergson consideră că elementele acestui flux ca și
pauzele dintre ele, au durată; în timp ce Budismul spune că
ambele sunt instantanee. Argumentele pentru existența
fluxului universal ca și pentru susținerea existenței
instantanee sun găsite, în ambele cazuri: (a)prin
introspecție, (b) din analiza noțiunii de existență ca o
continuă schimbare, (c) din analiza noțiunii de non-existenț
ca fiind o pseudo-idee .
7.
În acest loc ar trebui să mă opresc. Dar nu înainte să mai
adaug că, poate, psihiatria noastră ar fi în măsură să
găsească pe aici ceva care să deosebească un discurs
„normal”, care pleacă de la o așa zisă „percepție pură” și
unul de natură patologică, cel puțin unul de tip delir
sistematizat care nu are la bază așa ceva.
Cam ce ar putea fi un astfel de „ceva” și sub ce formă
criterială ar putea fi enunțat, e greu, pentru mine să spun
deoarece îmi declin orice competență în psihiatrie.
8.
Și, încă ceva. Noi, prin modul nostru de a „conceptualiza”,
vorbim „despre”, descriind chipurile în mod „obiectiv”.
Extrem orientalii „experimentează” (interior). Îmi amintesc
că, cu mult timp în urmă, instructorul meu de yoga îmi
spunea că noi postulăm, de exemplu, existența „tahionilor”
pentru posibilitatea întoarcerii în timp. Pe când extrem

abstract de „moarte” îl putem, foarte ușor, aplica altora ca


și când nouă nu ni s-ar putea întâmpla. Extrem orientalii o
experimentează. ….Poveste Zen: La un Maestru al
Maeștrilor (i.e. un „iluminat”) tot veneau unii și alții pentru
a pune tot soiul de întrebări. El, de obicei, tăcea. Dar avea
alături, tot timpul, un anumit discipol, foarte doct, care
dădea răspunsuri, extrem de documentate, din diverse
Scripturi. La un moment dat, unul dintre vizitatori, după ce
primise un astfel de răspuns, s-a adresat Maestrului:
Extraordinar, discipolul tău trebuie să fie foarte aproape de
iluminare! Răspunsul Maestrului: Fii serios, citește prea
mult!
9..
Deși am acceptat sugestia de a vorbi despre Budism și
psihiatrie, nu vreau să intru într-o previzibilă încurcătură
având în vedere incompetența mea în psihiatrie deja
declarată.
Prin urmare, las în sarcina celor calificați să discute
premisele filosofice de la care pleacă psihiatria Contextului
nostru cultural și să le compare cu cele ale Budismului ce
par a fi cu totul diferite.

Totuși, în încheiere, nu mă pot abține să nu-mi amintesc o


anecdotă. Se spune că un preot catolic și altul protstant,
discutând, caută fiecare să-l convingă pe celălalt. Ca în
final, protestantul să devină catolic și invers.
Sper că un dialog între Occident și Extremul Orient de tentă
budistă pe teme de psihiatrie să nu se termine la fel. Iar
acest lucru s-ar putea, probabil, întâmpla dacă preopinentul
asiatic nu ar fi de origine japoneză. Deoarece japonezii , se
pare, prezintă o extraordinară receptivitate și posibilitatate
de asimilare din „afară” a tot ce consideră că le este util.
Fără însă a-și pierde identitatea culturală. Mărturie stând
chiar varianta Zen în care s-a transformat Budismul indian,
deja filtrat prin Chan-ul chinez.

Versiune pentru tipărire


408 citiri
Virgil - 30 Oct 2007

Și totuși care este atunci diferența între iluzie și cunoaștere


în budism? Remarc o repetată tendință de a "scuza" (sau a
lua apărerea) aparent budismul și de a menționa că și el are
"cunoașterea noastră europeană". Oare nu există "ramuri"
ale budismului care neagă aproape total cunoașterea
empirică? La urma urmei ce este budismul? Oare nu este o
religie? Deși mi se va spune probabil că este o filozofie sau
un "worldview". Și atunci nu este oare nedrept să
comparăm merele cu perele? Adică o filozofie (puternic
mistică) (a budismului indian) cu o mentalitate (puternic
secularizată) (a occidentului euro-atlantic)? Deși și aici mi
se va spune probabil că ceea ce avem noi nu este decît o
religie carteziană.

Sixtus - 30 Oct 2007

Ce să spun, Virgile?! Pui o mulțime de întrebări, la unele


dintre ele găsind singur un posibil răspuns. Ce vreau să
subliniez este că textul meu, extrem de scurt, am fost
obligat, într-un fel, să-l concentrez pentru a fi expus pe un
interval de 10 minute, timp care mi-a fost acordat de
organizatori pentru întȃlnirea anunțată în subtitlu. Și
aceasta, tocmai pt. a da posibilitatea unor discuții care să
nu epuizeze nici ele tema ci să deschidă noi posibilități de
continuare interactivă prin prezentări și discuții pe această
temă. (Sper că voi reuși să mai prezint și aici unele texte
despre Budism, acesta fiind doar un început. Pt. că el,
Budismul, mă preocupă de mai bine de 30 de ani și, pȃnă
acum am ezitat să vorbesc despre el. Dar toate trebuie să
aibă și un început. Mai prost sau mai bun.) Voi răspunde,
totuși la o obiecție a ta. Cea legată de compararea „merelor
cu perele”. După știința mea, este în neregulă să adunăm,
de exemplu, caii cu măgarii. Și nu numai matematic, ci și în

genetic, ei ne reproducȃndu-se. Pe cȃnd o comparare a


„merelor” cu „perele” nu mi se pare deloc nepermisă sau
inutilă. Asta e o obsevație de principiu. Este, într-adevăr,
greu, aproape imposibil, să vorbești despre două contexte
culturale extrem de diferite, dintr-unul făcȃnd tu însuți
parte. Fără a mai face alte considerații, vreau să spun că, pe
timpuri, instructorul meu de yoga îmi spunea că noi,
eoropenii, postulăm, de exemplu, existența tahionilor
(particule elementare care ar permite întoarcerea în timp);
în schimb, extrem orientalii „experimentează” interior o
astfel de întoarcere. (Nu mai vorbesc de conceptul de
„Moarte”; care, ca un concept abstract ce se află, ne este
forte ușor să-l aplicăm altora, dar ne vine foarte greu, dacă
nu imposibil, să-l experimentăm pe propria piele). Un sens
similar se poate desprinde și din următoarea povestire Zen.
Care spune că la un Maestru al Maeștrilor (i.e. un
„iluminat”) tot veneau unii și alții pentru a pune tot soiul de
întrebări. El, de obicei, tăcea. Dar avea alături, tot timpul, un
anumit discipol, foarte doct, care dădea răspunsuri, extrem
de documentate, din diverse Scripturi. La un moment dat,
unul dintre vizitatori, după ce primise un astfel de răspuns,
s-a adresat Maestrului: Extraordinar, discipolul tău trebuie
să fie foarte aproape de iluminare! Răspunsul Maestrului: Fii
serios, citește prea mult! Cred că noi, într-adevăr, citim prea
mult și experimentăm, în interior, prea puțin. Bazȃndu-ne
prea mult pe o exprimare cȃt mai „logică” pentru a ne
transmite unul altuia ce gȃndim. Și, mai ales, ce gȃndim
despre ce a spus unul și altul și nu despre ceea ce
„experimentăm” noi înșine. Dacă vei urmări istoria filosofiei
după Platon și pȃnă în zilele noastre, cred că vei putea
observa că ea este un șir întreg de comentarii la comentarii,
chiar dacă unele dintre ele încearcă să le contrazică, cu
„argumente logice” pe unele precedente. (Se pare că numai
presocraticii și, cel mult, Platon, au „experimentat”
filosofia). Și te voi întreba: care „logică”? Pentru că, într-un
eseu precedent, postat prima dată pe Hermeneia și care văd
ca a ajuns la peste 6oo de „citiri” (ceea ce, trebuie să

despre ce se întȃmplă azi prin domeniul „logicii” că acest


domeniu s-a fărȃmițat și procesul continuă, într-o puzderie
de „logici”, absolut disjuncte, o dată cu apariția
„paraconsistenței”. Dar ajunge… (deocamdată)

Virgil - 31 Oct 2007

mulțumesc și te asigur că apreciez publicarea acestui text


aici, mai ales datorită caracterului de premieră

Sixtus - 31 Oct 2007

Multumesc pt. apreciere, Virgile. Pt. că m-ai încurajat, aș


vrea să dezvălui unele gȃnduri. Am publicat (la „Cartea
Universitară”) o cărticică intitulată „Eseu despre sursele
adevăratei cunoașter în Logica Budistă”. O consider o primă
încercare nereușită. Deși s-a epuizat (tirajul a fost mic) și eu
și editura am considerat că ea trebuie re-scrisă. Sper s-o
fac după ce îmi voi termina alt proiect pe care îl moșesc de
tei ani al unei alte cărți despre postmodern versus
postmodernism. Carte pe care o tot scriu și rescriu postȃnd
fragmente din ea pe Hermenia și Agonia, în primul rȃnd
pentru a primi feedback-uri (mai ales critice) care m-au
ajutat și mă ajută extrem de mult. Dar să revin la Budism.
Cȃnd mă voi re-apuca de treabă, m-am hotărȃt ca
fragmente din ea să le postez doar pe Hermenia. Și aceasta
deoarece, spre deosebire de Agonia, aici cred că voi găsi
cititori mai adecvați pentru a purta cu ei un dialog care, în
primul rȃnd, să-mi folosească mie dar sper și preopinenților.
Aș dori, dacă vor mai exista persoane care să parcurgă
acest comentariu, să-mi transmită doar atȃt – dacă-i
interesează sau nu o discuție despre Budism (evident, cine
dprește poate să-mi transmită și altceva legat de temă).
Este un fel de studiu de piață. Și ca să nu folosesc acest sit

gmegophobia@yahoo.com. Cu mulțumiri anticipate.