Sunteți pe pagina 1din 3

Marșul și grevele de la 1 mai[modificare | modificare sursă]

În octombrie 1884, o convenție a federației sindicale americane Federation of Organized Trades


and Labor Unions a stabilit în unanimitate data de 1 mai 1886, ca dată-limită până la care
programul de lucru de opt ore pe zi să devină standard.[8] Cum se apropia respectiva zi,
sindicatele americane s-au pregătit de grevă generală pentru a susține programul de lucru de opt
ore pe zi.[9]
În ziua de sâmbătă, 1 mai, s-au ținut mitinguri în întreaga țară. Circa 10.000 de demonstranți au
ieșit pe străzi în New York City[10] și 11.000 în Detroit.[11] În Milwaukee, Wisconsin, au demonstrat
alți 10.000 de muncitori.[11] Centrul mișcării sindicale a fost însă la Chicago, unde au intrat în
grevă aproximativ 40.000 de muncitori.[12] Albert Parsons era anarhist și fondator al
sindicatului International Working People's Association (IWPA). Parsons, împreună cu soția
sa Lucy și cu copiii lor, au fost în fruntea unei coloane de 80.000 într-un marș pe Michigan
Avenue.[12] Tot în Chicago, 10.000 de angajați din domeniul prelucrării lemnului au mers într-un
marș separat.[13] Numărul estimat de muncitori greviști în Statele Unite s-a ridicat la un număr
între 300.000[12] și o jumătate de milion.[13]

Primul fluturaș prin care se cerea un miting în Haymarket


în ziua de 4 mai. (stânga) și fluturașul revizuit. (dreapta)
Cuvintele „Muncitori, înarmați-vă și veniți cu toată
puterea!” au fost scoase din versiunea revizuită.

La 3 mai, muncitorii greviști din Chicago s-au întâlnit lângă fabrica de mașini
agricole McCormick. Turnătorii de la această fabrică erau în lock-out de la începutul lui februarie
și muncitorii predominant de origine irlandeză ai fabricii fuseseră atacați de angajații firmei de
securitate Pinkerton în timpul unei greve din 1885. Acest eveniment, împreună cu faptul că
muncitorii de la McCormick militau pentru programul de lucru de opt ore, îi făcuse celebri și
respectați în tot orașul. La momentul grevei generale din 1886, spărgătorii de grevă ce intrau în
fabrica McCormick erau protejați de un contingent de 400 de polițiști. Deși jumătate din muncitorii
înlocuitori luaseră și ei parte la greva generală de la 1 mai, muncitorii de la McCormick au
continuat să-i hărțuiască pe spărgătorii de grevă care treceau liniile pichetului.
Într-un discurs ținut la un miting de lângă fabrică la 3 mai, August Spies i-a sfătuit pe greviști să
„strângă rândurile, să rămână uniți, că altfel nu vor reuși.”[14] Bine planificată și coordonată, greva
generală rămăsese până în acest punct una pașnică. Când a sunat clopotul care anunța sfârșitul
zilei de lucru, însă, un grup de muncitori s-a apropiat de porți pentru a-i admonesta pe spărgătorii
de grevă. În pofida apelurilor lui Spies la calm, au izbucnit focuri de armă din partea poliției. În
final, doi muncitori de la McCormick au murit (deși în unele articole de ziar scria despre șase
victime).[15] Spies avea să depună mai târziu mărturie: „Am fost foarte revoltat. Știam din
experiența trecutului că această măcelărire a oamenilor se face cu scopul expres de a înfrânge
mișcarea pentru ziua de muncă de opt ore.”[14]
Indignați de acest act de violență comis de forțele de ordine, anarhiștii locali au tipărit și au
distribuit fluturași prin care cereau un miting a doua zi în piața Haymarket, care era pe atunci un
centru comercial animat aflat în apropierea intersecției dintre străzile Randolph și Desplaines.
Tipărit în germană și engleză, manifestul acuza poliția de uciderea greviștilor în scopul susținerii
intereselor patronilor și a cerut muncitorilor să-și caute dreptatea. Primul lot de fluturași conținea
cuvintele Muncitori, înarmați-vă și veniți cu toată puterea! Când a văzut acest text, Spies a spus
că nu va vorbi la miting decât dacă acele cuvinte sunt șterse de pe fluturaș. Tot acest lot a fost
distrus, doar câteva sute păstrându-se, și s-a tipărit un manifest nou fără cuvintele care
îndemnau la violență.[16] Au fost distribuite peste 20.000 de copii ale manifestului revizuit.[17]

Mitingul din piața Haymarket[modificare | modificare sursă]

Gravură din 1886 care a fost cea mai frecvent reprodusă imagine pentru afacerea Haymarket. Ea este
incorectă însă deoarece prezintă simultan pe Fielden ținând o cuvântare, bomba explodând, și violențele
izbucnind, toate aceste evenimente având loc la momente diferite de timp.[18]

Mitingul a început pașnic sub o ploaie ușoară de primăvară în seara zilei de 4 mai. August
Spies a vorbit mulțimii de pe o căruță deschisă aflată pe strada Des Plaines în timp ce un număr
mare de polițiști priveau din apropiere.[6] Conform depozițiilor martorilor, Spies a început prin a
spune că mitingul nu are scopul de a incita la violență.[19] Istoricul Paul Avrich îl citează pe Spies:
„pare să predomine în unele cercuri opinia că această întrunire a fost convocată în scopul de a
stârni o revoltă, de unde și aceste pregătiri ca de război din partea așa-numitelor forțe ale «legii
și ordinii». Dați-mi voie însă de la început să vă spun că această întrunire nu a fost convocată
într-un astfel de scop. Țelul acestei demonstrații este de a explica situația generală a mișcării
pentru ziua de muncă de opt ore și de a lămuri diferite incidente legate de ea.”[20]
Mulțimea era atât de liniștită încât primarul Carter Harrison, Sr., care se oprise și el să vadă ce
se întâmplă, a plecat acasă mai devreme. Samuel Fielden, ultimul orator, își termina cuvântarea
pe la ora 10:30 când poliția a cerut împrăștierea demonstranților și s-a îndreptat în formație către
căruța de pe care se țineau discursurile.[21] Către linia de polițiști s-a aruncat atunci o bombă
artizanală care a explodat, ucigându-l pe polițistul Mathias J. Degan.[2] Poliția a deschis imediat
focul. Unii muncitori erau înarmați, dar relatările martorilor nu sunt consistente în a lămuri câți au
răspuns la foc.[22] Incidentul a durat mai puțin de cinci minute.[23]
Gravură reprezentându-l pe ofițerul de poliție Mathias J. Degan, ucis de explozie.

În afara lui Degan, se pare că și alți polițiști au fost răniți de bombă, dar majoritatea victimelor din
rândul forțelor de ordine au fost cauzate de gloanțe, mare parte trase chiar de către colegii lor. În
raportul privind incidentul, John Bonfield scria: „am dat ordin să se înceteze focul, de teama că
unii dintre ai noștri, din cauza întunericului, să tragă unii în alții”.[24] Un oficial anonim a declarat
pentru Chicago Tribune: „un număr mare de polițiști au fost răniți de revolverele colegilor lor. ...
Era fiecare pe cont propriu, și în timp ce unii s-au îndepărtat puțin, restul și-au golit revolverele,
mai mult unii în alții.”[25]
Circa 60 de polițiști au fost răniți în incident, împreună cu un număr necunoscut de civili. În total,
opt polițiști și cel puțin patru muncitori au murit, inclusiv un polițist care a murit la mai mult de doi
ani după aceea din cauza rănilor suferite în acea zi.[2][26][27] Nu este clar câți civili au fost răniți,
întrucât mulți s-au temut să ceară îngrijiri medicale, de teama arestării. Căpitanul de poliție
Michael Schaack a scris că numărul muncitorilor răniți era „mult mai mare decât al celor din
rândul poliției”.[3] Chicago Herald a descris scena ca pe una de „masacru sălbatic” și a estimat că
cel puțin cincizeci de civili morți și răniți zăceau pe străzi.[28]