CURS XIII.

INTELIGENŢA

XIII.1 Definirea inteligenţei

Ce avem în vedere atunci când spunem despre cineva că este inteligent? Pot fi mai multe
aspecte: volumul de informaţii, rapiditatea cu care răspunde la unele întrebări sau cu care rezolvă
anumite sarcini şi probleme, soluţiile pe care le propune în anumite situaţii, modul în care îşi
adaptează conduita în funcţie de cerinţele unor împrejurări

Inteligenţa este dimensiunea personalităţii ce favorizează adaptarea conduitei

intelectuale, practice sau sociale la situaţii noi.

XIII.2 Teorii privitoare la inteligenţă

Din multitudinea teoriilor care abundă în literatura de specialitate cu privire la inteligenţă

ne vom opri atenţia doar la câteva dintre ele.

I. Teoria bifactorială a inteligenţei – a fost formulată de C. Spearman care în urma

cercetărilor a identificat factorul „g” (inteligenţa generală) şi factorul „s” (factori
specifici al inteligenţei), cum ar fi: factorul verbal, factorul numeric, factorul spaţial. Cu
ajutorul factorului general oamenii obţin performanţe în toate domeniile de activitate, în
vreme ce cu ajutorul factorului specific obţin performanţe doar în anumite domenii de
activitate.

II. Teoria multifactorială a inteligenţei – elaborată de Thurstone. Această teorie înlocuieşte

factorul „g” cu mai mulţi factori comuni, numiţi de către acesta abilităţi mentale
primare:

Comprehensiunea verbală – capacitatea de a înţelege sensul cuvintelor;

Fluenţa verbală – capacitatea de a se exprima rapid, de a combina cuvintele pentru a

exprima idei;

Factorul numeric – capacitatea de a opera cu numere, de a face socoteli;

 Factorul spaţial – capacitatea de a sesiza relaţiile dintre formele spaţiale;

Factorul memorie – rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării şi reproducerii

informaţiei;

Factorul percepţie – capacitatea de a observa detaliile, de a observa asemănările şi

deosebirile;

Factorul raţionament – capacitatea de a găsi regula generală, de a formula o idee

comună;

III. Teoria genetică – a fost elaborată de J. Piaget. În opinia acestuia conduita inteligentă se
elaborează treptat, parcurgând patru stadii:

a) Stadiul senzorio – motor (0-2 ani) – gândirea copilului este de tip „încercare-eroare”, ei
cunoscând obiectele numai în urma acţiunilor directe asupra acestora. Ei sunt incapabili
să-şi construiască mental un simbol care să reprezinte obiectul care nu mai este în câmpul
vizual;

b) Stadiul preoperaţional (2-7ani) – progresiv copilul devine capabil de formarea

simbolurilor. În acest sens el îşi dezvoltă abilitatea de a utiliza diferite sisteme de
simboluri ce reprezintă obiectele şi evenimentele cu care intră în contact. Apar noţiunile
empirice (operaţiile de seriere: ordonarea în sens crescător sau descrescător), şi de
clasificare (elemente eterogene sunt grupate ca fiind asemănătoare după diverse categorii:
formă, culoare, mărime). Deşi se dezvoltă achiziţiile în planul limbajului, totuşi în ceea
ce priveşte ireversibilitatea gândirii, aceasta nu este încă dezvoltată (de exemplu copilul
nu îşi dă seama că un Kg de fier are aceaşi greutate cu un Kg de lână.)

c) Stadiul operaţiilor concrete (7-12 ani) – este etapa în care îşi fac apariţia judecăţile şi
raţionamentele, inteligenţa fiind inductiv - logică şi concretă. Cercetările experimentale
au demonstrat că la 7-8 ani copii admit conservarea materiei, la 9 ani recunosc
conservarea greutăţii, iar la vârsta de 11-12 ani recunosc conservarea volumului.
 d) Stadiul operaţiilor formale (12-17 ani) – este perioada în care se dezvoltă raţionamentul
ipotetico-deductiv. Prin aceasta se face operarea asupra realului, asupra posibilului,
inteligenţa devenind reflexivă, bazându-se pe norme logice şi matematice.

IV. Teoria inteligenţei emoţionale – elaborată de Goleman care a identificat şi competenţe

emoţionale şi anume:

1. Cunoaşterea de sine – evaluarea realistă a propriilor talente şi o încredere de sine

întemeiată;

2. Auto-control – stările emoţionale trebuie conduse astfel încât să favorizeze îndeplinirea

obiectivelor şi nicidecum să le blocheze;

3. Motivarea – folosirea preferinţelor personale în direcţionarea către atingerea ţelurilor

propuse, care să ajute persoana să ia iniţiativa şi să persiste în ciuda adversităţilor;

4. Empatia – identificarea stărilor emoţionale ale celorlalţi;

5. Deprinderi sociale – capacitatea de a te descurca bine în relaţii din punct de vedere

emoţional;

CREATIVITATEA

XIV.1 Definirea creativităţii

În psihologie termenul de creativitate a fost introdus de către G. Allport. Creativitatea

este ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către
indivizi sau grupuri a unui produs original şi de valoare pentru societate.

XIV.2 Factorii psihologici ai creativităţii

Aceşti factori pot fi împărţiţi în factori intelectuali şi factori non-intelectuali. Din

categoria factorilor intelectuali amintim:
 Factorii de fluenţă (fluiditate) – sunt: fluenţa verbală, asociaţională, expresională,
ideaţională;

Flexibilitatea gândirii – uşurinţa cu care un individ face legături noi între elementele
independente; opusul ei fiind rigiditatea gândirii (imposibilitatea de a găsi noi utilităţi
unor obiecte cunoscute familiale);

Originalitatea – caracterul neuzual al soluţiilor, ingeniozitatea;

Inteligenţa – studiile au arătat că nu întodeauna există o corelaţie pozitivă între

nivelul de inteligenţă şi creativitate. Astfel:

Sunt unele persoane forte creative, dar cu un nivel de inteligenţă relativ scăzut (în
special în domeniul creaţiei artistice);

Sunt alte persoane cu un coeficient de inteligenţă foarte ridicat, dar care nu sunt
deloc creativi şi productivi;

Imaginaţia – în special sub forma imaginaţiei productive şi creatoare. Creativitatea

nu poate fi concepută fără ajutorul imaginaţiei.

Din categoria factorilor non-intelectuali amintim:

 Factorii aptitudinali – este vorba în special de aptitudinile speciale care

favorizează desfăşurarea unor tipuri de activităţii cu rezultate supramedii
(aptitudini artistice, literare, muzicale);

 Factori motivaţionali şi atitudinali – este vorba de motivaţia intrinsecă în special

care are o mare importanţă pentru creativitate. Pe de altă parte atitudinile în
special cele creative, joacă un rol esenţial în creativitate.

 Factorii temperamentali – temperamentul persoanei creatoare îşi pune amprenta

asupra stilului său creator, împreună cu alţi factori precum cei sociali şi
psihosociali.
XIV.3 Procesul creativ

Marea majoritate a autorilor consideră că acest proces se desfăşoară stadial. În acest sens
au fost identificate patru etape esenţiale:

1. Prepararea – este etapa de pregătire a procesului creativ când se pot sesiza mai multe
subetape precum: sesizarea problemei, desprinderea ei din contextul în care a fost
angrenată, informarea asupra „istoricului” acestei probleme şi emiterea ipotezelor;

2. Incubaţia – este perioada dintre momentul elaborării ultimei ipoteze şi momentul când
este definită soluţia;

3. Iluminarea – găsirea soluţiei, moment care poate apărea după intense eforturi depuse sau
alte ori poate apărea brusc fără o legătură directă cu ceea ce făcea persoana (citea o carte,
făcea o plimbare) putând apărea chiar şi în timpul somnului.

4. Verificarea – este etapa în care soluţia este testată experimental sau logico-matematic.

XIV.4 Nivelurile creativităţii

În acest sens Tazlor consideră că există cinci niveluri ale creativităţii:

Creativitatea expresivă – se manifestă în comportameentul spontan (mimică şi gestică,

vorbire, desenele copiilor mici);

Creativitatea productivă – orientată spre obţinerea unor noi produse;

Creativitatea inventivă – se valorifică prin invenţii şi descoperiri;

Creativitatea inovatoare – presupune modificarea semnificativă a fundamentelor sau

principiilor care stau la baza artei sau ştiinţei, fapt ce permite trecerea la transformare
(cubismul în artă);

Creativitatea emergentă – se caracterizează prin formularea la nivelul cel mai profund şi

abstract a unui principiu sau a unei ipoteze noi. Este cel mai înalt nivel al creativităţii şi
se manifestă la omul de geniu care revoluţionează unul dintre domeniile activităţii umane
(ştiinţific, tehnic sau artistic).